Home » Analize » Citesti:

Lovitură de stat în Turcia?

Dragos C. Mateescu decembrie 27, 2013 Analize
25 comentarii 4,917 Vizualizari

Scandalul de corupție declanșat la acest sfârșit de an în Turcia amenință să devină poate cel mai mare de acest gen din istoria republicană a țării. El pune în pericol relațiile Ankarei cu Uniunea Europeană (UE) dar și stabilitatea regională. Agențiile de știri locale și internaționale insistă asupra acestui eveniment ca fiind de fapt un conflict dintre doi foști aliați ce s-au sprijinit reciproc în ultimii unsprezece ani pentru a disloca elita kemalistă ce controlase timp de multe decenii structurile statului, consolidându-i tradiția non-liberală. Actorul cel mai vizibil este, bineînțeles, Primul Ministru Erdoğan. Cel de-al doilea este mai puțin cunoscut în România, deși există și în țara noastră proiecte finanțate de mișcarea sa, Hizmet (în turcă, Serviciu). Este vorba despre Fetullah Gülen, un fost imam care trăiește în Pennsylvania, SUA, din 1999 și care a devenit în timp unul dintre cei mai influenți predicatori și scriitori islamici. Organizația Hizmet este creeația sa cea mai importantă, prin care sponsorizează numeroase acțiuni educaționale și culturale sprijinind manifestarea Islamului în toată lumea, inclusiv în Turcia. Admiratori ai acestui domn ocupă de mulți ani poziții importante în aparatul statului turc, unii dinainte de venirea la putere a Partidului Justiției și Dreptății, mai cunoscut ca AKP, acronimul turcesc.

Decizia guvernului AKP condus de Erdoğan de a iniția un proces la sfârșitul căruia numeroasele dershane (școli pre-universitare private), multe dintre ele sponsorizate de Hizmet, urmează a fi închise a declanșat un conflict fățiș între AKP și Gülen. Impresia dominantă în opinia publică de aici este că, drept reacție la această inițiativă, partizanii lui Gülen din cadrul sistemului judiciar turc ar fi declanșat anchetele de corupție care par a se extinde deja asupra tuturor ministerelor-cheie și asupra multora dintre marile proiecte ale guvernului AKP. Următorul pas al Primului Ministru a fost însă unul extrem și asupra lui trebuie insistat.

Deranjat vizibil de întreaga afacere, Erdoğan nu îl acuză doar pe Gülen, ci şi lobby-urile străine, cu referire aproape explicită la SUA și la ambasadorul Ricciardone, de manipulare și atacare a „voinței națiunii turce”. Această expresie revine în discursul Primului Ministru turc, la fel ca și în timpul protestelor din vară, sugerând obsesia tipică conducătorilor oricărei democrații non-liberale pentru care alegerile spun totul și sunt suficiente pentru legitimarea unei guvernări. Nu numai că premierul nu ține cont de creșterea nemulțumirilor în rândurile electoratului său, dar remarcile sale publice pun deja în real pericol relațiile Ankarei cu administrația Obama care își manifestă din ce în ce mai clar iritarea.

Mai mult, șeful de la Ankara s-a grăbit să impună hotărâri oficiale ale guvernului prin care polițiștii implicați în cercetări judiciare trebuie să raporteze pe calea ierarhică a Ministerului de Interne despre anchetele respective. Astfel se produce o încălcare gravă și, în aceeași măsură, infantilă a independenței justiției. Nu este prima dată când se dovedește prin astfel de fapte că Erdoğan și grupul restrâns și din ce în ce mai izolat de consilieri ai săi au mari probleme în a înțelege noțiuni elementare ale științei politicii democrat-liberale.

Reacția UE, de așteptat, a fost una extrem de dură. Limbajul diplomatic permite foarte rar folosirea unor expresii precum “îngrijorare profundă”. Stefan Füle, comisarul UE responsabil cu extinderea, precum și purtătorul său de cuvânt au pronunțat însă aceste cuvinte pentru a descrie atitudinea Uniunii față de evenimentele recente din Turcia. Aceste probleme se adaugă la izolarea tot mai accentuată a Turciei în regiune. Oficialii sârbi au fost și ei extrem de iritați atunci când Erdoğan a proclamat în fața unei mulțimi la Prizren că “Kosovo este Turcia și Turcia este Kosovo”. Egiptul a devenit un adversar fățiș al Ankarei care refuză să recunoască actualul guvern de la Cairo și își declară sprijinul pentru gruparea Morsi. Armenii încă așteaptă recunoașterea crimelor din 1915 iar azerii, siguri de ei având atât de mult petrol și gaze de oferit, nu manifestă vreo aplecare specială spre a face jocurile Ankarei în Caucaz.

Kurzii sunt și ei din ce în ce mai furioși: cei din Siria pentru ca Ankara, spun ei, sprijină gherilele extremiste islamice de acolo iar cei din din Turcia pentru că guvernul AKP nu a produs reforme profunde, așteptate de zeci de ani.

În ciuda unei deschideri evidente în discursurile politicienilor de la guvernare, acum vorbindu-se public despre kurzi pe când acum 12 ani ar fi fost de neimaginat un astfel de lucru, reforme legale privind protectia minorităților nu au fost promovate. Statul turc continuă să aplice strict prevederile tratatului de la Lausanne din 1923 și nu recunoaște constituțional existența altor minorități în afara celor religioase. Rezultatul amar este că zeci de milioane de minoritari etnici kurzi, zaza, lazi și alții, precum și de minoritari religioși alevi, nu sunt recunoscuți ca atare. Prin urmare, nici nu pot beneficia de protecție.

Se înțelege că în aceste condiții, adăugate la multe alte probleme, precum cea a Ciprului, visul lui Atatürk de a-și vedea țara integrată în Europa este foarte departe de realizare. O atitudine mult mai dură din partea UE este imperativă în context. Condiționalitatea politică pentru intrarea în Uniune trebuie să fie strict aplicată în negocierile cu Turcia. Sper însă că vor mai exista astfel de negocieri. La ora la care scriu acest articol, presa anunță că Muammer Akkaș, un procuror din Istanbul care urma să deschidă o nouă anchetă de corupție, potențial mai amplă decât cele deja în desfășurare, a fost înlăturat de la conducerea acesteia. Mai mult, mandatele de sechestru și arest pe care urma să le folosească împotriva unor înalți demnitari suspecți i-au fost luate la biroul Procurorulul Șef, în vreme ce ofițerii de poliție care urmau să aplice măsurile sale au fost împiedicați să o facă.

Dacă justiția turcă devine astfel o simplă slujbașă în serviciul Ministerului de Interne din guvernul AKP, atunci insistența cu care Erdoğan striga “poliția mea” în vremea protestelor din vară capătă un înțeles cu adevărat periculos. Profesia mă obligă să mă întreb dacă nu cumva asistăm la o lovitură de stat prin care Erdoğan sacrifică o țară întreagă pentru o ambiție personală, probabil datorată și fricii de a nu-și încheia cariera politică ca un condamnat pentru corupție precum mulți alții înaintea lui. În Turcia, multe greșeli politice s-au făcut și vor putea fi făcute dar nimeni până acum nu a reușit să scape de anatema corupției. Absolut toate guvernele acuzate de o astfel de vină au sfârșit foarte repede. Sper doar să nu se ajungă la un conflict intern major, dincolo de practica politică uzuală. Un alt focar de instabilitate pe lângă celelalte din regiune, de data aceasta atât de aproape de noi, ar fi într-adevăr un mare dezastru.

(Acest material a fost publicat initial pe portalul etransmedia.ro la data de 26.12.2013)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. Valentin Mircea Valentin spune:

    Nu este bine să generalizăm, dar există asemănări între ce se întâmplă în Turcia și ceea ce s-a întâmplat în România în decembrie: persoane sus-puse care simt fiorul rece al închisorii după ce au încălcat legea, încearcă să modifice această lege în favoarea lor. Așa ceva poate fi, pe bună-dreptate, numit lovitură de stat – împotriva statului de drept.

  2. victor/victoria spune:

    Domnule Mateescu,

    Nu stiu si in consecinta nu ma pot pronunta la motivul pentru care din articol razbate o subtila tactica propagandistica anti-americana. Sa ma explic:
    - din primele trei paragrafe rezulta evident, negru pe alb, ca tumultul politic si atacul lui Erdogan asupra statului de drept din Turcia a fost declansat de un fost imam islamist ce a reactionat sau mai bine zis acomandat discipolilor sai din justitia turca sa declanseze anchete judiciare de coruptie impotriva membrilor guvernului Erdogan, ca o replica la decizia acestuia din urma de a inchide scolile private infiintate de primul. Ba mai mult, insinuati ca SUA este la curent cu aceasta situatie si chiar spijina initiativa fostului imam in vederea inlaturarii guvernului relatand acuzatiile emise de Erdogan.
    - nu pomeniti nici un cuvant despre cei 4,5 USD gasiti in cutii de pantof in casa unui presedinte al unei banci de stat si inca un milion in posesia fiilor ministrului de interne.
    - reiese de aici ca Erdogan n-ar fi atacat statul de drept daca fostul imam in cauza sprijinit de SUA n-ar fi comandat atacul juridic. Nu oferiti nici un argument care sa confirme sau sa infirme intentiile SUA in acest caz ci prezentati doar acuzele lui Erdogan.
    - exista de fapt un articol exact pe aceasta tema publicat pe 25 decembrie de Associated Press si preluat de Washington Post si pe care-l gasiti la acest link http://www.washingtonpost.com/world/middle_east/2-turkish-cabinet-ministers-resign/2013/12/25/4327e1fe-6d3a-11e3-a5d0-6f31cd74f760_story.html?tid=auto_complete.
    Nu vreau sa-mi intelegeti gresit comentariul si de aceea vreau sa iterez faptul ca atat din ce ati scris dvs. aici cat si din articolul preluat de WP nu pot trage concluzia ca acuzele lui Erdogan sunt false. Din partea Associated Press am pretentia sa fi introdus in articol macar o declaratie a unui oficial american pe aceasta tema.

    • Dragos C. Mateescu Dragos C. Mateescu spune:

      Nu a fost în intenția mea să dau tenta anti-americană. Nici nu mi-a trecut prin minte așa ceva și nu mă interesează deloc subiectul. Pur și simplu am încercat să concentrez textul asupra limitării independenței justiției în Turcia.

      • Gillian spune:

        O analiza pertinenta si echidistanta. “Tenta anti-americana”?! Sa ne fie cu pardon, dar critica este pentru toti, chiar si pentru idoli. La Ankara par a fi semanate aceleasi seminte ca si la Kiev. Daca o vor tine tot asa, s-ar putea ca UE sa-i piarda pe turci de musterii.

      • victor/victoria spune:

        Imi vine greu sa cred ca nu va intereseaza subiectul atat timp cat chiar dvs. scrieti in articol despre relatia SUA/Turcia. Pun raspunsul dvs. mai degraba pe seama unei nervozitati de circumstanta decat pe un rationament la rece. De altfel, nu inteleg de ce majoritatea autorilor se ofuscheaza instantaneu la cea mai simpla critica pe text.

  3. Catalin Gombos Catalin spune:

    Excelenta analiza!

  4. Stimate Domn Mateescu,

    Apreciez maturitatea politica cu care abordati acest subiect de actualitate. Ma intreb daca scenariul cu primavara araba va trece si peste Turcia,… Desigur, fiecare popor si tara are specificul ei, chiar daca majoritatea tarilor din orient au orientare islamica. As fii incintat sa vad un articol care face o analiza a tuturor acestor natiuni in schimbare istorica.

    Cu respect ing.dan valentin

    • Dragos C. Mateescu Dragos C. Mateescu spune:

      Mulțumesc pentru aprecieri. Un articol nu ar putea însă acoperi ceea ce vă interesează. Poate o carte dar deja s-au scris multe, în engleză, pe tema aceasta. S-ar putea să găsesc timp, poate anul viitor, să produc una în română.

  5. AdrianF spune:

    Pe scurt, Erdogan ăsta e tot un fel de Ponta ( sau invers ):
    “Fac ce vrea mușchiu’ meu. Că fin’că.”

  6. bec spune:

    buna si interesanta analiza, doar autorul e un pic cam speriat, eu zic ca nu merita sa ne ingrijoram atit de mult. Erdogan va pica oricum, e prea lacom si imprudent si si-a atins demult limitele. Ce se va intimpla atunci, vom trai si vom vedea.

    • Dragos C. Mateescu Dragos C. Mateescu spune:

      Nu chiar speriat dar sigur îngrijorat. Aș fi la fel de optimist ca dumneavoastră dacă nu aș trăi aici de ani buni și dacă nu mi-aș câștiga pâinea predând științe politice, încercând să-i învăț pe tinerii de aici că democrația liberală merită apărată. Un politician care urlă despre drepturile sale democratice dar calcă în picioare aspectul “liberal” și, mai ales, independența justiției, nu poate stârni decât îngrijorare. Profundă. Iar sondajele, atât cât putem avea încredere în ele oriunde în lume, arată că nucleul tare al suporterilor săi continuă să fie suficient de numeros și de îndârjit pentru a asigura o victorie în martie, cel puțin. Ar putea fi o victorie firavă, simbolică, dar simbolurile sunt foarte importante în Turcia. Chiar mai importante decât oamenii.

  7. ionel david spune:

    Intr-o presa atat de superficiala ma bucur ca in sfarsit ca pot citi o analiza decenta a unui fenomen.
    Sper ca acesta sa fie sfarsitul lui Erdogan si al islamismului cu fata umana pe care spune ca il reprezinta. Este un om care detine o putere imensa datorita mecanismelor constitutionale din Turcia. (Din fericire, dnii Ponta si Basescu nu au impreuna prerogativele de care dispune el singur).
    Principalul lui argument in ceea ce priveste relatia cu UE este: “Noi suntem musulmani de treaba. Daca nu ne primiti in Uniune veti avea in noi un dusman la fel de rau si impredictibil ca toate celelelalte state islamice.” Adica o amenintare in toata regula, ca mijloc de negociere.
    Erdogan are dreptul de a desfiinta un parc din Istanbul si doar dupa ce au murit oameni si au fost arestati multi protestatari a dat inapoi. Asta nu dupa ce a invocat amestecul strainatatii.
    Acum tot strainatatea e de vina ca odrasle ale propriilor ministri au fost prinse cu mana in sac.
    Pentru a intelege ce inseamna Erdogan va spun ceva care pe mine m-a dat gata: intrucat am de-a face cu industria eoliana, am ramas uluit sa aflu ca instalarea unui simplu stalp de masurare a vantului, inclusiv la 1500 km distanta de Ankara, are nevoie de aprobarea cabinetului primului ministru Erdogan. Care vine eventual, dupa luni si chiar ani de asteptare.
    La noi, unde sunt sute de astfel de instalatii, o astfel de instalare necesita aprobarea primarului sau eventual a a celor de la Consiliul Judetean.
    Asta pentru a mai raspunde celor care vad similitudini intre Romania si Turcia in functionarea sistemelelor politice din cele doua tari.
    Este evident inceputul sfarsitului lui Erdogan. Toate eforturile de jonctiune cu UE au fost date cu ani inapoi; mai mult armata si asa iritata ca puterile i-au fost reduse, ar putea sa din nou sa actioneze decisiv in rasturnarea primului ministru.
    UE va respira usurata atunci: va avea pretextul perfect pentru a pune definitiv la conservare solicitarea de aderare a Turciei.

    • nitul si ciocanul spune:

      Justitia, ca institutie statala e compromisa si in turcia si nu numai.
      Oricand se poate transforma in partid ca si in Romania
      Licuriciul de asemenea isi permite, din pozitia guvernului mondial deja instalat, sa traga sforile mai peste tot pe unde ajung.

      Aceasta e marea democratie!?

    • Dragos C. Mateescu Dragos C. Mateescu spune:

      Mulțumesc pentru aprecieri dar rămân cu temerile exprimate mai sus până la alegerile locale din martie. Asta dacă nu cumva criza se va agrava până atunci, caz în care am putea avea probleme cu toții, atât cei care trăim aici, cât și țările (piețele) din jur. Și nu mă tem de ce va face armata turcă. Ei s-au exprimat deja oficial ieri și pentru prima dată mesajul a fost unul normal în context european: armata nu face politică și, cel mai semnificațiv, nu afectează funcționare instituțiilor statului. Mă tem mai mult de adâncirea faliilor societății, pe care dl. Erdoğan le-a “hrănit” cu un infantilism politic greu de imaginat chiar și la noi. Mă tem de momentul în care cei ce așteptau reforme profunde, sugerați în text, se vor sătura să mai aștepte. Doamne ferește!

      • Mihai spune:

        La cat de “inteligent” electorat are, daca maine ar fi alegerile, RTE ar castiga cu 60%, coeficientul Aziz Nesin.
        Ce parere aveti de fanii care l-au intampinat inveliti in giulgiu?

  8. Gonorix spune:

    Subtila si corecta analiza din tara lui Suleyman Magnificul, bine conturata, care merge pe nervurile care se vad in relief doar pe dosul frunzei. Justitia condusa de eunuci e un semn de emasculare a statului de drept, iar anchetele din stratosfera politica turceasca a facut sa tremure shalvarii pe anchetatori nu pe banditzi !

    Daca ar veni cadiul lui Suleyman le-ar cam da la talpi la actualele pashale si padishahi (de nu cumva le-ar cam lua gatzii).

    Felicitari sincere pentru articol !!!

    • Mihai spune:

      Rustem pasa este unul din marii spagari ai Imperiului Otoman. Cred ca nici cadiul lui Suleyman n-ar avea vreo jena! Daca ar primi “pretul corect”, RTE si gasca lui ar fi nevinovati.

  9. lucid spune:

    Tare mi-e ca Erdogan stie ce spune si ca va urma ceva gen generalul Sisi la Cairo (sunt destui generali turci “formati” de CIA), dupa care de-alde Kerry va deplange ipocrit “suspendarea” democratiei. Erdogan si-a semnat sentinta de cand cu condamnarea ferma a atacului pirateresc impotriva vaporului cu ajutoare pentru fasia Gaza. Sper sa nu-l execute ca pe Menderes si dupa catziva ani sa-i dea numele vreunui aeroport de prima marime precum e acum la Izmir. Cunosc destul de bine Turcia si Egiptul ca sa observ ca armata este in ambele tzari o casta privilegiata feroce cand isi apara interesele, iar finantarea este masiv americana (am stat in complexe rezervate armatei si la Cairo si la Ankara si am inteles). Izmirul e cel mai occidentalizat oras turcesc – e izbitoare insa diferenta fatza de Ankara – dar si aici ca sa vizitez Biserica Sf. Policarp – Izmir e Smyrna Revelatiei – mi s-a ceut programare cu o saptamana in avans. Turcia nu e Bodrumul si Kusadasi-ul, e si Nevsehir si Konya. Falia “coasta” – interior este intr-adevar profunda iar armata nu o poate umple, cel mult o poate innabusi momentan cu mitraliera.
    Punem pariu cu “scenariul” egiptean?

  10. Radu Danut Munteanu spune:

    Sunt surprins că unii din cei care comentează la acest articol, de altfel foarte bun, nu văd similitudini între ceea ce se întâmplă în Turcia cu ceea ce se întâmplă în România. Diferenţele care apar aş spune că sunt de ordin cultural, religios sau de natura firii umane. Un lucru este absolut cert, în ambele ţări politicul, corupt până-n măduva oaselor, încearcă să subjuge şi subordoneze justiţia. Diferenţa, majoră de altfel, e că în Turcia se pare că există voinţă politică opusă celei de guvernământ în problema subordonării justiţiei de către puterea guvernamentală pe când, în România, întreaga clasă politică îşi doreşte acest lucru. Şi asta se datorează faptului că în România, de după 1989, clasa politică, indiferent de partid, a fost şi este o continuatoare a clasei politice comuniste de dinainte de 1989.

    • Consonant spune:

      Sunt, intr-adevar, multe asemanari intre situatia din Turcia si cea din Romania, insa toate merg pana la un punct: “L’histoire se répète comme une farce”. Iar farsa este, de cele mai multe ori, la noi: “Nous sommes ici aux portes de l’Orient …” (Paul Morand).

  11. Consonant spune:

    Situatia este foarte complicata in Turcia, si nu de ieri de azi, insa de-abia acum se vad efectele unor decizii luate in urma cu mai bine de zece ani. Articolul domnului Mateescu prezinta un punct de vedere de pe pozitiile poskemalismului care este, in foarte mare masura, raspunzator pentru ascensiunea actualilor actori politici, Tayip Erdogan si Fethulah Gulen. Faptul ca cei doi protagonisti ai actualie crize din Turcia au devenit adversari este mai putin grav decat sustinerea pe care cei doi, cu structurile foarte puternice pe care le au in spate, au avut-o si, din pacate, continua sa o aiba din partea postkemalistilor. Preferinta pe care postkemalistii au aratat-o miscarilor religios-politice, mascate mai mult sau mai putin sub aceste forme zis moderate, isi arata fata perversa acum in modul cel mai tragic. Este nu mai putin adevarat ca fractiunea laica a Turciei a cazut prea mult in capcanele nationalismului si, atata timp cat nu gaseste calea de spre toleranta, va contribui la ascensiunea fractiunii religioase in mod involuntar.

    Doar pentru a lamuri putin situatia acestor “dershane”, care nu sunt nici pe de parte scoli particulare, asa cum se spune in articol: aceste “dershane” sunt niste institutii private de meditatii (lectii particulare) pe care elevii de liceu sunt aproape nevoiti sa le frecventeze pentru a avea sansa sa reuseasca pe locurile eligibile de intrare in universitati, in detrimentul liceelor pe care in ultimii doi ani aproape ca nu le mai frecventeaza deloc; “dershane” sunt adevarate mine de aur pentru cei care le administreaza si care au castiguri uriase de pe urma copiilor si a parintilor acestora. In plus, actiunea acestor “dershane” este absolut distrugatoare pentru marea majoritate a copiilor care le frecventeaza prin care practic se spala creierele pe care le modeleaza apoi dupa sabloanele testelor de tip grila. La nivel national, este o adevarata tragedie a generatiilor tinere care trec prin acest sistem si care sunt pur si simplu “arse” (burned out).

    In plus, Fethulah Gulen are o armata de adepti care ii asculta ordinele aproape militareste, infiltrati in foarte multe institutii ale statului, si care au crescut in sistemul scolilor religioase pe care le-a creat si le administreaza, producand generatii dupa generatii de adepti indoctrinati si dispusi sa serveasca cu zel indicatiile lui Fethulah. Sunt multi copii foarte inteligenti care trec prin aceste scoli si care devin “soldati” disciplinati in armata nevazuta Hizmet, pilotati in pozitii de conducere si decizie.

    Pe de alta parte, partidul lui Erdogan este corupt de sus si pana jos, acaparand de mai bine de zece ani zone politice si mai ales economice din ce in ce mai mari in Turcia, dupa sistemul “sa prospere doar oamenii nostri”. Avand de luptat cu o opozitie slaba si mai ales divizata, alcatuita din oameni cu profil moral nu foarte departe de al lor, are practic toate parghiile la dispozitie, atat in ceea ce priveste manipularea maselor de alegatori captivi, cat si metodele de manipulare cu ajutorul presei si al televiziunilor. Divergentele dintre Tayip Erdogan si Fethulah Gulen sunt in mare bazate pe modul de impartire al castigurilor si nu pe principii, amandoi ar merita din plin sa fie aruncati la lada de gunoi a istoriei.

    • bugsy spune:

      +1! intr-adevar, un comentariu din partea cuiva care stie cum stau lucrurile. felicitari!

    • Consonant spune:

      Cine este Fethullah Gulen? Un articol bine documentat gasiti la http://www.city-journal.org/2012/22_4_fethullah-gulen.html

    • Dragos C. Mateescu spune:

      Aşa este, Consonant, scriu dintr-o perspectiva postkemalista si recunosc faptul ca, fara a fi niciodata un suporter AKP, am sperat sincer in schimbari profunde dupa 2002. Cu toate acestea, asa cum sugerez in text, nicio reforma cu adevarat profunda a stabilimentului turcesc NU a fost facuta. Cunoscand cativa dintre consilierii vechi si noi ai PM turc, cred ca asta se datoreaza mai ales lipsei lor de intelegere a unor elemente fundamentale ale democratiei liberale. In plus, cred ca pur si simplu au crezut prea mult cei din AKP in propriul lor succes si nu au facut schimbarile necesare, asa cum le intelegeau ei, repede si cu adevarat eficient. In al treilea si ultimul rand, schimbarile pe care le-au facut au fost numai pentru a favoriza doleantele nucleului dur al suporterilor AKP, ceea ce a antagonizat intreaga societate si a instigat secularistii (vezi demonstratiile din vara si alte exemple). Per total, avem de-a face si aici (ai dreptate si tu, si Radu Danut Munteanu) cu o coruptie neingradita dar si cu un diletantism exasperant care, si el, este comun politicienilor din cele doua tari. Nu mi-e teama insa de ceea ce se intampla acum. Turcia are suficienta experienta istorica pentru a digera astfel de probleme. Mi-e mai multa teama de cum vor reactiona cei care nu mai cred de multe generatii in statul turc, printre care se afla mai ales kurzii si minoritatea religioasa alevi, doua comunitati foarte largi care nu au sprijinul unor state-mama. Tensiunile pot ajunge la ceva foarte grav iar asta, din pacate o spun eu, pe buna dreptate.

  12. eu****** spune:

    Da, lovitura de stat in Turcia.

    Ceea ce m-a socat este ca exista atat de multa asemanari cu situatia din Romania, inclusiv la datele economice – de exemplu PIB per locuitor…

    SI ca sa nu imi treaca socul, mai ieri spunea Ponta ca are mare incredere in Biserica si in Armata…

    Singurul lucru pe care il are Romania si nu il are Turcia este UE, dar oare va putea UE sa apare Ro de ceea ce pare ca fiind inevitabil in Turcia?

    Stau si socot ca RO nu o iasa prea curand din Balcani si din obiceiurile otomane…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos C. Mateescu


Dragos C. Mateescu

Lector in Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale la Universitatea Economică Izmir (Izmir University of Economics) Izmir, Turcia Licenţiat in ştiinţe politice la Univ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)