Home » Analize » Citesti:

Sartre prefaţând pe Frantz Fanon- dialectica urii

Ioan Stanomir decembrie 15, 2015 Analize
12 comentarii 1,266 Vizualizari

Ura este sentimentul dominant al veacului trecut, autentica moştenire pe care secolul XX o lasă celor de astăzi. Resentimentul mişcă întregi comunităţi şi cauţionează crimele, în numele ideii. Ideologia oferă barbariei şi violenţei şansa de respectabilitate intelectuală şi de legitimitate morală. Raţionamentele sofisticate susţin edificiul întemeiat pe sânge şi pe oroare.

Iluziile celor care au crezut în eradicarea acestei dialectici a urii se cer suprapuse peste realitatea documentabilă a timpului în care trăim. Islamismul nu este decât un ultim avatar al acestui virus care se transformă şi se adaptează, parazitând comunităţile în sânul cărora aduce numai dezolare şi moarte. Ura,ca sistem de valori şi ca proiect de societate, este mai vie ca oricând. În spaţiile eliberate de utopiile seculare ale modernităţii, de la naţionalism la socialismul de stat, fanatismul se instalează, spre a propune certitudinea căilor sale. Pe ruinele autocraţiilor seculare arabe se aşează cărămizile radicalizării.

Raţionamentul este schimbat, decorurile şi actorii nu mai sunt aceiaşi, dar ceva se conservă, peste decenii, în această lume a treia frământată şi telurică- este prezenţa urii şi capacitatea de solidarizare a resentimentului. Dinspre acest spaţiu ea migrează spre Occident, acolo unde ziua de 13 noiembrie 2015 din Paris marchează un punct de cotitură.

Fanon,Sartre şi ”noua stângă”

În acet itinerariu de radicalizare intelectuală,profilurile lui Frantz Fanon şi ale lui Jean- Paul Sartre deţin o poziţie specială. Fanon este profetul urii care se hrăneşte din denunţarea răului colonial. Traseul său, de la educaţia în Martinica franceză la angajarea alături de FLN, este simbolic pentru drumul pe care îl urmează atâţia dintre congenerii săi. Decolonizarea este câmpul global de bătălie în care se modelează un crez politic ce uneşte ipoteza totalitară marxistă şi resentimentul naţional. “Noua stângă” este proteică şi are ambiţia de a scoate la lumină energiile pe care Occidentul le pierde, o dată cu victoria dominaţiei burgheze.


Războiul din Algeria este,înainte de Vietnam, poligonul de testare al acestei noi ideologii, anti-capitaliste şi anti-occidentale. Convulsiile din societatea franceză sunt la fel de dramatice ca şi cele pe care Vietnamul le induce în mediul american: Algeria este un ulcer ce contaminează, prin purulenţa sa, nu doar Africa de Nord, ci şi întreaga Franţă. Vocile moderaţiei, precum cele ale lui Raymond Aron, sunt izolate şi demonizate. FLN-ul algerian devine, pentru Fanon şi colegii săi de idei, expresia ideală a vehicolului politic prin care se produce revoluţia. “ Les damnés de la terre”, cartea lui Fanon, este manifestul acestei revoluţii, textul care anunţă naşterea unei alte umanităţi, eliberate de jugul colonial.

Sartre este intelectualul definitoriu pentru acea Franţă ce se investeşte, pasionat, în apărărarea totalitarismului justificat dialectic. Educaţia postbelică a lui Sartre implică nu doar stigmatizarea anti-comunismului, ci şi elogiul experimentului sovietic. Dar stânga lui Sartre este în căutarea unui reper care să dea flăcării luptei o nouă strălucire. Întâlnirea cu Fanon permite tranziţia de la sovietism la tiers-mondism. Prefaţa lui Sartre la “ Les damnés de la terre” este un manifest, la rândul ei, un manifest cu nimic mai puţin vibrant decât textul lui Fanon însuşi. “Noua stângă” este formula intelectuală care se iveşte din acest creuzet. Succesul ei global este parte din istoria postbelică.

Prefaţa lui Sartre este unul dintre cele mai articulate şi pasionate catehisme ale urii pe care le produce istoria veacului XX. Ura este exaltată, explicată, justificată, celebrată, ca un mecanism ce eliberează popoare şi declanşează energii. Ura este, la Sartre, imaginea unei lupte de clasă globale care îşi modifică profilul. Lupta de clasă, ce pare absentă din Occident, se metamorfozează în lupta naţională dusă de colonii împotriva metropolei. Referinţa la Algeria este centrală în acest demers: solidarităţii complice a francezilor îi răspunde solidaritatea algerienilor , călită prin foc şi ură. Căci ura este sentimentul fără de care emanciparea nu este posibilă. Ura rupe legăturile de servitute şi conferă oprimaţilor nobleţea umanităţii regăsite.

De la marxism-leninism, Sartre preia imagistica militară a politicii totalitare. Lupta de clasă globală/ lupta de eliberare naţională presupune un front de bătălie şi desemnarea unui inamic. A unui inamic care este sortit să fie înfrânt şi să dispară, prin efectul logicii istoriei. În catehismul urii imaginat de Sartre, inamicul este Occidentul şi sistemul său de dominaţie universal. Definiţia sartriană a Occidentului alătură, simbolic, Europa progeniturii sale “monstruoase”, Statele Unite. Spaţiul atlantic este unul în marginile căruia forţele infernale ale exploatării, crimei, rasismului şi barbariei lucrează. Tot ceea ce Occidentul a clădit şi a avansat ca soluţie de civilizaţie maschează,inabil, nucleul malefic al rapacităţii. Oraşele şi cărţile sale,umanismul şi maşinile sale nu sunt decât instrumente ale ororii pe care Vestul o extinde, universal,prin imperiile sale formale şi informale.Ura de sine este la Sartre rafinată dialectic. Ea alimentează ura ca sentiment regenerativ, ura ca fundament al revoluţiei.

Violenţa

Colonul, europeanul din colonii, ( iar referinţa primară a lui Sartre este la acei “pied-noirs” algerieni) este Duşmanul generic,succesor al exploatatorului nemilos pe care revoluţiile comuniste îl elimină, în anii de după 1917 şi 1948. Logica lui Sartre este una afină cu timbrul extremei drepte interbelice. Ceea ce contează aici este o logică a colectivelor. Apartanenţa la acest segment conduce la naşterea unei vini obiective, imposibil de expiat. Europeanul este fiinţa ce acţionează ca un catalizator al urii. Exterminarea lui este premiza eliberării naţionale.

Revoluţia naţională nu poate fi decât una socialistă. “Noua stângă” distribuie în rolul de clasă teoforă clasa ţărănească. Lumea a treia este terenul pe care se afirmă vocaţia eliberatoare a ţăranilor- aceştia sunt , simultan depozitarii geniului naţional şi ai conştiinţei de clasă. Muncitorimea occidentală, îmburghezită, şi-a pierdut luciditatea ei profetică. Tiers- mondismul este alternativa la social-democraţia trădătoare.

Revoluţia este animată de combustibilul urii. Revolta sângeroasă este actul de naştere al demnităţii oprimatului. Violenţa care se îndreaptă împotriva colonilor este gestul prin care se înlătură,definitiv, identitatea de sclav. Omul liber se naşte prin sângele care este vărsat. Revoluţia naţională se serveşte de Duşman ca de reperul care grăbeşte procesul de cristalizare identitară. Timbrul lui Sartre este de o insuportabilă claritate a abjecţiei morale. Uciderea unui european îl eliberează pe oprimat şi pe opresor, în egală măsură. Fără sânge, revoluţia nu poate fi dusă la capăt.

Războiul revoluţionar din colonii este un univers al antropogenezei. Lupta militară căleşte un tip uman al viitorului. Descompunerea morală din metropolă are drept contrapondere naşterea naţiunilor independente. Lichidarea inamicului este premiza edificării paradisului revoluţionar. Toate instituţiile şi toţi oamenii care blochează marşul progresului trebuie eliminaţi. Lecţia lui Sartre , în prefaţa sa, înscrie ura în genomul noilor state şi naţiuni.

Profeţiile urii sunt îndeplinite de istorie. Ceea ce moderaţia şi decenţa nu pot zămisli, resentimentul înfăptuieşte, în ritm de marş forţat. Prefaţa lui Sartre la cartea lui Fanon are rigoarea unui tratat politic destinat să confere urii rigoare dialectică. Intelectualul devine un avocat al barbariei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Ion A spune:

    Este corect sa asociati islamismul, fara distinctie, cu promotoriatul urii? Islamismul in general? Sau islamismul radical, care, in fapt, nici nu mai este islamism?

    Am observat in mai multe din articolele pe care le scrieti aceasta punere la zid a islamismului in general, fara distinctie. Nu faceti necesara corectie si nuantare, la care un intelectual este, in opinia mea, obligat. Inteleg din aceasta observatie care este pozitia si care sunt afinitatile dvs. Aveti, fireste, dreptul la ele.

    Dar, de dragul creteriului justetii lucrurilor, nu se impune, totusi, aceasta corectie? Nu este o eroare sa sugerati o generalitate pe baza unui argument particular? Folosind aceasta logica am putea spune ca biserica catolica este o biserica a pedofilismului? Sau, in contextul actual, ca biserica ortodoxa din Romania, in totalitatea reprezentantilor ei, este lacoma, ipocrita, insetata de putere si rupta de oameni si de dumnezeu?

    • Ciobanul Bucur spune:

      Corect! BOR nu e “in totalitatea reprezentantilor ei, lacoma, ipocrita, insetata de putere si rupta de oameni si de dumnezeu”. Asta e o exagerare. Nu chiar toti clericii sunt astfel. Pot da 7 – 8 exemple de slujitori ai ei care-i fac cinste.
      La fel si cu islamul. Islamismul, nu islamul, este de condamnat. Ori, nu toti musulmanii sunt intoxicati deocamdata de ideologia islamista. Si, oricum, generatia noastra nu va apuca sa traiasca intr-o Europa musulmana. Asa ca, pana atunci, sa respectam “corectitudinea politica”.

    • bec spune:

      draga camarade, cineva a spus, nu spui cine, cauti singur camarade daca esti curios: ”toate religiile sint de rahat, dar islamul e de departe cea mai imbecila”. Sint perfect de acord, cu exceptia faptului ca imbecilitatea islamului nu mi se pare suficient accentuata. Daca nu esti de acord, sa fii sanatos.

    • Maaskantje spune:

      Abdulahmed se detoneaza soptind gratios allahakbhar la 24.00. De la acel moment el( si ramasitele lui) este un terorist extremist jihadist ,deci nu musulman,caci musulmanii sunt pasnici si ok.
      Pana la 23:59:59 Abdulahmed era un musulman ,integrat in societate si daca insinuai ca nu era asa erai un rasist xenofob plin de ura.
      Mi-e teama de musulmani ,caci unii se detoneaza si trag in oameni,deci conform analizei sunt plin de ura.
      Stai,ma contrazic ,cei ce se detoneaza nu sunt musulmani .Deci mie de cine mi-e teama?
      Sunt un ignorant plin de ura.

  2. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Pentru o splendidă sinteză a modului în care s-a petrecut re-orientarea în discuţie extragem din VLAD MUREŞAN „Comunismul: crimă transcendentală”:

    Concentrînd în sine atît potenţialul anarhic, cît şi iraţionalitatea, atît virtuţile disolutive cît şi caracterul preformal, masa se dezvăluie ca cea mai fidelă analogie istorică a Adîncului. Neascultînd de vreo lege afară de cea a propriei contingenţe, fluviu de lavă ce pîrjoleşte, uniformizează şi în cele din urmă urîţeşte totul în jurul său, mulţimea îşi croieşte drum prin istorie, surpînd structuri şi dinastii, decapitînd principi şi principii, …
    Vocea maselor trebuie să bubuie acum în istorie, să spulbere articulările injuste ale ei. „Mişcarea proletariatului nu se poate ridica şi elibera decît aruncînd în aer întreaga suprastructură a păturilor care alcătuiesc societatea oficială” (Karl Marx Manifestul partidului comunist).
    Marx a eliberat astfel energiile unui adevărat Golem, umanitatea proletară. Acest uriaş antropoid, creat tocmai cu scopuri vindicative, este o bună imagine a masei proletare antrenate în istoria revoluţionară. Partidul ar fi tocmai structura de coeziune a maselor dispersate, conştiinţa Golem-ului, suflarea de viaţă a lui Marx peste chipul de lut al maselor. Caracteristic unei asemenea investiri este autonomizarea progeniturii. Marx a petrecut o viaţă agitată pentru a pune colosul proletar de lut într-o funestă şi de neoprit mişcare. Cînd uriaşul puhoi s-a trezit, istoria a primit o amploare catastrofică inconturnabilă. Golem-ul proletar a început să orbecăie, dărîmînd totul în cale, nivelînd arhitecturile istoriei după lipsa lui de chip si de asemănare.

    Ireproşabil.

    Dar oricît ar fi suflat ”clasicii marxism-leninismului” asupra mulţimilor-Golem, nimic nu căpăta o asemenea amploare fără apocaliptica zguduire provocată de războiul mondial prim.

    Aicea se află nodul întregii tragedii. Iată părerea unui (foarte) mare istoric francez – JACQUES LE GOFF

    Evenimentele care au marcat secolul XX nu se limitează la al Doilea Război Mondial, Holocaust, războaiele din Coreea sau din Vietnam… Evenimentul cel mai important… este războiul din 1914 – 1918. …să-l readucă în atenţia contemporanilor noştri care, deşi nu l-au trăit, au perceput, adesea inconştient, undele sale de şoc devastatoare pentru întregul secol XX.
    Războiul din 1914-1918 a reprezentat intrarea dezastruoasă în acest secol tragic. Nu numai din cauza înfiorătoarei dîre de morţi şi devastări pe care a lăsat-o în urmă, nu numai din cauza nedreptăţilor, frustrărilor şi germenilor de noi războaie pe care, după eşecul Păcii de la Versailles, acesta le-a lăsat moştenire europenilor şi altor popoare… dar şi din cauză că a dat naştere unei culturi a doliului, unei culturi a războiului, unei culturi a urii şi barbariei. Războiul din 1914-1918 a produs şi răspîndit în lume ororile şi nevrozele distrugătoare ale secolului XX. Tocmai acest lucru – şi numai acesta – a fost Marele Război.

  3. Ciobanul Bucur spune:

    @ VMP: inteleg ca sunteti de acord cu cele spuse de Le Goff. Si eu sunt. Dar sa mergem cu rationamentul pana la capat: Primul RM e opera imparatilor de atunci, care luau decizii ce intorceau cursul istoriei dupa cum ii taia capul, sau dupa intensitatea emotiilor care-i cuprindea deodata. Asa ca torentul revolutionar ce a pornit atunci are toata justificarea istorica.
    La fel cred ca ar avea justificare un torent de protestatari violenti impotriva oligarhiei financiare globale de acum, care a pus sub ascultarea ei politicul.

  4. Mihaela spune:

    1. Ura, ca si resentimentul, indignarea, frica nu sunt rele ele insele, ci in legatura cu obiectul lor. Nu putem face distinctii intre emotii daca nu le evaluam obiectul. Ura impotriva unei puteri coloniale abuzive este diferita de ura totalizanta a ISIS. Este nevoie sa fim clari despre ce vorbim si sa evitam limbajul bombastic atunci cand vrem sa oferim analize serioase.

    2. Cui bono, Dle Stanomir? Moderatia este o atitudine de pretuit pentru conservatorul care se bucura de privilegiile ce decurg din sistemul colonial de exploatare si exterminare. Pentru subiectul colonial ale carui sperante de eliberare sunt distruse de aparatul de represiune colonial, ura fata de opresor este legitima. In plus, vorbiti de Algeria de parca nu ar exista o literatura intreaga stiintifica despre abuzurile si violenta de acolo. In ultimii ani beletristica ofera narative despre violenta coloniala si deschid dezbaterea publica in tr-o tara care inca se imbata cu apa rece a trecutului sau glorios. Va recomand opera lui Jerôme Ferrari, Prix Goncourt.

    3. Analiza violentei la Fanon este mult mai complexa decat o prezentati dumneavoastra. Fanon face o analiza ideologica a discursului despre violenta (analiza careia i-ati fi si dvs o usoara prada) si ofera o teorie psihanalitica a violentei. E bine sa nu simplificam pozitia opezantului cand intram in polemici.

    • bec spune:

      fanon-ul matale e dor un semidoct frustrat, ca majoritatea adeptilor lui lenin sau hitler. Faptul ca era negru nu-i reduce din imbecilitatea agresiva, ci dimpotriva.

      • bec spune:

        iar prix-ul goncourt, mai ales in ultima vreme, nu valoreaza nimic. E un nimic. Doar pentru idioti utili, in acceptiunea leninista, si in multe cazuri si in cea patologica sa insemne ceva.

  5. DIALECTICA. Subiectul este delicat, sentimentul urii are o istorie proprie, care nu tine de varsta, insa in prezent s-a radicalizat. Cauzele sunt multiple, afectiuni psihice, lipsa de cultura, invidia omniprezenta pentru cei cu realizari in domeniul familial, afaceri, o pozitie intelectuala legata de realizari profesionale si educationale etc. In mod normal, cultele ar trebui sa actioneze prin mijloacele specifice, daca nu la eradicarea acestui flagel, macar la diminuarea acestuia.

  6. Grammaticus spune:

    Excelent articol. Dar ce il mana, ca sa zic asa, pe Sartre in lupta? Ce-si dorea pentru sine? Ar fi interesant de explicat, daca ar mai merita atentie…

  7. Ela spune:

    Daca sunteti intrebat cate masini rosii sunt in parcare, va uitati, calculati si raspundeti! Nu veti stii insa, SI cate masini negre erau acolo, pentru ca…practic, nu le-ati vazut! V-au interesat numai cele rosii, pe acestea le-ati cautat, le-ati numarat, iar creierul dvs nu a inregistrat, cu precizie!, alte detalii, pentru ca asa functioneaza el in mod absolut firesc!
    Nu gasim decat ceea ce cautam!

    Deci, daca doriti sa dezvoltati “numai” ideea ca : “Ura este sentimentul dominant al veacului trecut, autentica moştenire pe care secolul XX o lasă celor de astăzi.” gasiti toate motivele care va permit sa o sustineti, si toate personajele utile confirmarii acestui adevar!
    In acelasi veac trecut, aceleasi subiecte – ura rasiala, colonizare, saracie, capitalism, etc – au fost abordate si de alti oameni exceptionali (Gandhi, Rabin, de Clerc, Mandela) care, cu opinii diferite de ale lui Sartre sau Fanon, au crezut in forta binelui, au militat pentru iertare si impacare !

    Ceea ce este important astazi, in opinia mea, este ce facem cu acelasi trecut comun si complex, convinsi fiind astazi, in decembrie 2015, ca “realitatea este transformata prin simplul fapt de a fi…privita!” (principiul INCERTITUDINII, W. Heisenberg, 1901-1976, adica fix ;) sec XX…) ?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)