joi, martie 28, 2024
Acasă Autori Articole adaugate de către Daniel Constantin

Daniel Constantin

1 ARTICOLE 0 COMENTARII
Daniel Constantin este președintele Partidului Conservator și Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. De profesie inginer agronom, a urmat cursurile Facultății de Zootehnie din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (1997 - 2002), iar în 2004 a absolvit un program de studii aprofundate îndomeniul managementul calității și inovației. De asemenea, a urmat cursuri de specializare la Scottish Agricultural College și la Institutul de Administrație Publică din Irlanda. Daniel Constantin a început cariera în Ministerul Agriculturii, în 2003, în calitate de consilier al Secretarului de Stat pentru Integrare Europeană. Până în 2006, în calitate de coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, a avut responsabilități legate de relația cu Comisia Europeană și negocierile privind cadrul financiar 2007 – 2013. După 2006, Constantin a lucrat în consultanță pentru atragerea fondurilor europene. În perioada 2007 – 2009 a fost evaluator independent al Băncii Mondiale în cadrul Proiectului Makis, iar în perioada aprilie – octombrie 2009 a fost director al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA).