Absolvent al Universității Yale cu diplomă de licență în chimie și al Universității de Medicină din Timișoara dr. Raul Pătrașcu a colaborat cu specialiști importanți din centre de cercetare și spitale de talie mondială precum Johns Hopkins și Yale-New Haven Hospital. De asemenea, a lucrat în cadrul fondului de investiții de peste 10 miliarde de dolari al McKinsey&Company unde, printre altele, a supravegheat investiții în infrastructura medicală globală. As. Univ. Dr. Raul Pătrașcu, cercetător în cadrul Centrului de Terapii Genice și Celulare în Cancer OncoGen Timișoara, a fost și Consilier de Stat pe probleme de Sănătate în Guvernul României. În prezent, activitatea dr.-ului Pătrașcu este axată pe reformarea sistemului de sănătate și pe introducerea de tehnologii și protocoale moderne de tratare a cancerului în România, alături de stakeholderi naționali și europeni.
Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro
MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro
"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate individual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci
E randul tau
de: Bradut Bolos
la "De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?"