Stefan Marius Deaconu

Stefan Marius Deaconu Marius Deaconu este în prezent doctorand în istorie în cadrul Universității din București, cu teza Dimensiunea socială a învățământului superior în România (1971-1986), fiind implicat de mai bine de un deceniu, atât în reprezentarea elevilor, cât și ulterior, în cea a studenților.
Actualmente este Director al Departamentului de Politici Publice din cadrul Consiliului Tineretului din România, înainte ocupând funcții precum: președinte al Asociației „Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie (2012-2013, 2014-2015), membru în Comisia Educațională a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) (2013-2014), Vicepreședinte Educațional ANOSR (2015-2017), respectiv Președinte ANOSR (2017-2018).
Este student expert evaluator al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) din 2013, fiind membru al Comisiei permanente de specialitate nr. 2 (Științe Umaniste și Teologie) în perioada ianuarie 2017 – noiembrie 2018. Din noiembrie 2017 este membru al Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU).
Preocupările sale profesionale au implicat participarea la multiple conferințe științifice, fiind redactor al publicației științifice studențești Gaudeamus. Alma Mater Crisiensis, colaborând totodată cu alte reviste științifice studențești de profil din țară. A fost bursier al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2015-2016) și a făcut un stagiu de practică la Open Society Archives în Budapesta, Ungaria (2016-2017).

Autor

E randul tau

O poveste mai lungă de la Moş Crăciun despre generalul Marin Dragnea: După doar două zile de l...

de: Petre Opris

la "O primă și imensă ticăloșie a noului ministru al Culturii"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

ianuarie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)