Home » Cultura »Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Țara noastră în termeni de destin*

Gabriel Liiceanu decembrie 30, 2017 Cultura, Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
90 comentarii 28,799 Vizualizari

Prin 1991, a avut loc la Paris un colocviu la care s-au întâlnit scriitori francezi și români ca să discute despre condiția intelectualului din Est după căderea zidului de la Berlin. Îmi amintesc intervenția din sală a lui Jean d᾽Ormesson. Stăteam aproape de el. Înaintarea în vârstă părea să-l avantajeze. Avea părul alb, cu o cărare trasă pe tâmpla stângă, ochii albaștri, fața bronzată și brăzdată de riduri. Era elegant, purta un blazer bleumarin cu nasturi aurii, o cravată asortată cu batista care ieșea din buzunarul de la piept al hainei, mirosind a Eau Noire de la Christian Dior. Mâinile frumoase, cu degete fine și manichiura impecabilă, erau puse în evidență de eleganța gesturilor care însoțeau cuvintele. Și a spus: „Dumneavoastră, intelectualii din Est, acum că sunteți liberi, o să aveți probleme de adaptare. Adevărul este că vă pria închisoarea”. Apoi s-a așezat.

Vorbele lui au căzut ca o palmă pe obrazurile noastre. Unul dintre români i-a dat replica cuvenită, dar nu mai țin minte care a fost aceea. Tot ce știu e că am plecat de la colocviu jigniți și indignați. Când am rămas singur, rumegând vorbele lui d᾽Ormesson, spuse cu un zâmbet subțire și cu inteligența arogantă a mulțumirii de sine (însăși eleganța rostirii le făcea să sune cinic), am început să mă gândesc că poate, în ciuda brutalității lor catifelate, ele erau îndreptățite. Pesemne că așa fuseserăm distribuiți pe harta Europei: unii (cei din Vest) trăindu-ne viața cu panaș, fericiți că am dat măsura civilizației, ceilalți  (cei din Est) fericiți că am dat măsura vieții, atingându-i limitele.

La sfârșitul acestui an, o editură mi-a cerut să scriu câteva pagini într-un volum colectiv despre felul în care poți fi fericit în România. Ca să-mi fac „încălzirea”, am trecut în revistă locurile din Caietele lui Cioran, în care acesta vorbește despre fericire la români. De fapt, despre nefericire la români. Despre el însuși, Cioran spune că are „darul nefericirii”, că s-a născut în mjlocul unui popor crescut cu „deprinderea nefericirii” și care a trăit de-a lungul istoriei sale „drama insignifianței”.  Pe 8 aprilie 1965, când împlinește 54 de ani, Cioran notează: „Mi-a trebuit o viață întreagă ca să mă obișnuiesc cu gândul că sunt român”. Dacă îi acordam credit lui Cioran, scriind despre fericirea românească ar fi trebuit să pot dovedi că fericirea este cu putință într-un loc consacrat istoric al nefericirii. „Această mulțime de strămoși care se tânguie în sângele meu…”, clamează Cioran în Silogismele amărăciunii. Acest prezent care ne hărțuiește clipă de clipă!, putem adăuga noi. Acest loc în care viitorul ne este periodic sustras și în care nici un vis nu pare îngăduit!

Dacă așa stăteau lucrurile, atunci corect ar fi fost ca titlul propus de editură să fie Cum poți fi fericit în plin marasm istoric? Ce fel de oameni sunt, și cum au înțeles să-și trăiască viața, cei care au căutat (și au găsit) fericirea acolo unde nimic n-o prevestea? Ce-ar fi să descoperim că adevărata fericire e cea care ne pune viața la încercare și îi dă o împlinire tocmai pentru că a fost smulsă unei lumi ostile? S-ar putea ca trecerea noastră pe pământ să capete altă forță când, în strădania naturală spre fericire, suntem puși în situația de a compune un destin nu cu bunăstarea, răsfățul și trufia marilor popoare, ci cu suferința celor insignifiante.

***

Nu multă vreme după colocviul de la Paris, mi-a căzut în mână Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt. Aici vorbele lui Jean d᾽Ormesson erau total adeverite. Steinhardt instalase fericirea în mijlocul închisorii, al suferinței și al morții. Ucenicise la școala marilor disidenți ruși. În prefața acestei cărți, Steinhardt scria:

„Bukovski povestește că atunci când a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut închide un ochi toată noaptea. Firesc lucru, își va spune cititorul cărții sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranța, frica, emoția. Dar Bukovski urmează: n-am mai putut dormi de nerăbdare. Abia așteptam să se facă ziuă, să fiu în fața lor, să le spun tot ce cred despre ei și să intru în ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam închipui.

Iată de ce n-a dormit: nu de teamă, de îngrijorare, de emoție. Ci de nerăbdarea de a le striga adevărul în obraz și de a intra în ei ca un tanc.”

Și apoi vine un pasaj năucitor în care Steinhardt pune pe cântar toți atomii lumii – de la începuturile ei și până la sfârșit – cu doar șapte cuvinte: a intra în ei ca un tanc. Năucitor, pentru că de aici rezultă că o fărâmă de libertate concentrată în șapte cuvinte trage mai greu pe talger decât toată Creația lumii. După care, Steinhardt formulează cea de a treia soluție de evadare din orice formă de încarcerare:

„Ea se rezumă: în prezența tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirii, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoți din ele pofta nebună de a trăi și de a lupta.

(…) Cu cât îți merge mai rău, cu cât sunt greutățile mai imense, cu cât ești mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică și rațională, cu cât cenușiul, întunerecul și vâscosul se intensifică, se puhăvesc și se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât ești mai dornic de luptă și cunoști un simțământ (crescând) de inexplicabilă și covârșitoare euforie.”

Ei bine, pe Steinhardt, pe Noica și pe mulți alții ca ei, care au supraviețuit închisorii și au devenit mărturisitori, viața trăită la o temperatură incandescentă a istoriei i-a făcut eroi sau martiri. Oricum, ființe ieșite din comun. Și da, afirmau cu toții că sunt fericiți. Asta nu înseamnă că trebuie să trecem cu toții prin închisoare pentru a adeveri ecuația paradoxală a fericirii românești. Ce sper să rezulte de aici este că fericirea nu dă peste noi, ci se face înăuntrul unei vieți care își dobândește valoarea exact în măsura în care este pusă la încercare.

Venind din direcția Evangheliilor, Steinhardt descoperă că viața se adeverește prin altceva decât prin răsfățurile ei. Și că fericirea trebuie plătită prin câte un prilej greu de suferit, pe care eul fiecăruia dintre noi și-l asumă pentru a se afirma. Doar așa, aruncați în viață, oamenii ca el au împins viața până în punctul în care ea capătă gravitate, adică atârnă, trage greu.

***

În limba noastră, destinul are un înțeles dublu și contradictoriu. Pe de o parte, spunem: „asta i-a fost soarta” și atunci lăsăm să se înțeleagă că totul, în viața noastră, vine de undeva de dincolo de noi: din stele, de la Doamne-Doamne, din ce ne-a fost „ursit” în leagăn, din nebunia istoriei, din jocul hazardului. De oriunde, dar nu dintr-un proiect personal sau din alegerea noastră. Pe de altă parte, spunem: „a-ți da un destin”, lăsând să se înțeleagă că depinde de fiecare dintre noi felul în care vom trăi. Viața  rezultă, până la urmă, din proiectul celui care o trăiește și, chiar dacă el nu o poate regiza în toate detaliile (oricine rămânând să plătească prețul cuvenit hazardului ei), conștiința țelului propriu, tenacitatea eului nostru și verticalitatea lui ne fac, de la un punct încolo, destinul. Nimic nu este pre-destinat. Cu excepția neprevăzutului, viața este expresia voinței proprii.

În primul dintre aceste cazuri, ea se așază sub fatalism („omul sub vremi”), în cel de al doilea, sub voluntarism. Și-atunci înseamnă că o viață nu poate fi trăită decât în două feluri: ori la foc mic, cu capul plecat și bătută de toate vânturile întâmplării și de vicisitudinile istoriei; ori așezând-o ferm într-o matcă și privind-o, la capătul ei, ca împlinită. A-ți da un destin: acest lucru nu pot să-l facă decât cei care au obsesii, idealuri, valori, crezuri.

Dar cum se poate trece de la „destinul unei vieți” la „destinul unui popor”? Au țările și popoarele destin? Au, pe măsura destinelor individuale care le compun.„Destinul unei țări” nu e altceva decât linia de fugă a istoriei rezultate din suma vieților care și-au dat – și au terminat prin a avea – un destin. Nu așa s-a născut, în a doua jumătate a secolului XIX, România modernă? Nu prin destinele pe care și le-au dat marii oameni politici ai vremii, marii ctitori de domenii (învățământ, sănătate) și oameni de cultură? Nu ei, dându-și un destin, au dat și țării un destin în modernitate?

Desigur, asupra unei țări se poate abate urgia: „teroarea istoriei”, cum a numit-o Eliade. Iar în aceste condiții, nimeni, desigur, nu-ți poate cere să alegi iadul. De aceea s-a emigrat atât de mult de-a lungul istoriei. Oamenii au fugit de infernul pe care și l-au pregătit unii altora. Și totuși,  unii, în mod paradoxal, au ales să rămână în iad, emițând, asemeni lui Noica, faimosul adagiu „Orice infern devine suportabil dacă paradisul culturii e cu putință”. Alții au ales, ca Soljenițîn, Zinoviev, Saharov, Bukovski, „să intre ca tancul în ei”. Așa cum a ales și Doina Cornea la noi. Zece ani, mi-a spus cândva, i-au trebuit să se pregătească să scape de frică. Apoi, „a intrat ca tancul în ei”. Lucru care, desigur, devine cu putință doar atunci când teroarea însăși dă semne de oboseală. Cei enumerați au putut-o face sub Brejnev (sau sub Ceaușescu), într-o vreme în care se renunțase la cotele obligatorii de arestați și împușcați, fixate pe raioane și regiuni, din vremea lui Stalin (sau a lui Gheorghiu-Dej).**

***

Suntem noi astăzi din nou în acel punct al terorii care stipula „lichidări la normă” și care nu producea decât victime, martiri și eroi? Trăim oare în România lui Gheorghiu-Dej, când oamenii în haine de piele te ridicau noaptea din casă și te făceau să dispari în fundul unui beci? Când, în celulă, torționarul îți străpungea burta cu coada ascuțită a măturii sau te punea să-ți mănânci excrementele? Trăim oare în ultimele zile ale lui Ceaușescu, când securiștii lui Iulian Vlad (cartea acestuia, Confesiuni pentru istorie, expusă, exact în zilele aniversare ale lui decembrie, la loc de cinste – în ramă! – între Biblii, cărți despre Isus, despre Maica Domnului, iconițe și ornamente de Crăciun, tronează în vitrina librăriei Sadoveanu de lângă Universitate) îi luau pe împușcații de la Timișoara din paturile de spital, îi duceau în subsol, îi ucideau și le transportau apoi cadavrele cu camionul la crematoriul din București?

Aceea, da! Aceea a fost fatalitatea comunistă a istoriei noastre venită pe tancuri. Dar astăzi? Cu ce drept ne cântăm astăzi prohodul? De ce ne grăbim să dăm iar drumul la băierile fatalismului românesc? A luat destinul, în zilele noastre, numele lui Dragnea, a lui Iordache și Nicolicea? Putem accepta acest lucru? Desigur, indivizii ne deșurubează statul de drept cu o fervoare care nu contenește să ne stupefieze. Dar de la un punct încolo lucrurile devin hilare: prin masacrarea legilor Justiției și prin modificarea Codului de procedură penală, România termină prin a trăi în afara justiției. Nu ne e rușine să dăm înapoi în fața unor indivizi cu defect de fabricație? Încetează România să mai fie a noastră pentru că a devenit între timp a celor care ne-o strică? A ajuns ea țara lui Tăriceanu numai pentru că, de câteva ori pe zi, televiziunile îl arată pipăindu-și pulpanele hainei? E a lui Dragnea pentru că stoluri de jurnaliste îl asaltează pe culoarele Parlamentului și omul se oprește să dea declarații șugubețe, zâmbind mândru în mustanță în registrul lui „uite mamă unde am ajuns eu”? Este România țara infractorilor care-și dau legi și gata? Nu mai suportăm și plecăm? Trântim ușa în urma noastră spunând „să-și ia țara și să se spele cu ea pe cap”? Chiar așa?

***

Într-unul din comentariile de pe Contributors am citit zilele trecute această propoziție:

„Sloganul «din România se pleacă» e un fel de defulare resemnată în fața unei inapetențe de a face față provocărilor vieții.” În fapt, continua comentatorul, e vorba de „lipsa concreteței demersurilor practice care să ne scoată din amorțire și să ne activeze creator.”

Tot zilele trecute, mi-a ajuns sub ochi o postare de pe facebook (trimisă de un prieten, căci eu nu am facebook), care-ți rupea inima și te făcea să-și iei lumea în cap. Era un concentrat de disperare, tristețe și neputință. Un prieten îl încuraja: „Sus inima, frate, o să-i învingem.”

Tot în aceste zile, un amic parizian îmi scria câteva rânduri îngrijorate de ieșirile mele la rampă: „Cred că acea libertate de expresie de care vorbești se datorează numai faptului că ea nu deranjează încă pe nimeni. În România, din momentul în care devii un catalizator, ești înlăturat în două clipe”.

Ce se întâmplă de fapt cu noi? Cum de putem simți atât de diferit? Cum se pot împleti atât de strâns precauția și lehamitea cu tenacitatea și speranța? Cum de ne-am pierdut claritatea privirii? Sigur, nu ne-a bătut nimeni în cuie pe locul în care ne-am născut. Fiecare, liber fiind, poate să-și facă socotelile și să se așeze, nu-i așa?, oriunde pe planetă. Dintre determinările primite la naștere, țara e, la o adică, cel mai lesne de schimbat. Pot fi schimbate limba în care te-ai născut, numele pe care l-ai primit, religia în care ai fost botezat, ba chiar și sexul, înțeleg, poate fi astăzi schimbat. Doar părinții nu ți-i poți schimba și nici epoca în care te-ai născut. Dar locul în care te-ai născut e, în zilele noastre, cum spuneam, determinarea la care poți cel mai lesne renunța.

În ce condiții merită să renunți la el? Dacă vei socoti că destinul vieții tale e legat de o vocație pe care nu o vei putea împlini decât ducându-te în Silicon Valley, e firesc să pleci acolo unde îți poți da măsura. Dacă simți – trăim doar în lumea globalismului! – că lumea toată îți aparține, e firesc să pleci unde vezi cu ochii și să te comporți ca cetățean al planetei. Dar altminteri? Dacă tot binele pe care-l poți face pe lume (chiar dacă zădărât, calomniat și scuipat) este legat de țara în care te-ai născut? Dacă îți pasă de ea? Dacă viața mea capătă un sens aici și doar aici? Dacă știu că, plecând, las în urmă minunea de om care e Vlad Voiculescu (pe care, când sunt singur cu mine, îl numesc Maica Tereza)? Dacă știu că există Camelia Bogdan, Dan Tăpălagă, Lucian Boia, Ramona Ursu, Cristian Pantazi, Malin Bot (“Va propun sa vorbim ca de la jurnalist la infractor”), Cristi Danileț, Emilia Șercan, Andrei Cornea, Cosette Chichirău, Liviu Avram, Andreea Pora, Dan Turturică, Sabina Fati, Radu Vancu, Ciprian Ciocan, discretul Lucian Popescu (cel care a făcut cu putință agora Contributors), colegii mei de la GDS și toți cei care în februarie au ieșit cu sutele de mii în Piețele țării? Și cum mi-ar fi mie fără minunații mei „humaniști”, cei care de aproape trei decenii s-au străduit să hrănească, prin mii de titluri, mințile a milioane de români?

Aceștia toți, și mulți alții ca ei, reprezintă mai mult decât „patria de buzunar”, „patria mică” de care vorbeam odată, în care te retragi cu oamenii iubiți, cu cărțile tale, cu pisica sau câinele tău, cu bicicleta ta, cu scrisul tău, cu lumea străzilor pe care te plimbi și cu tabieturile tale. Aceasta e deja patria mea mare, care urcă până la cei care nu mai sunt și fără de care eu n-aș fi fost cu putință. Și care-i dau ființei mele un temei. Iar patria asta e nespus de frumoasă. Cum să accept că mi-o pot face praf unii care, față de noi și față de lumea de azi, se află, omenește vorbind, la ani-lumină distanță? Nu vă dați seama că, omenește vorbind, e imposibil să ne pună cu fața la zid?

Am să închei aceste pagini cu vorbele pe care le-a dictat Churchill la 79 de ani și care reprezintă ultimul discurs al vieții sale:

„În ce direcție trebuie să ne îndreptăm petru a ne salva viețile și viitorul lumii? Nu contează prea mult pentru bătrâni; vor muri, oricum, curând; dar mi se pare tulburător să privim tinerii, cu tot dinamismul și ardoarea lor, să privim mai ales copiii care se joacă fericiți și să ne întrebăm ce le va rezerva viitorul dacă Dumnezeu s-ar sătura de neamul omenesc.

Se poate ivi ziua în care dreptatea, dragostea de aproapele, respectul pentru justiție și pentru libertate vor permite tuturor acestor generații chinuite să meargă mai departe, senine și triumfătoare, lăsând în urmă epoca hidoasă în care trăim. Până atunci, niciodată nu vă clintiți, nu obosiți, nu disperați.”

____________________

* Trei pagini din acest text sunt preluate din contribuția mea la volumul colectiv Cum să fii fericit în România (București, Humanitas, 2017, pp. 20-33), intitulată Ecuația paradoxală a fericirii românești.

** În cadrul operațiunii de epurare din 30 iulie 1937 ordonate de Comitetul Central „urmau să fie arestate 259.450 de persoane, din care 72.950 urmau să fie împușcate. (…) Ca și în vremea dezchiaburirii, toturor regiunilor li s-au impus cote pentru fiecare dintre cele două categorii (prima: de executat; a doua: de deportat)” – Cartea neagră a comunsmului. Crime, teroare, Represiune, coordonată de Stéphane Courtois, traducere din franceză, Humanitas și Fundația Academia Civică, București, 1998, p.178.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "90 comments" on this Article:

  1. Kurt spune:

    Sărăcia, nevoile și neamul.

    Penalii dâmbovițeni « trăiesc » hoția.
    Penalii, jecmănitorii trăiesc minciuna.
    Penalii, hoții trăiesc mitologia.
    Penalii, jecmănitorii, hoții din guvernul dâmbovițean, parlament, partide, instituții publice 2017 sânt siguri pe ei. Nu au dubii. Au un mandat « popular » de patru ani.

    Gogoașe mitologice românești la București 2019 pentru urmașii din țara lui Descartes?

    …. „ …. Desigur, asupra unei țări se poate abate urgia: „teroarea istoriei”, cum a numit-o Eliade. Iar în aceste condiții, nimeni, desigur, nu-ți poate cere să alegi iadul. De aceea s-a emigrat atât de mult de-a lungul istoriei. Oamenii au fugit de infernul pe care și l-au pregătit unii altora. … „ …..

    Unde ne sunt intelectualii țării de azi?

    Nu mai rămâne mult timp pentru dezbateri publice « președinția 2019 UE ».Lipsește un termen « original » București, o temă prioritară cum a fost 2017 « digitalizarea » în Estonia.

    1) Brexit 19.03.2019 e o preocupare centrală în UE. Moderare la București da, altceva NU.

    2) Alegerile parlamentare PE 2019 sunt o preocupare prioritară în UE. Aici văd necesitatea ca autorul și cei enumerați de el să se pronunte în spatiul public românesc, în Agora, în Forum. Azi. Autorul e un izvor de încredere pentru mulți.

    … „ …. Și cum mi-ar fi mie fără minunații mei „humaniști”, cei care de aproape trei decenii s-au străduit să hrănească, prin mii de titluri, mințile a milioane de români?
    Aceștia toți, și mulți alții ca ei, reprezintă mai mult decât „patria de buzunar”, „patria mică” de care vorbeam odată, în care te retragi cu oamenii iubiți, … „….

    3) Riscul anului 2018 sunt alegerile parlamentare în Italia cu : Beppe Grillo /Cinci stele, Berlusconi/Forta Italia, Lega Nord, MSI Muvimento Sociale Italiano- MSI & A.Mussolini. Majoritatea partidelor de dreapta în noul parlament italian 2018 va îngreuna enorm formarea unui guvern italian Nr. 65 (din 1945 în 73 de ani).

    4) Noul președinte francez E. Macron nu bate pasul pe loc 2017- 2019 asteptând acordul « suveraniștilor-identitari », al asociaților Vișegrad (Varșovia, Budapesta, Praga, Bratislava) pentru « refondarea » UE.27. Parisul a decis de fapt 2016 (F. Hollande, socialiștii) ca ZE.19 zona Euro să fie integrată mai repede și mai puternic. E. Macron preferă viteza maximă, cere 2018-2022 un budget & ministru « francez » de finanțe, fără ceilalți !. Vom vedea cum făurește E. Macron un budget ZE.19 « comunitar » pentru rezolvarea somajului extrem de mare în sudul mediteranean al ZE.19. Nici o privire spre est, dincolo de « cortina de fier » care a separat continentul până 1989 ! E. Macronlon Bonaparte are 10 ani pentru restructurarea 2017- 2027 în Franța & ZE &UE. Nu va ezita !

    5) Rămâne întrebarea când se începe cu dezbaterea publică românească pentru « tema », problema « originală » a Bucureștiului 2019 UE.27. Care problemă, care țel « original » din București 2019 poate fi luat în considerare? Problemele interne, hoția & minciuna & mitologia autohtonă, zguduie societatea civică și instituțile publice 2017-2019. Cu un stat de drept « caricatură » a la Varsovia & Budapesta, Bucureștiul 2019 nu va câstiga încrederea Parisului & UE.27.

    6) Universitățile UE « conectate » propuse de E. Macron 2017, cele 20 de Universități UE conectate pe criteriul “limbilor europene” merită o reflectare a intelectualilor, studenților, cercetătorilor, savanților români. Ne conectăm în UE.27: DA sau BA ?

    7) Multilinguismul orașelor, regiunilor « istorice » (vom vedea cum decide E. Macron 2018 la cerința din Corsica 2018 pentru o a două limbă adimistrativă regională pe insulă) ar putea fi o temă 2019. România are ce prezenta. TM2021prezintă un oraș cu scoli publice în patru limbi regionale, cu locuitori din peste 12 etnii (Vojvodina are 26 etnii, limba Română ca limbă regională e recunoscută). Regiunile, limbile regionale, tradițiile locale, sunt o temă în « refondarea » UE.27

    8) Idei, concepte pentru 2019 UE? Cine scrie? Azi.

    • Harald spune:

      Există lucruri mai rele pe lumea asta decât o turmă de oi pe malurile Dâmboviței. De exemplu, o turmă de roboți pe malurile Rinului.

  2. Lucian Popa spune:

    Bună ziua,
    Întru acribie, librăria de lângă Universitate este Mihai Eminescu. Sadoveanu, cea pe care o menționați, se află pe Bd. Magheru.
    Cu stimă,
    LP

    • Andrei spune:

      @Lucian Popa
      Nu prea ati mai trecut prin librarii in ultima vreme… Altfel ati fi aflat ca Sadoveanu nu mai exista pe Magheru de ceva timp, s-a mutat exact la Universitate. Se si vede scris numele in poza de mai sus daca va uitati mai cu atentie.

    • Lucian Popa spune:

      Mea culpa. Aveți dreptate, Sadoveanu a fost relocată exact unde spuneți.

    • Virgil spune:

      Libraria Eminescu se afla la Universitate :Bd.Regina Elisabeta nr.16, Sector 3 Bucuresti, România

      Libraria Sadoveanu se afla tot la Universitate: Strada Edgar Quinet 10, București 010018

  3. Cezar Ionescu spune:

    Problema in Romania nu e Dragnea sau clica sa, ci milioanele de “stirbi” pe care ii reprezinta. Cred ca majoritatea celor care fug din Romania, fug de fapt de conationalii lor in care nu se (mai) regasesc. Dincolo de exceptii, calitatea umana este foarte slaba in Romania. Comunismul a produs o bomba sociala care acum explodeaza cu incetinitorul. Probabil in urma acestei explozii se va naste o noua societate, nimeni nu stie daca buna sau rea. Bineinteles, daca nu cumva vreo explozie mai mare ne perturba mica nostra explozie locala, asa cum s-a intamplat de N ori in istorie. Nimeni nu se impaca sa fie o generatie de sacrificiu fara sa intrevada macar un rezultat benefic in urma acestui sacrificiu. Nimeni nu se sacrifica doar ca s-o faca. De asta fug oamenii…multi considera ca s-au sacrificat degeaba si s-au saturat. Sunt prea multe “guri stirbe” in tara asta. Solidaritatea e un fenomen mai degraba exceptional si asta darama pe multi. O lupta presupune in primul rand solidaritate.

    • Harald spune:

      Aveți idee câți bani trimit în România oamenii care ”fug”? Peste 55 de miliarde de euro în cei 10 ani de la aderare, mai mult decât toate fondurile europene absorbite în aceeași perioadă.

      Chiar vă considerați îndreptățit să dați lecții de solidaritate?

      • Gabriel Deliu spune:

        Ce are sila cu… prefectura? Nici eu nu cred că oamenii pleacă (doar) din silă față de ceilalți români. Dar omul și-a exprimat o părere, nu a spus nicăieri că dă lecții.
        Pe de altă parte, cei plecați din țară trimit bani familiilor lor, nu pe adresa Trezoreriei, deci motivul de solidaritate națională pe care îl invocați e fals. Nu spun că e rău, și eu aș face fel ca ei, e normal. Spun doar că logica nu e punctul dvs. forte.

        Cel care dă lecții se pare că vreți să fiți dvs.

        • Harald spune:

          OK, atunci hai să dau lecții: cineva care muncește pentru bani pe care îi obține nu resimte o asemenea solidaritate cu România încât să trimită bani pe adresa Trazoreriei. Ca să vrei bani trimiși pe adresa Trezoreriei trebuie neapărat să faci parte din zgura socialistă a societății, aceea care nu produce nimic util, dar administrează ce produc ceilalți sau trăiește într-un fel sau altul din bani publici.

          Oricine înțelege un minimum de economie înțelege că pensiile speciale și pensionarea la 45 de ani sunt nesustenabile pentru orice economie națională. Pentru asta vreți bani pe adresa Trezoreriei?

          • Gabriel Deliu spune:

            Nu mă așteptam să înțelegi. Ceea ce îmi confirmă afirmația. Ești tipul care dă lecții!
            Dar ca să le dai, trebuie să fii în postura de a le putea da. Nu te accept ca profesor, deci mie nu îmi poți da lecții.

            Nimeni nu contestă importanța banilor trimiși în țară. Eu spuneam cu totul altceva. Dialog închis.

            • Harald spune:

              @Gabriel Deliu – ca de-obicei, ultima soluție a românului e un comentariu ad hominem. Ți-a trecut vreodată prin minte să întrebi câțiva dintre românii plecați de ce au plecat, concret, fiecare în parte? Te-a invitat cineva să fii avocatul lui @Cezar Ionescu? Oamenii ca tine sunt parte a problemei, nu parte a soluției, însă pentru problema asta cea mai bună soluție rămâne tot plecarea din țară.

              Ca opinie personală, nu pleacă nimeni din țară din cauza ”știrbilor” (apropo, foarte intelectual mod de a disprețui niște oameni). Nu are nimeni niciun fel de așteptări, nici de la PSD, nici de la votanții lui. Oamenii pleacă din țară pentru lucrurile pe care nu le face așa-zisa ”dreaptă”, ori de câte ori se află la guvernare.. Și tot de asta mulți oameni stau acasă în loc să meargă la vot, pentru că nu-i reprezintă nimeni dintre partidele aflate în competiție.

        • Nitchi spune:

          Banii aceia sunt cheltuiti in mare parte in tara .La chioscul de pe strada , la alimentara , fac economia sa mearga mai bine decat ar face-o trezoreria . Exact cum “refugiatii” revitalizeaza centrele comerciale din zona centrelor de primire / caselor primite ( cu deosebirea ca statul respectiv isi re-circula fondurile blocate ,in timp ce romanii aduc bani din afara tarii afectand diverse chestii ,de unde sintagma “mai bine refugiati decat romani” ,dar asta e alt subiect).

      • Polilogu spune:

        Ca unul care sta cu fata spre realitate NU POT SA NU SUBSCRIU la ceea ce ai spus,HARALD. Pentru cei 10 ani care s-au scurs din 2007 cele 55 de miliarde reprezinta f.mult.Suma a intrat in bugetul tuturor acestor ani ! Apoi nu ma sustrag de la ceea ce inseamna DIASPORA cand imi ”amintesc” ca Diaspora anglo saxona a facut SUA si tot ea COMONWELTH-ul.Romanii sunt abia la inceputul acestei …realitati. Pentru o natie de 20 de milioane de suflete mi se pare ca alta cale mai buna nu exista întru propasire. Epoca ”pașoptista” nu a insemnat oare acelasi lucru pentru noi ?! De ce ajungem sa blamam Diaspora astazi, zau, ca nu pot sa inteleg.E un sâmbure de mare adevar acolo pe care-l nesocotim cu usurinta care ne caracterizeaza.

        • Gabriel Deliu spune:

          Îmi permiteți o întrebare simplă: Cine, aici, a blamat diaspora?

          • Harald spune:

            Cel care i-a reproșat diasporei că nu trimite bani pe adresa Trezoreriei. Dixit.

            • gabarelo spune:

              Faci parte din tribul acelora care, duşi la New York, singurul lucru pe care l-au remarcat a fost o găină, pentru că era singurul familiar lor.

              In articolul d-lui Liiceanu nu era vorba despre bani, fonduri etc. Eu am spus că nici eu nu cred că oamenii plecă de silă, aşa cum spunea acel om, am protestat doar faţă de tonul intervenţiei tale. Am spus că oamenii nu trimit bani pe adresa Trezoreriei, ca o constatare, ca pe o evidenţă, nu ca pe o dorinţă a mea. Cine şi-ar putea dori să intre banii munciţi ai oamenilor în conturile statului ca să îşi bată joc de ei actuala putere (sau, de fapt, orice putere)? Chiar am subliniat acolo că e absolut normal ca oamenii să trimită banii acasă la ei şi că eu aş face la fel. Ce nu era clar?

              Cred că ai o problemă cu înţelegerea unor fraze simple, îmi pare rău că trebuie să o spun. În condiţiile astea orice dialog cu tine e o pierdere de vreme.

            • Harald spune:

              @gabarelo & @Gabriel Deliu + oricâte nick-name-uri vei mai fi folosind pe forumul ăsta: din câte se vede, aloci destul de mult timp dialogului cu mine, așa pierdere de vreme cum pretinzi tu că e :)

              Așa cum spuneam, nu te-a delegat nimeni să fii avocatul lui @Cezar Ionescu, te-ai autoinvitat. Dar dacă vei face efortul să pui cap la cap contradicțiile din postările tale, comentariile ad hominem, utilizarea mai multor nick-name-uri și insistența cu care pretinzi tu mereu că ai încheiat dialogul, s-ar putea să ajungi la concluzii nu tocmai onorabile pentru tine. Psihologic vorbind.

    • Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

      Un scurt text cu mult miez, pătrundere și pertinență.

    • bogdan192 spune:

      Cezar, te iubesc, romane si omule. Ai dreptate si doare asa de rau. Tancurilor din noi le-au furat conationalii motorina ca sa dea foc casei vecinului si sa faca un gratar. Si da, drama romanilor e doar o mica bucata din puzzle-ul desenat de avarii, incompetentii si nebunii care conduc destinele unor grupuri de oameni la fel de obosite.

    • Cinicul spune:

      Un comentariu foarte bun dar care ma indemna la ceva comentarii suplimentare. Nu sunt convins ca romanii care-si parasesc tara o fac doar pentru ca li-e sila de conationalii lor, sau, conform unei teorii mai vechi, pentru ca nu se pot realiza. Acum 150 ani cand numerosi romani plecau sa studieze la Paris, Munchen sau Berlin mai toti se intorceau inapoi la o tara de o tara de analfabeti, de sans dents, cu o veche elita formata din greci din Fanar sau fosti polcovnici rusi. Mai toti s-au intors inapoi sa-i ridice pe stirbii de care vorbiti dvs. Asta pentru ca le pasa de tara lor.

      Eu cunosc destul de bine disapora romanesca (sunt si eu unul care a plecat pe unde-a uitat mutu iapa si am umblat pe mai multe continentele) si pot spune cu durere ca n-am vazut prea multe carti (nici macar in alte limbi) in mai toate casele romanilor din dispora. Am vazut case mult mai mari decat e nevoie pentru o familie normala, masini bengoase (ca sa folosesc un tremen pe care l-am invatat intr-un concediu in tara) si, mai peste tot, oversized waistline. Nu ma refer aici la capsunarii din Spania, la femeile care-i ingrijesc pe ficsii din Italia sau la romanii care muncesc in constructii in Londra sau in Mc Donald’s in Dublin.
      In 1866 Bratianu isi vindea mosia ca sa-l poate aduce pe Carol I in Romania, alti romani se intorceau de la Charlottenburg ca sa fondeze ingineria in Romania, iar altii veneau de la Paris sa puna bazele medicinii. Credeti ca venind inapoi nu li s-a facut sila de ce vedeau in tara, de mizeria politica, de clanurile care conduceau Romania, de saracie, de sans dents?
      Cred ca astazi asistam la o scadere a calitatii elitelor romanesti (si nu numai romanesti), o diminuare a sentimentului de apartenenta si datorie fata de obstea in care te-ai nascut, si, mai ales, o crestere nemasurata a hedonismului. Asta nu e o piatra aruncata altora si doar o constatare trista, cum spuneam sunt si eu unul din pacatosi.

      • Cezar Ionescu spune:

        Nu cred ca exista o datorie fatza de obstea in care te-ai nascut. Mai degraba ai o datorie fatza de obstea in care traiesti, oricare ar fi aceasta. Adica sa faci parte din si sa participi la viatza cetatii. In Romania sunt inca foarte multi care nu participa la viatza cetatii. Probabil asteapta sa fie construita o cetate

        • Mihai Isbasescu spune:

          “Probabil asteapta sa fie construita o cetate”. Nu asteapta, pentru ca, in fapt, nici nu stiu ce este aceea o cetate.
          Uitati-va la ei, uitati-va in jur – cati sunt care nu stiu… Cine sa ii invete ? Cine se angajeaza sa intreprinda aceasta mare opera ? Cu ce convingeri ? Cu ce resurse ?

    • Nitchi spune:

      Ca de obicei este exact invers . Am fost obisnuit sa baleiez intre nuante,variatiuni pe o tema si trendul actual de inlocuire a realitatii cu exact opusul ei ma blocheaza.
      Sa ne imaginam pe Jean-Vasile om la locul lui la o bere cu prietenii duminica seara spunandu-le “stiti ,ma gandesc sa plec pentru ca nu ma mai recunosc in voi ” – e gregar.
      “Fuga din Romania” a existat poate dupa mineriade . Fratele meu care a plecat tot in perioada aceea a plecat pentru ca ” am 30 de ani ,o sotie un copil un apartament si nici un viitor” omitand sa precizeze ca ai lui colegi de facultate aveau mai toti unul..da,este un cercetator de succes “acolo” dar asta nu invalideaza ideea.
      Chiar daca si eu sunt un “fugit” tind sa desconsider pe toti cei ce se vaita si blameaza pe “ceilalti” .Nu exista ceilalti .Nu exista “noi” si “ei”. Solidaritatea nu a fost distrusa de comunism ,a fost creeata in comunism .Solidaritatea a fost erodata de cei ce blameaza pe “ceilalti” . Bomba sociala a fost creeata in ( nu “de”) generatia de blugi de la turci si suc la dozator . Toate afirmatiile de gen “ai grija ca plec din tara” nu sunt altceva decat “nu am putut sa instalez un dozator de suc ca vecinul”.
      Ideile despre “sacrificiu” sunt o scuza intelectuala,nimeni nu s-a sacrificat exceptand intelectualii/preotii care au sfidat puterea comunista pana prin ’60 ..si de atunci nici nu am mai avut mai mult de 3 intelectuali veritabili .( heh,am folosit de 3 ori “intelectual” ,de 3 ori alte semnificatie. Yay civilization)
      Solidaritatea nu se obtine cocotandu-ne pe niste calitati neexistente si blamand pe ceilalti ,asta nu face decat sa coalizeze “deplorabilii” .

  4. Lucifer spune:

    Remarcabil, dar tardiv. În fine, se pare că o parte din intelectualitatea culturală s-a trezit, adică a înţeles, într-un final, care sunt implicaţiile existenţei în democraţie. Ideea ar fi cam asta: Democraţia este o Luptă. O luptă pemanentă cu tine însuţi, dar şi cu alţii. Dar o luptă împreună cu alţii. Fiindcă numai aşa apare fericirea: în luptă.
    Dar problema luptei e alta. Orice luptă trebuie să aibă un scop( individual, social, etc). Care să fie scopul luptei noastre comune ? Şi aici trebuie ca cineva să definească scopul luptei sociale( a unui popor…). Ce aţi zice domnule Liiceanu ca mobilul luptei noastre să fie patriotismul? A lupta pentru propria patrie, pentru propriul popor, pentru propria cultură poate însemna Fericirea. Nu-i aşa domnule Liiceanu?

    • Gabriel Deliu spune:

      Incercați să fiți ironic? Credeți că domnul Liiceanu și-a dat seama de toate astea când s-a trezit azi dimineață?

      Pe de altă parte, democrația este altceva, nu doar “o luptă”. Sigur că este și o luptă. Dar ideea unei vieți ca luptă permanentă trimite mai degrabă la ideologia comunistă.

      “Patriotismul este o dragoste discretă pentru țară, o disponibilitate de a-ți da oricând viața pentru ea și de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afișarea patriotismului este indecentă.”
      Corneliu Coposu

      • Lucifer spune:

        Problema luptei a apărut mai întîi în dialectica lui Hegel, apoi a fost preluată de Marx. Nu cred că, referitor la patriotism, panseul lui Coposu este cel mai relevant.

        • Gabriel Deliu spune:

          Eu am spus doar cine a demonetizat ideea de luptă: comuniștii.
          Citatul despre patriotism din Coposu cred că e foarte relevant. Iar în termenii bunului simț e copleșitor.

    • Harald spune:

      Intelectualitatea nu se trezește niciodată, intelectualitatea visează să conducă țara fără să realizeze că fără voturile ”știrbilor” nu va avea niciodată legitimitate.

      Așa s-au născut toate ideologiile criminale din secolul XX, când s-a apucat intelectualitatea să facă binele cu forța.

  5. Un Domn spune:

    Buna Ziua Domnule Liiceanu
    In urma cu doua decenii ascultam cu nesat Teze si Antiteze la Paris, in continutul unei emisiuni se vorbea de Mancurti, or atunci nu imi inchipuiam ca…suntem chiar noi…

  6. maria filip spune:

    Eu as spune ca noi, romanii, avem vocatia vaicarelii. Nu cred ca se va schimba ceva in bine daca altcineva face ceva. Ci daca fiecare, in locul in care traieste si munceste, se poarta cinstit. Ca sa-l citez pe Noica:” Fiecare poarta asupra sa ordinea lumii. Daca tu faci ceea ce trebuie, pui in ordine si restul.”

    • MIHAI 2 spune:

      @ Maria Filip // Solutia propusa de Dvs – chiar ranforsata abil cu un citat din Noica – o fi buna in vremuri si in tari cat de cat asezate. O agreau si Niculae si Coana Leana cand a inceput sa le tremure pamantul sub picioare si le cereau romanilor sa stea ”cuminti” la ”locurili” lor. Nu asta asteapta filosoful insa atunci cand publica in 10 zile trei articole cu parfum de praf de pusca. Chemarea este clara la ACTIUNE ENERGICA – nu spun mai mult pentru ca si eu ma tem de vreo acuzatie penala ca in anii 50 , mai ales ca nu toti judecatorii au constiinta revolutionara (simptomatic – doar doi apar in lista de aur , desi macar Livia Stanciu ar fi meritat sa fie si dansa mentionata). Este o nevoie de ACTIUNE acum , cand maica secu e de partea binelui iar revolutiile sunt mult mai lejer de convocat , nu ca pe vremea cand Bukovski se pregatea sa intre ca un TANC in banda de calai ai KGBului, iar ai nostrii abia daca visau ca il ”impusca” pe cismar cu vreo boaba de orez suflata printr-un tub de pix .

  7. Cristina Staniloiu spune:

    Vă mulțumesc domnule Liiceanu!

  8. Falstaff spune:

    Desigur, reflectiile filosofilor si ganditorilor romani din lunga perioada de comunism, despre care am uitat sau ne facem ca am uitat cine si in ce scopuri l-a inventat si experimentat pe popoarele estice, fapte care ne arata ca nu suntem prea mintosi din moment ce continuam sa ne mancam intre noi, unii pe altii, au in ele amaraciunea, disperarea si nefericirea acelor vremuri, cand noaptea politica ne-a fost trasa peste ochi precum o caciula.

    Dar, acum, cand suntem liberi, de ce am mai fi nefericiti, cand sta in puterea noastra democratica sa ne facem fericiti? Nu au romanii suficiente minti lucide, vizionare si creative pentru a ne gasi singuri calea spre fericire? De ce unii dintre noi vor sa ne punem, din nou si in mod slugarnic, puterile noastre si destinul nostru, si mai presus de toate resursele noastre, in maini straine, fie ele si ale Vestului?

    Nu stim oare ca nimeni nu gandeste pentru tine si nu te poate face fericit daca tu nu vrei acest lucru? Ca nu poti fi fericit sau, cel putin, sa traiesti un pic mai bine si mai demn, in mod stabil, pe termen lung – pentru ca oricum fericirea este ceva schimbator, pasager, de scurta durata -, daca nu iei pe cont propriu gandirea, proiectul si actiunea de a transforma aceasta aspiratie in realitate?

    Am sa raspund tot eu, pentru a nu considera aceste randuri o tirada plictisitoare, care nu vede cauza si nu da solutia. Pentru ca nu suntem lasati sa fim fericiti. Fericirea venita de departe este ceva lacom si egoist, care se intemeiaza pe nefericirea altora. Dar nici unii de langa noi si dintre noi nu ne lasa sa fim fericiti. Ei au zapis si simbrie de departe, pentru a-l trage in jos pe oricine ar incerca sa faca ceva sa ne fie mai bine. Incepand, desigur, cu ridicarea cusmei de pe ochi.

    Intunericul de pe mintile noastre si de pe ochii nostri este confectionat din cuvinte toxice, care substituie in mod abil justitia cu injustitia. “Justitia” care ignora prezumtia de nevinovatie este injustitie. “Justitia” prin care sanctiunile sunt disproportionate in raport cu faptele este injustitie. “Justitia” in care magistratii sunt deasupra legii este injustitie. “Justitia” partiala, care isi alege cazurile penale numai dupa o anumita culoare politica este injustitie. “Justitia” in care orice prostituata poate acuza pe oricine de viol sau hartuire sexuala este injustitie. Si exmplele pot continua.

  9. Gicad spune:

    De multe ori auzim fara sa ascultam si egoul nostru ne face sa reacționam rapid fără sa analizam suficient. Jean D’Ormesson avea dreptate iar nefericirea si presiunea creată de regimuri dictatoriale au creat nenumărate capodopere. Transformarea energiei este baza supraviețuirii si orice șut in fund este un pas înainte .

    Articolul d-voastră este interesant si cred ca este o confirmare a scrierilor anterioare de la Kogălniceanu pana azi, scrieri ce confirma tendința noastră ca si popor sa rămânem fataliști fără a reuși , cu toate eforturile făcute, de a ieși din acest fatalism.

    Trăim prea mult in trecut si nu resuscitat sa înțelegem prezentul iar asta nu crează niciun viitor. Haideți sa înțelegem prezentul prin prisma trecutului pentru a putea crea un viitor.

    O zi buna din Paris
    G

  10. Paganel spune:

    Magistral! Mulțumesc! Mai adaug, întru încurajare, vorbele, din perioada comunistă, adresate conaționalilor săi polonezi, de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea: NU VĂ TEMEȚI!
    La Mulți Ani! sănătoși, frumoși, curați și buni, domnule Liiceanu! La Mulți Ani! sănătoși, frumoși, curați și buni, tuturor românilor!

  11. MD spune:

    Domnule Liiceanu,

    Iata ce cred eu ca a vrut sa spuna marele scriitor si filozof Jean d’Omersson, membru al Academiei Franceze.
    “Dumneavoastră, intelectualii din Est, acum că sunteți liberi, o să aveti probleme de adaptare. Adevărul este că va pria inchisoarea” e o concluzie profunda , una din cele mai pertinente pe care le-am auzit.De ce ? Jean d’O spune : sunteti liberi, s-a terminat dizidenta, scrieti o opera ,scuza ca nu puteati s-o scrieti fiindca nu erati liberi , ca erati in inchisoare unii din Dv., s-a dus. Gloria dizidentei a apus, intrati in circuitul de valori al lumii, scrieti carti de valoare, adaugati ceva la zestrea de gandire a lumii ,fara de care nu putem exista. Desigur,participati la viata politica, deveniti ministrii, ridicati tarile voastre!
    S-a intamplat asa ? Cel putin aici in Romania, intelectualii si-au gasit diverse subterfugii dupa ce au dat nasul cu politica si de gainarii ei gen Dragnea , Nicolicea etc.
    Cat despre operele ale intelectualilor nostrii, ele exista ,sunt scrise in engleza, in franceza, sunt citite in marile universitati americane, dar numele autorilor sunt aproape necunoscute aici , fiindca nu sunt subiecte de presa si nici politice. Editura Humanitas este raspunsul cel mai potrivit la afirmatiile lui Jean d’Omersson si nu numai. Avem facultati si institute de cercetare de elita, in ciuda subfinantarii, vizitate tot timpul de studenti si profesori din multe tari UE care vin sa lucreze aici impreuna cu noi. Romania ar fi o forta intelectuala de prima marime in Europa ,daca n-am fi condusi de lichele, da , lichelele din 1990 care s-au multiplicat si pentru care Romania nu este decat un loc de imbogatire proprie.

    • cetatean spune:

      …nimic nou sub soare in afirmatia academicianului francez, doar dureros de direct spus unor intelectuali care vreme de decenii s-au hranit cu dezideratul unui paradis facut imposibil de o cortina de fier…
      ..altfel spus,.e mai usor sa critici decat sa scrii o opera, sa faci opozitie decat sa fii la guvernare, sa demolezi in loc sa construiesti, sa te razvratesti in loc sa indrepti….
      …replica trecuta sub tacere putea fi blanda sau acida, cert este ca de atunci noi romanii am avut ocazia sa contribuim la tezaurul intellectual European, insa ne tot lovim de politicieni, lipsuri materiale, probleme de comunicare, etc. Fiind constienti de limitele politicului, sa lasam atunci integrarea europeana in sarcina sportivilor si artisitlor? Sa dezvoltam latura umanista a ITistilor ca sa-i aducem din lumea noua, digitala in lumea veche? Sa ne separam pe clanuri sociale si/sau familiale, sa aceptam neofeudalismul pe care vor sa-l instituie politicienii?
      …daca dragoste nu e, nimic nu e

  12. Anghel Gheorghe spune:

    Multumesc domnului Gabriel Liiceanu pentru acest exceptional eseu si pentru faptul ca ma regasesc si eu in felul in care intelege conceptul de “destin”, intr-o poezie pe care am scris-o cu acest titlu, din care redau doar doua strofe :
    Destinu-i fatalitate?
    -Nicidecum.In tot si toate
    Destinul si-l face omul
    Nu este “cum a dat Domnul”
    x
    Omului da-i Doamne
    “Mintea de pe urma”
    Nu-l lasa sa fie
    O frunza pe valuri
    Un pom in furtuna !

  13. adi spune:

    “Ce se întâmplă de fapt cu noi? Cum de putem simți atât de diferit? Cum se pot împleti atât de strâns precauția și lehamitea cu tenacitatea și speranța?”
    Mai scrieti, eu va citesc, e placut sa vezi oameni care gandesc asa.

  14. Constantin spune:

    Am citit cu multă atenție articolul. Îmi place mult. Dacă lectura este relaxată, adică mai puțin emoțională (pentru că textul este încărcat de emoție), el poate fi privit drept o foarte bună analiză a baladei “Miorița”. Îmi pare rău dacă pare vulgar ce scriu. Cred, însă, ca poate fi util să desprindem cu această ocazie și concluzia rațională a mitului nostru fundamental. Dragnea și compania ne vor lua cam tot ceea ce vor voi, iar nouă și copiilor noștri ne-ar putea lăsa viața (pentru a munci ca sclavi pentru ei), ori nu. Desigur, ca să ne salvăm de “destinul crunt” ne putem construi un altul pe alte meleaguri. Chestia cu eroismul este puțin mai specială la români, noi suntem mai mult eroi-martiri, mai puțin eroi-luptători. Realist vorbind, cam asta este situația, chiar dacă e neplăcută.

    Sondajele de opinie arată că românii preferă, într-un greu de înțeles masochism, formațiunile politice aflate la putere în acest moment. Poate este mai potrivit să ne reamintim mai degrabă de “Mitul peșterii” din alegoria lui Platon, decât să ne mirăm de ce miorița nu este leu și să așteptăm de la ea fapte de curaj. Nu este realist, iar frustrarea este și mai mare atunci când constați că o biată oaie, care de obicei merge curajos la muls și la tăiere, nu are instincte de apărare revoluționare.

    Nu înseamnă că turmele nu se pot apăra eficient împotriva lupilor, ci trebuie să vedem de ce turma este dezbinată și se afundă în negură. Poate că-i trebuie păstori pricepuți și de bună-credință. Și câini credincioși care să alunge dihăniile.

    • M. Constantin spune:

      Alegerile “masochiste” ale romanilor sunt validate la ultimul scrutin prin participarea a doar 40% din alegatori. A forta coniventa restului de 60% din electorat cu ce exprima aceste alegeri sau, si mai rau, cu fictiunile sondajelor de opinie nu inseamna altceva decat a mistifica cadrele democratiei sprijinite pe existenta reprezentativa a partidelor politice.
      Escamotarea criteriului cantitativ al reprezentativitatii afecteaza grav sanatatea destinului tarii: odata prin denaturarea rolului partidelor de a filtra natura si calitatea oamenilor propusi/ alesi/ numiti in demnitati si, apoi, prin golirea de legitimitate a unei minoritati topaitoare hiperactive.

    • Harald spune:

      Turma are tendința să pună lupii paznici la oi. Și când lupii nu au epoleții la vedere, turma e convinsă că și-a câștigat libertatea. Cu lupii la conducere, evident.

    • Vlad spune:

      Păi turma nu e dezbinată în sensul administrației centralizate care trebuie decentralizata pentru a muta decizia mai aproape de om și nu se poate unifica până nu agreeaza conștient la un demers constructiv construit pe acceptarea diversității de exprimare educată în acest sens într-un mod similar celui propus de Florian Colceag cu ARCA.

  15. Miron costin spune:

    Libraria Sadoveanu de pe Magheru – un frumos nume romanesc revoluționar romanesc – s-a desființat demult. Aia de linga universitatea lui cuza e m.Eminescu. nu-mi plac si nici nel am încredere in oltenasi aduși in bucu de comuniști si cazați in cartiere selecte deveniti experti in cutzite si din ceaușiști liberali.

  16. Dan Nicolescu spune:

    Mi-ati reamintit , Dle Liiceanu, de niste vorbe scrise de , azi hulitul , Maxim Gorki ( citez din memorie ):

    ” Exista doua feluri de viata, PUTREZIREA si ARDEREA. Fricosii si lasii il aleg pe primul, indraznetii si curajosii pe cel de al doilea ”

    Cred si eu ca se poate, asa cum a spus Noica sa arzi, nu sa putrezesti, intr-un regim totalitar sau , mai rau, mizerabil si mirositor a hoit ca cel de azi din Romania, stiind ca „orice infern devine suportabil dacă paradisul culturii e cu putință”.

    Si tot din Gorki, cu referire la ce se intimpla azi in Romania si ce va urma: ” IZBUCNEASCA DAR, FURTUNA ! “

  17. Ela spune:

    “Fiti economi in distribuirea dispretului, deoarece sunt foarte multi care il merita!”, sugera F.R. de Chateaubriand, si cred ca nu ar strica nimanui acest indemn…macar din grija de a nu nedreptati pe unii, in favoarea altora! ;)
    Altfel spus, acest excelent text si mobilizator manifest, isi putea permite sa se lipseasca de episodul cu Jean d’Ormesson, a carui caricatura este, nu doar inutila, dar si neindreptatita! Pentru amatorii de detalii intime, Eau Noire, de Dior, a aparut abia in 2004…
    Bref, pentru cine a citit, macar, un singur capitol dintr-o singura carte de Jean d’Ormesson, “„Dumneavoastră, intelectualii din Est, acum că sunteți liberi, o să aveți probleme de adaptare. Adevărul este că vă pria închisoarea.”, este un adevarat omagiu, si o incurajare! Indirect, el deplangea – din cunostinta de cauza! – vidul creativ al omului liber sa spuna si sa scrie orice vrea, comparativ cu intensitatea creatiei intelectualului din Est, obligat de propria constiinta sa redea, intr-un mediu profund ostil, ceea ce simte ca trebuie impartasit, cu orice risc!
    In 1991 insa, ca si astazi, din nefericire, ne e atat de teama ca nu suntem respectati, incat vedem ironii si ofense peste tot…Poate, pentru ca credem ca le meritam?
    De ce am merita, noi, numai mediocritate si altii, excelenta? E absurd!
    Romanii sunt oameni ca toti ceilalti, dotati cu discernamant, potential, onoare si demnitate. In zilele de doliu pentru MS Regele Mihai s-a vazut, din plin, care ne sunt valorile autentice, acelea in care credem si care ne definesc!
    No, hai!

    • Am simțit nevoia unui comentariu spune:

      „eau noire” manichiura și caricatura
      sadoveanu universitatea și magheru eminescu
      „j’adore” decalajul și dior, ’91-’04, maica domnului și cîte unii „v-ad” sau „c-escu”
      numele nu îl pot scrie-s criminali cu diplome de 4 clase, dar :
      cum o fi să dai cu tancul de carton sau mucavele
      cînd intelectualilor cei ștaifici dintr-un occident „interesant”
      nu le-a prea priit nici libertatea nici vreun alt parfum sau iz
      apă de colonie în prea-mbuibata lor colonie de intelighenție și huzur
      găsind fericirea „vieții”-AICI striviți-schingiuți și morți printre gherle
      și canale și aiude bălți putride și pitești ce frumoase-s azi lecțiile de misticism
      cînd leprozeria naște monștri cu chip d’om și parfumați în umbra nopții-eterne-ntr-un delir.
      P.S. @Ela
      Bine găsit 1991-2004 [dior-dihor(cu „h”mut !)]
      și cu mult humor negru dacă nu ar fi macabru rău.

    • Constantin spune:

      Jean d’Ormesson a murit luna aceasta, Dumnezeu să-l ierte! Eau Noire ar fi putut fi confundat cu Dune, care a avut un mare succes de piață și care a inspirat mai multe produse ulterioare.

      Cred că aveți dreptate, dacă te naști cu ea, libertatea este dificil de evaluat până în momentul în care o pierzi. Problema este că știu asta și cei care vor să ți-o ia. Vedeți dumneavoastră, pentru a nu exista un șoc care ar putea determina unele reacții sociale nedorite, actualii aspiranți la autoritarism acționează lent. Nu merge cu OUG 13, merge mai târziu prin parlament. Mai o mărire de salarii, mai o lege constrângătoare, mai o modificare de regulament de funcționare a Camerei, mai o limitare a activității ONG-urilor lui Soros…Șamd.

      Când se petrece treptat, este mult mai greu de sesizat schimbarea, este dificil să-i simți cum vin tiptil și-ți pun cătușele.Oamenii se gândesc zilele astea cum să-și petreacă Sărbătorile…Este tactica insidioasă a totalitarismului. Am mai trăit-o de două ori în istorie. “Nu știu ce s-a întâmplat cu vecinul, bine că eu am supraviețuit!” Grija personală este subordonată instinctului de supraviețuire. Este strategia de atomizare a “turmei” și distrugere a sentimentului social, pentru că individul este neputincios în fața ticăloșilor organizați.

      • donquijote spune:

        Praca ar fi asa dar … in acelasi timp, imi este asa de greu sa-i cred capabili de un asemenea rafinament (chiar in ale ticalosiei), o strategie pe termen mai lung, pe membrii acestei gasti cu Dragnea in frunte, sprijinit pe Carmen Dan si Olguta Vasilescu, si restul haitei incat nu stiu ce sa mai cred – chiar trebuie sa fim Prostii Prostilor, dar nu in sens metaforic. :)
        Mi-e greu sa cred intr-o conspiratie externa, daca nu chiar mondiala, cum cred unii, imporiva Romaniei si Romanilor desi ar fi poate mai putin jenant pentru orgoliul nostru.

    • Gabriel Deliu spune:

      După opinia mea, episodul D’Ormesson era păcat să lipsească din articol pentru că e savuros. Ironia nu e același lucru cu disprețul, e elementar. Eu îmi ironizez mama, dar o iubesc și o respect. Ințelegeți, sau nu prea? (acum vă ironizez ușor, cu tot respectul!).

      Vă spun și eu, (ca D’Ormesson, citez), dvs, Ela, un sincer: “Adevărul este că vă pria închisoarea!” Dacă sunteți consecventă și dacă atunci era “un adevarat omagiu, si o incurajare!” așa cum spuneți, ar trebui să fiți încântată și să îmi mulțumiți frumos!

      Subscriu penultimului paragraf din intervenția dvs, cu mici excepții.

      No, hai! (e ironie sau îndemn real?)

  18. Eugen spune:

    Multumesc!

  19. Cinicul spune:

    Indraznesc sa spun ca domnul Liiceanu n-a inteles ce a vrut sa spuna Jean d’O cand a afirmat ca “„Dumneavoastră, intelectualii din Est, acum că sunteți liberi, o să aveți probleme de adaptare. Adevărul este că vă pria închisoarea”.
    Cred ca voia sa spuna ca ca intelectualii adevarati din timpul comunismului nu se vor adapta usor la tentatiile societatii libere. Paradoxal in inchisoare puteau fi intelectuali marginalizati dar totusi intelectuali.
    Jean d’O stia bine ca in societatile libere este greu sa fii intellectual cu adevarat liber si sa-ti pastrezi independenta (inclusiv financiara).
    In societatile totalitare este mai usor sa separi binele de rau decat in cele pluraliste. Desi dureros poti alege.
    Cred ca Jean d’O voia sa spuna ca intelectualii necompromisi din timpul comunismului vor fi ulterior, unii cumparati, altii tentati de castigurile materiale, vor vira spre zona afacerilor, iar unii, foarte putini, vor incerca sa-si mentina valorile si, usor-usor, vor intra intr-un dureros anonimat. Tot el spunea ca intelectualii sunt perdantii mass-media, si ca ar fie o tragedie pentru un mare scriitor sa moara odata cu Edith Piaf.
    In fapt Jean d’O se plangea degeaba, el fusese un fel de favorit al mass-media, un fel de rock star intelectual. Asta si pentru ca, desi un nemuritor, Jean’ d’O a facut multe compromisuri, mai ales cand era redactor sef la Le Figaro, sau in apologia imperiului.

    • smaranda spune:

      @ Cinicul Comentariul dv mi se pare interesant si inegal. Va indoiti de intelegerea dl Liiceanu si conchideti ca de fapt Jean d’O a facut multe compromisuri. Jean d’O a aruncat o parere. Poate ea sa cuprinda imaginea unei societati care scotea foarte putin afara (pina atunci)? Putea Jean d’O sa stie cum au fost decimati intelectualii pentru ca nulitatile comuniste sa conduca societatea? Ma indoiesc. Nici in Romania nu s-a stiut profunzimea dezastrului. Pretentiile unora ca cineva providential sa-si asume responsabilitatea conducerii dupa zeci de ani de prigoana in care instinctul de supravietuire al intelectualului era sa fie invizibil, sunt prea mari pentru o societate traumatizata. Trebuiesc cultivate valente morale, aptitudini altruiste pina la a pune interesul public inaintea celui personal. Cine poate face asta? Sigur nu intr-o societate aruncata la concurenta cu altele aflate in avans. O societate in primul rind trebuie sa-si cunoasca valorile (si asta dl Liiceanu o face remarcabil numindu-i pe nume) apoi sa aleaga. Ani de zile se alege nu cea ce trebuie. Lista celor de incredere trebuie sa fie mult mai lunga. LA MULTI ROMANIA. LA MULTI ANI ROMANI.

      • Cinicul spune:

        Da, comentariul meu e inegal și poate și prea brutal. Undeva mai sus o altă comentatoare sau comentator (Ela) a exprimat mai bine ce a vrut să spună Jean d’O. Raman totusi la parerea ca ilustrul nemuritor stia din propria experienta cât de greu este să rămâi perfect vertical intr-o societate libera. Desi de dreapt el făcea parte din categoria celor precum Sarte care nu prea tolerau vederi contrare.
        PS
        Remarca lui privitoare la neșansa de a muri odată cu Efith Pilaf se referea la moartea trecuta aproape neobservată a lui Jean Cocteau.

  20. neamtu tiganu spune:

    se sculă Făt-Frumos și zise:
    – Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit la naștere.
    Auzind aceasta, împăratul s-a întristat foarte și i-a zis:
    – Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ți dau un astfel de lucru nemaiauzit? Și dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac.
    – Daca tu, tată, nu poți să-mi dai, apoi sunt nevoit să cutreier toată lumea până ce voi găsi făgăduința pentru care m-am născut.

    Ca asta-i menirea Fatului Frumos, sa cutreiere lumea, sa caute lina de aur, s-o pupe pe Alba ca Zapada, peste mari si tari.

    De ce m-aţi dus de lângă voi, De ce m-aţi dus de-acasă? Să fi rămas fecior la plug, Să fi rămas la coasă.

  21. man of war spune:

    La Multi Ani, Domnule Liiceanu ! vorbele si gindurile Dvs poate nu s citite de toti, dar in ele se regasesc multi romani. niciodata multimea n a scris si nu scrie istoria, ci acei putini pe care umanul, morala, dreptatea si adevarul nu i lasa indiferenti fata de compatrioti. romanii nu sint “altfel” , dovada sint milioanele de suflete care traiesc si sint apreciate pe alte meleaguri. de ce nu n romania ? pentru ca dupa 89 nu ne am lepadat de satana, de jivinele cu chip de om securisto / activiste care ntre timp s au impuiat si mai abitir (asa se ntimpla cu mucigaiul intr un loc neasanat), progeniturile lor analfabete sint si mai rapace si mai amorale. dar poate asa trebuia sa se ntimple. jegul diluat e mai greu de observat. dupa ce pinde coaja ori te omoara ori este eliminat !

  22. ioan spune:

    Excelent articol, excelente comentarii. Dar….Cati la suta din cei care i-au votat pe actualii guvernanti citesc cele de mai sus? Asta e democratia. Vointa majoritatii. Adica o dictatura pentru cei minoritari care ar dori si, poate, ar si face ca in tara sa curga lapte si miere pentru toti nu numai pentru cei care isi fac legi care sa ii scape de pedepsele meritate faptelor lor. Si atunci?Tot respectul pentru articol si autorul lui dar cum putem face ca cei (vorba unui comentatot de mai sus) cu dantura stirba sa citeasca articolul de mai sus si sa-l si inteleaga? Isi mai aminteste cineva cat la suta din populatie era rurala in 1947 si cat mai este acum? Ajung asemenea articole la ei? Le inteleg valoarea si sunt dispusi sa isi modifice optiunea de vot? Ei sunt cei care raman si voteaza. In principal, cei care inteleg valoarea articolului sunt cei care au plecat pentru ca au inteles ca sunt in minoritate si nu pot influenta decizia la vot. Sa zicem ca exista conditii subiective pentru a face pasul inainte in democratie in tara dar atata timp cat obiectiv votul decide cine conduce iar votantii sunt cei actuali, nu vad ca este posibil sa se schimbe ceva. Actualii guvernanti si-au asigurat baza de vot demult. De fapt au avut-o inca de la inceput. Iliescu a ajuns presedinte cu 80 % de sufragii. Epoca de 45 de ani a format actualul electorat si pana nu vom avea o alta majoritate care sa decida conducerea tarii nu cred ca are mare importanta daca suntem fericiti sau nu. Ca sa mai vorbim despre faptul ca am votat intotdeaun raul cel mic neavand inca pana acum alte variante. Multumim pentru articol dar numai cu filozofia nu schimbam Romania. Cand cultura si educatia vor ajunge la toti analfabetii functionali de azi, o sa avem motive sa speram. Comentariile la acest articol sunt meritorii dar daca vom trece putin in revista comentariile la multe articole din ziarele romanesti o sa vedem cati cunosc si scriu corect romaneste si ce sperante putem avea pentru un viitor mai fericit pentru iubita noastra Patrie.

  23. ion adrian spune:

    Dle Gabriel Liiceanu, voi posta un foarte scurt comentariu dar care cred ca va contine in mare masura un raspuns si o analiza a situatiei noastre in care libertatea este subiectul principal, daca cu adevart s-au pronuntat vreodata undeva si canva in lumea noastra a oamenilor, aceste cuvnte;
    Vom muri dar(si) vom fi liberi!

    Imediat dupa decembrie 89 adica dupa pronuntarea crezului de mai sus, eu intrun anume fel raspundeam: “Daca tata si bunicul au avut scuza sau circumstanta (cea care intelegem poate azi mai bine ca nu permite de regula intrarea de tip Bukovski in fauritorii fricei , terorii si hotii de libertate, adica cu tancul, sau cum spunea dl Petre Tutea cu “codul penal si catusele langa acesta”) pistolului sovietic sau ceausist in coaste, atunci si de atunci inca si in prezent (cat timp oare?) acesta nu mai este si de fapt totul dar totul depinde numai de noi fara scuze si fara rest.
    Pe atunci v-am cautat pe la GDS si cred ca v-am spus ceva in acest sens ca prime si ultime vorbe pe care le-am schimbat in comun.
    Numai bine, sanatate si Un an 2018 cat se poate de realizat!

  24. ioan spune:

    As mai spune ceva. Articole de genul celor de mai sus seamana cu cele din epoca artei pentru arta atata timp cat nu exista un partid puternic care sa definesca un program realist si concret si care sa aiba capacitatea sa atraga electoratul propunand si avand capacitatea sa realizeze masuri democratice care sa asigure tarii o cale concreta spre bunastare si un loc onorabil in randul tarilor cu democratii reale. Dupe ce partidele istorice au fost compromise de cei care s-au introdus spre a le destabiliza, am ramas cu marele ”liberal” Tariceanu, azi fugitiv conform principiuylui unde e bine e de mine. Cum poti sa speri ca Dragnea & co. vor face altceva decat sa-si apere averile cucerite prin fraude repetete? Asa ca in asteptarea acestui partid….visam la fericire.

    • Mihai Isbasescu spune:

      Nu “un partid puternic”, ci partide – nu neaparat “istorice”, dar puternice prin doctrina pe care se bazeaza si pe care o promoveaza – fie ea de dreapta sau de stanga.
      In acest scop pe cei din “partida intelectualilor” trebuie sa ii gasim nu in asteptare si in visare, ci in reala actiune, explicand, motivand, convingand – ca guvernarea nu este posibila decat prin partidele politice care te reprezinta.
      Orice popor are partidele pe care le merita, si pentru aceasta trebuie sa munceasca si sa contstruiasca. Cu intelectualii sai – curajosi, responsabili – in frunte.

  25. Silviu ENACHE spune:

    “Tara noastra” – cred ca acest termen este perimat daca ne referim strict geografic dar este de actualitate in celelalte sensuri. Mass media si internetul permit individului interesat sa contribuie la destinul tarii sale de aproape oriunde din lumea aceasta, totul este sa vrea sa ramana conectat si implicat. Pe de alta parte e tentant sa te feresti de focarul de infectie morala si sa te lasi atras de proiecte la o scara mai mare (europene de exemplu).
    Dupa zeci de ani de atacuri sustinute la valorile de baza ale unei democratii, combinata cu firmituri populiste aruncate de la masa mafiotilor politici, infrastructura morala a poporului roman a avut de suferit.

  26. euNuke spune:

    Suntem un popor extrem de norocos: tot ce am râvnit și tot ce am visat de’a lungul istoriei a devenit aievea. Și nu vorbesc de antichitate și evul mediu în care nu eram siguri nici măcar de identitatea noastră dar am supraviețuit totuși p’aici, ci de perioada modernă. În timp ce alte popoare dispăreau sau lâncezeau sub o ocupație perpetuă, noi am reușit întâi să ne închidem între zidurile unui Stat unificat [1859], apoi să ne aducem un prinț străin și să ne scriem o Constituție [1866], apoi să obținem ‘neatârnarea’ și să ne înscriem noul nume de neam și țară în rândul statelor moderne, apoi să ne întindem ca un imperiu balcanic pretinzind și obținînd recunoașterea pretenției unei uniri plebiscitate [1918]; am intrat în lagărul comunist și am ieșit vii și aproape întregi [nu și la minte, dar și ăsta'i tot un noroc chior], am scăpat de comunism, ne’am redactat o nouă Constituție și am purces pe calea democrației, am intrat în NATO și în Uniunea Europeană; tot ce am vrut ni s’a împlinit! și încă suntem nemulțumiți și cârcotim întruna. Pentru că nu reușim să găsim o nouă monstruoasa dorință comună care să ne unească.

    Suntem însă și un popor bovaric. Acum, dacă tot s’au bifat toate țelurile pentru care au luptat strămoșii și părinții noștri, unii dintre rumâni aleg să părăsească țara; aparent paradoxal, tocmai acum, în momentul cel mai bun al istoriei noastre în care tot ce avem de făcut e să conservăm/consolidăm ceea ce am câștigat [libertățile, democrația, instituțiile și alianțele cu partenerii occidentali]. Aparent paradoxal pentru că, din momentul aderării la UE, mulți dintre rumâni au înțeles că “intrarea în Europa” este o oportunitate personală de a se metamorfoza, de a se rescrie identitar, de a abandona meschina coloratură etnico-religioasă balcanică și de a cuceri Everestul civilizational – Europa. Tentația asta le’a fost impulsionată atât de prestația politicienilor cât și a elitelor intelectuale care se cramponau intr’o încleștare îndârjită din care nimic bun, nimic constructiv nu părea să se ițească [din 2007 încoa nu a apărut niciun proiect de țară care să ne unească, ci doar fantasmagorii și idealuri vetuste precum unirea cu Moldova]. Apetența politicienilor și intelectualilor neaoși din generațiile trăitoare în comunism pentru recupaerarea ‘traditiilor’ pierdute, a credinței, a obiceiurilor, a personalităților interbelice, a culturii și atmosferei de odinioară, nostalgia asta pentru un trecutul pasămite paradiziac au fost gustate inițial de tinerele generații dar, rapid, junii au intuit caducitatea unei asemenea mentalități și anacronismul unui asemenea bloc de gânditori. “Înainte” nu putea să însemne Cioran, Eliade, Crainic, Ionescu [nae], cel puțin nu în materie de gândire politică, ci noile școli de filosofie și economie politică occidentale. Depășiți erau așadar nu numai părinții și bunicii debusolați de atâta libertate ai tinerilor maturizați în România după ’89, ci și modelele lor intelectuale inițiale. Cei care pleacă astăzi din România, chiar și aceia ce provin din mediul rural, chiar dacă nu o fac cu gândul de a rămâne acolo vor abandona ideea de a se întoarce, căci se vor trezi treptat cu o ruptură în suflet, descoperind că a fi rumân în Europa înseamnă a fi cetățean european de mâna a doua, că de câte ori se întorc în țară discrepanțele sunt tot mai mari, că nu’și vor mai recunoaște țara, că se vor simți străini în propria familie de ‘acasă’ și că acasă este acolo unde te simți mai bine [după dictonul latin ce ne afectează fibra etnică fără să o știm]. Iar cei de acasă disperă și mai tare simțind cum se subțiază poporul și se agită și mai rău, unii băștinași [dintre cei ce depind existențial de birurile puse pe rumâni] acuzînd în masă diaspora de ‘dezinteres’ față de națiune, de ‘tradare’ chiar, iar reacția lor atârnă în balanța identitară născută în conștiința rumânului pribeag. și mulți dintre noi suntem îndeajuns de bovarici încât să dăm cu piciorul românității și să îmbrăcăm iute veșmântul prețios al europenității; iar unii dintre noi facem asta -ne europenizăm- chiar aici, în țară! avem o diaspora enormă care nu a părăsit teritoriul României! Avem mii de juni intelectuali ce pendulează zgomotos între fatalismul neaoș și speranța îmbrățișării totale a valorilor albastre, juni pentru care singură noastră șansa ar fi devenirea întru Europa.

    Fiind însă un popor atât de rezistent și norocos, sunt convins că o s’o scoatem cumva la capăt și de data asta, așa împuținați cum suntem local, chit că o să ajungem să purtăm alt nume, de pildă european; poate că urmașii noștri vor fi adevărații ctitori ai Europei de mâine, căci ei, iară nu germanii, nu francezii, nu italienii [ce se iubesc pe sine cum noi nu am știut niciodată s'o facem], ei sunt purtătorii celor mai fierbinți sentimente europene si ei cuceresc astazi Europa [diaspora nefiind altceva decât o avangardă a imperiului nostru lăuntric euromânesc ]. Gânditi’vă că România este singură țara europeană unde nu există niciun partid eurosceptic, unde nu au prins deloc discursurile anti-UE, unde nimeni nu crâcnește în fața legilor date la Bruxelles, oricat de aiurite ar fi [numite de alții 'diktate']. Noi am putea fi sâmburele statalității europene ce stă se nască și va fi probabil făurită în secolul 21. Așa că, urez și eu că tot rumânul: trăiască Europa românească! trăiască Magnifica Unire! trăiască vrabia si mălaiul ei de toate zilele :)

    • Cinicul spune:

      Un text frumos, dar probabil nerealist, sau, mai probabil, ironic. Popoarele bovarice nu constriesc imperii, ele fac pasiuni usoare, acumuleaza datorii uriase si apoi se sinucid.

  27. cetatean spune:

    Dumneavoastra, Gabriel, e bine sa vi se spuna:
    Inainte de a se inventa Elvetia, exista o tara situata geografic la rascruce de vanturi, si un neam dispus sa isi sacrifice pe cei mai buni in viata vremelnica pentru a castiga bunavointa in viata eterna, chiar daca asta nu era marturisit de nimeni, doar intuit si crezut de putini. Un neam si o tara care si-a pastrat unitatea si existenta prin limbaj, cea mai imateriala forma de legatura intre oameni.

    Dumneavoastra, Gabriel, sa intelegeti ca aceste lucruri care nu au incetat sa existe de-a lungul istoriei si civilizatiilor, nu vor fi primejduite nici de elucubratiile unor vremelnice marionete politice si nici de cei care se afla in spatele lor;

    Dumneavoastra. Gabriel. sa aveti un An Nou plin de impliniri! Din inimile multor romani!

    • Mihai Isbasescu spune:

      1. Lui Jean d’Ormesson pare a i se atribui ingrijorarea ca
      “pana acum ati avut de ce
      de acum nu mai aveti “.
      Oare ? intelectualul (djn Est si de oriunde) numai asta mai are de rezolvat ?
      cum sa iasa din “vidul creativ al omului liber sa spuna si sa scrie orice vrea” ?
      oare el chiar nu mai are nimic de aparat ?

      Nu cumva, in delicata tesatura a constructiei sociale
      intelectualul este cel caruia ii revine a detecta si semnala
      din prima lor manifestare
      devierile de la valorile pe care este construita societatea ?

      2. La inceputul anului 2017 (joi 05 ianuarie) Octavian Hoandra a avut ca invitati la Realitatea pe Vasile Dancu si Liviu Dragnea. Adriana Popa scrie:
      “S-a uitat careva la Realitatea Romaneasca, DE LA INCEPUT?
      Nu de alta, dar cand am nimerit eu, am dat cu nasul de Dancu si Dragnea,
      care intrase pe telefon, il asigura de pretuirea, prietenia
      si-i dadea asigurari ca vor face impreuna nu-s ce proiectu’ vietii.
      Ca ei sunt pretini de multa vreme…poate are febra, nu stiu.
      Dancu isi dadea si el ochii peste cap fericit, gen “vai, ce surpriza mi-asi facut”
      (adica, Hoandra!), la fel “ce campanie a facut Liviu”, ca ce bine ca n-a reactionat…
      Eu sting televizorul, mi-e destul. Hai pa!”

      In rolul intelectualului responsabil il avem, aici, pe Vasile Dancu…

      • Constantin spune:

        „Octavian Hoandra a avut ca invitati la Realitatea pe Vasile Dancu si Liviu Dragnea”

        Orice realizator de programe TV și i-ar dori în platou, nu este nimic condamnabil. Condamnabilă ar fi fost o raportare servilă a moderatorului față de invitați. Apoi, după părerea mea, nici un post TV nu poate fi idealizat, iar CNA a devenit o glumă politică proastă; mass-media reprezintă intermediul cel mai important prin care se exercită manipularea alegătorilor. „Serviciile” sunt implicate cumva în fiecare dintre televiziuni, iar schimbarea orientării editoriale în funcție de interesele patronilor nu mai este surprinzătoare.

        În ceea ce îl privește pe dl Dâncu, apropierea de PSD a domniei-sale și a institutului de cercetări sociologice pe care l-a condus este foarte bine cunoscută. De altfel, existența Guvernului Cioloș (chiar dacă este înjurat vârtos astăzi din ambele părți) a fost posibilă și în egală măsură cenzurată (cu numeroase constrângeri, carevasăzică) doar cu susținerea celor două mari partide, PSD și PNL, care și-au numit doi viceprim-miniștri, pe domnii V Dâncu și C Borc. Așadar, informațiile sunt ușor accesibile, dl Dâncu este intelectual, cum ziceți dumneavoastră, dar angajat politic. Prin urmare, declarațiile domniei-sale trebuie privite din această perspectivă.

        • Mihai Isbasescu spune:

          “dl Dancu este intelectual .. dar angajat politic”
          Pai tocmai asta-i: cand un intelectual se angajeaza politic, inseamna ca el trebuie sa se dezangajeze moral ? Nu am nimic cu crezul politic al d-lui Dancu, poate fi foarte bine si socialist, este nevoie sa existe si partizani ai ideilor socialiste, dar oare Liviu Dragnea este un socialist ? poate un om cu imense proprietati, care nu pot fi explicate prin salariul primit de un angajat la stat – vz. http://www.ziare.com/liviu-dragnea/alexandria/domeniul-lui-dragnea-din-alexandria-se-intinde-pe-doua-strazi-si-patru-locuri-de-casa-4712798 – sa aiba simtaminte de solidaritate cu lucratorii pe care trebuie sa ii apere un partid social-democrat ?
          Oare d-l Dancu nu ar fi trebuit sa sesizeze ca aici este vorba de o deviere grosolana de la moralitatea necesara unei persoane care se implica in sfera publica ? Nu ar trebui ca intelectualii sa faca asemenea evaluari si sa se pronunte, critic, primii ?

          • Constantin spune:

            Opinia mea este că asumarea publică a unei opțiuni politice din partea unui intelectual este un act de onestitate față de societate. Condamnabilă mi se pare a fi atitudinea duplicitară de tipul “cârtițelor”, a intelectualilor care se pretind neutri, cu discursuri publice obiective, până în momentul în care Partidul le cere sprijinul. În ultima vreme am văzut-o, spre exemplu, pe d-na A Pippidi susținând public la mai multe posturi TV, și contrar așteptărilor cititorilor textelor domniei-sale despre buna guvernanță, cauza coaliției PSD-ALDE.

    • bogdan192 spune:

      @Cetatean era un membru minunat al comunitatii asteia. Nickname-ul ales de dumneata aduce jignire memoriei unei minti lucide. Domnule, tu fecut istorie?

  28. Mihai Popa spune:

    Cei care au potentialul sa se realizeze profesional in Romania au toate sansele sa se realizeze profesional si in strainatate. Pe bani mai multi si lipsiti de tracasarile specifice societatii noastre.
    Cei care din vina lor isi iroseau viata in Romania si-o irosesc si in strainatate, ce-i drept in conditii materiale mai bune.
    Cei din urma sunt si cei mai vocali. Ii gasim peste tot cu aceleasi replici: “ce ma bucur ca am plecat”, “ce tara de (…) e Romania”, “numai fraierii au ramas” etc. Apoi ridica in slavi civilizatia tarii de adoptie, tara pe care nu o vor accepta niciodata cu adevarat ca fiind a lor dar ale carei scaderi nu le pot critica cu voce tare pentru ca le e frica sa se intrebe: “am fugit de Romania sau de propria mea lasitate?”

    • Ela spune:

      Da, exista si oameni de acest fel…
      Mai sunt insa, si indraznesc sa spun ca mai multi, romani care, indiferent ca traiesc in Romania sau in alt stat din lume, nu sunt indiferenti la situatia grava din tara, si incearca sa faca, fiecare ce si cum poate, ca situatia sa se normalizeze.
      Uneori, nu e indispensabil sa locuiesti intr-un loc, ca sa intelegi ce se intampla acolo si, mai ales, ce solutii ar fi pentru ca cercul vicios sa se transforme intr-unul virtuos…
      E ca la cinema : de mai departe, se vede cate ceva care scapa celor din primul rand ;)
      E deci nevoie de toata lumea, de toate opiniile si sensibilitatile romanesti, indiferent ce au facut sau ce au spus vreodata, pentru ca tara noastra sa iasa din fundatura in care au bagat-o infractorii si coruptii ultimilor 28 de ani.
      Nu este deci, nici necesar si nici inteligent, sa ne criticam ACUM culoarea pasapoartelor, sau sa ne comparam meritele si patriotismul, asa cum suntem obisnuiti…pentru ca, probabil ca si din cauza lipsei noastre de solidaritate am ajuns sa fim condusi de toti incompetentii agramati, si, hoti, pe deasupra!
      As propune deci sa ne luam o bine meritata pauza de la judecata aspra a “diferitelor tipuri de romani” si sa consideram diferentele dintre noi ca pe o forta care, utilizata solidar, pragmatic, adica inteligent, sa ne permita sa iesim din belele, cat mai repede!

      • Mihai Isbasescu spune:

        1. “pentru ca, probabil ca si din cauza lipsei noastre de solidaritate am ajuns sa fim condusi de toti incompetentii agramati, si, hoti, pe deasupra!”: condusi de cine meritam sa ne conduca ! atunci cand viata societatii este intemeiata pe ne-solidaritate (egocentrism, indiferenta), pe ne-exigenta (coniventa, complicitate), pe ne-implicare (sa faca ei, ca de aia s-au ales politicieni).

        2. “E deci nevoie de toata lumea, de toate opiniile si sensibilitatile romanesti, indiferent ce au facut sau ce au spus vreodata, pentru ca tara noastra sa iasa din fundatura in care au bagat-o infractorii si coruptii ultimilor 28 de ani”: da ! pt. ca, daca am scos-o din fundatura, intrebarea este – ce facem cu infractorii si coruptii ? ii anihilam ? ii lichidam ? Nu: de ei nu vom scapa, daca nu-i vom …reforma. Marea lucrare asta este ! Este nevoie de toti, de a ne reforma cu totii !

      • MIHAI 2 spune:

        Ba o oarecare analiza diferentiata se impune , mai ales cand nu operam cu poezii. De exemplu cand ne referim la DIASPORA cea mareata care da tonul civilizarii de tip iohanist a Romaniei (iohanist de nevoie , pentru ca celalat . maretul antemergator isi epuizase mandatele – altfel tot el arunca si acum cu sticle de sampanie in popor). Poezie e cand spunem ca au emigrat 3 milioane sau 4 milione sau 5 milioane – de fapt nimeni nu i-a numarat si nici nu-i poate numara asa incat hiprbola e la indemna fiecaruia in functie de ce si cat vrea sa comunice ori sa intoxice. De pe taramul poeziei iesim doar cu prilejul alegerilor cand voturile se numara. In acest sens cea nai impresionanta performanta a diasporei a fost in toamna – iarna lui 2014 cand in turul 2 al prezidentialelor au votat 378811 cetateni. Toti cu Iohannis , dar nu tocmai , ca undeva , cu putin peste 10% au fost votanti ai lui Ponta . Desigur astia ultimii nu au inteles nimic din idealurile democratice si de stat de drept care anima popoarele care i-au primit. Ar mai fi de adaugat ca din cei 378811 votanti o parte – mai precis 35630 – s-au exprimat in Republica Moldova unde idealurile democratice si statul de drept nu sunt chiar la ele acasa. De asemenea nu putem ignora scandalul cu centrele de votare insuficiente. asta ultima e exceptionala pentru ca ne permite sa revenim pe taramul mirific al poeziei . Oricine ar indrazni sa observe ca totusi pe undeva intre 80 si 90 % din diaspora romaneasca nu se prezinta la vot , va putea fi contrat cu afirmatia ca ciuma rosie nu a pregatit suficiente stampile.
        Personal cred ca pe cei 80 sau 90 % nu-i prea mai intereseaza daraverile politice sau electorale din Patrie , ca in acest mod sunt consecventi cu ei insisi si cu modul in care au decis sa-si croiasca noul destin si ca @Mihai Popa are probabil mare dreptate in clasificarea pe care o face.

        votat cu

        e poezie si ne place pentru ca ne ofera argumente in conditiile in care nimeni nu a facut vreo numaratoare. De fapt noi nu stim precis nici cati sunt romani pe teritoriul Romaniei

        • Gabriel Deliu spune:

          Faceți, în mod repetat, o confuzie neplăcută. Tot spuneți ‘poezie’ în loc de ‘imprecizie’ sau cine știe ce termen ar trebui să folosiți.
          Înțelegem doar că nu știți că poezia e ceva frumos, în primul rând o metaforă. ‘Poet’ nu este echivalent cu ‘prost’.

          • MIHAI 2 spune:

            Cred ca aveti dreptate. O metafora , oricat de elaborata poetic , tot mai pastreaza , probabil , o legatura cu realitatea, in timp ce operarea cu marje de eroare de 80 sau 90 % ne situeaza dincolo de anumite limite. E vorba despre o ”imprecizie” absoluta care in speta nu are insa nici o legatura cu prostia.

  29. whatevar spune:

    Daca de maine cei care lucreaza la stat/privat nu ar merge la lucru doar pentru 3 zile consecutiv oare ce s-ar inttampla cu guvernu si marile companii? :) De ceva timp tot scriu asta dar cativa au inteles rostul :) Multi o baga pe aia ieftina ( si familia ce mananca) pai serios? chiar nu ai mancare pt 3 zile la familie? :))
    3 zile dar 30 de zile? ar fi interesant nu? sa numai iesi in strada sa tzipi sa te bati cu legea si guvernu :) pleaca singuri de la putere deoarece tara sta pe loc si undeva va fi o paguba IMENSA! :)

  30. In strada SINGURA SOLUTIE altfel exceptionalul expozeu al dlui Liiceanu n are telul atins si nemernicii isi vor atinge TELUL LOR .

  31. Marina spune:

    Domnule Liiceanu, sunt mulți români, printre care și eu, care, deși am plecat din România, continuăm să simțim, să gândim și să luptăm pentru Romania cum putem noi mai bine. Diaspora română nu este un loc mai călduț, în care trăiești fără sa-ți pese de ‘ai tăi’, adică de cei de-un neam cu tine în sensul cel mai larg al cuvântului, de țara în care te-ai născut… Diaspora română este un loc, fără hotare, în care majoritatea românilor trăiesc o realitate paradoxală: ne bucurăm de civilizație dar suntem tot români în cel mai bun sens al cuvântului: suntem români liberi, mai ales liberi de tiranie și de văicăreală… Această libertate ne ajută să vedem mai limpede ce se întâmplă în România, ne adunăm și vorbim despre asta, mai ales pe Facebook (pe care dvs., știu, nu aveți un cont, dar admiratorii dvs. au creeat unul în care sunteți prezent (neoficial), – urmărim tot ce se întâmplă în România prin intermediul televiziunilor libere, a transmisiunilor pe telefoane mobile direct de la locul protestelor, al ședințelor parlamentare, etc. La vremea potrivită vom avea un cuvânt hotărâtor de spus pentru a schimba soarta României în bine. Cu multă stimă, de pe meleagurile lui Churchil,

  32. victor L spune:

    „Dumneavoastră, intelectualii din Est, acum că sunteți liberi, o să aveți probleme de adaptare. Adevărul este că vă pria închisoarea”.
    Imi amintesc cu nostalgie cum erau extrase sopirlele din poezii, romane, piese de teatru ori din scheciurile de la tv. Si ne napadea o caldura si o satisfactie molesitoare: le-a zis-o!
    Atita macar, caci solutie si mai mult curaj decit noi, muritorii de rind, nu aveau nici intelectualii. Eventual, faceau greva foamei ca sa primeasca pasaport pentru plecarea din tara. Voiau altfel de viata pentru copiii lor, si nu erau de condamnat.
    Acum? nu mai e nevoie de “sopirle”, se spune direct, chiar fara menajamente.
    Fiecare are solutia lui.
    Si, ca finalitate, nicio solutie.
    Vorba lui Cartarescu “intelectualul roman este eseist!”
    NB,
    Din vorbele academicianului francez lipseste un cuvint: “Adevărul este că (unora) vă pria închisoarea”
    Lui Dinescu nu, acum are voie sa vorbeasca ce vrea.

  33. Dinu spune:

    La mulţi ani cu sănătate domnule Liiceanu, un an nou fericit să aveţi.

    Unii dintre noi au ales să plece din ţară, dezamăgiţi fiind de ce întorsătură au luat lucrurile la scurt timp după evenimentele din decembrie 1989. Personal am luat această decizie, care n-a fost una uşoara, fiindcă am pus “patria cea mica” care-mi este familia înaintea “patriei mari”. Asta nu înseamna că am renunţat vreodată să iubesc ţara în care m-am născut sau să o reprezint cu demnitate şi mândrie în locul în care am ales să trăiesc. Pentru mulţi dintre noi, cei din diaspora, distanţa reală este doar la scara hărţii, sufleteşte suntem mai apropiaţi de ţară decât cei care se cred mari patrioţi însă votează cu hoţii şi escrocii. Într-o societate democratică alegerile constituie dealtfel momentele de maximă oportunitate în a “pune umărul” pentru a facilita un destin comun mai bun. România are acum un preşedinte decent în persoana domnului Johannis (şi nu un măscărici perfid şi periculos cu probleme serioase de caracter şi penale) şi datorită celor din diaspora cărora le (mai) pasă. Nu-i greu de imaginat coşmarul unui tandem toxic Ponta preşedinte – Dragnea prim ministru. În cele din urma dreptatea învinge minciuna şi ticăloşia, însă, din păcate, de mult prea multe ori victoriile se dovedesc a fi efemere. Speranţa într-un destin mai bun rămâne, flacăra speranţei trebuie însă menţinută vie. Descurajarea, disperarea, delăsarea, lehamitea sau nepăsarea vor naşte monştrii. Să rămânem optimişti pentru un an 2018 mai bun decât precedentul. Toate cele bune românilor de pretutindeni.

  34. Dominic Diamant spune:

    Impresionat de justeţea şi argumentaţia analizei dv., pe care, din păcate, nu ştiu câţi dintre tineri o citesc, îngăduiţi-mi să urlu şi eu, în stilul meu.

  35. dominic diamant spune:

    INTRĂ CU TANCUL
    Când lumea-nvinsă de ticăloşie
    devine un imperiu de păcate
    cu care spectrul morţii te îmbie
    şi nu e nimeni calea să-ţi arate
    când ura şi prostia , exaltate,
    se-ngemănează-n veşnica oroare
    a jafului ce lumea o străbate
    visând să stăpânească şi doboare
    când , vitregit de sfintele odoare,
    vezi că de tine nimeni nu mai ştie
    şi eşti oripilat de tot ce moare
    intră cu tancu-n Marea Nebunie
    şi sparge, şi zdrobeşte cu furie
    tot ce ţi-a ciumpăvit din libertate
    şi ţi-a dorit o viaţă de sclavie
    <intră cu tancul, altfel nu se poate !

    • Mihai Isbasescu spune:

      Apreciind avantul, ma gandesc, totusi, ca – in situatia data – ati obtine un mai temeinic efect, neuitand crezul, dar …procurandu-va un arc cu sageti bine tintite.

  36. Gheorghe Silvestrovici spune:

    Destinul fiecăruia dintre noi alcătuieşte destinul ţării noastre.

    Când merg la manifestaţia din Piaţa Monumentului Eroilor Revoluţiei din Galaţi strig bucuros, din toate puterile celor 70 de ani, chemări entuziaste la cinste, adevăr şi dreptate pentru conducătorii noştri.
    Eu nu vreau să trăiesc în ţara hoţiei !
    Eu vreau să trăiesc în ţara cinstei şi a responsabilităţii !

    Mă simt responsabil faţă de ţara în care trăiesc.
    Vreau o ţară cu oameni cinstiţi, respectuoşi, harnici, cumpătaţi, cu bun simţ, devotaţi, civilizaţi, responsabili.
    Schimbarea începe de la fiecare dintre noi.
    Destinul nostru ni-l facem noi singuri şi porneşte de la fiecare dintre noi.
    Pentru a fi liberi, trebuie să fim responsabili.
    Şi atunci viaţa noastră are un sens şi putem fi şi fericiţi, simţind şi trăind sentimentul datoriei împlinite.

    Merită să lupt pentru valorile în care cred, pentru valorile democratice europene: egalitate de drepturi, libertate de expresie, justiţie independentă, egalitatea tuturor în faţa legii, separaţia puterilor în stat, nimeni nu e mai presus de lege, conducători cinstiţi, responsabili, devotaţi, care să mă reprezinte cu demnitate şi de care să fiu mândru.

    Sunt responsabil. Sunt liber. Sunt fericit.

  37. Lidia Dumitrescu spune:

    Nu despre destin cred ca trebuie sa vorbim atunci cand tara este subiectul, ci despre fericirea de a trai in (la) tara ta; destinul (moira, fatum) a fost vestit (ursit) la nastere si, precum in toate miturile cosmogenetice sau etnogenetice (vezi santul de demarcatie trasat intre Romulus si Remus si numarul fas or nefas de corbi care vor sageta cerul la intemeiere Romei) se bazeaza pe conflictul dintre frati (o binecuvantata intoarcere biblica, dupa pierderea paradisului si vietilor matusalemice); nefericirea etnogenetica pare a veni si in cazul nostru, ca de altfel si in cazul altor popoare, din conflictele etnice, din imposibilitatea acceptarii diferentelor, din incapacitatea privirii celuilalt, a strainului (atat de diferit, cu toate ca iti este frate), a celui cu un handicap – violentarea copilului de propriul parintre dezvolta unul dintre cele mai grave handicapuri, situatia unui astfel de copil necesitand perioade de recuperare permanenta intreaga viata, chiar a destaratului din acelasi unghi. Neacceptarea, respingerea vine din frica de a nu pierde bunuri materiale (sau functii sociale), din frica fizica instinctuala propriu-zisa de a nu fi lovit, dintr-un soi de asociere (pe grupuri sociale, in general cu tesuturi consistente, impaslite, transformate usor – prin promovare din necesitate sau pur si simplu prin falsa, uneori, valoare clasica a vechimii date de domeniile de referinta in stalpi ai societatii). Conflictul dintre frati a dus la numeroase razboaie etnice (a stat si la baza razboiului din Kosovo, fiind cel mai usor mod de destabilizare a unei comunitati economico-sociale, mixtura socio-politica cu inflexiuni de interculturalitate si multilingvism ce ar fi pastrat vie mult timp inima Europei – nu vad de ce in defavoarea Statelor Americane, daca este sa luam iar ca punct de referinta razboiul dintre frati – daca, repet daca aceasta mixtura socio-politica ar fi ramas in viata). In schimb, Europa este destabilizata de un nou razboi fratricid – acela al refugiatilor, al destaratilor, al oilor negre alungate (sau fugite) din propria tara din motive politice, economice, sociale, nu stiu daca si culturale – de discutat / disputat in ce masura si cat este de ortodox sa iti schimbi numele in care te-ai nascut, limba in care ai pronuntat primele cuvinte, locul in care ai crescut, spatiul in care te-ai jucat prima data cu prietenii; este evidenta astfel o desgranituire, o descoperire a libertatii colective ce dezvolta o diaspora multietnica, transformand dupa metoda boul de neige tari, uneori virtuale, orase, familii – securitatea spatiului fizic si a celui virtual devenind esentiala; insa in ce masura poti pazi acest spatiu fara granite, in ce masura poti fixa granitele, este increderea in sine si in celalalt suficienta pentru a-ti putea dezvolta o astfel de familie, o astfel de tara, un astfel de oras? cand violenta si presiunea sociala (mereu majoritatea domina minoritatea, dar in ce masura minoritatea – printre care si intelectualii, poate imbunatati comunicarea, relatia, argumentarea valorica in fata majoritatii , care, teoretic actioneaza instinctual – foame, sete, frig etc? sunt suficiente resurse pe planeta si pentru cat timp astfel incat majoritatea sa nu fie intr-un permanent conflict si sa nu sufere? sunt dramuite obiectiv? de ce se ajunge astfel la poluare si la topirea calotei glaciare sau la diminuarea stratului de ozon? mai sunt necesare doctrinele politice? mai sunt reprezentative? de ce se ajunge la extremism religios ca forma de protest asociata cu inchiderea in turn sau purificare etnica? cat de liberi (ībertus, a, um, adj. = liberatus, from libero, made free, set free, only as subst., one made free, a freedman, an emancipated person (so called in reference to the manumitter; cf. libertinus, II., and on the several classes of freedmen, v. Sanders ad Just. Inst. 1, 5, 3). Lit. līber-tus, i, m.: tibi servire mavelim Multo, quam alii libertus esse, Plaut. Mil. 4, 8, 47: nec mihi quidem libertus ullus est, id. Curc. 4, 3, 15: feci, e servo ut esses libertus mihi, Ter. And. 1, 1, 10: libertus Cossinii, Cic. Fam. 13, 23: Ciceronis libertus Tiro, Quint. 10, 7, 31: Claudii Caesaris libertus, id. 6, 3, 81: servos nostros libertos suos fecisset) suntem in ideile si credintele noatre si in posibilitatea exprimarii lor? Cum putem determina refugiatii sa nu mai fure de foame, sa nu mai ucida, sa nu mai violeze (intrand cu tancul) intr-o lume civilizata deschisa dialogului si liberei initiative? sunt intrebari la care, poate, daca am incerca sa raspundem si am gasi solutii colective dar nu extreme, toti ar fi mai fericiti; problema activarii intelectualului roman, ca motor al societatii in deriva, ramane un subiect de actualitate

  38. Sergiu Simion spune:

    „ Apatia cetatenilor si depresia sociala nu provin din lipsa de curaj si de spirit civic a romanilor care au iesit in strada si la Revolutia din 1989 , si la Piata Universitatii in 1990, etc. , si in 1992 la venirea in tara a regelui Mihai , si la revolta # Colectiv din 2015, si la uriasele demonstratii anticoruptie de la noi din 2016 ( care de fapt continua si acum ) devenite un model de spirit civic si democratic pentru Uniunea Europeana ,etc.
    Tragedia societatii romanesti este aceea ca desi cetatenii ei de rand au demonstrat in cele mai grele momente si curaj , si constiinta civica, toate eforturile lor au cazut in gol pentru ca nu au fost sustinute si fructificate de instantele societatii civile care se pare ca au avut alte prioritati si in foarte multe cazuri au schimbat pur si simplu tabara . De aici lipsa de speranta a cetatenilor care au vazut ca toate eforturile lor sunt zadarnice exact dupa principiul “cainii latra, ursul trece”.
    In realitate, exista o fractura sociala uriasa intre aspiratiile cetatenilor si comportamentul instantelor care afirma ca ii reprezinta . Societatea civila din 2017 ca forma, vointa si reprezentare, este total diferita de cea din anii `90 pentru ca are cu totul alte obiective care nu coincid cu cele ale cetatenilor din strada ca acum trei decenii . Cauza profunda a marasmului in care se afla societatea romaneasca provine in primul rand din ineficienta societatii civile care timp de trei decenii nu a reusit sa mobilizeze societatea impotriva unei clase politice primitive si corupte .
    In toata aceasta perioada , falsii idoli gen Mircea Dinescu au dat tonul la resetarea valorilor culturale si morale din societatea romaneasca , iar daca privim comportamentul lor intins pe trei decenii observam uluitoarea lor “schimbare la fata” si adevaratul lor rol.
    Din acest punct de vedere , adevarata problema a societatii romanesti nu au fost comunistii si securistii metamofozati in politicieni, foarte timorati in anii `90 si de la care nimeni nu avea vreo asteptare realista , ci ambiguitatea instantelor societatii civile si a comportamentului personalitatilor culturale, intelectualilor publici , liderilor civici, etc. catre care se indreptau sperantele cetatenilor si de la care se astepta o canalizare a energiilor civice , nu o temporizare si o deturnare a lor care practic a sabotat evolutia democratica a societatii romanesti.
    Din punctul de vedere al edificarii societatii civile si al “societatii deschise” , dupa trei decenii de democratie societatea romaneasca se afla in acelasi stadiu de unde a plecat in 1990, daca nu chiar mai jos. Nimeni nu poate sti ce va urma , in schimb exista certitudinea ca Romania a pierdut si momentul de gratie 1989 ( prin deturnarea criminala a unei uriase revolutii populare ) , si momentul de gratie din iunie 1990 ( prin decimarea brutala si pentru decenii a fortelor reformiste ) , si momentul 1992 ( cand putea fi instaurata cu adevarat pacea sociala) , si revolta #Colectiv din 2015 ( cand tragedia cumplia a unor tineri putea reumaniza un sistem criminal ) si momentul 2016 ( cand cei 600.000 de cetateni care au demonstrat impotriva coruptiei au atins pragul de la care putea fi schimbat un regim politic ) , dar din pacate ulciorul nu poate merge de prea multe ori la apa. Che sara, sara. ”
    http://www.contributors.ro/media-tech/idealuri-pierdute%E2%80%A6/#comment-329886

  39. Gheorghe Silvestrovici spune:

    Acad. Florin Constantiniu “Clasa politica postdecembrista este cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei”.

    Trăim cea mai cumplită perioadă din istoria instituţiilor statuilui de drept din România ! Este un atac al conducătorilor penali împotriva siguranţei fiecărui cetăţean, împotriva valorilor democratice europene: egalitate de drepturi în faţa legii, legea e egală pentru toţi, nimeni nu e mai presus de lege,

    Sunt disperat şi indignat faţă de nepăsarea, indiferenţa şi pasivitatea concetăţenilor care nu îşi apără respectarea propriilor drepturi şi stau în casele lor.

    Ne conduc acum în anul 2018 mediocrii, mitocanii, bădăranii, inculţii, cei care au fost ultimii la învăţătură, incompetenţii, profitorii, oportuniştii, cei care de 28 de ani îşi votează legi pentru propriile interese au tupeul, aroganţa şi nesimţirea să-şi voteze acum legi pentru hoţie, legi pentru a scăpa nestingheriţi de cercetări penale şi de pedepse.

    Vreme de 28 de ani au fost falimentate nejustificat întreprinderile industriale, a fost distrusă economia naţională, au fost jefuite băncile, au fost vândute străinilor terenurile agricole, au fost tăiate pădurile ţării, a fost cel mai mare exod din istoria ţării al celor trei milioane de români fără locuri de muncă.

    Ajunge ! A sosit vremea schimbării ! Să reformăm acum clasa politică coruptă ! Afară cu politicienii corupţi din toate partidele !

    Eşti de acord să nu poată fi anchetat, cercetat şi pedepsit conform regulilor unei Justiţii independente, individul care comite o infracţiune împotriva ta sau a familiei tale: bătaie, furt, tâlhărie, viol, crimă de omor ?

    Eşti de acord ca hoţii, bătăuşii, tâlharii, violatorii, criminalii să nu poată fi cercetaţi şi pedepsiţi în mod corect şi drept după faptele lor ?

    Eşti de acord să existe politicieni care sunt cercetaţi sau condamnaţi penal în parlament, guvern, consilii judeţene, consilii locale ?

    Eşti de acord să fii condus de persoane care încalcă legile, de oameni pe care i-ai ales tocmai ca să le întocmească în mod echitabil şi să fie primii care le respectă ?

  40. eu****** spune:

    Amplu articolul cu multe subiecte puse in discutie.

    1.De ce pleaca romanii? Este bine sau este rau?

    Romanii care pleaca nu pleaca de bine si cei care raman nu au binele cu ei.

    2.Unde este mai greu? In tara sau departe de ea?

    Uneori poate sa fie la fel de greu si in tara si in afara ei – depinde unde te plasezi in timp si in spatiu. Am doua persoane pe care le admir foarte mult si amandoua au reusit in viata in mod exceptional – una este inca in tara si alta ete de mult in afara tarii, in acelasi interval de timp.Amandoi au intampinat multe obstacole in vietile lor dar de fiecare data au reusit sa le depasesca cu mult succes – deci cheia succesului este in buzunarul fiecaruia. indiferent de loc si de timp.

    3. Ce ar trebui sa facem?
    Poate ca fiecare ar trebui sa incerce sa fie mai bun, mai puternic, mai stapan pe sine si imprejurarile la care este supus si evident ca reusitele vor veni.

    Ceea ce insa lipseste in mare masura in Ro este relationarea deschisa intre oameni, schimbul de idei si formarea unor comunitati mici care, mai apoi, sa fie consolidate si sa creasca. Aici, pe contributors, cred ca lucrurile incep sa se lege – au fost si momente in care ele s-au dezlegat, dar este normal sa se intample si asa pentru ca acele fapte si intamplari fac parte din destin sau din firescul cresterii si al consolidarii/descresterii.

    Suntem asa cum vrem sa fim.

    Lumea ne tratează aşa cum vrem să fim trataţi: urâm adevărul, ni se ascunde; vrem să fim măguliţi, suntem măguliţi; ne place să fim înşelaţi, suntem înşelaţi.

    Blaise Pascal



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Liiceanu


Gabriel Liiceanu

Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozo... Citeste mai departe


E randul tau

Orice temă mediatică se dezumflă după vreme, însă reflectarea problemei nu este problema. Cum ...

de: W

la "Creșterea și descreșterea interesului public pentru încălzirea globală "

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iulie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)