Home » Cultura » Citesti:

„Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor” sau despre ciocnirea civilizațiilor în zorii modernității

Emanuel Conțac decembrie 14, 2017 Cultura
10 comentarii 1,388 Vizualizari

Fiindcă în românește nu sunt foarte numeroase traducerile după autori din secolul XV, publicarea în premieră a lucrării lui Georg Captivus Septemcastrensis, Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor, în traducerea prof. univ. dr. Ioana Costa, reprezintă un eveniment editorial cu totul remarcabil. Că acest incunabul se publică atât de târziu în română, mai ales că un exemplar din ediția princeps (1481) se păstrează în biblioteca „V. A. Urechia” din Galați, se poate explica doar parțial ca efect al declinului care, din nefericire, afectează limbile clasice în România, cu reverberații asupra întregii culturi autohtone. Multe și complexe sunt pricinile care ar putea fi invocate, însă nu este locul potrivit să le discutăm aici.

Pentru a se putea realiza publicarea unui asemenea volum, adevărat best-seller în secolele XV-XVI (republicat în 1530 inclusiv de Martin Luther, cu o prefață-recomandare), era nevoie de eforturi unui primum movens editorial, care în acest caz a fost dl. Constantin Erbiceanu, autorul studiului introductiv. Georg Captivus Septemcastrensis (George de Ungaria, numit uneori și „Anonimul din Sebeș”), capturat de turci în 1438 și vândut la târgul de sclavi din Edirne (Adrianopol), își petrece douăzeci de ani din viață ca rob și ajunge să cunoască bine atât obiceiurile și instituțiile turcilor, cât și islamul în general. După cincisprezece ani petrecuți în slujba aceluiași stăpân, care în final în tratează ca pe un membru al familiei, primește învoirea de a pleca temporar în insula Chios, își calcă promisiunea de a se întoarce, iar în final se stabilește la Roma.

Devenit membru al ordinului dominican, și-a povestit experiențele într-o carte atipică pentru vremea ei, descriind atât practicile inumane ale turcilor (campaniile de jaf, dublate de interesul asiduu pentru traficul de sclavi), cât și elementele pozitive ale noii culturi pe care a ajuns să o cunoască din interior.

De altfel, tocmai acest bun dozaj între critică și elogiu era pentru Luther un argument că lucrarea trebuie retipărită: „Chiar dacă cele pe care le povestește sunt mărunte și neînsemnate, iar eu aș dori mai multe și mai de seamă, el înfățișează totuși lucrurile acelea mărunte și neînsemnate cu fidelitate. Căci așa le povestește, încât nu doar arată răspicat păcatele lor, ci le și pune deopotrivă în față calitățile, și așa le laudă, încât îi ceartă și îi mustră pe oamenii noștri în comparație cu aceia. [...] Acestea sunt, de bună seamă, semne neîndoielnice ale unui suflet curat și sincer, care nu scrie nimic din ură, ci le povestește pe toate din iubire pentru adevăr. Căci cel care doar îl înfierează pe dușman și doar îl acuză pentru faptele lui rușinoase și fără sens, dar le trece sub tăcere pe cele cinstite și vrednice de laudă aduce cauzei mai mult vătămare decât sprijin” (p. 172-173).

Luther însuși admitea că religia turcilor este „cu mult mai atrăgătoare prin ceremonii și deprinderi decât religia alor noștri” (p. 173), dar nu uita să adauge că „religia lui Christus este altceva decât ceremonii și obiceiuri, iar credința în Christus, într-un cuvânt, nu discerne care ceremonii, obiceiuri și legi sunt mai bune sau mai proaste” (p. 176). Când trece însă la miezul teologic al chestiunii, Luther nu mai este atât de complezent, ci atrage atenția asupra incompatibilității radicale dintre creștinism și islam, folosind o anaforă percutantă: „Mahometh tăgăduiește că Christus este fiul lui Dumnezeu, tăgăduiește că el a murit pentru păcatele noastre, tăgăduiește că el a înviat pentru viața noastră, tăgăduiește că păcatele au fost iertate prin credința în el și că noi suntem îndreptățiți, tăgăduiește că are să vină judecător peste vii și morți, chiar dacă crede în învierea morților și în ziua judecății, tăgăduiește Sfântul Duh, tăgăduiește darurile lui” (p. 176-177).

Deși Georg Captivus elogiază nu de puține ori moravurile turcilor, lauda sa nu este niciodată gratuită; aproape fără excepție, ea este subordonată unui alt scop – critica luxului, libertinajului și ușurătății creștinilor. Uneori, turcii înșiși au parte de elogiu și blam în același paragraf, fără ca deosebirea dintre cele două să fie întotdeauna limpede: „Preoții (i.e. imamii) și ceilalți își pot îndeplini numărul de rugăciuni fără să-și lase deoparte munca. Nu au timp liber pentru a cugeta și a cerceta textele, dar au mângâierea venită de la soții și fii și de la o familie de rând, ba chiar și vite și posesiuni; pot să se ocupe de negustorie și camătă, jocuri și vânători, păsări și câini de vânătoare: dintre acestea toate, nimic nu este oprit prin lege pentru ei și nici interzis” (p. 99).

Autorul nu pierde ocazia să facă observații de „sociologie a religiei” – „Turcii nu silesc defel pe nimeni să-și renege credința și nici nu stăruie mult să convingă pe cineva de asta, nici nu-i țin la mare cinste pe cei care tăgăduiesc” (p. 87). O bună parte din carte este dominată de „fapt divers” și „anecdotic”, secțiuni care merg de la descrierea dansului executat de dervișii rotitori – „În vreme ce se rotea, se auzeau niște glasuri ce răsunau din el, așa încât toți care se aflau în casă, încremeniți de uluire, abia puteau să-și țină în frâu lacrimile” (p. 105) – până la sfera foarte intimă, cu ale sale naturalia turpia: „Dacă cineva urinează sau își face treaba stând în picioare ori ridicat, în felul creștinilor, este socotit de toți un eretic sau un afurisit” (p. 83).

O problemă importantă care îl frământă pe autor atinge domeniul teodiceei: de ce îngăduie Dumnezeu ascensiunea islamului? În căutarea răspunsului, autorul ia ca reper comentariile abatelui Ioachim de Fiore la Apocalipsa 13, capitol ce vorbește despre o Fiară a cărei ascensiune stârnește în întreaga lume uluire amestecată cu teamă. De altfel, putem presupune că în spatele secvenței „cineva asemenea fiarei” (p. 117, 118) se află un citat biblic (quis similis bestiae), pe care, în lumina contextului originar (Ap. 13:4), ar trebui să-l înțelegem ca întrebare: „Cine este asemenea fiarei?” Fiindcă în secțiunile teologice ale tratatului sunt frecvente aluziile la diverse texte biblice, ar fi util pentru cititori dacă într-o viitoare ediție ar fi semnalat în mod sistematic  bogatul repertoriu scriptural de care se folosește autorul. De exemplu, o maximă precum „Discuțiile desfrânate strică bunele deprinderi” (p. 76) pare să fie prelucrarea celei citate de apostolul Pavel în 1 Cor. 15:33 (În Vulgata: corrumpunt mores bonos colloquia mala).

Dată fiind prezența tot mai semnificativă a islamului în Occident, cărțile din categoria Tratatului recent publicat vor deveni tot mai necesare, fiindcă ele constituie sursele istorice primare de care avem nevoie pentru a măsura ce s-a schimbat și ce rămâne constant în relația dintre spațiul european și islam.

Georg Captivus Septemcasterensis, Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor, trad. din latină de Ioana Costa, București, Humanitas, 2017, 185 pagini.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    „Chiar dacă cele pe care le povestește sunt mărunte și neînsemnate, iar eu aș dori mai multe și mai de seamă, el înfățișează totuși lucrurile acelea mărunte și neînsemnate cu fidelitate. Căci așa le povestește, încât nu doar arată răspicat păcatele lor, ci le și pune deopotrivă în față calitățile, și așa le laudă, încât îi ceartă și îi mustră pe oamenii noștri în comparație cu aceia. [...] Acestea sunt, de bună seamă, semne neîndoielnice ale unui suflet curat și sincer, care nu scrie nimic din ură, ci le povestește pe toate din iubire pentru adevăr. Căci cel care doar îl înfierează pe dușman și doar îl acuză pentru faptele lui rușinoase și fără sens, dar le trece sub tăcere pe cele cinstite și vrednice de laudă aduce cauzei mai mult vătămare decât sprijin” (p. 172-173).

    ASTA ESTE DIFERENȚA DINTRE OCCIDENT ȘI RESTUL LUMII – ȘI NIMIC ALTCEVA !

    • Ion spune:

      Ce ușor ar fi! Sună frumos și cavaleresc, dar … (Restul lumii mai conține și budiști și hinduși și mulți alții.)
      Ca să fim răutăcioși, vorba unuia, diferența dintre Occident și restul lumii constă în aceea că în restul lumii au ajuns englezii și șobolanii, în timp ce în Occident englezii erau de la început. Și mai sunt câteva companii: Compania lui Iisus, Compania Indiilor Occidentale, Apple, Microsoft etc.
      Restul trăiește într-un timp imuabil (cred ei), iar Occidentul în inovație permanentă (și distructivă, din nefericire și din fericire deopotrivă).

  2. Ion spune:

    În relația dintre islam și Occident s-a schimbat ceva, însă cred eu că mai mult s-a schimbat în sânul Occidentului între creștinism și laicitate, într-o direcție pe care-o vedem cu toții. Literatura patristică și de mijloc de Ev Mediu este quasi-necunoscută. Nu știu dacă s-a tradus Maleus maleficarum în română, ori dacă cineva s-a ostenit să caute în arhivele turcești scrieri despre Țările Române … Ar fi mai interesant să știm și de unde venim, nu numai în ce raporturi ne aflăm cu alții, cu care, vecini fiind, ne ciocnim vrând-nevrând (ciocnirea civilizațiilor și sfârșitul istoriei – două teme stupide care nu sunt chiar nevinovate, pentru că pot servi ca motive pentru acțiuni).

  3. Dan Nicolescu spune:

    Foarte interesant si instructiv articol.
    Poate ma lamureste cineva.
    De ce ” Georg Captivus Septemcastrensis “. care dupa bruma de latina pe care o cunosc inseamna Georg prizonierul din Transilvania , tinutul celor sapte cetati sasesti, nu unguresti,
    este numit George de Ungaria, uneori și „Anonimul din Sebeș”.?
    Insasi imbratisarea cartii de catre Martin Luther arata clar, dupa mine, ca ave de a face cu un sas transilvanean, in niciun ca cu un ungur.

    • @Dan Nicolescu

      Nu cred că are nimeni niciun dubiu cu privire la etnia autorului. Era sas, însă ediția critică a textului a fost publicată sub titlul „Georgius de Hungaria. Tractatus de moribus, condictionibus et nequicia Turcorum / Traktat über die Sitten, die Lebensverhältnisse und die Arglist der Türken”.

      La data apariției cărții, aceste Georg/Georgius provenea din Regatul Ungariei. Identitatea lui putea fi văzută sub două unghiuri diferite. Era din „Hungaria” (formațiunea statală mare), mai exact, din zona Celor Șapte Cetăți (era „Septemcastrensis”). Nu e niciun conflict între a fi „român” și „moldovean” sau „muntean”, nu?

      Pentru Luther a contat nu faptul că autorul era sas, ci faptul că avusese contact cu islamul, de care Luther începuse să fie interesat. Altminteri, pentru Luther nu conta nici faptul că autorul fusese dominican (i.e. din ordinul care l-a dușmănit pe Luther de moarte).

    • Ventidius spune:

      Evident, pentru ca Transilvania era considerata o parte a Ungariei. Azi i s-ar spune “de Romania” sau “romanul” asa cu li se zice tiganilor veniti de aici in occident.

  4. Octavian Gordon Octavian Gordon spune:

    Este o carte foarte interesantă, într-adevăr, iar apariția editorială merită salutată, dar trebuie spus că ea nu constituie o premieră, după cum „primum movens editorial” nu îi aparține Dlui Erbiceanu: lucrarea a mai apărut, în 2014, la Editura Nicora, în transcrierea (textului latin) și traducerea (+ Introducere și note) în română a răposatului Pr. Prof. Alexandru Stan, fost profesor de Drept Canonic (și de Limbi Clasice, la un moment dat) la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Pr. Stan spune în Introducere că încă din 1970 a obținut „filmul (= microfilmul, n. mea) cărții [...] de la British Museum din Londra”, dar că abia după l-a „obsedat” timp de patru decenii l-a descifrat și tradus. „Primum movens” se pare că a fost Arhid. Emilian Vasilescu, îndrumătorul de doctorat al Părintelui Stan. Același Părinte Stan, în 1970, a scris un articol în „Studii Teologice” despre „Preotul Gheorghe, islamist transilvănean în secolul al XV-lea”. Desigur, apariția editorială de la Nicora nu este nici la fel de fățoasă, nici nu beneficiază de publicitatea ediției de la Humanitas. La fel, îngrijirea editorială este cvasi-nulă în cazul ediției Nicora. Despre calitatea traducerii încă nu mă pronunț, fiindcă nu am verificat-o. Totuși, dacă vorbim de importanța lui „primum movens”, este important să amintim ediția din 2014 semnată de Pr. Prof. Stan ca fiind premiera mult-așteptată. E adevărat, multe lucruri bune se petrec la umbra lipsei de publicitate, probabil și din lipsa inspirației autorilor de a alege edituri prestigioase.

    • Dan Nicolescu spune:

      Retin din comentariul Dvs., Dle Gordon, pe linga excelenta punere la punct a problemei prioritatii traducerii si tiparirii in romana a acestui text, o informatie:
      Parintele profesor Stan vorbeste in articolul din 1970 pe care il mentionati, despre ” PREOTUL GHEORGHE:” Nu am citit nici articolul, nici traducrea par. Stan, dar cred ca aceasta exprimare a ilustrului teolog merita atentie. Este o scapare, ? Stia ceva par. Stan despre originea romana a lui Georg Captivus Septemcastrensis ? ce fel de preot o fi fost ?
      Poate Dvs , dar si Dl. Contac, cel care cred ca are datoria sa corecteze problema prioritatii semnaata de Dvs., puteti aduce lamuriri suplimentare .

      • Octavian Gordon Octavian Gordon spune:

        Stimate Domn, regret că văd comentariul și întrebările Dumneavoastră atît de tîrziu. Contributors, din cîte știu, nu are un sistem de notificare pe e-mail a noilor comentarii; sau, dacă îl are, nu îl am eu activat.
        Curiozitatea Dumneavoastră mi-a stîrnit-o și pe a mea. M-am dus deci să citesc articolul Părintelui Profesor Stan (pe atunci doctorand, așa cum se semnează chiar în articolul respectiv). Desigur, Părintele Stan cunoștea și descrie cu lux de amănunte detaliile biografice legate de „Preotul Gheorghe”: menționează actul hirotoniei lui Georgius Captivus după întoarcerea lui în Transilvania; spune că se petrece după 1458, cînd se alătură „Ordinului predicatorilor”, dar că nu se cunoaște data exactă a hirotonirii. Mai amintește și despre plecarea lui la Roma și slujirea la Biserica Sta Maria sopra Minerva. De asemenea, presupune ca un dat istoric legăturile pe care le-ar fi avut chiar în captivitate cu dominicanii din Galata Pera, de la care culege și informații pe care le descrie apoi în Tractatus.
        Așadar, reiese din întreg conținutul articolului că este vorba de un transilvănean*, că era catolic și că era preot (catolic). Mai reiese și că apelativul de „islamist” din titlu nu se potrivește nicicum cu ce înseamnă „islamist” astăzi, fiindcă Georgius n-a fost nicicînd islamist. Probabil că autorul (Pr. Stan) a dorit să facă o butadă, folosind cuvîntul „islamist” cu sensul de „islamolog”.
        *Pr. Stan nu spune nicăieri că ar fi fost sas sau ungur. În Prefața traducerii, zice că, la vîrsta adolescenței, Georgius, venit la studii în Sebeș, „a voit să învețe de la sași meșteșugul căutat al armelor”. Nu trimite nicăieri la acest element biografic, dar pare să sugereze că nu era sas (?!).

  5. ion adrian spune:

    Cred ca si doar daca le vezi cateva seriale si le citesti si printre randuri te poti ingrozi de o asemenea barbarie!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Emanuel Contac


Emanuel Conțac

Emanuel Conțac (n. 1981, Botoșani), biblist, traducător și blogger. Conferențiar la Institutul Teologic Penticostal din București. A publicat trei volume de autor și 12 volu... Citeste mai departe


E randul tau

Orice temă mediatică se dezumflă după vreme, însă reflectarea problemei nu este problema. Cum ...

de: W

la "Creșterea și descreșterea interesului public pentru încălzirea globală "

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iulie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)