Home » Cultura »Opinie » Citesti:

“După dealuri” și publicul creștin

Tatiana Niculescu Bran octombrie 19, 2012 Cultura, Opinie
78 comentarii 7,548 Vizualizari

(Am văzut doar un prim montaj al filmului, iar rândurile de mai jos sunt despre film și nu despre raporturile mele proaste cu regizorul lui…)

Cu prilejul lansării filmului “După dealuri” la Vaslui, un protopop local a declarat că “acest film va aduce o imagine proastă asupra poporului român și asupra Bisericii noastre, mai ales în comunitățile și popoarele care nu cunosc realitățile noastre. Noi nu avem așa ceva. Cazul de la Tanacu a fost un caz nefericit, iar filmul este o rușine.”

Din declarație, nu reiese de ce filmul ar aduce o imagine proastă asupra poporului și asupra Bisericii, nici de ce filmul ar fi o rușine. Pare clar însă că filmul strică imaginea României pe plan extern (o obsesie în politica românească a acestui an, cât și în discursul noului ICR). Cheia acestei reacții se află însă în propoziția misterioasă “Noi nu avem așa ceva.” Cu stângace pudoare, protopopul vrea să spună că nu a putut să privească filmul lui Cristian Mungiu cu ochii inocenți ai spectatorului neavizat, dar curios să descopere lumea pe care i-o propune arta unui regizor. În schimb, l-a văzut cu ochii celui care se indignase deja aflând din ziare despre interpretarea pe care a dat-o regizorul filmului său. Anume că “După dealuri” ar fi un film despre dragostea dintre două femei și libertatea de a alege propriul drum în viață. Pentru protopop, va fi fost de ajuns această interpretare ca să conchidă că Mungiu a făcut un film scandalos despre niște călugărițe ortodoxe lesbiene. Lăsându-se ghidată de chiar declarațiile regizorului, o parte a presei internaționale a rezumat filmul în același fel, dar, se înțelege, nu cu indignare, ci cu satisfacție. Din păcate ! Căci filmul este mai subtil decât interpretarea pe care au ales să i-o dea și regizorul și protopopul.

Când vorbește despre “noi”, protopopul se referă, de bună seamă, la noi, poporul român ortodox și la tradiția sa. “Așa ceva” se traduce prin “homosexualitate în mănăstiri”. Dacă noi suntem cei puri, cine sunt cei întinați ? Răspunsul implicit este limpede : ei, occidentalii, străinii, cu scandalurile lor sexuale cu tot ! Ca om al Bisericii, protopopul știe că noi avem de toate, ca toată lumea. Problema e că, după părerea lui, trebuie arătată lumii numai versiunea propagandistică a realității și nu aceea care ar putea trezi îndoieli ori întrebări. Pe blogurile creștine, mai apare un argument menit să îndepărteze de film un anumit public suspicios în avans. Un argument lipsit de orice consistență, dar la care unii credincioși reacționează : piesa de teatru “Evangheliștii”, a unui alt Mungiu (Alina Mungiu-Pippidi), a stârnit reacții aprinse și proteste vehemente din partea Bisericii, cu câțiva ani în urmă, când a fost jucată la Iași. Deci, scriu diverși seminariști ori călugări, la ce te poți aștepta de la filmul fratelui ?

Argumentul legat de numele regizorului, ca și pudoarea jignită a protopopului, ca și interpretarea dată de regizor propriului film sunt, din motive diferite, la fel de departe de film cum sunt ierarhii Bisericii care descind în fiecare an în BMV-uri ultimul răcnet, la cinstirea moaștelor Sfintei Parascheva, de sărmanii credincioși care stau în frig și ploaie, ore în șir, la cozi interminabile, ca să apuce să-i transmită Sfintei o rugăciune.

“După dealuri” nu e un film care emană speranță și bucurie. Nici un film care să stârnească imediat emoțiile publicului. Nici un film despre călugărițe lesbiene. E un film în care povestea avansează lent, în tablouri flamande în care lumina pare să rezulte direct din aura personajelor. Este probabil primul film românesc în care publicul pătrunde în intimitatea (reconstituită) de zi cu zi a unei mănăstiri ortodoxe. Ici-colo, cadrele amintesc, ca într-o versiune feminină a comunității de călugări ruși, de “Ostrovul” lui Pavel Lungin. Tăcerile sunt adesea lungi și apăsătoare. Dialogurile sună mai autentic decât în multe filme românești.

De câteva ori, o vedem pe una dintre eroine rugându-se, filmată din spate. Treptat, umerii îi sunt zguduiți de plâns. Și-atât. Nici nu e nevoie de mai mult pentru ca tensiunea filmului să urce subtil, pe nesimțite. Există două scene de semi-nuditate care probabil că vor tulbura o anumită categorie de creștini preocupați de tematica păcatului și a corporalității, dar sunt scene de o tandrețe frântă și de o imensă tristețe, care descriu viața celor două fete – copii abandonați – mai bine decât orice predici despre iubirea aproapelui și mila față de sărmani.

“După dealuri” sfidează rețeta filmelor despre/cu exorcisme, lăsând în urmă clișeele și efectele speciale. Cine se așteaptă să fie țintuit în fotoliul de cinema, de groază, să i se facă părul măciucă de urlete îngrozitoare și să nu mai doarmă noaptea amintindu-și vocile tenebroase care ies din gura demonului, va fi profund dezamagit. Scenele care povestesc slujbele de dezlegare de duhuri rele sunt discrete și tragice ca baletul unor berze negre surprinse de un potop de zăpadă.

Regizorul a evitat să-și presare filmul cu metafore cinematografice în stilul Mihalkov sau Pintilie. Povestea e aparent lăsată în voia ei, să-și facă drum în imaginația publicului.

Este dragostea față de celălalt în stare să schimbe datele acestei lumi cu sufletul înțepenit în frici de toate felurile ? În declarații, Cristian Mungiu spune că da, despre asta e vorba, despre libertatea de a pune toate întrebările și de a alege. În film, acest lucru nu se vede și nu se simte. Deși trec prin situații grele, printr-o experiență-limită, de viață și de moarte, personajele rămân neschimbate de la început până la sfârșit, ceea ce le face aproape neplauzibile. Cu excepția Voichiței care, spre final, capătă curaj, nici Alina, nici călugărițele, nici preotul, nici polițistul nu par să iasă din încremenirea lor. Fețele le rămân aceleași, atitudinile aceleași, vorbele aceleași ca la începutul filmului. Credința în Dumnezeu pare să existe numai ca un decor sau ca un costum de recuzită. Altminteri, nu are nicio consistență și nicio credibilitate. În film se văd călugărițe, icoane, chilii, haine monahale, dar imaginile descriu o lume fără suflet, incapabilă de compasiune, înțepenită într-un timp interior mai degrabă chinuit de fantasmele păcatului decât galvanizat de strălucirea Învierii. În acest sens, un public creștin nu-și va recunoaște în film nici valorile, nici atitudinile, nici tăria de caracter a credinței autentice. Va spune, precum protopopul de la Vaslui, că nu asta e credința adevărată. Cu siguranță că nu. Dar tocmai de aceea filmul merită văzut.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "78 comments" on this Article:

  1. Radu D.L. Popescu spune:

    Ipocrizie cat incape in sutanele borului. Dar asta e bine pentru film, pentru ca scandalul atrage, sindromul fructului oprit.

    P.S. Nu pot sa nu remarc eleganta cu care ii laudati filmul lui Mungiu. Face parte din noul agreement? :)

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Parerea mea despre film nu e semnul unui nou acord cu regizorul. Asa cum scriam in articolul precedent, avocatii mei i-au propus introducerea in Acordul semnat a unor sanctiuni in cazul in care una dintre parti nu-si respecta obligatiile, inca din luna iunie. A refuzat pentru ca ar pierde din avantajele acordului initial. Iar varianta finala a filmului, asa cum a fost prezentata la Cannes, nu am vazut-o pentru ca regizorul a refuzat sa-mi dea o copie a filmului si nici nu m-a invitat, inainte sau dupa Cannes, să văd filmul care a luat premiu pentru scenariu. Chestiunea face parte din acelasi tip de comportament fata de autorul cartilor din care s-a inspirat…

  2. credinta e complicata spune:

    “Credința în Dumnezeu pare să existe numai ca un decor sau ca un costum de recuzită.” Excelenta remarca dvs. si din pacate valabila intr-o masura dezamagitor de mare (dar nu in totalitate) indiferent de ce religie vorbim.

    In Romania putini s-au aplecat spre intelegerea fenomenului credintei in secolul 21. Din cei de care probabil ati auzit (dar nu in acest context) tin sa mentionez pe Vlad Naumescu -vezi al sau recent articol antropologic:

    Vlad Naumescu (2012): Learning the ‘Science of Feelings’:
    Religious Training in Eastern Christian Monasticism, Ethnos: Journal of Anthropology,
    77:2, 227-251

    Daca nu aveti acces la site va pot da un link catre articol – doar daca sunteti interesati

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Ma tem ca nu m-am facut bine inteleasa. Cuvintele pe care le citati nu se refera la religie in general, oricare ar fi ea, ci la ce si cum se vede in filmul lui Mungiu.

    • Stefan Andrei spune:

      Da, as vrea un link.

  3. Alui spune:

    Nu-mi plac confuziile! Nu-mi place când se confunda “crestin” cu “ortodox” sau “roman” cu “tigan”. Fiecare cu a lui, dar sunt sigur ca crestin nu înseamnă sa te tarasti in genunchi prin noroi sau sa stai la coada in “frig si ploaie” sa-i transmiti unui cadavru o rugaciune. Dacă tot e “sfanta” respectiva, sunt sigur ca te aude dacă-i transmiti rugaciunea si din pat, de la caldurica de sub plapuma.

  4. Vlad A spune:

    sfintul ieronim nu mai este sfint, cina cea de taina nu mai e o taina iar buna vestire este data de degeneratii care mazgalesc pinza de mucava dupa o partida de sex.
    eroul invincibil care mitraliaza raul e desuet, devotamentul pentru revelarea frumosului si adevarului este intruchipat de calugari homosexuali si calugarite lesbiene care rastignesc oameni pe cruce. cind simturile omenesti se vor atrofia ce o sa urmeze/vinda ?

    • Vlad A spune:

      ps :
      n am vazut filmul, n am citit recenzii si nici n am de gind
      ceea ce am scris nu i inspirat nici din realitatea din tanacu nici din cea a antreprenorilor culturali sau din mass media

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Stimate domn, sunt de acord cu dvs. Cred ca simturile s-au atrofiat sau s-au tocit. Dar poate ca au aparut si vor mai aparea alte modalitati de a percepe realitatea si ceea ce este dincolo de simturi.

      • sam spune:

        Eu zic ca majoritatea romanilor se bazeaza prea mult pe simturi, sau altfel zis intuitie, si prea putin pe un discernamant rational. Ca dovada succesul pe care-l are propaganda media. Mai intai sa ne dezvoltam discernamantul rational si abia apoi putem sa ne concentram pe compasiune. Altfel, compasiunea fara discernamant duce la naivitate.

  5. B. spune:

    Doamna Tatiana Bran,

    Hai sa fim seriosi cand scriem treburi din astea in public, ati ajuns la propaganda ideologica (si personala) in genul Ciutacu, dar intoarsa pe dos!

    Protopopul ala din Vaslui pe care il citati cu asa emfaza – ales desigur pentru ca, se intelege, Vasluiul e un oras sarac plin de habotnici ortodocsi bla, bla – explica foarte clar ce vrea sa zica, ce obiectie are, o face politicos si ce zice e adevarat – cazul de la Tanacu este un caz exceptional, singular de fapt, in monahismul ortodox roman, in Biserica Ortodoxa Romana, de cand avem informatii la televizor, la ziar si la filme despre ea !!!! Asta e un adevar factual, verificabil, nu o opinie care poate fi manipulata conform ideologiei si idiosincraziilor personale!

    A insinua, in plus, ca protopopul respectiv e partizan USL, fara nicio dovada in acest sens, doar pentruc a va suna ca obiectia lui suna a “grija de imagine in exterior” a conducerii USL e penibil si jenant pentru un jurnalist!

    Ca sa nu va speriati, semneaza un roman care nu e habotnicul in sutana de care va speriati, dar care nu poate intelege habotnicia unor ateisti sau militanti seculari care nu se lasa pana nu da in minciuna si prostie – de undeva de pe langa Vaslui.

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Stimate domn B.,

      nu am avut intentia de a spune ca protopopul respectiv ar fi partizan USL, ci doar ca, in acest an, din motive diverse pe care nu le discutam aici, aceasta tema veche, a distrugerii imaginii tarii in strainatate, a revenit obsesiv si ca nici protopopul nu a scapat de contaminare, ca sa zic asa, daca exprimarea nu va va supara. In articol, ma refer la cateva atitudini crestine sau pseudo-crestine legate de film. De aceea l-am citat pe protopop.
      Iar de oamenii in sutana nu numai ca nu ma sperii, dar chiar ii admir si ii simpatizez. Am declarat cu alte ocazii ca sunt, mai curand, filo-clericala decat anticlericala.

  6. Ioana spune:

    Nu cred ca exista o tara in care sa nu fie scandaluri religioase, deci nici Romania nu face exceptie. Pana la urma toti credinciosii sunt oameni. Dar, privind subiectiv, putem spune intr-adevar ca nu aceasta intamplare ne caracterizeaza. Ca sa intelegeti de ce vi s-a spus acest lucru, trebuie sa priviti putin in ansamblu si sa vedeti ca reprezinta un foarte mic procent. Sunt total de acord ca aceste lucruri sa fie mediatizate si aratate tuturor, dar nu vi se pare ca in ultimii ani, regizorii romani se concentreaza numai pe drame si pe povesti triste?

    Este adevarat, fac parte din tara noastra, dar de ce nu mai vedem o comedie? Eram faimosi pentru comediile si actorii nostri de comedie. Oare actorii nostri nu mai stiu sa rada? Oare regizorii nostri cred ca doar printr o drama se obtine succesul?

    Pana la urma, filmul este o ilustrare a tarii. Cine nu a fost in Romania si vede ultimele filme isi creeaza o parere destul de proasta. Sa recunoastem ca si noi am face la fel.

    Dar romanii sunt si altfel. Stim sa ne bucuram chiar si in clipele grele, suntem optimisti, ospitalieri si foarte inteligenti. Poate la un moment dat o sa avem un regizor care sa puna in evidenta si acest lucru si sa castige la Cannes…

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Intr-adevar, si literatura romana contemporana sufera de pe urma lipsei de umor. Bineinteles ca intamplarea de la Tanacu reprezinta o situatie exceptionala si marginala. Tocmai de aceea a si atras atentia. Nu este o poveste nici despre imaginea Romaniei, nici despre Biserica si problemele ei, ci despre singuratate, disperare, dezorientare. De aceea, vorbeste foarte multor oameni, indiferent de religie sau nationalitate. In film, regizorul a ales doar una dintre multiplele variante in care povestea s-ar fi putut spune in limbajul imaginii.
      Dar sunt de acord cu dumneavoastra ca o comedie de bun gust ar fi binevenita in cinematografia romaneasca.

  7. ramirez spune:

    fara a fi vazut filmul, mi-e greu (de fapt imposibil) sa pun filmul “Dupa dealuri” pe acelasi palier cu “Ostrov”. in schimb remarc aceeasi eterna “autosuficienta” a oamenilor din afara Bisericii cand vine vorba de Biserica.in alta ordine de idei, sa stiti ca si eu fac legatura intre regizorul Cristian Mungiu si regizoarea de teatru Alina Mungiu-Pippidi cu a ei piesa “Evanghelistii”
    problema, in esenta, e aceeasi: orice luptator( boxer, practicant de arte martiale orientale, etc) iti va spune ca ceea ce vedem in filmele cu “batai” e fara nici o legatura cu o “bataie” reala, sau o lupta real in ring.

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Stimate Ramirez,

      daca veti reciti textul, veti vedea ca ma refer la cateva cadre din film si, in niciun caz, nu pun filmul pe acelasi palier cu Ostrov pe care il consider un film mare, de ne-egalat. Imaginea filmului dupa dealuri insa, realizata de basarabeanul Oleg Mutu este cu totul remarcabila. A fost o lauda la adresa directorului de imagine.

  8. B. spune:

    P.S. Eu chiar vreau sa stiu daca in mintea dumneavoastra considerati ca ar fi normal ca un preot sa zica ca e de-acord cu homosexualitatea (intre calugari sau non-calugari) sau ca este cumva vreo datorie a lui ca sa va faca pe plac dumneavoastra?! – Sau, sa reformulez intrebarea, cum sunteti banuiesc atat de cosmopolita incat nu puteti suporta obiectia fireasca, previzibila, de asteptat venita de la un popa, de la un functionar al Bisericii, la un film care popularizeaza un caz dramatic exceptional – repet – de la o manastire ortodoxa romaneasca, cum ca acesta ar da o impresie gresita asupra BOR sau monahismului ortodox romanesc in ansamblu, va intreb, la cate filme a obiectat si obiecteaza Biserica Catolica, in mod foarte dur, cu index, proteste de strada, procese, etc in Vestul asta “perfect” pe care il luati etalon de masura? dar Biseiricle baptiste, protestante etc? – Va zic eu, inainte sa cautati o statistica : zilnic se intampla cate o chestie din asta, chiar in mijlocul LA si nu moare nimeni, ba dimpotriva americanii sunt deopotriva la fel de dezinhibati si de crestini in proportie de circa 90%!

    Dar in Romania genul asta de comentarii semi-mincinoase, tendentioase si – la drept vorbind,, absolut neinteresante pe fond – te face om serios….

    • Rem spune:

      Domnule B.,

      Da, mi se pare normal ca un preot sa zica ca e de-acord cu homosexualitatea, indiferent daca este vorba de oameni normali sau calugari. Si nu fac afirmatia asta ca sa fiu cosmopolit.

      Pe de alta parte, ca replica pentru cei care sustin ca filmul ofera o imagine proasta si nereala Romaniei, va spun este un film. Este o creatie artistica. Si normal, au ales cazul de la Tanacu tocmai pentru ca exista ceva exceptional in acest caz si nu pentru ca este relevant despre realitatea in bisericile romanesti. Nu poti sa faci un film cu viata cotidiana a unui om simplu care merge zilnic la munca si caruia nu i se intampla niciodata nimic (sau poti dar nu cred ca va fi nimeni interesat de el).

      Revenind la BOR, da, nu cred ca ar trebui sa se simta lezati de un film. Problemele lor sunt altele.

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Incerc sa raspund, pe cat posibil, tuturor mesajelor, dar v-as ruga, daca se poate, sa scrieti mai pe scurt.
      Raspunsul la intrebarea dumneavoastra este nu, nu mi s-ar parea normal ca un preot sa fie de acord cu homosexualitatea. In acelasi timp, nu mi s-ar parea normal nici ca un preot sa-si bage capul in nisip si sa nu recunoasca cat de complicata este realitatea si cat de complexe pot fi raporturile intre oameni. De asemenea, m-as astepta ca un preot sa caute sa inteleaga natura umana mai curand decat sa o judece. Mai ales daca e vorba despre un preot crestin. Totul depinde insa de felul sau, daca vreti, de ochii cu care privim si lumea si un film.

      • daniel spune:

        Este o diferenta esentiala, stimata doamna. Saracul preot vasluian, ajuns din prototop prototip, are insa mai multa luciditate decat pare si ia o pozitie ferma si publica fata de o declaratie publica ingrata si profund neonesta. Aici nu e vorba de a trata cu sensibilitate o drama umana (alte confuzii: eu, de exemplu, nu stiu sigur ca acel prototop nu ar fi sensibil la o astfel de drama; pe de alta parte sensibilitatea respectiva se manifesta in genere in cadru mai personal si nu public, altfel o putem versifica pentru d’alde Florin Salam). Aici e vorba de un regizor care, in mod constient, construieste un film in ideea unei intamplari (plasate convenabil in cadru monahal dar complet gratuit daca ar fi vorba strict de complexitatea trairilor umane), sugerate ca fiind realitate general valabila. Aceasta il face neonest, iar a nu protesta fata de asta ca preot devine mai mult decat un pacat.
        Repet: aici e vorba de luciditatea de a intelege cum se cade o situatie exceptionala de viata. Ca noi ii plimbam intelesurile de dragul discutiei pe nesfarsitele plaiuri ale argumentelor, e cu totul altceva.

        • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

          Suntem de acord, asadar. Si eu cred si o si spun in articol ca interpretarea lui Mungiu despre film e in defavoarea filmului si merita amendata. Asa crede el insa ca-si vinde filmul mai bine in lumea larga. E dreptul lui sa-l interpreteze cum doreste. Parerea mea este insa ca filmul e mai profund decat interpretarea facila a regizorului. De unde reiese ca filmul generalizeaza respectivul caz ? E o poveste de viata spusa, la un moment dat, de un regizor intr-un film. Atata tot. Inteleg punctul dumneavoastra de vedere, dar ce incercam sa explic era ca filmul ar merita vazut pentru el insusi si nu pentru interpretarea data de regizor. Iar daca ati citit articolul meu pana la capat, veti fi remarcat ca ii dau dreptate protopopului in ceea ce priveste raportul dintre credinta autentica si credinta asa cum apare in film.

      • B. spune:

        Doamna Tatiana,

        Acum imi oferiti unr aspuns din asta de avocat de Ploiesti : preotul ala din Vaslui n-a blestemat, n-a fost ursuz, n-a zis nimic nelalocul lui – a fost chiar gentleman, exprimand un adevar : cazul Tanacu – si se refera in primul rand aici la decesul in conditii ciudate ale maicii respective – e un caz exceptional in Biserica Ortodoxa Romana.

        Cat de intelegere crestina, daca va luati cateva ore din timpul dumneavoastra de jurnalista sa scrieti despre cate clinici medicale, inclusiv la sate, after-schooluri de copii etc a facut BOR sau tinerii aiai dependenti de droguri care s-au lasat dupa niste tabere crestine, unii chiar calugarit, poate veti vedea ca exista si intelegere crestina in Bioserica Ortodoxa Romana.

        Biserica, ca orice chestie pe pamantul asta, nu e perfecta, sunt si acolo oameni mai buni, mai rai, mai priceputi, unii corupti etc dar se straduie, iar a o face tinta tuturor idiosincraziilor personale, demonilor si frustrarilor interioare ale dvs, ale altuia ori ale lumii, pe care le drapati in niste idei de paie si un militantism anticlerical pueril discreeditat, deopotriva aici si in Vest, de doua de ani de teribilisme, arata o doza mare de prostie si imaturitate. Nu va obliga nimeni sa mergeti la Biserica, sunteti libera sa o criticati, sunt si acolo lucruri de criticat dar pe care nu le vedeti dumneavoastra – totusi, nu mintiti si rastalmaciti realitatea in functie de inclinatiile ideologice si partizane personale. Biserica sua un popa are dreptul sa zica ca nu ii place un film tot asa cum dumneavoastra aveti dreptul sa ziceti ca va place – si cu asta basta.

        • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

          Stimate B,

          cu precizarea ca din 2008 nu mai sunt jurnalista, imi pare rau ca sunteti atat de suparat incat ati citit articolul meu ca pe o critica la adresa Bisericii. Articolul exprima doar o parere despre un film. Nu stiu in ce fel am rastalmacit si am mintit si la ce realitate va referiti. Regret ca articolul meu v-a provocat o asemenea reactie.

  9. dusu spune:

    oare de ce in toate timpurile,cei mai indoctrinatzi(politic,religios) sint cei mai vocali,m am intrebat deseori.sa shi demonstreze ca sint multzi?sa shi strige adevarul ptr a fi convinshi si ei ca asha e?nu shtiu.oricum,eu ii socotesc tare limitatzi

  10. Cristina spune:

    Sunt de acord, in mare parte, cu ceea ce spuneti referitor la religie si arta filmului. Imi place cum scrieti, aveti un blog personal sau articole / eseuri / carti publicate?

  11. Ps spune:

    Incep cu o scurta observatie: dupa ce am citit articolul ma asteptam la o serie de comentarii destul de dure de ambele parti dar m-a uimit sa constat decenta si civilizatia dialogului:)
    O categorie de oameni s-a saturat de atrofierea simturilor, iar tot mai multi nici macar nu au TV in casa si prefera sa lectureze sau sa caute din greu un film…bun.
    Filmele despre situatiile exceptionale au rolul lor dar pe cand totusi o carte/un film despre situatiile exceptionale din viata de zi cu zi!?
    Manastirile noastre reprezinta unul din punctele majore de atractie turistica mai ales desi ar fi de dorit sa ajunga la ele cei care cauta ceva si nu il gasesc in alte locuri. pe cand un film despre spiritualitatea ortodoxa? as vrea sa cred ca Ostrovul a fost doar inceputul….

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Presupun ca exista si alte filme despre spiritualitatea ortodoxa de care insa nu aflam pentru ca piata de film e suprasaturata de productii americane, adesea de calitate indoielnica. Ceea ce nu inseamna ca americanii nu fac filme bune si foarte bune. Probabil ca tot rusii vor face insa urmatorul film despre spiritualitatea ortodoxa, dupa Ostrov. In Romania, nu cunosc niciun regizor care ar putea sa faca ceva apropiat.

      • Marieta spune:

        Ca sa faci un film ca Ostrov trebuie sa ai “ostrovul” tau in suflet. Stiu ca exista asfel de oameni in tara noastra, insa ei probabil ca nu sunt regizori. Nu poti avea si talent si sa fii aproape de Dumnezeu.

        • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

          Da, e adevarat ce spuneti. Un Ostrov nu se poate face decat cu ostrovul in suflet. Dar talentul/talantul se numara printre darurile lui Dumnezeu. Depinde cum il foloseste fiecare.

  12. suki spune:

    Nu stiu cum e filmul, si nici nu o sa ma uit la el, pt ca deja de multa vreme nu mai suport filmele inspirate din realitatile romanesti – sunt toate asa deprimante si sordide, incit pur si simplu nu ma recunosc in ele – ori e gresit filmul, ori mi-au gresit astia mie buletinul…. la capitolul nationalitate.
    In rest, tot ce pot sa mai spun e ca alde BOR…sunt exact asa cum ii stim, nu se dezmint cu nici un prilej: toti ii ataca, ii defaimeaza, au ceva cu tara, cu religia, cu dracu si cu lacu. Pe scurt, ei nu gresesc niciodata, ceilalti au o deformare de perceptie.
    In definitiv, dvs ce asteptati de la ei? Ii vedeti acum prima oara?
    Din moment ce omoara oameni cu seninatate, si considera ca au facut o fapta buna (vezi doamne, era o exorcizare), de ce ne mira fuga de raspundere?
    As vrea sa am o parere mai buna despre BOR, multa vreme am incercat sa le tot dau o sansa si sa le creez circumstante atenunate pt fiecare boacana de genul asta, dar dupa un timp, ai o virsta si incepi sa iti dai seama ca tu esti cel naiv in toata povestea asta…

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Cred ca sunteti prea suparat/suparata ca sa puteti comenta articolul. E vorba doar despre un film. Pacat ca nu doriti sa-l vedeti, fiindca e limpede ca ati ramas cu o idee deformata despre cazul Tanacu, aceea pe care a popularizat-o, la vremea respectiva, presa tabloida. Daca n-ati fi inca atasat/atasata de nationalitatea dumneavoastra n-ati fi atat de suparat/suparata si nici n-ati simti nevoia sa cititi si sa comentati articole romanesti despre intamplari romanesti.

  13. bugsy spune:

    Mi-a placut ce a facut Mungiu cu “Occident”.
    Cat despre “4,3,2″ si “Dupa dealuri” nu ma intereseaza. Ma gandesc ca in aceste cazuri Mungiu se comporta ca o hiena: s-a aruncat asupra acestor doua starvuri (evenimente reale) si s-a infruptat si el asa cum o mai facusera si alte hiene (presa, etc) inaintea lui.

  14. AT spune:

    Nu-i asa ca biserica luterana din Suedia e simpatica? Are “episcopese”, casatoreste homosexuali (intre ei) si celebreaza libertatea de a avorta. Intrebati insa pastorii suedezi daca cred in Dumnezeul treimic. Cred ca veti fi surprinsi.
    Isus a spus: vai voua, cand lumea va va vorbi de bine.

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Articolul se refera la un film si nu la realitatea Bisericii in lume. Deci nu stiu ce as putea raspunde.

  15. DanielT spune:

    Încă de pe 20 Mai, după vizionarea trailerului am exprimat opinia pe blogul personal în câteva gânduri, că va fi tratată ca un afront opera cinematografică a dlui Mungiu de către Biserica Ortodoxă Română.

    Trailerul m-a făcut dus personal la experienţa unui episod personal de convieţuire cu călugării, la o mănăstire undeva în Bucovina timp de 3 luni datorită naturii meseriei. Pe lângă peisajul bucolic şi personajele pitoreşti, parcă claritatea caracterelor psihologice ale acestora…şi sensul reconstruirii lumii pe o nouă ordine interioară care nega realitatea exterioară m-a impresionat cel mai mult.

    Un şef de direcţie fiscală corupt care se ruga cu ardoare şi probabil ar fi fost capabil de autoflagelare pentru a -şi regăsi echilibrul interior până la următoarea mită acceptată social, un om care o comis o crimă probabil în trecut, călugări care furau, călugări care se certau călugări care trăiau în fond o viaţă umană, dincolo de ritualurile zilnice impuse de viaţa canonică. Aceleaşi forţe ce anglo-saxonii denumesc driving-power . Bani, Putere, Sex într-o micro-societate izolată.

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Si credeti ca dumneavoastra, eu, Mungiu, noi, ceilalti, suntem mai buni ? Nu avem cu totii cotloanele noastre intunecate, rautatile, abjectiile, meschinariile pe care nu indraznim nici noua insine sa ni le marturisim ? E totdeauna mult mai usor sa-i judecam pe altii, decat sa ne vedem pe noi insine. E o mare bucurie cand descoperim ca altii sunt mai slabi decat noi, fiindca atunci ne socotim tari, morali, puternici, nepatati. Da, o Biserica, oricare ar fi ea, nu e o adunare de sfinti ori de ingeri. E facuta din oameni mai buni sau mai rai. Filmul spune si acest lucru, in felul lui, pentru cine e dispus sa inteleaga. Si nu jigneste pe nimeni, nici oameni, nici institutii.

      • DanielT spune:

        Eu prefer să mă văd mai bun…şi să acţionez în consecinţă. Referirea la BOR a fost una de observator fără răutatea aferentă. Lucrez cu oamenii deseori intervenţiile mele sunt cu cei de la marginea societăţii sau cei pierduţi de societate am dezvoltat un anume simţ al toleranţei până însă la limita intolerabilului. În fond, suntem egali ca suflare, dar inegali ca valoare într-o lume criterială. Dar într-o lume umană, suferinţa oricăruia ne trezeşte compasiune. Atunci când nu este, atunci este o problemă.

  16. Christian spune:

    Tatiana, sunt de acord cu tine, atmosfera zugravita in film nu este una crestina, romanii nu se recunosc in el, ca valori si credinta, motiv pentru care lumea ortodoxa simpla, in special cea rurala, il respinge, pentru ca filmul nu este reprezentativ, nu-i reprezinta. Am indoieli ca indemnul tau, “merita sa fie vazut” (care este un act de fair-play fata de regizor), va fi si urmat de catre apartinatorii acestei lumi, care este una majoritara, de catre specialisti este altceva… Cred ca astfel de fenomene marginale ar face mai degraba obiectul unor studii sociologice, decat sa fie difuzate prin filme in randul unor neavizati. Nu pun in discutie valoarea artistica sau interesul comercial/financiar al filmului, care tin de resorturile unor persoane sau grupuri relativ mici, ci am in vedere fatete mai subtile, psihologice si educationale, care tintesc masa mare a populatiei, intregul, daca vrei, pentru ca niciodata culpabilizarea sau cultivarea unor complexe de inferioritate nu inalta, ci coboara, nu salveaza, ci condamna… Nu stiu de ce, dar am impresia ca dupa 1989 suntem bombardati numai cu astfel de mesaje, menite parca sa ne primitivizeze, sa ne apese si sa ne tina la pamant, sa ne excluda. Din pacate sau nu, “zaharelul” functioneaza si in cazul celor cu educatie superioara, care momiti de nu stiu ce premii sau distinctii pot face ca fenomene nereprezentative sa para caracteristice pentru o comunitate. Repet, filmul este nereprezentativ pentru publicul larg romanesc. Te felicit pentru deschiderea acestei dezbateri!

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Stimate Christian,
      sigur, aveti dreptate : nici cazul, nici filmul nu sunt reprezentative pentru o realitate mult mai complexa si mai diversa. Dar este doar un film si nu e nici macar cel mai rau dintre filmele care s-ar fi putut face pe aceasta tema marginala si intamplatoare. Filmele nu reprezinta adevaruri absolute sau nici macar adevaruri, nu pot inlocui nici credinta sau necredinta cuiva, nici mersul la Biserica, nici rugaciunea. Cat despre publicul larg, cred, in ultimii ani, a devenit mult mai divers decat ne-am putea inchipui. O cercetare sociologica – aceea la care va referiti sau alta – ar scoate la iveala mutatii si fenomene surprinzatoare.

  17. BuLiGaS spune:

    Of, isteriile astea identitare! Și la ICR, și pe forumul ăsta …
    De ce nu vor unii oameni să înțeleagă că filmul ăsta nu-și propune să descrie România, sau o felie de ea, că nu-și face un titlu de glorie din a fi film românesc și că asta e o etichetă convenabilă să ții niște producții culturale la un loc.
    Oamenii ăștia care gândesc în cadraje identitare (filmul ăsta e despre noi! și e despre noi de bine sau de rău, cu folos pentru noi sau nu) și judecă filmul în consecință cred că ratează ceva substanțial din film, și în genere din ce se întâmplă în lume, din cauza propriei nevroze!
    Încetați a mai gândi filmul ca fiind despre noi, și a-i judeca valoarea în raport cu gradul de corectitudine a acestei reprezentări. Pentru că nu faceți decât să dați măsura propriei slăbiciuni narcisice!

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Domnule BuLiGaS,

      unele reactii sunt poate exagerate sau disproportionate pentru ca, pe de o parte, ne aflam intr-o cultura mica si putin cunoscuta, iar, pe de alta parte, si cultura institutionala ca si discursul public sunt inca, din lipsa de traditie, foarte personale. Politica, institutiile sunt mai mult despre persoane decat despre principii sau regulamente. Este, iarasi, cred, simptomul unei culturi tinere care se zbate sa iasa din anonimat. Un film e un film si trebuie mai intai vazut si apoi, eventual, clasat intr-o categorie sau alta : imi place sau nu-mi place.

  18. Ontelus Dan Gabriel spune:

    Relația film artistic-spiritualitate este delicată. Dintre exemplele izbutite, se pot cita I.Bergman, pentru spațiul occidental și A.Tarkovsky, pentru cel răsăritean. Viziunea artistică a regizorului se întâlnește cu trăirea formală ori autentică a credinței, iar rezultatul se vede în succesiunea cadrelor cinematografice. În experiența religioasă, natura umană este transfigurată, iar acest lucru este luat sau nu în considerare de către orgoliul artistic al creatorului de film, demiurg al contradicțiilor modernității. Dacă el însuși a înțeles și a trăit transfigurarea religioasă, consubstanțială sau nu catharsis-ului artistic, regizorul va renunța la clișeele care au făcut idol din vizualul cinematografic. Dacă se va gândi, în schimb, la receptarea senzaționalistă a tragediilor omenești, care să impresioneze în manieră lumească, non-transcendentă, atunci creația respectivă nu va transmite fior metafizic, ci doar ,,omenesc, prea omenesc”. Libertatea de creație și de receptare este reală, regizorul îl conduce pe spectator într-un univers ficțional, înălțându-l întru liniștea inefabilă a spiritualității sau coborându-l în mizeria patimilor nimicitoare. ,,Restul e tăcere”…

  19. nedumeritul spune:

    Excelenta analiza doamna Niculescu Bran: extraordinar de sensibila si rationala — (desi au fost lucruri in cele doua articole precedente cu care nu am fost de acord).

  20. Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

    Nu inteleg un lucru. Va luptati mai intai sa convingeti ca filmul e relevant, adica concluziile lui sunt interesante si trebuie spuse chiar daca nu plac, apoi va luptati cu cititorii care, pe linia filmului si inspirati de comentariul dvs, dau in biserica, in religie etc, jucand totul (imi vine sa spun, riscand totul) pe cartea relevantei limitate, contextuale etc a filmului, inclusiv impotriva regizorului. Oricum, jocul asta pe sarma v-a pus in opozitie cu toata lumea: cu aia religiosi care, desi nu sunt incantati de ce s-a intamplat la Tanacu, nu vad filmul cu ochi buni cand biserica iese atat de retrograda, obscurantista, trista, plina de frustrare si periculoasa din mana lui Mungiu; si cu ceilalti, care sunt siguri ca filmul reflecta esenta religiosului, aici a ortodoxiei, adica spiritul ei retrograd, obscurantist, tristetile, patimile, frustrarile si periculozitatea ei derivata din toate astea –astia sunt surprinsi de pozitia dvs din comentarii, cu textul n-au nicio problema. Sunt sigur ca ar fi fost mai simplu pt toata lumea daca ati fi abordat filmul direct din perspectiva comentariilor pe care le faceti acum. :)

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Stimate domnule Balasoiu,

      intentia articolului nu este razboinica, ci, mai curand, explicativa. Nu sunt convinsa ca din film Biserica iese cum spuneti ca iese. De altfel, tocmai de aceea regizorul a si fost nedumerit de reactia protopopului de la Vaslui. Filmul lui nu este un manifest, ci o poveste. Taberele pe care le identificati, pro si contra unei institutii, idei, oameni sau film, sunt aceleasi tabere care au judecat (in graba, trecand peste detalii si contexte), la vremea respectiva, cazul Tanacu. Daca e sa lupt pentru ceva in acest articol, atunci lupt pentru nuante si impotriva reductionismelor facile, de oriunde ar veni ele. Filmul nu reflecta esenta religiosului, ba chiar o rateaza, dar asta nu inseamna ca e un film anti-religie si anti-Biserica. In general, cei care sunt vehement pro sau contra filmului nu l-au vazut inca.

  21. Angela spune:

    Referitor la conflictul dvs cu regizorul, care a ocazionat aceste discutii. Am cumparat cartea dvs. pentru ca am vazut filmul ‘Dupa Dealuri’. Pe coperta cartii dvs. este o scena din filmul lui Mungiu. ‘Spovedanie la Tanacu’, ca si filmul ‘Dupa Dealuri’, te ia si te poarta cu blandete si pas masurat printr-o tragedie umana in care toate amanuntele jurnalistice palesc, ca si nevoia de a afla ‘cine este vinovat’. Biserica, serviciile sociale, sistemul de sanatate, toate au o contributie, dar nici una nu este mai devastatoare ca atunci cand te nasti singur pe lume si nu are cine sa te iubeasca. Cartea si filmul converg in acest punct iar dvs. si regizorul aveti, dupa parerea mea de cititor si nimic altceva, un stil artistic similar. Tragedia s-a intamplat si are implicatii acuzatoare pentru aproape toata societatea romaneasca. In acest context, conflictul dvs. cu regizorul devine neesential si, facut public, chiar indecent. Sper ca celalat protagonist al tragediei, fata care traieste, care a supravietuit, sa isi gaseasca pacea in Dumnezeul in care crede si care a parasit-o din ceasul in care s-a nascut. Sa ne gandim la ea. Cat despre film si carte, se vor ajuta unul pe altul sa-si faca publicitate, cu sau fara interventia autorilor. Altcineva, ca si mine, va cumpara cartea. Filmul poate va lua un Oscar. Irina va fi mai departe moarta si Chita isi va ostoi frica de viata la sanul… sfintei noastre biserici crestine si ortodoxe.

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Stimata doamna/domnisoara Angela,

      impartasesc, in buna parte, parerile dumneavoastra. Daca filmul si cartea converg, este pentru ca regizorul s-a inspirat mult din carte, din piesa de teatru a lui Andrei Serban si din alte doua filme documentare pe aceasta tema (toate acestea s-au facut si publicat in prima editie intre 2006 si 2008). In film, regizorul a folosit tot acest material pe care i l-am pus la dispozitie fara rezerve. In alt context, si eu as fi socotit o astfel de disputa neesentiala si indecenta. Experienta pe care am trait-o insa m-a facut sa vad lucrurile altfel. Cand si daca veti trai ceva asemanator, veti intelege.

  22. Angela spune:

    Filmul, fara indoiala, urmeaza cartea foarte indeaproape. Mentiunea ‘dupa un roman de…’ pe generic ar fi fost foarte potrivita dar, din nou, acestea sunt chestiuni juridice si morale intre autori. Sigur, nu am avut experienta a ceea ce s-a intamplat la Tanacu. Am insa amintiri destul de clare ale unei alte situatii care are oarecum o similaritate: desfiintarea manastirii Vladimiresti in 1955. Nu eram nascuta atunci, dar in anii care au urmat desfiintarii, si dupa ce termenele cu inchisoarea s-au executat, maicutele si preotii slujitori s-au imprastiat in tara, unii ajungand si la Braila de unde sunt eu. In anii 60, desi eram prea mica si sigur neinteresata de fapte si date la acea vreme, imi amintesc totusi atmosfera intalnirilor lor clandestine, parintele Calinic si slujbele prin casele oamenilor de incredere, soborul de foste maicute si noi convertiti. Filmul si cartea mi-au amintit cu acuitate acele vremuri, cum le percepeam eu, copilul, cu simturile mai mult decat cu mintea: fetele palide ale maicutelor, supunerea lor cu iz de frica catre preot, puterea absoluta a acestuia, slujbele de dezlegare, de sanatate, de una, de alta, credinta absoluta ca exista o ‘citanie’ pentru fiecare rau din lumea asta, posturile nesfarsite in urma carora o fosta maicuta din acest anturaj, din Tichilesti, s-a imbolnavit si a murit la nici 29 de ani. Asprimea preotilor traind in lumea lor si oamenii suferind pe langa ei, singuri. Nu am crescut sa fiu credincioasa, insa nici lumea aceea ciudata, crepusculara care mi-a afectat doar doi-trei ani din viata, nu a ajutat. Este ceva bolnav in credinta ortodoxa si reinoirea este demult datorata. Perpetueaza absurdul societatii romanesti si, de fapt, indiferenta fata de aproapele. Cartea dvs., expunand faptele si retinandu-se de la opinie, te forteaza sa gandesti singur, cu mintea ta, si probabil ca acolo incepe reinoirea.

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Amintirile si analiza dumneavoastra fina a raporturilor intre Biserica si societate ar putea deveni miezul unui eseu sau, poate, al unui studiu mai larg despre cum și ce se întâmplă în prezent cu aceste raporturi. Întrebarea pe care v-o puneți stăruie și în cărți și în film, într-adevăr : cum poate fi o societate care se consideră creștină atât de indiferentă la suferința membrilor ei aflați în dificultate sau în situații extreme ? De ce nu avem resurse pentru compasiune si solidaritate ? sau, daca le-am avut, cand le-am pierdut ? Ce rol are frica – de celălalt, de noi înșine, de Dumnezeu – în modul nostru de a privi lumea și viața ? Acum cativa ani, am vazut un film documentar britanic in care un polonez fugit în Statele Unite din vremea comunismului, spunea ca nu e noapte sa nu viseze Polonia natala si, cu toate astea, nu vrea sa se intoarca in tara lui. Imediat a venit intrebarea reporterului : De ce ? Si omul, care evident ca nu era ortodox, a dat un răspuns pe care nu l-am uitat niciodata : “Pentru că în țările fostului bloc sovietic oamenii nu dau doi bani pe viața altuia”.
      Cat despre povestea lui “dupa” (dupa un roman de…, Dupa dealuri… regizor inspirat de/din…) ar merita o carte in sine, pe care poate o voi scrie candva, neaparat in registru comic.

      • catperson spune:

        Stimata d-na Bran,

        Nu cred sa fie pe scurt, cum ne atrageti atentia la un moment dat, ca o doamna diriginta severa…Noroc ca nu trebuie sa ne citim, neaparat…

        Ma-ntreb daca toata tevatura iscata in jurul comentariului dvs nu v-a depasit asteptarile…Caci sigur aveati unele, altfel nu incepeati articolul semnaland / amintind ca sunteti “en froid” cu regizorul (lucru care sper ca intereseaza pe putini cititori; luptele intestine din lumea culturala sunt de natura sa ne scoata noua, consumatorilor, doar oftaturi dezamagite…”Si astia?!”).

        Am oroare de insii care se pronunta despre lucruri pe care nu le-au “consumat” inainte, deci nu pot sa spun nimic despre film. Desigur ca o sa-l vad; imi pare elementar sa cunoastem produsele autohtone care capata recunoastere internationala, egal ca vom aproba sau nu numita recunoastere. Am vazut insa spectacolul pus de Andrei Serban la Odeon (cred ca se numea “Spovedanie la Tanacu”). Desi sunt mare admirator al lui Serban, am gasit acea productie dezamagitoare. Maestrul a pus in joc tot ce un profesionist ca el poate, au fost si gaselnite interesante (nu, aia cu dvs. un fel de comentator-povestitor-’cor antic’, nu!), actorii au facut tot ce-au putut, chiar si excese, dar, in totul totului, mie mi-a parut un esec. Vad mult teatru.Cred sincer ca nu e suficienta o tema “tare”, oricat de bulversanta / controversata, ca sa iasa un produs ARTISTIC.

        Si aici ma intorc la articolul dvs. si la dezamagirea mea: ma asteptam ca dvs, in pletora de comentarii, sa atrageti la un moment dat atentia ca nu conteaza , intr-un film artistic, daca ne convine despre ce e vorba sau nu, daca e just sau nu, daca e realist sau nu, cine “iese” bine si cine rau, cine are dreptate si cine nu, etc, etc, etc, CI DACA ACEL FILM ARTISTIC A REUSIT SA FIE UN PRODUS ARTISTIC. Sau nu.

        Toate comentariile par sa se refere la un film documentar…O avea si valoare de document, ca doar se bazeaza pe un fapt real, dar NU ASTA trebuie sa fie problema, ci ARTA. Exista sau nu. Restul este doar tristul nostru apetit pt. tot ce deriva din exceptionalul inspaimantator (ma tem ca asta e si interesul actual al occidentului pt. filmele romanesti: ii cutremura groaza senzationalului si nu mai stim daca ii cutreiera si emotii estetice)

        • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

          Stimate domn/doamna,

          trebuie sa fi suferit mult in scoala daca-mi asociati comentariile cu cele ale unei diriginte severe. Nici mie nu mi-au placut toate reprezentatiile piesei puse in scena de Andrei Serban. Si nici lui. Unele au fost mai reusite, altele mai putin. Iar cele in care am aparut si eu au fost intamplatoare, fiindca a trebuit sa tin locul cuiva… Unora spectacolul le-a placut enorm, altora deloc. De ce ar trebuie ca tuturor sa ne placa aceleasi lucruri ? Regret ca ati citit cu mai multa atentie raspunsurile mele la intrebarile sau parerile formulate de cititorii articolului, decat articolul. Daca veti avea bunavointa sa-l recititi, veti constata ca tocmai asupra valorii artistice a filmului incercam sa atrag atentia, cat si asupra nevoii de a ne elibera de prejudecati, ideologii ori convingeri proprii atunci cand privim un film, in general, si filmul de fata, in special. Articolul meu continea, de altfel, multe randuri despre emotia estetica (despre care vorbiti) pe care filmul o starneste.

  23. Angela spune:

    Multumesc pentru raspunsuri si voi urmari cu interes cartile dvs. prezente si… viitoare:)

  24. Raluca spune:

    Amortit

    Sunt un spectator care a vazut spectacolul lui Andrei Serban (chiar de doua ori) si am asteptat cu mare interes si curiozitate filmul “Dupa dealuri”. Am fost aseara la premiera si nici acum nu reusesc sa trec peste o mare dezamagire: filmul mi-a transmis senzatia unei demonstratii de virtuozitate regizorala (mis en scene, lumina, compozitie, cadre secventa) care insa il pierde din vedere pe spectator. Traseul linear al personajelor (fara modificari esentiale de atitudine), atitudinea rezervata a regizorului fata de subiect (fara nici un fel de implicare personala) si lipsa oricarui orizont in final, lasa spectatorul sa se uite la film asemeni vizitatorilor care privesc viata animalelor intr-un documentar. Nu poti sa privesti un subiect de acest tip, fara sa ai o reactie si mai ales o parere. Pot sa accept ca la inceput situatia din film nu este clara, nimic nu este alb si negru dar nu pot sa ma uit doua ore jumate la o lume incremenita, in care sufletul este pomenit doar sub forma de replica, insa lipseste cu desavarsire din trairea personajelor. Din toate aceste puncte de vedere, spectacolul lui Andrei Serban incearca si in mare parte reuseste sa transmita emotie si mai ales sa nu lase spectatorul amortit.

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Andrei Serban e un maestru al emotiei si ar fi fost greu de egalat. In plus, el are si o sensibilitate metafizica aparte care-i permite sa abordeze astfel de subiecte in cunostinta de cauza.
      In film, profunzimea situațiilor și a portretelor e dată de imaginea realizata de Oleg Mutu, de aceea emotia transmisa publicului e, așa cum remarcati, de natura mai curand tehnica si estetica, decat metafizica sau adânc umana.

  25. Mihai spune:

    Jean-Claude Carriere, Umberto Eco,Samuel Becket si estetica. Sau 3 motive pentru care nu o sa vad filmul.
    “Credinta e intodeauna mai puternica decat cunoasterea: putem sa ne miram si sa deplangem fenomenul dar asta e realitatea…”
    Jean-Claude Carriere
    “Renasterea religioasa nu are loc in perioadele de obscurantism, dimpotriva. Ea infloreste in epocile hipertehnologice ca a noastra si coincide cu sfarsitul marilor ideologii, cu perioadele de disolutie morala profunda. Atunci simtim nevoia sa credem in ceva.”
    Umberto Eco
    Primul motiv. Dupa umila mea parere, un subiect de film, teatru, carte, trebuie sa starneasca interesul celui care este dispus sa participe. Literatura ofera o implicare a cititorului, mult mai puternica decat obiectivismul imaginii- in acest caz al filmului. De aceea putine filme se ridica la nivelul operei literare…in fine, nu despre asta vreau sa scriu… ma consider prea prost ca sa inteleg niste imagini in derulare care pretind ca sunt purtatoare de solutii ale unor subiecte complicate, abstracte. Si mult mai mult ma enerveaza cei care pretind ca stiu totul sau ca incearca se lumineze masele umile si proaste. Ori aceasta atitudine nu tine de epoca primitiva a cunoasterii, prin care cel care avea un produs- haina cusuta cu fir de aur sau un castel pe marginea dealului se considera net superior fata de gloata din rapa. Daca ai in acest caz un film nu inseamna ca esti mai destept. Iar daca ai primit acordul unei comisii internationale nu inseamna ca ai dreptul sa faci pe justitiarul in tara ta- sa demontezi un crez care are multi adepti. De multe ori o imagine poate elucida o problema de cunoastere, dar nu in acest caz ! Vai cata cerneala sau bitzi au fost folositi in dezbateri cu caracter religios… si, ma intreb daca au reusit sa convinga un agnostic trist, adica pe mine. Concluzia primului motiv: da, s-au luat premii, vindem Dacii (a se citi masini) in occident si sunt cumparate, dar nu ies din conditia de masina ieftina…acest lucru o face atragatoare, la fel cum Dracula, tiganii, mizeria estica, mai nou ortodoxismul sunt subiectele morale care se vand…dar nu ies din conditia de propuneri ieftine…de ce vine Coppola sa faca un film avand la baza opera scrisa de Eliade, (recunosc, a fost un mic esec, dar e o incercare)…in fine…cred ca trebuie sa sar la urmatorul, adica Becket…al doilea motiv…

  26. Elena spune:

    Inca nu am vazut filmul (voi merge maine ,duminica 28 oct ) dar citind diversele comentarii nu am fost tentata sa vizionez spectacolul de gala din seara aceasta la Cluj. De ce ? pentru ca mi-am format o parere personala din spusele mamei mele care ,atunci cand au avut loc evenimentele de la Tanacu (2005 ?) iar ea avea venerabila varsta de 90 ani a exclamat :” Cand eram la liceu (a absolvit liceul la Vaslui si facultatea la Iasi ) profesorul de istorie cand auzea ca un elev este din Tanacu spunea :
    “Inca unul din Tanacu ,unde dracu face pui si-i aduce la Vaslui ”
    Prin urmare atmosfera tenebroasa a locului NU este o noutate ( ci dainuie de peste 70 ani )peste care ,INSA , protopopiatul din Vaslui si erarhii superiori au trecut cu mare iresponsabilitate (dovedita de faptul ca preotul cu pricina din zilele noastre nici nu era hirotonit (?).
    Regretatul mitropolit erudit al Clujului , Bartolomeu Anania a enuntat de mai multe ori necesitatea ca oamenii ,in mod individual , sa se analizeze si sa se comporte comform “Constiintei crestine” adica raportandu-se DOAR la vointa Lui Dumnezeu .Cred ca atunci nu ar mai fi atatea comentarii ridicole , ar fi mai multa modestie , realism si respect reciproc .As dori sa citesc cartea doamnei Niculescu Bran Tatiana ,careia ii multumesc pentru initiativa de a scoate lumea din aceasta mare de “automultumire” stiut fiind ca romanului ii place nespus de mult sa fie mintit frumos !

    • Cristian T spune:

      Stimata doamna (din cluj, cu origini vasluiene)
      asa cum spune-ti dumneavoastra “mi-am format o parere personala din spusele mamei mele ” vorbitzi din cunostinte “de mana a noua” – pentru o informare corecta , daca nu avetzi cunostintze de prima mana – nu atzi cunoscut direct dumneavoastra – e mai bine sa apelatzi la surse credibile si daca se poate sa va informatzi din mai multe surse.

      Sunt din Vaslui, am copilarit in vacantze la Tanacu- care se afla “dincolo de deal” de Vaslui si chiar am pracurs aceasta distantza de 8 km pe jos de foarte multe ori trecand prin padurea Tanacu (Mereni) unde aceasta manastire a aparut, ca si ciupercile pe care le culegeam,dupa ploaie din acea padure, dupa anul 1990.
      Afirmatzia “Prin urmare atmosfera tenebroasa a locului NU este o noutate ( ci dainuie de peste 70 ani )” e si mai departe de adevar – zona este BUCOLICA deci total opusa tenebrelor pe care le proclamatzi dumneavoastra fara o buna cunoastere a zonei decat din doua trei vorbe spuse de mama dumneavoastra care la randul ei le stia de la profesorul de istorie iar acesta a facut referire la faptul ca in Vaslui dai mai tot timpul peste cei din Tanacu. “Inca unul din Tanacu ,unde dracu face pui si-i aduce la Vaslui ”
      Data fiind apropierea celor doua localitatzi cei din Tanacu puteau fi intalnitzi mai des, decat altzi tzarani, prin Vaslui.

      Atmosfera in care am fost crecut, la bunici – a doua casa de langa biserica – bunici ce dainuiesc in cimitirul din sat – era desprinsa din povestile lui Ion Creanga si nu din showbiz-ul romanesc care va cultiva in zilele acestea. Pe mine nu ma cultiva deoarece locuiesc departe si cand vin in Romania am bunul obicei de a nu ma uita la televizor.

      In incheiere – preotul Corogeanu cat si maicutzele din aceasta trista poveste nu erau de bastina din Tanacu deci au importat in acest loc obiceiurile, dorintzele, necazurile si toata averea lor spirituala dobandita in drumul lor prin viatza (probabil majoritatea prin Romania). Tanacu un sat de razesi s-a ales cu aceasta anatema datorita unor venetici (preot, calugaritze) si a unor bastinasi (ca mama dumneavoastra) carora le este rusine de unde au plecat.
      Autosuficientza de care datzi dovada nu ajuta decat sa jignitzi. Poate o vet-tzi depasi daca o sa vizionatzi filmul, apoi localitatea Tanacu si manastirea (daca o mai fi deschisa).

      S’auzim de bine!

  27. Muresan spune:

    Pelicula “După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, aflată în cursa pentru Oscarul acordat filmelor străine, a câştigat marele premiu al secţiunii “Filmmakers of Tomorrow” – FEDEORA, la Festivalul de la Haifa, Israel

  28. Elena spune:

    Am vazut filmul si mi-a placut foarte mult .Acestia suntem noi…..! Teoria ca teorie,dar practica ne omoara ! Din dorinta de a critica ,cred ca domnul Cristian P. traieste in iluziile copilariei si….bineinteles judecandu-i pe altii . E pacat ! Va recomand sa vedeti acest film “curat romanesc” care , indiferent ca a fost realizat la Tanacu sau ca respecta sau nu realitatea petrecuta in acea manastire ,spune foarte multe despre necesitatea romanilor de a discerne bine intre vorba si fapta . Si spun din nou ca avem nevoie de mai multa constiinta crestina pentru a alege fiecare, calea cea mai buna in cadrul libertatii date de Dumnezeu tuturor oamenilor !

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Si eu cred ca filmul trebuie vazut si ca nu are importanta unde a fost filmat. Regizorul a declarat in repetate randuri ca e un film de fictiune, fara legatura cu persoanele si locurile reale, de la Tanacu. Cred ca ar merita vazut si judecat ca atare.

    • Cristian T spune:

      Imi cer scuze daca v-am suparat cumva.

      Dumneavoastra facetzi greseala de a va antepronuntati in chestiuni si despre lucruri pe care nu le cunoastetzi decat din auzite. Acelasi lucru l-am spus mai devreme si-l sustin si acum.

      “Autosuficientza de care datzi dovada nu ajuta decat sa jignitzi. Poate o vet-tzi depasi daca o sa vizionatzi filmul, apoi localitatea Tanacu si manastirea (daca o mai fi deschisa).”

      Am inteles ca atzi vizionat filmul intre timp deci mai avetzi de facut doua vizite ca sa putetzi vorbi in cunostintza de cauza despre localitatea Tanacu. Daca nu va intereseaza localitatea Tanacu, foarte bine dar atunci pronutzatzi-va NUMAI despre ceea ce atzi cunoscut.

  29. Eaftomou Krymmeno spune:

    Stimata doamna Tatiana Niculescu-Bran,

    Am citit cartile dumneavoastra despre cazul Tanacu si tin sa va felicit pentru modul cum le-ati scris, respectiv intr-un adevarat duh de nepartinire, raportat la modul cum intamplarea a fost prezentata la momentul producerii de catre presa avida de senzational si prea putin cunoscatoare, din pacate, a spiritualitatii si practicii Bisericii Ortodoxe. Multi s-au grabit sa isi dea frau liber pornirilor anti-clericale si prejudecatilor anti-bisericesti si sa il judece aspru pe parintele Corogeanu, numindu-l “criminalul cu baraba rosie”, inainte de a se informa mai profund si de a incerca sa fie cat se poate de obiectivi. Oficial Biserica l-a scos din randul cinului monahal pe parintele Corogeanu, dar ulterior destui stareti cunoscuti de manastiri romanesti si-au ridicat glasul impotriva unei astfel de decizii, pentru ca si-au dat seama ca luarea acesteia atat de in pripa, mai mult de teama reactiilor presei si a celor prea-putin cunoscatori si crediciosi in eficienta slujbelor bisericesti, nu a facut decat sa scada si mai mult importanta lor in viata celor botezati. Trebuie spus ca in Noul Testament Domnul Iisus Hristos alunga Diavolii din persoane posedate, unele fiind chiar imobilizate de cei din jur datorita violentei cu care se manifestau, Biserica Ortodoxa are aceasta practica a exorcizarii si o aplica in cazuri extreme care o necesita, iar stiinta, oricat de mult va incerca sa explice totul prin intermediul limbajului medical al bolilor psihice, nu va reusi niciodata sa elucideze toata fenomenologia de aceasta natura. Vrem sau nu sa recunoastem, daca spunem ca suntem crestini, desigur, nu din aceia atinsi de lucrarea new age, nu putem sa blamam Biserica pentru practicile pe care le are si care isi au originea in epoca apostolica. Desigur, cazurile individuale pot fi analizate fiecare in parte, dar nu sub imperiul porinirilor patimase. Dupa cum spune zicala: Cei cu ochiul curat vor vedea curat, cei cu ochiul murdar vor vedea murdar. Doamne ajuta!

    • Tatiana Niculescu Bran Tatiana Niculescu Bran spune:

      Intr-adevar, depinde de ochiul cui citeste cartile sau vede filmul. Uneori, nu citim ceea ce citim, ci ceea ce avem deja in minte si in suflet, sau nu vedem filmul pe care-l vedem, ci, iarăsi, un film pe care il aveam deja in minte. Motiv pentru care nu aflam niciodata nimic nou, iar sufleteste ramanem saraci, singuri cu fricile noastre.

  30. Angela spune:

    Sfintia Voastra, d-le Eaftomou Krymmeno,

    Spuneti ca ‘stiinta, oricat de mult va incerca sa explice totul prin intermediul limbajului medical al bolilor psihice, nu va reusi niciodata sa elucideze toata fenomenologia de aceasta natura’. Dar Biserica a elucidat-o? Nu, pentru ca Biserica are acest avantaj ca poate numai sa declare lucruri, nu sa le si demonstraze sau sa le infaptuiasca. Dupa aproape doua mii de ani de cand exorcismul s-a instalat ca o practica a Bisericii crestine, spitalele de nebuni ar trebui sa fie goale! Da, stiu, caile Domnului sunt neintelese! Mai bine sa credem in progres si progresul medicinii este intradevar o minune materiala si spirituala. Sa credem in progres pentru ca si Isus a fost o forta progresista. Cand a rasturnat tarabele din templu ca sa demaste coruptia, el a semnalizat nevoia de schimbare. Acest vant de inoire a fost insa distrus, in timp, de Biserica, cea Bizantina in special, inchistata si schilodita de ideologie. Isus a pus omul, persoana lui, emotiile lui, mantuirea lui, in centrul lucrarii lui Dumnezeesti. Biserica s-a pus pe sine in centru si omul l-a lasat de izbeliste, ca pe Irina!

  31. crestinul habotnic spune:

    @angela

    spitalele sunt pline de nebuni pentru ca demonizarea si nebunia nu au nici o legatura una cu alta . Inainte de a da verdicte ar fi bine sa fiti mai informata .
    Posedatii de duhuri necurate sunt oameni intregi la minte , fara probleme psihice . Unii s-au vindecat cu slujbele Bisericii ( cunosc cazuri destule ) , altii sufera toata viata din ratiuni pe care numai Dumnezeu le stie .
    Uneori este greu sa stabilim care este cauza suferintei acestor oameni ( posedati si nebuni) , de aceea Sf Paisie Aghioritul ne invata sa incercam sa atingem acesti nefericiti de ceva sfintit ( paine , apa , ulei ) , fara a fi avertizati dinainte ca e sfintit . Daca omul in cauza se va atinge fara nici o problema , atunci el nu este posedat ci doar rataceste cu mintea . Pentru cei demonizati este aproape imposibil sa-i faci sa pipaie ceva sfintit .

  32. Angela spune:

    Ca un adevarat ‘crestin habotnic’ detineti adevarul absolut. Cine poate sa argumenteze cu… posedarea de duhuri necurate! :) Iata, am plecat ‘Dupa dealuri’ si am ajuns in … codru!

  33. Marinake spune:

    Doamna Niculescu-Bran

    Cartea am citit-o recent in varianta electronica. Cat despre film cam greu sa-l vad ca nu sunt in Romania – asa ca mai astept. Si daca ar fi un mod de distributie electronic n-as cadea in ispita pirateriei electronice

    Cam asta e imaginea cu care as vedea filmul dupa ce am citit cartea:
    Fiecare institutie prin care a trecut Irina Cornici a abandonat-o

    Ce medic lasa pacienti care n-au mai avut antecedente psihiatrice sa plece din spital fara sa-i educe pe ei si pe cei care se vor ingriji de ei?

    Prin alte parti medicul ar are obligatia deontologica sa informeze ce prognoza are boala, cum sa se evite stresul, ce poate genera noi psihoze (lipsa de somn) , ce trebuie sa faca pacientul in functie de gravitatea crizei pe care o are: ia legatura cu doctorul care ii schimba dozele de medicament sau se duce la spital. Pacientii diagnosticati cu schizofrenie in general, au un medic psihiatru pe care-l vad. Si pe cineva din familie sau un prieten bun care se ocupa de ei si care are grija de dosarul lor medical. Toata reteaua aceasta n-a existat pentru Irina Cornici.

    Au existat in schimb oameni fara experienta si fara educatie – care au vrut sa ajute. Au luat-o pe Irina Cornici de la spital fiindca urma sa moara, putini ar face asa ceva. Preotul cu putina experienta ar fi putut apela la acel parinte specialist in scoaterea duhurilor de la Calugareni daca nu voia sa cheme un preot mirean. Asa mie imi pare (si e parerea mea care nu-i angajeaza pe protagonisti) ca ritualul a servit si pentru cresterea faimei manastirii. Ceea ce s-a si intamplat numai ca faima n-a fost cea dorita.

    Toata istoria asta senzationala a exorcismului reveleaza alte istorii foarte triste: traume traite de copii si fragilitatea lor, batjocura pacientilor in spital, fervoarea care suplineste lipsa de experienta si amatorismul preotului, lipsa cronica de resurse a seviciilor de prim-ajutor

    Cartea nu da o solutie – insa ramane o intrebare, cu toate ca dupa ce vad ce se petrece in Romania mi-e si jena sa o pun:

    De-atunci s-a schimbat ceva in bine in oamenii din toate aceste institutii si implicit in institutii?

  34. Angela spune:

    Acesta nu este un raspuns la intrebarea d-nului Marinake (care este adresata d-nei Niculescu-Bran, nu altcuiva) ci doar un comentariu instigat de aceasta. Ideea ca o tragedie trebuie sa aiba si un efect pozitiv, de schimbare si imbunatatire a societatii, este tipica gandirii vestice si a fost stimulata si facuta posibila de societatea civila care poate exercita suficienta presiune pentru a face schimbari (in legislatie in special). Adesea, in asemenea situatii, societatea civila este sprijinita de Biserica sau in orice caz nu este impiedicata prea des. In Anglia exista cazul celebru al lui Stephen Lawrence care a fost omorat pe motive rasiste, tragedie care a schimbat legislatia privind dreptul de a nu fi judecat de doua ori pentru aceeasi fapta, ca si cea privind infractiunile motivate de rasism. Sau abuzuri care s-au intamplat la o casa de batrani si codul profesional al lucratorilor din serviciile sociale s-a modificat sub presiunea campaniilor diverselor grupuri civile, asigurand mai multa protectie celor vulnerabili. Exemplele sunt nenumarate.

    In estul Europei acest mecanism de autoreglare nu exista pentru ca societatea civila este incipienta sau non-existenta. Reactia Bisericii la tragedia de la Tanacu a fost sa se disculpe, sa acuze pe cei care au scris despre evenimente sau sa se distanteze de preotul in cauza. Practica exorcismului nu a fost pusa sub semnul intrebarii, o practica in care preotului i se atribuie rolul de medic, decizand ca anumite simptome sunt ‘posedare de diavol’ si nu boala mintala. Asa cum exista o obligatie deontologica a medicului, exista si obligatia deontologica a preotului iar Biserica ar trebui sa accepte o discutie deschisa si sa dea indrumari de imbunatatire a relatiei preot-enorias. Ce am citit si vazut ca se intampla in Romania printre preoti in ultimii 20 de ani este de necrezut.

    Cat despre celelalte institutii, nu cred ca exista macar visul unor schimbari in bine. Nu am auzit nici o reactie a profesiei medicale la tragedia de la Tanacu (poate exista, nu stiu). Coruptia, lipsa cronica de bani, aroganta celor care au apucat o functie de conducere, cat de mica, si frica de a nu o pierde, indiferenta la binele public, fac un zid solid impotriva schimbarii. De asemenea, lipsa de reglementare precisa a multor profesii.

    Speranta cred ca totusi ramane in noua generatie, in oamenii foarte tineri sau in cei care au plecat si poate se vor intorce cu alte idei. Dar daca si cand acestia vor ajunge sa aiba un cuvant de spus in Romania, este alta intrebare.

  35. Mark Snow spune:

    Mă bucur că s-a realizat acest film. Mie mi s-a părut bun. Nu grozav, dar bun. Pe de altă parte, mă bucur că s-a potolit scandalul dintre doamna Niculescu-Bran şi Dl. Mungiu. Mă bucură şi succesul mediatic al acestui film, mai ales acum când am aflat că ar fi tratative pentru un “După dealuri 2″. Dar sunt curios cine semnează scenariul, pentru că varianta de până acum nu îmi pare convingătoare.
    http://ligaoamenilordeculturabontideni.blogspot.de/2012/11/dupa-dealuri-2-in-pregatire.html

  36. ionel d. sîrbu spune:

    O temă extrem de delicată, exorcizarea. Observ simplificări de amble părţi. Exorcizarea nu se rezumă doar la “ritualul spectaculos” de scoatere a dracilor cu molitfele Sf. Vasile. Este prezentă şi în ritualul botezului, şi la Sfeştanie, dar într-o altă variantă. Filmul îmi pare rezonabil.

  37. Dan spune:

    Dupa dealuri are extrem de multe asamanari cu un alt fenomen – de data aceasta la scara planetara – care ne-a dat tarcoale cu ani in urma: Codul lui Da Vinci. Nu pun in discutie calitatile artistice ale filmului (limbaj cinematografic, adaptare, forta scenariului, jocul actorilor etc.) ci voita nota de veridicitate, analiza lucida cum o numesc multi, gratulatii de care s-a bucurat si Codul lui Da Vinci. Insa, ca si Codul, Dupa dealuri este un film APARENT corect. Erorile – multe din ele grave – rasar, ca si in cartea lui Dan Brown, ca ciupercile dupa ploaie. Un exemplu graitor este citatul din Celsus (crede si nu cerceta), aplicat pe zidurile manastirii. Mungiu e ferm convis ca citatul cu pricina vine din istoria indelungata a crestinismului. Partial are dreptate – secolul 2 – insa nu tine de crestinism. Celsus a fost un filosof grec cu un dinte pe crestini, genul care ar taia un crestin in doua daca s-ar afla in proximitate. N-avea Colosseum, asa ca s-a multumit doar sa scrie. In consecinta nici o manastire de pe planeta Pamant nu va gazdui pe zidurile sau intre zidurile sale un citat voit rautacios, care – e drept – se bucura de destula popularitate. Acesta e doar un exemplu, unul pe care internetul l-a luat deja la ochi. Ar mai fi apelativele simpatice de ‘mami’ si ‘tati’ folosite in manastire, in viziunea lui Mungiu transfigurarea – suna bine! – termenilor ‘parinte’ si ‘sora’. Sunt si alte erori care tin de partea teologica, dar a caror explicatie ar lua destul timp. Dan Bronw, dupa ce a datat o tona de documente total aiurea si a ‘confundat’ copta cu aramaica pentru ca-i da mai bine la argumentatie, s-a spalat pe maini inteligent: E un roman de fictiune. Deci se poate. Filmul lui Mungiu e un film de fictiune, un fil de arta, un film complet, o adaptare stralucita, insa mai putin ceea ce se spune despre el: o analiza reala si lucida a fenomenului monahal. Este, cu siguranta, o opinie clara asupra acestui fenomen, insa una dupa ureche, din auzite sau citite prin parti. Ma indoiesc de exempluc ca dl. Mungiu a facut recent un tur al manastirilor din Moldova, fenomen care se recomanda uneori pana si ateilor, spre cunoasterea frumusetilor patriei.

  38. PIPPIDI-comentarii spune:

    merita citit acest articol:

    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/de-ce-nu-are-femeia-voie-in-altar-284577.html#top_articol

    numeroase intrebari care necesita o discutie publica



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tatiana Niculescu Bran


Tatiana Niculescu Bran

A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti si Institutul European de Jurnalism de la Bruxelles. Intre 1995 si 2004 a fost redactor la Radio BBC World Service, se... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)