Home » Cultura »Dosar Stalin »Opinie » Citesti:

„Corifeul ştiinţei”, pavlovismul si miturile dialecticii materialiste

Corina Dobos martie 6, 2013 Cultura, Dosar Stalin, Opinie
3 comentarii 1,134 Vizualizari

În perioada postbelică, I. V. Stalin, în postura sa de “corifeu al ştiinţei”, a intervenit activ în diferite ramuri ale ştiinţelor dând verdicte, avansând explicaţii materialist-dialectice ce rezolvau probleme spinoase, şi mai ales stabilind ortodoxii ştiinţifice marxisto-sovietice. Teoria pavloviană despre activitatea sistemului nervos superior a fost simplificată, “pavlovismul” devenind între 1950 şi 1953 paradigma dominantă în ştiinţele medicale, cu o largă aplicabilitate nu numai în neurologie şi fiziologie, ci în mai toate domeniile medicale, în stare să explice şi să amelioreze o serie de stări patologice [volumul de referinţă pentru istoria ştiinţei sovietice rămâne Ethan Pollock, Stalin and the Soviet Science Wars, 2008, pentru pavlovism : George Windholz, Soviet psychiatrists under Stalinist duress: the design for a 'new Soviet psychiatry' and its demise,1999, Benjamin Zajicek, Scientific psychiatry in Stalin's Soviet Union, 2009].  Fiziologia pavlovistă era folosită pentru a combate teoriile “localiste” şi “idealiste” propuse de fiziologia, neurologia şi psihiatria “burgheze.” Rezultatele experimentale şi clinice trebuiau să confirme teoria pavloviană asupra localizării dinamice a funcţiilor creierului. Această obsesie pentru o viziune “dinamică” asupra naturii poate fi mai bine înţeleasă ca o afinitate ideologică în orizontul cultural şi istoric al stalinismului ca “transformism radical”. [R.C. Tucker, The Soviet Political Mind, 1972].

Istoria pavlovismului în URSS are un parcurs destul de bine marcat, el fiind instituţionalizat şi transformat în dogmă ştiinţifică între 1950 şi 1951 prin două reuniuni ştiinţifice majore dedicate teoriilor pavloviene referitoare la activitatea nervoasă superioară. Deşi pavlovismul intră în desuetudine relativ repede (începând cu moartea lui Stalin), construirea şi instituţionalizarea noii dogme ştiinţifice a implicat schimbări majore instituţionale şi de personal în URSS. Unii dintre discipolii cei mai apropiaţi ai lui Pavlov, care se opuneau ideologizării, simplificării mecaniciste şi osificării operei maestrului lor au fost îndepărtaţi din viaţa publică şi ştiinţifică,  în paralel cu ascensiunea profesională şi politică a unor savanţi din eşalonul doi, gata să profite de şansa oferită de conturarea “pavlovismului” ca dogmă ştiinţifică în medicină. Academicianul K.M.Bîkov (1886-1959), una dintre figurile emblematice ale pavlovismului în URSS, a jucat un rol activ în promovarea pavlovismului în România.

Într-adevăr, ecourile promovării pavlovismlui ca dogmă oficială în URSS nu s-au lăsat mult aşteptate în România, unde pavlovismul debutează în decembrie 1952 (când au loc lucrările Sesiunii lărgite a secţiunii de ştiinţe medicale, 18-20 decembrie 1952) şi va dura până spre sfârşitul anilor 1950, mai târziu decât în patria sa de origine. În 1957 de exemplu, cu ocazia celei de-a 18-a conferinţe de neurologie, neurchirurgie şi psihiatrie aplicabilitatea teoriei pavloviene în întreaga practică medicală este încă larg susţinută.  La începutul anilor 1950 cei mai influenţi reprezentanţi ai cercetării medicale din Republica Populară Română, regrupaţi în diferite institute de cercetări medicale organizate sub tutela Academiei Republicii Populare Române, înfiinţată în iunie 1948, se arătau foarte receptivi la realizările medicinei sovietice în general, şi ale pavlovismului în special. Schimburile de experienţă dintre medicii români şi cei sovietici, vizitele reciproce de lucru, în număr din ce în ce mai mare la începutul anilor 1950, conferinţele desfăşurate sub egida ARLUS aflată sub preşedinţia endocrinologului C.I. Parhon, ca şi vizita memorabilă în România a acad. Bîkov (începutul anilor 1950) creează contextul instituţional favorabil pentru această receptare relativ rapidă şi necondiţionată.

La Sesiunea din decembrie 1952 iau cuvântul, printre alţii, profesorii A. Kreindler, N. Lupu, V. Mârza, D. Danielopolu, exponenţi de prim rang ai cercetării medicale din România interbelică. Cu ocazia respective sesiuni, organizată “ în vederea desvoltării activităţii teoretice şi practice în domeniul ştiinţelor medicale pe linia învăţăturii lui I.P.Pavlov şi combaterii concepţiilor idealiste în medicină” se hotărăsc măsurile necesare pentru „asigurarea victoriei depline a învăţăturii lui Pavlov în toate domeniile de cercetare şi practică medicală din RPR.”  Motivaţiile adeziunii la pavlovism pot fi explicate în termeni de strategie politică şi instituţională folosită de cercetători pentru a-şi conserva sau maximiza accesul la resursele profesionale şi instituţionale oferite de noul regim politic. Această explicaţie pare plauzibilă în contextul în care publicaţiile de dinainte de 1947 ale unora dintre cei mai vocali susţinători ai pavlovismului din 1952 nu lăsau să se întrevadă admiraţia necondiţionată pentru Pavlov şi teorile sale.

În cazul românesc se reiau operaţiunile semantice care însoţiseră construirea pavlovismului ca dogmă oficială în URSS. C. I. Parhon deschidea sesiunea din decembrie 1952 cu cuvintele: „Învăţătura lui I.P.Pavlov bazată pe concepţia materialist-dialectică este singura capabilă să scoată medicina din criza medicinei din Occident, rezultată ca urmare a teoriilor idealiste, agnostice, mistice şi a cosmopolitismului.” Iar într-un manuscris probabil datând din jurul anului 1950, Parhon reafirma, stângaci fără îndoială, relaţia de filiaţie dintre pavlovism şi materialismul dialectic : „Concepţia lui Pavlov bazată pe fapte ne arată că psihologia nu e decât o latură a fiziologiei şi corespunde în ultimă analiză proceselor de excitaţie, inhibiţie şi interacţiunilor acestora care se petrec în celulele creerului nostru. Toată gândirea lui Pavlov  are la bază în mod natural metoda dialectică. Excitaţia şi inhibiţia sunt două contrarii. Necontenita acţiune şi reacţiune ce se petrece între ele exprimă o luptă a contrariilor. Or tocmai această luptă a contrariilor caracterizează dialectica meterialistă.”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Vlad A spune:

    asadar dialectica meterialista din trecut ni se dezvaluie azi in toata splendoarea.
    dupa ce s a experimentat foametea, mecanismele pavloviene au devenit evidente.
    cum studiem reflexele neconditionate ? vox populi vox dei. nu i asa ?
    mila lui Dumnezeu a fost anulata, azi avem democratia, stiintele politice si economice.
    care i diferenta intre materialismul dialectic si cel mercantil ?
    poate reusim sa descifram tragediile inainte de a se mai intimpla.
    ps:
    oarecum iritat de abundenta de “stalinism” si “comunism”.
    stim cu totii ce a fost.
    stim ce e ?

  2. Ciobanul Bucur spune:

    Tot stiinta sovietica spunea ca dupa o operatie chirurgicala cu anestezie locala bolnavul trebuie sa coboare singur de pe masa de operatie si sa se deplaseze singur in salon. Asta mi s-a intamplat si mie in anul 1952, dupa operatia de apendicita la Spitalul Brancovenesc (demolat de Ceausescu). Vindecarea a fost intarziata tocmai din aceasta cauza.
    Dar si in genetica, imi amintesc, a fost o mare “revolutie stiintifica”, Stalin condamnand genetica, de ex. in cazul speciei umane, cu argumentul ca educatia e atotputernica, ca nimic nu se mosteneste de la ascendenti. (Cazul dr. Bagdazar, indepartat din functii pentru ca nu ar fi achiesat imediat la teoria stalinista).

  3. mihai spune:

    Si Lysenko, Miciurin, Marr…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Corina Dobos


Corina Dobos

Corina Doboş este asistent de cercetare la Universitatea Bucureşti, doctorand în istorie la Universitatea Bucureşti şi în istoria medicinei la University College London. Arii... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)