Home » Analize »Cultura »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

1 Mai, Paștele și mobilizarea politică după instalarea comunismului

Adrian Cioflanca mai 1, 2013 Analize, Cultura, Sinteze, Societate/Life
21 comentarii 3,419 Vizualizari

Regimurile staliniste s-au remarcat prin accentul pus pe mobilizarea continuă şi extinsă. Mobilizarea, care însemna un surplus de participare la treburile cetăţii, avea, în reţeta totalitară, numeroase funcţii: confirmarea charismei partidului şi conducătorului, simularea participării democratice la actul de conducere, modelarea simbolică a „societăţii”, angajarea populaţiei în siajul politicilor transformiste, stimularea emulaţiei sociale în acord cu valori şi ţinte comuniste, educarea ideologică a tinerilor şi (re)socia­lizarea politică a adulţilor, transmiterea prin contagiune a conformismului politic şi fricii, expunerea oamenilor în spaţii panoptice, ritualizarea şi disciplinarea comporta­mentelor sociale, dislocarea indivizilor din mediile care le asigurau protecţie şi autonomie, controlul social, reprimarea „duşmanilor” interni şi externi etc.

Ceausescu in uniforma 1 mai 1953

Stalinismul s-a arătat ambivalent faţă de masele populare: deşi colectivist şi, teoretic, demofil, a manifestat mai mereu neîncredere faţă de mulţimi, având o părere proastă despre natura umană. Mizantropia stalinistă a făcut loc formulelor autoritare şi coercitive de supunere şi dirijare a mulţimilor.

Odată cu instalarea comunismului în România, manifestaţiile de stradă, expresia publică a „poporului muncitor”, au fost atent controlate şi caligrafiate. Propaganda a inundat ţara cu exortaţii, apeluri la voluntariat şi sacrificiu, întrecere socialistă şi stahanovism, subscripţii publice, entuziasm şi vigilenţă. Reconstrucţia postbelică şi construcţia socialismului nu erau atât o chestiune de ştiinţă a modernizării, cât una de pasiune revoluţionară şi gândire corectă ideologic.

Documentele din arhiva C.C. al P.C.R., încă insuficient exploatate de istoria socială, arată extraordinarul efort politic făcut de noul regim pentru disciplinarea societăţii şi asigurarea conformismului politic. Marile adunări publice erau controlate strict. Acestea erau organizate, cu precădere, în zile precum 6 martie, 1 mai, 23 august şi cu ocazia sărbătorilor sovietice. Rostul acestora era de celebrare a regimului comunist, a Uniunii Sovietice, a lui Stalin şi a liderilor comunişti români, şi de contestare a Occidentului şi adversarilor din interior.

Performanţa organizatorică era remarcabilă. La adunarea din 1 mai 1949, de exemplu, au fost adunaţi în Piaţa Victoriei din Bucureşti nu mai puţin de 450.000 de oameni. Despre această manifestaţie ne-a lăsat o mărturie Annie Bentoiu, în memorii: „De 1 mai 1949 am participat totuşi, împreună cu studenţii din anul patru, la prima manifestaţie importantă din ţară. Urieşenia ei, numărul enorm de oameni convinşi în diferite feluri să participe, nesfârşitele coloane care păreau a fi, la intersecţii, confluenţa unor râuri, severitatea celor care ne încadrau, toate la un loc compuneau un fel de tablou strivitor şi cât se poate de real”.

Martora noastră a luat parte şi la mani­festaţia de 1 mai din 1952:

„Ca de obicei, manifestaţia de 1 mai a beneficiat de o vreme superbă. Între cele două războaie, în copilăria noastră, oamenii se ducea în acea zi „la iarbă verde” şi picnicurile prelungite până spre seară deveniseră un soi de veselă tradiţie. În 1952, defilările de tip sovietic erau obligatorii numai de câţiva ani; eram încă pe cale să ne obişnuim cu ele. […] Mani­festaţiile de la începutul anilor ’50 aveau cu totul altă semnificaţie şi altă mizanscenă. În primul rând, erau ceva nou, care nu existase înainte şi ne era dintr-odată impus. Obişnuiţi să ne mişcăm liber, nu ne plăcea să fim aliniaţi şi număraţi de mai multe ori în rânduri de câte zece, ca nişte soldaţi. Apoi, atmosfera era tensionată şi sumbră. Te puteai pomeni lângă câte un necunoscut, care-ţi reproşa câte o remarcă sau o glumă nelalocul ei. Pancartele, steagurile şi panourile cu lozinci, lucrate şi lipite în lungi ore suplimentare, formau o adevărată pădure. Căldura, soarele, numărul enorm de participanţi, lipsa de experienţă a organizatorilor, tensiunea difuză care domnea între participanţi, toate la un loc alcătuiau o încercare fizică şi psihică destul de serioasă. […] În acel an, am ajuns de-abia pe la prânz în Piaţa Bălcescu (unii îi mai spuneau încă Piaţa Brătianu). Crezusem că acolo voi putea s-o cotesc spre casă, dar în marele spaţiu gol a fost imposibil: circulaţia era oprită, bineînţeles, în toate cele patru sensuri. Nu de mult, în timpul mersului, cineva îmi pusese în mâini, cu un gest autoritar, un steag roşu. Era destul de greu şi prăjina de lemn pe care flutura pânza fusese dată cu o vopsea cărămizie pe care căldura soarelui şi a mâinilor o topea; mâinile mi-erau mânjite până dincolo de încheietură, iar petele mi-au părut atunci că desenează nişte cătuşe simbolice. Începând cu Piaţa Romană, ne-a întâmpinat o surpriză: de o parte şi de alta a fluviului uman erau înşiraţi miliţieni. Stăteau drept, umăr la umăr, cu faţa spre noi, îndiguindu-ne şi uitându-se în gol pe deasupra capetelor noastre. Din acel moment, n-am mai schimbat nici o vorbă unul cu altul şi fiecare din noi a devenit mai singur. Oricum, din timp în timp cineva striga cu putere lozinci, iar noi trebuia să emitem urale.

Lozinca cea mai frecventă era „Slavă lui Stalin!”. Ritmul paşilor puncta obsedant accentul cuvintelor.”

1 mai 1946

Aceste observaţii profunde citate in extenso ne ajută să înţelegem atenţia acordată de regimul comunist ritualurilor publice desfăşurate sub forma unor asemenea manifestaţii. Acestea deveneau spaţiu panoptic, de supraveghere disciplinară, pe verticală (a mulţimii de către autorităţi) şi orizontală (între participaţi). De asemenea, erau medii de stimulare a fricii şi conformismului. Paradoxal, deşi era epoca mulţimilor, Annie Bentoiu şi alţii evocă insistent senzaţia de singurătate – insularizarea oamenilor sub efectul suspiciunii reciproce, izolarea lor în faţa puterii discreţionare a regimului. Rezumând viaţa sub comunism, scrie: „Am vieţuit cu toţii într-o tăcere timorată, fiecare cunoscându-şi bine numai propria istorie şi asta timp de mai multe decenii”.

Instrucţiunile fixate de partid pentru organizarea manifestaţiilor de 1 mai ne dau informaţii utile despre mecanismele de mobilizare folosite de regimul comunist. Acestea arată câteva principii: control politic strict, gradare a acţiunilor, de la capila­ritate la masivitate, evitarea simbolisticii alegorice în folosul semnificării specifice realismului socialist, preeminenţa simbolurilor comuniste în faţa celor naţionale, disciplină cvasi-militară a grupurilor de oameni, separarea şi sublinierea câtorva din părţile constitutive ale corpului „poporului” comunist, solemnitate deplină.

1 mai 1965

Iată ce spuneau aceste instrucţiuni în 1948, la puţin timp după proclamarea republicii comuniste (de altfel, modelul de desfăşurare va rămâne valabil şi în anii următori). Era obligatoriu ca toate manifestările să fie organizate sub egida P.M.R. şi a Guvernului. Îndrumătorii politici erau trimişi din timp în toate zonele ţării, în oraşe şi sate, pentru a pregăti oamenii şi recuzita. Pregătirea însemna detalierea logistică şi „prelucrarea” ideologică. Îndrumătorii trebuiau să organizeze, cu ajutorul respon­sabililor locali, scurte adunări şi mitinguri preliminare, care să pregătească marea adunare din 1 mai. Întrucât în comunism era abolită distanţa dintre cuvânt şi faptă, iar propaganda căpăta o dimensiune executivă, pregătirea manifestaţiei propriu-zise era însoţită de accelerarea întrecerii socialiste, depăşiri de plan, raportarea rezultatelor şi noi angajamente. Este ceea ce politologii au numit, răsturnând o cunoscută formulă weberiană, „charismatizarea rutinei” – adică efortul de a transforma banalitatea activi­tăţii zilnice într-o structură economică sau birocratică, într-o epopee politică în care erau implicate puteri supranaturale şi susţineri populare copleşitoare.

Conform Instrucţiunilor, manifestarea din 1 mai „va trebui să însemneze o desfă­şurare masivă şi puternică a forţelor”. Corpurile delimitate în masa adunării erau armata, care deschidea manifestaţia, muncitorii (cu evidenţierea fruntaşilor din fabrici şi a volun­tarilor din şantierele naţionale), ţăranii şi tinerii. Nu era voie să se prezinte care alegorice, ci doar panouri cu chipuri, lozinci şi cifre – într-o manieră de prezentare textuală a mulţimii. În panteonul expus se găseau Marx, Engels, Lenin şi Stalin, secretariatul partidului (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Ana Pauker, Vasile Luca), preşedintele Consiliului de Miniştri (Petru Groza), preşedintele Prezi­diului Marii Adunări Naţionale (C.I. Parhon), Louis Saillant (conducător al Rezistenţei franceze, lider în mişcarea sindicală internaţională), Gh. Apostol şi Kuzneţov (probabil Vasili Kuzneţov, figură legendară a serviciilor secrete sovietice). Steagurile urmau să fie 70% roşii şi 30% tricolore, atmosfera solemnă fiind păstrată şi prin evitarea unor întâmplări hilare, cum era „situaţia intolerabilă când tablourile mişcării muncitoreşti, a[le] Guvernului, se găsesc prin toate bodegile, aşezate la tejghele”. În fine, foarte important, organizatorii erau avertizaţi să elimine concurenţa

altor sărbători. De exemplu, ziua de 1 mai cădea într-o sâmbătă şi era ajunul Paştelui. Alte sărbători „populare” erau interzise sâmbătă şi permise abia duminică, la concurenţă cu manifestări artistice şi competiţii sportive organizate de stat. Instrucţiunile trimise în U.T.M. păstrau aceleaşi principii de organizare ca la partid.

1 mai 1953

Preocuparea de a concura sărbătorile populare şi religioase, cu putere de apel mai mare pentru majoritatea populaţiei, a rămas o obsesie a regimului comunist. Într-o circulară a C.C. al U.T.M., din decembrie 1949, se spune explicit: „Activitatea de Propagandă şi Agitaţie a U.T.M.-ului începând din ziua de 22 Decembrie a.c. până la 1 Ianuarie 1950, inclusiv, va fi concentrată în acţiuni cultural artistice, care să aibă scopul de a sustrage tineretul de sub influenţa obiceiurilor mistice”. Alternativ, accentul urma să cadă pe aniversarea proclamării republicii la 30 decembrie.

Modelele de acţiune fuseseră fixate de P.M.R. cu un an înainte. Premiza de la care pleca partidul era următoarea:

„De sărbătorile de iarnă (Crăciunul, Anul Nou) sunt legate anumite datini şi obiceiuri. Organizaţiile de Partid, cu sprijinul organizaţiilor de masă şi a[l] instituţiilor culturale, vor da acestor manifestări un conţinut progresist, care să reflecteze spiritul luptei de clasă, să popularizeze cuceririle poporului muncitor de la oraşe şi sate pe drumul construirii socialismului în ţara noastră, să fie îndemn la muncă constructivă, la lupta pentru pace şi progres, împotriva propagandei războinice a imperialiştilor.”

Înainte de plecarea în vacanţă, erau programate serbări şi şezători culturale. Pomul de Crăciun era organizat de sindicate. Mersul cu colindatul şi uratul (capra, irozii, ursul) urma a fi desfăşurat pe baza unor îndrumătoare publicate de Ministerul Învăţământului Public – cu texte reformulate în limbaj secularizat – şi sub supravegherea organizaţiilor de masă pentru tineret. Toate manifestările de grup trebuiau autorizate de Ministerul Afacerilor Interne, la propunerea organizaţiilor de tineret, care erau la rându-le controlate de organizaţiile de partid. Pe 30 decembrie, Ziua Republicii, şi la revelion erau programate expuneri politice. Indicaţiile de peste un an veneau cu precizări. Pomul de Crăciun devenea „sărbătoarea pomului”, care urma a fi organizată nu de Crăciun, ci în zilele de 29, 30, 31 decembrie.

„Pe cât va fi posibil, organizaţiile U.T.M. dela oraş să nu organizeze echipe de colindători. La sate, unde acest obiceiu este mai înrădăcinat, să se vegheze ca cei ce fac parte din asemenea echipe să aibă colinde progresiste şi aprobarea Organelor de Stat din localitatea respectivă. Aceste echipe vor cuprinde între 3-10 tineri. Se va ţine seama ca în ele să nu intre fii de chiaburi, deoarece aceştia pot încerca să denatureze urările şi colindele. Organizaţiile U.T.M. au datoria să vegheze pentru ca duşmanul de clasă să nu strecoare propagandă otrăvită în timpul acestor manifestări.

În 1951, a fost introdusă o „Decadă culturală” în zilele sărbătorilor de iarnă, cu manifestări laice şi politice. Prim-secretarul de atunci al U.T.M., Gheorghe Florescu, observa într-o şedinţă a Biroului C.C. al U.T.M.:

„Decada Culturală pentru sărbătorile de iarnă este bine venită. Cred însă că prin aceasta noi confirmăm diferite sărbători, pe care ţăranii le vor interpreta într-un fel. Noi trebuie să întărim căminele culturale, să trimitem aparate de radio la sate. În zilele de sărbători, să se organizeze activitate culturală la sate, să se umple golul acestor zile”.

Ceausescu si Dej la 1 mai 1960

Iată şi o notiţă din jurnalul scriitoarei Aida Vrioni, aparent banală, dar care înregistra încă o şicană a autorităţilor împotriva tradiţiilor religioase: „Luni, 24 decembrie [1951]. Ajun de Crăciun. Magazinele închise. Modă nouă! Lumea e furioasă că n-are de unde-şi cumpăra cele necesare pentru Crăciun”.

Îngrijorare stârnea şi sărbătorirea Paştelui. Un plan de „Măsuri ce trebuiesc luate în legătură cu zilele de paşti”, din 1950, susţinea: „În acest an paştele cade în plină campanie de însămânţări şi se serbează în acelaşi timp de către ortodoxi [sic!] şi catolici (9-11 aprilie). Duşmanul de clasă va căuta să folosească şi acest prilej pentru a lovi sub diferite forme în regimul nostru”. Activiştii erau îndrumaţi să-şi petreacă timpul între oameni, pentru a-i supraveghea şi a păzi sediile de partid, precum şi pentru a le ţine discursuri despre pace şi agricultură. Nu erau permise zile libere înainte de ajunul Paştelui. Sărbătorile urmau a fi jalonate cu standuri de publicaţii politice şi caravane cinematografice. În Ateneele Populare şi Căminele Culturale erau organizate mani­festări artistice şi culturale despre lupta pentru pace, precedate de cuvântări cu trasări de sarcini. Mai erau recomandate competiţiile sportive, excursiile, vizitarea unor obiective. Muncitorilor membri de partid le revenea sarcina să facă agitaţie politică în rândul rudelor şi al ţăranilor.

Aida Vrioni notează în jurnalul ei, în 1951: „Nu se mai serbează decât sărbătorile laice: aniversările câtorva fapte care marchează evoluţia socialismului în curs. Atunci se bucură poporul, dar nu se odihneşte. Bucuria e dinamică, nu statică şi mulţimea trebuie să şi-o arate prin mers şi strigăte, timp de câteva multe ceasuri. Dar, cel puţin, ştie că s-a bucurat”.

Pe scurt, scenariul comunist viza ocuparea timpului privat al oamenilor, suprave­gherea lor, precum şi concurarea sau suprascrierea semnificaţiilor religioase ale sărbătorilor.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "21 comments" on this Article:

  1. Mircea Lutic spune:

    Superb articol.
    Ar mai trebui aratat ce faceau “capitalistii” in timpul asta:
    http://www.youtube.com/watch?v=XfuBREMXxts

  2. TITUS B spune:

    Lor li se datoreaza toate nenorocirile ce au urmat pentru romani dupa 1944. Romanii nu pot fi acuzati ca erau comunisti, cand ei, in octombrie 1944 erau in numar de 330 la opopulatie de aproape 18 miliane. Sa-i citam pe cei ce au adus si implemantata comuismul in Romania (nu e selectia mea) : Ana Pauker născută Hannah Rabinsohn; Teohari Georgescu născut Burach Teskovich; Gheorghe Apostol născut Aaron Gershwin ; Lothar Rădăceanu, născut Lothar Wuertzel ;Iosif Kişinevsky născut Ioska Roitman;Liouba Kişinevschi;Leonte Rautu născut Lev Oigenstein; Petre Borilă născut Iordan Dragan Russev;Vasile Luca născut Lukacs Laszlo ; Alexandru Moghioroş născut Balogh Joszef; Silviu Brucan născut Saul Brukner; Walter Roman născut Ernő Neuländer; Miron Constantinescu născut Mehr Kohn ; Alexandru Bîrladeanu născut Saşa Goldenberg ; Leontin Sălăjan născut Szilágyi Leon; Gheorghe Gaston Marin născut Ghiuri Grossmann ; Leonid Tismăneanu născut Leon Moiseevici Tismeneţki; Avram Bunaciu născut Abraham Gutman ;Gheorghe Stoica născut Moscu Kohn ;Maxim Berghianu născut Maximilian Bergmann; Gheorghe Pintilie născut Pantelei Bodnarenco zis Pantiuşa; Dumitru Coliu născut Dimităr Kolev ;Ion Vinţe născut Vincze János; Alexandru Nicolschi născut Boris Grünberg ; Mihai Dulgheru născut Mişa Dulbergh ; Mihai Florescu născut Misha Iakobi;Ana Toma născută Ana Grossman ; Alexandru Sencovici născut Szenkovits Sàndor; Ştrul Mauriciu ; Moises Haupt ; Ştefan Coller (Koller), etc. ……….. Acestora li se datoreaza instaurarea comunismului – mai bine spus – intentia acestora de a instaura comunismul, pentru ca in Romania nu a fost niciodata comunism. Ci dictatura de inspiratie sovietica ….

    • Mircea Lutic spune:

      Partea interesanta e ca oamenii astia pe care-i enumeri tu credeau sincer ca “vinovatii” pentru problemele lumii sunt “capitalistii” si “dusmanii poporului” si ca prin eliminarea “dusmanilor poporului” va veni raiul pe pamant. Asta in esenta nu e altceva decat “credinta in fortele raului”.

      Si mai interesant e ca acasta credinta in “fortele raului” n-a murit. Acum e la moda sa spui ca “vinovati” sunt comunistii (sau politicienii).

      Eu ma tem ca pana nu renuntam la ideile astea de “vinovati” si “dusmani ai poporului” n-o sa fie mai bine.

      • Vespasian spune:

        Pe dracu’ credeau …
        Erau pur si simplu noua elita care o exterminase pe cea veche. Se considerau “ocupanti” , “regim de ocupatie”. Si o spuneau si cu tupeu in gura mare ( exemplu Tuchacevski ).
        Nu voiau binele nimanui, voiau sa subjuge in mod salbatic si ireversibil toata planeta.

    • Grammaticus spune:

      Lor li se datoreaza ceausismul: Nicolae Ceausescu, nascut Nae a lu’ Oaie, Elena Ceausescu, nascuta Lenuta de la gard, Mihai Dulea, nascut a lu’ Uitatu, Suzana Gidea, nascuta a lu’ Calau din mahalaua Rosiori, Ion Dinca, nascut Ion Dinca, Tudor POstelnicu, nascut Guitaru, Lina Ciobanu, nascuta tot Leana dar Buimacu, Ion Iliescu, nascut Ion Ilici, la care se adauga MIILE DE SCURSURISTI SI SIMPATIZANTI secu’ care-l slujeau cu sirg pe Nici o laie sau asa-zisi militari care, in frunte cu nea Dogaru (nascut Nici o doaga intreaga), au acuma pensii babane, indelung meritate.

    • bugsy spune:

      atitudine tipica de frustrat si complexat: altii sunt de vina!

      • bec spune:

        da, ma, eu cred ca frustrati si complexati sint astia ca matale, criptocomunistii piriti de la criticacatac, militia antispirituala si citi veti mai fi fiind. Daca acneea si cirpa de spalat vase murdara a lui kakafat la git sint semnul complexelor de inferioritate si al frustrarii tipice pentru semidocti, atunci voi sinteti aia.

    • crap spune:

      Ce facem, maica, defilam cu lista miscarii legionare? iar ne’ntoarcem la delir? suntem in sec XXI, ar fi bine pe astia ca voi sa va lanseze in spatiu.

  3. Artemis spune:

    ” Pe scurt, scenariul comunist viza ocuparea timpului privat al oamenilor, suprave­gherea lor, precum şi concurarea sau suprascrierea semnificaţiilor religioase ale sărbătorilor.”

    Mda, Facebook si Google fac cam acelasi lucru acum. Iar circul consumatorist de Valentine’s Day sau de Craciun … ordonat spre magazine va rugam.

    Nu mai tin minte cand a vizitat Ceausescu tara lui de revelatie Coreea de Nord, ar fi fost interesant de observat daca au fost schimbari in modul de ” culturalizare” dupa aceea.

    Interesant articolul, Dle Cioflanca, mai ales ca in modesta mea opinie, din cate imi permite poza Dvs sa observ, semanati leit cu Hugo Chavez. Daca ati fi fost acolo la alegeri, erati presedinte acum … :-)

    • Ion Moroianu spune:

      Vizita in Corea de Nord a fost facuta in continuarea vizitei de la Beijing.

      Se pare ca Ceausescu nu prea a fost impresionat de comunismul Chinez dar, vizita in Coreea de Nord a dat semnalul pupaturilor de miini ‘Tovarasei’ si un convoi de specialisti romani trimisi in Coreea de Nord sa invete noi lucruri.

      Unul dintre ele a fost irigarea dealurilor Dobrogei: sa pompezi apa din Dunare de la zeci de km ca sa cada prin picurare la radacina vitei de vie si a pomilor.

      Nu intrebati de costul acelor picaturi.

      • bugsy spune:

        Irigarea prin picurare (drip irrigation) la radacina plantei nu are nici o legatura cu Coreea de Nord. Procedeul era cunoscut din antichitate, in Germania a fost folosit din 1920 iar Israelul l-a perfectionat si dezvoltat fiind in momentul de fata cei mai buni specialisti in tehnologia dripp irrigation.

        • dusu spune:

          aci domnul moroianu se refera la costul picaturii aduse!!domnule bugsy

          • bugsy spune:

            am zis eu ceva de cost? spuneam de tehnologie in sine. domnule dusu!!!!

            • dusu spune:

              dumneata eshti din buzau?´´Irigarea prin picurare (drip irrigation) la radacina plantei nu are nici o legatura cu Coreea de Nord.´´asta nu dumneata ai scris?

  4. Ion Moroianu spune:

    Domnule Cioflanca,

    Cu toate pacatele lor, comunistii au cheltuit energii uriase sa MOBILIZEZE oamenii pentru motive mai mult sau mai putin populare.

    Poate ca cineva (poate un sociolog) va face intr-o buna zi o cercetare ca sa aflam unde s-a pierdut acel spirit mobilizator al romanilor (chiar si a sa cum a fost, fara mititei si bere).

    Pentru un observator atent, Romania de azi apare ca un spectator adormit la un film de duzina.

    Gresesc, cumva?

    • dusu spune:

      nu undeva….dvs domnule greshitzi ptr ca nu shtitzi sa ginditzi.iertatz mi impolitetzea

    • Gore' spune:

      Va referiti la mobilizare de tip Salva-Viseu? Pentru 23 August/1 Mai si toamna la cules de mere ne obligau sa mergem. Eu as spune ca a fost o masinarie extrem de bine organizata, s-a functionat cu obiective, plan de desfasurare, mijloace si resurse extrem de clar stabilite.

  5. dusu spune:

    doamne ce bine li se potriveshte ruminilor comunismul!.sigur,indivizi de alte etnii sint cei care au adus comunismul.ruminii nici usturoi n au mincat ,nici gura nu le pute.

  6. Ion Moroianu spune:

    Referirea mea la irigarea prin picaturi nu are nicici o legatura cu ce este de fapt in Coreea de Nord. Acolo, geografia/natura ii ajuta ca pe virful dealurilor apa sa tasneasca in mod natural, nord-coreenilor doar ramanindu-le sa o dirijeze catre radacinile plantelor cultivate pe terasele acelor dealuri.

    Pragmatic fiind, Ceausescu s-a gindit ca dealurile sterpe dobrogene pot fi folosite. Ce i-au spus specialistii in hidro-amelioratii nu prea a contat in corul cintatorilor de bine care se afla adesea in preajma unui “conducator iubit”.

    Nu m-am referit la entuziasm tip Salva-Viseu si ca unul care a fost condamnat de doua ori pentru “tregerea frauduloasa a frontierei de stat a Romaniei” sunt chiar un beneficiar fericit al caderii regimului comunist.

    Am scris pentru cei care stiu sa gindeasca si sa citeasca cele scrise si anume ca “romanii nu au numai doine de jale” (prezentul pentru majoritatea, de exemplu) ei (romanii) au si cintece de voie buna, chiar daca adesea fac haz de necaz, hazul fiind un medicament eficient contra stresului, chiar si pentru ignoranti.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adrian Cioflanca


Adrian Cioflanca

Cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” şi membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Membru în Comisia Wie... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)