Home » Cultura » Citesti:

30 de ani

Mihai Maci noiembrie 18, 2018 Cultura
19 comentarii 3,176 Vizualizari

Sunt 30 de ani de când, din septembrie 1988, citesc regulat “România Literară”. Mama mea era profesoară de română şi lua revista ocazional (mai ales pentru tabletele Anei Blandiana şi pentru cronicile de carte ale lui Nicolae Manolescu şi Eugen Simion). În toamna lui 1988 viaţa mea s-a schimbat, căci – la finele clasei a X-a – hotărâsem (spre disperarea părinţilor) că nu voi mai continua la Matematică-Fizică, ci voi trece la Filologie-Istorie. Şi, ca un bun filolog, am considerat că e absolut normal să citesc săptămânal cea mai importantă revistă literară românească. Şi nu oricum, ci în stilul interbelic, pe stradă, după ce o luam joia (sau cel târziu vinerea) de la chioşc.

În cei 30 de ani era, la limită, să fiu călcat de trei ori de maşini (un şofer a şi fugit după mine, strigând că-i nenorocesc copiii), o dată am căzut într-un canal, de mai multe ori pe scări (şi o dată mi-am luxat serios piciorul) şi de nu ştiu câte ori m-am lovit de copaci, de stâlpi de telegraf (odată mi-am spart arcada dreaptă) şi de trecători mergând pe stradă cu revista deschisă şi fiind absorbit de ceea ce citeam. Am făcut cunoştinţă cu un tânăr – pe atunci – latinist, care m-a oprit şi mi-a spus că prieteni comuni i-au povestit că am acest bizar obicei de a citi ziarul pe stradă. Nu orice ziar, doar “România Literară”. Şi azi o cumpăr de la chioşc – de la standul Inmedio al unui supermarket (era o vreme când făceam vreo patru kilometri joia, doar ca să o iau de la un mare magazin de la periferia oraşului şi, evident, sufeream teribil când nu venea) – şi o citesc, aproape toată, pe drumul spre casă. “România Literară” e mai mult decât o revistă, mai mult decât o bibliotecă de cultură, mai mult decât reîntâlnirea cu numele ce m-au format şi bucuria – mereu reînoită – a descoperirii altora, mai mult decât plăcerea lecturii unor texte frumoase (deopotrivă în spirit şi în literă); e un ceremonial săptămânal pe care nu-l pot rata, aşa cum credinciosul nu poate pierde slujba duminicală.

Îmi amintesc, în iarna lui 1987 – când încă nu o citeam săptămânal – de pagina dedicată Margueritei Yourcenar (ce tocmai ne părăsise), de numărul pe care, în vara lui 1989, într-o tabără, mi-a scris o frumoasă dedicaţie talentata actriţă Anda Onesa, de primul număr de după Revoluţie (în care vedeam pentru întâia dată fotografiile celor pe care, până atunci, doar mi-i imaginam citindu-i), de numărul în care era prezentată dezbaterea istorică americană stârnită de un roman al lui Gore Vidal, de cel cu interviul lui Sergiu Celibidache cu Victor Eskenazy, de cel cu interviul cu Mario Vargas Llosa la prima lui vizită în România, de textele lui Nicolae Manolescu, adunate ulterior în volumul “Dreptul la normalitate” şi de cele ale lui Mircea Mihăieş, ce s-au strâns în “Masca de fiere”, de micul studiu despre autocenzură al lui Matei Călinescu şi de atâtea şi atâtea pagini din avanpremierele editoriale. Pe cel puţin doi dintre autorii mei de suflet – Isabel Allende şi Javier Marias – i-am descoperit în paginile României Literare (în traducerea Tudorei Şandru Mehedinţi). Felicia Antip, înainte de 1989 şi Rodica Binder după mi-au deschis ferestrele dezbaterilor culturale din străinătate şi, apoi, la vremea burselor, uşile librăriilor şi anticariatelor occidentale. Câte din cărţile pe care le-am luat de la Paris nu le văzusem menţionate, citate sau cu fragmente traduse mai întâi în “România Literară”?

Cât am fost plecat din ţară mama mai întâi, apoi soacra mea mi-au reţinut la chioşc şi mi-au luat toate numerele “României Literare” şi unul din primele lucruri pe care le-am făcut la întoarcere a fost să răsfoiesc teancul de reviste. Când am publicat primul meu text, în minunata “Idei în Dialog” a lui Horia-Roman Patapievici, “România Literară” mi-a făcut onoarea de-a mă cita la cronica revistelor. Am fost atât emoţionat, încât mi-am luat toate cele trei exemplare ale acelui număr care erau la chioşcul la care m-am oprit. Apoi, a venit ziua în care am trimis eu însumi un text revistei. Cu gentileţea lui caracteristică, Gabriel Dimisianu m-a ajutat să-l scurtez pentru a-i reliefa mai bine mesajul, iar redacţia mi-a acordat – cu generozitate – o pagină întreagă. Fără să-mi dau seama, am ajuns în situaţia în care măsor anul şi evenimentele lui majore după apariţiile “României Literare”. Bunica – ce m-a crescut – a murit la numărul 26, mama la numărul 17 iar pe tata l-a prins numărul dublu de la finele anului.

Undeva, în pivniţă, sunt (aproape) toate numerele revistei din aceşti 30 de ani. În dreapta mea, pe cărţile de pe masă e ultimul dintre ele, al 47-lea din acest an, cel în care se aniversează cei 50 de ani ai revistei. Nu mă născusem când s-a lansat, dar de 30 de ani mă însoţeşte săptămânal. Au mai fost şi altele, “Ideile în Dialog”, LA&I”-ul lui Dan C. Mihăilescu (esenţial în anii studenţiei mele), vechiul “Contrapunct”, “Amfiteatrul” de după Revoluţie, “Echinox”-ul şi “Orizontul” timişorean, “Cuvântul” lui Mircea Martin, însă – din toate – a rămas constantă doar “România Literară”.

Şi, atâta cât voi fi, mă va însoţi mereu. Citită, invariabil şi oriunde, joia (cel târziu vinerea), pe stradă.

Întru Mulţi Ani “România Literară” şi oamenilor care îţi dau suflet!

Mihai Maci

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Sint (mai) vechi, domnule!
    O citesc din septembrie `74 (pina atunci, de prin `72, o citeam ocazional).
    Am fost abonat doar 6 luni, prin `79 (la indemnul sotiei, ca sa nu mai am scuza ca am intirziat cautind revistele :P ). In restul anilor, aveam intelegeri cu chioscarii, care imi retineau revistele pentru vineri sau simbata, cind le luam pachet si le lasam niste lei in plus.
    Cind se mai pensiona cite unul ori era schimbat, umblam habauc pe la mai toate chioscurile din oras. Si, cum zice vorba, cine cauta, gaseste ;) (unele reclame au preluat-o). Si nu era singura revista dupa care umblam.
    NB,
    dupa `90 mi-au placut Dilema/Dilema veche, Idei in dialog si Lettre internationale (am fost si abonat vreo 3 ani)..
    Din 2012 nu mai cumpar nicio revista, odata cu debarcarea lui Patapievici.
    Prin 2012, odata cu lista intelectualilor catre inalta poarta de la Bxl, lista in care figurau si scriitori, mi-am zis ca sint satul de minciunile mele, nu mai e nevoie sa dau bani si pe fictiunile/minciunile altora.
    Si da, mi-a placut mult Romlit.

  2. Josef Svejk spune:

    Vorba (marxistului) Jaroslav Hašek (citez din memorie): „N-avem noi cine știe ce literatură, dar ce nu putem la creație compensăm cu vârf și îndesat la critică”.

  3. Caliman Eugen spune:

    Ce era pentru d-l Maci revista ,,Romania Literara”, a fost pentru mine revista ,,Ramuri”.Chiar daca azi nu mai ciresc literatura (ci economie), pastrez in bibliotaca numerele de dinainte de 89…

  4. delia f spune:

    Absolut! Primul lucru de facut la sosirea la Bucuresti, dupa cazare, este cautat chioscul apropiat si cumparat Romania Literara. Incepi sa rasfoiesti, savurand un text aici, un text acolo, o fraza, un vers, o idee, cand pe nepregatite, dai peste ceva, asa cum mi s-a intamplat mie ultima oara cand am fost in Romania, cu poezia Lama, si brusc, pentru cateva minute bune, zgomotul, mizeria si forfoteala strazii dispar. Spiritul magic al Romaniei Literare…

  5. Eroice vremuri spune:

    Tineretul trebuie sa stie ca, pe vremea lui Ceausescu si mult timp dupa, abonamentele la ziare si reviste erau interzise in Romania. Asa se explica faptul ca oamenii avizi de cultura (o minoritate eroica, nu aveam mai mult de 2-3 intelectuali la un milion) erau obligati sa faca, saptaminal, kilometri pe jos pentru a-si cumpara publicatiile preferate si a le citi mergind tot pe jos si punindu-si astfel viata in pericol, fiindca era ilegal sa citesti in mijloacele de transport in comun sau acasa.

    Cu adevarat, eroice vremuri. Si vrednici au fost unii (cei mai buni) dintre noi. Istoria va consemna, cu siguranta.

    • dp spune:

      Cred ca glumiti. A fost oribil pe vremea lui Ceausescu, dar nu imi amintesc ca parintii mei sa nu fi putut face abonamente la ziare si reviste. Aveam abonament la ziarul local (Faclia – de Cluj), la Magazin Istoric, la revista Flacara si da, la Romania literara. Iar pentru mine, facusera abonament la Cutezatorii (unde saream primele pagini, dar in urmatoarele se gasea ceva de citit).
      Iar povestea cu interzisul cititului in public chiar nu stiu de unde ati scos-o. Cine prindea loc in troleu sau autobus (daca prindea), putea citi linistit – nu am auzit de asa o enormitate de lege cum pomeniti dumneavoastra.
      Repet, a fost oribila viata in anii 80 asa cum a fost, nu e cazul sa impanati memoria ei cu niste “fake news”.

    • victor L spune:

      Imi pare cu regrete, dar te contrazic: abonamentele nu erau interzise.

    • victor L spune:

      Si inca ceva: da, unele abonamente se faceau prin vechea metoda, “pile si relatii” (“Pentru Patrie”, cred ca se numea, o revista a militiei), iar altele erau conditionate: vrei la revista X, dar faci abonament la Scinteia :P

      • crs spune:

        La Magazin Istoric iti faceai abonament direct prin cuponul din revista, nici o treaba cu Scanteia, desi unele tendinte apareau si intr-o publicatie si in cealalta.

        • victor L spune:

          ” tendinte” apareau functie de judetul sau orasul unde erai. Caci postasii aveau sarcina sa faca abonamente (cum aveau militienii la dat amenzi).
          NB,
          apropo de Magazin Istoric. La inceputul anilor `70, in revista a aparut un articol despre evadarea din inchisoare, prin 1944, a 3 corifei ai PCR. Dupa evadare au trecut in Iugoslavia de unde au ajuns in URSS. Nu imi mai aduc aminte numele lor, cred ca unul era Petrescu. Dar altceva voiam sa spun: in vara acelui an am asistat (de fapt, tras cu urechea) la discutia a doi profesori din Cluj, de la Facultatea de Istorie. Unul era Hadrian Daicovicu. Se mirau, de fapt atunci aflau si ei, ca nu Gheorghiu Dej era pionul principal din moment ce nu il ajutasera pe el sa evadeze, ci pealtii, de care nici nu stiau.

          • Josef Svejk spune:

            Cred că e vorba de Nicolae Doncea, Gheorghe Vasilichi și Nicolae Petrescu cărora, fiind considerați cei mai importanți greviști de la Grivița din 1933, NKVD-ul le asigurat evadarea în URSS via Cehoslovavia (cred) în 1935. Cehoslovia era singura țară din zonă ce avea relații diplomatice cu URSS. Dej era foarte gelos pe toți bolșevicii invitați în URSS și a fost meru ofensat că nu s-a aflat în grup. Ăsta a fost unul din motvele pentru care a ordonat asasinarea lui Istvan Foris (Ștefan Foriș), secretar general al PCdR în primăvara lui 1944 (înscăunat după o vizită la Moscova). Dej aflat în închisosare a dat ordin ca Foris să fie lichidat cu ranga pe un maidan din București unde fusese ademenit la o întîlnire conspirativă. Ulterior mama lui, ce tot încerca să afle ce-i cu fii-su, a fost aruncată de tovarăși de pe un pod peste Criș în Oradea ca să nu mai măcăne atâta.

            Doncea era un individ orgolios și fanfaron ce se lăuda mereu că el a organizat grvele de la Grivița, ceea ce l-a făcut cu nervii pe Dej. În 1958 când se organiza anvrasarea a 25 de ani de la grevă, istoricul șef al PCR. Mihai Roller (un sfertodoct ajuns academician fără studii universitare), a pus la cale o lucrare omagială legată de grevă. A făcut imprudența să reliefeze rolul lui Doncea mai mult decât era politic corect. Asta l-a făcut cu nervii pe Dej care cu ocazia unei plenare din vara 1958 a tras apa după mai mulți tovarăși cu munci de răspundere printre care și Doncea și Roller. Disperat că va fi trimis undeva la munca de jos (să vândă loz în plic sau așa ceva) sau chiar la zdup, Roler s-a sinucis.

            Principalul câștig al afacerii a fost că toată maculatura lui Roller a fost scoasă definitiv din circulație și Dej a permis ca istoria românilor predată în școli să nu mai fie exclusiv o colecție de minciuni fetide.

            • victor L spune:

              Da, ai dreptate, e vorba de cei trei enumerati de tine.
              Memoria bat-o vinja, care ma mai lasa, imi zice ca evadrea a fost prin anii `40 si au ajuns in URSS prin Yugoslavia.

    • George Petrineanu spune:

      Stiu de la mine insumi: abonamentele erau unul din putinele lucruri care nu erau interzise. Dar din pacate, din cauza debandadei generalizate instalate prin 1980 livrarile la carti si reviste erau pe sponci si pe sub mina. Dar culmea, aveam pentru copil un abonament la o revista de copii ruseasca, Martinel, parca, scrisa in româneste. Avea o grafica si un continut frumos, fara propoaganda (propaganda prosteasca si de prost gust se facea in România, nu URSS!).
      Deci era posibil sa nu mai poti sa te abonezi pentru ca se depasea cota.

    • Stefan spune:

      Eu îmi amintesc cu drag de revista “Mischa”. Făceam abonament prin școală cu doamna de franceză și ne minunam de foaia velina și imaginile colorate. O plăcere! (Bun, pe lângă Gazeta Matematica :))

  6. mike spune:

    “o minoritate eroica, nu aveam mai mult de 2-3 intelectuali la un milion”—astazi cred ca ne da cu minus (-2-3 la 1 milion) iar acest lucru se observa…

  7. Ion I. Ion spune:

    mi se pare in faliment România Literară. Văd pe siteul lor că nu au mai actualizat nimic de prin martie. De tipărit au mai tipărit ceva?

  8. Dante69 spune:

    De acord. RL a fost si ramane o publicatie serioasa. Si eu am ajuns incepand pe la mijlocul anilor 2000 sa cirect exclusiv RL pentru ca in rest presa era si ramas otrava. Din pacate plecand din tara n-am mai avut acces decat la numere disparate iar abonamentul pentru straintate e un pic cam piperat. Am sugerat redactiei posibilitatea unui abonament in format electronic dar din pacate nu mi s-a raspuns. Oricum RL ramane ceva unic si sper sa reziste. Din tot ce am vazut similar in spatiul anglo-saxon sau francez nu exista ceva la acelasi nivel. Poate doar Literaturnaia Gazeta sa fie dar nu cunosc limba rusa.

    • Dedalus spune:

      Rareori se uita cineva in casuta de spam/junk. unde intra corespondenta primita prima data.

      Si in unele situatii secretarele nici nu vor sa se uite acolo, se prefac ca nu stiu, doar ca sa nu primeasca de lucru.

      Multe persoane nici nu stiu sa foloseasca emailul.

      In Romania, daca vrei sa iei contact cu o organizatie, trebuie sa dai telefon si sa ceri cu seful.

  9. victor L spune:

    Prin anii `70 auzeam un nume de scriitor, fost detinut politic, Paul Goma. La Europa libera, normal, nu in presa noastra. Nu citisem nimic de el (nu stiu daca a publicat ceva in tara). Dar in `77, dupa cutremurul din martie, pe o coloana dintr-o pagina a Romaniei literare, era un articolas de Paul Goma. Nu mai retin exact, dar parca era despre mortii de la cutremur.
    Dupa, nu i-am mai intilnit semnatura in revistele Iepocii de Aur :P



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)