Home » Cultura »Educatie »Opinie » Citesti:

Așezarea științei

Virgil Iordache octombrie 18, 2018 Cultura, Educatie, Opinie
8 comentarii 975 Vizualizari

Un copil vede din depărtare luminile unui oraș al cunoașterii. Este așezarea științei, un domeniu al vieții bine delimitat în care se întâmplă ceva strălucitor. Curiozitate îl motivează să afle tot mai multe, oamenii mari îl îndeamnă văzându-i darurile potrivite pentru asta și disponibilitatea la efort.

Pe măsură ce crește își însușește șțtiința și o pune într-un loc al vieții lui. Se simte mai puternic având cunoaștere, știința se dovedește o resursă importantă. Așezarea astfel a științei e decizia sa și îi folosește la acțiunea în lume. Devine un purtător de steag al științei pe drumul său pe care intră în viața celor mari. Ștința este ceva domestic pentru el, ține de viața de lângă casă. Obiectivitatea există, dar nu îi este aproape de inimă.

Observă felul de a fi al altor oameni, unora la pasă de știință, altora nu, dar toți îi folosesc rezultatele. Știința e într-o anumită poziție față de un reper, are o așezare în cultură. Dar care e reperul în funcție de care să aprecieze locul ei ? Să fie chiar știința ? E prima opțiune, pentru că îi este la îndemână. Doar de acolo poate observa cu obiectivitate în jur, iar a fi obiectiv e ceva foarte important pentru el. Rigorile metodei ștințifice i-au impregnat felul de a fi. Survine despărțirea de emoțional. Apare o responsabilitate față de cunoaștere, o bărbăție clasică.

Află că științe sunt de multe feluri, iar cea pe care o stăpânește e numai un domeniu. Învață să respecte alte domenii pe care nu le stăpânește. Onestitatea intelectuală îl îndreaptă spre modestie. Toate demeniile științelor au un rol, iar ștința ca întreg are ea însăși numai un rol în economia vieții sociale. Tânărul om de știință își formează o reprezentare cu privire la structura cunoașterii și a culturii. Aplicând astfel până la capăt metoda științifică în propria viață se simte cu obiectivitate așezat. Morala și dragostea pot fi reconstruite rațional, fără nici o legătură cu emoțiile. Dragostea e scopul ca persoana iubită să își îndeplinească scopurile.

Odată cu maturizarea profesională îi devine limpede că ideea sa cu privire la toate acestea e numai o abstracție, un mod particular de a gândi, o viziune asupra lumii. Mai vede că nu există argumente decisive pentru a alege rațional o viziune asupra lumii sau alta. E mai degrabă vorba de familiaritate, de prieteni cu care trăiești împreună. Dar nu toți oamenii sunt prieteni, unii sunt străini.

Îi pare că trebuie să existe ceva mai amplu, care unește toate modurile de a fi. Rămâne tot mai singur în preocupările sale, oamenii nu sunt prea preocupați de întrebări abstracte. Așezarea științei e acum o înțelegere cu privire la un rost, o rânduire de bun simț care vine de la sine. Știința și consecințele asupra oamenilor ei se așează printr-o negociere implicită sau explicită, prin viața practică socială. Nu putem descrie științific această așezare, dar ea există în fiecare țară. Unele societăți o prețuiesc mai mult, alte mai puțin, altele doar se prefac a o aprecia, mai mult sau mai puțin.

Situația nu e tocmai mulțumitoare pentru fostul copil curios. Poate fi gândirea rațională, dezvăluirea structurilor lumii doar un subiect de negociere ? Poate fi cunoașterea autentică prin puterea minții și efortul tehnologic bună, la o adică, de aruncat din istorie ? Poate fi ea distorsionată într-un instrument al minciunii, al dominării și răului ? Poate fi, când lipsește dragostea de oameni. Realitatea nu poate fi contestată.

Curiozitatea, învățarea asiduă, practicarea cu onestitate a științei, înțelegerea rostului ei în viața socială, susținerea responsabilă a acestui rost, nu pot garanta ca toate acestea să nu fie deturnate prin viclenie și forță către facerea răului. Așezarea științei era pe nisip, nu pe stâncă, era fără temelie. Omul cere atunci ajutor, tot ceea ce era omenește de făcut fusese făcut. Dragostea trebuie să revină, dar nu sub forma unui atașament emoțional, ci alcumva. Dar cum ?

Răspunsul vine greu, prin mici urcări și adânci căderi. Omul află că așezarea științei a fost de la bun început o învestitură cu autoritate, o metodă de folosire a rațiunii, un dar din partea Celui care ține lumea. Un dar constând în semințele curiozității, corectitudinii și inteligenței din carea asemenea unui copac se dezvoltă cunoașterea științifică. Dragostea survine din rațiune, din convingeri, și umple inima cu o căldură aparte.

Recunoștința este acum principala sa motivație. Curiozitatea se îmbracă în respect, dragoste cu ingrediente de teamă, hotărârea unei bărbății creștine. Practicarea științei ajunge un mod de a aduce slavă lui Dumnezeu, o împletire de coșuri din nuielele minții. Vocabularul credinței nu pătrunde în știință, așa cum pământul nu pătrunde în autovehicolul cu care mergi, dar te deplasezi pe pământ.

Așezarea științei pare a fi asemenea unei scări. Urcarea treptelor e dificilă și frumoasă. La început nu poți vedea că sunt și alte feluri de scări prin preajmă, distanțele față de ele sunt mari, iar perspectiva lipsește. Știi despre ele doar din cărți. De la o vreme se zărește câte ceva din arhitectura ascensiunii oamenilor. Mintea nu se poate opri să sesizeze structuri, probabil o deformație profesională, după cum spune inima.

Capătul scării nu se vede niciodată. Important e să ne străduim să urcăm și să întindem o mână când e nevoie, din minte și din inimă.

_____

Notă:

Textul a beneficiat de opiniile editorului platformei Contributors și reprezintă o versiune dezvoltată a unui text publicat anterior pe platforma Doxologia.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. milady spune:

    Foarte interesant modul in care autorul isi conduce demersul!… E om de stiinta si ajunge… unde ajunge! FIRESC!… Cu INIMA, n-ai decit o singura CALE: a LUI! Mi-a placut demersul si concluzia, mult mai mult, CATEGORIC, decit punctul de plecare (primul capitol) al ultimei carti – postume – , a lui Stephen Hawking: “Brief Answers to the Big Questions”. A aflat el cum stau lucrurile… LA FATA LOCULUI! Asta e!… Sa aiba parte de LUMINA!!! A spus lucruri mai mult decit surprinzatoare toata viata, aflata sub semnul unei incercari fara iesire… Dar…. concluzia, inainte de trecerea pragului, e dezamagitoare… La un moment dat, cu niste ani in urma, parea a fi mult mai LUMINAT, iar declaratiile lui pareau a fi intr-o alta paradigma, dar… Ii doresc sa fie-n LUMINA acolo unde se afla acum!…. Deci, pentru mine, a fost binevenita lectura gindurilor autorului, pe care imi permit sa le completez intr-o nota ludica.

    DRAGOSTEA, izvorinda doar din INIMA, fiind laitmotivul intregului excurs, fac apel la o amintire relatata de-un bun prieten care a avut sansa, cu multi ani in urma, ca, intr-un interviu luat unui mare si luminat om de stiinta roman – acad. Grigore Moisil – , sa afle urmatoarele: la un curs, intrebat fiind de studenţi cum va fi viaţa în anul 2000 (foarte departe pe-atunci), dom’ profesor a raspuns, în stilu-i graseiat: “Viaţa, drragii mei, in anul 2000, va fi automatizata”. “Chiar totul, dom’ profesor?” s-au mirat studentii. “Totul va fi automatizat, drragilor.” a raspuns calm dom’ profesor. “Bine, bine, dar… dragostea, si ea va fi… automatizata?” au supralicitat studentii. Sigur pe el, inteleptul Moisil le-a raspuns: “Drragostea, drragii mei, in anul 2000, va fi, ca si pin’ acum, manuala!”

  2. unu' spune:

    Un adolescent descopera si nazuieste, atras de Frumos si de Adevar. Lumea, sinele si ceilalti i se revela si diferentiaza treptat, iar Dragostea sta gata sa irumpa. Alegerile ii sunt conditionate de contextul general si de specificul familiei si al “locului” unde creste. Formatia sa intelectuala si viitoarele alegeri fundamentale se structureaza in acesti ani adolescentini.
    Acum cincizeci de ani am privit in jur (cu destula intelegere) si am cautat “ceva” care sa ma tina cat mai departe de uratul care ne inconjura, de “putere” si de “bani”. Am avut sansa (rara in acele vremuri) de a fi fost avizat de foarte timpuriu asupra minciunii odioase in care traia societatea romaneasca a acelor vremi. Am avut sansa (multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi pentru asta) de a intalni suflete superbe, de a putea iubi si de a fi iubit, de a ramane departe de imoralitatea si uratenia care ne asaltau …
    Asta mi-a determinat alegerea (una dintre alegerile fundamentale ale vietii, care cred ca a fost calea multora din generatia aceea) pentru o indeletnicire care sa ma fereasca de ispitele vremurilor: o Stiinta a stiintelor, frumoasa si “inutila”…Alegerea a fost dictata in principal de considerente morale, in absenta unor dovezi de “talent special” in acea directie … As repeta aceasta decizie, fara ezitare, daca mi-as retrai viata. Cel mai faimos reprezentant al acestei Stiinte din ultima jumatate de veac scria-evocand propria experienta- ca pentru a face descoperiri importante in acest domeniu, ne trebuie inocenta copiilor, pentru a putea asculta Vocea care ne spune cum stau lucrurile in acea lume, imaginara si ideala, poate singura in care Adevarul (cert) si Frumosul sunt legate inextricabil.
    Nu cred ca avem motive sa ne mandrim cu asemenea alegere: pentru o minte/suflet deschis/a, era usor sa vezi minciuna si pericolul. E mai greu sa vezi ca nociv ceva care (pe moment, sau aparent) iti “face bine”… Acel rau, al acelor vremuri, era strigator la cer. Astazi … e mai greu, sunt mai multe alegeri posibile. Poate ca, in familie sau in scoala, modelele sunt mai rare,
    iar “ispitele” mult mai diverse.

    Am mai scris aici, comentand un alt articol, ceva din experienta mea didactica recenta:
    Suparat pe apatia studentilor in timpul unui curs, am lasat deoparte specialitatea mea si le-am tinut urmatorul discurs:
    <>

    Aici, cu acest verb, revenim la esenta articolului: daca refuzam sa dam un Sens lumii si vietii personale, renuntam la a incerca “sa intelegem”; desigur, se poate trai si asa, nu se moare din asta… Dar se moare.
    E bine cunoscuta o mica “povestire”, cu care inchei aceasta interventie. O fac pentru ca, de fiecare data cand mi-o amintesc, sau o spun altora, ma emotioneaza.
    <>

  3. unu' spune:

    Ups, vad ca folosirea semnelor a provocat omiterea textului incadrat !

    Pentru primul este acesta :

    Se spune ca in orice limba exista doua verbe fundamentale “a fi” si “a avea”. Se mai spune ca oamenii isi traiesc viata in functie de preferinta catre unul sau altul dintre cele doua verbe. Eu va propun o a treia optiune, care ar fi verbul A INTELEGE.

    Pentru al doilea este :

    Un batran se plimba pe malul marii; merge, descult, prin nisipul ud si gandeste:
    Doamne, imi retraiesc acum, cand sfarsitul e aproape, viata. Vad ca, in tot acest timp, pasii Tai m-au insotit. Dar in cele mai grele momente, vad ca au fost doar pasii mei. De ce m-ai lasat, Doamne, singur, in acele clipe ?
    Aude glasul Domnului, care ii raspunde:
    Nefericitule, aceia erau pasii Mei, caci atunci te tineam in brate.

  4. DIONISIE spune:

    Știința e modestă și dă din umeri la multe dintre întrebări, mai ales unora dintre cele mai fundamentale. Religia are răspunsul la aceste întrebări fundamentale, dar trebuie sa crezi! Pe cine? Pe creștini? Musulmani? Budiști?
    Ce ne poate spune știința cu siguranță astăzi este că dacă există un Creator evidențele nu îl arată preocupat de crearea Vieții. Universul clădit este profund ostil: galaxii întregi sterilizate de prezența quasarilor, Terra însăși supusă unor repetate extincții in masă. În cazul din urmă se poate specula că însăși Potopul biblic e un exemplu în care Dumnezeu nemulțumit de Creație face tabula rassa pentru o lume mai bună, dar ce fel de Atotputernicie și Atotștiință e asta in care trebuie să o ia mereu și mereu de la capăt? Și cu ce i-au păcătuit trilobiții de i-au ras de pe suprafața Pământului?
    Trăirile sufletești și excursurile poetice nu țin loc de ADEVĂR și REALITATE.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Mulţumesc foarte mult pentru comentariu.

      Când vă referiţi la trăiri sufleteşti folosiţi un termen tipic gândirii religioase, suflet, care nu are nici un echivalent în ştiinţă. Sigur, se poate folosi o teorie de emergenţă pe creier, etc, dar cum ştiţi pe lângă probleme epistemice sunt şi probleme ontologice legate de această eventuală reducere, pe scurt nu există o ontologie constrângătoare în acest sens, chestiunea unificării generale e deschisă şi probabil insolubilă, poate chiar o falsă problemă.

      Ce am vrut să spun nu e că există suflet, ci doar că operăm în limbaj comun cu termeni care nu au legătură cu ştiinţa şi ni se pare că înţelegem ce vrem să spunem.

      Limbajul ştiinţific e doar un domeniu periferic în raport cu reprezentările în limbaj comun, un apendice cultural al acestuia creat pentru anumite scopuri. La altele nu foloseşte, nu are cum.

      gânduri bune,

  5. unu' spune:

    A pune in contrapozitie stiinta si religia imi apare o indeletnicire pe cat de raspandita, pe atat de absurda.
    Ambele raspund unei nazuinte SPIRITUALE, aceea de a Intelege, de a Cunoaste: nazuinta ce are in vedereBinele, Adevarul, Libertatea, Frumosul (si antonimele lor) in raport cu “liberul arbitru al fiecaruia”. Ambele dau un anume SENS existentei noastre. Ambele sunt ALEGERI LIBERE si raspund unor nazuinte; spre deosebire de nevoile noastre materiale, aceste nazuinte sunt prezente in proportii foarte diverse in cazul fiecarui individ. Uneori lipsesc aproape complet (asta este nu doar FIRESC ci si, uneori, salutar: daca toti am
    fi calugari sau oameni de stiinta, am cam muri de foame…).
    Marile religii sunt rezultatul unor experiente EXTRAORDINARE ale fondatorilor lor, experiente care prin profunzimea lor au supravietuit si au devenit Religii. Care au urmarit gasirea unei ARMONII SOCIALE, plecand de la o ARMONIE a sufletului fiecaruia dintre noi. Aderenta la o astfel de religie incepe cu NECESITATEA CAUTARII LUI DUMNEZEU. O nazuinta individuala (astazi tot mai rara), pe care o poate trezi o anume experienta, o anume REVELATIE. Iata cum, ca si in stiinta, e nevoie de o anumita EXPERIENTA care sa declanseze
    mecanismul dorintei de a INTELEGE. Stiinta si religia sunt doua modalitati (absolut COMPATIBILE intre ele!) de a ne satisface dorinta de a da un SENS, de a INTELEGE. Newton a fost si teolog, iar Einstein ateu convins.
    Cele doua alegeri sunt independente, dar prin nimic incompatibile; experientele personale sunt cele care ne dicteaza
    optiunile. Cat despre interpretarea “mot à mot” a unor pasaje din Vechiul Testament, asta imi pare la fel de gresit
    ca si a argumenta ca minunile lui Isus sunt imposibile fizic …
    Deosebirile intre stiinta si religie sunt in mod evident reduse la faptul ca stiinta este “unanim acceptata” (de catre cei
    care inteleg despre ce se vorbeste), in vreme ce religiile sunt mai multe si au un “caracter subiectiv”. Daca insa
    reflectam putin (dar in cunostinta de cauza), vom vedea ca ambele sunt, IN PLAN INDIVIDUAL, alegeri care servesc
    un scop asemanator si legitim. “Contradictiile” intre marile religii sunt aparente: TOATE au in vedere intelegerea
    si depasirea SUFERINTEI OMULUI si alcatuirea unei ARMONII SOCIALE. Lucru de care, desigur, se preocupa
    si stiintele. Doar ca acestea din urma mai dau si posibilitatea/probabilitatea de a disparea (inainte ca un asteroid
    trimis de un Zeu Rau sa faca acelasi lucru)….



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


E randul tau

Pentru Mike the Hunter, cu referire strict la proiectele PCCF finantate pe domeniul Stiinte Exacte ...

de: Lucian Pintilie

la "Academia Română NU mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală!"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

noiembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)