Home » Cultura » Citesti:

A munci ca mine și a nu avea – deplorabil! La o tacla (imaginară) cu Mihai Eminescu

Daniela Dumbrava ianuarie 15, 2019 Cultura
17 comentarii 1,973 Vizualizari

Dragă Domnule Eminescu, mă înșel eu sau tocmai ați fost eliberat din funcția de revizor școlar? Înalta Curte de Conturi v-a deschis un dosar în 16 iunie 1876 și vi se impută că există lipsuri din gestiunea Bibliotecii Central Universitare din Iași. Aud, de asemenea, că din ordinele lui Gheorghe Chițu, ministru al Cultelor și Înstrucțiunii Publice, s-au accelerat dispozițiile de a preda arhiva revizoratului școlar. Pare că nu îi mulțumește nici faptul că ați aranjat acea arhivă, cu atît mai puțin părerile Dumitale despre cărțile de pedagogie pe care le achiziționați, ori sugestiile rezumate în rapoartele ministeriale în aceeași chestiune. Cum raspundeti la aceste acuzatii ?

M. Eminescu: După cum veți fi știut deja, distinsă interlocutoare, judecătorul de instrucție a solicitat mărturia lui Samson Bodnărescu, fost coleg de-al meu la BCU și Junimist, căruia i-a trimis o citație în sensul acuzațiilor menționate de Dvs., fiind vorba de o urmărire pe cale civilă. Din câte îmi aduc aminte, trebuie să fi trecut ceva timp de atunci, mă iartați dacă memoria nu mă mai ajută, Samson a primit dispoziția de la mine în termenii aceștia: „Cînd vei fi interogat, te rog spune adevărul. Nu evaziv, nu încurcat, căci toată responsabilitatea civilă e o copilărie alături cu urmările ce le-ar avea pentru mine un singur neadevăr ce l-ai spune. Un neadevăr ar fi în stare să mă nenorocească pe toată viața și să-mi răpească onoarea. [...] Dacă mai vrei informații ți le pot da”.

În ce privește recomandarea mea anume a cărții pedagogice Povățuitoriu la citire prin scriere, ea se referă la abecedariul compus de Creangă, Ienăchescu, s.a., care pîn-acuma e cel mai bun abecedariu românesc, aprobat prin comisie examinatoare cît și de onor Ministeriu. Deosebirea între metoda propusă de această broșură și învățarea rutinară și mecanică, precum se profesează ea în genere în școlile noastre, este deosăbirea dintre învățământul viu și intuitiv și mecanismul mort al memorării de lucruri neînțelese de copii; este deosebirea dintre pedagogie și dresură. Într-adevăr, prin metoda veche a silabisărei, a memorării mecanice de semne și cuvinte, inteligența copiilor nu era cu mult mai bine tractată decît inteligența unui animal care se desprinde prin frică și silă la o mulțime de apucături automatice de care nu-și poate da seama.

Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară

O clipă, Domnule Eminescu, Dumitale spui că nu este de folos memorarea în procesul pedagogic și că elevii nu înțeleg ceea ce memorează? Poate știți, realitatea noastră acum este una foarte diferită, există manual unic, și, dacă apar greșeli, cum s-a și întâmplat, există posibilitatea corectării erorilor. Dar, abia după ce sute de mii de exemplare sunt publicate. Iar acum se re-rediscută editarea manualelor alternative. Reformele în învățământ se succed odată cu întorsul a sute de pagini de manual, într-o cronologie furioasă ca o erinie.

M. Eminescu: Îmi este destul de greu să imaginez ce se întîmplă în timpurile Dumneavoastră, însă dacă ar fi să aruncăm o privire în manualele noastre scolastice ne vom încredința că elevii trebuie să fi învățat ca în somnambulism, că nu știu ce scriu, nici ce citesc. Abia cînd vîrsta le trezește mintea, li se ia albeața de pe ochi și încep a înțelege ce au învățat în școală. Iar acele cunoștințe, cîștigate în mod mecanic, vedem că nu s-au lipit de memorie, au rămas niște urme slabe din ele, așa încît omul matur pe de o parte nu se mai poate folosi de dînsele, pe de alta vede că este prea tîrziu pentru a mai reîncepe. Și toate acestea abstrăgînd de la dezgustul împotriva cărții pe care metoda mecanică îl inspiră copiilor.

Cumva trăsnită de felul cum pot să semene timpurile între ele, insist cu întrebările. Mă faceți curioasă, dragă Domnule Eminescu: care ar fi metoda ce ar putea face ca urmele slabe să fie trainice?

M. Eminescu: Uitați, acest manual elaborat de Creangă și de alții ca el, ar putea fi instrumentul unui învățător ce lasă vergile țepene din mână și s-ar apleca cu un suflet uman spre inima elevilor, spre treapta copilărească a sufletelor lor, să le disciplineze, nu să le siluiască. Prin jocuri copiii învață a iubi orînduiala. Apoi li se face deosebirea între ființe și lucruri, ei fiind puși a numi ființe și a spune ce fac ele, cum sînt; după cum știți, tot astfel la lucruri, încît zilele cele dentîi se zugrăvesc în mod neșters în frageda lor minte, cunoștințe cari le vor fi atît de folositoare la deosebirea gramaticală a cuvintelor. Asta îi raportam și dlui Ministru, anume că: „urmărind șirul acestor dezvoltări treptate, vă veți convinge, că învățătorul nu anticipează niciodată, că el se servește totdeauna de micul capital de cunoștințe din viața copilului pentru a-l face pe acesta, să vie de la sine ce nu știuse. Copilul se desprinde a distinge, a judeca, a-și da seama de ceea ce gîndește. [...] Nici un om nu se întărește citind un tractat de gimnastică, ci făcînd exerciții, nici un om nu se-nvață a judeca citind judecăți scrise gata de alții, ci judecînd singur și dîndu-și singur seama de natura lucrurilor”.

Cred că încep să înțeleg ceea ce spuneți, dragă Domnule Eminescu. Ceea ce nu înțeleg însă este cum anume un om cu idei ca Dumitale nu-și mai găsește locul într-un minister de profil. Mă intrigă o confesiune pe care i-o faceți Domnului Slavici, anume că nu aveți cum să vă relocați la București din Iașii care v-au făcut zilele nefericite, și că numai aripile lui Aiolos v-ar fi putut aduce în capitală. În mod straniu, ajungeți la un silogism pe care țin să îl aduc în discuția noastră:

A nu munci și a nu avea – just

A nu munci și a avea – superb!

A munci ca mine și a nu avea – deplorabil!

A munci și a avea – just!

M. Eminescu: Distinsă și prețioasă amică, îi scriam lui Lonida Panoplo următorul gînd, l-aș invoca aici, cu iertare pentru lipsa de modestie: „Un om nu poate face nimic într-o țară rău tocmită și măcar să tot poruncească, rămîne la vorba ceea: a poruncit cînelui și cînele pisicei și pisica șoarecelui, iar șoarecele și-a atîrnat porunca de coadă”. [...] Școala va fi bună cînd popa va fi bun, darea mică, subprefecții oameni care știe administrație, finanțe și economie politică, învățătorii pedagogi, pe cînd adică va fi și școala școală, statul stat și omul om, precum e în toată lumea iar nu cum e la noi ca la nimeni, unde găsești în cercurile cele mai înalte oameni care trăiesc în vecinică dușmănie cu gramatica, necum cu alte cunoștințe sau cu dreapta judecată.

*

Nu l-am mai plictisit cu întrebări pe Domnul Mihai Eminescu. Mi-am dat seama că lumile noastre pot să semene cum poate nici el ar fi putut-o imagina. Mi-am dat seama că, atunci ca și acum, ar fi concediat dintr-un minister public, că ideile sale ar putea să rămînă tot atît de mute în hîrțogăraia administrației publice, că miniștrii nu i-ar citi recomandările, că programele școlare nu ar ține cont de ideile sale. Iar dacă lucrurile stau astfel, ce anume îl mai poate omagia pe Eminescu astăzi și să îi cadă și lui bine, nefiind ad eternum un Luceafăr singur și rece?

Surse:

Arhivele Statului București, Fond MCIP, Dosar 3040/1976, f. 77 rv, 78 rv.;

Muzeul Literaturii Române, Corespondența M. Eminescu, 04 aprilie 1976;

Biblioteca Central Universitară (Iași), Acta corespondenților pe anul 1876, dosar 1/1876, f. 96;

Ioan Slavici, Sbuciumări politice la românii din Ungaria, București, 1911, p. 15-16;

Biblioteca Academiei Române, ms. 2264, f 213 rv;

Mihai Eminescu, Opere XVI. Corespondență. Documentar, cu reproduceri după manuscrise și documente, Editura Academiei RPR, 1989, p. 169, 175-1976, 179, 182, 318, 579.

NB: Dialogul este pur imaginar. Sursele sunt indicate pentru a-l putea construi fără a fi lezate drepturile de copyright ale publicațiilor care le încorporează.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "17 comments" on this Article:

  1. Cinicul spune:

    Superba adaptarea/potrivirea la vremurile noastre.

    Totusi Eminescu nu recomanda manuale alternative ci un manual mai bun.
    Cred totusi ca problema nu este manualul unic ci manualul prost. Manualele alternative au fost o smecherie de facut bani de o multime de profesori nechemati si de pseudo-editori. Nu insemna ca erau bune, erau scrise de niste ilustri anonimi care se intampla sa aiba conexiunea necesara acolo unde trebuie.

  2. Todea Nicolae spune:

    Superb! Iata cat de actual este Domnul Eminescu!

  3. neamtu tiganu spune:

    Va multumesc pt curajul de a dialoga cu acest “cadavru din debara”, cum il caracteriza un mare clasic in viata.
    La 130 de ani de la nastere, eu spun “la Multi ani!, Mihai Eminescu..

    • Cinicul spune:

      Acest clasic in viata este parte a unei noi elite mai internationalizata decat erau internationalistii socialisti (stalinisti) ai anilor 40-50, din care facea parte si distinsu-i parinte.
      Lor le pute Eminescu nu pentru poezia scrisa, ci pentru publicistica sa, dar nu vor spune asta nicioadata raspicat. Cum sa spui ca te deranjeaza niste articole din ziare in care Eminescu demonstreaza cu date statistice ca taranul roman era spoilat de niste smenari mai rafinati.

  4. Vlad spune:

    Hei badie Mihai, nici targul Iesilor nu mai e asa cum il stii … de ar fi sa treci prin bojdeuca de la Humulesti ai gasi-o dotata cu cele de trebuinta pentru comunicatia din ziua de azi: laptop, smart phone, router wireless … Nu numai ca te poti conecta la Internet si sa intri in conversatii vizuale cu oameni de pilda din Bucuresti sau chiar Viena dar poti accesa instant continutul bibliotecilor si universitatilor din lumea intreaga. Si lumea Mihai ai sa fii uimit, e mult mai mare decat targusorul prafuit al Iesilor.

    Azi chestiunea nu e intr-atat sa accesezi informatiile cat sa fii selectiv cu ele caci altfel, vai te poti pierde in noianul de informatii, stii potopul de care s-a salvat Noe pe vremuri …

    Nici scrisul nu mai e ce-a fost … acum totul e interactiv, poti pune un hyper link si apoi un altul si asa poti deschide amplu aria comunicarii spre un camp mai vast, pastrand concizia in textul principal, apoi sigur poti sa pui un video, poti intra in direct cand situatia o cere si de pilda poti face o clasa de scoala sateasca sa se conecteze la lumea intreaga si de acolo sa invete pe altii de pilda … Adica cu putine resurse se poate ajunge in cele mai indepartate catune … si aduce lumina #cunoasterii (hashtag cunoastere) si acolo. Unde acolo poate fi un grup intr-o retea sociala, de pilda Facebook.

    Nici distantele si duratele nu mai sunt cum erau … azi toata lumea se afla ingramaditi in grupuri de discutii care nu sunt mai departe de altele decat la un click distanta si asa poti strabate sute sau mii de kilometri in mai putin de o secunda.

    Modurile in care informatia si cunoasterea se structureaza in web-ul semantic sunt uimitoare … atat doar ca nu ne lasa ochelarii bulelor de comunicare sa le observam.

    Sigur nu intr-atat e necesar a structura cunoasterea pe domenii si arii de interes formand arbori taxonomici din care sa bunghim cate o frunzulita, ici colea, straini de trunchiul comun din care toaste isi au obarsia, cat a putea sa gasim ce este relevant si a reusi sa ne aducem aportul in acest flux continuu schimbator fara sa ne pierdem in el si … vai sa ajungem sa fim luati si dusi fara vreo speranta de a mai vedea tarmul.

    • Cinicul spune:

      PS

      Badie Mihai
      Tocmai am uitat sa-ti spun un mare necaz ce ma apasa: mai toti junii de azi nu cetesc nici o carte. Doamne ce bune vremuri erau acelea cand puteai sa-i pui ce Calul Balan si sa le dai o proba de invatatura sanatoasa sa le iasa toti fesibucii din cap.
      Mai rau este ca nici oamenii ca noi, trecuti prin scolile de pe vremurile pacatoase cand te luptai cu targovetele din Tragul Cucului sa-ti dea o carte mai buna din cele ascunse sub tejghea, fara portretul lui voda pe prima pagina, iaca nici ei nu mai cetesc nimic. Stau si se chiorasc ore intregi la niste tablouri cu filme turcesti sau americanesti, in care sultanul isi ia o noua cadana, ori niste arnauti cu niste puscoaiece cat un tun impusca tot ce vad in cale.
      M-au chemat niste boieri mai noi in vizita la conac la ei in Copou. Aveau case mari si frumoase, dar n-am vazut un singura carte.
      La universitate pe scaunul lu conu Maiorescu s-au aburcat niste neica nimeni, unu s-a mutat la Bucuresti, poate l-ai vazut pe la Capsa, si da legi sa-i scoata basma curata pe toti hotii.
      Cand oi veni la Esi, nu mai mergem la Bolta Rece, ca s-au turcit si acolo boierii. Ultima data cand am fost acolo sarmalutele n-au mai fost la fel de bune si baietul mi-a dat un bon de mana parca scris in slove chirilice. Tot Tincuta face sarmale mai bune, iar vinul il fac eu cumparand struguri de la Vaslui, fara sa-l botez.
      Ptiu drace ca rau am mai ajuns!

      • Harald spune:

        mai toti junii de azi nu cetesc nici o carte

        Asta nu e neapărat echivalent cu ”junii de azi nu învață nimic”. Spre marea uimire a multora, dintr-un filmuleț de 3 minute se poate învăța adesea mai mult decât din 10 pagini de text. Am remarcat tendința asta încă în urmă cu vreo 15 ani, la început în domeniile tehnice: ”junii” nu mai luau notițe și nu mai făceau schițe ale interiorului unui aparat, făceau pur și simplu o poză după ce dădeau capacul jos. Acum, oricine face un filmuleț de 3 minute, îl urcă pe Youtube și îți arată cum să faci una sau alta.

        Într-un peisaj mai larg, așa se și explică eternul motiv de lamentare provind analfabetismul funcțional: da, acei 42% dintre tineri nu înțeleg un text scris, dar învață o mulțime de lucruri văzând și făcând. Exact cum învățau strămoșii lor, în urmă cu 200 – 300 de ani, uitându-se la ce face meșterul, nu buchisind texte adesea incomplete.

        Mai mult decât atât, din același filmuleț de 3 minute, unii rețin anumite detalii, alții rețin alte detalii. Asta însemnând că învățarea e personalizată, mult mai personalizată și mult mai eficientă decât cea dintr-un text scris, filtrat de autor. Iar dacă textul scris era adesea ”preluat creator” de la un alt autor până nu ma înțelegeai nimic din el, filmulețul chiar cuprinde toate instrucțiunile: ”așa se face”. Exact cum învățăm de la părinți.

        • Cinicul spune:

          Tare bine ar fi sa fie asa.
          Dintr-un filmulet de 3 min nu vom invata niciodata sa vorbim si sa scriem corect romaneste si nici englezeste. Eu corectez rapoarte in limba engleza ale unor juni anglofoni care au MSc si PhD de la universitati solide si ma ingrozesc atat saracia limbajului, cat si greselile frecvente de gramatica. NB aceste texte sunt rapoarte tehnico-economice care trebuie sa mearga la autoritati guvenametale, nu sunt mesaje catre prieteni pe FB. Asta nu se intampla la rapoartele scrise de colegii din generatia pre-digitala si care inca citesc carti.
          Nu este vorba numai de accesul la informatie, care este fara discutie facilitat de lumea digitala (azi pot sintetiza intr-o ora cam cat puteam conspecta intr-o zi la Biblioteca Academiei), ci de constuirea unui om intreg, cu un afectiv complex si nu robotizat, cu imaginatie vie. Cand citesti o carte exista un proces de gandire si descoperire, e drept incet, dar este o explorarea sau chiar construirea cu mintea proprie a unor lumi necunoscute. Un filmulet de 3 min, sau chiar de 90 min, ne ofera lucruri gata digerate, iar angajarea cognitiva sau chiar afectiva este superficiala.
          Pana mai ieri credeam ca am descoperit secretul lui Polichinelle, dar m-am dezumflat, mult mai multi parinti au descoperit acest adevar dureros, junii de azi nu se mai indragostesc ca pe vremuri. Nu mai au reprezentarile romantice specifice varstei, pur si simplu au robotizat si iubirea, si asta numai pentru ca nu citesc literatura. Literatura poti citi si digital, dar Netflix sau Stan nu suplinesc lipsa de lectura.
          Tragic este ca si romanii generatii pre-digitale din diaspora nu citesc nimic, nici macar carti in limba engleza, franceza sau germana. Nu ma refer aici la capsunarii din Spania sau zidarii din Londra, ci la oameni cu studii cat de cat serioase inainte de 1989. Prin peregrinarile mele prin mai multe tari si continente am gasit doar doua familii care aveau mai mult de 20 carti in casa, una isi adusese chiar intr-un container biblioteca din Romania. Mai grav este ca multi dintre asa-zisii emigranti politici de inainte de 89 n-au citit nimic dupa plecarea din Romania, si iarasi dintre acestia am cunoscut doar cateva exceptii.

          • Harald spune:

            ”Superficialitatea” asta merge mână în mână cu eficiența. Exprimările elaborate și pretențioase merg mână în mână cu scrierea caligrafică: nu duc nicăieri. Există oameni (în general, plătiți din bani publici) care își fac un titlu de glorie din stăpânirea măiastră a exprimării și ortografiei, asta le dă un sentiment de superioritate. Dar acel sentiment e pur și simplu gratuit: nu costă nimic și valorează și mai puțin :)

            • Cinicul spune:

              Nu e vorba de scriere caligrafica, o exprimare fara gramatica arata lipsa gandirii logice, incapacitatea de a exprima clar idei si a le lega coerent. Gramatica este matematica.

              Spuneti ca aceata este un lux care este practica numai in lumea slujblelor din sectorul guvernamental. Va inselati, am lucrat pentru un an intr-un departament din sectorul public si m-am ingrozita cat de prost se scria acolo. Nici macar nu se ostenea nimeni sa faca corecturi pentru ca nu indreznea nimeni din sectorul privat sa le arate cat de tampiti sunt. NB asta, nu in Romania.

            • Harald spune:

              @Cinicul – eu n-am scris nimic despre “slujbele din sectorul guvernamental”. Mă refeream la intelkectuali autentici care primesc câte o sinecură din bani publici, spre mândria nețărmurită a neamului. Acei intelectuali nu produc nici măcar o singură idee utilă societății, abia dacă reproduc ideile lui Keynes sau Gramsci într-o formă lipsită de înțelegere, dar stăpânesc admirabil exprimările pretențioase :)

              Gramatica o fi matematică (frumoasă analogie, admit) însă o mulțime de oameni pot să-și facă treaba indiferent cum se exprimă. Mecanicii auto sunt cel mai bun exemplu, dar nici pe departe singurul.

        • mihai spune:

          Cred ca idea ca “in ziua de azi oamenii nu mai citesc” este un cliseu, o iluzie. Oamenii au citit putin dintotdeauna. Si azi, si ieri, cei care citesc au reprezentat o infima minoritate.
          Cati oameni credeti ca citeau inainte de ’89, sa zicem intr-o mare uzina, asa, procentual? Sau intr-un cartier obisnuit… Cu siguranta nu mai multi decat azi.
          Nu e vorba ca cititul a fost inlocuit prin filme. Cine nu citeste nu poate intelege nimic nici din filme.

          • Cinicul spune:

            Aveti si dvs (partial) dreptate. Intr-adevar putini oameni au citit inainte de epoca digitalului, din pacate astazi nu citesc nici cei putini care citeau pe vremuri constransi, uneori, de lipsa altui divertisment.

          • Harald spune:

            @mihai – Cine nu citeste nu poate intelege nimic nici din filme.

            Înainte de a da sentințe din astea, oricine ar trebui să întrebe un psiholog despre cum decurge procesul de învățare.

  5. Vlad Slăvoiu spune:

    Foarte tare. :)

  6. George spune:

    Salutul lui Eminescu era: ”Trăiască nația!”
    Iar răspunsul: ”Sus cu dânsa!”

  7. ELYSIUM spune:

    A munci putin si a avea pensie speciala si fraierii tinuti prosti cu ortodoxie pomeni tot din banii lor redistribuiti…si tampire prin haznale TV … e reusita in viata .



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniela Dumbrava


Daniela Dumbrava

Membru afiliat al Institutul de Istorie a Religiilor-Academia Română; PhD în științe umaniste, Universitatea de Studii din Florența, Italia; Membru al Societății Italiene d... Citeste mai departe


E randul tau

Vorbeam dimineata cu un coleg turc care imi spunea ca a inceput sa-i fie frica sa se intoarca acasa ...

de: r2

la "Complicata primăvară europeană şi capcanele dorinţei de schimbare politică"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

martie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)