joi, martie 28, 2024

A slujit România: Modelul Noel Bernard (1925-1981)

Pe 25 februarie anul acesta ar fi implinit 90 de ani. E mare pacat ca prea putini ne mai amintim. Exista oare o strada cu numele sau la Bucuresti ori in vreun alt oras din România? Mi-e teama ca nu. De ce oare, domnule Sorin Oprescu? Va raspund eu: Pentru ca nu stim sa ne respectam propria istorie. Pentru ca o desfiguram si o batjocorim. Noel Bernard a fost un mare jurnalist, un model de spirit analitic, lucid, realist, opusul total al partizanatului bombastic si gaunos al propagandei comuniste. A fost un spirit liber care a stiut sa conduca, tenace si cu intelepciune, oaza de libertate si izvorul sperantei pentru majoritatea covirsitoare a romanilor numita postul de radio „Europa Libera”. Vreme de decenii vocea lui Noel Bernard, tonul intodeauna sobru si echilibrat, calitatea exceptionala a analizelor sale politice, pe teme interne si internationale, dar si deschiderea catre subiecte economice, juridice si culturale, i-au asigurat o autoritate in tara pe care nu stiu sa o mai fi egalat in epoca cineva. Si nici dupa aceea.

Cartea memorialistica a sotiei sale, Ioana Magura-Bernard, este un compendiu de o mare sinceritate si de o remarcabila sensibilitate psihologica al celor mai semnificative momente din cariera acestui mare jurnalist. Este de notat capacitatea Ioanei Bernard de a se retrage din prim plan, de a-si formula opiniile cu calm si prin fine aluzii, prin evitarea oricarei ostentatii. Tocmai de aceea, ceea ce ne spune ea despre cercul din jurul lui Bernard, despre o serie de figuri intrate in legenda, dar si despre unii dintre cei care au jucat roluri mai mult decit dubioase, manipulati, santajati ori direct recrutati de Securitate, are, cred, valoarea unui indispensabil document. Ca unul care m-am format intelectual ascultind „Europa Libera”, pot afirma ca Noel Bernard a reprezentat pentru mine modelul ziaristului modern: obectiv, rational, dar in egala masura capabil de revolta in raport cu ororile regimului totalitar. Este unul din marile regrete ale vietii mele ca nu am apucat sa-l cunosc personal. Scrisul meu ii datoreaza tocmai accentul pe argument, pe informatii verificabile si pe civilitate ca virtuti ale comentariului politic , precum si o reticenta in raport cu tot ce tine de agresivitate scortoasa si sterila gesticulatie verbala. Atunci cind menestrelii ceausismului gen Eugen Barbu, C. V. Tudor, Artur Silvestri si altii ca ei azvirleau cu noroiul sordid al calomniei inspre „Europa Libera”, Noel Bernard a continuat sa sustina, cu sublima perseverenta, superioritatea atitudinii cumpanite. A practicat, cu mindrie si talent, stilul jurnalistic anglo-saxon. Imi amintesc astfel ce-mi scria cindva urmasul lui Noel Bernard la directia „Europei Libere”, istoricul Vlad Georgescu: „In lumea anglo-saxona, nimic nu convinge mai mult decit dubiul”. Intr-adevar, Noel Bernard a respins orice pozitie dogmatica, a favorizat si a practicat ceea ce s-ar putea numi etica dubiului, opusa oricaror certitudini inghetate. Torentelor de slogane lansate de propagandistii „socialismului multilateral dezvoltat”, el le-a contrapus informatii, comparatii si inferente logice. A stiut cit de importanta este ideologia intr-un sistem de tip totalitar si a luat intodeauna in serios rolul ideilor democratice in erodarea sistemlelor comuniste.

Pentru Ioana Bernard, Noel nu a fost doar „directorul postului nostru de radio”, ci si un sot fara pereche, un tata adoptiv formidabil pentru fiica ei din prima casatorie. A fost un prieten, un confesor, un sprijin uman permanent. Destinul politc si uman al lui Noel Bernard, intersectat pina la capat cu tribulatiile Romaniei in ultimii ani ai lui Dej si in perioda 1965-1982 a regimului Ceausescu, vorbeste despre marile sperante ale deschiderii spre Vest prin divortul partial de Moscova, despre reformele politice si economice avortate, ca si despre degringolada tarii in anii de ascensiune a delirului cultului personalitatii.

Nu cunoastem cu precizie cine si cind a dat ordinul lichidarii fizice a lui Noel Bernard. Un asemenea ordin, o stim de la Hannah Arendt si din atitea alte lucrari despre sistemul totalitar, era de regula unul oral. Este insa cert, cum se arata si in raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, ca liderul ce se credea providential, „alesul” Poporului si al Istoriei, il privea pe Noel Bernard ca pe cel mai redutabil adversar al sau. Mai ales dupa 1977, cind „Europa Libera” a devenit in chip public si incontestabil, in perioada cutremurului, ceea ce Noel Bernard dorise intotdeauna, deci un post de radio national care emite din strainatate, gelozia, ura si resentimentul lui Ceausescu in raport cu directorul de la Munchen au crescut in proportie geometrica. Recentele documente descoperite de Nestor Ratesh confirma obsesia lui Ceausescu si a Securitatii legata de „Europa Libera” si imensa ei popularitate. Nemasuratul orgoliu al dictatorului nu putea tolera o asemenea permanenta sfidare.

Pe masura ce asemenea informatii vor iesi la suprafata, se va putea documenta dincolo de orice indoiala rationala implicarea directa a conducerii PCR si a Securitatii in lichidarea lui Noel Bernard. Scopul, ca si in cazurile atentatelor impotriva Monicai Lovinescu si a lui Emil Georgescu, spre a nu mai vorbi de asasinarea lui Cornel Chiriac, era amutirea vocilor demnitatii. Trebuia dovedit ca nimeni este total ferit de „bratul lung al Securitatii”. O probeaza repetatele declaratii impertinente si impenitente ale generalului securist Plesita: ordinul conducerii de partid era sa-i „brichiseasca” pe toti cei care ridicau vocea impotriva totalitarismului comunist. Iar Noel Bernard, prin cultura sa politica de exceptie, prin impactul comentariilor sale, pe cit de ponderate ca formulare, pe atit de incisive si neiertatoare ca substanta, era desigur persoana cea mai vizata de actiunile gangsteresti ale Securitatii. Este cazul sa insistam aici pe necesitatea ca toate documentele serviciilor de informatii comuniste sa fie cit mai rapid desecretizate. Ma refer nu doar la Securitatea interna, ci si la aceea externa al carei scop era lupta impotriva fortelor democratice din exil, dezinformarea, intoxicarea gruparilor anticomuniste pro-oocidentale, terorizarea militantilor de frunte ai emigratiei politice si a familiiilor lor. Numele „cozilor de topor” trebuie sustrase tacerii vinovate a unor arhive in chip absurd si scandalos sigilate.

Cartea Ioanei Bernard este un tezaur de informatii despre nenumaratii vizitatori ai lui Noel, surse pe care el stia sa le valorizeze cu maximum de prudenta si discernamint. Intre acestia sa pomenim personaje bizare, ori de-a dreptul dubioase, gen Aristide Buhoiu si Emanuel Valeriu, fiecare facind un joc ce tinea probabil de „sarcini” primite de la mai-marii aparatului ori ai serviciilor. Sint amintiti Nicolae Breban si Alexandru Ivasiuc, acesta din urma exasperat de faptul ca Monica Lovinescu a indraznit sa-l critice. Nu realiza romancierul roman ca a te duce la Noel Bernard sa te plingi de pozitiile Monicai Lovinescu era gafa suprema.

Spirit eminamente democrat, deschis spre dialog, neavind nimic de ascuns, Noel Bernard a subestimat primejdia reprezentata de conspiratiile Securitatii. Organizatie secreta, bazata pe cultul violentei si terorii in masa, Securitatea nu a ezitat vreodata sa recurga la crima atunci si-a propus eliminarea adversarilor politici. Iar Noel Bernard, cu a sa proverbiala rigoare a diagnosticului, cu neuitabila sa voce, adinca, rafinata si patrunzatoare, era exact acel adversar care ii innebunea pe potentatii comunisti si in primul rind pe Nicolae Ceausescu. Imi amintesc si acum comentariile lui Bernard pe teme de mare semnificatie, scrise cu diamantina claritate, fara excese metaforice si cu mare eleganta stilistica. Lucru important, Noel Bernard nu a practica zeflemeaua. Cind in 1981 a cazut din functie Leonte Rautu, personaj pe care Bernard l-a studiat ani de zile cu mare interes, comentariul sau incepea laconic, abrupt si socant (citez din memorie): „Nimeni nu va plinge la caderea lui Leonte Rautu…” Intr-un alt magistral editorial compara, pentru a demonstra absurditatea „politicii de cadre”, ratiunea pentru eliminarea lui Rautu (plecarea unei fete in Occident) cu faptul ca in 1968, cind fiica lui Miron Constantinescu isi ucisese mama, acesta fusese urcat in grad ca Ministru al Educatiei.

Cu pasiune bine-stapinita, Noel Bernard a urmarit meandrele politice ale nomenklaturii, faimoasele „rotatii de cadre”, si in primul rind evolutia si mai tirziu involutia lui Ceausescu. Citez aici, din cartea Ioanei Bernard, premonitoria analiza a momentului de aparent triumf absolut legat de celebrarea implinirii virstei de 60 de ani de catre N. Ceausescu. A fost atunci o adevarata orgie encomiastica, s-a abatut asupra tarii un potop ritualistic in care adjectivita parea sa nu mai aiba leac si limita. Arborind ceea ce Nietzsche a numit patosul distantei, Noel Bernard avansa o perspectiva sceptica ce-l va fi iritat peste masura pe tiranul aflat in plin extaz paranoic: „Daca presa de partid si-a spus cuvintul, istoria mai ramine sa se pronunte. E cert ca verdictul ei va fi mai nuantat”.

Asemenea formulari, in care intuitia acuta se intilnea cu maxima obiectivitate si cu profunzimea unei viziuni ce depasea imediatul anecdotic, generau imediat ecouri de masa in Romania. Aceste editoriale de o indubitabila competenta nu lasau pe nimeni indiferent, ba chiar dimpotriva. Parerile acestui jurnalist contau in cel mai inalt grad, pentru atit admiratori cit si pentru adversari. Noel Bernard s-a intilnit cu multa lume, inclusiv, aflam din aceasta carte, cu militanti comunisti de important calibru (Gh. Apostool, Alexandru Barladeanu). A fost un sustinator al ideii de centru politic, refuzind din principiu si cu hotarire orice extremism. A detestat fanatismul, duplicitatea, intrigile. A vazut in „Europa Libera” sensul vietii sale. A slujit libertatea si astfel, cu pretul vietii, a slujit Romania.

Textul de mai sus a fost publicat in volumul Ioanei Magura-Bernard:

http://www.okian.ro/directorul-postului-nostru-de-radio-9789736694424.html

De asemenea:

https://tismaneanu.wordpress.com/2015/04/06/admirabil-noel-bernard-polonius-traieste-editorial-la-radio-europa-libera/

http://www.europalibera.org/content/article/25456922.html

https://www.contributors.ro/cultura/in-memoriam-cornel-chiriac-un-neuitat-soldat-al-libertatii/

https://www.contributors.ro/cultura/perversitatea-travestiului-cine-cum-si-de-ce-o-ataca-pe-monica-lovinescu/

https://www.contributors.ro/cultura/amintirea-lui-virgil-ierunca-gramatica-onoarei-in-vremea-dispretului/

http://www.europalibera.org/archive/vladimir-tismaneanu-blog/latest/2269/17100.html

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Domnule Profesor,

    multumesc pentru omagiul adus lui Noel Bernard. Sunt poate printre cei mai tineri care au avut sansa sa il auda si sa se bucure de adevarul adus de el pe calea undelor. Spuneti si dumneavoastra, dar imi amintesc si eu de vocea sa inconfundabila, de claritatea mesajelor sale. Asteptam in fiecare sambata editorialele sale saptamanale in care aflam ce se mai petrece in tara caci din sursele oficiale cu greu se putea obtine vreo informatie cat de cat utila. In prima jumatate a anilor ’70, cand in magazine inca se gaseau suficiente produse Noel Bernard critica industrializarea fortata. Avea dreptate caci efectele aveau sa se arate cativa ani mai tarziu. In prezentul articol ati mai amintit si alti eroi cazuti la datorie pentru adevar. Toti au fost la fel de importanti. pentru mine, foarte tanar atunci, Cornel Chiriac a jucat un rol deosebit. Nu avem sau nu vom avea strazi cu numele lui dar imi doresc ca fenomenul Cornel Chiriac sa fie analizat in mai multe teze de doctorat la confluenta intre istorie sociologie, politologie si de ce nu muzicologie. Inca mai exista martori ai acestui fenoment cu toate ca dupa 40 de ani, cine si ce isi mai aminteste cu fidelitate si demn de a fi luat in consideratie intr- o lucrare cu caracter stiintific.

    Cu mult respect si deosebita stima
    Florin dela Dunare

  2. Am descoperit cândva, răsfoind volumul ,,Aici e Europa Liberă”, ce cuprinde o parte din transcrierile editorialelor lui Noel Bernand, aceste cuvinte scrise de Virgil Ierunca la moartea reputatului jurnalist. M-au impresionat.

    ,,Se vor fi găsit, poate, unii care să nu fie receptivi la această pasiune de a referi despre realitate. Acestora le vom răspunde cu depasionatul Valery: “adevărul nu se poate obţine decât pasional”. Şi le vom mai spune că secretul lui Noel Bernard nu constă în a învălui pasional ideile şi faptele – astfel ar fi căzut în ideologie – ci în a interoga adevărurile cu pasiune.”

    • Va multumesc mult! Nu se putea spune mai frumos acest adevar despre Noel Bernard. Pentru generatia mea si pentru atatea alte generatii, vocea sa era vocea sperantei, a unui realism care refuza sa devina complicele capitularii, abdicarii etice, al consimtamantului la o ordine politica, economica si sociala fundamental stramba. Isteriei cultului personalitatii si ideologiei omniprezente, Noel Bernard le raspundea cu un calm imperturbabil, cu argumente imbatabile. Tot atatea motive pentru saptamanistii aflati in slujba Securitatii sa-l deteste.

      • Vă mulţumesc, la rândul meu, pentru acest frumos articol, care mi-a provocat un reflex al amintirii. A existat o perioadă în viaţa mea când am descoperit, fie prin texte, fie prin voci radiofonice, rândurile şi gândurile lui Noel Bernard, ale Monicăi Lovinescu şi ale lui Virgil Ierunca. I-am admirat şi le-am urmat modelul etic. Am citit şi recitit de atunci, cu pasiune, tot ce se putea citi. Îmi imaginez cum, până în 1989, fiecare cuvânt al lor era transcris, apoi interpretat şi răstălmăcit în fel şi chip în stufoase şi aiuritoare rapoarte, urmate de tot arsenalul propagandistic mediatic pus în funcţiune…

  3. De sute, mii de ori i-am auzit numele pronuntat si apoi vorbind la Europa libera.
    Directorul postului nostru de radio, daca nu ma inseala memoria.

    • Chiar asa se intituleaza cartea Ioanei Magura-Bernard (am dat link in final). O gluma din epoca: Ceausescu ajunge in varf de munte, la o stana. Se intlaneste cu un cioban. „Ma recunosti?”, intreaba geniul Carpatilor. „Eu sunt cel care vorbeste zilnic, ma auzi la radio tot timpul!”. Ciobanul, dumirit, ii raspunde: „Pai trebuie sa fiti domnul Noel Bernard!” :)

  4. Despre strazi: prin anii ’60-’70 ai secolului trecut, hoinaream ca pusti crescut in Floreasca, si pe o strada care venea, ca si astazi, din Dorobanti, din dreptul liceului Caragiale si al benzinariei PECO, pana in Calea Floreasca. Strada se numea, ca si acum, Tudor Stefan, numai ca atunci, pe tablita cu numele de strada Tudor Stefan, mai era adaugata o ‘poveste’ care suna aproximativ asa: ”militant ilegalist al PCR”.
    Anii au trecut, si Tudor Stefan a ramas tot pe strada Tudor Stefan :), chiar daca povestea explicativa a disparut de pe placuta. Asa ca, degeaba va asteptati de la domnul general (gradele se mostenesc :) ) legionar de onoare Oprescu sa dea numele de Noel Bernard sau de Cornel Chiriac unei strazi din Bucuresti… Asta nu inseamna ca domnul primar Andrei Chiliman, vlastar de isprava al unei vechi familii de liberali care dela ’48, ma intelegeti…, nu mai stie cum sa dea numele cuvenite strazilor din sectorul 1. Din contra! :(

    • Din fericire, prin efortul si meritul domnului Jean Dumitrascu, director al Filarmonicii Pitesti, o strada din Municipiul Pitesti poarta numele lui Cornel Chiriac.

  5. A fost speranta pe care a imprimat colaboratorilor si a transmis ascultatorilor.
    A fost armistitiul prin dialog in timpul curtemului din anul 1977.

    Sperata lui a fost tradata de evenimentele legate si dupa caderea comunismului.
    De atunci occidentul a efectuat o schimbare cu 180 de grade si de atunci este un meteorit care se indeparteaza de pricipiile, valorile si practicile umaniste.

  6. Va adresati lui Sorin Oprescu intrebandu-l retoric de ce nu avem in Bucuresti o strada cu numele lui Noel Bernard. Este intr-adevar o ironie fina si reusita sa te adresezi acestui derbedeu al fostei/actualei nomenclaturi in aceasta chestiune. Un Bucuresti unde doar ce a fost onorat bustul lingaului suprem flegmat in decembrie ’89 Adrian Paunescu. Un Bucuresti in care pana nu demult am avut nume de strazi si parcuri precum Leontin Salajan, Moghioros, Vasile Roaita, Emil Bodnaras, etc. Aveti dreptate, asa ne recunoastem si pretuim istoria. Aia mizera si fetida.

  7. L-am pomenit pe dl Sorin Oprescu, dar sunt si alte orase in Romania care ar fi putut da numele lui Noel Bernard, al Monicai Lovinescu, al lui Virgil Ierunca si al lui Vlad Georgescu, unor strazi. Deci, undeva, poate ca am fost nu tocmai fair cu primarul Bucurestiului fara sa-i amintesc pe cei de la Brasov, Cluj, Iasi sau Sibiu. Nu asteptam asemenea initiative de la dl Mazare la Constanta, dar poate ca ele ar fi putut veni de la domnii Boc si/sau Iohannis.Mai cu seama ca acesta din urma, odata ajuns presedintele tarii, este foarte activ pe tema confruntarii cu trecutul totalitar si a recunoasterii meritelor celor care s-au opus dictaturii. Cu ani in urma, prin 2009, impreuna cu H.-R. Patapievici si Sorin Iliesiu (da, acel Sorin Iliesiu, dar inainte de ceea ce numesc bezmetica sa transfigurare) am propus ca Bulevardul Primaverii, deci epicentrul cartierului nomenclaturii vechi si noi, sa devina Bulevardul Monica Lovinescu. Dl Oprescu n-a catadicsit sa ne raspunda. N-a fost sa fie…

    • Eu cred ca Oprescu v-a raspuns in stilul lui injurandu-va cu ce i-a venit la gura pe moment dar secretara nu putea face un raspuns oficial cu un asemenea limbaj.
      Timisoara e preocupata sa dea tiganilor cat mai multe cladiri din centru iar clujenii inca disputa care e cea mai buna palinca, cea de Dej sau cea de Zalau. Restul tarii ramane cum am stabilit: Decebal per Scorilo si Mihaela Radulescu+Mazare. Cat despre Iohannis, n-am ce spune ca face un altfel de politica la care eu nu ma pricep deloc.

      • Poate o sa fie un Bulevard Monica Lovinescu atunci cand partidul Monicai Macovei o sa aibe ceva de spus in politica. Si tot atunci sper ca cineva sa propuna ca Memorialul Antitotalitar de la Sighet sa aibe o filiala deschisa in Casa Poporului. Daca tot nu exista o lege a lustratiei dupa 25 ani de „democratie” si inca nu se stie cine a omorat peste 1000 romani in vazul tuturor, ar fi „poetic justice” pentru romani sa se deschida un astfel de Muzeu Antitotalitar in cladirea pe care Ceausescu o dorea piramida a propriului cult, cea mai mare cladire din Europa construita intr-un deceniu in care painea era pe cartela si un banc putea sa fie urmat de inchisoare iar o disensiune publica de persecutia pana la anihilare fizica a persoanei si a familiei

        • Casa Poporului ar trebui sa aiba propriul Memorial pt. ca acolo au murit cativa oameni pe santier din cate stiu din cauza conditiilor minunate oferite de regimul geniului carpatin pe care-l ridica-n slavi azi sociopati precum Ernu si Rogozanu.

  8. Felicitari dle. Profesor pentru articol!

    Totusi, nu spuneti lucrurilor pe nume si insistati cu arhivele Securitatii. E de notoriate faptul (confirmat de CNSAS) ca agentul Laurentiu aka C-tin Balaceanu Stolnici a fost cel care i-a ghidat pe killerii Securitatii pentru a-i lichida pe Noel Bernard si Vlad Georgescu. Numele celor care au plasat substantele radioactive e mai putin important. Bineinteles ca trebuie sa fie desconspirati si sa raspunda in fata legii, dar principalii vinovati sunt cei care au orchestrat crimele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro