marți, martie 19, 2024

A trai in adevar: Despre disidenti in vremuri sumbre (Cazul Viorel Padina)

Sunt destui, din pacate, cei care cred ca in Romania lui Ceausescu nu a existat nici o activitate disidenta serioasa, ca am fi fost locul unde nu s-a intamplat nimic in afara de sumbrul cenusiu al represiunii directe si indirecte, acompaniat de uralele obscene ale cultului personalitatii. Regimul a stiut sa genereze si sa perpetueze, prin perfide mijloace de dezinformare, aceasta falsa perspectiva. Fireste, nu a existat o miscare sociala autonoma precum „Solidaritatea”, dar nu putem ignora, daca nu vrem sa ofensam adevarul istoric, actiunile muncitoresti anticomuniste din Valea Jiului (august 1977) si de la Brasov (noiembrie 1987), Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania (SLOMR), Apelul luiPaul Goma pentru respectarea drepturilor omului, protestele unor Vasile Paraschiv, Vlad Georgescu, Mihai Botez, Dan Petrescu, Gabriel Andreescu, Liviu Cangeopol, Dorin Tudoran, Carmen Popescu, Dumitru Iuga,Radu Filipescu, Doina Cornea, Ion Vianu, Liviu Babes, Carl Gibson, Geza Szocs, Victor Frunza, Gh.Calciu, ale grupului de actiune Banat, ale lui Ion Puiu, Nicu Stancescu, Iulius Filip, Vasile Gogea, Gheorghe Fistioc, Pavel Nicolescu, Mihai Creanga, Petre Mihai Bacanu, Anton Uncu, Stefan Niculescu Maier, Luca Pitu, Borbely Erno si lista este inevitabil incompleta. Au existat eforturile de mentinere in viata ale nucleului de baza al PNT, asigurate in primul rand de caatre Corneliu Coposu si cei apropiati de acesta. Au existat demersuri individuale prea putin cunoscute ale unor oameni care au refuzat sa ingenuncheze. Vreau sa fiu corect inteles: nu ma refer aici la prima perioada a regimului, cand miscarea de rezistenta si actiunile de opozitie au fost lichidate cu o feroce brutalitate. Disidenta, ca fenomen politic, moral si intelectual, a inceput sa se dezvolte in Blocul Sovietic, mai cu seama dupa 1964-65 (Scrisoarea semnata de Kuron si Modzelewski, caderea lui Hrusciov, procesul Siniavski-Daniel, Soljenitin, Primavara de la Praga, Bukovski, Havel, Kohout, Havemann, KOR, Goma etc)

Revista „Obiectiv Cultural” care apare la Braila si despre care am mai avut prilejul sa scriu in aici propune o restituire a adevarului ce merita salutata. Viorel Padina, membru marcant al candva celebrului „Cenaclu de luni”,  a suferit consecintele actiunii sale disidente, a fost marginalizat, calomniat, haituit, hartuit, turnat de oameni in care a avut incredere. Poet exceptional (nu sunt critic, imi spun doar parerea de cititor), excelent eseist si ganditor politic original (aici nu sunt chiar un amator), Viorel Padina a supus unei deconstruiri neiertatoare abuzurile, abdicarile, miturile si iluziile unui sistem pervers si pervertitor, corupt si corupator. Scriind despre un alt disident (Dorin Tudoran) in anii 80, reluam titlul unei faimoase povestiri a scriitorului american Delmore Schwartz, „In Dreams Begin Responsibilities”. Tot din visul responsabilitatii s-a nascut actiunea disidenta a lui Viorel Padina, o actiune, dar si o pasiune, care nu a contenit pana azi. 

Viorel Padina, pseudonimul literar al lui Viorel Abălaru, cunoscut în mediile virtuale sub nickname-ul AVP, s-a născut pe 29 octombrie 1950, în localitatea Gura Padinii, judeţul Olt.
Unul dintre dizidenţii marcanţi ai culturii române şi singurul scriitor român din Epoca de Aur care a avut curajul de a da în judecată o editură românească, poetul Viorel Padina şi-a câştigat renumele nu doar prin radicala opoziţie făcută regimului comunist, dar şi prin crearea uneia dintre cele mai autentice şi inovatoare viziuni poetice produse în ultimele trei decenii de literatură română.
Este autorul celebrului volum „Poemul de Oţel”, o veritabilă bombă cu ceas a poeziei româneşti, şi redactorul materialului dizident „Apel către Europa” şi al samizdatului „NU!”, ultimul fiind un manifest anticomunist aflat în arhivele Securităţii.
În anul 1980, Viorel Padina redactează materialul „Apel către Europa”, pe care intenţiona să-l trimită la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Madrid, însă materialul a fost interceptat de Securitate şi nu a mai ieşit din ţară.
Volumul „Poemul de oţel” a fost premiat la concursul de debut din 1982 al editurii „Cartea Românească”, dar nu a apărut din cauza dosarului „pătat” al autorului. De aceea, Viorel Padina va intenta un proces, în 1987, editurii şi Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste – dosarul nr.611-1987 al Judecătoriei sectorului 1, Bucureşti, cartea având să vadă lumina tiparului, la aceeaşi editură, abia în 1991.
De asemenea, Viorel Padina este şi autorul „Planetei-Ou” (http://planetaou.wordpress.com/).
OPERA:
„Urmărit de Securitate”, Editura Romanati, 1990 – broşură autobiografică, proză.
„Poemul de oţel”, Editura Cartea Românească, 1991 – poezie.
Tulburătoarele sale texte pot fi citite pe http://viorelpadina.wordpress.com

Iata un fragment din interviul cu Viorel Padina :

Da, e o diferenţă între a contesta un satrap sau o birocraţie tembelă şi a contesta sistemu comunist însuşi, chestie pe care nici măcar „Carta 77” ori manifestele programatice ale „Solidarităţii” poloneze, câte vor fi existat, n-au făcut-o. Nici „Carta 77” la care se raliase Goma, nici greva minerilor condusă de prietenul meu de astăzi, Costică Dobre, nici „Solidaritatea” lui Walesa or Michnik, nici, apoi, disidenţii ce vor mai fi fost (unii dintre ei cu voie de la Miliţia ce se pregătea de perestroika şi de glassnost, păi cum drea… oops) n-au contestat în mod explicit – trebuie spus – fundamentele regimului colectivist or ideologia acestuia, ci au atacat aspecte punctuale ale sistemului, cu slogane sau critici ţinând de respectarea drepturilor omului – aşa cum erau ele prevăzute în mod formal în constituţiile statelor comuniste, de altfel -, de respectarea drepturilor sindicale sau a libertăţii de conştiinţă & exprimare etc., ori l-au criticat doar pe Ceauşescu, „pentru că a întinat nobilele idealuri ale socialismului”, e.g., fără însă a pune radical în discuţie constituţionalitatea or legitimitatea comunismului ca sistem politic. Or, mie nu mi-a trebuit decât un an de viaţă iepocală (măsurat din momentul în care am părăsit studenţia mult trasă de păr şi vieţişoara-mi de june poesel din anturajul angeloidului conformist Nichita şi din grădiniţa literar-estetică a Cenaclului de luni, unde ne bucuram de iluzia libertăţii pe care existenţa într-o aglomeraţie spontană de pretini hyperinteligenţi şi supertalentaţi şi-o poate procura oriunde, fie şi-n ghetoul cel mai trist sau în puşcăria cea mai securizată, şi până ce voi fi păşit, după absolvirea facultăţii, în viaţa reală a Lagărului) ca să-mi dau seama că răul „iepocal” nu-şi avea originea doar în liberul arbitru sau în comportamentul unui satrap infernal, în ticăloşia presupus lombrosiană a unor tovi sau băieţi aflaţi momentan la amoralu’ caşcaval, ci emergea din chiar natura obiectivă a sistemului, astfel că aproape oricine – vreau să spun 98-99% din populaţia Lagărului – ar fi procedat tot ca ipochimenii ce ne enervau or ne oripilau pe-atunci, dacă ar fi fost în locul lor… Prin asta nu vreau să scuz pe nimeni, aloo (căci gradele de ticăloşie ale celor ce s-au aflat în slujba răului au fost totuşi diferite, de la activiştii şi securiştii torţionari, la zmecheroşii cinici care doar te dispreţuiau pentru că nu erai şi tu adaptabil ca un purice de blană şi te-njurau de mamă, dar îţi aruncau o firimitură de pâine, de libertate sau de slană, şi pâna la nemernicii cu faţă cât de cât umană), ci sunt doar necăjit că aproape nimeni altcineva n-a înţeles, atunci, despre ce-i vorba, sau, dacă o fi înţeles, n-a făcut nimica – din laşitate sau din comoditate – spre a denunţa sistemul infernal din interior, astfel că atunci când acesta a căzut printr-o minune cerească, zic unii, dar în fapt în mod necesar şi fatal, noi n-am putut avea o alternativă la detaşamentul de frunte al tovilor şi băieţilor de altădată, ceea ce a făcut ca la conducere să vină tot ei, transformaţi din porcii sau câinii detaşamentului iepocal în bobor curat „revoluţionar”, halal… :(

http://cultural.obiectivbr.ro/deschidere/52057-viorel-padina-s-au-transformat-din-teroristii-de-ieri-in-revoluionarii-de-azi.html

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Recunosc: ca un inginer ca ma aflu (adica ne-intelectual), nu am auzit pana acum despre Viorel Padina, (Viorel Abălaru).

    Citind articolul de fata, am facut asa cum se face si am cautat internetul dupa o a doua opinie. Ceea ce am gasit (repede) pe Wikipedia este:

    „În anul 1980 redactează Apel către Europa, un material disident, pe care intenţiona să-l trimită la Conferinta pentru Securitate si Cooperare în Europa, de la Madrid, însă materialul a fost interceptat de Securitate şi nu a mai ieşit din ţară.

    În anul 1982, primeşte Premiul pentru debut al editurii Cartea Românească, pentru volumul de versuri Poemul de oţel, în urma căruia trebuia să i se publice volumul. Însă, cartea nu apare, deoarece autorul refuză toaletarea manuscrisului.”

    Oricine a trait in comunism stie ca excursie in Franta nu primeste oricine si tot asa oricine a trait pe atunci mai stie ca daca scriai scrisori la Europa Libera erai convocat la militie sa donezi sange.

    In acest context este greu de inteles ca dupa ce scrisoarea lui Viorel Abălaru a fost interceptata, totusi acesta a ajuns sa participe la concursuri, ba chiar sa fie si premiat. Mie personal acest lucru imi ridica un mare semn de intrebare … imi aduc aminte ca in ’80 securitatea era la mare putere, iar despre glasnost si perestroika nu se vorbea nici in literatura SF.

    A doua contradictie consta in motivul aratat in articol pentru refuzul publicarii: din cauza dosarului “pătat” citim aici, iar in Wikipedia (ca nu ma apuc sa fac studiu istoric) motivul este ca „autorul refuză toaletarea manuscrisului” (iar Wikipedia citeaza tocmai blogul avp !).

    Cineva minte … Ce ce ?!

  2. Mda, saracul Viorel Padina tamaiat si Vladimir Tismaneanu decorat!

    Vladimire, lasa ipocrizia si raspunde, te rog, la urmatoarele intrebari:

    1) daca-l apreciezi asa de mult pe Viorel Padina, cum se face ca nu l-ai recomandat/propus chiar tu presedintelui Basescu pentru decorare?

    2) Cum se face ca in aceste „vremuri sumbre” tu sa fii decorat sau, ma rog, ridicat in „grad de ofiter” iar „disidentul” Viorel Padina doar laudat de tine, dar lasat sa traiasca tot in saracie lucie?

    3) ce actiuni concrete ai initiat pentru ameliorarea situatiei materiale si financiare a „disidentului” Viorel Padina, in afara „invitatiei” de a ‘colabora’ cu IICCMER pentru a scoate o „carte”?

    4) ai propus/recomandat vreodata presedintelui Basescu un „disident” pentru decorare?

    5) de ce propunerile pentru decorari prezidentiale se face numai intre „ai vostri” (H. R. Patapievici te-a propus pe tine si probabil pe altii dindre „ai vostri”, asisderea, probabil si tu)?

    6) de ce te folosesti de „disidenti” la modul cel mai ipocrit si rusinos?

    Daca ti-a mai ramas putina demnitate nu-mi vei cenzura acest mesaj public, nu-i asa?

    Constantin Dobre, lider al revoltelor mineresti din Valea Jiului, Lupeni, august 1977

    • Domnule Constantin Dobre:

      Sunt convins ca dl Viorel Padina va poate oferi in chip privat detalii in legatura cu informatiile pe care mi le cereti. Nu am obiceiul sa fac publice acest gen de actiuni.

      Da, impreuna cu Sorin Iliesiu, am propus presedintelui Traian Basescu decorarea lui Vasile Paraschiv.
      Nu stiu in ce fel ma folosesc de disidenti. Traducand in engleza textele lor (in anii 80, inclusiv in revista „East European Reporter”)?
      Scriiind despre ei in timpuri cand altii preferau sa-i ignore ori chiar sa-i denigreze?
      Nu voi cenzura mesajul Dvs, nu-mi sta in fire.

      Dar ma voi abtine de la un dialog care risca sa devina excesiv de emotional.

    • Dle Dobre, dom Costica,

      Nu de mult il aparam impreuna pe Vladimir Tismaneanu contra absurdelor acuzatii ale lui Marius Oprea, via Sorin Cucerai, iar acest lucru zic eu corect se intampla chiar pe my blog ; insa dta n-ai mai trecut pe la mine de multa vreme, in schimb te vad coleg de postari cu „radu humor”, antisemitul scabros si injuriatorul meu penal, pe blogul lui Dorin Tudoran, care a preluat – el! – stafeta de prim-injuriator al lui Vladimir Tismaneanu si de onor gazduitor al trollului „radu humor”, pe care aproape nimeni altcineva nu-l mai primeste pe blog, nici macar @Dl Goe, celebrul piscarici al lui DT, inimicu’ de ultima ora si hora – cum spuneam – al lui VT…. Dta mai intelegi ceva din imbarligatura asta, dle… ? :roll: Carevasazica, nu te jenezi a posta pe blogul lui DT, care ma injura si pe mine de la o vreme, dupa ce ma laudase avan pana mai an, si nu doar pe Tismaneanu ca pe un cal-balan, si care-n plus il gazduieste si pe trollul cel mai ordinar, injuriatorul meu penal, aloo, dar in schimb te rastesti – iacata – la sireacul Volo, care a vorbit totdeauna mumos nu doar despre mine, dar si despre domnia ta, si care afla ca mi-a comandat pentru editura IICCMER, cu contract de editare in toata regula, chiar daca nu cine stie ce, „Povestea lui Ave”, si chiar daca, intre noi fie vba, n-asa?, n-o fi prins nici el niciun securist or activist mai baban pana acumasa, in functia sa, ei, si ce, a…? Marius Oprea prinsese vreunul, bre ? Sau cine si ce mama draqului a prins in tzerisoara asta kkta si pisata pe ea…?? :roll: Sau te pomenesti c-or fi prins NATO si UE, care au batut palma chiar cu „ei”, cu tovii si baietii Iepocei, iar nu cu noi, cu disidentii si rezistentii anticomunisti „care este” (asta ca sa nu zic ai lu pesce) si care suntem gata, iata, sa ne facem – iar si iar – de veste-poveste…? Vladimir Tismaneanu face si el ce poate, frate Costica… Asta e situatia, natia & generatia – cat o furnica – , iar alta nu ne da nimerea, adica… :( Noapte buna, my friend.

      • Dom Abalaru,

        Imi reprosezi ca n-am mai intrat sa comentez pe blogul tau. Iata, mai jos, motivul:

        „Da, e o diferenţă între a contesta un satrap sau o birocraţie tembelă şi a contesta sistemu comunist însuşi, chestie pe care nici măcar “Carta 77″ ori manifestele programatice ale “Solidarităţii” poloneze, câte vor fi existat, n-au făcut-o. Nici “Carta 77″ la care se raliase Goma, nici greva minerilor condusă de prietenul meu de astăzi, Costică Dobre, nici “Solidaritatea” lui Walesa or Michnik, nici, apoi, disidenţii ce vor mai fi fost (unii dintre ei cu voie de la Miliţia ce se pregătea de perestroika şi de glassnost, păi cum drea… oops) n-au contestat în mod explicit – trebuie spus – fundamentele regimului colectivist or ideologia acestuia, ci au atacat aspecte punctuale ale sistemului, cu slogane sau critici ţinând de respectarea drepturilor omului – aşa cum erau ele prevăzute în mod formal în constituţiile statelor comuniste, de altfel -, de respectarea drepturilor sindicale sau a libertăţii de conştiinţă & exprimare etc., ori l-au criticat doar pe Ceauşescu, “pentru că a întinat nobilele idealuri ale socialismului”, e.g., fără însă a pune radical în discuţie constituţionalitatea or legitimitatea comunismului ca sistem politic. Or, mie nu mi-a trebuit decât un an de viaţă iepocală (măsurat din momentul în care am părăsit studenţia mult trasă de păr şi vieţişoara-mi de june poesel din anturajul angeloidului conformist Nichita şi din grădiniţa literar-estetică a Cenaclului de luni, unde ne bucuram de iluzia libertăţii pe care existenţa într-o aglomeraţie spontană de pretini hyperinteligenţi şi supertalentaţi şi-o poate procura oriunde, fie şi-n ghetoul cel mai trist sau în puşcăria cea mai securizată, şi până ce voi fi păşit, după absolvirea facultăţii, în viaţa reală a Lagărului) ca să-mi dau seama că răul “iepocal” nu-şi avea originea doar în liberul arbitru sau în comportamentul unui satrap infernal, în ticăloşia presupus lombrosiană a unor tovi sau băieţi aflaţi momentan la amoralu’ caşcaval, ci emergea din chiar natura obiectivă a sistemului, astfel că aproape oricine – vreau să spun 98-99% din populaţia Lagărului – ar fi procedat tot ca ipochimenii ce ne enervau or ne oripilau pe-atunci, dacă ar fi fost în locul lor…”

        Narcisismul si paranoia te omoara, dom Abalaru! Succesuri si sa fii iubit de toti roller-ii de azi ai Romaniei!

        • Domnule Dobre,

          Trecand peste gratuitatea cu care-l acuzati pe AVP de narcisism si paranoia, puteti sa argumentati unde greseste AVP in textul pe care l-ati postat?

        • Dom Costica,

          Trec dincolo de tonul hyperiritat şi de adresarea-ţi cam minerească, de parcă ai vorbi cu tov Ceaşcă or cu tov Verdeţ, iar nu cu auctoru Planetei Ou… :), şi-ţi reproduc spusele în cestiune ale tinerei cercetătoare Alexandra Tomiţă (de care poate c-ai auzit): „Protestele altor disidenţi români au avut ca ţintă predilectă Puterea, însă mai cu seamă cea incarnată: cei doi C, vorba lui P. Goma, şi puzderia de nedreptăţi flagrante şi abuzuri luxuriante din juru-le. Admirabil curaj, când a fost şi cât a fost. Iertată să-mi fie comparaţia, însă mai c-aş zice aşa: într-un joc de darts simbolic al Epocii de Aur, cele mai multe proteste se înfig în figurile bineştiute şi ubicue ale cuplului prezidenţial, în vreme ce un text precum Apelul săgetează chiar capul Meduzei, pe care nu mulţi au izbutit măcar a-l privi” (opinie exprimată aici). Sigur că legendara grevă a minerilor din 1977, la care dta ai fost unul dintre lideri, a zguduit Lagărul comunist incomparabil mai puternic decât textuleţu-mi protestatar din 1980, însă adevărul acesta e, dle: greva minerilor din 77 n-a fost programatic anticomunistă, aşa cum a fost „Apelul către Europa”, ci doar incidental anticomunistă (dacă ai proprietatea acestor termeni). „Amicus Plato sed magis amica veritas”.

          • Dom Abalaru,

            Nu eu sunt cel cu care trebuie sa te „lupti” despre ceea ce a fost si insemnat fenomenul Lupeni 1977 pentru ca oricat mi-as dori eu sa emit calificari, nu pot, fiind implicat in acel fenomen, ci cu laudatoru-ti, adica our friend Vladimir care uite cit de categoric se pronunta, public:

            „Pozitia mea este neschimbata: miscarea grevista din Valea Jiului, al carei lider ati fost Dvs, a avut un net caracter anticomunist. Idealurile sale au fost similare celor ale revoltatilor de la Poznan si celor care aveau sa duca la geneza “Solidaritatii” in august 1980. Diferenta a fost ca regimul comunist polonez a acceptat functionarea legala, pana in decembrie 1981, a sindicatului liber, autoguvernat “Solidaritatea”. Regimul comunist din Romania a utilizat violenta pentru a lichida miscarea anticomunista a minerilor din Valea Jiului. Nu s-a putut asadar dezvolta o miscare nationala autonoma de lunga durata. In Polonia, un rol important l-a jucat KOR, acel nucleu intelectual format in 1976, un demers care, din pacate, nu s-a coagulat vreodata in Romania (ori in alte state din fostul Bloc Sovietic”

        • Cât despre lejeritatea cu care te referi la „rollerii de azi ai Roamniei”, ce dreaq să mai zic, dom Costică… ? :roll: Poate că măcar acum, în al 12-lea ceas, va pricepe şi ex-my friend Dorin Tudoran cât rău face expunându-l în vitrina blogului său cică hiigenizat pe murdarul troll antisemit „radu humor”, care, iată, şi-a pus deja amprenta pe gândirea unui inginer mai puţin sensibil la indexurile intelighenţiei publice postmoderne…oops. N-are nicio relevenţă, în speţă, faptul că DT îl publică pe rh doar cu mesaje bine periate, în prealabil, de scamele antisemite ori de atacurile murdare la persoană ; căci din atitudinea sa rezultă că de fapt democratu nost of America n-are nimic de principiu contra ideologiei lui “humor”, atâta timp cât antisemitu’ nu se manifestă ca atare pe blogul moderat direct de el şi nu-i creiază probleme cu sinagoga (căci în rest lui DT nu pare să-i fie ruşine, ca şi dumitale, de altfel, să se afişeze alături de ipochimen, păi cum dreaq…) Bine, io remarcasem mai demult că dta însuţi eşti cam antisemi ab ovo, vai, dar mi-am zis, resemnat, că asta e o hibă deja tradiţională, helas, a muncitorimii aborigene… Asta e situaţia şi naţia :(

          • Dom Abalaru,

            „Bine, io remarcasem mai demult că dta însuţi eşti cam antisemi ab ovo, vai, dar mi-am zis, resemnat, că asta e o hibă deja tradiţională, helas, a muncitorimii aborigene…”

            Man, man you are a very bad guy! Sunt sigur ca nici macar Vladimir nu-ti aproba veninul si delirul!

  3. Vladimire,

    „hotul striga, hotii”? Care dintre noi se emotioneaza? Calm down mate! Mai alaltaieri ne tutuiam, ne dragaiam si acum ma iei cu „Dvs”? Chiar asa de repede m-ai pierdut de „tovaras de drum”, pardon, „prieten de drum/idealuri”? N-ai nimic sfant in tine? La tine nu tine zicala „si prietenii se pot supara si chiar polimiza dar fara a se cacana, pardon, emotiona”?

    Putem continua dialogul fara acuzatii, gen, ” excesiv de emotional”? Cred c-am avea destul de multe lucruri sa ne spunem in public, strict fara a apela la epistolare private, promit.

  4. am fost martor de la distanta, virtual, al unui val de atacuri, injurii la adresa domnului Viorel Padina. AVP era cunoscut pe forumuri – cotidianul de acum 5 ani daca nu ma insel si si mai inainte pe psotarile din romania liber- si interventiile sale critice jenau pe multi „patrioti” sau chibiti fara cultura.

  5. Domnule Tismaneanu,

    Va felicit pentru initiativa de a scrie despre domnul Viorel Padina (AVP). Sunteti, din cate stiu, cel care sparge gheata si face cunoscut publicului pe acest om exceptional. Viziunea filizofica exprimata in poemul Planeta Ou este, dupa parerea mea, cel putin la nivelul lui Hegel sau Heidegger. Invit pe aceasta cale pe cititori sa lectureze poemul si eventual sa-l comentam impreuna.

    Cu stima,

    Adrian Merfu

    • Meritul este inainte de toate al revistei „Obiectiv Cultural” si al celor care, in pofida vremurilor neprielnice, cand lumea ideilor este atat de dispretuita, construiesc acest spatiu al dialogului dezinhibat. Viorel Padina este un om liber, un soldat al libertatii, a fost astfel in anii intunecati, ramane asfel si acum. O lectie pentru timpurile noastre in care atatia capoteaza moral.

  6. Am postat la scurt timp dupa prima mea interventie scuzele de rigoare revistei insa nu stiu din ce motive aceasta nu a aparut pe site. Imi asum inca o data ignoranta si neglijenta in aceasta privinta.

  7. Detractorii lui AVP au de fapt o problemă cu ei înşişi. Orice confruntare cu AVP îi face să se vadă în oglindă. Să îşi descopere propriul portret limbric. Pentru a-l combate pe AVP de pe poziţii cît de cît comparabile, detractorii lui ar fi trebuit să producă cel puţin în aceeaşi perioadă istorică, evenimente de aceeaşi natură. Le-au produs? Nu. Pot ei întoarce timpul? Nu. Restul e sofism.

  8. „Sunt destui, din pacate, cei care cred ca in Romania lui Ceausescu nu a existat nici o activitate disidenta serioasa, ca am fi fost locul unde nu s-a intamplat nimic in afara de sumbrul cenusiu al represiunii directe si indirecte, acompaniat de uralele obscene ale cultului personalitatii.”

    Din pacate nu a fost… si nu este vorba aici de unul sau altul care au avut la un moment dat senzatia de preaplin ci de societate. Adevarul la care va referiti in titlu nu este tocmai o notiune individuala. El trebuie sa poate fi recunoscut de ceilalti… dar care ceilalti?

    Adevarul este ca romanilor le’a placut sub comunisti cu exceptia ultimului deceniu. Asta e adevarul pe care mai toti incearca sa il ascunda rusinati. Prin exemplele individuale nu vom putea niciodata sa acoperim acest adevar simplu: Romanilor le’a placut comunismul sau mai precis avantajele pe care le’au obtinut pentru ei insisi atunci.

    Nu romanilor in general… multimilenari &c. Ci romanilor ramasi dupa represiunea comunista, dupa crima facuta in primii ani. Acei romani „noi” care au ajuns fie activisti de partid porniti din bordeie cu pamant pe jos fie au ajuns vaporeni si smecheri la Anvers porniti din familii de apv-isti facuti de regimul stalinist. Asa era toata Romania plina de smecheri. fiecare avea pe cineva… pe undeva. Ficare cunostea o vanzatoare la alimentara. fecare avea pile la o cantina. Lumea inca fuma kent si bea cafea desi arareori se gasea asa ceva. Apoi si cei mai amarati… tot erau in blocuri si aveau un loc de munca unde puteau castiga uneori mai mult decat inginerii lor…
    De aceea exista nostalgia dupa comunism. Este epoca in care romanii (cei de azi) si’au facut un rost in viata. Si rostul lor a dat masura adevarului lor.

    Ce dizidenta, ce rezistenta… !? Toti s’e uitau la tine ca la un nebun daca indrazneai ceva. Comunismul a distrus orice idee de respect.

    Au existat oameni curajosi dar foarte putini iar si cei putini nu erau manati chiar de idealuri (idealuri care nu mai existau de mult) ci de alte motive. Nu ma refer la motive meschine, materialiste, sau stiu si mai ce. Ci la o anumita dinamica care a provocat reactia respectiva, o dinamica care insa nu putea aduna alti oameni alaturi. Dovada chinurile de dupa ’89… dovada scandalurile „anti-comuniste” de azi. Romanii nu au avut nici o problema cu comunistii si probabil ca deceniile astea sunt plata pentru aceasta „dragoste vinovata”.

    Nici azi nu se poate articula cum trebuie istoria comunismului tocmai pentru ca nu exista acel adevar pe care societatea sa il accepte. Vorbeste lumea de schimbare de mentalitate… dar cu niste oportunisti sadea e greu sa mai relansezi crearea omului nou azi. Uitati’va putin pe la seminariile si conferintele pe tema comunismului… uuuah… ce fauna. Pai toti baietii si fetele astea ar fi fost mai mult decat potriviti prin anul 1950! Ce adevar !? Ce ideal !?

    Sa te ridici impotriva minciunii si nedreptatii in numele adevarului este eroic. Si au fost foarte multi care au facut asta in anii ’50. Oameni de toata conditia sociala au umplut puscariile. Dupa anii ’60 controlul a fost mult mai complex. Oamenii (cei ramasi, cei care deja plecasera capul) au fost convinsi cu avantaje. De aici si termenul „oportunisti”. Oameni care isi vindeau si parintii pentru o viata de privilegii. Urcau in ierarhia de partid si de stat mintind, furand, corupand pe altii, santajand, promovandu’si rudele, vecinii (consatenii), etc. Si nu ma refer la ierarhia superioara ci la toti. La toti! A fost o epoca in care nemernicii au fost promovati in exclusivitate. Oricine avea pre’un scrupul moral… era eliminat.

    Acum stim ca le era frica la toti… pentru ca intre nemernici trebuie sa iti fie frica! Unii au patit’o si apoi s’au dat dizidenti. Halal sa le fie. Dar pana atunci!? Cand oamenii erau dusi la inchisori si omorati ? Unde era adevarul lor atunci !? Cand elevii erau impuscati in piata palatului cu mitraliera pusa pe ministerul de interne (CC apoi) unde erau marile constiinte ? In piata langa demonstranti ? Nuuuu ! pentru la la vremea aceea erau ‘progresisti’ nu burghezo-mosieri! La acea vreme partidul era bun pentru ca le dadea posturile luate de cei aurncati in inchisoare… le dadeau casele celor nationalizati, le dadeau salarii babane cum neam de neamul lor nu visasera.

    La fel ca si cu puterea de azi care zice-se ca e anti-comunista… dar cand minerii bateau studenti! unde era constiinta lor atunci? Unde era adevarul lor? Sau credeau si ei ca in Piata universitatii se vineau droguri si fetele se prostituau? Da… era foarte multa ceata si TVR nu putea filma… daca va adunceti aminte.

    Istoria nu este numai ceea ce oamenii doresc sa isi aminteasca ci si ceea ce ei doresc sa uite. Si Romanii au atatea de uitat…

    Per total cred ca afirmatia ca Romania nu a avut nici o disidenta serioasa este riguros la fel de adevarata cu aceea ca ea a avut o disidenta dintre cele mai serioase. Ambele nu au sens pentru ca societatea este cea care da sensul acestor afirmatii si societatea este cea care este. Este o societate care l’a votat pe un activist in ’90 cu peste 70%… o societate care ii aplauda pe mineri, o societate care… nu are nici un respect pentru adevar. O societate care 20 de ani si’a dat adevarata masura alegandu’si conducatorii pe care ii are.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro