Trecutul nu este o alta tara. Mi-a revenit in minte acest lucru afland despre un rechizitoriu virulent, incoerent si diszgratios semnat de un jurnalist roman la adresa mea. Nu discut aici scrierile elogioase semnate de acelasi autor, devenit procuror, la adresa cartilor mele. Ori invitarea mea sa vorbesc la Muzeul Literaturii Romane pe care il conducea in urma cu cativa ani. Ori faptul ca se face iremediabil de ras cu consideratiile sale puerile, de un dezolant amatorism, despre Teoria Critica a Scolii de la Frankfurt si receptarea ei in Romania anilor 70. Utilizarea manipulativa a unor texte scrise inainte de plecarea mea din tara este o practica veche. O facea Securitatea, au facut-o “Romania Mare”, “Tricolorul” etc Acum o face Radu Calin Cristea in “Observator Cultural”. Din pacate, nu doar el.
Nu mai vorbesc ca imi face o culpa din citarea lui Santiago Carrillo intr-un volum din 1976. A auzit el de eurocomunism? Consider ca unele din acele acele texte au reprezentat regretabile concesii facute dominatiei ideologice comuniste. Nu insa si cele despre Adorno, Marcuse, Habermas, H. H. Stahl, C. Noica, tanarul Lukacs, Karl Korsch si Antonio Gramsci. Sa te ocupi de tanarul Marx nu era catusi de putin un gest conformist. In plus, daca eram un pion atat de important in aparatul ideologic (lucru fals), cum de n-am fost macar asistent universitar ori cercetator la un institut al Academiei? De ce am lucrat ca sociolog la Institutul pentru Constructii Tipizate si nu la „Era Socialista”, la Centrul de Cercetari pentru Tineret din subordinea CC al UTC, la Academia “Stefan Gheorghiu” ori macar ca redactor angajat la revistele de tineret („Scanteia Tineretului”, „Viata Studenteasca”, Amfiteatru”, chiar „Luceafarul”)?
Un tanar cercetator (dl Dorin David) propune, tot in “Observator Cultural”, o paralela intre optiunile gardiste ale lui Mircea Eliade in anii 30 si cele comuniste in cazul meu. Este anistoric si chiar absurd: Eliade a ales sa sustina legionarismul intr-o Romanie democratica. Putea sa aleaga alta cale ideologica, diferita de ceea ce Eugen Weber a numit „revolutia arhanghelica”. Din cate stiu, Eliade nu s-a delimitat transant de fascism, nu a scris texte pe acest subiect, nu a rupt public cu optiunea de tinerete. A evitat subiectul, l-a eludat, l-a refulat. Nu cred ca cineva poate spune acelasi lucru despre ruptura mea cu comunismul, in oricare dintre incarnarile sale. As adauga, pentru a corecta o alta distorsiune bio-bibliografica, faptul ca nu am beneficiat in niciun fel de pe urma scrierilor mele incriminate azi cu atata zel in paginile amintitei reviste. O alta autoare (doamna Lavinia Barlogeanu) scrie tot acolo despre similitudinile dintre „cazul” meu si cel al lui Sorin Antohi. Am fost eu informator al Securitatii? Am probat undeva impostura privind titlurile mele academice? Asa se construiesc „cazurile”: prin desfigurarea deliberata a adevarului si prin sofisme insinuante. Dar numele lui Sorin Antohi trebuia adus in discutie spre a potenta imaginea maligna a celui denuntat.
Nu am ascuns niciodata ca am avut convingeri de stanga. M-am nascut intr-o familie de vechi comunisti care, in pofida dezamagirilor, au crezut in marxism si chiar in “Partid”. M-am despartit de acele convingeri, am devenit un intelectual liberal. In sensul profund al cuvantului, cu asumarile, lecturile si optiunile de rigoare. Nu sunt ”Homo Brucanus”, cum prea putin inspirat si incontestabil stigmatizant si-a intitulat dl Cristea serialul in varianta initiala, anuntata de “Observator Cultural” drept “un text incendiar”. Chiar este nevoie de incendii? Si totusi, in final, ce am eu in comun cu Silviu Brucan?
A propos de trecut, imi amintesc cum Silviu Brucan a iesit in fata (stia sa o faca!) imediat dupa Revolutie si i-a reprosat lui Octavian Paler trecutul de membru supleant al CC al PCR si de redactor-sef la “Romania Libera”, precum si unele texte obediente din anii 60. Ideologul comunist, devenit doctrinarul fesenist, isi permitea sa-l admonesteze pe intelectualul care rupsese categoric cu sistemul. Nu mai conta apostazia lui Paler, ea era persiflata obscen. Inclusiv de Vadim Tudor care scria numele acestuia cu doi de “l” spre a sugera lipsa sa de “romanitate”. La vremea respectiva, Dorin Tudoran a publicat un articol dur, in revista “Agora”, la adresa lui Brucan. Este un text care poate ar merita recitit. Se intitula, daca nu ma insel, “Care Oxford, tovarase Comintern?”
Brucan ii interzicea, de fapt, lui Paler dreptul la schimbare. Acest drept era rezervat doar celor care nu se schimba de fapt, precum el. Ma refer la mentalitatea totalitara, la ceea ce H.-R. Patapievici identifica drept critica de exterminare. Octavian Paler deranja atunci prin faptul ca insista pe ceea ce el numea “nevoia de franchete”. Logica lui Brucan era: “Intai sa-ti torni cenusa in cap in fata mea, la ordinele mele, si abia dupa aceea vorbim de franchete”. Acelasi Brucan cuteza sa invoce regulile polemicii propuse de Universitatea Oxford (daca nu ma insel). Cand si unde a polemizat Brucan astfel? In anii petrecuti la “Scanteia”, cand infiera cu stalinista ardoare partidele istorice? In anii cand sotia sa, Alexandra Sidorovici, numita de PCR pe postul de acuzator public, cerea capul lui Iuliu Maniu? Atunci cand a scris, impreuna cu consoarta sa, sordidul reportaj propagandistic “America vazuta de aproape”? Pacat ca unii dintre cei care in 1990 intelegeau ca este nevoie de o linie despartitoare intre cei care sustin statul de drept si adevarul istoric si adversarii lor, au uitat acest elementar si atat de necesar adevar. Ori, poate si mai grav, se prefac ca l-au uitat.
Pe tema prietenii si ex-prietenii, nu fara nostagie, dar cu amaraciune:
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
revista asta a devenit oficina politrucilor sau a fost si nu ne-am dat seama pina asta vara. Nu-l inteleg pe don Liviu Ornea ce mai cata in asa companie.
In orice caz, marele, „viteazul” domn Simonca se face mic cit un soricel cind patroana incrunta din sprinceana (si-l face sa simta saracutul cine-i sefa, sint mii de umilinte pe zi, ca n-are mila cel ajuns).
La fel restul maruntilor – la propriu si figurat – criticuti, care n-ar fi nimeni, chiar nimeni, fara aripa proteguitoare a cocoanei patroane. De-aia cind e cite-o scrisoare nerusinata catre Evropa, cum fu asta vara, vezi semnata toata redactia, sau aproape. Oamenii nu vor sa fie profesori amariti de romana la o scoala de cartier, ci sa se dea viteji in paginile unei imunde revistute. Ca la nivelul pe care-l are, asta e. Oriciti bani s-ar pompa sau mai degraba nu, ca aud ca-s cam zgirciti, nu-si platesc prea bine angajatii.
Seara buna, de aici din frigul micului Paris,
la ceas tarziu in seara (de, ca mai trebuie facute si altele) imi reamintesc de o vorba a primului meu sef – da, n-am venit pe lume manager :( …. „dragule, nu uita, nu oricine te poate jigni…”. Tanar si nelinistind fiind, m-am enervat, Cum ma, adica pe mine, care….. Si anii au trecut.
V-ati asumat un drum, libertatea este o povara grea (nu vreau sa par mai istet decat sunt, dar ma rog, asta au spus si altii). Personal, ma bucur ca pot scrie liber ce gandesc, chiar si din spatele unui pseudonim idiot, dar ales de mine, nu de altii.
Mi-a luat noua luni sa citesc Arhipeleagul Gulag. Au fost zile cand am simtit ca nu mai pot continua. Imi aduc si acum aminte de intalnirea unui zek cu iarba verde si zborul liber al unui fluture dupa ani de siberie inghetata; am lasat cartea jos, si am simtit lacrimi in coltul ochilor…. Am terminat cartea, nu stiam ce sa mai citesc. Totul imi parea casant si ridicol dupa o astfel de calatorie in „…the belly of the beast…” Am redeschis Platon, De Anima, dar n-a fost suficient….
Si intrebarea pe care v-as adresa-o, ce facem domnule Tismaneanu dupa intalnirea cu Raul, unde ne ducem?
Craciunul trecut , la Oradea , dl. Radu Calin Cristea spunea : „Viaţa e ca o partidă de poker: nu vei câştiga niciodată potul cel mare dacă nu ştii când trebuie să spui «pas» ” Vad ca in viata reala, desi nu a spus „pas” la ordinul primit, a cistigat totusi potul cel mare , pe la CNA mi se pare …..
Marx , Brucan , Radu C. Cristea …….. Though Men May Die, And Flesh May Rot,. Ideas Never Perish !
http://goo.gl/tKNKd
În mai 2012, tot în cotidianul lui Dinu Patriciu, Cristea scria un articol în care-l lăuda astfel pe noul premier: „Scriu acest comentariu voios salutând, în fine, apariţia în fruntea Executivului a unui politician tânăr, sănătos la minte şi la trup, în formă şi plin de haz.” În acelaşi comentariu, el remarca „cu plăcere”: „stilul dezinvolt, aplicat, sportiv al noului Premier ca pe un semn că se poate discuta normal, franc, fără încruntări preţioase despre cele mai incomode teme ale guvernării.”
http://www.evz.ro/detalii/stiri/radu-calin-cristea-un-laudator-al-premierului-ponta-va-prelua-conducerea-tvr-986355.html
Colajul cu cea de-a sasea sabie a marxismului este superb! Multi si-au dorit sa ajunga acolo. Enver, NC, Tito. Doar unii au reusit :)
Acum, revenind la tema articolului: problema lui RCC este ca el nu va putea intelege niciodata ce inseamna sa-ti schimbi un sistem de idei, de convingeri. Este o operatie spirituala chinuitoare, care te obliga la despartiri, la rememorari adeseori dureroase, la framantari, la convulsii sufletesti. Dar cum sa inteleaga acest lucru oamenii fara convingeri? Pentru ei totul este un aranjament, o combinatie, un negot, un trafic de servicii.
Domnule Profesor , se pare ca ati deranjat multa „lume buna” vara trecuta si incet-incet se adevereste profetia ca veti deveni ‘public enemy number one”. Ieri a fost sindrofie mare la Academie , ca s-a lansat vol. 3 din „Enciclopedia Comunismului” facuta de INST parca. Lucrare merituasa de altfel –dar nici acolo n-ati scapat. Acad. R. Teodorescu a vorbit despre
„..“condamnatorul de serviciu al regimului comunist din Romania” , amintind , cum e obiceiul , si de origini : „…”fiul unui fost nomenclaturist, el insusi un nomenclaturist”. Se pare ca e un fel de concurenta intre „Raportul ..” din 2006 si lucrarea prezenta , desi sint de factura diferita si e loc sub soare pt. amandoua.
Am reusit sa inteleg rostul „trilogiei” , intorcind pe toate partile ultimul nr. din OC . E pentru „restaurarea calmului social ” domnule profesor . Eu, care nu sint expert in stiinte politice nu ma prinsesem, dar d-na Barlogeanu lamureste neofitii ca mine in mod explicit, ca sa stim ce e de facut (sper ca pun PARDALNICELE GHILIMELE cum trebuie ) : ” …dacă elitele s-ar detașa ritualic de reprezentanții lor care greșesc fundamental, mecanismul funcționării legii toți contra unu ar restaura calmul social. ” .
Adica, bag seama , daca toata lumea v-ar pune la colt, dar nu oricum , ci „ritualic” (ca la Salem, pe vremuri) ar fi in sfarsit calm social in RO. Pina atunci , sinteti direct raspunzator de social unrest , mai ceva ca Luther King. Imi vine greu a crede ca asa ceva apare intr-o revista , totusi de „cultura” , dar probabil ca asa e moda …Eu cred ca trebuie sa va asteptati la niste recenzii dure , in OC , la recenta „Lume Secreta ..”
Har Domnului ca traiesc in Statele Unite si nu ma pot atinge fulgerele ritualic-exorcizante ale doamnei Barlogeanu :) Ca exercitiu de imaginatie: daca eu incetez sa scriu, vreme de un an, in romaneste, daca ma retrag maine de la „Contributors”, EvZ, 22 etc, nu mai dau niciun interviu, va fi pace sub maslini? Aceasta pare sa fie linia OC, daca am inteles bine serialul lui RCC (ecou peste decenii al celui semnat de Artur Silvestri in „Saptamana”), multe comentarii la el si mai ales citatul („pardalnicele ghilimele”) din doamna Barlogeanu. Ori sunt, cum scria cineva, un „paranoic narcisist” si-mi exagerez rolul in istorie? Glumesc, nu am nici cea mai vaga intentie de a capitula. O carte de Havel la care tin foarte mult se intituleaza „Disturbing the Peace”. Pentru ca exista si pacea dezertarilor lase si a abdicarilor fariseice.
Nu pot decat sa sper ca dl RCC se va delecta, impreuna cu prietenii sai, citind „Enciclopedia”, laudata de impecabilul, vorba doamnei AMP, academician Dan Berindei. Un personaj fara pete, un model de integritate morala. Tin sa precizez ca ii pretuiesc pe Octavian Roske si pe Dan Catanus. Nu e vina lor ca dl Theodorescu foloseste un prilej festiv, lansarea unei carti, pentru a plati meschine polite.
Imi ingadui sa relatez, ca tot a citat dl. Tismaneanu un film celebru al anilor’50, cu melodramaticul, romanticul Raf Vallone, o istorioara cu faimosul sculptor al acelorasi ani (talentat de altfel) insa din Romania, Boris Caragea (am auzit-o de la un maestru grafician, cu multi ani in urma). Sculptorul doreste sa-si invite sotia la film. „La care?”. „Nu-i place sub maslini”.
Ha, ha, ha, ha. Chiar asa scria despre noul premier? Ei, aflati ca nu si credea asta, ca dupa ce a fost numit interimar la televiziunea nationala, mai precis a doua zi dimineata, a adunat sefii de redactii si le-a spus, intr-o sedinta fulger de cateva minute: De azi nu mai critica nimeni pe nimeni din noua guvernare. Nu le place asta! E drept si ca oamenii aceia au iesit livizi din sala, fara ca vreunul sa fluiere macar, sau sa huiduie, daca sunete articulate nu au mai putut scoate.
Nu incetez sa fiu uimit de varietatea resurselor de mirsavie-proprie sau comandata-a intelectualilor romani. Sper ca ati devenit imun la atacuri absurde ca acesta-desi CEVA imi spune ca tot va mai strica ziua.Uneori…
Recomandare de lectura pe aceasta tema: Capcanele istoriei de Lucian Boia.
Gustul amar pe care mi-l lasa atacul aupra ideilor dumneavoastra, imi trezeste o bucurie in suflet. Ma gindesc la munca dumneavoastra (si a multor altor intelectuali romani) ca la un medicament amar, care trebuie administrat societatii romanesti fara zahar, zilnic. Asa ne insanatosim ca societate. Numai asa o sa ne curatam si o sa ne revenim.
Puterea de vindecare a adevarului e uriasa. Virulenta atacurilor impotriva dumneavoastra e dovada puterii pe care o exercitati, fara sceptru. De ce se obosesc adversarii nostri inteligenti sa va combata cu atita patos? Pentru ca spuneti adevarul.
Multa sanatate si putere de munca domnule profesor! Loviti-i pe comunisti fara mila cu sabia ratiunii! Toti am fost putini comunisti, dar asta nu-i o scuza sa suportam cu umilinta „uslamizarea” tarii. Gasiti dumneavoastra un termen mai potrivit decit „uslamizarea”.
Va multumesc. Eu am vorbit de nou rinocerizare. Nu este insa vorba, in multe cazuri, de un fanatism contagios, ca in anii 30 ori ca in piesa lui Ionesco, ci de o coruptie generalizata, de naruirea moralitatii si de o goana nebuna dupa avantaje. Asa se explica, banuiesc, si explozia de ura comandata a personajului pomenit in articol. El nu are nici macar scuza cate unui fost disident convins ca merita sa fie celebrat (si poate chiar merita) si ros de invidie impotriva oricui este cat de cat vizibil:
http://ro.stiri.yahoo.com/radu-c%C4%83lin-cristea-validat-parlament-ca-membru-titular-122014229.html
„HOMO BRUCANUS” ??? O logică ÎNSPĂIMÎNTĂTOARE ! Dar nu mai puțin contorsionată decît cea din articolul lui Alex Ștefănescu „Un istoric la modă” (recte Lucian Boia).
Pentru mine e clar : oculta pășunisto-legionaro-ceaușistă a ordonat țuțerilor de serviciu o generală ridicarea de scuturi. După 23 de ani, fațada „Casei Poporului” din sfera ideatică începuse să se cam descuameze; și atunci… no prisoners ! Vezi și incredibila răsucire a lui Giurăscu (nu chiar proaspătă), recenta erupție de protocronism pe Nașul TV, etc.
Ia te uită cîți „camarazi” „´telectuali de frunte” are COLONELUL (?!) Dogaru (măcar el rămîne consecvent cu sine însuși).
Norocul nostru ? Dl. Tismăneanu, prin poziția sa extra-teritorială, NE ȚINE LOC DE (insularul) CHURCHILL. Așa că… BLOOD, SWEAT AND TEARS ! We shall fight on the beaches, we shall fight on the landing grounds, we shall fight in the fields and in the streets, we shall fight in the hills; WE SHALL NEVER SURRENDER !!!
Sus inimile !
CINE ? DE CE ? …a „extras”articolul din front page-ul hotnews ?
Rectificare: după „Norocul nostru” am inenționat „!” NU „?”. „Noroc” cu restul comentariului care drege busuiocul – cît de cît.
trecand o clipa peste mizeriile contemporane, mentionarea lui Mircea Eliade ca persoana care a refuzat sa rupa decisiv cu trecutul mi se pare cel putin nepotrivita. Fara sa ma declar un specialist in biografia lui Eliade, am fost intrigat de acuzele de simpatizant legionar aduse lui Eliade si am citit pe tema asta pur si simplu pentru ca mi s-a parut disonant cu personalitatea scriitorului si profesorului Eliade.
Din cate stiu, sunt cateva „capete de acuzare” care se aduc impotriva lui Eliade in sprijinul presupusei sale simpatii legionare. Cea mai clara „dovada”, un articol publicat intr-o gazeta legionara, a fost denuntat si demis chiar de catre Eliade ca lipsit de autencititate…intr-o scrisoare deschisa in care afirma ca nu a scris/spus astfel de lucruri. Eliade si-a continuat „apararea” spunand ca a scris sute de articole in acea perioada, insa acesta este singurul care poate fi mentionat ca pro-legionar, si este o masluire.
O alta „dovada” este arestarea lui Eliade alaturi de mentorul sau (Nae Ionescu, cunoscut legionar) si multi alti legionari, pe timpul dictaturii regale (sau a lui Antonescu, nu retin exact). Am inteles ca Eliade a fost singurul care a fost eliberat….Eliade a fost acuzat de antisemitism (?!) desi nu a scris nimic in sensul asta si avea prieteni apropiati evrei inainte, in timpul si dupa razboi….
Era o vreme cand se considera ca este sub demnitatea cuiva de a dezminti acuzatii mincinoase….mai mult decat atat insa, Eliade a demontat clar falsa acuza de a fi scris un articol (singurul intre mii) care sustinea legionarismul
In sfarsit…daca sunt si alte „dovezi”, va rog sa le prezentati… altfel se comite o mare nedreptate asupra cuiva care nu poate sa se apere si se incearca sa se arunce noroi asupra operei unui reper cultural national care nu a scris nimic xenofob sau antisemit
Va rog sa scrieti la „Observator Cultural”. Nu m-am declarat specialist in Eliade. Inteleg ca autorul articolului, dl Dorin David, este autorul unor studii pe subiect.
Ati citit jurnalul lui Mihail Sebastian?
multumesc, este interesant ce scrie Dl Dorin David, iata un citat din corespondenta Eliade-Culianu…..”După Buchenwald și Auschwitz, chiar oamenii cinstiți nu-și mai pot îngădui să fie «obiectivi»“ (17 ianuarie 1978, scrisoare publicată în Dialoguri întrerupte. Corespondenţa Mircea Eliade – Ioan Petru Culianu, Polirom, 2004)”
Asta poate fi interpretat in cel putin doua moduri: fie Eliade a gasit ca UNELE lucruri pe care le sustinea Zelea Codreanu erau adevarate sau explicabile (si de aici acuza de simpatizant legionar si cripto-gardist)….sau pur si simplu vroia sa spuna ca in cazul unor delicte morale atat de grave si evidente precum crima si mai ales genocidul, exercitiul intelectual devine futil si absurd….se impune o condamnare clara a crimelor (in numele ideologiei), fara incercarea de a mai despica firul in patru
Eliade a scris mai multe articole legionare. Cred ca revista Vatra a consacrat la un moment dat un numar intreg acestei productii. Mai cautati si articolul lui Norman Manea, Felix Culpa. Faptul ca nu s-a dezis niciodata are insa o explicatie mai complicata. In Occcidentul anilor aceia sa fi fost comunist, ca Aragon si sa-l lauzi pe Stalin iti aducea doar glorie, sa iti fi recunoscut trecutul de extrema dreapta, fie si exprimat prin cateva articole de tinerete, iti distrugea cariera. O patise Vintila Horia (care nu fusese legionar, propriu zis, ci doar de dreapta,) in 60 cand i s-a retras Goncourt-ul. Eliade, care tinea enorm la cariera lui nu a vrut sa-si asume acest risc. Dar savantul si pacatele sale de tinerete sunt doua lucruri de care trebuie sa tineti cont si sa il respectati pe Eliade in cunostinta de cauza.
Lui Vintilă Horia nu i s-a retras Premiul Academiei Goncourt, deşi scriitorul a declarat că renunţă la premiu, în urma violentei campanii de defăimare duse împotriva sa în presă. S-a suspendat doar ceremonia de premiere. Verificaţi.
„Din cate stiu, Eliade nu s-a delimitat transant de fascism, nu a scris texte pe acest subiect, nu a rupt public cu optiunea de tinerete.”
Domnule Tismaneanu, cred ca v-a luat valul. In lupta pe care o dati, este pacat sa va lasati purtat de emotii negative. Eu cred ca a fost un moment trecator si veti reveni la textele echilibrate pe care chiar le apreciez.
Poate faceti trimitere Dvs la acele texte de delimitare transanta. Se poate ca, „luat de val”, sa le fi uitat. Voi fi primul care sa le iau in consideratie. In acest articol nu faceam decat sa notez o analogie neinspirata si, din punctul meu de vedere, falsa. Am spus ca nu a a rupt public. Privat, neindoios. Eu unul nu cunosc texte ale lui Eliade pe acest subiect comparabile cu acelea ale lui Cioran. Oricum, istoria a ceea ce un critic a numit aventura intelectuala a secolului XX trebuie intreprinsa cu obiectivitate, prudenta, calm si respect pentru nuante. Istoria intelectuala nu este tribunal. Trei sugestii bibliografice:
http://www.polirom.ro/catalog/carte/religie-politica-si-mit-texte-despre-mircea-eliade-si-ioan-petru-culian-2605/
http://www.polirom.ro/catalog/carte/studii-romanesti-i-fantasmele-nihilismului-•-secretul-doctorului-eliad-2307/
http://www.carti-online.com/ideologia-nationalista-si-problema-evreiasca-in-romania-anilor-30-p-3022.html
@Consonant
Sfatuindu-l pe profesorul Tismaneanu sa-si vada de treaba, manifestati aroganta ignorantei sau va lipsesc bunele maniere.
Date despre trecutul legionar al lui Mircea Eliade sunt rezumate in Rom Lit 2006 (recenzia la cartea lui F. Turcanu):
„Repet întrebarea: după ce criteriu stabilim că cineva a fost sau nu legionar? După părerea mea, un autor care are convingeri legionare şi le exprimă în scris şi public este legionar, chiar dacă nu a avut „fişă de cuib şi legământ” sau orice altă dovadă a înscrierii sale formale în Legiune. Un articol ca De ce cred în biruinţa mişcării legionare?, publicat de Eliade în „Buna Vestire”, 17 dec. 1937 (Ţurcanu, op. cit., p. 347) şi celelalte cincisprezece articole „direct favorabile Legiunii” (Ţurcanu), publicate de Eliade, începând cu cel dedicat morţii lui Moţa şi Marin (Ion Moţa şi Vasile Marin, „Vremea”, 24 ianuarie 1937 – Ţurcanu, p. 347), atârnă mai greu în cumpănă decât orice „încadrare” formală, presupunând că aceasta nu a existat. Citez un fragment din primul articol menţionat: „Poate neamul românesc să-şi sfârşească viaţa în cea mai tristă descompunere… cotropit de evrei şi sfârtecat de străini” (Ţurcanu, p. 347).
Dar lucrurile nu se mărginesc la atât. Există dovezi că Eliade a făcut parte efectiv, din punct de vedere organizatoric, din Legiune: Florin Ţurcanu arată, pe baza unei declaraţii olografe a „comandantului” Radu Demetrescu Gyr, păstrate în arhivele S. R. I., că Mircea Eliade a intrat „în aşa zisa „familie legionară” numită „Luminiţa”, o grupare de „cuiburi” de intelectuali… conduşi de poetul Radu Gyr”. (Ţurcanu, p. 339). „
am gasit o expunere destul de bine documentata despre opera si viata lui Eliade
http://www.answers.com/topic/mircea-eliade#1930s_political_transition
sunt acolo destule argumente pentru a sustine legaturile lui Eliade cu miscarea legionara, dar:
articolele din „Buna-Vestire” si alte foi legionare puteau fi editate substantial fara aprobarea „autorului” (e posibil si ca editorul s-a folosit doar de numele lui Eliade – pt propaganda), de altfel Eliade a dezavuat singurul astfel de articol care i-a fost adus la cunostiinta.
Informatia lui Radu Gyr – declaratie olografa data securitatii-….e normal sa ne indoim de veridicitatea ei. (in acelasi articol se spune „Romania’s secret police, the Securitate, also portrayed Eliade as a spy for the British Secret Intelligence Service and a former agent of the Gestapo.[75]”)
Altfel, se pare ca Eliade a refuzat sa semneze o declaratie de dezicere de miscarea legionara dupa ce a fost arestat la ordinul lui Armand Calinescu, dar ulterior a fost pur si simplu eliberat, spre deosebire de cei care au fost arestati impreuna cu el….deci si aici se pot ridica semne de intrebare.
Toate acestea insa se intamplau insa dupa ce in 1936 Eliade a fost demis din postul lui de la Universitate in urma unui atac furibund al presei legionare…si a fost ulterior re-angajat ca asistent al lui Nae Ionescu, cunoscut legionar…poate fi asta privita ca o demonstratie de forta si un potential santaj din partea legionarilor, urmat apoi de o loialitate rau plasata din partea tanarului Eliade catre „salvatorul” Nae Ionescu?!?….orice e posibil in socio-politicul ramanesc
daca insa se poate spune ca tanarul Eliade a avut simpatii politice pe linia legionara, cel putin la fel de adevarat este ca a avut prieteni apropiati evrei si asta neutralizeaza acuzatiile de antisemitism
personal sunt dezamagit de lauda lui Eliade pentru statul creat de Salazar in Portugalia (crestin, bazat pe „dragoste”, si… …..totalitar!!!)…dar cum zic americanii: ” let’s not throw the baby with the bathwater” si sa nu dezavuam opera stiintifica pentru aventura politica a tanarului scriitor
Domnule Tismaneanu,
Nu cred ca cineva va poate sa creada despre dumneavoastra ca sunteti naiv sau neinformat, dar toate atacurile asupra dumneavoastra au doua cauze principale : (a)situarea dumneavoastra in fruntea celor care au intocmit rapoartul de condamnare a comunismului si care considera ca nu erati persoana cea mai indreptatita si (b) critica permanenta la adresa USL pentru motive ce se regasesc cel putin in aceeasi masura la PDL si Presedinte. Chestiunea cu acapararea justitiei de catre USL (motivul invocat al suspendarii si atacului la statul de drept) ar fi valabila daca justitia, in ansamblul ei, ar fi independenta. Unele componente ale justitiei ( CSM, DNA, Parchet General, ICCJ) raspund dorintelor emise de Presedinte si care nu sunt transmise direct , ca dispozitii, ci sunt exprimari in conferinte de presa, interviuri etc. Atunci cand dumneavoastra veti scrie cateva articole in care sa criticati unele actiuni ale Presedintelui si ale PDL, in paralel cu criticile la adresa USL, o sa constatati ca atacurile la adresa dumneavoastra se vor diminua pana aproape de zero si chiar o sa inceapa sa apara laude din partea celor care astazi va critica. O sa fiti surprins cate aprecieri de obiectivitate se vor scrie la adresa dumneavoastra in Observatorul cultural si chiar la Antena 3. Incercati !
Cand voi fi laudat la Antena 3 voi spune ca este ceva teribil de gresit in ceea ce fac si imi voi face „o aspra autocritica” :)
In OC, cu ani in urma, se scria favorabil despre cartile mele (recenzii de Caius Dobrescu, Victor Neumann, Andrei Miroiu si altii). Ocazional, am si colaborat acolo. Nu e aici momentul sa reiau ce cred despre degringolada acestei reviste, mai ales dupa 2009. Nu discut articolele culturale, unele foarte bune, ci ce se petrece in spatiul dedicat politicii. Din pacate, in utlimii ani, marotele politice ale unor colaboratori au ajuns sa umbreasca chiar judecatile despre opere literare deloc conectate cu evenimente curente. Dar ma abtin sa spun mai mult, chiar nu vreau sa ma ocup de acest subiect. Nu este doar trist, este si plictisitor.
In legatura cu „Raportul”: OC ne-a sustinut.Nu-mi amintesc de texte in OC, in 2006, care sa conteste legitimitatea mea in fruntea CPADCR.
Trebuie sa recunoastem roulul lui S.. Brucan in stavilirea si apoi disturgerea opoziitei si a vocilor independente.Brucan a jucat rolul cu seriozitate si profesionalism si a fost credincios misiunii istorice pe care a avut.Fara el lucrurile ar fi luat o alta turnura si Iliescu s-ar fi impotmolit.Se dovedeste ca liescu a fost un camelon deviationist, impartial ca tot romanul si credicios interesului personal.Numai Brucan a fost consecvent cu linia lui. Brucan a fost o alegere potrivita si a meritat tot efortul plimbarii in occident si tamiierii propagandistice.
Romanii sunt datori sa construiasca o statuie lui S. Brucan si aceasta pentru a le aminti pacaleala pe care le-a servit si cel care a cauzat haosul actual.