Home » Cultura »Reactie rapida » Citesti:

Adiós, Gabo!

Marius Stan aprilie 18, 2014 Cultura, Reactie rapida
16 comentarii 2,284 Vizualizari

S-a stins Gabriel García Márquez, la 87 de ani, probabil cel mai cunoscut autor născut vreodată, la propriu și la figurat, din Lumea a Treia, o biografie și operă enorme puse în slujba realismului magic… Dacă pentru prima parte a secolului XX putem delibera săptămâni la rândul în căutarea celei mai luminoase figuri a literaturii (Joyce, Kafka, Proust, etc.), pentru a doua am avut și avem mereu unul și același detașat: Márquez! Același García Márquez, probabil creatorul primului “roman universal”, atât prin conținut, cât și prin impact pancultural (Cien años de soledad), definiția cea mai sfâșietoare a ciocnirii dintre tradiție și modernitate. Când a luat Nobelul în 1982 (abia mă nășteam), era deja o figură extrem de populară peste tot în lume. Nici America Latină n-a mai fost aceeași după ce a inventat Macondo…

Gabo a avut (datorită acestui imens talent narativ și a felului său special de a fi în lume) acces la orice sursă de presă, la orice tip de interviu sau de întâlnire. O personalitate cu adevărat globală, un ambasador perfect al propriului destin. Titlurile sale pătrund aproape spectral în textele profane ale lumii (în special cele de presă) în care viețuim: “o sută de ore de singurătate”, “dragoste în vremea banilor”, “toamna dictatorului”… Cu alte cuvinte, așa cum bine spune un autor, Gabo a fost obligat să îndure un uluitor nivel de celebritate de-a lungul vieții sale. Președinți de stat, de la François Mitterrand la Bill Clinton, i-au căutat prietenia. El i-a rămas însă fidel lui Castro… Este și motivul pentru care nu a putut evita un lung război mediatic cu un alt titan literar, Mario Vargas Llosa, pe tema drepturilor omului din Cuba. Și deși ambii au pornit în 1959 de pe poziția simpatizantului marii revoluții cubane, Llosa a virat în timp spre dreapta și și-a disociat tranșant viziunea politică de cea a “concurentului” său întru notorietate literară. Numai că înainte de despărțire, cei doi fuseseră ca niște frați de sânge… Viața păstrează însă suficiente nunațe, chiar și pentru un castrist convins precum Márquez. Și poate că din acest amor mundi de care n-a fost lipsit, formula arendtiană care aneantizează orice ideologie, s-a născut și intervenția sa personală privind eliberarea poetului disident cubanez Armando Valladares…

Márquez nu a autorizat niciodată biografiile, dar le-a tolerat. Pentru el, o astfel de specie însemna moartea. S-a stins acum și amintirile despre viața, opera și controversele lui vor curge și mai abitir ca-n timpul vieții. Asemeni lui Twain, Gabo a iubit mereu o poveste pe cinste. Profund ludic și antiacademic, a fost un om sub zodia a ceea ce se cheamă mamagallismo, a deriziunii și relativismului. Trăim azi într-o vreme a unei literaturi bune, dar marile opere pot fi numărate pe degete. El a fost printre ultimii exponenți ai unui timp cu adevărat glorios în literatura universală. Și chiar după apariția capodoperelor Un veac de singurătate sau Dragostea în vremea holerei, la finalul scrierii cărora declarase el însuși că a ieșit complet sleit și lipsit de energie, a continuat să producă literatură de o extraordinară originalitate. Înconjurat mereu de muze (spunea cândva pentru El País: Sunt înconjurat de femei. Prietenii mei sunt în special femeile, iar Mercedes a trebuit să învețe că ăsta e felul meu de a fi, că toate relațiile mele cu el sunt doar flirturi inocente. Toată lumea știe de acum cum sunt eu), a reușit să găsească alte și alte subiecte atunci când totul părea pierdut (inclusiv memoria sa) și a zugrăvit portretul celui mai solitar om din lume. Așa a apărut Toamna Patriarhului, biografia ascunsă a propriei sale vieți.

S-a dus acum, pe 17 aprilie, și marele Gabriel García Márquez (1927-2014), omul transformat în condiție sine qua non a înțelegerii lumii prin mijloacele ficțiunii literare. Să-l prețuim dară, fiecare, în propria intimitate… Adiós, Gabo!

Recomandare: http://www.telegraph.co.uk/news/obituaries/10744556/Gabriel-Garcia-Marquez-obituary.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , ,



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. Ricochet spune:

    “în căutarea celei mai luminoase figuri a literaturii (Joyce, Kafka, Proust, ”
    Kafka, candidat la cea mai “luminoasa” figura a literaturii?
    Desigur, “Procesul” e, de departe, una dintre cele mai optimiste capodopere ale literaturii universale, iar domnul Josef K. un invingator, prin excelenta…

    • Marius Stan Marius Stan spune:

      Atat ati inteles? Cam putin… sa va mai dam atunci cateva sensuri.
      Luminos:
      “Care călăuzește, îndrumează; demn de urmat”
      “Clar, limpede; pătrunzător”
      Nu Josef K este invingatorul, ci acei cititori care ii patrund talcul.
      Va urez sarbatori fericite, sa speram ca veti gasi destul optimism intr-o rastignire. Domnul Jesus Christ este “un invingator, prin excelenta” ;)

      • Ricochet spune:

        Vorbiti ca un student care “trage la subiect”, cum se spunea pe vremea mea: indiferent ce subiect ai pe bilet, in doua-trei fraze trebuie sa ajungi la putinul pe care il stii, nu le ce ar trebui sa stii, si sa pui.

        Kafka e “clar, limpede; pătrunzător”?
        Imi pare rau, domnule, nu cred ca am citit acelasi Kafka.
        Al meu, Fraz Kafka, a fost un calator prin tenebrele existentei, iar Josef K. al meu nu are nimic in comun cu “Jesus Christ” (de ce nu Khrist?).

        Iisus Hristos nu este un invingator, e suficient sa aruncati o privire in jur.

        Cat despre “Gabo”? Hmm… Poate mai tarziu, dupa ce ne epatati cu doua-trei romane pe masura patriarhului.

        • f.k. spune:

          “Kafka, candidat la cea mai “luminoasa” figura a literaturii?”
          “Al meu, Fraz Kafka, a fost un calator prin tenebrele existentei, (…)”

          De acord cu protestul. Dar, haideti sa va spun ce am prins din zbor zilele trecute dintr-o discutie radiofonica cu un scriitor american (sau canadian?). Zice scriitorul, extrem de amuzat – si pe buna dreptate, veti vedea -, despre Kafka (citez din memorie): “Dupa ce termina de scris o nuvela, roman etc., cobora in cafeneaua de la parter si le citea prietenilor izbucnind frecvent in hohote de ris.” Aflase amanuntul, daca am inteles bine, din notele (sau memoriile) descoperite recent ale unuia dintre amicii de cafenea ai lui Kafka.

          Kafka prapadindu-se de ris! Si nu asa, in general, ci la citirea cu voce tare a propriilor nuvele si romane!!!

      • Nabucho Don O'Sor spune:

        citind observațiile lui @ricochet, mi-am amintit de un inventar al forumiștilor autohtoni, găsit cîndva în dilema veche, în care printre felurite specii apare și “forumistul sapiențial”.
        am căutat pe net textul și l-am găsit.

        Forumistul sapienţial.
        Pricepe tot, are fler, dirijează prostimea, a parcurs bibliografii cu nemiluita. Întrevede fineţuri, dedesubturi ideologice, tripotaje retorice. Dă sfaturi, poartă faretră cu adagii, se tutuieşte cu autorul, îl trimite la bibliotecă şi-i recomandă lecturi. Nu înţelege, în fond, de ce nu e invitat să preia el rubrica pe care o comentează pletoric. Se mulţumeşte, într-un final, cu ştampila (închipuită) de adjunct luminat al paginii respective. Şi recidivează torenţial, la fiecare număr nou al gazetei.
        (dilema veche, 11-08-2010)

        mă întreb, inevitabil, dacă @richochet se regăsește…………..

        • Ricochet spune:

          Prezumati excesiv, stimate domn, incercand inutil sa ma inghesuiti intr-o cutie care nu mi se potriveste absolut deloc, precum prescolarii care incearca sa treaca o sfera printr-o gaura triunghiulara.
          Incercati sa patrundeti sensul textelor pe care le invocati (Andrei Plesu?) sau, si mai bine, incercati sa invocati propriile idei.

  2. Mihai Ionescu spune:

    Nu am inteles pina acum optiunea traducatorului in privinta titlului “Un veac de singuratate” in detrimentul unei traduceri mot-a-mot “O suta de ani de singuratate”. “O suta de ani” imi pare mult mai expresiv, avand imaginea succesiunii an-dupa-an-dupa-an, pina la adunarea unei sute. Pe cand “un veac” este o simpla unitate de masurare, de ordonare, de referire. Pina si “20 de ani de singuratate” este mai sensibil decat analiticul “un veac”. Mihai Ionescu

    • victor L spune:

      Deloc din spirit de contradictie: mie mi se pare mai frumos titlul cu “un veac”.
      (Cred ca am citit undeva o explicatie la nelamurirea dvoastra, dar nu o pot reproduce si mi-e teama sa nu denaturez explicatia.)

  3. A. spune:

    O cârcoteală măruntă: “O sută de ani de singurătate” nu este nuvelă, ci roman.

  4. Stefan spune:

    Multumesc pentru oda adusa lui Marquez. Trebuia!
    Pasti Fericit! Da, Isus este un invingator, prin excelenta!

  5. I C Ruiz spune:

    Un comentariu pe margine, fara efect asupra esentei articolului: Din text eu inteleg (poate inteleg gresit) ca “Toamna patriarhului” (1975) ar fi aparut dupa “Dragostea în vremea holerei” (1985). Pe de alta parte, „Toamna Patriarhului” este mult mai aproape de biografia dictatorului venezuelean din prima jumatate a secolului XX, Juan Vincente Gomez, decit de autobiografia autorului; nu stiu in ce masura cele doua personaje se identifica, cred ca e greu de spus.

    • Marius Stan Marius Stan spune:

      Nu exista in text o cronologie, ci doar o trecere sumara in revista a unor titluri. Daca doriti, pot fi pusi si anii aparitiei in dreptul fiecaruia (dar este o chestiune la indemana oricui, nu mi-am propus asa ceva). Evident, aveti dreptate legat de Gomez. Eu trimiteam in schimb la anii traiti de autor sub Rojas Pinilla (deci e parte din biografia sa), la anii traiti de el in Spania intr-o perioada in care acea tara devenise un fel de capat de drum (“azil” daca vreti) pt dictatorii latino-americani, si multe astfel de exemple concrete. Toate sunt experiente pe care nu ai cum sa nu le intuiesti citind cartea. Experienta personala respira din si prin fiecare rand. In acest sens, si nu altul (!), sta ascunsa biografia sa in roman (NB! a nu se confunda cu roman autobiografic, nu am afirmat asa ceva). Si cum altfel, fara toata aceasta experienta personala, ar fi putut ajunge la superba “sinteza” a dictatorului? Toate cele bune

  6. un cititor spune:

    Afirmatiile transante de genul celei care il desemneaza pe Garcia Marquez drept cea mai luminoasa figura a unei jumatati de veac (sau, daca preferati, a unei jumatati de 100 de ani) sufera de un iremediabil subiectivism. De exemplu pentru mine un alt sudamerican sta pe acest piedestal: Borges. Prefer labirintul lui Asterion palatului prezidential, labirintic si acela, dar parca mai putin luminos!

  7. Dincolo de micile obiecții personale pe care le-am putea avea față de conținutul articolului, mulțumim frumos, Marius Stan, pentru omagiul adus marelui Gabriel García Márquez.

    Recunosc, îl venerez pe genialul scriitor și nu aș putea folosi “termenul” Gabo nici în ruptul capului. Acești oameni nu intră în istoria literaturii cu diminutive, iar “Gabo” este, să-mi fie cu iertare, echivalentul lui Gică și Gigi.

    In plus, prefer și eu, asemenea domnilor Mihai Ionescu și Victor L, ca traducătorii mai tineri să nu schimbe titlurile capodoperelor din forma în care au intrat în conștiința cititorilor, precum “Un veac de singurătate”.

    Altfel, Gabriel García Márquez, este de departe – în opinia mea care nu poate fi decât subiectivă – cel mai mare scriitor al celei de-a doua jumătăți a secolului XX. El a depășit toate frontierele de expresie literară existente și a creat repere inconfundabile. Cred că se poate vorbi de literatura din era noastră, a lui García Márquez, și de cea de dinaintea sa.

    Fără să mai punem la socoteala de lumina strălucitoare în care a pus America Latină și explozia de creativitate sintactică și morfologică care a înnobilat limba spaniolă, ridicând-o la înălțimi de expresivitate fără precedent.

    Iar domnului Stan, îi sunt recunoscător pentru că a adus subiectul în discuție.

  8. raicov spune:

    În 1980 s-a declanșat tragedia refugiaților vietnamezi. Peste un milion de vietnamezi – așa numiții „boat people” – au încercat să scape, nu se știe încă de ce și de cine, din fostul Vietnam de Sud, devenit comunist; 600 000 dintre ei, dintre care 250 000 de copii, au murit înecați sau au căzut răpuși de gloanțele grănicerilor comuniști vietnamezi. Aflând de tragicul exod vietnamez, marele scriitor și umanist Gabriel García Márquez a scris: „Refugiații vietnamezi nu sunt decât niște traficanți vulgari, exportatori frauduloși de capital”.

    Dupa Mandela, Marquez – nu scapa nici un comunist nelaudat de Marius Stan ;)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marius Stan


Marius Stan

Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)