Home » Cultura »Educatie »Opinie » Citesti:

Anacronisme în educație – profesorul de filosofie între starea de drept si starea de fapt

Elvira Groza noiembrie 13, 2018 Cultura, Educatie, Opinie
18 comentarii 1,773 Vizualizari

Viața oricărui profesor cu minimă luciditate ajunge inevitabil pe limita care îl face să se întrebe dacă punctul lui de vedere personal coincide cu punctul de vedere oficial. Pe acea limită, în cazul meu al 25-lea an de profesorat, va realiza că reușitele sale oficiale ca profesor, stocate în dosarul sau portofoliul care ține loc de identitate, au însemnătate infimă în raport cu eșecurile, rebuturile, ratările pe care le-a provocat prin ignoranță, neputință sau nepricepere, dar neoficializate. Cine numără câți elevi s-au pierdut din cauza lui? Distanța dintre starea de drept si starea de fapt din educație e tacit asumată și schizoid acceptată de majoritatea profesorilor din școala românească, deși în mod normal ar trebui să ne trimită la o serie de interogații cum ar fi: cine sunt eu, ce consistență am ca om care asumă meseria de profesor? Care sunt coordonatele realității despre care și în care am rolul de a educa? Ce înseamnă educația și pe cine educăm? De fapt, toate aceste interogații ajung să se blocheze în lamentările că vocația/misiunea de profesor e anulată de sistemul de educație care te obligă să fii funcționarul precar și neputincios căruia îi iese totul bine oficial, statistic sau „pe hârtie”.

Situația școlii românești, aflată în continuă re-formă goală, este cea pe care o știm pentru că am pierdut interogarea de sine și reflecția critică pe care ar fi normal să o avem ca oameni, apoi ca profesori. În acest punct ar trebui, de drept, să intervină profesorul de filosofie. Filosofia, studiată în liceele teoretice (din facultăți a eliminat-o un ministru inconștient), este constrânsă să lupte cu prejudecățile specifice noilor ideologii derivate din consumism și pragmatism. Spre deosebire de alte discipline, filosofia trebuie să-și revendice statutul astfel încât să rămână o permanentă actualizare a ideilor, a conceptelor care surprind realitatea și schimbările acesteia, ca o sursă de valori și repere pentru relațiile interumane, dar și perspectivă de ansamblu asupra noilor forme de spiritualitate. În fapt, constatăm că teritoriul filosofiei este reclamat de etica aplicată, tot mai insistent de consiliere sau de forme de dezvoltare personală, astfel încât filosofia, tot mai mult consolare jucăușă și oracol consultat ocazional, să devină populară și să fie la modă. Problema este că în această adaptare la cultura de masă, la cerințele actualității, filosofia își pierde rolul de a fi o privire de ansamblu asupra realității, acea privire critică capabilă să dezvăluie disfuncționalitățile societății, anacronismele și aberațiile care continuă să fie temeiuri în educația românească.

Primul anacronism din educația românească vine din înțelegerea realității despre care educăm. În ciuda faptului că secolul XX a adus mutații profunde în raportarea gândirii și limbajului nostru la realitate, deși revoluțiile științifice, (cuantică, termodinamică, biologică, informatică), au zguduit temeliile științelor exacte și idealul lor de obiectivitate și pozitivitate, noi (i.e. școala românească) încă insistăm în educație pe valoarea axiomatică a științelor respective. Mai grav este că programele școlare perpetuează abordarea reducționistă a realității prin determinism, separabilitate și continuitate, după un model scientist instaurat în secolul XVII de Galileo Galilei, urmat de Newton și Kepler, potrivit căruia natura poate fi cunoscută prin cauze, legi și formule. Consilierii în educație științifică, (dacă există), nu dau semne că ar ține cont de faptul că în interiorul acestor științe exacte apare incompletitudinea (teorema lui Gödel), indecidabilitatea (teoria complementarității impusă de Planck și de Bohr), incertitudinea (Heisenberg) și indeterminarea (teoria relativității a lui Einstein), prin urmar tocmai aceste științe sunt mărturia că „ceva ne scapă”[1]. La mijlocul secolului trecut Werner Heisenberg arăta că „modificările în fundamentele științelor moderne ale naturii ar putea fi considerate un simptom al dislocării fundamentelor existenței noastre, care se manifestă simultan în multe domenii…”[2] Asta înseamnă că progresele din științele naturii nu se pot separa de felul în care sunt gândite problemele spirituale, artistice, filosofice, culturale ale societății contemporane, dovadă este faptul că sesizăm în știință, artă, filosofie, schimbări similare survenite în înțelegerea realității.

În loc să fie o prioritate sincronizarea conținuturilor despre care educăm cu regândirea conceptului de realitate, în educația din România sunt analizate și criticate aspecte și atitudini care țin de efecte, fără să conteze cauzele. Așa că, în continuare, traseul educativ al unui elev este gândit prin separarea dintre ceea ce e științific și implică doar intelectul și ceea ce implică afectivitate, imaginație, creativitate, iar consecința este blocarea domeniilor de studiu, a temelor și a instrumentelor de abordare în secolul trecut. De pildă, programele și manualele de filosofie se opresc la începutul secolului XX, deși redefinirea realității și a relației omului cu obiectul de cunoscut (realitatea) este exprimată prin noi concepte, de exemplu „gândirea slabă” (Gianni Vattimo) sau metode cum ar fi deconstrucția (Jacques Derrida), care au revoluționat filosofia în secolul XX.

Al doilea anacronism din educația românească vine din întârzierea conștientizării crizei din educație sau, mai rău, din conștientizarea acestei crize doar la nivel declarativ. La mijlocul secolului trecut, sub influența perspectivelor aduse de revoluțiile științifice menționate, dar și din cauza efectelor provocate de educația scientistă asupra umanității secolului XX, s-a constatat la nivel mondial criza din educație. Cauzele acesteia: separabilitatea domeniilor cunoașterii, apoi, ca o consecință directă, scindarea dintre educația științifică si educația umanistă, dintre raționalitate și afectivitate au dus încă de secolul trecut la o schimbare de paradigmă în educație. În acord cu aceste schimbările privind situarea noastră în lume, programele UNESCO caută încă de secolul trecut metode interactive care să dezvolte afectivitatea, imaginația, creativitatea elevilor. Astfel, raportul UNESCO din 1988 care punea accent pe o educație care să dezvolte viața afectivă, sensibilitatea, simțul estetic, contactul cu natura… se regăsește în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă publicată de ONU în septembrie 2015 care se concentrează pe criza majoră din educație datorată separabilității dintre educația științifică si educația umanistă. Comisia Internațională a Educației pentru secolul XXI din cadrul UNESCO, prezidată de Jacques Delors, recomandă educarea unui nou tip de inteligență fondată pe echilibrul dintre inteligența analitică – sentimente – corp, fără a se mai considera mentalul separat de sensibilitate și corp. Raportul Delors propune „patru stâlpi ai învățării”: a învăța să cunoști; a învăța să faci; a învăța să trăiești cu ceilalți; a învăța să exiști.

În școala românească se ratează de mai multe decenii reforma care să schimbe curricula școlară axată pe raționalitate, eficiență, utilitate prin reorientarea spre o educație umanistă în care să conteze formarea spiritual-culturală, cultivarea afectivității și a sensibilității. Reforma educației se face ignorând „prăpastia culturală” în care încă trăim: raționalitate versus afectivitate, de aceea se perpetuează „aberația pedagogică”[3] în care educația științifică e separată de educația umanistă. Efectiv și concret noi (i.e. sistemul educațional) încă împărțim elevii la licee de profil uman (ireal?) sau de profil real (inuman?), împărțirea este urmată de simularea unei educații mai științifice pentru cei de la real și mai umane pentru cei de la profil uman de parcă nu trebuie să fie toți umani si de ca și cum nu am ști că așa zisele discipline care ar însemna educația umanistă (educație muzicală, educație artistică, educație civică, etc.) nu ar fi simulacre de ore pentru elevi care doresc doar să își ia bacul si să plece grabnic din școală. Reforma realizată ca formă goală, fără să conteze construirea efectivă a unui conținut, alinierea tot „de formă” la standarde europene prin programe de tipul Educatori pentru societatea cunoașterii la care am participat simțind umilința de a fi tratată de pseudo-formatori ca în scientismul secolului XIX, are la noi încă o explicație nefastă. Această explicație, care ar putea fi răspunsul la întrebarea: pe cine educăm?, vine din deceniile de socialism-științific al cărui țel era formarea Omului Nou. Implementarea acestui om de origine sovietică a reușit din plin, omul nou format în comunism avea un caracter duplicitar, folosea un limbaj dublu, era preocupat de parvenire și, mai ales, incapabil „să mai facă diferența între realitate și ficțiune sau între adevăr și fals” (Hannah Arendt). Acest Om Nou, perpetuat de generații, trăia în schizofrenia în care una gândești, alta spui și alta faci pentru a supraviețui sistemului, acel Om Nou este „adânc implementat” în structurile subconștientului românesc, iar elevul vine din familie marcat adesea de aceste structuri.

Al treilea anacronism vine tocmai din situarea profesorilor în distanța dintre starea de drept și starea de fapt, asta se traduce în nemulțumirea unanimă a dascălilor români pentru faptul că sunt tratați de sistem în mod reducționist, ca funcționari, respectiv cadre didactice, în loc ca meseria lor să fie considerată o vocație. De fapt, nu există nicio dilemă vocație – funcționar, așa cum nicio vocație nu e anulată sau anacronică, nimeni nu oprește un cadru didactic să transforme în vocație statutul precar acordat de societate. Oricare profesor din școala românească poate să caute soluții constructive ca să fie depășite anacronismele despre care am vorbit. Provocarea actuală a profesorilor, mai ales a celor care predau în licee, este dezvățarea elevilor de situarea strict intelectuală pe o felie a realității sau, mai grav, pe un singur nivel de realitate într-un sistem de educație fondat pe valorile altui secol. La mijlocul secolului trecut Wolfgang Ernest Pauli arăta că sarcina esențială a secolului XXI este construirea unei reprezentări a realității printr-o abordare transdisciplinară care să refacă ruptura dintre știință, filosofie, religie pe care a provocat-o știința modernă prin dorința de a fi autonomă. Ideea de transdisciplinaritate a fizicianului Pauli este preluată de cercetătorul Basarab Nicolescu, coordonator al Centrului Internațional pentru Educația Transdisciplinară, care arată că transdisciplinaritatea, fără a fi confundată cu enciclopedismul, se fondează pe ideea că există mai multe niveluri de realitate și mai multe niveluri de percepție ale omului. Transdisciplinaritatea implică „o situare, un cadraj deasupra disciplinelor, dar și între și dincolo de discipline, pentru a oferi o viziune integratoare asupra culturii și asupra cunoașterii.”[4]

Reforma educației va avea efecte reale atunci când sistemul de educație va înțelege că transdiciplinaritatea redefinește o realitate care presupune globalizarea, respectiv dialogul dintre culturi, religii, națiuni, paradigme științifice, iar acest dialog nu se poate învăța dacă ești captiv într-un singur domeniu. De asemenea, niciunul dintre cei „patru stâlpi ai învățării” din Raportul Comisiei Internaționale a Educației pentru secolul XXI din cadrul UNESCO nu poate fi realizat altfel decât transdisciplinar. În actualitate, a învăța să cunoști înseamnă a crea punți între cunoștințe și semnificațiile lor pentru viață; a învăța să faci implică să-ți practici meseria întrețesută cu celelalte domenii; a învăța să trăiești cu ceilalți reclamă înțelegerea normelor pornind de la nucleul ireductibil din fiecare; a învăța să fim presupune construirea ca persoane trecând printr-o dimensiune transpersonală în care se conciliază materialul cu spiritualul și devine posibilă educarea integrală a omului, minte, afectivitate, corp.

Sunt conștientă de distanța dintre starea de drept, abordarea transdisciplinară și starea de fapt, modul în care se practică profesoratul în școala românească. Cauzele acestei distanțe ar putea fi anumite blocaje sau capcane în care este prins astăzi profesorul, despre care se scrie, se dezbate adesea, dar care se perpetuează de decenii. Le voi relua succint: 1. confuzia dintre mijloc și scop în școala românească – educația nu se rezumă la a pregăti elevii pentru a lua examene, pentru a promova clase si niveluri, ci scopul educației este deschiderea umanității din elevii tratați ca fiind unitatea dintre minte – afectivitate – trup , iar promovabilitatea e doar un mijloc înspre asta; 2. administrarea defectă, cu monedă dublă, a domeniului educației de către mulți oameni care nu înțeleg ce este educația, oameni selectați politic sau pentru că simulează competența. Acești oameni gândesc reforma în educație, conduc școli, inspectorate, direcții generale, fac comisiile care acreditează manuale; 3. competența demonstrată prin dosare cu diplome și adeverințe (punctul de vedere oficial), fără să existe vreun indicator al consistenței umane a celui care e considerat educator competent; 4. blocajul relației profesor-elev într-o relație afectivă inconsistentă, există prea mulți profesori care substituie pregătirea profesională și exigența cu o afectivitate exagerată care-i transformă pe elevii lor în fani, fără discernământ si fără să existe efecte profunde în formarea acestuia. Această relație afectivă defectă e și una dintre explicațiile notelor mari primite pentru prestație minimă; 5. prestigiul social al profesorului socotit, chiar de către acesta, exclusiv în bani îl transformă ireversibil pe profesor în funcționar public care găsește adesea căi prin care să facă și el bani din meseria lui, (vezi industria meditațiilor); 6. utilizarea mijloacelor moderne, videoproiectoare, table smart, imagini, filme, videoclipuri, Power Point-uri, în mod exagerat și elementar, astfel încât am putea fi înlocuiți cu orice om de pe stradă care poate „da” click.

Situația profesorului de filosofie care de drept are rolul de a exersa privirea de ansamblu, de a forma interogații și gândire critică, e chiar mai anacronică decât a celorlalți profesori. Pe lângă trend-ul care face din filosofie consolare sau terapie, pe lângă sistemul educațional neprietenos cu filosofia, e tot mai evidentă trădarea din interior, așa că, de fapt, în licee orele de filosofie arareori mai există. La filiera tehnologică filosofia s-a scos din planul de școlarizare, iar la filiera teoretică orele de filosofie, două pe săptămână, fie devin ore de dat cu părerea și cu presupusul, fie sunt transformate în ore de logică pentru că la disciplina asta e cel mai ușor să-ți iei bacu’ cu notă mare. Majoritatea profesorilor de socio-umane, absolvenți ai Facultății de Filosofie, renunță să mai citească filosofie, să fie la curent cu dezbaterile de idei și cu noile perspective din cunoaștere, artă, politică. Și mai grav este faptul că își lasă elevii să creadă că faci filosofie numai dacă ai predispoziții afective sau intelectuale, dat fiind că fie nimeni, fie oricine poate filosofa, toți merită media zece. Acești profesori scriu, ca toți profesorii din România, portofolii inutile despre activități curriculare și extra-curriculare pentru care nu au timpul fizic necesar, despre metode didactice infailibile care găsesc „pe hârtie” piatra filosofală.

Am scris despre aceste anacronisme din educație cu gândul că dacă le facem vizibile, poate vom reduce câte puțin din distanța dintre starea de drept din educație și starea de fapt, dintre punctul de vedere oficial din care toate merg bine și punctul de vedere personal care tinde să devină tot mai interiorizat și mai tăcut.

NOTE__________________

1. Thierry Magnin, Între știință și religie, trad. Simona Modreanu, Editura Junimea, Iași, 2007, p. 27

2. Ibidem, p. 118

3. Negreț-Dobridor, Ion, Teoria generală a curricumului educațional, Polirom, 2008

4. Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest, Editura Junimea, Iași, 2007, p. 12

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. Vlad spune:

    Eu cred ca raspunsul la cauzele starii de fapt se numeste: postul. Postul caldut … lasa mintea alene … De la dezideratele lui Grigore Moisile pentru introducerea educatiei digitale sau computerizate, adica iata 45 de ani de la trecerea lui la cele vesnice, la Solomon Marcus care a scris si vorbit extensiv despre educatie, transdisciplinaritate si necesitatea unei reforme si care a trecut si el la cele vesnice, dupa ce creionase o reforma laudabila pentru reconfigurarea planurilor cadru impreuna cu Stefan Vlaston si inca o mana de profesori inimosi undeva prin 2015 daca imi aduc bine aminte si care au ramas fara niciun efect.

    Domnul Basarab Nicolescu este intr-adevar un om cu o inteligenta lucida, constient si ma bucur ca il citati.

    Dumenvoasta faceti in articol exact acelasi anacronism pe care il “detectati” si acesta este ca va raportati la realitate tocmai prin modele de gandire care nu mai corespund decat in parte realitatii curente. E scuzabil pentru ca educatia romaneasca e ramasa undeva in secolul 19. E fireasca incercarea de recuperare prin raportarea la secolul 20 dar hei .. acum suntem in secolul 21, daca ne intoarcem in secolul 20 nu avansam ci tot inapoi mergem. Mai exact concluzia pe care o enuntati pe baza afirmatiei lui Werner Heisenberg

    “La mijlocul secolului trecut Werner Heisenberg arăta că „modificările în fundamentele științelor moderne ale naturii ar putea fi considerate un simptom al dislocării fundamentelor existenței noastre, care se manifestă simultan în multe domenii…” [2]

    Asta înseamnă că progresele din științele naturii nu se pot separa de felul în care sunt gândite problemele spirituale, artistice, filosofice, culturale ale societății contemporane, dovadă este faptul că sesizăm în știință, artă, filosofie, schimbări similare survenite în înțelegerea realității.”

    este eronata prin perspectiva dezideratului pe care incercati sa-l demonstrati si anume acela de a va departa de anacronismele existente in educatie prin prisma raportarii la realitate. In primul rand realitatea la care va raportati este subsumata unor premize care nu mai fac parte din realtiatea curenta. Cu alte cuvinte incercati sa creionati un model epistemologic pentru, sa spunem secolul 21, folosind drept ontologie un model epistemologic care corespunde secolului 19-20, ceea ce nu are cum sa produca un rezultat coerent. Modelul epistemologic va fi unul de secol 20 in cel mai bun caz, cu siguranta diferit de cel de secol 19 in care suntem in momentul de fata dar care tot nu corespunde realitatii, dezideratul la care aspirati si care v-a determinat sa detectati anacronismele curente.

    Asta pe de o parte, pe de alta, este ca premizele existentiale sunt cel putin in parte eronate, pentru ca va raportati la cunoastere si la realitate prin intermediul conditionarilor dobandite prin intermediul simturilor si care s-au consolidat in niste tipare de gandire, care formeaza sa spunem niste conditionari epistemologice, a caror baza de cunoastere o reprezinta mai degraba metoda stiintifica (i.e: referinte, citate, inferente, deductii, inferente) decat o raportare neechivoca prin intermediul subiectivismului, care subiectivism sa nu fie neaparat doar o opinie personala decuplata de realitate cat una angrenata in ea. Discursul contine urme ale acetui subiectivism dar care sunt umbrite de metodologia stiintifica de abordare, bazata in esenta pe un model epistemologic invechit si folosind ontologiile corespondente.

    Premizele epistemologice s-au modificat prin aceea ca diferenta subiect-obiect s-a estompat pana la disparitie, aspect care revine sa se reflecte nu intr-o separatie intre om si mediu caracteristica probabil rationalismului de secol 19 inceputul secolului 20 ci a unei osmoze.

    Ontologiile curente, nu mai corespund nici macar teoriilor informatiilor si modelelor creionate in programele MECT cu piramida DIKW ci unor modele semantice dezechilibrate prin prisma conectarii intre sistemele informatice care sunt folosite curent si aproape ca nu mai pot fi separate de realitatea curenta (cu mici, rare si chiar notabile exceptii).

    Unitatea de care vorbiti este intr-adevar laudabila dar ce ne facem cu educatie de stat unitara ? In momentul cand vorbiti despre o schimbare pare ca va referiti la o reforma si intre unitate la care faceti vorbire si o educatie unitara, prin prisma modului de raportare la cei care sunt originatorii reformelor precedente, iar avand in vedere reglementarea educatiei prin lege organica cred ca se poate deduce ca si educatia se doreste a avea un model unitar. Cu ce e mai bun modelul unitar actual bazat pe epistemologii de secol 19 cu un model unitar bazat pe epistemologii de secol 20 cand aceste momente nu mai fac parte din realtatea curenta decat doar ca modalitati referentiabile si consecinte ale unor intamplari care au avut loc ?

    • Dedalus spune:

      Piata muncii in Romania este foarte rigida si neconcurentiala

      Rezultatul:
      - cunoasterea nu reprezinta un avantaj pe piata muncii, prin urmare nimeni nu da doi bani pe educatia, adica elevii sunt in mod obiectiv si justificat dezinteresati
      - un post in invatamant este o garantie pe viata, indiferent ce faci, nu poti fi concediat, prin urmare nu exista nici un stimulent pentru performanta, ci dimpotriva, performanta este descurajata.

      ===
      Reforma educatiei consta in crearea concurentei intre scoli si in flexibilizara pietei muncii. Este imposibila reforma educatiei din interior si fara introducerea pietei libere cu adevarat in locul celei libere de forma.

      Educatia din Romania nu se desfasoara intr-un mediu concurential iar fara concurenta nu exista progres.

    • Ad Min spune:

      Toata epistemologia de sec 19spe s-a concretizat in teoria relativitatii, mecanica cuantica, Hiroshima si unele consecinte, cum ar fi: geometria simplectica, teoria Kaluza-Klein cu extensia in teoria stringurilor, teoria.. sunt multe teorii care au consumat mult timp x efort. Si vine cineva care nu a consumat si nici n-a produs ceva semnificativ si isi da cu parerea.
      Vlad, pana la proba contrarie, ramai, ca si mine, un ajutor de bagator in seama, asa ca ia-o mai tango. Altminteri poti fi suspectat de alte agende, pentru ca sustii teze politice si nu filosofice.
      Daca contesti cele afirmate, materialul este in comentariul tau. De exemplu:
      “cred ca se poate deduce ca si educatia se doreste a avea un model unitar”
      “Cu ce e mai bun modelul unitar actual bazat pe epistemologii de secol 19 cu un model unitar bazat pe epistemologii de secol 20 cand aceste momente nu mai fac parte din realtatea curenta decat doar ca modalitati referentiabile si consecinte ale unor intamplari care au avut loc ?”

      • Vlad spune:

        E drept ca politicienii nostri fac spectacol si giumbuslucuri dar pana una alta libertatea de expresie e garantata … Sigur nu am pretentia ca sunt altceva decat un diletant dar stiti vorba lui Creanga, cand ma uit in jur prind curaj.

        De altfel subiectul mi se pare extrem de interesant … ca la politica vorba aceea avem specialisti pentru toate … si despre ce sa discuti … daca nu despre educatie …

        De unde pana unde are legatura educatia cu politica … adica nu ar trebui ca prin educatie omul sa invete sa-si dezolte capacitatile de interogare si cunoastere ? Daca nu ne punem intrebari, daca nu discutam despre asta, ce mai ramane din aceste capacitati reflexive ?

        Cat despre referintele pe care le indicati … nu vad decat o absoluta evidenta … care nu cred ca poate fi contestata de nimeni, de altfel educatia e reglementata prin lege organica. Faptul ca se discuta o reforma in conditiile in care se stie ca nu se vrea o astfel de reforma, stim asta pentru ca s-au respins planurile cadru din 2015, stim asta pentru ca Florian Colceag care e implicat in proiecte de educatie ale copiilor supradotati si care a fondat recent un centru de pedagogie strategica, a spus asta intr-un interviu care cred ca e disponibil pe youtube, nu inseamna ca nu putem sa discutam despre asta.

        • Ad Min spune:

          Draga Vlad,
          Multumesc pentru raspunsul tau cald si fara pretentii de posesia a adevarului absolut, la care ader complet, inclusiv in ceea ce priveste caracterul seminal al subiectului pe care Doamna Profesor a avut curajul laudabil sa-l broseze.
          Pe de alta parte, imi repugna pozitiile de tip Patul lui Procust si am ajuns la varsta in care nu mi-e jena sa-mi exprim punctul de vedere. Totusi, incerc sa nu ma iau mai in serios decat e cazul.
          Sunt critic, totusi, cu vectorii de opinie care propavaduiesc teze dogmatic, iar argumentul este legat de referintele din https://fr.wikipedia.org/wiki/Thierry_Magnin.
          Interpretarea fizicii ca filosofie naturala din perspectiva dogmatic religioasa “is not my favourite cup of tea”, mai ales din postura unui filosof. De aceea am reactionat ca ars.
          Educatia este buna, ca sa-ti raspund, dar depinde in ce sens curge. Spiritul critic nu este dorit sa fie cultivat pentru politicul te vrea prost si in Romania si in Germania si oriunde. Si totusi, cum ii scriam lui Dedalus, nu tine. De ce?
          Iata un subiect de meditatie despre natura umana.

  2. Dedalus spune:

    Confirm justetea si realismul celor 6 puncte. Veti observa insa foarte repede ca daca veti incerca sa le corectati, acesta corectia va atrage necesitatea unor alte corecturi, in alta parte. Si tot asa. Am facut eu acest exercitiu si cand m-am apropiat de 100 de puncte am realizat ca drumul e profund gresit.

    Nu avem cum reforma administrativ, nu exista o masura administrativa de reforma la care sistemul bolnav al educatiei sa nu gaseasca o contramasura. Sunt situatii in care scoala isi construieste o realitate paralela prin diverse confuzii voite de termeni, prin jumatati de adevar si cardashie.

    Mai repede afli conturile Mafiei decat ce se petrece intr-o scoala din Romania.

    ===

    O alta problema majora a educatiei este insistenta de a introduce cate o materie distincta pentru fiecare necesitate sociala. Iar dupa aceea, de a face doar mate si romana in orele astfel create :-)).

    Si, bombonica de pe coliva: clasele prea numeroase. Numarul ideal ar fi 12-15 elevi, pentru cele mai multe metode. Dar in mediul urban cel putin ,adesea se depaseste 30. Cu o clasa de 30 de elevi greu poti face altceva decat predare frontala si testare inj scris.

    ===

    As putea continua pe zeci de pagini cu insirarea disfunctionalitatilor si pe alte sute de pagini cu masuri de rezolvare. Dar la final, sistemul educatioanal non-concurential si opac va gasi rapid mijloace de a lasa ineficiente toate aceste masuri imaginate de mine. Sau orice alte masuri imaginete de oricine altcineva.

    • Elvira Groza Elvira Groza spune:

      Aveți dreptate, Dedalus. Mă tem că suntem într-un labirint fără iesire, dar în care ne mai scriem unii altora câte un mesaj.

      • Ad Min spune:

        Stimata Doamna,
        Godel a demonstrat doua teoreme, una de incompletitudine, iar, cealalta, de inconsistenta, ambele legate de aritmetica Peano si de teoria seturilor (Kantor este un personaj, iar Hilbert altul, poate nu s-a auzit si la Cluj). In ultimii zeci de ani se numeste meta-matematica, impreuna cu tematica lui Hilbert de la 1900 si Entscheidungsproblem.
        Nu prezumati ca daca Dumneavoastra confundati indecidabilitatea cu dualitatea unda-corpuscul se rezolva dilema arcanului filosofiei in educatia romaneasca dupa ritul UBB, sau de alt fel. Chiar as dori sa stiu cine v-a fost conducator stiintific la doctorat.
        De filosofi speculativi care nu il inteleg nici macar pe Kant in Logik, dar pretind ca au inteles ce au facut fizicienii paradigmelor care ne permit azi comunicarea digitala, sunt satul ca de Iordache care arata cu degetele middle-finger.
        Elevii au primul contact cu un sistem axiomatic in gimnaziu, cu geometria euclidiana, pe care nici unii doctori nu o inteleg dupa 25 de ani de filosofie la catedra, acuzand anacronisme in loc de inabilitati… asta e!

        • Elvira Groza spune:

          Domnule, dincolo de concluziile d-voastră exagerate, cel putin, nu am confundat nimic, am exemplificat niste concepte, da, probabil că insuficient, dar miza textului nu era asta. Multumesc pentru observatii, dar nu si pentru atitudinea d-voastră.

          • Dedalus spune:

            Never feed the trolls!

            Oricum, nici garnitura asta nu e prea grozava. In afara de incercarea de a enerva, nu prea sunt buni la altceva. Mai labartzeaza thread-urile, mai abat atentia, dar cam atat.

            ====

            Partea neplacuta este insa dezinteresul romanilor din Romania pentru educatie. Demonstrat si de numarul redus de comentarii la articolele despre educatie. Care educatie, de fapt, este cheia dezvoltarii. De aici si atacurile trolilor, unele clar gestionate cu elemente algoitmice. Dar care, de, nu tin loc si de creier :-))))

            Exista deja ideea ca daca vrei educatie pentru copiii, in Romania nu o poti obtine nicicum. Asa ca parintii tineri placa cu copiii cu tot in alte tari, iar cei mai in varsta isi trimit doar copiii.

            ====

            Este necesara structurarea gandirii copiilor, filosofia are rolul ei in acest sens. Dupa parerea mea insa nu este indicat sa maresti numarul de materii sau de ore pentru o materie anume, pentru ca asa nu vei acoperi oricum niciodata necesarul de cunostinte.

            Dimpotriva, numarul de materii si de ore ar trebui redus si insistat asupra abordarilor tip STEM., integratoare.

            Problema majora este insa in acest caz imposibilitatea de a gasi resurse umane, in numar suficient, chiar cu un plan cadru redus. Sunt multe cauze, de la slaba performanta a invatamantujljui superior, la rigiditatea angajarilor. Multe.

            Inghetarea in non-performanta a educatiei reflecta inghetarea intregii societati. Solutia este acolo, in societate, nu in domeniul strict al administrarii educatiei.

            Desigur, in orice situatie vor exista persoane care vor “tine steagul sus”, doar ca educatia nu poate fi derulata numai de eroi. :-))

          • Ad Min spune:

            multumesc pentru comentariul calin printr-o tentativa de descretire a fruntii: Jerry Seinfeld – On men and women: https://www.youtube.com/watch?v=aW6CoU2YtOU
            … iar eu sunt un barbat, cam de aceeasi varsta cu Dumneavoastra :)
            PS filosofia nu are treaba cu politica regimului politic in exprimarea sa juridica decat daca se ocupa cu indoctrinarea ideologica, acesta este motivul “atitudinii” critice. Giordano Bruno a ales sa fie ars pe rug decat sa isi renege intelegerea dupa criteriile juridice valabile atunci. Cine a gresit?
            Cu simpatie pentru curajul de va impartasi punctul de vedere!

      • Dedalus spune:

        Raspunsul e simplu: introducerea mediului concurential in societatea romaneasca si implicit si in educatie.

        Fara concurenta nu exista progres. Mediul concurential este rezultatul statului liberal. Statul liberal este rezultatul actiunii politice cu acest scop.

        Actiunea politica pentru un stat liberal este rezultatul unei afirmari a optiunii liberale si a traducerii sale in masuri explicate.

        Statul libeal si produseul sau – mediul concurential nu garanteaza bunastare tuturor indiferent ce fac, ci garanteaza succes celor care lupta pentru el.

        Mediul concurential genereaza si saracie, dar in principal pentru cei care nu isi asuma raspunderea pentru viata lor. Aceasta saracie este mai puternica decat cea produsa de statul socialist, dar apare la mai putini ceteteni.

        ===

        Incercand reforam administrativa a educatiei, pastrand mediul neconcurential , cei mai multi cauta o pisica neagra noaptea intr-o camera unde nu e nici o pisica.

        Ne trebuie curaj, dar curajul vine din diseperare, iar disperarea – din saracie lucie. Este insa o alegere: ori asteptam sa sarcim destul pentru a forma statul liberal, ori o facem cand inca mai avem dupa ce bea apa.

        Educatia urmeaza societatea pe care o serveste, ea nu paote fi nici mai buna nici mai rea decat aceasta. Iar oamenii nu pot schimba societatea in parte , ci doar in intregul ei :-))

        • Ad Min spune:

          “Iar oamenii nu pot schimba societatea in parte , ci doar in intregul ei :-))”
          poate crezi tu ca lucrurile sunt imuabile… dar nu sunt. Ma induiosezi prin declaratiile de asentiment si credinta… mark my words: nu va tine!

  3. Dedalus spune:

    @Ad Min

    Mai rasfirati baieti, mai rasfirati!

    Sunt onorat de atentie ! :-))))))

  4. Dedalus spune:

    Revin in tonul articolului. Ma gandeam mai deunazi daca nu cumva suntem prea puternic prinsi intr-un determinism cu putin prea putin suflet, cand vorbim despre educatie.

    Am incercat sa ma raportez la sophia perennis in incercarea de a schita macar o cale de iesire din acest labirint al neputintei din educatie (abstractie facand de ceea ce am tot spus despre conditia reformei sociale). Traim printre ruine (Evola) si asta sa fie cauza?

    Ma intreb: cata Onoare (Ritterschaft) mai avem, cata forta launtrica mai sta in noi pentru a modela (Gestalten) societatea? Adica, nu doar de educatie strict vorbind. Sa profit si eu de un autor filosof, ma mai lumineaza (daca are timp si disponibilitate, desigur).

  5. Dedalus spune:

    Mai rasfirati, mai rasfirati…

    4 comentarii x ? lei.

    Mai spalati decat pe HN, dar in sensul ca semidoct e mai mult decat analfabet.

    Am comentat ca sa faci 5 comentarii. E mai usor de inmultit cu 5.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Elvira Groza


Elvira Groza

Elvira Groza este profesor de filosofie, Oradea, doctor în Filosofie la Universitatea Babeș Bolyai din 2006, absolventă a masteratului Comunicare politică la Facultatea de Ști... Citeste mai departe


E randul tau

O poveste mai lungă de la Moş Crăciun despre generalul Marin Dragnea: După doar două zile de l...

de: Petre Opris

la "O primă și imensă ticăloșie a noului ministru al Culturii"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

ianuarie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)