Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Atlantic & Benefactor Records: de la jazz, R&B, soul recordings la Studiile Umaniste

Daniela Dumbrava martie 6, 2012 Cultura, Opinie
14 comentarii 1,288 Vizualizari

Eveniment fără precedent. Au fost necesare doar câteva zile pentru ca știrea efectuării celei mai mari donații din istoria de peste nouă sute de ani a Universității din Oxford să facă inconjurul lumii: Mica Ertegün (aristocrată emigrantă în USA, de origini românești, cunoscută și cu numele de Ioana Maria Banu), văduva magnatului fondator al Atlantic Records Ahmet Ertegün, a donat 26 de milioane de lire sterline (echivalentul a 41 milioane de $ USA) disciplinelor umaniste, fondând astfel the Mica and Ahmet Ertegün Graduate Scholarship Programme in the Humanities.

Un act de generozitate fără precedent, iar asta pe fondul reducerii drastice a fondurilor dedicate umanioarelor atât în Marea Britanie, dar și în alte state ale Uniunii Europene și a crizei globale. Așa cum merita să fie, evenimentul a fost consemnat de către BBC News Online, The Guardian, The Times, The Independent, New York Times, Washington Post, Wall Street Journal, Boston Globe, CBC News Canada, NME Magazine, etc. Știm cu toții că Ahmet Ertegün, prin intermediul Atlantic Records, este cel ce a lansat nume precum Eric Clapton și Ray Charles, John Coltrane dar și faimoasele formații The Rolling Stones si Led Zeppelin; și mai știm că familia Ertegün a jucat un rol fundamental în promovarea genului rythm & blues și a jazz-ului, așa cum și a soul ricordings, începând cu anii ’50. Cu o cifră de afaceri de aproape 15 miliarde de $ în 1999, epoca digitală reduce la „doar” 10, 1 miliarde de $ (vezi articolul Atlantic Records hits milestone on digital music sales), conform unei analize New York Times din 2008. Însă nu era digitală în domeniul distribuției înregistrărilor muzicale americane ne interesează aici, așa cum nici cifra globală de afaceri a Atlantic Records. Rămâne emblematică alegerea văduvei Mica Ertegün de a dona fonduri extrem de generoase studiilor umaniste.

Nimic contemporan nu seamănă atât de mult cu gestul văduvei lui Ahmet Ertegün! Privind înapoi, spre epoca medievală, chiar și Henric al III-lea ar fi gelos să afle că mecenatului monarhic i se poate substitui în istoria sa, donația uriașă a unei doamne de origini aristocrate către o instituție academică britanică. În fine, brusc ai senzația unei descinderi în plină epocă renascentistă, ori în Florența lui Lorenzo de Medici, diplomat și politician, patronul artiștilor, poeților, literaților ori în plină epocă monarhică britanică, parcă ștergându-te de același umăr cu Edward al III-a, ori cu Henric al IV-lea, etc.

Pasiune și datorie. Ahmet Ertegün, fiul primului diplomat al Turciei în Statele Unite (1935), iubește arta și crește într-o familie unde pasiunea pentru muzică, dar și carierele diplomatice par să se conjuge în același ritm, cu același aplomb. Fratele lui Ahmet, Nesuhi Ertegün, întocmai tatălui său, va deveni diplomat de carieră (diplomat al Turciei în Elveția, Franța, Anglia și, în fine, USA), însă va reuși să aibă același fler și viziune în interiorul Atlantic Records. Mica Ertegün este la rându-i o figură proeminentă în domeniul designului interior, cu o strălucită carieră în Statele Unite. Se căsătorește în 1961 cu Ahmet Ertegün și îi rămâne o parteneră fidelă. Numele ei s-a înscris în istoria donațiilor Universității din Oxford și este numele cel mai important din întreaga istorie a filantropiei îndreptată către prestigioasa instituție academică britanică.

Este cea care a ales să finanțeze pe termen foarte lung studii dedicate muzicii, filologiei, literaturii, istoriei artei, studiilor asiatice si arheologice, fondând și o catedră de studii interdisciplinare ce-i poartă numele. Ce miză au aceste discipline pentru secolul al XXI-lea? Rămâne încă de văzut. Răspunsurile pot fi multiple, însă o donație importantă de bani răspunde pragmatic mult mai mult decat ar putea milita vreodată exponenți ai studiilor umaniste pentru materiile lor, în eventualitatea plasării la o bursă imaginară a valorilor.

Promovare inteligentă. Evocând erudiția lui Ahmet Ertegün în materie de muzică rock’n’roll, John Paul Jones, basistul formației Led Zeppelin, îl consideră un inovator și un mentor, cf. The Guardian. ( Music mogul’s widow gives £26m to Oxford University for scholarships )   În egală măsură, lăsându-ne să apreciem posibilitatea coabitării erudiției muzicale și a viziunii lui Ahmet asupra industriei înregistrarilor muzicale cu cea a eruditiei academice, vedeta rock afirmă că este mândru de programul de burse fondat de către văduva magnatului. Deci se poate! De la viziunea promovării la scară globală a înregistrărilor muzicale la cea a promovării științelor umaniste pe bază de merit, în cazul familiei Ertegün, se poate face trecerea.

Sigur, pentru a face mecenat, ai nevoie măcar de ingredientele și de gustul tezaurizării unui imens patrimoniu financiar, ai nevoie de o viziune managerială pe termen lung, dar mai ai nevoie și de gustul comisionării, de memoria bursei valorilor ce formează, dinamizează și protejează o civilizație. O istorie a mecenatului european în zona universitară, de la origini până în prezent merită a fi scrisă. Studiile de istorie a mecenatului în universitățile Angliei medievale ale lui Alan B. Cobban de la Universitatea din Liverpool sunt un foarte bun început.

Gesturi similare celui al Micăi Ertegün? Exemplific cu un singur caz, întâmplător, cel care-mi vine acum în minte, anume cazul colecționarei multimilionare Dominique de Menil, prietena apropiată și confidentă pentru multe decenii a părintelui Andrei Scrima. Citind corespondența inedită (vezi arhiva A. Scrima, New Europe College, București) dintre pr. Andrei Scrima și Augustin Dupré La Tour S. J., îmi rezultă efortul acesteia de a oferi sume importante de bani pentru fondarea, respectiv, susținerea decenală a Departamentului de studii islamo-creștine, în prezent Institutul de studii islamo-creștine de pe lângă Facultatea de studii religioase a Universității Saint-Joseph din Beirut. Era în perioada războiului civil din Liban.

De ce donații importante pentru studiile umaniste ? În cazul donației Micăi Ertegün nu este deloc greu de înțeles, va fi fost și rodul negocierilor cu vice-cancelarul Universității din Oxford Andrew Hamilton, însă pare să se fi știut că umanioarele sunt studiile a căror fonduri, atât la nivel european, cât și global, scad vertiginos în favoarea studiilor de securitate înglobate în studii sociale ori în favoarea studiilor exacte, de mediu, etc., conform statisticilor din ultimii ani. Cu doar câteva luni în urmă, o scrisoare deschisă adresată Comisarului European pentru cercetare și Inovație, Márie Geoghegan-Quinn și care a însumat peste 25. 000 de semnături la numai două săptămâni de la redactarea acesteia, reclamă plasarea studiilor umaniste în aria marginală a strategiilor europene de finanțare, generic numit Framework Programme Horizon 2020 & beyond. În aceste condiții, donația Micăi Ertegün este nu numai folositoare, dar și emblematică pentru regimul promovarii studiilor umaniste in Europa noului mileniu.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. Ioana Munteanu spune:

    În sfîrşit, cineva care ştie ce să facă cu banii şi înţelege de unde venim şi încotro ne îndreptăm! Plecăciune, nobilă doamnă!

  2. Sergiu Simion spune:

    Articolul dvs care discuta la scara istorica un act de generozitate fara precedent pentru domeniul umanist , omite un aspect esential care pune intr-o lumina foarte proasta autoritatile de la noi. Romanca Mica Ertegun a dorit initial să investească în România, la Târgu-Jiu, dacă autorităţile nu ar fi respins-o, fără nici o explicaţie :
    ” Toate au fost aprobate şi când am vrut să încep, mi s-a spus că nu mai e nevoie, că fac oamenii din Târgu Jiu”.
    Mai mult decât atât, romanca a declarat că, după refuzul autorităţilor, presa locală din Târgu Jiu ar fi denigrat-o în repetate rânduri, susţinând că ar fi o hoaţă :
    “Jurnalele de la Tg Jiu erau infernale, parcă aş fi fost o hoaţă. Parte din banii ăştia s-au dus la Oxford. Sper să beneficieze mulţi români de ei. Mă simt jignită că am fost refuzată”.

    ( http://www.realitatea.net/mica-ertegun-ar-fi-investit-cei-30-milioane-de-euro-in-romania-dar-a-fost-refuzata-de-autoritati_919161.html )

    • Daniela Dumbrava Daniela Dumbrava spune:

      Va multumesc pentru precizare, draga domnule Simion. Va raspund cu o trimitere la un fragment dintr-un interviu difuzat de catre Radio Europa Libera al lui Victor Eskenasy cu Sergiu Celibidache, in anul 1995 (http://www.europalibera.org/content/article/1842599.html): “(…) Deci la un moment dat mă ocupam, pentru că am găsit un cap destul de interesat în problemele României și mă gîndeam că o să poată undeva să găsească chiar bani să putem construim o sală. Intre timp a văzut că asta ar fi prost văzut de către inamicii lui Celibidache. Or, înțelegi? Vezi, eu înainte de a pune piciorul în țară am deja inamici. Or nu mă interesează întru nimic nici cu amicii să lupt, nici cu inamicii.” Si sa accepti un ajutor este o alegere, buna sau rea, intocmai celui ce ofera. Deocamdata, simt sa pledez pentru istoria mecenatului, iar nu a nefericirilor. Cu respect, Daniela.

      • Sergiu Simion spune:

        Va multumesc pentru raspuns , doamna Mica Ertegun a luat poate cea mai buna decizie posibila in context european . In mod evident , omisiunea semnalata nu avea de fapt nici legatura cu istoria mecenatului , ci numai cu contextul nostru local care , vrem nu vrem, influenteaza totusi viata noastra sociala . Cu respect, Sergiu Simion

  3. alin spune:

    Va felicit pt articol. Cred ca luat o decizie buna prin donarea banilor catre o universitate din UK (evitand Romania, unde acesti bani ar fi fost in cele din urma furati elegant de cei responsabili cu utilizarea lor). D-na ar fi putut totusi sa adauge o clauza la donatie: 10% din locuri sunt rezervate pentru studenti din Ro sI 10% pentru studenti din Turcia.

    • Daniela Dumbrava Daniela Dumbrava spune:

      Va multumesc pentru comentariu. Aveti perfecta dreptate referitor la clauza. La Univ. din Oxford exista astfel de burse directionate spre studentii unor natiuni. Cu toate acestea, decizia unei donatii a carui centru sa fie competitia, o va scuti pe dna Ertegün de orice fel de riscuri dincolo sau dincoace de posteritate.

  4. Radu D.L.Popescu spune:

    Imi vine sa ma ridic in picioare cu mana la chipiu, citind articolul dumneavoastra.

    Ahmet nu “a jucat un rol fundamental în promovarea genului rythm & blues și a jazz-ului, așa cum și a soul ricordings, începând cu anii ’50″ asa cum “stim” (de unde?) ci doar a facut un purcoi de bani de pe urma acelor muzicieni, probabil de vreo 20 de ori decat a donat vaduva. Rythm&blues au facut cei de la Motown nu cei de la Atlantic iar despre jazz, ce sa mai vorbim, casele de productie doar au parazitat muzicienii.

    Ca vaduva n-a avut nimic in comun cu muzica se vede clar din faptul ca a donat banii “umanioarelor” cand logic ar fi fost sa se intoarca la acei care i-au produs de fapt, adica muzicienii.

    Baizăuei, se scrie Coltrane, nu Coltraine…

    • Daniela Dumbrava Daniela Dumbrava spune:

      Să înțeleg că muzicienii nu au avut de câștigat în urma promovării lor și că fără o casă discografică ar fi fost mult mai prosperi și celebri? Știm amândoi ca întrebarea dvs. este retorică. A parte ironia, de ce nu veniți pe contributors.ro cu un articol care să pună în balans de ce o donație pentru muzica contemporană mai mult decât pentru studii umaniste? Retorica comisionării imi pare un subiect bun de dezbatere. În rest, corecturile dvs. folosesc enorm erorilor mele și vă mai aștept astfel. Cu stima, Daniela.

      P. S. Bibliografica ptr. ”știm”: D. Wade, J. Picardie, ”Music Man: Ahmet Ertegen, Atlantic Records and the Triumph of Rock & Roll”, ed. W. W. Norton, New York, 1990.

  5. Radu D.L.Popescu spune:

    D-na Dumbrava, sub nicio forma nu vreau sa intru in polemica cu d-vstra. Dar se simte cand un specialist dintr-un domeniu (in cazul d-vstra, istoria religiilor dupa cum citesc la bio) incearca sa scrie despre un cu totul alt domeniu. Nu va suparati. Schema este cam asa: Eh, vreau sa scriu despre cutare, pai ia sa vad cine ce a scris despre subiect. Iau o carticica scrisa de cine stie cine si cu cine stie ce scop, dam cateva searchuri pe net, verificam credibilitatea, hm, mi se pare ca e ok, si da-i si conspecteaza…

    E nasoala abordarea. Pentru ca si industria asta muzicala e la fel de complicata cel putin la fel ca si istoria religiilor. Si sunt tare putini oameni care chiar se pricep.

    Lasand morala la o parte, sper inca odata sa nu va ofensati, pot sa zic doar niste chestii generice. Un act artistic implica cel putin trei parti omenesti si una divina. Artistul, industria, consumatorul si deasupra tuturor, divinitatea, de la care vine de fapt mesajul artistic.

    Artistul si industria se afla in relatii antagonice, pentru ca acesta este intotdeauna la mana industriei care da papa consumatorului. De cele mai multe ori industria da aceea papa pe care crede ea ca se vinde si nu cea care intr-adevar merita sa fie data. Deci formatorul de gusturi este aceea industrie perversa. Si de chestia asta ne lovim permanent, ganditi-va ce s-ar fi intamplat, daca toata industria muzicala ar fi oferit de ex numai muzica clasica, acum si ultimul puradel ar fi fredonat arii din Puccini , Adrian Minune ar fi ajuns cunoscut datorita barbierului din Sevillia etc.

    Doamna cu pricina a gresit zic eu, din perspectiva artistului muzician, deoarece acei bani au provenit din industria muzicala (oricum,bani disproportionat de multi fata aportul adus artei) si deci, logic si natural ar fi fost sa se intoarca inspre promovarea unor muzicieni extraordinari de talentati care nu au acces in industrie datorita nonvalorilor promovate de acesti producatori. Va pot da sute de exemple, chiar pe Youtube de muzicieni extraordinari care zac in anonimat cu cateva sute sau mii de view-uri pe cand indivizi dubiosi se scalda intr-o notorietate nemeritata.

    Eh, mecenatul asta implica o gramada de motivatii din partea celui care il face. Probabil ca dl Ahmet o fi lasat in testament stiindu-se dator, probabil ca cei doi nu au avut mostenitori, probabil va doamna, dupa o viata traita in umbra unei asemenea personalitati s-o fi gandit sa ramana si ea in istorie cu ceva, cum altfel decat sa intre in analele unei universitati renumite si nu dand niste mici burse unui numar de muzicieni obscuri. Sunt multi de “probabil”. De aceea nici nu trebuie sa emitem judecati de astea solemne.

    Subiectul este complex, dar ma opresc aici, in speranta ca nu am fost prea agresiv.

  6. Daniela Dumbrava Daniela Dumbrava spune:

    Ma bucur ca ati revenit astfel, draga dle Popescu. Empatizez mult cu ce spuneti, ca dovada voi recurge din nou la un citat din interviul cu Sergiu Celibidache, acelasi invocat intr-un comentariu mai sus: “(…) Niște neisprăviți americani vînd 83% din producția mondială de discuri. Deci, care este gustul care ar să se afirme, care o să aibă enorm de mare rază de acțiune? America! Cu care autoritate muzicală? Aceștia care au uitat ce e Adagio, au uitat ce e Largo. Din cauză că sînt împinși prin viteză să descopere farmecele vitezei, farmecele virtuozismului, farmecele ușurinței și așa mai departe. Să mă ferească Dumnezeu că muzica poate să fie numai ușoară! Vai de mine!” Celibidache era impotriva inregistrarilor si a oricarei forme de transmisie – comerciala sau nu – a concertelor sale. Contrariul opus era optiunea lui Glenn Gould, care gasea in tehnica inregistrarii o maniera de a-si perfectiona sunetul, recluzandu-se total in studioul de inregistrari si refuzand sa concerteze cu public. Evident, pe Gould il interesau si banii. Ca pe oricine, de altfel.

    Asadar, exista criterii chiar mai exigente si mai variate decat cele invocate de catre dvs. Artistului ii ramane de ales ce alege si va deveni ce alege, el si muzica lui. Nu este intotdeauna inocenta dorinta de a fi popularizat (muzicianul), la fel cum nici cea de a populariza (casa de discuri). Se intampla si cu istoricii religiilor si casele de editura, la o scara mai mica. Asadar, aprob antagonismul, adaugand ca fiecare stie foarte clar ce alege, cand alege…inclus vaduva cu pricina a carui cont curent era personal. Deci?

    Si sa stiti ca si eu am stiut ce aleg scriind articolul, :) Accentul este pe mecenat si pe logica promovarii studiilor umaniste cand ai banii necesari sa o faci, iar nu pe istoria muzicii, inutil sa insist. Va citesc cu mult interes comentariile si va mai astept pe contributors.ro

    Cu stima, Daniela.

  7. Radu D.L.Popescu spune:

    Da, cunosc parerea lui Celibidache, dar o consider putin cam fundamentalista. Este aproape imposibil sa supravietuiesti in muzica fara inregistrari. El, desigur exprima revolta ca o natiune fara nici cel mai mic aport la muzica clasica (muzica in care Celibidache a trait) a reusit sa monopolizeze vanzarile. Si mai trebuie sa ai si un oarecare confort material pentru a putea sa ai asemenea pozitii. Si Celibidache l-a avut, fara sa fie nevoie sa traiasca din inregistrari. Tin minte ca circula chiar o legenda despre dansul ca tanar fiind, a gasit printr-o conjuctura miraculoasa, o punga cu diamante sau bijuterii pe strazile Iasiului dumneavoastra, moment care a declansat plecarea in strainatate si succesul ulterior.

    Si depre alegeri, sa stiti ca lucrurile nu stau chiar foarte bine in ceea ce-i priveste pe muzicieni. Majoritatea sunt foarte aerieni si naivi si pot fi pacaliti cu usurinta de mintile perverse si versate ale comerciantilor si avocatilor. Adevaratul muzician stie doar ca are o misiune divina, cea de a impartasi talentul sau catre oameni, pentru a inchide cercul magic. Ce se intampla in afara acestui cerc este doar meschinarie, chit ca vine din partea artistului insasi si el ros de aceleasi pacate omenesti, chit ca vine din partea industriei care il comercializeaza.

    Mai exista inca insule care nu au fost afectate de industrie si alea sunt locuri sfinte. Brazilia este unul din ele, unde muzica ce se canta acolo este cel putin cu cinci clase deasupra fata de ce se canta in restul lumii. Si aici nu ma refer la muzica populara braziliana ci la forme extraordinar de evoluate care impletesc laolalta muzica clasica cu jazzul, ritmurile sudamericane cu modurile indiene, melosul popular cu sonoritati inovatoare. Si toate astea se desfasoara intr-o discretie totala pentru marele public. Si e foarte bine asa, desi acesti artisti sunt legende in tara lor, ei nu au intrat pe mana samsarilor planetari care sigur ar fi nivelat si modelat si zonele astea dupa mintea si simtirile lor inguste.

    Aveti un cadou de la mine, pentru ca nu v-ati suparat cand v-am tras de urechi :)

    http://www.youtube.com/watch?v=iKUxuF28VLc&feature=related

    • Daniela Dumbrava Daniela Dumbrava spune:

      Am invatat multe de la dvs. Fiti rasplatit pentru generozitate si daruri! Cu stima, Daniela.

  8. Radu D.L.Popescu spune:

    Va recomand o casa de discuri care nu a facut nici cel mai mic rabat de la calitate in cei peste 40 de ani de cand exista si care merita tot respectul:

    http://www.ecmrecords.com/Startseite/startseite.php

    • Daniela Dumbrava Daniela Dumbrava spune:

      Cum as putea sa nu iubesc ECM cata vreme intre artistii ce-i promoveaza se numara si Arvo Pärt? Asta ptr. a spune: apreciez! Indatorata, Daniela.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniela Dumbrava


Daniela Dumbrava

Daniela Dumbravă, cercetător temporar asociat al Università Cattolica del Sacro Cuore, Milano (Departamentul de Istorie Modernă); observator independent al Centrului pentru Res... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)