Home » Analize »Cultura »Global / Europa »Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Autopsia lui Charlie şi caleidoscopul islamist

Catalin Popa ianuarie 12, 2015 Analize, Cultura, Global / Europa, Opinie, Politica & Doctrine
29 comentarii 4,947 Vizualizari

Dramaticele evenimente de la Paris, soldate cu asasinarea unor jurnalişti de la publicaţia de satiră Charlie Hebdo, sunt inacceptabile şi impardonabile, din orice punct de vedere am privi lucrurile. Dar erau ele şi inimaginabile ? La această întrebare voi încerca să răspund mai jos, punându-le atât în perspectiva islamului ca religie, dar şi a islamului à la française, cele două abordări fiind complementare pentru a înţelege de ce astfel de tragice evenimente au ca autori credincioşi musulmani şi de ce astfel de lucruri se întâmplă la Paris. Articolul nu va ieşi din zona vulgarizării, pentru a permite unui număr cât mai mare de cititori să înţeleagă evenimentele în contextul lor, dându-le o cheie de lectură generală ; pentru o mai bună înţelegere, acolo unde este cazul, voi folosi analogii şi comparaţii, conced, uneori la limită, cu religii sau situaţii familiare cititorului român. Voi cita nume şi referinţe fără a intra în detalii, lăsând însă astfel posibilitatea cititorului care vrea să se documenteze suplimentar asupra unui fapt sau autor să o poată face. Cititorul grăbit poate sări peste secţiunile pe care le consideră inutile fără a penaliza definitiv înţelegerea faptelor.

Lumea de altădată

Din punct de vedere al civilizaţiei (un alt loc comun în care Occidentului îi place să creadă că deţine supremaţia şi monopolul), lumea islamică de altă dată (din India în Spania, depăşind, deci, cu mult mica lume arabă a originilor) nu are nimic de invidiat lumii creştine. De la emanciparea adusă de Coran (cu titlu de anecdotă, o femeie poate divorţa din cauze de insatisfacţie sexuală în raporturile cu soţul său –surat 4, 128-130) şi până la mistică, trecând prin arhitectură, ştiinţe umane sau reale, contribuţia islamului este colosală ; amintim doar Casa Inţelepciunii (Bayt al hikma) de la Bagdad, pornită în sec. 8 sub imboldul califului Harun al-Rashid şi în cadrul căreia erudiţi de toate naţiile şi religiile au conlucrat până în sec 13la răspândirea culturii, înţeleasă în cel mai larg sens.

Deşi din India în Spania e loc suficient pentru diferenţe, din comoditate intelectuală sau din neştiinţă, ne-am obişnuit în Occident să considerăm islamul ca un tot unitar şi indefectibil, fără a acorda atenţie diferitelor culte, secte, şcoli sau curente în cadrul acestuia şi fără a lua în considerare evoluţiile lor locale, condiţionate de aspecte istorice, geografice, economice sau societale. Ori, islamul, ca şi creştinismul şi ca multe alte religii, mono sau politeiste, a suferit în istoria sa schisme (fitna) multiple, unele încă din perioada de început, dând naştere unor curente divergente chiar în ce priveşte elemente esenţiale ale doctrinei ; cele mai importante curente sunt sunnismul, pe linia califului Utman (îmbrăţişat astăzi de aproximativ 90% dintre musulmani) şi chiismul (prezent astăzi mai ales în Iran, pe linia califului Ali, văr şi ginere al Profetului Mohamed şi în dezacord cu Utman în ce priveşte succesorul legitim al Profetului), din acesta rupându-se apoi kharidjismul (ca urmare a luptelor lui Ali cu Muawiya şi migrat în timp mai ales în regiunea Maghrebului). Modul de raportare la Coran, la Tradiţie, la sursele dreptului (fiqh) au continuat să slăbească (fitna) unitatea originară a islamului, mai ales că acesta nu cunoaşte, în diversitatea sa, o autoritate temporală depozitară a Adevărului, cum ar fi papa în catolicism.

Intr-o tuşă groasă şi prin analogie cu creştinismul, putem spune că avem trei culte mari : ortodox, catolic şi protestant. Ca în cazul creştinismului, luptele de putere şi influenţă (spirituală şi lumească) au punctat şi încă punctează istoria islamului, în cadrul fiecărui curent apărând diverse alte subcurente, uneori extrem de divergente (între kharidjismul radical susţinut de Nâfi` ben al-Azraq şi cel « liberal » susţinut de Chabib ben Yazîd al-Harûrî, diferenţele sunt enorme). Unele curente (kharidjismul azraqit) ajung până la a considera că jihadul (voi reveni asupra termenului) trebuie dus inclusiv împotriva musulmanilor de altă confesiune. (Spre exemplu, astfel de abordări contradictorii fac că în lumea musulmană nu există o unitate în privinţa situaţiei Palestinei şi a palestinienilor, unele culte putându-se chiar bucura şi profita tacit de situaţia acestora ; alt exemplu, atacurile Irakului, majoritar chiit, asupra Kuweitului, majoritar sunnit malekit sau Iranului, chiit la rândul lui. Dacă ne uităm în ograda noastră creştină, avem o situaţie similară în cazul disputelor din anii 1960-2007 între protestanţi şi catolici în Irlanda de Nord sau, în Franţa, în cadrul catolicismului, opoziţia catolicilor tradiţionalişti levebvrişti excomunicaţi împotriva celor reformatori, post Vatican II, chiar dacă în acest caz nu s-a ajuns la arme.)

Lumea musulmană este una la fel de eclatată sau diversificată ca alte lumi religioase, având curente de un radicalism extrem, dar şi altele la limita flower-power-ului, în numele aceleiaşi cauze ; luând două exemple de la începutul sec.20, l-am putea opune pe Abul A’ La Maudoudi lui Mohamed Iqbal, amândoi pakistanezi.

Reformismul : originile jihadului fundamentalist.

După secole de dominaţie politică, lumea musulmană începe şi ea să ruginească : Imperiul Otoman este cu motoarele aproape oprite, în timp ce Occidentul intră în era industrializării şi colonizării. Coranul promisese dominaţia pe Pământ, dar, contrar aşteptărilor, numeroase ţări musulmane devin protectorate ale Occidentalilor, care reînvie aici flacără creştinismului, anglican, reformat sau catolic. In faţa acestei situaţii, dublată de faptul că declinul intelectual este amplificat de creşterea influenţei confreriilor devoţionale de sorginte mistică sufistă, criza identitară începe să se facă simţită grav. In faţa acestei decadenţe, măsura care se impune, încet dar sigur, este cea a reformei (islah). Spre sfârşitul sec. 18, Mohamed ibn Abd-al-Wahhab (sunnit şi fondator al curentului wahabit din Arabia Saudită de azi) predică întoarcerea la ceea ce el considera a fi puritatea islamului originar şi a strămoşilor (salaf ). Metoda constă în  respingerea oricărei inovaţii, oricărei adaptări la lumea modernă, oricărei mistici şi impunând, în versiunea sa conservatoare, o lectură literară a Coranului. Oarecum în oglindă, îi avem în Occident pe Martin Luther şi Reforma, cu a sa « sola scriptura ».

De pe la jumătatea sec. 19, pe urmele lui al-Wahhab calcă alţi reformatori cu idei similare : franc-masonul Jamal al-din al-Afghâni, egipteanul Mohamed Abduh şi sirianul Rachid Rida, care chiar cred un timp într-o posibilă reală reformă de tip aggiornamento, mai apoi algerianul Ibn Badis, marocanul Allal al-Fassi (« acolo unde-am fost, acolo trebuie să ajung ») şi, mai ales, egipteanul Hassan al-Bannâ, fondator al Fraţilor Musulmani. Incet dar sigur,  dorinţa de reformă prezentă în tot spaţiul musulman se transformă într-un tradiţionalism pur, lumea modernă fiind una de epigoni.

Dar cel mai reprezentativ reformator în sensul de mai sus pare a fi Abul A’ La Maudoudi. Om de o mare erudiţie şi autor prolific, petrece peste 30 de ani pentru a traduce şi a face o exegeză a Coranului în limba urdu (exegeza, bazată pe raţiune aşa cum o cunoaştem noi, şi amprenta sa reprezintă pentru lumea musulmană cam ceea ce reprezintă Suma Teologică a lui Toma din Aquino pentru lumea creştină), pentru a deveni apoi primul reformator din sec. 20 care predică întoarcerea la jihad, aplicarea riguroasă a shariei (legea religioasă islamică) şi necesitatea unui… Stat islamic universal. Cartea sa cea mai cunoscută, adevărat catehism în lumea musulmană, este « Să înţelegem islamul », scrisă în 1932 şi tradusă în numeroase limbi (Comprendre l’Islam, ed. Islamic Foundation, Anglia, 1973) ; în mare, cartea reia o mai veche idee conform căreia tot ce există în lume este musulman, iar în ce ne priveşte, noi trebuie doar să actăm acest lucru, fără să fie neapărat nevoie de o convertire (aceasta ar fi, de altfel, destul de rapidă, simplă şi sumară), ci doar de o renunţare la ceea ce greşit susţinem că suntem: părinţii şi anturajul nostru ne-au deturnat de la acest adevăr. (Când te gândeşti că primii califi nu erau prea încântaţi de convertirea non-musulmanilor la islam, deoarece impozitul pe care-l plăteau aceştia era mai mare decât cel plătit de musulmani !)

In ce priveşte jihadul, s-a cam terminat cu viziunea musulmană idilică ce afirma că e vorba de o luptă interioară (ca în cazul pocăinţei la creştini) ; apărarea islamului devine « esenţialmente o punere la încercare a sincerităţii noastre ca discipoli ai islamului. […] Deasemenea, dacă proclamăm credinţa în islam, trebuie să aparăm cu tărie şi să menţinem prestigiul islamului.» (§ 236, Apărarea islamului) « Jihadul este o parte a acestei apărări a islamului. Jihad înseamnă luptă până la capătul puterilor noastre. […] în limbajul shariei, acest cuvânt este folosit mai ales pentru războiul care este declarat doar în numele lui Allah împotriva opresorilor şi duşmanilor islamului. Acest sacrificiu suprem al vieţii revine tuturor musulmanilor. Totuşi, dacă un grup de musulmani se oferă voluntar pentru Jihad, întreaga comunitate este dispensată de această responsabilitate. Dar, dacă nu există niciun voluntar, toată lumea este vinovată. Această dispensă nu există pentru cetăţenii unui stat islamic atunci când acest stat este atacat de o putere non-musulmană. In acest caz, toată lumea trebuie să vie voluntară pentru jihad. Dacă ţara atacată nu este destul de puternică pentru a riposta, atunci este datoria religioasă a ţărilor musulmane vecine să-i vină în ajutor ; dacă şi ele eşuează, atunci musulmanii din lumea întreagă trebuie să combată duşmanul comun. In toate aceste cazuri, jihadul este o obligaţie primordială a musulmanilor în cauză, la fel cum sunt rugăciunile zilnice sau postul. Cel care se sustrage este un păcătos. Avem dreptul să ne îndoim de pretinsa lui credinţă în islam. El nu e decât un ipocrit care nu va trece proba sincerităţii şi toţi Ibâdat [actele ritualice de devoţiune –n.n.] şi rugăciunile nu sunt decât minciună, o etalare inutilă a devoţiunii. » (§ 237, Jihad) Ar fi inutil să insist asupra textului, însă remarc doar că, din perspectiva teologiei musulmane, aproape fiecare cuvânt este o trimitere la texte coranice care dezvoltă tematic respectiva chestiune.

Cu astfel de mentori, în 1928, în Egipt, Hassan al-Bannâ (bunicul lui Tariq Ramadan, vezi aici: http://www.hotnews.ro/stiri-international-8731922-tariq-ramadan-profesor-oxford-expert-islam-musulmanii-devenit-tapii-ispasitori-europei-locul-evreilor.htm)  a pus bazele  Fraţilor Musulmani, organizaţie panislamică ce-şi propunea să ducă o luptă de emancipare de sub influenţa Occidentului, atât din punct de vedere moral, cât şi cetăţenesc şi teritorial. Ajutat de Saïd Qutb, cel ce avea să devină teoreticianul Jihadului armat, populaţiile musulmane angajate aveau acum toate armele ideologice pentru a spera la gloria de altădată şi, de ce nu, chiar la un Stat Islamic Mondial.

Franţa, între nostalgia grandorii şi grandoarea decadenţei

Am arătat mai sus că întregul Maghreb, dar şi alte teritorii africane majoritar musulmane aflate sub protectorate, împărtăşeau aceste aspiraţii de emancipare multilaterală, iar Franţa era printre primele vizate (http://horslesmurs.ning.com/profiles/blogs/les-colonies-francaises-en), mai ales după puţin glorioasa postură de la terminarea celui de-al doilea război mondial. Generalul De Gaulle era perceput doar ca De Gaulle dincolo de frontierele Hexagonului, iar grandoarea de jadis avea deja parfum de nostalgie.

Cele mai dramatice evenimente s-au întâmplat în Algeria, unde populaţia civilă ce deservea contra-cost armata franceză de ocupaţie, de multe ori cu arma în mână, chiar şi în timpul războiului franco-algerian, a fost percepută de băştinaşi ca trădătoare şi colaboratoare cu duşmanul. Sunt faimoşii harki. Trădători pentru unii, eroi pentru alţii… Dar soarta eroilor nu este mereu de invidiat.

După pierderea războiului de către Franţa, aceşti harki au început să fie vânaţi la scenă deschisă de către algerienii acum independenţi (1962). Singura lor scăpare era emigrarea în Franţa, care încă nu îşi revenise după cele două războaie pierdute; eroii de ieri au devenit nălucile nimănui, asta când fostul stăpân s-a îndurat să-i primească în casa lui. « Dacă am fi procedat la integrare, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria ar fi fost consideraţi francezi, cum să-i împiedici să vină să se instaleze în metropolă, ştiind că nivelul de trai era mai ridicat? Satul meu nu s-ar mai numi Colombey-les-Deux-Églises, ci Colombey-les-Deux-Mosquées ! », spunea De Gaulle (in Alain Peyrefitte, C’était de Gaulle, Fayard, 1994, p.52, citat de Wikipedia, http://fr.wikipedia.org/wiki/Harki#De_Gaulle_et_les_harkis).

Intr-un alt registru, Generalului De Gaulle îi răspunde Indilla, în a sa melodie Dernière danse; rana şi sentimentul dezrădăcinării nu au dispărut nici astăzi, dar nici reproşul amar al abandonului laş:

Dans cette douce souffrance (douce France –n.n.) / In această dulce suferinţă (dulce Franţă –n.n.)

Dont j’ai payé toutes les offenses / Ale cărei ofense le-am plătit până la ultima

Écoute comme mon coeur est immense / Ascultă cât de mare-mi e inima

Je suis une enfant du monde” / Sunt o copilă al nimănui.

Trataţi ca nişte emigranţi oarecare, harki au fost acceptaţi oficial în număr limitat (91.000 între 1962 şi 1968 (cf. Wikipedia, supra), dar emigraţia clandestină a fost de câteva ori mai mare, şi nu doar cea a harki-ilor, ci a multora din fostul spaţiu colonial african. Pentru cazarea lor au fost create câmpuri de refugiaţi, devenite în timp adevărate ghetouri. Această politică «favorizează marginalizarea unor populaţii mult prea separate de restul societăţii şi menţinute într-o poziţie de asistanat, prin încadrarea socială şi administrativă a oraşelor şi sătucelor. O încadrare care a dat naştere obişnuinţei şi chiar gustului unui anumit control social şi a închis uneori populaţiile într-o logică identitară pe care clientelismul asociativ şi politic au accentuat-o. » (Catherine Withol de Wenden, Regards sur l’actualité, (La documentation française), nov 1991, in supra) (Mai că te-ai crede, toutes proportions gardées, în Teleormanul unui jupân contemporan sau în alte fiefuri baronale de la noi, ca să nu mai vorbim de Harghita-Covasna sau de politicile de integrare a romilor!) Marginalizare socială activă, şomaj colosal de ridicat, lipsă de perspective, educaţie precară… viitorul nu suna prea bine.

Politicile electorale securitare duse de Jacques Chirac şi mai ales de Nicolas Sarkozi nu au făcut decât să înrăutăţească starea de spirit a societăţii franceze. Sub pretextul de a nu permite Frontului Naţional (formaţiune de dreapta mai spre extremă) accesul la putere şi sub presiunea maselor electorale confruntate cu şomajul şi viaţa la limita subzistenţei, guvernele de dreapta au ales un discurs securitar şi o atitudine de forţă, desemnând un ţap ispăşitor comod, vizibil şi la îndemână: imigraţia şi străinul sunt cauza tuturor relelor naţiunii franceze, cu tot trecutul ei glorios. Corpul funcţionarilor poliţieneşti a fost supradimensionat (ceea ce a permis şi o scădere în cifre a şomajului, chiar dacă influenţa acestuia în PIB era nulă); delictul de facies, mai ales în rândul populaţiei maghrebine şi de culoare, a devenit monedă curentă şi, chiar dacă nu era sancţionat, era vizibil reprobat, mai ales dans les beaux quartiers. Ghetoizarea acestor populaţii a continuat prin amplificarea luptei împotriva traficanţilor de droguri (mai mulţi poliţişti, mai multă supraveghere, mai multe delicte benigne constatate, mai multă discriminare), singura perspectivă a multor tineri din cartierele mărginaşe ale marilor metropole franceze. In plus, aceste populaţii votau majoritar cu stânga, având ca singur orizont de viaţă creşterea valorii ajutoarelor sociale, motiv suplimentar de marginalizare, străinul atentând şi la avuţia francezilor!

François Hollande a reuşit o dublă: să alunge bogaţii din ţară printr-o politică de supraimpozitare şi să nu-şi poată onora promisiunile electoraliste în sprijinul celor săraci. Este adevărat, nu e uşor într-o societate sovieto-liberală să ai un discurs care să sătisfacă simultan pulsiunile xenofobe din ce în ce mai vizibile ale societăţii şi perspectivele socialiste clamate.

Revenind acum la anii de imediat după cel de-al doilea război mondial, cea mai mare forţă politică a fost Partidul Comunist Francez, iar influenţa acestuia asupra societăţii a fost covârşitoare până după anii 1970.

In acelaşi timp, catolicismul francez (şi religia în general), mai ales după Conciliul Vatican II (1962-1965) şi ruperea catolicilor tradiţionalişti (sub pavăza Monseigneurului Lefebvre) de cei progresişti (care au acceptat reformele conciliare), a intrat într-o netă pierdere de putere şi de influenţă asupra societăţii, emanciparea fiind un cuvânt la ordinea zilei. Atitudinile anticlericale şi provocările religioase de tot felul s-au banalizat, sub ochiul indiferent sau chiar complice al comuniştilor. In trecere, ramarc faptul că Biserica Catolică franceză a acordat un sprijin larg islamului atunci când acesta a început să conteze în peisajul religios francez, de la săli de rugăciune puse la dispoziţie şi până la formarea Scuţilor musulmani de către Scuţii catolici.

Anul 1968, cu Parisul împânzit de baricadele studenţilor, cu contestarea Generalului, cu Liberté, égalité, fraternité la colţul sutienului este doar cireaşa de pe tort. Iată câteva din sloganurile de atunci (http://www.toupie.org/Citations/Slogans_mai_68_2.htm):  „Cum să poţi gândi liber la umbra unei capele?”, „Fugi, tovarăşe, lumea veche e în urma ta!”, „Voinţa generală împotriva voinţei Generalului!”, „Lasăţi frica de roşu animalelor cu coarne! şi celebrul „Este interzis să interzici” al lui Jean Yanne.

Relativizarea continuă

Pentru a completa cocktailul, adăugăm relativizarea apărută în domeniul ştiinţelor venerabile: punctul de plecare s-a situat în 1824, odată cu contestarea geometriei euclidiene de către Janos Bolyai şi Carl Friedrich Gauss şi, mai apoi, de către Nikolaï Lobatchevski. Postulatele lui Euclid, biblia geometriei de până atunci, erau dovedite ca simple acte de credinţă, fără legătură cu „realul” sau cu vreun adevăr etern: printr-un punct exterior unei drepte se pot duce o infinitate de drepte paralele cu dreapta dată! Riemann şi mai apoi Einstein au continuat să complice viaţa intelectualului comod. In domeniul logicii, Bertrand Russel şi Kurt Gödel dau şi ei foc la valize, demonstrând caracterul limitat al noţiunii de adevăr logic. Karl Popper pune şi el capăt altor certitudini comode ale istoriei intelectuale. Calea e deschisă către un relativism absolut în domenii care păreau incontestabile depozitare ale Adevărului, Imre Lakatos fiind unul dintre cei mai fervenţi exponenţi ai acestui relativism.

Je suis Charlie

Acesta este universul social şi intelectual, chiar dacă implicit, în care s-au mişcat în anii 1960 fondatorii revistei Hara-Kiri, predecesoarea lui Charlie Hebdo, construită de aceeaşi oameni, cu aceleaşi idei, puţine, dar fixe: relativizaţi, relativizaţi, ceva tot va rămâne! Paginile ambelor reviste sunt pline de benzi desenate contestatare, chiar reacţionare şi, mai rar, anchete, în numele unei libertăţi de exprimare absolute, cu înclinaţii evidente de stânga. „Publicarea unor ziare de scandal de stânga este o neaoşă tradiţie franceză, încă de la ghilotinarea Mariei-Antoaneta”, rezuma The Independent în urmă cu câteva zile (http://www.independent.co.uk/news/media/press/what-is-charlie-hebdo-banned-and-resurrected-but-always-in-the-grand-tradition-of-gallic-satire-9963721.html). Pseudonimul unuia dintre colaboratori (Pierre Fournier) spune totul despre spiritul revistei: Jean Nayrien Nafoutre de Sayquonlat (Mădoare Labască de Prostalăiiăia) (http://fr.wikipedia.org/wiki/Charlie_Hebdo).

Nimic nu este interzis, sacru sau tabu pentru Charlie Hebdo, cu excepţia libertăţii de exprimare. Charlie Hebdo nu lucrează cu simboluri şi chiar le contestă, înlăturând doar stratul de lac de deasupra lor pentru a arăta hidoşenia lumii: „simbolismul, în sens larg, oricine face ce vrea cu el. Chiar şi Putin ar fi de acord cu un porumbel al păcii.Ori tocmai asta e, cu desenele lui Charlie nu puteai face orice. Când iei cu precizie în derâdere obscurantismele, când ridiculizezi atitudinile politice, nu mai eşti în cadrul simbolului. Charb [...] vorbea despre societate. El desena ceea ce era sub lac, oameni cu nas mare, un pic urâţi”, povesteşte Luz, unul dintre desenatorii emblematici ai revistei (aici în franceză: http://www.lesinrocks.com/2015/01/10/actualite/luz-tout-le-monde-nous-regarde-est-devenu-des-symboles-11545315/ aici în engleză: http://www.lesinrocks.com/2015/01/10/actualite/luz-eyes-us-weve-become-symbol-11545347/ ).  Toţi cei de la Charlie erau perfect conştienţi de riscurile asumate prin libertatea lor deplină: “Prefer să mor în picioare, decât să trăiesc în genunchi”, declara Stéphane Charbonnier, directorul de redacţie, chiar dacă tonul împotriva islamului se îndulcise mult din 2007, vremea primelor apariţii iresponsabile (asumate ca atare) cu caricaturile profetului Mohamed (idem).

Astfel, în libertatea lor deplină, refuzând asumat simbolurile, refuzând şi să poarte o responsabilitate ce nu le revenea („suntem nişte simpli desenatori ştiurlubatici francezi”, declara acelaşi Luz), sunt cei de la Charlie Hebdo condamnabili pentru desenele lor? Libertatea implică responsabilitate, cert, dar, în cazul de faţă, credem că răul se situa în ochii privitorilor, nu în caricaturile desenatorilor, care doar îl figurau pe Profet aşa cum apărea el sub lacul unei lecturi fundamentaliste a Coranului făcută de nişte demenţi nelalocul lor în propria religie. Motivul asasinării este cu atât mai pueril cu cât cel mai mare profet recunoscut de Coran a fost mult mai des decât Mohamed obiectul caricaturilor lui Charlie, fără a fi deranjat vreodată vreun fundamentalist jihadist: Isha, Isus, recunoscut ca Hristos (e.g. surat 3,45 sq, 4,158; 4,171; 19,30), „pecetea sfinţilor”, cum îl numeşte Ibn Arabi, in timp ce Mohamed este „pecetea profeţilor”.

In spiritul contestatar absolut şi universal al revistei, merită să ne punem întrebarea dacă nu cumva şi libertatea de exprimare trebuie contestată, pentru a atinge libertatea deplină. Raspunsul se pare că l-au găsit, într-un mod cu totul nebunesc, ucigaşii lui Charlie. Fără educaţie, marginalizaţi şi frustraţi social, fără aspiraţii pertinente, dar în căutare de sens, aceştia şi toţi cei de teapa lor s-au aruncat în braţele celor care au ştiut să le deschidă, oferindu-le orizonturile propriei demenţe. Astfel de creaturi sunt o ruşine pentru islam şi nu au nimic de-a face cu el, mai ales cu cel practicat în Franţa: o religie a păcii şi toleranţei cum rar au existat în istorie. Restul, acum, trebuie lăsat în seama lui Allah cel plin de milă şi care în ziua Judecăţii va cântări faptele fiecăruia; El nu are nevoie ca oamenii să-i ia apărarea, mai ales când acest lucru este făcut cu preţul vieţii altor oameni.

Islamul încă nu a trecut, doctrinar, prin fluviul de foc (Feuerbach) prin care a trecut creştinismul şi poate că nici nu va trece prea curând, dimensiunile sale religioasă şi politică fiind atât de întrepătrunse încât o reformă într-unul din aceste domenii ar avea necesarmente influenţe directe în celălalt domeniu, ceea ce nu e neapărat de dorit; nefiind un tot unitar, ar fi oricum nevoie de secole pentru a sesiza schimbările. Totuşi, lucrurile încep să se mişte în zone în care el este minoritar sau în care populaţiile musulmane încep să vorbească din ce în ce mai rar limba arabă.

Pe de altă parte, a vrea să duci democraţia, aşa cum o consideri tu, occidental (subînţeles, o, cât de greşit, purtător de civilizaţie), într-un spaţiu cultural musulman, ţine tot de demenţă: oricâte flori i-ai da să miroase grădinarului, niciodată nu se va poleniza cu ele! Darnicul nostru, incapabil la rândul lui să-l înţeleagă pe celălalt (e mai uşor să-l condamni), tot speră, înregistrând eşec după eşec, şi în Orientul Apropiat, şi în Africa. Darnicul ar putea lua exemplul religiilor deschise, prozelite, pentru a vedea ce fel de grefon poate reuşi dacă crede că este mesagerul bunei vestiri democratice; s-ar putea ca la sfârşit să nu mai recunoască copilul, dar ce mai contează, când rezultatul a fost atins (vezi catolicismul chinez sau buddhismul japonez). Viceversa, islamul nu va reuşi să se facă acceptat sau să se impună în alte spaţii religioase şi culturale cu metode extreme ca cea a forţei: au trecut acele vremuri; dacă jihadistii s-ar uita mai bine la felul în care s-a extins islamul în Evul mediu, poate ar înţelege mai multe; însă acum nu vorbim de expansiuni, ci de poliţe istorice şi sociale plătite de cine nu trebuie unor neaveniţi.

In creştinism s-au găsit unii care să anunţe, prematur, moartea lui Dumnezeu –şi Dumnezeu s-a găsit întărit, după moartea idolilor răpuşi; în islam, acum, unii au anunţat victoria lui Allah şi răzbunarea Profetului –când în fapt e vorba doar de o întinare a amândurora.

Este imposibil pentru o societate, oricare ar fi ea, să lupte împotriva unor iluminaţi ca asasinii celor de la Charlie Hebdo şi din buticul kosher, unii asasinaţi pentru ce făceau, alţii pentru ce erau. In faţa unor astfel de perspective, alegerea noastră nu trebuie să se facă între libertate şi siguranţă, cum şi-a dorit recent un consilier prezidenţial român, fost şef de servicii de informaţii, prima fiind o condiţie de posibilitate a celeilalte şi nu invers, oricât am reduce discursul, dacă vrem o viaţă de om într-o societate de oameni. Impotriva demenţilor, maladivi, religioşi sau de altă speţă, nu ai cum să te aperi şi nu ai cum să iei măsuri de siguranţă decât identificându-i şi izolându-i pe aceştia, nu societatea; a inversa raportul, nu am face decât să creăm un mare ghetou, pentru cei mulţi, lăsând demenţii în afara lui, în libertate. Dar, înainte de a-i considera demenţi, ar trebui să vedem dacă nu cumva este vorba de o laşitate socială care a dus la marginalizarea şi instrumentalizarea lor de către politicieni în scopuri ce nu au nimic de-a face cu binele societăţii: François Hollande care atacă Statul Islamic în Mali, dar îl sprijină cu arme în Siria, pentru a-şi revizui apoi poziţia de la care pornise, ar putea fi un bun început (http://cequelesmediasnenousdisentpas.over-blog.com/2014/09/mali-centrafrique-irak-syrie-demain-libye-francois-hollande-le-president-le-plus-guerrier-de-la-ve-republique.html)!

Oricum, cu astfel de poziţii şi în situaţia globală în care se găseşte, Franţa nu pare să fi ajuns la captătul surprizelor în privinţa demenţei jihadiste. Logica escaladării conflictului cu un duşman invizibil riscă să ducă la o multiplicare a lui Charlie, sub alte forme, dar cu aceleaşi cauze societale.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "29 comments" on this Article:

  1. Dan DOBRE spune:

    Catalin,
    analiza este profunda si explicita, documentata si din punct de vedere istoric si social.
    articolul acesta face lumina in ratiunea evenimentelor, stabileste cauzele si reperul lor temporal in istorie, defineste evolutia si prevede oarecum destul de gri, viitorul.
    Este foarte clar ca Religia ca atare , indifferent de unde provine si incotro este dezvoltata, contravene viitorului noastru al omenirii. Fundamentalismul este in fapt un conservatorism prost interpretat o incercare vulgara de a apara valorile unei societati, propovaduit de catre persoane prost educate , marginalizate si fara viitor.
    Religia a fost intotdeauna cea mai buna arma de control a maselor si de la ea au pornit cele mai crunte razboaie sau oprimari sociale. Inaintea Fundamentalismului Islamic a existat JIHADUL crestinilor ( 4 cruciade de la anii 1000 si pana la 1200) . Faptul ca 1000 de ani mai tarziu istoria unei alte credinte raspunde unei intrebari mai vechi, nu e decat o diferenta de capabilitati logistice si financiare, forma sub care ea are loc este modelata de prezentul tehnologizat si informatizat .
    Practic teoria evolutiva Darwin-ista ne confirma ca evolutia inseamna diversitate si transformare. Desigur inaltul munte care odinioara facea ca doua lumi separate dar cu aceeasi radacina, sa nu se intalneasca mii de ani iar mai apoi tehnica sa le poata brusc mixa intr-o societate, face ca acest munte sa nu mai existe,, barierele au disparut iar multora le-au fost tulburate existentele.De aici – fitilul aprins…
    E adevarat ca nu ne putem “inchide in ghetou nlasand dementia afara” dar nici pe ei nu ii putem muta de pe Pamant. Atunci intrebarea fireasca este : “ar trebui sa ne temem?”
    Raspunsul la intrebarea asta ar putea fi titlul urmatorului tau articol pe care il vei scrie, sunt interest profund de parerea ta !
    In finalul comentariului meu as vrea sa subliniez ca societatea noastra Crestina se fereste sa mai produca “eroi” ea prefera sa traiasca linistit in anonimatul paturii sociale din care face ea parte. Contrariul se produce in partea Musulmana unde “conservatorismul” religios si refuzul societatii infraneaza orizonturile deschiderii spre o societate de tip nou, unde saracia indusa si pastrata in toate privintele, lipsa de educatie si inovatie, radicalizeaza si fundamentalizeaza !

    In curand planeta noastra va fi suprapopulata, nervozitatea creste pe masura ce spatiile se restrang si resursele se epuizeaza. Faptul ca exista rabufniri care sunt exprimate prin voci de origine religioasa sau religia se constituie in fals motiv , nu fac altceva decat sa ne atraga atentia asupra iminentei deznodamantului nostru si nu a cauzalitatii lui.

    Traim pe o planeta in care cel mai feroce animal, OMUL, nu mai sufera de multa vreme de ” selectie naturala” !

    Excelent articolul tau !
    Felicitari !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Viitorul Islamului e Occidentul?! spune:

    Binevenit textul pentru publicul romanesc putin cunoscator al complexitatii “lumii islamice”, un cuvant-valiza care pacatuieste prin reductionism, acelasi de care se fac vinovate termene precum “capitalismul”, “rasismul”, etc..

    In rest, ma surprinde limbajul “bobo” (un fel de acronim pentru “burghez boem”, cu referire la intelectuali si burghezi confortabil instalati in societatea capitalista dar care o critica permanent in numele unui umanism asupra carora ei ar avea monopolul), despre ghetouri si cartierele frumoase ale Parisului, despre viclenia presupusa a presedintilor de dreapta Chirac-Sarkozy (de fapt socialistul Mitterrand e singurul presedinte care a favorizat Frontul National pentru ca lua din electoratul dreptei traditionale, nu de la stanga.. acum se vede si efectul bumerang, pentru ca fostul electorat comunist trece la FN), notiuni de ideologie stangista, ale luptei sociale, exploatarii si stigmatizarii, ale statului politienesc.. E drept ca in Franta, filiera “filo” din mediile universitare e cangrenata de militantism de extrema stanga, nu e nici un secret, acum cativa ani, pe zidurile Sorbonei studentii cu carnet rosu de la filo au tagat “moarte democratiei”.

    Comunismul in varianta maoista, de la care se revendicau majoritatea intelectualilor participanti la miscarile “revolutionare” ale anului 1968, a fost devastator pentru spiritul critic in dezbaterile societale, a devenit imposibil sa ai discutii argumentate, era obligatoriu sa fii “progresist”, sa aderi public la anticlericalismul primar, la relativismul moral si mai apoi la acceptarea binomului conceptual care explica Istoria, “dominant-dominat”.

    Un adevarat program de genocid cultural.. trebuia distrusa familia, natiunea, patria, amintirea istoriei, orice coeziune etno-lingvistica. Valorile de munca/acumulare materiala si cele morale trebuiau relativizate si trimise in derizoriu la fiecare discurs public. Inlocuite eventual cu valorile de “bien-etre” individual, cu “totul e permis” (in logica acelui “e interzis sa interzici”), cele care au condus la individualismul coroziv al societatii actuale.

    Incurajarea imigratiei era destinata sa conduca la dislocarea “poporului”, vazut ca recipient etnic al traditiilor conservatoare, reactionare. “il faut dissoudre le peuple” a placut acestor intelectuali stangisti, pentru ca “poporul” e un idiot fascist care “nu intelege” ce e bine pentru el, e prostit de exploatatorii capitalisti.. daca ii amestecam pe toti, francezi, africani, arabi, berberi, etc, pai toti vor deveni consumatori-exploatati si atat, elemente mai usor de manevrat “revolutionar” decat niste tarani care merg duminica la mesa.
    “Critic-atacii” de pe la noi sunt mult in retard fata de colegii occidentali, domnul Ponta va fi putin dezamagit..

    [...] “chiar daca nu s-a ajuns la arme”.. aici e cheia de lectura pentru orice comparatie actuala intre tipul de reactia sociala crestina si cea islamica (politizata). Nu exista curente fundamentaliste crestine, iudaice, budiste, confucianiste, etc. care sa practice decapitarea “infidelilor”, “apostatilor” sau altora identificati ca ‘adversari’, care sa incite la omorul celor care critica credintele lor si sa fie mandre de “razboiul sfant” pe care-l proclama si pun in practica. Dar e atat de comod si “nestigmatizant” sa proclamam ca toate religiile si toate valorile culturale sunt “la fel”..asta ne scuteste de arogante subintelese, de rasisme si discriminari prezumate, ne propulseaza direct in “gandirea unica” si universal acceptata..

    Este un abuz, permis si incurajat in dezbaterea intelectuala corect politica de astazi, sa fie exagerat grosier aportul culturii asa-zis islamice la progresul umanitatii. Si cu certitudine nu va referiti la manuscrisele jefuite din biblioteci bizantine si ajunse -traduse in araba- in occident “gratie” invaziilor jihadiste in sudul Europei.

    Luther nu a indemnat niciodata la exterminarea celor care nu erau de acord cu el. Wahab si tot alaiul sau de admiratori si epigoni a propovaduit jihadul (nu itjihadul ca lupta interioara, sunt notiuni diferite si folosite intentionat confuz in propaganda celor care vor sa minimizeze aportul religios in masacrele facute in numele lui alah) si aplicarea stricta a legilor coranice elaborate in evul mediu timpuriu, fara nici un fel de respect pentru diferente sociale, etnice, culturale. Deveneai fie musulman, fie “tolerat” (plateai taxa, jizya, ca sa fii lasat in viata ca necredincios), fie un cadavru (daca erai ateu nici nu se discuta, nu puteai sa te salvezi platind, la fel daca erai ‘apostat’, adica nascut in familie islamizata dar convertit ulterior la alta credinta religioasa).

    Wahabismul este curentul religios islamic oficial in Arabia Saudita, acolo unde decapitarile si mutilarile sunt in sistemul penal, unde acum cateva zile un bloger a fost biciuit in public, acolo unde ieri doua femei care au indraznit sa conduca o masina au fost inculpate de un tribunal antiterorist !

    Sunt reticent cu privire la evaluari psihiatrice (dementa unora sau altora), dar mi se pare ca a omora un om lipsit de aparare e apanajul celor numiti “psihopati”. Si nu e totuna sa proclami idei civilizatoare (chiar si cand te inseli asupra esentei lor) sau sa dai in cap unor semeni. Si nu e totuna sa asasinezi oameni care deseneaza sau care cumpara intr-un magazin evreiesc cu actiunea de a lichida niste teroristi dovediti, in Franta sau in Afganistan.

    Mi se pare ca islamul rareori s-a extins prin dezbatere si argument, mult mai des si mai consistent a fost imprastiat prin invazii barbare, cu sabia in mana, prin teroare, incepand din peninsula Araba, acolo unde e singurul loc “de bastina” al arabilor si al islamului.

    Tariq Ramadan a declarat odata ca “viitorul Islamului se joaca in Occident” si nu e o afirmatie anodina, ea reveleaza strategia “fratilor musulmani”, faptul ca Occidentul va fi sub un asediu continuu din partea islamului politic, cu sabia si cu coranul. Daca vrem supravietuirea valorilor europene, cele care au condus indeniabil la un progres societal al umanitatii , vom fi nevoiti sa le combatem pe ambele.

  3. George spune:

    Am citit cu mare placere articolul dumneavoastra si ma bucur ca in sfarsit cineva trateaza evenimentele din ultimele zile cu calm si ratiune, fara a cadea in capcana gasirii unui tap ispasitor.
    In timpul tragediei de la Paris urmaream in paralel posturile franceze si cele romanesti iar modul in care erau tratate evenimentele diferea enorm. Daca in Franta se pastra un oarecare calm in relatari, in Romania, moderatori aflati la 3000 de km distanta si fara prea multe cunostinte despre situatia reala a imigrantilor dadeau impresia ca Parisul este sub asediu si prevesteau deja sfarsitul civiliatiei occidentale.
    Felicitari!

  4. Tara spune:

    @Dan, nu cred că tragi concluzii pertinente şi logice în raport cu textzul dealtfel frumos documentat şi articulat şi adaugi nişte enormităţi (suprapopulare – şase miliarde de oameni ar putea fi adunaţi pe suprafaţa statului Texas, inexistenţa selecţiei naturale – dacă omul porneşte din natură, atunci şi influenţa lui face parte din selecţia naturală), ca să nu mai vorbim de platitudinile exprimate în raport cu religia.

    Islamismul este încă o religie tânără, care nu a comis încă toate greşelile făcute de creştinii catolici cu prilejul cruciadelor şi chiar după. Ba chiar se pare că acum ne loveşte mai tare feedback-ul pentru cruciade.

    Pe de altă parte, europenii sunt diferiţi de orientali, în sensul că, măcar în aparenţă, orientalii sunt poate mai susceptibili la a deveni violenţi pe teme religioase (poate, fiindcă penguins&cats au arătat că putem şi noi). Substratul care direcţionează şi animă asemenea mişcări îmi pare însă unul comun, vechea sete pentru putere şi influenţă.

    Cu toate acestea, vorbind într-un spaţiu istoric în care religia majoritară este departe de asemenea stări de fapt, unde, într-adevăr, se întâlneşte incultură, prostie şi corupţie exact în măsura în care se regăsesc ele în general în ţara noastră, în general, e bine să nu scoatem evenimentele internaţionale din context şi să proiectăm concluzii pripite asupra nouă înşine.

    Într-adevăr, bun articol, atinge o mulţime de nuanţe despre care nu s-a vorbit suficient de mult.

  5. euNuke spune:

    “Astfel de creaturi sunt o ruşine pentru islam şi nu au nimic de-a face cu el, mai ales cu cel practicat în Franţa: o religie a păcii şi toleranţei cum rar au existat în istorie”

    Exact asta susţine public şi societatea civilă islamistă formată din universitatea vaticaneză din Cairo [aşa susţine hotnews], al azhar, unde unchiul reputatului filozof islamist al zawahiri a fost papă pentru o vreme şi din ong-urile zonale dar de importanţă globală Hamas şi Hezbolah.

    Dar eu zic că toţi musulmanii aflaţi in fruntea societăţii lor civile [şi ştim foarte bine ce inseamnă civil in limba islamului: imamii in loc să fie numiţi conducători de oşti sunt indicaţi ca îndrumători de obşti] sunt nişte mincinoşi patentaţi şi că practică dublul discurs, unul pentru occident şi altul pentru gloata lor indoctrinată, şi că Islamul este cel mai războinic, criminal, haotic şi intolerant cult religios pe care l-a cunoscut omenirea, o credinţă odioasă ce preţuieşte jertfa umană -asasinii infidelilor sunt cinstiţi ca eroi, iar sinucigaşii-bombă ca martiri in lumea supunerii religioase absolute, o credinţă ce aşază moartea ca valoare absolută deasupra vieţii, libertăţii, iubirii, o credinţă ce distruge orice altă credinţă şi orice năzuinţă şi transformă omul in dobitoc, pus la jug sau la prăsilă, in funcţie de sex şi vârstă, o credinţă ce in mod abuziv se pretinde credinţă, căci, in mod evident este in primul rând o ideologie totalitaristă ce naşte de sute de ani partide extremiste, dictaturi teocratice, conflicte crunte interreligioase şi interetnice, genociduri şi regimuri islamiste opresive, iar mai recent, având la dispoziţie o finanţare neaşteptată şi uluitor de consistentă, o mişcare panislamistă ce recuperează obsesia medievală a religiei globale unice şi o proiectează pe pământ, din Europa până in China.

    şi nu, nu o să argumentez toate cele susţinute, nu pentru că nu mi-aş dori, ci pentru că toţi cei care susţin in mod aberant tocmai acum, după moartea caricaturiştilor, respectabilitatea, onorabilitatea, frumuseţea şi pacifismul islamului nu simt nevoia să o facă raţional, prin expunerea unor deducţii logice, şi nici să dezbată chestiunea islamului nu le vine, ci declară ritos că islamul e aşa şi pe dincolo dar pozitiv in esenţă, in pofida realităţii crunte, şi gata! ne-au inchis gura.

    Argumentele, replica structurată, polemica civilizată se intâmplă la alte mese, acolo unde nu există adevăruri absolute stabilite aprioric vizavi de o religie, adevăruri ce trebuie repetate mecanic până când auditoriumul inţelege că religia nu este subiect de discuţie sub aspect etic, la alte mese unde partenerii de dialog nu se simt obligaţi să repete mantrele corectitudinii politice desprinse din multiculturalism care ne inculcă relativismul moral in materie de religii, ba mai mult decât atât, căci iată islamul nu este pur şi simplu a-moral, deasupra judecăţii noastre, ci frumos, tolerant şi pacifist chiar dacă noi vedem cum se năpusteşte asupra Europei. In faţa unor asemenea adevăruri trântite in faţă nu poţi decât să trânteşti la rândul tău cea mai radicală formă a gândurilor tale vizavi de religia asta orientală, asta pentru că intelectualii publici apărători de conjunctură ai Islamului nu sunt deloc toleranţi cu tine, bietul dobitoc anonim gânditor care incă are dubii şi spaime, nu, nici vorbă, ci sunt chitiţi să-ţi vâre in cap chiar in momentul exploziei unui nou atentat -când eşti mai vulnerabil emoţional- torentul de marote multiculturaliste. Avem nevoie de riposta asta violentă in limbaj ca să rămânem sănătoşi la cap şi d-aia vă indemn pe toţi cei care nu credeţi in pacifismul islamului să respingeţi cu fermitate, prin cuvântul vostru mărunt, propaganda asta oribilă. Sincer să fiu, când am citit această nouă pledoarie pentru islamul-neprihănit m-a lovit o scârbă abisală, era al 99-lea text care încălţa islamul cu ocaua mică şi primul instinct a fost să fug, să părăsesc pagina contributors şi să trec autorul pe lista personală a ruşinii intelectuale, a autorilor de nefrecventat, dar mi-am zis, stai aşa mititelule, oi fi tu un oarecare, un nespecialist, un semidoct, un nevorbitor de arabă, dar agresiunea rămâne agresiune şi nu o poţi lăsa nesancţionată verbal. Poate că or mai fi şi alţi cititori sătui să inghită plăcile astea greţoase şi cine ştie, replica ta s-ar putea să rostogolească altele.

    Jos Islamul!

    • victor L spune:

      Subscriu, si adaug: Islamul la Ei acasa.

    • bec spune:

      excelent, ca de obicei, comentariul dvs. Asertiunea autorului cu islamul cel pasnic e identica cu cea a martafoiul socialist holande, pentru care cele doua crime oribile, de la redactia charlie si magazinul evreiesc, sint opera unor extremisti care nu au nimic de-a face cu islamul. Te apuca asa o greata de atita lasitate… Dae e mai importanta agenda neomarxista a politicii asa zis corecte decit adevarul si realitatea.

    • Catalin Popa Catalin Popa spune:

      Dupa acest comentariu, sper ca va simtiti mai putin incordat -ca sa nu zic usurat! Nu cred ca cliseele sa fie unde le descoperiti dv; ce spun eu este ca fundamentalismul islamist, foarte vizibil prin actele sale teroriste, este la fel de reprezentativ pt islam (în general) ca ortodoxismul athonit sau catolicismul lefebvrist francez ptr crestinism (în general). Islamul nu este mai maculat sau mai neprihanit ca alte religii (tot în general). Ma tem ca trageti în idoli falsi -de fapt, ma bucur!

      • Adrian D spune:

        Precum comentatorii “contra” ai articolului dvs., am avut intentia de a va spune un singur lucru: se vede ca v-ati facut studiile in Franta. Sa nu luati asta in nume de rau! Noi cei mai putin educati in spiritul multi-culti, nu credem ca este normal, ca dupa ce niste scelerati, care au spus-o explicit in numele cui o fac, au luat viata unor lipsiti de aparare, sa sustinem ideea potrivit careia acea credinta clamata, ar fi una a iubirii si pacii. Dar, nu-i asa, toti avem dreptul la expunerea credintelor noastre, dobandite in invatamantul pe care l-am parcurs. Si asta ar fi fost tot. Dar sa compari fundamentalismul islamic cu ortodoxismul athonit prin vizbilitate si reprezentativitate, la nivelul dvs. de eruditie, nu arata a eroare…. Si daca spuneti ca toate religiile sunt la fel de maculate, desi nu suntem cu totii de aceasi parere, trebuie si sa recunoasteti ca, in prezent, majoritatea covarsitoare a mainilor patate de sangele terorismului, sunt ale celor care au crescut in educatia numai a uneia dintre ele.

        • Catalin Popa Catalin Popa spune:

          1. Confundati grav lucrurile! Nicaieri nu am comparat fundamentalismul islamic cu ortodoxismul athonit, nu stiu unde ati gasit asa ceva, dar cu siguranta nu in textul meu, cel putin daca l-ati citit cu buna credinta!
          Eu am folosit o analogie: A este ptr B ceea ce C este ptr D; dumneavoastra veniti, intr-un abuz evident de logica, sa comparati apoi A cu C!!! Se numeste -am mai scris-o aici, trecere nelegitima de la un gen la altul.
          2. Pe de alta parte, nici macar in prezent islamismul fundamentalist jihadist nu detine locul 1 la orori, ci doar este cel mai vizibil ptr noi. Si inca: nu neaparat dumneavoastra, acum, dar “se” reproseaza ca cei care ar lua acum apararea islamului (eu nu o fac in textul meu, sa fim bine intelesi, pentru care si spun ca Alah/Dumnezeu se poate apara singur, nu are nevoie de oameni ptr asa ceva) sunt legati la ochi fata de alte orori comparabile, atunci cand astfel de crime au loc impotriva crestinilor din africa sau a unor copii in Palestina; nici vorba de asa ceva! Emotia insa nu este comparabila la nivelul SIMBOLULUI si a SEMNIFICATIEI crimelor -din pacate, din fericire, nu e treaba mea, cel putin nu acum si aici; la nivelurile simbolic si semantic nu e totuna sa asasinezi niste jurnalisti (fie si doar unul) sau niste amarati de civili fara aparare. Sper sa realizati acest lucru.
          3. (Nu va priveste direct.) E greu, doar prin spada si foc, sa te extinzi din India pana in Spania si sa si rezisti atata timp (Imperiul Roman nu a avut acest privilegiu). Este usor de verificat care a fost aportul civilizatiei islamice la patrimoniul universal, asa ca nici macar nu vreau sa insist! E nevoie si de onestitate, nu doar de indignare tafnoasa cand sustii contrariul.
          4. Am vrut doar sa aduc publicului roman chei de lectura ptr evenimentul Charlie Hebdo, chei pe care, cred, le-am si adus.

          In rest, cu stima, chiar daca acest articol nu avea rolul de a naste polemici sau de a irita sensibilitati.

          • Istoric spune:

            “nici macar in prezent islamismul fundamentalist jihadist nu detine locul 1 la orori”

            1. Ce e aceea “islamismul fundamentalist jihadist”? Redundant peste masura. Se poate spune intr-un singur cuvint: “islam”. Ca daca nu, ni s-ar putea indica usor unde exactamente, in care din sublimele varietati ale pasnicului islam de vis, este acceptata ideea elementara ca musulmanii NU au dreptul sa defina apostati, adica sa zica bye-bye acestei religii luminate. Daca majoritatea covirsitoare a islamistilor considera ca nu, un musulman NU are voie sa renunte la islam fara consecinte, posibil letale, atunci nu mai e nevoie de calificativele “fundamentalist jihadist”. Intregul islam poate fi calificat drept fundamentalist, fara eroare.

            2. Islamul “nu detine locul 1 la orori”? Au cam slabit pretentiile, de la “o religie a pacii si tolerantei” ce nu s-a mai vazut. Nici macar aceasta retragere nu este bazata pe fapte din pacate. In realitate, astazi islamul detine locul 1 la orori. Fara competitie. De departe.

      • euNuke spune:

        Islamul, “o religie a păcii şi toleranţei cum rar au existat în istorie”
        şi
        “Islamul nu este mai maculat sau mai neprihanit ca alte religii (tot în general). ”
        Domnule Popa, care aserţiune rămâne valabilă? cea care aşază islamul in topul religiilor tolerante sau cea care extrage islamul din sfera deliberării gânditorului moral pentru că dictatorul moral din dumneavoastră deja a decis in locul nostru că nu este posibil ca acest cult al morţii să poarte o culpă morală mai mare decât alte religii?

        Ştiţi de ce intreb, pentru că dictatorul moral din mine a decis altceva: islamismul este cea murdară, agresivă, abrutizantă, depravată şi imorală doctrină religioasă din câte a cunoscut omenirea. Dumneavoastră comparaţi religiile şi cumva, printr-un proces straniu, vă rezultă că islamul este cel puţin la fel de neprihănit ca alte religii, dacă nu cumva mai nevinovat. Şi eu am comparat religiile, sub toate aspectele lor, şi la socoteala finală mi-a ieşit că islamul este vinovat pentru mult mai multe agresiuni, distrugeri, crime şi violuri, atrocităţi şi genociduri decât orice altă religie cunoscută. Desigur, nu islamul este vinovat direct pentru infracţiunile comise de musulmani in numele credinţei, prin aceea că inculcă o morală nenaturală, anti-umană, ci in primul rând indivizii care au săvârşit faptele odioase orientate nu numai impotriva necredincioşilor, ci şi a coreligionarilor. Numai că discuţia nu este despre culpa penală individuală, ci desprea cea ideologică şi morală, şi nu eu am exonerat public islamul de orice culpă şi nici nu am atacat islamul din senin, ci floarea cea vestită a intelectualităţii rumâne care a considerat că e un moment bun să sară in apărarea islamului cel bun şi tolerant pentru a-l scuti de loviturile nemiloase ale vulgului rasist, xenofob şi, mai recent, islamofob. Eu susţin că islamul -ca doctrină religioasă- şi intreaga tagmă clericală poartă o mare culpă morală atât pentru actele musulmanilor, cât şi pentru acţiunile opresive ale regimurilor islamiste, dar o fac ca reacţie, după ce dumneavoastră v-aţi uşurat prin acest text aruncînd povara resentimentelor inerente pe capul nostru, al poporului prost, ignorant, necunoscător de coran, pasămite îmbibat in clişee negative despre minunata religie a păcii.

        Jos islamul!

  6. V Argesanu spune:

    O tăioasă analiză a primelor rezultate din Hexagon a confruntării dintre civilizatia Occidentului cu enclave ale evului mediu, cu acces nelimitat la mijloacele și oportunitățile primei în a-și realiza intentiile de viitor.
    Dilema «fratelui mai mare și mai bogat»?!: Să mă cobor la tine sau să te ridic până la mine?! Dar după, voi mai putea fi eu cel ce am fost?!

    Acum taci, Nostradame?!

  7. Emil spune:

    Excelent articol, felicitări.
    O singură, minoră remarcă: termenul de “chia”, “chiism” – dvs. folosiţi neologismul de origine franceză (“Le chiisme” sau “chî`isme”), care nu a “prins” în limba română. În toate, dar absolut toate studiile, articolele pe tema asta în limba română se foloseşte “Shia”, “shiiţi” sau uneori, ca o concesie adusă prezenţei în ambele limbi, în arabă şi română, a consoanei “Ş” se mai întâlneşte “şiit”, dar foarte rar. Numele proprii, toponimiile şamd arabe transliterate de francezi mai trebuie încă o dată “traduse” pentru uzul celorlalţi, care folosesc, în principiu, “romanizarea” bazată pe ALA-LC şi/sau pe ISO 233. Sunt familiarizat cu subiectul. Cu stimă.

    • Catalin Popa Catalin Popa spune:

      Va multumesc. Voi tine cont de remarca, nu sunt familiarizat cu transliteratiile in romana; de altfel, majoritatea traducerilor academice in franceza folosesc “sh-”.

  8. Stanescu spune:

    “e. Astfel de creaturi sunt o ruşine pentru islam şi nu au nimic de-a face cu el, mai ales cu cel practicat în Franţa: o religie a păcii şi toleranţei cum rar au existat în istorie. ”

    LOL

    Eunuke stiu exact ce zici, si pe mine ma incearca aceleasi sentimente. Mai ales cel de greata

    Pentru cei care vor sa-si faca o idee despre islam si profetul “pacii si tolerantei”:

    http://www.prophetofdoom.net/

  9. iosiP spune:

    Tin minte – de fapt nu, nu tin minte pentru ca am uitat si titlul operei si autorul – o replica dintr-un roman (sau o fi fost film?): “Fly low and communicate on open channels, explain that we could transform their bloody country into a glass desert”.

    De ce nu adopta statele “civilizate” aceasta varianta: o discutie “privata” cu mai-marii Arabiei Saudite in care sa le explice ca daca nu inceteaza finantarea extremistilor se vor trezi cu vreo cateva rachete balistice Pershing peste moschee. Presupun ca ar avea un efect calmant rapid si ireversibil!

    Sigur, ar trebui intai ca societatea occidentala sa se eibereze de constrangerile petrolului arab, iarr asta ar lovi in interesele industriei auto (si ale altor mari consumatori) dar daca ramanem ipocriti nu rezolvam mare lucru…

  10. Absurdistan spune:

    Mda. Nazismul nu a fost atit de omogen pe cit se crede. Au existat factiuni, conflicte interne, S.A.ul a inceput-o ca “tatal” SSului, dar au fost macelariti si a ramas numai SSul.

    Mai spre sfirsitul epocii naziste au existat jocuri de putere intre Göring si Goebbels, intre militari si SS, intre amiralul Doenitz si toti ceilalti etc. Da, detaliile sint importante dar nu definitorii.

    Ce conteaza? Credinta/ideologia de baza au fost aceleasi. A pretinde altceva inseamna a opera un joc abil de alba-neagra. A arunca cititorului mici amanunte de istorie a disensiunilor interne dintre shiiti si suniti si a pretinde ca aceste disensiuni ar reprezenta o extrem de importanta varietate in islam, si mai ales o dovada ca cei care pretind ca islamul este unificat si unitar statistic, in anumite privinte, ar fi ignoranti.

    In momentul culminant al pacalelii alba-neagra, urmatoarea asertiune este azvirlita, expert si furtiv, cititorului: “[islamul]: o religie a păcii şi toleranţei cum rar au existat în istorie”.

    Tot jocul de picioare, iuteala de mina a servit acestei pacaleli de neconceput, de neacceptat. “War is peace, slavery is freedom” – vorba lui Orwell, in 1984.

    O absurditate totala, in acest caz, regret ca nu am alta concluzie la indemina, izvorita nu dintr-o ignoranta sincera ci din dorinta deliberata de a pacali “expert”.

    Cititorii de pe Contributors nu sint insa atit de usor de escrocat. Mai sint si oameni cu scoala pe aici.

    • Catalin Popa Catalin Popa spune:

      Va exprimati gandurile in clisee si trageti concluzii definitive (gresite) din premise neconsistente. Se numeste “trecere (nelegitima) de la un gen la altul”. Dar, ma bucur ca v-am deranjat zona de confort si va multumesc pentru lectura.

      • Absurdistan spune:

        Domnule Popa, vreti sa vorbim despre clisee?

        Islamul, “o religie a păcii şi toleranţei cum rar au existat în istorie” se califica neindoit.

        Am mai trimis un comentariu in foarte mare detaliu care vad ca n-a aparut.

        Nu va faceti griji, zona mea de confort este in siguranta. Am constiinta faptului ca oameni mult mai buni decit mine au murit de dragul libertatii de exprimare, chiar daca sint chibitati acum de pe margine, de “dhimmi”, cum se spune in teologia islamica.

        Intreaga dv. constructie, subreda cum a fost, s-a bazat pe faptul ca islamul a cunoscut disensiuni politice interioare. Nu ati concretizat deloc insa substanta acelor disensiuni. Nu este de mirare ca raspundeti fara sa adresati nimic din cele spuse.

        Ceea ce nu ati specificat este, intre suniti si shiiti, care sint cei care demonstreaza astazi “pace si toleranta”. Sunitii, aflati in majoritate si condusi ideologic de Arabia Saudita? Sau shiitii, ai caror centru de putere se afla in Iran? Spinzurarea homosexualilor sau omorirea cu pietre a femeilor, care este adevarata identitate a islamului? Sau trebuie sa savuram aceasta minunata “diversitate” a religiei “pacii si tolerantei” chiar daca rezultatele sociale sint unele si aceleasi?

        E rindul meu sa sper ca disconfortul nu va va opri de la a explica mai in detaliu minunata religie islamica cititorilor dv.

        • mopsu spune:

          Spus clar ca lumina zilei.

        • Catalin Popa Catalin Popa spune:

          Vedeti aici, legat de “toti o apa si-un pamant”: http://www.hotnews.ro/stiri-international-19090521-primarul-musulman-rotterdamului-ahmed-aboutaleb-mesaj-radical-pentru-jihadisti-faceti-bagajele-plecati-dracului-aici.htm.

          Si inca: “Omorati-i pe toti, Dumnezeu ii va recunoaste pe ai sai”, va spune ceva? Asta asa, ca atitudine crestina, religie a dragostei.

          • Istoric spune:

            Iar se incurca borcanele in numele “profetului”. Aici se vorbea despre islam, nu despre oameni izolati care s-au nascut cu un “background” musulman dar au dat de bine in Vest si pot arata reactii decente. Asemenea cum unii nemti au mai salvat cite un muzician de la moarte, se pot gasi si exceptii printre “musulmanii” carora nu le prea pasa de islam, se integreaza in societatile civilizate si incearca sa nu faca rau nimanui, in pofida modelului istoric absolut oribil al “profetului” si al religiei careia i-a dat nascare. Nu a pretins nimeni ca absolut toti oamenii nascuti sub semnul islamului sint rai si nerecuperabili, aceasta este fantezia exagerata apologistilor pentru “religia pacii”. Adica argumentul “straw man”, daca tot facuram vorbire, fara rost, de “trecere nelegitima” etc.

            Chestia cu omoriti-i pe tot si sa-i aleaga Alah dupa aceea se potriveste de minune reprezentantilor autentici ai minunatei religii a pacii – vezi ISIS, Boko Haram si celelalte ramuri ale copacului mahomedan.

            • Catalin Popa Catalin Popa spune:

              Este incredibil cum schimbati ocaua masurii! In rest, da, in numele religiei, oricare ar fi ea, se comit orori! De neaparat, oricare ar fi religia.

  11. Gelu spune:

    Poate că la Paris, și nu numai, mai degrabă este vorba de o luptă între clasele sociale. Între cei foarte-foarte bogați, dar puțini și cu toate pârghiile puterii în mâini, și cei extrem de săraci, dar mulți, din ce în ce mai mulți mai ales după criza din 2007-2008. Discrepanțele sunt rușinos de mari, dar asta nu observă nimeni. Majoritatea covârșitoare se uită la libertatea de exprimare, deși o discuție ar trebui purtată onest și aici privind limitele bunului simț și ale moralei, dar ignoră fondul problemei. Ipocrizia și fățărnicia îmbracă haine noi zilele acestea prin atitudinile pripite, prin marșurile cvasi-inutile și prin deturnarea atenției de la problemele cu adevărat importante. Vă mai aduceți aminte intrarea grăbită și nerăbdătoare în Irak și Afganistan după 2001 în baza lui 11 septembrie și a unor presupuse arme de distrugere în masă ce n-au fost găsite niciodată la Bagdad și nici altundeva prin tot Irakul?!?
    Încă un exemplu de dublu limbaj am mai marilor zilei: nu am auzit pe nimeni din comunitatea internațională să se revolte când musulmanii ucideau peste 100 de copii creștini în Pakistan în acel atentat cu bombă de curând. N-am auzit de marșuri de solidaritate, n-au auzit de reuniuni de urgență ai mai marilor zilei din UE sau lume. Aaaaa, acele suflete nevinovate de multe zeci de copii pakistanezi sunt nesemnificative față de niște caricaturiști care luau zilnic la pluă ceea ce eram mai sfânt pentru unii cu educație și nivel de înțelegere precare?!? Eee, atunci înțeleg. Te înțeleg. E clară!
    http://mnmlistro.blogspot.ro/2015/01/charlie-islamistii-si-ipocrizia.html

    • iosiP spune:

      “Vă mai aduceți aminte intrarea grăbită și nerăbdătoare în Irak și Afganistan după 2001 în baza lui 11 septembrie și a unor presupuse arme de distrugere în masă ce n-au fost găsite niciodată la Bagdad și nici altundeva prin tot Irakul?!?”

      Desigur ca nu, in schimb s-a gasit mult petrol, respectiv metale rare. Iar daca cineva nu intelege, penuria acestora ar distruge in masa civilizatia occidentala.

  12. Alex Boroda spune:

    Tipii ăia siniștri, cu vise de dominație mondială, sunt reformatorii islamului? În acest caz, viitorul e foarte sumbru pe strada reformei musulmane. Când mă gândesc la reformatori, îmi vin în minte idei precum cele ale nefericitului Raif Badawi, blogger-ul din Arabia Saudită condamnat la 10 ani de închisoare și 1000 de lovituri de bici (împărțite mizericordios de ”reformatori” în tranșe săptămânale de câte 10). Când oameni ca Raif Badawi vor fi, dacă nu ascultați, măcar respectați, în lumea musulmană, atunci vom putea vorbi și de speranțe de pace, toleranță și reformă. Până atunci, islamul rămâne o lume a abuzului și violenței oarbe.

    Dau un citat din Raif Badawi:

    ””I’m not in support of the Israeli occupation of any Arab country, but at the same time I do not want to replace Israel by a religious state … whose main concern would be spreading the culture of death and ignorance among its people when we need modernisation and hope. States based on religious ideology … have nothing except the fear of God and an inability to face up to life. Look at what had happened after the European peoples succeeded in removing the clergy from public life and restricting them to their churches. They built up human beings and (promoted) enlightenment, creativity and rebellion. States which are based on religion confine their people in the circle of faith and fear.”

    • Catalin Popa Catalin Popa spune:

      Aveti dreptate. Din pacate (pentru islam in primul rand), reforma a esuat, ideologic si practic. Marx a vrut sa reformeze societatea occidentala si a aparut Lenin; altii i-au luat-o pe urme, Stalin perfectand noul ideal al societatii, si vedem cu totii unde a dus reforma. Dar sa stiti ca chiar exista dorinta de adevarata reforma in islam, mai ales in cel practicat in Europa, plecand de la problemele de azi: generatiile de imigranti nu mai vorbesc limba araba => pot fi formati imami care sa nu citeasca Coranul in araba? Etc.

  13. Radu spune:

    Hmmmm…
    Je suis une enfant du monde / Sunt o copilă al nimănui



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Catalin Popa


Catalin Popa

Director de operatiuni al filialei din Romania a unei societati comerciale franceze. Licentiat in filosofie (Paris 4), masterat in filosofie comparata –filosofie indiana (Paris 4... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)