vineri, martie 29, 2024

Avem un Václav Havel, se numeste Mihai Șora!

Pe 7 noiembrie, filosoful Mihai Șora a implinit 99 de ai. Din tot sufletul, cu imensa admiratie, o fierbinte imbratisare si un vibrant La Multi Ani pentru carturarul, ganditorul si intelectualul public exemplar care este Mihai Șora! A fost si ramane un spirit nobil, un model de vivism democratic. A studiat in Franta, impreuna cu regretata Mariana Șora, a scris dupa razboi o carte mult pretuita, aparut la Gallimard. In opera sa filosofica se intalnesc existentialismul cu fenomenologia intr-o sinteza creatoare de maxima originalitate (mentionez aici excelentele contributii exegetice ale lui Aurelian Craiutu). A participat la Rezistenta anti-nazista din Franta. Sotii Șora au revenit in Romania in plin Razboi Rece, au traversat cu demnitate glaciatiunea stalinista. Au luptat pentru deschidere intelectuala, ea pirin traduceri, prefete, carti, el prin opera de redactor si de animator al sufletelor celor tineri. Ii datoram, intre altele „Biblioteca pentru toti”, una din acelea oaze din pustiul cultural pe care voiau sa-l eternizeze politrucii stalinisti.

A venit revolutia din decembrie 1989, Mihai Șora a fost unul dintre intemeietorii Grupului pentru Dialog Social. A fost numit ministru al educatiei, l-a avut ca adjunct pe remarcabilul istoric al literaturii romanesti, profesorul Paul Cornea. L-am intalnit atunci in biroul sau de la minister, acelasi om modest si intelept, calm si in egala masura intransigent. Mi-a spus (si l-am citat in articolul meu „Between Revolutions”, aparut in aprilie 1990 in saptamanalul „The New Republic”), ca problema Romaniei este absenta unei viziuni comune despre binele public. Problema nu s-a atenuat, as zice chiar cas s-a agravat..

A fost solidar cu Piata Universitatii, a condamnat, printr-un comunicat memorabil, barbaria declansata de Ion Iliescu, Petre Roman si complicii lor in ceea ce a fost mineriada din 13-15 iunie. A demisionat in semn de protest. Este un moralist din traditia careia i-au apartinut Albert Camus, N. Steinhardt, Jan Patočka, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Matei Calinescu. La intrebarea repetata obsesiv de-a lungul anilor, de ce nu avem si noi un Václav Havel, raspund aici cu convingerea ca spun adevarul: il avem si el se numeste Mihai Șora. Ii doresc ani multi si fericiti, impreuna cu Luiza si cu toti cei care il iubesc si pe care ii iubeste. Va multumim pentru tot, domnule Șora!

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. In primul rand, La Multi Ani d-lui Sora!!!

    Hmm, din pacate noi am cam avut un surogat de Havel. Dl. Sora e un intelectual remarcabil, insa ca ministru FSN al educatiei (singura sa activitate practica despre care stiu) prestatia domniei sale a fost dezamagitoare. Eram student in anul I la acea vreme si tot ce-mi amintesc e ca sub ministeriatul sau dinozaurii comunisti (profesori universitari cu cate 7-8 clase + facultate muncitoreasca + diversi politruci) alungati de la catedre intre decembrie 1989 si ianuarie 1990 au revenit tiptil si discret in lumea universitara ca „cercetatori”, „colaboratori”, iar unii din ei in fhinal chiar si profesori. Acesti oameni au fost esentiali si instrumentali pentru ruinarea si compromiterea lumii universitare in anii ce au urmat si prin odraslele lor pana in zilele noastre…

    Dl. Sora a fost din pacate mai degraba o lovitura de imagine pentru Iliescu & Co. decat un reformator. Daca a observat ca nu putea face nimic, era de preferat sa se retraga mai devreme decat sa continue sa cautioneze regimul Iliescu, prin prezenta sa in guvernul Roman. Havel a fost un disident tenace, un intelectual remarcabil, insa a fost si un presedinte postcomunist comme il faut. Noi nu avem si nu am avut nimic nici macar pe aproape. asta e adevarul trist.

      • E foarte adevarat. Numai ca Havel a stiut sa se coboare cu succes si la postura de politician fara a-si stirbi sau macula vre-o clipa imaginea de intelecutal subtire. asta e ceva rar.

        Asta e de fapt mare problema a marii majoritati a intelectualilor: Se infig in politica chiar daca stiu bine ca nu sunt capabili sa se arunce cu voluptate in mocirla ca sa se bata acolo cu muscaturi, injuraturi si lovituri pe sub centura. Cine nu e capabil sa faca asta (treaba valabila atat la Bucuresti, cat si la Harare sau la Washington DC ), nu are ce cauta in politica. Cei ce se avanta in politica dar le pute morcilra fetida, vor sfarsi prin a fi oricum tavaliti in ea insa fara a obtine mare lucru, sau dimpotriva stricand mai mult decat fac… Na kazanie :-) Nu e un repros nimanui, ci doar o constatare trista.

        Toate cele bune si o dupaamiaza buna va doresc si eu.

        • Scuze, dar cu privire la dl Sora esti cam nedrept; ce putea face el in viesparul FSN?
          Cu privire la intelectual mioritic tentat de politica, cam ai dreptate; spun „cam”, pentru ca si acei care stau pe margine si chibiteaza, nu sint de alt calibru: inca mai cred ca politica poate fi populata cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene.
          (Am niste exemple de intelectuali chibiti si „inocenti versatili” (dixit Andrei Plesu), dar nu e cazul acum.)
          NB,
          in 8 rinduri ai facut o descriere (paragraful din mijloc) si o poza clara, cristal, rezolutie de invidiat :P

          • Păi dacă nu putea face nimic, atunci nu trebuia să rămaână acolo. Nu-i asa? Că doar în 1990 la mai bine de 70 de anișori nu mai era un copil incapabil sa deosebească binele de rău, pe care l-a păcălit șmecherul de Iliescu :-)

            Repet, Pentru mine și cei aparținnd generației mele, care erau atunci stundenți, numele d-lui Șora e legat indisolubil de restaurația brontozaurilor comuniști care tocmai fuseseră alungati din mediul univeritar în fervoarea revoluției. I s-au trimis d-lui Șora nenumărate memorii în acest sens. Cel puțin două i-au fpst înmânate personal – am fost acolo. Deci mu are nici măcar scuza că nu știa. Nu s-a întâmplat nimic. D-l Șora a rămas la șefia miniserului învățămăntului până pe 28 iunie 1990 (La aproape 2 săptămâni de după prima mineriadă !!! ) când întregul guvern Roman I a fost schimbat Nu-mi amintesc ca domnia sa să-și dat demisia. Nici măca atunci, Am căutat pe net informații în acest sens și nu am reușit să le găsesc. Aș aprecia dacă le găsiți dumneavoastră…

            • -„Păi dacă nu putea face nimic, atunci nu trebuia să rămaână acolo.”
              Asta e un fel de „dupa razboi…” Cine e cel care stia ce se poate fac?
              Atunci ne asteptam, unii, ca dnii Sora, Plesu sa poate schimba ceva. Ne amageam.
              Pentru ca si dupa 15 ani, cind a fost citit in Parlament Raportul Final de condamnare a comunismului, s-a vazut, comunismul n-a murit, doar un pic s-a hodinit.
              NU, sint mai putin aspru in a-l condamna pe dl Sora pentru perioada ministeriatului.

  2. Stimate domnule Tismaneanu, lumea si-ar fi dorit sa avem un Havel disidentul si un Havel politicianul, in primul rand. In 1989, cei mai cunoscuti disidenti romani erau Paul Goma, Doina Cornea, Dinescu.
    Goma era in exil, deci nu a mancat salam de soia, apoi a luat-o pe calea antisemitismului.
    Doina Cornea nu a avut suficienta carisma sa reziste masinariei propagandei iliscieniste, dar cine ar fi facut fata astfel incat sa castige alegerile macar in ’92? Cred ca nici Havel nu ar fi fost votat daca ar fi fost roman.
    Dinescu a fost un disident de ultima suta de metri si parca i-a lipsit o sclipire. Mai tarziu a parut ca da semne si de imoralitate.

  3. la vremea aceea atat i s-a permis.A facut pasii care i s-au permis in directia cea buna. Va multumim domnule Sora. Faptul ca de atunci se mentioneaza rar despre el , e dovada a faptului ca pe cei de la putere ii deranja mult modul de abordare a problemelor, el nu rezolva punctual o problema ci propunea un stil de lucru de aceea cred ca puterea chiar il ura….

  4. To begin with – La mulți ani patriarhului culturii românești care este dl. Mihai Șora.
    Comparația cu Havel îl dezavantajează pe dl. Șora. Probabil dl. Tismăneanu nu a avut posibiliatea să citească ”Du dialogue interieur”, „A fi, a face, a avea” sau ”Firul ierbii” în care este cu mult mai profund decât Havel.
    Nu a fost întotdeauna un om de acțiune, nu a fost niciodată un om politic, însă a compensat printr-o operă fantastică.
    Încă odată La Mulți Ani!

      • Florea Firan intră în aceeași galerie? Din învățător, profesor universitar(confirmă cele spuse mai sus) și proprietar de editură cu tradiție! Cum ați ajuns să colaborați. Fiica lui trăiește în SUA după ce a trecut prin anturajul lui Ion Iliescu. Ce mică e lumea!

  5. @Josef Svejk (09/11/2015 la 16:55)

    „Hmm, din pacate noi am cam avut un surogat de Havel. Dl. Sora e un intelectual remarcabil, insa ca ministru FSN al educatiei (singura sa activitate practica despre care stiu) prestatia domniei sale a fost dezamagitoare. Eram student in anul I la acea vreme si tot ce-mi amintesc e ca sub ministeriatul sau dinozaurii comunisti (profesori universitari cu cate 7-8 clase + facultate muncitoreasca + diversi politruci) alungati de la catedre intre decembrie 1989 si ianuarie 1990 au revenit tiptil si discret in lumea universitara ca “cercetatori”, “colaboratori”, iar unii din ei in fhinal chiar si profesori. Acesti oameni au fost esentiali si instrumentali pentru ruinarea si compromiterea lumii universitare in anii ce au urmat si prin odraslele lor pana in zilele noastre…”

    ,Asa cum ne-ati informat in diferite postari pe acet site, locuiti de ceva vreme in SUA (ca si dl. Tismaneanu) si sunteti specialist in off-road vehicle

    In textul de mai sus, D-l Tismaneanu a prezentat un omagiu unei personalitati cu nume si prenume, pentru care dvs. aveti rezervele dvs. Este dreptul dvs. si-l respect.

    Tot dvs. vorbiti de „profesori universitari cu cate 7-8 clase” si alte aspecte de dupa 1990 care, cu siguranta, sunt adevarate.

    Spre deosebire de d-l Tismaneanu, care in toate postarile domniei sale isi sutine argumentele cu nume/prenume de persoane, dvs. nu indicati nici un nume de persoana.

    Aveti vreo teama/retinere a prezenta niste nume de persoane care fac mult mai credibile afirmatiile facute ?

    • A nu, nu am nici o reținere. Doar că nu mi-i amintesc pe toți. De la facultatea de mecanică au fost vreo 8-9 din care îmi mi amintesc 3 nume: Coman, Beldie și Neagu.

      Coman era singurul care mi-a predat. E un fel de a spune. A venit de fapt la un singur curs la care a stat cam 10 minute. Ăsta era ceva văr cu Coman ălă din CEPEX. Ne-a spus ca e rudă cu „toa’șu’ Coman de la partid” și că „dracii vă mănâncă dacă faceți figuri cu mine” după care a plecat..

      Cursurile erau ținute de asistenții săi. În ianuarie 1990 a zburat, dar s-a întors discret prin mai-iunie (la începututl sesiunii) ca „cercetător la catedra de metalografie” prin ordin ministerial. Ca toți ceilalți. E adevărat că el nu mai predat niciodată până ce a binevoit să crape prin 1992-1993. Doar că i-a plasat pe fi’su și pe noră’sa în facultate (aduși cu mari sacrificii din nu știu ce fabrică) începând din anul universitar 1990-1991. Fi’su era ceva asistent (am avut ceva laboratoare cu el), a ajuns rapid șef de lucrări și era alintat „Idiotu’” – puțin spus. Dislectic, alcoolic, senil precoce și coleric. Îi curgeau balele în timp ce zbiera și tremura de ziceai că acum se rupe în bucăți. A ajuns conferențiar după care a crăpat într-un accident de mașină.

      Cel mai pitoresc dintre toți era tipul de la termotehnică, al cărui nume nu mi-l mai amintesc. Și ăsta era unul din cei „restaurați” sub ministeriatul d-lui Șova. Aveam cursul cu el în anul III de la 18 la 20, Am fost la un singur curs. La primul. A venit beat turtă. Se sprijinea de tablă bolborosind ceva neinteligibil și chinuindu-se să-și aprindă o țigară. N-a reușit. Cineva a aprins un Carpași plin cu bale și i l-a dat. A tras din țigară cu sete, după care a zis că ar trebui să facem o pauză. A ieșit clătinându-se pe holul întunecat (cred că eram singurii rămași în corpul A). Îl auzeam tropăind. S-a învârtit pe holuri după care a reapărut dintr-o direcție neașteptată. S-a oprit fericit în fața unei scrumiere de tablă de pe hol și spre stupoarea generală a urinat în ea. După aia s-a întors în amfiteatru și a spus că nu se simte bine așa că vom face cursul altă dată. A ieșit glonț din clădire, a sărit în Olcit-ul său. A demarat de pe loc si a trecut prin poarta pe jumătte deschisă, ce probabil depășea lățimea mașinii cu vreo 5-10 pe fiecare parte, fără sa o atingă :-)

  6. Domnule Tismăneanu,
    Vă înţeleg admiraţia faţă de domnul Mihail Şora, unul dintre puţinii intelectuali autentici care i-au (mai) rămas României. Un intelectual comparabil cu ce are Europa mai bun. Dar dacă vorbim despre curajul civic al aceluiaşi domn, atunci comparaţia cu Václav Havel este, cel puţin, hazardată: faptele de vitejie ale disidentului ceh le cunoaştem. Pe ale domnului Şora nu, deşi ar fi fost ocazii: ultima, atunci cînd în Academia al cărei membru este, colegul dînsului, academicianul Nicolae Breban, a ţinut un discurs murdar, inadmisibil, la adresa unor intelectuali. Nu-ţi trebuie cine ştue ce statură civică, ce curaj eroic să te delimitezi de astfel de comportamente. De altfel, nu sînt consemnate pe nici unde opoziţii clare, curajoase ale domnului Şora. Nici nu i se cere să fie erou. E bine că scrie mult şi frumos. Dar mă tem că i-aţi făcut o mare defavoare încadrîndu-l într-o categorie pentru care nu are nici competenţe, nici interes. E un mare om de cultura, nu un războinic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro