Plăcerea de a avea ca partener de dialog un tânăr filosof precum domnul Horia Pătraşcu va colora, sper, argumentele pe care le prezint mai jos într-o nuanţă prietenească cu care îmi însoţesc răspunsul la articolul domniei sale „Cum au fost evaluate academic editurile din România …”. Domnul Pătraşcu lasă de înţeles, prin titlul său, că selecţia editurilor recunoscute de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice făcută publică în luna decembrie 2011 este neprofesionistă, cel puţin pe domeniul filosofiei.
Sub această teză generală, stau câteva argumente pe care le reiau şi la adresa cărora obiectez. Astfel, tezele domnului Pătraşcu sunt: 1. listele publicate în urma evaluării provoacă perplexitate. 2. Unele edituri nu îşi justifică prezenţa (Egyetemi Mühely, Eikon, Presa Universitară Clujeană), dar par a fi „de-ale casei” sau chiar sunt cele „ai căror patroni suntem”. 3. Unele edituri nu îşi justifică absenţa (Paralela 45, Editura Academiei Române). 4. Procesul de selecţie nu revede o etapă a contestaţiei. 5. Implicaţia financiară a selecţiei conduce la direcţionarea unor finanţări nerambursabile spre aceste case editoriale.
Împotriva acestor teze voi formula un argument general şi le voi răspunde apoi pe rând. Deşi partenerul meu de dialog îşi afirmă, politicos, speranţa că nu aş fi luat parte la organizarea acestei evaluări, totuşi eu afirm: ba da, am fost prezent, în calitate de asistent al întregului proces al evaluării, de la perioada îndelungată de postare pentru discuţii publice şi până la ultimul moment, al afişării clasamentului. Am fost absent numai acolo unde principiul însuşi mă oprea să asist, adică la actul particular al fiecărei evaluări, încredinţate câte unei comisii specializate. Argumentul meu general împotriva tezelor domnului Pătraşcu este: acest proces de evaluare nu reprezintă un calificativ acordat în mod obiectiv nimănui, nu este o judecată de apoi a editurilor din România, ci este o reprezentare cu valoare de instrument pe care Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice a dorit să şi-l producă pentru a putea să înţeleagă care sunt editurile, revistele şi colecţiile din România în care gradul de ştiinţificitate al selecţiei operelor publicate este unul credibil. De aceea, editurile nu sunt „obiect” de evaluare, ci parteneri amabili de dialog şi repere pentru a evalua obiectiv cărţile autorilor publicaţi. Din acest motiv, pentru a ajunge şi altfel la autori şi cărţile lor, am folosit sugestia extrem de inteligentă a colegului nostru Daniel David, de a crea o posibilitate de evaluare a cărţilor şi autorilor independentă de editura care îi publică: ea se numeşte „Ruta complementară”, se află în toate pachetele de informaţii ale finanţării cercetării ale CNCS şi pretinde, pentru recunoaşterea valorii unui volum, un set de recomandări prestigioase şi substitutive poziţiei ierarhice a editorului. Prin urmare, actuala ierarhie formează conceptul unui flux general al publicaţiilor ştiinţifice româneşti, fără pretenţia unei exclusivităţi şi imobilităţi.
Iar acum, la cele cinci argumente:
1. Efectul de stranietate este natural şi e un semn de normalitate. El corespunde faptului că evaluarea prezentă a avut două etape: una cantitativă, alta calitativă. Ele sunt necesare oricărei evaluări scientometrice, întrucât reducerea la cantitate produce nedreptăţi procustiene, iar reducerea la calitate produce arbitrar. Să fim, însă filosofi, şi să admitem că o analiză cantitativă este reductibilă la numere, comune intelectului tuturor, iar din acest motiv, această analiză are un aspect democrat şi contestabil, în ciuda dezavantajului pomenit. Să admitem şi că o analiză calitativă înseamnă reducerea aprecierii la exprimarea opiniei unui specialist, în termeni valorici nuanţaţi (în cazul nostru, în trei nuanţe: A, B, C, in interiorul cărora nu mai este nici o ierarhie, de unde absenţa altor „punctaje” reclamate). Această analiză are un aspect nedemocrat, de elită care judecă şi este incontestabilă prin natura ei, fiindcă aici contestarea înseamnă un schimb de opinii fără temei (de genul „îmi place, nu îmi place”). Având în vedere avantajele şi dezavantajele celor două analize, le-am combinat. Efectul de stranietate al domnului Pătraşcu vine din diferenţa de judecăţi calitative ale evaluatorilor şi ale domniei sale. Dar acestea sunt, cum am spus mai sus, schimburi simple de opinii, dintre care numai unele sunt avizate.
2. Pe domnul Pătraşcu îl nemulţumeşte prezenţa unor edituri în listele din categoria B: Egyetemi Mühely, Presa Universitară Clujeană, Eikon. În primul caz, remarca mă întristează teribil şi, pentru a intra în dialog, partenerul meu trebuie să mă asigure că posedă cunoştinţele necesare de limbă maghiară pentru a avea o părere avizată asupra calităţii filosofiei publicate la Egyetemi Mühely. Odată dovedite aceste competenţe, putem transfera şi dialogul nostru în limba maghiară. Altminteri, suntem obligaţi să alegem o limbă universală a dialogului, de pildă latina. Nu vreau să cred că un duh xenofob a bântuit mintea limpede a interlocutorului meu. La rândul ei, Presa Universitară Clujeană a fost supusă de domnul Pătraşcu unei confusio simplex: domnia sa spune că PUC nu a publicat filosofie, eu spun că a publicat[1]. Iar despre Eikon, ştiţi ceva? În particular, nici mie nu îmi place, dar aceasta dovedeşte caracterul corect al evaluării: că cei abilitaţi au judecat iar organizatorii procesului de evaluare s-au supus judecăţii calitative.
3. Despre editurile absente: nu discutăm despre cele care nu au aplicat pentru domeniul filosofie (Ed. Academiei, All, Curtea Veche etc.). Apoi, am argumentat deja că este contradictoriu să afirmăm faptul că edituri cu vizibilitate publică, care „ni se par” bune, lipsesc din fruntea listelor. Prezenţa în aceste liste atestă un nivel de ştiinţificitate ridicat al selecţiei editoriale, iar nu suma publicării unor lucrări valoroase. Mă întorc cu spatele la ecranul pe care scriu şi îmi văd în bibliotecă o mulţime de titluri de filosofie, prestigioase, ale Paralelei 45. Iubesc Paralela 45, graţie ei citesc Cassirer. Dar aici este vorba de nivelul unui proces de selecţie a unor manuscrise originale, care oglindeşte piaţa ştiinţifică locală, iar clasamentul actual nu este unul definitiv, ci apelul pentru noi evaluări, programat pentru 2012, poate determina urcarea oricui în clasament. Absenţa unui interval strict limitat al contestaţiilor este echilibrat de un interval nelimitat de consiliere a tuturor aplicanţilor, oferit de Comisia de Ştiinţe Umaniste a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice.
4. Promovarea editurilor la care ne publicăm lucrările sau ai căror patroni am fi este o teză insidioasă. Nu sunt patronul vreunei edituri, declaraţia mea publică de avere se referă la casa în care locuiesc, la albinele mele, dar nu menţionează nici o editură. Ergo? Cât priveşte coincidenţa dintre unele edituri aflate în vârful clasamentului şi cele care figurează în listele de publicaţii ale multora dintre noi, tocmai aceasta este dovada credibilităţii noastre, iar ea nu poate fi decât circulară: dacă ne încredem în judecata de evaluare a unei competenţe recunoscute, este firesc să o regăsim între publicaţiile unei case editoriale recunoscute. Ar fi straniu dacă ar fi invers, iar de aceea afirm: selectând un evaluator care nu a publicat la nici una dintre editurile intrate în evaluare, avem temeiul unui dubiu maxim privind competenţele sale.
5. Implicaţiile financiare ale prezentelor liste nu sunt necesare. Ele sunt contrabalansate de „Ruta complementară” pomenită. Orice finanţare a unui volum trece printr-un concurs în care acest clasament nu are forţă decidentă, fie că este vorba despre finanţarea strictă a apariţiei unei cărţi, fie că este vorba despre accesul unui cercetător, prin concurs public, la finanţarea unui proiect de cercetare. Apoi, scopul prezentului clasament este garantarea existenţei unui proces de evaluare colegială (peer review) indiferent de sursa de finanţare a unei cărţi. Să admitem, dezirabil este să întâlnim cazuri de volume „sosite cu bani” dar respinse pe motive ştiinţifice, iar nu volume slabe acceptate pe baze stipendiare.
Sperăm că prin aceste argumente am ilustrat transparenţa unui proces menit să conducă la susţinerea unui mediu ştiinţific viu, cinstit şi deschis argumentării.
[1] Vezi: http://www.editura.ubbcluj.ro/download/isbn2001-2005.pdf şi
http://www.editura.ubbcluj.ro/download/isbn2006-2011.pdf
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ramane totusi in picioare cea mai importanta (trista) ‘acuzatie’: procesul de evaluare este perfect.. opac. Exista o metodologie de evaluare? Anul viitor criteriile vor fi aceleasi? Ce trebuie sa faca o editura ca sa ajunga in categoria A?
Transparenta inseamna ca organismul de evaluare asteapta feedback de la comunitate. CNCS are ceva de ascuns? Sau poate CNCS e adeptul lui ‘crede si nu cerceta’? Cu siguranta o doza de subiectivism exista de ambele parti si e normal sa fie asa.
Si eu am observat acelasi lucru: raspunsul dat ocoleste exact problema principala, si anume transparenta criteriilor. Atata timp cat acestea nu vor fi publice, nu conteaza cate comisii independente vor face evaluarea, rezultatul fiind mereu supus suspiciunii.
Acum, intre noi fie vorba, nu cred ca o sa se intample asta niciodata.
‘Opacitatea’ anumitor profi este ceva ce am cunoscut inainte de 1989 si observ ca se perpetueaza – in acest caz precum si in altele, inclusiv dintre cele care nu au ajuns in mass media. Profii sint ca o casta – grup social relativ inchis si care isi pastreaza privilegiile. Seamana cu casta notarilor. Sau cu aia a politicenilor. Domnul Baumgarten, daca vrea sa fie un filosof adevarat, va face publice criteriile, procedurile samd. In caz contrar va fi si el un simplu membru de casta.
„isi pastreaza privilegiile”
Cred ca undeva in privilegiile astea vom gasi cheia problemelor. Profesorii ca si medicii au descoperit ca singura solutie pentru un nivel de trai satisfacator (bugetari in Romania) este sa cumuleze cat mai multe functii. Prea des acest cumul de functii ignora volumul de munca necesar fiecareia in parte. Poate ca domnul profesor Baumgarten este bine intentionat, dar pozitia de „asistent al întregului proces al evaluării” necesita un efort mult mai mare, un efort pe care nu-l poate face decat ignorand alte functii pe care le are. Poate ma insel, dar se intampla cam des in ultima vreme…
@pehash – „Profesorii ca si medicii au descoperit ca singura solutie pentru un nivel de trai satisfacator (bugetari in Romania) este sa cumuleze cat mai multe functii. Prea des acest cumul de functii ignora volumul de munca necesar fiecareia in parte. […] Poate ma insel…”
Te inseli, dar stii sa bati campii cu gratie pe maneaua de prost gust intitulata „Bugetarii sunt dusmanii poporului”, cantata de partidului portocaliu si de „conducatorul iubit” de la Cotroceni. De unde atata „cumul de functii” in cazul medicilor (prost platiti), de pilda?! Care este „cumulul de functii” in cazul profesorului (mizerabil platit) de la scoala generala din localitatea Rachitele, cea care a procopsit Romania cu icoana slugarniciei pe care o cunoastem prea bine?! Sau poate te referi la cumulul de functii la care se dedau cu zel activistii PDL (si clientela politica) pe care partidul i-a insurubat in functii de conducere prin institutii, spitale, scoli, licee etc. „Generalizarile” raman un specific al mintilor limitate care, astazi, guverneaza cu atata „seriozitate si profesionalism” Romania, asa cum putem vedea cu totii.
Daca esti atat de preocupat de „cumulul de functii” atunci ar fi bine sa incepi cu intaiul bugetar al tarii: tovarasul Basescu, cel care reuseste sa cumuleze functia de presedinte si functia de premier cu „rezultate” pe care le constata si le „apreciaza” intreaga suflare a tarii… mai exact, le apreciaza numai vreo 10%, cei mai putin inzestrati cu materie cenusie.
Domnule Profesor,
Nu vă ascund plăcerea deosebită și onoarea trezite de privilegiul de a vă avea partener de dialog chiar dacă problema dezbatută este una destul de spinoasă. Dar – filosofi fiind – nu ne vom teme de discuțiile în contradictoriu, știind amândoi că acestea, bine dirijate și lipsite de patimă, pot duce la aflarea celui mai bun drum ce trebuie urmat. Am toată încrederea că dumneavoastră – ținând cont de funcția pe care o ocupați dar și de formația dumneavoastră filosofică – veți ști să-l recunoașteți și să-i îndemnați și pe ceilalți să-l urmeze.
Din păcate, cu tot respectul sincer pe care îl nutresc pentru dumneavoastră sau poate tocmai de aceea, m-a întristat foarte mult să văd în articolul dumneavoastră mai curând un reflex birocratic de tipul „noi nu avem nici o problemă” decât un răspuns propriu-zis la aspectele sesizate. Speram că acest tip de abordare ține de o altă tipologie, învechită azi, scoasă din uz prin evoluția firească a societății și a practicilor ei, imposibil de regăsit la un cărturar atât de rafinat precum sunteți dumneavoastră.
Nu vă ascund că efectul de stranietate despre care vorbiți a fost potențat la maximum de afirmația dumneavoastră, prezentată ca un argument general împotriva tezelor mele, potrivit căreia: „acest proces de evaluare nu reprezintă un calificativ acordat în mod obiectiv nimănui, nu este o judecată de apoi a editurilor din România, ci este o reprezentare cu valoare de instrument pe care Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice a dorit să şi-l producă pentru a putea să înţeleagă care sunt editurile, revistele şi colecţiile din România în care gradul de ştiinţificitate al selecţiei operelor publicate este unul credibil. De aceea, editurile nu sunt „obiect” de evaluare, ci parteneri amabili de dialog şi repere pentru a evalua obiectiv cărţile autorilor publicaţi.” Cu totul altceva apare însă în chiar Programul de evaluare şi ierarhizare a editurilor şi revistelor ştiinţifice româneşti din domeniul ştiinţelor umaniste în vederea obţinerii recunoaşterii profilului şi standardului academic din partea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (postat pe site-ul CNCS). Iată deci citatul exact: „Definiţia „evaluării” şi „ierarhizării”. Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice oferă editurilor şi revistelor ştiinţifice româneşti din domeniul ştiinţelor umaniste posibilitatea de a fi evaluate şi ierarhizate potrivit nivelului calităţii şi impactului ştiinţific, în vederea folosirii rezultatelor ca reper pentru evaluarea ştiinţifică a cercetătorilor care derulează proiecte de cercetare finanţate din bugetul de stat. ”
Așadar, editurile sunt obiect de evaluare (și aici mă despart din nou de dumneavoastră sperând că evaluarea își propune să se finalizeze cu un calificativ acordat în mod obiectiv) și ele primesc un calificativ (ce altceva sunt categoriile „A”, „B” și „C”?). Calificativul respectiv nu are niciun alt sens în afara evaluării cărților științifice apărute la acele edituri, dar asta nu schimbă nimic din datele problemei. Ne puteam imagina și singuri ca pe Kant sau pe Husserl nu i-ar mai interesa absolut deloc dacă ar apărea la o editură A sau C sau la una lipsită de orice calificativ, cum din păcate sunt prea multe azi în listele CNCS. Singurii interesați de aceste calificative sunt autorii români de lucrări științifice și editorii lor întrucât atât unii cât și ceilalți pot obține, cum rezultă din citatul de mai sus, finanțări de la bugetul de stat. Deci e vorba, pe lângă toate celelate, și de bani. Cât despre ruta complementară, mai bine să nu o amintim.
Este vorba deopotrivă și de promovarea cadrelor didactice și a cercetătorilor, domnule Profesor, iar dumneavoastră știți lucrul acesta, fiind cadru didactic și strălucit cercetător. Or, așa cum am scris și în text (aspect ignorat din nou de către dumneavoastră), noile standarde de promovare a cadrelor didactice prevăd obligativitatea (atenție: obligativitatea!) cadrelor didactice și a cercetătorilor de a publica la o editură A sau B, cele din categoria C nefiind luate în seamă. Atunci, vin eu și mă întreb ca filosoful uimit: la ce bun o categorie C? Nu cumva tocmai pentru a se ascunde sub preș abuzurile? Cum e posibil să existe o categorie fără acoperire? Este ca și cum m-ați plăti (și cine, tocmai statul român) cu bani falși, nu cu bani reali, nu cu bani adevărați.
O altă problemă pe care nu o recunoașteți este modalitatea defectuoasă în care s-a efectuat comunicarea rezultatelor. Adică deloc. Nicio o editură nu a primit vreo explicație pentru verdictul primit.
O altă problemă o reprezintă faptul că editurile nu au fost înștiințate că legea se schimbă. Știți la fel de bine ca și mine că foarte multe edituri nici nu și-au depus dosarul la CNCS pentru că știau că au acreditare până la sfârșitul anului 2012, așa cum rezultă din listele CNCSIS aflate încă pe site: http://www.cncsis.ro/userfiles/file/CENAPOSS/Edituri_martie_2011.pdf Este o situație clasică de tip „schimbat regulile în timpul jocului”. Așa că edituri foarte serioase s-au trezit complet în afara clasificării CNCS. Dacă acceptăm (ceea ce de fapt este inacceptabil) să schimbăm regulile în timpul jocului, atunci ar fi trebuit să anunțați fiecare editură în parte de schimbarea survenită (așa se întâmplă cu orice contract), chiar dacă trimiteați 400 de e-mailuri către 400 de edituri. Impresia mea este însă că s-a dorit să nu afle foarte multă lume de această schimbare a regulilor.
Încă un lucru: conform propriilor dumneavoastra reglementări (http://www.cncs-uefiscdi.ro/wp-content/uploads/2011/04/Evaluare-reviste-si-edituri-Argument.pdf ), aveați obligația să publicați numele evaluatorilor independenți, ceea ce nu s-a întâmplat până la momentul postării acestui comentariu.
În final, mă gândesc – cu un gust amar – că tocmai acel autor care scria atât de frumos în Școala răgazului despre necesitatea timpului liber și despre aberația presiunii comerciale, negustorești pusă în vremurile din urmă pe capul cercetătorilor și filosofilor, tocmai acel fermecător vorbitor pe care l-am auzit într-o seară la radio vorbind despre relația intrinsecă dintre libertate și creație, ei bine tocmai acest subtil gânditor, de partea căruia credeam că mă aflu, este astăzi un îndărjit și zelos apărător al „milităriei” academice care, ca orice militărie de altfel, o spun cu tot regretul, este mediul cel mai prielnic pentru arbitrar și abuz. Să nu uităm, domnule Profesor, că exactitatea poate contrazice adevărul.
Domnule Baumgarten,
va spun si dumneavoastră ceea ce cândva i’am spus unui prieten:
Ceea ce se întâmpla unei persoane ca dumneavoastră este că participand în acest sistem câstigaţi autoritate administrativă dar pierdeţi în acelaşi timp din autoritatea academică. Aveţi senzaţia că „faceţi ceva” – şi trebuie să recunoastem că trebuie făcut ceva – dar modalitatea aleasă este înşelatoare chiar şi pentru dumneavoastră.
Faptul ca toata maculatura ce a populat cv-urile false ale celor ajunsi a fost putin scuturată este un lucru remarcabil. Dar de aici la apariţia altor edituri necunoscute, fie ele si cu calificativul C… vedeti dumneavoastra asta îmi sună ca vorba aceea din popor : aceiasi mărie cu altă pălărie.
Nu, nu ma refer la filozofie aici pentru a nu da o impresie greşită.
Ceea ce trebuie să dovedească editurile este ca au un personal calificat, ca nu orice primesc şi publică, că au un program editorial şi niste standarde…. adica că sunt o cultură şi nu o generaţie spontanee. Trebuie să demonstreze că nu sunt intreprinderi lucrative. Da, este normal sa nu fie fara de profit dar profitul sa fie pe planul secund.
De ce asta ? Pentru ca viaţa academică nu poate fi lăsată în seama pieţei. Ganditi’vă numai că o librarie nu primeste carţi sub anume preţ spre vânzare deoarece costurile de închiriere şi întreţinere nu pot fi acoperite şi/sau caştigurile sunt prea mici. Nu aşa se întâmpla acum un secol sau acum două secole. Tezele erau pur şi simplu publicate. Nu conta cum şi unde. Era altă lume.
Ce vreau sa spun: viata academica nu poate avea criterii externe de evaluare; nici birocratice, nici comerciale, nici externe (cum ar fi revistele straine).
De fapt aceasta problemă poate fi pusă în felul următor: poate fi reformat un sistem care crează valoare şi criterii de valoare? Nu cred că există o soluţie simplă. Pe de o parte sistemul tinde să se reproducă şi deja avem o nouă generaţie de universitari creaţi după chipul şi asemănarea generaţiei anterioare, şi asta este îngrozitor. Pe de altă parte acest dirigism duce cred la vrearea unui fel de Frankenstein în materie de institutii de invatamant superior. Un fel de casta, o lume extrem de selecta dar in care selecţia iaraşi nu este academică. Evoluţia este firească în acest sens dar rezultatele nu ştiu dacă sunt dezirabile.
Am citit cu oarecare amuzament listele cu evaluările respective. Eu aş fi dat mulţi mai mulţi de F… de pildă. Da, multe edituri nu sunt menţionate în schimb apar tot felul de SC Gigi SRL. Remarcabil. Este o schimbare e drept dar nu mi se pare o reformă. O reformă ar fi fost ca cineva să îşi asume responsabilitatea într’un anumit domeniu de a spune „Domnilor, dar sunteţi cretini,” cum comentam mai daunazi articolul care v’a facut să reacţionaţi prin textul de faţă. Asta ar fi fost o reformă! Cineva care se bucura de prestigiu şi autoritate academică să îşi rezerve timp pentru a parcurge zecile de publicaţii şi a spune asta este maculatură şi asta nu este (lucru care ar fi trebuit să se petreacă la nivelul fiecărei catedre dar nu s’a întamplat niciodată). Apoi, evaluarea este a editurilor (!) nu a autorilor. Editura trebuie sa probeze ca este o editura nu o SC PRINt SRL. Or, sa stiti ca ceea ce am citit acolo în acele liste nu m’a convins de loc ca ar fi o reforma la mijloc.
Nu vreau sa iau apararea nimanui sau sa acuz pe cineva. In acest joc nimeni nu este inocent. Starea cercetarii romaneste vorbeste de la sine. Faptul ca munti de maculatura au redevenit ceea ce erau de fapt… e un fapt care imi starneşte zambetul. Dar de aici la atingerea pe aceasta cale a unor noi vârfuri în cercetarea româneasca este foarte mult. Trebuie acel spirit de indrazneala, acea viziune a unei lumi noi, si acea minte nesabuita care sa provoace o lume dedulcita la viciile consumismului si nepotismului. Ne trebuie o reforma nu niste schimbari de palarie. Si mai trebuie şi o lume careia să îi pese de ceea ce se întamplă nu numai grupuri de presiune şi antipatie.
PS. Absenta Editurii Acedemiei invocata anterior o iau ca o excelenta ironie. Nu am verificat acum cand cum si unde apare respectiva editura dar o reasezare a celui mai „inalt for acedemic” cred ca era de dorit (ghilimelele obligatorii). Dar iarasi… cum poate fi reformata Academia :-o :-)) ? As vrea sa o traiesc pe asta!
Spune autorul: La rândul ei, Presa Universitară Clujeană a fost supusă de domnul Pătraşcu unei confusio simplex: domnia sa spune că PUC nu a publicat filosofie, eu spun că a publicat[1].
Eu am avut curiozitatea sa vad unde duce nota de subsol si cat de bine sustine afirmatia de mai sus. Iata ce am descoperit:
– in perioada 2001-2005 PUC a publicat 484 de titluri, conform documentului pdf recomandat de autor.
Dintre acestea, 2 (!!!) sunt lucrari de filosofie (pag. 24 in document), si ele apartin aceluiasi autor, Ioan Gheorghe Rotaru: Istoria filosofiei de la inceputuri pana la Renastere si Aspecte antropologice in gandirea patristica si a primelor secole crestine.
– in perioada 2006 – 2011 PUC a publicat 726 de titluri. Dintre acestea, unul (!!!) este din domeniul filosofiei (pag. 12 in document). Se numeste Logica si aplicatii si este semnat de Virgil Draghici, Stefan Minica, in calitate de editori.
Ca sa inchei, rezulta ca in ultimii 11 ani PUC a publicat 1210 titluri, din care 3 (!!!) sunt de filosofie, adica 0.24% (!!!).
Deci, da! Autorul are dreptate! A publicat! Nu numai atat, dar cele 3 titluri compenseaza cu siguranta in calitate lipsa cantitatii; probabil ca Ioan Gheorghe Rotaru este al doilea Heidegger, din moment ce cu Istoria filosofiei de la inceputuri pana la Renastere editura a primit calificativul B!
comentariile dvs m-au intrigat. mi-am facut asadar timp sa arunc o privire pe lista publicatiilor PUC in 2006-2011. am gasit mai multe titluri decît dvs, fara a avea pretentia ca le-am gasit pe toate:
148. Relativism and Its Consequences. Relativismul şi consecinţele sale. Andrei Marga. 978-973-610-551-7
219. Logică şi aplicaţii. Virgil Drăghici, Ştefan Minică (editori). 978-973-610-627-9
376. Dialoguri cu Édith Cresson, Hans Küng, René-Samuel Sirat, … Andrei Marga. 978-973-610-795-5
382. Living in Truth : a conceptual framework for a wisdom society and the european construction. Ed.: Andrei Marga, Theodor Berchem, Jan Sadlack. 978-973-610-801-3
429. Die Philosophie Der Europäischen Einigung. Andrei Marga. 978-973-610-854-9
felul in care puneti dvs problema publicatiilor la editura Egyetemi Mühely este cel putin bizar. oare dvs nu stiti ca noi NU traducem mai nimic din ce se scrie in maghiara, in bulgara, in sîrba, in ucraineana etc? oare nu stiti ca, cu f putine exceptii (cum ar fi domeniul artelor spectacolului) noi NU vrem sa stim mai nimic din productia culturala a ungurilor ardeleni?
Pentru comparatie, pe site-ul editurii Paralela 45 (care a fost respinsa prin acordarea calificativului C) figureaza aproximativ 40 de lucrari de filosofie, din care urmatoarele apartin unor autori romani:
– FILOSOFIA LUI MIRCEA VULCANESCU, DOBRE, Marius; GICA, Victor Emanuel; POPESCU, Dragos
– FILOSOFIA CA MOD DE VIATA. SURSELE AUTENTICITATII, IFTODE, Cristian
– METAFIZICA LIBERTATII, DANISOR, Gheorghe
– CLIPA & TIMPUL, SORA, Mihai
– RELIGIA SI SOCIETATEA CIVILA / RELIGION UND ZIVILGESELLSCHAFT, FLONTA, Mircea; KEUL, Hans-Klaus; RUSEN, Jorn
– DREPTURILE OMULUI LA INTALNIREA DINTRE CULTURI / MENSCHENRECHTE IN DER BEGEGNUNG DER KULTUREN, ILIESCU, Adrian-Paul; KEUL, Hans-Klaus; RUSEN, Jorn
– FILOSOFIA CA ONTOLOGIE SI GNOSEOLOGIE, SUCIU, Alexandru
Cum ar veni, domnul Mircea Flonta ar fi bine sa-si suflece manecile si sa-si mai toace coatele o vreme daca vrea sa ajunga la nivelul Istoriei filosofiei de la inceputuri pana la Renastere, a lui Ioan Gheorghe Rotaru!
Bun asa!
Dar ce m-a iritat cel mai mult in raspunsul domnului Baumgarten este invitatia de a a ne apuca sa invatam limba maghiara daca vrem sa avem o parere avizata asupra calitatii filosofiei publicate la Egyetemi Muhely. Iar daca nu ne convine, atunci sa alegem latina …
Felicitari, domnule Baumgarten! Intr-adevar replica aceasta este un model de comunicare publica si transparenta! Minunata e noua generatie universitara!
Desigur, ar fi fost complet depasit si demodat ca pur si simplu sa ne spuneti cateva lucruri despre activitatea editurii respective, cate volume de filosofie a publicat si sa enumerati cateva titluri reprezentative, cu traducerea in limba romana, sau pur si simplu sa ne oferiti un link unde putem afla mai multe.
Cu parere de rau, atitudinea dvs imi aminteste de aroganta unuia care in parlamentul romaniei ne invita sa-i numaram ouale … in loc sa ofere cateva informatii succinte despre ferma de la Cornu.
A existat o metodologie de evaluare, care prevedea o grila clara de punctaj. Ca la orice examen drept. Insa la publicarea rezultatelor s-a preferat solutia complet gresita si netransparenta a insirarii editurilor / revisteor in ordine alfabetica, pe categorii..
E ca si cum la examenul de la unul dintre cursurile dvs. (sau poate la bacalaureat), nu ati mai comunica studentilor note, pe baza baremului pe care l-ati prevazut, ci doar o lista alfabetica cu cei care au facut foarte bine, bine sau binisor.
Poate fi mai lejer pentru evaluatori, dar deloc util pentru cei evaluati si pentru credibilitatea procesului in sine.
Domnule Baumgarten,
Putina analiza lingvistica:
„Acest proces de evaluare nu reprezintă un calificativ acordat în mod obiectiv nimănui”.
Cum e un calificativ daca nu e obiectiv?
„De aceea, editurile nu sunt „obiect” de evaluare, ci parteneri amabili de dialog.”
De vreme ce li s-au acordat niste calificative, in functie de care pot sau nu pot „niste lucruri”, ba da, au fost obiect de evaluare. Dialog „amabil” înseamna sa-i raspunzi cu subiect şi predicat unui om care te-ntreaba de ce-l faci incompetent. (Categoria C inseamna: nu sunteti suficient de buni, cel putin deocamdată, nu?). Si daca esti amabil ii spui: domne, nu ai personal calificat, nu ai referenti pentru manuscrise, cartile tale sunt proaste etc. NU II RASPUNZI: Va mai asteptam si la anu, cu sanatate si voie buna. Adica exact de a facut CNCS, in calitate de „amabil partener de dialog”.
„Editurile (sunt) repere pentru a evalua obiectiv cărţile autorilor publicaţi”. Deci: Polirom, rău, Casa Cărţii de Ştiinţă, bun. OOOOOK.
„ ba da, am fost prezent, în calitate de asistent al întregului proces al evaluării, de la perioada îndelungată de postare pentru discuţii publice şi până la ultimul moment, al afişării clasamentului ”
Brutalitatea birocratica a acestei replici poate fi comparata numai cu replica data in iunie `90 la TVRL de catre un ministru roman corespondentilor straini de presa acreditati in Bucuresti care acuzau violentele minerilor prezenti atunci pe strazile Bucurestiului : „N-ati vazut bine ! ” . In cazul de fata, cand cititorii citesc si judeca cu propria lor minte , replica de mai sus este echivalenta cu una de genul : „ N-ati citit bine ! ” , adica avem un adevar al autoritatii diferit de cel al majoritatii desi in ambele cazuri avem acelasi fapt social si se aplica aceeasi logica aristotelica .
Aceasta situatie bizara aduce in discutie problema criteriilor de selectie a valorilor sau mai exact a selectiei sociale negative.
Sa citam : „ acest proces de evaluare nu reprezintă un calificativ acordat în mod obiectiv nimănui, nu este o judecată de apoi a editurilor din România, ci este o reprezentare cu valoare de instrument ”.
In traducere libera, rezultatul procesului de evaluare nu este un calificativ cert ( care implica si raspundere ) ci numai un instrument care foloseste unui scop pragmatic , nu axiologic. In acest caz, rezultatul lui va seamana mai degraba cu calitatea programelor TV de Revelion unde, printre cantaretii consacrati , in mod democratic apare mereu si cate un manelist daca nu cumva cantaretii consacrati apar sporadic printre manelisti.
Dincolo de problema particulara a evaluarii editurilor unde in mod declarat se urmaresc numai scopuri pragmatice , aceasta interesanta discutie ne arata cauzele profunde ale degradarii spatiului public romanesc , ale confuziei valorilor si ale confuziei morale din societatea romaneasca . Daca pentru degradarea constanta a spatiului public romanesc poate fi acuzata usor mass-media care a infiintat semi-oficial un „partid al vedetelor” deoarece „ nu sunt suficienţi oameni competenţi care să-şi dorească să apară public ca să comenteze evenimentele ” (http://www.gandul.info/news/taranul-cu-maserati-purtator-de-cuvant-al-partidului-vedetelor-anului-2011-romanii-sunt-usor-de-manipulat-9113329) cauzele confuziei morale si confuziei valorilor sunt mult mai profunde si duc mult mai sus, exact in Olimpul intelectual care pretinde ca nu se amesteca nici cu Pamantul , nici cu pamantenii, dar le vrea ofrandele. Problema este ca si in acest caz vorbim de competenta intelectuala intelectuala. Din nefericire, in absenta reactiilor morale.