Fiecare dintre noi este bântuit și hărțuit de cîte un demon… indiferent de gradul de habotnicism sau de iluminare eliberatoare de care se bucură.
Ce poate să facă un om dedicat și preocupat de o disciplină pe care a îmbrățișat-o, pe care și-a asumat-o și pe care încearcă să o dezvolte dedicîndu-se întru totul? La început cei din jur îl acceptă, ba uneori chiar se mîndresc că-l cunosc… iar după un timp încep să-l conteste și să-l izoleze…
În unele cazuri însă lucrurile capătă o direcție fără sens și noimă… aparent.
Ce să facă un om care printr-o întîmplare sau asumare firească existențială ajunge să înțeleagă natura lucrurilor, funcționarea lor și prin asta are capacitatea de a prevedea și prezice situații și a decoda sufletele celorlalți? Dacă cumva îndrăznește să comunice într-un fel sau altul ce vede și ce simte, imediat devine hulit și batjocorit de către ceilalți… Cunoașterea sperie!
Ce să facă un om care trebuia să-și clădească singur sistemul de valori, abandonat și trădat fiind de mediul său imediat? Cum să nu se bucure de gustul ’adevărului propriu’ descoperit prin multiplele pericole la care a fost expus de a lungul existenței?
Ce să facă un om care nu concepe și nu se lasă învins de alianța mediocrilor care încearcă să-l înlăture și să-l compromită, doar pentru că prezența lui îi irită și deranjează?
Mai mult decît să fie consecvent cu ideile și convingerile lui și să facă cît mai cinstit posibil ceea ce știe el mai bine să facă, nu prea poate. La urma urmei suntem datori doar conștiinței proprii și Principiului Universal. În rest nu contează nici părerea și nici influența nimănui.
Da, recunosc… este dificil să-ți înțelegi și să-ți accepți limitele libertăților accesibile, pentru asta ai nevoie de o anumită disponibilitate ereditară și de un nivel de educație seculară bazată pe informații măsurabile… Este extrem de greu să devii suveranul existenței și al constiinței tale… dar nu este imposibil…
Totuși observ că foarte mulți au pretenții și așteptări fără să-și accepte sau să-și cunoască măcar reperele. De aici se nasc o grămada de conflicte și neînțelegeri care au devenit deja un ’by default’ pentru cea mai mare parte a populației.
Totul se prăbusește și se diluează vizibil și iremediabil în jur… Trăiți timpurile noi bântuiți de trecut și condamnați la intuiție… căci de pragmatism nu vă mai poate acuza nimeni… Iar eu? Doar printre voi… exist și atîrn…
…cam multe «lirics», fără muzică! :)
Dincolo de glumă, ce să facă un ins ieșit din contingent?!
Să-și accepte soarta, să strângă din dinți și să traga contingentul după el, în jurul lui, odată cu el pâna când, pe lângă, va țâșni un altul…
Abia atunci poate răsufla ușurat și spune în sinea lui: «Acu, slobozește-mă, Doamne!»
Sărbători fericite, Neliniștitule!
Dle. Weinberger,
Intii de toate, va admir foarte mult si v-am urmarit mult timp emisiunile cu mult interes. Avem nevoie de bule de oxigen intr-o lume viciata.
Imi permit sa imi enunt astazi o parere simpla la spusele/scrisele dvoastra.
Continuati sa faceti ceea ce faci, sunteti un creator de bune si de bine. In cazul Dvoastra se numeste muzica, bun simt si normalitate. Un mare Bravo!
Noi oamenii, ca sa putem continuam creatia si sa facem cu si mai multa tarie si putere interioara ceea ce facem intru bine – si in acelasi timp sa nu mai avem senzatia ca atirnam – avem doar o singura solutie. Sa incercam sa gasim reperul, ancora, care ii tine pe toti oamenii, cu voia lor sau fara voia lor, intr-o viata normal, bazata pe valori adevarate si principii.
Ancora este doar una singura, trebuie doar sa o recunoastem si sa o admitem in viata noastra, ea ne va ajuta sa trecem prin aceste timpuri moderne si haotice. Numai bine.
Demoni exista in fiecare dintre noi dar cred ca demonul cunoasterii este cel mai sofisticat si cel mai prolific.pentru ca are darul de a face cel mai rapid melanj intre obiecte,fenmene,procese si
logica sau mai bine zis operatii logice,toate conducand spre crearea haosului in care cu credinta traim.
Poți simți la un moment dat ca gripezi sistemul in care te afli si pe care chiar tu l-ai creat. Daca recunoști momentul si reusesti sa te extragi, poți sa asiști la un salt imens, tocmai al sistemului care s-a creat in jurul tău. Momente rare, e adevărat, de obicei unice intr-o viața de om, dar eliberarea este enorma si merita!
Ganduri bune de Paste!
Se spune despre un mester care realizeaza excelent un obiect ca ‘are mana buna’.
De fapt, ceea ce este determinant, el are ‘un cap bun’. Capul dicteza mainii ce si cum sa faca, o dirijeaza.
Din cap, de acolo unde i se strang informatiile si se formeaza combinarea acestora in rationamente, vin comenzile.
Contribue si partea din creer in care sunt localizate emotiile, aceasta fiind, de regula, motorul care declanseaza punerea la treaba a zonei care genereaza rationamentele (‘mintea’).
In cap se formeaza, in primul rand (temporal) imaginea, tiparul, sablonul obiectului, care dicteaza mainii sa excute ‘imaginea reala (din realitate).
Un ‘cap bun’ (creerul) creaza imaginea virtuala excelenta, pe care mana o primeste spre a o transforma in ‘imagine reala’.
Atunci cand imaginea reala este congruenta cu cea virtuala, treaba mainii si a creerului este bine facuta (desavarsita).
Imaginea ‘reala’ avand intiparita in ea imaginea din creer, o opera realizata de om poarta in ea o parte din mintea si sufletul acestuia.
Facand un pas mai departe si situandu-ne in randul celor ce recunosc Creationismul (nu Evolutionismul), ajungem sa admitem ca ‘Creatorul tuturor vazutelor si nevazutelor’ lasa o parte din el in fiecare opera a lui, adica si in fiecare om.
Astfel, fiecare opera a lui Dumnezeu, continand o parte din El, este un minuscul Dumnezeu, minuscul dar Dumnezeu.
Aceasta realitate ne obliga, pe fiecare dintre noi, oamenii sa ne respectam reciproc, sa fim infratiti, asa cum trebue sa ne consideram infratiti cu fiecare dintre componentele universului – opera lui Dumnezeu. Sa cautam sa nu stricam nimic din ce a facut Dumnezeu sau, daca stricam, sa refacem ce am stricat (sa aducem la starea initiala).
Ca aplicatie la cazul papusilor din plus, descoperim ca fiecare dintre acestea, opera iesita din sufletul, mintea si mana omului poarta o parte din omul-creator, adica si din Creatorul omului, are si o particica de suflet, care se atasaza celeia (domnisoarei, fetitei, doamnei) care o ia in caminul ei, sa-i fie ‘o apropiata’. Se intalnesc si convietuesc astfel doua suflete.
Cand stricam un obiect, omoram nu numai partea materiala a acestuia, ci si farama de suflet pe care i-a insuflat-o creatorul acesteia.
De fapt si ‘partea materiala’ din care este facuta papusa contine parti din mainile si sufletele tuturor celor prin care a trecut, inca din faza de ‘materie prima’, acea parte aparent moarta (plina de viata in interiorul ei atomic), creatie, si aceasta, a lui Dumnezeu.