vineri, martie 29, 2024

Biblioteca publică și provocările trecutului

Marea întrebare din acest text este cât de publică e biblioteca publică. Teza mea e că nici în comunism, nici în post-comunism biblioteca publică n-a reușit să-și dezvolte o conștiință a misiunii ei în calitate de loc și/sau spațiu public; folosesc cuvântul în sensul lui Habermas, ca “sferă între societatea civilă (în elementul ei privat și economic, n.m.) și stat” a cărei funcție e “raționalizarea autorității publice sub influența instituționalizată a discuțiilor informate și consensului motivat” (Habermas 1991, Introduction) sau, și mai clar, ca arenă (establishment-ul drepturilor civice, libertatea de asociere, presa liberă etc) unde oamenii în mod voluntar vin împreună și participă ca egali în dezbaterile publice; dubla ei calitate e de a fi deschisă tuturor și voluntară și, evident, de a fi independentă simultan de sistemele politic și economic (Finlayson 2005, p.10).

Sub comunism, biblioteca s-a axat în interior mai curând pe rolul ei tradițional de sortare și conservare (cultural gatekeeper) și a funcționat în exterior în special ca centru de împrumut. Asta a făcut din ea o instituție care se adresa mai curând publicului de școală decât publicului în genere. Evident, cartea și ziarul erau accesibile tuturor celor care puteau achita o taxă de înscriere, dar focalizarea ei pe publicul de școală era clară mai ales din faptul că întreaga populație era ideologic activă. Activă în educație, producție etc. Publicul în formare și activ în educație era masiv școlar. Prioritatea bibliotecii publice era, cum altfel, publicul școlar. Fără îndoială, biblioteca era deschisă oricui care căuta o carte sau un ziar, dar focalizarea ei mai curând pe literatură, curricula școlară și/sau în genere traduceri (cartea netradusă era aproape absentă din bibliotecile publice, iar cartea tehnică, redusă la colecții ca Idei Contemporane și traduceri disparate, oricum incomplete în depozitele lor) mi se pare ca susține ușor această observație. Și ca să vedeți că e așa, e suficient să vă uitați la bibliotecile din cadrul școlilor, care erau sau mici, sau goale, sau ambele, în măsura în care existau. Asta a obligat biblioteca publică, dacă mai era nevoie, să se axeze pe fondurile și colecțiile curriculare și să-și dezvolte legăturile cu școlile din apropiere. În orice caz, o idee de spațiu public, chiar și într-o formă limitată, n-a fost posibilă. Nu era posibilă oricum, pentru că spațiul public ca forum deschis, voluntar și reflexiv, articulat la limita dintre sistemul politic/economic și spațiul privat, nu reprezenta o opțiune într-o lume în care nu existau divergențe sau erori. Mai rău, biblioteca și focalizarea ei pe publicul școlar făceau parte dintr-un proiect mai larg de formare a ‘omului nou’. Or, asta anula încă odată formularea ei ca spațiu public.

N-a fost posibilă atunci, nu e nici acum. Moștenirea principală cu care biblioteca publică a intrat în post-comunism era focalizarea ei pe publicul școlar. Astăzi, biblioteca pare dominată de exact același reflex. Principalele programe se adresează publicului de școală (nu știu ca bibliotecile școlare să fie integrate într-un program susținut de dezvoltare a fondurilor interne de bibliotecă adecvate la nevoile curriculare, ceea ce leagă biblioteca publică în continuare de nevoile școlii), iar colecțiile de beletristică (o fascinație recentă i-o trezesc colecțiile din jurul ziarelor), cartea tehnică ne/tradusă par să ocupe în fondul de carte exact aceleași poziții. Și deși majoritatea bibliotecilor au fost echipate cu mese, scaune, două sau trei computere și o conexiune internet în ultimii ani, e nu știu cum să intri într-o bibliotecă publică pentru a studia. Experiența mea mi-a dovedit că poate fi un lucru neobișnuit de ambele părți. Ai impresia irepresibilă că n-ai ce căuta acolo: de la modul în care rafturile, mesele și căile de acces sunt combinate (cu o lipsă de imaginație parcă căutată, de exemplu mesele nu sunt plasate în locurile retrase ale bibliotecii, ci sunt ținute în față, în centru, eventual în ușă) și până la atitudinea bibliotecarului, totul te invită să-ți faci bagajele și să te întorci rapid de unde ai venit. Mi se pare relevant că bibliotecile publice, așa cum sunt bibliotecile bucureștene, nu includ în evaluările interne frecvența la sală. Nu întâmplător n-o încurajează și n-au niciun fel de sistem intern de monitorizare (au camere video, dar funcția lor e pur securitară, acționând mai curând în direcția opusă deschiderii ei spre un public mai variat, de exemplu prin excluderea stranger-șilor –vezi Davis 1992; Mitchell 1995); ce contează în evaluările lor e numărul de înscriși, eventual de împrumuturi și activități cultural-educative cu elevii etc (de ce ar fi interesat bibliotecarul atunci să te aibă la sală și/sau să-și gândească spațiul de lectură din bibliotecă altfel?). Ce vreau să spun deci e că biblioteca publică este azi, ca și atunci, un spatiu public restrictiv în măsura în care există.

Evident, situația nu mai e exact aceeași. Biblioteca publică a făcut pași importanți în ultimii ani spre servicii și activitati extrem de diferite față de obiceiurile ei mai vechi. De exemplu, Biblioteca din Drăgășani (Vâlcea) a dezvoltat un program de recalificare profesională pentru șomeri, iar altele din Buzău, Galați, Vâlcea, Tulcea, Vrancea, Piatra Neamț, Botoșani etc au programe de utilizare a unui computer și limbi străine. Aproape toate dispun de computere și o conexiune internet și de softuri interne integrate pentru indexarea colecțiilor, monitorizarea împrumuturilor etc; unele au dezvoltat inclusiv programe de digitalizare a unor colecții (Biblioteca Metropolitană București). Alte biblioteci au dezvoltat activități pentru femei (Clubul Femina, Biblioteca Măcin -Tulcea) sau de recuperare a tradițiilor locale, unele organizează excursii documentare (Vrancea), iar cele mai multe au o gamă întreagă de activități de socializare și recreere pentru categorii mai largi de public. Metropolitana a recurs chiar la un concept extrem de socializare, care s-a soldat cu lichidarea fondurilor de carte din două biblioteci, Gh. Lazăr (sect.6) și E. Farago (sect.5), și transformarea altora ca Octavian Goga (sect.6, cartierul Ghencea) în centre culturale; evident, un experiment bizar și periculos, pentru că aceste biblioteci erau active în două dintre cartierele (sectoarele) cele mai sărace, aglomerate și slab echipate în instituții educaționale ale Bucureștiului, fără să mai punem la socoteală vechimea lor, fondurile de carte (de exemplu, Gh. Lazăr cu peste 60 de ani, cca 20000 de volume, 76mp, 6 mese de lucru fără biroul bibliotecarului, 2 computere, un spațiu subînchiriat nu știu de ce unei sifonerii și fără wc) și evident minoritatea rromă, puternic concentrată în zonă și ignorată (E. Farago –în apropiere de Ferentari, Pieptănari); casările de la depozitul O. Goga, care se află probabil în cautare de spațiu pentru activitățile culturale ale bibliotecii, sunt pur și simplu absurde dacă vedeți doar activitatea lui din toamna anului trecut –câteva zeci de mii de volume (coincide cu programul de socializare de la celelalte).

Ce cred că se vede bine e că biblioteca publică face eforturi de a se deschide spre un public și activități mai largi, dar cât de publică este biblioteca publică? Asta pentru că nu te poți abține să nu observi ceva care e literalmente straniu în toată mișcarea bibliotecii publice din ultimii ani. Programele pentru femei și pensionari, agapele festive, activitățile recreative (gratuite sau contra-cost, așa cum e Bilio Atelierul Bibliotecii Astra din Sibiu -o mică afacere cu magazinul Decoy Hobby Art care le vinde clienților bibliotecii kit-ul programului) etc, scot la iveală multă artificialitate și stânjeneală, iar alunecarea bibliotecii publice spre ceea ce o întreagă literatură denunță ca disneylizarea bibliotecii, complex de amuzament sau, și mai rău, information capitalism, comercializarea spațiului public etc nu pare să-i furnizeze exact reașezarea legăturii ei cu comunitatea în termeni mult prea diferiți sau mai populari, pe care o caută. Fără îndoială, doza de impopularitate a bibliotecii publice pentru publicul larg (sau extra-școlar) și activitățile ex/interne de socializare au explicații care ne întorc la misiunea și activitățile ei din anii de comunism, dar în mod clar chestiunea publicness-ului nu privește doar biblioteca. E suficient să te uiți la succesul intelectual al unei forme extreme de liberalism la noi (libertarianism, neo/ultraliberalism), care integrează întreaga societate în comportamentul pieței libere și exclude în afara ei orice altă normă de structurare a societății (Murray Rothbard, Hans-Hermann Hoppe, Peter Boettke etc, la noi Dragoș-Paul Aligică, Cristian Paun, grupul CADI, Institutul Ludwig von Mises etc) prin comparație cu alte forme de liberalism, mult mai puternice în Occident decât oriunde în țările foste-socialiste, articulate pe elementul normativ (democrația procedurală, democrația politică) și evident cu o bună conștiință a spatiului public (John Rawls, Jurgen Habermas etc, la noi quasi-absent), sau, si mai simplu, la raziile purificatoare ale poliției din București, Timișoara, Arad etc printre homleși și cerșetori, ca să-ți faci o idee despre cât de accesibil e mediul intelectual unor asemenea idei sau cât de publice și/sau democratice sunt spațiile publice din orașele românești; și dacă nu e suficient, oricine se poate uita atunci la neglijența generală a cetățeanului obișnuit față de mediul în care trăiește.

La nivelul bibliotecii, atmosfera intelectuală e dezarmantă. Poți răsfoi câteva mii de pagini de literatură internă, așa cum sunt Anuarele Libraria (2008-2010) și Philobiblon (2005-10) sau Biblioteca Bucureștilor (2009-11) sau cam toată literatura accesibilă pe internet (cu excepții disparate ca Ciprian Mihali, “Biblioteca publică – un spațiu public?”, un text postat pe blogul personal; Ana Casian, “Biblioteca în spațiul public al comunicării” –din nou postat pe blogul personal, cu o referință la Habermas), fără să găsești un singur studiu în ultimii 5/6 ani care să chestioneze problematica spațiului public în biblioteca românească, eventual să atragă atenția asupra dezbaterii din Occident care datează din anii ‘60/70; situația e și mai tristă dacă urmărești calitatea intelectuală a unora dintre ele, așa cum sunt textele unor Sergiu Găbureac, “Misiunea bibliotecii publice în civilizarea comunității”, un text cu reflexe ideologice stranii (ideologia de partid nu-i rezerva bibliotecii publice atunci alt loc în formarea ‘omului nou’ decât cel pe care i-l rezervă Găbureac acum civilizării lui), accese paranoidare și un vocabular nervos, dinamitat probabil de conflictul cosmic cu adversarii cunoașterii: pentru Găbureac, criza din biblioteca publică românească e generată nici mai mult nici mai puțin de o diabolică conjurație a ‘jigodiilor’ (cca 2000 în țară), care blochează accesul populației la informație, pentru că știu că informația înseamnă cunoaștere, iar cunoașterea putere; Ionel Enache, “Marketingul serviciilor de bibliotecă în Europa”, un text ambarasant în special pentru tensiunea dintre titlu și conținut și sugestiile finale unde confundă biblioteca cu corporațiile capitaliste, asta –ups!- după o discuție comparativă despre numărul de clienți, incremental în anumite cazuri, mai slab în altele, pe care îl furnizeaza bibliotecilor internetul/digitalizarea și evident ritmurile inerente diferite de implementare. Sentimentul inexpugnabil e un abis intelectual pe problematica spațiului public în producția internă de text, obliterat probabil de marile teme ale momentului ca informatizarea și introducerea marketingului în biblioteci, oricum singurele pe care se scrie în termeni de modernizare.

Voi survola în spațiul care mi-a rămas câteva texte pe problematica publicness-ului bibliotecii publice. Intenția mea e de a ne face o idee, eventual de a sugera și altora să abordeze aceste discuții, extrem de profitabile în Occident. Argumentul meu e că eforturile bibliotecii publice de a se deschide spre activități și segmente mai largi de useri sunt pline de derapaje pe care nu le vede nimeni, așa cum sunt experimentele de la Gh. Lazăr și E. Farago sau accesul pe bază de taxă de înscriere la Biblioteca din Oradea (o practică mai veche și mult mai extinsă în România) sau programele contra-cost de la Astra din Sibiu și multe altele ca ea, care fac din biblioteci spații restrictive pentru anumite grupuri: în primul caz prin eliminarea cărții și a publicului care caută natural cartea sau ziarul (de exemplu, când abonamentul la cele cateva ziare a fost suspendat, Gh. Lazăr a pierdut instantaneu doi cititori la sală; mai târziu i-a pierdut și pe ceilalți), în cel de-al doilea prin excluderea publicului fără bani (homleșii, persoanele asistate etc) și influența probabilă a firmei private asupra politicilor interne ale bibliotecii, de exemplu prin promovarea unor produse, logouri etc. În orice caz, marea absență din logica și misiunea bibliotecii publice a fost și este tradiția spațiului public.

Wiegand (2005) remarcă că eroarea principală a bibliotecii publice e de a fi focalizată mai curând pe ceea ce el numește ‘user-ul în viața bibliotecii’ decât pe ‘biblioteca în viața user-ului’. Asta înseamnă că biblioteca e centrată pe ea însăși și modul în care și-l poate atrage (o focalizare pe proces) decât pe user și ceea ce ea poate să facă pentru el (o focalizare pe spațiu). Wiegand sugerează în aceste condiții o schimbare de paradigmă care trimite la ceea ce el numește ‘biblioteca ca loc’. Cu alte cuvinte, recentrarea bibliotecii mai curând pe user (‘biblioteca în viața cititorului’) decât pe ea însăși (‘user-ul în viața bibliotecii’) îi permite lui Wiegand să accentueze asupra locului sau spațiului fizic, care cultivă și celebrează lectura ca activitate publică în viața comunității și încurajează relațiile dintre patrons.

O serie de studii ca Given and Curry (2003), Alstad and Curry (2003), Buschman (2005), Dodge (2005), Weise (2004) etc exploatează aceeași idee de spațiu public la limita dintre spațiul privat și sfera autorității publice. Ideea comună e că biblioteca publică este, pentru a o spune în cuvintele lui Most (2009), între cele “câteva locuri rămase unde oamenii pot veni împreună indiferent de rasă, clasă, sex sau nivelul venitului. În viziunea lor, locul fizic al bibliotecii publice furnizează un cadru în care activitatea democratică se întâmplă” (p.7).

Pentru Given and Leckie (2003), biblioteca publică furnizează spațiul unde indivizii se pot angaja în activități informaționale și sociale întocmai ca mallurile, restaurantele etc. Cele două folosesc conceptul lui Habermas de spațiu public și se bazează în special studiul lui Zukin S., care distinge cultura publică de spațiul public pentru a indica că spațiul public e social construit, adică reflectă interese publice și private variate (cultura publică) într-o relație de ranforsare reciprocă open-ended (spațiu-cultură). Given and Leckie folosesc the sweeping method, un procedeu de observare la fața locului (mapping) a comportamentului patron-ilor în bibliotecă, pentru a  testa de fapt ceea ce Wiegand numește ‘biblioteca în viața user-ului’, iar rezultatele lor indică biblioteca ca spațiu public unde activitățile private și publice, informaționale și sociale ale user-ilor se întâlnesc și fac din ea un loc eminamente vital și vibrant, separând-o ireductibil de toate celelalte spații publice.

Dodge (2005), Alstad and Curry (2003) si Buschman (2005) denunță erodarea spațiului public, pierderea tradiției democratice și declinul bibliotecii ca spațiu public în favoarea entertainment-ului și sub influența principiilor marketingului sectorului privat. Cei mai mulți cred azi că biblioteca publică nu mai e legată de misiunea ei tradițională de a servi democrația prin intermediul unor cetățeni informați. Dimpotrivă, pentru Alstad and Curry (2003) conceptul lui Habermas de sferă publică are în comun cu spațiul public al bibliotecii egalitatea, accesibilitatea, controlul democratic și participarea, iar comercializarea, entertainment-izarea, securizarea și virtualizarea digitală a spațiului public prejudiciază democrația. Alstad and Curry se bazeaza pe un concept de democratie nemediată, unde accesul liber la informație (self-education) și interacțiunea reflexivă și voluntară dintre cetățeni se întâlnesc, transformând biblioteca publică într-un spațiu unic pentru sănătatea și progresul democrației. Similar, Dodge (2005) reclamă disneylizarea spațiului public pentru a observa că “noile biblioteci ale viitorului vor fi mai aproape în spirit de complexele de amuzament –centre oferind spectacole distractiv-educative (edutainment) sponsorizate și servicii diferențiate pentru o clientelă plătitoare. De fapt, câțiva manageri au adoptat parteneriate de bibliotecă cu Starbucks, McDonald’s și alte companii ca moduri ‘creative’ de a-și acoperi deficitele de finanțare publică. Acest trend n-ar trebui să surprindă pe nimeni. Bibliotecile sunt în mod crescător modelate de marea afacere și direcționate nu de bibliotecari, ci de directori care sunt apți să citească mai mult cărți de management decât de literatură”. Dodge observă schimbări inclusiv în compoziția colecțiilor, sub influența în creștere a digitalizării, corporațiilor și a consumului de masă, care prețuiește mai curând valoarea entertainment-ului decât a înțelepciunii.

Pentru Buschman (2005), biblioteca publică reflectă probabil cel mai bine ideea de sferă publică democratică a lui Habermas (cu rădăcini în cultura politică și publică a protestantismului și iluminismului), pe care o fac posibilă în special sub forma organizării raționale a producției culturale și a locului unde idealul democratic al comunicării și investigației libere se produce, “găzduind discursul turbulent al unei democrații și cultura ei”. Pentru că bibliotecile nu sunt izolate în societate, iar modelul dominant e modelul economic, el observă redefinirea în creștere a circumstanțelor sub care funcționează toate instituțiile publice, școli, muzee, universități, arhive, biblioteci etc, în termenii modelelor de afaceri și profit (the new public philosophy). Pentru Buschman, prejudiciul principal implică activitatea publică a acestor instituții, care e dictată nu de binele comun, ci de criteriul avantajelor economice (vezi City Hall 2004, unde marile proiecte social-economice ale primarului John Pappas interferau cu reteaua de interese financiare a unor mafioti de calibrul lui Zappati via Frank Anselmo). Cu alte cuvinte, biblioteca publică își extrage justificarea și finanțările mai curând din reformarea ei în funcție de nevoile economiei decât din fondurile publice, de unde orientarea ei spre proiectele tehnologice (care nu cer fonduri alternative), spre informația și cunoașterea economic valoroasă și/sau ceea ce Buschman numește information capitalism. Buschman e foarte clar în această privință: imitarea schemelor de afaceri e pur și simplu nepotrivită și prejudiciază democrația, iar dacă noi uităm aceasta “rațiune de a fi și abandonăm scopurile publice, atunci noi ajutăm la dispariția sferei publice democratice și retezăm pe termen lung justificarea bibliotecilor”.

Nu e loc pentru o survolare și discuții mai extinse, dar aceste expuneri sunt, sper, suficiente pentru a ne face o idee despre problematica spațiului public din bibliotecile din Occident. Textele pe care le-am văzut spun că bibliotecile focalizate pe useri funcționează ca locuri publice informaționale și sociale vibrante, dar sunt expuse tendințelor societății. Deteriorarea lor ca spații publice aduce după sine degradarea democrației. Evident, toate recunosc deschiderea inevitabilă a bibliotecii spre o gamă mult mai largă de activități și servicii precum serviciile de internet și digitalizare, dar ele rețin rolul unic al bibliotecii ca loc fizic public în viața comunității și găsesc că activitatea bibliotecilor mai curând a crescut decât s-a diminuat (Given and Leckie 2003). Oricum, autori ca Weise (2004) observă că “Web-ul și internetul n-a scos din uz spațiul fizic public pentru oameni. Oamenii au nevoie și doresc contact și interacțiune; altfel noi n-am putea fi aici azi” (p.11). Iar Freeman (2005) spune că “ biblioteca e singurul loc centralizat unde tehnologiile noi şi emergente ale informaţiei pot fi combinate cu resursele de cunoaştere tradiţională într-un mediu focalizat pe utilizator şi bogat în servicii, care sprijină patern-urile sociale şi educaţionale de învăţare, predare şi cercetare. Oriunde internetul a tins să izoleze oamenii, biblioteca ca spaţiu fizic a făcut exact opusul. În interiorul instituţiei, ca o resursă de învăţare revigorată şi dinamică, biblioteca poate din nou să devină nucleul principal în organizarea comunităţii intelectuale şi a întreprinderii academice” (p.3).

Mai trebuie spus înainte de a încheia că o serie de studii care ar trebui văzute sunt Elmborg (2011), Emsellem (2008), Weise (2004), Gaus and Weech (2008), Audunson et al. (2007), Aabo, Audunson and Varheim (2010), May (2009), Most (2009), Wooden (2006), Bourke (2003), McKenzie et al. (2006) etc. Ce au în comun în genere e focalizarea bibliotecii pe user și/sau cultura spațiului public în era informației și sub presiunea commodification spațiului public. Asta are sens mai ales pentru o bibliotecă fără o tradiție a spațiului public în sensul lui Habermas, așa cum e biblioteca publică românească, și ar putea fi o provocare pentru mediile academice.

P.S. Dedic acest text memoriei Cristianei Hopu, un bibliotecar discret dar cu o cultură, un devotament și un simț al corectitudinii, al ordinii și al cărții cu totul aparte. Era dintre acei bibliotecari care citesc majoritatea cartilor care le trec prin mână (nu manifesta îndurare când acolo era vorba de titluri obligatorii, eu însumi am avut de ‘suferit’ din cauza asta) și stăpânesc o limbă străină. O fac fiindcă știu că ar fi suferit enorm dacă ar fi trăit să vadă ce se întâmplă cu biblioteci cu vechimea și fondul de carte ca cel de la Gh. Lazăr. Față de Gh. Lazăr o lega un sentiment special. Investise enorm în fondul de carte de acolo pentru care avea o neobișnuită memorie vizuală și care îi structura preocupările inclusiv dincolo de programul de serviciu (nici ieșirea la pensie n-o vedea ca pe o deschidere a unui capitol nou de viață) sau o determina să își asume riscuri. Îmi amintesc de exemplu cum reușea să salveze de casări fără cap venite de sus volume întregi și piese rare precum teza de doctorat a lui Petre Comarnescu, prima Enciclopedie Română etc, pe care le trimetea tactic la legat, sau cum își planifica în momentele ei de candidă exaltare să revină voluntar pentru a lucra în continuare printre cărți, la pensie. Și multe multe altele pentru care eu nu am priceperea de a le evoca în culori potrivite, dar pe care le găsesc învaluite pentru foștii ei colegi într-o discretie densă și evident eternă. Mi se pare semnificativ că n-a fost însoțită de niciunul dintre ei pe ultimul drum: discretă în viață pentru oricare dintre ei, discretă și în moarte, o dispariție aparent inevitabilă în noua logică a lucrurilor.

––––––––––––––––––

Aabo, Svanhild, Ragnar Audunson, and Adreas Varheim (2010), “How do public libraries function as meeting places?”, Library & Information Science Research 32 (1), https://oda.hio.no/jspui/bitstream/10642/335/2/503013.pdf

Audunson, Ragnar, Andreas Varheim, Svanhild Aabo and Erling Dokk Holm (2007), “Public Libraries, social capital, low intensive meeting places”, Information Research, Vol. 12(4), http://informationr.net/ir/12-4/colis20.html

Bourke, Carolyn (2003), “Building social capital through networking: how public libraries can be more than repositories of information”, http://www.sl.nsw.gov.au/about/awards/docs/building_social_capital.pdf

Buschman, John (2005), “Libraries and the Decline of Public Purposes”, Public Library Quaterly, Vol. 24(1), http://courseweb.lis.illinois.edu/~katewill/spring2012-502/buschman%202005%20libraries%20decline%20of%20pub%20purpose.pdf

Davis, Mike (1992), “Fortress Los Angeles: The Militarization of Urban Space” from Variations on a Theme Park: The New American City and the End of Public Space, Ed. Michael Sorkin, New York: Hill and Wang, http://friklasse.dk/files/Fortress%20Los%20Angeles%20-%20The%20Militarization%20of%20Urban%20Space%20-%20Davis.pdf

Elmborg, James (2011), “Libraries as the Spaces Between Us”, Reference & User Services Quaterly, Vol.50, Isssue 4, http://ir.uiowa.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1008&context=slis_pubs

Emsellem, Dawn (2008), “Public Libraries, Core Values and Market-Based Ideologies: Reflections in Case Studies and Mission Statements”, LIS 502, http://knowledgebot.files.wordpress.com/2011/02/publiclibrariescorevaluesandmarketbasedideologies.pdf

Freeman, Geoffrey (2005), “The Library as Place: Changes in Learning Patterns, Collections, Technology, and Use” from Library as Place: Rethhinking Roles, Rethinking Space, Council on Library and Information Resources Washington DC, http://www.clir.org/pubs/reports/pub129/pub129.pdf

Fynlayson, James Gordon (2005), Habermas. A very short introduction, Oxford

Gaus, Eve and Terry Weech (2008), “The Meeting Room: Libraries as Community Centers for Culturally Diverse Populations”, BOBCATSSS, http://edoc.hu-berlin.de/conferences/bobcatsss2008/gaus-eve-r.–221/PDF/gaus.pdf

Given, Lisa and Gloria Leckie (2003), “Sweeping the library: Mapping the social activity space of the public library”, Library & Information Science Research, Vol.25, http://www.ugr.es/~alozano/Translations/SweepingtheLibrary.pdf

Habermas, Jurgen (1991), The Structural Transformation of the Public Sphere, The MIT Press, Cambridge, Massachutsetts

May, Fracine (2009), “In the Words of the Users: The Role of the Urban Public Library as Place”, http://www.ifla2009.it/online/wp-content/uploads/2009/06/Final.May.pdf

McKenzie, Pamela, Elena Prigoda, Kirsten Moffatt, and Lyne McKeckhnie (2006), “Behind the Program-Room Door: the Creation of Parochial and Private Women’s Realms in a Canadian Public Library”, http://publish.uwo.ca/~pmckenzi/McKenzie_et_al_2007_Behind_the_program-room_door_proof.pdf

Mitchell, Don (1995), “The End of Public Space? People’s Park, Definitions of the Public, and Democracy.” Annals of the Association of American Geographers, 85.1, http://iesyppat.files.wordpress.com/2008/05/the-end-of-public-space-mitchell.pdf

Most, Linda (2009), The Rural Public Library as Place in North Florida: a Case Study, UMI Disertation Publishing, http://etd.lib.fsu.edu/theses/available/etd-10232009-183649/unrestricted/Most_L_Dissertation_2009.pdf

Weise, Frieda (2004), “Being there: the library as place”, J Med Libr Assoc 92(1) January, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC314099/pdf/i0025-7338-092-01-0006.pdf

Wiegand, Wayne (2005), “Library As Place”, North Carolina Libraries, Fall/Winter, http://www.ncl.ecu.edu/index.php/NCL/article/viewFile/70/88

Wooden, Ruth (2006), “The Future of public Libries in an Internet Age”, National Civic Review,  http://www.ncl.org/publications/ncr/95-4/0107libraries.pdf

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Problema bibliotecii, in ultima instanta, institutie de imprumut, ca aproape mai toate institutiile care functioneaza in spatiul mioritic, este aceea ca ea devine o institutie care functioneaza nu pentru a presta servicii ci pentru a-si perpetua existenta sau pentru a asigura personalului o sinecura. Asa ca, orice comparatie cu biblioteca occidentala nu-si are rostul.

    • N-as fi chiar atat de intunecat in locul dvs. Marii sinecuristi sunt probabil o mana de universitari care detin posturi cu norma intreaga prin diverse biblioteci. Or, ca sa explicati tot ce se intampla rau cu biblioteca publica romaneasca, e nevoie de ceva mai mult. Cred ca la fel stau lucrurile si in administratie: varfurile ei sunt principalii sinecuristi. Prin comparatie, mita e o probl cum mult superioara in administratia publica. O ai la orice nivel, incepand cu portarul. Vedeti totusi ca biblioteca a numarat printre slujitorii ei si figuri ilustre ca Eminescu, Noica sau Blaga. Nu e chiar totul pierdut. :)

  2. Ce vreau să subliniez Constantin, ideea de gratuitate şi ideea de plată pentru servicii de ordin cultural, inclusiv livrarea de cultură, nu se contrazic la nivelul pieţei. Într-o societate normală.
    Căutând o revistă pentru un articol, ( Mobilization) .La o simplă căutare pe http://www.worldcat.org, găsisem revista în biblioteca fostei mele universităţi. M-am prezentat la ghişeu, mi s-a spus că trebuie să plătesc o taxă anuală de x dolari ca să o împrumut acasă (un privilegiu se plăteşte) deoarece nu mai sunt student, dar în calitate de absolvent pot să am acces la toate serviciile inclusiv cele online. Sau aş putea să o consultez gratuit pe loc. Sau prin intermediul bibliotecii naţionale aş putea să fac o cerere, ar fi livrată în 3 săptămâni pentru o perioadă de 5 zile acasă, tot gratuit. Am optat pentru varianta cea mai adaptată mie, am fotocopiat 6 pagini cu articolul pe care îl vroiam contra unui cost accesbil. Şi am optat de asemeni să plătesc, pentru a avea acces de acasă( cred că ar fi momentul să se realizeze producţia intelectuală costă timp şi bani- am urmărit reacţiile pentru Dilema, veşnici nemulţumiţii). Pe de o parte Statul are obligaţia să creeze un acces la informaţie dar pe de altă parte şi Privatul, contra cost poate asigura un acces mai rapid la informaţia pertinentă şi actualizată pentru cei dispuşi să ofere un preţ. Editurile funcţionează pe un principiu comercial. Există o cerere şi o ofertă.
    Dar alta e problema cu biblioteca ca şi spaţiu public. Pur şi simplu, lipsesc preocupările din partea publicului. Filantropii lipsesc. Educatorii de asemeni. Educaţia prin canalele TV a monopolizat gândirea cetăţenilor.Celebrarea participării, e de asemeni pe cale de dispariţie.
    Spaţiul public s-a condensat la sofa de piele din faţa cutiei TV sau a scaunului din faţa calculatorului.

    • Gratuitatea si plata nu se contrazic in materie de servicii de culturale cu conditia ca ele sa nu se intalneasca la nivelul bibliotecii publice. Altminteri, s-ar putea sa avem acolo o idee de spatiu public foarte restrictiva si pe care sa n-o poti disocia de spatiile din malluri, restaurante etc, unde n-ai ce cauta daca nu cumperi.
      Doua lucruri imi sugereaza comentariul tau, Daniel: a) biblioteca publica traieste masiv din fonduri publice, dar treaba ei nu e treaba statului; si invers, treaba statului nu poate fi treaba ei (asta pt ca spui ca sarcina statului e de asigura acces gratuit la informatie prin comparatie cu privatul; spatiul public e altceva); si b) biblioteca publica nu poate fi un simplu prestator de servicii culturale. In primul caz, biblioteca e compromisa in calitate de spatiu public, in cel de-al doilea ar putea fi confundata prea usor cu firma privata. E inutil sa-ti spun ca deja o fac bibliotecarii, mai ales cei care sunt pasionati de marketing, si ca exista un trend intreg de commodification a spatiului public. Astea-s de fapt piesele de baza ale derapajelor din biblioteca publica romaneasca.
      De acord cu observatiile finale, pot fi regasite aproape peste tot in literatura care accentueaza asupra bibliotecii publice in calitatea ei de spatiu public. :)

  3. In urma incurajarii pe care mi-ati adresat-o pe http://www.prolibro.eu/in-cautarea-bibliotecii-publice#comment-15343 as vrea sa postez comentariul pe care l-am facut aici si n-a aparut din motive tehnice.
    Nu l-am salvat, am scris direct in casuta de comentarii si s-a pierdut. In afara de ceea ce v-am adresat pe Prolibro, am luat cu copy si am pus cu paste vechi si constante sustineri de-ale mele aparute in spatiul virtual. De ex. ca in:
    http://www.bookblog.ro/articole-speciale/cel-mai-extraordinar-lucru-care-i-se-poate-intampla-unei-fiinte-ganditoare/

    toate bune! Spor in astfel de abordari!
    V.S.

    • Bun, foarte bine ca v-ati razgandit si ati revenit. V-am citit materialul. As avea niste comentarii de facut, dar ar insemna sa ma distantez de articol si sa generez confuzie. In schimb, micile comentarii de pe prolibro pe care le-ati facut puteau fi postate cu copy/paste. Articolul asta e vazut de un public ceva mai variat (vedeti comentariile de mai sus, eventual si de la celalalt), in plus vizibilitatea bibliotecii publice e o alta mare probl :)

  4. Postez si aici comentariul pus azi pe http://www.prolibro.eu/in-cautarea-bibliotecii-publice#comment-15398 pentru a fi vazut „de un public ceva mai variat”, desigur:

    „Din ce imi amintesc, l-am felicitat pe autor pentru abordarea impetuoasa a unei teme deosebit de importante, insa din perspectiva cam prea «filosofico-teoretica»” – era singura mea exprimare care ar fi putut sa va provoace la polemica orgoliul de publicist. Si vi l-a provocat, domnule Balasoiu!

    Ii replicati (intaia oara precaut-cuceritor) doamnei Chiaburu: „Bibliotecile publice din Romania n-au avut niciodata ‘vocatia spatiului public’. Rezumati excelent. Iar din text rezulta ca vedeti in asta o mare problema. Asta ma linisteste foarte mult. In cazul dlui Smedescu pe care il citati, nu e prea clar cum stau lucrurile. In orice caz, suntem de acord asupra problemei principale. Dar unde ne despartim? Cred ca in modul in care explicam/cautam solutii la aceste probleme, de ex a) in relatia –pt a-i imprumuta cuvintele dlui Smedescu- cu bibliografia prea filosofico-teoretica straina (spuneti ca folosesc o bibliografie care dezvaluie o lume complet straina pentru noi) si b) in ‘focalizarea’ pe bibliotecar. In primul caz, literatura straina pare buna cel mult pentru a vedea cat de diferiti suntem de Occident (cu dl Smedescu cel putin lucrurile sunt foarte clare aici), in cel de-al doilea, absenta spatiului public e o problema, dar solutia lui e direct dependenta de misiunea bibliotecarului.”

    A doua oara nu mai manifestati niciun fel de indurare cu doamna Chiaburu si nici cu mine: „Acum e clar ca nu v-am interpretat gresit. Nu vreau sa lungesc prea mult discutia asta, dar cand l-ati citat pe dl Valentin Smedescu cu lumea lor (sau restul lumii) si lumea sau cultura noastra, l-ati citat cu totul, asa cum am intuit eu. Or, VS argumenta fara niciun fel de rezerva impotriva bibliografiei straine; i-ati simtit sper si biciul ironiei de acolo. Evident, dvs manifestati explicit o deschidere mai mare decat VS, dar pe fond va inscrieti intr-o schema care mai curand va apropie decat va distanteaza de VS.”

    Domnule Balasoiu, am zis numa’ „perspectiva cam prea filosofico-teoretica” si va rog sa ma credeti ca n-am vrut sa va jignesc; apoi, nu m-am manifestat si nu ma voi manifesta niciodata impotriva „bibliografiei straine” (nu stiam ca las impresia unor atat de dezavantajoase limite personale :) ), in toate abordarile importante – consider – este estential si trebuie neaparat aflat ceea ce au gandit/scris/ sustinut altii, fie si numai pentru comparatii ori pentru a nu pierde contactul cu realitatea si cu felul in care ea este vazuta de alti ochi.

    Repet si esentializez ceea ce sustin: Biblioteca publica romaneasca nu a devenit/ nu devine spatiu public decat in proportie nesemnificativa din anume cauze; cum sustineam si mai sus, „Cauzele trebuie inlaturate, de la ele trebuie pornit, nu de la „bibliografii”, oricat de savante. Cu atat mai putin de la bibliografii straine, pentru ca nimic, absolut niciun program/ proiect nu ne poate reusi fara evaluarea corecta a uriasei discrepante dintre „cultura” noastra si cea a „restului lumii” (cu referire nu doar la biblioteci)”. Atat am zis si nimic mai mult.

    In articolul de pe Contributors, domnule Balasoiu, fara sa identificati alte cauze decat vinovatia colectiva a bibliotecarilor romani (ca bibliotecile nu pot fi vinovate in abstract), dumneavoastra sustineati ca „Sub comunism, biblioteca s-a axat în interior mai curând pe rolul ei tradițional de sortare și conservare (cultural gatekeeper) și a funcționat în exterior în special ca centru de împrumut. Asta a făcut din ea o instituție care se adresa mai curând publicului de școală decât publicului în genere…”

    N-as vrea sa va contrazic (cu siguranta aveti argumente solide pentru afirmatia din citat), insa lucurile sunt mult mai profunde si nu pot sa nu vin cu propria-mi abordare: sub comunism, biblioteca publica romaneasca nu „s-a axat”, ci „a fost axata”, i s-au impus coordonate de functionare si „reguli” care au scos „tanara” institutie publica din rosturile ei firesti, pentru mai mult de jumatate de veac (cum s-a intamplat si cu doua dintre cele trei puteri fundamentale ale Statului – bonus cu Presa, Scoala si celelalte institutii de neinlocuit… si cu toata societatea).
    Dupa ’90, firesc ar fi fost – pornind de la legiuri moderne, deci progresiste si neaparat democratice, ferm aplicate in litera si spiritul lor – sa se petreaca un cat mai rapid proces invers de „reorientare” spre ceea ce eu numesc „normalitatea bibliotecilor” (a bibliotecilor din democratiile avansate ale lumii, desigur). Nu s-a intamplat aceasta, ca daca se intampla, de ex., eu nu mai bateam ieri coclaurii Valcii, sa conving trei primari cat de important este sa angajeze un bibliotecar – unul doar, cu o leafa sub 250$! -, sa-si poata redeschide biblioteca publica infiintata in urma cu aproape 100 de ani si desfiintata relativ de curand.

    Cum va marturiseam si in comentariul de pe Contributors, eu am incercat cum am putut sa identific cat mai multe din cauzele care au condus la situatia grava in care se afla bibliotecile noastre publice, inclusiv la (ne)perceperea lor ca spatiu (esentialmente) public. Poate specialistii si istoricii vor identifica – stiintific, nu amatoristic – si alte cauze, grabind inlaturarea lor.

    In sfarsit, sa n-o lungim, domnule Balasoiu, constat amar ca “dregeti busuiocul” acuzand in continuare doar bibliotecarii (printre care, cu modestie, ne numaram si noi – doamna Elena Chiaburu de la o biblioteca universitara, eu – de la o biblioteca publica judeteana), de neimpliniri – inainte de toate – ale unei societati bolnave, ale „unui timp urat si vulgar”. Dupa profesori, medici, politisti, judecatori si alte categorii profesionale anatemizate de stim noi cine, bibliotecarii mai ramasesera neostracizati si neexecutati fara somatie…

    • Nu vreau sa retin atentia prea mult cu asta. Spuneti ca: a) acuz orbeste masa bibliotecarilor pentru derapajele bibliotecii publice din comunism si post-comunism, in sfarsit ce fac e sa ostracizez meseria de bibliotecar sau asa ceva (e destul de clar ca felicitarile dvs sunt putin cam goale); b) va subestimez calitatile, pt ca nu stiu ce mici ironii din comentariile dvs m-au jignit; c) nu sunteti impotriva ‘bibliografiei straine’, spuneti ca bibliografia straina e instructiva; d) sunt fals amabil sau asa ceva cu EC.
      Sa le luram pe rand: a) nu caut vinovatii morale sau asa ceva nicaieri, nici in pasajul pe care il citati, nici in alta parte. Ca n-ati inteles articolul e clar, dar nici evocarea mea finala nu va spune nimic. Pun pret pe meseria asta, iar cand e bine facuta imi suscita ganduri ca cele pe care le am despre Cristiana Hopu. Oricum, diferenta dintre ‘s-a axat’ si ‘a fost axata’ din pasajul pe care il citati si pe care o faceti dvs iar eu nu si care face din mine nici mai mult nici mai unul care n-are in cap altceva decat sa de-a de pamant cu meseria de bibliotecar, asa cum au facut altii cu medicii, profesorii etc, e pur si simplu prosteasca. Speram ca textul sa va sugereze alte lucruri.
      b) nu va subestimez calitatile. Repet, nu omul ci probl ma intereseaza. Daca vreti, referirile la dvs sunt pur intamplatoare. Le-am facut doar in masura in care am reusit sa identific acolo o probl. E inutil sa va spun ca lb e decent.
      c) Nu sunteti impotriva bibliografiei straine sau a perspectivelor prea filosofico-teoretice, dar spuneti ca bibliografia straina nu ne spune nimic despre probl noastre. Ei cu disneylizarea lor, noi cu a noastra (vedeti ca disnelizarea bibliotecii e doar una din probl de care m-am legat, personal nu inteleg de ce v-ati oprit doar la ea). Nu poti porni de la o bibliografie straina. Asta sustineati cel putin initial;
      d) sunt fals amabil cu EC sau asa ceva. Fals. Citatele pe care le folositi nu fac altceva decat sa remarce ce avem in comun si ce nu. Divergentele nu sunt permanent usoare Folositi citatele evident in doua directii: sa-mi expuneti ipocrizia sau asa ceva si faptul ca nu va inteleg, va subestimez si ce mai credeti dvs. Nu e timpul aici pt discutiile astea. Riscam sa devenim prea neinteresanti cu cearta asta. V-am invitat deja sa ne transferam neintelegerile de tipul asta pe email sau facebook daca mai persista.
      Foarte foarte scurt, teza mea a fost si este urmatoare. Daca biblioteca publica ar functiona ca spatiu public, n-am avea derapajele de azi. De ce nu functioneaza? Sub comunism, biblioteca a functionat in logica proiectului comunist de societate (vezi focalizarea ei pe publicul de scoala –misiunea ei era, pt a prelua expresia lui Gabureac, de a ‘civiliza’). Iar in post-comunism, si-a pastrat reflexele, dar nu s-a mai intalnit cu aceeasi societate. Asta a pus-o in situatia de a se deschide mult spre altceva. Derapajele au fost aproape inerente. Asta se vede inclusiv acum in Bucuresti sau aiurea. Cautati sa puneti in discutie asta, daca tot imi discutati articolul. Sa ma acuzati ca eu caut vinovati sau ca urmaresc sa anatemizez masa bibliotecarilor inseamna sa demonstrati o grosolana neintelegere a textului meu.
      Mai e ceva, dar o las pt o alta discutie, daca nu se termina totul aici. Nu am impresia ca intelegem acelasi lucru prin spatiu public. Daca nu m-as fi intins atat cu lamuririle astea, as fi discutat probl asta.
      PS Felicitari pt treaba pe care ati facut-o batand coclaurile din Valcea. Sunt din Valcea si sunt incantat sa intalnesc oameni atat de implicati acolo. Stiati ca aveti de cateva ori mai multe biblioteci publice decat Bucurestiul? Comparati asta cu populatiile lor si vedeti ce iese. :)

  5. Criticul își are rostul său în peisajul cetății, oferind într-un meniu, aparent sec, sarea și piperul, ceea ce dvs faceți fără să ieșiți foarte mult din cercul adevărului, adică din echilibru. Îmi place articolul, este bine scris și spun asta, chiar dacă recunosc că am citit cuvânt cu cuvânt doar paragraful dedicat Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu și ”afacerii BiblioAtelierul” :) Nu vreau să vă contrazic, ar fi inutil și nu ar duce decât la un schimb de cuvinte meșteșugite, dar sterile. Vreau altceva, să vă invit la Sibiu, pentru a face studiul de caz, la fața locului, de unde detaliile acestei convenții parteneriale vor retrage biciul cuvintelor cu care loviți din senin. Este posibil ca din punctul dvs de vedere să fim într-o mare eroare. Sunt de acord, dar pentru ca această critică să fie constructivă, trebuie să veniți și cu soluții. Odată prezent la Sibiu, vă voi face o prezentare in situ a tuturor activităților inovatoare realizate de mine și colegii mei și, cine știe, poate aparatul de re_marcat va analiza și efortul bibliotecarilor anonimi, dăruirea acestora, orele în afara programului, inventivitatea în realizarea marilor revoluții culturale și a programelor în conformitate cu nevoile comunității, la standarde pline de pretenții, însă fără buget și fără răsplată. Și totuși, ce pune în mișcare acest mecanism perfectibil?

    • Nu prea stiu ce inseamna cercul adevarului si echilibrul din care nu ies, adica spun probabil si bune, si proaste, am dreptate pe alocuri si n-am in altele sau asa ceva.
      Bun, e clar ca nu va place ce-am spus despre reciprocitatile economice ale bibliotecii Astra (nu sunteti singura, din nefericire), dar intreaga literatura habermasiana denunta genul asta de legaturi quasi-comerciale la care apeleaza bibliotecile in cautare de finantari etc; inclusiv actiunile pro bono ale firmelor (nu e cazul dvs, firma Decoy nu e dezinteresat angajata in afacerea asta) sunt extrem de suspecte (trebuie sa va plasati intr-o logica a spatiului public ca cea din articol ca sa vedeti asta). Dar nici colegilor dvs nu prea le place critica mea, pt ca i-am atentionat pe facebook cu ceva timp inainte sa apara articolul, iar ca raspuns am primit niciun raspuns si evident un ban cat mine de mare. Nu mai am niciun fel de acces de atunci.
      Acum, prea mult de discutat nu e daca intreaga dvs lectura atenta se rezuma la o fraza; nici macar, la o paranteza.
      Si nu mai fiti asa sceptica in privinta criticii. E clar ca oamenii recurg la cuvinte mestesugite si subterfugii atunci cand se simt prinsi in corzi, dar nu e obligatoriu sa fie mereu asa. Oriunde atingi un nivel mai bun de intelegere, de claritate etc asta se intampla pt ca ceva a fost pus in chestiune acolo. Asta e sensul criticii. Si e bine sa ne sacrificam angoasele pt asta din cand in cand. Asta o spune cineva care a platit cu varf si indesat articolul asta pe prolibro :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Balasoiu
Constantin Balasoiu
Master in stiinte politice (la FSPUB), a publicat articole la Idei in Dialog (2006-9) si Revista 22 (2011)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro