Home » Cultura »Dezbatere »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Biserica și democrația sau când tăcerea nu-i de aur

Radu Preda iulie 23, 2012 Cultura, Dezbatere, Opinie, Societate/Life
21 comentarii 3,927 Vizualizari

M-a întrebat deunăzi un prieten din România dacă în situații similare celor prin care trecem, adică marcate de instabilitate politică și de confuzii grave, Bisericile (generic formulat) din alte țări se pronunță sau nu. Câteva ore mai târziu, într-o conversație telefonică, o distinsă colegă de la Universitatea din Viena, titulara catedrei de etică socială creștină, se întreba la rândul ei, deloc retoric, dacă nu cumva unei Biserici, mai cu seamă când este majoritară, nu îi revine cumva misiunea de a interveni în dezbaterea publică. Încerc să răspund, reformulând interogația. La orizontul ultimelor două luni, cunoscând o viteză fără precedent în istoria post-comunistă (unii ar spune că este pentru a doua oară după mineriada din iunie 1990) de degradare a exercițiului puterii, trebuie Biserica Ortodoxă Română să se pronunțe prin vocea instituțională și harismatică a episcopatului? Dacă nu, de ce? Dacă da, cum? Întrebările sunt legitime și trimit în fapt la seria de decizii ale Sfântului Sinod, luate fără excepție la capătul fiecărui ciclu electoral de după 1989, având drept subiect implicarea sau neimplicarea clerului în politică. Ultima decizie în acest sens datează din 2008 și prevede o inexplicabilă, pentru a nu spune confuză, formă de „implicare neutră”. Adică: ne implicăm politic, mai ales la nivel local, dar nu ne amestecăm cu cele ale politicii. Un fel de soluție miraculoasă prin care poți face duș fără să te uzi. Poziția ca atare merită să fie analizată pe larg în alt text. Poate după alegerile din toamnă.

Așadar, să se manifeste sau nu Biserica noastră majoritară pe marginea agendei actuale? Cei care se pronunță pentru abstinența de mesaj aduc drept argument puternic caracterul meta-politic al Bisericii, mereu în înțelesul ei mai curând instituțional. Cât mai simplu spus, Biserica este deasupra jocurilor, aranjamentelor, crizelor și luptelor. În plus, la nivel de „vârf”, ierarhii sunt pe viață, adică au din start distanța celui care nu trebuie din patru în patru sau din cinci în cinci ani să dea socoteală, să se justifice, să își recucerească poziția. Episcopii nu au un „mandat”, ci o misiune. Până la un punct, este chiar foarte bine că Biserica funcționează după alte reguli decât cele electorale. Asemeni artiștilor sau lumii academice, diriguitorii eclesiali scapă presiunii imediatului. La urma urmelor, o societate are nevoie și de câțiva membri lucizi, capabili să vadă dincolo de miza nemijlocită a clipei, să construiască sau să creeze în perspectivă, peste capetele, uneori înfierbântate, ale contemporanilor. Neimplicarea în toate marile și micile dispute poate fi citită, după această grilă, ca șansă. Ar fi la o adică un semn de gravă patologie colectivă ca toți să fim loviți de soarta Elodiei, să rezonăm toți la despărțirea furtunoasă a unei fufe de amantul fotbalist, să ne interesăm toți de gențile unei ministrese sau să suferim toți de insomnie din cauza pregătirilor de nuntă ale nu știu cărei starlete, să co-emoționăm de pe margini de parcă toate acestea ar avea, într-adevăr, ceva în comun cu viața noastră. Doar regimurile totalitare, politice și/sau religioase, vor asemenea unanimități suspecte, motiv pentru care pedepsesc, precum China sau Iranul, pe cei de altă părere, cu un alt sâmț. Pluralismul constitutiv al societăților democrate face posibilă discrepanța, salutară ca atare, dintre mine și vecinul de la doi care ascultă manele sau dintre cafeaua luată la o masă curată, pe terasa plină de flori a unui restaurant decent, și berea băută în picioare, pe fugă, la birtul decorat cu flori de plastic și plutind în aerul acru al țigărilor de proastă calitate. În logica democratică elementară, avem toți loc sub soare, fără să fim toți la fel. Aceasta este mare diferență, pe care o putem experimenta cotidian, față de comunism care, vorba lui Țuțea, dorea să ne facă pe toți fericiți cu forța.

Revenind la argumentele celor care nu doresc să  vadă Biserica implicată în dezbaterea publică, de azi sau de ieri sau chiar de mâine, aceștia mai invocă, fără să fie conștienți de consecințe, faptul că Adevărul este atemporal. Ba, în entuziasmul unora, El ar fi și utopic, la propriu. Interpretând anapoda formula paulină potrivit căreia creștinii sunt în lume, dar nu ai lumii (cf. 1 Corinteni 7), adepții tăcerii ignoră activ că Biserica nu poate fi locală, adică „întrupată”, cultivând în același timp o atitudine „descărnată”, fără adeziune de niciun fel la suprafața istoriei. Or, marea răsturnare de sens introdusă de nașterea lui Hristos, a lui Dumnezeu în lume, rezidă tocmai în revalorizarea timpului, a creației în ansamblu, cea care părea, în Vechiul Testament, iremediabil căzută și pierdută. Contrar religiilor evazioniste, exclusiv au-delà-iste, Creștinismul este credința în dincolo prin aici, așa cum învierea trece prin moarte, iertarea prin spovedanie, vindecarea prin terapie. Cu alte cuvinte, maturitatea spirituală se lasă măsurată după gradul de asumare a timpului și locului în care am fost îngăduiți să ne naștem, să ne trăim viețile, depunând mărturia noastră, mai mult sau mai puțin convingătoare. În lectură teologică, între Palestina lui Ponțiu Pilat, cel care apare în Crez, și România lui Ponta, Antonescu, Băsescu & comp. nu există pentru creștin o diferență esențială, mântuirea nefiind sinonimă cu restaurarea raporturilor sociale și culturale caracteristice ocupației romane în Orientul Apropiat pe vremea împăratului Tiberius, ci trimițând la instaurarea unui pământ nou și cer nou (cf. Apocalipsa 21). Contemporaneitatea cu Hristos fiind din punct de vedere duhovnicesc continuă, indiferent de epocă, a te raporta la timpul care îți este dat devine condiția de a accesa ceea ce se află dincolo de istorie. Acesta este, foarte sumar expus, paradoxul prin care cetățenia spirituală face deja parte din cetățenia terestră, asumând-o și depășind-o în același timp. Doar astfel cele două ipostaze nu se exclud și este posibilă armonia dintre credincios și cetățean în aceeași persoană. Realitatea că Biserica rămâne, cum altminteri?, meta-politică, iar Adevărul nu se descoperă total în istorie, nu face politica irelevantă pentru cetățenii credincioși. Dimpotrivă. Implicarea lor socială este parte a „întrupării” mesajului evanghelic, fără însă a transforma Evanghelia în program politic. Aceasta este, în esență, marea artă a echilibrului eticii sociale creștine.

Fără a abuza de „teologicale” (cuvântul mă trimite cu gândul la cea care l-a folosit cu dispreț, o directoare de publicație civică bucureșteană, exasperată că, totuși, teologia are o anumită rigoare și respectă stringența demonstrației), cert este că soluția tăcerii, indiferent de ce se întâmplă, nu este incorectă doar comunitar, membrii comuniunii liturgice fiind în egală măsură și parte a comunității politice, în sensul genuin larg, dar nu mai puțin și dogmatic, adică din punctul de vedere al învățăturii de credință. Sigur, după jumătate de secol de ostracizare prin ateismul de stat, nu este la îndemâna oricui să practice naturalețea raportării teologice la evenimentele politice, să accepte spontan un dialog între opțiunile personale înrădăcinate în Revelație (dacă o înțelege) și cele colective bazate pe Constituție (dacă o respectă). Pentru nu puțini, prima o exclude pe a doua și invers. Fundamentalismul laicist intră în coliziune cu credința, de unde și interminabilele polemici intra-europene, profund sterile și păguboase, despre profilul cultural-spiritual al continentului nostru. Cu toate acestea, încercând să dăm un răspuns la întrebarea inițială, dar rămânând la exemplul Europei de acum, aventura fascinantă a unității în pace și prosperitate a mai bine de jumătate de miliard de oameni este în mare măsură meritul angajării publice a creștinilor. Din ethos-ul lor biblic se vor fi inspirat doctrina drepturilor omului, constitutivă pentru modernitate, dar și modelul economiei sociale de piață, aplicarea subsidiarității și solidarității, reflex al comuniunii de tip sinodal sau, pentru a aminti un termen specific teologiei ruse, al sobornost-ului. În fapt, tot unei bune așezări sociale și teologice deopotrivă datorăm implicarea, deja din primele secole creștine, a Sfinților Părinți în filantropia materială și spirituală. Exemplul lor este cu atât mai potrivit, cu cât vedem cum, ajutând pe cei în nevoi, conștiințele creștine ale epocii nu ezitau, asemeni unui Ioan Gură de Aur sau Teodor Studitul, să interogheze pe mai marii zilei, să denunțe inegalitatea și abuzul.

Să nu uzăm însă de răbdarea cititorilor, oricât de binevoitori. Concret, în cazul dat de criză politică și de orientare, cum ar trebui să se manifeste Biserica noastră majoritară? Ei bine, prin vocea diriguitorilor ei, Biserica Ortodoxă din România ar putea să enunțe principiile pe care, iată, nimeni nu le mai asumă și cu atât mai puțin este gata să le aplice. Primul este și cel mai important: politica nu se reduce la partizanat. Dincolo de pro sau contra, avem nevoie de un bine comun sau, în alți termeni, de un proiect de societate care, odată realizat și consecvent apărat, garantează diversitatea opiniilor și armonia corpului social deopotrivă. În calitatea ei eminamente spirituală, Biserica nu sprijină un partid sau altul, dar este împotriva polarizărilor excesive, a tensiunilor propagandistice, a urii manifeste, a intereselor de grup care periclitează interesul tuturor. Or, acesta este cuprins în definiția statului de drept. Orice atentat la adresa ordinii de drept, cea care face posibilă printre altele exercitarea libertății religioase, este unul la adresa fiecărui cetățean, credincios sau nu, în parte. Așa cum se exprima Mitropolitul Bartolomeu în 2007, cu ocazia altei crize politice majore, indiferent de ideologie sau de orientare, actorii sunt obligați să respecte regulile de joc, nu să le modifice din mers. Pentru că tot suntem chemați la vot doar după două zile de la deschiderea Jocurilor Olimpice, fairplay-ul ar trebui să fie virtutea civică de bază. La ea trimitea inclusiv Hristos atunci când, pălmuit în plin Sinedriu din afect violent de către un slujbaș, nu va întoarce și celălalt obraz, ci va întreba calm și scrutător: de ce mă bați? (cf. Ioan 18). Tradus pe înțelesul celor de azi, impulsul violent este complet străin de dreptate, exprimând egoismul, adică indiferența față de dreptatea celuilalt. O campanie bazată doar pe demonizarea adversarului, ceea ce implică auto-exonerarea de orice greșeală sau slăbiciune, nu va conduce la un rezultat capabil să fie acceptat de toți cei implicați în confruntarea politică. Pacea de după scutin va fi aparentă, ea ascunzând pregătirea următoarei erupții.

Al doilea principiu pe care vocea Bisericii noastre majoritare ar putea să îl readucă aminte într-o clipă decisivă este la fel de important ca cel dintâi: libertatea înseamnă nu doar drepturi, ci inclusiv responsabilități. În fața dificultăților economice și financiare, niciun partid nu se poate juca, fie și retoric, cu mințile și inimile oamenilor. Nu este responsabil să spui că un partid dă, în timp ce altul doar ia banii pensionarilor sau ai bugetarilor. Onestitatea obligă la consecințe. Cum echilibrarea cheltuielilor publice a însemnat în mod tehnic aplicarea de măsuri inevitabile, luate în România de un Guvern de dreapta, iar în Grecia de unul de stânga, suportarea acestora de către populație nu trebuie transformată în armă electorală. Altminteri, sacrificiul a fost zadarnic. La capătul firului logic, cine este cinic? Partidul care a trebuit să taie din cheltuieli sau cel care spune că tăierile au fost inutile? Libertatea cuvântului este așadar incompletă fără responsabilitatea față de efectele lui. Din păcate, peisajul nostru comunitar a fost poluat în ultima vreme cu cianura replicilor bădărane, cu nitrații declarațiilor aiuritoare, cu acizii falselor analize. Într-o asemenea atmosferă cu un grad ridicat de radioactivitate, apelul la cultura dialogului pare o glumă sau o strategie a adversarului de distragere a atenției. Fără a dori să trecem totul prin filtrul teologic, este o evidență că una dintre trăsăturile definitorii ale Evangheliilor rezidă tocmai în dialogul permanent. Ce ai vrut să spui? Nu te înțelegem! Explică-ne! Sunt reacții ale ucenicilor la unele afirmații mai puțin clare sau chiar încifrate ale Mântuitorului (cf. Matei 13, 36; Luca 8, 9; Ioan 13, 22-30). Faptul că Apostolii reclamă limpezime arată că nu erau simpli admiratori ai Fiului Omului, un fel de „fani” religioși. Ei doreau să creadă în cunoștință de cauză, iar nu să fie manipulați, purtați de impulsuri de moment. Răspunzându-le, Hristos oferă un splendid exemplu de îngemânare a libertății cu responsabilitatea, a entuziasmului cu discernământul, mizând pe capacitatea ființei umane de a înțelege, chiar și numai în parte, tainele lui Dumnezeu.

În fine, dintre multele principii pe care Biserica noastră ar putea să le readucă în centrul atenției publice, să mai amintim, în loc de concluzie, unul: înnoirea clasei celor care ne conduc începe cu înnoirea fiecăruia dintre noi. Convertirea firii, sau metanoia, nu poate fi cerută exclusiv celorlalți. După mai bine de două decenii, perioadă în care reforma morală a fost numai invocată, dar nu și aplicată, am ajuns să plătim pentru amestecul toxic de democrație și totalitarism, de capitalism și jaf, de construcție și sabotaj, de competență și impostură, de sinceritate și minciună, de muncă și furt, de viziune și interes meschin. Ar fi suficient să ne gândim la maniera în care au fost abordate cunoașterea și asumarea trecutului comunist recent. Pe scurt, de la fotoliile parlamentare la catedrele universitare și de la administrația locală la reprezentanții României în Europa, cancerul imoralității se vede cu ochiul liber. S-au schimbat sigle, s-au construit sedii noi, s-au pus termopane și s-au cumpărat calculatoare. La un loc, acestea nu au schimbat în profunzime pe cei care se folosesc de ele. Reforma instituțională s-a lovit de lipsa reformei etice. Deciziile curajoase ale unor instanțe din ultima vreme ne arată cum abia dacă ai oameni care gândesc altfel, conform legii, instituțiile chiar și funcționează potrivit menirii lor. Este motivul pentru care, dincolo de orice partizant, având în fața ochilor un proiect de țară, echilibrând raportul dintre libertate și responsabilitate, a venit momentul să ne aplecăm asupra noastră și să ne facem un minim examen de conformitate cu așteptările pe care le-am avut până acum doar de la alții. În termeni pastorali, nu mai putem să ne complacem în spovedania prin care dăm mereu vina pe ceilalți, pe soacră sau pe vecini, fără să ne recunoaștem deloc propriile defecte, metehne și păcate. Iată de ce, în asemenea etape istorice prin care trece o comunitate civică și de credință Biserica nu trebuie să tacă. Nu de alta, dar în acest caz tăcerea sigur nu-i de aur.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "21 comments" on this Article:

  1. Dedalus spune:

    Nu stiu daca are cineva dreptul sa comenteze deciziile bisericii, oricare ar fi aceasta. Ierarhia decide si nu are a da socoteala cuiva.

    In general insa, orice biserica are in preocupari “pastorirea” spirituala a enoriasilor si a omenilor, in sens larg.

    Statul roman este laic. Politicile de partid insa nu. Si nici cetatenii nu sunt atei, cel putin nu toti.

    Prin urmare, adresarea spiritualitatii va avea de-a face, fara indoiala, si cu politica. Aceasta, fie ca un discurs relligios este voit politic, fie ca nu. Chiar si tacerea bisericii va avea un inteles politic, prin ceea ce atinge ea in spiritualitatea fiecarui cetatean, mai ales cedincios de confesiuinea respectivei biserici.

    Rezulta va biserica este oricum implicata in poltica, indirect.

    Atunci de ce nu se si pronunta?

    Daca ar face-o, argumentele sale ar fi clar preluate in demersul politic, partea infranta notandu-si in agenda ca biserica i-a fost dusman, din punctul ei de vedere.

    Ar folosi asta bisericii? Cu siguranta ca nu! Ar incurca-o in existenta sa amtariala, fara de care nici menirea spiritual nu poate fi atinsa.

    Ar ajuta cuiva? Bisericii sigur nu, politicii sigur nu, cetatenilor – paote doar unora, dar ar dauna altora.

    Totusi, biserica are un rol social, nu il paote nega. Cum se paote indeplini daca se refuza exact politicului, care are menirea de a orienta societatea? Pai, nu prea se poate.

    Pare deci ca fie ca se pronunta, fie ca nu, biserica oricum pierde din prestigiu.

    Probabil insa ca am gresit undeva in rationament, pentru ca un lucru nu paote fi la fel de adevarat ca si opusul sau. OK, dar unde am gresit?

    Biserica se pronunta asupra valorilor generele ale societatii- asta ar putea fi o cale de iesire din impas. OK, dar de ce nu o face?

    Pai, sincer, pentru ca nu prea mai are cine. De ce? Pentru ca sunt putini, daca sunt ,cei care au in acelasi timp prestigiu, timp, diponibilitate si capacitate de a avea un discurs de acest tip. Si autnci, biserica isi asunde aceasta slabiciune umana in spatele canoanelor.

    Cred ca aici este greseala – in aceasta lene de a dobandi calitatile nedesaere (“nu lasa lenea sa te cuprinda”) combinata cu vanitatea de a nu lasa sa tie se vada slabiciunea.

    Va fi depasita aceasta situatie?

    Sola gratia.

  2. Dan spune:

    Nu cred că acesta-i momentul potrivit în care Biserica ar trebui să intervină. Prea ar avea conotații politice.
    Biserica ar fi trebuit să intervină mai virulent până acum împotriva modului de a face politică (politica devenind sinonim cu minciuna şi hoția). De asemenea așteptăm și o doctrină socială realistă a Bisericii Ortodoxe care să poată fi un îndrumar pentru politicieni în deciziile cu acest caracter pe care le-ar putea lua.

  3. szeppty spune:

    cand Romania se afla la o raspantie intre vest si est cu sanse ca elementele estului sa o deraieze de pe drumul ei spre occident cum sa vocifereze biserica ortodoxa???…doar in predicile lor toti sacerdotii ortodocsi arunca anateme asupra occidentului “anticristic” lansand in subliminalul enoriasilor o asteptare mesianica de “eliberare” dinspre puterea pravoslavnica de la rasarit…asa cum tot timpul istoriei ortodoxia ne-a construit un zid ca sa ne izoleze de occident…tot asa va proceda si acum,mai ales daca pravoslavnica forta ruseasca va fi in ofensiva…deja toti agentii de influenta ruseasca din istorie au fost transformati in sfinti…deja toti eroii nationali romani(se subintelege ca proocidentali si antirusi) sunt prezentati in bisericile ortodoxe fie ca masoni sau eretici papisti,fie se asterne colbul uitarii peste ei…prostimea e pregatita.,..elita politica a facut primul pas…acum asteptam “eliberarea” de sub “ocupatia occidentala” cu “purtatea de grija” a pravoslavnicei biserici a rasaritului

    • Dan spune:

      La câte predici în cadrul unor biserici ortodoxe ai asistat de eşti atât de sigur?!?

      • szeppty spune:

        in absolut toate predicile(cele din sud si est de Carpati…si din nefericire a inceput si in Transilvania) mesajul este clar antioccidental…cand insusi un episcop roman ortodox din Germania racneste filipice antioccidentale te ingrozesti …in rest blogosfera ortodoxa iti poate obiectiva tot mesajul antioccidental al bisericii voastre…dupa ce ne vor scoate din nato si ue actualii guvernanti mai mult ca sigur ca ne veti reintroduce alfabetul chirilic si svanta si soborniceasca limba rusa in cult…deja limbajul bisericesc ortodox are o mireasma deloc binemirositoare de rusisme care siluiesc latinitatea limbii noastre…tot e vara si e concediu…ia du-te la orice manastire ortodoxa din Moldova noastra…spune ceva impotriva rusilor si in favoarea occidentalilor…daca prea-sfintiile lor nu te scot afara in pumni din prea cucernica manastire atunci eu sunt Papa de la Roma

      • Irina Popa spune:

        “Pomul dupa roade se cunoaste” – asta pentru cine mai are indoieli cu privire la calitatea indoielnic bisericilor rasaritene.

  4. Cristi spune:

    Este de asteptat ca Biserica sa se instituie ca instanta morala a vietii noastre publice. Acest lucru deriva din puterea simbolica pe care Biserica o are. Sunt crestin ordotodox (sa spunem „caldicel”, deci cum e mai rau) foarte nemultumit de prestanta Bisericii Ortodoxe. De pilda, suntem aproape 90 la suta ortodocsi, dar printre primele locuri in Europa la avorturi. Mergem la procesiuni cu moaste in mumar ce depasesc milioanele, dar suntem cunoscuti ca borfasii Europei. Ce sa mai spunem de prostitutie, de pornografia de la televizor (in Germania Bisericile protestanta si catolica isi spun cu tarie cuvantul si vocea le este ascultata). Biserica Ortodoxa a neglijat misiunea ei de educator si, mai grav, de exemplu moral. Avem ierarhi dovediti colaboratori care nu se retrag (cel din Banat face abia acum pasul ce ar fi trebuit facut din 90). Avem preoti, cum a fost cazul celui de la Iasi, care se implica tocmai in campanii electorale (nu pentru a promova niscaiva valori etice, ci ca un propagandist ordinar).

    • me spune:

      1. Poate 90% sunt ortodoxi pentru ca nu a fost alegerea lor cand au fost botezati. Dar doar atata. Neesential pana la urma.
      2. Sus zicea cineva ca “nici cetatenii nu sunt atei, cel putin nu toti”. Unii sunt atei altii agnostici. Adica, informativ, daca atei neaga prietenii imaginari ai credinciosilor, agnosticii nu isi bat capul cu copilarii din astea catusi de putin.
      3. Romanii sunt cei mai ipocriti “credinciosi”. Faptele lor reflecta asta din plin. Mersul la biserica si rugatul la prieteni imaginari pentru iertarea de pacate nu sterge cu buretele comportamentul de zi cu zi din societate. Care nu are nici o legatura cu credinta, ba din contra, incalca majoritatea poruncilor. Iar biserica (in Romania) este campioana la ipocrizie. Chestia cu “sunt oameni si supusi greselilor” nu este o scuza.
      4. Tinand cont de realitate si istoria tarii eu nu pot vedea Biserica Ortodoxa ca o instanta morala.

  5. grg spune:

    vocea Bisericii este muta, atata timp cat nu si-au putut face ordine printre preotii turnatori la securitate…in asemenea conditii credibilitatea tine mai mult de fanatism. Si daca , majoritatea romanilor se inghesuie prin bisericii si pe la slujbe, cum se face ca tot acelasi popor este hot, corupt si mincinos? daca intradevar morala crestina ar fi inteleasa de oameni, atunci lucrurile ar fi stat altfel in societate..dar nu este deloc asa…

  6. eu100 spune:

    Foarte bun articolul. Bisericile din Romania, si nu numai cea Ortodoxa, trebuie sa fie parte a discursului public. Fara partizanat politic, dar, cum ziceati, facand apel la fundamentele unei vieti sociale si politice sanatoase. Dar, pentru aceasta, Biserica Ortodoxa trebuie sa continue sa isi formuleze o gandire sociala. Si, cand spun Biserica Ortodoxa, ma refer atat la ierarhi, cat si, si mai ales (!), la mireni. Dumneavoastra si altii ca dumneavoastra, ca de exemplu Dl Baconschi, trebuie sa continue sa gandeasca, sa scrie, si sa discute in spatiul public pe aceasta tema. In mod foarte simplu, ASTFEL se va constitui si se constituie a doctrina sociala, prin dialog public continuu, Deci, continuati sa scrieti. Prin ceea ce ati scris, Biserica Ortodoxa DEJA a raspuns, pentru ca intelectualii ortodocsi angajati au raspuns. (Si astfel, gradual, ierarhii vor TREBUI sa preia subiectul si discutia – in mod natural.)

    Am pornit de la ideea ca dvs sunteti membru al Bisericii Ortodoxe. Fie ca da, fie ca nu, ideea de mai sus e valabila, pentru ca discutia publica exista din momentul in care noi o ducem. Deci, si eu am contribuit la ea, prin aceasta interventie.

  7. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Nu vreau sa detaliez cum biserica ortodoxa, prin traditia imperiala bizantina, a ramas supusa politicului, iar cea catolica prin insasi prabusirea Imperiului Roman de Apus s-a emancipat. A fost un joc al istoriei cu consecinte enorme pe termen lung. Nici despre decapitarea bisericii ortodoxe ruse care nu a mai avut patriarh de la Petru I pina in 1917 din vointa exclusiva a tzarilor (era condusa de un oberprocurator laic numit de imparat). Rolul Papei Ioan-Paul in prabusirea comunismului este, de asemenea, prea bine cunoscut.

    Voi reaminti doar doua enciclice papale scrise in mod exceptional in alta limba decit latina (on purpose): in germana “Mit brenneder Sorge” (Cu grija arzatoare – 1937) si in italiana “Non abbiamo bisogno ” (Nu avem nevoie – 1931) ambele polemizind cu, prima – regimul nazist, a doua – cu cel mussolinian. Iata doua luari de pozitie politic-morale, relativ recente, ce disting cvasi-supusenia ortodoxiei in contrast cu catolicismul. Nu degeaba Hitler a vrut la un moment dat sa ocupe Vaticanul si sa-l ia ostatic pe Papa, iar Stalin intreba ironic “Cite divizii are Papa ?”.

    Patriarhii nostri nu au nimic decit barbi si odajdii scumpe. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

  8. Ambele tabere au revărsări de ură la adresa taberei adverse. Nici una nu acționează creștinește.

    Ce ar fi de intervenit aici, în afara predicilor pastorale obișnuite ?

    Pe la predicile de după Liturghie se mai punctează câte ceva, experiența mea am relatat-o la

    http://virgilalexandruiordache.blogspot.ro/2012/07/ponta-si-antonescu-nu-ne-vor-scoate-din.html

    În fond textul dumneavoastră reflectă implicarea mirenilor din Biserică. Poate că este suficient acest nivel. Ierarhii au treburi mai importante, gestionarea mântuirii sufletelor oamenilor. Instituția bisericii se oferă de la sine ca o alternativă militantismului politic exacerbat. Situați actuală pune în lumină importanța ei crucială pentru bunul mers al societății, fără a fi nevoie de declarații prin media.

  9. cristian spune:

    Ascultandu-l pe Crin Antonescu, nu vi se pare ca-l auziti pe Dan Puric care tine predici prin biserici si manastiri cu mesaj antioccidental limpede ? ce vedem acum, în plan politic, este Romania subterana: xenofoba, antieuropeana, ortodoxa dupa ureche, resentimentară și cu nostalgii ceausiste. E putin lucru ca din 1990 pana azi cel mai mare numar de absolventi il dau facultatile si institutele si seminariile de teologie ortodoxa ? Nu construim Catedrala Mantuirii Neamului (o aberatie teologica) in plina criza economica ? BOR n-are nevoie sa mai exprime vreo pozitie. Pozitie e evidenta…

    • Virgil Iordache cititor spune:

      Puric și Antonescu… Îmi cer scuze, dar bateți câmpii.

      • Grammaticus spune:

        Right on the money Cristian! Puric a venit la noi in facultate sa tina o conferinta studentilor despre “fii demn” si a emis in fata studentilor si profesorilor, domni si doamne, macar formal, o injuratura stramoseasca. Asta spune totul despre el. Poate, de cind a divortat, nu-i mai sint boii acasa.

  10. alexa spune:

    tocmai pt ca ierarhia e pe viata ,, Biserica ,, are timp.
    da` de ce nu ar pune si frana? Ar fi si mai interesant de urmarit.

  11. Elena spune:

    Biserica Ortodoxa nu trebuie sa preia modelul de teologie sociala al Bisericii Catolice. Cumva, mereu mi se pare ca regasesc in scrierile dvs despre cum ar trebui sa fie Biseric Ortodoxa tentatia de a prelua modelul si mentalitatea bisericilor occidentale, chiar si a celor protestante. Acest lucru ma intristeaza, mai ales ca vine din partea unui om care a petrecut timp inchis cu Petre Tutea in aceeasi casa … Cum ar putea, insa, Biserica Ortodoxa sa isi exprima gandirea politica si sa ramana fidela etosului ortodox? Cred ca facand ceea ce face de obicei: facand apel la renasterea launtrica a celor care ocupa spatiul public al politicii romanesti. Acest lucru se realizeaza de obicei in biserica, prin sfintele taine, prin sfanta liturghie. Daca Biserica si-ar putea scoate mesajul in afara spatiului sau caracteristic de manifestare, adica iesind in comunitatea eclesiala larga, in comunitatea politica? Probabil ca doar printr-un apel adresat si oamenilor politici si alegatorilor la responsabilitatea personala fata de sine insusi si fata de Adevar, cu alte cuvinte, printr-un apel tot la construirea omului launtric. In ce masura e potrivit acest lucru nu stiu, Dvs vorbiti despre angajarea sociala a parintilor bisericii. ma bucur ca va referiti la Sf. Ioan Gura de Aur si nu la Augustin … Da, probabil ca exista o modalitate in care Biserica isi poate duce mesajul in comunitatea eclesiala larga, dar trebuie sa o faca cu multa demnitate, mult tact si, mai ales, multa iubire. Precum se vede din unele mesaje de mai sus, uneori vehementa Bisericii in a sustine Adevarul Bisericii si de a arata ca Occidentul nu e pe calea cea buna (si eu sunt de acord ca liberalismul e ostoit, ca nu mai are nimic de oferit) e smintitoare pentru mlti. Biserica are misiunea grea de a gasi maniera de exprimare care sa aduca folos, nu sa sminteasca.

    Si o singura remarca in plus: si aici, ca si in alte parti, vorbiti despre drepturile omului ca despre un produs al Crestinatatii. Aveti dreptate, dar numaipartial. pareti a nu fi constient de faptul ca drepturile omului sunt un produs al individualismului protestant, la care, ulterior, in fata popularitatii paradigmei, a aderat si Biserica Catolica, incercand, intr-un fel, sa imi aproprieze si ea conceptul. Biserica Ortodoxa vorbeste despre “drepturi” in diapazonul utilizat de sf. apostol Pavel (Corinteni I, 9, 12 – 19): omul poseda nenumarate indreptatiri, insa isi indeplineste cu adevarat potentialul uman nu atunci cand revendica aceste indreptatiri, ci atunci cand, constient ca le are, renunta de buna voie la ele. Or, paradigma drepturilor omului e construita pe modelul pe care sf. Apostol Pavel nu il recomanda: acela ar revendicarilor nenumaratelor noastre indreptatiri …

  12. vida clara spune:

    Biserica e monarhista. Ca si monarhia tace. Tace (oficial), asteptand un dar (plocon)
    pamantesc.
    Subscriu la aceea ca daca concuram la ipocrizie castigam olimpiada.

  13. Adi Rus spune:

    Toata stima d-le Preda pt acest articol.

    Ati mers totusi departe cu expectantele. Eu nu ma astept ca biserica sa vina si sa transeze lucrurile atat de clar pe cat ati facut-o dvs. Sa spuna ca incalcarea statului de drept nu e buna, ca reformele care au implicat taieri salariale au fost necesare si nu pot fi transformate in arme electorale, samd. Ar fi acuzata imediat de partizant. Nu ca nu este partizana, pt ca eu unul o simt partizana, dar cu USL-ul.

    In fine, ce mi-as fi dorit eu de la biserica noastra nationala (care se vroia declarata asa si in texte legislative), privind la evolutia isotrica pozitiva a altor popoare occidentale unde catolicismul si protestantismul si-au jucat perfect rolul, ar fi fost tocmai un indemn la valorile primordiale ale crestinismului. Adica sa iasa cu un mesaj scurt dar clar si strict pe nista ei teologico-morala si sa spuna (poate cu alte cuvinte): “Dragi crestini, fratilor, politicienilor (ca si ei sunt frati crestini cu noi) incetati sa mai provoti ura. Incetati sa mai promovati razbunarea. Incetati sa va mai demonizati adversarii politici. Batalia politica e una iar spiritul si sufletele oamenilor sunt alta. Nu le murdariti. Duceti aceasta batalie politica daca ea trebuie dusa dar fara a calca in picioare valorile pe care Domnul nostru Hristos ni le-a dat.” Ar fi fost suficient. As fi privit-o cu respect. Si poate ar fi si contat pt unii. Apropo, sunt si cativa fosti teologi printre politicieni cum e si dl. Ilie Sarbu, nu? Poate macar pentru ei in al 12-lea ceas ar fi contat.

    Asa, ceea ce face Biserica Ortodoxa acum mi se pare un joc absolut cinic si partizan. De aceea eu continui sa raman la o opinie puternica pe care mi-am format-o in ultimii ani. Biserica Ortodoxa a fost la randu-i atinsa mult pre mult de spiritul lumesc, de mercantilism, lacomie si imoralitate si s-a transformat in ceea ce eu numesc BOR SRL. Nu neg ca sunt insule ici colo de ierarhi inca dedicati celor spirituale. Din pacate insa corpul majoritar al clericilor ortodoxiei romanesti a abandonat spiritualitate. E o constate trista dar e realista si e motivul pentru care eu unul am devenit din credincios, agnostic. Da cred in continuare ca exista D-zeu. Dar mai sunt preotii reprezentantii lui directi asa cum se pretind. Nici vorba! Preotii au ajuns ca si fariseii din vremea lui Hristos. Pretind ca ii slujesc lui D-zeu dar de fapt calca in picioare toate principiile si valorile lui, slujindu-se doar pe ei insisi.

    Ce e trist e ca biserica ar fi putut juca un rol important in progresul nostru istoric. Si chiar a facut-o in trecut. Cred ca mai ales gratie ei suntem azi un popor roman unit. Din pacate conducatorii de azi ai BOR si-au ratat misiunea de a se ridica la inaltimea statutului lor si trebuie sa ne bazam doar pe intelectuali si societatea civila in dezideratul de a vedea si acest popor intrand in randul popoarelor civilizate occidentale. Biserica ne-a parasit. S-a retras in chilia ei pustie dar luxoasa pentru a-si manca mancarurile bune, pentru a-si bea vinurile alese si pentru a-si admira bogatiile de aur si fildes.

  14. Olga Marinescu spune:

    Biserica ştie ce are de făcut şi face, dar foarte mulţi dintre cei care se cred slujitori ai Bisericii, poate, nici măcar, nu ştiu ce au de făcut ca să-şi merite numele de slujitori ai Bisericii.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Radu Preda


Radu Preda

Titularul cursului de Teologie sociala ortodoxa a Facultatii de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Director fondator al Institutului Roman de Studii ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)