joi, martie 28, 2024

BOR e română, nu rusă

Ideea că Biserica Ortodoxă Română este un soi de ”oficină” rusească e falsă istoric. Trebuie să depășim acest clișeu. Nu suntem la nivelul amalgamurilor dughiniste, care au tot atâta bază cât ideea că Sfinxul din Bucegi se vede de pe lună. La noi, creștinismul a pătruns odată cu armata romană. În primul mileniu, limes-ul fiind pe Dunăre, au acționat la noi niște episcopi misionari, numiți și ”episcopi rustici” (horepiskopoi).  După evaghelizarea slavilor, a ungurilor și a altor neamuri războinice, intrate în sedentarizare, actualul teritoriu național a fost disputat, sub raport canonic, între cele două focare ale elipsei: Roma și Constantinopol. Ambele au trimis călugări misionari, spioni, vraci, reporteri și alte vietăți, strămoașe ale dronei. Au apărut, ici colo, nuclee episcopale, centre monastice, notariate. Chiar și după statalizarea principatelor extra-carpatice au continuat pendulările confesionale între papalitate și patriarhia ecumenică de la ”Țarigrad”. Erau și  catolici printre Basarabi. Polonia teutonică, legată sau nu de Marele Ducat al Lituaniei, se făcea simțită în stilistica aulică a Moldovei medievale.

După cum îi scria un titular de Constantinopol cutărui ierarh muntean, ”dogmele nu s-au născut în Carpați”… Corect ! Așa se explică slavonismul liturgic și mitropoliții de import slavo-bizantin, sosiți de la Centru sau din aria sârbo-bulgară. Evident, aceaste influențe ortodoxe, dar neromânești, s-au tot accentuat: stavropighii patriarhale (adică mânăstiri închinate direct la Constantinopol), danii peste danii la Muntele Athos (unde nici azi nu avem drept de cetate nedisputat), dar și influența grecească majoră a domniilor fanariote în limbă, instituții, educație, literatură.

Pe scurt, se cuvine să fim ”difuzioniști”: cultura înaltă, civilizația, igiena, rafinamentul, tehnicile  – toate au venit la noi din altă parte și anume fie prin vestul unguresc (dalmatic și croat, oricum, venețian) fie prin sud-est (Ohrida, Sofia, Belgrad). Abia după ce le-a furnizat rușilor un Voltaire ecleziastic, pe fiul lui Dimitrie, Antioh – a venit și ortodoxia rusă la acest ospăț pravoslavnic. Ne-au legat de ruși sentimentele anti-otomane. Apoi ei s-au dezvoltat mai rapid decât Iașul și Bucureștiul, grație lui Petru, Ecaterinei sau lui Pavel I-ul. Și au început să joace ei rolul de intermediari ai influenței apusene în Țările Române. Dar și noi i-am influențat, măcar prin oferirea unui context mai puțin despotic: neo-isihasmul de la Neamț, hrănit prin ediția venețiană a Filocaliei s-a bazat pe ucraineanul Paisie Velicicovski, refugiat în mai blânda Moldovă. Notez tot aici că și Petru Movilă, temelia bisericii culte, moderne, din Ucraina vremii sale, venea, ca și Antioh Cantemir, tot ca dar al Moldovei către încă necioplita lume slavă.

Chiar dacă boierimea română din secolul XVIII-XIX emula stilul aulic țarist și vorbea, după acel model, franțuzește, ea n-a fost major rusificată mental. Iar Biserica Ortodoxă locală a rămas supusă Patriarhiei Ecumenice, până la dobândirea autocefaliei și ridicarea la rangul de Patriarhie, petrecute odată cu Independența și Marea Unire. Relațiile ecleziastice ruso-române au fost normale până la revoluția bolșevică. Erau țări ortodoxe, de aceeași credință… Turcul și papistașul păreau dușmanii comuni…  E inutil să idealizăm sau să diabolizăm acea realitate: să ne rugăm mai curând de vreun istoric competent (eu știu cel puțin unul) care să scrie – finalmente ! – o istorie serioasă a relațiilor dintre români și ruși: acolo și-ar face loc și voletul bisericesc, atât de important până nu demult…

Oricum ar fi, ideea că BOR e goarna lui Vladimir Putin e, cum anticipam, o aberație de zile mari. După ce Republica Moldova a devenit stat independent, BOR a reactivat la Chișinău Mitropolia Basarabiei, care coabitează dificil cu majoritara Mitropolie a Moldovei, aflată sub jurisdicție moscovită. Și în alte state de succesiune sovietică (Ucraina, Bulgaria) au apărut schisme intra-ortodoxe, ierarhii paralele și conflicte canonice. Relația propriu-zis ”bilaterală” e înghețată: Patriarhul BOR n-a fost la Moscova, nici Patriarhul rus n-a călcat la București (deși e un obișnuit al Chișinăului). BOR rămâne, în cea mai mare parte a ierarhiei, tradiției și vocației sale, o expresie a ”Bizanțului latin”: nu e încolonată la carul revizionismului panslavist.  În plus, BOR are de păstorit o diasporă română occidentală. Aria sa de acțiune misionară corespunde cu ancorajul geopolitic al statului român.

Sigur, nimeni nu-i poate cere Ortodoxiei românești să se rupă de comuniunea dogmatică, canonică și liturgică prin care e legată de suratele sale de la Moscova, Kiev, Sofia, Athena, Belgrad, Helsinki, Varșovia etc. Am însă convingerea – și destule argumente – că BOR înțelege democrația ca pe un element providențial în propria dezvoltare spirituală și nu are nostalgii totalitare. Ar fi de aceea potrivit și legitim să nu amestecăm BOR în ciondănelile politico-mediatice dintre București și Moscova. Personal, sper ca Marea Rusie să redevină, ca în secolul XIX, matricea unei culturi creștine deopotrivă conservatoare și inovatoare. Până atunci însă, să nu confundăm marea tradiție a Răsăritului creștin cu apusul convulsiv al spiritului dictatorial post-sovietic.

Distribuie acest articol

45 COMENTARII

    • BOR e cu poporul. A luat pozitie totdeauna in apararea noastra. A condamnat doctrina lui Dughin si politica rusa de anexare a Bisericii ortodoxe, a facut curat in ograda proprie (o institutie destul de mare ca sa destabilizeze tara daca e corupta), a avut totdeauna pozitii clare fata de problemele acute ale societatii. Numai noua ni se pare ca netul ortodox e prea rusofil. De, clisee invechite!

    • Pe vremea lui Konrad de Mazovia, se pare că el le-ar fi dăruit Cavalerilor Teutoni regiunea Chelmno (Kulmerland) care dpdv istoric era parte a Prusiei (deși denumirea de Pomerania e de origine slavă).

      • In articol e vorba de statul polonez, care a fost in uniune dinastica cu Lituania. Nu e vorba de Prusia cavalerilor teutoni.

        • @ DanT – Cine a citit cartea lui Walter Kolarz – Mituri și realități în Europa de Est, apărută și în traducere românească, n-are nevoie să întrebe nici ce e cu Polonia Teutonică, nici să ofere considerații gratuite despre Prusia. Istoria Poloniei are două dimensiuni, două direcții de dezvoltare, în est, respectiv în vest. Una dintre aceste două dimensiuni poate fi numită ”Polonia Teutonică”. Cine nu a citit nimic pe tema asta, poate fi indignat în continuare.

          • Chiar am cartea asta si am citit-o de cateva ori.
            Kolarz numeste Polonia orientata spre Est Polonia Jagellonica, dupa numele dinastiei lituaniene care a condus Uniunea Polono-Lituaniana in sec. XIV-XVI.
            Iar Polonia orientata spre Vest, catre recuperarea teritoriilor anexate de germani o numeste Polonia Piastilor, dupa numele dinastiei autohtone care a condus in sec. X-XIV. Nu o numeste Polonia Teutonica.
            De ce te bagi in seama aiurea?

  1. „Am însă convingerea – și destule argumente – că BOR înțelege democrația ca pe un element providențial în propria dezvoltare spirituală și nu are nostalgii totalitare.”
    Nu totalitarismul sapa BOR ci coruptia si imoralitatea. Dar este adevarat ca aceasta coruptie e un pas spre autoritarism care la randul lui duce spre totalitarism… cum altfel sa pui pumnul in gura criticilor?.
    Pana una alta toate parohiile se vand in tara asta, BOR se comporta ca si o multinationala cu noi si mai si este scutita de impozite. Este esenta putreziciunii in tara asta. Si ca orice putreziciune se bucura de alte putreziciuni. Exista un traseu al banilor de la biserica la partide care isi asteapta atentia binemeritata de la DNA. Cand vor ajunge primii ierarhi la Rahova atunci vom putea vorbi despre stat de drept. Auch… trebuie aprobarea parlamentului pentru arestarea unui ierarh? Sau a sinodului… ?
    Si-au batut joc de credinta mosilor si stramosilor lor fara pic de rusine. Ca niste faraoni de mucava.

  2. Bineînțeles că BOR nu e ”goarna lui Vladimir Putin”. E doar ”fluierici” – ”fluiericiul popii” din ”Povestea …ulii” de Ion Creangă.

    1700 de ani (de la Constantin cel Mare încoace) ortodoxia a fost supusă (aproape) complet politicului. Umblatul în patru labe, încetățenit de egumenii greci ai „mînăstirilor închinate”, s-a transferat ”ca uns” spre ”A Treia Romă”. Vezi și trădarea lui Calinic Miclescu la 1866.

    Domnu´ Baconschi ! ”Nici așa, nici altminteri”, isn´t it ?

  3. ” Am însă convingerea – și destule argumente – că BOR înțelege democrația ca pe un element providențial în propria dezvoltare spirituală și nu are nostalgii totalitare”

    E foarte posibil, dar viteazul Google poate găsi multe probe ale unor intenţii totalitare exprimate în scris şi (ceva mai puţine) probe ale unor acte de violenţă motivate religios.

    Ierarhia religioasă ortodoxă nu face nimic ca să le dezmintă.

  4. Cam confuz articol, Dle Baconski.
    Ce vreti de fapt sa spuneti ?
    Ca asa cum Biserica ortodoxa Rusa s-a inhamat acum la carul lui Putin, trebuie ca si BOR sa se inhame la carul euro- atlantic din care face parte ( vrind ne vrind ) si ortodoxa Grecie ?

  5. As zice ca biserica, ortodoxa (ca multe altele) … e controlata; atat in plan intern, cat si in plan extern. De mult.De prin 1932..
    In rest nici nu mai conteaza daca este romana, rusa, greaca, armeana..

  6. Domnule Baconschi, recunosc sincer (e Saptamana Mare) ca nu prea mi-ati fost simpatic in ultimii ani – de exemplu, nu mi-a placut expresia „mahalaua inepta” din 2012, si altel lucruri… Dar acum v-ati reabilitat in ochii mei. Felicitari pentu articol!

    • scuzati, cred ca textul dlui Baconschi e bifurcat. In jargonul lui, mahalaua si-a imbogatit alteritatea, e putinista, dughinista etc. De fapt, textul asta e scris mai curand ptr ortodocsii putinisti de pe gandeste.org si activenews mai curand decat ptr antiputinistii antiortodocsi de pe aici. Si oricum, cand iti da intr-una cu cultura inalta si filierele prin care ne-a parvenit, e limpede unde a fixat el mahalaua.
      Sper sa nu va stric postul
      Cele bune

  7. „BOR înțelege democrația ca pe un element providențial în propria dezvoltare spirituală”

    Mda, de asta il recomandau pe Ponta. Ca e crestin ortodox verde de-al nostru :)

    Acuma serios, ce-ar fi s-o lasam mai moale? Ok, BOR nu e pro-rusa, bineinteles. Dar nu e nici fara pata.

    Doamne ajuta!

  8. Poate ca BOR in intregime nu este trompeta Rusiei dar prin randurile ei sunt multi care canta despre Putin ,protectorul ortodoxiei , si despre vestul cel rau famat de care pana la urma ne vom desprinde spre bucuria si implinirea neamului.

  9. Domnule Baconschi,
    cu tot respectul pentru felul in care scrieti, personal raman la parerea ca BOR este doar o alta forma in care se manifesta ceea ce oamenii de rand numesc „mafia”. Nu mai conteaza ca nu e ruseasca sau greceasca.
    Si sa nu-mi spuneti ca BOR participa, fara sa se laude, la ajutorarea romanilor prin contributii la spitale, scoli, alimente pentru nevoiasi s.a.m.d. Si Mafia italiana (Il Sistema – o colectie de famillii mafiote) face absolut la fel. Va rog sa luati sa cititi Gomorrah lui Roberto Saviano. Un account din interiorul sistemului.

    BOR si-a pierdut de mult umilinta, bunul simt, blandetea, patriotismul. Apropo, nu sunt impotriva construirii unei Catedrale a Neamului. Aveam nevoie de una pentru ca suntem singura natiune din estul Europei fara o asemenea cladire simbol. Insa sunt impotriva felului in care a fost facuta adunarea fondurilor si mai ales impotriva felului in care BOR vede poporul nevoias ca o sursa permanenta de venit in conditiile in care statul plateste o mare parte din salariile armatei de preoti romani dintr-un buget care inchide spitale si taie fondurile cercetarii aplicate.

    Oribil, Oribil.

  10. Acesta este motivul pentru care „intelectualii” „de dreapta” nu au reuşit să facă prea mulţi pureci in politică: lucrau toţi intr-o oficină a BOR şi slujeau interesele Bisericii, nu ale cetăţenilor. Când principala grijă a intelectualului e imaginea Bisericii -ciobită de spărgătorii in sutană ai buzunarelor noastre ce se-ntâlnesc pe furiş cu emisarii dughinişti- nu ai cum să obţii voturi şi nici măcar atenţie. Când, în loc să apostrofezi trădătorii din cercurile bisericii care toacă mărunt Occidentul in presa ortodoxă in timp ce se lasă curtaţi de agenţii panslavismului, te iei de un duşman imaginar din publicul larg care, pasămite, ar asocia BOR cu Rusia putinistă, nu obţii încredere, ci repulsie. Ca atare, in virtutea acestor avertismente lansate de intelectualii afiliaţi bisericii, BOR devine şi mai suspectă şi ar trebui să o amestecăm şi mai dihai in ciondănelile noastre cu Moscova. Zic să stăm cu ochii pe ea ca pe butelie.

    • De dreapta sunt – chiar libertarian minarhist, daca e sa ma auto-descriu – dar n-am aface cu BOR-atul, chiar dimpotriva! Sa-si plateasca „the fucking taxes” la fel cum le platesc si eu, sa respecte legile (inclusiv cele privind balangaitul clopotelor la 7 dimineata) si, in general, sa ma mai lase! Ca mi se rupe (expresie consacrata si acceptata de catre moderatori) de „spiritualitate”!

  11. Apreciez în mod deosebit, ţinând cont de sensibilităţile actuale, curajul autorului de a scrie despre rolul unora dintre ţarii Rusiei ca „intermediari ai influenței apusene în Țările Române” dar şi despre Petru Movilă și Antioh Cantemir, ca „daruri” ale Moldovei către „încă necioplita lume slavă”.
    Altfel, cum să fie BOR oficină a bisericii ruse? Biserica rusă e patetică. BOR e doar amuzantă. :)

    • BORusa se vede in cateva manastiri si biserici aurite unde canta coruri superbe care se plimba prin lume si inregistreaza CD-uri. Practica religioasa in Rusia e 2%. Satele se depopuleaza, bisericile se degradeaza, nu sunt preoti. Majoritatea NU sunt botezati. Musulmanii din fosta urss practica religia si vor devini inevitabil majoritari. Probabil ca Providenta lucreaza si prin BORusa, dar sefii ei cu putere de decizie se ocupa de politica ‘duhovniceasca’ a lui Putin, ca sa anexeze conservatorii.
      Asa ca BORomana trebuie sa isi respecte rolul de ghid spiritual, sa indrume, sa explice sforariile, sa nu lase credinciosii sa fie sedusi de latura conservatoare a propagandei lui Putin. Nu trebuie ca BORomana sa sustina oficial o pozitie a BORuse. E suficient ca priveste pasiv la instrumentarea valorilor ortodoxe si nu denunta manipularile. Isi pasaseste turma si o lasa prada lupilor imbracati in haine de oaie.

    • Data diferita a sarbatorii de Pasti,intre catolici si ortodocsi,nu provine de la calendarul gregorian sau iulian,ci de la pozitia Lunei fata de Constantinopol si Roma,la o data consecutiva echinoctiului de primavara+cateva mistere doar de ei stiute :)

    • In familia mea sunt catolici de ambele rituri, latin si bizantin, si ortodocsi. Nu am avut niciodata vreo problema cu data Pastelui. Nu e nimeni dogmatic. Daca cineva inca tine post, se tine cont de asta. Nu e greu. E chiar mai simplu. Daca datele sunt diferite se poate sarbatori la mai multe familii si nimeni nu va avea impresia ca la unii se merge si la altii nu. Nu data Pastelui e problema.

  12. A ajuns manipularea la nivel de arta.
    „Sute de ani românii au fost, cel puțin indirect, stăpâniți de turci; niciodată, însă, în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuțiune limba și naționalitatea română. Oriunde românii au căzut sub stăpânire directă sau indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice”.”
    —Mihai Eminescu

  13. va contrazic in doua privinte:
    1. Analizind NUMAI dpdv istoric, va puteti insela. Nici intre B. O. Greceascas si cea Rusa nu a fost mare dragoste. In schimb, Grecia si, deci, si BOG este tot mai apropiata de Moskova. Ideea unei mari puteri ortodoxe, un al Treilea Rim (la Moskova) este tot mai drag bisericilor narionale. Vad si ele ca e greu fara un ajutor decisiv din partea Statului si o unitate de stil „catolic” Multi vad in asta singura salvare in fata „imperioarismului occidental”, a ideilor homosexuale, de libertatea toata si chiar „ateism” occidental.
    2. Nu putem vorbi despre „actiune misionara” ortodoxa – cu atit mai putin ortodox romana! Nici nu stiu cind auavut loc ultimele activitati misionarice ale BOR, incericnd sa faca prozeliti (cu exceptia acestor ultimi ani, cind o fac la nivel de scoala primara!). Acest fapt mi-a fost cormat de multi preoti ajuns in Canada, desi ei se considera in „:misiune” Nu fac munca misionara, ci se marfginesc sa PASTREZE numarul de crestini ortodocsi romani la un nivel „rezonabil”, impiedicindu-i sa treaca la lte denominatii crestine (mai ales neo-protestantism). Apropos., si in America exista o biserica „ortodox romana” in subordinea directa a Patriarhiei de Moskova!

    • @sanis,perfect de acord!
      Nu se poate analiza atitudinea prezenta a BOR prin prisma istoriei crestinizarii Romaniei,sau a pozititiei pe care biserica ar fi avut-o fata de Mama Rusie la un moment sau altul din istorie,fie ea si recenta,e absurd!

  14. BOR este o mafie nedemna de stima din absolut nici un punct de vedere.

    In vremea extremelor de dreapta nu numai ca a colaborat dar a si furnizat soldati (adica ucigasi) armatei legionare a „Domnului” ortodoxo-pro-nazist. A furnizat pina si un prim ministru dictaturii carliste, in persoana lugubra si scaldata in toate apele murdare ale istoriei, „patriarhul” Elie Cristea zis si Miron.

    In vremea extremelor de stinga a colaborat, a colaborat, a colaborat, a colaborat. A distrus, a mintit, a furat posesiunile altor culte, a distorsionat si batjocorit cuvintul bibliei, a pupat papucul Diavolului, cu o osirdie fara limite si fara rusine.

    Sub inteleapta conducerea a tovarusului Ilie Ciobotea, mafia BOR s-a dedicat mai mult tilhariei organizate decit crimei care era deja parte din traditia seculara BOR, cu un oportunism atit de evident, de nepatriotic, de hraparet si de incontestabil, incit insusi faptul ca un articol clamind ca „BOR nu este o oficina ruseasca” inseamna, ironic, ca BOR asta este.

  15. @geo
    Data Pastilor e legata de prima duminica urmatoare lunii pline de dupa echinoctiul de primavara si dupa pastile evreilor. Pt ca in 1924 nu toate Bisericile ortodoxe au adoptata calendarul indreptat, ca sa nu fie despartire intre diferitele Biserici ortodoxe nationale, s-a stabilit ca toate Bisericile sa sarbatoreasca Pastile dupa calendarul vechi, neindreptat. De aceea nu avem intotdeauna Pastile deodata cu celelalte confesiuni crestine. Din pacate… dar nu asta e problema BOR, nu?

  16. „Am însă convingerea – și destule argumente – că BOR înțelege democrația ca pe un element providențial în propria dezvoltare spirituală și nu are nostalgii totalitare.”

    Dacă începem cu istoria, vom observa încet-încet că BOR are o mare problemă cu respectarea propriilor reguli şi cu sancţionarea celor care-şi fac de cap. Există numeroase izvoare care amintesc de preoţi suiţi în vârful dealului, încercând să aducă ploaia; alţii, adepţi ai unor convingeri pre-creştine sau, pur şi simplu, necreştine, şi în final, avem escrocii şi cei lipsiţi de orice motivaţie în a-şi îndeplini „fişa postului”.

    Poate că instituţional vorbind, nu există o colaborare cu BOR (rusă), dar dacă dacă biserica românească – pardon, liderii ei – ar înţelege democraţia, nu ar mai exista preoţi cu convingeri, trecute sau prezente, legionare ori foşti colaboratori ai Securităţii, ca să nu mai vorbim de lachei agăţaţi de politicieni cu ceva influenţă la nivel înalt. Ar fi trebuit să fie expulzaţi aproape imediat, la fel ca evazioniştii, oportuniştii, pedofilii şi hoţii ascunşi în sutane şi în spatele unui zâmbet tembel. Democraţia nu poate exista şi nu se poate consolida într-o societate lipsită de reguli sau într-una care doar mimează respectul faţă de lege şi chiar bunul simţ.

    În final, aţi rămas cu convingerea că BOR e inocentă, ori în orice instanţă, convingerea trebuie să se mărginească la importanţa adevărului, nu la partizanat. Cine poate şti ce legături există între cele două BOR? Istoria pe care o invocaţi ne oferă suficiente precedente cum că ar putea exista, după cum chiar dvs. arătaţi prin acelaşi tip de argumentaţie. Eu propun un audit, fiindcă tot primeşte bani de la stat. Cine se încumetă: ANAF-ul, Corpul de Control al premierului sau Curtea de Conturi (:D)? Eventual, DNA, care este mai profesionistă? Chiar aş fi curios, mai ales că am avea dovezi indubitabile, nu „convingeri” adormitoare.

    Sărbători fericite!

  17. Daca BOR e „romana” atunci e si mai grav.
    Inteleg sa distrugi un popor pentru ca nu faci parte din el, si asa o cer interesele.
    Dar sa iti bati joc de o natiune pur si simplu din egoism…
    BOR e o piatra de moara la gatul nostru. BOR , nu crestinismul.

  18. BOR e coada de topor a poporului roman. Nu ma leg neaparat de trecutul ante-BOR cu interzicerea cartilor in limba romana, opozitia la alfabetul latin, blestemarea revolutionarilor de la 1848 de catre arhimandritul Bucurestilor, de „revolutia” anti-unionista de la Iasi condusa de mitropolitul Moldovei in 1863, de posesia de robi a manastirilor din Tarile Romane, de Marea Tradare Ortodoxa de la 1919 la care a luat parte si primul Patriarh BOR, ca e de ajuns sa ma leg de colaborarea stransa dintre BOR si legionari, dintre BOR si comunisti, dintre BOR si mafia politica de azi! BOR nu s-a sfiit sa primeasca cadou bisericile greco-catolice de la comunisti, biserci pe care nu le-a returnat niciodata, nu se sfieste sa primeasca banul furat de mafiotii din politica romaneasca, ban furat de la stat, ca mafiotii foarte rar dau din banii lor.

  19. Hmmm… Nu cred ca se poate albi prea usor imaginea B.O.R. Ca si partidul pe care-l sprijina, este o organizatie macinata de imoralitate, care se incapataneaza sa creada ca-si poate pune vorbele in alta parte decat faptele si ca „prostimea” este nevoita s-o accepte asa cum e.

    Se tot vorbeste despre „razboiul hibrid”, pe care-l duce Rusia impotriva Vestului, impotriva statelor care adera la „filosofia” Vestului. Pare din ce in ce mai evident ca una dintre armele acestui razboi este sprijinirea coruptiei in organizatii cu larga reprezentare si infiltrarea acestor organizatii, in scopul dizolvarii capacitatii de analiza corecta si de reactie sanatoasa. Daca admitem ca Rusia si-a intins tentaculele si in Romania si ca s-a folosit de coruptia din anumite organizatii cu mare influenta in randul populatiei, nu-mi pare deplasat sa gandim ca B.O.R. si P.S.D. ar fi putut fi tinte predilecte si ca aceste organizatii ar putea fi infiltrate masiv, astazi. Mai ales ca cele doua organizatii par a se intelege foarte bine, una cu cealalta.

    Propaganda e ca apa de colonie – chiar daca miroase frumos, poate cel mult masca o curatenie indoielnica. Dar nu poate sa curetze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Teodor Baconschi
Teodor Baconschi
După un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), a urmat studii post-doctorale la New Europe College (București, 1996). A fost director al Editurii Anastasia (1995–1996), apoi redactor-șef în TVR (emisiunea Viața spirituală, 1997). În 1997 a intrat în diplomaţie, fiind, pe rând, ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta și Republica San Marino (1997–2000); director general în Ministerul Afacerilor Externe (2001–2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002–2004); secretar de stat pentru afaceri globale (MAE, 2004–2006); consilier prezidențial (2006–2007); ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco (2007–2009); ministru al afacerilor externe (2009–2012). A fost distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della solidarieta italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România). Publicații, sub semnătura de autor Teodor Baconsky: Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Desclée de Brouwer, Paris, 1996 (Râsul Patriarhilor, Anastasia, 1996; Humanitas, 2008); Iacob şi îngerul, Anastasia, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, Anastasia, 1997; Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, Curtea Veche, 1999; Roma caput mundi (împreună cu Horia Bernea), Humanitas, 2000; Pe ce lume trăim, Editura Pro, 2004; Insula Cetății. Jurnal parizian, Curtea Veche, 2005. Despre necunoscut, Humanitas, 2007; 111 incursiuni în Cotidianul românesc (ilustrații de Devis Grebu), Curtea Veche, 2009; Bisericile de lemn din Maramureș (album UNESCO), 2010. Sub semnătura Teodor Baconschi: Creștinism și democrație, Curtea Veche, 2011; Legătura de chei. Mărturii diplomatice (în dialog cu Armand Goșu),Curtea Veche, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro