joi, martie 28, 2024

Brâncuşi Mărturisitorul

Abia zilele acestea mi-a căzut în mână albumul ,,Brâncuşi – sculptor creştin ortodox”, semnat de Patriarhul Daniel. Cu toate că altădată, prin anii 90, a deschis cu aplomb metropolitan marea expoziţie ,, Filocalia”, mi-a fost greu să mi-l imaginez acum, ca Patriarh, glosând riscat şi înalt asupra persoanei şi artei marelui sculptor. Fiindcă, fie şi ubicuu recunoscută, valoarea artei lui Brâncuşi n-are încă stabilitatea plinită, aşa cum o au, bunăoară, Michelangelo, Donatello sau Bernini… În plus, dacă mulţi o consideră efigia modernităţii, destui o ţin încă de ,,modernistă” ! În aceste circumstanţe controversate ale culturii recente şi într-un moment de efectivă prăbuşire a sistemului de valori al României, şi nu numai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ,,bate cu pumnul în masă” şi trimite lumii româneşti şi, implicit, lumii actuale, un text incitant, simbolic, cu un puternic impact istoric, care cheamă grabnic la reaşezarea valorilor spirituale fundamentale. Mă miră faptul că acest gest capital al Patriarhului n-a fost imediat sesizat de opinia publică, comentat de elita intelectualităţii şi răspândit mediatic. Nu l-ar fi făcut Patriarhul, dacă n-ar fi fost convins, pe de o parte, că riscăm ca răul înteţit să ne arunce, şi pe noi şi pe alţii, în neantul indiferent al istoriei şi, pe de altă parte, pentru a atrage atenţia, că principala cauză a acestui rău endemic este criza axiologică de peste tot, iar la noi, răsturnarea fără precedent a valorilor, similară unei catastrofe etrusce ! Când eşti Patriarh, orice ai scrie, fie şi eseu, reprezintă automat un eveniment pastoral şi misionar adresat nu numai B. O.R- ului ci, implicit tuturor Bisericilor şi întregii lumi a credinţei şi culturii.
Şi iarăşi, nu l-ar fi făcut Patriarhul, dacă n-ar fi cunoscut şi leacul : în cartea-album, textul lasă să se înţeleagă clar că singura soluţie viabilă este blocarea crizei : potrivit Patriarhului, asemenea împrejurări-limită induc nevoia urgentă de a ,,fixa la definitiv” o valoare –reper, aptă să institue un sistem de referinţă şi un referent majuscul, în stare să pună ordine în toată suflarea românească şi a întregii lumi a credinţei.

Tactic, lucrarea Patriarhului reprezintă  în sine un model de pledoarie publică pentru neasemuirea persoanei şi artei lui Brâncuşi, text care îşi atinge scopul ca punte verbală preocupată să lege şi să orchestreze cât mai eficient trei partituri : aforisme ale lui Brâncuşi, citate din declaraţiile şi studiile unor nume mari convocate şi tropare liturgice milenare ale Bisericii Universale, aşa cum le-a păstrat creştinismul răsăritean. Pe tot întinsul acestui document – fiindcă nu va lipsi mult şi despre acest text patriarhal se va vorbi de acum înainte, ca despre un important document – sunt folosite abundent şi ingenios fragmente din scrieri semnate de zece personalităţi : Mircea Eliade, Barbu Brezianu, Ionel Jianu, V.G. Paleolog, Carola Giedeon Welcker, Calinic Argatu, Constantin Zărnescu, Dan Bota şi Alexandru Buican. Graţie numeroaselor punctări memorabile ale Patriarhului, precum şi originalei Sale strategii expozitive, înţelepciunea sentinţelor laice şi taina stihoavnelor ecleziale îşi găsesc laolaltă punctul de fugă, în duhul patristic a teribilelor aforisme ale marelui sculptor. Aceste apoftegme ţărăneşti, neverosimil culte teologic, reaşează credinţa dreaptă, în adevărata sa perspectivă universală, una şi nedespărţită, a tradiţiei ancestrale a ţăranului român. Forma credinţei lui Brâncuşi, pentru cei ce vor s-o vadă ! este însăşi forma operei lui – icoană a credinţei, fixată şi ea ,,la definitiv”, prin CRATIMA de la Târgu Jiu : Poarta Sărutului, care uneşte şi, concomitent, ,,osebeşte” Masa Tăcerii şi Coloana  Infinitului. Nu mi se pare ,,hiperbolic” să afirm, că această asumare făţişă a persoanei şi creaţiei unui artist român de talie universală, de către Biserica Ortodoxă Română , prin vocea Întâistătătorului Acesteia, să poată fi considerată, măcar în principiu, ca fiind una şi cu a Bisericii Una, după care nădăjduieşte toată suflarea credinţei bisericeşti autentice. Mai devreme sau mai târziu, textul Patriarhului va deschide cale persoanei lui Brâncuşi , monahismului ei ascuns, să ia loc în strana Mărturisitorilor prin viaţă şi prin operă, alături de Rubliov, sublimul monah deja canonizat de Biserica Pravoslavnică Rusă…

Amin.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Este asta o parodie cumva? Intreb pentru ca mi-l aduc aminte pe dl. Dumitrescu cel real, din anii ’90, ca pe un om capabil de coerenta, in afara verbiajului bisericesc rusificat, osificat si fosilizat in suficienta.

    Genul acesta de proslavire in fata unui om (de)cazut, vremelnic si ignar, chiar si daca poarta acesta un titlu bisericesc de tot risul („prea fericitul”) imi aduce aminte de omagiile din epoca de trista amintire. Ca sa mai si scrii nu numai „Patriarhul” cu majuscule dar si pronumele nevinovat „Sale” de parca ar fi vorba de Profetul Mahomed, nici macar Vadim Tudor nu a impins proslavirea prosternata a Fiicei Cele Mai Iubite A Poporului atit de departe.

    Tonul de predica incropita la un pahar nu il ajuta nici pe autorul recenziei nici pe autorul recenzat (daca a lui va fi fiind „opera”, intr-o vreme in care „autoratul” de tip Ponta este la moda in mult-cinstita cultura ortodoxa).

    Cit despre Brancusi, nu are el nevoie de „stihoavnele” (ce hidos, ce cacofonic barbarism slavizant) „preafericitilor” pe cale de a ingropa Romania in coruptie si primitivism. Poate ar zice, daca ar trai: fereste-ma Doamne de admiratori, ca de detractori ma feresc si singur.

  2. Fara a stapini ,,reguli” ale analizei si criticii de arta, pot spune ca Brincusi a facut pasul firesc in arta, de la exprimare ,,fizica” (cu intreaga evolutie de la figurile de animale din pesteri), catre cea esentializata in oul originar, zborul sau filiatia neamului inteligibila din Coloana Infinita.Nu vad ce amestec si transpunere religioasa poate avea opera lui Brincusi, care exprima laic si esentializat (abstract), conceptii, ,,stari” sau fenomene naturale trecute prin ochii omului si imortalizate in piatra sau bronz.Mi se pare ca ,,religizarea” oricarui act ,,laic” cum este arta lui Brincusi, nu prea are ce cauta aici, decit pentru a extinde amestecul BOR in tot ceeace ne inconjoara…

    • Intru totul de acord cu dumneavoastră. Opera lui Brancusi nu poate fi asimilată de acest C.A.P. numit BOR dintr-un prim motiv că BOR NU ARE calitățile spirituale si intelectuale ca să-l ințeleagă/recepteze/integreze pe Brâncusi.
      Brâncusi este un fenomen mult prea complex, dacă imi permiteți , este manifestarea unul fenomen, a unei stari de existență atemporală. Cred că in cazul lui Brâncusi, trebuie să incepem prin A-SIMȚIRE cum atât de frumos si adânc spunea Vasile Lovinescu.
      Nu te poți apropia de Brâncusi ca si cum te-ai duce la un vernisaj monden. Ori asta face BOR. Oare de ce face asa? Pentru că BOR nu are nicio conexiune cu civilizația ancestrală a acestui pământ, pe când Brâncusi ESTE reprezentantul autentic al acestei civilizații multimilenare.
      BOR s-a mărginit să profite , intotdeauna oneros de valorile reale. La urma urmei BOR este un SRL politic . Nimic mai mult.

  3. Bună seara! Aici e Contributors, per l’amour di Dieu?!
    …..
    Nu?! Ce spuneţi că e?
    ……
    Revista culturală „Apoftegma Stihoavnelor Intâistătătoriceşti”?? Parol?
    ……
    Ei… atunci eu mă duc. Scuzați, pardon, bonsoar!

  4. Şi eu care credeam că lu’ Vlădica aia cu trafaletu’ i-a fost învăţătură de minte… Cine se pregăteşte? Henri Coandă? :)

  5. De ce-ar fi Brancusi un sculptor crestin -ortodox? Pentru ca a fost paraclisier in tinerete? Pentru ca, in drumul spre Paris, ala pe jos, a fost tratat de maici? Sau pentru ca, ajuns la Paris, slujeste , tot ca paraclisier in Biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil,.o vreme? Asta conteaza? Dar opera? Il „califica” ? Nu cred…a fost mai degraba un om extrem de talentat, care a inteles dumnezeirea in felul lui. Alta…
    „M-am sacrificat intotdeauna pe mine insumi. Mi-am lasat dalta si ciocanul si am slefuit materia cu propriile-mi maini. Mi-am lasat sculpturile sa se joace cu cerul si cu oamenii, dovedind lumii ca este cu putinta o sculptura a focului. Libere, ele erau mereu altfel iubite de oameni, ele insele mereu altfel iubind. Dar operele nu ajung niciodata la o desavarsire completa, pentru ca insasi materia nu este desavarsita.”
    „Iubesc tot ceea ce se inalta. Pasarile maiestre m-au fascinat si nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodata. Eu nu am cautat, in toata viata mea, decat esenta zborului! Eu nu creez Pasari, ci zboruri.”
    „Arta trebuie sa odihneasca si sa vindece contrarietatile interioare ale omului. Ea are aceasta misiune terapeutica: sa ne amintim de acel „catharsis” aristotelic. O sculptura desavarsita trebuie sa aiba darul de a-l vindeca pe cel care o priveste. Arta trebuie sa apropie, nu sa indeparteze, sa umple, iar nu sa sape prapastii in bietele noastre suflete… si asa destul de rascolite de intrebari. In Arta nu exista straini.”
    Dupa mine a fost un taran, da, a simtit pamantul, natura, cum doar un taran visceral poate sa o faca. A iubit natura, dumnezeira ei, a iubit femeia, a fost cu siguranta „atins” de „duhul sfant” numit talent, autentiicitate si sinceritate. Nu a vrut sa creasca in umbra lui Rodin, cine ar fi refuzat? a vrut sa fie el insusi. Si a reusit.
    Acum este „arestat” ca fiind sculptor crestin-ortodox. Nu, a fost un roman, un taran ne-rusinat de taraniia lui, dumnezeirea lui este si a noastra, oricum am fi, prin bucuria si fiorul pe care ni-l transmit clipele in care-l intelegem. Care nu-s multe, sa fim sinceri. „In Arta nu exista straini”…de ce-ar fi fost, chiar el, el un strain, pentru altii? Ce relevnata are ca privitorul este un catolic sau un budist? Cand il simti avem acelasi dumnezeu…asta e minunea.

    • Ptr ca dogma intezice expres sculptura, cf. poruncii ”sa nu-ti faci chip cioplit”. Este, eventual un ortodox, a carui meserie era cea de sculptor. ”Sculptor ortodox” este o mica manipulare a l`orthodoxe care insinueaza ca sculptura sa este „ortodoxa”.

      • Ma gandeam cam ce-ar zice credinciosii daca in parcul din fata catedralei neamului ar da peste chipul cioplit al „Printesei X”, o lucrare crestin-ortodoxa, nu? Si Patriarhul sa le explice ortodoxia din lucrare.
        Asta ca sa fim rai…

    • Aveti dreptate, orice om care creeaza ceva si e atat de absorbit incat se retrage din lume are ceva divin. Fie el artist, inginer sau cercetator. Fie el si agricultor. In plus Brancusi s-a balacit toata viata in morala ortodoxa la fel cum s-a balacit si in fufele din Montparnasse cu Modigliani de pilda, spaima Parisului. Dar a fost un mic ascet in Paris, per total, e adevarat si si-a celebrat tzaranoshenia. El a fost un taran universal, nu un sfant universal, decat in masura in care un taran universal ar fi un sfant universal. Ar fi motive, taranul adevarat se scoala la 5 si se culca frant, si in timpul zilei are grija de gradina domnului (fie el Dzeu sau boier).

      • Aaaa, nu! Taranul are altceva, nu conteaza ora la care se scoala si nu e musai sa fie frant. Asta nu e viata, si trebuie depasit acest cliseu. Nu e un chin sau o jertfa sa fii taran. In fond esti liber sa fii ce vrei, poti alege.
        Altceva e insa important: legatura cu pamantul, cu animalele. Esti mai aproape de dumnezeu, oricare ar fi el.Nu poti sa minti, sa te fofilezi, sa nu vezi. Nu tine.
        Carnea nu se naste la supermarket, trebuie sa iei viata unui animal, sa te uiti la el cum moare ( suntem in sarbatoarea Pastelui…cati au „incercat” vreodata sa taie un miel? Sa te uiti in ochii lui si apoi sa-i tai beregata? E ceva groaznic, eu n-am putut niciodata sa fac asa ceva, imi face rau…stiu, e o ipocrizie) Nici cu pamantul nu merge…apa nu s-a „nascut” la robinet, trebuie sa forezi o fantana, sa dai de apa( ea insasi este o minune, doua elemente care ard se compun in „ceva” care stinge focul, nu?) sa o scoti, curata si rece, numai buna de baut.
        Te minunezi apoi, in fiecare zi, de formele si culorile pe care le intalnesti in „salbaticie”, acolo unde nu calci pe asfalt. Cate vietati traiesc fara sa stim de de ele, intr-o varietate de forme si culori pe care am uitat sa le bagam in seama.
        Brancusi nu a uitat, ba chiar a trecut dincolo de forma, ciudat, prin forma! A sculptat simtaminte. De aceea Coloana fara de sfarsit nu este „scula lui Tataresecu” si nici Printesa X un falus…
        Ne-am rupt de lume, credem ca dumenezeu este in biserica, oricare ar fi ea. In biserica „noastra’, care e mai cu mot decat altele, nu?
        „Sorin Dumitrescu face o diferenţă între cultură şi cultura Duhului Sfânt (după o expresie a lui Rafail Noica). După cum a afirmat în studioul Adevărul Live, vede în cultură ceva decăzut, un produs al catolicismului. „Catolicismul a dat numai cultura şi sectele. Cultura a apărut când a fost dată la o parte icoana, cultura Duhului Sfânt.”, a spus pictorul Sorin Dumitrescu”
        Si atunci cand apare harul, talentul de a trece dincolo de forma, de ce este musai sa-l legam de o biserica? OK, dl. Dumitrescu este un pictor crestin-ortodox, opera D-sale il defineste cu siguranta asa, (mai ales ochii, poti spune ca picteaza priviri…ahhm, crestin-ortodoxe?), dar de ce ar trebui sa-i inregimentam si pe cei care nu au avut nicio treaba cu asta?
        Da, Brancusi este un Marturisitor, dar nicidecum unul crestin-ortodox. Este un Taran-Marturisitor, neinhibat si sigur pe el ca nimeni altul.
        P.S. De mirarea, totusi, ca Patriarhul s-a bagat intr-o asemnea „lucrare”.
        „Tactic, lucrarea Patriarhului reprezintă în sine un model de pledoarie publică pentru neasemuirea persoanei şi artei lui Brâncuşi…” Daca articolul s-ar fi rezumat doar la acest aspect …

  6. Continuati, continuati! Dupa Eminescu, Eliade, Stanescu si Brancusi, cine mai urmeaza? Panait Istrati? Cartarescu? Mircea, nici nu stii ce destin de „scriitor ortodox” ti se pregateste!

    Am incheiat acum doua saptamani cartea maestrului Sorin Dumitrescu, „Chivotele lui Petru Rares…”, uluitoare prin perspectivele unor noi interpretari privind manastirile cu fresce exterioare din nordul Moldovei si frumusetea limbii in care aceste descoperiri sunt oferite publicului. Am un mare respect pentru artistul crestin Sorin Dumitrescu, insa – imi exprim aici opinia personala – nu cred ca merita sa sustina intreprinderea „riscata” a Patriarhului Daniel de a „descoperi” in arta lui Brancusi o arta (exclusiv) crestina. Din simplul motiv ca este mult mai profunda si atinge un orizont de universalitate pe care crestinismul – din pacate sau din fericire – nu l-a atins in arta sculpturii. Nu ma refer la universalitatea mesajului crestin, ci la plastica crestina.

    Cred ca asemenea „anexari” ale unor scriitori si artisti din galeria marilor sau mai micilor clasici constituie o eroare. Incercarile caznite de a comprima intr-un pat al lui Procust creatii cu semnificatiii ce exced lumea crestin ortodoxa nu fac bine nici acestor creatii si nici ortodoxiei.

    Dar, e Pastele si e cazul sa lasam asemenea polemici unor analize mai tihnite.
    Hristos a inviat!

  7. Astept cu nerabdare „Celibidache Marturisitorul”.
    Nu neaparat de Craciun si nici neaparat de Sorin Dumitrescu. Sa dam sansa unui muzician sa se alature corului ecleziastic.

    • Nu merge… Celibidache era interesat in filozofii orientale, Zen etc….

      Mai degraba vor scrie „maestrul” Dumitrescu si cu „odios-de-fericitul” un text de excomunicare sumara si definitiva a sectantului blasfematoriu Celibidache, pentru ca noi, saraci dar demni, in dulcea noastra si singura adevarata religie, intre Gradina Maicii Domnului si iadul indracitilor – care cuprinde tot ceea ce nu este pur ortodox – nici purgatoriu n-avem. (-:

      Probabil ca nici buimacitor-de-fericitul nu s-a putut bucura prea mult de encomiasticele tribulatii, de vreme ce e prea ocupat zilele astea cu vinzarea „sfintei lumini” en detail in lantul de Buticuri BOR.

  8. In istoria psihanalizei a ramas drept cea care l-a salvat pe Freud si pe familia acestuia de la persecutia nazista, cumparand de la germani pe un pret piperat dreptul de viza pentru plecarea acestuia in iunie 1938 din Austria. In Europa, Marie Bonaparte s-a implicat in fertila activitate artistica, literara si filozofica a inceputului de secol XX. Ea a fost modelul dupa care Brancusi a sculptat „Printesa X“ in 1919, opera scandaloasa la acea vreme pentru interpretarile posibile.

    Una dintre aceste interpretari se leaga de forma falica a sculpturii, ce amin­teste de preocuparile printesei si de obsesia ei de a atinge orgasmul. Foarte bogata si preocupata mai curand de ana­liza evenimentelor decat de implicarea in acestea, Marie Bonaparte prefera sa traiasca pe toata perioada razboiului in Africa de Sud, unde scrie, scrie, scrie.

  9. După ce l-a recuperat pe Ștefan cel Mare (și Sfânt, deși era un fustangiu fără pereche și băutor de seamă) mai rămâne ca BOR să îi recupereze și pe Ion Creangă ba și pe Ion Luchian-Mihalea ca să fie jocul complet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Dumitrescu
Sorin Dumitrescu
Artist plastic roman, presedintele Fundatiei „Anastasia” si directorul Editurii „Anastasia”, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române din 2006.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro