Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

“Ca să nu mor bou”

Gabriel Liiceanu iunie 10, 2014 Cultura, Opinie, Societate/Life
142 comentarii 46,601 Vizualizari

Alexandru Dragomir era cu șapte ani mai tânăr decât Noica. A murit în 2002. În 1942-1943 a fost doctorand al lui Heidegger la Freiburg. Era un „răsfățat” al profesorului. După 1947 nu s-a mai îndeletnicit niciodată la scenă deschisă cu filozofia. A preferat tot soiul de travestiuri profesionale: a fost sudor la „Industria sârmei” și și-a sfârșit „cariera” ca economist la „ISCE Exportlemn”. A ratat „de puțin”, în 1959, arestarea în „lotul Noica-Pillat”. Filozofia a transformat-o într-o afacere particulară, practicată cu asiduitate după orele de serviciu și apoi, fără graniță de timp, după ce a ieșit la pensie.

Dragomir era singura „instanță” de care Noica „se temea”, singurul căruia-i dădea textele înainte de publicare și de ale cărui observații ținea cont. După moartea lui Noica, în 1987, Sorin Vieru, Andrei Pleșu și cu mine, rămași „orfani”,  am fost „preluați” de Alexandru Dragomir (după o vreme ni s-a alăturat și Horia Patapievici). A început să facă cu noi „seminarii private” sau să ne țină prelegeri despre „crase banalități metafizice” (despre uitare, despre bărbat și femeie, despre autoînșelare, despre greșeală, despre trezitul de dimineață, despre istorie, despre firul de praf, despre progres, despre „ținutul urâtului-scârbosului”, despre bătrânețe, despre talent, despre minciună…) Cunoștințele lui de filozofie erau de prim ordin. Cita pe de rost din filozofii greci și germani cu trimitere la pagină. Dar părea că nu are obiceiul să scrie și că nici n-ar fi scris vreodată un text destinat publicării.

Într-o dimineață (era după 1990), ducându-mă la el acasă, pe strada Arcului, l-am găsit cu un caiet pe măsuța de lucru. „Aha, deci scrieți!”, am strigat triumfător, ca și cum l-aș fi prins făcând ceva necurat. „Și atunci de ce nu publicați?”, am continuat. – „Pentru că nu mă in-te-re-sea-ză!” – „Atunci de ce scrieți?” – „Nu scriu, în sensul în care înțelegi dumneata asta. Îmi iau note. Notez. Scriu pentru mine.” – „De ce?” – „De ce? Ca să înțeleg. Ca să nu mor bou!”

E cu putință dialogul?

Alexandru Dragomir mi-a dat primul senzația întâlnirii cu acel tip uman care își propune, cu o tenacitate programată și socotind că asta e suprema îndatorire a omului, să înțeleagă lumea cu mintea lui. De aceea își începea ziua cu o lungă plimbare prin piața de idei a omenirii. Dar cum poți alege, după ce ai vizitat o bună parte din tarabele culturii, exact acele idei care, strânse într-un ghem al minții, te fac să ajungi la o înțelegere care e mai aproape de adevăr decât de o erudiție găunoasă sau de o năroadă bătaie de câmpi? Noica avea un recurs prompt la delirul speculativ. Dragomir, la obligația morală de a înțelege lumea curățind în prealabil mintea care judecă de prejudecățile ei, dar deoptrivă de patimile sufletului și de trufiile eului. A sta pe gânduri în fața fiecărui gând, a nu lua de bună nici o afirmație primită de-a gata, a căuta la tot pasul demarcația fină dintre „a ști” și „a nu ști” erau pentru el elementele obligatorii ale unei diete spirituale sănătoase. Dragomir a fost ultimul (sau primul?) om de cultură de la noi preocupat de aflarea unui răspuns la întrebarea „ce înseamnă a gândi?” și de practicarea gândirii în puritatea actului ei.

Am să dau un exemplu. Dragomir și-a pus problema condițiilor în care e cu putință un dialog. Socrate fusese primul individ din specia noastră care fixase regulile lui „a sta de vorbă” cu un scop bine precizat. Este nevoie, le spunea el celor cu care intra într-o discuție, să ne întâlnim, după ce ne-am pus eurile în paranteză și am uitat de „dreptatea fiecăruia”, într-un loc aflat mai presus de noi și care ne înglobează pe toți. Condiția dialogului era atingerea acelei regiuni impersonale a spiritului, numită logos, „rațiune”, în care singurul lucru important e adevărul. Cei ce dialogau semănau cu o ceată de vânători cărora vânatul, odată capturat, le aparținea tuturor. Dar dacă e așa, se poate discuta cu oricine? Se poate porni la vânătoarea regală a adevărului cu vânători care, la plecare, au deja propriul lor vânat în desagă? Nu cumva există oameni blocați într-o prezumție de cunoaștere care îi face inapți pentru căutarea liberă a adevărului?

Cu aceste întrebări în minte, Dragomir ne-a făcut într-o zi inventarul categoriilor umane cu care dialogul nu e cu putință. Iată-l: „Clerul de orice religie, dar sigur cel ortodox. – Comuniștii și extrema dreaptă. – Posesorii adevărului. – Fanaticii de orice fel. – Proștii care se cred deștepți. – Mincinoșii.”

Câte feluri de „a fi bou” există?

Pentru a afla ce trebuie să facem „ca să nu murim boi”, trebuie mai întâi să acceptăm că, oricum, ne naștem așa. Dar ce-i de făcut mai departe? Cei care ne poartă o vreme de mână (școala, familia etc.) nu reprezintă întotdeauna o garanție că vom ajunge să ne așezăm în viață pe picioarele noastre. Educatorii buni sunt la fel de rari ca geniile. Nu știm neapărat care sunt lucrurile care „se fac” și cele care, pentru nimic în lume, „nu se fac”, nici cum trebuie să evaluăm oamenii, și nici care este prețul vieții. Nu știm cum arată viața în toate cotloanele ei și nici ce loc anume avem să ocupăm noi în ea. Pe scurt, a fi „om adevărat”, a descoperi în tine vocația individualului și nu pe cea a unui exemplar de turmă, este un lucru mai presus de specialități profesionale și apartenențe sociale. Ne putem mântui cu toții de inocența noastră primară? Care sunt căile depășirii ei? Câte feluri ale lui „a fi bou” există?

Prima variantă e cea în care te naști bou și nu mai e nimic de făcut. Nu vei înțelege niciodată „mersul lumii”. Poți să ajungi chiar și un savant de renume, dar asta nu oferă garanții asupra faptului că nu ai fost, nu ești sau nu vei fi în eternitate analfabet existențial. Țin să subliniez că aici nu e  vorba de nimic „incorect politic”. „Bou” nu e o invectivă, ci un mod lapidar pentru a numi instalarea în viață fără nici o răspundere față de tine însuți și față de semenii tăi. Poți să te naști și să rămâi bou, așa cum poți să te naști și să rămâi șchiop. Așadar, nu e vina nimănui dacă vei aparține acestei categorii și nimeni nu e acuzat sau pedepsit pentru asta. Chestiunea acestei nașteri nefericite e una de fatalitate, este pesemne una de hartă a neuronilor, de „osificare” prematură a lor, de încremenire într-o configurație sumară, de un har al prostiei pe care nimeni nu ți-l poate răpi, corija sau contesta. „Clasicul” problemei, Carlo M. Cipolla, economist cu studii la Sorbona și London School of Economics, a fixat într-o cărțulie care nu depășește cincizeci de pagini „legile fundamentale ale imbecilității umane”[1].

Autorul precizează de la început că legile imbecilității nu se adresează imbecililor, ci „celor care au de-a face cu ei”, în speranța, destul de șubredă de altfel, că ne-am putea apăra cumva, cunoscându-i legile, de efectele devastatoare ale imbecilității. Imbecilii, spune Cipolla, reprezintă un „grup de indivizi ce fac, la rândul lor, parte din neamul omenesc. Acest grup este mai influent decât Mafia, decât complexul militar-industrial, decât comunismul – este vorba de un grup neorganizat, neconsfințit, care nu are nici conducător, nici președinte, nici reguli, și care reușește totuși să opereze în perfectă armonie, ghidat parcă de o mână nevăzută…”. Acest grup, precizează Cipolla, este „una dintre cele mai puternice și întunecate forțe ce împiedică fericirea și progresul omenirii.” Imbecilul, spre deosebire de răufăcător (care face rău altuia, dar câștigă el), este un individ care face rău altor persoane, fără să câștige însă nimic din răul făcut. În contact cu un imbecil, toată lumea pierde. El este opusul absolut al inteligentului care, prin ceea ce face, câștigă și el și-i face și pe ceilalți să câștige. Cu cât cantitatea de imbecili e mai mare într-un grup, cu atât cei inteligenți vor plăti un preț mai mare. O să vă las pe dumneavoastră să descoperiți legile imbecilității, deschizând cartea lui Cipolla. Mă rezum să reproduc aici prima dintre cele cinci legi: „Numărul indivizilor imbecili în viață este mereu și în mod inevitabil subestimat de toată lumea”.

Vom da deci deoparte cazul bovității înăscute, pentru că aici nu se mai pune problema dragomiriană a lui ce s-ar putea face pentru a nu muri bou. Nu se mai poate face nimic. Din calea unui inocent abisal nu poți decât să te ferești, fiindu-ți milă de el și de tine în aceeași măsură. Și rămân atunci, după părerea mea, doar două lucruri care dau o șansă pentru mântuirea de această insuficiență nefastă.

Primul l-aș numi „trecerea de la faza de pom sălbatic la cea de pom cultivat”. Educația, așadar. Ține de evidență să spui că nu poți face o casă bună cu cărămizi proaste și o societate civilizată cu indivizi needucați. După 1990, Finlanda a trecut în fruntea țărilor civilizate ale Europei, alocând educației cel mai mare procent din buget. O prietenă care s-a întors recent din Africa de Sud îmi spunea că guvernul Mandela a avut trei priorități: 1. Educație; 2. Educație; 3. Educație. Rezultatul după două decenii: cele mai inteligente și competente discuții pe care le urmărise la televizor în sejurul ei de la Johannesburg aveau ca protagoniști pe cei ce suferiseră, decenii la rând, de pe urma segregației rasiale: aparțineau populației de culoare. Orice individ care nu este un imbecil caracterizat, în sensul lui Cipolla, poate, educat fiind, să facă pasul de la „mărul sălbatic” la „mărul  cultivat” și să nu moară bou. Kant a numit chestia asta „ieșirea din minorat”. Deși, spune Kant, „este atât de comod să fii minor”, orice om poate, prin efortul „iluminării”, să ajungă să-și folosească capacitatea de înțelegere fără să recurgă la ghidajul altuia.

Primul lucru de făcut pentru mântuirea de bovitate ține așadar de o toaletă spirituală. Omenirea ar câștiga enorm dacă și-ar asuma analogia care există între toaleta corporală și cea spirituală: așa cum e de preferat să nu ieși pe stradă oricum (murdar, cu părul vâlvoi, nespălat pe dinți sau puțind), ar fi de preferat să mânuiești limba corect, să ai dicție, să ai un vocabular bogat, să nu faci sofisme, să știi să asculți, să ai umor, să înțelegi ușor, să te exprimi clar, să poți purta o discuție agreabilă, să pronunți corect numele străine etc. Și, în cele din urmă, să vrei să înțelegi lumea „ca să nu mori bou”.

Se impune însă aici o precizare. Nu puțini gânditori, fascinați de seducția distribuției echitabile a rațiunii în specia umană,[2] au ignorat atât figura imbecilității, cât și faptul că, în cazul ei, educația nu poate decât un singur lucru: să transforme un imbecil needucat într-unul educat. Altfel spus, limita educației, a „iluminării”, a maturizării este imbecilitatea însăși. Educația nu poate anula imbecilitatea odată ce ea există. Ea poate fi o pre-condiție pentru pierderea inocenței tâmpe, și nicidecum o garanție de anulare a ei. Un bou educat nu e mai puțin un  bou. Când Dragomir îmi spunea că nu vrea să moară bou, subînțelegea faptul că, în cazul lui, existau unele certitudini referitoare la faptul că efortul de a înțelege ar fi urmat să dea rezultatele dorite.

A doua variantă a lui „a fi bou” privește cazul oamenilor inteligenți care se prostesc în urma întunecării minții pe baze afective. Un important neurolog contemporan (Antonio R. Damasio, Eroarea lui Descartes. Emoțiile, rațiunea și creierul uman) a arătat că dacă rațiunea noastră ar fi „pură”, adică lipsită de ingrediente emoționale, ea și-ar pierde capacitatea de a lua hotărâri juste, pe scurt, și-ar pierde eficacitatea existențială. Trebuie examinat de fiecare dată când anume componenta afectivă a rațiunii este benefică (de la mania,  pasiunea erotică platoniciană care înaripează și pregătește sufletul pentru fapte mărețe, și până la paulinicul „dacă iubire nu e, nimic nu e”), și când anume ea devine orbire care blochează drumul minții în efortul ei de a distinge falsul de adevăr. Altfel spus, poate un om, oricât de inteligent ar fi, să nu-și piardă rațiunea și să rămână „obiectiv”, atunci când e vorba de copilul lui, de iubita sau iubitul lui, de religia lui, de nația lui, de partidul lui, de echipa lui de fotbal, de opțiunile făcute în tinerețe etc.? De ce oare, te întrebi, terenul judecăților religioase, politice și naționale este cel mai tare expus distorsiunilor afective care pot ajunge să strice prietenii, să scindeze societăți, să provoace războaie, să-i așeze pe oameni sub regnul urii și să-i împingă la crimă? Cum poate, de pildă, o religie a iubirii să devină, pe parcursul istoriei ei, una a urii și a crimei?[3]

De ce a-ți propune „să nu mori bou” este o îndatorire morală

Și, aici, stă la pândă drama democrațiilor. Toată lumea având drept de vot în virtutea unei prezumate egalități a indivizilor care aparțin speciei (egalitate reală a drepturilor, dar nu și a dotărilor pe baza cărora se fac judecățile), se poate întâmpla ca numărul imbecililor (educați și needucați) și al indivizilor orbiți de pasiuni funeste să fie mai mare decât cel al inteligenților capabili să se cenzureze afectiv. Rezultatul va fi o societate în derivă, în care cei inteligenți (și minoritari) vor suferi, laolaltă cu imbecilii și distorsionații afectiv (majoritari), efectele opțiunilor imbecililor și distorsionaților afectiv. Toată societatea, cu excepția răufăcătorilor rămași nepedepsiți (în această schemă nu e luată în calcul categoria ticăloșilor – a „răufăcătorilor”, potrivit nomenclatorului lui Cipolla –, adică a celor incapabili să calculeze cu binele celorlalți), va suferi de pe urma celor care decid și votează în concordanță cu o eclipsă totală sau pasageră a inteligenței. Altfel spus, democrația trebuie să-și asume ca pe un element fatal nivelul de înțelegere a lumii pe care l-a atins o societate. Iar când nivelul acesta este scăzut, căderea  minorității înțelegătoare în sclavia răufăcătorilor și a inocenților manipulabili este un rezultat scontat.

Concluzie – Ideea lui Dragomir că datoria față de ceilalți începe cu datoria pe care o ai față de tine însuți, formulată de el în maniera dezinvoltă a lui „ca să nu mor bou”, se întâlnește (dezvăluindu-și întreaga încărcătură morală) cu titlul celebrului eseu din 1915 al lui John Erskine, The Moral Obligation to Be Intelligent. Nu cumva, în tabla virtuților, trebuie să punem la loc de cinste inteligența? se întreabă Erskine. Dacă există o „virtute a inteligenței”, nu cumva complacerea în minorat și imbecilitate, cu iradierea ei negativă asupra tuturor semenilor tăi, este un păcat? Dacă e adevărat că binele și răul unei societăți depind în întregime de prostia și inteligența fiecărui membru al ei, atunci „ca să nu mor bou” devine un imperativ etic suprem. Și atunci vor fi totdeauna vinovate două categorii: 1.Cei ce ar fi avut condițiile intrinseci pentru a se dezbăra la timp de inocența acută (ignoranța existențială și politică), dar care n-au făcut nimic pentru asta. 2. Cei care au suferit „din mers” trauma deraiajului afectiv, pierzându-și, temporar sau definitiv, discernământul rațiunii.

Cu cât cantitatea de inteligență va fi mai mică într-un grup, cu atât toți membrii grupului (și cei inteligenți și nevinovați, printre ei) vor plăti un preț mai mare. De aceea, cu excepția imbecililor caracterizați, cu care nu e nimic de făcut (singura apărare imaginabilă este, după cum am văzut, să-i eviți pe cât îți stă în putință), o societate care-și urmărește binele propriu are ca supremă îndatorire să facă tot ce poate pentru a dezvolta inteligența membrilor săi. „Dragomirian” vorbind, orice putere are datoria publică (și obligația de a-și face din asta un program politic) de a crea condițiile pentru a ne împiedica „să murim boi”, adică de a înceta să fim manipulabili, devenind, dimpotrivă, apți să descifrăm semnele lumii.

În calea acestui deziderat se ridică, după cum am avut timp să aflăm în „anii tranziției”, un enorm obstacol: când puterea încape pe mâna răufăcătorilor bine organizați care-i manipulează pe imbecili sau care-i selectează pe cei mai proeminenți dintre ei, aliindu-se cu ei la guvernare, inteligenții devin neputincioși. Toate civilizațiile care s-au dus de râpă au devenit victima conjuncției letale dintre ticăloși și imbecili.

.

______________________________________

[1] Carlo M. Cipolla, The Basic Laws of Human Stupidity, Il Mulino, Bologna, 1988 (trad. română Legile fundamentale ale imbecilității umane, Humanitas, București, 2014) Trebuie precizat încă o dată că termenul „imbecil” la Copolla, ca și cel de „bou” utilizat, pornind de la Dragomir, în acest text este folosit strict constatativ și tehnic-descriptiv, chiar dacă faptul de a aparține acestei categorii nu e, desigur, un motiv de satisfacție. De altfel, cine ar recunoaște, odată încadrat aici, că face parte din această categorie? Pe de altă parte, însăși recunoașterea l-ar scoate automat din ea. De aceea, discuția privitoare la imbecili și imbecilitate nu se poate face niciodată ad personam, ci trebuie teoretizată numai în termenii fluizi și impersonali ai sociologiei. Altminteri, pentru că nu există cluburi ale imbecililor, e o chestiune de maturitate personală să identifici un imbecil și să te fereștui de el.

[2] Platon, cu exemplul copilului de sclav care, în virtutea alcătuirii sale genetice, are în el in potentia toată cunoașterea; Descartes, cu credința că orice ființă umană, rațională fiind, e capabilă să distingă adevărul de fals (le bon sens est la chose du monde la mieux partagée); Kant cu „conștiința în genere” (das Bewusstsein überhaupt).

[3] Vezi, de pildă, Kriminalgeschichte des Christentums („Istoria criminală a creștinismului”), 1986–2013, opera în zece volume a lui Karlheinz Deschner

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "142 comments" on this Article:

  1. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Dacă se întâlnea d-l Dragomir cu părintele Galeriu ar fi avut fără îndoială un dialog interesant: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/cuvant-de-folos/parintele-galeriu-un-crestin-autentic-nu-poate-fi-prost

    • Adrian Rusu spune:

      Cunoasterea e dat inițial, inca din Geneza- nu din Isaia…si e intotdeauna „ambiguă”, ambiguitatea fiind chiar condiție a credinței, in sf. Pavel („cunoastem ca în ghicitură”). Așa că Pr. Galeriu fantasmează intrucatva. Nu e singurul. Veti gasi aceeasi fantasma la N. Steinhardt, si, fireste, la Andrei Plesu. Dar Christos n-o spune niciodata. Ar fi un verset cu sens apropiat in Matei: „Fiti intelepti ca serpii și candizi ca porumbeii”, care e tradus in alte limbi „Soyez ruses (vicleni) comme le serpent…”. Dar si aici, cuvantul in greceste este „intelept”, si nu „viclean”. La GL insa ramane mereu ambiguitatea: este, inteligentul, „deștept” (descurcareț, șmecher, viclean, abil….) – sau doar are „capacitati intelectuale” ? Adica nu face diferenta intre calitatea „tehnica” a inteligentei si cea morala. Inteligenta nu e intotdeauna morala. Inteligenta ca viclenie este chiar anti-creștina. Avem, de pilda, modelul Mîskin, zis tot de GL, care e „prost” de buna-voie, pentru ca „intoarce obrazul”. GL trebuie sa asambleze cele doua modele, („deșteptul” cu Mîșkin) ca sa iasa ceva veridic. Altfel, sunt basme….

    • it_s__not_news spune:

      Adevarat graiti, dar daca esti cu adevarat inteligent, nu mai poti fi un crestin autentic :P

      • Adrian Rusu spune:

        E minunat ! Pentru ca atunci, prostia nu mai are in raport cu CE sa fie „pacat”. Ne-am scos.

      • liviuta spune:

        Stiu ca nu e relevant, insa mentionez, in treacat, ca cei mai inteligenti oameni pe care ii cunosc sunt crestini practicanti, in timp ce ateii/agnosticii pe care ii cunosc fac parte mai degraba din mainstreamul semidoct, consumator de clisee culturale.
        Pe Horia Patapievici ori Andrei Plesu, crestini care nu isi ascund credinta de pilda, unde i-ati situa, la inteligenti sau la non-inteligenti?

        • it_s__not_news spune:

          @Adrian Rusu, @liviuta

          V-as ruga sa-mi definiti “crestin autentic”. Dupa umila mea parere, singurul crestin autentic a fost Isus Cristos, iar interpretarile postume (inclusiv noul testament) i-au facut mai mult rau decit bine. Laxitatea termenului face discutia superflua. Putem bate apa-n piua pina ne vine rau.

          @Adrian Rusu
          Nu cred ca ti-ai dori sa traiesti intr-o lume care confunda prostia cu “pacatul”. Prostia e un dat. Pacatul, in sens crestin, e un rezultat al vointei. In orice caz, un comentariu care va devoaleaza nivelul.

          @liviuta
          Tot respectul pentru cei doi, dar sa nu confundam cultura cu inteligenta (desi se sustin reciproc). Probabil n-ai cunoscut biologi buni in ceea ce fac. Sau fizicieni. Sau matematicieni.
          Pentru un studiu statistic interesant: http://www.pewforum.org/2009/11/05/scientists-and-belief/

          Ca idee, fizica/biologia moderna exclude crestinismul, desi nu poate exclude existenta / non-existenta lui d-zeu (prin definitie, stiinta se ocupa de fenomene fizice, in timp ce d-zeu este, hm, transcedental). Metafizica ramine singura varianta de descoperire a lui d-zeu. Ca exercitiu intelectual, e distractiv, e o gimnastica pe care trebuie sa o faci la un moment dat. Din punct de vedere pragmatic este insa trimiterea mintii in vacanta.

          Iti garantez ca aflarea unor solutii la unele probleme reale de fizica/matematica/biologie/etc este un proces mult mai laborios decit procesul de speculatie metafizica. Astfel de probleme pur si simplu cer mai multi neuroni (si includ si procese de gindire speculative).

          Si revenind in mundan, inchei prin a va spune ca obscurantismul al carui ilustru reprezentant in tarisoara noastra este BOR face mult mai rau societatii decit vreti voi sa admiteti. (Comunistii ne voiau atei pe toti, noua societate ne vrea credinciosi pe toti – cu forta)
          Parlamentari care fura, dar fac biserici, nu scoli. Infractori de joasa speta dar care dau danii. BOR care vrea ca teoria lui Darwin sa fie inlocuita de o poveste de adormit tincii (remarcati ‘teoria’, nu am zis ‘adevarul’, daca puteti distinge notiunile)
          Rezultatul actiunilor lor este catastrofal pentru viitoarele generatii – omorite dinainte de a se naste, un genocid mut si nerecunoscut, iar totul e facut cu credinta. O sa ziceti ca ei nu sint “adevarati crestini”. Sincer, nu-mi pasa. Simplul fapt ca BOR ofera o “acoperire morala” acestor jeguri umane e problematic, nu credeti?

          Si nu numai, unii intelectuali romani vor sa nu gindim critic. Link-ul asta al lui Papahagi e celebru:
          https://www.facebook.com/photo.php?fbid=690384337692090&set=a.177869785610217.46981.100001615896652&type=1
          Quote: “O spun fără menajamente: cine atacă Biserica subminează ființa neamului românesc.” [no shit!]
          Eu ce-mi doresc este sa va finantati biserica singuri, cum este si normal, de altfel. Atit. Nu din banii mei.

        • Adrian Rusu spune:

          Păi după ce îmi spuneti ca „crestinii practicanti” sunt cei mai inteligenti, unde as mai putea eu sa-i plasez? Se stie ca domniile-lor apara „crestinismul” cu ghearele si cu dinții. Ii plasez unde-i plasati si dumneavoastra, ca mi-e frică.

          • Adrian rusu spune:

            !!! It’s not news. daca nu citiţi ce zic AP si GL, nu poluati inutil. Nu eu zic chestiile astea, ci cei doi. (Merci)

        • pehash spune:

          @liviuta: In treacat fie spus, daca “cei mai inteligenti oameni” pe care ii cunoasteti sunt crestini practicanti, asta nu spune nimic despre oamenii inteligenti sau crestinii practicanti, pentru ca se rezuma strict la anturajul dvs. Daca ne uitam la niste cifre seci, intr-un raport Eurostat din 2010, desi 92% dintre Romani cred ca exista un Dumnezeu, in Cehia si Norvegia doar 16%, respectiv 22%, raspund afirmativ la aceeasi intrebare. Deci majoritatea norvegienilor sunt mai prosti decat prietenii dvs si decat romanii in general?? De-a lungul timpului au aparut foarte multe statistici pe acest subiect, majoritatea fiind subiectul unor controverse intre autori si reprezentantii cultelor, care afirma ca exista o legatura invers proportionala intre inteligenta si educatie pe de-o parte si credinta de cealalta parte. Cu alte cuvinte, cu cat esti mai credincios, cu atat mai putin probabil sa fii inteligent si educat. Poate ca nu ar trebui sa va mai laudati cu anturajul?.. Avem noi o vorba inteleapta – “spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti”.

          • liviuta spune:

            Inteligent cum sunteti, sunt convins ca ati sesizat ca mi-am inceput comentariul spunand “stiu ca nu e relevant”. E de prisos sa continuam.

  2. Nautilus spune:

    “Toată lumea având drept de vot în virtutea unei prezumate egalități a indivizilor care aparțin speciei (egalitate reală a drepturilor, dar nu și a dotărilor pe baza cărora se fac judecățile), se poate întâmpla ca numărul imbecililor (educați și needucați) și al indivizilor orbiți de pasiuni funeste să fie mai mare decât cel al inteligenților capabili să se cenzureze afectiv. Rezultatul va fi o societate în derivă, în care cei inteligenți (și minoritari) vor suferi, laolaltă cu imbecilii și distorsionații afectiv (majoritari), efectele opțiunilor imbecililor și distorsionaților afectiv. Toată societatea, cu excepția răufăcătorilor rămași nepedepsiți, va suferi de pe urma celor care decid și votează în concordanță cu o eclipsă totală sau pasageră a inteligenței.”

    E foarte posibil, dar nişte băetzaşi dăşt3ptzi crescuţi pe la căpşunile vesticilor mai zic şi că e necesar ca societatea să depindă de voturile imbecililor şi ale tipilor orbiţi de pasiuni funeste (printre ultimii stau la loc de frunte maniacii religioşi), pentru a crea un echilibru între diversele grupări din societate.

    Atunci când un oarecare François Hollande a pretins că el şi ai lui sunt de partea drepturilor civile în detrimentul oricăror altor consideraţii, au ieşit în stradă 340 000 de francezi. Lucru pe care ei nu-l mai făcuseră de ani buni.

  3. tudor padure spune:

    Excelent!

    Nu ca zic, dar, nici nu spun

    “A sta pe gânduri în fața fiecărui gând…”

  4. VladB spune:

    Tirania majoritatii asupra minoritatii pusa in practica prin mecanisme democratice este un fapt. In realitate treburile cred ca stau cam asa e totdeauna o minoritate care incearca sa se izoleze de majoritari pe care ii considera incremeniti in starea de boi si pe care incearca cu toata inteligenta de care dau dovada sa-i mentina pe ceilalti acolo unde sunt.

    A fi cu adevarat inteligent cred ca presupune capacitatea de a gasi metode de comunicare si cu categoriile la care face referire domnul Dragomir si pe care le considera inapte pentru dialog.

    Cu alte cuvinte si credinta sau iubirea fara implicare rationala constituie o cale spre cunoasterea de sine si spre relationarea cu ceilalti.

    Ideologii, posesorii adevarului absolut, mincinosii si prostii care se cred destepti se vor confrunta mai devreme sau mai tarziu cu realitatea. Cred ca registrul comunicarii pentru aceste categorii se schimba, nu mai poate fi rational sau afectiv. Ironia, absurdul, inganarea pot reprezenta metode de comunicare eficiente.

    Totusi sa nu uitam ca pana si cu boul exista metode de comunicare ii dai ceva de mancare si apoi rumega linistit. Si iti va ramane recunoscator pentru asta.

    • iosiP spune:

      “Totusi sa nu uitam ca pana si cu boul exista metode de comunicare ii dai ceva de mancare si apoi rumega linistit. Si iti va ramane recunoscator pentru asta.”

      Absolut corect! De altfel, pe aceasta se bazeaza si politica autohtona, cu deosebirea ca mancarea este furata din hambarul altora.

  5. euripide spune:

    :) un bou educat s ar putea sa fie mai periculos decit unul needucat. ce te faci daca ajunge in cercurile de putere / influenta / decizie ? si mai grav, boul educat va stabili normele morale si sociale ? care i solutia ? boul trebuie impiedicat sa ajunga in straturile rarefiate ale societatii.
    cum ? izolind boul sau eliminind straturile ? cautind altceva ? pe spinoza ? nu toata lumea i damasio.

    • iosiP spune:

      “Cu boul care nu-i scolit, muncesti putin – l-ai dovedit!
      Dar lupta este colosala cu boul care are scoala.”

  6. Stimate Domnule Liiceanu
    Magnific text – ca întotdeauna. Salut sincer – nu că ar prezenta importanță – faptul că ați început să scrieți ȘI pentru zone cu largă aderență la public.
    Cu cele mai bune urări de sănătate și putere de muncă – inclusiv de capacitate de a se minuna atunci când este cazul – oportune mai ales la vârsta noastră.

  7. Mariana Băran spune:

    Mulţumesc! Pot începe ziua!

  8. Elaela spune:

    Nemaipomenit articol!

  9. Radu Korne spune:

    Sunt de acord cu laudele la text. Ca forma si continut. Dar forma luminoasa ascunde un miez intunecat. Personal nu cred in super-oameni si nici in drepturile lor speciale. Humani nihil…Oare logica se aplica (cu siguranta s-a aplicat) si celor mai buni arcasi ? Sau celor mai buni casapi ? Cultura (nu inteligenta) este ceea ce sustine articolul ar fi calitatea umana suprema (in moralitatea contemporana). Si asta nu cred ca tine decat partial de calitatea individului. In rest este sansa de a gasii pe cineva sa te finanteze (Dl. Dragomir si Schliman pot fi exemple de auto-finantare. Ca de altfel si Anticii fara cinici).
    Iar ultima fraza, Domnule Liiceanu, ascunde o amaraciune care nu mi se pare de Luceafar ci mai degraba rezultata din uimirea ca, intrand in arena cu noroi a gladiatorilor barbari, acestia nu au bunul simt de a recunoaste toga. Deh, locurile din public sunt mai sigure.
    Dar chapeau pentru text

    • iosiP spune:

      “Personal nu cred in super-oameni si nici in drepturile lor speciale. ”
      In schimb, contributiile lor speciale la adaparea si furajarea boilor nu va deranjeaza ;)

      • Radu Korne spune:

        Scuze pentru intarzaiere; va referiti inteleg la cei ce platesc cele mai mari taxe ? la cei ce contribuie la creearea economiei tertiare ? Atunci va dau dreptate. De fapt si in Atena emocratia era cenzitara. Si in Roma Republicana. Dar am vaga impresie ca va referiti la hrana “spirituala”, adica la Domnul Trandafir. Nu ?

        • iosiP spune:

          Da, ma refer la cei care platesc cele mai mari taxe.
          Sursa de hrana sprituala nu mai este, din fericire, impusa de catre stat!

  10. aurel spune:

    Cu toate ca nu prea citesc Liiceanu, incep sa cred ca o data cu trecerea timpului acesta incepe sa inteleaga rostul lumii!?
    Acest text splendid despre acest extraordinar ganditor Alexandru Dragomir este de o importanta covarsitoare, deoarece avem cam pe toate palierele societatii NUMAI BOI!?
    Oare cum se explica ca niste … boi isi dau cu parerea cu ar trebui invatamantul? Oare cum se expica ca niste … boi isi dau cu parerea despre jalea totala din regia dramatica si de opera?
    Este o singura explicatie si acum, domnul Liiceanu descurca edificiul construit pe nisip, numit UE si Europa in general …. aducandu-ne in lumina acest text superb!
    Alexandru Dragomir daca si lasa scris fenomenalele sale idei filozofice s-ar fi ridicat acolo unde ii era locul, dar … datorita boilor care cnduc lumea, era, totusi de pomana, deoarece acestia nu inteleg, sunt rau intentionati si vor trai si vor pleca dintre noi … boi!!!!
    Felicitari Liiceanu

  11. contributorsfil spune:

    Cine sunt acesti semeni de-ai dumneavoastra si de-ai lui Plesu, de-ai lui Patapievici – acesti neica-nimeni : Socrate, Platon, Dragomir, Noica?
    N-or fi, si astia, ca si dumneavoastra, niste basisti, care au pus umarul la distrugerea tarisoarei noastre dragi, in timpul regimului Basescu?
    Or fi niste propagandisti de-ai PMP?

    • Mara spune:

      Ma tem pentru dumneata, ca ai sa mori ca-n titlu, din pacate. Este descris in text, cum pentru dumneata nu mai e nimic de facut.
      Dar nu te lasa, scrie in continuare !

      • xantipa spune:

        Vai, stimata doamna, v-ati grabit… un contributor are “nas fin” pentru ironie; de altfel, fara suparare, simtul umorului este un indiciu al inteligentei – a propos si de titlul articolului.

        • contriburorsfil spune:

          Dupa grosolonia si impertinenta agresive, ‘la vedere’, domnul ascuns sub numele Mara pare a face parte din echipa Gadea, angajat al lui Felix.

  12. M. Constantin spune:

    La 86 de ani, cand se va fi sfarsit, Alexandru Dragomir maturase cam toate parcurile umane in cautarea cailor rationale de a depasi ignoranta congenitala fiintei. A depasi conditia existentei instinctive, compatibile doar cu viata tuturor bovinelor din zoologie (salbatice sau domestice), insemna asumarea unui efort perpetuu de invatare, in postura discipolului silitor. Limita suportabilitatii in aceasta directie vine, mai devreme ori mai tarziu, din refuzul de a accepta postura de maimuta bine dresata.
    Solidaritatile gregare iscate de difuziunea si iluminarea in masa a tablelor adunarii/inmultirii – scaderii/impartirii nu sunt zdruncinate decat de certitudinea sa ca, la marginile ratiunii, creatorul este singur cu tenebrele irationale ale viselor sale. Nu se cunoaste birocratia prin care, din nimic, ceva nou rasare. Iar odata pierduta iluzia ca poti pune, liber si in deplinatatea facultatilor mintale, pe masa tuturor ceva nemaivazut, presupunand ca asta era treaba ta de fiinta educata, nu-ti ramane decat sa spui ca esti pregatit sa mori ca un bou.

  13. Logos spune:

    Ironia soartei. Primul comentariu la acest text vine de la un teolog.

    Daca luam in considerare ceea ce ne reveleaza psihologia cognitiva si neurostiintele despre resorturile cognitive si afective care inhiba claritatea gandirii si onestitatea intelectuala nu prea avem motive de optimism. Kundera ne spune ca Flaubert intuise deja ca stupiditatea este o parte constitutiva a conditiei umane:

    “Flaubert discovered stupidity. I daresay that is the greatest discovery of a century so proud of its scientific thought. Of course, even before Flaubert, people knew stupidity existed, but they understood it somewhat differently: it was considered a simple absence of knowledge, a defect correctable by education… Flaubert’s vision of stupidity is this: Stupidity does not give way to science, technology, modernity, progress; on the contrary, it progresses right along with progress!”
    — Milan Kundera, The Art of the Novel

  14. mariusip spune:

    Aproape de acord cu dvs. in tot ce ati enuntat cu mare elocinta, insa simt insa ca va scapa un aspect fundamental: calea spre mantuirea din bovitate trece printr-un punct unde se ingemaneaza ratiunea cu iubirea. Simt ca dvs. tindeti sa acordati importanta mai mare ratiunii/cunoasterii rationale (am zis mai mare, ca sa nu zic exclusiv si sa par prea categoric) si sa ignorati celalalt termen al acestui binom.

    Pe de alta parte, perfect de acord cu dvs. asupra faptului ca iesirea din bovitate este un imperativ etic al fiecarui individ. Propun si un corolar: construirea conditiilor pentru ca fiecare individ sa aiba sansa de a iesi din bovitate este un imperativ etic al societatii. Insist asupra acestui aspect: o scoala bine finantata si bine organizata este o conditie obligatorie, insa nu suficienta pentru a indeplini acest imperativ. Cel putin in societatea noastra se nasc foarte multe persoane care nu vor avea aceasta sansa (de a iesi din bovitate) indiferent cat de buna va fi scoala. Iar numarul acestora va fi in crestere cata vreme noi, cei care am avut aceasta sansa, nu vom intelege sa ne asumam acest imperativ etic.
    Ca sa fiu mai specific: o reforma a invatamantului de tip ‘Funeriu’ nu va insemna nimic pentru acei copii care nu au casa, nu au certificat de nastere, nu au mancare, nu au incaltari si haine ca sa mearga la scoala, nu au parinti care sa doreasca mai presus de orice trimiterea lor la scoala, nu au culoarea pielii potrivita, nu au acasa apa curenta, nu au acces la servicii medicale, nu au acasa electricitate, nu au acasa unde sa-si faca temele si lista poate continua la nesfarsit. Ei vor ramane boi pentru ca nu s-au educat. Noi, vom ramane boi pentru ca i-am lasat de izbeliste (nu i-am iubit suficient pentru a le da o sansa). Ironic, in timp ce ei vor fi responsabili doar pentru bovitatea lor, noi vom fi responsabili atat pentru a noastra cat si pentru a lor.

    • iosiP spune:

      Domnule mariusip, eu unul trag la jug de dimineata pana seara ca sa-mi castig tainul zilnic de furaje. Alti boi in schimb trag numai la masea prin crasma satului. Vedeti vreo logica sa-i finantez eu, din cota mea de “vita furajata”?

      Mai mult, exact cei care refuza munca de bou (si jugul aferent) se simt excelent in postura de taur, deci se impuie de parca acesta ar fi scopul esential al Universului: sa le creasca lor progenitura. Regret dar nu ma simt dator sa le acopar inconstienta!

      Si ca veni vorba, un prim pas spre iesirea din conditia de bovidee este previzionarea si asumarea consecintelor propriilor actiuni, dar aceasta este un deziderat imposibil de atins intr-un stat declarat “asistential”.

      • mariusip spune:

        Eu interpretez asa comment-ul dvs.: pur si simplu nu v-ati putut abtine, impulsul sarcasmului a fost prea tare.

        Pt. ca altfel, mi-ati dat altadata impresia unei persoane rationale. Si nu se poate sa nu realizati ca tocmai ati exemplificat in mod plastic argumentele mele: cei are beau azi in carciuma, adanciti in lipsa lor asumare a conditiei umane, sunt tocmai prototipul, matrita in care se toarna personalitatea acestor copii de care vorbesc eu si carora dvs. nu vreti sa le dati nicio sansa.
        Sau altfel spus, cei de a caror ‘subumanitate’ va plangeti azi sunt fostii copii, de acum 30-40 de ani, pe care parintii nostri i-au ignorat, la fel cum noi ii ignoram pe copiii lor. Iar copiii nostri, la randul lor, se vor plange cand acestia, crescuti la randul lor mari, vor …

        Bun, sa acceptam atunci argumentul dlui Eunuke, parca, cum ca un imperativ moral de grup e o imposibilitate, datorita inexistentei constiintei acestui grup. Incerc atunci sa pun problema din punct de vedere pragmatic, nu moral:

        1. Oamenii acestia care isi rateaza menirea exista si se reproduc (ba chiar se reproduc mai eficient decat noi, ceilalti, care ne consideram superiori lor)
        2. Istoria ne arata ca ‘lasati in treaba lor’ ei devin problema noastra.
        3. Exista 3 reactii posibile:
        a) ii lasam sa se decurce cum stiu ei si apoi ne plangem ca nu au disparut de la sine. Aceasta e calea pe care vreti dvs. sa mergeti.
        b) incercam sa-i exterminam programatic. Aceasta e calea pe care au mers unii in trecut si, din ce vad pe forumuri, viseaza sa mearga si altii. Mie mi se pare inacceptabila moral.
        c) incercam sa le dam copiilor lor o sansa la educatie. Mie aceasta a treia cale mi se pare si cea mai pragmatica si cea mai morala.

        Dumneavoastra vedeti si o alta posibila reactie?

        • euNuke spune:

          @mariusip,
          domnule, dacă nu vă e cu bănat, de unde ştiţi că imbecilii îşi ratează menirea din moment ce se reproduc intens? Nu cumva tocmai asta e menirea lor: să asigure perpetuarea speciei? Eu sunt convins că strămoşii mei au fost cu toţii nişte imbecili, asta pentru că numai ei se pot iubi in neştire in condiţii atât de vitrege -războaie, haos, sărăcie, foamete, dezastre naturale, boli catastrofale, invazii şi jafuri la ordinea zilei, conducători incompetenţi sau criminali- precum cele caracteristice evului mediu de pildă, ca să nu cobor şi mai jos, in comuna primitivă, in vremurile in care se murea nu numai de foame, ci şi de frig, de lipsa oricărui confort, de precaritatea limbajului [imaginaţi-vă un grup in care sensul cuvintelor comune nu este incă sedimentat, in care fiecare strigăt poate fi interpretat in felurite moduri de nişte colegi de turmă sălbatici, speriaţi de propria umbră şi complet lipsiţi de conştiinţă şi cod moral] .Istoria ne arată nu că ei ar fi problema noastră [cine suntem noi şi de ce ar trebui să ne separăm atât de rigid de tagma imbecililor?], ci că ar fi străbunii noştri, uneori chiar părinţii noştri. Ce faci dacă descoperi -in urma unui proces evolutiv personal- că tatăl dumitale e un imbecil? Îl trimiţi la şcoală…să se dreagă cumva? Sau îl iubeşti şi mai tare, căci, fiind imbecil ar avea pasămite mai multă nevoie de iubire decât oamenii inteligenţi? Nu, căci dacă e să fi cu adevărat inteligent te gândeşti că inteligenţa umană este deocamdată un accident al istoriei şi că dintotdeauna imbecilii au fost majoritari dar in acelaşi timp capabili să producă indivizi remarcabili in plan moral şi intelectual şi chiar să permită existenţa acestor excepţii care in timp, cu chiu cu vai, au reuşit să împingă neamul omenesc la stadiul actual de dezvoltare. Imbecilii nu sunt problema noastră, nu ar trebui să fie, căci s-au descurcat de veacuri fără ajutorul nostru. Ei ne aleg pe noi, pe inteligenţii care merită să supravieţuiască şi să creeze ceva util pentru ei. Imbecilii l-au ales pe Steve Jobs şi l-au ignorat total pe Noica. Ei nici nu ştiu cine a fost Noica, dar nu-i bai, că mulţi dintrei ei nu ştiu nici cine a scris Biblia, iar alţi nu ştiu nici pe ce planetă se află. E oare atât de grav că le lipseşte Educaţia care le-ar fi permis să-l descopere pe Noica? Ziceţi că ar trebui să le dăm şansa la educaţie. Păi, iată, au trecut 150 de ani de când li s-a dat această şansă şi ei nu au aflat pe ce planetă trăiesc. dar in acest timp au reuşit să ridice o ţară din mocirlă, apoi să o afunde din nou, iar acum s-au pornit iarăşi, cu o energie fantastică să adune capitalul necesar redresării…personale, a reconstituirii averilor strămoşeşti. Şi fac asta -strâng capital- in condiţii oribile pentru care nu se plăng la CEDO, in ţări ostile, printre străini, cu copiii lăsaţi de izbelişte acasă. Noi trebuie să le permitem să acumuleze liniştiţi capitalul, să-şi construiască casele şi să-şi refacă gospodăriile distruse de comunism. Noi, inteligenţii, in loc să susţinem statul in acţiunile sale pretins civilizatoare, ar trebui să înlăturăm barierele puse de acest stat in calea fericirii personale a imbecilului. Nu de educaţie are nevoie imbecilul, ci de libertate, ca şi noi ăştilanţi, dăştepţii. De libertatea de a-şi cheltui banii pe orice prostie doreşte, de libertatea de a clădi orice trăsnaie aşa cum a văzut el prin Occident -că noi, inteligenţii, suntem cei ce au definit şi fixat normele stilurilor arhiotectonice precum şi cele de urbanism, de libertatea de a-şi educa odraslele aşa cum cred ei de cuviinţă, nu in virtutea unei meniri închipuite şi trasate de Sus, ba chiar de libertatea de a-şi altoi progeniturile mai nărăvaşe, de libertatea de a iniţia afaceri tâmpite, de libertatea de a deschide mii de cârciumi din care oricum 90% vor dispărea in maxim 3 ani, de libertatea de a cultiva orice buruiană oricât de nocivă ar părea birocraţilor specializaţi in planificarea agriculturii, de libertatea de a-şi produce otrava lichidă in propria gospodărie, de libertatea esenţială de a vinde orice produs al muncii lor, fără biruri şi fără condiţii birocratice aberante, inclusiv produsul de copii, oricât de imoral ar părea [nu cumva grecii antici erau cei intrigaţi de uşurătatea morală a geţilor care-şi traficau fără jenă copchiii la târg?]. Cu cât vor avea mai multă libertate cu atât imbecilii vor produce mai puţin rău celorlalţi şi mai mult bine pentru sine. Ne lamentăm de soarta copiiilor din familiile sărace dar acceptăm cu inconştienţă norma de dreptul familiei care practic blochează orice adopţie, iar in cele din urmă conduce la instituţionalizarea acestor amărâţi, in puşcăriile/lagărele pentru minori cunoscute sub numele de orfelinate sau centre de plasament. Este mai moral ca aceşti copii ai nimănui să fie ţinuţi cu forţa in lagărele statului socialist decât să fi fost lăsaţi să trăiască in familii de oameni? Statul le-a răpit şansa de a se dezvolta normal, de a creşte in familii cu mamă şi tată, de aa fi iubiţi şi de a vea un spijin moral minimal, dar intelighenţia se lamentează in continuare că pasămite imbecilii nu ar avea şansa la educaţie. Dar Educaţia de stat este parte din problemă, una din principalele cauze ale marasmului moral, este un lagăr extraordinar de scump in care minorii muncesc fără rost, fără să fie plătiţi, pentru un stat incapabil să fixeze obiective pentru sclavii săi. Cel mai prost stăpân de sclavi din istorie -statul socialist- îşi ţine captivi cetăţenii pe parcursul a 12 ani, timp in care tinerii sunt efectiv blocaţi in tentativele naturale de cunoaştere, de descoperire a sinelui, de deprindere a unei meserii, de conştientizare şi edificare morală, de construcţie identitară şi de practică pe tărâmul moralei cu ajutorul liberului arbitru, şi, in final, de asumare a unor responsabilităţi inerente fiinţei umane: angajarea intr-o activitate lucrativă, construirea unui cămin, căsătoria şi familia. Intelighenţia preţioasă ce alcătuieşte presa neaoşă incită şi ea zilnic la dispreţ faţă de aceşti oropsiţi, augmentînd regimul concentraţionar şi colportînd falsele culpe morale: zilnic jurnaliştii noştri intransigenţi sunt şocaţi de activitatea erotică firească a adolescenţilor captivi, zilnic îi arată cu degetul pentru frivolitatea lor, pentru rezultate proaste in întrecerile socialiste cunoscute sub numele de “trepte” şi bacalaureat. Milioane de imbecili părinţi de ocazie se reped să muştruluiască milioanele de imbecili in devenire, cu concursul nepreţuit al statului. In paginile de comentarii, pe bloguri, prin forumuri, la piaţă şi in autobuze, adulţii cu veleităţi parentale dure se precipită in evocarea unei epoci de aur a inteligenţei româneşti faţă de care aceşti nenorociţi reprezintă o ruşine de nepermis. Şansa la educaţie…ocazia de a fi trântiţi in mocirla invectivelor şi oprobriului public. Nici de educaţie şi nici de reacţii nu duc lipsă adolescenţii care au avut ghinionul să se nască intr-un regim socialist-progresist, le au din plin, ci de libertatea de alege de timpuriu o meserie, de a obţine un venit imdeiat după ieşirea din minorat, de a învăţa singuri să devină responsabili, de a-şi construi cariera inainte de termenul stabilit de stat, de a-şi începe viaţa sexuală după ceasul biologic iară nu după prescripţiile unor birocraţi, sau, mai plastic spus: de a infrunta viaţa cu propriile forţe şi fără să poarte stigmatul imbecilităţii şi povara informaţiei inutile implantate de către instituţiile de dresaj ale statului.

          • mariusip spune:

            Imi pare rau, nu pot fi de acord cu dvs, desi va apreciez verva si stilul. Statul acesta libertarian, pe care il visati, e o distopie: copiii aceia pe care doriti sa-i aruncati in viata, fara educatie (sunt de acord in mare parte cu descrierea pe care i-o faceti sistemului actual de educatie, insa defectele sale actuale nu inseamna ca educatia e inutila sau daunatoare in principiu) nu vor intra in campul muncii, ci vor intra in curtea dvs. si va vor da in cap.

            Dumneavoastra sunteti un om educat. Chiar foarte educat. Sunteti dispus sa renuntati la roadele educatiei dvs. si sa va castigati existenta exclusiv din activitati in care nu aveti voie sa va folositi cunostintele pe care le-ati dobandit prin educatie? Va invit la mine, am gradina de sapat, lavanda de taiat, reparatii de facut, gazon de tuns, legume de udat, etc. Eu imi castig banii din consultanta IT si va platesc pe dvs. sa faceti munca fizica necesara in jurul casei. Si toata lumea va fi fericita. Presupun ca si familia dvs. nu?
            Ce vreau sa subliniez prin aceasta reducere la absurd? Ca modelul dvs. de societate pe care il propovaduiti nu are cum sa functioneze cata vreme ecartul intre cat pot eu castiga dupa ce m-am educat si cat poate castiga cineva care nu s-a educat este atat de mare incat tensiunea duce la activitati criminale. Ma uimeste cum nu intelegeti ca o societate libertariana ajunge inevitabil la o rata a criminalitatii imensa. Ce sperati? Ca veti face suficient de multi bani ca va ridicati un gard de 5 m, electrificat, ca veti avea 10 bodyguarzi fiecare membru al familiei, ca veti umbla numai cu elicopterul, etc.? Pot sa va intreb cui veti vinde produsele/serviciile dvs. daca
            a) statul nu exista, deci nu cumpara nimic de la dvs. si
            b) majoritatea cetatenilor nu au educatie, deci nu au job-uri bune, deci nu fac bani, deci nu cumpara nimic de la dvs?

            Eu as angaja un copil din asta si la 14 ani, insa dace el nu are educatie nu poate produce valoare adaugata mare, deci nu pot obtine pe piata bani multi pe munca lui, deci nu pot sa-l platesc suficient ca sa aiba o viata indestulata, cum am eu, care am educatie.

          • mariusip spune:

            Aruncati o privire pe strada asta, ca sa vedeti cum arata in practica societatea visata de dvs. – clasa de mijloc baricadata dupa gratii:

            [https://www.google.com/maps/views/view/streetview/brazils-painted-streets/rua-capitao-siqueira-barbosa/OpFQFg9WkL8LIL9hDv9v6A?gl=us&heading=280&pitch=97&fovy=51]

            Multe zone din Brazilia, Africa de Sud, ba chiar si S.U.A. ilustreaza perfect ce se intampla pana la urma cand statul e slab si nu-si mai face simtita prezenta: oamenii se organizeaza intr-adevar dupa cum reusesc si se descurca: unii isi fac case mai mici sau mai mari (dupa posibilitati) si se baricadeaza dupa gratii si/sau paza privata, altii se inmultesc in favele si ii ataca pe cei dintai ca sa-si satisfaca si ei din nevoile de baza.

            • euNuke spune:

              @mariusip,
              domnule, acum am venit de la sapă. Şi da, dacă plătiţi bine -cel puţin la nivelul mediu al veniturilor mele de chiabur- vin să vă sap şi grădina dumneavoastră şi vă tund şi lavanda, manual sau mecanizat, depinde cât sunteţi dispus să investiţi. Şi da, am renunţat de mai bine de 10 ani la o carieră de avocat pentru a mă face fermier, asta după ce mai întâi am câştigat ceva experienţă de afaceri pe piaţa serviciilor. Nu-i nimic ieşit din comun, cunosc cel puţin o duzină de indivizi care şi-au abandonat jobul pentru care se şcolarizaseră pentru a se apuca de cu totul altceva. In mediul de afaceri mobilitatea este ceva uzual, chiar banal.

              Nu ştiu despre ce vorbiţi cu statul acela libertarian [in funcţie de ce curent libertarian apreciaţi conformaţia acelui stat? nu cumva e contradicţie in termeni dacă ne gândim că o mare parte a libertarienilor sunt anarhişti?], eu oricum nu propăvăduiesc nimic [şi nu ştiu de ce aveţi impresia asta]. Şi, să mă scuzaţi, nici nu am timp să mă adâncesc in controverse cu domnia voastră asupra modelelor preferate de stat [pe scurt, eu prefer unul democratic şi liberal, de pildă Elveţia]. Doar atât spun: este pur şi simplu aberant să daţi de exemplu un stat socialist -Brazilia- ca să ilustraţi asupra prezumatei stări catastrofale a societăţii ce ar fi indusă de un regim libertarian închipuit ale cărui date esenţiale rămân o nebuloasă. Adică, eu incep să mă îndoiesc că ştiţi despre ce vorbiţi, că stăpîniţi bine proprietatea termenilor pe care-i utilizaţi.

        • iosiP spune:

          “a) ii lasam sa se decurce cum stiu ei si apoi ne plangem ca nu au disparut de la sine. Aceasta e calea pe care vreti dvs. sa mergeti.”

          Ipoteza corecta, concluzie gresita: daca-i lasam sa se descurce cum stiu ei (dar le sanctionam drastic derapajele, atunci cand “cum stiu ei” contravine normelor de convietuire) vor disparea de la sine…

          Dar sunt de acord, vina nu este doar a lor ci preponderent a statului, care incurajeaza astfel de comportamente prin aplicarea indiscriminata a unor politici sociale aberante!

          • mariusip spune:

            Ma uit pe geam, din casa mea, si la vreo 500 peste camp e o cocioaba. In jurul ei se alearga de dimineata pana seara vreo 7 copii veseli si cam despuiati, ca sa zic asa. Incerc sa-mi imaginez cum se traduce in practica solutia propusa de dvs. si nu reusesc sa ajung la alt scenariu decat urmatorul:

            Am avut ocazia sa-i cunosc si de aproape. Sunt aproape convins ca ei nu exista oficial – cel mai mic a fost botezat acum cateva luni si bunica l-a adus la biserica intr-un prosop, iarna, ca altceva nu avea. Si in prosopul ala nu a pus niciun certificat de nastere. Acesti copii si multi altii asemenea lor vor creste, in lumea lor, pana vor atinge varsta de 18 ani (macar un procent din ei). Dupa care, probabil, va intra in functiune pentru ei mecanismul de care vorbeati dvs. Cel cu sanctionarea drastica a derapajelor. Si in acest fel se va rezolva intr-adevar si problema lor (adica se va aranja disparitia lor de pe camp si din fereastra mea). Va reamintesc insa ca alta dezbatere acuta in momentul de fata este tocmai suprapopularea inchisorilor, si costurile mari pentru societate ale sistemului de detentie, pe care nu mai suntem dispusi sa-l finantam. Deci daca am implementa sanctionarea drastica a derapajelor fara zabava si fara osebire, am descoperi ca nu avem bani pentru asa ceva.

            Eu m-am tot gandit in ultimul timp la astfel de scenarii, am cunoscut tot felul de povesti si asa am ajuns la concluzia ca optiunea pragmatica pentru noi este sa le asiguram si lor o sansa reala la educatie. Daca nu ne intereseaza aspectul moral al problemei, cred ca macar cel pragmatic ar trebui.

            • iosiP spune:

              1.Sistemul de detentie se poate auto-finanta (partial) prin munca detinutilor. Desigur, nu vorbesc de munca fortata ci de aplicarea principiului “cine nu munceste nu mananca”.
              2. Ce garantii aveti ca educarea celor sapte va avea ca rezultat eliminarea derapajelor ulterioare? Doar mediul familial ramane acelasi…
              3. Ati facut calculul (economic) al raportului dintre educarea “gratuita” a celor sapte si costurile aferente detentiei a -sa spunem – doi dintre ei?

              N.B. Daca statul n-ar mai finanta natalitatea sunt convins ca “cei sapte magnifici ar fi” (probabil) ultimii din speta lor. Adaugati la asta amenzi usturatoare pentru cei care fac copii dar nu le asigura conditiile necesare de evolutie (biologica si educativa) si puteti inlocui “probabil” cu “sigur”.

            • mariusip spune:

              Ok. Ramane atunci asa: eu ma voi preocupa in continuare de politici legate de educatie, dvs. de introducerea muncii obligatorii in penitenciare si de eliminarea alocatiilor pentru copii. Vom vedea in timp care din cele doua politici e mai eficienta pentru rezolvarea problemei pe marginea careia am discutat.

              Nu ma pot abtine totusi: statul nu e in stare sa faca autofinantabil Oltchim, CFR, etc. De ce credeti ca ar fi in stare sa faca autofinantabile penitenciarele? Sau va ganditi sa privatizam si inchisorile?

            • iosiP spune:

              “Sau va ganditi sa privatizam si inchisorile?”

              De ce nu? Si nu, minca n-ar fi obligatorie, ar fi voluntara (in aceeasi masura in care munca in stare de libertate este voluntara: adica poti sa nu muncesti, dar atunci nu mananci).
              De ce credeti ca autorii unor fapte antisociale ar trebui sa aiba masa, caldura si alte utilitati sigurate gratuit, cand noi astia liberi platim pentru ele?

              P.S. De curiozitate, ati vazut conditiile de detentie asigurate lui Breivik? Cred ca 90% dintre homelesii romani ar fi tentati sa mearga in Norvegia sa omoare vreo cativa, la intamplare, doar ca sa fie cazati si hraniti pe banii statului, cu camera de exercitii, acces la televiziune prin cablu si plimbari nelimitate prin insula-penitenciar. Pai sa tot fii criminal, ca doar stangistii (stangistele?) infectati cu PC au vegheaza la linistea ta…

    • loko spune:

      “Cu aceste întrebări în minte, Dragomir ne-a făcut într-o zi inventarul categoriilor umane cu care dialogul nu e cu putință. Iată-l: „…………extrema dreaptă. ………..”” Va pierdeti timpul domnule mariusip.

  15. Un cititor spune:

    Un articol cit se poate de lung si interesant.

  16. Alex spune:

    Si uite exact de-aia ar trebui, intr-o societate ideala, reintrodusa notiunea de vot cenzitar – dar nu bazat pe avere si pe situatie, ca la noi pina in 1917, si pe o agerime mintala si o intelegere a vietii si a societatii. Nu consider ca ar trebui sa avem ca premisa (nu gasesc o traducere mai buna a termenului englez “prerequisite”) educatia, intrucit educatia ne imbogateste cunoasterea dar nu ne face in mod necesar mai inteligenti. Din pacate, insa, nu exista nici un forum suprem care sa ne ateste aceste calitati, sa ni le valideze, si sa ne dea acest certificat de “alegator luminat”. Asadar, va trebui sa traim cu neajunsurile inerente democratiei. Si sa riscam a fi condusi (prin puterea numerelor) de catre boii din acest text – deoarece democratia este cel mai mic rau dintre rautatile posibile.

    • iosiP spune:

      Eu unul sunt pentru votul cenzitar bazat pe valoarea impozitelor platite in ultimul ciclu electoral, si asta din doua motive:
      1. Este logic ca cei care contribuie mai mult la bugetul de stat sa aiba o putere de decizie sporita asupra destinatiei fondurilor colectate.
      2. Orice incercare de abuz (de exemplu, prin impunerea unei legislatii care sa reduca drastic impozitele pe venit) s-ar repercuta in scaderea relativa a puterii de vot la urmatoarele alegeri.

      • Alex spune:

        Sper ca raspunsul meu catre iosiP sa ajung in locul care trebuie.

        Spuneti asa: ” Este logic ca cei care contribuie mai mult la bugetul de stat sa aiba o putere de decizie sporita asupra destinatiei fondurilor colectate.”

        Nu sint de acord – Asta inseamna revenirea la votul cenzitar clasic, bazat pe asumptia (sau asumptiunea, nu stiu care termen este corect) ca cel bogat este mai merituos cumva, ori iata, in Romania de azi Becali, Vanghelie, si atitia altii ca ei, au multi bani dar din pacate cam atit. In plus, chiar daca nu ar fi asa, votul bazat pe avere (cu existenta unui corp de electori) ar fi total imoral intr-o societate moderna.

        Mai spuneti “Orice incercare de abuz (de exemplu, prin impunerea unei legislatii care sa reduca drastic impozitele pe venit) s-ar repercuta in scaderea relativa a puterii de vot la urmatoarele alegeri.”

        Pai cum ? O reducere de impozit ii afecteaza pe toti platitorii de impozit in egala masura (se presupune), neschimbind astfel deloc proportiile relative, ci numai cifrele absolute, nerelevante in contextul nostru.

        S-ar mai putea argumenta ca ar trebui cumva instaurat un fel de examen de cetatenie si se maturitate politica, un fel de carnet de alegator cam ca un carnet de conducere – sa se dea examen pentru asta, sa fie meritat. Si totusi, recunoasteti ca si asta ar fi la cumplit de imoral – toti ceitatenii, deci toti cei afectati de conducerea cetatii, ar trebui sa aiba dreptul de a-si spune parerea. Singurul compromis facut de statele moderne este cel legat de virsta si de dizabilitati intelectuale vadite, dovedite medical.

        Nu avem alta iesire, ma tem, decit un salt zdravan al nivelul de educatie mediu al populatiei, ori cu privire la asta eu unul nu am nici cea mai mica iluzie, speranta, sau asteptare.

      • Hantzy spune:

        La prima vedere, pare OK. Pentru ca ne-am obisnuit ca puterea ce o ofera marfa de liber schimb (banul) sa fie infinita. Astfel, daca platesc impozit mai mult am dreptul la o decizie cu coeficient supraunitar. Insa, tocmai astfel pot bloca accesul altora in acest Club select. Sunt statistici care arata ca 80% din averea mondiala e detinuta de 20% din populatie. Un vot cenzitar, realizat in bloc de acestia, ar adanci diferentele necontenit, initiind o spirala ce nu are nimic de-a face cu autoreglarea promovata de dreapta cea naturala.
        De ce n-ar fi IQ-ul personal criteriul pentru votul cenzitar? Sau, diferentiat pe domenii, de ce n-ar vota sportivii pentru legile de resort, iar finantistii pentru cele contabile?!

      • Adrian Rusu spune:

        IosiP: charmul obisnuit al domniei voastre….Iata, va propun un mic aranjament: vot censitar, dar atunci prostii nu mai platesc impozite, foarte-prostii au dreptul sa fure, iar idiotii sa ucida. Ar fi „echitabil”…si in consonanta cu ordinea naturala a lucrurilor.

        • iosiP spune:

          Gresit! Libertarianismul presupune faptul ca ai voie sa faci orice, cu conditia sa nu agresezi alte persoane.

          Dar ca sa va raspund:
          1. Prostii sunt liberi sa nu plateasca impozite, cu conditia sa nu beneficieze nici de serviciile pe care aceste impozite le “cumpara” (invatamant, sanatate, protectia politiei, recursul la justitie etc.).
          2. Desigur, prostii vor fi consemnati in casa: nu vad ce drept ar avea sa foloseasca drumurile publice (a caror constructie si intretinere nu o platesc).
          2. Conform celor de mai sus, sunt liber sa-i execut “la vedere” cand ii prind in strada. Cu ce? Desigur, cu armele din dotare, pe care as avea dreptul legal sa le detin si sa le folosesc impotriva agresorilor.

          Va mai place aranjamentul?

          • Adrian rusu spune:

            Nu…nu-mi place ! Intai ca daca ii consemnezi, nu mai produc, in făbricile si uzinile patriei (sau pe „ogoare”). Al doilea ca nu mai cumpara. Cum mai merge, atunci „capitalismul” ? Trebuie boi, ca sa cumpere. Pai….ii ucideti cu armamentul din dotare, dar veţi avea mustrari de constiinta, nu va va fi comod. Boul…n-are ! E bou. Din cauza asta e mai „in drept” sa ucida, decat dumneavoastra. (de furat nu mai zic, ca e evident). Chiar asta e sensul pledoariei d-lui GL: „dreptul natural”, cum l-a dat bunul Dumnezeu („natura” pentru moderni), si NU vreun drept dres cu moralina, cu farafastacuri religioase…etc. „Nu se toarna apa-n vin”.

            • iosiP spune:

              1. Oricum nu produc: majoritatea sunt asistati social sau frectionari la stat.
              2. Lipsa lor de consum ar fi compensata de consumul suplimentar al celor care nu mai sunt supra- taxati (cititi: “jefuiti”) de catre stat.
              3. Nu am mustrari de constiinta sa-mi apar viata, integritatea corporala sau proprietatea. E unul dintre drepturile acelea “naturale”.

        • kinn spune:

          Super raspuns!

    • Klopo_tare spune:

      Prerequisite- conditie preliminara

  17. n italy spune:

    Articolul excelent pare si o justificare a inutilitatii implicarii politice a celor mai inteligenti .Dupa lectura pare mult mai corect sistemul de vot american.Daca ar citi si primele doua personaje ale statului s-ar regasi perfect printre randuri -ticalosul dormind in continuare ca boul pe coada iar celalalt prins din pacate tocmai la a doua perioada cand “hormonul bate neuronul“.

  18. Nautilus spune:

    VladB: “minoritate care incearca sa se izoleze de majoritari pe care ii considera incremeniti in starea de boi”

    euripide: “boul trebuie impiedicat sa ajunga in straturile rarefiate ale societatii.”\

    aurel: “avem cam pe toate palierele societatii NUMAI BOI!? (…) boi isi dau cu parerea cu ar trebui invatamantul?”

    Cu ceva ani în urmă (pe vremea când se inventase cota unică, se iscase “scandalul Spiru Haret” şi dl. Liiceanu era unul dintre puţinii cu BMW) circula printre jurnalişti, blogăraşi şi comentaci o teorie care (tradusă din “huooo, onomatopee şi organe sexuale băgate şi scoase” în limbajul obişnuit) zicea cam aşa:

    “Nu se poate lăsa dreptul de decizie prin vot universal publicului obişnuit şi mai ales publicului tânăr, cel care intră acum în câmpul muncii, 18-25 de ani.
    Fiindcă sunt numeroşi, deci reprezintă un număr suficient de mare de voturi ca să încline balanţa, au şcoală, de stat sau privată, făcută pe bune sau pe bani, deci manevrează computerul şi influenţează opinia publică, au salariul la vedere pe cartea de muncă şi deci au acces la credit cu care se pot sparge în figuri, cumpăra apartamente şi maşini, şi în acelaşi timp sunt băsişti, îl susţin pe un tip mârlan şi rău de gură ca şi ei, nu au moderaţia unuia crescut în comunism, care ştia să fie elegant şi politicos, ştia când să tacă şi să stea în banca lui.
    Deci dacă am presupune că orice cetăţean are drepturile civile obişnuite, aceşti cocalari cu credit ne invadează, ocupă posturile de la stat şi din firme, votează, cumpără proprietăţi, şi întreaga societate va trebui să se plieze pe ei, devenim o ţară de cocalari cu BMW în leasing.
    Hai să le interzicem dreptul la vot, dreptul de a deţine automobile şi a avea permis de conducere, dreptul de a cumpăra proprietăţi, şi să desfiinţăm cât mai multe facultăţi private sau nu, ca să îi obligăm să stea la munca de jos.”

    Drepturile civile sunt universale, mai puţin când eşti negru, femeie …sau prea tânăr şi prea băsist pentru gustul unora.

  19. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Mai mîrlănește, dar sintetic:

    Cu prostul neșcolarizat
    Te lupți un pic și ai scăpat,
    Dar duci o luptă colosală
    Cu prostul care are școală.

  20. VladB spune:

    @mariusip

    Conditia de a iesi din bovitate este de a nu fi tratat ca un bou. Degradarea umana incepe cand il consideri pe celalalt bou.

    Societatea si implicit sistemul de educatie favorizeaza bovitatea.

    Ti se spune apriori ca esti bou. Si ca pentru a iesi din starea de bovitate trebuie sa faci asta, asta. Omul nu apuca sa se confrunte cu bovitatea lui decat tardiv dupa ce sistemul te-a rescris si ti-a aratat calea catre umanitate, in fel si chip, desigur negandu-ti aceasta calitate. E uimitor ca totusi mai exista oameni care reusesc sa depaseasca aceste conditii de indobitocire atroce si sa ramana … oameni.

    Imaginea despre om ca fiinta asemanatoare lui Iisus nu poate crea decat un comportament tiranic al celor care cred ca oamenii, fara osebire, trebuie sa ii semene.

    Ici colo, ici cand, apare si un Iisus, un Buddha, un Osho, un Gurdjieff, un Socrate, un Eminescu, un cioban mioritic. Asta-i viata …

    • mariusip spune:

      Nu-mi propun sa intru in polemica cu dvs. Cred ca pana la urma nici nu exista diferente foarte mari de viziune.
      Dl. Liiceanu crede ca ne nastem boi (lipsiti de cunoastere, de intelegere a sensului) si prin educatie ne ridicam din conditia de boi in cea de oameni. Pe mine nu ma interesa neaparat in aceasta discutie dinamica devenirii din bou in om, ci mai degraba starea de om. Daca as privi insa din perspectiva dinamica acest subiect, am puncte comune cu viziunea dvs:
      - ne nastem cu inima de om (capacitatea de a iubi neconditionat) si cu minte de bou (lipsa intelegerii rationale a sensului lumii).
      - societatea incearca sa ne educe (sau sa ne indoctrineze/indobitoceasca, credeti dvs.), timp in care inima noastra insa se impietreste (se depune pe ea o zgura a rautatilor si prejudecatilor)
      La capatul acestui proces al devenirii din copil in adult majoritatea esuam sa crestem oameni pana la final fie pentru ca nu ne dezvoltam partea rationala (prin educatia formala sau prin autoeducatie), fie pentru ca ne impietrim inima desi ne educam, fie pentru ca facem ambele greseli (ne impietrim si inima si ne pastram si mintea la nivelul infantil). Oricare parte ne lipseste, tot dobitoace ajungem. Foarte putini reusim sa ne redescoperim capacitatea de a iubi dupa ce am trecut prin viata si prin educatie, indiferent cat de performanti suntem in cultivarea gandirii/cunoasterii rationale.
      In fine, modelul acesta al omului implinit, pe care il pretuiesc eu, a fost propus umanitatii de multa vreme. Eu doar sunt printre cei care cred ca acesta e cel corect.

  21. eu****** spune:

    Nu sunt de acord cu formularea:

    “„Dragomirian” vorbind, orice putere are datoria publică (și obligația de a-și face din asta un program politic) de a crea condițiile pentru a ne împiedica „să murim boi”, adică de a înceta să fim manipulabili, devenind, dimpotrivă, apți să descifrăm semnele lumii.”

    Iarasi puterea, datoria publica – cuvinte grele…
    Oare putem sa iesim de sub pulpana puterii care inseamna de fapt STATUL?
    Ma cam doare in basc de stat, mai ales de statul unora…Traim intr-o lume imperfecta si asta ne consuma, dar trebuie sa incercam sa traim mai bine…

    As spune ca secretul lui Polichinelle consta tocmai in sumarea unor minuscule particule – de preferinta persoane ce depasesc status-ul de bou – care se misca in societate animati de o stare normala si permanenta de a inlatura derapajele – vezi enuntul “Ca sa nu mor bou!”. Aceste personaje nu detin cheile adevarului si nici nu vor sa indrepte lume, doar fac cate ceva, pe ici pe colo, poate prin unele parti, si cateodata dau cu + alteori cu – - dupa posibilitati…

    Si astfel avem doua situatii in extrema limita cand:

    1. societatea este dominata de cantitatea importanta de boi si moare incet si sigur…

    sau

    2. societatea are germenii renasterii ca urmarea a existentii unor agenti activi si capabili care fac posibila inlaturarea derapajelor intr-un orizont de timp rezonabil.

    Din observatiile mele exista doar o singura natiune care are antidot-ul puternic in sange impotriva categoriei numite BOU – asa s-au nascut si au crescut cu valoarea libertatii si a dreptatii in sange – si aceea nu este in Europa – curat ghinion Mon Cher Ami!

  22. Marius Ogrean spune:

    Sa stiti, dle Liiceanu, ca faptul ca ati trait o importanta parte din viata sub comunism a fost si (!) un noroc. Inconjurat de atata “bovitate”, nu vad cum ati putut face fata altfel decat citind, incercand sa intelegeti lumea.
    Va invidiez pentru cat ati citit si pentru imaginea mult mai clara pe care o aveti in legatura cu viata si lumea.
    Tot ce putem sa facem e sa incercam sa va ajungem din urma.

  23. Gabriel spune:

    Dle Liiceanu, Imbecilitatea este si aparenta. Ea este folosinta ca o masca in vederea ascunderii unor informatii sau fapte.
    Imi pare nespus de rau ca nu ati aprobat comentariul lui Pinochio.

    Multumesc.

  24. VladB spune:

    Incercati sa adresati starea de echitate intre oameni comitand un sofism si anume pornind de la premiza ca am trai toti pe plan de egalitate. Ceea ce este fals. Exista oameni care fac legea profitand de limitarile, increderea, situatia economic, sociala a altor oameni in beneficiul propriu. Cu alte cuvinte ei ar trebui sa se ocupe de bunastarea si propasirea obstei si ei se ocupa de a lor ba, mai mult, isi folosesc avantajul institutional pentru si mijloacele pe care le au la dispozitie pentru a face viata semenilor cat mai dificila.

    Egalitatea intre oameni, iubirea, dialogul nu exclud dezacordul si in mod cert nu inseamna o permanenta si nemasurata acceptare.

    Cand persoanele aflate in pozitia de a servi obstea derapeaza de la acest obiectiv principiul egalitatii nu mai functioneaza ci a fost incalcat. Cand omul vede o astfel de situatie nu poate sa o justifice cu “ceilalti sunt boi”. Nu merge …

    • iosiP spune:

      Va adresez o intrebare (sincera): ce anume intelegeti prin “principiul egalitatii”?
      Sau altfel spus, exceptand egalitatea la nastere – ne nastem cu totii oameni – in ce alte privinte mai suntem egali, si cum ar trebui sa se manifeste acest principiu in societate?

      • VladB spune:

        Imi cer scuze dar abia acum am vazut intrebarea pe care mi-ati adresat-o.

        Viata e aceeasi in toti oamenii, asta ne leaga …

        • iosiP spune:

          Pana aici nu am nimic de comentat / obiectat!
          Astept cu interes raspunsul la partea a doua a intrebarii…

          • Vlad spune:

            Vad ca aveti deja solutiile de organizare a societatii: cei de stanga, cei de dreapta.

            Nu stiu sa va raspund cu privire la celelalte criterii ale egalitatii. Eu nu vad decat unul.

            Legat de organizare, exista o organizare a intregii naturi care cuprinde si oamenii. Omul incearca permanent sa o rescrie … cu rezultatele care se vad.

  25. Ciprian spune:

    Una din capcanele ideilor expuse in articol, cu aplicatii clasice de acum in politica si lupta electorala, ar fi ca unii pot fi tentati sa-i eticheteze pe altii “boi”, ignorand complet biblicul (din memorie citez) “inaninte sa te uiti la paiul din ochiul vecinului uita-te mai intai la barna din ochiul tau”.

  26. shinobi spune:

    Stima d-lui Liiceanu & tuturor comentatorilor,

    Ce-ar mai putea fi de adaugat? aproape nimic, mai putin o scurta observatie ca ultimul paragraf intr-adevar, “from my angle” putea lipsi, sau introdus cu “pe-asta n-am vrut sa-l scriu, dar nu m-am putut abtine”
    Ca o pata de culoare, un amic recent intors de la Tokyo, a stat la o masa & discutie cu niste tineri (2 x 25 de ani, filologi din lumea anglo-saxona) care n-auzisera de Charles Bukowski

    Yours,

  27. VladB spune:

    Ultimul comentariu este raspuns pentru Nautilus.

  28. Adrian spune:

    Foarte frumos textul. Mi-a placut parte cu “harul prostiei”. M-a dus cu gandul la “ignorance is bliss”.

    Avem filozofi buni. Avem si hoti buni (inteligenti), poate chiar printre cei mai prolifici hoti din lume. Oameni inteligenti, dar activi in societate (nu filozofi) avem? Oameni care sa incerce sa schimbe mersul lucrurilor? Daca acesti oameni exista, atunci de ce nu ii vedem pe ei sau rezultatele lor? Sau de ce asa rar?
    Oare in Romania sunt hotii mai inteligenti decat cetatenii onorabili? Este “raul” mai inteligent decat “binele” in Romania? Sau peste tot e asa? Sau poate e doar nivelul de educatie de vina la noi? Dileme, dileme…

  29. sorin spune:

    Pe vremuri, mucailții cu har la vorba, lansasera anecdota cu trenul blocat pe o linie de un bou, care paștea linistit intre șine. Șeful de tren, om trecut prin multe, a justificat ca nu poate da drumul trenului si nu poate deranja animalul pentru ca, deși bou, era pe linie. Ca mulți alții.
    Textul domnului Liiceanu poate avea si o utilitate practica. Sunt sigur ca obligatia citirii integrale a textului si exprimarii in scris a ceea ce s-a inteles in nu mai mult de o propozitie, va trimite in staul pe multi din cei ce se cred situati, cum spunea cineva pe aici, in straturile rarefiate ale societatii.

  30. ion adrian spune:

    Nimic nou pe lumea asta. Parca cineva spunea deasemeni ca prostia este un pacat capital? Eu credeam ca Buddha. Dar se pare ca azi se considera ca aceasta opinie ar fi doar a satanistilor!

  31. it_s__not_news spune:

    Hm ” Toate civilizațiile care s-au dus de râpă au devenit victima conjuncției letale dintre ticăloși și imbecili.”

    Nu chiar. Civilizatiile si-au indurat lungi perioade – uneori – “ticalosii si imbecilii”. Eu cred ca lucrurile stau putin altfel, anume civilizatiile cad atunci cind se pierde increderea in ideile fondatoare ale civilizatiei respective. Moartea lor declanseaza disolutia. In faza expansionista a unei civilizatii, ticalosii (un anumit tip) si imbecilii (masa manevra) sint absolut necesari.

    Deci, atit timp cit credem in idea fondatoare a civilizatiei occidentale, vom tine flacara aprinsa pentru *acest* model.

    Ca sa-l citez pe Camus, pt d-voastra, din minte: Motivatia existentei unui scriitor este sa previna distrugerea civilizatiei.

    • it_s__not_news spune:

      “ideea” evident :) Ma mai lasa tastatura …

    • eu****** spune:

      Si totusi…

      Sa ne uitam la frumoasa Italia. O tara minunata, a generat o cultura imensa si totusi nu a mai reusit sa revina la ceea ce a fost odinioara… Oare de ce? Ce o impiedica sa isi relanseze valorile si societatea?

      La fel as putea scrie despre Franta…
      Probabil ca altii ar putea spune cam la fel despre Germania…

      Imi place Japonia si o gasesc absolut fascinanta prin cultura si traditiile ei, si totusi ce se intampla acolo? De ce?

      Lipseste o colectivitate de genul – “Ca sa nu mor bou!”

      Tara, tara, se cauta oameni adevarati care sa adere la slogan si sa comunice!
      Numai de bine sa auzim!

      • nimrod spune:

        @eu******

        Cu tot respectul,

        Nu cred că Italia a generat “cultura imensă” de care vorbiţi, ci statele, stătuleţele şi oraşele-state din peninsulă şi mai ales risipitorul Vatican care a şi provocat Reforma pe chestia asta, toate de dinainte de, ca să zic aşa, Italia Mare, care n-a generat decât fascismul şi eventual Mafia.

        Franţa e bien merci, cred, cîtă vreme de 20 de ani se găsesc în economia franceză bani şi pentru salariul meu de TOE într-o editură de nişă.

        Germania: dacă ar fi să i se dea alt nume păsării Phoenix, Germania ar fi cel mai potrivit.

        Japonia. Păi asta e şi ideea: japonezii s-au cam săturat să fie fascinanţi prin cultură şi tradiţii.

        • euNuke spune:

          @eu****,@nimrod, domnilor, nu obişnuiesc să intervin in schimburile de lamentaţii, dar, înainte de a cădea in dulcea atracţie a fatalităţii ţin să vă reamintesc că Italia modernă a “produs” cel puţin la fel de mult, de masiv, de impresionant ca şi Italia renascentistă, cea pre-naţională. Poate că nu se vede atât de magnific pe străzi, dar se aude in muzică – Rossini, Verdi, Ennio Morricone, Enrico Rava, Paolo Fresu, Franco Cerri, Mop Mop, Funk off, The Dining Rooms [şi am oferit doar câteva nume pentru toate gusturile] – se vede pe marile ecrane -Visconti, Rossellini, Fellini, Sophia Loren, De Sica, Mastroiani, Sergio Leone, Roberto Benigni, Giusseppe Tornatore, Antonioni, Belluci [şi vă recomand cu căldură pelicula "Nuovomondo" dacă doriţi să cunoaşteţi şi o Italie de altădată pentru a nu credea că cea de acum este atât de decăzută] şi se revarsă din literatură, dramaturgie şi filosofie – Pirandello, Moravia, Buzzati, Italo Calvino, Umberto Eco. Aceştia, toţi la un loc, şi pe lângă oamenii de litere o liotă de arhitecţi şi ingineri străluciţi sunt Italia de astăzi. Ei vă încântă ochiul zi de zi cu filmele lor profunde sau triviale, vă leagănă cu muzica lor modernă, dinamică şi totuşi armonioasă, vă delectează cu proza meşteşugită sau luminează cu eseistica politică, vă plimbă cu maşinăriile lor elegante, vă îmbogăţesc dieta cu reţete ingenioase, vă uşurează viaţa cu utilajele pe care le-au născocit. Iar dacă nişte politicieni efemeri au paradit economia acestei ţări asta nu înseamnă că neamul şi-a pierdut automat vreun strop din măreţia lui naturală. Nu este prima criză prin care Italia şi italienii au trecut, şi nu este nici pe departe atât de grav ca in alte momente ale istoriei lor. Nu pentru italieni mă tem eu, căci veacurile de istorie au dovedit cât de rezistenţi şi tenace sunt, ci pentru noi, neamul atât de numeros dintre Carpaţi care de atâtea ori a plecat capul ori a migrat in masă in loc să-şi înfrunte asupritorii.

          • nimrod spune:

            Câtă vreme gusturile nu se dispută, eu nu vă contrazic, da’ îndrăznesc să observ că înaintea noastră cei care au emigrat în masă au fost italienii, cu Mafia lor cu tot şi să adaug că, personal, prefer oferta culturală de la nord de Alpi pentru că nu e ca vinul dulce, recte uşor de înţeles.

          • iosiP spune:

            Parca n-as pronunta Ennio Morricone in aceeasi fraza cu Enrico Rava si Paolo Fresu.
            Desigur, ati precizat ca este pentru toate gusturile, ceea ce include si lipsa de gust! ;)

            Semnat, pentru conformitate: un posesor al discografiilor complete ER si PF.

  32. euNuke spune:

    Un text excelent, savuros, exceptînd, din păcate concluzia:
    “o societate care-și urmărește binele propriu are ca supremă îndatorire să facă tot ce poate pentru a dezvolta inteligența membrilor săi. ”

    Pentru că:
    1. Este îndoielnic că o societate poate urmări ceva, mai ales in plan etic. E greu de crezut că membri unei societăţi ce se îndreaptă către prăpastie -economică, morală, existenţială- ar fi ales conştient “răul propriu”, deteriorarea fizică, automolestarea sau sinuciderea colectivă. Aceste cazuri sunt rarisime şi de obicei e vorba de grupuri umane foarte restrânse, unite de un crez de natură mistică, de secte sau mişcări ultraradicale revoluţionare. O seamă de societăţi umane au fost distruse sau decimate cu concursul unei majorităţi de imbecili şi inteligenţi ce-şi imaginau că votează sau militează pentru un bine colectiv.

    2. Pentru ca o societate să-şi fixeze îndatoriri e nevoie de o conştiinţă colectivă de sine. Este insă posibil acest fenomen? Şi dacă da, atunci ce se întâmplă după cristalizarea acelei conştiinţe colective? Turma are constiinţa gregarităţii sale? Nu cumva atunci când o societate se omogenizează cultural şi moral prea intens apar germenii unei solidarităţi radicale ce tinde nu către “binele public”, ci către eliminarea diferenţelor şi excepţiilor? Nu cumva conştiinţa colectivă a grupului se întoarce către sine opunînd in permanenţă lumea grupului? şi atunci, cum ar putea o conştiinţă colectivă să mai opereze in registrul moral al raţiunii dacă morala este confiscată de instinct, de cel dominant, al conservării turmei, iar binele dispare sub imperativul păstrării identităţii momentului? De pildă, dacă un neam se vede pe sine ca fiind valah, nu cumva toţi cei care se identifică ca rumâni vor fi eliminaţi sau expulzaţi, şi viceversa, când roata istoriei se-ntoarce? Pentru că, dacă e să analizăm episoadele identitare ale modernităţii, pare că de câte ori un popor a ajuns la un oarece nivel al conştiinţei de sine şi s-a văzut mulţumit de imaginea sa din acel moment ceea ce a urmat sugerează o propensiune colectivă către încremenirea in istorie, cu tot ce poate însemna acest lucru, cu purificare etnică violentă sau paşnică şi subtilă, cu marginalizarea minorităţilor de orice fel, cu impunerea unor norme definitive/dogme in materie de limbă şi istorie.

    3. Este cu atât mai greu de crezut că o societate -in orice stadiu de autodefinire şi de cristalizare a conştiinţei s-ar afla- poate face ceva, conştient şi programatic, pentru inteligenţa membrilor săi. Dacă s-ar afla undeva sus pe scara identitară atunci inteligenţa membrilor săi ar fi cel puţin un impediment pentru unitatea grupului, ba chiar un real pericol pentru status quo, cel puţin din punctul de vedere al celor ajunşi la vârful societăţii, căci, trebuie să înţelegem că un nivel superior al conştiinţei colective nu presupune deloc un nivel superior al inteligenţei. Un singur tip de societate ar putea funcţiona in acest sens -al elevării- şi anume cea creată pe baze contractuale, prin acordul consimţit al tuturor membrilor săi. Dar o astfel de societate presupune atingerea in prealabil a unui anume nivel de inteligenţă a membrilor săi, ca atare, ar fi redundant ca societatea deştepţilor să-şi propună, in mod programatic, inventarea unor instrumente care să conducă la dezvoltarea inteligenţei membrilor săi, căci este de la sine înţeles că orice organizaţie a inteligenţilor îşi propune, cel puţin in subsidiar, o dezvoltare personală in plan mental/moral. O societate [ce se pretinde] democratică nu este obligatoriu una contractuală, ci, îndeosebi naturală, cristalizată in urma acţiunilor inconştiente declanşate de grupuri preexistente. Dacă grupul imbecililor este majoritar -şi-s destule motive să credem că aceasta este regula- este imposibil ca societatea aflată sub dictatul lor inconştient şi deseori involuntar să-şi propună măcar dezvoltarea inteligenţei membrilor săi, darmite să şi facă ceva in acest sens.

    4. Ca atare, dacă se dovedeşte că societatea nu ar fi capabilă să-şi fixeze obligaţii de natură morală, atunci cei care ar trebui să o facă ar fi, logic, grupurile conştiente de inteligenţi legaţi între ei nu de circumstanţe naturale, ci de scopuri comune fixate printr-un contract, indivizi totodată solidari cu societatea din care fac parte, deci inclusiv cu imbecilii majoritari. Desigur, prima chestiune ce răsare ar fi: ar trebui oare ca grupurile inteligenţilor să se implice in sensul elevării majorităţii imbecile? Nu este, aşa cum ar părea, o obligaţie morală de la sine înţeleasă, ci una dedusă, in funcţie de concepţiile inteligenţilor dispuşi să se arunce intr-un asemenea proiect de anvergură. Orice om inteligent ar trebui poate să se întrebe de la bun început dacă nu cumva imbecilitatea este un dat, o trăsătură genetică, căci, dacă ar fi aşa, atunci tot efortul colectiv ar fi in van. Cei care consideră că imbecilitatea este similară păcatului -in care poate intra, se poate trăi şi din care se poate ieşi- pot alege calea implicării, ceilalţi, inteligenţii pesimişti ce se-ncred in ştiinţa geneticii- ar putea s-o facă in ideea -desprinsă din teoriile eugeniste- ameliorării societale [totuşi, diferită sub aspect politic de cea rasială], asta pentru că există totuşi posibilitatea manipulării maselor de imbecili in sensul abţinerii de la procreere. Dar şi pentru asta e nevoie de o doză serioasă de altruism, de generozitate care să constituie o contrapondere la penibilul posturii de salvator al omenirii in care se aşază, vrând-nevrând, orice inteligent ce investeşte efort şi timp in sensul ridicării iq-ului mediu al societăţii.

    5. Din păcate, aşa cum reiese din istoria progresismului modern, grupurile de inteligenţi preocupaţi de ridicarea culturală şi morală a maselor nu au fost scutite de căderea in imbecilitate. Iar imbecilitatea inteligentului decăzut s-a dovedit a fi mult mai periculoasă decât cea a imbecilului ordinar, pentru că efectele acţiunilor grupului organizat de imbecili cu ştaif se răsfrâng asupra intregii societăţii, iară nu doar asupra vecinilor. Organizaţi in loji secrete sau societăţi publice, in organizaţii ştiinţifice sau filantropice, in partide politice, toţi imbecilii cu pretenţii şi diplome s-au năpustit asupra prostimii cu toate armele posibile pe care le-au putut născoci, subjugînd statele naţionale şi punîndu-le la jugul progresului suprem, al păcii mondiale, al egalitarismului izbăvitor. Şi a urmat un război catastrofal. Pornit de inteligenţi ce au căzut pradă unor iluzii cu privire la rase, clase sociale, bunăstare generală. Pentru că au crezut cu fanatism in îndatorirea lor de a face bine tuturor celorlalţi, chiar dacă aceştia -imbecilii sau inteligenţii sceptici şi individualişti- nu-şi doreau “binele” respectiv. Inteligenţii interbelicului pierduseră noţiunea binelui pe drumul progresului, din momentul in care au cedat in faţa imperativului solidarităţii sociale şi au aşezat pe o scară a valorilor absolutizată binele colectiv deasupra vieţii şi libertăţii. Abia după ce au operat această mutaţie de ordin etic s-au putut deda la activităţile de impunere a “binelui” cu forţa, iar îndărătncii au putut fi eliminaţi fizic…din moment ce stăteau in calea progresului omenirii. Inteligenţii epocii au uitat că poate datoria lor de seamă ar fi fost să se îngrijească de binele propriu, de progresul personal, de inteligenţa proprie ce trebuie cultivată cotidian, iar abia apoi să se dedice, luînd in seamă limitele naturale, unor activităţi de tip filantropic, private, focalizate, punctuale. iar românul o spune mai simplu: câinele moare de drum lung, iar prostul de grija altuia. Dacă e să ne-ngrijim de inteligenţa celorlalţi nu o putem face in ideea că in acest fel -prin educaţie sistematică şi programatică- dăruim un bine indispensabil celuilalt, ci doar pentru că astfel, prin educaţie, creem premisele pentru apariţia unui bine personal de durată sau măcar pentru evitarea răspândirii sau estomparea unui rău altfel de neînlăturat. Asta pentru că decelarea binelui general pare că depăşeşte intelectual majoritatea membrilor unei societăţi, insă definirea binelui personal este posibilă pentru aceeaşi majoritate. Iar cei mai inteligenţi se pot şi ei înşela in procesul complicat al distingerii, categorisirii, priotizării, precum şi in cel corelativ al alocării de resurse pentru atingerea binelui respectiv. Nu ştim nici astăzi dacă, de pildă, învăţământul gratuit şi obligatoriu de 8, 10 sau 12 ani a fost o idee bună, dacă a produs cu adevărat un bine societăţii. Poate ar fi fost mai bine să rămână de 4 ani, dacă evidenţele, inclusiv cele statistice, arată că imbecilii sunt majoritari in continuare, iar şcoala, corpul didactic, colegii inteligenţi, nu reuşesc să le mai facă faţă atunci când trec de vârsta minoratului. Datele sugerează că in acest moment se produce o risipă extraordinară de fonduri cauzată de fixaţia progresistă a învăţământului generalizat şi obligatoriu, fixaţie instituţionalizată de către stat. Aceşti bani -aruncaţi astăzi in tentativa de elevare a tuturor imbecililor- ar fi putut fi folosiţi, printr-un sistem de burse de merit, in sprijinul elevilor inteligenţi, harnici şi dornici să aprofundeze şi continue studiile in străinătate, aşa cum se întâmpla in zorii de secol 19 ai naţiunii române. Dar nu, statul nostru preferă să ne lege bolovanul de gât ca să nu umblăm cu capul gol şi să simţim că prin munca noastră de sisifi producem un bine societăţii.

    6. iar dacă ceea ce şi-ar propune inteligenţii progresişti -organizaţi pe baze contractuale- ar fi nu impunerea unui bine -relativ şi iluzoriu- intregii societăţii, ci căutarea binelui personal şi prin limitarea răului produs in mod inerent de ceilalţi, in special de imbecili, atunci am vedea că esenţial nu este să scapi societatea de imbecili sau să le micşorezi cumva densitatea pe mp, ci să le iei din puterea de a înfăptui răul general pe care nu şi l-au propus niciodată. Fiecare pasăre pe limba ei piere şi nu trebuie să ne pese de realitatea jalnică a imbecilului ce se automutilează, şi nici de cea tristă a imbecilului ce-şi terorizează familia, şi nici de cea ridicolă a imbecililor ce conturează tabloul cârciumii neaoşe, ci doar de realitatea sinistră a imbecilului cu drept de vot, blindat de statul progresist cu o armură de drepturi sociale şi economice. Toate drepturile imbecilului sunt o povară pentru inteligenţi, toate drepturile presupun un cost, iar costul este suportat de acea parte inteligentă şi harnică a societăţii. Şi nu se termină niciodată, te naşti cu obligaţia de a suporta o droaie de imbecili, nu cum ar fi natural…unu, doi, poate trei pierde-vară şi calcă-n străchini ce se nimeresc in orice neam. Şi până mori tragi pentru binele lor; care “bine” este tot mai puţin, că nu foarte mulţi oameni inteligenţi rezistă in acest regim idiocratic de semi-sclavie aşa că fug de aici, şi o să fie şi mai puţin bine in viitor, că cine o fi atât de prost să mai facă copii ca să aibă cine să muncească şi să plătească pentru ca statul binefăcător să satisfacă hachiţele milioanelor de imbecili? Aceste drepturi ce l-au boierit pe imbecil ar trebui să fie ţinta inteligenţilor preocupaţi măcar de binele personal. Şi in primul rând dreptul la vot. Imbecilii trăiesc cu impresia că dreptul la vot este de la sine înţeles, că vine odată cu buletinul şi o dată exprimat îi conferă aureola eroului ce salvează democraţia. Iar actul ştampilării buletinului este unica manifestare politică a imbecilului, căci aşa pricepe el democraţia, după mintea lui e mai mult decât suficient. Şi îi place, pentru că este gratuit, ba chiar uneori e şi premiat pentru gestul de a vota. Deşi in natură orice bun, orice serviciu, orice lucrare comportă un cost ce urmează a fi acoperit de o plată a beneficiarului, iată că in democraţia imbecililor de plătit pentru serviciul democratic plătesc doar inteligenţii, iar imbecilii achiziţionează forţă politică pe degeaba, când nu sunt plătiţi, recte mituiţi, de partide. Până nu vor plăti efectiv pentru erorile lor aceşti imbecili nu vor avea cum să înveţe să devină responsabili pentru actele lor, deci vor fi condamnaţi pe veci la imbecilitate. Alegerea politică intr-o democraţie şi conferirea unui mandat reprezentativ nu pot fi despărţite de ideea de responsabilitate pentru decizia politică. Imbecilii, prin definiţie, nu se simt responsabili, nu fac legătura intre dezastrul lor personal şi opţiunea politică greşită in care persistă. Iată de ce serviciul democratic al plebiscitării ar trebui taxat, pentru ca imbecilii să plătească măcar astfel pentru erorile lor, pentru a-i inhiba pe viitor să mai acţioneze după impulsuri afective ori la sugestia unui mituitor. Iată aşadar, un eventual scop comun al grupurilor de inteligenţi conştienţi de precaritatea minorităţii lor in societatea democratică actuală şi dispuşi să-şi procure, printr-un efort colectiv, pe cale democratică, paşnică, un bine personal mărunt ce ar putea insă evolua intr-un bine general.

  33. Tony spune:

    Imbecilitatea nu este atât o incapacitate intelectuală, cât un viciu moral.
    Imbecilul este idiotul, în sens etimologic, adică acela suficient sieşi, care nu se deschide spre ceilalţi, spre a dobândi cunoaştere, cultură şi civilitate.
    Imbecilul îşi vede de ale sale, de “boitatea” lui. Se simte confortabil în ea, cum observă şi proverbul: “Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudull”.

  34. VladB spune:

    @EuNuke

    Fascinant comentariul dumnevoastra. Inteligenta, de care dispuneti din abundenta, va fura si pe dumnevoastra.

    Viata este un tot organic din care fac parte “imbecilii”, “geniile”. Criteriile de selectie naturala nu aleg neaparat geniile, dovada ca avem si oameni mai putin dotati in spectrul intelectual. Din punct de vedere biologic rezistenta la boli, anumite abilitati favorizate de unii oameni duc specia mai departe.

    La gradul maxim de dezvoltare umana linia de demaractie dintre sine si tot dispare. Cu alte cuvinte viata este inteligenta suprema in ansamblul ei in feluri greu comprehensibile pentru individul care se simte separat de tot. Actul vietii are valoare oriunde se intampla.

    Binele nu este doar o optiune este singura cale posibila. Pentru ca raul aduce dupa sine rau. Cu alte cuvinte raul se perpetueaza, fie imediat, fie de la generatie la generatie.

  35. R.A.Muresan spune:

    Articolul insista pe categoriile de oameni in functie de inteligenta si nu cred ca demersul e din cale afara de folositor. Mai ales ca noi am ajuns sa uzam la propriu termenii astia — puteti sa dati o cautare in forumurile noastre dupa ‘idiot’, ‘imbecil’ sau ‘handicapat’ pentru a va lamuri.

    Intr-adevar, idiotia, imbecilitatea, intirzierea sau retardul (usor) sint clasificari facute pe baza IQ-ului — astazi ele sint intru citva depasite inclusiv in psihologie. Pe de alta parte, nici IQ-ul si probabil nici macar factorul g nu sint suficiente pentru a descrie, doar prin ele, o personalitate pentru care moralitatea e importanta. Or, mi se pare evident ca, in vremuri sau medii mai favorabile, articolul s-ar fi referit mai degraba la moralitate — se mentioneaza, in text, in mod explicit, obligatia morala de a fi inteligent.
    Nu-i vorba ca imbecilii sint mai putini decit s-ar crede — as spune ca chiar si cei usor intirziati sint putini la numar. Insa chiar daca, impreuna cu idiotii, toti acestia ar fi ceva mai multi, tot nu cred ca ne-ar folosi prea mult in incercarea de a intelege. Chiar nu cred ca intirziatii sint cei care tin lucrurile pe loc intr-o societate. Dupa parerea mea, ei sint, cel mai adesea, utilizati pe post de paratrasnet de catre cei care se simt afectati in mod direct de prostie. Iar printre cei care se simt in mod direct afectati de prostie sint foarte multi oameni mediocri, care nu intra totusi in clasa imbecililor decit daca redefinim imbecilitatea. Am putea vorbi de pilda de imbecilitate morala, dar e clar ca atunci am vorbi de altceva.

    Stiu ca dezamagirile intelectualilor pot fi mari in zilele astea — alegerile sint mai mereu, la noi, prilej de amaraciune. Revenind insa la obligatia morala de a fi inteligent, cred ca aceste mari esecuri ar trebui asumate. Iar asumarea nu inseamna intotdeauna vina si pedeapsa — nu se cade sa judeci intelectualii pentru ratacirile poporului. Asumarea inseamna, cel mai adesea, necesitatea intelegerii. Caci atunci cind lucrurile merg prost pe toata linia, e o urgenta sa intelegi ce se intimpla. Si intr-adevar, in situatiile de criza generalizata, in situatiile disperate ale unei natiuni, intelectualii pot afla si chiar afla multe lucruri — nu atit despre ei, cit mai ales despre ceilalti. Fiindca atunci devin faliile vizibile.

    Atunci cind reperele par sa fie in disolutie, reflexul meu e sa ma uit nu la imbecili sau intirziati, ci la intelectuali. Si la rindul meu fac efortul de a intelege unde am gresit, daca am gresit. Imi e clar insa ca societatea insasi e suficient de complicata pentru ca lucrurile sa ajunga sa mearga prost, chiar si cind eu nu gresesc. Iar asta nu inseamna, in mod automat, ca ceilalti sint de vina: fiindca stiu ca, de cele mai multe ori, cei vinovati sint putini la numar. Nu numai atit: cei putini care fac raul cu buna stiinta sint greu de gasit, fiindca disimuleaza — in vremurile moderne, disimularea e aproape o arta.
    Incit, a intelege, azi, nu mai e simplu nici macar pentru cineva inteligent. De aceea nu ne putem grabi atunci cind vrem sa intelegem — si cu atit mai putin atunci cind cautam vinovati sau vinovatii.

    Se spune in final:
    “În calea acestui deziderat se ridică, după cum am avut timp să aflăm în „anii tranzitiei”, un enorm obstacol: când puterea încape pe mâna răufăcătorilor bine organizati care-i manipulează pe imbecili sau care-i selectează pe cei mai proeminenti dintre ei, aliindu-se cu ei la guvernare, inteligentii devin neputinciosi. Toate civilizatiile care s-au dus de râpă au devenit victima conjunctiei letale dintre ticălosi si imbecili.”

    Cred ca inclusiv explicatia pentru care civilizatiile dispar este una ceva mai complicata si are de-a face cu felul in care acestea se raporteaza la cunoastere, adica la lumea ideilor. Nu neg ca ticalosii pot suprima o civilizatie, cred insa ca genul de ticalos politic de la noi nu e capabil de asa ceva.
    Pentru noi poate fi o tragedie sau o cumplita rusine, dar pe lumea asta au fost civilizatii, culturi sau natiuni mult mai dezvoltate care s-au aflat in pragul disparitiei, si pentru care solutia salvatoare a venit tot din afara.

    • Nautilus spune:

      “idiotia, imbecilitatea, intirzierea sau retardul (usor) sint clasificari facute pe baza IQ-ului — astazi ele sint intru citva depasite inclusiv in psihologie. Pe de alta parte, nici IQ-ul si probabil nici macar factorul g nu sint suficiente pentru a descrie, doar prin ele, o personalitate pentru care moralitatea e importanta”

      Clasificările personalităţilor pe baza unui artificiu psihologic sunt, în general, false, fiindcă depind întotdeauna de maniile şi obsesiile culturii din care provine vorbitorul.

      Spre exemplu: românii, de la vremea lui Caragiale şi a lui Zaharia Stancu încoace, au fost terorizaţi de ideea beţiei şi de aceea a violenţei. Din punctul de vedere al unui rromân verde, poţi să fii orice, comunist, legionar, pacient la “Obregia”, interlop, numai să nu te manifeşti violent în societate şi să nu bei peste măsură. (În zilele noastre, e preferabil să nu fii nici drogat. Asta e un fel de beţie mai gravă, în ochii lor.) Legionarii erau răi fiindcă împuşcau pe alţii, ţăranii sunt răi fiindcă sunt inculţi şi beţivi, comuniştii erau grosolani şi beţivi etc – dacă apare unul care pare elegant, moderat şi împăciuitor ca un oarecare Preşedinte Rânjilă Minerescu, se simt obligaţi să îl susţină.

      În schimb, dacă te uiţi la americanii moderni şi asculţi ce vorbesc, ai senzaţia că vorbeşte un extraterestru, fiindcă ideile lor şi metodele de caracterizare sunt altele, fac ce fac şi se întorc la cele 2 manii ale lor: depresia (încep şi termină discuţia cu “e deprimat”, “te deprimă”, “faci depresie”, “îl tratăm de depresie” etc) şi sociopatia (“e manipulator”, “e pervers”, “n-are sentimente”, “se foloseşte de oameni”, “nu contează decât interesul” etc).

      Din punctul lor de vedere (nu al populaţiei cu mai puţină carte, ci al psihologilor de meserie) să fii “deprimat” sau “depresiv” e mai puţin grav decât să fii violent, agresiv, bătăuş, alcoolic, cu cazier şi altele de genul ăsta. Sunt articole de ziar serios în care se vorbeşte de faptul că unul care e “depresiv” nu ar trebui să aibă arme de foc, să facă sporturi periculoase, să facă anumite meserii…

      Dacă ar veni cineva de pe altă planetă şi ar citi presa noastră şi a lor, probabil ar fi tare surprins.

    • R.A.Muresan spune:

      Cred ca multe dintre confuziile ce se propaga in comentarii ar putea fi evitate daca s-ar accepta ca prostia e o caracteristica general umana, ca nici un om nu e scutit de prostie — specializarea sau cultura neavind aici vreo importanta. Acest lucru n-ar trebui nici macar sa surprinda.
      Prin analogie, chiar si cei mai curati dintre oameni sint populati cu virusi si bacterii. Desi aceste microorganisme sint straine corpului, se dovedeste ca viata oamenilor n-ar fi posibila in lipsa lor. Astfel, e o enormitate sa spui ca un om e murdar doar fiindca e populat cu bacterii. De obicei folosim alte criterii pentru a stabili ca cineva e murdar, iar in acest caz, conteaza numarul si felul bacteriilor, deprinderile legate de igiena, educatia, situatia materiala.
      La fel e si cu prostia. Clasificarile oamenilor in functie de prostie nu sint prea folositoare, mai ales ca oamenii invata, se schimba, se transforma. E important sa vorbim insa despre cum sint afectati oamenii, in general, de un anume gen de prostie, si de aceea, e mult mai interesant si mai util de vorbit despre prostie, despre felurile prostiei, despre caracteristicile prostiei — asa cum vorbim de bioterorism, am putea vorbi despre propagarea sociala a prostiei, adica despre prostia ideologica propagata prin mijloacele mass-media.

  36. Lia spune:

    Întrebare pe lângă subiectul dezbaterii: Alexandru Dragomir este cel pe care l-a iubit și pentru care a suferit fatal Jeni Acterian. Domnule Liiceanu, mă întreb dacă, în acele „seminarii private”, când v-a vorbit despre „bărbat și femeie” (una dintre acele „crase banalități metafizice”), a spus ceva care ar fi putut fi legat de Jeni? Bănuiesc că niciodată nu a vorbit cuiva de Jeni. Mereu m-am întrebat cum o vedea el pe ea, el – „S.”? Cum se face că (și făcând abstracție de iubire), întâlnind o astfel de persoană extrem de inteligentă, a avut față de ea „o lipsă elementară de umanitate” (cum spune Jeni în „Jurnal”)?

  37. VladB spune:

    Iesirea din bovitate este un proces lung care de la un punct incolo se identifica cu viata si continua dupa incetarea ei.

    Ce deosebeste omul de bou nu este doar constitutia corporala si intelectul. Partea afectiva, cunoasterea, valorile umane.

    Din punct de vedere instinctual omul nu este foarte deosebit, nu doar de bou dar si de restul speciilor. Ce ar trebui sa-l ajute sa-si depaseasca conditia implantata de natura in el strict pentru perpetuare este intelegerea vietii dincolo de instinctul de procreere si de cel de supravietuire. Omul interesat de evolutie trebuie sa-si raspunda existential la intrebarea: asta e tot, faptul ca am reusit sa supravietuiesc in detrimentul altuia si ca m-am perpetuat ma face o fiinta umana ? Bunaoara si bourul face acelasi lucru.

    Deci ce ne face oameni ?

    Capacitatea de a transcende egoismul inerent supravietuirii si perpetuarii si realizarea dimensiunilor vietii si manifestarile ei dincolo de partea reproductiva.

    Realizarea ca viata nu e limitata la propria persoana ci ea rezida in tot ce ne inconjoara: apa, plante, aer, soare, animale, oameni. Comunicarea si interactiunea cu toata natura ne fac sa fim ceea ce suntem.

    Luam viata ca pe un bun, ca pe un dat care ni se cuvine uitand lantul evenimentelor si al elementelor datorita carora suntem in viata.

    Asa uitam sa ne bucuram, uitam de ceea ce e cu adevarat important si ne complacem, de multe ori in rutina zilnica.

    Cei mai multi oameni isi dedica timpul si energia supravietuirii. Ingerarea alimentelor si excretia sunt functiile prevalente si din pacate exclusive majoritatii oamenilor. Lupta pentru cele lumesti coboara omul intr-o stare sub animala intrucat nici instinctul nu functioneaza in starea lui pura. Privat de instinct, de forta reproductiva, in continua goana pentru a-si satisface nevoile fiziologice omul uita care e menirea lui in lume.

    Manifestarile naturale ii sunt inhibate din vreme atat in cadrul familial cat si in cel educational. Inocent crede ca asta e bine, absoarbe vina colectiva indusa si perpetuata de ceilalti oameni si continua sa mearga in virtutea inertiei.

    Scoala nu se ocupa sa faca omul sa gandeasca, sa-l integreze, sa-i exploreze unicitatea individuala ci este doar o modalitate de transfer al cunostintelor si abilitatilor necesare castigarii unei paini.

    Omul, cu exceptia celor putini norocosi care au avut parte de un mediu plin de iubire, grija si intelegere, invata ca ceea ce vrea nu este ok si ca pornirile lui nu sunt bune.

    Conflictul permanent intre ce e “bine” si ceea ce vrea il urmareste constant. Capacitatea de expresie sufera atunci cand ce vrea este condamnat de ceilalti.

    Ascuns dupa manerisme, haine se afla corpul. Un element strain si necunoscut de care omul incearca sa se dezica. Boul e bunaoara bou dar omul daca se imbraca si sta la masa cu furculita si cutitul este om. Transcenderea naturii animale nu se realizeaza prin simulare. Omul e un animal la fel ca toate celelalte si pana nu isi exploreaza si isi realizeaza aceasta calitate nu poate evolua mai departe.

    Sexul sta in cei mai multi oameni in calea afectelor si a sentimentelor reale de apreciere pentru semeni. Statutul in cadrul haitei si competitia pentru partener submineaza orice posibilitate de echitate si intelegere intre semeni.

    Ideea cum ca animalul instinctual, procreativ poate fi bun apare de multe ori in unii reprezentanti ai speciei care din dorinta de a “da bine” se dedau la acte caritabile care de multe ori nu au nicio valoare. Binele trebuie sa transceada satisfacerea orgoliului personal.

  38. Mihai Popa spune:

    Lenin: ”Învățați ! Învățați ! Învățați !”
    Mandela: ”1. Educație; 2. Educație; 3. Educație”

    O fi ceva adevărat în chestia asta cu Educația și Învățătura dacă doi lideri atât de opuși au ajuns la aceeași concluzie !

    Este tot atât de adevărat pe cât este de periculos.
    Este bine să te ferești de boul educat dar parcă mai sănătos este să te ferești de idiotul util educat. Mai ales specia ultimă este distrugătoare atunci este în faza unui nivel de educare suficient pentru a înțelege că este trasă pe sfoară dar încă nu a înțeles cine trage sforile. Vezi cazul minerilor din Iunie 1990.

    Ceea ce ne sugerează domnul Gabriel Liiceanu este că avem obligația să înțelegem că ”o societate care-și urmărește binele propriu are ca supremă îndatorire să facă tot ce poate pentru a dezvolta inteligența membrilor săi”. Atunci tot mai mulți vor fi atât suficient de inteligenți cât și suficient de educați astfel încât să nu fie surprinși nici de agitația stearpă a boilor și idioților utili și nici folosiți de agitația propagandistică a trădătorilor de neam.

  39. Petrache spune:

    Din cate mi-am dat seama aceasta ar putea fi o interesanta pro-blema…

  40. Marian Grigore spune:

    Felicitari dlui Liiceanu pentru textul profund, ca intotdeauna, chiar daca exprimarea poate parea unor oarecum elitista. In numele egalitatii avem toti dreptul la un vot. Un bancher experimentat, sa zicem dl Isarescu, are dreptul la un vot, la fel ca si bunicuta de la Pungesti. Au ei acelasi nivel de educatie? Are bunicuta de la Pungesti ceva cunostinte de economie, de organizare a societatii, de filosofie politica sau ceva de genul asta? Nu, pentru ca nimic din acestea nu se invata la scoala si nimeni nu-ti da notiuni de baza. Chiar si un absolvent de economie sau de drept are putine notiuni in acest sens. Si atunci toti acestia, care sunt majoritatea, sunt victimele manipularii politico-mediatice. Si pentru ca politica se face mai putin pe ideologie si mai mult pe televizor, ies in fata demagogii si nu intelectualii educati. Asta duce inevitabil la o calitate in scadere a dezbaterii publice. Vi se pare ca a mai aparut vreun Churchill sau vreun de Gaulle sau vreun Reagan in ultimul timp? Cum apar un Hollande sau un Obama sau un Cameron pe langa acestia? Eu cred ca sunt mult sub predecesorii lor.
    Acesta mi se pare un dezavantaj fundamental al democratiei moderne, bine surprins de Hans-Hermann Hoppe, care defineste conceptul de “time preference”. “High time preference”, adica orientarea pe termen scurt a sistemului politic democratic, care gandeste de la un ciclu electoral la altul, este boala democratiei universale.
    Niall Ferguson spune undeva ca progresul civilizatiei euro-atlantice a fost dat nu de democratie in sensul actual ci de domnia legii (“rule of law”).
    Nu e vorba de elitism, ci de a intelege limitele sistemului in care traim.

  41. xtraterestrul roman spune:

    Analiza d-lui Liiceanu se incheie cu o concluzie ce genereaza o intrebare, dupa parerea mea: De ce inteligentii sunt neputinciosi? Numai pentru faptul ca idiotii sunt majoritari? Pentru ca ticalosii (minoritari si ei) au reusit sa-i manipuleze pe idioti (sau imbecili) si sa ia puterea? Pentru ca nu fac efortul de a dezvolta inteligenta unei mase de idioti pentru care este traumatizant sa gandeasca cu capul lor si in consecinta CER SA FIE MANIPULATI? Nu, ei sunt neputinciosi pentru ca nu se implica. Ei nici macar nu se deranjeaza sa se prezinte la vot, marind astfel ponderea votului imbecililor, foarte harnici la urne. Astfel se ajunge ca un rezultat de 51% la o prezenta la vot de 30% sa legitimeze o falsa majoritate. Si totusi de ce nu se implica inteligentii in politica pentru a lua puterea din mainile ticalosilor? In opinia mea, din cauza motivatiei slabe in opozitie cu motivatia puternica a ticalosilor. Este paradoxal, dar desi dotati intelectual cel putin la nivelul celor de la putere, si profund afectati ca cetateni de prestatia acestora, prefera, din comoditate, sa-si vada de ocupatiile lor bine remunerate aici sau afara si sa dispretuiasca clasa politica si pe imbecilii care au ridicat-o. Si totusi imbecilii nu au nici o vina, cat timp isi platesc impozitele, au dreptul la servicii publice, problema lor este ca de harnicia lor la vot profita ticalosii care ii manipuleaza, si nu inteligentii neinteresati sa-i influienteze, ci doar sa-i dispretuiasca. Este ca si cum ti-ai construi un palat in mocirla si esti oripilat de mirosul pestilential din jur, fara sa-ti treaca prin cap sa asanezi terenul.

  42. r2 spune:

    multumesc si eu pentru articol, dar cred ca exista o problema. articolul vorbeste la inceput de datoria morala a fiecaruia, inclusiv a celor educati, de a-si depasi conditia de “bou”, dar cateva paragrafe trec subtil la cu totul altceva. vorbim deja despre grijile de zi cu zi ale celor care se subantelege ca au depasit deja, in mod fericit, respectiva conditie. problema lor principala nu mai este efortul de autodepasire, ci cum sa se relationeze cu prostia celorlalti – sa-i lumineze sau sa-i evite, cum o fi oare ma bine. asta bineinteles dupa ce ne-am asigurat ca toate relele de pe lume li se datoreaza lor, boilor, nicidecum noua, educatilor si luminatilor. cu alte cuvinte, efortul este de a ne re-aseza imaginea de sine cat mai confortabil, pe niste perne cat mai moi, dupa ce a scuturat-o putin domnul Alexandru Dragomir.

    domnul Cippolla pe care il citati ne da asigurari ca numarul imbecililor este in permanenta subestimat, dar asta vine in contradictie cu niste observatii stiute si verificabile – tendinda generala este de a ne supraestima pe noi insine in raport cu ceilalti, nu invers (toti ne consideram cu mult peste medie la aproape orice, mai ales ca intelgienta http://en.wikipedia.org/wiki/Illusory_superiority). in privinta prostiei celorlalti, pericolul cel mai mare este de a accepta repede teoria care ne prezinta pe noi intr-o lumina cat mai favorabila.

    exista o teorie din management numita teoria prostiei functionale, care spune, printre altele, ca organizatiile care fac o mare virtute din inteligenta propriilor angajati sunt “prone to syupidity” in mod special :) sa nu patim si noi la fel. cred ca trebuie sa privim cu mai multa atentie ceea ce la prima vedere pare sa fie prostie. pe tema asta va propun articol de pe un blog romanesc http://reportajelive.wordpress.com/2014/03/07/de-ce-mm-stoica-si-vanghelie-sunt-mai-destepti-ca-noi/

  43. Cetateanu turmentat spune:

    Doua observatii la acest articol:

    1. Imi este groaza ca educatia este si ar putea ramane exclusiv sub tutela statului, care stat poate produce ministrii -deci factori decidenti in ale educatiei – precum dna Andronache, Ponta sau dl. Marga, de pilda. Educatia nu poate produce elite decat daca nu este sufocata de stat: statul niveleaza, elitele se produc in urma liberarizarii sistemului de invatamant. Orice om trebuie sa decida singur cum vrea sa-si educe copilul. De la o anumita varsta incolo, educatia tine de responsabilitatea individuala, nu de cea statala. Un om educat este cel care gandeste critic, nu cel care acumuleaza date si informatii. Numai gandirea critica poate inalta gandirea. Din punctul asta de vedere, celebra educatie asiatica este un esec. Mental vorbind, produce clone, imitatii mai proaste decat “originalul”.
    2. Se tot pomeneste despre sumele enorme alocate de guvernul Finlandei pentru educatie. Ce elite produce Finlanda? Intr-o tara in care taxele pe venit depasesc 60%, cat de liberi putem presupune ca sunt cetatenii ei?

  44. Sorin Muncaciu spune:

    Domnule Liiceanu, daca inteleg bine, sensul ideii ” sa nu mori bou” este de a cunoaste adevarul din umbra destinului individual si colectiv. Poate gresesc . In secolul XX milioane de oameni au murit fara sa cunoasca adevarul sau rationamentul pentru care , indirect, au fost condamnati la moarte. Evenimentele din istoria secolului XX nu au fost intamplari sau fapte care pot fi aflate si invatate ci , mai degraba, mistere care trebuiesc dezlegate. Majoritatea celor care nu au aflat adevarul au fost tinuti in ” puscariile mintii si propagandei” . Din acesta perspectiva , nu toti au fost imbecili sau prosti, au fost doar tintuiti in pestera platoniana. Cred ca destinul lui Erza Pound este exemplul cel mai graitor in acest sens. Internat in puscaria mentala a Spitalului St. Elisabeth (psihiatrie) a reusit sa descifreze cauza tragediei destinul fratilor artisti din bohema pariziana premergatoare primului razboi mondial. Erza Pound nu a vrut sa moara bou!

  45. Peter Gluck spune:

    Sunt un admirator al ideilor D-lui Liiceanu, dar un admirator ne-fan, cu anumite rezerve.
    De a lungul anilor am constatat ca acest ganditor este specializat in erori minore, inexactitati,
    inadvertente, mici luxatii de logica. Am zeci de citate care pot demonstra asta; culoarea e buna,
    necazul apare la nuanta. Nu e o problema, ci un plus de farmec.
    De asta data buba e, dupa parerea mea la intelegerea si interpretarea Legilor lui Cipolla.
    Vezi editorialul meu la revista Info Kappa pe acre am scris-o intre 2002 si 2011, 437 numere
    saptamanale asta e 101.

    a) Cipolla se refera la prosti definiti ca daunatori periculosi si pagubosi si nu la imbecili definiti
    mai ales prin inertie mentala si generala.

    b) Boul e o combinatie dintre Prost si Neajutorat; ori ceva intermediar intre acestea

    c) Dl. Liiceanu prezinta numai prima lege a lui Cipolla- aici e eroarea in floare! Cum poti ignora
    explosiva si geniala lege Nr 2- esenta!- “prostia omului este independenta de orica calitate
    a sa (asta apare implicit si in articol si in comentarii. Astfel prostia se poate asocia bine cu intelligenta, exista nobelisti prosti.
    Ii recomand Dlui Liiceanu sa scrie despre aplicatiile legilor lui Cipolla in politica dar pentru legile
    luate in ansamblu. Est modus in rebus- eu am dus o campanie perdanta pentru prearea legilor
    lui Cipolla in scoala- corect si profesional.

    EDITORIAL
    Ar fi o mare prostie ca sa pun orice alt Motto la un numar al INFO KAPPA dedicat prostiei. Constatarea lui Schiller, care de fapt reia un proverb neanderthalez- prin intermediul unuia biblic- este esentiala si, in plus era si o “vorba” preferata a mamei mele. Sinceritatea ma obliga sa va marturisesc ca mama folosea de multe ori citatul ca reactie la faptele si ideile subsemnatului, desigur aflat inca in stadiu juvenil, si avandu-i ca model pe Tom Sawyer si pe cei 4 muschetari (in ansamblu), ceea ce nu se potrivea bine acelor vremuri bigbrotheriene.
    Tot sinceritatea ma obliga sa va spun ca tema mi-a fost sugerata de un prieten caruia ii sunt foarte indatorat si care ma cauta atunci cand stie ca eu sunt la stramtoare.
    INFO KAPPA fiind o revista Internet ar trebui sa incepem cu un studiu statistic:
    “Cercetarile noastre anterioare au aratat ca intelectul uman poate fi definit prin/in trei
    coordonate, relativ independente:
    - inteligenta, masura adaptarii la mediu;
    - creativitatea, masura adaptarii mediului la om si
    - prostia (in limbaj stiintific “stupiditatea”), masura mal-adaptarii la mediu.
    Intrucat in aproape-atot-stiutorul Google aceste notiuni dau urmatoarele numere de hituri:
    - inteligenta: 18.000.000 (11.06.2014-355000.000)
    - creativitatea: 5.600.000 (11.06.2014- 64.000.000)
    - stupiditatea: 1.210.000 (11.06.2014- 28.200.000)
    este statistic evident ca:
    a) impactul social global al inteligentei este mai mare ca cel al creativitatii si aceasta, la randul ei, este mult mai influenta si importanta decat prostia;
    b) numarul de oameni inteligenti si creativi, este, in mod spectacular mai mare decat numarul de oameni prosti, care, deci, nu prea conteaza in balanta istoriei.”
    Convingator? De fapt ambele concluzii sunt absolut gresite si apartin domeniului prostiei. Doar auto-cenzura ne impiedica sa spunem ca sunt tampenii lugubre generate de lipsa de intelegere a semnificatiei statisticii.
    Dar nu trebuie sa cauti mult pe Internet ca sa gasesti legile fundamentale ale prostiei umane- vezi: http://www.mentalsoup.com/mentalsoup/basic.htm autor fiind profesorul de economie Carlo M. Cipolla de la Universitatea Berkeley (1987)
    Redau aici aceste legi, datorita importantei lor; ma tem ca multi dintre cititorii nostri nu acceseaza toate rubricile revistei.
    Definitia prostiei (legea a 3-a a lui Cipolla) este de importanta vitala- si de altfel ar fi bine ca legile acestea sa fie predate la scoala.

    Legea1-a: Intotdeauna si in mod inevitabil, toata lumea subestimeaza numarul de prosti aflati in circulatie.

    Legea 2-a: Probabilitatea ca o persoana sa fie prost/proasta este independenta de orice alta caracteristica a persoanei respective.

    Legea 3-a: Un prost/o proasta este o persoana care provoaca raul/pagube altor persoane sau grupuri de persoane in asa fel incat el/ea insusi/insasi nu are vreun folos din asta, ba chiar adesea actiunea ii dauneaza.

    Legea 4-a: Oamenii care ei insisi nu sunt prosti, subestimeaza intotdeauna puterea destructiva a prostilor. In special, ei uita mereu ca oricand, in orice imprejurari, o afacere, asociere, legatura cu un prost se va dovedi o greseala costisitoare.

    Legea 5-a: O persoana proasta este speta umana cea mai periculoasa.
    Corolar: Un prost este mai periculos decat un bandit.

    Cipolla deosebeste patru tipuri umane extreme- Neajutoratul, Inteligentul, Prostul si Banditul. Genialitatea analizei sale deriva din aceea prostia este judecata prin efectele sale si revedem in ea o veche cunostinta: reavointa dezinteresata.
    Este extrem de important sa stabilim ce inseamna a-i face rau cuiva, definitia trebuie sa cuprinda si restrangerea posibilitatilor de a alege- cai, preocupari, placeri, orice.
    Prostul, desi ca persoana s-a schimbat de zeci de ori, a fost prezent la mai toate locurile mele de munca si si-a pastrat nealterata ostilitatea si reavointa fata de mine, m-a urmarit toata viata. Ultimul, cel care a insistat vehement ca sa fiu pensionat, de fapt mi-a facut un mare bine. Datorita lui reusit sa ajung la concluzia foarte importanta ca un om inteligent din punct de vedere structural, poate fi profund de prost din punct de vedere functional.

    Peter Gluck

  46. Ela spune:

    Dl A.Dragomir care s-a decis sa-si noteze la un moment dat ideile care-l framantau, dl G.Liiceanu care ne impartaseste din eruditia sa, sau noi, anonimii care comentam pe acest forum, avem ceva in comun : consecutiv unui impuls exterior (eveniment trait, articol citit,etc) simtim nevoia sa “facem ordine” in gandurile noastre, scriind!…fiecare cum stie si cum poate, fiecare cu propria notiune de “ordine”…, + sau – discutabila, evident!
    Albert Camus spunea asta un pic mai “abrupt”, calificand deja ca “obsesii” ceea ce simtea ca trebuie sa-si puna in ordine, scriind! Era poate mai sincer fata de el insusi decat altii…? Whatever!
    Referitor la vasta tema ” a fi sau a nu fi: bou”, as avea cateva remarci (obsesii ? ;) ) :
    1. Inteligenta nu este direct proportionala cu alfabetizarea (studiile, in general), ci cu educatia!
    De aici provine marea problema a Romaniei de azi: cei care educa efectiv (parinti, bunici, profesori, biserica, media, etc) sunt prea numerosi si, in majoritatea lor, needucati corespunzator rolului esential pe care-l joaca in societate!
    Or, educatia este un fel de dresare care impune, practic, copierea si reproducerea exacta a unui comportament anume, al “educatorului”…!?
    Ca sa raman in tema, pe un bou il poti dresa ca sa danseze sau sa faca tumbe (?), dar nu-l poti invata sa fie politicos cu restul cireadei, sau sa respecte pe cineva care nu-i da de ceva in schimbul tumbelor…
    2. Despre imbecili, definitia care imi place este mult mai scurta “imbecilul este cel care nu se razgandeste.”
    Surpinzator, exclusivitatea nu revine dogmaticilor, care stiu exact ce si cum, si mai ales ca n-au nimic de schimbat(!), pentru ca si scepticii “de meserie”,cei care nu cred absolut nimic din ce vad sau din ce aud, sunt, la randul lor, tari pe pozitii, intransigenti!
    3. “Inteligentii devin neputiinciosi?” asa spuneti in final, dle Liiceanu?
    Pai…definitia inteligentei ar implica (Larousse) aptitudinea de a se adapta situatiilor, capacitatea de a intelege ce este de facut concret pentru atingerea scopului vizat, in conformitate cu circumstantele, asa cum sunt ele in realitate: dificile, penibile, dezgustatoare, etc.
    Si eu care credeam ca veritabila vitejie se constata doar pe campul de lupta, acolo unde, cu cat inamicul este mai perfid, mai pervers si mai periculos, cu atat victoria este mai frumoasa…ce deceptie sa aflu ca in Romania s-au depus armele… :(

  47. VladB spune:

    @EuNuke

    Progresul tehnic este diferit de procesele evolutive si involutive.

    Cu alte cuvinte cum zicea Marcus Aurelius “Ce este a mai fost si ce va mai fi a mai fost”.

    Evolutia si involutia functioneaza in paralel. Ideea ca in trecut, chiar si in epoca primitiva, nu au existat indivizi evoluati nu este adevarata. La fel cum acum exista persoane mai slab dotate din punct de vedere intelectual.

    Omul traind sub iluzia progresului crede in sinea lui ca e mai evoluat decat predecesorii. Acest lucru nu e neaparat adevarat. Procesele evolutive si involutive continua pe tot parcursul vietii unui om.

  48. VladB spune:

    @mariusip

    Aveti o viziune exclusivista a educatiei si o percepeti ca fiind directionata doar pentru rafinarea intelectului.

    Munca in gradina educa corpul, vointa. Exista diverse posturi ale corpului pe care omul le-a uitat si care induc anumite stari, sentimente.

    Exista educatie pentru partea afectiva, pentru constientizare: liturghia, rugaciunea repetate educa acest aspect.

    Instinctul poate fi educat prin post, prin diverse activitati specifice.

    • mariusip spune:

      Poate (in ceea ce priveste viziunea mea exclusivista). Insa nu acesta era subiectul. Eu spuneam ca fara educatie nu prea poti sa-ti castigi existenta decent. Munca in gradina fac eu cu scopul de a-mi educa corpul si vointa. Pentru ca imi castig existenta din altceva. Daca insa ar trebui sa traiesc din munca in gradina, ar fi vai si amar de mine si familia mea (in primul rand, nu as avea gradina, pentru ca nu as avea din ce sa-mi cumpar terenul). Asa cum l-am invitat pe dl. euNuke, va invit si pe dvs. la mine in gradina, sa va castigati existenta muncind acolo. Promit sa va platesc 50% peste pretul pietii. Veniti?

    • mariusip spune:

      Am impresia ca nu ati citit toate comment-urile mele la acest articol (sunt putine si scurte). Ati vedea ca nu sunt intr-o pozitie polemica cu dvs.

  49. Florin Lăiu spune:

    Maestre Liiceanu, îmi plac mult asemenea exerciţii literare şi sapienţiale. Dar ştiţi cum e, ideile exprimate mai stârnesc şi reacţii. Probabil asta aţi şi urmărit. Cât despre finalitatea celor puse în discuţie, am rezervele mele. Dintr-o anumită perspectivă, lumea nu se împarte în boi şi oameni, ci în boi şi viţei. Dintr-o altă perspectivă: bovide, felide şi tot soiul de păsări (de la banalele croncănitori, la pasărea-paradisului).

    Admiţând că scenariul darwinist al lumii ar fi corect, nu mai are nici o importanţă dacă mor bou sau filozof. Platon nu s-a dus în rai, chiar dacă Filon şi unii sfinţi părinţi s-au grăbit să-l împingă într-acolo post mortem. Nici despre înţelepţi nu avem ştiri mai optimiste. Toţi se duc în acelaşi loc al descompunerii, iar pe termen lung, nici memoria culturală nu este foarte generoasă. Suntem muritori, maestre, şi asta este mult mai semnificativ, decât a fi bou sau cal de curse.

    Citând din Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie (Ed. N. Iorga, Văleni 1910, p. 284), Noica afirma: „Vană şi decăzută, viaţa aceasta e totuşi un prilej. Singurul prilej. ‘Că lacrimile noastre numai intr-aceasta sînt de folos, pînă sîntem vii, iar după moarte, noi nu putem nimic să lucrăm lui Dumnezeu, că cei morţi nu cred, cei morţi nu mărturisesc, cei morţi nu lucrează, celor morţi nu se va descoperi nici o taina…’ ” (C. Noica, Pagini despre sufletul românesc, Humanitas, 1991: 60-61).

    Iată deci că şi în cazul în care scenariul darwinist este o diversiune, discursul cel mai inteligent care ne rămâne este acelaşi: „Ei, şi?” Oscar Cullman a dovedit, dacă mai era nevoie, că singura speranţă a credinciosului (sau boului, dacă vreţi!), dincolo de aspiraţiile la înţelegerea lumii, este credinţa biblică în înviere, în locul credinţei populare într-o supravieţuire fantomatică. Iisus Christos este Adevărul, lumea nu are nici un alt rost. În afara lui Christos, singurul izvor al nemuririi, distincţia oarecum legitimă dintre inteligenţi şi boi se estompează. Suntem muritori, maestre! Poate există şi valori superioare inteligenţei, pe care o au din belşug îngerii — inclusiv cei căzuţi. Avem nevoie de iubire şi de înviere, pentru ca lumea în care trăim să aibă sens. Dacă acestea lipsesc, nu mai avem nevoie de un iad dincolo, pentru că îl trăim deja.

  50. VladB spune:

    @Ela

    Discutiile au rolul de a ne lumina reciproc. Asa putem lumina la randul nostru pe altii si tot asa.

    Modificari se produc tot timpul, nu e nimic degeaba.

  51. VladB spune:

    @mariusip

    Caderea in primitivism e o posibilitate mai ales in conditiile crizei si suprapopularii. Lupta de clasa se ascute si multi predau armele pentru a-si asigura painea. Rezultatul este o decrepitudine morala accentuata care fura indivizii din tot spectrul social.

  52. gabarelo spune:

    Ma gandesc: cati dintre noi, cei care am citit frumosul articol, ne-am pus imediat intrebarea: “eu cum sunt, unde ma incadrez?” Cred ca ar fi fost primul pas. Apoi vin, eventual, comentariile.

    Gabriel Deliu, Rm, Valcea

  53. VladB spune:

    @mariusip

    Nu pot sa-ti raspund la invitatia ta. Nu cred ca sunt calificat sa lucrez in gradina. Formarea mea e tot in IT. S-ar putea sa nu faci o afacere buna daca ma iei si ma platesti la zi. Daca stabilesti o norma s-ar putea sa nu o pot duce la capat.

    Munca daca asigura subzistenta e ok. Nu e nevoie de mare lucru sa traiesti. Problema e cand ai familie, atunci lucrurile devin putin mai complicate si intr-adevar munca de gradina nu cred ca ajunge, asta desigur daca lucrezi pentru altcineva. Daca ai ceva pamant e posibil sa te descurci.

    Vremurile care se anunta pot relansa munca la gradina. Asta pentru cine iubeste libertatea …

  54. Vali spune:

    Poți ieși din condiția de “bou”, îți poți antrena mintea și te poți cultiva masiv rămînînd, în materie de judecată politică, în romantism bezmetic, fundamentalism ori un soi de ceață veselă. Faci performanță culturală și sfîrșești ca Sartre, bunăoară. Nici “Che” Guevara nu era taman “bou” (E suficient să citești The Motorcycle Diaries ca să vezi că omul era tare isteț și flămînd de calorii spirituale). Nu mai vorbesc de frisonul nazist al lui Heidegger, al cărui doctorand a fost Dragomir al nostru. E important, prin urmare, cantonamentul de bibliotecă, dar nu e suficient pentru a curăța omul interior de tentația politicului august (cu corelativele lui criminale) sau de imaturitatea (ce se ignoră ) a opțiunilor axiologice și electorale.

    • Lia spune:

      @ Vali
      Exemplele pe care le dai chiar asta sunt: exemple. Câteva, trei (bine că n-ai venit cu aberația cu Eliade și legionarii – cea mai crasă deformare la care Eliade a fost supus) care nu fac decât să confirme regula. Opțiunea politică greșită a unui „bou” este un efect al condiției de „bou”, nu cauza. Boul nu e „bou” fiindcă are opțiuni politice greșite, ci are opțiuni politice greșite fiindcă e „bou”. Un „bou” nu poate avea opțiuni politice corecte decât din întâmplare. Adică ne-asumate, ne-gândite („gândirea” de care vorbea Dragomir).
      Cel care a ieșit din condiția de „bou” „antrenându-și mintea și cultivându-se masiv”, cum spui, știe clar pe ce lume trăiește, nu mai poate fi inocent politic, în afară de cazul în care trăiește pe o insulă paradisiacă unde politicul e inexistent, sau trăiește într-o țară unde „boii” sunt minoritari și în nici un caz în funcții de conducere, iar cetățeanul e pe mâini bune fiindcă guvernul își face treaba și politicianul e ceea ce trebuie să fie prin definiție: un „public servant”.

      • Vali spune:

        Am priceput. Opțiunea “bovină” e, statistic demonstrabil, una smintită. Cînd e cea corectă nu e decît o chestie de hazard fericit. În schimb, aderența bezmetică a insului educat sau a cărturarului de elită e infimă statistic, se conturează ca excepție misterioasă și, iată, consolidează regula potrivit căreia cu cît ești mai instruit, cu atît ești mai imun la oferta politică toxică.

        M-am liniștit. Ma parole d’honneur…

        • Lia spune:

          Vali, eu nu prea știu ce este o „opțiune smintită”, nici ce este o „aderență bezmetică” (probabil că exemplele tale țin de varianta a doua de „bou” – „oamenii inteligenți care se prostesc în urma întunecării minții pe baze afective”). Dar cred că „opțiunea corectă” nu este deloc o chestiune de „hazard” (fericit” sau nefericit). Asta spuneam mai sus, că un om care înțelege pe ce lume trăiește își gândește și își asumă opțiunea politică, optează responsabil, „obiectiv” – cum spune domnul Liiceanu (și, firește, tocmai pentru că are fibră morală, nu poate opta pentru un „răufăcător”). Cred că într-o țară ca România nu-ți poți permite să fii ignorant politic – este parte din „ca să nu mor bou”…
          …Dar textul domnului Liiceanu nu era decât tangențial despre politic sau opțiuni politice.

          • Vali spune:

            @Lia

            S-ar putea înțelege defect, din ce-am scris, că fac elogiul rumegătoarelor, al trogloditului votant… Nici vorbă. E limpede, sper, pentru toată lumea că igiena și gimnastica mentală sunt necesare pentru a dobîndi maturitatea și luciditatea judecății politice. Există însă numeroase exemple (nu doar două, trei… À propos, Sartre și Heidegger nu sunt simple exemple, ci cazuri strigătoare la cer, derapaje la cel mai înalt nivel de rafinament intelectual) de creiere excepționale atinse de patologii grave ale calculului și gustului politice. (Dar García Márquez, Céline, Bernard Shaw, Aragon, Garaudy, Gorki etc. etc. etc. ? Ori, pentru a savura delirurile patriotice ale unui logician formidabil, recomand Gottlob Freges politisches Tagebuch) Spun, prin urmare, doar atît: e importantă cultura, exercițiul spiritual, estomparea “boului” din tine, însă judecata bună în materie de treburi politice e o achiziție ceva mai complexă, implică și un soi de talent moral, și un bun reglaj umoral, și un sănătos scepticism de acompaniament…

            • Lia spune:

              Vali, m-am liniștit și eu acum. Nu pentru că nu faci „elogiul rumegătoarelor” – era evident că nu. Ci pentru că îmi place portretul alegătorului perfect. Nu mă mai simt gândac kafkian…!
              Totuși, se poate face și o listă în oglindă celei scrise de tine: intelectuali care s-ar încadra în portretul de mai sus. Cred că sunt mult mai mulți decât ceilalți. Exemplele pe care le dai acum – ar fi de discutat fiecare în parte, fiecare e un „caz” (deși nu cred că aș putea susține o astfel de discuție, nu i-am studiat pe toți cei de pe listă. După cum nu l-am citit nici pe Cipolla cel citat de domnul Liiceanu). Dar cred că tot despre excepții vorbești, oricât de lungă ar fi lista. Majoritatea intelectualilor nu aleg greșit și nici măcar nu ezită, nu au rătăciri sau „frisoane” ca Heidegger, cum spui. Numai la noi, în România, lista ar fi impresionantă, majoritatea sunt acolo.
              … firește că și la portretul alegătorului perfect desenat de tine sunt excepții: cumnatul meu care locuiește în vârful muntelui, nu e foarte școlit și sublimat în atâtea distilerii spirituale, dar vede politic mai bine și e mult mai informat decât aproape toți prietenii mei din oraș, școliți etc, dar care refuză să se informeze – pe care de altfel i-am și pierdut, de-a lungul anilor, din cauze „politice”. Cum de el vede mai bine? Cum de mulți oameni care n-au „creiere excepționale” au văzut bine pericolul „ciumei roșii” întotdeauna – sau pericolul din „ciuma rozalie” pan-europeană de acuma?
              Cred că ține de informare, dar mai ales de fibră morală.

    • iosiP spune:

      Ceea ce le lipseste boilor este capacitatea de a gandi logic!

      Am observat acest lucru in discutiile cu mai multe persoane, atunci cand puneam intrebari care necesitau o gandire “out of the box”: boii nu rationeaza pe baza de premize verificate (verificabile), ci isi incep rationamentul de la status-quo, uitand ca in logica formala “falsul implica orice”. Evident, premizele respective se structureaza cel mai ades intr-o doctrina preluata fara discernamant sau caveat-uri, si nici macar bine asimilata si bine “rumegata”.
      Mai mult, boiiii confunda necesitatile cu drepturile, “agresiunea” de opinie cu cea reala (deh, boiii au fost intotdeauna “politically correct” avant la lettre, din teama de a auzi adevarul despre ei insisi).
      Stiti care este argumentul irefutabil al boilor? El se reduce la expresia “Pai cum, dom’le, sa sustii o astfel de aberatie?”, si este folosit ori de cate ori discursul logic aduce atingere credintelor (fara legatura cu religia) inradacinate. Desigur, discursul este imbracat in cuvinte mari si optiuni aparent morale – atata timp cat de ele profita cireada, desigur – iar orice tentativa de a obtine un raspuns este contracarata de tot arsenalul de erori logice (logical fallacies) descris in lucrarile de specialitate.
      Si-atunci ne mai miram de derapajele stangiste ale societatii, sustinute abil de catre cei care mana cireada? Acestia sunt identic-boi, si nici macar vite de Kobe (sau hai, macar Black Angus), ca sa pretinda un loc favorizat pe pasune: marea majoritate sunt tot vite ordinare, si sunt murdare de aceeasi balega – doar cantitatea variaza!

  55. VladB spune:

    Vad ca sub o forma voalata distinsi domni si doamne la umbra discutiilor luminatoare si “inteligente” precum si a mingii ridicata la fileu de articol profereaza mitocanii la adresa semenilor cu o lejeritate care te face sa te uiti ca vitelul la poarta noua.

    • iosiP spune:

      @VladB

      Daca “noi” si “ei” am trai in universuri paralele calificativele aplicate ar fi lipsite de sens (o rautate gratuita). Din pacate insa impartim acelasi habitat, iar cand “dobitociile” le comit preponderent ei, dar le platim preponderent noi, sa-mi fie macar permis sa exclam excedat “Bai BOILOR!”.

  56. R van F spune:

    Incredibil cata lume isi da cu parerea fara a fi citit cartea = fara a avea habar despre ce vorbeste Gabriel Liiceanu in acest text, de fapt.
    Cred ca am vazut doar trei comentarii in care comentatorii au aratat ca au citit si cartea lui Cipolla.

    Ignoranta/imbecilitate, domnule Cipolla, esti o adevarata muza, fie ca vrei sau nu…

    Cu adevarat genial. Sa inspiri fara a fi citit.

    • x spune:

      nu trebuie sa mananci tot oul ca sa vezi ca e alterat

    • Peter Gluck spune:

      Repet- cu Cipolla aici se face o greseala; in primul rand de catre Dl Liiceanu insusi.

      Cipolla nu se refera la imbecili ci la prosti- cea mai periculoasa sub-speta umana.

      Nu prima lege a lui Cipolla ci ansamblul celor 5 legi ne prezinta problema Prostului
      la adevarata sa magnitudine. ideile sale nu pot fi fragmenate si scoase din context.
      Regret.

      Peter Gluck

  57. VladB spune:

    @iosiP

    E tentant pe de o parte si omeneste pe de alta parte sa-ti mai versi naduful. In practica gradul evolutiv al respectivului ramane neschimbat si incarcatura negativa si frustrarea raman la dumnevoastra.

    • iosiP spune:

      Nervozitatea si dispretul meu nu se indfreapta atat catre boi – stiu ca acestia sunt “incremeniti in proiect” – ci catre stangistii suficient de evoluati pentru a comenta pe aceasta platforma, insa lipsiti de logica si de solutii economice realiste.
      Pentru detalii, va invit sa cititi – si eventual sa comentati – mesajul meu din 12/06/2014 la 15:00 (se afla exact deasupra reprosului dumneavoastra).

      • VladB spune:

        Toata lumea vrea sa traiasca. Cei pe care soarta ii avantajeaza nu vor sa care pe altii in spate, pe de o parte, pe de alta parte sufera pentru ca din cauza diferentelor intre oameni pe care ei le vad ca fiind insurmontabile si de care intr-un final vor sa se protejeze. Cei mai putin avantajati de soarta sau mai intelegatori gasesc ca toti trebuie sa aiba un loc sub soare. Aceste viziuni atrag dupa ele polarizarea societatii si a spectrului politic cu toata plaja de variatii.

        Binele intr-o societate se realizeaza oferind. Deschizi o usa, zambesti, esti amabil, impaciuitor, vii cu un sfat bun. Toate desigur fara sa astepti sa ti se intoarca inapoi. Cand sunt mai multi astfel de oameni se produc schimbari de anvergura.

        • iosiP spune:

          Sunt de acord cu etica actiuneii de a oferi, doar ca atat cat pot, si cui cred eu ca merita!
          Atunci cand “ofer” – de fapt, sunt spoliat – cat vrea statul, si in favoarea cui vrea statul, parfumul etic dispare si reapare dreptul meu, perfect natural, de a-mi apara existenta.

          • VladB spune:

            Dumnevoastra ati vrea sa hotarati cine sa supravietuiasca si cine nu, asigurandu-va desigur prioritatea. Asta fac si restul oamenilor … sa stiti :) Singura nemultumire pe care o aveti pare sa fie Statul.

            O organizare centralizata privind anumite aspecte ale vietii umane este mai eficienta atat din perspectiva resurselor materiale cat si a celor umane. Desigur ar trebui sa fie la latitudinea individului unde anume doreste sa se situeze pe scara progresului tehnologic prin prisma contributiilor sale. The “well off” cum se spune ajung sa se gestioneze singuri fara ajutorul statului. Se ascund dupa ziduri inalte, o firma de paza privata si de acolo “ofera” supravietuire celor care nu ii sar gardul :) )

            • iosiP spune:

              “Dumnevoastra ati vrea sa hotarati cine sa supravietuiasca si cine nu, asigurandu-va desigur prioritatea.”

              Atata timp cat supravietuirea LOR se face pe banii MEI, desigur!
              Altminteri, m-as bucura sa supravietuiasca toti, doar ca pe baza a ceea ce ofera societatii.

              In rest, ca sa intelegeti mai bine ceea ce am scris, sunt oricand dispus sa ajut batranii ajunsi spre finalul vietii, fara resurse si fara rude care sa-i ingrijeasca. Motivul: acestia nu au ajuns in aceasta conditie din vina lor, nu mai au alta speranta in afara ajutorului meu (sau al alrora ca mine), si mai ales au muncit o viata pentru o societate care i-a abandonat.
              In schimb, nu sunt dispus sa ajut cei sapte puradei din fata casei dumneavoastra, pentru simplul motiv ca nimeni nu i-a obligat pe parinti sa-i aduca pe lume si unii dintre ei vor ajunge oricum infractori sau asistati social.

              In rest, pe scurt:
              - sunt dispus sa finantez cercetarea, dar nu salariile frectionarilor la stat;
              - sunt dispus sa finantez organizatiile caritabile, dar nu partidele politice;
              - sunt dispus sa finantez armata, dar nu biserica.

              Problema este ca nu finantez pe cine (si CU CAT) vreau EU, si pe cine (si CU CAT) vrea STATUL.

  58. Peter Gluck spune:

    Tema articolului este fascinanta in sens tragic.Cred ca ar fi necesar sa vorbim aici si despre Koalemos,zeul prostiei principalul autor al dezastrelor ne-naturale care ne au lovit in ultimii ani.

    Am incercat sa-i avertizez pe cititorii revistei Info Kappa inainte de Criza- in van. Info Kappa nu mai este accesibila pe Web dar textul in engleza este aici:

    http://egooutpeters.blogspot.ro/2011/01/stop-koalemos.html

    Prostia este o forta colosala care trebuie studiata cu seriozitate- in profunzime.

    Peter Gluck

  59. Alfred Singer spune:

    “când puterea încape pe mâna răufăcătorilor bine organizați care-i manipulează pe imbecili sau care-i selectează pe cei mai proeminenți dintre ei, aliindu-se cu ei la guvernare, inteligenții devin neputincioși”

    Incorect. Fatalitatea democratiei e ca cetatenii au aceeasi putere (prin dreptul de vot) la capacitati (de munca, de contributie, de creare de avutie etc) oricat de diferite. Inechitatea e garantata, manipularea e perpetua iar cel mai bun dintre sistemele posibile nu poate functiona prin ceea ce impune ci doar prin ceea ce lasa posibil. Ce lasa posibil e ca cei inteligenti si bine-intentionati sa influenteze mersul lumii, altfel decat prin mecanismele inerente democratiei. Asta, desigur, daca nu devin neputinciosi, tocmai atunci cand e mai mare nevoie de ei.

  60. doru spune:

    Într-o vreme încercam să văd ce îmi aparține și mie din ceea ce îi aparține unui prost. Este un exercițiu benefic chiar dacă ar comporta, în unele cazuri, un risc. Voiam să aflu unde mă situez. Și nu prea eram dezamăgit în căutările mele. Privind la el ca într-o oglindă vedeam o umbră care îmi imita mișcările. Soluția găsită ca să scap de acest coșmar a fost să relativizez prostia. Și m-am simțit mai bine. Mi-e frică de prost pentru că are certitudini aflându-se întotdeauna în altă pătrățică decât cea care îi e destinată. Mi-e frică de răbdarea prostului pentru că la el este numai calculul unui om cu mintea odihnită. (Răbdarea fiind, altfel, o virtute) Prostul nu e niciodată bine intenționat, dar este extrem de viclean Prostul își disimulează perfect armele în intenții bune. Și este extrem de rezistent la schimbare. Când ți-o coace un prost, greu îți mai revii sau, poate, niciodată. Mi-e frică de prost pentru că nu sunt pregătit să mă apăr în fața lui. Uneori mi-e frică și de mine. Sunt un fricos.

  61. doru spune:

    Mă grăbesc să-mi dau singur replica prin cunoscuta zicală: De ceea ce ți-e frică, de aia nu scapi. Dar cel puțin știu de unde plec, dacă e să plec undeva.

  62. Calin Ionescu spune:

    Textul, legat de intrebarea autorului daca nu cumva exista doua tipuri umane, Cain-ii si Abel-ii, propune telul inteligentei in societate ca amortizor al rautatii lui Cain. I-ar disparea acestuia din urma mediul de propagare, ar fi incetinit la a face rau cu propriile maini.

    • iosiP spune:

      Mi-e teama ca ati surprins esentialul. Din nefericire insa, democratia este un excelent accelerator al propagarii prostiei, beneficiind si de efectul “bulgarelui de zapada” (al masei critice), iar atunci cand societatea a atins necesarul de prosti, procesul devine ireversibil!
      In Romania s-a intamplat deja acest lucru, deci tot ce mai putem spera este sa luptam pentru propria supravietuire – individual sau, preferabil, ca aliati – si sa lasam prostii sa se distruga reciproc.
      Desigur, aceasta nu se poate face imbratisand conceptii etatiste, stangiste sau atitudini de tip “bleeding heart”. Cum? Desigur, lovind statul acolo unde-l doare – la buzunar!

  63. VladB spune:

    @iosifP

    Va incadrati perfect in categoria de care doriti sa va feriti.

    Din punct de vedere evolutiv se poate si mai bine. Deocamdata sunteti intr-un stadiu animal de dezvoltare. Umanitatea va e straina.

    • iosiP spune:

      Posibil, doar ca ma furajez prin munca mea, nu prin a dumneavoastra. In schimb, nu sunt convins ca reciproca este valabila!
      Concluzia: eu sunt un bou autofinantat pe cand dumneavoastra sunteti un om incapabil.

      Chiar nu va este jena sa apelati la munca boului de iosiP ca sa va tineti in viata superioara umanitate?

  64. VladB spune:

    Faceti o presupunere gresita. Echivalati umanitatea cu banii. Interesanta viziune :) si poate putin simplista. Ar trebui sa va taxez pentru discutiile care le purtam dar ar fi o risipa inutila de bani intrucat nu intelegeti nimic din ele. Pacat …

    • iosiP spune:

      Umanitatea implica, in primul rand, libertate, conditionata de respectul fata de libertatea celorlalti.

      In grupul de maimute masculul dominant ia bananele culese de celelalte maimute, si le bate daca acestea incearca sa le pastreze. Doar ca maimutele nu sunt oameni!
      In societatea moderna statul ia banii castigati de cei care produc, si ii arunca in inchisoare daca acestia incearca sa-i pastreze. In schimb, pretindem ca suntem oameni!

      In grupul de maimute masculul dominant isi ucide uneori rivalul, pentru a ramane singurul cu acces la reproducere. Doar ca maimutele nu sunt oameni!
      In societatea moderna exista nenumarate cazuri in care conducatorii isi ucid oponentii*, pentru a ramane singurii cu acces la privilegii. In schimb, pretindem ca suntem oameni!
      * Vedeti, intre altele, comunismul!

      In grupul de maimute maimutoiul-sef are o “curte” de maimute subordonate, care nu fac nimic altceva decat sa-l purice – acestea primesc hrana fara a culege. Doar ca maimutele nu sunt oameni!
      In societatea moderna statul are o sleahta de functionari, care nu fac animic altceva decat sa-l serveasca – acestia primesc salarii fara a produce. In schimb, pretindem ca suntem oameni!

      Ma opresc aici, nu inainte insa de a lamuri doua chestiuni:
      1. Banii nu reprezinta un scop in sine, ci doar un mijloc de schimb pentru a obtine (si a echivala) produsele si serviciile care ne ofera o viata mai buna. Un mic studiu al subiectului (inclusiv al modului in care statul descurajeaza economia si investitiile) v-ar fi de ajutor.
      2. Discutiile avute au fost voluntare (asa cum ar trebui sa fie si compasiunea umana). Intrucat nu ati fost fortat sa-mi raspundeti nu aveti dreptul sa ma taxati. Oricum, ramane de stabilit care dintre noi a fost prestatorul de servicii si care a fost consumatorul. Si mai ales care dintre noi a manifestat logica in gandire (trasatura exclusiv umana) si care s-a limitat la sentimente (trasatura existenta si in regnul animal).

  65. VladB spune:

    Ultimul comentariu este pentru domnul iosifP.

  66. VladB spune:

    @iosifP

    Va proiectati problemele cu statul asupra mea …

    Avand in vedere viziunea mercantila la care reduceti relationarea umana precum si lejeritatea cu care va arogati drepturi si emiteti judecati cu privire la supravietuirea semenilor precum si a competentei acestora in timp ce va exhibati frustrarile legate de relatia cu statul emitand in acelasi timp judecati si presupuneri prin care incercati sa ma jigniti doar pentru simplul fapt ca m-am angajat in discutii cu dumnevoastra.

    Libertatea de a ma angaja in discutii imi apartine in ceea ce ma priveste, desigur nu pot sa controlez celalalt capat. Daca dumnevoastra considerati ca orice comportament este ok si ca celalalt este liber sa-l suporte sau nu, eventual parasind campul discutiei cand lucrurile degenereaza … Poate sesizati asemanarea intre ceea ce faceti si comportamentul primatelor pe care l-ati descris. Asta ar fi in beneficiul dumnevoastra evolutiv. Un beneficiu imposibil de cuantificat in bani si pe care nu ati avea cum sa-l rasplatiti. Este pur si simplu un dar.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Liiceanu


Gabriel Liiceanu

Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Legea cererii si ofertei nu poate fi contrazisa de nicio reglementare iar legea celor 51% produse ro...

de: Valentin Mircea

la "Despre timpurile când supermarketurile dominau România"

Cauta articole

august 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)