Home » Cultura »Global / Europa »Justitie/Ordine publica » Citesti:

Cam… nu prea

Florentin Tuca decembrie 24, 2013 Cultura, Global / Europa, Justitie/Ordine publica
20 comentarii 2,478 Vizualizari

Pentru prima oară de la declanșarea scandalurilor provocate de interceptarea comunicațiilor de către Agenția de Securitate Națională a Statelor Unite (National Security Agency-NSA), o curte federală americană, sesizată de plângerile a două persoane fizice, dă dreptate acestora și somează guvernul american să înceteze spionarea reclamanților și să distrugă toate datele colectate fără drept din patrimoniul lor. Decizia în chestiune, emisă de judecătorul Richard Leon, este comentată în premieră de New York Times în ediția sa de luni, 17 decembrie. (N-am idee dacă știrea a fost preluată cumva și de tabloid-media românească, dar bănuiesc că nu, mare adiminune să fi fost…). Potrivit jurnalului american, tribunalul federal a apreciat că interceptarea comunicațiilor și a datelor personale ale celor doi reclamanți reprezintă o violare a Constituției,  încălcare care l-ar răsuci în mormânt pe însuși James Madison, al patrulea președinte și părintele Legii fundamentale a statului (el ar fi, conform judecătorului Leon, oripilat – “he would be aghast”- să afle azi de gravitatea acestor intruziuni în viața privată a cetățenilor americani). În motivarea hotărârii, tribunalul a considerat că guvernul american nu poate invoca, de partea sa, decizia Curții Supreme din cazul Smith vs. Maryland, hotărâre conform căreia interceptarea de către poliție a unor convorbiri telefonice ale unui suspect de jaf nu trebuia sancționată. Spre deosebire de acel caz, în contextul actual, programul patronat de NSA constă în mega-colectarea “zilnică, atotcuprinzătoare și nediscriminatorie” (“daily, all-encompassing and indiscriminate dump”) de informaţii şi date personale prin intruziunea în viața privată a unor cetățeni asupra cărora nu planează nici o acuzație de natură penală.

Decizia în discuție nu este definitivă (fiind susceptibilă de apel din partea guvernului) și are o aplicabilitate limitată (fiind benefică doar reclamanților din cauză). Cu toate acestea, ea a fost considerată o victorie simbolică a contestatarilor programului NSA și un mare semn de speranță pentru aceia care pregătesc acțiuni similare (în nume propriu sau în beneficiul mai multor subiecți de drept – așa numitele class action. Tot în paranteză, de notat că și agenția surată britanică, GCHC, este deja chemată în fața Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg pentru pretinse abuzuri comise împotriva unor europeni).

Deși dă dreptate reclamanților și consideră că acțiunile de interceptare îndreptate contra lor au fost abuzive, limbajul folosit în justificarea deciziei mi-a atras în mod particular atenția prin ambiguitatea eufemistică a unor termeni. De exemplu, în motivare, se arată că atitudinea guvernului american este, “într-un ridicat nivel de probabilitate, neconstituțională”: “it’s significantly likely unconstitutional”. Mda, sună ca o temere de a accepta o mare grozăvie. (Asta îmi amintește de o savuroasă povestioară al cărei tâlc este legat de teama de certitudini care dor sau jena de a rosti adevărul pe nume dintr-o prost plasată curtoazie. Aflat într-un restaurant și angajat cu cineva într-o conversație bruiată de decibelii  difuzoarelor, prietenul care mi-a povestit întâmplarea cu pricina a întrebat chelnerul aflat în preajmă dacă nu ar putea da muzica mai încet. Provocat de o asemenea rugăminte, privind împrejur către ceilalți cheflii și meseni, ospătarul s-a întors jenat către amicul meu și i-a livrat, foarte politicos, răspunsul: “Cam…nu prea”. Așadar, cam nu prea se poate. Significantly unlikely impossible.)

Separat de anecdota cu pricina, decizia tribunalului federal și motivarea ei mi-au amintit o perspectivă cam ignorată în interpretarea recentelor dezvăluiri despre spionajul NSA: abordarea juridică. Nu, nu voi încerca să plictisesc cititorii cu împovărătoare analize ale normelor de drept ori cu obositorul jargon de specialitate. Intenția mea ar fi doar să zgândăresc (la un nivel fatalmente superficial, recunosc) trei teme: 1. legalitatea sau, respectiv, ilegalitatea intruziunilor spionilor în spațiul privat (nu râdeți, vă rog…), 2. dublul standard în analizele referitoare la stat de drept vs stat de spionaj și 3. vinovăția sau nevinovăția așa numiților whistleblower-i și a acelora care publică informații clasificate, dar de interes general (Mandley, Snowden, Assange, Greenwald, Poitras etc.)

1. Aspecte privind (i)legaltitatea imixtiunilor în sfera privată a persoanelor (fizice sau juridice)

Prins cu rața-n gură, Grivei jură că nu fură și zice că de partea sa stau norme juridice speciale și interese de securitate națională. Pe partea de vest a Atlanticului, apărătorii programelor NSA invocă o lege din 2008 revizuită în 2012 – Foreign Intelligence Surveillance Act of 1978 Amendments Act of 2008 (care pare să permită colectarea tuturor convorbirilor telefonice în cazul în care unul dintre vorbitori nu este american) și celebra lege Patriot Act (atacată în Congres relativ recent prin moțiunea republicanului Amash, moțiune care urmărea revizuirea legii, dar care a fost respinsă la vot cu 217 la 205). Dincoace de ocean, serviciile secrete britanice arată înspre normele cuprinse în Regulation of Investigatory Powers Act care par să confere legalitate interceptărilor cu condiția îndeplinirii unor formalități prealabile (autorizări individuale, pentru fiecare caz în parte). Nu am competența să interpretez normele evocate, aplicabile în cele două jurisdicții. Aș zăbovi totuși asupra câtorva chestiuni adiacente:

a)      Nu trebuie să fii jurist american sau britanic ca să-ți dai seama, răsfoind electronic normele menționate, că ele autorizează, în principiu, intruziuni în spațiul privat al persoanelor fizice sau juridice doar dacă sunt subordonate unui interes public (îndeosebi securitatea și siguranța națională). În plus, aceste violări ale spațiului privat ar trebui, în principiu, supuse unei autorizări prealabile (de regulă, din partea unui magistrat). Cu toate acestea, se pare că, în practică, distanța dintre ce zice legea și cum se aplică ea este vizibilă. Confruntat cu argumentul că interceptarea comunicațiilor este motivată de prevenirea atacurilor teroriste, judecătorul Leon a apreciat că, în lipsa probelor de acte de terorism evitate prin asemenea interceptări, o astfel de apărare nu poate fi acceptată. În plus, conform magistratului, sistemele de supraveghere și interceptare din SUA formează o inacceptabilă rețea de proporții aproape orwelliene (“almost Orwellian”).

b)      Nu îmi este clar dacă decizia tribunalului federal este întemeiată pe ilegalitatea procedurilor de violare a comunicațiilor celor doi reclamanți sau pe caracterul neconstituțional al normelor invocate de apărătorii NSA și nici dacă respectivul tribunal avea sau nu, conform normelor de procedură americane, competența să se pronunțe asupra constituționalității legilor în discuție. Este însă cert că o verificare a respectivelor norme din perspectiva conformității cu Constituția americană va avea loc (probabil în fața Curții Supreme). După cum, dacă ne mutăm în Anglia, oricât ar fi ele de concordante cu legile britanice (dacă sunt), procedurile de interceptare utilizate de serviciile secrete de peste Canalul Mânecii sunt susceptibile de sancționare de către Curtea de la Strasbourg în cazul în care ele contravin Convenției Europene a Drepturilor Omului.

c)      Să admitem, de dragul raționamentului, că textele de lege care permit spionului să violeze scrisorile de amor ale omului au fost respectate întocmai și că, în plus, ele sunt constituționale sau, în cazul legilor britanice, sunt în acord cu regulile Convenției Europene. Într-o atare dezirabilă situație, trebuie totuși amintit principiul teritorialității aplicării legii. În alți termeni, o normă de drept este aplicabilă, de regulă, doar în jurisdicția organului legiuitor emitent (sau, în cazul normelor emise de foruri supranaționale ori cuprinse în tratate internaționale, în jurisdicțiile organelor care au acceptat sau ratificat respectivele norme). Prin urmare, din acest unghi de vedere, chiar dacă NSA ar avea dreptul legal și constituțional să spargă, nediscriminator, oricând și de-a valma telefoanele și computerele americanilor, un asemenea drept nu e cu aplicabilitate planetară. Putem, așadar, servi doamnei Merkel argumente extrase din legile americane? Cam… nu prea.

2. Stat de drept vs. stat de spionaj

Știu, credulul de mine, spionajul are și el, dragul de el, legile și constituționalitățile lui (prima este să furi fără să fii prins). Sunt norme metajuridice, metafizice și metadeștepte. Mult mai deștepte decât bietele legi muritoare de rând (nu degeaba serviciile care le emit se cheamă servicii de inteligență). De aceea sunt și confidențiale, ca să nu se încurce-n ele naivul de drept comun. Prin urmare, nu se cade să amestecăm legile celor două universuri, lumea publică a stupizilor cu lumea secretă a inteligenților. Ce ne facem însă când un inteligent, prostul de el, se apucă să facă publice legile secrete? Eeee?…

Întrebarea merită tratată cu toată seriozitatea, în afara oricărui registru ironic. Înainte însă, un scurt preambul. Ne referim adesea la democrațiile occidentale, pe bună dreptate, în termeni elogioși. Uneori însă, prea elogioși și chiar idolatri. Când vorbim de America, superlativul preferat este excepționalismul; când facem aluzie la Franța, lăcrimăm, evidement, în termeni de liberté, egalité, fraternité și droits de l’homme; Anglia este exemplul perfect al monarhiei eterne și de succes; când evocăm Italia, ne amintim brusc și patriotic că toate drumurile duc la Roma. Exemplele pot continua… După mine, nu cred că putem vorbi despre democrațiile occidentale mereu în termeni de superlativ absolut, fără nuanțe și fără dubii, fără necesarele distanțieri și, da, fără beneficele relativizări. Din această perspectivă, deși suntem cu toții adepții valorilor democratice pe care le promovează, nu cred că este cazul să justificăm cu orice preț sau chiar să aplaudăm derapajele care intervin în funcționarea acestor sisteme pe ideea că tot ce fac ai noștri este minunat și cine nu e cu noi e-n contra noastră. Prin urmare, găsesc că este natural să pun la îndoială legalitatea intervenției care a generat aterizarea forțată a președintelui Boliviei la Viena fără să fiu acuzat de bolșevism; să critic, din perspectiva dreptului internațional, imixtiunea Franței în Mali fără să fiu bănuit de francofobie; să fac ironii pe seama tapajului din jurul ombilicului regal britanic fără să fiu învinuit de blasfemie; și, în fine, să mă mire ipocrizia italiană cu care Gadafi era pupat pe frunte cu relativ puțin timp înainte de a fi pupat cu bombe, asta fără să fiu admonestat că am ceva cu frații latini.

Și, având în minte această premisă a nevoii de nuanțe, revin la întrebarea de mai sus: ce ne facem dacă sistemul demascat de Snowden este, într-adevăr, așa cum zice domnul judecător, “almost Orwellian”? Îl crucificăm pe bolşevicul Snowden ca să eliminăm suspiciunea sub covor? Contestăm fapta în ciuda probelor? O criticăm pe Merkel că are telefon mobil? Scoatem de la sertar clișeele referitoare la excepționalism și American dream? Ne refugiem în tranșeul propriilor legi ale spionajului? Poate că ultima variantă, șoptită cu capul în pământ și urmată de încercarea de a îndrepta ceva e răspunsul cel mai acceptabil. Au existat, din păcate -zic eu-, și opțiuni precum cele evocate mai sus, analize tipice de utilizare a dublului standard sau reacţii care mi-a amintit de hoțul care strigă “Hoții!”.

De exemplu, profesorul Naumescu, după o excelentă pledoarie despre nevoia prezervării modelului și sistemului euro-atlantic și despre supremația certă a acestuia în fața celui chinezesc sau rusesc, atacă subiectul NSA ca și cum vinovații suntem noi că am aflat. Printre argumentele domniei sale, dezvoltate în apărarea poziției serviciilor secrete americane, regăsim întâi sugestia să fim neîncrezători în fața sursei: de unde au aflat germanii că sunt spionați? De la Snowden via Moscova. Eeee?… Sigur e ceva necurat la mijloc, ştim noi… Apoi, protestul germanilor e ipocrit: dacă ar fi putut şi dacă ar fi avut capacităţi tehnice, ar fi spionat și ei. Pe urmă, e vorba mai degrabă de un protest al producătorilor de echipamente de securitate care, penetrate fiind, le scoate la iveală nepriceperea. Una peste alta, deşi se declară formal în dezacord cu practicile NSA, concluzia domnului Naumescu pare a fi că europenii sunt la fel de vinovați și de ipocriți, să facă bine să nu se pună rău cu americanii, o mână spală pe alta, corb la corb nu-și scoate ochii, ce mai tura-vura, ciocu’mic. Și, conchide reputatul analist, “cu cască sau fără cască”, united we (should) stand. (Singurele afirmații preluate cu fidelitate din pledoaria profesorului Naumescu sunt cele citate cu ghilimele. A se vedea articolul “Europa și Statele Unite astăzi: ieșirea din ipocrizie”, contributors.ro, 29 octombrie 2013. De asemenea, articolul “În apărarea relaţiei transatlantice:I am an American. Der Spigel face o eroare esenţială, contributors.ro, 19 iunie 2013.)

Nu mă prea liniștesc explicațiile domnului profesor. Cred sincer că statul democratic este acela care pune la temelia existenței lui dreptul și legea și în care încălcarea intimităţii și a vieții private nu poate interveni decât pentru motive legate de interesul public, strict reglementate. Și, credul şi naiv, mai sper că, în statul de drept, spionajul este un minuscul rău necesar, acceptat tacit ca formă de protecție a securității publice, derulat în limite pe care, dacă n-ar suna comic, le-aş califica “ale rezonabilităţii”. Or, când acest minuscul rău necesar devine un principiu de guvernare şi o grosolană formă de manipulare şi control, atunci mă cam apucă amețeala. În plus, mi-e teamă că, dacă un judecător american folosește, într-o decizie judiciară, aluzii la Orwell, s-a ajuns cam departe, iar până la Huxley nu mai e decât un pas. Şi, de m-ar întreba cineva cât de minunată este minunata şi brava lume nouă anticipată de acesta din urmă aș răspunde, ușor palid: cam…nu prea.

3. Vinovăția sau nevinovăția deconspiratorilor?

Subiectul este legat de pedeapsa sau, respectiv, onorurile cuvenite acelora care au dezvăluit lumii aceste grozăvii (numiții whistleblower-i). Tragem în mesager sau nu? După unii, ar trebui să-i aliniem la perete și să dăm în ei cu tunul. După alții, ar trebui ca loviturile de tun să fie salve în cinstea lor. Primii, acuzatorii, invocă de partea lor legea și, în fața Judecătorului Imaginar Suprem, începe dezbaterea:

-          Onorată Divinitate, zice General Attorney, nemernicii ăștia au încălcat normele de drept și trebuie să plătească pentru asta.

-          Fii milostiv, Stăpâne, intervine Der Spigel, sunt momente în istorie în care dreptul devine strâmb. Dacă ar fi fost să ne luăm după drept, Nicolae Ceaușescu nu ar fi putut fi judecat decât de Marea Adunare Națională.

-          Nu, scuze, reia reclamantul, nu denaturați, vă rog, sensul discuției. Noi nu vorbim aici de revoluții, acele momente istorice când voința populară covârșitor majoritară plasează dreptul în suspensie până la stabilirea unei noi ordini constituționale.

-          Dar și în cazul de față tot covârșitor majoritară este și simpatia pentru deconspiratori, intervine Greenwald.

-          Ne pare rău, nu luați în seamă această speculație, protestează General Attorney, nu există nici o dovadă în acest sens și trebuie să judecăm cazul cu legea pe masă. Ei au încălcat legea și nu putem ignora asta. În plus, lipsa sancțiunii ar fi un precedent periculos. Ce s-ar întâmpla dacă am permite oricărui ins aflat în posesia unor informații clasificate despre siguranța națională să le facă publice în contra normelor legale care îi interzic asta?

-          În cazul de față, dezvăluirile nu au pus în pericol siguranța națională a niciunui stat, obiectează apărarea. Ele nu au făcut decât să informeze publicul asupra unor crime comise de militari împotriva civililor sau asupra unui program de masivă interceptare a telefoanelor planetei. Urmând logica acuzării, dacă vreun neamț dezvăluia, în contra legilor naziste, planurile lui Hitler de exterminare a evreilor, ar fi trebuit să fie crunt pedepsit. La fel s-ar fi întâmplat și în ipoteza în care unul dintre savanții care au lucrat la fabricarea bombei atomice și care l-au rugat pe Truman să n-o azvârle peste Hiroșima ar fi deconspirat mai repede secretul, cu bună credință și cu nădejdea că o să mobilizeze lumea pentru evitarea nenorocirii.

-          Comparațiile astea sunt exagerate, contestă General Attorney, dar chiar așa să fie, cine judecă dacă dezvăluirea este sau nu benefică? Lăsăm asta la discreția fiecărui potențial deținător de secrete? Nu cumva asta sună a anarhie și entropie juridică? O fi uneori strâmbă, dar așa strâmbă cum e, legea este cea mai puțin imperfectă normă socială inventată vreodată și ar trebui să rămână unicul criteriu de evaluare a conduitei unui subiect de drept dintr-o jurisdicție.

-          Dar există cazuri de deconspiratori care nu se află în jurisdicția ale cărei legi se presupune că le-au încălcat. Cu ei ce facem? întreabă The Guardian.

-          Gata, intervine Judecătorul Suprem, v-am ascultat suficient. Fiecare aveți dreptatea voastră dar, personal, cred în dreptul lumesc și în capacitatea judecătorilor mundani de a face justiție în aceste cazuri, cu luarea în considerare a tuturor argumentelor dezvoltate de cele două părți. Așadar, domnu’ Correa, în calitate de preşedinte al Ecuadorului, acceptați extrădarea numitului Assange, refugiat în ambasada dumneavoastră de la Londra? Tăcere de mormânt… Dar dumneavoastră, domnu’ președinte Putin, sunteţi de acord cu extrădarea numitului Snowden?…

Iar Putin, cu un ochi spre cer și cu celălalt spre harta lumii, răspunde ca pentru sine:

-          Doamne, cam…nu prea.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. Gaspy spune:

    Buna si pertinenta analiza, desi lumea inca nu intelege gravitatea situatiei si repercusiunile.

    O singura remarca: ar fi poate util ca pe viitor sa impartiti astfel de articole lungi pe mai multe parti. E destul de obositor de citit tot odata.

  2. sile spune:

    Ma bucur sa citesc si o parere mai avizata printre torentele de reactii emotionale pe marginea subiectului. In opinia mea Snowden primeste cam usor un “get out of jail free card” prin incadrarea in categoria neutra si inofensiva a mesagerilor.
    Si ca sa vedem si partea buna a lucrurilor (si fara vreo intentie de a disculpa in vreun fel actiunile serviciilor secrete), in Europa si SUA cetatenii pot da in judecata cele mai puternice institutii ale statului si pot castiga impotriva lor. Ar fi interesant daca cineva ar putea analiza in cate state din lume e posibil asa ceva.

  3. casandra spune:

    Foarte bun text, chiar excepţional. Aveţi umor şi curajul opiniiilor. Mulţumesc pentru câteva minute de lectură urilă şi plăcută.

  4. Misu Rares spune:

    Excelent articol!

  5. area spune:

    Articolul e bun … totusi prefer sa stiu ca jandarmul american e cu ochii pe toata lumea, pentru ca justitia lui e suficient de dreapta cat sa pastreze un echilibru universal.

    Nici Orwell si nici Huxley nu-si inchipuiau vreodata ca in 50 de ani lumea o sa se inmulteasca de vreo 3 ori .. deci nu puteau sa estimeze ca azi chiar e nevoie de Big Brother.

    Singura problema e resedinta lui Big Brother: la Moscova, la Beijing sau la Washington?
    Decat Internationale de la 1 la nesfarsit, care viseaza o singura republica a sovietelor, eu cred ca e mai bine “state unite”.

    Si inca ceva: prefer oricand un F22 Raptor oricarui fel de Suhoi.

    • Kalashinikov spune:

      E ca și cum ai vrea sa convingi ca e mai bine sa-ti fure unul portofelul decat sa dea cu masina peste tine. Greu de combatut, dar fara legatura cu discutia.

      Tu cand ai prins hotul la tine in curte, zici bogdaproste ca n-are masina, ii umpli traista si-l trimiti cu Dumnezeu inainte.

    • bebe spune:

      Adica e bine ca americanii sa bombardeze si sa omoare civili cu drone ca ei sunt big brother,the good guys si au drepturi mai presus ca altii,si inca ceva prefer oricand Suhoi pe langa jucarelele teleghidate americane

    • iosiP spune:

      “totusi prefer sa stiu ca jandarmul american e cu ochii pe toata lumea, pentru ca justitia lui e suficient de dreapta cat sa pastreze un echilibru universal.”
      Presupun ca afirmatia de mai sus se incadreaza la “bancul sfarsitului de an 2013″ ;)

      La fel ca armele de distrugere in masa (in)existente in Irak si activitatea de politruc mondial din Afganistan, unde bravele trupe americane sunt insotite de geologi cu echipamente specializate in detectarea zacamintelor de pamanturi rare.
      In schimb, interesele sigurantei americane se opresc – in mod convenabil, desigur – la granita cu Mexicul, care furnizeaza mana de lucru ieftina si droguri pentru finantarea activitatilor CIA. Cat despre incalcarea acordurilor internationale de catre Israel (a se vedea expansiunea coloniilor din fasia Gaza), acestea nu se vad “din drona. Of-of, mai-mai…

  6. DanielT spune:

    Totusi articolul este autoironic intr-un sens.
    Controlati pe cei care ne controleaza..dle ca sa obtinem libertatea absoluta:)

    Pentru ca sunt sigur ca si exemplu.
    Sa luam direct autorul, fara patima sau discriminare desigur :)
    Societatea Florentin Tuca si asociatii are in seif adunate de vreo 19 ani, mai multe date confidentiale si nominale , decat serviciile de informatii si-ar putea permite legal…:) despre anumiti clienti, prin toate interceptarile. Unele din ele chiar…stanjenitoare din punct de vedere…moral cel putin, sa nu mergem pana la termenul acoperitoare de ilegalitati intr-un sens definit de Legea Publica.Ma refer in sens larg.

    In categorie pot intra de exemplu documente de la conturi in paradise financiare,pana la contracte aranjate.Pentru ca afacerile sa prospere, cabinetele de avocatura invoca secretul confidentialitatii intre client si avocat. Si sunt sigur , ca multiplicand exemplul multor societati private, iesind din exemplul personal, circulatia informatiilor la o adica, intre ele …ar fi ….legala evident contra unui pret. Clienti semneaza pe undeva niste paragrafe mici privind divulgarea informatiilor la terte firme.

    Si sunt sigur ca aceiasi avocati celebri apara interesul clientilor lor in functie de bugetul alocat.Exista o gradatie si corelatie intre capacitatea financiara a unui invinuit si pedeapsa obtinuta. O forma de injustitie sociala.

    Mai mult, daca e sa observam ultimele cazuri de coruptie majora din Romania, unii avocati jucau un loc de intermediar intre spagari si judecatori. Doar ca reflectie, nu la fel de existentiala desigur.

    Si sunt sigur , ca multiplicand exemplul multor societati private, iesind din exemplul avocaturii, circulatia informatiilor la o adica, intre ele …ar fi ….legala evident contra unui pret dar ilegala in sensul legii.Marketing bancar, marketing virtual..asigurari medicale etc. Clienti semneaza pe undeva niste paragrafe mici privind divulgarea informatiilor la terte firme.

    Intrebare.

    De ce in cazul publicului trebuie sa existe control(reglementari, mecanisme institutionale) iar in cazul entitatilor private pe acelasi domeniu, al informatiilor, acestea lipsesc..ba mai mult institutiile publice ar trebui restrictionate…:)

    Dl Tuca, cititi un pic despre scandalul Stratfor.*tag informatii* sau Enron*tag avocati plus contabili* .ca sa vedeti cam pe unde bat.

    Hors subiect.
    Eu am o problema majora personal de exemplu cand o avocata-parlamentar sa o numim, Alina Gorghiu, propune o lege a medierii obligatorie si apoi reglementeaza contabiliceste implementarea legii prin anumite persoane care trebuie autorizate printr-un mecanism de tip monopol. Privat de data asta. Camerele de Comert la fel, Notarii la fel.Asiguratorii la fel.
    Daca priviti realist profesiile liberale egal monopoluri legale care impun propriile reguli pe piata publica.

    • casandra spune:

      Comparatia unor entităţi private, care operează într-o piaţă concurenţială de servicii avocaţiale, cu structuri statale specializate în informaţii este…inefabila (!).
      Desigur, comisarul european Joaquin Almunia – al cărui portofoliu este concurenţa – a fost supravegheat de NSA doar din motive pioase, fără nicio legătură cu interesele comerciale ale firmelor americane sau ale multinaţionalelor de rit american, aflate în concurenţă cu companiile europene.
      Altfel, dacă nu v-aş fi citit de atâtea ori pe Contributors, aş fi zis că executaţi un diafan avertisment la dl. Tucă.

  7. mircea spune:

    Mi se pare o viziune rupta de realitate si asta la o simpla analiza a rolului fudamental al statului.Sa ne gandim putin pentru ce au considerat oamenii necesara organizarea statala,de ce nu au ramas la triburi,clanuri,familii.Statul national,federal sau cum o mai fi,inseamna PUTERE.Drepturile fundamentale ale cetatenilor nu pot fi aparate si garantate numai de un stat independent si puternic.Pentru a te apara trebuie sa fii informat.Dreptul la viata privata nu poate prevala inaintea sigurantei generale.Nu mi se pare intelept sa fie garantat dreptul de a pune la cale atentate teroriste,jafuri,crime sub pretextul apararii intimitatii.Sa nu uitam ca daca se intampla tragedii,cum au fost si cele de la WTC,aceeasi oameni care vor intimitate sunt primii care acuza statul ca nu i-a protejat.Cred ca se exagereaza nepermis cu inventarea a tot felul de privilegii si cu politically correct.Apararea unei tari este infinit mai importanta decat apararea dreptului de a ascunde tot felul de vicii care ar putea iesi la iveala printr-o eventuala supraveghere.

  8. angelomiu spune:

    O opinie pertinenta, o analiza excelenta…poate chiar un “regal” juridic facut de o persoana care conduce o mare casa de avocatura……din pacate, apartine unui teoretician epntru care dreptul si aplicarea lui este alfa si omega, inceputul si sfarsitul…in teorie e perfect…in lumea reala, lucrurile stau “putin” diferit……in lumea reala, exista niste “bieti buni”, pe care NU ii poti opri cu legea interpretata stricto sensu in mana…decat in lumea teoretica a autorului….

    Voi lua doar exemplu cu Gaddafi..este adevarat ca, un la moment dat, a fost primit cu onoruri fabuloase de Berlusconi….iar la un interval de saptamani, a fost bombardat inclusiv de italieni – asa e…desigur ca “bunele practici ale dreptului international” probabil ca ar fi cerut ca sa nu fie bombardat….a, ca, intr-un asemenea caz, scenariul de acum din Siria s-ar fi intamplat si in Libia…ei, regretabil, dar important ar fi fost ca au fost respectate “regulile dreptului international”…cat despre amaratii care ar fi murit acolo – asa cum mor acum in Siria, unde Vestul si SUA au decis ca trebuie sa respecte dreptul international…asta este…nu ma indoiesc ca distinsul avocat ne poate explica ca, devreme ce omul obisnuit – persoana fizica – nu este titular de drepturi si obligatii in dreptul international – asta este, poate fi omorat de cel care ii este sef de stat….

    Bref…..in secolul XXI, “baietii buni” din categoria Gaddafi, Osama Ben Laden sau alti asemenea NU pot fi opriti respectand legea stricto sensu decat in teorie…in practica, e putin mai altfel…..iar ceea ce se intampla acum in Siria este exemplul perfect in acest sens….

    Concluzia: inainte sa mai absolutizati virtutile dreptului interpretat si aplicat stricto sensu, ganditi-va la sirieni – in cazul lor, regulile dreptului international sunt respectate stricto sensu

    • casandra spune:

      In Libia este o paceee…
      http://www.reuters.com/places/libya

    • Prostu' satului spune:

      “inainte sa mai absolutizati virtutile dreptului interpretat si aplicat stricto sensu, ganditi-va la sirieni – in cazul lor, regulile dreptului international sunt respectate stricto sensu”

      Si ce spune chestia asta despre baietii buni?

      Sau, coborand de la nivelul global la ala national – nu-i asa ca, pe aceleasi considerente, ar trebui sa aplaudam absolut tot ce vor sa faca (sau fac deja) “ai nostri” intr-ale adaptarii practicilor democratice la “realitatile locale”???

  9. chishtocu verde spune:

    Articol f. bun, bravo. Niste comentarii…

    1. N-ar fi cazul in sec.21 sa incetam sa acceptam institutia spionajului? Pur si simplu! De ce ne trebuie spioni in diverse tari, care fac tot felul de lucruri dubioase, deseori ilegale si profund imorale? Poate ca au avut un rol de jucat, acceptam, dar de ce trebuie sa acceptam un sistem care ne considera vite, sclavi buni de manipulat… Daca mai aud persoane invocand interesul national sau securitatea nationala, sincer merita scuipat in fata si pus la munca silnica de prost, naiv ce e… sorry, dar toate invocarile de ineteres national in istorie au dus la razboi si la imbogatirea elitelor globale.

    1b. Accept ca inca este nevoie de contra-spionaj, just in case, DAR nimic nu poate justifica secretizarea unor proiecte pe mai mult de 5 ani, existenta unor actiuni in afara tarii sau proiecte de securitate nationala fara cunoasterea si acceptul populatiei. Daca exista asa ceva si populatia nu stie nu se poate invoca interesul populatiei; altfel va trebui sa acceptam ca suntem doar niste animale manipulate -eu unul nu pot accepta asa ceva.

    2. O alta chestie mereu invocata este statul de drept si ca ne ghidam dupa legi. Chiar asa? Daca guvernul nazist decreta legal macelul evreilor, atunci eram acoperiti acum? Eram mai fericiti? La toate epurarile etnice din trecut s-a incercat o acoperire legala… Asa ca hai sa intelegem limitarile sistemului legal inainte de al invoca in favoarea unor acte agresive.

    2b. Nu voi uita niciodata ce ne-a spus un profesor: TOTI avem in noi o masina a adevarului, care atata timp cat are ca input informatii corecte, va concluziona adevaruri (in sens logic). Pe de alta parte trebuie sa acceptam ca adevarul este unul singur, lucru demonstrat chiar de Platon daca nu ma insel. Spun asta sa fie clar ca atata timp cat populatia nu este manipulata si este informata corect si complet ea va fi in stare sa voteze corect sa sustina sau nu astfel dw proiecte agresive.

    2c. Asadar nu ma incanta nici macar invocarea constituitie, chiar si a celei americane pentru a justifica spionajul. Oricum pentru moment NSA violeaza constitutia, era clar pentru oricine, dar se incearca acoperirea legala cu disperare, si vor reusi, ajunge doar sa vezi ce au reusit pana acum, America este un stat politienesc, semi-nazist.

    2d. Snowden este fara dar si poate un erou si va ramane in istorie astfel, chiar daca oamenii indoctrinati de sistem nu pot intelege asta inca sau nu pot accepta deoarece le pune in pericol existenta imorala.

  10. clujean spune:

    daca vor sa prinda teroristi, n-au decat sa-i intercepteze pe musulmani si cu asta basta! daca vor sa fie corecti politic, sa intercepteze pe toata lumea si iese un mare fass.

  11. wilhem pascha spune:

    Nu am inteles nimic, asta daca trec (foarte usor) peste faptul ca totulul ar fi fost mai nimerit sa fie “Solilocvii”.
    Inteleg ca articolul vizeaza doua componente:
    - una, ce tine mai mult de polisemantismul cuvintelor uzitate in diplomatia / justitia ingaduitoare (aici maestre, pe loc va dau 2000 de citate de lemn, din justitia noastra damboviteana – apropos, scrieti un articol de ce nu putem fi ca ei); si,
    - alta componenta, ce tine morala si etica unor servicii – cu opinia dvs., despre adevar, la fiecare dintre ele.
    Stimate domn, daca ati scris, fiindca nu aveati ce face, este OK, v-ati omorat timpul. Socant.
    Daca ati mizat insa si pe o componenta educativa, eu nu am inteles nimic (si asta nu datorita capacitatii mele reduse de intelegere) .
    Trageti si o concluzie? Ne lasati pe noi sa tragem concluzia, dar atunci nu trebuie sa mai aveti pretentii ?
    Aveti vreo teorie noua a adevarului, care sa le rastoarne pe celalalte? Poate noua dvs. teorie sa le impace pe toate cele antecedente ?
    Deocamdata, pentru cei filoamericani, inteleg ca pacta sunt servanda ramane la nivelul de “suna frumos”. Fiindca si americanii erau parti in diferite intelegeri, in care copartenerii germani (parsivii naibii!), i-au prins (adica au cazut pe tehnika = au avut tehnologie mai buna la contrafilaj / intercepare) ca semnasera intelegerea, de fapt, pentru ca americanii sa o incalce.
    Acesta este modelul american de morala? Aceasta este etica serviciilor americane? Pai, mai bine dansam cu rusii! Acolo treaba e sigura, indiferent cate tratate semnam, si ce contineau ele.
    PS1 Inteleg ca trebuie sa ii si respectam pe americani, nu ?
    PS2 Daca articolulul dvs. este prea putin edificator (confuz in exprimare si retorica), motivarea dnei. Merkel in interviul dat premiatei cu Nobel, despre cartea nescrisa “Wenn wir Engel wären”, este uluitor de lucid : “nu putem avea toti aceeasi morala”. Vi-l recomand ! La un vin bun, la focul din semineu. “E bune maestre! E bune !”
    Sa ne traiti si Sarbatori Fericite !

  12. Paul_ spune:

    “The right of the people to be secure in their persons, houses, papers, and effects, against unreasonable searches and seizures, shall not be violated, and no Warrants shall issue, but upon probable cause, supported by Oath or affirmation, and particularly describing the place to be searched, and the persons or things to be seized”

  13. Gonorix spune:

    Ce-i cu vrajala asta ?!? Trebuie facuta distinctia intre ascultate si interceptare !

    Adica ASCULTAREA este PROCEDEUL FIZIC fizic de intrare la ciocanel si scarita a convorbirilor, dialogurilor si solilocviilor ascultatilor, pe cand
    INTERCEPTAREA este PROCEDEUL JURIDIC prin care ce s-a vorbit este scris si folosit intr-un proces penal.

    Domnul Ion Tiriac spunea in televizor ca la tehnologia actuala orice convorbire din ultimii 60 de ani poate fi interceptata (recompusa si ascultata)!!!

    Mesajul meu este sa avetzi grija la declaratiile pe care le faceti la telefon, sa stiti sigur ca daca nu le fac nemuritoare literatura, atunci precis tehnica le face nepieritoare !

    TOT CE SPUI VA FI FOLOSIT IMPOTRIVA TA !
    TOT CE SCRI VA FI FOLOSIT IMPOTRIVA TA !

    Deci – per concluzie – convorbirile e nepieritoare, iar ascultatorii nu e nemuritori dar se schimba regulat, si e ca MAREA BARIERA DE CORALI – se vede si de pe Luna !

    Dictonul latin cu AUDIA ET ALTERA PARS a devenit AUDIA OMNIA PARS !!!

    Trebuie sa ne obisnuim cu ascultatul ca si cu becul electric, e un serviciu public !

  14. Constantin Platan spune:

    În paragraful 1, punctul c, trebuie „indezirabil” în loc de „dezirabil”. Cel puțin așa sper…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Florentin Tuca


Florentin Tuca

Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziun... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)