joi, martie 28, 2024

Cand cerul e innourat: Despre Monica Lovinescu la Universitatea Maryland

Am tinut marti la Universitatea Maryland o prelegere despre intelectualii critici si disolutia ideocratiilor comuniste. Am vorbit despre doi asemenea intelectuali: scriitorul ceh Ivan Klima, ale carui memorii (“A Crazy Century”) au aparut recent la Grove Press cu o prefata de Madeleine Albright si despre Monica Lovinescu. Am comparat ideile lui Klima din timpul Primaverii de la Praga cu acelea ale ganditoarei romane. Klima a fost, alaturi de Ludvik Vaculik, Eduard Goldstucker, Vaclav Havel, Antonin Liehm, Pavel Kohout, printre cei mai activi suporteri ai democratizarii din Cehoslovacia. La noi, Monica Lovinescu a fost vocea celor fara de voce.

Din varii ratiuni, sociologice, psihologice, istorice, intelectualii romani, cum scria Monica Lovinescu, au ezitat sa se aventureze inspre revizionismul post-marxist, sa actioneze in aceeasi directie cu colegii lor polonezi, cehi, slovaci, maghiari, au ramas “orfani ai curajului” si au platit, in anii care au urmat, pretul pentru acea reticenta. Probabil ca multi dintre cei care erau atrasi de ideile unei stangi anti-totalitare nu uitasera prigona de dupa 1956. De la Paris, in acel crucial an 1968, Monica Lovinescu a reusit sa ofere reperele esentiale pentru o sincronizare a culturii romanesti cu perspectiva unui socialism democratic, deci a unui efort politic care nu injoseste omul. Din pacate, cuvintele ei nu au avut ecoul pe care l-ar fi meritat. Imi amintesc eseul ei despre tirailleur-ul singuratic, filosoful ex-marxist Ivan Svitak. Ajuns in Statele unde a predat la California State University din Chico, in California–ii placea sa spuna ca locuieste in Chicoslovakia–, Svitak a participat la o conferinta pe care am organizat-o la New York in octombrie 1987. Au vorbit Jerzy Kosinski, Aleksandr Zinoviev, Antonin Liehm, Svetozar Stojanovic, Dorin Tudoran, Alexander Smolar, Richard Pipes, Geza Szocs, Mihai Botez, Jan Vladislav, Carlos Alberto Montaner, Doan Van Tuai, Humberto Belli, Agnes Heller si Ferenc Feher.

Pe Ivan Klima l-am cunoscut in 1991 la o conferinta organizata de “Partisan Review” pe tema „Intelectualii si svhimbarile sociale din Europa de Est”. In pofida varstei si supliciilor, parea foarte tanar, avea ceva de adolescent in tinuta si in felul de a vorbi. Supravietuitor al lagarului de la Theresienstadt, a cunoscut nemijlocit experientele infioratoare ale fascismului si comunismului. In Romania, disidenta lui Paul Goma a inceput cu o scrisoare de solidaritate adresata lui Pavel Kohout, unul din fondatorii Chartei 77. Din pacate, Goma nu a reusit sa coaguleze o miscare disidenta intre scriitorii din Romania.

Scrierile Monicai Lovinescu pe aceste teme si multe altele, toate de o incandescenta actualitate, au aparut la editura Humanitas. Evident, Monica Lovinescu nu a fost o ganditoare de stanga. Dar, ca si Virgil Ierunca, a sustinut si a practicat acel eclectism binefacator, ostil himerelor ideologice, despre care au scris candva Leszek Kolakowski si Daniel Bell. Sa ne amintim cum a reusit ea sa sintetizeze creator ideile unor Boris Souvarine (marele biograf al lui Stalin) cu acelea ale unor Alain Besançon (istoricul ei favorit), ale lui Raymond Aron (sociologul ei favorit), ale lui Albert Camus (moralistul ei favorit) si ale Hannei Arendt (ganditoarea ei politica favorita). Cand Julia Kristeva, astazi specialista in Hannah Arendt („Le génie féminin”), se extazia la „Carticica Rosie” a lui Mao, Monica scria despre „Originile totalitarismului” si Aleksandr Soljenitin. Despre aceasta sinteza le-am vorbit studentilor mei la 90 de ani de la nasterea celei care a rositit adevarul atunci cand tiranul se credea nemuritor.

Am insistat asupra preocuparii lor comune, a Monicai si a lui Klima, dar si a lui Havel, de a identifica similitudinile dintre totalitarismele acelui dement veac XX, dominat de fantasme, iluzii si inregimentari fanatice. Le-am vorbit studentilor mei despre represaliile urzite de Securitate impotriva Monicai Lovinescu. Le-am povestit despre tragedia mamei Monicai, ucisa in Gulagul romanesc. Am insistat asupra functiei vitale a “Europei Libere”. Le-am spus ca, in acele vremuri de teribila umilire a spiritului, Monica Lovinescu a simbolizat onoarea, curajul si adevarul.

Treizeci de studenti americani au ascultat cu pasiune povestea acestei femei formidabile. Sper din suflet ca si in tara au existat profesori care sa le spuna elevilor si studentilor cine a fost Monica Lovinescu si de ce gasim in viata si opera ei motive de a nu dispera chiar si atunci cand cerul este, spre a relua o imagine a lui Octavio Paz, extrem de innourat….

Recomandari:

http://www.revista22.ro/monica-lovinescu-memoria-viitorului-de-atunci-33908.html

http://www.libhumanitas.ro/etica-neuitarii.html

http://www.humanitas.ro/humanitas/jurnal-esen%C5%A3ial

http://www.humanitas.ro/humanitas/aceasta-dragoste-care-ne-leaga

http://www.lapunkt.ro/2013/11/19/monica-lovinescu-si-toamna-constiintei-noastre/

http://www.evz.ro/detalii/stiri/de-ce-conteaza-monica-lovinescu-vocea-celor-fara-de-voce-1068232.html

http://www.lapunkt.ro/2013/11/19/a-trai-in-adevar-marturisitoarea-monica-lovinescu/

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Ma bucur de parca as fi fost de fata. in legatura cu acest calificativ de ”orfani ai curajului” referitor la intelectualii din Romania, la deosebirea intre sfasietoarele ”prises de conscience” intre intelectualii unguri si polonezi de după Raportul secret al lui Hrusciov, Monica Lovinescu avea o explicatie pe care nu stiu daca ati discutat-o vreodata amandoi. Noi am vorbit, fara sa dezvoltam, intr-atat eram de convinsa ca intuitia ei era global justa, dupa ce am citit, la ei in casa, ravasitorul poem pentru adulti al lui Adam Wazyk, publicat de Sartre in Temps Modernes, numarul dedicat Poloniei, in iarna 1956-57.Eu i-am intrebat de ce comunistii polonezi si unguri au fost asa de zguduiti de dezvălurile despre Stalin, de ce un Fadeev s-a si sinucis, si romanii au simulat cenusa-n cap cativa dintre ei, ba si aia, la sugestia lui Dej. Și Monica mi-a spus: Fiindca ai nostri n-au crezut nicio clipa in comunism si-n Stalin. Doar s-au temut si-au fost oportunisti. Toti? Toti, se pare, mi-a zis cu tristete….Este oare chiar asa?

    • A fost o discutie chiar palpitanta. Mai ales ca ei citisera Havel, Michnik, Kolakowski. Poemul lui Wazyk este citat pe larg in „Reinventing Politics”, una din lecturile de baza ale cursului. Da, am vorbit cu Monica si Virgil pe aceasta tema. Ar fi multe de spus: erau si unii care crezusera sincer. De pilda, Imre Toth, Henri Wald, Radu Stoichita, Gheorghe Haupt, Barbu Campina, Tudor Bugnariu, Miron Radu Paraschivescu, Paul Georgescu, Paul Cornea, N. Tertulian, M. Petroveanu, Silvian Iosifescu, Vera Calin, Crohmalniceanu, Maria Banus, Jebeleanu, Bogza, Nina Cassian, chiar Marin Preda si George Ivascu. Amintirile Mioarei Cremene din cartea de convorbiri cu Mariana Sipos sunt extrem de graitoare. Intre tinerii scriitori exista un anumit ferment (Labis, Cosasu, Raicu). Petru Dumitriu era la curent cu dezbaterile din Ungaria si Polonia. Nu ma refer, prin urmare, la scribii crapulosi gen Sorin Toma, Silviu Brucan ori Stefan Voicu. Nu ma refer nici la activistii CC al PMR precum Pavel Campeanu (sef de sector la Sectia Externa) si Ion Ianosi (instructor la Sectia Stiinta si Cultura).

      La varf, Miron Constantinescu juca o carte hrusciovista. La fel, Chisinevschi, oricand gata sa emuleze linia sovietica. Parvulescu oscila. Intre ilegalisti exista un puternic curent anti-Dej (Doncea, Petrescu, fratii Genad). Ulterior, Maurer insusi a fost acuzat ca a participat la „discutii antipartinice”. Si-a turnat cenusa-n cap, l-a protejat Dej. De ce nu s-a coagulat o platforma anti-stalinista in Romania? Michael Shafir a discutat subiectul in cartea sa din 1985. L-am discutat si eu. Au scris pe tema Adrian Cioroianu, Ioana Boca, Dan Catanus, Mioara Anton. Au intervenit abilitatea lui Dej si talentul manipulativ al lui Rautu. Faptul ca un personaj compromis precum Jar a preluat cauza de-stalinizarii din interiorul partidului nu avea cum sa ajute. Era foarte simplu sa-l amutesti pe Jar. Nu mai vorbesc de aliatii sai (reali ori fictivi) Mihail Davidoglu si Ion Vitner. Cat priveste oportunismul, mi-e teama ca Monica nu se insela…

      Cred ca o discutie despre 1956 este extrem de necesara. A fost marele moment mancat, o ocazie ratata. Cauzele au fost multiple, trebuie discutate atent. A contat, desigur, precaritatea traditiei marxiste din Romania. Ce-ar fi fost daca Patrascanu ar fi fost in viata? Ar fi devenit el un Gomulka al Romaniei? Au existat framantari intre intelectualii maghiari. Cristian Vasile a mentionat aceste lucruri in scrierile sale. Ma intreb daca resurectia motivelor national(iste) in ideologia PMR nu a fost de fapt raspunsul tactic la riscurile de-stalinizarii. In teza sa de doctorat, Bogdan C. Iacob discuta aceste teme. Le examinam, Cristian Vasile si cu mine, in „Perfectul acrobat”. In 1956, Miron Constantinescu a mers la Cluj, s-a vazut cu Lucian Blaga. Momentul apare in romanul lui Blaga „Luntrea lui Caron”. Isi construia o baza intre intelectuali? Urmarea „cooptarea” lui Blaga in cazul ca ar fi castigat lupta (surda, dar reala) cu Dej?

      • @ Doina Jela & Vladimir Tismaneanu re. „orfani ai curajului”

        Observ ca a devenit o practica in ultimele doua decenii ca intelectualii romani sa fie etichetati , in corpore , drept „orfani ai curajului”. Pe ce va bazati ? Trebuia musai ca RFE sau BBC sa vorbeasca despre o actiune sau alta ,sa dea nujme si prenume, altfel inseamna ca nu exista ?!? Si, lucru important , prin „intelectuali romani” nu se inteleg doar cei care , la Bucuresti , erau abonatii editurilor si ai cafenelelor. Au existat in provincie intelectuali adevarati (in invatamant , culte, etc.) care nu au fost deloc „orfani ai curajului”. Au facut ceea ce trebuiau sa faca ,si-au purtat crucea cu demnitate , fara zgomot si fara „literatura de sertar” aparuta din neant post ’90 . Sint si oameni tineri care viziteaza acest forum si pina la urma isi inchipuie ca a fost o generatie de „orfani ai curajului”. Curaj nu se refera doar la momentul „56 , ci la toata perioada ante’90. Cei 2 comentatori carora ma adresez au facut parte din „clasa intelectuala” sa spunem asa.Au fost ei „orfani ai curajului” vs. Ceausescu, foame, frig, cenzura, etc ? Daca da, de ce ? Ce l-a impiedicat pe autorul articolului sa se manifeste , in ’77 , versus Goma sau Valea Jiului ? There and then, not here and now. Distinsa autoare Doina Jela era in anii ’80 , o tanara intelectuala – cum s-a manifestat versus comunism in general si stalinismul national in particular ? Cu tot respectul, dar cu ce autoritate morala se da verdictul de „orfani ai curajului” unei generatii intregi ?

        @ Vladimir Tismaneanu

        1) ” ..erau si unii care crezusera sincer.”. Sigur ca erau – ilegalistii in primul rind, the true believers. Dar pe ce criterii sint selectati cei din lista de nume ? A discutat autorul cu fiecare din ei si daca da , cum s-a convin de sinceritatea lor ?

        2) Labis nu a apucat sa fie ferment . Cosasu , prin celebrul „realism integral” nu a fost influentat de evenimentele din Ungaria ’56. A fost sanctionat, e drept, in valul de persecutii si intimidari post ’56, dar post hoc nu inseamna propter hoc. A fost doar o coincidenta.

        3) ” …un puternic curent anti-Dej (Doncea, Petrescu, fratii Genad). „. Aceeasi observatie :post hoc ergo propter hoc. FAptul ca toti cei amintiti au fost pulverizati la plenara de „amurg al ilegalistilor” din iunie nu a fost pentru un „curent anti-Dej”, cum sugerati, ci a facut parte din scenariul de anihilare al ilegalistilor conceput de cei de la virf. Mai ales in cazul lui Doncea , care isi revendicase (pe buna dreptate) rolul primordial pt. Grivita ’33 , in detrimentul lui Dej – dar nu era impotriva politicii dejiste , ci doar impotriva rescrierii istoriei

        4) „…Jar a preluat cauza de-stalinizarii din interiorul partidului „. Nu e adevarat – Jar a fost tzepuit de disbolicul Dej big time. Doar stiti ca , o seara inainte de plenara de pomina , Dej l-a invitat la el acasa , l-a tratat cu delicatese si l-a instigat sa ia cuvintul si sa combata „cu minie proletara” pt. a doua zi. Jar habar nu avea de „cauza destalinizarii ” cum o numiti dvs.

        5) ” Cat priveste oportunismul, mi-e teama ca Monica nu se insela…”. Sigur ca nu se insela, dar e vorba de cei vizibili , mai cunoscuti in exterior. Sa nu generalizam, totusi ….

        • Regret ca trebuie sa va raspund succint. Nici Doina Jela, nici eu nu eram membri ai Uniunii Scriitorilor. Acolo ar fi trebuit, cred, sa se coaguleze rezistenta (v. Cehoslovacia in 1967, deci in anul care a premers Primaverii, v. scrisoarea lui Ladislav Mnacko, autorul romanului „Moartea se numeste Engelchen”, emigrarea sa in Israel), v. discursul lui Vaculik, v. Ungaria in 1956). Vorbind doar despre mine, regret ca nu mi-am exprimat public solidaritatea cu Paul Goma, cu SLOMR, cu greva minerilor din Valea Jiului. Nu stiu exact cum as fi putut sa o fac. I-am cunoscut personal pe unii dintre cei amintiti. Am stat de vorba cu ei ori cu persoane foarte apropiate de ei. Numele lor au aparut in conversatiile cu Monica Lovinescu si cu Virgil Ierunca. Biografiile unora erau frapant de similare cu cele ale unora dintre intelectualii din cercul lui Imre Nagy, de pilda (Miklos Gimes, Geza Losonczy). Curentul anti-Dej intre ilegalisti: e un fapt. Putem sa-l analizam cu alta ocazie. Cum, mai tarziu, a existat un curent anti-Ceausescu. Cititi memoriile lui Avram Bunaciu. La fel si in cazul Bugnariu. Dosarul tatalui meu de la Comisia Controlului de Partid (ancheta din 1958-1959, condusa de Dumitru Coliu si Ianos Vincze) spune multe in aceasta privinta. Subiectul obsesiv era: „Ce-ai spus despre tovarasul Gheorghiu-Dej? De ce nu te-ai opus calomniilor lui Cotovschi si Belea?” Pe scurt, reprosul era omisiune de denunt.

          Alexandru Jar: da, e adevarat ce spuneti, a fost victima unei provocari pusa la cale de Dej si Rautu. Dar, nu mai putin adevarat, este ca el daduse un interviu in „Gazeta Literara” care facuse valuri. Se opunea directivelor inguste si controlului sufocant al vietii literare. Tatal meu a fost prieten cu Jar, am aflat multe detalii semnificative. Era un spirit rebel. Sora mamei mele a fost apropiata de Olga Bancic, sotia lui Jar decapitata de nazisti, mama fiicei sale, Dolores (Dolly). Verisoara mea, regretata Olga Boico-Trebitsch, s-a numit Olga in memoria Olgai Bancic.

  2. „Din varii ratiuni, sociologice, psihologice, istorice etc samd scl”
    Domnule Profesor,
    Am o intrebare: credeti ca in 2013 (in decembrie, spre pilda) ar mai fi posibila povestea incheiata (asa cum a fost ea incheiata, dar a fost) in 18 decembrie 2006? Intelegeti si de ce pun aceasta intrebare, nu? :)
    Multumesc, sanatate!

    • Din pacate, nu. PSD-ul s-a opus inca din decembrie 2006 demersului nostru. Despre PC, nu e nimic de adaugat, ramane un partid de buzunar al stim noi cui. Iar PNL numai de condamnarea regimului comunist in ansamblul sau nu are nevoie. Chiar dreapta pare plictisita de acest subiect. Ganduri bune.

      • Multumesc pentru raspuns! Mai pot incerca o data, nitel mai tintit? Nu de alta, dar:
        1. Poate se mai linistesc sau se mai racoresc la cap SI cei care au contestat chestiunea in discutie (SI) din alte motive decat PSD sau PC(f) sau PRM sau ETC(b), motive pe care Dvs le stiti mai bine.
        2. In subsidiar, d-na Doina Jela, pe care o pretuiesc foarte mult, poate capata niste (mici/complementare) lamuriri, fie si indirecte, la nedumeririle D-sale exprimate mai sus; si asta direct de la sursa :) .
        Asadar, domule Tismaneanu, in opinia Dvs:
        In ultimul sfert de veac, cu exceptia deja doveditei ferestre de oportunitate (ca sa-i zic cumva) 2005-2006, cand ar mai fi fost posibila (daca ar fi fost) Condamnarea comunismului? Despre viitorul sfert de secol nu mai intreb…
        Multumesc tare mult. Ganduri la fel de bune!

        • Sunt pe picior de plecare la o conferinta, deci nu pot raspunde detaliat. Miza a fost simbolica, morala si politica. Reactiile negative, adeseori de un teribil subiectivism, tin de aceste implicatii. Pentru unii, a fost suficient sa nu se vada citati in Raportul Final pentru a declansa actiunile de guerila mediatica. Altii, citati, nu au putut ierta faptul ca nu fusesera membri ai Comisiei. Liderul PSD, Mircea Geoana, initial favorabil demersului Comisiei, a schimbat macazul la inceputul lunii decembrie 2006, ca pret pentru sustinerea sa, contra lui Sorin Oprescu, de catre Ion Iliescu. A fost si momentul in care, din ratiuni usor de deslusit, un grup de tineri intelectuali au decis ca este cool sa fie vocile locale ale unui anti-anticomunism la moda in Vest. Si-au strans laolalta gandurile, au invitat o serie de autori mai varsnici, fiecare cu afinitatile si alergiile sale, si au produs, la editura Cartier din Chisinau, volumul „Iluzia anticomunismului”. Impactul a fost minor, dar pentru ei acesta a fost certificatul de nastere a ceea ce este acum platforma radical-stangista „CriticAtac”. Nu o spun eu, au afirmat-o chiar ei. Sa precizez ca nicunul din articolele culese in acel volum nu se bazeaza pe cercetare de arhive, deci nu ofera elemente istoriografice originale. Nu este un „contra-Raport””, ci, daca vreti, o suita de de adnotari pe marginea Raportului Final. Unele mai tendentioase, altele mai putin, in functie de autor si de umorile sale :) Teoretic vorbind, singurul text care rezista este al lui Ovidiu Tichindeleanu. Dar el este filosof, nu istoric, sociolog sau politolog. BOR a promis, la randul sau, ca va scrie un alt Raport. Nu a facut-o. Prefer sa nu comentez atacurile la persoana, diatribele si pamfletele veninoase care nu mai conteneau in acea perioada. A existat insa un front al sustinerii si nu am destule cuvinte sa le multumesc celor care au scris cu onestitate despre efortul Comisiei. Aiti, pe „Hotnews”, Dan Tapalaga ne-a sustinut cu lucid si generos entuziasm.

          Fereastra de oportunitate avea nevoe de ceea ce numim agency, actiune umana. Aici vad rolul lui Traian Basescu. Am scris pe larg despre acest rol, sunt convins ca istoria acestor ani il va retine asa cum a fost. A fost nevoie, fireste, de pasiunea unora dintre membrii CPADCR. Sa-l amintesc pe regretatul Constantin Ticu Dumitrescu. A fost nevoie de inteligenta morala si competenta stiintifica. Simplu spus, a existat o situatie unica in care s-a putut realiza ceea ce multi isi doreau si foarte putini credeau ca se va intampla aievea.

          • Multumesc pentru raspuns!
            Cum ar veni, se mai intampla si minuni pe lumea asta. Sau: o sansa valorificata, nu ca-n ’56…
            Cu stima!

  3. studentii au ascultat cu pasiune fiindca relatati cu pasiune :) . Ma bucur ca am avut ocazia sa va ascult la lansarea de carte de la Bucuresti.

  4. Din păcate, CORECT ar fi fost : Din Păcate, Scriitorii din România NU au reuşit să coaguleze o mişcare disidentă în jurul Disidenţei Autentice a lui PAUL GOMA !

  5. Re: Dna Jalea & problema „orfanilor curajului”
    Cu toata complexitatea istoriei tragice de care vorbim exista un posibil relativ simplu la intrebarea de mai sus a Dnei Jalea: Herta Muller. Dupa cum stim observatiile domniei sale nu au fost primite bine de intelectualitatea din Romania. Termeni precum „rezistenta prin cultura” sau „dizidenta” au fost manipulati subtil dar dpdv moral atat de levantin. Desi observatiile Dnei Muller erau folosind o expresie de aici „right on”. Acceptarea responsabilitatii este o deficienta constnanta in Romania – din pacate la oameni de o veritabila valoare intelectuala. Raspunsul Dnei Lovinescu la intrebarea Dnei Jalea este trist de relevant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro