joi, martie 28, 2024

Când este miez de noapte în secol: Eternul eretic Panait Istrati (eseu de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

Motto: „Bunăstarea umanității nu mă interesează decât din clipa in care incetează de a mai fi criminală și devine morală”–Panait Istrati (1929)

Există în veacul XX destine absolut extraordinare. Să ne gândim, de pildă la un Malraux, plecat în anii ’20 spre Asia în căutarea comorilor unor imperii dispărute și a revoluției mondiale. Revenit în Franța, devine campion al antifascismului și romancier de geniu. A luptat in Spania in tabăra republicană, a făcut parte din Rezistența antinazistă, apoi a devenit gaullist, chiar ministru al culturii. Mai aproape de noi, Panait Istrati (1884-1935), alt căutător de adevăruri absolute, un mare naiv, ar spune unii (inclusiv Ilia Ehrenburg, supraviețuitorul de profesie, care chiar l-a privit pe Istrati ca pe un lumpen aventurier), un spirit nobil, ar zice alții, inclusiv noi, autorii acestui eseu.

In viziunea lui Malraux, pe care o impărtășim, Istrati „considera revoluția ca fiind inseparabilă de o voință etică, de o voință de justitie”. Cand a constatat absența acestei dimensiuni, a denunțat dictatura bolșevică drept un stat terorist-polițienesc. Spre deosebire de prietenul sau Nikos Kazantzakis, rămas fidel utopiei leniniste și atras de liderii carismatici totalitari, Istrati și-a recunoscut eroarea despărtindu-se in chip sfașietor de o intreagă familie politică si spirituală. Cartea lui Istrati „Vers l’autre flamme” (octombrie 1929) a fost una primele mari confesiuni despre ceea ce s-a numit zeul care a dat greș. Fapt fascinant, Panait Istrati a fost cel care a scris prefața primei cărți de George Orwell apărută in Franța, la Gallimard, in 1935.

Când a rupt cu stalinismul, aceiași oameni care îl adoraseră până atunci l-au acuzat că este vocea „lumpen proletariatului”, o categorie pe care se cuvine, dacă ești un marxist ortodox, să o disprețuiești fără rezerve. A încetat a mai fi „un Gorki al Balcanilor”, cum l-a numit, primind scrisoarea sa dintr-un spital în care era tratat după o eșuată tentativă de sinucidere, autorul lui „Jean-Christophe”, laureatul premiului Nobel pentru literatură, Romain Rolland.

Cum a ajuns Istrati, acest autodidact de geniu, un premergător poate al lui Eric Hoffer, greco-românul cosmopolit, inamicul mortal al filistinismului burghez, cel care a prefațat prima carte a lui Orwell tradusă în franceză, să rupă cu sovietismul? Cum a văzut el, nostalgicul haiducilor, al cuțitarilor beți, al târfelor cu și fără respect, dar și al tavernelor rău-famate, peregrinul prin Cairo, Istanbul, Marsilia și Constanța, să descopere adevărul despre Rusia lui Stalin înaintea atâtor spirite erudite și scorțoase? Credem că tocmai în această dezrădăcinare totală, în refuzul înregimentărilor mecanice, deprimant de previzibile, se află secretul trezirii lui Panait Istrati, marele prieten al lui Victor Serge și al lui Boris Souvarine. Vom reveni curând asupra personajului Victor Serge, emblematic pentru acea minoritate care nu a capotat moral atunci când era miez de noapte în secol (e titlul marelui său roman, admirat de Susan Sontag și nu doar de ea).

Când scrie, cu oarecare acră condescendență despre Istrati, Ehrenburg plătește tribut poziției oficiale: asemeni unui Gide (doar că acesta după zece ani!), Istrati a denunțat Marea Minciună. O minciună pe care Ilia Grigorievici a servit-o din plin, cel puțin până la moartea lui Stalin. Sigur, după aceea a scris „Dezghețul”, o nuvelă care a dat numele epocii în care se sfârșea marea glaciațiune. Cu toate omisiunile și chiar falsificările, memoriile lui Ehrenburg, „Oameni, ani, viață”, au fost una din cărțile care au schimbat percepții și au reabilitat memoria multor victime, între care Isaac Babel, Marina Țvetaeva și Tițian Tabidze. La fel de important, Ehrenburg a avut curajul, pentru că nu se poate nega că și în anii ’60 tot curaj era, să atace antisemitismul sovietic.

Istrati a greșit de multe ori în viață, inclusiv în momentul în care a acceptat să devină editorialist al ziarului lui Mihail Stelescu, „Cruciada românismului”. Ni-l putem închipui zâmbind amar la gândul că tocmai el, cel care scrisese despre Ștefan Gheorghiu și Cristian Racovski, a ajuns în tabăra xenofobă. Dar nu a devenit niciodată legionar. Nu a fost nici comunist, nici fascist. A fost un spirit liber, a alunecat în direcții pe care, când a mai avut putere, le-a recunoscut ca eronate. În istoria onoarei dintr-un veac fără onoare, numele lui Panait Istrati strălucește diamantin. In felul său, ingenuu, franc si spontan, a fost un inainte-mergător a ceea ce marele kremlinolog Robert Conquest a numit, doar parțial in glumă, the United Front against Bulshit (citat de Christopher Hitchens in „Why Orwell Matters”). Un front mai necesar ca oricând, ne grăbim să adăugam noi…

S-a spus că cele trei volume semnate de Istrati ar fi fost scrise în realitate de Serge și Souvarine. Ne îndoim că autorul „Chirei Chiralina” avea nevoie de o asemenea tutelă. Cei doi l-au ajutat, negreșit, în documentare și în structurarea reflecțiilor sale. Dar erau ale sale. Indignarea sa în raport cu ignominiile birocratice din Rusia Sovietică era genuină, nu avea nevoie de imbold exterior. Istrati nu era nici troțkist, nici anarhist. A detestat stalinismul. Era un indrăgostit de libertate, se ferea de orice corset ideologic.

Ar fi interesant să-l comparăm pe Istrati cu Alexandru Sahia, autorul reportajului apologetic „URSS azi”. Sahia era și el, probabil, un om cinstit, dar un exaltat, un fanatic. A justificat nejusticabilul. A murit tânăr, tot de tuberculoză, ca și Istrati. Nu știm dacă cei doi se vor fi întâlnit. Dar un dialog între Sahia și Istrati despre utopia bolșevică ar fi fost egalul unei piese de Tom Stoppard. Au fost amândoi îndrăgostiți de revoluție, s-au hrănit cu mituri. Doar că Istrati a știut să vadă, înaintea lui Koestler și a lui Orwell, schizofrenia sistemului, câtă vreme Sahia a participat la perpetuarea și consolidarea unor funeste himere. Pentru Panait Istrati, chiar dacă regimul bolșevic și-ar atinge scopurile codificate in primul cincinal stalinist, „tot ar trebui să răspundă pentru oasele pe care le-a zdrobit in a sa mașină de fabricat fericirea”.

http://www.amazon.fr/Orwell-enrag%C3%A9e-Istrati-langlais-Raimbault/dp/B0017VI2TM

http://www.gallimard.fr/Catalogue/GALLIMARD/Folio/Folio-essais/Vers-l-autre-flamme

http://www.amazon.com/Why-Orwell-Matters-Christopher-Hitchens/dp/0465030505

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Unul din scritorii care mi-au bucurat inima prin entuziasmul si chinurile personajelor descrise cu atata intelegere si empatie fireasca la un scriitor de mare talent. Mai tarziu dupa 1980 am avut acces la Spovedania unui invins.
    Cred ca este printre primii oameni din Romania si din lume care au denuntat si au atacat abuzurile comunismului sovietic, dupa ce mai intai el insusi a fost un fervent socialist. Si din aceasta cauza a fost renegat de comunistii francezi si urmarit feroce de Siguranta romana.
    Panait Istrati a fost un idealist pasional, un luptator tenace impotriva exploatarii nemiloase a saracilor, el insusi a fost hamal in portul Braila si in porturile Mediteranei. A avut reactii furibunde impotriva nedreptatilor sociale, ca ziarist a descris conditiile de munca ingrozitoare ale minerior si a fost de partea acetora in timpul grevei de la Lupeni A fost un fanatic al adevarului, niciodata nu a avut nimic de ascuns, nu a facut niciodata compromisuri sau targuieli nici cu legionarii, nici cu comunistii francezi, nici cu socialistii romani. A fost un om al principiilor profund omenesti, un om de o mare franchete si sinceritate,cu o profunda intelegere a suferintelor produse de inegalitatile sociale. A plecat in URSS pentru a descrie succesele comunismului si s-a intors de la rusi, criticand cu vaehementa abuzurile atroce ale co

  2. frumos eseu, felicitari Dl Profesor. Este foarte oportuna, utila si inspiranta o galerie a portretelor luptatorilor pentru demnitate, justitie si libertate responsabila a individului, in special cand se prezinta in context international.

  3. Panait Istrati a plecat in URSS pentru a descrie succesele comunismului si s-a intors de la rusi, criticand cu vehementa abuzurile atroce ale comunistilor rusi. Cine dintre noi ar fi avut curajul si onestitatea lui Panait Istrati de a spune adevarul si de a condamna violent comunismul in 1928, ceea ce mai intai in 1927 a proslavit si a adulat cu ardoare ca fiind ideologia si sistemul politic salvator al omenirii? Nu cred ca Panait Istrati a cunoscut toate grozaviile facute de comunistii rusi, pe care le stim noi acum.
    Panait Istrati a trait si a fost macinat de o mare drama afectiva care i-a sfasiat inima. Tocmai el care a iubit atat de mult oamenii, adevarul, dreptatea si libertatea, nu a fost inteles sau respectat de contemporani, ci doar etichetat ca fascist, antisemit sau denigrat in mod nedrept .
    Panait Istrati (1884 – 1935) nu a tradat pe nimeni, nici pe Maxim Gorki (care l-a ignorat), nici pe Nikos Kazantzakis( care nu a inteles pericolul comunismului), nici pe Romain Rolland ( care i-a dat partial dreptate doar post mortem). Panait Istrati ca aparator al saracilor s-a simtit profund tradat de o ideologie mincinoasa, pe care a descoperit-o in a doua calatorie in URSS din anul 1928 ca fiind abuziva, criminala si abjecta.
    M-ar interesa foarte mult o eventuala trecere in revista a primelor personalitati din lume care au avertizat asupra pericolului comunist inainte de razboi, desi listele sau ierarhizarile de orice fel imi repugna. Pentru adevarul istoric si pentru a cantari conditiile de atunci fata de cele de acum, ar fi binevenita o reamintire a acestor personalitati. Marturisesc ca nu stiam de prefata scrisa in 1935 de Panait Istrati pentru o carte (?) a lui George Orwell.
    Biografiile celor doi se aseamana in mod frapant, atitudinea fata de comunism, Orwell a luptat intre 1936-1937 in razboiul civil din Spania de partea comunistilor, apoi a scris in 1945 satira antistalinista ” Ferma animalelor'” si in 1949 romanul utopie”1984”, apoi a murit de tuberculoza in 1950 la 47 de ani.
    Acum stim de ce nu au fost luate in seama avertismentele lui Panait Istrati, un om care a fost denigrat permanent de oficialitatile romane, etichetat ca fascist dupa ce a fost comunist. Dar ceilalti oameni de cultura sau personalitati, poate mult mai importante, de ce nu au fost luati in seama? Sau au fost, dar tumultul vietii sociale si al conflictelor cumulate ale omenirii in anii 30-40 care au dus la razboi au fost prea puternice, pentru ca vocile de alarma sa fie auzite.
    Acum in 2015 nu suntem oare intr-o situatie oarecum asemanatoare anilor 30, premergatoare unui mare razboi? In ce masura paranoia politica totalitara sau fanatismul absolutist religios poate declansa un conflict major?
    Ca psihiatru si pentru destinderea discutiei, pot remarca si faptul ca pe plan individual, in psihoterapia cognitiv comportamentala paradigma teoretica este autoritarismul gandirii absolutiste poruncitoare – care are la baza gandurile, cognitiile irationale – a lui TREBUIE sa fac lucrurile perfect, lumea TREBUIE sa ma accepte si sa ma iubeasca, viata TREBUIE sa fie frumoasa.
    Este izbitoare asemanarea cu autoritarismul – totalitarismul ideologic sau politic : TREBUIE neaparat sa conducem numai noi, TREBUIE sa mentinem puterea cu orice pret, numai noi detinem adevarul, nimeni nu are dreptate decat noi, nimeni nu ne poate contrazice, ceilalti care nu sunt de acord cu noi trebuie distrusi.
    Sau cu fanatismele extremiste religioase – exista numai Dumnezeul meu, cel care alt Dumnezeu trebuie distrus, anihilat.
    Ati scris un articol excelent de restituire a memoriei lui Panait Istrati care mi-a mers la inima, pentru care va sunt profund recunoscator si va multumesc din suflet.
    Pentru ca istoria catastrofica genocidara a omenirii sa nu se mai repete, orice lucrare scrisa despre ideologiile si sistemele politice totalitare, comunismul si nazismul, este bine venita.
    Va apreciez in mod deosebit pentru activitatea depusa in intocmirea ”Raportului Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania”, cat si pentru toate cartile, articolele scrise de dumneavoastra.
    Reflexele paranoide autoritariste ale demnitarilor, pofta de inavutire ilicita au dus la coruptia multor politicieni romani. Timp de 25 de ani multi politicieni romani nu au dat socoteala nimanui, au pornit jaf impotriva economiei nationale, si-au facut legi pentru furat, au gonit din tara 3 milioane de romani, au impartit toate hotiile lor pentru propriile grupuri de rudenie si interese. Cred ca avem cei mai multi politicieni arestati sau in cercetare penala din lume in ultimii ani !
    Ce anume a functionat gresit in institutiile statului roman? De ce oamenii au permis toate astea?
    Ce sentimente au ACUM in 2015 simpatizantii partidului majoritar fata de adunarea adulator – infricosatoare din vara lui 2014 de la Arena nationala ? Ne putem inchipui cum ar fi aratat Romania ACUM in 2015 cu un partid – stat in care autoritarismul politic ar fi domnit poruncitor peste tot si toate institutiile statului ar fi fost cotropite si subjugate ?
    Prilejul oferit de miracolul revoltei constiintelor din 16 noiembrie 2014 nu ar trebui irosit.
    SCHIMBAREA clasei politice corupte trebuie ceruta de noi prin orice mijloace pasnice !

    • Va multumim mult, ambii autori, pentru mesajul Dvs. Este intr-adevar tulburator sa stii ca atat Panait Istrati, cat si George Orwell, s-au stins din viata din pricina aceleiasi maladii. Acesti doi oameni aveau multe lucruri in comun, in primul rand pasiunea pentru justitie sociala si simtul moral. Erau programatic neinregimentati si neinregimentabili. Multi au incercat sa-l prezinte pe Orwell drept conservator. Nu a fost. Era un anti-totalitar. Asemeni lui Istrati, lui Koestler, lui Margarete Buber-Neumann, lui Ignazio Silone. In 1961, prin intermediul lui Mihai Beniuc, politrucul cultural Alexandru Oprea ii trimitea lui Ehrenburg o scrisoare cu punctul de vedere oficial despre Istrati. Pe aceasta baza a scris Ilia Grigorievici ceea ce a scris in ale sale memorii. A preluat cliseele comuniste despre „lumpenul” Istrati. Vom reveni la acest subiect. Nu mai putin relevanta, chiar fascinanta, e relatia lui Istrati cu Cristian Racovski, cel care, ca ambasador al URSS la Paris, i-a dat viza pentru calatoria din 1927, inceputul trezirii autorului „Chirei Chiralina”. Se cunosteau bine, erau prieteni. Doctorul Racovski a fost condamnat in al treilea proces-spectacol de la Moscova, in martie 1938. A fost lichidat in Gulag.

    • ‘……De ce oamenii au permis toate astea?’
      O intrebare formulata gresit. Cetatenii romanii nu au permis hotia, au fost fortati sa o accepte de diverse grupuri de interese in mod alternativ, sub acoperirea lipsei de transparenta si cu motivatia ca este smecheria care il face pe roman competitiv cu occidentalul care a muncit zeci de ani sa ajunga in acelasi punct material. Cel mai graitor exemplu pentru mascarada democratica din Romania este referendumul din 2009 pentru parlament unicameral, care a primit mai multe voturi decat Constitutia dar a fost ignorat de ‘clasa politica’. Sa nu punem deci in carca cetatenilor furturile diversilor escroci care au parazitat banul public.

      Cu aceasta exceptie ati facut o analiza buna. Intr-adevar am ajuns din nou intr-o situatie similara anilor 20-30, in care decizii economice si financiare absurde s-au vrut si se vor ingropate in jungla razboiului. Adevaruri au fost siluite in mod repetat pentru ca unii ‘leaderi’ si cei care au profitat sa nu fie responsabilizati pentru incapatanarea lor in greseala. Inevitabil insa a urmat uciderea a milioane si zeci de milioane (inclusiv milioane de evrei).
      Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea puterea sa nu repetam aceste crime impotriva umanitatii si sa incepem prin recunoasterea unor greseli si indreptarea lor.
      Minciuna nu creaza decat mai multa minciuna si apoi violenta. Coruptia este un cancer oficializat ca mod de operare al unui sistem.

  4. 1. Cu surprindere am dat in urma cu cativa ani, in statiunea Menton de pe Riviera franceza (chiar la granita cu Italia) de o straduta cu numele lui Panait Istrati, pornind chiar de pe plaje. Am aflat apoi ca Istrati isi facea meseria de fotograf pe plaja respectiva.
    2. Ma intreb cum a permis regimul Dej producerea filmului „Ciulinii Baraganului” si, daca nu ma insel, si a a unui film inspirat din Kira Kiralina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro