joi, martie 28, 2024

Caricatura, între ironie, cinism și moarte

Gustul nu poate fi impus cu forța. Some like it hot, some like it cold. Unora le place jazz-ul, altora muzica de cameră. Unii iubesc bucătăria italiană, alții mor după kebap-ul turcesc. Aceleași criterii se aplică umorului. Sunt pagini din Charlie Hebdo foarte amuzante, după cum sunt altele ofensatoare. Într-o lume liberă, singura pedeapsă aplicată ziariștilor este boicotul. Nu-i cumperi și gata!

Teroarea din redacția Charlie Hebdo are un precedent: „caricaturilor profetului” apărute în presa daneză. În 2006, acestea au fost invocate de radicalii islamici, tot ca pretext, pentru lansarea unui jihad împotriva necredincioșilor. Au ars atunci ambasade, consulate, străzi întregi.

Una dintre caricaturi, vă reamintesc, ilustra paradisul islamic cu Mohamed în prag, spunîndu-le viitorilor „martiri”: „Stop, nu mai sunt fecioare!” Era o aluzie străvezie, așadar, la modul senzualist de reprezentare a Raiului într-o anumită tradiție exegetică care descrie plăcerile paradisiace în termeni sexuali expliciţi, foarte atractivi pentru tinerii candidați la mucenicia suicidară.

Fără a fi experți în domeniu, vom spune doar că pentru egipteanul Jalal al Din al-Suyuti (1445-1504), falocentrismul eshatologic implică erecţia perpetuă, orgasmul prelungit și degustarea legitimă a 72 de fecioare cu sâni rotunzi și lăptoși. Caricaturiștii danezi au luat peste picior aceste fantasme erotice pentru a sublinia ipocrizia puritanismului islamist: Occidentul decadent, s-ar zice, oferă deja aici și acum toate plăcerile spre care atâția adolescenți tind. De ce, atunci, să mai aștepți?

Deconstrucția satirică a primit ulterior o justificare filologică în opera savantului german Christoph Luxenberg, care scrie sub pseudonim. O versiune foarte timpurie în limba siro-aramaică a Coranului oferă alte lecţiuni pentru cuvintele-cheie din imaginarul erotic al Paradisului islamist. Mai precis, în loc de „sâni proeminenţi” şi „fecioare (hūrīs) cu ochi negri” ar fi vorba despre „ciorchini albi” şi „fructe gustoase.” (Detalii în studiul istoric The Syro-Aramaic Reading of the Koran: A Contribution to the Decoding of the Language of the Koran, Verlag Hans Schiler, 2007.)

Caricaturiștii danezi (2006) și caricaturiștii francezi (2015) au generat, așadar, un seism geopolitic. Steaguri ale Danemarcei și ale Franței au fost arse în chip ritualic. În plus, preoţi creştini au fost ucişi în Turcia sau Nigeria. Diplomaţii europeni au retractat orice posibilă conotaţie beligerantă a umorului consumat, eventual, într-un cadru strict privat.

Nu despre calitatea producțiilor celor de la Charlie Hebdo trebuie să vorbim acum. Când celebrăm libertatea de mișcare, nici unul dintre noi n-ar mitralia un partener de trafic pentru simplu motiv că Dorel, șoferul de TIR, ar fi îmbrăcat sumar, într-un maieu explicit. N-am văzut nici mașini ale Patriarhiei atacând cu pietre vreo sărmană auto-stopistă dintr-o parcare oarecare. Sunt lucruri care deși ne revoltă moral, trebuie susținute politic. De ce? Pentru că același Stat care nu interzice caricatura ofensatoare îmi permite să spun Doamne miluiește într-o biserică sau Allahu akbar într-o moschee.

Să încercăm, deci, să lămurim relația creștinismului cu registrele multiple ale ironiei. Care este proveniența unei matrici stilistice în absența căreia fundamentalismul și radicalismul triumfă? Ce ne face ușor mai relaxați, astăzi, în fața blasfemiei unui artist sau scriitor iconoclast? Să fie-n joc doar revoluția nominalistă, care ne-a convins că nu orice cuvânt invocă ființa? Să fie oare pielea mai bătucită pentru cei care știu să întoarcă și celălalt obraz?

Dacă vorbim despre tema deriziunii în spațiul teologic al Bisericii răsăritene, cel mai doct studiu aparține lui Teodor Baconschi (Râsul Patriarhilor, Ed. Anastasia, București, 1996). Nu este loc, aici, pentru a rezuma argumentația unei teze briliante, susținută la Sorbona în 1994. Cartea merită citită, tocmai pentru că scoate la iveală, pe lângă anumite crispări duhovnicești, și atitudinea acomodantă a Ortodoxiei față de ipostazele multiple ale discursului comic.

Pentru geografia occidentală, însă, merită să ne reamintim uriașa contribuție a  a unui gânditor european, incomodul Søren Kierkegaard (1813-1855), la adresa culturii satirice. Filozoful danez a vitriolat cu multă vervă și talent un creştinism fosilizat, lipsit de viață. Kierkegaard a folosit potențialul terapeutic al ironiei, fără să cadă-n batjocură. Precum în maieutica lui Socrate, ironia permite coborârea măștilor și sfidarea etichetelor sociale.

„O viaţă umană demnă începe cu ironia” (ab ironia vita digna, quae humana vocetur, incipit). Această practică discursivă se regăsește, bunăoară, în discursul profeților vetero-testamentar la adresa idolilor pâgâni. Ilie Tesviteanul îl ia peste picior pe slujitorul lui Baal. Textele pauline conțin un umor astringent, dar bine-temperat, la adresa administratorilor imperiali din Roma antică. În sfârșit, cultura populară românească, vizibilă-n atâtea proverbe și zicători (mai cu seamă cele privindu-l pe Sfântul Petru la ușa raiului), dovedește un amestec rar de umanism cald și atașantă ironie spirituală (sau tachinărie) la adresa nevredniciilor tuturor muritorilor de rând. Matricea stilistică a creștinismului oferă mai multe posibilități de reacție și de mediere a refuzului alterității.

Firește că nici fronda, nici ironia nu sunt virtuți absolute ale discursului public modern. Aș vrea să cred că ele slujesc, chiar și-n panoplia gazetarului secular, unui scop nobil: adevărul. Subminarea retorică e doar un element tactic din strategia de revelare a autenticității.

Nimic nu-i cu adevărat profund, credibil și durabil într-un om și într-o instituție, dacă aceasta, oricât de sacrosanctă, nu supraviețuiește atacului deriziunii. Creștinismul are deja experiența a două milenii de contestație permanentă din partea diferitelor curente intelectuale, filozofice sau politice. Creștinismul a îndurat, prin repliere sau contra-atac inteligent, toate pornirile unui Celsus, Porfir sau Voltaire, ale unui Diderot, Lenin sau Hitler, fără să retalieze violent.

Să nu uităm: cultura jurnalistică a ultimelor trei secole e plină de caricaturi semnate de protestanţi la adresa Papei și a „voracităţii petrine”. Locatarul principal din orașul Vatican a fost denumit Anticrist de atâția și atâția puritani englezi care, luînd apoi drumul Americii, au decis să introducă, definitiv și irevocabil, separația dintre Stat și Biserică. Timpul n-a vindecat doar rănile, ci a întărit imunitatea corpului spiritual în fața glumelor ofensatoare. Libertatea cuvântului n-a fost deloc abandonată în beneficiul confortului interior. Până astăzi, datorită modernității politice, pastorii evanghelici sau monahii atoniți, episcopii catolici sau preotesele anglicane – toți și toate se bucură de libertatea de expresie.

Libertatea implică nenumărate riscuri, dispute sau cacofonii în Cetate.  Mai mult, libertatea cuvântului a devenit, pentru subiectul modern, însăși temelia mântuirii personale. Plătești pentru ceea ce spui, altminteri tăcerea n-ar mai fi de aur. Cine rezistă maliției, cine supraviețuiește reproşurilor nedrepte, cine îndură un denunţ viguros ori indiferenţa sarcastică a aproapelui său, acela a început să înțeleagă viața întru Hristos. A supravieți purgatoriului deriziunii, iată testul pe care Regele David îl trece recitând psalmii săi de suflet. Maturitatea spirituală începe acolo unde te lași caricaturizat, fără să răspunzi cu aceeași monedă. Necum cu o mitralieră…

Aș mai adăuga o penultimă observație. Chiar și o sumară privire asupra creştinismului modern scoate la iveală un fapt remarcabil: lideri ai Bisericilor creștine au început să-și asume autocritica. Ioan Paul al II-lea a îndrăznit, în Postul Mare al anului 2000, să ceară iertare ortodocșilor pentru ororile comise la 1204 de falșii cruciați latini. După căderea comunismului, episcopi și preoți s-au căit pentru compromisurile făcute sub dictatură. Și mulți alții și-au asumat, sub anonimat, sensul vindecător al ironiei practicată de presă la adresa instituțiilor ecleziastice. Unde sunt imamii sau clericii musulmani care deplâng astăzi profanarea Sfintei Sofia la 29 mai 1453?

A fi religios nu înseamnă să afișezi mereu o mină gravă, inflexibilă, prostească și cu accente paranoice pe alocuri. A fi modern, totodată, nu încurajează utilizarea deriziunii în sensul profanării de simboluri sau morminte. Suprimarea libertăţii de expresie nu poate fi, însă, drumul către adevăr. Un consens obţinut sub amenințare e lovit de falsitate. De aceea, nu cinismul, ci ironia poate fi avocatul unei inteligențe rafinate și cu adevărat spiritualizate.

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Libertatea de expresie aparține domeniului politico-juridic și nicidecum celui teologic și derivă, parțial, din separarea dintre Biserică și Stat. Libertatea de expresie reflectă conflictul, nu consensul și acoperă nu doar discursurile convenabile, ci și, mai ales, pe cele ofensatoare.
    Profanarea „de simboluri sau morminte” poate fi atacată juridic. Însă utilizarea improprie a termenilor generează confuzie. Este caricatura profanare? Nu. Poate fi stupidă, jignitoare, de prost-gust, amuzantă, chiar genială. Oricum, inepția, aroganța sau fronda sunt compatibile cu dreptul la viață.

  2. Matei 7,12: TOT CE VOITZI SA VA FACA VOUA OAMENII, FACETZI-LE SI VOI LA FEL.
    Daca esti crestin, Mihai Neamtzu, ASTA trebuie sa ceri, nu sa scrii galimatisuri pretins teologicei. Bref: condamni sau nu blasfemiile in mass-media? DA sau NU. Restul e gargara lasha.

    • Va tot citesc mesajele, Lucid, fara sa le inteleg cauza. Acuma s-ar zice ca ati gasit argumentul. Dar oamenii aceia nu aveau nimic de-a face cu Matei. Erau nişte soixante-huitarzi retardaţi şi niţel anarhisti…. Cu certitudine, nici de Mihail Neamţu n-ar fi ascultat – e cam burghez (al carui text e neasteptat de bun, de altfel). Dar ati putea sa aplicaţi citatul teroriştilor….

    • @lucid

      Pai sa le faca, dom’le, acelasi lurcru: sa publice imamii caricaturi cu dei de la CH, va garantez ca nu se supara nimeni! Dar nu sa vina cu mitraliera peste ei, ca nici ei n-au folosit mitraliere.
      Sau poate credeti ca a desena caricaturi si a impusca lumea e „acelasi lucru”?

  3. daca in Franta sunt, acum, mai bine de 5 milioane de musulmani (cit populatia Norvegiei), se naste, cred, intrebarea daca umorul frantuzesc, ironia &comp. trebuie sa tina cont ( si ) de aceasta schimbare demografica din mijlocul „cetatenilor” sai…, modificindu-se, astfel, „simtul umorului” populatiei (cetatenilor)…..

    linga acest articol f. bine scris si linga cel al dlui Ionita, excelent, din 9.01.2015,
    poate ca este folositor de lecturat si un altul, pe care vi-l asez mai jos :

    http://dorianfurtuna.com/instincte/de-ce-tinerii-devin-extremisti-si-teroristi#comment-196

  4. „După căderea comunismului, episcopi și preoți s-au căit pentru compromisurile făcute sub dictatură.”

    Nu si in Romania, domnule Neamtu! Ba mai mult, in democratia noastra originala a fost refuzata desecretizarea dosarelor de secu’ ale „inaltilor” prelati, ca nu cumva sa aduca atingere imaginii BOR. Cum vi se pare sa va spovediti unui fost turnator (am scris fost? – mea culpa, ca nu se stie daca astazi nu da pe goarna la SRI, iar dumneavoastra sunteti politician si implicit „interesant” pentru organe)?

      • Se putea, desigur, si in primul rand pe cale legala, prin expunerea clerului la aceleasi „cercetari” aplicabile tuturor celorlalti cetateni. De ce nu s-a facut acest lucru?

  5. Am scris destul dar revin totusi ca sa exprim totusi, ceva care mi se pare important.si anume ca orice incalcare a unei libertati poate fi consecinta si a unui comportament dictat de corectitudinea politica dar mai ales ca reciproc orice corectitudine politica in mod obligatoriu restrange o libertate pana atunci existenta. Acest lucru este valabil si pentru libertatea de exprimare si eu cred ca ziaristii asasinati sunt niste martiri in lupta impotriva corectitudinii politice.
    Ce este de fapt corectitudinea politica?
    Dupa dictionar:
    Corectitudinea politică are la bază idea că oamenii ar trebui să aibă grijă să nu se exprime sau să acționeze într-un fel în care ar putea să ofenseze, excludă sau marginalizeze un anumit grup de oameni dezavantajați social sau discriminați recomandand inlocuirea acestor termeni jignitori (nota mea: de fapt mai degraba deveniti jignitori in timp) cu alții neutri, reduce discriminarea și promovează buna înțelegere..
    Nota mea:sunt de acord cu aceasta definitie in sensul doar de recomandare si nu de impunere asa cum si este ea enuntata, dar cum termenul provine din leninism(vezi mai jos) el desigur ca a fost altfel folosit , de exemplu corectitudinea politica comunista(exista deci si tipuri de corectitudini politice) cand eram in scoala nu-mi permitea sa aduc in discutie elemente de filozofie idealista, altfel decat insotite de insulte si injuraturi marxist-leniniste.

    Conceptul de „corect politic” și-a avut originea în leninismul de stânga, pentru a desemna pe cineva care aplica cu multă fermitate linia partidului. Cu timpul conceptul a evoluat spre un sens ironic, pentru a desemna pe cei care, exagerând în fermitatea aplicării liniei partidului, deveneau insuportabili
    Termenul, preluat în engleză ca Political Correctness (precurtat PC) este o expresie utilizată pentru a descrie strategiile instituționale de înlocuire a expresiilor și termenilor din limba curentă care pot jigni minorități etnice, de gen, orientare sexuală, religioase, persoanele cu handicap fizic sau psihic, în vârstă, de altă rasă, etc. Are la bază lucrările teoreticienilor școlii de la Frankfurt în frunte cu Theodor Adorno, Erich Fromm și Herbert Marcuse.(nota mea:evident alt soi de marxisti si ce vine din marxism soareci mananca :) )
    Nota mea: Leninism de stanga? este posibil asadar si asa ceva, adica o fi vorba de latura cea mai odioasa a leninismului?

    Comentariul meu: In fapt aceste lucruri nu schimba fondul problemei starnind doar conffuzii si pocesc limba caci fondul nu tine de cuvant ci de sfera cuvantului care se va transfera rapid noului termen. Nu cred ca cei care dispretuiesc tiganii sau negrii ii vor dispretui mai putin pe romi sau pe afro-americani. Desigur ca daca se vor epura si bibliotecile cum au facut comunistii in tarile ocupate de ei de asemenea cuvinte(analogie cu „1984”) poate ca cei nou nascuti ar putea sa nu afle de aceste continuturi dar cum ei vor traii printre oameni daca nu se va interveni cu o teroare de tip comunist ca pe timpul copilariei mele cand de ex eu nu am aflat din casa, de la mama(profesor de filozofie) si tata(jurist de mare valoare) nici despre Platon si filozofia idealista si nici despre statul de drept, separatia puterilor, democratia reprezentativa, pluralism politic etc, caci se risca puscaria daca vorbeai de asa ceva iar ca elev puteai fi exmatriculat

    Cateva exemple de aberatii de fapt anondine arata ca in fond aceasta corectitudine politica dusa astfel, reprezinta radacinile noului totalitarism care azi intelegem ca exact acesta a fost anticipat de Orwell, nu uitandu-se doar in trecut sau doar la prezentul epocii in care scria(1949), ci mai ales in viitor si de aceea a si pus actiunea intr-un viitor nu prea indepartat. Geniala intuitie de mare artist si ganditor care poate fi rezumata prin corolarul Corectitudinii politice: Fratele (caci toti suntem frati nu-i asa?)mai mare sta cu ochhi pe tine, vede tot, stie tot ce faci si chiar ce gandesti .
    [Cred ca este o ironie a sortii si felul in care Big Brother confectioneaza sau contrafactualizeaza chiar si numai prin omisiune istoria, ca pe mormntul lui Eric Arthur Blair(pseudonim literal George Orwell ) scria doar „Aici zace Eric Arthur Blair, născut la 25 iunie 1903 si decedat la 21 ianuarie 1950 „;fara nici-o alta mentune despre cine a fost el de fapt]
    Asadar :
    1) In Anglia , un consiliu a interzis folosirea termenului de brainstorming și a impus înlocuirea lui cu ‘thought showers’ (averse de gândire), deoarece legiuitorii locali au considerat că ar putea ofensa pe cei suferind de epilepsie, fiindcă termenul, folosit în domeniul medical, descrie și ceea ce se întâmplă în creier în cursul unei crize de epilepsie. :) :) :)
    2) Postul de televiziune BBC a renunțat la utilizarea termenilor Before Christ (BC) și Anno Domini (AD), care ar putea leza pe cei cu altă religie decât cea creștină, cu termenii ‘Before Common Era’ / ‘Common Era’ (înaintea erei noastre / era noastră) Nota mea: pana si motivarea este fals-ipocrita caci daca ar fi cineva lezat nu pot fi decat cei care-l considera pe Hristos „fiu de ….”
    3)Si acum o culme a aberatiei cretine si de fapt agresiv-totalitare caci decizia nu o ia democratic o populatie atunci cand este vorba chiar de limba,i caci este vorba de limba ei, ci probabil o liota de venetici lipsiti de respect sau de cretini.:
    „Parlamentul European a făcut propunerea de a se interzice în limba engleză titlurile care indică starea civilă ca ‘Miss’ și ‘Mrs’ (doamnă și domnișoară), spre a nu ofensa unele persoane. Propunerea avea în vedere și celelalte limbi, intenționând să interzică și termenii ‘Madame’ și ‘Mademoiselle’ din franceză, ‘Frau’ și ‘Fräulein’ din germană precum și ‘Señora’ și ‘Señorita’ din spaniolă.”
    4) Pentru a nu ofensa populația neagră din SUA, în SUA s-a instituit terminologia „Caucasian” pentru a desemna persoane din rasa albă (rasa europoidă) și „African-American” pentru cele din rasa neagră, de regulă descendenți ai sclavilor negri aduși în America din Africa. Și de aici pot rezulta excese: Paulo Serodio, de rasă albă, născut și crescut în Mozambic, a treia generație născută în Africa după ce străbunicul său, provenit din Portugalia, se stabilise în Mozambic, a venit în SUA pentru studii și a fost naturalizat cetățean american. Student fiind la Universitatea de medicină și Stomatologie din New Jersey, în cursul unui exercițiu cultural, când i s-a cerut să se autodefinească, el s-a declarat „white African-American” (american-african alb). O studentă de culoare s-a declarat ofensată, deoarece având pielea albă, nu era un „African-American” conform definiției. Ca urmare, a fost chemat de Decanul facultății care i-a impus „să nu se mai definească vreodată ca american african, pentru că îi ofensează astfel pe negri”. Pentru că și-a susținut în continuare etnicitatea de „white African-American”, a fost exmatriculat. A fost nevoit să dea în judecată Universitatea, a obținut reînmatricularea și daune morale, dar a pierdut astfel doi ani de viață profesională.” Cred ca din aceasta situatie
    5)„Corectitudinea politică” a ajuns să aibă și un efect retroactiv: În 2011, în SUA a fost tipărită o nouă ediție a romanului Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain, care fusese publicat prima oară în 1884. În noua ediție, cuvântul „negro”, care apărea în carte de 217 ori, a fost înlocuit de tot atâtea ori cu „slave” (sclav). De asemenea, datorită cenzurii impuse prin „political correctness”, au fost alterate cuvintele „injun” (indian american) și „half-breed” (metis). (Nota mea: Exact ce se intampla in „1984”)
    6) Aceeași cenzură se aplică în cazul filmului The Dam Busters, produs în 1955, în care Guy Gibson are un câine negru, pe care îl cheamă „Nigger” . În prezent, când se proiectează filmul, numele câinelui este acoperit de un „bip” :)
    7) La cererea „oamenilor de știință” care publică revista Journal of Animal Ethics, termenul „pet” (animal favorit / drag) trebuie înlocuit cu „companion animal” (animal de companie), deoarece cuvântul „pet” este umilitor și peiorativ pentru creaturile care „trăiesc în libertate”.(Nota mea: Care oameni de stinta si de ce etnie si religie ca de cate ori este vorba de niste musulmani se spune imediat doi arabi(adica discriminare si la nivel de corectitudini? :)

    8)La un oficiu de plasare de oferte de muncă, unei persoane care căuta candidați „de încredere și harnici” i s-a respins cererea pe motiv că „îi discriminează pe cei care nu sunt de încredere”. (Asta chiar ca este fantastic)
    9) De asemenea, unele meserii, ale căror denumiri au fost considerate înjositoare au fost redenumite. Astfel, în loc de „garbage men” (gunoieri) s-a introdus denumirea de „sanitation engineers” (tehnicieni igienizatori)
    10) Guvernatorul statului California a aprobat un proiect de lege prin care li se permite studenților transgen să se înscrie, la alegere, în echipa de fete sau cea de băieți a instituției de învățământ și, ca urmare, folosească de WC-uri și dușuri din sălile de sport pe care „le consideră adecvate identității de gen pe care o resimt“ și nu conformației lor biologice. În felul acesta, un băiat poate frecventa dușurile fetelor dacă se autoidentifică de gen feminin, chiar dacă din punct de vedere anatomic este mascul ( Nota mea: .Hai siktir pe musulmana nu-i asa?:) )
    Asadar in concluzie un citat si alte cateva date. Astfel in cartea sa „A Study Of Our Decline” (Un studiu al declinului nostru), filosoful Philip Atkinson (n. 1947) se exprima astfel: Folosind scuza de a nu vrea să ofenseze pe nimeni, “Corectitudinea politică” le impune oamenilor să se poarte precum un nebun care vrea să le facă pe plac tuturor. Adică toți trebuie să se comporte precum acel nebun! Toți trebuie să accepte noțiunile “Corectitudinii politice” ca pe un adevăr. În caz contrar, vai de ei! Este aceeași mentalitate care a inspirat Inchiziția și l-a obligat pe Galileo Galilei să retracteze. Aceeași mentalitate care i-a inspirat pe naziști și a dus la holocaust. Odată ce libera exprimare este băgată în cămașa de forță a adevărului oficial, se ajunge la nebunia care domnește în toate statele totalitare. Viața, atât cea privată cât și cea publică, devine o șaradă golită de sens, în care prosperă iluzia și domnește teroarea.
    Scriitoarea britanică Phyllis Dorothy James (n. 1920) declara: „Eu cred că această corectitudine politică poate fi o formă de fascism lingvistic, ce produce fiori generației mele care a participat la un război împotriva fascismului”.
    Însuși președintele SUA, George Bush, opina că: Noțiunea de „corectitudine politică” declară ca interzise anumite subiecte, anumite expresii și chiar unele gesturi. Ceea ce a pornit ca o cruciadă în sprijinul politeții a degenerat într-un motiv de conflicte și chiar de cenzură.
    În cursul unui discurs ținut în mai 2011, Camilla, Ducesă de Cornwall a declarat: „corectitudinea politică este o formă de cenzură la fel de severă ca oricare alta”.

    De aceea cred ca acei caricaturisti martiri, contra corectitudinii politice de toate felurile s-au jertfit ei.

    • Excelent comentariu, l-am copiat si il retin ca referinta!

      Ca veni vorba, statul Washington (si alte cateva state) au revizuit limbajul oficial incercand sa elimine referintele la sex – de exemplu, cuvintele ca postMAN, policeMAN si altele asemenea.
      Beleaua a fost cand au ajuns la „manhole” (gura de canal): daca-i spuneau „personhole” suparau multa lume, iar „womanhole” ar fi sunat de-a dreptul devastator.

    • Cu voia dumneavoastra, as adauga la lista dumneavoastra, pe care am citit-o cu mare interes si pentru care va felicit, un citat de G. Orwell din prefata la editia originala a cartii „Ferma Animalelor; a propos, in zilele astea merita sa recitim aceasta prefata in care autorul arata prin ce chinuri a trecut pentru a-si putea publica cartea in Anglia paralizata de frica de a nu-i supara pe sovietici. In aceasta prefata, Orwell da poate cea mai frumoasa definitie a libertatii de expresie: “If liberty means anything at all, it means the right to tell people what they do not want to hear.” (Daca libertatea mai inseamna cat de cat ceva, atunci ea inseamna dreptul de a spune oamenilor ceea ce ei nu vor sa auda).

    • Ai citit un Charlie Hebdo pentru a te pronunta pe subiect? Eu cred ca te arunci in piscina fara sa fii sigur ca e apa in ea. Si apoi care e corectitudinea politica in legatura cu caricaturile antireligioase ale lui Charlie Hebdo, tinand cont de faptul ca Franta este un stat laic?

    • In acord pina la propozitia finala. „Corectitudinea politica” ete „politica”, implica puterea care interzice sub pedeapsa incorectiudinea, ambele fiind definite in raport cu ideologii politice.. In opinia mea libertatea este conditia productiei valoroase de sine. Nu este scop in sine. Libertatea este totdeauna relativa ca si valoarea, ambele fiind convenite social, comportind grade,in cazu valorii, si limitari in cazul libertatii. Privind ironia prin care ceva sau cineva este facut ridicol, implicit devaorizat, de pe o pozitie proprie de superioritate asumata, legitim sau nu, anailza poate fi complexa si nuantata, cu raportare la contexte, intentii, stiistica, si bun simt, masura, conventii tacite, explicite normate moral sau juridic. Ce este un clown si de ce ne provoaca rasul, si desigur ce fel de ras ? Esential este un personaj grosier exotic, absurd si ridicol. „Corect poitic” ar trebui interzis. (Se asociaza in literatura si lirica, tema suferintei interioare a bufonului pentru faptul de a fi bufon). Sincer, nu cred ca asasinatii de la Charlie Hebdo au fost preocupati de promovarea libertatii de expresie ca „drept” sau „cale spre productia de valor”i. Au uzat de libertatea statuata de un regim politic liberal-democratic edificat, pentru a satiriza ceva si ridiculiza pe unii si pe atii, o forma de agresiune, ca atare resimtita de acei unii si altii, printre care ne numaream si noi „romanii”, generic, cu inducere in publicul lor a dispretului arogant si ostil fata de acei unii si altii, un public oricum arogant, dispretuitor si ostil, tocmai de aceea si receptiv la caricatura grosiera stilistic si artistic, toate si cu interes comercial. Inafara de faptu ca au uzat , demonstrativ si agresiv, de libertatea de expresie, se spune acuma panegiric, spre a evidentia valorile democratiei – liberale, care sub aspectul ibertatii de expresie nu pare a fi in deficit, ce bine pubic sau spiritual au adaugat ? Faptul ca in retorsiune au fost asasinati, inacceptabil, nu adauga utiitate sau valoare operei lor, si doar prin exagerare aura eroica unora care au uzat de o usa dechisa, deplina libertate a expresie, garantata de Constitutia Frantei, aparata cu politia in cazul lor. Problema asasinior in cauza, sub aspect social, politic, etnic,religios, uman, de securitate colectiva, penal, trebuie disjunsa, pentru a existat analiza si concluzii cu valoare practica, in ambele obiecte in discutie, cert impropriu ajunse in tangenta printr-un asasinat colectiv.

  6. „Într-o lume liberă, singura pedeapsă aplicată ziariștilor este boicotul.” – Și unde este această lume „liberă”?! Iar dacă acei ”ziariști” au trasată misiunea de a pregăti calea pentru tancuri și tunuri (prin denigrare, ponegrire, incitare la ură, ațâțarea prejudecăților, batjocură pornografică, propagană și manipulare), atunci mai este suficient oare doar boicotul? Să filozofezi pe marginea ”libertății de exprimare” de pe margine, cu burta plină, este cât se poate de ușor. Mai greu este atunci când ”libertatea de exprimare” te lasă cu burta goală, disprețuit, fără perspective, fără viitor.

    În funcție de poziția ”geografică” în care te afli față de băț, viața se pare că se vede în culori total diferite. Dacă capătul fix al bățului este în mâna ta, iar capătul mobil în capul altuia, atunci viața se vede (cel puțin pentru jegoșii nesimțiți) în culori cât se poate de roze (totul este numai distracție, veselie și voie bună, ”libertate de exprimare” și ”democrație” – numai lucruri ”nobile”, nimic rău și malefic nici că s-ar putea găsi în ceea ce fac cu atât entuziasm și dedicare demne de o cauză mai bună). În schimb, atunci când capătul liber al bățului aterizează cu putere pe capul tău, de vezi stele verzi pe pereți, atunci viața începe să capăte culori dramatice. Și uită-te strigând din toți rărunchii ca din gură de șarpe. De data aceasta nu mai este fun, nu mai este distracție, iar libertatea de exprimare nu mai este libertate de exprimare, ci lașitate care provoacă dezgust.

    Morala: ceea ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! Iar dacă alegi totuși să nu tragi învățăminte din toate acestea, dacă în ciuda oricărei raționalități și a bunului simț optezi pentru a duce o viața de fiară să știi: pentru orice fiară, oricât de rea și de fioroasă, se găsește, mai devreme sau mai târziu, o altă fiară, la fel de rea, la fel de fioaroasă, care îi va sparge dinții și îi va lua beregata. Aceasta este legea junglei. Dacă alegi să trăiești după legea junglei vei și muri după legea junglei…

  7. Intro lume libera ok, nu cumperi ziarul. Ceea ce oamenii normali si fac. Nu cumpara ziarul si îl ignora cat pot de mult. De altfel ziarul ajunsese aproape la faliment pentru ca Charb ajunsese sa cerseasca bani de la public (donatii) la o emisiune de umor la care fusese invitat acum o luna. Situatia economica a revistei arata foarte bine calitatea acesteia.
    Dar intr-o lume libera care a declarat razboi terorismului (sa nu uitam ca trupe franceze se afla in Irak) si care nu are granitele inchise impotriva terorismului care e atitudinea unui director de revista fata de libertatea de exprimare? Eu cred ca aceasta atitudine ar trebui sa se nuanteze cel putin din partea unui director de revista, deci persoana responsabila pentru întreaga redactie.

    • „Este caricatura profanare? Nu.” Nu aș fi chiar atât de sigur. Lucrurile se văd diferit în funcție din unghiul din care privești, iar odată cu unghiul se schimbă și răspunsul la întrebare. Voi folosi o mică ilustrație (să nu se supere pe mine cei care au întâlnit-o deja, am prezentat-o și pe alte ”meleaguri”):

      În funcție de poziția ”geografică” în care te afli față de băț, viața se pare că se vede în culori total diferite. Dacă capătul fix al bățului este în mâna ta, iar capătul mobil în capul altuia, atunci viața se vede (cel puțin pentru nesimțiți) în culori cât se poate de roze (totul este numai distracție, veselie și voie bună, ”libertate de exprimare” și ”democrație” – numai lucruri ”nobile”, nimic rău și malefic nici că s-ar putea găsi în ceea ce fac cu atât entuziasm și dedicare demne de o cauză mai bună). În schimb, atunci când capătul liber al bățului aterizează cu putere pe capul tău, de vezi stele verzi pe pereți, atunci viața începe să capăte culori dramatice. Și uită-te strigând din toți rărunchii ca din gură de șarpe. De data aceasta nu mai este ”fun”, nu mai este distracție, iar libertatea de exprimare nu mai este libertate de exprimare, ci lașitate care provoacă dezgust.

      În concluzie: libertatea de exprimare este foarte ușor de acceptat când băieții ”buni” (buni, prin definiție, pentru că aparțin de tribul tău: etnic, filosofic, ca sferă de interese etc) este folosită pe post de măciucă pentru a da în cap băieților ”răi” (răi, prin definiție, pentru că aparțin de alt trib; de cei răi prin definiție? păi pentru că aceștia dețin ceva – de ex. petrol – și nu vor să-l împartă cu alții, o răutate mai mare ca aceasta nici că ai putea să găsești!). Libertatea de exprimare însă nu este deloc ușor de înghițit atunci când este folosită de băieții ”răi” pentru corectarea băieților ”buni”, nu-i așa?! Ca să parafrazez o cunoscută frază: libertatea de exprimare este pentru dulăi, nu și pentru căței.

      Ce este de făcut? Este simplu: ceea ce ți nu-ți place, altuia nu-i face! Iar dacă alegi totuși să nu tragi învățăminte din toate acestea, dacă în ciuda oricărei raționalități și a bunului simț optezi pentru a duce o viața de fiară să știi: pentru orice fiară, oricât de rea și de fioroasă, se găsește, mai devreme sau mai târziu, o altă fiară, la fel de rea, la fel de fioaroasă, care îi va sparge dinții și îi va lua beregata (zilele acestea exact aceasta am văzut cu toții întâmplându-se în Paris). Aceasta este legea junglei. Dacă alegi să trăiești după legea junglei vei și muri după legea junglei…

  8. Nu știu cât de cinstită e comparația, în sensul că teocrațiile creștine au dispărut de ceva vreme. Și pe vremea când existau erau la fel de represive ca orice tribunal Sharia – inchiziția spaniolă spânzura oameni acum mai puțin de 200 de ani pentru erezie (Cayetano Ripoll).

    Deci există un retard civlizațional între statele predominant creștine și cele islamice. SIgur, poți să întorci perspectiva și să spui că tocmai natura să-i zic exhaustivă a Islamului, care pretinde hegemonie totală asupra individului și societății, a menținut acest retard.

  9. Nu cred ca solutia pentru acest conflict este sa opunem religii si sa le comparam istoria civica. Astfel de atitudine, oricat de corecta ar fi, nu rezolva din pacate nimic. Dihotomia din media – Charlie vs. Islamism / Libertate vs. Fundamentalism – este una falsa si contra-productiva. Sunt sigur ca solutia este una mai simpla si mai laica de atat:

    „Deși Charlie Hebdo este prețul pe care îl plătim pentru principiul libertății cuvântului, aceasta nu înseamnă că el trebuie făcut inofensiv. Puterea cuvântului într-o democrație constă în faptul că cetățenii trebuie să aibă libertatea de a critica și de a fi neplăcuți în limbaj atunci când cineva greșește. Acest lucru trebuie celebrat. Însă dacă ne dorim cu adevărat o societate bazată pe respect în vederea găsirii celor mai bune idei, nu trebuie să celebrăm lipsa auto-cenzurii, prostul gust, inconștiența și ignoranța simplificatoare. Dacă dorim să progresăm ca civilizație, nimeni nu trebuie să fie Charlie.”
    https://maseauademinte.wordpress.com/2015/01/09/qui-est-charlie/

  10. ”Ilie Tesviteanul îl ia peste picior pe slujitorul lui Baal.” Îmi aduc aminte că acum vreo 2-3 luni în urmă am participat la o cununie religioasă. Una dintre fețele bisericești s-a ridicat și a ținut o mică cuvântare adresată tinerilor. A citat din cartea Proverbelor (una dintre cărțile mele favorite – găsești acolo înțelepciunea în forma cea mai concentrată cu putință). A citit un verset, de fapt doar prima parte a versetului, lăsând partea a doua necitită. Iată versetul (citez din memorie): ”Femeia înțeleaptă își zidește casa, însă femeia nebună o dărâmă cu însăși mâinele ei”. De ce am amintit acest caz? Păi pentru că se pare că avem un caz similar (de data aceasta cel care nu merge până la capăt este Mihail Neamțu). Fața bisericăcească nu a citat versetul până la capăt probabil pentru că nu a dorit să supere mireasa. Mihail Neamțu nu merge până la capăt, probabil pentru că nu vrea să supere ”concurența” de pe scena politică…

    Ilie într-adevăr și-a bătut joc de slujitorii lui Baal. Însă lucurile nu s-a terminat doar cu acest schimb de ”impolitețuri”. Lucrurile s-au finalizat cu căsăpirea – la propriu, cu ajutorul sabiei – a tuturor slujitorilor lui Baal. Deci lucrurile s-au desfășurat astfel: la început și-a bătut joc de ei, apoi i-a anihilat de tot. Aceste două faze sunt legate între ele. Nu cumva ceea la ce asistăm zilele acestea, fără voia noastră, se desfășoară după același scenariu??? Adică mai întâi vin apărătorii ”libertății de exprimare” care își bat joc de dumnezeii altor națiuni/grupe de oameni (musulmani, creștini) după care urmează faza a doua (cea cu căsăpirea)?

    Este ușor să filozofezi pe marginea ”libertății de exprimare” atunci când ai burta plină, iar gloanțele nu-ți șuieră pe lângă urechi. Atunci când ești desființat ca om (prin faptul că îți sunt atacate lucrurile la care ții cel mai mult), atunci când rachetele zboară pe deasupra capului, semănând moartea în stânga și în dreapta (de când a început experimentul cu exportarea ”democrației” în Iraq, se apreciază că au murit nu mai puțin de 700 000 de oameni, din care foarte mulți nu erau decât niște copii), atunci când burta îți este goală și nu ai unde să-ți pui capul, nu-ți mai este de filozofeală. Realitatea este văzută cu alți ochi și în cu totul alte culori…

    Acestea fiind spuse, nu cred că este o atititudine prea înțeleaptă să stăm și să privim liniștit caricaturile celor de CH (prin care Sfânta Treime este prezentată așa cum a fost prezentată, nici măcar nu vreu să fac o minimă descriere a scârboșeniei). Atunci când cineva îți atacă Dumnezeul în care crezi nu o face pentru că te iubește, ci pentru că vrea să te distrugă.

    • De asta există alegorie, pentru a nu citi literal toate textele vetero-testamentare. Personal, cred ca și Emmanuel Levinas că Biblia nu-i o carte pentru copii. Pledez pentru citirea acesteia în cadrul unei tradiții care n-o instrumentalizează politic.

      • Atâta tot că întâmplarea cu profetul Ilie de pe muntele Carmel se află relatată în Biblie într-o carte istorică (care relatează viața regilor care s-au succedat pe tron), neavând nimic în comun cu alegoriile. Și nici cu afirmația ”Biblia nu este o carte pentru copii” nu sunt de acord. Ce ca ce, dar Biblia este o carte pentru toată lumea (fiecare poate învăța câte ceva din ea, potrivit cu gradul său de maturizare). ”Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a coror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească, binele și răul.” Ev. 5:14

  11. Un francez – Henri Bergson – spunea ca pentru a fi in prezenta umorului trebuie sa fie indeplinite trei conditii: i) sa aiba ca obiect omenescul (deci nu naturalul, decat in masura in care ii dai acestuia trasaturi omenesti), ii) sa nu fie implicate emotii (cum ar fi mila, dragostea, atasamentul etc.) si iii) sa fie facut in cadrul unei comunitati cu aceleasi standarde (de aici imposibilitatea traducerii unor glume sau lipsa intelegerii lor in cadrul altei comunitati decat cea a autorului glumei). In opinia mea caricaturile celor de la CH nu indeplinesc conditia de la punctul ii), motiv pentru care nu pot fi considerate umoristice.
    Este insa mai presus de orice discutie faptul ca nimic nu justifica raspunsul terorist al persoanelor eventual lezate. Ce se poate discuta insa, este daca poti sa faci glume despre orice. Cred in libertatea de a pune in discutie orice in scopul unei analize sau dezbateri intelectuale, dar nu in libertatea de a jigni sentimentele unei persoane doar pentru a șoca sau pentru a-ti vinde publicatia.

    • „Cred in libertatea de a pune in discutie orice in scopul unei analize sau dezbateri intelectuale, dar nu in libertatea de a jigni sentimentele unei persoane doar pentru a șoca sau pentru a-ti vinde publicatia”

      Este o observatie buna. deschide un camp de discutii.Cred insa ca cei de la Hebdo nu doreau doar sa socheze sau/si sa vanda.Erau niste personalitati(asa am inteles) care trebuie situate deasupra acestui nivel dar daca ma insel…?

  12. Sunt sigur că Mihail Neamțu a citit fiecare număr din Charlie Hebdo, ca să ajungă el la concluzia că unele caricaturi sunt mai mult sau mai puțin ”dubioase”. Referirile la musulmani sunt reduse în Charlie Hebdo, de-a lungul timpului. De regulă, fac referire la actualitatea internă. Și reprezintă doar jumătate din conținutul revistei, cealaltă jumătate fiind dedicată editorialelor. La capitolul text scris, ”Le Canard Enchainé” stă cu mult mai bine. Surprinzător este că românul se axează pe tematica ”anti”-confesională, și trece cu vederea, din neștiință, evident, 99% din conținut. Și mai face o gravă eroare: aplică tradiția unei țări ca Franța în materie de satiră – doar vreo 500 de ani – la vidul românesc al deriziunii, la habotnicia față de sacru, și ignoră specificitatea unei alte țări. Se numește semiotică locală: să cunoști că în Franța, noțiunea de blasfemie nu există (cu excepția Alsaciei și a unui departament din Lorena – o lege preluată din legislația germană, dar care nu a mai fost folosită de vreo 100 de ani), să cunoști că francezii, în majoritate, consideră că a fi o persoană morală nu trebuie să fi credincioasă (care mă duce cu gândul nu la ateism, ci la disponibilitatea francezului, curiozitatea pentru diversitate confesională, inclusiv la agnosticism sau ateism), să cunoști tradiția benzii desenate franceze, nu de ieri sau de azi, cozile care se fac în FNAC când se lansează un BD nou, să cunoști că mulți dintre oamenii aceia care au murit nu erau niște obscuri desenatori, ci niște somități în domeniul benzii desenate care au inspirat școli, curente, pasiuni, tineri care s-au apucat de desen. Discuția despre ”și-o meritau sau nu?” nici nu își are sensul. E un non-subiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihail Neamtu
Mihail Neamtuhttp://FB/mihailgeorgeneamtu
Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: Credință și rațiune. Dialoguri, contradicții, împăcări, București, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro