Home » Cultura » Citesti:

CARTE. Anatomia unei Peluze: eroizare, rebeliune și bricolaj identitar

Tereza-Brindusa Palade iulie 16, 2016 Cultura
1 comentariu 1,144 Vizualizari

Dacă există un mod atrăgător de a scrie o carte dintr-o teză de doctorat, Dinu Guțu l-a descoperit. Cu greu mi-aș fi imaginat, în cei 7 ani în care m-am canonit să transpun într-o carte ”lizibilă” teza mea de doctorat scrisă în 2000-2001 la Oxford despre ”atomismul individualist”, că aș putea scrie o carte în care să relatez nonșalant, așa cum face Dinu Guțu, despre ieșirile la un bar cu amicii și impasul la care am ajuns cîteodată în scrierea tezei. În Ultimii oameni. Etnografia unei Peluze (Tritonic, 2015) Guțu practică acest stil narativ, undeva la intersecția între jurnal și scriere academică, în parte și datorită școlii antropologice a mentorului său Vintilă Mihăileascu, de la care a deprins această flexibilitate. În plus, metoda de cercetare antropologică îi permite această abordare, întrucît amicii cu care își petrece timpul liber sau ”iese la o bere” sînt în același timp ”obiectul studiului”, nu doar subiecții unei relații de socializare și prietenie.

Pour les connaisseurs, cartea lui Dinu Guțu se ocupă de o ”Peluză” notorie prin coregrafiile și spectacolele sale, ”Peluza Cătălin Hîldan” (PCH) a suporterilor echipei de fotbal dinamoviste. Pornind de la eroizarea unei figuri fotbalistice a clubului, fostul Căpitan al echipei de fotbal care a murit de un atac cerebral la numai 24 de ani, mitologizat de suporteri ca unicul Căpitan (rezonanțele ce trimit la liderul legionarilor interbelici sînt pur întîmplătoare), acest grup de ultrași și-a construit o identitate bine definită, nefiind o galerie spontană la meciuri de fotbal, ci o parte (organizată) a unei subculturi.

În esență, Guțu explorează genealogia ”latină”, italiană, a ultrașilor români, este interesat de orientarea lor anticonsumeristă și de ”potențialul lor insurecțional (…) în cadrul rebeliunilor politice”, de profilul lor de rebeli ce se legitimează constant prin incidente împotriva unui ”tată simbolic” și de capitalul lor scenic-dramaturgic. O parte a cercetării care suprinde prin onestitatea științifică îmi pare aceea în care autorul incorporează obiecția colegului (nostru) Bogdan Iancu la descrierea unui profil anticonsumerist uniform al ultrașilor. Evident, aceasta părea o concluzie pripită, mai curînd deziderativă, a cercetătorului, în condițiile în care ultrașii se definesc identitar și prin consumul de branduri și nu se poate vorbi de un angajament anticonsumerist manifestat prin reticența constantă față de rețelele culturii consumeriste. Autorul ajunge în final la concluzia (post-modernă)  că ar fi vorba de un ”bricolaj” identitar, prin care brandurile își resemnifică valoarea ”consumeristă”, în accepția tradițională a termenului, și devin un soi de simboluri ale grupului, care le conferă statut și îi diferențiază de grupuri similare.

Guțu explorează relațiile și rețelele mai extinse ale grupului dinamovist, ierarhiile din peluză și cumetriile ce consolidează relațiile ierarhice și dau coeziune și eficacitate acțiunilor grupului ca întreg. El surprinde, de pildă, recurența unei strategii a ”descurcatului” în ”haosul” anilor 1990, prezentă și la ultrași, unde se manifestă caracteristic prin crearea unor rețele de schimb reciproc ce conferă securitate.  Aceste rețele sînt de multe ori consolidate prin cumetrii și prietenii, ca și prin socializarea în ”centre” ale grupului. Socializînd la rîndul său cu ei și privindu-i cu simpatie, nu doar cu obiectivitate științifică, autorul refuză tonul condescendent al celor care îi urmăresc doar ”prin binoclu sau de la televizor”. El apreciază în special ”potențialul rebel” al acestui grup, manifestat de altfel de mai multe ori, la ”tifoșii” din diferite țări care au transformat rebeliunea lor potențială în cauze politice. Vulnerabilitățile acestui grup sînt desigur predispoziția violentă (plăcerea ”masculină” de a lua parte la bătăi cu efect intimidant) și volatilitatea ideologică – în pofida stăruinței cu care autorul descrie grupul PCH ca pe unul anti-sistem, cu valori anticonsumeriste ce tind spre ”stînga”, incidentele rasiste în care sînt implicați o serie de ultrași în mai multe țări europene oferă o imagine destul de diferită asupra direcției în care poate aluneca potențialul lor insurecțional.

Un capital teoretic încă neexploatat al lucrării lui Dinu Guțu este studiul mai aprofundat al masculinității simbolice ce oferă o motivație psihologică acestor grupuri de ultrași. Autorul face uneori aluzii ”freudiene” sau ”marcusiene” ce conduc în această direcție – cred că sugestiile adleriene legate de ”protestul viril” (care se aplică și la femei), ca formă de supra-compensare a unui sentiment de inferioritate, i-ar putea îmbogăți perspectiva teoretică.

Guțu arată de fapt că nu doar violența față de ultrașii rivali și dorința de supremație, ci și calmul și stăpînirea de sine în momentul tachinărilor între membrii aceluiași grup sînt teste pentru a stabili ”ierarhia masculină” (machistă) a dominației psihologice în cadrul grupului. Evident, aceste grupuri sînt niște ”societăți masculine” unde se afirmă simbolic sau fizic, în riposte dure sau confruntări violente, ”virilitatea” macho – și ar fi de studiat în ce măsură dorința de legitimare a ”hiper-masculinității” constituie un stimulent pentru aderența și apartenența la grup. Sigur că motivațiile pot fi mai complexe: nevoia de statut și recunoaștere, de socializare și acceptare într-un grup care își manifestă ”teritorialitatea” într-o anumită zonă – de pildă, în cartea în discuție, ”la terasa lui Fane”, un personaj pitoresc, volubil și descurcăreț, apropiat al lui Toma zis și ”Împăratul”, unul din liderii ”cîinilor roșii” de la PCH. Fane are, în descrierea autorului ”valori vag machiste și conservatoare”. Ultrașii etnografiați în această lucrare par a fi mai curînd personaje moderne, vag tradiționaliste … în căutarea unui autor post-modern. Probabil la intersecția între o cultură locală conservatoare, cu valori machiste foarte prezente în subculturi și influențele ”globalizării” ce li s-au transmis prin contacte ”cu străini” și comunicarea pe Internet, identitatea lor este expusă unui bricolaj dinamic, aflat în continuă prefacere. De altfel și finalul cărții tinde în această direcție, autorul observînd alianțe și înfrățiri tot mai extinse cu ultrașii altor cluburi, din țările vecine.

Autorul apreciază cu empatie umanistă romantismul masculin ce face posibilă ”rebeliunea ultrașilor”. Ei se nasc într-o zonă de ambiguitate balcanică, dar produc o subcultură în care apar valori umane ”autentice” – și favorabile, crede autorul, unei culturi a libertății politice și a reacției față de nedreptăți și inegalități. Nu știm însă dacă imaginea libertarian-anticapitalistă pe care autorul încearcă să le-o atribuie ultrașilor dinamoviști este la fel de coerentă precum expunerea sa. Este puțin probabil ca el să fi construit un soi de ficțiune ideologică, dar pare totuși că omite, fiind uneori ”prea aproape” de obiectul cercetării sale, vulnerabilitatea față de manipulare și nervozitatea rasistă a ”tifoșilor” în general. La ultrașii italieni, despre care Dinu Guțu afirmă în mai multe rînduri că ar fi modelul celor autohtoni, domină de pildă facțiunile fasciste, care flutură la meciuri svastica și steagul Italiei…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. Alexandru spune:

    Am citit cartea lui Dinu Gutu si analiza dumneavoastra mi se pare o adaugire destul de importanta, mai ales ca ma pot considera si subiect al acestei carti, desi de la alta echipa.

    Ca ultras, nu cred ca poate cineva sa faca o analiza calitativa, comparativa sau de orice fel pe aceast subiect fara o doza sanatoasa de subiectivism. De asemenea, nu am cartea la indemana, dar imi aduc aminte ca autorul a folosit in analizele lui mai multe peluze, mai multi oameni, si doar povestile sunt din PCH, deci cumva analiza se aplica tuturor ultrasilor romani. A fost chiar un document pe Internet in care a rugat ultrasii de pe un site de profil sa il ajute completandu-i un chestionar.

    In general cartea lui a surprins in linii mari ultrasul roman, doar ca pentru o analiza a unui asemenea subculturi e nevoie de un numar mult mai mare de oameni (subiecte) pentru a avea o imagine cat mai clara mai ales din cauza individualismului care caracterizeaza membrii grupurilor.

    Totusi, as vrea sa remarc valorile anticonsumeriste de DREAPTA, de sorginte nationalista mai degraba, pentru ca nu stiu sa existe NICIO manifestare de stanga in peluzele romanesti si nici nu cred ca va exista curand ( de genul celor Antifa din Italia sau Germania). O cunoastere mai indeaproape a simbolurilor care ne reprezinta, atat pe dinamovisti cat si suporterii altor echipe, ar lamuri destul de clar acest aspect (steaguri, bannere, coregrafii, fulare, tatuaje).

    Discutiile despre violenta, masculinitate si modurile noastre de manifestare scapa, dupa parerea mea, din vedere un adevar pe care nimeni nu il recunoaste si nu prea vrea sa il recunoasca: violenta apare atat din naturi ideologice ( lupta cu alte peluze, luptele cu jandarmii etc) dar mai ales din faptul ca NE PLACE. Punct.

    Si ca sa va dau un exemplu concret de o diferenta esentiala si care atinge cumva si subiectul cartii (potentialul insurectionar): un grup de protestatari pasnici, carora violenta le displace, unora chiar profund sunt luati la intrebari de Jandarmi, in protestele Rosia Montana si chiar amendati desi nu au facut nimic ( poate chiar si dumneavoastra ati luat) nu vor reactiona decat filmand si eventual facand reclamatii care stim cu totii unde ajung.

    Un grup de ultrasi, si aici depinde de numar, pentru ca nu suntem nici idioti sa incepem o lupta pe care nu o putem macar sustine cat de cat, va reactiona cu totul si cu totul altfel la intrebarile jandarmilor din doua motive: stim ca isi abuzeaza pozitiile si functiile ( cu noi fac asta de ANI, altii doar acum au vazut modul lor de operare) si nu ne e frica de violenta (pentru ca ne place). Iar reactiile le-ati vazut. Ulterior am renuntat cu totii sa mai venim in piata cu restul oamenilor pentru ca am vazut ca e mai bine sa stam deoparte.

    Per total, cartea lui Dinu Gutu a fost o lectura interesanta, a surprins multe din viata noastra ca ultrasi in Romania, dar e nevoie de multa cercetare, foarte multa pentru a intelege ce s-a intampla de fapt in fenomenul romanesc. Articolul dumneavoastra nu a facut decat sa completeze, si e bine ca vine din partea unui “cetatean”, pentru ca nu aveti subiectivismul nostru.

    La mai multe.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tereza-Brindusa Palade


Tereza-Brindusa Palade

Profesoară de Filosofie și Etică Politică la Facultatea de Științe Politice (SNSPA, București), eseistă, publicistă și poetă. A publicat numeroase volume de eseistică f... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)