Home » Cultura »Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Cat de anti-multiculturali sunteti?

Mihai Maci mai 30, 2017 Cultura, Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
85 comentarii 7,942 Vizualizari

Nu ştiu alţii cum sunt, însă mie unuia – în măsura în care mă raportez la ceea ce văd în media (mai ales în cea online) – mi se pare că discursul mainstream din Romania nu e câtuşi de puţin cel multicultural, ci, dimpotrivă, cel anti-multicultural. Nu-mi amintesc să fi văzut în anii trecuţi nici în presa scrisă, nici în audio-vizual, nici pe internet pledoarii pentru acceptarea şi, eventual, integrarea imigranţilor din Orient şi/sau Africa în societatea noastră reputat “ospitalieră”. S-a vorbit doar de “cote” de “dictatul Bruxelles-ului” şi de paragraful din Constituţie ce interzice strămutări de populaţii pe teritoriul ţării. Feminismul românesc aduce a agitaţie de salon: câteva doamne bineintenţionate (şi câteva domnişoare pornite pe calea burselor) discută – între ele – despre racilele unei societăţi al cărui cel mai greu păcat rămâne, totuşi, indiferenţa. N-am văzut nici atitudini revendicate pro-LGTB, exceptând prezenţa ocazională (şi destul de timorată) în media a liderului Asociaţiei Accept, Pride-urile nu atrag atenţia decât prin ostilitatea pe care o întâmpină, iar transexualii români nu ştiu dacă au plural. Nici cu “minorităţile tradiţionale” nu stăm mai bine: pe unguri îi vedem mereu cu ochii pe Ardeal (şi suntem convinşi că la centenarul Trianonului “ne pregătesc ceva”), bulgarii se bulucesc şi ei la Turtucaia, dacă evrei nu mai sunt, le mai devastăm cimitirele (fără ca nimeni să fi văzut ceva) şi de când un sas e Preşedinte, nici nemţii nu mai sunt ce-au fost. Iar pe cei de-afară, în ansamblu, pe “axa” Washington, Bruxelles, Moscova (cu coloana a V-a: Mega Image, Kaufland şi Ikea) îi simţim conspirând împotriva noastră, fie să ne otrăvească cu produse toxice, fie să ne dezmembreze la cotiturile istoriei. Cât despre dezrădacinaţii sărăciei, ai dictaturilor şi ai războaielor, ei ne apar ca noii migratori ai pustiurilor şi ai mărilor, gata să ne ocupe şi să ne aservească. Repet, nu ştiu alţii cum sunt, însă mie unui acesta mi se pare a fi discursul dominant, transmis şi mai ales sugerat de media românească într-un acord bizar, dacă ne gândim la cât de “diversă” (în interese şi opţiuni) e aceasta.

Discursul acesta nu e doar vehiculat, ci şi atestat: o mulţime de români – mai ales dintre cei stabiliţi în America de Nord – confirmă mereu faptul că acolo politically correctness-ul face legea şi că ghilotina cade implacabil peste gâtul oricărui suspect de hate speech. O spun cu sinceritate: nu ştiu cum stau lucrurile în Statele Unite şi Canada – căci nu am fost niciodată acolo – însă mă îndoiesc că cele mai liberale ţări ale timpurilor recente au căzut în despotism, fie el şi cel soft, al newspeech-ului toleranţei. Oricât de miop aş fi eu, două lucruri vin să infirme o asemenea viziune: mai înainte de toate alegerea lui Donald Trump – despre care se poate spune orice, numai că e politically correct nu – ca preşedinte în SUA şi apoi faptul că, la fel ca-n vremea comunismului, americanii şi canadienii nu se îmbulzesc să emigreze în Europa de Est şi în Rusia pentru a scăpa de “dictatura” de la ei de-acasă. Dimpotrivă, oamenii se duc în cele două ţări ale Americii de Nord nu doar pentru că acolo se câştigă bine, ci şi pentru că ştiu – vag, dar suficient de clar – că acolo te poţi realiza aşa cum doreşti şi că eşti pretutindeni în acele țări tratat ca om. Dar ceea pare a nu se şti – sau a nu se accepta – pe la noi e faptul că (aşa cum vedem în filme) lumea anglo-saxonă e una legalistă (adică una în care nuanţele de limbaj atrag consecinţe în real) şi că, pe acele meleaguri marcate de tradiţia Europei clasice mai mult decât România, ofensa e subiect de proces (de când nu se mai practică duelul). Asta e, şi cei ce pleacă din lumea în care “gura lumii-i slobodă” ar trebui s-o asume fie înainte de plecare, fie destul de repede după ce ajung. Gândiţi-vă cum ar fi ca – la noi acasă – unul căruia i se aruncă “tradiţionalul” “Ia mai du-te-n p… mea!” să-l dea în judecată pe cel ce i-a spus aceste vorbe sub acuzele de a) ofensă publică, b) tentativă de viol şi c) agresiune homosexuală? Toată lumea ar sări: “Stai domnule! Omul ăla nu ţi-a făcut nimic şi nici nu voia să-ţi facă. Doar şi-a răcorit şi el gâtul un pic, la fel ca şi câinii când latră. De unde asemenea acuze?!” Ei bine, în lumea sensibilă la ofensă şi procesomană a Americii n-ar fi de mirare să se ajungă la tribunal. La noi verba volant, pe acolo nu; rămâne în analele justiţiei şi crează precedent. Acum, în lumea românească n-ar fi mare minune nici dacă cei doi preopinenţi şi-ar însoţi vorbele de nişte scatoalce serioase. Se mai întâmplă şi asta – în familie, între vecini, pe la intersecţii, la cozi sau pe la cluburi (mai nou şi în şcoli) – şi tot ca o răcorire (precum o ploaie scurtă de vară) e luată. Cei de faţă se amuză, fac poze (eventual selfie-uri), apoi intervin, îi despart şi caută să-i aducă la raţiune pe combatanţi. Aici tehnica şi mărimea joacă un rol foarte important: căci pe lângă pumn, omul nostru nu mai dispune decât de bâtă şi, în cel mai rău caz, de cosor. Şi, într-un sat “tradiţional”, de câteva sute de suflete – legate prin multe conexiuni – cei mai mulţi nu-şi doresc ca violenţa să se propage, aşa că o sting repede, cu un aldămaş. Dar ce ne facem într-un oraş de câteva (zeci de) milioane de necunoscuţi, dintre care un sfert au acasă o panoplie de arme automate? Cred că din raţiuni pur antroplogice, în asemenea comunităţi – cărora noi le spunem megalopole – medierea cuvintelor, a legilor şi a instituţiilor e foarte importantă. În lumea românească cuvintele au importanţa celui ce le rosteşte, legile sunt făcute ca să fie ocolite, iar despre instituţii e mai bine să nici nu vorbim. Aşa că lucrurile importante se reglează “ca-ntre băieţi”, cu “gaşca lu’ frate-mio” şi, de bine – de rău, sfârşesc mai mereu la o bere, pe terasa din Piaţa Independenţii.

Ei, ni se va spune: nu asta e problema. America e cangrenată şi ea de boala care-a doborât Europa – la pensée ’68. De-atunci ne tot ducem la vale, de când au venit troţkiştii şi maoiştii (pe faţă, nici măcar cripto-) să ne impună “libertăţile”, “egalitatea” şi “fraternitatea” lor. De-atunci avem “drepturile minorităţilor”, “egalitatea de gen”, amorul liber, power flower, “iarba” mai puţin toxică decât ţigara şi altele de acelaşi fel. Aşa să fie oare? Mai înainte de toate se pare că cele două războaie mondiale ar merita să fie considerate catastrofe mai mari decât carnavalescul an 1968. Felul în care au decurs lucrurile pe la noi, o dată cu o unire neaşteptată (şi greu asumată la nivelul instituţiilor şi a moravurilor), a doua oară cu o catastrofă previzibilă (dar cu lungi consecinţe), nu ne-a prea îngăduit o meditaţie serioasă asupra experienţei dramatice a celor două conflagraţii mondiale. Războaiele acestea, pornite – ambele – de pe “bătrânul continent” au marcat adevăratul sfârşit a ceea ce ne-am obişnuit (mai ales în secolele XVIII şi XIX) să considerăm ca fiind the white supremacy. Să nu uităm: nici les tirailleurs sénégalais, nici luptătorii gurkha n-au venit în Europa ca invadatori, ci au fost aduşi de puterile coloniale ca să lupte (şi să moară) în războaie care nu erau ale lor. 1914 şi 1939 au arătat, în chip manifest, lumii întregi faptul că “valorile europene” (fie ele religioase, fie laice) nu (mai) sunt în măsură a împiedica carnagii fără măsură comună cu ceea ce am cunoascut în istorie. Nu e de mirare că – pentru restul continentelor – omul alb al lui 1946 pierduse “aura” stăpânului colonial din 1906. Europa şi-a pierdut coloniile nu fiindcă popoarele coloniale s-au răsculat, ci deoarece şi-a pierdut prestigiul care inhiba orice tentativă de răscoală. Nici ‘68-ul occidental nu a fost cunoscut pe meleagurile noastre, decât la nivelul unor vagi ecouri care – în epocă – au creat mici unde de libertate în anumite medii. De aceea, revolta noastră actuală împotriva lui e destul de greu inteligibilă. Poate singurul lucru care ar face-o comprehensibilă e faptul că abia acum am ajuns şi noi să ne confruntăm cu o parte din problemele cărora ţările dezvoltate au avut a le face faţă în acea primăvară euforică. Despre ce e vorba? Mai înainte de toate de dislocarea unei întregi lumi: aceea a rurarului şi a micilor oraşe. Odată cu acestea pier tradiţii, rituri şi gesturi care vin de la începutul Evului Mediu. Părăsindu-le, tinerii nu iau cu ei decât speranţa unei vieţi mai bune. A unei vieţi în care au şansa de a lucra altfel (muncile tradiţionale – oricât le-am idealiza – sunt, cel mai adesea, nişte corvezi), de a câştiga altfel (căci lucrul pământului sau cel în micul atelier familial e slab retribuit), de a trăi altfel (căci viaţa semi-rurală e departe de prosperitatea pe care o cunosc marile oraşe în les trentes glorieuses) şi de a se distra altfel, inclusiv profitând masiv de nou-descoperita pilulă anticoncepţională (căci, ne place sau nu, dintotdeauna adolescenţa a fost nu doar promisiunea maturităţii, ci şi – şi poate în primul rând – rebeliunea dionisiacă a corpului împotriva constrângerilor minţii impuse de tradiţie). Sună cunoscut? Atâta doar că, în 1968, doar unele lucruri erau posibile şi în lumea noastră (unde începea urbanizarea), altele (ca pilula – şi literatura troţkistă) ne erau inaccesibile. Mai adăugaţi un lucru: pentru a orienta acest masiv proces al urbanizării, statele occidentale deschid în epocă porţile învăţământului superior (care avusese anterior un statut elitar) şi crează o masă semnificativă de proletariat intelectual care s-a descoperit foarte repede declasat în raport cu predecesorii săi. Şi asta sună destul de cunoscut: gândiţi-vă doar explozia universităţilor de după 1995. Iar oamenii cu ceva carte şi fără posibilitatea unui loc de muncă satisfăcător au fost – şi sunt – oriunde un potenţial exploziv. Cu atât mai mult, cu cât lumea pe care o descoperă nu mai e cea “tradiţională”, ci o mulţime de lumi juxtapuse şi pe care nu le leagă mai nimic: avem vechea burghezie – rărită de Război, dar, în acelaşi timp, profitând de şansa reconstrucţiei, les nouveaux riches care răsar, pe valul opurtunităţilor, la finele oricărei periaode de criză, “vechea lume”, pauperizată şi de război şi de reconstrucţie şi ataşată de riturile ei ancestrale, tinerii ce trăiesc după moda americană şi încă ceva: străinii. Valurile de imigranţi ai războaielor coloniale şi alte valuri de alogeni aduşi în metropole ca mână de lucru ieftină încep să colonizeze cu bidonville-urile lor periferiile oraşelor industriale. Nici aceştia n-au venit ca invadatori. Şi apoi mai e memoria recentă a războaielor din colonii în care “creştinii” şi “umaniştii” Europei s-au comportat adesea într-o manieră care i-a făcut pe proprii lor soldaţi să abadoneze definitiv “valorile” şi să prefere opiumul sau haşişul. În fine, undeva, ca fundal al tuturor acestora, e tehnologia ce se răspândeşte exponenţial, creând mode şi comportamente şi media, care tinde să devină nu doar planetară, ci şi să substituie agora locală a fiecărei comunităţi. Lucrurile acestea toate nu le-au inventat soixtehuitetard-izii; când au ajuns ei la vârsta “revoluţiei”, ele erau la apogeu. A fost potrivit răspunsul lor, a fost nepotrivit? Aşa cum se întâmplă adesea, în el au fost şi lucruri bune şi lucruri mai puţin bune. Conştientizarea diversităţii mediului proxim în care trăieşte omul occidental mi se pare – orice s-ar spune – un lucru bun. Fraternitatea universală (înscrisă – prin textul lui Schiller – în imnul Europei) poate părea mai curând un orizont ideatic, însă, pe de altă parte, nevoia unor ajustări succesive ale vechilor norme – pe care conservatorii le percep ca pe “revoluţie permanentă” în manieră troţkistă – devine o necesitate. Mai curând conservator el însuşi, aflat la capătul vieţii, Martin Heidegger tematizase în anii de după război conceptul de Gestell, care viza dublul aspect, integrator (în măsura în care transformă întreaga lume într-un complex productiv marcat de eficienţă) şi dezintegrator (al vechilor cadre de înţelegere şi de comportament ale omului european) al dezlănţuirii tehnologice ce înlocuia peisajul cunoscut de secole, cu un altul, creat de om, dar inuman în esenţa lui. Şi apoi, tehnica e cu adevărat planetară: tractorul, televizorul, mai nou internetul şi telefonul mobil pătrund peste tot şi bulversează – cu o supremă indiferenţă – reperele tradiţionale ale oricărei comunităţi. Faptul că tot ceea ce ne înconjoară poate fi (şi finalmente chiar va fi) redus la o schemă funcţională are ca efect desacralizarea şi secularizarea radicală a unei lumi din care întâmplătorul (integrat în programe şi programări precise), personalul (redus la subiectivitate) şi suferinţa (paleată de industria farmaceutică) sunt cu desăvârşire evacuate. În cele din urmă, sensul acestei lumi e redus la progresul tehnologic şi la beneficiile materiale (diferit distribuite) ale celor care îl produc şi guvernează. Tematizarea lucrurilor acestora nu era monopolul socialiştilor (care mai curând – odată cu generalizarea tehnologilor inteligente şi a roboticii bazate pe ele în ţările capitaliste – pierd avantajul “progresismului”), ci o problemă care antrena mediile reflexive ale întregii societăţi occidentale. Ca dovadă, cu câţiva ani înainte de furtunosul ’68 se încheiase cel de-al Doilea Conciliu Vatican care îşi propusese şi el regândirea raporturilor dintre Biserică şi societate, a problemelor lumii şi ale persoanei (în mod particular pe cea a libertăţii) în contextul noului veac. A gândi Modernitatea – altfel decât ca pe o derivă a unui Ev Mediu (imaginar) al credinţei – nu e nici o catastrofă, nici o erezie, nici o dovadă de stângim intelectual. E, pur şi simplu, un exerciţiu de atenţie faţă de lumea în care trăim. Nouă, pe meleagurile patriei, asemenea tentative de reflecţie ne sunt destul de străine; noi suntem obişnuiţi fie cu un optimism juvenil, care – în numele dorinţei de “mai bine” – desfiinţează toate obstacolele, fie cu căderea în victimizare şi autocompătmire. Una din două: ori suntem deasupra americanilor, pe care-i covârşim cu geniul nostru (la avioane, la rachete, mai nou şi la calculatoare), ori ne întoarcem la Sfinţii Părinţi ca legislatori universali (inclusiv cu privire la avioane, rachete şi calculatoare). Schimbările ne sperie; ne-am adaptat să le înregistrăm post-factum şi, atunci, le lecturăm fie sub specia survenirii miraculosului, fie sub aceea a tenebrelor unui complot ce ne sustrage originile şi pe noi originilor. Faptul că schimbarea e un dat al lumii şi că ea se produce nu doar cu noi, ci şi prin noi şi pentru noi, nu pare a ne da de gândit. Un spirit mai rece şi mai detaşat ar putea spune că această mentalitate e şi ea o dovadă a faptului că nu suntem obişnuiţi a fi actorii istoriei, cei care-i imprimă dinamica, ci – dimpotrivă – cei ce-i îndură pasiv capriciile. Iar atunci când orizontul vieţii noastre e pătimirea unor încercări străine, singura speranţă ne e îndurarea lui Dumnezeu (de a ne face şi nouă dreptate) şi gândul că răul cel mai mic cu putinţă e ca schimbarea ce vine peste noi să fie cât mai slabă, iar puţinul bine ar fi ca ea să fie inexistentă. Poate tocmai această lipsă de apetenţă pentru schimbarea activă, interiorizată şi lentă ne predispune la turbulenţele revoluţionarismului, la capătul căruia ne regăsim, mereu, în acelaşi loc. Poate că gândirea ’68 şi-a avut excesele şi erorile ei (provenite în bună măsură din complexele unei intelighenţii marcate de dramele pe care le-au antrenat atât colonizarea cât şi războaiele care i-au pus capăt) dar – mai înainte de toate – a fost o reală tentativă de a gândi starea unei lumi despre care noi aveam (şi încă avem) prea puţine date. Astăzi, dintr-o anumită perspectivă lucrul cel mai vizibil sunt tensiunile care străbat Occidentul, dintr-alta, faptul că – într-un timp foarte scurt a reuşit să concilieze şi să facă funcţionale comunităţi cu repere foarte diferite. A spune că terorismul actual e consecinţa (sau expresia) felului în care a evoluat Apusul în ultimele cinci decenii mi se pare a face fie dovada unei neînţelegeri a “lumii capitalului” (ceea ce, pentru un estic, nu e de mirare), fie a unei rea-voinţe (dincolo de care, cel mai adesea, sunt frustrările săracului).

Căci ce e, în ultimă instanţă, faimosul multiculturalism? Nimic altceva decât faptul că oameni diferiţi pot sta unul alături de altul, pot conversa, pot face comerţ, pot lucra împreună, fără a-şi pierde memoria a ceea ce sunt şi fără a se război între ei. În Occident, înainte de-a fi o teorie, multiculturalismul a fost o practică seculară. Şi asta deoarece din zorii Modernităţii – din epoca Marilor Descoperiri Geografice – popoarele, culturile şi obiceiurile s-au amestecat mereu. Ne place sau nu, dar Modernitatea înseamnă şi asta: sfârşitul lumii mici, dominată de turla bisericii din sat. Faptul că majoritatea conchistadorilor şi a “părinţilor peregrini” erau oameni de condiţie modestă ar trebui să ne dea de gândit asupra limitelor lumii medievale. Căci şi atunci, ca şi acum, o lume din care oamenii fug, căutându-şi rosturi “peste munţi,/la alte curţi” nu e o lume idilică, aflată într-un echilibru ce ne poate fi model peste veacuri. Şi, în treacăt fie spus, nici Biserica nu era atât de majestuasă în hieratismul ei precum pare retrospectiv, căci, să nu uităm, acela e timpul marii schisme a Apusului (pe care astăzi unii o exaltă, iar alţii o abhoră), urmată de un veac şi jumătate de războaie religioase. Da, descoperirea lumii, imergenţa ştiinţei şi a tehnologiilor, depăşirea blocajelor religiei (în numele cărora oamenii se războiseră atâta vreme) în favoarea raţiunii, începuturile urbanizării (legate de primele forme ale industriei), toate acestea au schimbat modelul medieval de înţelegere şi au favorizat naşterea şi dezvoltarea unei viziuni sociale bazate pe diversitate şi cooperare, pe care secolul trecut a numit-o multiculturalism. Şi, de aceea, contestarea multiculturalismului e – în fapt – contestarea Modernităţii. Poate că nici nu e ceva teribil, pentru un occidental căruia i-a fost dat să cunoască derivele şi excesele lumii moderne. Dar pentru un român? Noi am descoperit modernitatea la finele secolului XIX, când – din punct de vedere economic, social şi cultural – ne aflam exact la nivelul ţărilor coloniale sărace. Ne-am modernizat – puţin şi aproximativ (cel mai mult la nivelul unei subţiri pături de funcţionari şi intelectuali) – şi, de fiecare dată când timpurile s-au cutremurat ne-am trezit nici-nici: nici în ruralul nostru ancestral (cu siguranţa clanului familial), nici în oraşul după care tânjim (cu siguranţa confortului lui). Şi, de fiecare dată când am realizat cât de greu e să înaintăm, ne-am vrut înapoi, la bunelu’ şi la măicuţa. Aşa se face că, deşi cu toţii ne-am lua lumea în cap ca să trăim mai bine, reperul nostru e trecutul omogen al satului şi al sărbătorilor de la biserică.

În mod straniu, ar fi fost de aşteptat ca tocmai pe noi să ne avantajeze multiculturalismul. În definitiv, avem în străinătate un sfert din populaţia ţării – ceea ce, merită să observăm, nu se întâmplă nici măcar în cazul unor ţări afectate de războaie sau de calamităţi de durată. Mai înainte de orice, cred că acest fapt spune că “iarba verde de acasă” nu ne oferă proteina necesară unui trai decent. Ar mai fi de remarcat şi faptul că, în ciuda crizei care a lovit Occidentul (şi care a marcat condiţia multora), compatrioţii noştri plecaţi preferă săracia de acolo “creşterii economice” de aici. Ei bine, pe noi multiculturalismul ne deranjează. De ce? O raţiune e aici şi una e acolo. Cea de aici e simplă: în ciuda tuturor discursurilor despre “interculturalitate” de după 1990, adevărul e acela că timp de secole – şi, poate, milenii – românii au trăit într-un ghettou etnic compact. Da, s-au nimerit şi pe aici străini – greci, turci şi armeni în Ţara Românească, evrei, ruteni şi Ruşi în Moldova, unguri, slovaci şi nemţi în Transilvania şi ţigani peste tot – însă până la o dată destul de recentă (a doua jumătate a secolului XIX – începutul secolului XX) comunităţile etnice, deşi juxtapuse într-un areal restrâns, au fost perfect segregate. Cam peste tot străinii aceştia au dus o altă viaţă decât autohtonii români; când nu au fost stăpânitori, au fost intermediarii stăpânitorilor, iar când nu au fost nici asta, au trăit după obiceiurile şi credinţa lor, altele decât ale populaţiei majoritare. De aceea poate au fost asimilaţi de români mai mereu unui opus ostil – nu neapărat duşman (deşi adesea chiar aşa), ci rece, neatent la “sufletul nostru popular”, opac la doleanţele noastre şi privindu-ne de la înălţimea nemeşiei lui. N-am avut o relaţie bună nici cu vecinii de graniţă – cu toţi având diferende de-a lungul istoriei – nici cu “naţionalităţile conlocuitoare”. Pentru noi străinul stă la pândă să-i ia pe copii cu sacul, pe tineri la oaste, să ne prade ţara şi să ne subjuge. Să mai adaugăm un lucru: în a doua jumătate a secolului XX, într-o vreme când ţările apusene experimentau deschiderea şi diversitatea noi, dimpotrivă, cunoşteam închiderea şi epurarea etnică. În cele din urmă noi nu ne regăsim decât în neamul nostru – acelaşi cuvânt ce desemnează poporul (ca şi categorie etnică), numeşte şi familia extinsă, tribul de sânge în care ne recunoaştem şi suntem recunoscuţi. Ostilitatea faşă de străin merge mână în mână cu toleranţa faţă de cei de-un neam: hoţia, înşelătoria, minciuna sunt acceptabile între noi – “aşa ne descurcăm” – dar devin păcate majore atunci când agentul lor e străinul. De la străin – indiferent dacă e etnic sau religios – nu te poţi aştepta la nimic bun!

Al doilea aspect ţine de experienţa noastră în Vest: cine ajunge acolo ştie că, la început, nu e deloc uşor. Cu atât mai mult, cu cât noi am ajuns târziu, practic după 2002, pe o piaţă a asistenţei sociale deja saturată de toţi imigranţii lumii. Or, pentru românul care trăise mirajul Occidentului şi abia acum avea şansa de-al atinge, asta a reprezentat o grea încercare. Noi ne considerăm victime – ale istoriei şi ale geografiei – şi, iată, acum cei de la care aşteptam o consolare (şi un ajutor) nici nu ne văd, dacă nu cumva chiar ne apostrofează, prinşi fiind ei cu alţi amărâţi ai lumii. Legenda arabului cu 10 neveste şi 100 de copii ce trăieşte din alocaţiile statului (în Anglia, în Germania, ce mai contează?) e sugestivă. Noi, care am apărat cu pieptul gol Occidentul de puhoaiele Asiei, îl vedem acum pe paşa turc, trăgând in ciubuc, înconjurat de cadânele lui (cel puţin unele neapărat minore) şi batjocorindu-ne mai departe tocmai pe banii strânşi de Apus din jertfa noastră! Acesta e multiculturalismul?! Ideologia în numele căreia i se refuză românului ceea ce i se dă afganului, somalezului sau sirianului? Spre deosebire de toţi aceştia, noi suntem europeni şi creştini. Poate ne considerăm noi europeni, europenii înşişi sunt mai rezervaţi cu privire la europenitatea noastră. Pentru ei a fi european nu înseamnă a te fi născut între Atlantic şi Urali, ci a aparţine unui spaţiu de civilizaţie şi de prosperitate marcate de o anumită istorie. Iar această civilizaţie şi prosperitate nu sunt doar rodul creştinismului, ci – în primul rând – al Modernităţii. Atunci când ne revendicăm ca fiind europeni, acel ceva asupra căruia s-ar cuveni să ne întrebăm, este felul în care ne-a modelat pe noi Modernitatea. De vreme ce căutăm să scăpăm care pe unde, înseamnă că ne-a transformat – în bine – foarte puţin. În loc de Modernitate, noi punem în faţă creştinismul. Numai că creştini (şi încă ortodocşi) sunt şi parte din ciuccii de lângă strâmtoarea Behring – şi nimeni nu se gândeşte să-i considere europeni (chiar dacă aparţin unei ţări cu un picior în Europa – Rusia). Oricât ne-ar place nouă să ne credem speciali, din punctul de vedere al unui occidental, pentru care nici religia, nici culoarea pielii nu sunt definitorii, suntem nişte consumatori de ajutoare sociale sau muncitori necalificaţi ca oricare alţii. Nu există, nicăieri în Occident, un sistem social bazat pe primatul religiei, care să ne ajute să sărim peste rând şi să devenim privilegiaţi în distribuirea ajutoarelor din statele bogate. Şi să nu uităm încă un lucru: din punctul de vedere al unui occidental care (indiferent ce va fi fiind el acum) a cunoscut câteva secole de interiorizare a credinţei, creştinismul nostru trebuie că arată foarte original. Timp de veacuri “religia străbună” a avut o componentă magică – adică păgână – de care nu scăpat nici astăzi; după ce a încăput – în anii ’20 – 30 – pe mâna unor tineri idealişti, s-a spiritualizat şi s-a radicalizat de aşa manieră încât Biserica oficială a celui timp nu s-a recunoscut în el, iar astăzi pendulează între sublimarea suferinţei victimelor comunismului şi o religiozitate sentimentală care aşteaptă de la Dumnezeu ceea ce, în mod manifest, sistemul de servicii publice a României nu-i poate oferi cetăţeanului. Tuturor acestora li se adaugă voinţa de a crede a unei părţi a intelectualităţii şi apatia suverană a instituţiei poleite în aur a Bisericii.

Dar dacă dincolo de toate acestea nu e decât incapacitatea noastră de a înţelege că problemele istoriei se rezolvă în istorie? Nouă istoria nu ne-a adus decât belele şi, din când în când, câteva cadouri (care, după vorba lui Petre Carp mai curând au ridiculizat decât au împlinit politica noastră). Spuşi mereu presiunii am căutat, aşa cum bine au văzut-o şi Mircea Eliade, şi Nicolae Steinhradt, “să evadăm pe verticală” de sub “teroarea istoriei”. Altfel spus, nu am fost atenţi la problematicul situaţiei în care ne-am aflat, nu am căutat să o descompunem în elementele ei de bază şi să-i înţelegem cauzele pentru a o schimba, ci am lecturat-o, simplu, ca pe un episod al luptei eterne dintre Bine şi Rău. În această luptă, oricâte bătălii am pierde, noi suntem asiguraţi de victoria finală, dat fiind că ne aflăm, inevitabil, de partea Binelui. Această lectură simplă – şi tocmai de aceea răspândită (atât printre intelectuali, cât şi printre oamenii fără carte) – funcţionează ca un soi de autoconsolare în momentul oricărei crize. Ea nu schimbă nimic în viaţa noastră, dar poate schimba percepţia noastră asupra vieţii. Aici fiecare poate vedea acea jumătate care îi convine: pentru unii dominantă e schimbarea percepţiei care “revrăjeşte” lumea, pentru alţii faptul că, din păcate, realitatea noastră nu se schimbă, spre deosebire de cea din jurul nostru. Adesea, aceştia din urmă se aruncă în lumea mişcătoare pentru a profita de avantajele ei şi, dacă nu se pierd, revin la un creştinism mai curând slav, în care plânsul isteric (pentru păcatele comise) alternează cu frenezia beatitudinii (inocenţei regăsite).

Se întâmplă că zilele acestea străinul prin excelenţă e cel ce are altă opţiune sexuală decât majoritatea. Primul lucru demn de remarcat e acela că homosexualul are (aproape) toate caracteristicile evreului din anii ’30: e la fel ca noi, indiscernabil după arătare şi, tocmai de aceea, ubicuu. Are o particularitate “genetică” ce îl face “mutant”; e radical altul, cu totul “pervertit”, corupt şi corupător, capabil să strice “unitatea de monolit” a neamului nostru. E Diavolul, în deghizarea lui anonimă. Nu era acesta vocabularul cu care au fost desemnaţi cei pentru care camerele de gazare n-au fost decât treapta supremă a vindictei publice? Şi apoi, în lumea noastră “străveche”, sexul a fost şi încă e un subiect tabu. Cei de peste 30 de ani am trăit într-un spaţiu pudibond în care sexul era numit “acolo, jos”. Cineva remarca, cu ceva vreme în urmă, că – în limba română – nici nu avem un vocabular literar al sexului şi al sexualităţii (şi nici douămiiştii n-au reuşit să îl creeze), ci pendulăm între cel medical şi cel vulgar. Însă, onest vorbind, nu suntem nici mai buni, nici mai răi ca alţii: după cum s-a văzut în anii postdecembrişti, sexul premarital, concubinajul, adulterul şi experienţele noi au fost sporturi de masă în România. Dovada cea mai bună e numărul enorm al avorturilor şi al bolilor cu transmisie sexuală care au lovit o lume slab informată asupra riscurilor amorului liber. Care e soluţia? Interzicerea acestuia? Exact asta a făcut Ceauşescu şi exact de asta ne-am trezit cu explozia problemei după dispariţia lui. Moralizarea îşi are şi ea limitele ei, căci aceeaşi oameni care plâng la Biserică, se zbenguie mai apoi liniştiţi sub plapumă şi nu neapărat acasă la ei. Informarea? Poate că e cea mai bună cale, cu condiţia de a ajunge peste tot la destinatar (deşi, cum bine o ştim, în lupta cu slăbiciunea trupului, tăria minţii cedează prea adesea). Dacă tot vorbim de sexualitate, aceasta mi se pare adevărata problemă: ce facem cu şirul nesfârşit de avorturi, care nu sunt decât partea submersă a mulţimii de copii abandonaţi pe care i-am descoperit (cel mai adesea graţie străinilor) după Revoluţie. Ar fi de dorit ca Parlamentul, Guvernul şi Biserica să reflecteze împreună asupra acestor lucruri și să ne propună niște soluții. Cât despre homosexualii României, câţi sunt ei? O mie? Câteva mii? Pot oare atât de puţini să ne strice pe toţi vajnicii români? De ce ne temem de fapt? Nu cumva de acest lucru simplu: că homosexualii, ţiganii şi persoanele cu handicap beneficiază – în mod public, graţie ONG-urilor străine – tocmai de acea condiţie de victimă pe care noi, românii, ne-o revendicăm, pauşal, pentru toţi. Nu ne hipostaziem mereu ca victime ale ruşilor, ale americanilor, ale “finanţei mondiale”, ale evreilor, mai nou şi ale altersexualilor? Noi suntem adevăratele victime şi noi am merita compasiunea lumii (evident, cu o componentă financiară)! Cum să admitem că noi, victimele, putem face şi noi victime? Şi la Bug, şi pretutindeni unde dispar copiii nenăscuţi.

E ceva riscant – de hybris – în acest discurs autohtonist care-şi ia propriile defecte (rămânerea în urmă istorică) drept calităţi (o puritate mai mare decât cea a Occidentului). Da, acesta din urmă greşeşte adesea: să ne gândim doar la înţelegerile dintre poliţie şi şefii de clan ai mafiilor din cartierele de imigranţi. Ca peste tot, şi în ţările dezvoltate poliţia nu vrea decât avansări, prime şi decoraţii şi acestea nu se pot obţine decât dacă e în stare să menţină în linişte lumea pe care o are în grijă. Iar calea cea mai scurtă de a obţine această linişte e aceea de a trata direct cu caizii străzii, dându-le mână liberă acestora să menţină ordinea, aşa cum ştiu ei. Aşa s-au creat Moellenbeck-uri şi zone închise în care se practică sharia în Occident. Iar tinerilor crescuţi în aceste cartiere ce le-a mai rămas altceva de făcut decât să vândă droguri sau să se radicalizeze în lumina mitului unei vieţi pure pentru o cauză dreaptă? (Atenţie: poate nu observaţi acest lucru – şi în satele noastre semipărăsite se adună în “ţigănii” oameni literalmente fără căpătâi, mulţi dintre ei foşti puşcăriaşi care nu au unde se duce şi care nu vor deveni vizibili decât cu nefericta ocazie a unui nou Hadăreni. Atunci ne vom întreba cu toţii de unde au apărut şi cum de nu i-au văzut instituţiile statului. Îi văd şi acum, dar preferă să-i ignore – căci oricum statul nostru nu are nici o soluţie pentru ei.) Nu vreau să se considere că reduc spiritualul la material şi problemele religiei la cele economice. Cred – şi sper – că tocmai tratarea economică şi socială a problemelor economice şi sociale ne va permite să sesizăm mai bine, inclusiv în ceea ce priveşte dimensiunea lor ireductibilă, problemele religioase. Nu cred deloc că proiectarea oricărui fapt istoric pe un fundal eshatologic e de folos. Cred în rostul teologiei, dar nu cred că din aceasta putem învăţa cum să reparăm calculatoare sau cum să folosim telefonul mobil. Între altele, Modernitatea înseamnă şi acest lucru: specializarea cunoaşterii şi faptul că nu toate domeniile conoaşterii sunt direct ancorate în teologie.

Cât despre dușmanii multiculturalismului (în orice variantă a lui) eu unul m-am plictisit să-i aud repetând (sau doar sugerând) mereu că multiculturalismul a sfârşit într-un blocaj. Aş vrea să-mi spună şi varianta lor pozitivă pentru depăşirea acestui blocaj. Expulzările în masă? Lagărele de concentrare? Castrarea chimică? Creştinarea la grămadă? Nu cred că persoane atât de curajoase încât luptă cu mainstream-ul gândirii occidentale se tem să-şi asume o opinie clară. Spuneţi clar şi răspicat ce gândiţi! Numai că dacă soluţia – singura soluţie pe care o vedeţi – e aceea a convertirii la un creştinism pur şi dur, vedeţi că la fel gândesc şi ceilalţi, atâta doar că ei nu la creştinism se referă. Eu unul cred că cei ce vor duce lumea înainte vor fi cei – din ambele (şi din toate) religii(le) – care nu vor îmbrăţişa varianta radicală. Am mai spus-o și-o repet: nu credința, ci rațiunea ne e tot mai carentă.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "85 comments" on this Article:

  1. bugsy spune:

    A discuta despre multiculturalism fara a vorbi si despre “sora” sa – corectitudinea politica este desuet.

  2. ion din balon spune:

    Scurt: nu exista multiculturalism fara CCTV. Deci oamenii diferiti din culturi antagonice stau impreuna si nu fac razboi civil ca la ei acasa de frica, nu de altceva. De frica ca sunt vazuti si li se taie welfare-ul ca n-au fost cuminti, ca de parnaie nu-i e nimanui frica in vest :) ))

  3. Dragos spune:

    De ce am fi multiculturali? Care ar fi beneficiul multicultrualismului? Este un efort depus, eu personal vreau si o rasplata. Am sa fiu deschis altor culturi doar daca imi plac sau daca prezinta vreo valoare pe care o consider necesara.
    Impunerea multiculturalismului/multiacceptarii de catre media “progresista” precum si cultura corectitudinii politice este probabil cel mai mare regres etic si moral al deceniului asta.

    • Yoda spune:

      Spune chiar autorul: trebuie sa fim “multiculti”, ca sa fim Moderni.

      PS: Eu unul, nu vreau deloc sa fiu Modern.

      • Franciscus Baconius spune:

        Nu vreti sa fiti moderni? Lăsați internetul, telefonul mobil, luați-vă frumos o lopată, o cruce și apucați-vă de agricultură de subzistență.

        • bugsy spune:

          Am vazut oameni moderni la sapa in agricultura de subzistenta. Nu foarte multi din pacate. In schimb vad, intalnesc, ma lovesc de o multime de oameni de grota cu cele mai moderne si hitech accesorii de telefonie mobila, haine, etc.

        • Decebal spune:

          Se spune ca munca fizica e buna pentru suflet. Si cred ca asa e.
          Nu tot ce e modern e benefic sau dezirabil. La fel cum nu tot ce e vechi e malefic sau indezirabil. Suna un pic radical ceea ce scrieti… :)

        • Yoda spune:

          Nu ma pot opri – din nou – sa nu remarc ca nu va puteti abtine sa nu raspundeti aiurea in tramvai. Pareti a fi un om care cunoaste cuvintele, dar care nu intelege propozitia. V-a mai facut niste recomandari un coleg de forum (Radu) pe un alt topic, dar vad ca nu se prinde nimic.

  4. Cristi spune:

    Nu cred ca sunteti atat de naiv sa nu vedeti ca Occidentul ( inclusiv SUA ) sunt cangrenate de aceste forme perverse de neomarxism . Doar ca va temeti de politia gandirii si folositi termeni ca …ni se spune … se zice ca …….asta ca sa nu va asumati o opinie clara .
    Da ….este dificil de a avea solutii . Luati in derizoriu reeevanghelizarea Occidentului . O solutie la marginea imposibilului , cu un papa corect politic si cu niste elite care care trecut de la un secularism ( normal pana la un punct ) la un anti-crestinism virulent .

  5. Marius spune:

    D-le Maci, un articol destul de…politically correct.
    As incepe cu o vorba pe care bunica mea (92 ani, 4 clase) mi-a spus-o inainte sa ma casatoresc: “un bordei sa ai, dar sa fii doar tu cu nevasta”.
    Extrapoland, ma refer la ce spuneti in definitia multi-culturalismului: “Căci ce e, în ultimă instanţă, faimosul multiculturalism? Nimic altceva decât faptul că oameni diferiţi pot sta unul alături de altul, pot conversa, pot face comerţ, pot lucra împreună, fără a-şi pierde memoria a ceea ce sunt şi fără a se război între ei.”
    Corect, cu o singura mentiune: oamenii astia sa fie de ACEEASI religie. Este imposibil din toate punctele de vedere sa amesteci crestini cu musulmani si sa se traiasca in bune relatii (exceptiile, foarte putine la numar, intaresc regula). Si in 99% din situatii relatiile se deterioreaza din cauza musulmanilor.
    Solutia mea ? Am spus-o mai sus: fiecare cu bordeiul sau…

    • Yoda spune:

      As indrazni sa corectez un pic formularea: nu este musai ca oamenii sa faca parte din aceeasi religie, ci sa faca parte din acelasi fel de civilizatie. Adica sa aiba un set comun de valori, de idealuri si de valori, in afara credintei lor religioase. Pentru ca vedem foarte bine ca ateii, agnosticii, crestinii, budistii, hindusii, taoistii, iudeii, shintoistii, samd., pot sa convietuiasca foarte bine unii cu altii. Dar… nici unii nu pot convietui cu o anumita civilizatie.

      • Marius spune:

        Multumesc pentru completare, este bine-venita.

        • teo spune:

          Traiesc intr-un oras din vestul Europei in care 60% dintre locuitori sunt musulmani, adusi mai ales din Maroc. Pot spune ca valorile si idealurile lor si ale noastre, ale crestinilor, sunt precum doua drepte paralele ce merg spre infinit, si acest lucru se observa in tot ceea ce fac acesti oameni, in comportamentul lor agresiv si primitiv, in trafic, etc… De asemenea, societatea aceasta occidentala incurajeaza astfel de oameni prin avantajele oferite (somaj pe viata, alocatii pentru fiecare copil, etc.). Va recomand cartea scrisa de Adonis (Ali Ahmad Said Esber)-”Islamul si violenta” si veti intelege cum sta treaba cu “multiculti”. El spune asa: “ISLAMUL nu poate fi modernizat, de aceea migrantii nu se vor integra in Europa”

    • Falstaff spune:

      Vremurile bunicii, ca si ale mele care ma apropii vertiginos de 90 :) , au suferit muuuuulte schimbari! Sa ne incapatanam sa negam realitatea, sa ne inchidem intre ziduri sau sa expulzam musulmanii din teritorii crestine, este absurd dar mai ales iineficace ! Apoi, concret, CE faceti cu milioanele de musulmani nascuti in occident? Unde ii trimiteti si cu CE drept? Religia unora permite discriminarea altora? Barbarii care terorizeaza lumea civilizata nu reprezinta islamul, ci islamismul politic! Ati auzit multe atentate in Singapore? Nu? Va sous de ce : legi intransigente, laicitate exemplara, bunastare materiala! Atat! Aceasta este reteta multiculturalismului reusit!

      • Josef Svejk spune:

        Mai devreme sau mai târziu, Europa va înțekege că se află într-un conflict peviațăși pe moarte cu lumea musulamană, sau va pieri. Cu cât realizează asta mai târziu cu atât mai mari și mai cumplite vor fi suferințele și valurile de sânge.

        Dacă Europa va pieri, atunci discuția nu mai are sens.

        Dacă Europa va realiza că se luptă pentru propria supraviețuire nu va avea nici o problemă în a recunoaște faptul că se află în război. Iar în război nu ai nici o problemă în a izola și apoi deporta inamicul din interior. E foarte simplu.

        Barbarii care terorizează lumea civilizată reprezintă de fapt Islamul așa cum a fost croit de un pedofil epileptic acum peste 1300 de ani. Datoria fundamnetală a oricărui bun musulman e să lupte necontenit împotriva ne-musulmanilor. Să le cucerească teroitoriile prin orice mijloace, să-i convertească, supună sau ucidă, dacă primele doua variante nu funcțonează. Terorismul sinucigaș ismalic s-a născut în mintea profetului și a fost stimulat cu entuziasm de acesta. Sigur că pe atunci în loc de bombe se foloseau iatagane, topoare și arcuri cu săgeți, dar lumea a mai evoluat între timp…

        • Falstaff spune:

          Delir hranit cu ura si multa ignoranta! Generalizezi cu spume la tastatura :) Iti recomand mai multe infuziuni de musetel si verbina, si mai putin TV! Nu, nu-mi datorezi mimic, consultatia a fost gratuita. Acum, la somnic!

          • Yoda spune:

            Ca debitezi platitudini si aduca ca argumnte niste sofisme, asta este! Asta e parerea ta si esti liber sa ti-o exprimi. Dar te obliga cineva sa fii si grobian?

    • Klz spune:

      Alo, Mariusica! Vezi ca exista in tara asta o misterioasa zona numita Dobrogea, cu populatie aprox. 10% musulmana (30-50% in multe sate/comune) si in care se traieste in pace multuculturalista de sute de ani.

      Religii diferite, cultura diferita, traditii diferite.
      Daca mai adaugii machedonii si aia o gramada, alta cultura, alte traditii.
      Lipovenii sunt si ei mai “altfel”.

      Cum explici dumneata aceasta minune? Ok, exceptia intareste regula, dar unde este regula? Ideile preconcepute nu sunt reguli. :)

      • Josef Svejk spune:

        Chestia cu musulmanii e ca aia cu bomba atomică: E necesară o minimă masă critică pentru a se produce explozia. :P

        În Dobrogea nu s-a trăit deloc „în pace muticulturalistă de sute de ani”. Dimpotrivă. Până la 1878 musulamnii avea un statut prvilegiat față de nemusulmani (români sau bulgari) de care abuzau constant. Cel mai mărunt lefegiu al sultanului avea drept de viață și de moarte asupra „ghiaurilor”. După 1878 Dobrogea a fost timp de peste 40 de ani o zonă specială a României sub o administrați militară severă. Locuitorii nu aveau nici un fel de drepturi politice și cel puțin în primul deceniu armata folosea fără prea multe nazuri glonțul sau baioneta. Provincia pustie în care romanii erau sub 25% în 1878 a fost colonizată masiv cu veterani ai Războiului de Independență și apoi cu imigranți românfoni din Macedonia (machidonii) până ce balanța etnică s-a inversat. Abia atunci Dobrogea a fost împărțită pe județe devenind o zonă ca oricare alta a României.

      • Marius spune:

        Nu am idei preconcepute.
        Hai sa nu comparam Dobrogea (predominant etnie tatara, apoi turca) cu ceea ce se intampla in vestul Europei.
        Sora mea este plecata in Franta de 20 de ani. Anul trecut la liceul unde invata cei doi copii ai ei nu s-a mai permis sarbatorirea Craciunului, pe motiv de “ofensa” adusa colegilor musulmani.
        Cineva spunea de Singapore. Corect, dar in Singapore faci puscarie daca arunci gunoi pe jos.
        Ia spuneti-mi cine a comis atentatele din ultimii 25 de ani din Europa ? Vreun crestin, cumva ?
        Slabiciunea si aceasta cretinatate numita corectitudine politica a dus Europa unde este astazi.
        Din pacate Europa nu mai are de zeci de ani lideri politici.
        Repet – si nu ma poate convinge nimeni de contrariu – exista multiculturalism, dar acesta este posibil DOAR intre oameni cu religii cu doctrine asemanatoare. Islamul NU este religia pacii, fiind intemeiat de un pedofil criminal care propovaduia jihadul impotriva “necredinciosilor”. Si acum o sa vina unii sa-mi spuna ca pe vremea lui Mohamed era permis sexul cu fetite de 12 ani…
        Mai bine sa ne “bucuram” ca suntem o tara saraca si marginalizata, ca nu stiu cum ar reactiona aparatorii multiculturalismului daca maine la ora 9,30 ar exploda o bomba la statia de metrou Pipera…

        • Marius spune:

          A, si inca ceva “foarte” interesant. Ma invart in lumea medicala. Anul trecut colega de la radiologie primeste invitatie la un congres de profil din Suedia, desfasurat la inceput de decembrie. Invitatia se incheia cu urarea traditionala: “Sarbatori de sezon fericite”. A pastrat-o, daca nu credeti i-o cer si o pun aici scanata.
          Ia mergeti voi, dragi progresisti, in Arabia Saudita si cereti “multiculturalism”…

          • Falstaff spune:

            Faceti o greseala tipica celui care nu vrea sa inteleaga ca lumea nu se rezuma la ceea ce poate el intelege : aduceti exemple din ce ati auzit. Or, sunt mult mai multe necunoscute decat stiute, viata fiind in pic mai complexa decat pare…
            Niciodata, in istoria umanitatii, ura nu a invins ura! Barbaria teroristilor islamisti nu va inceta daca-i expulzati pe unii, sau pe toti, si nici daca-i gazati! Nu asa se lupta impotriva celor care nu pun niciun pret pe viata lor! Fiti logic!

        • KLZ spune:

          “Ia spuneti-mi cine a comis atentatele din ultimii 25 de ani din Europa ? Vreun crestin, cumva ?”

          Da, unchiul blond Breivik a macelarit vreo 70 de oameni, majoritatea copii.

          Islamul nu poate fi interzis, musulmanii nu pot fi “trimisi acasa”. Multiculturalismul exista, este o stare de fapt, nu vreau sa te conving, iti atrag doar atentia ca batii campii.

  6. neamtu tiganu spune:

    Traiesc in multiculti, dar traiesc de nevoie, rar, f. rar mi se pare amuzanta aceasta multi culti. Ma distreaza sa ascult muzica altfel, sa maninc chestii altfel, chiar sa vad si sa aud oameni altfel… dar cindva devine obositor atunci cind acest “altfel”, nu mai e altfel ci devine “prepoderent”.

    Am vazut un interviu dat de un turc traitor in Germania, paradoxal, era impotriva multi culti, cumva, zicea ca atita timp cit erau putini turci in Germania acestia invatau limba, se adaptau.

    Acum fiind atit de multi nici nu mai e vorba de multiculti ci de Turcia, au medici de lb. turca, muncesc la firme turcesti, au “biserici” turcesti, magazine turcesti, doar clima si mercedesurile au ramas nemtesti.

    Mi s-a facut pofta de varza acra cu ciolan, ca mici am mincat cit cuprinde la sf. de saptamina.

    • Perj Sanctificatu spune:

      Mai sus un pic eu bag cevapcici de la Lidl si flaki de la deli-ul polonez .
      Toti romanii si polonezii cu care am vorbit si iau in calcul intoarcerea acasa ( subiectul nu exista in forma asta acum 5 ani) spun acelasi lucru : multiculti pe de o parte cu tot ce inseamna el si frustrarea care te macina stiind ca degeaba esti cetatean model ,platitor de taxe ,respectand legea si aducand valoare comunitatii ,intotdeauna vei fi privit ca 3rd hand ( da,3rd ) si trebuie sa fii recunoscator ca ti se da ocazia sa platesti taxe ca sa stea acasa {autocensored} cu {autocensored } in fata geamului . Totodata este o sansa care ti se da sa platesti chirie 800 euro in timp ce {autocensored} primeste casa instant. Etc,etc,etc.
      Amanunt : cei mai pesimisti sunt cei cu copii la scoala si care au avut de a face cu sistemul medical.

      • neamtu tiganu spune:

        precizari:
        -nu intentionez sa ma intors “acasa”. De altfel aici e casa mea acum.
        -nu ma simt cetatean de rangul 3, poate doar in sensul in care nu sunt discriminat pozitiv.
        -scoala e inca f. buna, desigur trebuie sa fi atent sa gasesti o scoala cu cojones. De ex. in Bayern, la nepoata-mea, o invatatoare a avut curajul sa lase repetent un copil in clasa doua deoarece nu stia germana.
        -e adevarat, sistemul medical s-a deteriorat masiv. Eu mi-am facut niste analize in Romania, la clinica cu plata!

  7. Decebal spune:

    Intr-un sat din Maramures, in care toata lumea isi tine portile deschise si usile neincuiate (da, mai exista asa ceva!), am intrebat-o pe o localnica (nascuta si crescuta acolo) daca la ei se fura. Si a zis, foarte natural, “La noi nu se fura, ca noi n-avem tigani.” Bineinteles, afirmatia osencei e jignitoare pentru etnia roma si condamnabila. Dar, oare, chiar putem sa o condamnam pe oșeancă fiindca gandeste asa? Ea se cunoaste, de cand lumea, cu vecinii si consatenii ei, n-ar fura de la ei si stie ca nici ei n-ar fura de la ea. Pe de alta parte, in satul respectiv sunt si “venetici” care s-au integrat si au fost acceptati. Cum spunea femeia, “avem aici si-un francez” (care si-a cumparat o casa si s-a stabilit acolo). Si sunt convins ca, chiar daca “veneticii” sunt priviti cu reticenta, la inceput, in masura in care dovedesc (prin fapte) ca sunt oameni de isprava, vor fi acceptati, acolo si oriunde. Iar peste 2-3 generatii, vor putea fi “de-acolo”.

    Referitor la mainstream -ul “jurnalismului” romanesc, atata vreme cat romanii de rand sunt reticenti fata de emigranti, “jurnalistii” manevrati politic nu vor ataca subiectul educarii populatiei intru multiculturalism.
    Daca partidele aflate la putere au tot strigat (mai mult sau mai putin mascat) “noi suntem romani, sa nu ne invete strainii ce avem de facut”, ar fi de mirare sa se dezghete multiculturalismul, in Romania. In plus, tot vedem pe la televizor ca statele “multiculturale” isi numara mortii, dupa tot felul de atentate.

    Intre oamenii simpli, in Romania, cred ca exista o tendinta subconstienta de a nu accepta minoritatile prea “galagioase” (fie ele etnice, sexuale, culturale etc.). Si, poate, nu e nimic altceva la mijloc, decat “common sense”…

    In satul maramuresean despre care vorbeam, as vedea integrandu-se cateva familii de refugiati sirieni (de exemplu), dar nu cred ca s-ar putea construi, peste 3-4 generatii, o geamie, langa biserica din lemn de secol XVI… Iar o parada “gay”, cred ca s-ar lasa cel putin cu “huo”, acolo… Asa ca as zice ca multiculturalismul asta nu-i chiar culoare pura, are si el nuante (unele mai naturale si mai usor de acceptat, iar altele mai stridente si mai greu digerabile).

    Sper sa nu fie considerat “hate speech”, ce am scris eu, aici.

    • bugsy spune:

      excelent! felicitari!

    • Franciscus Baconius spune:

      Exact asta spune și autorul. Dacă încă ne găsim reperele în lumea satului și înțelepciunea babei sau încercăm și noi să ne integrăm în civilizație și să căutăm sursa adevărului folosind metoda științifică.

      • Decebal spune:

        @ Franciscus Baconius

        Hmmm… Chiar daca nu e “cool” sau “civilizat”, eu cred in bunul simt al omului simplu si in intelepciunea populara. Ceea ce e universal valabil rezista la testul timpului, indiferent de oranduiri, cutume si “political correctness”.
        Capete incoronate din “lumea civilizata” cauta si lauda lumea satului romanesc. Inseamna si asta ceva… “Lumea civilizata” nu are raspuns la toate intrebarile… castrarea ideologica si inregimentarea spiritului aduc o anumita ordine, dar nu rezolva problemele reale.

        Cand e vorba de “common sense”, oricand voi opta pentru reperele lumii curate a satului, in favoarea reperelor strigate si/sau impuse de lideri de opinie vremelnici. E vorba de alegere personala si, din fericire, inca putem face alegeri personale. Si dumneavoastra si eu.

  8. Perj Sanctificatu spune:

    Superb articol , sintetizeaza esenta intelectualului romanesc intr-o maniera unica.
    Zicea cineva ca trebuie sa cunosti trecutul pentru a intelege prezentul. In haznaua actuala se intampla si invers : vazand prezentul am reusit sa inteleg ( the horror…the horror…) trecutul , crimele de neimaginat , atrocitatile en masse etc.
    Hai sa raspund la ultimul paragraf : solutia exista . Se numeste aplicarea legii ,no more ,no less .No martial law , nu masuri speciale,nu addendum ,nu situatii special . Just the fckg law. Legile existente .Atat .
    Cat timp pedepsele sunt gen admonestare *~* ,cat timp se trec cu vederea ilegatile comise *~* ,cat timp pedepsele sunt drastic reduse in cazuri grave pe baza originii cetateanului *~* nu se va merge decat din rau in mai rau.
    Alta greseala ar fi sa nu identificam cauzele . Da, eu cred ca intelectualii sunt de vina ( nici nu am mai folosit ghilimele , e tardiv si tot aia e) . 100% .Si de aceea am inteles trecutul.

    pese: “legenda arabului”…legenda? Am 3 pe strada !!!!!!!!!!!!!!

    Legenda :
    *~* – Da ,stiu , nu crede nimeni ,am auzit dar nu imi vine sa cred ca se intampla asa ceva ,este dovedit stiintific ca in vestul civilizat nimeni nu arunca chistoace pe jos ,nu este mizerie ,legea se aplica,toti sunt egali in fata legii , amenzile sunt usturatoare .

    • Victor spune:

      Perfect de acord. Ceea ce s-ar putea traduce prin incapacitatea noastra ca si popor sa avem incredere in “The Rule of Law” sau mai romanescului: stat de drept. S-ar putea ca frica noastra de “Strain” sa vina tocmai din neincrederea noastra, ca popor, in potentialul statului de a ne garanta drepturile si libertatile.

      Cat despre cei care arunca in toate directiile cu cuvinte de genul “neo-marxism” cultural in speranta unei asocieri extrem de fortate intre ororile comunismului si actuala situatie a occidentului. Doresc sa le aduc aminte de prigoana eterna a “Celuilalt”/”A dusmanului de clasa” a fost unul din stalpii de rezistenta a regimurilor comuniste. Articolul 200 a fost folosit de regimul comunist pentru a persecuta comunitatea gay din Romania incepand cu anul 1968.

  9. R.A.Muresan spune:

    Asteptam de mult timp asemenea clarificari. Textul e scris in verva, se vede din numeroasele scapari, toate insa minore in comparatie cu magnitudinea ideilor. Vor fi destui tentati sa neglijeze ideile in detrimentul corectitudinii gramaticale, dar aceia se vor eschiva de la dialog tocmai fiindca asta le e strategia — in fapt, asta va functiona probabil ca o prima selectie a celor cu-adevarat interesati de discutie.
    Daca traim intr-o societate normala, acesta ar trebui sa fie inceputul unor polemici culturale de amploare in societatea romaneasca: asadar, avem un veritabil test la indemina, care ne ve arata relativ repede cit de normali sintem.
    Articolul e exceptional desi se refera la problemele curente dar nerezolvate ale culturii noastre si pe care ne-am obisnuit deja sa le trecem cu vederea. Nu ma entuziasmeaza neaparat faptul ca articolul vine in intimpinarea perspectivei proprii asupra chestiunilor multiculturale sau religioase ci mai ales sagacitatea, umanismul, caldura dar si curajul dedicate acestora.
    Simt si eu nevoia unor completari, dar ele nu sint importante: sint mult mai curios sa le citesc pe (cele) ale celorlalti.

    • Franciscus Baconius spune:

      Citindu-le, cred că vă puteți convinge o dată în plus de acuratețea stării de fapt referitoare la societatea românească, prezentată de autorul articolului. Românul încă își găsește înțelepciunea lui, unică și de necontestat, în cruci, icoane și vorbe de duh ale babelor de la țară.

  10. Stefan Bragarea spune:

    Domule Maci – o rugăminte – definiți multiculturalitatea…
    Altfel spus, fiți optimist, lucrurile se vor rezolva în timp și prin obișnuință.

  11. Cosmin spune:

    Ok, multiculturalism să fie, primesc. Dar cu o condiție: toată lumea, indiferent de religie, rasă, etnie, tradiții, etc. să respecte un set comun de reguli de conviețuire într-un stat secular. Nu poți să ai o societate multiculti atunci când fiecare individ se așteaptă ca oamenii din jur să-i știe și să-i respecte obiceiurile și prejudecățile cu care a venit el de acasă. Nu poți să vii într-o țară europeană, proaspăt salvat de către infideli din apele Mediteranei, și să te apuci să le spui locuitorilor din acea țară că nu au voie să-l deseneze pe warlordu tău preferat, că femeile tale trebuie musai să poate văluri la școală și că te-ai săturat de manuale cu Peppa the Pig.

    (Iar drepturile minorităților sexuale nu cred că au ce căuta în discuția despre multiculturalism, acolo e altă mâncare de pește.)

    • cetatean european spune:

      Yep…setul comun de reguli este esential pentru functionarea unei societati; orice nou-venit trebuie mai intai sa le stie si sa le practice inainte de a incerca sa le schimbe cu argumente si dovezi
      …minoritatile sexuale si multiculturalismul sunt lucruri diferite
      …autorul pune in antiteza multiculturalismul (in numele modernitatii si al unui eventual progres social) cu traditionalismul cultural (in Europa traditia este majoritar crestina) insa conditioneaza multiculturalismul de promovarea altor traditii, chiar mai stricte si anti-progresiste (musulmane, etc) in defavoarea celei existente….
      In fine…istoria arata clar faptul ca exista consecinte nebanuite atunci cand se incearca desfiintarea principiilor etice pentru a “revolutiona” societatea: incercarea lui Nietzche de a inlocui Decalogul iudeo-crestin cu un nou tip de gandire (ubermensch) a fost speculat de national-socialisti pentru a justifica orori de neimaginat, dupa ce in numele promovarii justitiei sociale (si declarand religia o problema) comunismul stalinist a omorat milioane de oameni (infometarea taranilor ucrainieni, “epurari” ideologice, etc) ….
      …deci e nevoie de un set de reguli care sa includa etica Decalogului (ca sa nu reinventam roata), si aplicabile tuturor, iar cei care vor sa conduca trebuie sa fie exemple, nu exceptii de la regula

  12. Yoda spune:

    Ca sa raspund la intrebare, eu sunt foarte anti-multicultural. Acum am si eu o intrebare: dumeavoastra cum ganditi sa rezolvati problema “muslimi vs. LGBTQI” si “muslimi vs. feminism”?

  13. Charles Martel spune:

    ar fi ok multiculturalismul asta daca toate culturile l-ar privi la fel…insa atata timp cat oa numita cultura, care se mai revendica si religia pacii, vede in mutliculi doar o etapa pe drumul spre eliminarea celorlalte culturi, o etapa necesara doar pana la consolidarea pe teritoriul european a comunitatii respective pana va fi suficient de numeroasa ca s apoata prelua conducerea asupra celorlalalti, moment in care nu va mai fi nevoie d emulticulti si toleranta, cum puteti avea pretentia sa acceptam ca pe ceva bun acest fenomen? si da, avem tot dreptul sa ne simtitm frustrati de atitudinea occidentului, atata timp cat suntem discrimanti pe fata (in ciuda retoricii oficiale antidiscrimanare) in comparatie cu ivadatorii non europeni, mai ales ca noi nu ne-am dus acolo nici sa ii clacam cu camionul, nici sa ii aruncam in aer si nici sa le impunem religia noastra…de fapt, probabil ca asta era greseala, daca am fi procedta asa, nu ar mai fia vut nimeni curaj sa zica nimic, indiferent ce faceam…a fi multiculti nu isneamna a fi de acord cu propria exterminare ca populatie si cultura/religie, asa cum se intampla acum in europa cu albii/crestinii/evreii…asta insemana doar lasitate

    • stef spune:

      mai citeste un pic articolul, daca nu esti lamurit, uita-te un pic peste istorie (sa zicem, de pe la 1500-1600 incoace) si vezi cine s-a dus peste cine, cam pe unde se intindea imperiul britanic, sau ala francez, sa nu zic de spanioli si olandezi) si apoi o sa vezi cine unde s-a dus si ce a impus ;)

      • Sapho spune:

        Ba mai pune matale mana pe carte si mergi la perioada 632 (Abu Bakr) – 732 (Poitiers) ca sa iei la cunostiinta cine a venit peste cine. Este inceputul Djihadului, insemnand totul trecut prin foc si sabie, islamizare fortata, tot tacamul.

    • Yoda spune:

      Exact ca si juvetele din filmulet, si eu cred ca “multiculti” ma face sa ma simt extrem de inconfortabil, deci nu sunt de acord cu el. Si sunt de acord si cu asertiunea: “to be inclusive, you must exclude things you don’t like”. Exact asta fac si eu, exclud lucrurile care nu-mi plac, deci sunt un “inclusivist”.

      Ura! Traiasca tortura logicii! Kafka si Orwell sunt niste genii! (In ultima propozitie sunt serios).

  14. Kurt spune:

    Ce sărbătorim 1918/1919 – 2018/ 2019? Declarația de la Alba Iulia 1918 ca un proiect de „incluziune” îndrăzneț (30 % minorități 1919 în România Mare) şi promițător sau proiectul de „excluziune” în cei 50 de ani 1939- 1989 de descriminare (Legea Românizare 1941 Antonescu, expropierea, deportarea şi eliminarea cetățenilor evrei), eliminare (vînzarea pentru dolari a cetățenilor evrei, saşi, şvabi în naționalcomunismul ceauşist) şi atacul asupra cetățenilor țării de către administrația politică a statului? Istoria e istorie şi nimic altceva. Life is life.

    … „… Nu ştiu alţii cum sunt, însă mie unuia – în măsura în care mă raportez la ceea ce văd în media (mai ales în cea online) – mi se pare că discursul mainstream din Romania nu e câtuşi de puţin cel multicultural, ci, dimpotrivă, cel anti-multicultural…. „….

    Calendarul cultural european e favorabil României: e țara oaspete la Buchmesse Leipzig în martie 2018 şi TM2021, cu Timişoara ca capitala culturală a UE27. Cîte limbi literare sunt de găsit în cei 800 de ani în orasele ardelene, Braşov, Cluj, Sibiu? Care literatură e literatura în România? Numai într-o singură limbă (Leagănul respirației 2009) cum e practicat de Nicolae M. & revista România literară de ca. 50 de ani?

    Bunul simț şi politețea sunt ”brandul” cetățenilor români (nu au nevoie de indicații pretioase sau „legi- norme”) care sunt obişnuiți cu buna vecinătate cu locuitorii țării care au limba lor maternă &literară proprie. E admirabil, cum scrie doamna Nora Iuga despre Joachim Wittstock. Traducerile lui Gerhardt Csejka ( redactor la Bucureşti Neue Literatur- Frankfurt, azi Berlin), Ernest Wichner, Aescht, etc au contribuit mult la cunoaşterea literaturii române contemporane în UE &lume. Mulți scriitori contemporani din România sunt traduşi în limbile literare ale continentului, sunt cunoscuți în UE &lume. Ei (filmul românesc, arta, cultura, literatura în mai multe limbi literare) sunt fruntea țării.

    Scandalurile din spațiul public românesc, vorbele agresive sau discriminatorii după eliberarea sîngeroasă 1989, sunt mai uşor de suportat decît cenzura, vidul şi tăcerea în sfera publică 1939- 1989 românească.

    Cred că e minunat azi pentru că se poate vorbi despre orice şi să se poate exprima spontan necenzurat orice. Liberatea cuvîntului e un criteriu suprem în democrație. Nu trebuie să mă opresc la cuvinte urîte sau păreri aiurea. Vorbe fără fapte nu prea contează, sunt numai vorbe.

    … .. Cât despre dușmanii multiculturalismului (în orice variantă a lui) eu unul m-am plictisit să-i aud repetând (sau doar sugerând) mereu că multiculturalismul a sfârşit într-un blocaj.. „…

    In marile oraşe ale lumii (NY pînă la 600 limbi) libere se vorbesc sute de limbi. Londra e un oraş cu locuitori politicoşi şi amabili (primarul de azi al Londrei e copil de imigrant din Pakistan,vezi cum întră Londonezii în autobuz sau metrou.. în comparație cu Bucuresştenii…?… ). Autorul va primi sprijin „european- multicultural” din partea gazdelor & vizitatorilor la Buchmesse Leipzig 2018 şi TM2021. Dezbaterile politice controverse sunt normalitatea mult aşteptată în democrație. Faptele se cîntăresc după legile stabilite în parlament, legi care se pot schimba democratic la o nouă încercare.

    România europeană 1989- 2007-2017 e la a doua şansă ca partener în UE & lumea liberă. E a doua şansă pentru spiritul civic dezlănțuit 1989, pentru societatea civică românească şi pentru generația tînără în era digitală fără „limesuri- granițe”. Generația internet- smartfone- facebook de azi nu are nimic comun cu generațiile anterioare ( … 170.000 copii orfani erau 1989 în casele de copii ale statului naționalcomunist .. handicapați cum scria 1989 presa continentului.. ), cu bunicii şi părinții (fără telefon) oprimați şi cenzurati în secolul 20. Cultura, arta, ştiinta, tehnica din patrimoniul universal are mai mult de oferit decît certurile şi părerile politice anti-multiculturale. Cine cunoaşte două limbi are patru ochi….

    Shine your light,
    Light up you city.

    • Josef Svejk spune:

      Iar va revarsati gargara fada si stupida a propagandei maghiare. Va iau din nou pe puncte pentru ca pareti a prinde greu si a scapa usor:

      1. Declaratia de la Alba Iulia contine intr-adevar dezideratul autonomiei etnice pentru toate entitatile nationale din Transilvania. Numai ca in acelasi timp Transilvania se unea cu Regatul Romaniei ce era un stat national unitar si omogen. Iar Romania nu si-a luat niciodata NICI UN FEL DE ANGAJAMENT fata de nici una din provinciile ce s-au unit cu ea: Basarabia, Bucovina, Transilvania si Banat. In dezbaterile legate de adoptarea Constitutiei de la 1923 partidul romanilor din Transilvania a lui Iuliu Maniu a militat intr-adevar pentru un statut special al minoritatilor etnice transilvane si pentru o forma de autonomie a Transilvaniei in cadrul Romaniei. Numai ca majoritatea locuitorilor Romaniei a decis in mod democratic mentinerea caracterului de stat national si unitar. Care stat a respectat minoritatile la un standard mai ridicat decat al oricarui din vecinii sai si in cea mai mare parte a timpului mult peste standardele europene. Spre comparatie minoritatile din Ungaria s-au redus de la ~ 10% in 1920 la sub 2% in zilele noastre, in timp ce procentul maghiarilor din Romania, Serbia si Slovacia a ramas relativ constant in aceeasi perioada.

      2. Astazi, cu toate pacatele ei, Romania are standarde de protectie a minoritatilor nationale mult mai ridicate decat cele europene si in mod cert mult mai ridicate ca cele din SUA, Germania si Franta. Turcii din Germania ce cred ca sunt un procent mai ridicat sau macar egal cu cel al maghiarilor din Romania nu au dreptul nicim macar la scoli elementare in limba turca. Cu toate ca atat Erdogan cat si reprezentantii minoritatii turce din Germania au cerut asta in mod repetat autoritatilor germane. In Franta nu exista picior de scoala publica in limba germana, cu toate ca in Alsacia si Lorena traiesc inca destul de multi germani neasimilati. La fel in SUA, ce au o minoritate hispanica semnificativa, nu stiu sa existe scoli de stat in limba spaniola. Mai mult un candidat la Congress, care a adus o trupa de marriachi sa cante printre altele imnul american in limba spaniola la un meeting electroal dintr-o zona locuita de hispanici a fost practic linsat de media din ambele parti ale spectrului politic si s-a rertras spasit din cursa :P . Chiar nu pricep de ce e o astfel de problema cantarea imnului SUA in spaniola. Nu cred ca pe un roman l-ar deranja prea tare daca cineva ar canta imnul Romaniei in maghiara, bulgara sau japoneza :D

      3. Da in 1941 Romania impus o legislatie rasiala in efect pana in 1944. Evreii de pe teritoriul romanesc au fost exclusi din functiile publice, din universitati, si si-au pierdut afacerile, care in efect au fost preluate nominal de romani, ramanand de facto in administratia vechilor proprietari. Tatal fostului prim-ministru Nastase a fost unul din acesti proprietari de paie ce acoperea cu numele sau de ofiter de artilerie antiaeriana mai multe afaceri evreiesti. E intr-adevar un episod jenant al istoriei romane. Dar cel putin evreii de pe teritoriul neocupat al Romaniei nu au fost trrimisi in masa la Auschwitz, asa cum a fost de exemplu soarta gorsului evreilor din Ungaria in primavara lui 1944. Evreii romani au supravietuit razboiului pentru a forma (pana la venirea masiva a evreilor rusi din anii ’90) un sfert din populatia Israelului.

  15. Nordwind spune:

    Domnule Maci, va multumesc pentru acest text. Este admirabil ca voci ca a dumneavoastra inca mai exista in spatiul public.

  16. Bogdan spune:

    In fiecare luna sunt 2-3 atentate .Daca nu la Londra, la Madrid.Daca nu la Paris, la Berlin.Milano, Bruxelles,Amsterdam,Stockholm,etc.Franta,Marea Britanie au deja 10% din populatie islamica.Nu ar fi nimic asta daca 10% din acestia deci 1% din total nu ar avea tendinta sa se radocalizeze.Adica sa ceara legea islamica si moartea necredinciosilor prin orice mijloace(grenade,camioane, mitraliere pana acum, arme chimice si nucleare urmeaza.Ce iti spune ratiunea cand aceasta minoritate de 10% are de 3 ori natalitatea peste medie si acestia continua sa vina?Cand cei 1% vor deveni 5% vei mai putea iesi din casa?Cat de bine a fost in Liban pana sa se schimbe proportia confesionala isi mai aminteste cineva?Ori de cate ori incepe o revolutie in Orientul Mijlociu, apludata fireste in numele libertatii, tot ca stat islamic sfarseste.Ca doar aia vor sa lupte pana la moarte.Ca asa e in Orient, orice confruntare e deja razboi.Iar in razboi castiga cei mai pregatiti sa moara si sa omoare.Asa va fi si aici.Sau nu?Ce ne spune ratiunea?Ce vor face americanii daca ii mai loveste un 11 Septembrie?Alo, ratiunea?

  17. dbdb spune:

    Foarte bun articol. Comentariile insa sunt praf, majoritatea arata ca respectivii comentatori n-au citit mai mult decat titlul si poate, un paragraf, max. doua. Heeelooo, dragi comentatori reactivi si pasiv-agresivi, raspunsurile si clarificarile sunt in textul articolului, nu in capul vostru. capul vostru produce rebuturi, din pacate. Un singur comentariu pertinent la articol, cel al “sanctificatului”. Raspunsul lui e insa tributar unei intelegeri limitate a sistemului de pe la noi – legea o facem, de cele mai multe ori, noi, romanii, aceeasi indivizi care compunem societatea si nu niste elite intelectuale sau profesionale care se apropie ca nivel de intelegere a problemelor moderne de lumea civilizata, unde se intorc situatiile pe toate fetele, inainte sa “taie” o data, asa ca legea e cum e societatea, de cele mai multe ori, proasta. De aia e bine ca, fiind in UE, gandirea generala a legislatiei s-a mutat mai la vest decat Bucuresti sau chiar Timisoara- Arad-Oradea. 50 de ani de inchidere si paralizie mintala nu ne fac bine la gandire si au colmatat si mintile generatiilor care n-au trait niciodata in comunism. Mai rau e ca nu doar aia 50 de ani is de vina, ci alte sute de ani de obscurantism national – cum ii spune autorul, “ghettou etnic compact”. Avantajul de pana acum era ca marginalii gandirii macar nu ieseau in fata sa se exprime, sa ne impartaseasca din imbacseala mintii lor. Acum au cum si o fac, toti au cate ceva de spus si se simt intariti de “multiculturalism” sa se exprime, acelasi multiculturalism pe care-l infiereaza la altii, al lor ar trebui sa le fie respectat.

    • Yoda spune:

      E bine ca daca tu nu poti gandi cu minticica ta sa ii lasi pe altii sa gandeasca in locul tau si sa delegi aceasta sarcina extrem de dificila acelor asa-zise elite. Lasa-i insa pe cei care prefera sa gandeasca cu propriul creier sa o faca.

  18. Josef Svejk spune:

    Multiculturaism: Povești pentu căței :P . Cel puțin pe malul ăsta al Atlanticului. Foarte mulți oameni (se împuținează dramatic în vremea Donaldului) obișnuiau să bage mare gargară politici corectă și povești lacrimogene despre minorități, dar în același timp locuiesc în comunități „protejate” unde picior de minoritar din ăsta (rasial sau sexual) nu poate să-și cumpere nici măcar o cușcă de câine. Treaba funcționează cam așa: Rezidenții formează o asociație și se angajează contractual să respecte câte reguli simple. Printre ele una esențială: Asociația are drept de preempțiune la cumpărarea oricărei proprietăți din zonă. Astfel vreau să-mi vând casa. Dacă cineva imi face o ofertă scrisă de $600000 pentru o casă ce nu face nici $500000, trebuie să dau oferta asociației și să-i las 5 zile lucrătoare de reflecție (așa e în zona mea). Timp în care o firmă de detectivi particulari va afla cam totul despre ofertant. Dacă aceasta consideră cumpărătorul prezumptiv indezirabil pentru comunitate (negru, cuplu de homosexuali, mexican de primă generație, fost pușcăriaș, etc.) îmi cumpără casa la exact prețul din orfertă, peste nivelul pieței.

    Cam toți politicienii „progresiști”, ce bagă mare cu integrarea etc. etc. etc. locuiesc în astfel de comunități (Inclusiv Hillary & Bill Clinton), mai puțin Trump (Manhattan) și Obama ce a locuit mult timp în getto-ul din South Chicago, dar care acum a reușit să se mute cu chirie într-o zonă albă exclusivistă din Washingron DC :D Nu e vorba de rasism ci de pragmatism. Un district școlar unde albii reprezintă mai puțin de 80% e în general unul slab. Calitatea școlilor e un criteriu de bază la cumpărarea unei case, pentru că aici familiile chiar au copii. Iar oamenii sunt dispuși să plătească dublu sau uneori chiar triplu pentru asta. Iar apoi pentru a-și apăra valoare proprietății îi țin pe indezirabili la distanță. Nothing personal, just business. Din același motiv complexele cu locuințe de închiriat primesc autorizații de construcție limitate ca număr – Indezirabili nu pot fi opriți să se mute cu chirie.

    Iar evoluția moravurilor mai merge și în sens invers. Un singur exemplu ce a proocat oareacre vâlvă aici dar a fost trecut strategic sub tăcere de presa politic-corectă din Europa. Săptămâna trecută s-au produs alegeri parțiale pentru Congress-ul federal în Montana. Statul cred că mai are și acum sub un milion de locuitori și dă un singur Congressman. În toamnă democrații au câștigat la limită postul de guvernator însă au pierdut la scor cel pentru Congress. Congressman-ul de Montana a acceptat un post în cabinetul lui Trump deci locul său din Congress a fost pus la bătaie. Candidatul republican ce a pierdut cursa guvernatrială (Greg Gianforte) în 2016 a devenit cndidatul oficial la locul din Congress al Montanei. Valuri de parale, haite celebrități de la Hollywood și din sport (ce habar nu aveau unde e Montana pe hartă :P ), căpetenii socialiste în frunte cu Bernie Sanders au năvălit asupra pașnicei Monatane. Munți de dejecții & nesfârșite provocări au fost arucate asupra lui Gianforte (rasist, homofob, bigot, islamofob, necredincios în încălzirea globală, you name it :P ) . Totul a culminat cu preziua alegerilor în care un culturnic de la „The Guardian” îi băga pur și simplu telefonu/reportofonul în gură lui Gianforte întrebând-ul repetat și strident dacă e gata să omoare copii săraci susținând anularea Obamcare. Gianforte și-a pierdut cumpătul și a dat cu culturnicul de pământ spărgându-i ochelarii și zbierând isteric „Get the hell out of here!”. Sheriff-ul local l-a pus pe Gianforte sub acuzare pentru agresiune fizică. Era exact ce voia Agitptopul. Episodul a umplut media mainstream națională și locală până la închiderea urnelor. Milioane de dolari au fost plătiți imediat tuturor posturilor de radio locale ca să difuzeze episodul la nesfârșit ca publicitate. Totul a fost în zadar. Gianforte a câștigt alegerile la un scor confortabil. Ceva ce ar fi fost de nemagnat acum câteva luni. Și sincer nimeni nu-i mai dădea lui Gianforte nici o șansă după eipsodul cu culturnicul. Cu toate astea se pare că scârba față de corectitudinea politică și susținătorii ei a învins chiar și în pașnica și cuvincioasa Montană…

    • Franciscus Baconius spune:

      Ne scufundăm din nou în mocirla lumii creaționiste. Pământul nu mai e rotund, toate astrele se învârt în jurul său și toată lumea e creată de dumnezeul creștin. Toate credințele false sunt adevărate pentru că cei care le susțin sunt aleși democratic. Cimpanzeul ăsta creaționist, a fost ales nu pentru că s-a săturat lumea de politically corectness, ci pentru că valorile și adevărul au devenit chestiuni relative, sacrificate pe altarul prejudecăților și credințelor ”milenare”. Avem și noi pe aici unii care votează la fel indiferent că sunt violați constant în drepturi și interese. La noi se numesc pesedisti.

  19. adi spune:

    Mos Ion Roata :
    In gospodarie ai nevoie de vaca pentru lapte, de caine pentru paza ,de copil sa duca vaca la pasune, de nevasta sa faca mancare…..
    In tara : ai nevoie de evreu sa organizeze comertul, de german sa organizeze productia, de ungur si roman sa duca greul muncii….. fiecare etnie contribuie cu cultura proprie la bunul mers al tarii pantru o viata mai buna.Asta e multiculturalismul.
    Daca esti nationalist ocupat cu epurari si curatire spirituala vei obtine cea ce avem acum. E bine ? E rau ? Nu stiu, dar prefer multiculturalismul….

  20. Adi spune:

    “Despre ce e vorba? Mai înainte de toate de dislocarea unei întregi lumi: aceea a rurarului şi a micilor oraşe. Odată cu acestea pier tradiţii, rituri şi gesturi care vin de la începutul Evului Mediu. Părăsindu-le, tinerii nu iau cu ei decât speranţa unei vieţi mai bune. A unei vieţi în care au şansa de a lucra altfel (muncile tradiţionale – oricât le-am idealiza – sunt, cel mai adesea, nişte corvezi), de a câştiga altfel (căci lucrul pământului sau cel în micul atelier familial e slab retribuit), de a trăi altfel (căci viaţa semi-rurală e departe de prosperitatea pe care o cunosc marile oraşe în les trentes glorieuses) şi de a se distra altfel, inclusiv profitând masiv de nou-descoperita pilulă anticoncepţională … Mai adăugaţi un lucru: pentru a orienta acest masiv proces al urbanizării, statele occidentale deschid în epocă porţile învăţământului superior (care avusese anterior un statut elitar) şi crează o masă semnificativă de proletariat intelectual care s-a descoperit foarte repede declasat în raport cu predecesorii săi …”.
    Foarte corecta analiza, dar trebuia sa adaugati si faptul ca, de la un anumit moment, cei care paraseau lumea ruralului si a micilor orase erau tocmai cei nedispusi sa mai munceasca pamantul si/sau in mici firme familiale si sa prezentati si nefericita solutie gasita de state pentru asigurarea locurilor de munca pentru aceasta masa de noi veniti: functionarii bugetari. Si continuarea, intr-o spirala halucinanta (si care pare de neoprit) mai multe locuri in universitati, mai multe cadre didactice, mai multi absolventi, mai multe locuri de munca pentru care se cer studii “superioare” (nu doar ca functionari, ci chiar in multinationale), desi in urma cu o generatie cerintele acelor posturi erau satisfacute cu prisosinta de absolventii de liceu (evident ca acestia cu studii “superioare” nu mai accepta munca campului sau in mici firme), cresterea duratei “studiilor”. Asa ca acum, mai ales cu fantasticul progres al tehnologiilor, avem o masa de dezradacinati, care vin de niciunde si se duc nicaieri, care, nemaiavand o baza solida nu mai inteleg nimic din lumea asta si nemaintelegerea ii duce la concluzia ca e rea si trebuie schimbata. Asa a mai aparut un debuseu: activismul si progresismul pentru orice cauza, salvarea a orice si a oricui, mai putin a propriilor lor vieti.

  21. Bogdanel spune:

    Eu sunt extrem de anti-multicultural.

    Ideea articolului, daca am inteles eu bine e ca schimbare trebuie primita cu bratele deschise si cei care i se opun sunt niste defazati cu o copilarie psihanalizabila. Cine nu se adapteaza pierde trenul istoriei – parc-am mai auzit asta. Schimbarea pare a avea automat concotatie pozitiva. Noul Ariel spala intotdeauna mai eficient. Pai si fabricile de diplome, doctoratele plagiate, scoala care produce sistematic tampiti sunt, “un dat al lumii noastre”, a tranzitiei O schimbare. Nu inteleg atunci de ce atata crispare din partea unora pe subiect. Panta rhei, totul curge.

    In mod ironic autorul nu pare sa sesizeze ca modul in care prezinta schimbarea – ca un fel de fatalitate stihiala careia trebuie sa i te pliezi – cam intra in contradictie cu ethosul activist ce transpare din randurile:

    “Un spirit mai rece şi mai detaşat ar putea spune că această mentalitate e şi ea o dovadă a faptului că nu suntem obişnuiţi a fi actorii istoriei, cei care-i imprimă dinamica, ci – dimpotrivă – cei ce-i îndură pasiv capriciile”

    Sau numai pe schimbarea in acord cu mersul istoriei trebuie sa ne pliem, pe schimbarea “buna”? Si asta suna cunoscut. Ieri erau fortele istoriei care faureau proletariatul, astazi poate cele care promoveaza agenda LGBT (de exemplu)?

    Cateva observatii aleatorii de final:

    1. Trump a fost ales tocmai de cei care s-au saturat de corectitudinea politica. Si de elitele universitare si mediatice marxistoide, de clownii de la Hollywood toti multimilionari si toti socialisti, de mesajul ca daca esti alb, crestin, mascul si heterosexual esti automat de vina.

    2. Silogismul “Romanii au fugit de comunism inainte de ’89 in Canda si America, ergo corectitudinea politica nu exista (sau daca exista e ceva benign)” e de un comic nebun. Incerc sa nu fiu foarte ironic dar singura comparatie care-mi trece prin cap suna cam asa: “Urmarita de cinci dobermani furiosi, victima s.a aruncat in apele reci ale lacului. Deci, este clar ca apa rece nu produce nici un disconfort corpului uman”.

    3. Un mic test pentru a verifica realitatea CP: tastati pe Google “black pride”, “asian pride”, “gay pride” si “white pride”. Una dintre definitii face nota stridenta. Ghiciti care! ;)

  22. Mihnea Stangescu spune:

    Se vede ca faceti parte din traditia universitara romaneasca. Aruncati cu pagini de text fara mila in cititori, bogate in opinii, rememorari istorice dar sarace in argumente.

    ” însă mă îndoiesc că cele mai liberale ţări ale timpurilor recente au căzut în despotism, fie el şi cel soft, al newspeech-ului toleranţei” – Pai ca romanul sadea, de ce sa-i credeti pe cei care se lovesc in mod direct de problema, la sursa ei. Stiti dumneavoastra mai bine, nu, ca doar sunteti lector universitar!

    Ca un fost student in USA care s-a intors in tara, tin sa va informez ca nu mai e la moda sa spuneti “pro-LGTB”, care de fapt era chiar LGBT si nu LGTB (contrar aparentelor este o distinctie importanta), acum s-a avansat la LGBTQIA adica s-au adaugat categoriile Queer, Intersex, Asexual.

    De fapt, vorbim de mult mai mult decat atat, conform doctrinei “progressive”, “gender is a social construct”, nu mai avem doar 2 sexe ce reprezinta (cu niste foarte rare si insignifiante exceptii) realitatea biologica, nu, acum avem un “gender spectrum” pe care te poti identifica in moduri care nu au legatura cu realitatea biologica. Uitati aici o lista, evident temporara, cred ca ne apropiem de 100 de different genders acuma:
    http://thepbhscloset.weebly.com/a-list-of-genders–sexualities-and-their-definitions.html

    Lista aceasta de termeni nu este aleatorie deoarece in Canada, conform legii Bill C-16 trecuta in acest an, exista curti speciale anti-discriminare care te pot condamna daca refuzi sa te adresezi unei persoane care se identifica cu unul din aceste genuri sexuale cu pronumele preferate de aceasta. Pentru ca, bineinteles, avem si pronume inventate asociate acestor gender identities (ze, zer, etc.)

    Asociate acestor noi identitati sunt niste discutii filozofice extrem de importante, precum la ce baie publica au voie sa mearga diversele varietati de Trans-gender. Conteaza prezentarea lor exterioara sau ii credem pe cuvant ca se identifica a fi un sex chiar si daca arata conform cu opusul lui?

    De asemenea, credeati ca feminismul se ocupa numai cu protejarea drepturilor femeilor? Vai de mine, dar acum avem “intersectional feminism”, a carui mantra este “an attack on X is an attack on women”, unde X este un grup specificat prin rasa, gender si sexualitate, religie, etc.

    Aceasta minunata filozofie feminista a dus chiar la niste aliante absolut naturale dintre feminism si Islam, ai carei exponenti magnifici sunt oameni foarte relevanti in societatea americana. Spre exemplu Linda Sarsour, una din initiatorii Women’s March impotriva lui Trump, care este feminista si in acelasi timp mare sustinatoare a Sharia Law.

    Apropo de intersectionality, exista un fel de piramida a victimizarii conform careia ai dreptul sa vorbesti cu prioritate cu cat esti mai “oprimat”. Spre exemplu, pana recent, homosexualii erau una din categoriile cele mai oprimate, dar din cauza ca feminismul uraste barbatii si deoarece unii homosexuali au avut curajul de a nu urma religia feminista (Peter Thiel, Milo Yiannopoulos), pozitia lor in piramida a scazut dramatic, in favoarea Trans si a noilor non-cisgender identifiers.

    De Antifa ati auzit? Grupul de antifascisti international care este foarte puternic in Germania, insa recent activeaza si in USA sau UK masiv? Multi din ei sunt anarho-comunisti si sub drapelul acesta rosu cu negru se organizeaza in Black Block (se imbraca toti in negru cu masti pe fatza) si se iau la bataie cu tot ce considera ei a fiind fascist, fie ca e vorba de sustinatori ai lui Trump sau persoane care fac videoclipuri pe youtube sau poate o fata care poarta o sapca de culoare gresita (https://www.youtube.com/watch?v=PG5cl6ov_2g).

    Sa vorbim si despre rasism, o problema care pare mai dureroasa pentru USA ACUM, dupa 8 ani de Obama si “progressives”? Avem si acolo niste exemple magnifice de activism civic, cum este miscarea BLM care opereaza prin confiscarea miscarilor altor grupuri oprimate (ex au blocat pride parade intr-un oras mare din Canada ca sa le fie auzita vocea lor mai puternic). BLM este sustinut de foarte multe organizatii studentesti PoC (people of color, sintagma politically correct, spre deosebire de colored people, sintagma care poate duce la concedierea ta) si are un site de revendicari care merita citit pentru a vedea ca ungurii nostri sunt mici copii si cuminti fata de alte minoritati din alte locuri. Asta, bineinteles, cand BLM nu se ocupa cu impuscarea de politisti pentru ca societatea e rasista, totul e rasist, drept care de ce sa nu-si faca ei legea cu arma pe strazi?

    Acestea sunt UNELE din discutiile si problemele care preocupa societatile vestice, aceste formidable exemple de multiculturalism. Aveti dreptate cand spuneti ca noi nu ne confruntam cu asa ceva, dar sincer nici nu imi doresc. Cel mai bine pentru societatea noastra ar fi sa avem niste politicieni cu coloana vertebrala care sa puna in acord legislatiile pe drepturile minoritatilor cu cele europene (ex dreptul la casatorie al persoanelor majore de orice sex/orientare ar fi) si apoi sa ne vedem de problemele noastre mai importante.

    Cat despre imigranti, mi se pare o discutie aiurea din atat de multe puncte de vedere incat nici nu stiu de unde sa incep. In primul rand noi, ca si tara, nu avem un nivel de trai mult mai ridicat decat era in Siria inainte de razboi. Drept care si imigrantii care ne-au fost alocati conform cotelor nu vor sa vina aici, multi din ei preferand sa eludeze legea si sa dispara din sistem inainte de a ajunge in Romania. Si chiar daca ar fi adusi aici, vreti sa-i tinem cu forta? Stim foarte bine ca nu suntem in stare sa avem grija de proprii nostri cetateni, daramite de niste refugiati, astfel incat acesti oameni vor dori sa plece catre locuri mai bune. Propuneti sa-i oprim cu forta armelor? Pana la urma tot in Germania, Suedia, Anglia, Franta, etc. se vor duce.

    Dar problema este mult mai complexa. De ce am dori noi romanii sa largim masiv comunitatile islamice de la noi cand, din acesti oameni, chiar si la a doua sau treia generatie, se radicalizeaza tineri si comit atentate asa cum vedem de ani de zile in Europa de Vest? Ca sa nu mai vorbim de cresterile spectaculoase de criminalitate sexuala si violenta pe care aceste grupuri de migranti le-au produs.

    Un alt detaliu important este ca din sutele de mii de migranti din anii precedenti, nu vorbim doar de Sirieni pe care sa zicem ca i-am primi pana la rezolvarea razboiului de la ei. Un procent mare de migranti, daca nu chiar majoritatea, vin din alte zone: Afghanistan, Irak, Nigeria, Somalia, etc. Propuneti sa-i primim pe toti in Europa? Sincer nu avem nici pe departe capacitatea sa integram sau sa avem grija de atatia oameni. Nu e ca si cum Europa nu mai poate de bine ce-i este astfel incat ii este usor sa rezolve toate problemele lumii.

    In plus, fie ca vreti sa acceptati asta sau nu, vorbim de un conflict cultural intre o masa de oameni a caror viata este controlata, in mare masura, de precepte islamice si Europa, un continent care dupa milenii de conflicte religioase a evoluat in state si organizatii seculare.
    Sunt de acord sa avem diversitate de idei si de culturi dar sa fim egali in fata legilor. Pe de alta parte nu mi se pare normala ideea de a schimba masiv culturile europene pentru a integra masele islamice de migranti.

    Principiul “progressive” cum ca toate culturile sunt de aceeasi valoare este evident eronat, deoarece multe din aceste culturi sunt la nivele de evolutie in timp foarte diferite. Nu poti sa pui semnul egal intre valorile europene si culturi in care, spre exemplu, femeile sunt tratate ca si proprietate sau sunt considerate vinovate ELE daca sunt violate sau au nevoie de 4 martori ca sa poata acuza cu succes un barbat de viol, etc. Ca sa nu mai vorbim de implicarea religiei musulmane in elaborarea legilor statelor sau chiar in viata de zi cu zi.

  23. euNuke spune:

    “Căci ce e, în ultimă instanţă, faimosul multiculturalism? Nimic altceva decât faptul că oameni diferiţi pot sta unul alături de altul, pot conversa, pot face comerţ, pot lucra împreună, fără a-şi pierde memoria a ceea ce sunt şi fără a se război între ei. În Occident, înainte de-a fi o teorie, multiculturalismul a fost o practică seculară. ”

    Sa nu va fie cu banat, domnule Maci, dar de data asta va aflati in eroare. Eu nu stiu de unde ati extras definitia asta dar nu corespunde deloc fenomenului eminamente occidental cunoscut sub numele de MuCu.

    O sa privesc notiunea exclusiv dpdv al filozofiei politice [de aspectul sociologic sa se ocupe cei ce se pricep] fara pretentia de a oferi o definitie exhaustiva:

    1. confuzii.
    #MuCu NU este toleranta intre semeni diferentiati de religii/optiuni politice. De altfel unul din aspectele grave ale aplicarii politice si legislative a MuCu este tocmai ghetoizarea, deci nici vorba de convietuire pasnica.
    #MuCu nu este polemica civilizata. Un adept al MuCu este un soi de fanatic cu un comportament la fel de agresiv ca si fundamentalistii unor culte medievale. Orice incercare de dezbatere cu un sectant MuCu este pierdere de timp.
    #MuCu nu spune nimic despre munca, nicidecum despre munca impreuna. Ba tocmai: permite unor culturi primitive sa’si propage modelele ce impun segregarea totala a sexelor. Nu stiu cum puteti sa sustineti ca MuCu ar avea vreo legatura cu “lucratul impreuna” in timp ce sute de mii de femei europene de sorginte islamica sunt captive clanurilor din care se trag si obligate sa lucreze solitar, ca niste roabe in familii.
    #MuCu NU este si nu are nimic de’a face cu pacea si siguranta. Dimpotriva, de cand au fost implementate politici MuCu in Europa cetatenii europeni au putut descoperi pe viu conflicte teribile de care nu auzisera in viata lor [sunni vs shia/alavi; musulmani vs hindu/sikh; turci vs kurzi; turci vs armeni; arabi vs berberi; arabi vs negri subsaharieni] asta pe langa mai vechile galcevi etnice si religioase precum antisemitismul furibund al unei largi parti din populatia musulmana atat asiatica cat si africana.
    #MuCu NU este libertate economica, nu are nimic de’a face cu piata libera, si cu nicio libertate din cele statuate in Tratatele Europene; ba tocmai ca se opune fatis liberei circulatiii a ideilor si oamenilor culminind cu deportarile recente in masa ale imigrantilor carora li se neaga expres, prin norma de drept abuziva [pe care o calificati la misto ca "dictat"], libertatea de miscare inlauntrul Europei. A nu se confunda libertatea ca principiu cu realitatea din teren care ne vorbeste despre birocratia germana vraiste, cu intrari si iesiri enigmatice a milioane de imigranti.

    Deci, inainte de a fi ceea ce nu este, MuCu a fost si ramane o utopie. Asa cum rezulta clar din “definitia” dumneavoastra, MuCu e un soi de wishful thinking; si pentru fiesce intelectual preocupat de imaginea sa e de la sine inteles ca exista cate o definitie care sa racordeze valorile proprii [toleranta, deschiderea, modernitatea, secularismul, etc] la utopia altora.

    2. Elemente definitorii.

    Desi este o utopie iata ca am ajuns sa traim in ea. Asta pentru ca MuCu a prins substanta politica si legislativa. O sumedenie de partide europene si’au clamat pozitiile pro-multiculturalism. Asta e bine, caci putem si noi, refractarii de pe margine, sa intelegem fenomenul si sa desprindem cateva elemente comune definitorii.

    #In primul rand sa remarcam caracterul dogmatic al MuCu. ‘Ceea ce ar fi frumos sa se intample’ a devenit ‘ceea ce se intampla altfel este ilicit si reprobabil’, demn de dispret/sanctiuni. Rezervele si nuantele au disparut. De pilda, pentru fanaticii MuCu, un intelectual precum domnul Maci ar fi un deviant, un prea bland filozof care prin eseurile sale dubitative tulbura si corupe mintile inca neformate.
    #Ceea ce ataca cu predilectie fanaticii MuCu este chestiunea egalitatii Culturilor/Civilizatiilor; este marota lor fundamentala, este obiectul luptei continue pe care o duc in spatiul public si scopul tuturor normelor pe care nascocesc si pe care incearca sa le impuna statelor captive UE si nu numai. ci si acelor tari populate in mod majoritar de rase albe [SUA,Canada, Australia, Israel etc].
    #si, sa notam, nicidecum acelor state tiranice africane/asiatice unde culturile straine sunt tratate cu dispret, inamicitie sau chiar dusmanie. Deci sa observam si caracterul limitat, non-globalist al MuCu, spre deosebire de pluralismul si liberalismul cultural clasice care pretindeau o minima toleranta tuturor statelor vizavi de alte neamuri/rase.
    # Daca e sa privim evolutia implementarii legale a MuCu o sa observam si caracterul anarhic al actiunilor intreprinse de operatorii legali adepti ai MuCu ; asta pentru ca norma de tip MuCu este impotriva statului de drept permitind aparitia unei justitii paralele sub patronajul unor culte obscure ce inlocuiesc instantele legitime/constitutionale ale statelor; practic, in urma aplicarii legale a egalitarismului MuCu au aparut enclave unde statul de drept nu mai exista si in loc s’a instalat o stare de anomie in cel mai bun caz, sau regimuri de factura islamica in cele mai nefericite cazuri. Ba chiar si in instantele comune ale statelor au aparut practici aberante precum introducerea unor circumstante atenuante intemeiate pe religia/cultura/traditiile faptuitorului; asa se face ca in Germania avem condamnari speciale, blande pentru barbatii marocani care’si zdrobesc in bataie nevestele sau bande de racheti islamisti carora li se permite sa patruleze pe strazi si sa bruscheze populatia locala, chiar si de alta religie decat a militienilor semilunatici.
    #falsificarea istoriei; pe scurt: in chestiunea sclavagismului/colonialismului, fanaticii MuCu retin doar culpele si faptele rele ale albilor, stergind efectiv din memorie toate atrocitatile comise de’a lungul timpului de imperialistii, invadatorii si traficantii de sclavi arabi, turci, africani.

    de unde si aceasta tentativa de a defini MuCu: este acea dogma bazata pe utopia egalitarista de inspiratie neomarxista ce a aparut in Occident si care isi propune sa lege un pietroi de glezna civilizatiei europene pentru a o aduce la acelasi nivel cu celelalte culturi, africane si asiatice, vizibil primitive dar nu din vina lor, ci exclusiv a imperialismului si colonialismului european care le’au asuprit de sute de ani.

    • Dan spune:

      Singurul lucru pe care l-as adauga la acest comentariu ar fi o trimitere la canalul de youtube al lui Jordan Peterson … prietenii stiu de ce :)

  24. adi spune:

    echipele de fotbal multiculturale obtin performante mai bune ???
    A vazut cineva echipa sportiva uni-etnica sa obtina rezultate de mari campioane ??

  25. Adrian B spune:

    Foarte mult. In copilarie am petrecut mult timp in Orientul Mijlociu, unde parintii (romani) erau in interes de serviciu, si ma jucam cu copiii din vecini care vorbeau araba. Nu am avut vreodata probleme cu ei, nu am avut vreodata probleme plimbandu-ma prin orice oras din zona la aproape orice ora, in schimb am o mare problema cu conceptul de multi-culturalism care incearca sa impuna unele lucruri care nu au treaba cu cultura si care sunt pierdute rau de tot de realitate.
    Cand sirianul cu 4 neveste si 23 de copii ia 360,000 de euro anual adunati ca taxe de la cetatenii germani nu are nici o treaba cu cultura.
    De asemenea acceptarea intr-un sistem care e proiectat sa functioneze inchis a oricarui doreste sa intre, nu are treaba cu cultura. Multi-culturalismul nu ar fi atat de dorit daca orice imigrant ar primi fix 0 euro din banii altora (statele nu fac bani, statele aduna si impart biruri de la cetateni). Dar nu poti sa vii ca sa primesti bani in numele culturii si sa te revolti cand oamenii care platesc sunt impotriva.
    Si un sistem complet deschis e imposibil, Hai sa deschidem complet granitele, catre indieni, chinezi etc – culmea, natii mult mai compatibile cultural, Hai sa le dam ajutoare de integrare si pensii la 7 miliarde de oameni, visul socialist.

  26. viorel spune:

    Era și timpul să fie inițiată și această dezbatere pe scena publică autohtonă. Felicitări autorului, e mai mult decât bine-venit articolul. Sigur, Contributors este o platformă restrânsă, dar poate, încet-încet, o să intre și-n presa mainstream sau pe Facebook dezbaterea (deși, dacă mă gândesc mai bine, poate nu e dezirabil dată fiind natura superficială și rudimentar-analitică a discuției în aceste medii).

    Per total sunt de acord cu nota generală a articolului care vine ca o “scatoalcă” zdravănă peste fața militanților autohtoniști, însă am și niște amendamente.

    Primul se referă la negarea (sau poate diminuarea) realității exceselor corectitudinii politice care nu sunt exercitate întotdeauna de către stat, dar și de hoardele de studenți spălați pe creier sau corporații (sunt câțiva comentatori pe aici specializați în trimiteri la asemenea cazuri și le mulțumesc pe această cale pentru semnalări).

    Al doilea (e mai mult o completare) este despre inegalitatea diferitelor culturi. Ce ne facem când cultura pe care ar trebui s-o tolerăm nu respectă valorile noastre, ba chiar urmărește anihilarea noastră? Evident, nu mai funcționează toleranța, deoarece tolerarea intoleranței este lașitate (îmi scapă acum autorul acestui aforism). Luăm cazul Statelor Unite (pentru mine sunt în continuare modelul suprem de democrație și secularism). Motivul pentru care sunt americanii atât de urâți de extremiștii islamici rezidă tocmai în succesul lor în dobândirea unor loialități comune (anume ascultarea față de legile politico-juridice) fără împărtășirea unei credințe religioase comune. Pentru islamiști e de neconceput acest lucru dat fiind faptul că ei susțin că legitimitatea unui regim politic nu poate fi dată decât de Allah. Această contopire a sferei politice cu cea religioasă o doresc și unii creștini și, culmea, se cred superiori musulmanilor.

    Concluzia este că trebuie să acceptăm diferențele dintre culturi și să recunoaștem când este cazul și incompatibilitatea lor. Este un exercițiu rațional imperios dacă dorim conservarea valorilor civilizației noastre occidentale.

  27. Josef. Svejk spune:

    O chestie intersantă pe care nici autorul n-a expus-o în clar și dacă nu mi-a scăpat ceva nici comentatorii n-au atins-o: Ce aume e de fapt muticulturalismul? Pe scurt, e o idee născută acum câteva decenii în Canada. Care idee zice că nici o civilizație nu poate pretinde primatul sau superioritatea asupra altei civilizații. Altfel spus civilizația europeană nu e cu nimic mai brează ca cea a canibalilor din Papuap-Noua Guineee. Faptul că nouă ne scapă gradul de sofisticare al civilizației lor e irelevant, pentru că și lor le scapă gradul de sofisticare al civilizației noastre. Adică suntem chit și nu avem dreptul moral să la alterăm tradițile sau impunem regulile noastre,

    Ca atare, ceea ce noi ăștia rasiștii, islamofobii, etc. numim „integrare” e o crimă. Pakistanezul care își arde balabusta de vie (dacă-l face cu nervii), își mutilează sau schilodește în bătaoe puradeii, sau îi ucide cu pietre pe homsexuali și alți apostați este îndreptățit în tot ce face. Datinile și apucăturile sale faine nu fac decât să îmbogățească cultural ținuturile spurcate ale ghiaurilor pe care le blagoslovește în fiecare clipă cu prezența sa ilustră.

    Asta ca adepții multiculturalismului să priceapă ma bine ceea ce susțin.

    • George Coman spune:

      Aveti dreptate, au dat-o in bara canadienii. In loc sa transmita emigrantilor ideea ca “oricat de exotica (inapoiata) e civilizatia careia ii apartii, putem gasi lucruri comune care sa ne uneasca”, au pus semnul egalitatii intre civilizatia occidentala si toate celelalte. O aberatie, desigur. Pascal Bruckner o explica f. bine: http://www.signandsight.com/features/1146.html

      Ciudat este ca in Canada, de bine de rau, multiculturalismul functioneaza. In Europa nu. Cel mai probabil are legatura cu faptul ca in Canada emigrantii intra pe baza unui algoritm bine pus la punct, pe cand in Europa intra cine vrea.

  28. Ela spune:

    Multumesc.
    Inutil sa mai spun ca subscriu cu fiecare idee care emana din acest remarcabil text.
    Citind, in diagonala, recunosc, cateva dintre comentariile facute in marginea lui, cred ca problema noastra specifica rezida in felul in care (nu) stim sa comunicam : nu cautam sa intelegem, ne preocupa exclusiv replica pe care o vom da! Pentru salvaraea ego-ului deci, orice este permis…
    Confucius a rezumat foarte bine fenomenul ; cand inteleptul arata Luna, prostul priveste doar degetul…Acest subiect pe care-l stapaneste, degetul, va acapara rapid atentia celor mai multi care, si ei, pricepandu-se foarte bine la degete, vor trage singura concluzie posibila lor “ha, ha, ha, ce intelept e ala care confunda luna cu degetul?”

  29. Ghita Bizonu' spune:

    Din mai 68 am o mare stima pentru CRS (ceux qui la Republique ont sauvee) si cand e vorba despre soixtehuitetards imi vin pe limba niste cuvinte din limba lui Racine : qu’on les matraquent tous!

    Nu pot uita cum dementii incendialu deesses pe Champs Infernales zbiarand ca nu au libertate si dorind sa faca ce? Maoism?! Albania lu Hodja ?!
    Qu’on les matraquent tous!

  30. Toma N spune:

    Prin anii 90 vorbeam de gandirea captiva. Adica acele reflexe care ne impiedicau sa iesim din bezna comunista. Cand credeam ca ne-am eliberat am intrat intr-o alta capcana: cea progresist liberala. Ca om care am trait expreimentul esuat comunist observ cu oroare ca sunt pe cale sa devin cobaiul altuia cu aceleasi origini egalitariste si relativiste. Iar la timpui noi aceiasi propagandisti care chiar si atunci cand imbraca noua ideologie in frumoase straie intelectualiste ca sa ne vanda virturile lumii noi, argumentele stravezii lasa sa se vada dincolo de perdeaua stravezie promiscuitatea aceluiasi deznodamant. Numai acum cateva zile cativa oameni au murit nevinovati intr-unul din ”raiurile” multiculturaliste. Dar ce mai conteaza, victime intamplatoare de parcurs. Ce conteaza ca in numele ideologiei marxiste au murit zeci de milioane de oameni iar in occidentul relativist extrema stanga face leaga prin tot felul de ONG-uri. Cu alte cuvinte: Haideti oameni sa ne distrugem cultura, trecutul, felul nostru de a fi pe lumea asta pentru deveni ceea ce Ceausescu a esuat a produce adica Omul Nou. Omul cu identitate relativa, cu sex aproximativ, fara religie, fara nationalitate, fara forma. Omul destinat sa devina retrogradul celor ce vor urma dupa el intr-o perpetua surpare a valorilor in numele altora noi, ”revolutionare. Ce ofera aceasta viziune despre lume si umanitatea ? Pai mai nimic. Totul e destinat disparitiei, fara final, ca intr-o poveste fara epilog. Adica o ineptie a gandirii de laborator. Multiculturalismul este un experiment istoric. Ideologul sa uita in urma si spune: acolo e sursa raului, a greselilor. Dar daca ceea ce vrea el sa impuna acum la scara societatilor nu e decat o alta greaseala, sau poate chiar singura si cea mai fatala. Eu unul sunt gata sa cred in absolut orice mai putin in ideologii.

    • Un roman spune:

      Aveți dreptate. Istoria tinde sa se repete mereu. “Scopul scuza mijloacele” este regula, iar ” victimele colaterale ” , se pare, nu contează. Scopurile ascunse ale acestor experimente de multiculturalizare fortata sunt gândite și puse in practica in laboratoare obscure in care principiile de baza sunt cele enunțate mai sus.

    • Vlad spune:

      Ideologia la care faceti vorbire e mana in mana cu ecumenismul, religia universala si functioneaza cu concepte cum sunt cel al incluziunii si persoanei care e referentiata digital si prin intermediul procesarilor automate al sistemelor informatice cu tehnologii proprietare ajung sa ingradeasca libertatea omului.

    • PAFI spune:

      Foarte frumos spus, Toma N!

  31. Marco spune:

    Sunt anumite momente in istorie cand o societate sau civilizatie incepe s-o ia la vale, sa decada, fireste nu-i un proces de 5 ani, poate dura, 50 sau 200 de ani pana la dizolvarea ei definitiva sau partiala. In europa, nu se nasc copii autohtoni, cam un copil pentru fiecare femeie, ori matematica nu minte, este o chestie de timp ca realitatea sociala sa se schimbe radical.Nu trebuie sa fii mare geniu ca sa pricepi,ca o civilizatie nu poate sa existe fara indivizii care manifesta acea cultura.

    Si daca tot ati amintit de cele doua razboaie mondiale “catastrofale” , va amintesc ca dimensiunea dramei are la baza o inventie a revolutiei franceze, actualul regim si dogma pe care o aparati isi trage radacina din acea revolutie. Pana la revolutie ragii se luptau cu minuscule armate de mercenari profesionisti, revolutionarii au inventat incorporarea masiva a populatiei, castigand prima batalie impotriva dusmanilor revolutiei punand pe front mase masive de cetateni. Cu acest moment s-a inventat razboiul intre popoare, la un nivel nemaivazut pana atunci.

    Toata lume ne atrage atentia sa nu ne indepartam de la “valorile democratice europene” (de fapt ideile revolutiei franceze ) ca uite ce-am patit in al doilea razboi. Nimeni nu spune ca si revolutia franceza a avut genocidul ei, unde au fost omorati 100 000 de civili (femei si copii) doar intr-o singura regiune, in numele libertatii. Cautati: War in the Vendée ( generalii care au facut genocidul de teama sa nu fie acuzati si ghilotinati, au cerut Parisului revolutionar ordine scrise ca au voie sa ucida femei si copii, si le-au primit).

  32. cib spune:

    Eu sunt contra total multiculti. Cine iubeste multiculti sa mearga in D, NL, etc. Dar sa aiba si covorasul pregatit! Instinctul de conservare al unui popor, mai ales al romanilor, nu poate fi aburit. Deci nu, nu multiculti!

  33. Marco spune:

    Multiculturalismul poate fi o reteta buna, dar nu functioneaza in toate combinatiile posibile. Presiunea cenzurii politice a fost mare incat sociologii si universitatile sa nu publice de forma libera si partile slabe ale acestui concept. De exemplu poate functiona cand grupurile care formeaza societatea multiculturala au diferente culturale mici sau medii, cand apar grupuri cu mentalitati extrem de diferite se produce o ruptura, sau cand un grup se radicalizeaza formand un fel de secta cu reminiscente arhaice in buricul lumii moderne.

    Conceptul multicultural s-a nascut in EEUU, era normal sa apara acolo asa ceva, sunt o tara cu 200 de etnii, dar sa aduci acest model in europa mi se pare o agresiune la culturile locale si sa creezi probleme pentru zeci sau sute de ani..

    Cine cunoaste bine organizatiile de extrema stanga din occident, stie, ca dorinta lor este ca sa distruga sistemul sau structura sociala clasica (famila, nationalismul, crestinismul), dupa interpretarea lor vinovate de mentinerea in viata a capitalismului burghez, asa ca mereu organizatiile de stanga le vezi, cochetand cu teroristii, cu secesionistii sau cu aducerea masiva de populatii straine.

  34. RIP spune:

    Manchester, Londra, Paris, Stockolm, Berlin, Nisa etc. Dumnezeu să odihnească victimele acestei ideologii mondialiste neghioabe. Sper sa rezistam și să refuzăm așa ceva.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


E randul tau

...primul e termenul curent, din lat. culus. Cu ani în urmă, cineva i-a pus exact această întreb...

de: Funeriu

la "Întâmplări lingvistice triste, hazlii și puțin indecente. Astăzi despre spelling"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)