Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Cât de mult a greșit Eminescu?

Ionel Funeriu martie 2, 2018 Cultura, Opinie, Societate/Life
55 comentarii 14,772 Vizualizari

Moto: „Urechea te minte și ochiul te-nșeală.”

(Eminescu, Mortua est)

Zilele trecute, un prieten vechi din liceu, azi inginer, îmi scrie un mail din care înțeleg că e nedumerit, ba chiar derutat de o greșeală istorică gravă comisă de Eminescu. Îmi scrie că ani de zile a trăit sub vraja poetului, dar acum, când a aflat de această nepermisă gafă, e încercat de mari îndoieli și mă roagă să-l lecuiesc eu de starea de deprimare în care se află. Despre ce e vorba? În Scrisoarea III, Eminescu greșește grav, zice el, plasând bătălia de la Rovine (1395) după bătălia de la Nicopole (1396), când, de fapt, lucrurile stau exact pe dos. M-am gândit să-i formulez un răspuns scurt, lămuritor. Dar, cum nu prea aveam destul timp la dispoziție pentru a concentra expresia, i-am trimis un răspuns mai lung. Vorba lui Pascal: „dacă am scris o scrisoare aşa de lungă este pentru că nu am avut destul timp ca să-ți scriu una mai scurtă[1]”. Și, francofil din convingere cum sunt, am mai luat pildă și de la Louis Pasteur care a prelucrat, cum a știut el mai bine, microbul turbării și l-a introdus în vaccinul său pentru a vindeca tocmai turbarea… Am uitat, din păcate, că un neghiob l-a scuipat între ochi când a aflat de ce-a fost în stare să facă.

Reproduc scrisoarea:

Dragul meu,

În Scrisoarea III, Eminescu comite mult mai multe și mai grave greșeli încât, cu toată părerea de rău, n-am cum să te lecuiesc de necaz. Ia de la mine, totuși, oleacă de terapie, citindu-mă fără grabă și până la capăt.

Ne mai aducem aminte unii dintre noi, cei trăitori în Epoca de Aur, că istoriografii vremii au modificat numele domnitorului muntean din Mircea cel Bătrân, cum îl știam din cărțile de istorie, în Mircea cel Mare. Do you remember? Motivația era politică. Lui Ceaușescu îi plăcea să fie socotit continuatorul glorioșilor noștri voievozi. Îmi stăruie încă în memorie tabloul în care îl puteai admira pe N.C. înconjurat de câțiva dintre aceștia. El era plasat cumva în prim-plan așa încât să pară și mai mare, și mai frumos, și mai glorios decât predecesorii săi, chiar dacă aceștia se numeau Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Istoriografii i-au schimbat numele lui Mircea din Bătrân în Mare în scop preventiv: pentru a evita orice trimitere răutăcioasă la „bătrânețea” secretarului general, care se apropia de cei 70 de ani… biblici. Deși numai de adevăr nu le ardea lor când au făcut modificarea, recunoaște, rogu-te, că puțini dintre noi ne-am gândit atunci că, lingvistic vorbind, ei au avut de partea lor chiar adevărul. Să ne înțelegem (cum zice domnul Cristoiu): în Evul Mediu românesc, cuvântul bătrân avea o semnificație care s-a pierdut cu totul în limba de astăzi. Era un fel de transpunere a slavului старый (starâi) ce va să zică: „Mircea cel Vechi”, adică întâiul dintre domnitorii munteni purtând numele Mircea. El trebuia cumva individualizat printr-un epitet pentru a-l putea identifica în raport cu ceilalți Mircea care au urmat la tron: Mircea, fiul lui Vlad Dracul (1442), Mircea, fiul lui Mihnea cel Rău (1509), Mircea Ciobanu, fiul lui Radu cel Mare (1545). Dar, oricum am lua-o, pentru cronicarii din veac bătrână nu era vârsta domnitorului, ci epoca în care a domnit el.

Și ar mai fi ceva de adăugat, mutatis mutandis. Dicționarele ne spun că bătrân al nostru coboară din veteranus, care însemna în latină întâi și-ntâi „vechi în serviciu” și abia apoi „bătrân”. Veteranii care au colonizat Dacia erau „pensionari ai armatei romane” abia trecuți de 30 de ani. (Nu trebuie să ne mirăm prea tare, cam la aceeași vârstă se pensionează fotbaliștii noștri de azi. Chiar tu te revoltași deunăzi când un cronicar sportiv îl făcu bătrân pe Gianluigi Buffon, portarul de vreo 40 de ani al lui Juventus Torino.) Bătrân propriu-zis era în latină senectus, termen pe care nu l-am moștenit, dar îi recunoaștem rădăcina în împrumuturi târzii precum: senectute, senescență, senior, senat, senil și poate că voi fi uitat vreunul.

Acestea fiind spuse, să ne întoarcem la poetul nostru. Eminescu avea cunoștințe serioase privitoare la „limba veche și-nțeleaptă a cronicelor bătrâne” (cum zice el). Găsim o dovadă în chiar primul vers al Scrisorii III:

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă

unde cuvântul limbă e folosit cu sensul lui din vechime, pierdut astăzi, acela de „seminție, popor, etnie, neam”. Acest amănunt, precum și altele multe de același fel[2] din opera sa mă determină să cred că Eminescu înțelegea prea bine semnificația arhaică a lui bătrân din numele voievodului muntean. Cu toate astea, cuvântul bătrân e folosit de el cu sensul său de azi, adică acela de „om în vârstă”. Poetul uită (mai bine zis: se preface că uită) până și faptul că, în timpul bătăliei de la Rovine, domnitorul muntean avea doar 39 de ani împliniți, și scrie:

La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort

Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.

Alt detaliu. În 1395, Baiazid împlinise 41 de ani. În pofida realității cronologice, cum vezi, sultanul i se adresează lui Mircea precum știm de la școală:

O, tu nici visezi bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!

Toată floarea cea vestita a întregului Apus

sau:

Și de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?

Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?

Cu aproape doi ani mai tânăr decât sultanul, Mircea își asumă și el condiția de moșneag în continuarea dialogului cu Baiazid:

– De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti

Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.

Un pic mai la vale, „tânărul” Baiazid încearcă să-l intimideze pe „bătrânul” Mircea evocând zdrobitoarea victorie împotriva creștinătății de la Nicopole și sugerând iminenta supunere a Cetății Eterne:

La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns

Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.

Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,

Cu o ură nempăcată mi-am şoptit atunci în barbă,

Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,

Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs…

Ai avut dreptate, prietene, cu mailul tău. Deschidem cartea de istorie și ce citim acolo? Bătălia de la Nicopole a fost câștigată de turci, e adevărat, dar acest lucru s-a întâmplat în septembrie 1396, la un an și mai bine după bătălia de la Rovine din mai 1395. Cât despre pristolul de la Roma nici că încape vorbă la 1395. Constantinopolul e cucerit de Mahomed al II-lea abia la 1453, așadar la 60 de ani după Rovine. Imperiul Otoman se lățește tot mai mult și abia când turcii au supus primele insule italiene din apropierea Veneției, pe la 1480, Mahomed al II-lea începe să jinduiască la… Roma, pe care urma s-o umilească, spera el, hrănindu-și armăsarul tocmai din pristolul altarului bazilicii San Pietro.

Ne mai uităm și în cartea de geografie și vedem că la 1395 nu exista nicio localitate cu numele Rovine în Țara Românească (Muntenia). Domnul Iorgu Iordan, academicianul, ne lămurește că toponimul acesta provine dintr-un plural al substantivului rovină, care înseamnă, după DEX: „groapă, adâncitură, surpătură de teren, râpă (mocirloasă), loc mlăștinos; mlaștină, mocirlă”. [Acc. și: róvină. – Pl. și: rovini] – Din bg. rovina. „loc mlăștinos”. Localitățile Rovine de azi (una în Dolj, alta în Ialomița) sunt de dată ulterioară anului 1395. Au fost botezate astfel, în amintirea luptelor crâncene din mlaștinile Munteniei, tot așa cum numele satului Reviga Nouă, aparținând comunei Reviga, a căpătat numele voievodului Mircea cel Bătrân, învingătorul turcilor.

Vei spune, acum, ca să-l salvezi pe Eminescu, speriat de atâtea inadvertențe, că poate el nu s-a referit la o localitate anume Rovine, ci chiar la terenurile mlăștinoase, la… rovinele de acolo, dar să știi că n-ai dreptate. Perpessicius inserează în marea ediție Eminescu câteva facsimile din manuscrisele poetului, unde îl poți vedea pe Rovine ortografiat la inițială cu majusculă, asemenea tuturor numelor proprii. Încă o „greșeală” a lui Eminescu la inventarul tău. Și mai sunt. Îți mai aduci aminte de visul lui Baiazid de la începutul poemului? Dacă nu, îți reamintesc primele versuri:

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,

Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,

La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;

Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă…

Să știi de la mine că visul acesta nu-i nici pe departe visul lui Baiazid Fulgerul (Ildirâm) cum, nu știu de ce, ne derutează poetul, ci e al sultanului Osman Gazi I, întemeietorul dinastiei osmanice, care declară independența Principatului Otoman, în 1299, cu vreo 60 de ani mai înainte de nașterea lui Baiazid. Visul este evocat amănunțit de istoricul austriac Joseph von Hammer în cartea sa Geschichte des Osmanischen Reiches (Istoria Imperiului Otoman) din 1834. Eminescu cunoștea lucrarea, dovadă că el a transpus fidel visul sultanului. Cine urmărește filiația textelor găsește în opera istoricului austriac toate detaliile pe care le știa din versurile poemului eminescian: îi va reîntâlni acolo pe șeicul Edebali și pe „frumoasa Malchatun”, va revedea cum se înalță la cer uriașul arbore din rădăcinile căruia izvorăsc fluviile Tigris și Eufrat, va mai citi acolo cum uriașa-i coroană umbrește culmile munților Atlas, Taurus sau Caucaz. Și va mai constata ceva: anume că Eminescu preia până și vorbele istoricului, căci „von außen schlummernde, nach innen geöffnete Auge” nu-i altceva, în germană, decât „ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă” din versurile pe care abia ți le-am citat. Și care în mare încurcătură mă pun!

Un alt amănunt mă pune și el pe gânduri: Eminescu știa de la Hammer că visul nu-i al lui Baiazid. Dovadă peremptorie stă una din variantele poeziei eminesciene înregistrate de același Perpessicius în ediția pomenită. Câteva versuri de acolo sunt în măsură să-mi confirme cuvintele, căci se vede fără dubiu că visul este al lui Osman, nu al lui Baiazid:

Adormit-a în Adana lângă verdele platan

Pribegitul fiu de rege și nemernicul Osman

Lângă el alături doarme un derviș Edebali

Deși e sărac dervișul tot îi poate dărui

Lui Osman un dar pe care nu l-ar da pe niciun bun

Este fiica lui cea dulce ca și luna – Malchatun

Și deși astfel cum doarme, ochii trupului s-a-nchis

Ochii sufletului însă au văzut un falnic vis.

Carevasăzică nu-i ignoranță la mijloc, e altceva, dar ce? Nu pot să-ți răspund. Istoricul din mine se revoltă, hermeneutul îi ține isonul. Iată, așadar, iubite amice, că n-am cum să-l apăr pe Eminescu. Tot ceea ce s-a spus până aici e adevărul adevărat și poate fi verificat până la virgulă…

Deruta se prelungește ea cât se prelungește, dar, în cele din urmă, norocul ne surâde și ne scoate din încurcătură salvându-ne pe amândoi. Tot citind eu, îndemnat de necazul tău, fel și fel de documente rare ca să găsesc explicația, dau din întâmplare peste unul de acum 2400 de ani și mai bine, care ne lămurește și ne vindecă. Iată ce găsesc scris acolo:

„…datoria poetului nu e să povestească lucruri întâmplate cu adevărat, ci lucruri putând să se întâmple în marginile verosimilului și ale necesarului. Istoricul nu se deosebește de poet prin aceea că unul se exprimă în proză și altul în versuri [...], ci pentru că unul înfățișează fapte aievea întâmplate, iar celălalt fapte ce s-ar putea întâmpla. De aceea și e poezia mai filozofică și mai aleasă decât istoria: pentru că poezia înfățișează mai mult universalul, câtă vreme istoria mai degrabă particularul” (citatul salvator îl găsești chiar la începutul capitolului IX, din Poetica lui Aristotel).

Nu pot încheia altfel decât cu gândul la Călinescu: fără îndoială că scrisoarea mea e cu totul neghioabă oricât adevăr ar conține într-însa…

Vale,

I. F.

NOTE_________________________________


[1] „Je n’ai fait celle-ci plus longue que parce que je n’ai pas eu le loisir de la faire plus courte”.

[2] De pildă, în limba veche, a certa = a pedepsi. Numai așa are înțeles versul: „Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "55 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Ca orice naționalist, Eminescu nu prea se împiedica de fapte, atunci când avea de gând să creeze o poveste (poezie, în cazul lui) cu o morală înălțătoare :)

    • doru spune:

      corect…priveste-l si pe nationalistul de azi..nu sta el sa se incurce de fapte atunci cind vrea sa creeze o poveste despre cit de rai sunt cei care nu il lasa la ei in casa sa le incalce regulile.

      • Harald spune:

        Fiecare își stabilește regulile la el acasă. Până una-alta, România nu se află pe teritoriul german, iar Uniunea Europeană nu aparține Germaniei și nici lui Merkel personal.

        • doru spune:

          corect..si cel mai mare pitic e piticul sovietic.
          @harald, tu ai putea sa participi cu succes la concursul de botezat imbatabilele rachete nucleare ale lui putin..de pilda, pe aceea destinata germaniei ai putea-o numi ,,merkel ti-a sosit ceasul,,..hahahahahah!! ceasul..te-ai prins, nu?

    • Aristide Gh spune:

      in zadar striga-mparatu…

      Adicatilea: intr-o “tara” al carei definitoriu fundament este manareala… ‘geaba-ncerci sa ridici co’stiinte. Co’”stiinte” formate taman in rasparul indemnului. Gardate de camere-la-bac. Aferim.

  2. victor L spune:

    Scoler find, peste sase decenii de atuci, profesorul de romănă a vrut ca pentru o serbare sa puna in acena un fragment din Scrisoarea cu pricina.
    Discutia contradictorie a inceput intre profesorul de romana si cel de matematica.
    Matematicianul sustinea ca Mircea, cind ii raspundea lui Baiazid, nu trebuia sa fie potolit si umil, ci sa fie dirz si demn.
    Controversa a continuat (nu mai retin cum), pina matematicianul s-a enervat si a rabufnit catre colegul sau:
    – “Mai lasa-ma, ca nici nu observi ca batalia de la Rovine a fost inaintea celei de la Nicopole.”
    Ce ti-e si cu “fictionarii” astia :P
    Vor sa ne pacaleasca, dar sintem vigilenti :D

  3. ikke spune:

    Mulțumim, domnule Funeriu Senior!

    E o plăcere să vă citim textele! La cât mai multe!

    Că tot vorbeați de cuvinte bătrâne (sau cuvente den bătrâni): poate cititorii vor să afle că, alături de cele pomenite, mai avem în aceeași Scrisoare căpătâi „pernă” (lat. capitaneum), închinare (lat. inclino,-are, din care provine dubletul „înclina”), carte „scrisoare”, famen „bărbat castrat” (lat.*feminus). Și alte, multe cuvinte cu sensuri vechi, dispărute între timp.

    Felicitări și platformei Contributors pentru că a găsit loc și pentru asemenea delectări. Mai e speranță-n Țara Românească …

  4. judex spune:

    Concluzia: Eminescu nu e istoric, ci poet. La el, dulcea Ro este plamadita (cum si-ar dori-o el), nu descrisa. La fel cum…Intentia Pamantului este rotunjita cu supra de masura de Brancusi.
    In concluzie, o imagine care face (N.B: zice lumea…dar e, evident, e o subestimare grosolana)
    1000 de cuvinte: https://www.pablopicasso.org/images/paintings/acrobat.jpg
    Nadia?

  5. Florin spune:

    Incantator si educativ text!
    Ce conteaza ca scrisoarea aia scurta pentru care n-a fost timp era chiar scurta:
    “Licenta poetica”

  6. doru spune:

    Daca n-ar fi NEVOITA sa se sprijine pe realitate, poezia ar ignora-o intr-un mod desavirsit.

  7. Polilogu spune:

    CANDVA (nu spun cand) UNDEVA (nu spun unde ) scriam (nu spun cum ) o cronica la o piesa de teatru. Era prima mea “scriere” ! ” Tovarasu redactor sef “, nu spun cine, citindu-mi opinteala, ma cheama la raport. ” Merge, dar am o intrebare”- zice mnealui. Eu tac, el continua. -” da, ce-ai vrut sa zici cu CATARSISUL acela ? Sau cum ii zice?” ” Care ?- intreb eu naiv. “Asta- zice el , si-mi impinge sub nas “manuscriptusul” dat sub proprie semnatura… “Aaa ,”- ma dau eu convins. Dupa care, triumfator ca stiu raspunsul, adaug : -”Pai, este din Aristotel !”. “Din cine ?” ” Pai …din Poetica lui Aristotel. Tuguindu-si buzele si glasciorul facandu -si-l, blandut, sa nu ma speriu (…desigur) , nu se da batut. “Mai, sa fie , cum de nu-l stiu eu ?! Deci e vorba despre o carte…” , apasa pe un buton si apare …secretara. Tragand adanc din tigareta o zice scurt : Documentarista “… Doua -trei minute, poate 10, nu mai tin minte (…ma dureau picioarele si ma tot bataiam de pe stangul , pe dreptul) , apare o alta dumneaei/ ” Ai Poetica lui Aristotel “? “Avem”. Peste alte 10 minute apare cu cartea, o pune pe birou , apoi se retrage felin, cum a si intrat. ” Poftim !” si-mi impinge cartea O tin minte si acum : Aristotel , POETICA , edita din 1957, cu o coperta bicolora alb -verde. Rasfoiesc si dau de GLOSAR . Acolo, ca sa vezi !- zambea cu sfiala, chiar … cuvantul impricinat, cu notiune cu tot “Uuh, uff, ,off- imi aud eu mintea tiuindu-mi… Mai astept , pret de un minut si aud taiosul si recele – “BINE ! Poti pleca ! “. Si…asa am sters-o si eu motaneste din somptuosul birou al tovarasului redactor sef. Ah, am uitatara sa spun . Cu usi capitonate.

    PS- Nu stiu ,dom profesor, sper ca nu va suparati ca va intreb. Ati auzit vreodata expresia …FOARTE ROMANEASCA si foarte…culta ” TREI VERI SI-O VARA ?

    • victor L spune:

      Ma bag in treaba!
      Expresia pe care o stiu eu este “Doua veri si-o varsa lunga”.
      Spusa de un conational (nu spui cine).
      Acelasi a constatat care e cea mai aspra luna din iarna: femartie.

      • Polilogu spune:

        Probabil ca expresia “Trei veri si-o vara ” a avut/are mai multe variante zonale. In zona mea se …talmacea si se referea la diplomele obtinute la FF( azi zicem invatamant …la distanta !) He, he, he ! Dar de “universitatile muncitoresti ” auzit-ati dv .? Cred ca si azi mai sunt absolventi de acest fel prin cele academice locuri ale “minunatei”Rromanii…”multilateral dezvoltate ” si “baso-reliefate ” prin codurile “eticii si echitatii socialiste “. Cand in Capitala sau alte centre univerisitaro-academico- stiintifice se obtineau titlurile de doctori “mangau” cum .. “.laudatur” si “humoris …clausa ” deschizand usile cu …piciorul ! Pai, nu ? Mainile-ti erau ocupate cu sacose, ori papornite pline ochi cu bucate alese, de la carnaciori rotofei , la ditamai sticloantele cu Wisiki(sic!) “WINNER CAFEE ” si alticelea , dar tot de acelasi soi. Pana si prea sfanta hartie higienica , aflata in mare penurie, cum zicea boborul , pe vremurile “blande” de atunci, “vremuri cacacioase “. Si ce vrrrremuri, domnule ! Cele vremi cand Lenuta noastra de se plimba cu barcuta de lux pe canalele dunarene, ea, domnule , fata din popor, dintre saracenii nostri, ajunsa acad, dr, ing, in poli-meri si poli -peri de se minuna lumea cea buna citind-o si minunandu-se de marea lumina a mintii ei cele prea luminate pentru toate popoarele lumii. Iar EL? Pai , nu era EL presedintele de onoare al ACADEMIEI ROMANE ? Ati auzit bine ? De onoare ? Atunci . OK !
        Ma opresc aci ! Adica AICI !Da, da .. Cine dracu oi fi eu sa -mi bag nasu-n daraveri d-astea asternute una peste alta ca si coroanele Baiazidului ale… apuselor vremi ? Sa mai si iau la puricat doctorandurili domnilor PONTA si alti ejusdem farinae ? Hopa ! Oare am scris bine ? Nu cumva trebuia sa scriu ” figurinae ” ? Hait ! Zau , ca ma simt incurcat . Nu mai stiu !

        • victor L spune:

          Auzit-am de acele universitati, am cunoscut si absolventi. Dar nu ” Cred ca si azi mai sunt absolventi de acest fel prin cele academice”, Probabil “urmasii urmasilor” :P
          E prea mult timp de atunci.
          “Cele vremi cand Lenuta noastra de se plimba cu barcuta de lux “, sint mai aproape, nu mai existau universitatile muncitoresti.
          Acum, daca mi se permite, au aparut universitati gen “Spiru Haret”. Banda rulanta.

        • MIHAI 2 spune:

          Eu am cunoscut un nene care absolvise o scoala muncitoreasca de Drept si bune maniere de 6 luni. A continuat sa fie judecator inca vreo doi ani dupa 1989 pana a implinit varsta de pensionare. Era foarte performant reusind de regula sa ii impace pe impricinati in litigiile cu miza mica – insulte, ciondaneli & imbranceli intre vecini, strengarii matrimoniale gen sotul care a fugit la iubita luand cu el si televizorul Tonitza. In prezent ”impacarea partilor” si refacerea in acest mod a ”tesutului social” e una dintre fitele la moda care necesita insa stagii repetate la Londra, Koln sau Amsterdam in functie de ambasada finantatoare. Nu prea cred totusi ca inainte de 1989 sa fi existat o productie masiva de doctori. Legendele erau ca se aprobau nominal de Coana Leana si doar pentru persoane alese. Productivitatea la doctori a cunoscut adevarata inflorire DUPA , cnd s-a si statuat si procentajul de 4% ca rezonabil in materie de plagiat.

      • vioand spune:

        Ion Gheorghe ?

  8. Alina Zamfir spune:

    Excelent!!!

  9. ovidiubaiesiu spune:

    A fost o placere sa citesc un comentariu atat de elevat.

  10. profesoru spune:

    “Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,
    Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs…” – ei, asta nu e o greşeală. Baiazid putea să se jure când voia el că va cuceri Roma.

    Dar uite o greşeală care a scăpat cercetătorilor: “S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta…”
    În 1395 nu existau “Cavalerii de Malta”. Ordinul Cavalerilor Ioaniţi îşi avea sediul pe atunci în insula Rhodos.
    Rhodos a fost cucerită de turci în 1522. În 1530 Cavalerii Ioaniţi au primit de la împăratul Carol Quintul (care era şi rege al Siciliei) insula Malta, unde s-au şi stabilit. Din acest moment Cavalerii Ioaniţi sunt numiţi şi “Cavaleri de Malta”.

    • funeriu spune:

      Aveți dreptate. Poate mai sunt și alte „greșeli”, dar, dacă ele sunt în marginile verosimilului (cum zice Aristotel), e în regulă. Poezia se adresează sufletului, nu rațiunii. Omul de știință zice: „apa provenind de la izvor e limpede”, poetul: „apele plâng, clar izvorând în fântâne”. Ar fi ridicol să protestăm: „cum să plângă apa?” Rațional însă avem dreptate: apa nu plânge.
      Călinescu comentează greșelile de limbă ale lui Eminescu evidențiate de Aron Densușianu, autor din care criticul citează o pagină, apoi explică (redau din memorie): Eminescu a studiat ca nimeni altul dintre poeți limba română tocmai în ideea de a o putea silui după pofta inimii, dar în spiritul ei. Și încheie, referindu-se la pagina din Densusianu: fără îndoială că în această pagină neghioabă este mult adevăr (citatul e aproximativ, n-am la îndemână textul acum când vă răspund). Tocmai de aceea am explicat că expresia finală din articolul meu e… „călinesciană.”

      • Harald spune:

        O metaforă nu e totuna cu o inadvertență istorică (sau faptică, la modul general). Cum vi s-ar părea dacă în filme poliția americană ar avea mașini Renault? :)

  11. Dan spune:

    Frumos!
    Felicitari!

  12. Gabriel Deliu spune:

    Frumos.

  13. Daniel StPaul spune:

    Fiindca tot e bun de plata, haideti sa ii mai casunam nitel acuzatului (imi venea sa zic, a l’italienne, “imputatului”) Eminescu : ceva nu e chiar in regula nici cu pristolul. Acesta este, de fapt, masa altarului (cred ca sacerdotii o numesc Sfinta Masa) si, ca atare, serveste drept suport obiectelor cultice ale liturghiei (devenind astfel, el insusi, obiect cultic). Problema e ca, daca pristolul nu e conceput ca un bufet, avind si capacitate de inmagazinare, DIN pristol nu poti lua, iei DE PE el. Aici au cuvintul specialistii in mobilier religios.

    Nu avem , insa, motive temeinice sa credem ca Eminescu se va fi gindit neaparat la pristolul altarului bazilicii San Pietro; oricare sultan va fi avut ambitia sa cucereasca Roma si sa-i umileasca pe crestini ( recte, papalitatea), pret de citeva sute de ani, cu siguranta catre sfirsitul secolului al XIV-lea, San Pietro cea veche, una din citeva bazilici pontificale, fu prea putin atragatoare, aproape cazuta in ruina (dupa stagiul avignonian al papalitatii). San Pietro, asa cum o vedem astazi, a inlocuit-o pe cea veche si a fost terminata abia spre anii 1600. Oricum, multiplicitatea bazilicilor pontificale in epoca (si a pristolurilor, dara) ne lamureste ca Eminescu s-a facut doar vinovat de clasice pacate ale mestesugului poeticesc: metonimia-sinecdoca, simbolul…

  14. Totusi spune:

    “Poetica” aristoteliana confera legitimitate vestitelor “licente” poetice care abunda la Eminescu si ne-au fost semnalate adesea, cu oarecare pedanterie, la orele de literatura in liceu (la real).

    Frumosul citat din “Poetica” pe care l-a ales autorul in scop terapeutic, mantuitor, este si o maiastra intorsatura finala, un “racoursi” sau o “coda” facilitand gratios favoarea de a semna “In Verba Magistri”.

    Un mic regal, de multe multumiri!

  15. Cinicul spune:

    Inca un articol foarte bun.
    Ma indoiesc ca Eminescu nu stia ca-si permite un pic de flexibilitate in tratarea istoriei in Scrisoarea III.
    Cine citeste publicistica lui Eminescu, de exemplu articolele adunate in Chestiunea evreiasca, va vedea ca Eminescu era foarte riguros in a-si argumenta punctele de vedere cu date si nu cu vorbarie goala. El recurgea destul de des la statistici si isi cita sursele. Comparand publicistica lui Eminescu cu articole din publicistica de azi ti se face rusine pentru ca azi este greu sa deosebesti informatia de opine. Si asta nu nu mai de publicistica din Romania.

  16. Dan T spune:

    Foarte bune informatiile.
    Excedlenta concluzie – citatul salvator din Poetica lui Aristotel !

  17. Ion Adrian spune:

    Eu cred ca si daca nu exista textul aristotelian autorul putea raspunde similar. Sunt situatii cand nu avem citate remarcabe pe care sa ne bazam si atunci trebuie sa le creem ciar noi. Frumos articol!

  18. Eminescu a pacatuit mult, dar altul mai bun n-avem. Poeta Firea s-ar putea ocupa de o mansarda memoriala, sa nu se mai mire strainii ca la Bucuresti n-are nici macar atât.

    • Ela spune:

      Daca si Eminescu a devenit motiv de resemnare, ca “altul mai bun nu avem”, cred ca e foarte urgent sa ne psihanalizam! Colectiv. Avem mare nevoie sa ne incurajam si sa ne revalorizam, ca sa fim capabili sa ne onoram istoria si pe cei care au facut-o unica si exceptionala, fara obsesia perfectionismului care, asa cum definitia nu lasa de inteles, e departe de a fi o calitate.

      Nu stiam ca in Bucuresti nu exista edificii memoriale M.Eminescu…Este o greseala.
      Si uneori, istoria a demonstrat ca, o greseala este mai grava decat o crima (Napoleon1 si asasinarea ducelui d’Enghien)…

  19. Mike spune:

    Ce încântare să citesc aceste randuri! Va multumesc!

  20. Cornel spune:

    Cel care “vrea” istorie sa studieze istorie.Cine “vrea” poezie sa manance poezie. O cantareata de la noi a fost acuzata ca cantă ceva în genul (da mamă sunt beată).Ea a răspuns ca nu este treaba ei sä facă educația “tinerei generatii”. Ea căntă ce vrea și fiecare înțelege ce vrea. Una e una și alta e alta.

  21. Florin Constantin spune:

    Ma bucur ca mai apar si astfel de articole pe internet. Ne-au adus aminte de orele de limba romana, cand am studiat “Scrisoarea III”. Foarte potrivit citatul din Aristorel. Abaterea voita a poetului de la unele date si realitati istorice urmareste sublinierea mai apasata a maretiei victoriei de la Rovine, a maretiei domnitorului care a castigat-o si, in general,de fapt a maretiei trecutului nostru istoric. Accentuarea maretiei trecutului istoric are drept scop realizarea antitezei cu prezentul decazut. Aceasta poezie este o satira ,construita pe antiteza trecut-prezent, nu un poem istoric. de altfel, toate cele 5 Scrisori sunt satire.
    Felicitari tuturor.

  22. AdedaVero spune:

    Confuzia B-V e foarte veche in limbile indoeuropene, nu e doar din tastatura, sa ne-ntzelegem, e de la alfaBeta gretzesc – mai apoi chirilic -, in care a fost tradusa BIBLIA! Wulfilla chiar a tradus-o in limba germanica primordiala goth care difera destul de germanica contemporana, de dupa anul 1000, dupa cum puteti vedea.
    Si, DA, poeziile ca si LEGENDELE nu respecta nici pe departe adevarul istoric. O Molda NU e o catzea,in realitate, ci poate avanpost, iar Moldovanii din Erdely nu sunt moldoveni. Molda-MoLde vine din limbile germanice de ieri si de azi, desigur.

  23. JB spune:

    Oare Rovine nu provine din vreun latinesc de unde vin si cuv.franceze: ravin/ravine ?!?

    • Daniel StPaul spune:

      Poate ar trebui sa ma intreb daca imboldul de a raspunde nu-mi vine de la vreun resort etilic abisal… Specialistii francezi (a se vedea, de exemplu, littre.org) sustin ca francezele ravin/e au, etimologic, pe filiera latina, a face cu raptul si rapitul. Pe noi ne-ar ajuta (sau poate nu) sa stim de unde se trage bulgarescul rovina .

    • funeriu spune:

      Rovină, pl. rovine e de origine slavă (bulgărească). V intervocalic latin a dispărut în toate cuvintele românești moștenite (vechi): civitatem – cetate, novus – nou. V-ul latinesc s-a păstrat însă în neologisme (civil, novator).

      • JB spune:

        Nu contest. Dar nici nu se poate să nu mă mire similaritatea sensurilor rovine – ravin/ravine. Diferențele sunt minime, grafia e f.apropiată…… Că de regulă V-ul intervocalic a dispărut din româneasca veche e o altă discuție. Aici e intervocalic?!!?

      • Cinicul spune:

        Latina s-a folosit in administratia imperiului bizantin pana prin secolul 7. In plus pe teritoriul actual al Bulgariei a existat, pana la sosirea slavilor de sus, o populatie tracica romanizata (intre noi fie vorba, probabil mult mai numeroasa decat in Romania de azi). Este posibil ca slavii sa fi imprumutat cuvinte de la acestia?

  24. andrei spune:

    Ar mai fi și amănuntul că, la vremea respectivă, istoricii înșiși nu știau cronologia corectă a celor două bătălii.Deci, măcar aici, Eminescu nu a greșit, a folosit informația considerată corectă la vremea lui.

  25. Mira spune:

    Senzația că cel Bătrân ar fi mai corect decât cel Mare și viceversa, nu o vor pierde nici unii, nici alții dintre susținători.
    Doar că în actele oficiale, contemporanii lui Mircea I îl numeau magnifico: ,,magnifico viro domino Merche” (1399, voievodul Știbor, document publicat de Istvan Pataki, Ceva despre relațiile Țării Românești cu cu Ungaria la sfârșitul veacului al XIV-lea, în SMIMed, II, 1957, p. 424, nota nr. 1), precum și ,,magnifici domini Merche voivode Transalpini” (1400, Sigismund de Luxemburg). (document publicat și de P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, ed. I, București, 1944, p. 351, doc.nr. 1).

  26. Quebecoisfier spune:

    D-le Profesor,
    Sunt rare momentele in ziua de azi un care iti permiti luxul de a face ceva pentru sufletul tau. Si cand acel ceva vine direct la tine fara sa cauti prea mult, inseamna ca ai avut si noroc. Noroc am de fiecare data cand vad pe Contributors ca ati mai publicat un articol. Incantare si hrana pentru minte ! …ce poti sa ceri mai mult. :)
    Acestea fiind spuse , imi permit , cu marturisirea à priori a unei depline ignorante si in limba franceza ( desi o vorbesc vrand-nevrand mai toata ziua) , dar si in chestiunile istorice, imi permit deci 2 observatii :
    - “je n’ai pas eu le loisir” a lui Pascal l-as traduce mai degraba prin ” nu mi-am permis” , un sensul de “nu aveam cum sa-ti scriu (numai) un raspuns scurt”. Este geniul lui Pascal aici si o intreaga metafora a unui raspuns politicos adresat de catre un geniu unui simplu cugetator….
    2 . Ca sa-l salvam pe Eminescu, ( nu ca ar fi avut dreptate cu Nicopole inainte de Rovine, dar asa, ca sa complicam si mai mult povestea :) ) despre batalia de la Rovine, mai nou, nu prea se stie nici cand a fost si nici unde exact anume s-ar fi intamplat https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-s-a-desfasurat-batalia-
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Bătălia_de_la_Rovine

    • funeriu spune:

      Știți cum e: traduttore, traditore! În orice transpunere dintr-o limbă în alta e nițică trădare. Mult mai puțină în texte științifice (matematică de ex.) și mult mai multă în texte literare. Lingvistic vorbind, varianta dumneavoastră e mai fidelă decât cea reprodusă de mine. Eu cunoșteam versiunea franceză (cf. Pensées) pe care am și reprodus-o la subsol. Varianta românească e preluată ad litteram dintr-o antologie de aforisme.
      Tocmai mi-ați dat o idee: poate găsesc timp să scriu despre problematica traducerilor din Eminescu. Vă mulțumesc.

      • Lechi spune:

        salut dl. prof.
        citat:
        O traducere este ca o pasare
        impaiata; este la fel de frumoasa dar nu canta ! (Heinrich Heine)

  27. Cititi in engleza articolul https://www.historytoday.com/s-frederick-starr/invention-world-history
    Da rapunsul la contradiictile de date

    • funeriu spune:

      Foarte interesant articolul pe care mi l-ați recomandat. Explică sursa unor confuzii ce țin de cronologie. Mulțumesc pentru informație.

  28. MIHAI 2 spune:

    VISUL nu este al lui Baiazid, dar nici Eminescu nu ne deruteaza de vreme ce intre momentul oniric si cel al sosirii la Dunare a furtunosului Baiazid apar versurile:
    ”… flamura cea verde se înalţă an cu an,
    Neam cu neam urmându-i zborul şi SULTAN DUPA SULTAN”.
    Etimologia ”veteraus” – ”batran” e una dintre acelea care strica cheful cumanofililor de la editura cu acelasi nume. Merita amintita in context si zicerea – Cine era mai BATRAN ? Stefan cel Mare sau Mircea cel Mare ? Nu mai tin minte daca a circulat ca banc folcloric sau era textul unui desen al lui Mihai Stanescu.
    Articolul este incantator – ca de obicei.

    • Dănutz Năstase spune:

      Aveți dreptate, visul nu e al lui Baiazid, ci al lui Osman. Iar versurile din care se poate ănțelege asta sunt: Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte,
      An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
      Iară flamura cea verde se înalţă an cu an,
      Neam cu neam urmându-i zborul şi sultan după sultan.
      Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid…
      Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid…

    • funeriu spune:

      Voi răspunde acestui comentariu pe larg într-un număr viitor. Merită un răspuns mai amplu.

  29. George Petrineanu spune:

    Multumesc pentru inca un articol interesant si pentru analiza!

    Din punctul meu de vedere de cititor modest care incearca sa “consume” arta ca arta si stiinta ca stiinta, Eminescu, un creator al frumosului, nu cred ca si-a pus problema de a avea un contract cu cineva, nici chiar cu el insusi, in privinta adevarului istoric al faptelor “relatate” in poeziile lui. As fi fost la fel de linistit si m-as fi delectat in aceeasi masura chiar si daca Isaac Asimov ar fi fost ca si el pomenit in Scrisoarea III. Asa cum ne invata Brincusi (daca citatul e adevarat), creatorii de arta ne furnizeaza, insa fara garantii, doar bucurie pura. Pentru toate celelalte ne putem adresa stiintelor de tot felul sau religiei.

    • George Petrineanu spune:

      P.S. Iar deosebirea dintre 1395 si 1396 ca inginer o consider o bagatela in context. Subiectul genereaza insa o discutie interesanta.

  30. Irinoush spune:

    Incantarea si ingandurarea de dupa sau din timpul lecturii nu au niiiici o legatura cu adevarul istoric!Si cine are nevoie de el dupa ce-l citeste pe Eminescu …zic sa nu-l mai citeasca! Dar ,totusi, multumesc prietenului d-voastra ca ne-a prilejuit acest text! Deci ii dau voie sa-l citeasca in coninuare pe Eminescu!

  31. Mircea Suciu spune:

    Admirabil întregul articol, domnule profesor, ca multe altele pe care le publicați aici!

    “Ne mai aducem aminte unii dintre noi, cei trăitori în Epoca de Aur, că istoriografii vremii au modificat numele domnitorului muntean din Mircea cel Bătrân, cum îl știam din cărțile de istorie, în Mircea cel Mare. (…) Motivația era politică. Lui Ceaușescu îi plăcea să fie socotit continuatorul glorioșilor noștri voievozi. (…) Istoriografii i-au schimbat numele lui Mircea din Bătrân în Mare (…). Deși numai de adevăr nu le ardea lor când au făcut modificarea (…)”.

    Referitor la “cel Mare” în loc de “cel Bătrân”, explicația dumneavoastră – din care, mai sus, am extras, aidoma, câteva fragmente – nu este decât parțial întemeiată. Motivație politică? Desigur, aici nici nu discutăm, aveți cu totul dreptate. Problema e în altă parte – istoriografii vremii (știm care vreme anume și, repet, aveți perfectă dreptate – din considerente de comandă politică), istorici blamați de dumneavoastră cam la “paușal”, n-au inventat nimic în cazul domnului și voievodului Țării Românești, una dintre cele mai mari (scuze, n-am găsit altă…rimă!) personalități ale istoriei noastre. Consultați volumele de documente (externe, polone întâi de toate) contemporane cu ilustrul personaj al trecutului nostru – lucrări științifice de multă vreme publicate, dar pe care, acum și aici, nu le am la îndemână pentru a vă da referințele precise – și vă veți convinge lesne că, în “tratate” încheiate de Mircea Voievod (titulatura sa, pe scurt, din documentele interne, de cancelarie domnească) cu regi și principi ai unor state din vecinătate, domnul muntean este numit “cel Mare”. Nu vă mai irosesc timpul cu explicația dată de istorici acestei titulaturi, cert este că ea există! Și, încă, în documenente autentice, mai presus de orice îndoială, emanate în epocă.

    Apoi, vă reamintesc titlul poeziei lui D. Bolintineanu (mort cam cu un secol înainte de zisa “Epocă de Aur”) – “Mircea cel Mare și solii” (“Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, sta pe tronu-i Mircea încărcat de ani…”). De unde, oare, l-o fi scos pe “cel Mare” romanticul bard?

    În fine, nu uitați, vă rog, de, să zicem, de vol. 1, partea 2 (1346- 1450), an de apariție 1890, din monumentala serie “Documente privitoare la istoria românilor”, culese de Eudoxiu de Hurmuzachi (mort la 1874, la doi ani după poetul invocat mai sus), care, pe pagina de titlu, zice așa: ” (…) Culese, adnotate și publicate de N. Densușianu. Cu două apendice de 57 documente slavone (1198 – 1450), însoțite de traduceri latine de dr. E. Kaluzniacki. Cu portretul lui Mircea-cel-Mare și al fiului său Michail și cu 6 facsimile heliografice”. Iarăși, întreb, retoric firește – de unde până unde, și în Hurmuzachi/Densușianu, Mircea cel Mare?

    ” Mircea cel Bătrân” sau “Mircea cel Mare”? Dacă ne gândim la ceea ce a însemnat pentru istoria noastră, pe toate planurile, domnia lui Mircea Voievod, săvârșit din viață acum 600 de ani, răspunsul nu poate fi decât – și unul, și celălalt!

    Aștept, cu viu interes, următoarele dumneavoastră contribuții în…Contributors.

  32. funeriu spune:

    Nu-i nicio îndoială că aveți dreptate în tot ce ați scris. Nu sunt istoric, știam doar de poezia lui Bolintineanu unde Mircea este „cel Mare”. Când am scris ce-am scris, m-am referit secvențial la faptul că în cărțile de istorie din care am învățat eu și generații întregi de după război Mircea era „cel Bătrân” și că, deodată, pe la începutu anilor ’80 (cred), ne-am trezit că nu mai e „Bătrân”, ci „Mare”. Am motivat ideologic, nu istoric, schimbarea subită. Am spus chiar la început că, deși numai de adevăr nu le ardea lor când au modificat onomastica, o doză de adevăr era totuși la mijloc. Am vorbit de un „adevăr” lingvistic. Dumneavoastră adăugați unul documentar, care întărește, cu date istorice irecuzabile, argumentația mea filologică. Vă mulțumesc.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ionel Funeriu


Ionel Funeriu

Profesorul Ionel Funeriu s-a dedicat studiului versificației românești, lucrarea sa majoră, Versificația Românească, propunând o nouă teorie asupra versului românesc. Por... Citeste mai departe


Rugaminte Contributors.ro

Profesorul Vintilă Mihăilescu este internat la Fundeni și are nevoie în continuare de transfuzii de sânge.

.

Puteți să-l ajutați donând la Centrele pentru Donații din toată țara, sânge din orice grupă, cu specificarea: “Pentru Vintilă Miron Mihăilescu, Spitalul Fundeni, Sectia Hematologie, Profesor Doctor Daniel Coriu".O listă a centrelor din București se găsește aici:

http://doneazasange.ro/unde-pot-dona-sange/"

E randul tau

Raspunsul CNAIR: Bună ziua, Circulația alternativă propusă pentru DN 28 nu reprezintă o s...

de: Ghost

la "Drumurile 2+1 alternativ sau cum poate DN2 să devină de 5 ori mai sigur"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

septembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)