Home » Analize »Cultura »Idei si solutii »Societate/Life » Citesti:

… cat sa ne (mai) tinem de urat? (I)

Alin Fumurescu februarie 13, 2016 Analize, Cultura, Idei si solutii, Societate/Life
17 comentarii 2,234 Vizualizari

Avertisment: Acesta e un experiment in mass media, facut – cu scuzele si multumirile de rigoare – pe spinarea Contributors. Textul e recomandat (si) minorilor – cu o conditie: sa stie, macar in linii mari, Alegoria Pesterii asa cum e ea prezentata la inceputul Cartii a Saptea a Republicii lui Platon. Un rezumat se gasete si pe Wikipedia (am verificat :) ) si mai sunt si cateva filmulete pe Youtube, ceea e ironic la mai multe niveluri, dar asta ar fi o cu totul totului alta discutie.

… cand eram in liceu aveam un profesor-maistru. Maistru, la propriu, nu maestru, pentru ca Liceul Avram Iancu din Brad devenise “industrial”, dat fiind ca atunci (ca si acum) educatia nu se (mai) facea de dragul educatiei, ci pentru a pregati tinerii pentru viata (sic). Asa se face ca am terminat cu specializarea sculer-matriter. Nu stiu nici pana in ziua de astazi ce presupune asta, dar cumva trebuie ca m-a pregatit pentru viata, altminteri nu m-as fi descurcat onorabil, nadajduiesc, pe unde m-a purtat. Ea, viata. Si m-a purtat ceva. Se cheama ca expertii de-atunci, precum cei de-acum, stiau ei ce spun (sic).

Asa s-a facut ca maistrul cu pricina – un om altminteri foarte de treaba – care ne preda ceva materie pregatitoare pentru viata intitulata “Tehnica prelucrarii prin aschiere“, cum se predau astazi “Computer Sciences”, mi-a spus, exasperat, in fata clasei: “Fumurescu, toata lumea mai are cate o pasarica. Tu, insa, ai un stol!” Viata, dupa cum aveam sa constat, urma sa-i dea maistrului dreptate. Ca unui maestru. Cu toate acestea, la rastimpuri, cate o pasarica face cum face si se desprinde din stol, o ia inainte si-mi capaciteaza aproape toata atentia.

De unde se vede ca, la fel ca maestrii, au si maistrii limitele lor.

In ultima vreme, pasarica mea rebela sunt imaginile. Imaginile asa, la modul general, nu o imagine anume sau alta. Ma obsedeaza nu imaginile, ci ideea de imagine. Cine sunt echivalentii gardienilor din Republica lui Platon in alegoria pesterii? Papusarii. Ce fac papusarii? Proiecteaza imagini. Umbre. Asta pare o treaba simpla, dar nu e, altminteri nu s-ar fi caznit atat de mult (o noapte intreaga) Socrate cu Glaucon si Adeimantus, si nici Platon cu noi (de vreo douamiitreisute de ani incoace). De indemanarea papusarilor depinde atat soarta celor multi (prizonierii din pestera), cat si a celor putini care au scapat din pestera. Daca papusarii nu-si fac bine treaba si proiecteaza imagini (umbre) aiurea, prizonierii – care nu pot vedea altceva – se tampesc si omoara pe oricine incearca sa-i convinga de faptul ca realitatea e in alta parte. Daca si-o fac, totaa lumea e mai mult sau mai putin multumita, cam ca-ntr-o democratie.

Prin urmare, nu filosoful-rege si nici prizonierii nu reprezinta adevarata miza a Republicii platoniciene, ci papusarii, cei situati la jumatatea drumului dintre iesirea din pestera si capatul ei. Felul in care proiecteaza umbrele papusilor spune o poveste. Or, dupa cum le explica Socrate interlocutorilor sai inca din Cartea a Doua, asa incepem sa ne educam copiii – spunandu-le povesti care sunt false per ansamblu, dar contin in ele un sambure de adevar. (Daca nu-l credeti pe Socrate, intrebati-l pe Mos Craciun :) ). Bine, bine, dar cine educa educatorii, vorba lui Kant? Altfel spus, cine sunt papusarii papusarilor? De unde stiu papusarii cum arata cu adevarat pasarile si arborii si norii de afara, pentru a putea ciopli papusi dupa chipul asemanarea lor, si cum sa stie in ce ordine sa le pezinte pentru a spune o poveste “frumoasa”, nu una “urata”? Ca doar ei n-au iesit niciodata din pestera! De buna seama, doar cineva care a iesit din pestera si a vazut adevaratele pasari, adevaratii arbori, etc, cineva care a vazut Soarele. Si cum ii educa? Spunandu-le o alta poveste despre cum se spun povestile. O poveste care e falsa per ansamblu, dar contine un sambure de adevar in ea?

Poate. Atat cat poate fiecare duce.

Si-acum sa facem o pauza de la intrebari si sa tragem putin aer de fapte in piept, pentru a ne mai trezi din buimaceala. Poate, vorba lui Socrate, ne dor ochii de la atata lumina, in drumul spre iesirea din pestera.

Istoric vorbind, din cate se stie, teatrul cu umbre de papusi ar fi aparut in China, in timpul Dinastiei Han, cand Imparatul Wu of Han (156 – 87 IdH) ar fi fost ravasit sufleteste de moartea unei concubine. Pentru a-l scoate din depresie, supusii au facut o papusa in forma concubinei si i-au proiectat umbra miscatoare pe o panza. Zice-se ca imparatul Wu a inceput sa se simta mai bine :) . De atunci, teatrul cu umbre a devenit o traditie in Asia.

Ce observam?  (1) ca Platon a scris Republica pe la 350 IdH toamna, adica macar cu vreo doua secole inainte ca povestea lui sa devina “realitate”. Inaintea teatrului cu umbre “adevarate” a fost “povestea umbrelor”, ideea lor; la inceput umbrelor, asadar, a fost povestea; (2) ca teatrul cu umbre n-a “prins” in Europa decat pentru o scurta perioada de timp, iar asta in plina Epoca a Luminilor, cand Ratiunea cu majuscula se presupunea ca nu are limite; (3) ca umbra unei iubiri pierdute e suficienta uneori pentru a readuce buna-dispozitie; s-ar putea zice ca iubirea se multumeste cu umbra iubirii – ceea ce ne aduce inapoi la suflet si la iubire.

Pentru ca oricine a citit Republica lui Platon stie ca faimoasa lui Republica e doar un mijloc pentru a atinge un scop. Nu Republica, ca organizare statala, il intereseaza pe Socrate in … Republica, ci sufletul. Cu el, sufletul, incepe si cu el se termina dialogul. Republica e folosita doar ca lupa pentru a vedea mai bine detaliile sufletului. Or, din moment ce corespondenta 1:1 e mentinuta si intarita pe parcursul celor zece Carti, putem asuma ca Platon o lua in serios.

Cine sunt, asadar, papusarii sufletului? Gardienii sufletului? Cum sa definim partea “de mijloc” a sufeltului, cea de care depinde, in ultima instanta, atat partea de sus, cat si partea de jos a lui? Intrebarea e importanta, daca nu pentru cine crede in suflet, atunci macar pentru cine crede in psihologie (sic), care nu e decat stiinta lui “psyche“, adica a sufletului de moda veche. [Nota: Psyche-ul grecesc e tradus uneori si ca minte sau ca ... respiratie; sa-i zicem "duh" - de unde Sfantul Duh, sau, in unele traduceri englezesti, Holy Ghost, nu Holy Spirit, desi pentru un roman, "ghost" suna usurel straniu. Totusi, omul, cand moare, isi da duhul, nu spiritul, nici fantoma - ca romani, suntem norocosi pe partea asta - avem o limba mai inteligenta decat noi.]

Propun sa ne folosim de Alfarabi, un arab traitor la cumpana secolelor al IX-lea si al X-lea, musulman Shia cel mai probabil, dintre cei care cred ca imamul pierdut, Mahdi, traieste printre noi, dar inca nu ni se dezvaluie, ca nu e timpul. Exista un timp pentru toate. Totul e sa ai rabdare, ca secretul izbavitor se va dezvalui. Educat din cate se stie de un calugar nestorian, cu studii in Constantinopol si Damasc, inainte de a-si infiinta propria-si scoala in Bagdad, Alfarabi a exercitat o influenta imensa a asupra lumii musulmane si nu numai.

Potrivit lui, cunoastem prin trei “capacitati”: (1) simturi; (2) imaginatie; (3) ratiune – in ordinea asta. Prin urmare, “vointa” are si ea trei niveluri. Sa zicem ca merg pe strada si vad, aud sau pipai ceva – o carte, o bere, o femeie, pentru moment n-are importanta. Il/o doresc – asta e primul impuls, “prima vointa“, cea a simturilor. Urmeaza a doua, cea in care imi imaginez cum ar fi sa am masina asta, profesia asta, drogul asta, femeia sau barbatul asta, etc. Incep sa imi construiesc scenarii, sa-mi imaginez ce-ar fi daca. Asta e “vointa a doua” – si aici se da, vorba romanului, bataia pestelui: in imaginatie. In functie de cat de bine e educata facultatea mea imaginativa, imaginile pe care mi le proiectez vor fi mai aproape de sensuri (“ah, daca as putea macar o secunda sa ...”) sau de ratiune (“dar daca …”). In final, vine “vointa a treia“, cea in care iau o decizie – buna sau rea (si doar aceasta poate fi judecata daca e buna sau rea, pentru ca primele doua nu tin de ratiune, adicatelea de capacitatea mea de a alege in cunostinta de cauza).

Si-atunci intrebarea cheie e daca si cum se poate educa facultatea din mijloc – cea imaginativa? La “daca”, Alfarabi raspunde ca da (asta e vestea buna), dar ca nu toti pot fi educati la fel de bine. De la natura, unii sunt mai “dotati” sufleteste decat altii (asta ar fi vestea rea). Nu toti putem fi Chopin, asta e, nu chinuiti copiii cu lectiile de pian. Dar toti (iarasi o veste buna) suntem dotati de la natura cu posibilitatea de a ne imbunatati. Cum? Prin imaginatie. Educatia fara imagini nu e posibila.

Si uite-asa ajungem din nou la papusari si povestile lor – frumoase sau urate.

(Va urma – pentru cine are rabdare. Inteleptul a spus sa te apropii incet de miezul placerilor.)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "17 comments" on this Article:

  1. Vlad spune:

    Ma bucur ca ati ridicat mingea la fileu ca sa zic asa … Identificarea cu corpul (simturile), identificarea cu emotiile (imaginatia), identificarea cu mintea (ratiunea) nu reprezinta realitatea … Realitatea este constiinta cea in care apar senzatiile, emotiile, gandurile. Pentru a cunoaste realitatea trebuie sa departajam ceea ce este real de ceea ce este fals. Adica realitatea de vis sau cum ii spun indienii maya.

    Eu am o abordare mai pragmatica, adica mai apropiata de realitatea imediata si as lega exemplul pe care l-ati ilustrat, de cel legat de detectarea undelor gravitationale, intrucat e destul de recent in mintea oamenilor cel putin a celor care vor citi ambele articole. Ideea e sa facem distinctie intre teorie si realitate. Teoria e un model mental ceva referentiabil in termeni semantici proprii modelului in cauza si realitate.

    A avea o teorie a realitatii e una cum ar veni si a sti care este realitatea este alta. Realitatea e un tot unitar care are o curgere continua pe cand modul in care ne raportam la realitate tine de memorie. A trai in memorie fie ca aceasta memorie e una biologica, fie ca e una mentala sau emotionala inseamna a nu fi acordat la realitate intr-un mod intim.

    Pastrand aceasta separatie biologica, mentala, emotionala pentru raportarea la realitate va necesita tot timpul o acordare, adica atunci cand constatam ca realitatea este diferita de ceea ce stim noi despre realitate.

    Memoria tine de trecut, imaginatia de viitor iar viata se desfasoara tot timpul acum.

  2. Maria spune:

    Ce-ar fi dacă…?

    Aștept cu răbdare și interes urmarea. :)

  3. luci spune:

    In multe locuri am vazut repetata aceasta ,tripartitie functionala, platoniciana : conducatori , gardieni , lucratori .Aceasta deformeaza total sensul Republicii care , nu-i asa , e un mit , o ,paradigma, si nu un model de ,societate inchisa, si totalitara . Gardienii -papusari ar fi intermediari , cum spuneti , aflati la jumatatea drumului , nu au acces la lumea ,exterioara, a ideilor .Or , Gardienii sunt chiar conducatorii Cetatii , Inteleptii , adica cei care au acces la lumea ideilor , tripartitia fiind a gardienilor , ajutoarelor sau auxiliarilor lor ( acestia fiind razboinicii si thymos-ul ) si lucratorilor . ,Papusarii, nu sunt intermediarii , ci conducatorii de drept ai Cetatii , vazind adevarul , ideile , ei izvodesc ,umbrele, potrivite , miturile , un fel de minciuni adevarate sau utile .Intreaga Republica este modelul de educatie a gardienilor , aceia care ,nu trebuie sa se inspaiminte de stiinta suprema, , stiinta Binelui . Aceasta schimba total sensul , confuzia pleaca de la asimilatia semantica mai comuna a ,gardienilor, cu cavalerii , ceea ce nu e cazul aici . Sau , cum spune Platon si repeta adeseori si Aristotel , stiinta contrariilor este una , aceeasi , nu este capabil de ,minciuna, cu adevarat decit acela care cunoaste adevarul , Ideile …

    • Alin Fumurescu Alin Fumurescu spune:

      Gardienii nu sunt inteleptii, dar exista intr-adevar un “sleight of hand”, de la gardieni la “razboinici” sau auxiliari. Trecerea de la unii la altii e importanta pentru Republica, dar nesemnificativa in acest context. Ingaduiti-mi sa nu cred ca papusarii sunt inteleptii.

  4. gheorghe/gheorghieni spune:

    Am retineri in a extrapola mitul/alegoria pesterii la intreaga problematica a comunitatii. Platon specifica la 514a1-2 care e subiectul alegoriei: natura umana in modul in care e educata si dorinta de educatie. Nu pot comenta mai mult intrucat textul nu-mi da o “imagine” clara a interpretarii dvs. in aceasta chestiune.
    Alfarabi are pe jumatate dreptate, adica e in eroare. Ce ne facem cu adevarul revelat direct sufletului – de esenta divina si in legatura directa cu aceasta. Si aici ma refer nu la “imagistica” crestina ci la cea socratica (vezi Phaidros). Ma opresc din nou cu comentariile din acelasi motiv deja mentionat.

    • Alin Fumurescu Alin Fumurescu spune:

      Alfarabi vorbeste (destul de mult) despre cel care primeste adevarul relevat – e Primul Conducator, cel care e totodata si filosof si profet – profetul fiind cel care proiecteaza imaginile, altminteri pe filosof nu l-ar baga nimeni in seama. (Profetul-Legislator e o figura-cheie in filosofia islamica si iudaica a Evului Mediu, adeseori asimilat Filosofului-Rege, cu referinte oblice – Alfarabi – sau directe – Maimonides – la Mohamed si, respectiv, Moise.) Aveti putintica rabdare :)

      • Vlad spune:

        Vorbeste de Dragnea :) )) ? Dumnezeule, nu pot sa cred … Adica noi suntem contemporani cu Profetul :) )

      • gheorghe/gheorghieni spune:

        Tocmai aici e problema in epistemologie. Dupa Platon si Aristotel apar nuante gnostice in filozofie ce se accentueaza cu timpul. Daca tratati subiectul invocand platonismul, crestinismul, islamul, budismul, etc., atunci eu nu cred ca putem incropi o discutie coerenta. Apelul dvs. la rabdare suna putin arogant. Daca aveti ceva de spus faceti-o in sumar la inceput urmand sa prezentati argumentele etapizat. Altfel ne pierdem timpul cu presupuneri si indemnari la rabdare absolut inutile.

        • Alin Fumurescu Alin Fumurescu spune:

          … apelul la rabdare suna arogant ?!? Imi cer scuze. Ingaduiti-mi, totusi, sa remarc ca acesta nu este ceea ce s-ar chema un articol “stiintific”, de revista de specialitate. Ba dimpotriva. Imi cereti sa fac ceea ce pentru Platon (sau Socrate) ar fi fost de-a dreptul blasfemie.

          • gheorghe/gheorghieni spune:

            De cand se comenteaza in subsol pe baza textului in “revistele de specialitate”? A scrie un text coerent, complet si argumentat pe masura este valabil numai pt.”revistele de specialitate”? In ceea ce priveste “blasfemia” va recomand inca o data Phaidros. Acest mod de comunicare (e.g. Contributors) nu permite dialogul de tip socratic intre autor si cititori pe un subiect anume. Discursul lung e inevitabil si de aceea trebuie respectate regulile retorice ale acestuia.
            In schimb, dvs. comiteti o “blasfemie” in nota socratica atunci cand eliminati adverbul “putin” din propozitia mea “suna putin arogant”. Acum pot spune ca sunteti “un pic” infumurat (pun intended).

  5. luci spune:

    Nu vreau sa intru intr-o polemica , insa raspunsul dvs. mi se pare putin amuzant , cum ca paznicii nu sint filozofii , as putea veni cu o multime de citate din Republica , va las placerea sa le redescoperiti … Cit despre ,papusari, , depinde la ce fel de papusari va referiti ( data fiind si nota peiorativa , problematica , a termenului ) tot la Platon se gaseste alegoria omului sau vietuitorului – marioneta a zeilor , in exegezele traditionale papusarii , fiinte intermediare , mai sunt si daimonii . Un ,intermediar, este unul care priveste in ambele ,lumi, , omul daimonic , Socrate , replica umana a Demiurgului ( v. si paradigma filosofului – pictor ) . Nu am vrut sa va contrazic , de dragul artei , mi se par insa ,distinctii, importante , nu mai insist si va rog sa imi iertati impertinenta . Toate cele bune .

    • Alin Fumurescu Alin Fumurescu spune:

      Nu am de ce sa va iert – mi-a facut placere sa va citesc comentariul, chiar daca (sau tocmai pentru ca) nu sunt de acord cu interpretarea Dvs.

  6. Falstaff spune:

    Simturi,imaginatie,ratiune…cu stadiile corespunzatoare de vointa…imi place corelatia teoretica,din care ar iesi tipologii de personalitati,de comportamente,de psihoze,statistici,etc.
    In realitate,omul este si instictiv,si intuitiv (le-as include la simturi),si mai ales total imprevizibil!
    Pentru mine,obiectivul suprem este omul nedresat,brut si autentic…adica puternic,spontan,impertinent si creator.
    Pentre reaparitia acestei specii rare,papusarul ideal ar fi mut,ciung si paraplegic!
    Nimeni nu l-ar mai intreba nimic,n-ar cere nimic,nici permisiunea,nici atentia,nici mila,nimic!
    Toti ar indrazni,toti ar evada interior sau afaramereu insa,mai sus,mai departe… Cu siguranta ca multi ar alege sa se intoarca in pestera,singurul loc ideal pentru ca singurul cunoscut !???ca sa transmita iubirea si sa practice dragostea.Aceasta pestera si-ar schimba numele,si Platonul mileniului 4 sau 5,ar numi-o Le Paradis :) !

  7. ada spune:

    Încă de pe vremea lui Solomon știm că orice întreprindere omenească are nevoie de trei elemente. O voință, un proiect și un constructor. Aplicat la exemplul tema postării, omul, ca să întreprindă ceva trebuie să vrea, să știe ce vrea și să poată face ce vrea. Să știe ce vrea presupune un proiect și implicit o imaginație care să-l definească. Să poate face, la fel presupune un anumit grad de abilități tehnice. Ambele se educă. Și imaginația și tehnicile construcției. Cum rămâne cu voința? În cazul unei construcții efective voința este clar a celui care a văzut un proiect și are constructori care să-l execute. Aici este vorba de despre o activitate comună. Voința, în acest caz,apare și se educă prin observație, nu intervin în niciun fel instinctele activate de simțuri. Dar în cazul construcțiilor individuale cum apare voința și mai ales cum se educă ea. În multe din cazurile arătate în postare voința e declanșată de instincte și prin imaginație se trece la acțiune. Imaginația nu cenzurează instinctul , declanșator al voinței ci modelează modul de acțiune, desfășurarea faptei. Dacă instinctul există, imaginația și îndemânarea sunt de neoprit. Nu imaginația și îndemânarea pornesc voința în acțiunile individuale, ci instinctele activate de simțuri.Se pot educa instinctele? Cum? Prin educarea imaginației și a abilităților fizice, singurele care știm că se educă? Nu ajungem la un paradox? Imaginația și abilitățile să educe instinctul exact pe măsura și …chipul lor?

    • Vlad spune:

      Vointa este reprezentata de rafinarea si dezvoltarea imaginatiei. Vointa nu are legatura cu instinctul fiind o capacitate care tine de capacitatile omului de a realiza ceva, instinctul fiind mai mult legat de aspectul motor.

      Sigur ca trebuie sa avem capacitatea sa ne miscam in directia dorita dar doar abilitatea de miscare pe care o ofera instinctul nu e suficienta pentru a duce la indeplinire niste sarcini mai complexe cum ar fi spre exemplu: proiectarea si constructia unei locuinte.

      E nevoie si de un sens. O viziune decuplata de sens poate duce fie la constructii inutile atat in plan fizic, material cat si in plan uman (de exemplu educarea sau exersarea unor abilitati dizarmonice). Constructele ideologice sunt viziuni decuplate de sens, cum a fost spre exemplu comunismul, fascismul si in general constructele cu baza ideologia. Ele au avut atat proiect, constructori si vointa dar nu au avut sens.

  8. luci spune:

    Ati spus ca paznicii nu sunt filozofii etc. , vin cu citeva citate , luate in graba si aproape la intimplare .Filozofii-paznici nu corespund imaginii stereotipe despre ,filosofi, , ca vietuitoare contemplative , rupte de realitate , filozofii – paznici sunt si razboinici , dupa modelul spartan , pe care Platon il aprecia .De aici si confuziile .

    - Este vorba despre însă şi ştiinţa de a păzi şi ea se află ia cirmuitorii aceia pe care i-am numit ≪ paznici desăvirşiţi ≫ ,,in temeiul acestei ştiinţe cum numeşti cetatea?” „Bine chibzuită şi, in adevăr, inţeleaptă.”
    - cirmuitorii vor trebui sa se folosească des de minciuni şi inşelăciuni in interesul celor conduşi. Am afirmat undeva că toate acestea folosesc in chipul unor medicamente .
    ,,Punind ≪ culoarea ≫ , filosofii vor trebui, apoi, să privească des in ambele direcţii, atit la dreptatea, frumosul si cumpătarea aflate in firea lucrurilor şi la toate pe potriva lor, cit şi către /imaginea/ pe care ar obtine-o in oameni …
    „ inainte ca filosofii să ia puterea in cetate, nu va exista nici pentru cetate, nici pentru cetăţeni o contenire a relelor …..
    Aşadar, orinduirea noastră politică va fi desavirşit pusă in ordine, doar cind un astfel de paznic, ştiutor al Binelui, se va ocupa de ea”
    - mai presus de toate este ideea Binelui, că ea este anevoie de văzut, dar că, odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept si frumos ; ea zămisleşte in domeniul vizibil lumina şi pe domnul acesteia, iar in domeniul inteligibil, chiar ea domneşte, producind adevăr şi intelect; şi iarăşi cred că cel ce voieşte să facă ceva cugetat in viata privată sau in cea publică, trebuie s-o contemple.”
    „ paznicul nostru se intimpla să fie şi războinic si filosof …



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Fumurescu


Alin Fumurescu

om Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)