marți, martie 19, 2024

Câtă nevoie avem de intelectuali pro și contra Băsescu?

Astăzi, România urmeaza conștiincios obiectivele proiectului „pro și contra Băsescu”. Vrem, nu vrem, suntem toți aliniați vitejește într-o tabără ori alta, așteptând cu sufletul la gură instrucțiuni care să ne lumineze votul sau ne-votul de duminică. In Romania, în vara lui 2012, „Proiectul Băsescu” face și desface totul. Nu e nevoie ca noi, cei din trupa să pricepem ceva din tot ce se întâmplă. Nimeni nu ascultă pe nimeni, toți vorbesc și se vorbesc.

Am încercat ieri sa port o discuție echilibrată cu unul dintre asa-zișii intelectuali anti-Basescu pe marginea celebrei de acum epistole către Uniunea Europeană. Am început și am sfarșit pe poziții diferite: el, de partea argumentelor care l-au convins sa semneze, eu susținând dezamagirea față de un grup atât de numeros de minți inteligente care acceptă să fie utilizate în acest razboi fratricid. Astfel, eu a trebuit să aflu că există două categorii de intelectuali romani: cei care sunt și cei care nu sunt sclavii lui Popeye. A mai fost vehiculat și argumentul necesității: scrisoarea cu pricina se vrea o informare non-partizană a Europei asupra sforăriilor politice dâmbovițene.

In ceea ce mă privește, am susținut și susțin faptul că judecarea caracterului partizan sau nu aparține destinatarilor scrisorii și, fiind vorba de o scrisoare deschisă, cititorilor.  De aceea, sintagma prezentă în conținutul scrisorii „un punct de vedere non-partizan” mi se pare cel puțin o stângăcie de formă, dacă nu un pumn în gură pe care scrie: nu aveți nevoie să mai gândiți cu capul vostru, ci trebuie să ne urmați pentru că noi suntem calea și lumina și adevărul a ceea ce se întâmplă azi în Romania. Și culmea e: chiar sunt urmați, din țară cel puțin, dovadă numarul tot mai mare de semnatari. In al doilea rând, nu înțeleg de ce atâtea capete inteligente, în loc să adopte o poziție, cred eu, unilaterală, nu s-au gândit mai curând să adune oamenii în jurul unui reper de echilibru și moralitate. Și cred că ar fi fost foarte simplu să facă acest lucru dacă demersul lor ar fi urmat cu adevărat un spirit non-partizan. Căci nu numai Europa are nevoie de claritate în înțelegerea evenimentelor tumultoase care se petrec astăzi, ci și romanii înșiși. Nu am înțeles și nu înțeleg nici acum de ce prioritatea momentului ar fi aceea ca Uniunea Europeană să fie informată asupra felului cum stau treburile pe un mal și pe altul al Dâmboviței. Oare n-ar trebui că mai întâi sau în același timp măcar romanii să fie ajutați să priceapă faptul că opiniile politice exprimate în exterior sunt utilizate grosolan de toți cei implicați în această luptă, indiferent de culoare politică ? De ce atunci nu s-au gandit la o scrisoare deschisă atât înspre Europa cât și înspre romani? Conducătorii europeni să afle că există încă minți capabile de a-și menține echilibrul  în tumultul evenimentelor, iar conducătorii români sa afle și ei că nu este permisă instrumentalizarea nemăsurată a opiniilor exprimate în afara țării.

In Europa occidentală mai ales, sociologii vorbesc astăzi despre apariția unei noi elite intelectuale, diferită, prin pragmatism și polivalență, de elita științifică de ieri, ce se caracteriza în primul rând printr-un grad înalt de specializare. Este vorba despre așa-numiții „antreprenori morali”. Funcția socială a „oamenilor cu idei” este evidentă într-o asemenea formulă: e vorba de spirite întreprinzătoare, capabile sa aducă prin forța minții lor ceva mai bun pentru grupul sau societatea în care trăiesc. Nu e suficient însă numai atât, mai contează și modul cum faci acest lucru. In societatea cunoașterii, mai trebuie și ca antreprenorii să-și înscrie acțiunea în limitele moralității.

Revenind în Romania, constat cu regret cât de mult s-au înmulțit toate soiurile de antreprenori: economici, politici, intelectuali chiar. Sunt extrem de rari însă „antreprenorii morali” și în economie, și în politică, și în lumea științifică. Intelectualilor noștri nu cred ca le lipsesc modelele în cultura română. Nici gând. Ar fi de ajuns dacă l-aș aminti numai pe Titu Maiorescu și modul în care, cu dibăcie, a știut să separe grâul de neghină în cultura românească. Ceea ce cred că le lipsește liderilor nostri intelectuali este curajul și încrederea în faptul că românii sunt capabili încă să renască din propria cenușă.

Nu considerați, doamnelor și domnilor din lumea ideilor că e cam devreme sa depunem armele?

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Despre mințile „inteligente care acceptă să fie utilizate” pot doar reaminti adagiul lui Cicero: „Caracterul fara inteligenta poate mult, dar inteligenta fara caracter nu valoreaza nimic.” Iar plaiurile mioritice nu de inteligenţe duce lipsǎ, ci de caractere! (nu mai stiu exact cine a spus-o; P. P. Carp / M. Eminescu?).

    • E complicat sa ne pierdem in citate!!! Ar fi vorba mai curand de o lipsa de viziune in ceea ce-i priveste. Si poate de teama, in fata incertitudinii.

    • :) . Sa facem si noi o contra-hirtie? Ar fi ridicol. Pe urma, foarte bine, acum aflam cum stau lucrurile cu semnatarii scrisorii rusinii. O sa ma uit sa vad ce noi „nume” apar .

  2. ca si completare, daca-mi permiteti, cred ca acum avem nevoie si de intelectuali pro sau contra democratie.
    caci ce face useleu in ultima vreme e un atac la democratie, stat de drept, etcetera. presedintele anticonstitutional suspendat e folosit ca motiv. sau titlu de circoteca. sau ceva de gen.
    din pacate intelectualitatea romaneasca, in procent semnificativ, are la baza o constructie butaforica si un suflet cam mic. in minte imi vine situatia mircea eliade versus mihail sebastian (poate findca-i una din momentele istoriei ce ma doare cel mai tare), unii cunosc povestea. si cind norman manea a luat pozitie viz-a-vis de majoritatea intelectualitatii bastinase i-a sarit in cap (lui norman manea).
    din pacate vom plati, cu virf si indesat. sau vor plati cei ce vor ramine, exportul e varianta ce poate fi luata in considetatiune de toti cei ce nua au suflet de martir. iar cel mai trist e ca sustinatorii de acum ai neotovarasilor vor primi o mare plasa. dar, dupa cum spune intelepciunea de veacuri: domnia si prostia se platesc. in cazul de fata ultima, indrasnesc sa subliniez….
    in vremile dinte cele doua scrutinuri iliescu versus v.c.tudor ne salutam cu: ai pasaport?
    regret ca nu am plecat atunci (era un semn. MARE). caci realitatea cruda ne arata ca tara asta nu are nici un viitor. cel putin nu unu apropiat. sau sint prea pesimist?

    • Nu, nu avem nevoie de intelectuali contra democratiei. Ar fi chiar extrem de daunatori. Si nu cred ca exista astazi in Romania o asemenea „specie”, oricare-ar fi optiunea politica.
      Da, sunteti pesimist. Dar va si inteleg, pentru ca e greu in zile ca acestea sa afisam prea mult optimism. Spuneti insa vorbe mari. Tara nu se reduce totusi la ceea ce se intampla temporar pe o scena politica ori pe alta.

  3. Antreprenorii morali de azi sunt liderii de opinie sau directorii de constiinta de ieri. Turnul de fildes versus le spectateur engage, mergand spre intelectualul implicat, activ sau chiar lider al actiunii, sunt teme ce au aparut odata cu intelectualul, aproximativ sec al XVIII-lea.
    Din acest punct de vedere intelectualul raman este abia la inceput. Secolul al XIX-lea nu poate fi un model pentru astazi. Atunci numarul redus de persoane superior calificate facea ca intelectualul sa nu se distinga clar de politician(Titu Maiorescu) sau pur si simplu de personalul din invatamant – invatatori si preoti- sau biserica.
    Cele doua decenii dintre cele doua razboaie au fost prea scurte si curmate brusc si tragic pentru a defini formula vestica a intelectualului roman. Socialismul a creat un personaj la fel de tragic din intelectualul angajat, astfel incat dupa 1989 toate incercarile de a „recladi” intelectualul din cenusa cataclismelor istorice s-au soldat cu esec.
    Acum se naste o intelectualitate noua in afara garnitelor tarii. Cu cei putini din interior, ar putea reprezenta viitorul. Sa mai asteptam…

    • Cred ca „turnul de fildes” e mai mult o metafora decat un fapt social.
      Indiferent de timpul istoric la care ne referim, intelectualul, la fel ca si politicianul, invatatorul sau preotul este expresia unei anumite pozitii ocupate in structura sociala. Varietatea acestor pozitii sociale se datoreza diversitatii domeniilor sociale. De exemplu, acelasi individ poate fi simultan si intelectual, si politician si invatator: e intelectual in raport cu domeniul cunoasterii, e politician in raport cu domeniul politicii (arta de a-i face pe altii sa te urmeze chiar daca nu vor) si e invatator in raport cu domeniul invataturii, al scolii. Fiecareia dintre aceste pozitii sociale ii corespund drepturi si indatoriri specifice. Socialismul a introdus schimbari esentiale in domeniul acestor drepturi si indatoriri, mai precis le-a formulat (si formatat!!!) in asa fel incat sa corespunda unei anume ideologii. Astfel, limitand drastic libertatea de exprimare, socialismul a impiedicat dezvoltarea intelectualului angajat social. Pana la urma eu ii critic, dar tot eu ii si inteleg. Paralel cu reforma politica asistam acum si la o reforma a intelectualitatii. E de inteles deci ca se cauta solutii, ma deranjeaza insa faptul ca, din punctul meu de vedere, aceasta cautare nu se ridica deasupra pasiunilor politice ale momentului.
      Intr-o societate globalizata precum cea in care traim, a mai vorbi despre intelectuali dinauntru si dinafara tarii mi se pare anacronic sau altfel zis din alte timpuri. Nu vad ce ar fi de asteptat aici.

      • Suntem in situatia tipica a intelectualului angajat: credem ca avem dreptate.
        Eu nu v-am contrazis. V-am completat. Cu o perspectiva istorica. Cea ce liseste abordarii Dumneavoastra. Perspectiva istorica inseamna timp. Timpul nu sta: trece si este asteptat sa soseasca. Sau este invocat. Acestea sunt cele trei ipostaze ale timpului social intr-o societate deschisa. In socialism timpul s-a oprit. Asta explica nostalgia celor care au trait atunci,
        Conflictul dintre intelectualii angajati – o sintagma necuratata nici pana astazi – este firesc. Angajarea duce inevtibal la conflict, augumentand latura angajata in detrimentul intelectualului. Turnul de fildes chiar daca poate fi citit ca metafora, este un concept clasicizat care indica intelectualul pur si dur, cel care nu coboara in cetate. Considerand indeletnicirile sale mult mai importante decat scandalul public.
        Faptul ca in zilele noastre se formeaza o noua intelectualitate in afara granitelor tarii este un fapt sociologic. N-am facut diferentieri valorice, ci am stabilit elementele de constituire ale unei intelectualitati noi. Despre care presupuneam – poate ilicit – ca va corespunde mai mult imaginii intelectualului angajat ce salasluieste in conceptia Dumneavoastra anistorica.
        Daca nu vreti sa asteptati, nu va poate obliga, din fericire, nimeni. Dar s-ar putea sa gasiti altceva acolo unde va grabiti in speranta de a va intalni cu intelectualul din imaginatia Dumneavoastra.
        Vedeti articolele despre membrii Comisiei Nationale de Etica sau uitati-va chiar la eroul acestui conflict angajat, cel care invoca titluri universitare de peste granita. Sunt cu totii foarte angajati. Si au pretentia sa fie considerati intelectuali.
        Dumneavoastra cum is considerati?

        • Nici eu nu v-am contrazis, ci am pornit de la reflectiile dvs. incercand sa le duc mai departe. Divergenta de perspective vine din faptul ca eu am adoptat o viziune functionalista asupra intelectualului angajat. De aceea, pentru mine, turnul de fildes nu exista caci daca intelectualii fug de cetate, cred ca mai devreme sau mai tarziu vine cetatea peste ei !!! Asta nu inseamna ca toti intelectualii au acelasi grad de implicare in treburile cetatii. Dar aici e o alta problematica ce ar necesita o abordare mult mai larga.
          Cu privire la chestiunea asteptarii, nu vreau sa spulber sperante, dar nici sa incurajez amagiri. Fiecare dintre noi are, prin natura firii, un timp limitat de actiune. A astepta inseamna a reduce si mai mult acest timp. Nu riscam altceva decat sa murim asteptand (nu de asteptare, ci pur si simplu asteptand, adica suportand incertitudinea lui „se intampla” / „nu se intampla”, „se schimba”/”nu se schimba”, „apare”/”nu apare”, etc.). Nu e oare mai interesant sa cautam forme de actiune, asa slabi si neexperimentati cum suntem?
          Iar in final, incerc un raspuns scurt la intrebarea finala. Eu cred ca acea Comisie de etica a universitatii si-a facut deocamdata datoria. Bine-ar fi si-o faca si de acum inainte si sa analizeze in continuare, prin sondaj, diferite alte teze de doctorat. Fie si numai ca sa-si formeze mana si sa-si documenteze masurile pe care trebuie sa le ia in interior. In ceea ce-l priveste pe „eroul acestui conflict”, cred ca ar trebui sa demisioneze si sa-si scrie o alta teza. Nu cred ca nu e capabil sa faca o teza corecta, are doar 39 de ani, deci are tot timpul inainte si pentru a se legitima in plan stiintific si in plan politic.

  4. Doamna, dumneavoastra nu ati inteles. Luand o astfel de atitudine, sunteti catalogata pro-basescu. Macar atat mi-e clar si mie.

    • In cele din urma este dreptul dvs. de a opera cu acele categorii care va fac sa va simtiti mai confortabil. Eu cred insa ca mai e loc insa sa evoluati in modul cum puneti etichete.

  5. Ceea ce ma sperie pe mine din ce in ce mai mult in ultima vreme este incapacitatea dovedita a multora dintre cei care se incadreaza in categoria „intelectuali” de a-si folosi propriile abilitati de procesare a informatiilor si de luare de decizii pe baza observatiilor, gindirii si argumentelor lor proprii, nu prin preluarea nedigerata a opiniilor, concluziilor si spuselor altora. Aceasta lene intelectuala (sau indolenta) a multora face ca in jurul nostru sa apara multe persoane care nu mai stiu sa dialogheze si care cred ca dialogul este suprapunerea a doua monologuri aproape simultane si rastite, ce se incheie cu intepenirea ireconciliabila pe pozitiile initiale. Sau persoane care considera ca exista doar o realitate si un singur adevar, si anume cele pe care le sustin ei. Astfel, judecata lor se bazeaza pe unilateralitate, lipsa de ratiune vine din logica limitata doar la atacul pozitiei celuilalt. Dispare deci orice fel de nuanta in comunicare si in relationarea cu celalalt, iar asa ajungem intr-o lume dihotomica, radicalizata si din ce in ce mai agresiva, ce nu mai permite repozitionarea, empatia, colaborarea, intelegerea.
    A nu depune armele inseamna dupa mine sa nu intram in jocul de-a albul si de-a negrul. Inseamna rezistenta la manipulare, multa gindire si efortul de a-i contamina pe cei din jurul nostru pentru a cauta consensul, nu izolarea si excluderea opozantilor.

    • Intr-un raspuns la un comentariu anterior am explicat pe scurt de ce cred ca, printre numeroasele reforme in derulare astazi, mai asistam si la o reforma a intelectualitatii. Care nu se petrece numai in Romania, altel categoria antreprenorilor morali despre care vorbeam in articol nu ar fi fost formulata. Trebuie sa recunoastem ca e o competitie puternica si aici. Obiectivul este obtinerea controlului social. Pana la urma, avem o lupta pentru putere. Detinerea acestui control social are ca „premiu” legitimitatea de a formula criteriile de mentinere a stabilitatii sociale.
      Ati inteles perfect mesajul pe care am vrut sa-l transmit in acest text. Intr-adevar, societatea are culori nenumarate si e pacat, ca din comoditate, din neputinta de a o intelege ori din cine stie ce interese ascunse, sa o reducem la alb si negru. Sa nu depunem armele inseamna intr-adevar (si va citez pentru ca-mi place cum o spuneti, dar selectiv, ca sa am si eu o contributie !!!): „”sa nu intram in jocul de-a albul si de-a negrul […] rezistenta la manipulare […] a cauta consensul, nu izolarea si excluderea opozantilor”.

  6. Un articol fain.
    Puteaţi să găsiţi o altă formulare în locul „asa-zișii intelectuali” („anti-Basescu” din coada expresiei este, deja, fumată, în mintea celor care citesc va rămâne doar prima arte, cea cu „aşa-zişii”…), care este cel putin la fel de inadecvată precum sintagma din scrisoarea deschisă, sintagmă asupra căreia, pe bună dreptate, vă îndoiţi: “un punct de vedere non-partizan”.

    • Multumesc pentru apreciere.
      Am doua motive pentru a sustine formularea din articol:
      1) Atât timp cât ei insisi s-au desemnat a fi „non-partizani” si nu „anti-Basescu”, cred ca este cel putin de bun simt sa marchez printr-un artificiu de exprimare, faptul ca demersul lor a fost considerat de altii in categoria amintita.
      2) Tocmai prin faptul ca am acceptat ca sunt intelectuali, e un non-sens sa-i reducem la aceasta structura dicotomica (pro si contra unei referinte politice a momentului).

  7. Soluţiile marilor voci ale neamului (filozofi, jurnalişti, scriitori) sunt astăzi împărţite între legea talionului (clar anti Basescu, justificand faptele USL prin ochi pentru ochi ..) şi condamnarea en-gross sau selectivă (si pro si contra Basescu) a fărădelegilor comise de indivizii care dau viaţă diverselor instituţii – partide, miniştri, parlamentari, preşedinţi, universităţi, jurnalişti, funcţionari…

    Fiecare alege răul lui mai mic. Cum să câştigăm lupta pentru victoria binelui ne întrebăm cu toţii? Cum să deosebim grâul de neghină? Prin reformarea clasei politice? Legea este încălcată de la vlădică la opincă, vocabularul se degradează, un accident uşor în trafic devine un prilej de manifestare violentă. Absenţa principiilor este un fenomen omniprezent în societatea românească. Redarea principiilor ar fi poate sarcina intelectualilor si a scolii romanesti?

    Eu cred că trebuie reformat sistemul de valori (pervertit) al poporului român. Reforma miturilor poate fi primul pas decisiv. Numai un efort substanţial şi statornic al marilor minţi ale neamului ar putea-o face…

    Două balade care propun crima şi abandonul în faţa hoţiei ca modele comportamentale… sunt predate de manualele de limba română ca mituri fundamentale ale poporului român. Ce este demn de urmat în mesajele lor?

    Este crima scuzabilă?
    Alegerea lui Manole – Când crima li se înfăţişează ca soluţie pentru atingerea scopului, Manole şi cei nouă meşteri jură să acţioneze şi dau naştere unui sistem de valori prin care o acţiune contrară legilor firi (să nu ucizi), devine justificabilă. La ceasul de cumpănă, Manole alege odiosul şi o zideşte pe Ana de vie (cu înşelăciune, cruzime). Prin înălţarea baladei la rang de mit şcoala şi cultura românească ne transmit machiavelic că „Scopul scuză mijloacele” (Demisia, la ceas de cumpănă, l-ar fi salvat pe Manole, pe Ana … şi … pe noi). Este abandonul legii permis? Poate fi făcut justificabil prin scop? Chiar balada, prin încheierea ei, răspunde că nu. Oprorbiul popular şi condamnarea eternă sunt exprimate în finalul baladei… Vocea Anei răsună din zid şi în clipa morţii, durerea înţelegerii adevărului (cât de stearpă i-a fost opţiunea) îl osândeşte pe Manole să primească nu mângâierea uitării depline (moartea) ci metamorfoza în fântână cu apă puţină şi sărată (care usucă, nu dă viaţă) … precum alegerea lui.

    Ale cui erau oile?
    Mioriţa – Alegerea Ciobănaşului … Ştim că ciobanii sunt îndeobşte profesionişti care pasc nu doar oile lor dar şi pe cele ale satului. Dacă în turma lui exista fie şi o singură oaie a satului ciobanaşul avea obligaţia profesională să cheme un câine … nu să se lase ucis. De ce a lăsat să se înfăptuiască o hoţie?

    ***

    Eu cred că cele două frumoase balade promovează (de zeci de generaţii) un sistem de valori absurd. Elevii ar trebui educaţi si călăuziţi cu principii şi valori, demne de urmat … Ar deveni atunci demisiile de onoare regula şi nu excepţia? Scopul nu ar mai scuza mijloacele? Fapta şi-ar primi mereu răsplata? … după lege?

    • Care sunt marile minti luminate ale neamului la ora actuala?
      Problema este ca noi avem baladele, iar polonezii il au pe Pan Wolodijowski. Au patimit mai mult ca noi, dar s-au ridicat mereu…

    • Ceea ce numiti dvs. „mari voci ale neamului” s-au construit si ele in vremuri tulburi. In perioada comunista una din putinele forme de exprimare a angajamentului social din partea intelectualilor era dizidenta. Celelalte manifestari sociale ale intelectualilor erau mai mult sau mai putin marcate de punerea in conformitate fata de planuri, ordine, directive, etc. Dupa 1989, in arena publica au aparut din ce in ce mai multi intelectuali. Competitia intre ei a devenit acerba. Iar, ca si in economie, nici aici nu au castigat cei corecti si de calitate. In acelasi timp, presiunea asteptarilor sociales a fost si este la fel de mare ca si in celelalte domenii sociale (economie, politica, etc.). Pana aici ii inteleg. Drumurile noastre se depart insa in momentul in care minti luminate accepta intrarea in jocul acesta politic extrem de polarizat. Nu sunt nici pe departe singura care trage acest semnal de alarma si de aceea nu ma ingrijorez prea mult in ceea ce-i priveste. Faptul ca detin cunoasterea le asigura si o capacitate uimitoare de regenerare.
      Ceea ce va intereseaza in principal pe dvs. sunt efectele acestor ezitari asupra societatii. E un adevar recunoscut de toti faptul ca lipsesc modelele in societatea romaneasca. Le lipsesc tinerilor, dar le lipsesc si adultilor. In Romania astazi totul este subiect de negociere. Cred ca daca ar interesa pe cineva s-ar reformula si legea gravitatiei. In aceasta miscare continua se asteapta ca cineva sa aprinda o scânteie. Dupa parerea mea epistola intelectualilor la care fac referire in articol a fost o astfel de scanteie, iluzorie cred eu. Numai asa insa pot explica numarul mare de semnatari.
      Revenind la argumentele dvs., problema e ca cele doua instante sociale de la care aveti asteptari de ordine, claritate, valoare, etc. si anume intelectualitatea si scoala, sunt si ele in curs de reforma pe de o parte. Pe de alta parte, mi se pare ca argumentatia dvs. tinteste catre un determinism direct (ceva gen: pentru ca sa schimb ceva ce nu-mi convine in societate e de ajuns sa fac o schimbare de curriculum). Or lucrurile nu stau asa de simplu. Nu exista astfel de legaturi directe intre diferitele subsisteme sociale.
      Referitor la interpretarile pe care le propuneti pentru Miorita si Mesterul Manole, nu pot fi absolut deloc de acord. Iertata sa fiu, dar cred ca v-ati uitat la cam multe serii politiste de duzina. Imaginati-va ca e vorba despre balade, care s-au transmis pe cale orala si care exista astazi tocmai pentru ca au gasit formulari simple pentru a exprima la un nivel mediu niste realitati complexe: sacrificiul a ceea ce e trecator pentru ceva despre care se crede ca va dainui vesnic si acceptarea mortii „ca un fenomen simplu in natura”, cum spune Marin Preda. Sunt insa niste expresii artistice, simboluri, nu fapte. Au fost astfel exprimate pentru ca baladele se adresau si celor cu mai mult duh dintr-o comunitate dar si celor care aveau mai putin. Nu cred ca trebuie sa confundam lucrurile. La adevarurile din Miorita si Mesterul Manole apelam in momente de cumpana ale vietii omenesti. Comportamentul politic si social se poate invata de prin alte texte din programa scolara. Daca vreti putem discuta despre modul cum sunt ajutati elevii sa le inteleaga si sa utilizeze aceste intelesuri. Dar aici e o alta problematica.

      • Cred ca am ajuns in fundatura si pentru ca avem obsesia obiectivitatii. Insa obiectivitate nu inseamna capacitatea de a fi deasupra lucrurilor si a da masura lor. Obiectivitate inseamna a-ti recunoaste subiectivitatea si sistemul de valori / principii, cautand insa adevarul faptelor si din start recunoscand limitele cautarii datorita constrangerilor propriei subiectivitati. Daca mergem pe dihotomia ultimei perioade din politica noastra, intellectualii pro-basescu au incercat sa argumenteze care din actiunile d-lui Basescu li se par a fi definitorii pentru a genera pozitia lor (un fel de recunoastere a subiectivitatii lor). Intelectualii anti-basescu insa intra pe teritoriul falsei obiectivitati operand de fapt exact ca si intelectualii pro-basescu, dar cu semnul minus, scotand din actiunile presedintelui tot ce considera negativ si innaceptabil. Publicul, fiind fascinat de linistea si increderea pe care ti-o da asa zisa pozitie „obiectiva” au fost natural mai inclinati in a credita pozitia anti-, decat pro-. Cred ca e de discutat si de analizat in continuare, locul si rolul intelectualilor in spatiul social, cum de discutat este si modul diferit de angajare civica: expunerea punctului de vedere ca si intelectual cu un orizont cultural si bagaj informational superior altor categorii sau pretentia de „far al obiectivitatii” eludand propria sbiectivitate.

        • Va multumesc pentru observatiile dvs. Pana la urma, obsesia obiectivitatii nu e altceva decat un instrument folosit atat de intelectualii pro cat si de cei contra pentru a castiga puncte in competitia pentru legitimitate in spatiul public. Sunt perfect de acord cu dvs. ca ar fi necesar sa studiem cu mai multa atentie mecanismele de reconstructie ale rolului social al intelectualilor in perioada postcomunista. Iata un excelent subiect de teza.

  8. Răspunsul dat acum 144 de ani de către Titu Maiorescu, în studiul ,,În contra direcției de astăzi în cultura română” este și astăzi valabil: ,,În aparență, după statistica formelor dinafară, românii posed astăzi aproape întreaga civilizare occidentală. Avem politică și știință, avem jurnale și academii, avem școli și literatură, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituțiune. Dar în realitate toate aceste sunt producțiuni moarte, pretenții fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr, și astfel cultura claselor mai înalte ale românilor este nulă și fără valoare, și abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi în zi mai adânc. Singura clasă reală la noi este țăranul român, și realitatea lui este suferința, sub care suspină de fantasmagoriile claselor superioare. Căci din sudoarea lui zilnică se scot mijloacele materiale pentru susținerea edificiului fictiv, ce-l numim cultură română (…) Căci fără cultură poate încă trăi un popor cu nădejdea că în momentul firesc al dezvoltării sale se va ivi și această formă binefăcătoare a vieții omenești; dar cu o cultură falsă nu poate trăi un popor, și dacă stăruiește în ea, atunci dă un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei: că în lupta între civilizarea adevărată și între o națiune rezistentă se nimicește națiunea, dar niciodată adevărul.”

  9. De multe nume gen Georgeta Dimisianu, dl. Lefter (oare se apropie iar de Obs. cult?), Alexa Visarion (marele intelectual nedreptatit, melancolic, ca, de nu mai sintem tineri) nu ma mir. Dar mama, ce de doctori! Nu le e rusine???
    Apoi stimata doamna, cum bine spune mai sus un contribuitor la postari; e vorba de ‘telectuali pentru STATUL DE DREPT si CONTRA STATULUI DE DREPT! Numai insistati si Dvs. cu Pro si Contra Basescu.

    • Basescu e un OM, statul de drept e o STRUCTURA. Exista interactiuni, dar nu identitate. Confruntarea de acum e intre orgolii omenesti. Nu e o confruntare intre idei.

  10. Poate mai multi din acesti intelectuali ar trebui sa intre in politica? Vorba lui MRU „lasati intelectualii sa faca politica”. Cata dreptate avea.

    Eu unul desi recunosc ca nu pot vota stanga nici picurat cu ceara pot sa ma uit detasat la ce se intampla in PSD si sa spun ca ei au o mare problema de cadre. Ii vor lua capul lui Ponta dupa referendum. Asta e clar. Faptul ca de la varful USL i se dau stenograme de campanie lui Dan Tapalaga e un semn clar ca in PSD s-a dezvoltat deja o factiune care il vrea pe Ponta descaunat. Are imaginea facut praf in Europa si in Romania. Pe cine vor pune? Iata intrebare de baraj. Dragnea? Ma pufneste rasul. Mazare? Ma pufneste plansul. Geoana? Doar sa nu se duca la spa si sa nu topaie inainte sa fie numit. :) Sincer daca n-ar fi fost patat si el cu dosare penale eu as fi zis ca Mirea e omul cu cel mai asezat creier de-acolo. Dar nu cred ca baronii rosii il vor accepta.

    Si atunci, daca tot i se reproseaza PSD-ului ca nu se reformeaza, de ce nu-si trage el niste intelectuali la butoniera ca tot si-au manifestat partizanatul pe fata cativa dintre ei. Ce frumos ar arta stanga romaneasca reformata cu Cristina Parvulescu de la ProDemocratie pe post de presedinte PSD in locul lui Ponta. Si cu Stelian Tanase pe post de vicepresedinte asa cum se poarta si pe la PDL cu Cristian Preda si Monica Macovei. Eu zic ca ar fi o miscare buna. Si pt PSD si pt Romania si pt cei in cauza. Dl. Parvulescu mi se pare ca se zbate ca un peste pe uscat sa mai pozeze in neutru. Ce rost are d-le? Daca te simti atras, daca stanga e preferinta ta, daca tot scrii scrisori deschise, macar angajeaza-te d-le pe fata. Prefer pe unul ca tine decat un mincinos si un berbec ca Ponta care nu mai stie cand sa dea innapoi.

    Deci indemnul meu: intelectuali de stanga inregimentati-va politic! E nevoie disperata de voi in clasa politica. Dreapta a facut-o deja. Si-a inregimentat intelectuali. E timpul stangii acum. Numai asa clasa politica din Romania va putea evolua.

    • E foarte pragmatic comentariul dvs. Nu vad de ce n-ar fi bine sa se evolueze in acest sens. Nu pot insa sa nu ma intreb cine nu-i lasa pe intelectualii nostri sa faca politica? De ce pentru aceasta ar fi nevoie de apeluri din partea lui MRU ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro