Home » Cultura »Global / Europa » Citesti:

Catharsis: De la Rotterdam la București, via Carcaliu

Petru Dumitriu noiembrie 20, 2013 Cultura, Global / Europa
19 comentarii 577 Vizualizari

1. Judecând după spectaculosul transfer de proprietate al capodoperelor de la Kunsthal Rotterdam, nu s-ar zice că românii nu sunt consumatori de artă, așa cum odinioară, la începuturile aventurii noastre europene, erau amatori de lebede. Matisse, Monet, Picasso, Gauguin, Lucian Freud… Și cei mai sceptici dintre noi trebuie să admită că gusturile sunt impecabile pentru o trupă de proxeneți pașnici, ale căror orizonturi s-au lărgit, prin voință și perseverență, de la tranzacțiile carnale la cele artistice.

Iară emoțiile estetice, spre cinstea lor, nu au fost întrecute decât de cele existențiale. Europa a fost mișcată de pasiunea arzătoare și de dramatismul dilemelor protagoniștilor noștri, dispuși să meargă până la sacrificiul suprem. Al picturilor. Trecute sunt vremurile devalizării parcometrelor și bancomatelor. Hoții de buzunare au crescut, s-au rafinat, au promovat în elitele breslei, fură cu ștaif, cinematografic. Parcă îl vad pe George Clooney jucându-l pe eroul Dogaru, îndârjindu-se să-i reconstituie zbuciumul metafizic. Simt pe undeva fiorul mândriei naționale, dulcea răzbunare pe olandezii care, prin mârșava împotrivire față de pasiunea noastră sinceră pentru Schengen, au socotit că ne împiedică accesul la patrimoniul cultural european, care este, dacă am înțeles noi bine, comun.

2. Se cuvine să spunem însă că românii nu penetrează muzeele europene doar în scop de afaceri, daca îmi permiteți să folosesc acest delicat eufemism. Mai sunt destui compatrioți dispuși să bată drumurile europene nu pentru a privatiza operele de artă, ci doar pentru a le iubi platonic. E-adevărat, nimic nu se compară cu senzația de plenitudine a libertății de circulație pe care o simți jucând table pe Coasta de Azur, dar încă mai sunt români care fac lungi cozi de așteptare la Luvru, Prado, sau Rijksmuseum și pleacă doar cu impresii, nu și cu operele care le-au generat.

3. Profit de ocazia reintrării triumfale a României în istoria artei, prin catharsisul de la Carcaliu,  și de resurecția neașteptată, în titlurile din mass-media, a noțiunilor de  “pictură”, “muzeu”,”tablou” pentru a reaminti onorabililor cititori ai acestor rânduri și, prin intermediul lor, eventualului public cu sensibilitatea anesteziată prin injecții zilnice de televiziune, că și în România nasc pictori, avem și noi pictură, muzee, tablouri. Și dacă tot găsim timp și resurse să plecăm la mii de kilometri depărtare pentru a vizita o galerie de artă, nu văd de ce am trece impasibili pe lângă muzeele aflate în drumurile noastre zilnice.

4. M-a surprins plăcut asta-vară vestea redeschiderii Muzeului Colecțiilor de Artă, pe care nu-l mai văzusem de pe vremea studenției. Într-o lungă și călduroasă zi de august și de concediu m-am hotărât să-l revăd. Ca să evit coada la bilete și aglomerația ulterioară, m-am dus la prima oră. Coada însă, prevăzătoare, m-a evitat ea pe mine. Am fost primul vizitator și, vreme de mai bine de un ceas, singurul. Abia mai spre sfârșitul trecerii mele, a dat navală mulțimea, în număr de vreo trei-patru, dintre care cel puțin unul era un cunoscut al personalului de pază, mânat în luptă de amiciție, nu de puseuri culturale.

Inferioritatea numerică m-a pus în situații stânjenitoare. În fiecare salon prin care am trecut prea numeroșii supraveghetori mă fixau vigilent și rece. Făceam doi pași la stânga binișor, făceau și ei alți doi la dreapta lor. Întoarceam capul cu 45 de grade, simțeam în ceafă o mișcare similară.

5. Am fost pătruns de importanța propriei persoane, dar și apăsat de vinovație. Am fost încântat de ce-am văzut, dar magia relației intime cu picturile expuse s-a irosit. Nu puteam insista prea mult cu privirea asupra vreunui nud ca să nu trec drept libidinos în ochii paznicilor. Am fost mișcat de nobila obsesie a pictorilor interbelici pentru peisajele de la Balcic, dar am riscat ca observatorii mei să descifreze înclinații revizioniste nefirești pentru conjunctura politică a verii. Eram pe cale să gust farmecul de epocă al unei simpatice colecții de realism socialist, dar m-am abținut, pentru ca nu cumva urmăritorii să-mi surprindă vreo umbră de nostalgie. Am constatat cu respect interesul și dragostea cu care colecționarii armeni au adunat pictură românească, dar m-am abținut de la vreo criză de entuziasm ca să nu se creadă că sunt însuși Varujan Vosganian.

6. Fac aceste observații nu cu maliție, ci cu sinceră tandrețe, ca unui copil drăgălaș, dar căruia îi curg puțin mucii. Muzeul Colecțiilor de Artă merită atenția, timpul și chiar dragostea domniilor voastre.

Creațiile artistice nu devin capodopere doar prin propriul lor efort. Pentru asta au nevoie de complicitatea admirației și afecțiunii noastre. Frumusețea, după cum bine s-a spus, este în ochii celor care o privesc. Valoarea reală a unei capodopere nu este cea din registrele de profit ale companiilor de asigurare, ci decurge din capacitatea de a oferi la nesfârșit admiratorilor, oricât de mulți ar fi ei, înălțare spirituală.

Prin urmare, doamnelor și domnilor iubitori de frumos, zâmbiți supraveghetorilor, dar vizitați Muzeul Colecțiilor de Artă și veți avea surprize și certitudini agreabile. S-a redeschis pentru noi, populația autohtonă, în primul rând. Vor veni și străini, printre ei chiar și olandezi frustrați de la Rotterdam, dar numai dupa ce vor simți că românii își cultivă și propriile valori, nu doar pe ale altora. Vorba revoluționarilor de la 1989: dacă nu noi, cine?

7. Dacă vreți totuși să furați, lăsați orice speranță voi cei care intrați! La Muzeul Colecțiilor de Artă nu aveți nici o șansă! Încercați tot prin spațiul Schengen!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. Ela spune:

    Cred ca specialistilor care se straduiesc sa promoveze obiectivele turistice ale României,le mai trebuie ceva,in afara de cunostiinte de marketing validate de diplome inalte,si anume:propria admiratie si pasiunea!Nu le au!!!
    Va multumesc,dle P.Dumitriu pentru acest excelent articol,de o subtilitate si o finete remarcabile,trasaturi,de altfel,comune tuturor celorlalte (putine :( ) texte pe care am avut sansa sa le citesc aici sub semnatura dvs.
    Va impartasesc intru totul opinia “frumusetea este in ochii celui care priveste”,doar ca in contextul actual al tarii noastre,imi amintesc si de cuvintele H.Arendt “nu vedem lumea asa cum este ea,ci asa cum suntem…”De ce oare acest dezinteres cu iz de dispret…?Cum s-a instalat aceasta apatie nationala…?Nu ne respectam pe noi insine,si ne intrebam de ce altii nu ne respecata…?Nu dam 2 bani pe valorile noastre comune,si ne simtim jigniti cand altii ne desconsidera…?
    Din nefericire,opinia mea referitoare la interesul romanilor pentru propriul patrimoniu,este pesimista…Remarc o profunda criza de identitate,la toate nivelele societatii si la toate varstele!Din ce aud sau citesc,noi nu avem nimic de invidiat,tot ce-i valoros este la altii,ori, acest sentiment o data instalat,este foarte dificil de schimbat…dar nu imposibil!?
    Cred ca romanilor,cu mic si mare,le-ar trebui cateva doze bune de perfuzii cu patriotism si mandrie nationala…dar cine sa le administreze…?

    • Petru Dumitriu spune:

      Doamna Ela,

      Noi, doamna, noi! Azi la cec un leu depui, maine el va scoate pui! Pericolul mortal ar fi sa avem toti creierele spalate, dar nu este cazul, desi rinocerii misuna peste tot. Atata vreme cat noi doi, trei, patru, necunoscuti unul altuia, reusim sa ne intelegem asupra unor lucruri atat de simple, dar atat de importante, speranta nu este pierduta. Am trecut in istorie si prin momente mai grele si am supravietuit, am ramas pe harta…
      Eu insa, cinstit, sa fiu nu am alta ambitie decat sa fi provocat un zambet discret, anonim, pe care nu-l vede nimeni, dar este acolo.

      • Ela spune:

        “…nu am alta ambitie decat sa fi provocat un zambet discret,anonim…” : tinta atinsa,cu o unda de regret in ceea ce ma priveste,dar e numai vina mea,deoarece am luat acest text dept un posibil colac de salvare…
        Ma revolta in asa masura prioritatile afisate de prea multi romani,superficialitatea si inconsecventa exprimarii lor,incat vad in orice ALT mod de tratare a acelorasi date concrete,un mesaj aproape mesianic,probabil conform ideii populare ca “nu se stie de unde sare iepurele” ;)
        Este o greseala pe care,unii dintre noi,o facem atunci cand credeam ca toata lumea trebuie(?) sa vada ce vedem si noi,doar ca creierul uman este o gara de triaj care triaza doar trenurile care trec pe-acolo…
        Si ca sa revin la oile noastre,mi-ati suscitat interesul si curiozitatea,si sper sa am in curand prilejul sa vizitez acest Muzeu al Colectiilor de Arta,despre care vorbiti cu atata emotie si admiratie!

        • Petru Dumitriu spune:

          Dna Ela: Chiar daca ambitiile noastre difera, sperantele sunt aceleasi. In materie de iepuri, iarasi gandim la fel. Multumesc pentru nota privind cautarea unui ALT mod de exprimare a acelorasi griji. Iar daca zambetului si se adauga o vizita la Muzeul Coelctiilor de Arta, iata-ne pe toti in castig. Si nu veti sta la coada, afara de cazul in care toti cititorii contributors.ro se vor repezi in aceeasi zi la palatul de pe Calea Victoriei care-l gazduieste.

  2. Misu spune:

    Like, cum se spune acum! M-ati facut sa zambesc, avetio scriitura frumoasa si amuzanta.

    • Petru Dumitriu spune:

      Dl. Misu

      Un zambet, cum spuneam si doamnei Ela, e tot ce-mi doresc. Ne face bine la amandoi. E foarte multa crispare si tafna in tara asta…

  3. Petru Dumitriu spune:

    Tot doamnei Ela:

    Pe blogul meu personal, pe aceeasi tema, o prietena deplangea faptul ca la noi nu se mai face educatie artistica incepand de la varste fragede. Da, copiilor ar trebuie sa li se insufle gustul pentru arte, chiar daca viitorul lor profesional se va situa in alte zone. Dar imi vine in minte exemplul germanilor perceputi ca fiind natiunea cu cea mai mare inclinatie spre tehnica, dar care au inca traditia studiului muzicii clasice in familie. Canalul TV franco-german “Arte” ofera superbe emisiuni de arta, dar furnizorii romani de cablu au eliminat de mai multi ani “Arte” de pe lista ofertelor lor. France 2, la emisiunea lor matinala de informatii, la ora care televiziunile noastre numara cadavre pe unde apuca, au aproape zilnic un mic reportaj privind un eveniment artistic. Un vernisaj, un concert, o carte noua…

    Sau ganditi-va la copii care privesc “Fantasia” lui Disney ca pe un desen animat si care sunt in acest fel familiarizati cu creatii simfonice de mare complexitate, dar care devin in acest superb mod foarte accesibile. De altfel, eu insumi, care (de cativa ani numai) nu mai sunt copil, nu mai pot sa ascult “Pastorala” lui Beethoven sau “Ucenicul vrajitor” al lui Dukas, fara sa-mi defileze in minte desenate animate din “Fantasia”.

    La noi s-a creat un cerc vicios, din care greu mai putem iesi. Nu mai exista oferta de calitate in informatia si educatia gustului artistic, dispare si cererea. Si, nu stiu de ce, unora le place sa ne stie in aceasta conditie inferioara.

    Nu-i de mirare atunci ca ni se pare firesc sa ardem capodopere ale picturii universale cu dezinvoltura cu care prajim mici, atragandu-ne dispretul lumii civilizate.

    • Ela spune:

      “Arte” este exemplul tip al unei relatii de colaborare intre doi parteneri fundamental diferiti,care au un profund respect pentru calitatile lor reciproce,atitudine care primeaza tentatiei de a se focaliza (pagubos!) doar pe defectele celuilalt,cert emblematice,dar din caricaturarea carora n-ar avea de invatat la fel de mult…
      Pragmatismul unora se armonizeaza cu spiritul artistic nonsalant al celorlalti,in baza unui profund respect reciproc indispensabil,si intr-un scop bine definit,de ameliorare a tuturor!
      De ce la noi se practica cu succes incultura si indobitocirea maselor…?Probabil pentru ca nu este considerata ca atare!?Cred mai de graba in teoria incompetentei si a mediocritatii, decat in cea a complotului…!Din pura ignoranta,orizont ingust dar si multa aroganta,cei care au de luat decizii spun ca “merge si asa”,ca “nu asta conteaza,avem alte probleme de rezolvat”,etc.,in timp ce publicul n-are cum sa ceara ceva ce nu stie ca l-ar putea pasiona..
      Prozaic deci,cum se defineste “o gaura”…altfel decat prin ceea ce o delimiteaza?

      • Petru Dumitriu spune:

        Ela,

        Uimitor, mersi, repet de vreo 10 ani, exact cu aceleasi cuvinte, opinia ca necazurile Romaniei se datoreaza incompetentei si nu conspiratiilor oculte. Nimeni nu a parut a fi cu adevarat de acord cu o astfel de ipoteza.

        Acum suntem doi.

        Mai e cineva?

  4. Serban Pretor Serban Pretor spune:

    Ma inscriu si eu, mai ales ca o fac cu convingerea ca nu raminem doar trei.
    Va multumesc pentru stilul reconfortant in care scrieti si aduceti in atentia celor ce va citesc unele lucruri care trebuie sa ramina de neuitat.
    Nimic din ceea ce poate consolida memoria noastra si mai ales a copiilor nostri nu este in zadar, chiar daca aparentele prezentului ne imping spre o asemenea trista concluzie. Pe masura ce situatia tarii devine mai disperata va creste numarul celor care vor fi obligati sa inteleaga, chiar daca nivelul precar de instructie si de interes al momentului nu le-o permite.
    As asemana acest proces cu educarea copiilor: ani de zile parintii repeta aceleasi sfaturi catre copii, uneori incearca zadarnic sa se impuna si constata cu tot mai mare deznadejde ca nimic nu se intelege si nu se aplica…., pina ce apare un moment magic, greu de explicat, al declicului: dintr-odata toate se leaga si se aplica intr-un mod coerent; nu stiu daca se poate pune in legatura cu teoria acumularilor cantitative care duc la salturi calitative dar, indiferent de teorie, imi place sa constat ca nimic din ce se acumuleaza nu este zadarnic si asta ma face sa sper. Desi pesimismul afisat de Ela este realism nud, cred ca il putem asezona cu stilul ironic-optimist (macar si pentru simplul fapt ca in general ironia este prin natura ei optimista) al autorului.
    Asemenea abordari sunt citite cu placere si este imposibil sa nu aiba efecte daca din intimplare mai sunt citite si de catre unii din cei vizati direct.

  5. Gonorix spune:

    Dom profesor, si de data asta ati reusit sa-mi imbunatatitzi aspectul meu prin zambetul constant cu care am rulat prin ideile pure, generoase, amuzante, reale, acidulate dar cu un ph confortabil.
    O mentiune speciala pentru devoratorii de belearte frumoase si plastice de pe taramul olandezilor zburatori, care au aratat ce romaneste era pus la punct sistemul de paza, iar hotzulishtii romani nici nu erau la categoria grea, erau din clasa de mijloc, in randul 4 , banca de la geam, cum ar zice Dan Spataru, iar anchetatorii olandezi au ingurcitat povestea cu arsura, !?!?!?, care personal ma amuza copios. Credibilitatea povestii este invers proportionala cu IQ crezatorului.

    Purificareas prin ardere este totusi autentica, mai ales cand ii arzi pe prosti(nu termic, desigur)!!!

  6. euripide spune:

    catharsis ul de care vorbiti dvs nu vine de la sine.
    individul din carcaliu ca si cel din new york nu poate consuma arta pe stomacul gol.
    pianul este un instrument minunat dar inainte de a scoate sunete armonioase trebuie acordat. la fel o societate/colectivitate. mai intii trebuie setata (pentru a fi apta sa primeasca arta nu s o arda). bun. nu vorbim de conspiratii. atunci cum explicam “mecanismul” care permite de 24 de ani cocotarea in virful piramidei sociale a indivizilor de cea mai joasa speta (a nulitatilor si borfasilor)? pentru ca in ultima instanta ei sint responsabili de “setari” nu i asa?

    • Ela spune:

      Pentru un admirator al tragediilor antice grecesti,cum banuiesc ca trebuie sa fie cineva care se auto-intituleaza (cu modestie!) Euripide,interpretarea “catharsis” mi se pare un pic prea…sindicalista :)
      Se pare chiar ca “purificarea” spectatorilor s-ar produce chiar mai profund la foame,decat cu stomacul plin…

  7. Petru Dumitriu spune:

    Dl Gonorix

    Mi-ati provocat, la randu-va, un rand de zambete, ceea ce ne scoate pe amandoi in castig.

    S-ar zice ca nici olandezii nu sunt tocmai usa de biserica, dar totusi, sa pui tabloul pe foc….

    Cei care au analizat cenusa au fost destul de convingatori

    In ziua de azi, veridicitatea stirilor si relatarilor nu mai conteaza. Adevarul se strecoara neobservat, minciunile lasa impresii durabile.

    • Gonorix spune:

      Expertiza olandezilor (Institutul Natinal de Criminalistica de la Bucuresti s-a aratat prea vaga,dar corecta stiintific ).
      Analogistic vorbind, daca il incineram pe Einstein si pe Terente, o fi vreo deosebire intre cenusha lor ?!?, se poate ca catarsisul combustional sa conserve in ele teoria relativitatii si mitul virilitatii nealterate !?!
      Daca raspunsul e da, atunci nu ne mai ramane decat 6 saptamani si vine MOS CRACIUN!!!
      URAAA !

      • Petru Dumitriu spune:

        Nu stiu daca analogia este fara repros pentru ca in cazul picturilor este vorba de niste vopsele care sunt fabricate din substante diferite de la o epoca la alta. Nu numai manierele de a picta si cu mijloacele tehnice se schimba cu timpul. Intr-o vreme pictorii isi preparau singuri vopselele.

    • Ela spune:

      As vrea sa va vizitez blogul personal…si nu dau de el!
      Multumesc pentru ajutor!

      • Petru Dumitriu spune:

        Dna Ela:
        De o bucata de vreme ce pun pe blogul meu personal aduc si aici. Doar ca acolo sunt mai multi cunoscuti si prieteni. Nu merita osteneala.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petru Dumitriu


Petru Dumitriu

Petru Dumitriu este lector de diplomație multilaterală pe platforma online a DiploFoundation. Autor al două lucrări de specialitate: “Sistemul ONU în contextul globaliză... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)