Home » Analize »Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Cazul Magdalenei Șerban de la metrou. Ce înseamnă să fii bolnav psihic

Andrada Ilisan decembrie 29, 2017 Analize, Cultura, Opinie, Societate/Life
77 comentarii 26,436 Vizualizari

Discernămîntul și boala psihică

Sigur că Magdalena Șerban avea discernămînt cînd a împins-o pe tînăra Alina Ciucu în fața metroului, curmîndu-i viața. Avea discernămînt în sensul că nu era în comă cînd a împins-o. Dar nu discernămîntul îi separă pe cei bolnavi psihic de cei sănătoși. Poți să discerni între bine și rău și în răspăr cu această discernere, să faci mai departe răul. Poți să faci răul fiindcă ești crud (psihopatul) sau poți să faci răul fiindcă ești labil. Al doilea are șanse de recuperare. Primul nu prea. Și obsesiv-compulsivul, atunci cînd se spală de 200 de ori într-o zi pe mîini, și borderline-ul, atunci cînd își crestează cu lama încheieturile mîinilor c-o serie nouă de tăieturi din care țîșnește sîngele sau borderline-ul care își coase carnea cu ac și ață (culmea, ca să oprească o altă durere), și părintele care își pierde controlul și își lovește violent copilul, toți au discernămînt. Sunt treji în obsesiile, compulsivitățile și neputințele lor. Își duc temnița în spinare, cum își duce melcul căsuța. Își fac lor înșiși rău și le fac rău celor din jur, fiindcă nici un om nu e o insulă. Au discernămînt, dar ce le lipsește lor este controlul asupra propriei persoane, asupra propriei vieți. Aceasta este una dintre deosebirile esențiale între omul sănătos și omul bolnav psihic, din punctul meu de vedere. Posibilitatea de a deține și, mai ales, de a exercita controlul în lumea reală în care individul există și supraviețuiește. Puterea de a conviețui cu propria minte. Înainte de a trăi în lume, trebuie să trăim la noi în minte. Pentru simplul motiv că nu ni se dă alt tip de conviețuire. Necessity does not allow itself to be persuaded, vorba unui filosof. Suntem obligați să trăim cu noi înșine. Viața mentală e o necesitate ce nu cedează la rugăminți și persuasiune.

Pentru unii dintre noi, această conviețuire cu sine e un calvar. E un calvar pentru omul a cărui minte s-a îmbolnăvit, pentru omul pe care mintea proprie ajunge să îl despartă de el însuși, să îl transforme într-un bîntuit. E un calvar pentru persoana care crede despre sine că nu mai există, că e moartă (la propriu), că nu mai are mîini și inimă și putrezește pe dinăuntru (sindromul Cotard), e un chin pentru femeia care crede că i-a făcut un rău iremediabil copilului său și ajunge să se arunce, legată cu copilul de piept, de la etajul 10 al unui bloc (depresia postpartum, vezi aici), e un chin pentru femeia bătrînă a cărui minte cuprinsă de depresie și psihoză vede doi soți în locul de unul; unul bun care o îngrijește și unul  rău care o bate și o ține nemîncată; din cauza asta, femeia bătrînă dorește să își pună capăt zilelor cu o batistă; e un chin pentru persoana care nu știe în ce gură de șarpe să se mai ascundă ca să scape de cei care o urmăresc neîncetat și vor să îi facă rău (schizofrenie). Și e un chin și pentru femeia bolnavă cu nervii, hărțuită de viață, care nu își poate stăpîni accesele de furie.

Înainte și după tragedie. Ce știm despre Magdalena Șerban

“Procurorii susţin că, pe 12 decembrie, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o tânără spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat. Cu câteva ore înainte, femeia a încercat să împingă o altă tânără spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta s-a opus şi nu a păţit nimic.” (aici)

- Reacția comunității. (Dogville-ul):

Pe contul de facebook al Magdalenei Șerban (cont care nu mai există în prezent), oamenii indignați au decretat că femeia nu trebuie arestată, ci omorîtă; că trebuie lăsată să crape de foame, să moară în chinuri; personal, unii i-ar fi făcut injecție letală, alții ar fi ars-o de vie, alții ar fi pus-o să lucreze în mină pînă moare, unii i-ar fi recomandat ca în loc să stea prin pușcării, mai bine ar fi devenit donator de organe; alții mai naturaliști ar fi lăsat-o să o mănînce toții viermii, altii ar fi aruncat cu acid ca sămori încet cu dureri groaznice criminalo. Oameni cu poză de familie la profil (tătic, mămică și copilași) au numit-o foarte hotărît “asasină”, “maimuță păroasă”, “diavolul pe pămînt”, “javră ordinară”, “proastă handicapată”, “criminală penală”, “paralizată psihic”, “pocitania naibii cu malformația ta cu tot”.

-     Avocata apărării:

“A avut o reacție de țipăt, urlete, a spus că imaginile sunt fabricate, a mers pe negație”.

- Spitalul Penitenciarului Jilava:

“Era nervoasă și striga la asistente să o lase în pace, să nu se mai uite la ea, fiindcă poate o să aibă și ele soarta fetei de la metrou! Cu greu a fost liniștită și băgată în camera în care se afla sub supraveghere permanentă! Ce mai… e clar că femeia are niște tulburări și doar cu ajutorul medicilor va putea să le depășească și, apoi, să le țină sub control.

-     Deținuți din sala de judecată:

“Criminalo!

- Avocata din nou:

“Pot spune că, din punctul meu de vedere, e clar că această persoană are nevoie de expertizare și tratament medical. Da, au huiduit-o ceilalți deținuți, din păcate. Nu a reacționat în niciun fel. Vrea la domiciliul în Craiova. A declarat că e în greva foamei de 32 de zile. Mi s-a părut o persoană care ori e lucidă pînă la capăt, ori nu știe pe ce lume trăiește.  Nu recunoaște fapta. Ea spune că a fost o altercație între două femei la metrou. Ceilalți deținuți au numit-o cum este stigmatizată de tot poporul român: criminală.

- Tatăl adoptiv al fetei omorîte:

“Nu am putut să mă uit la imagini. Este o adevărată tragedie, dar nu pot da vina nici pe femeia care a împins-o, am înțeles că era bolnavă psihic. Este vina autorităților.

-     Mătușa fetei omorîte:

“Cum a putut femeia respectivă s-o arunce în fața trenului? Eu cred că are probleme psihice, iar din această cauză a făcut ce a făcut. Un om sănătos nu ar face ceva. Să o aresteze și să o condamne la închisoare pe viață.

- Un domn care a însoțit-o la filmul “Crima din Orient Express”, în Craiova:

“Mi-a povestit că mama ei era o femeie de moravuri ușoare. Tatăl ei era un om violent și nu îi dădea de mîncare, o familie destrămată. Ne-am cunoscut la un cămin de nefamiliști, stăteam în anexe diferite. În Spania mi-a spus că a adus-o o prietenă și tot ea a dus-o la bărbați. Mi-a spus că părinții ei au divorțat și ea a stat cu mama ei. Mi s-a părut o fată la locul ei, am fost surprins, mi-a dat telefon poliția și mi-a spus să nu mai vorbesc cu ea că este arestată. Am fost cu ea la film, la “Crima din Orient Express”, în celelalte săli erau desene animate, dar nu a vrut. După ce am văzut filmul a vrut să mă mut cu ea la București, dar i-am spus că am serviciu și nu pot să-l las. A stat cu mine două-trei zile acasă. Nu am avut relații sexuale cu ea, pentru că sunt un om religios. O luam la suc, o chemam să facă curățenie. În cele trei zile nu mi-a dat de înțeles că este în depresie. Eu îi dădeam pîine, de mîncare. Într-o lună a făcut foamea că au dat-o afară de la serviciu că nu dădea rest bine la clienți. Bărbatul ei a părăsit-o pentru o femeie mai tînără. Probabil suferea din dragoste.

- Angajata de la cinematograf:

“A venit la cinematograf la începutul lunii decembrie de trei ori în șapte zile. Prima dată a întrebat cît costă biletele la film, însă nu a avut bani suficienți să le cumpere. Era însoțită de un bărbat în vîrstă de 40 de ani, un om al străzii, iar ea era la fel îmbrăcată ca atunci cînd au venit și au cumpărat bilete la filmul “Crima din Orient Express”, iar ulterior aceasta a revenit, s-a uitat pe afișe și a plecat. Era dezaxată și cu privirea pierdută. Nu căuta ceva anume. Nu mi-a venit să cred că am stat față în față cu o criminală.

- Mama:

“Fata mea a plecat din Craiova în 2008, în Spania, iar acolo a pățit ceva groaznic. O traumă, ceva, atunci s-a îmbolnăvit. A vrut să facă greva foamei ca să moară. N-a vrut să mai trăiască. Nu a vrut să meargă la spital și au luat-o cu forța. N-a vrut să mai audă de noi. Nu ne băga în seamă, nu voia să vorbească cu noi. N-a vrut să să stea de vorbă cu nimeni din tot neamul. Fata a stat 4 luni internată la spitalul de psihiatrie din Madrid. Tatăl ei a stat 2 ani acolo cu ea. Tatăl a sperat că își va continua tratamentul. Acum o lună a venit în Craiova, depunea plîngeri peste tot. Am anunțat poliția, Salvarea, n-a vrut nimeni să o ia, ni s-a spus că nu e un pericol.

- Vecinul:

“Mama Magdalenei nu vorbea foarte des despre fiica ei, dar toată lumea știa că nu sunt într-o relație foarte bună. Cu toții știam că este plecată în Spania și că este căsătorită acolo. Eu nu cred că am mai văzut-o pe Magdalena de șapte sau opt ani în Craiova.

- Tatăl victimei de la stația de metrou Costin Georgian:

“A venit în spatele ei, a împins-o. A crezut că e un prieten sau o prietenă. A crezut că e o glumă. Când şi-a dat seama că nu e o glumă, avea jumătate din talpa piciorului în afara peronului, şi a pus piciorul drept în faţă. A făcut câţiva paşi în laterla şi apoi a scăpat. Da, ea a făcut sport, handbal. Are 22 de ani. … Când a auzit că intra metroul în staţie, ea a început să acţioneze. Mi-a spus: ”Părea că are o privire ciudată şi d-aia m-am şi uitat spre ea. Au sărit câţiva cetăţeni spre ea, dar când a venit metroul s-au urcat cu ea în metrou. Aia ca să se victimizeze, să nu o linşeze lumea, strigă: mi-a luat banii, mi-a luat banii şi arăta către fată. Lumea ce să creadă? Întrebau: Mă, tu i-ai luat banii? A bufnit-o plânsul, atunci a realizat ce s-a întâmplat. Nu a reacţionat nimeni, nu a băgat-o nimeni în seamă. Nu a ajutat-o nimeni cu nimic! Nici cu un pahar cu apă, cu nimic. Putea să fie vorba despre fata noastră. Când a văzut ce i s-a întâmplat, a avut un şoc. Acolo în camera de poliţie.

- Mecanicul trenului:

Eşti om pînă la urmă şi te doare. E cineva, e un suflet. Aţi văzut cum stau pe marginea peronului cu căștile în urechi. Ţi-e frică să intri la peron, nu ştiu ce pericol îi paște.

-     Psihiatrul:

“Din punct de vedere medical, această acțiune a fost dusă la capăt cu conștiința, fără conștientă și cu înțelegere cât se poate de clară a urmărilor. Invocarea bolii psihice spune că în față unui anchetator, persoană va mima dezorganizarea psihică.

-     Mai tîrziu, pe larg, același psihiatru:

Le-am zis că vreau ceva.

Şi vreau repede.

Vreau schimbarea unui cuvânt.

Un cuvânt a omorât deunăzi, indirect, o femeie tânără care avea toată viaţa înainte.

Cuvântul este iminent.

În evaluarea nevoii de internare nevoluntară medicul psihiatru, prin norme, este sabotat din interior, mai exact tocmai de normele de aplicare ale legii. Pentru că legea prevede constatarea unui risc ”iminent” de vătămare, fie a propriei persoane fie a altora. Este un cuvânt imbecil, care mie şi altora care ne facem meseria asta, zi de zi, în tranşee, ne-a îngreunat munca şi ne-a măcinat nervii. Şi asta dintr-un motiv foarte simplu. Ceea ce noi considerăm iminenţă se opreşte la Camera de Gardă a oricărui spital de psihiatrie. Câtă vreme pacientul refuză internarea şi nu arată semne flagrante de dezordine a minţii doctorul nu poate face nimic. Dacă familia nu-şi asumă în scris internarea, doctorul nu poate face nimic. Deşi eu, care-mi cunosc pacientul, fac o recomandare de internare, aceasta este atât şi nimic mai mult, o ”recomandare” de internare.

Pentru că în cazul lui MS, persoana care-a împins o femeie în faţa metroului, escaladarea s-a produs într-o zi, pe parcursul a câtorva ore, după un prodrom de câteva LUNI, cu un istoric psihiatric consistent în urmă. Eforturile repetate ale familiei de a atrage atenţia asupra autorităţilor au dat greş. De ce au dat greş?

Din cauza unui cuvânt.

IMINENT.”

-     Ce spune (conform surselor) Magdalena Șerban despre ea însăși:

Că este nevinovată.

“Conform surselor, femeia a susținut că a avut discuție’ cu prima tînără, iar cu a doua o ‘altercație’, dar că nu a văzut cînd a aceasta din urmă a căzut sau cînd a venit metroul.

“Potrivit unor surse judiciare, ea a deschis mai multe procese pentru malpraxis deoarece avea probleme medicale, însă aceste procese nu s-au finalizat.

“Nu recunosc învinuirile care îmi sunt aduse. Am avut o stare de deznădejde și disperare. A doua fata asculta muzica tare la căști și mă deranja foarte tare. Am avut o viață scăzută și lipsă de hrană, lipsă de adăpost, nefinalizarea proceselor și din acest motiv am avut o disperare și o decădere față de lipsa unei speranțe. Nu recunosc faptele și nu am dat cu piciorul în fata aceea.

-     Ce scria Magdalena Șerban pe contul ei de facebook înainte de tragedie:

“Mă numesc Șerban Magdalena și sunt din Craiova. La 6 luni am făcut o operație care nu a reușit doctorului arab Pesamosca după care am rămas cu o malformație la organul meu sexual.”

“La vîrsta de 5 ani m-a dezbrăcat fratele meu Ș.L. și m-a violat, mi-a văzut malformația la organul meu sexual, mi-a introdus degetele pe acolo și m-a jignit.”

“Șerban Magdalena pleacă în Spania la o femeie P.I. care trăia într-un apartament cu E.L.M. care vorbind cu Ș.L. au auzit de defectul meu la sex, m-au drogat și mi-au violat intimitatea și drepturile unei persoane.”

“Ș.L. s-a însurat cu o femeie răutăcioasă care s-au aliat cu mama și mi-au făcut viața imposibilă pentru că a vorbit la lume despre defectul meu la sex și mi-au distrus viața socială.”

“Ș.L. se purta agresiv verbal și fizic, l-a tăiat pe tata cu sabia, a fost o minciună referința lui la Armata Română, a furat carne când lucra la abator…”

“Sunt în greva foamei de 475 de ore în Craiova, la Parchetul Militar deoarece fratele meu m-a violat și m-a criticat pentru (…)” (postare în 16 noiembrie, orele 11:40)

“Să vă cadă soarta mea pe cap la în familia voastră, la toți care ați văzut fotografia mea a organului meu…”

“Drepturile omului.

“Nu sunt legi… să orbiți cînd le citiți. Amin

“Să vă fută fratele prima data… femei care ați tăcut cînd ați văzut tot…”

“J.S.C. a avut acces la imaginile mele de la WC, mi-a violat drepturile unei persoane, mi-a distribuit imaginea cu malformație mea la sex și împreună cu I.P a dat-o.

“Fotografia cu malformația mea la sex a ajuns la Ș.L. care ajutat de șefii lui au dat-o pe un sait al Armatei Române unde au văzut cei din UE, iar apoi J.S.C. mi-a spus mie, iar eu la Poliție, Interpol, Cedo, Parchetul Militar… sunt în Greva Foamei de 502 ore în Craiova” (postare în 17 noiembrie, orele 13:16)

Vedem bine, e greu să stabilești ce e adevărat și ce e fals cînd vine vorba de realități psihologice. Cel puțin putem vedea că orele de greva foamei se cumulează în timp real. Domnul de la cinematograf spune că i se părea o persoană la locul ei, vînzătoarea de bilete spune că era dezaxată. Mama spune că a pățit o tragedie în Spania și că tatăl ei a stat cu ea cît a fost internată la psihiatrie, domnul de la cinematograf spune că mama era o femeie de moravuri ușoare iar tatăl un ins violent care nu îi dădea de mîncare. Procurorii spun una, Magdalena Șerban spune alta: nu recunoaște fapta. Nimeni nu spune același lucru și deși lucrurile par să se bată cap în cap, contradicțiile sunt utile (relevante) pentru medicul psihiatru sau pentru psihologul clinician.

*

Încercînd, cu precauție și rezervă, să compun un portret psihologic preliminar al Magdalenei Șerban, îmi vine să scot în evidență această condiție paradoxală a vătămării de tip borderline: victima agresivă. Victima violentă în labilitatea ei, imprevizibilă, manipulatoare, irascibilă, care nu își poate asuma responsabilitatea pentru faptele ei. Dacă este să căutăm urme de adevăr psihologic (de univers interior) în toate aceste declarații, ni se înfățișează viața plină de neajunsuri (“viața scăzută- teribilă formulare), destrămarea, tracasarea, violența, sociopatia, absența figurilor sigure de atașament, traumatizarea. Dar mai ales: neajutorarea. Neputința, disperarea. Absența sentimentului de control asupra propriei vieți. Absența dorinței de viață. Intruziunea celorlați, puterea malevolentă a lumii. Cogniția paranoidă. Convingerea fundamentală că lumea este rea. Nimeni nu este demn de încredere. Și, foarte important, tendința de autodistrugere, de anihilare agresivă de sine, atît de specifică femeii borderline: renunțarea la sine, greva foamei, îndepărtarea celorlalți combinată paradoxal cu nevoia de ceilalți, combinată cu strigătul de ajutor. Disperarea și lipsa de speranță combinate cu reacțiile bruște de furie, cu acuzațiile, cu iritabilitatea, căutarea dreptății, pedepsirea celor considerați a fi răufăcători. Alternarea între rană și furie. Conflictele interpersonale ca centru al vieții interioare. Citind postările (acum dispărute) Magdalenei Șerban, am avut sentimentul acela acut al “rănii”, al depresiei interpersonale de tip borderline, așa cum e ea numită în literatura clinică. Spre deosebire de suferința mentală tranzitorie, durerea mentală de tip borderline are mai degrabă specific constituțional, de trăsătură, și poate fi pusă în legătură cu perceperea de sine internalizată de-a lungul timpului. În acest tip de durere, sinele este perceput ca fiind “distrus”, “gol”, “disperat”. Par să se prefigureze două domenii afective centrale patologiei borderline: tristețea/disperarea și ostilitatea, compunînd, cum spuneam mai sus, portretul psihic (contradictoriu) al victimei agresive. Sigur, toate aceste observații sunt speculative, dar mi se par utile, nonetheless. Pe aceeași cale, compilînd declarațiile culese din presă, reiese  parcă împietrirea, abrutizarea celui hăituit de viață, împietrire ostilă ce culminează în acte teribile de sociopatie: desconsiderarea profundă a celuilalt și a vieții lui.

Ce înseamnă să fii bolnav psihic

Niciun om nu e în întregime bolnav psihic. Iar altul în întregime sănătos psihic. Omul bolnav cu două capete și omul sănătos cu un singur cap, la distanță bine mersi de cel bolnav. De boala psihică ne apropiem în grade. Ne putem situa mai aproape (în pericol) sau mai departe (la adăpost) de îmbolnăvire. Toți oamenii au o înălțime. Nu se poate să nu ai o inălțime. La fel, toți oamenii au o structură psihică. Nu se poate să nu ai o structură psihică. Prin urmare, boala psihică trebuie înțeleasă mai degrabă (cvasi) dimensional, decît categorial. Nu există o delimitare strictă între boală și sănătate. Iar caracteristica fundamentală a structurii psihice e vulnerabilitatea ei. Orice om se pretează la îmbolnăvire (perturbare), la fel cum orice om se pretează la robustețe psihică. Ce face diferența dintre un om cuprins de boală psihică și unul în afara ei sunt intensitatea, frecvența și durata perturbărilor mentale. Abia acești markeri determină anvergura suferinței, adică în ce grad se produce desprinderea de realitatea general recunoscută cu preponderența absolută a vieții psihice interioare (așa cum scrie în cărțile de psihiatrie). De aici încolo se face trecerea înspre “lumea autistă” a bolnavului, tot atît de reală ca și cea adevărată, deși profund diferită de a celorlalți oameni.

Boala psihică ia naștere prin agravare și acumulare. Unitate în obscuritate, asta e patologia.

Miezul dublu în jurul căruia se înlănțuie patologia: vulnerabilitatea înnăscută & agresiunea externă. Asta înseamnă că omul nu ajunge să se îmbolnăvească din nimic, pe stomacul gol. Omul se îmbolnăvește din două direcții: dinspre el și dinspre ceilalți. Vulnerabili pe interior cu toții suntem. Dar esențial este faptul dialogic că peste această vulnerabilitate înnăscută se înfășoară – protejînd-o sau, după caz, violentînd-o – lumea înconjurătoare: viața cu părinții noștri, experiențele în afara căminului și tot așa.

M-am tot gîndit la felul în care au reacționat oamenii obișnuiți la fapta Magdalenei Șerban și îmi pare că boala psihică ne este complet străină. Și îndurarea. Și controlul emoțional, thats for sure. Citind comentariile pe marginea nefericitului eveniment de la metrou din ziua de 12 decembrie, m-am gîndit iar la vorbele acelea unice rostite în Învierea lui Tolstoi, cînd lui Nehliudov i se limpezește că totul răul acela îngrozitor, pe care îl văzuse în temnițe și închisori, și liniștita încredere în sine a celor care săvîrșeau acel rău se datora numai faptului că oamenii vroiau să facă un lucru imposibil: fiind ei înșiși răi, vroiau să îndrepte răul. Niște oameni păcătoși vroiau să îndrepte pe alți oameni păcătoși, dar o făceau fără să pună inimă la aceasta, fără să se considere vreo clipă nevrednici să-i pedepsească și să-i îndrepte pe alții.

Exact asta am simțit citind reacțiile oamenilor: liniștita lor încredere în sine, perfecta lor îndreptățire să îl pedepsească (la sînge) pe celălalt. Nu încetează să mă mire grozavia omenească, felul în care le reușește oamenilor această împărătească performanță: îndrăzneala (tupeul) morală de a se crede deasupra celorlalți – în măsură să fie călăii lor. Iluzia superiorității. Toți credem că suntem cu neprihănirea peste medie și nu mai are cine să compună media. Dap, eu, Icsulescu, îți voi tăia capul fiindcă eu, Icsulescu, sunt un om desăvîrșit, Gigi fără de prihană, nu am făcut rău niciodată nimănui, nu am nicio scădere și, prin urmare, mi se pare firesc să te ard de viu, să urmăresc cum te mănîncă (încetișor & moale) viermii. M-aș păzi de judecătorul care – în setea lui pentru compensarea morții tragice a tinerei Alina Ciucu – ar hotărî arderea de vie a vinovatei.

Știți cum se spune: demența pedepsei vorbește despre demența judecătorului, nu despre dreptatea lui.

De la judecători dorim mai mult echilibru emoțional și mai multă cîntărire. Și mai multă modestie de sine. Modestia de sine, mi se pare, vine cu mult discernămînt: da, Magdalena Șerban reprezintă un pericol public, nu pare capabilă să se poarte în mod previzibil în relațiile cu semenii ei și imprevizibilitatea ei (manifestată sub forma acceselor de furie și violență) trebuie tratată pe cale de consecință. Între zecile de comentarii de jupuire și ardere sub întunecatul drapel dinte-pentru-dinte, am găsit și comentariul unui domn care ridica o întrebare dureroasă: “Oameni buni, dar dacă i s-au întîmplat toate lucrurile astea? Dacă a fost violată în mod repetat de la vîrsta de 5 ani și nu a fost nimeni alături de ea să îi ia apărarea și să o sprijine? Ce poate gîndi și învăța despre viață, despre bine și rău un copil, în condițiile astea? Din păcate, psihicul uman este un lucru fragil. Orice ni se întîmplă în viață ne afectează psihic. De ce tindem să judecăm fără să știm ce se ascunde dincolo?”

39 de oameni au fost de acord că, din păcate, psihicul uman este un lucru fragil și i-au dat like, inimioară și sad.

E un fir de ață care o desparte pe Magdalena Șerban demnă de milă de Magdalena demnă de dispreț/ură. Toate faptele personale de viață care ar fi putut fi aduse în favoarea ei, nu mai încălzesc azi pe nimeni. Fata aceea frumoasă și nevinovată zace moartă fiindcă o necunoscută bolnavă psihic a împins-o în fața metroului. Pînă în clipa în care a împins-o cu piciorul pe frunte pe Alina Ciucu ca să asigure că aceasta nu se mai poate ridica de pe șinele metroului, Magdalena Șerban avea de partea ei întreaga ei suferință de viață: tatăl violent, viața grea (“viața scăzută”), povara defectului fizic, operațiile nereușite, experiențele “groaznice” din Spania, depresia, greva foamei, relația cu mama și, împărățind peste toate acestea, starea de deznădejde și disperare, acea “decădere față de lipsa unei speranțe”.

Pînă să o omoare pe Alina Ciucu, Magdalena Șerban era o victimă. Apoi victima a devenit agresorul criminal. Cît timp iadul personal îți face rău numai ție, ești demn de milă. Cînd muți iadul tău asupra celorlalți, mila te abandonează.

Un comentator scria că “orice traume sau probleme psihice ai avea, nu justifică 1% din ce a făcut”. Nu justifică în sensul că nu îndreptățește, cu siguranță. Dar nu putem ocupa doar cu pedepsirea pe lumea asta, trebuie să ne ocupăm și cu înțelegerea purtărilor celorlalți. Să ne întrebăm de ce? Să înțelegem de unde i se trage. Să înțelegem din ce e alcătuită vulnerabilitatea umană. Să vorbim despre posibilul ei trecut traumatic, înseamnă să facem cunoscut universul psihic al individului social și faptul miraculos că viața psihică produce consecințe în viața reală.

Dînd timpul înapoi cu această femeie bolnavă (iremediabil condamnată), stăruind asupra vieții ei timpurii, asupra traumelor ei, asupra depresiei ei, asupra obsesiei ei, asupra neputinței și disperării, ne putem însuși mai bine realitatea psihică care ne înconjoară în continuare dar pe care o sesizăm cu dificultate. Mintea, spre deosebire de un genunchi rănit, nu sîngerează atunci cînd se lovește de un obstacol. La fel cum spunea autorul articolului din New York Times despre bolnavul de schizofrenie care a împins o femeie sub metrou în America: ar fi fost foarte util dacă pe fruntea lui Andrew Goldstein ar fi scris: “Bombă cu ceas, suferă de schizofrenie. Dacă nu își ia medicamentele, fugiți cît vă țin picioarele!”. Tocmai din pricina naturii private, profund personale a suferinței psihice, este posibil să îi întoarcem spatele cu usurință. Suferințele psihice: frica, depresia, neajutorarea, lipsa de speranță (ale noastre sau ale celor dragi) nu devin niciodată urgențe în modul în care o durere continuă de stomac sau de oase devin urgențe.

Ne putem folosi de cazul Magdalenei Șerban fiindcă suntem înconjurați și în prezent (as we speak) de oameni pentru care, așa cum spuneam la început, viața mentală este un chin. Oameni labili care nu au ucis pe nimeni și pentru care întreaga vulnerabilitate psihică poate reprezenta o pledoarie în favoarea lor. Ne poate fi milă de cei pe care vulnerabilitatea îi condamnă deocamdată doar sufletește, fără să îi condamne penal. Și fiindu-ne milă, să ne silim să facem ceva pentru ei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "77 comments" on this Article:

  1. Robert spune:

    Mi se întâmplă uneori să mă las purtat de val, să fiu atât de indignat, încât să spun vorbe „războinice”. Sunt fapte atât de îngrozitoare, încât îmi spun și spun că ar trebui pedepsite pe măsură. Cu toate acestea, în ciuda celor scrise uneori pe Facebook, nu am luat niciodată toporul ca să îi dau în cap vreunui făcător de rele. N-am spânzurat pe nimeni. N-am tras pe nimeni pe roată. N-am jupuit pe nimeni de piele. Cred că ar trebui înțeleasă, tot psihologic și tot cu discernământ, și reacția publicului. Erau printre comentatorii aceia părinți? Ei bine, poate că atunci când au fost atât de vehemenți în reacțiile lor, au fost așa deoarece s-au gândit la copiii lor care ar putea cădea victime într-o zi unor asemenea persoane. Erau printre comentatori oameni care folosesc metroul zilnic? Ei bine, poate că s-au imaginat pe ei înșiși în situația de a fi aruncați în fața trenului și de a înceta să mai existe la doar 10 secunde după ce glumeau cu un prieten la telefon. Câți dintre cei care au cerut pedepse crunte pentru criminală (căci MȘ este fără doar și poate o criminală, chiar dacă lipsită de discernământ) și-au pus în practică cerința? Cred că dvs. faceți o confuzie aici. În timp ce aveți dreptate că MȘ suferă de o boală și ar putea să nu fie responsabilă de fapta comisă, faceți un „pomelnic” lung și inutil al unor reacții violente care nu au fost și nu vor fi transpuse în practică. Da, oamenii înjură, cer pedeapsa cu moartea, își strigă ura sau disprețul, iar după 5 minute dau „like” unei postări oarecare. Superficialitatea cu care tratează toate lucrurile se aplică și în cazul unui astfel de caz. În plus, de condamnat este sistemul care nu face nimic pentru a izola și trata persoane ca MȘ.

    Și, apropo, după mediatizarea cazului, eu nu am cerut „moartea asasinei” pe Facebook. Am semnat doar o petiție pentru montarea unor panouri la metrou. Nu îmi dau seama cum se face că ați văzut doar reacții de un anumit tip față de caz. Sigur există și din cealaltă categorie.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      @Robert: semănați cu unul din apropiații mei, și el a ridicat unele din problemele pe care le ridicați dvs. :) Vă mulțumesc pentru comentariu. În pomelnicul acela al meu eram interesată să scot în evidență excesul emoțional, exces care, în fct de forma pe care o îmbracă, să sugereze instabilitate emoțională, incapacitatea de a controla o indignare. “Spurcatul ca la ușa cortului” evidențiaza un anumit profil emoțional, o anumit stil de reglare emoțională, să știți. Gîndiți-vă că nu are sens să ii scrii public femeii “javra nenorocită”, nu are niciun folos, prin urmare reacția pare mai degrabă un automatism. M-aș gîndi că oamenii aceea, la nervi, ar putea vorbi la fel cu copiii lor, acasă, cu soțiile/soții lor. Vedeți, multe lucruri mărunte trimit la firea noastră și ne dau în vileag. Nu știu cum arată “vorbele dvs războinice”, ar trebui sa îmi dați un exemplu, ca să speculez ce ar spune despre dvs :)

      Sigur că înteleg spaima, nelinistea cetatenilor care s-ar gîndi că ar fi putut fi ei sau copiii lor în locul tinerei AC. La cîteva zile după eveniment am ajuns eu însămi în București si am circulat cu metroul și am stat departe de marginea peronului. Și am privit la ceilalți călători să văd în ce fel domneste precauția dupa tragedie.

      Indignarea poate lua multe forme și fiecare forma pe care o îmbraca sa vorbeasca despre firea/personalitatea celui indignat.

      Putem presupune, ca daca MȘ ar fi asistat la o astfel de tragedie și ar fi ajuns sa comenteze pe contul vinovatei, ar fi folosit aceeasi apostrofare isterică, necontrolată, impulsivă.

      In rest, ma atrag reacțiile patologice, pe ele vreau sa le pricep :) Cele decente, de bun simț sunt inteligibile. :)

    • Sergiu Simion spune:

      Excelent comentariul dvs care in cateva propozitii clare si concise anuleaza aproape jumatate din prezumtiile tacite ale unui articol confuz, ambiguu si manipulator care , lung cat o zi de post, nu reuseste sa spuna ceva clar si cu adevarat consistent :

      „ Cred că ar trebui înțeleasă, tot psihologic și tot cu discernământ, și reacția publicului. Erau printre comentatorii aceia părinți? Ei bine, poate că atunci când au fost atât de vehemenți în reacțiile lor, au fost așa deoarece s-au gândit la copiii lor care ar putea cădea victime într-o zi unor asemenea persoane. Erau printre comentatori oameni care folosesc metroul zilnic? Ei bine, poate că s-au imaginat pe ei înșiși în situația de a fi aruncați în fața trenului și de a înceta să mai existe la doar 10 secunde după ce glumeau cu un prieten la telefon. Câți dintre cei care au cerut pedepse crunte pentru criminală (căci MȘ este fără doar și poate o criminală, chiar dacă lipsită de discernământ) și-au pus în practică cerința? Cred că dvs. faceți o confuzie aici. În timp ce aveți dreptate că MȘ suferă de o boală și ar putea să nu fie responsabilă de fapta comisă, faceți un „pomelnic” lung și inutil al unor reacții violente care nu au fost și nu vor fi transpuse în practică. Da, oamenii înjură, cer pedeapsa cu moartea, își strigă ura sau disprețul, iar după 5 minute dau „like” unei postări oarecare. Superficialitatea cu care tratează toate lucrurile se aplică și în cazul unui astfel de caz. În plus, de condamnat este sistemul care nu face nimic pentru a izola și trata persoane ca MȘ.”

      In realitate , autoarea este pusa in dificultate de reactiile morale ale oamenilor care isi exprima indignarea , reactii pe care le trateaza ca „automatisme” si „excese emotionale” , pentru ca formatia ei este aceea de a pune „diagnostice” ( cf. 1….9 de mai jos ) , nu neaparat de a intelege aceste reactii . Cu alte cuvinte , ati fluierat in biserica , si asa ceva nu putea sa fie trecut cu vederea si v-ati trezit si dvs cu unul ca si multi alti comentatori inclusiv de pe Facebook :

      „ În pomelnicul acela al meu eram interesată să scot în evidență excesul emoțional ( 1), exces care, în fct de forma pe care o îmbracă, să sugereze instabilitate emoțională (2) , incapacitatea de a controla o indignare(3). “Spurcatul ca la ușa cortului” evidențiaza un anumit profil emoțional (4), o anumit stil de reglare emoțională, să știți. Gîndiți-vă că nu are sens să ii scrii public femeii “javra nenorocită”, nu are niciun folos, prin urmare reacția pare mai degrabă un automatism (5). M-aș gîndi că oamenii aceea, la nervi, ar putea vorbi la fel cu copiii lor, acasă, cu soțiile/soții lor (6). Vedeți, multe lucruri mărunte trimit la firea noastră și ne dau în vileag (7). Nu știu cum arată “vorbele dvs războinice”, ar trebui sa îmi dați un exemplu, ca să speculez(8) ce ar spune (9) despre dvs :) „

      Aceasta atitudine a fost remarcata si de un alt comentator :

      „ Ca sa citez pe cineva de mai sus ” Legal, discernamantul nu e altceva decat a face diferenta sau a realiza ce este binele din punct de vedere social si raul din punct de vedere social. Binele tau personal si raul tau personal n-au nici un amestec.” Si discutia trebuia oprita aici.

      Si doamna,cred ca ati incurcat rolurile, lasati-o mai usor cu jignirile voalate si analiza de “expert” la adresa celor care au scris in termeni prea duri (conform parerii dvs personale) pe facebookul criminalei si poate , zic, incercati sa nu mai vorbiti atat de plin de compasiune despre o persoana care a luat o viata, stiind foarte bine ca ia o viata,intelegand ce insemna sa faci asta si care e impactul, premeditand si incercand repetat sa ia o viata,incercand apoi sa scape. Ca a fost trista in timp ce facea asta sau ca a avut o copilarie nasoala e irelevant. Dar in orice caz, sigur va multumeste din celula pt apologie.

      Un articol inutil, pe alocuri revoltator …”

      http://www.contributors.ro/cultura/cazul-magdalenei-%c8%99erban-de-la-metrou-ce-inseamna-sa-fii-bolnav-psihic/#comment-330026

      In orice caz, acest tip de articol ambiguu si manipulator prin confuzia planurilor , cred ca ar merita din plin o „ analiza de continut ” care sa ne arate cum si de ce se poate transforma un caz particular intr-o problema generala.

  2. victor L spune:

    Mie mi se pare ca Magdalena Serrban nu este singura:
    “- Reacția comunității. (Dogville-ul):

    Pe contul de facebook al Magdalenei Șerban (cont care nu mai există în prezent), oamenii indignați au decretat că femeia nu trebuie arestată, ci omorîtă; că trebuie lăsată să crape de foame, să moară în chinuri; personal, unii i-ar fi făcut injecție letală, alții ar fi ars-o de vie, alții ar fi pus-o să lucreze în mină pînă moare, unii i-ar fi recomandat ca în loc să stea prin pușcării, mai bine ar fi devenit donator de organe; alții mai naturaliști ar fi lăsat-o să o mănînce toții viermii, altii ar fi aruncat cu acid ca să “mori încet cu dureri groaznice criminalo”. Oameni cu poză de familie la profil (tătic, mămică și copilași) au numit-o foarte hotărît “asasină”, “maimuță păroasă”, “diavolul pe pămînt”, “javră ordinară”, “proastă handicapată”, “criminală penală”, “paralizată psihic”, “pocitania naibii cu malformația ta cu tot”.”

    Unii dintre cei ce se manifesta atita “suferinta umana”, chiar daca nu vor arunca pe nimeni sub tren, e bine sa te pazaesti de ei mai ceva ca de tren.

  3. Emilia spune:

    Mie mi separe ca alta e problema.fata indoiala un om bolnav psihic nu e de condamnat, ci de plans. Dar societatea este, pentru ca nu are mecanisme sa se apere si sa aiba grija de aceste fiinte sa nu sifaca rau si sa nu faca rau. Cand stii ca o criza e iminenta? Dupa ce iti d in cap? Din pacate am o vecina care dupa toate simpomele nu e zdravana. Nimeni nu poate face nimic pt ca legea nu permite. Nu prezinta pericol imediat. Pe termen lung ne chinuie si inca cum. Dar intrebarea mea este cum o sa mi dau seama ca se apropie o criza majora si fie ne da foc dau cine sti e ce va face? Oricat incercam sa nu o provocam boala progreseaza, cel putin de asta ne putem da seama. La cel mai mic zgomot din apartamente ne injura su ne ameninta. Urla din ce in ce mai des si mai tare. Dar cum ne vom da seama ca se apropie un pericol iminent?

    • Harald spune:

      Chiar din ceea ce scrieți rezultă că vă dați seama că se aproprie un pericol iminent. A început să arunce cu diverse obiecte sau încă nu? :)

      • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

        @Emilia: E complicată calea “pericolului imediat”. Și, precum se vede, pare oarbă de una singură, nu ne “vede” toate problemele. Nu bate departe. Sau în adîncime. “Apartenența” individului bolnav ar trebui să constituie o soluție adiacentă, un ajutor dat infirmității institutionale.

        Intervenția umană (afectivă) sa o suplimenteze pe cea institutională și invers. Institutiile sunt reci, oamenii sunt calzi. Are pe cineva vecina dvs? Aparține cuiva? Cineva care să se îngrijeasca de ea? Cineva care să fie responsabil în numele ei? Cineva care să medieze legătura dintre boala persoanei și comunitatea in care există?

        N-a omorît pe nimeni vecina dvs, dar pare că surescită liniștea comunității (blocului). Sunt și eu vecină, cu siguranță ca m-ar neliniști să locuiesc în bloc cu cineva care nu e “zdravăn”.

        Ideal ar fi să fie asigurate toate cercurile de apartenență. Și cînd cedează unul, să cădem în următorul, care să ne păzească de rele. Să aparținem familiei, apoi, mai departe (ca un rînd mai gros de haine) cercului de egali, apoi, mai departe comunității (de la job, din bloc, din cartier, din sat, din oraș, de la biserică etc). Pot să am o familie minunată și cînd ies in stradă să trec prin focuri de armă ca sa ajung la magazinul de pîine; dragostea nu ne păzeste de gloanțe. Pe de altă parte, daca am o familie patologică, îmi pot găsi scăparea în ales, in prieteni etc. Ne trebuie mai multe tipuri de siguranță. Pe unele ni le asigură familia, cei apropiați, pe altele societatea prin instituțiile ei.

  4. Vlad spune:

    Pe mine ma ingrijoreaza aceasta exprimare in contextul unei evaluari psihologice “Nu există o delimitare strictă între boală și sănătate.”

    Pe de o parte spuneti ca oamenii se erijeaza in judecatori fiecare emitand judecati sau afirmatii potrivit nivelului de constiinta pe care il au, pe de alta parte spuneti ca aceste judecati va mira:

    (“Nu încetează să mă mire grozavia omenească, felul în care le reușește oamenilor această împărătească performanță: îndrăzneala (tupeul) morală de a se crede deasupra celorlalți – în măsură să fie călăii lor. Iluzia superiorității.”), pe de alta parte faceti un portret psihologic “la cutit” (ca sa preiau o formulare recenta dintr-un articol al domnului Gabriel Liiceanu).

    Care e diferenta intre profilul psihologic si judecatile mai mult sau mai putin pripite ale oamenilor ? Primul (cel psihologic) e acreditat de “societate” iar cele din urma provin din pornirile firesti ale oamenilor.

    Intre inchistarea Magdalenei Serban si evaluarea psihologica (acreditata social) nu este nicio diferenta, ambele sunt forme absolut similare de raportare la realitate prin interpunerea unui strat protector reactiv, unul la un nivel mai instinctiv, cumulat cu frica iar celalalt rationalizat in extremis si acreditat de comunitate.

    Ce pot sa remarc, din comentariile de pe Facebook ale Magdalenei Serban, cele pe care le-ati expus, este: PREOCUPAREA PENTRU STIGMATIZAREA SOCIALA.

    Stigmatul social, ostracizarea, pe care vedem ca o are pentru ca foloseste initialele celor care i-au provocat diverse traume, si de care incearca sa-i protejeze pe cei care i le-au provocat, probabil intr-o incercare de a astepta acea recuperare, posibilitatea ca cei care i-au provocat traumele sa se caiasca, sa vina sa-i ceara scuze, sa se intoarca spre ea, posibil cu iubire … si validare umana si sociala.

    • Harald spune:

      Nu există o delimitare strictă între boală și sănătate exact cum în preajma apusului nu există o delimitare strictă între zi și noapte. Dar în cea mai mare parte a unui interval de 24 de ore știm destul de clar dacă e zi sau noapte, chiar în lipsa unei limite stricte între ele.

      • Vlad spune:

        Corect!

      • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

        @Vlad: inițialele sunt introduse de mine, am inlocuit numele care apăreau acolo în postările femeii ca sa protejez identitatea celor acuzați. Nu sunt eu in masura să stabilesc daca sunt vinovati sau nu.

  5. Ghita Bizonu' spune:

    Confundati “discernamantul” penal cu cel sa zic asa “psihiatric” .

    Magdalena Șerban avea discernamant atunci cand a savarsit crima si atunci cand a savrasit tentativa de crima. Discermanant dpv al legii penale. Modul in care a actionat indica o persoana cu “discernamant” .. adica stia ca ce face … este un act interzis, pasibil de pedeapsa. Adica a dat dovada de dismulare, a evitat sa fie retinuta si … poate cu un pic de noroc scapa!!! Un lipsit de “discernamant” nu se sinchiseste de consecinte ., adica daca va fi prins dupa comiterea actului …

    Insa acum sa recunoastem … chiar cu “discernamant” (adica este o persoana “responsabila” tot dpv penal) Magdalena Șerban nu este chiar ce numim “o persoana normala” .. Cu o expresie “populara” ea era “pusa pe omor”, adica dorea sa ucida pe cineva … fara sa importe pe cine (adica sa aibe motivatii “rationale” de genul “m-a inselat”, m-a insultat, samd) . Clr este persoana “tulburata” care are nevoie (SI) de tratament.SImpla ei incarcerare , desi satosface legea penala, nu este suficienbta – este un pericol ptr ceielate detinute, ghradieni … si pentru ea insasi.
    Si boala singura … (adica cea diagnostica ca boala) nu explica de ce a ucis .. la intamplare . Este si cazul “ucigasilor in serie” care bolnavi (adica diagnosticati ca suferinzi) sau nu nici ei nu sunt “normali” nici macar din pv al asasinilor (adica lipseste motivatia “rationala” fie ea sa zicem personala – razbunare de orice fel – sau crapuloasa – adica castig material .. inlcus pin exercitarea asasinatului ca profesie)

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      @Ghita Bizonu: de ce spuneti că confund discernamintul psihiatric cu cel penal? Nu le confund, ci il evidentiez pe cel relevant bolii mentale, universului psihic. Asta fac pe tot parcursul textului. Mijloacele mele de interventie (nuanțare) țin de sfera psihica, pe ea ma concentrez.

  6. Alex Filipovici spune:

    Andrada, excelent articol.

  7. Mircea Modan MirceaM spune:

    Banuiam eu ca nimeni nu e baș intreg la minte, dupa cum nimeni nu e nebun pe de-a-ntregul.
    Dar faptele raman: o femeie omorata de un jumate-nebun, jumate-intreg la cap, uau, ce subiect gras si fara de final, oricum am da-o!
    Uni-s judecatori, alti-s aparatori din oficu, cruzii vad tepusa si roata pe care trebuie trasa, milosii cata scuze si vinovati “colaterali” (de ce-ar fi numai victimele colaterale?)
    Fapta lasata fara pededpsa va inflama doar cruzii? Adica aia mai putin dilii, normalii de toata ziua, ar trebui sa despice firu-n paispe cu borderelineul ala sofIsticat ( eu unul va multumesc ptr articol, e pe intelesul meu de nespecialist), victima care devine calau, dar nu e numai ea de vina bla, bla.. OK, o fi, dar mortul nu mai invie de la groapa si durerea inimaginabila ( sau e imaginabila? Dvs puteti sa vi-o imaginati? Sa o “vizualizati, macar un pic? eu unul nu pot sa mi-o imaginez, ma cutremur doar cand ma gandesc ca cineva drag mie ar fi putut pati asa ceva si chinurile cele mai grele imi trec, si mie, prin cap, in acest caz, recunosc, sunt curios cati milosi au facut un exercitiu de imaginetie, copilul lui sa fi fost…phhhh, si apoi sa -i caite scuze
    calaului…nttzz, nici vorba) din sufletul celor care au iubit-o merita o compensatie, macar tot din aceleasi “motive” ,ar cauza traume prin faptul ca o crima dovedita ramane nepedpsita ptr ca legea-i scuza in fel si chip pe mai toti, doar suntem fiecare un pic nebuni, nu?
    Si daca o ruda apropiata incepe sa casapeasca in stanga si in dreapta judecatori si politisti care au facut-o scapata pe criminala? Aia nebuna un pic, intreaga alt pic, dar criminala pe de-a-ntregul.. .
    In fond reactiile oamenilor depind foarte mult de cum “vizualizeaza” fapta: cei care-si “vad” copilul in locul victimei vor , pe buna dreptate?, caznele cele mai grele…ailalti, bunii si milosi care “vizualizeaza” mai putin emotional, cauta scuze si explicatii, pe buna dreptate?, ce vor de fapt? Achitarea? Intrenarea intr-un ospiciu? Eliberarea dupa doi ani?
    La primii e clar…viermii, focul si cazanul cu smoala…macar stim o treaba, ailalti insa ce-ar vrea? Societatea sa faca si sa dreaga? Educatia si alte chestii generale, pe care mai nimeni nu le poate cunatifica intr-o ecuatie clara, de ai o to aburim fiecare in fel si chip.
    In fond cine ar trebui “ascuns” in ospicii, cine stabileste “iminenta” aia a pericolului, ca bine zicea colegul dvs…orice solutie s-ar da tot se va gasi o tabara care sa fie nemultumita, cruzii sau milosii sofisticati. Si atunci? Ce e de facut? Nu stiu, dar am o idee…
    Cred ca pedeapsa cu puscaria sau ospiciul, ani grei, si cam la fel ca numar, ar descuraja un alt jumatate-nebun sa treaca linia rosie de nimeni stiuta, Jumatatea normala, chiar daca-i mai mica (na, stiu) poate ca va infrana cumva jumtatea nebuna, de frica. Daca frica mai functioneaza …daca nu, chiar habar n-am ce se poate face, la modul practic, cu banii si interesul acordat chestiunii (medicale, nu aia de stiri)

    • Vlad spune:

      Nu exista solutii generalizatoare, fiecare om in parte si fiecare experienta fiind unice.

      Acestea fiind spuse, cand ceva reprobabil se intampla: cred ca se pot identifica doua tipuri de reactii cu un anume grad de prevalenta mai mare si anume cei care vor sa se protejeze, cei care militeaza sau sustin inchisoarea ca forma de pedeapsa si corectie sau tratamentul psihiatric care este tot un fel de inchisoare dar la modul mai eufemist ascunsa dupa judecati de “valoare” emise de cei care se simt justificati si care isi intaresc sentimentul ca astfel au restabilit normalitatea. Institutiile psihiatrice pentru cine nu e familiar, au mijloace de “tratament” care sunt similare cu metodele de tortura medievale: socurile electrice fiind unele dintre ele.

      Intamplarea este relevanta in contextul actual, cel al derapajelor legiuitorilor, al avansului tehnologic (Yuval Noah Harari si Francis Fukuyama sunt doi autori care vorbesc mai pe larg despre sfarsitul biologic al speciei umane in raport cu mediul natural, care transformat de om prin tehnologie ajunge sa genereze … “o noua specie”) si al articolelor din presa care incearca sa disimuleze aceste evenimente, cum e cazul articolului lui Cristian Pantazi (https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-22179245-crimele-metrou-indigo-despre-responsabilitate-presa.htm), adica evacuarea din mentalul colectiv prin justificari si rationalizari “acceptabile social” nu fac decat sa contureze posibilitatea instituirii si acreditarii unui climat care profitand de derapajezele institutionale sau disolutiei democratiilor liberale sa se debaraseze subtil de cei care nu se conformeaza, profitand de instinctele primare si evacuand rand pe rand in fluieraturile gloatei pe cei care au fost striviti.

      • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

        @MirceaM: dar a cutezat cineva pe lumea asta să scrie vreun articol, să emită o părere crezînd ca va aduce prin asta mortul înapoi de la groapă? :) Eu m-am pus în locul rudelor Alinei Ciucu, sa știți. Mi se pare oribilă soarta ei. Mi se pare oribil sa sfarsești asa pe lumea asta si mi se pare sfasietor sa fii parintele unei astfel de morți. De ce credeti ca articolul meu e orb la moartea fetei? Nu e deloc. Dar pt mine e mai complicat fiindcă eu sunt capabila sa mă pun și in locul Magdalenei Serban. Nu cred că că doriți sa schimbați locul cu mine asa prinsă cum sunt intre două lumi. :)
        In rest, eu voi fi clinician, nu pot pune cătușe. Intelegerea, interventia terapeutică nu impiedica pedepsirea, si invers.

        Cazurile acestea de împins la metrou sunt rare si imposibil de preconizat. Singura valoare predictivă (in relația cu comportamentul periculos) pe care o putem culege din istoricul unui individ e istoricul lui de violență. O să mai scriu despre asta in viitor, sper.

        Mă bucur ca ati gasit util articolul pe partea de borderline. :)

        • Harald spune:

          Eu m-am pus în locul Alinei Ciucu și vă spun deschis că n-aș fi încercat să urc înapoi, m-aș fi întins pe terasament chiar în secunda în care s-a văzut trenul ieșind din tunel. Boghiurile sunt mult mai înguste decât caroseria, rămâne destul spațiu lângă linie, iar a treia șină, cea de 750V, e întotdeauna în partea opusă peronului.

          Însă dacă aș fi fost pe peron, aș fi încercat să o ajut să iasă, pentru că n-ar fi ascultat instantaneu dacă i-aș fi spus să se întindă pe jos. Dacă era un băiat în locul ei, ar fi ascultat.
          Știu că nu e corect politic ce scriu, dar femeile și bărbații nu se comportă la fel. Prima reacție a unei femei este de-obicei la modul ”da’ de ce să fac cum zici tu?”, iar trenul venea mai repede decât răspunsul meu.

          În toată povestea asta n-am întâlnit nicăieri vreun sfat practic, la modul ”nu încerca să ieși, întinde-te pe jos dacă vine trenul”. Împinsă sau nu, Alina Ciucu nu a fost prima persoană care a căzut de pe peron și nu va fi nici ultima.

          • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

            @Harald: să stiți că m-am întins si eu, ca dvs. Sunt stații, de ex la Victoriei, unde am fost eu ultima oară, în care în partea de dincolo a șinelor e mai mult spațiu: partea intunecata a tunelului, cum ar veni. Însa credeti ca indeplinim toate conditiile, punîndu-ne de acasa in locul unui om incoltit in halul acesta? Secundele se scurg altfel cind vezi trenul venind in imaginație față de cum se scurg realitate. In inchipuire aveti timp bine mersi sa va intindeti pe terasament. M-am intins si eu. I-am strigat si eu fetei: TRECI PE PARTEA CEALALTĂ! LIPESTE-TE DE PERETE!

            Ar trebui sa mergem zi de zi impreuna la metrou, eu sa va iau pe neasteptate la un moment dat, sa va împing, sa avem un metrou de carton care vine in viteza spre dvs si sa vedem pragmatismul pe care îl invocați teoretic in acțiune. :)

            • Harald spune:

              Pe partea cealaltă, acolo unde vi se pare Dvs.că e mai mult spațiu, e șina de 750V, de asta e spațiu. Oricine lucrează la metrou vă poate confirma că mor mai mulți oameni electrocutați de acea șină decât loviți de tren. De aceea se și amplasează acea șină în partea opusă peronului, tocmai pentru a da o șansă în plus celui care cade de pe peron.

          • Dinu B spune:

            @ Harald (30/12/2017 la 16:01)

            Exista un proverb romanesc: in urma razboiului multi viteji se arata.

            Fiind impresionat de comentariul dvs. (“indicatiile pretioase” ca sa folosesc limba de lemn) si v-as crede daca ati face o demonstatie practica (“live”), nefind impins de la spate de nimeni.

            • Harald spune:

              Există persoane care citează proverbe românești fără a fi capabile să înțeleagă comentariul la care răspund. Acel comentariu nu era un sfat pentru Alina Ciucu, acel comentariu era pentru persoanele care s-ar putea afla în situația Alinei Ciucu, aspect subliniat chiar acolo.

              Cât privește cererea pentru demonstrații ”live”, o să încadrez asta la românisme. Am reușit să ajung astăzi să scriu comentarii pe forumuri doar făcând 4-5 astfel de demonstrații ”live” de-a lungul vieții. Nu toată lumea își petrece viața profesională în birou.

            • Dinu B spune:

              @ Harald (02/01/2018 la 13:53)

              “Eu m-am pus în locul Alinei Ciucu și vă spun deschis că n-aș fi încercat să urc înapoi, m-aș fi întins pe terasament chiar în secunda în care s-a văzut trenul ieșind din tunel.” (Harald @ 30/12/2017 la 16:01)

              “Acel comentariu nu era un sfat pentru Alina Ciucu, acel comentariu era pentru persoanele care s-ar putea afla în situația Alinei Ciucu, aspect subliniat chiar acolo.” (Harald @ 02/01/2018 la 13:53).

              Care-i baiu’ ? O schimbam putin prin partile esentiale.

            • Harald spune:

              @Dinu B – în clipul de mai jos se poate vedea cum procedează un om care știe exact ce vrea să facă:

              https://www.youtube.com/watch?v=DKKC0Kedz4A

              Nu e Superman, e doar un tip care știe exact ce vrea să facă și îi ajung 3 secunde pentru asta.

            • Dinu B spune:

              @ Harald (04/01/2018 la 6:26)

              Cred ca nu intelegi sau te faci ca nu intelegi diferenta intre a FACE ceva:

              – Eu Harald) m-am pus în locul Alinei Ciucu și vă spun deschis că ………..m-aș fi întins pe
              terasament chiar în secunda………….)
              – SI a-ti INCHIPUI o solutie in asemenea situatie (………acel comentariu era pentru
              persoanele care s-ar putea afla…………
              – SAU ………. cum procedează un om care știe exact ce vrea să facă………..). …si nu e
              Superman.

              Nu ti se pare ca ceea ce spune @ Harald (02/01/2018 la 13:55) ti se aplica insati

              “………..De relevanța comentariilor ad hominem pe care le faceți s-a întâmplat să vă îndoiți vreodată? Poate ar fi un bun început.”

              Si pentru a icheia aceast discutie, pentru ca am vorbit despre diferenta (enorma !) dintre A FACE ceva (professional) si A VORBI despre ceva si apropo de acest tragic accident iata o solutie tehnica (cu Screen Doors) care a fost adoptata pentru HK APM (Hong Kong International Airport Automated People Mover).

              Am facut parte ca Hardware Engineer (Electrical) din grupul de proiectanti (impreuna cu alti romani, dar si iranieni, chinezi, englezi, francezi, etc.)“in charge” pentru acest proiect.

              Din filmuletele de mai jos (gasiti mai mai multe pe youtube) puteti vedea cum functioneaza sistemul “Scrren Doors”.

              Pe scurt cateva detalii :

              - De-a lungul peronului exista o constructie metalica cu geamuri transparente fix si usi glisante (Screen Doors),
              - Evident nici o persoana nu trece dincolo de aceste geamuri/usi atata vreme cat trenul nui este in statie,
              - La sosirea in statie si dup ace trenul s-a oprit in pozitia foarte bine determinate, deschiderea usilor de la vagoane este sincronizata cu deschiderea usilor de pe peron (Screen Doors)
              - Trenurile sunt “driveless”.

              https://www.youtube.com/watch?v=LnD0YHi977Y

              https://www.youtube.com/watch?v=trQX88dvN14

            • Harald spune:

              @Dinu B – continuăm să vorbim despre lucruri diferite. Există și în Londra unele stații de metrou cu peronul protejat de geamuri, există și în Torino etc. Nu s-au inventat în Hong-Kong, crede-mă pe cuvânt.

              Problema era ce faci dacă te afli pe peron și cazi sau ce faci dacă ești lângă o persoană care tocmai a căzut. Crezi că ai timp să instalezi geamuri în clipa aceea?

            • Dinu B spune:

              @ Harald (05/01/2018 la 16:38)

              Sper ca in sfarsit ai inteles ca vorbim despre lucruri diferite.

              In timp ce eu vorbesc despre ce EU AM FACUT, TU ……..la inceput vorbeai la inceput despre ce ai fi facut tu insati

              @ Harald (02/01/2018 la 13:53)
              “Eu m-am pus în locul Alinei Ciucu și vă spun deschis că n-aș fi încercat să urc înapoi, m-aș fi întins pe terasament chiar în secunda în care s-a văzut trenul ieșind din tunel.”

              ………Ca apoi sa continui ce ce ti-ai fi INCHIPUIT tu ca ar trebui facut de altii (dand sfaturi) si in final sa incerci sa schimbi deviezi de la subiect doar-doar iti vei dovedi expertiza.

              Cat priveste proiectul de la Hong Kong (ca si la altele), EU am fost implicat profesional, in timp ce TU ai fost spectator si ai ramas spectator atat la acest proiect ca si la celelate pe care le mentionezi.

              Asta-i marea diferenta pe care nu vrei s-o intelegi: EU PROFESEZ iar tu “filozofezi”/vorbesti despre INGINERIE neavand nici in clin nici in maneca cu aceasta profesie.

              Imi amintesc de o discutie similara in care te-ai implicat la un articol semnat de dl. Cranganu in care era vorba de punerea in paralel a doua (sau mai multe) generatoare electrice, o discutie pur tehnica / de specialitate despre care nu aveai nici macar un minimum “background”, folosind aceeasi tactica.

              Avand oarece experienta peste patru decade!) imi permit sa-ti dau un sfat pritetenesc/dezinteresat: nu mai incerca sa te implicit in discutii care te depasesc.

              Este un principiu pe care mi l-a insuflat unul din profesorii mei, primul presedinte roman (si din pacate ultimul pana azi) al IEC si pe ca l-am aplicat cu consecventa.

            • Harald spune:

              @Dinu B – sfaturile tale “prietenești” mustesc de duplicitate. Nu suntem prieteni și nici n-o să fim vreodată, așa că păstrează sfaturile ”prietenești” pentru cine îți permite. Dar n-ai fi român dacă nu te-ai comporta astfel. Ești un om care a lucrat în birou, să-ți fie de bine, dar n-ai nicio treabă cu viața reală.

          • David FCK spune:

            @ Harald (30/12/2017 la 16:01)

            Cum fiecare persoana este unica in reactii in special in situatii limita si intempestive ma indoiesc ca dvs. fiind in acea situatie ati fi reactionat asa cum descrieti.

            Am lucrat cu piloti de incercare (“maiden flight”) – deci persoane profesionate sa reactioneze in asemenea situatii – si cu toate ca toate testele la sol erau trecute cu BRIO, de multe ori cereau repetarea unor teste si/sau adaugau alte noi.

            • Harald spune:

              OK. De relevanța comentariilor ad hominem pe care le faceți s-a întâmplat să vă îndoiți vreodată? Poate ar fi un bun început.

            • David FCK spune:

              @ Harald (02/01/2018 la 13:55)

              Festina lente.

              “gabarelo spune:
              03/01/2018 la 11:27
              Faci parte din tribul acelora care, duşi la New York, singurul lucru pe care l-au remarcat a fost o găină, pentru că era singurul familiar lor.” raspunzand lui @ Harald (02/01/2018 la 13:39).

        • Mircea Modan MirceaM spune:

          Util, adevarat. Dar cred ca sunt o groaza de borderlines, borderzones si no-man`s-land in meseria dvs. si in capetele noastre. O fi , poate, si o viata prea-plina nu doar aia scazuta, sunt nebuni si de prea-bine, nu?
          Calai din plictiseala, din amuzament, din fandacsie, din mai stiu eu ce. Si? Le gasim tuturor vinovati colatearli, societatea care nu face sau nu drege? Ne punem prea usor in locul lor si prea putin in locul victimelor…mie asa imi da..
          Viata nu e usor de trait pentru nimeni, in fond, toti avem angoasele sau luptele noastre. Si frica are rolul ei, in toatea astea.
          De aceea va intrebam de frica….are vreun sens in mintea lor? Bun, nu realizeaza grozavenia faptelor, mai mult sau mai putin, dar cum de trec granita fricii, nu o percep, nu le pasa, nu exista?
          Cum vedeti frica, ca posibil “paznic”, la granita aia despre care vorbiti…in fond cine o pazeste?
          Pentru ca daca nici pedeapasa in sine nu mai “invie mortul” frica de pedeapsa poate sa -l salveze….cred. Or, daca frica este atenuata de tot felul de circumstante mai mult sau mai outin gri…

          • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

            @MirceaM: Cînd o iei razna, o iei razna, nu mai faci calcule, nu te gandesti la consecinte cînd îti pierzi controlul – credeam ca e limpede pt toata lumea ca tocmai asta e nasol la pierderea controlului: ca ce inainte gindeai, acum nu mai gindesti. :) Ideea e ca omul sa reechilibreze, sa isi intareasca labilitatea. Eu incerc sa fac cunoscut universul psihic al individului, nu sa caut scuze oamenilor bolnavi. Mi-am inceput articolul facand-o responsabila pe MȘ de fapta ei: am spus limpede ca a curmat o viață.

            Discutia e lunga. Ideea e ca, din p meu de vedere, boala mentala si tragerea la raspundere nu se exclud una pe alta. Dar rolul meu e sa intervin in suferinta tocmai fiindca stiu ca labilitatea poate fi catastrofala. Pledoaria mea e pt o mai bună cunoastere a vietii interioare a individului, nu pt lasarea criminalilor pe strazi.

  8. K spune:

    Un articol bun bine documentat care abordeaza o intrebare critica (cu raspuns dureros) – de ce?
    Felicitari autoarei pentru material.

    P.S. Imi permit un sfat; recomand eliminarea ‘englezismelor’ care dau impresia de superficialitate.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      :) Superficialitatea e in inima omului, nu în englezismele lui. Mulțumesc, mă bucur ca v-a plăcut art. :)

  9. victor L spune:

    Nu exista solutie, ne_buni au fost, ne_buni vor fi cit va exista omenire.
    Se zice ca si robotii o pot lua razna uneori.
    Psihiatria va avea “un cimp tactic” pentru ipoteze.

  10. ion adrian spune:

    Mie mi se pare demn de interes daca ar fi adevarat si uneori viata bate filmul, eroul si reactia acestuia din filmul:

    Bailout: The Age of Greed – Asalt in Manhattan

    Marturisesc ca eu am fost in permanenta alaturi de el(un fel de Rambo dar mai uman motivat) si ca jurat ar fi posibil sa votez cu :not guilty dar in functie de cum ar dori sa continuie sa actioneze in viitor as decide ce sa fac , oricum as cere mediatizarea la maxim a evenimentului si implicarea autoritatilor federale in problema preventiei unor astfel de situatii. :)

  11. Manuela spune:

    Excelent articol ! Felicitări!

  12. Prototipescu Fanel spune:

    din punctul meu de vedere nebunia nu este partiala sau temporara ci este o disfunctie cerebrala care il impiedica pe pacient sa aiba optiuni, incat actiunile sale sunt rezultatul unor reflexe de obisnuinta sau reactii aleatorii la stimuli noi pe care creierul nu ii poate procesa nici subconstient;
    nu pot califica drept nebunie deciziile proaste, impulsurile de razbunare, reflexele de cleptomanie. manifestarile fundamentaliste si care alte “boli” or mai fi avand drept circumstante favorizante diverse traume psihice si nivelul de “viata scazuta”;
    de acord insa ca in mod involuntar instinctele ne pot conduce inaintea ratiunii, iar capacitatea de a controla astfel de situatii nu e disponibila oricui si in orice conditii mai mult sau mai putin extreme;
    si de acord ca ratiunea poate fi defecta la multe creiere perfect sanatoase, fara a avea macar scuza unor traume psihice; si ca e larg raspandit raul facut cu intentii bune, de regula chiar nobile din perspectiva “binefacatorului”;
    apoi imi pare ca, destui oameni cu conditie psihica si/sau sociala necontestabile, nu tocmai rareori prefera sa-si asculte instinctele in mod voluntar, refuzand sa-si asume argumente rationale; ma vad nevoit sa presupun ca eventuale traume, frustrari si incoerente sociale anihileaza increderea in propria ratiune si in realitatea predictibila, in favoarea unui univers virtual propriu, neingradit de nepatrunsele relatii cauza-efect, ci cumva mai empatic si mai tolerant cu deciziile irationale, prin autoritatea spirituala cu care a fost investit prin votul majoritatii imaginare a constintei;
    la nivel de “viata scazuta”, nici ratiunea nu pare a avea vreo anume ratiune, iar afectiunea e poate o chestiune de aleatoriu probabilistic, sau o incertitudine de tipul paradoxului pisicii lui Scrodinger;
    pe de alta parte, am convingerea ferma ca in fiecare persoana, oricat de scazuta i-ar fi conditia, fie marunt recidivist, fie criminal monstruos, daca rascolesti suficient, se vor gasi destule urme de umanitate si sensibilitate, cat sa nu ne putem permite sa empatizam in mod personalizat cu fiecare in parte; in cazul particular al acestei femei, imi e destul de evident ca pentru crima a ispasit deja condamnarea la “viata scazuta”, dar consider ca e nevoie si de o pedeapsa oficiala, pentru ca, in afara de propria vina, orice infractor este si reprezentant mandatar al esecului societatii.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      Prototipescu Fanel, u sound just like Sam Harris. Sau ca Christof Koch. Institutul pentru știința creierului. Mulțumesc pentru comentariu. Mi-a plăcut. :) Sunt de acord cu dvs, că trebuie să plătim pentru faptele noastre. Nu se poate altfel.

  13. linus spune:

    Va propun o fraza pentru viitorul eseu: “Ramaru este precursor al emisiunii “Chefi la cutite” “.

    Deputatul mitraliera va poate ajuta.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      Mi-e străin deputatul mitralieră. :) pare inofensiv, criminalistic vorbind. Poate e doar un șarlatan. Politicianul sociopat.

  14. Aparent este un articol scris de un doctor . Dar de un doctor crestin . Iar spre final , doctorul dispare si ramine doar crestinul . Doctorul doar ne informeaza , crestinul ne ZGUDUIE .

    • Andrada Ilisan spune:

      @Atanasie Zlotea: vă mulțumesc mult pt comentariu, mi-a mers țintă la inimă. Nu sunt medic. Voi fi psiholog clinician. Dar creștină, da, sunt. :)

  15. para spune:

    Fara cea mai mica intentie de a parea nerespectuos fata de efortul si intentia autorului acestui articol, pe mine “teoria” ma lasa rece, o mie de vorbe un ban nu fac – altfel zis, mortul de la groapa nu se mai intoarce. Ceea ce mi se pare deprimant este ca trebuie sa sa incercam sa traim in lumea in care un criminal sadic scapa prea usor in timp ce un om bun, muncitor, pentru care parintii au facut sacrificii ca s-o scoata la capat in viata, a ajuns la doi metri sub pamant. Asta e adevarata problema, nu cat ne costa pe toti ca sa tinem un psihopat douazeci de ani la inchisoare. Slava Domnului, platim cu salarii incomprehensibile o gramada de hoti care sa ne conduca.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      Și pentru copiii ai căror părinți nu se sinchisesc de ei? Cu ei ce să facem? Ați spus-o dvs, “părinți care au facut sacrificii sa o scoată la capăt in viață”. Și aștialalți, de care nu s-a sinchisit nimeni? E numai vina lor ca sunt “praf” ca adulți? Că nu reusesc să lege nimic in viață? Eu gasesc greu raspunsul la astfel de întrebari.

      Nu știu dacă MȘ e un “criminal sadic”. Daca mi-ar fi dat această impresie (așa, de la distanță, mă refer – nu ma pot abține sa nu evaluez psihologic in astfel de știri, subiectul din știre) aș fi scris altfel articolul. Nu cred că sadismul poate fi tratat. Cred, in cazul criminalilor sadici, că trebuie ținuți pe viață in închisoare. Ii consider periculoși și netratabili. Vezi Jeffrey Dahmer, de pildă.

      • para spune:

        Stiti la fel de bine ca si mine ca traim intr-o tara guvernata de un stat impotent, sustinut prin taxe si impozite de catre fraierii care muncesc. Ca atare, statul, nu este in slujba cetateanului, la noi este invers. Nu-mi iese din cap lectia pe care statul Finlandez a dat-o Europei, mai ales celei de est: nu esti in stare sa-ti cresti copilul sau il abuzezi, foarte bine, acel copil va fi dat in grija unei familii care poate si vrea sa aiba grija de el astfel incat sa devina un adult implinit psihic. E adevarat ca Romania nu e Finlanda dar in ritmul acesta de degenerare in curand Romania nu va mai fi Romania. Noi ca natie luam din democratie doar ce-i convine bolii care ne macina.
        Intorcandu-ma la subiectul postarii mele anterioare, nici eu nu cred ca sadismul poate fi tratat, nu intamplator am folosit termenul. A fost primul lucru care mi-a trasnit prin cap dupa ce am vazut imaginile. Dupa ce victima era deja pe sine, nu a lovit-o din nou asa cum suna varianta oficiala, i-a tras un sut in poseta cazuta pe peron, ca sa stearga orice urma. Asta a putut vedea oricine.

        Si inca ceva, foarte important pentru mine, am avut ocazia sa intalnesc oameni loviti de soarta in cele mai tampite moduri pe care ni le putem imagina, lasand la o parte faptul ca erau saraci lipiti: niciunul dintre ei nu s-a gandit sa ma stearga de pe fata pamantului, multora le-am fost indiferent iar cativa, chiar mi-au sarit in ajutor atunci cand am avut nevoie.

    • jungutz spune:

      corect..de pilda cozma miron are pensie de stat ca victima a mineriadelor…iar pe tzapu il platim ca fost presedinte de parca ar fi fost presedinte…ca sa nu mai vb ca un ziarist genial precum ciutacu sta ope un salariu de mizerie la rtv..astea nu sunt anomalii?

  16. M. Constantin spune:

    In parafraza se poate spune ca nu e cazul Magdalenei Serban. E cazul nostru si al urmasilor nostri, ori de cate ori normalul se intersecteaza cu patologicul sau, frust spus, ori de cate ori moartea ne sageteaza viata.
    Nenumarate tipuri performante de castrare fizica si psihica ne amagesc ca, in prelungirea vietii, moartea are un sens ce trebuie migalos bibilit. S-ar spune ca vrem sa fim pe drum mai degraba decat sa ajungem la capatul calatoriei. Ignoram sub presiunea tonelor de anxiolitice absurdul cu care intamplarea marcheaza existentele. Prea des ne punem sufletelul pe un piedestal divin si jelim neintelegerea ochilor ce il privesc. Prea des uitam sa privim, sa ascultam, sa “mirosim” suferinta celor din jur. Doar suferinta mea e semnificativa restul doar inchipuiri.
    Se sinucid oameni frumosi, destepti si bogati. Scuipa in san: esti protejat tu, saracul prost si urat. Se ucid oamenii unul pe altul, Cain si Abel, si isca nesfarsite hermeneutici detective. Poate, poate consolarea isi va asterne lintoliul uitarii peste ochii mortilor vii.
    In telenovele hapy end-ul rasplateste spectatorul amortit, trecut prin furcile intamplarilor tragice. Terapie ieftina. In schimb sa pui mieii sa asculte coasa prin iarba e deja semn de rafinament: nu este tocmai simplu sa pui bietul om sa aleaga intre psihoza si moarte.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      @M Constantin: :) sunt de acord cu unele lucruri pe care le spuneți. Dar vreau să vă spun că dragostea ne salvează de absurd. Nu trăim absurd daca ne iubeste cineva pe lumea asta. Și acest lucru al dragostei este strîns legat de suferința psihică. Sunt oameni care au trăit in iad (practic): inchisori, familii extrem de patologice si au “răzbit” fiindcă s-a găsit cineva care să ii vadă: un ales (persoana iubită), Dumnezeu (credința) si tot asa…

      Si cred că aici are sansa sa intervină si terapeutul, în vedere; să îl “vadă” pe omul din fața lui. Asa cum e el, plin de spaime, de confuzie, de disperare, sa îl ia la cunoștință. Unde-s doi puterea crește și intunericul nu razbește. Cred asta foarte tare. Din toată inima, chiar.

      • M. Constantin spune:

        Literatura unei intregi lumi acorda dragostei o sansa: de a ne izbavi de singuratate. Nu e deloc putin lucru.
        Creat dupa chipul si asemanarea Lui, omul care “credo quia absurdum” perpetueaza vocatia unui Dumnezeu necrutator. Pacatosului ii este dat in veci sa ispaseasca bipolar: universul, lumea intreaga poate fi sau poate nu. Asa incat omului statistic oricand ii poate cadea o caramida in cap.
        Grea meserie aveti. Sa vindeci trauma psihica prin consolare. Multi oameni se duc la frizer nu doar pentru scurtarea parului. Nevoia de a fi mangaiati e mai puternica decat imaginea riscului ca briciul sa carmeasca ireversibil spre sectionarea unei artere.

        • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

          @M.Constantin: imi plac maxim comentariile dvs; imi si inchipui artera aia sectionata, cu sangele dand navala dar clientul traind innebunit mangaierea, asa, intr-combinatie lars von trier de candoare si atrocitate. :)

          • M. Constantin spune:

            Ce-ar mai fi placerea fara un pic de durere? Ma bucur ca aveti o deschidere sanatoasa spre interactiune; in bula lui de fericire fiecare detine o reteta personala si, de regula, nu admite comentarii pe marginea ei. Pare ca nu sunteti adepta fericirilor autiste, fie si numai din disponibilitatea de a raspunde unor comentarii nu tocmai omogen-congruente cu punctul propriu de vedere. Lumea nu este doar o carte de bucate cuprinzand retete imuabile, varate pe gat cu forta. Testam mereu gustul sarat-acru-dulce-amar al vietii in nume propriu si, cateodata, gasim ca si altora le place ce gatim. Succes!

  17. VV Ponta spune:

    Problema Magdalenei poate fi privita si din alt unghi. Prefacandu-se ca are grija de toti cetatenii, institutiile noastre se chinuie (fara prea mare succes) in a-i impartii pe acestia in normali, anormali, sarlatani, criminali, etc. Ipocrizia suprema vine de la pretentia ca ar exista institutii care – dupa caz – trateaza, reeduca, pedepseste, recupereaza oameni anormali (bolnavi psihic, criminali, sarlatani, etc). Poate ca n-am cercetat suficient, ori poate ca datele sunt secrete strategice, insa nu am vazut nici un raport de evaluare a performantelor unei astfel de institutii. De exemplu, as fi curios sa aflu performantele sistemului penitenciar: care este procentajul de succese (reeducare, recuperare pentru societate)? Cati oameni au iesit din penitenciar mai inraiti decat au intrat? Cati oameni sunt intradevar pedepsiti si cati sunt cei “dezmierdati” in puscarii?

    Ce “ajutor” poate da societatea acestei Magdalena? Ori ce pedeapsa? Dar noua, pulimea “normala”? Deocamdata se observa ca institutiile mentionate mai sus (menite sa se preocupe de anormali) propaga starea vicioasa in care societatea neincarcerata balteste aparent inconstient. Cine fura cu putere in “libertate”, huzureste in penitenciar si se intoarce (inainte de termen) la furt; cu puteri inzecite. Cine suntem noi s-o “ajutam” pe Magdalena?

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      Eu propun să ne ajutam între noi. Să actionam in vecinatatea cea mai apropiată. Sa ne purtăm mai bine cu soții, cu copiii, cu parintii, cu prietenii… cam așa. Insitutional nu ma pricep. Doar interpersonal :)

    • Vlad spune:

      Oameni.

      • ce vremuri spune:

        oameni, oameni, era o melodie de-a lui veseloschi sau andrea andrei si andrei tudor sau vasilache si dulaul..in fine!

    • Vicentiu spune:

      Un raspuns pertinent si eficace se poate da, dupa ce visteria CAS ar fi plina (ochi).
      Mai acu’ vreo 17 ani, intr-o campanie electorala, un adrian nasatase promitea ca va identifica unde s-au dus cele 9000 miliarde lei, DETURNATI de la CAS. In anul urmator nastasizarii Ro (va amintiti ca a dat o HG ca nu s-au dat plozii lui, cum vroiau ei pe partie la Predeal), nu numai ca nu a gasit cele 9000 miliarde lei, da au ajuns cu deturnarile la 120000 miliarde lei. Peste 2 ani s-au facut 24000 miliarde lei, iar incepand cu 2003 nu s-a mai stiut nimic.Strangeti-l (nu numarati-i) pe nastase si faceti-l sa ciripeasca unde sunt o parte din banii deturnati (24000 miliarde lei).

  18. RazvanM spune:

    Deoarece am o experienta de cativa ani in interactiunea cu o ruda bolnava de schizofrenie, pot spune cum se vede din partea cealalta a baricadei interactiunea cu sistemul de sanatate din Romania.

    1. Este adevarat ca un bolnav psihic este greu spre imposibil de internat daca el refuza acest lucru.
    2. Politistii mi-au comunicat de mai multe ori ca nu pot ridica cu forta pe cineva bolnav psihic daca acesta nu a comis un act ilegal si daca refuza internarea la spital.
    3. Chiar si internarea intr-un spital de psihiatrie se face pe termen extrem de limitat.
    4. Locurile in sectiile de psihiatrie din spitale de la noi sunt putine si se intampla ca bolnavii sa stea cate doi in pat sau mai multi in camere de cativa metri patrati.
    5. Vecinii unui bolnav psihic pot face plangere la politie daca acesta tulbura linistea publica, iar acesta este singurul caz in care politia chiar ridica cu forta un bolnav psihic ce nu a comis inca un act violent.
    6. La spital psihiatric mi s-a spus si ca sunt cazuri cand rude apropiate interneaza cu forta o persoana pentru a-i obtine averea mai rapid… deci legislatia si aplicarea legii trebuie sa tina cont si de asemenea cazuri.

    Din ce stiu exista statistici care spun ca vreo cateva procente din populatie sufera de boli psihice. Societatea de la noi considera ca un bolnav psihic este un motiv de rusine pentru familie, prin urmare se discuta foarte putin pe aceasta tema. Sistemul medical si sanatoriile publice din Romania sunt intr-o stare deplorabila, iar zona privata este insuficient dezvoltata. Legislatia in domeniu este proasta: am cazut din extrema cand oamenii erau ridicati de pe strada pentru proteste contra regimului comunist si internati la psihiatrie fara judecata in extrema unde este practic imposibil sa internezi pe cineva pentru binele sau.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      @RazvanM: vă mulțumesc pentru comentariu. In corpul articolului am pus un link spre un articol din New York Times care prezintă situatia sistemului medical psihiatric american plecînd de la pe cazul unui bolnav de schizofrenie (cu istoric serios de acte violente; dar care s-a s-a internat singur, de bună voie – stia că are nevoie de ajutor – in 13 rînduri la psihiatrie; comitînd acte de agresiune si impotriva corpului medical) care ajunge să omoare pe cineva la metrou, si asta pentru că sistemul nu il poate ține înăuntru și il trimite “afară” (n-are fonduri, n-are paturi si il plaseaza in regim comunitar dar in regim comunitar lipseste asistentul social/managerul de caz, cum îl numesc ei, care să se asigure că pacientul externat și ia medicamentele, are grijă de el etc;

      Acest trai al bolnavului in regim comunitar (trendul dezinstituționalizării bolii mentale) e un deziderat drăguț, dar pacienții singuri (care nu au pe nimeni) nu doresc să “părăsească” spitalul, fiindcă in regim comunitar de fapt ii paște singurătatea. A fost și cazul pacientului de mai sus – nu dorea să plece din clinică, nu se simtea pregătit să se externeze, a devenit depresiv in ultimele zile de clinică. La cateva zile a împins-o pe femeie aceea KW sub metrou.

      familia victimei a reusit să lupte pentru o lege (legea numită după numele victimei: Kendra Webdale) a internării involuntare, care sa actioneze dinaintea instalării pericolului “iminent”:

      “Kendra’s Law, effective since November 1999, is a New York State law concerning involuntary outpatient commitment. It grants judges the authority to issue orders that require people who meet certain criteria to regularly undergo psychiatric treatment. Failure to comply could result in commitment for up to 72 hours. Kendra’s Law does not require that patients are forced to take medication.

      It was originally proposed by members of the National Alliance on Mental Illness,[1] the Alliance on Mental Illness of New York State, and many local NAMI chapters throughout the state. They were concerned that laws were preventing individuals with serious mental illness from receiving care until after they became “dangerous to self or others”. They felt the law should work to prevent violence, not require it.[citation needed] They viewed outpatient commitment as a less expensive, less restrictive and more humane alternative to inpatient commitment.”

    • Ioana spune:

      Doresc sa adaug cateva cuvinte din perspectiva unei persoana angajata intr-o multinationala, care a avut la un moment dat doua episoade depresive, in principal datorita stresului la locul de munca inr-o institutie financiara: este nevoie de educarea populatiei, a colegilor de munca in ceea ce priveste aceste afectiuni, cum sa te raportezi la o persoana care are o problema de sanatate mintala, sa intelegi ca tu, care te consideri sanatos este necesar sa faci un pas inapoi in momentul in care observi ca celalalt are o problema. Am fost martora marginalizarii unei colege care suferea clar de paranoia; colegii mei a caror medie de varsta este de 25-26 de ani radeau de ea iar team leader-ul (in varsta de 38 de ani, ca mine) nu facea decat sa ne spuna sa o lasam in pace. Fara sa incerce sa ia legatura cu familia, sa vada care ar fi motivul problemelor sale, fara sa incerce sa isi responsabilizeze in mod real echipa in ceea ce priveste conduita la locul de munca intr-o situatie delicata.
      Consider ca este necesar sa invatam sa ne dezvoltam o constiinta civica (mai ales daca avem si functii care implica responsabilitatea unor oameni), sa intelegem ca in Romana traim intr-o societate care uneori dezvolta si intretine agresivitatea prin produsele si serviciile pe care le ofera spre consum (in special serviciile media).Cazul MS este intr-adevar o tragedie care a scos la iveala veriga slaba din anumite institutii: personalul medical, operatoarea de la 112, politistul care a fost sceptic la inceput dar si lipsa de pregatire a noastra in situatii de panica (daca, doar daca Alina ar fi stiut cum sa reactioneze in acel moment si sa se adaposteasca sub peron…)

  19. Cezar Ionescu spune:

    Inca o dovada de disolutie a statului roman. La noi majoritatea nebunilor sunt in strada (si in pozitii de conducere a statului), nu in clinici de psihiatrie. Sunt mii de MŞ care umbla liberi.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      Dar cum îi culegem pe nebuni de pe stradă? Că nu bipăie săracii. Nu pîlpîie. Cum facem? :)

      • Flavius spune:

        Ca sa citez pe cineva de mai sus ” Legal, discernamantul nu e altceva decat a face diferenta sau a realiza ce este binele din punct de vedere social si raul din punct de vedere social. Binele tau personal si raul tau personal n-au nici un amestec.” Si discutia trebuia oprita aici.

        Si doamna,cred ca ati incurcat rolurile, lasati-o mai usor cu jignirile voalate si analiza de “expert” la adresa celor care au scris in termeni prea duri (conform parerii dvs personale) pe facebookul criminalei si poate , zic, incercati sa nu mai vorbiti atat de plin de compasiune despre o persoana care a luat o viata, stiind foarte bine ca ia o viata,intelegand ce insemna sa faci asta si care e impactul, premeditand si incercand repetat sa ia o viata,incercand apoi sa scape. Ca a fost trista in timp ce facea asta sau ca a avut o copilarie nasoala e irelevant.Dar in orice caz, sigur va multumeste din celula pt apologie.

        Un articol inutil, pe alocuri revoltator care nu face decat sa arate ca poate totusi UBB scoate prea multi psihologi anual, la fiecare 5 studenti 3 au terminat pshihologie iar ceilalti 2 planuiesc un master.Cabinete multe, calitate putina.

        • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

          @Flavius: cred si eu partea cu psihologi mulți – calitate puțină. Sper din inimă să nu fie și cazul meu. In rest, va atrag atenția ca articolul meu o face responsabila pe MȘ din capul locului: spun ca femeia a curmat o viață, spun ca e pericol public. Ce mai spun? Ce ar spune orice om care lucreaza in domeniul sanatatii mentale: mintea trebuie intărită. Pledoaria mea e pentru cercetarea vietii psihice si pentru luarea ei la cunoștintă tocmai fiindca ea poate produce catastrofe. Asa ca va sugerez sa ma cititi mai cu atentie.

  20. Dan Toma spune:

    Scuzati-ma, vorbiti prostii – si-o spun pe un ton prietenesc, dar e singura “traducere” in vorbe a ceea ce Dvs. scrieti. Discernamantul nu e constienta, iar psihopatii nu se amesteca cu OCD sau cu labilii. TOTI astia pot sa nu aiba discernamant sau pot sa-l aiba toti. Legal, discernamantul nu e altceva decat a face diferenta sau a realiza ce este binele din punct de vedere social si raul din punct de vedere social. Binele tau personal si raul tau personal n-au nici un amestec.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      Domnule, cu toata prietenia, nu vorbesc nicio prostie; individul e mai intai la dumnealui in cap si abia apoi in societate (gandind la bine si la raul ei). Eu cred ca MȘ stie ca e RAU sa impingi pe cineva la metrou. Dar asta nu a impiedicat-o sa facă răul. Articolul meu e despre boala psihică si subliniez ce mi se pare relevant, intre altele, pentru boala psihica in raport cu sanatatea psihica: ce face diferenta intre doi indivizi sociali, unul normal si altul anormal, este ca primul isi poate gestiona cum se cuvine actele sale. Amandoi pot sti ce e bine si ce e rau social, insa nu amandoi pot sa puna aceasta intelegere in practica. Eu am scris din pdvd psihologic, nu penal. Vad ca nu se intelege lucrul asta f clar. Am vrut sa evidentiez o dilema, altfel nu mai scriam. Iar cu amestecatul, ce sa zic, puteti la fel de bine sa spuneti ca amestec personajele de carte cu oameni reali, fiindca ii pomenesc si pe unii si pe altii.

      Toti pot sa aiba discernamant, insa nu toti pot sa aiba control asupra actelor sale. Eu insist asupra controlului fiindca el e gestionat prin mecanisme mentale inainte de toate. Sunt clinician. Nu repar pantofi si nu impart dreptatea. Omul poate fi condamnat, nu am cerut vreo clipa sa fie eliberat, dar tot bolnav psihic ramane. Pe mine ma preocupa mintea si boala lui.

      • bogdan192 spune:

        Pe tine te preocupa o minte bolnava. Pe bolnavii care vor sa o arda pe rug ii intereseaza sa nu fie ei urmatorii. Vorbiti impreuna de lucruri diferite si de aici problema de comunicare pe care o observ in raspuns.

        Definitia juridica a discernamantului nu contine in ea cuvantul “social” sau referinte la norme sociale. Doar la bine si rau, precum si caracterul si urmarile lor (sursa: https://www.advocate.ro/definitie_juridica_Discernamant_)
        Daca observai frantura logica din inceputul argumentatiei lui Dan (ad hominem urmat de appeal to false authority), ai fi inteles ca nu are sens sa ii raspunzi, omul vrea doar sa te contrazica de dragul de a fi observat (cam ce fac si eu acum, doar ca mai brutal).

        Tehnic, subiectul analizei tale e criminal in serie (a incercat sa ucida cel putin 2 persoane, a ucis una si a incercat sa se sinucida) si cel mai probabil psihopat, but that still don’t make it right.

        Daca am reusit sa obtin efectul scontat, o intrebare:
        Ce putem face, ca fiinte rationale mai mult sau mai putin psihopate, sa indreptam cumva ura asta spre ceva constructiv?

        • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

          @bogdan192: Ma amuza chestia cu erorile logice; imi si inchipui cum suntem toti echipați ultimul răcnet cu senzori asa cum e echipată masina (cand vrei sa parchezi) si cand dam de un ad hominem, bip bip, inapoi, si cand dam de un apel la autoritate bip bip invartim de volan, inapoi. Si asezam masina (discutia) intr-o pozitie perfecta. Nu cred ca am o problema sa imi spuna cineva ca “spun prostii”, e un fel de a formula un dezacord; discutia poate inainta si in conditiile in care omul cu care dialoghezi nu functioneaza ca un robot logic (e un spatiu public, imi fac cunoscuta pozitia, mesajele fiecaruia ajung si dincolo de interlocutorul in cauza)

          In rest, plecand de la senzorii de mai sus imi pareti un om rațional(ist), ar trebui sa mearga simplu in cazul dvs: ura distructiva nu e logica fiindca distruge, nu? Ar trebui sa functioneze. Eu una, ca psiholog clinician, nu am solutii pt raul si ura de pe lume; solutii pentru “ideea” de ură; terapeutul ia la cunostinta fiecare persoana pe rand; fiecare om cu situația lui; imi trebuie date concrete, o ură distructiva concretă cum ar veni. :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrada Ilisan


Andrada Ilisan

Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea "Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei atașamentului") și mast... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

E randul tau

Radu Vancu, si aici si pe alte platfome, Chapeau! Mereu imi dati speranta!

de: amanda13

la "Paradisul PSD. Un caveat"

Cauta articole

ianuarie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)