Home » Analize »Cultura »Societate/Life » Citesti:

… ce-am avut si ce-am pierdut?

Alin Fumurescu ianuarie 26, 2016 Analize, Cultura, Societate/Life
4 comentarii 1,165 Vizualizari

… pentru ca zilele trecute am cautat prin casa o carte – “Natural Right and History“, de Leo Strauss. Ii vedeam coperta cu ochii mintii: un text scris de mana (Declaratia de Independenta?) pe fundal alb, cu o bulina albastra in mijoc, unde era titlul. Am rascolit toata casa – ca timpul intre stelele lui Marin Sorescu, degeaba (“O, intre stele e atata timp. Degeaba!”). Ceva mai tarziu am cautat Soljenitin, O zi din viata lui Ivan Denisovici (subtirica, coperta galben cu negru). Degeaba. Asa mi-am amintit si de Arhipelagul Gulag. Astea erau doua volume mari, in franceza, copertate, rosii, n-aveai cum sa le ratezi din neatentie. Tot degeaba.

Cum cartile cu pricina existau acasa, in Indiana (stiam si unde), din casa nu le-am scos, de imprumutat nu le-am imprumutat, iar posibilitatea unui hot care sa intre si sa fure doar aceste carti si nimic altceva era, oricat de atractiva, usurel absurda, mai ramanea o singura posibilitate – s-au pierdut pe drumul mutarii din Indiana in Texas. Cum, insa, mutarea a avut loc cu un ditamai camionul, cartile cu pricina trebuiau sa fie intr-o cutie, ca nu le luase soferul la subsioara, sa le mai rasfoiasca pe drum. O cutie plina de carti. Rezulta ca, in afara altei cutii, de care stiam deja ca se pierduse, s-a mai pierdut cel putin inca una. Plina de carti. Carti care au ajuns in casa altcuiva.

Ce carti? Habar nu am, cum habar nu aveam ca s-au pierdut Strauss si Soljenitin pana n-am avut nevoie de ei. Asta m-a pus serios pe ganduri. Ce fel de om sunt, de nu mai stiu nici macar ce-am pierdut? Cum e aia, sa stii c-ai pierdut ceva, dar sa nu mai stii ce? Se mai poate chema aia “pierdere”? “Ce-am avut si ce-am pierdut?“, vine vorba. Onoarea, reputatia, virginitatea se pot pierde. Dar daca nu mai stii ce-ai avut ?

Pierderea“, in limba romana, are multe conotatii. Cand cineva spune despre altcineva ca “e pe drumul pierzaniei” sau, si mai categoric, ca “e pierdut“, se cheama ca e grav. Era aici, cu noi, era de-al nostru, pe drumul cel bun, l-am avut, cum ar veni, dar a luat-o pe aratura (oricine a mai dat cu nasul pe la tara, stie ca aratura e intotdeauna de-a dreapta si de-a stanga drumului). Deci, fie e pe cale de a se rataci, fie deja s-a ratacit si nu-si va mai regasi drumul de la aratura spre noi, aia care suntem pe drumul cel bun, printre aratura din dreapta si cea din stanga, drept inainte. Ca mesotes-ul aristotelian. Si uite-asa se face ca l-am avut si l-am pierdut. In stanga sau in dreapta.

O alta posibila interpretare porneste de la faptul ca un om “normal” e autonom, adicatelea se poate guverna singur. E auto-nomos, i.e., isi da singur legea. Se afla in controlul propriei persoane. Se are, cum ar veni, spre deosebire de cel pierdut, care s-a pierdut, el de sine, pentru ca nu se mai poate controla, nu mai e auto-nomos, ci e controlat de forte care-l depasesc.

Si-apoi mai e si parabola Fiului Ratacitor, care deschide o a treia posibilitate de interpretare a pierderii: “… fratele tau a fost mort si a inviat, pierdut a fost si s-a aflat!” (Luca 15, 11-32).

Ce invatam de aici? Mai intai, ca mortii “se pierd” si ei: “l-am pierdut pe tata“. Acum 27 de ani l-am pierdut. Era cu noi, era al nostru (mama ii spunea “al meu“), dar l-am pierdut. Mortii n-o iau pe aratura, dar tot intr-o alta parte o iau. De aia se pierd. Dar se si regasesc, cand invie.

Aflam mai apoi ca “pierdut a fost si s-a aflat”. “A fost” si “s-a aflat”. Observati, rogu-va, impersonalul “se“. Nu “s-a pierdut”, el pe sine, ci “a fost pierdut”, si nu “l-am aflat”, noi adicatelea, ci “s-a aflat”. (In Biblia lui King James e “was lost and was found“.) In aceasta varianta, pare-se ca oamenii, ca si lucrurile sau amintirile, se pierd asa, obiectiv, si se recupereaza la fel. Nici cel care “a fost pierdut” nu are vreo vina, nici cel care afla ca a fost”aflat” (sic) nu are vreun merit, in afara faptului ca l-a asteptat (tatal il vede de la distanta, semn ca il tot cauta cu privire, ca spera; prin urmare, tatal nu isi pierduse speranta; n-avea cum, pentru ca isi iubea fiul, iar iubirea nu se pierde, cum aflam din Corinteni 13).

Pe de alta parte, se mai pot pierde si trenurile, avioanele sau atobuzele. [Nota: In treacat fie spus, n-am pierdut in viata mea nici un autobuz si nici un avion, desi am "luat" destule. Am pierdut o singura data un tren din Blaj - dar asta ar fi o alta poveste.] La o prima vedere, asta pare sa contrazica principiul: pentru a pierde ceva, trebuie mai intai de toate sa-l ai. Or nu “ai” trenul, autobuzul sau avionul. Si-atunci cum sa le pierzi? La o privire mai atenta, insa, principiul (precum coafura dintr-o reclama) rezista si nu face decat sa se nuanteze. Pentru ca pierzi un tren, autobuz sau avion pe care vrei sa il “iei“. “Am vrut sa-l iau, dar l-am pierdut.” Adicatelea, poti pierde si ceva ce era cat pe ce sa ai, dar ti-a scapat printre degete.

Prin urmare, poti pierde si ceva ce doar crezi ca ai putea avea. Victoria, bunaoara, se poate pierde si ea. In razboi, la carti sau la sah nu pierzi ceva ce ai, ci pierzi ceva ce ai sperat sa ai.

De aceea si speranta se poate pierde – si de aceea la portile infernului lui Dante sta scris “Lasciate ogni spernaza, voi ch’entrati!”(Lasati/ pierdeti orice speranta, voi, cei ce intrati!) Cand si cum ajunge Dante sa viziteze Infernul?

Nel mezzo del cammin di nostra vita,
mi ritrovai per una selva oscura,
ché la diritta via era smarrita.

Pe la mijlocul drumului vietii, cand s-a ratacit intr-o padure intunecoasa, pierzand cararea cea dreapta (care nu se abate – cea dintre araturi, adica, mesotes-ul aristotelian). Precizarea nu poate fi intamplatoare – nu cand vine de la un om care a apucat sa vada si Infernul si Purgatoriul si Raiul. Pe la jumatatea vietii. Cam atunci le poti vizita pe toate trei, fara a te opri in nici unul. “Timing”-ul, vorba americanului, conteaza.

De aceea e important si sa nu pierzi vremea. Pentru ca, vorba Ecclesiastului, este un timp pentru toate.

Pentru toate există o vreme,
şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său:
2 un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri;
un timp pentru a sădi şi un timp pentru a smulge;
3 un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca;
un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi;
4 un timp pentru a jeli şi un timp pentru a râde;
un timp pentru a boci şi un timp pentru a dansa;
5 un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge pietre;
un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de îmbrăţişări;
6 un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde;
un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca;
7 un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase;
un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi;
8 un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî;
un timp pentru război şi un timp pentru pace.”

Este, asadar, si un timp pentru a pierde, cu folos, timpul (Eclesiastul 3: 6). Cum ar veni, exista pierderi de pe urma carora poti castiga. Dar pentru asta trebuie, mai intai de toate, sa le stii.

*

Si toate astea le-am realizat dupa ce-am cautat prin casa cateva carti – carti pe care le pot imprumuta oricand de la bibiloteca sau cumpara online. Atunci m-a apucat panica. Nu din cauza cartilor pe care le-am pierdut, ci din cauza cartilor pe care nu mai stiam ca le-am pierdut. O cutie de carti pe care nu mai stiam ca le-am avut (si, va rog sa ma credeti, n-am avut in viata mea o carte in casa despre care sa nu stiu, chiar daca nu le-am citit pe toate din scoarta-n scoarta).

Cu alte cuvinte, am realizat dintr-o data ca, desi trecut de mezzo del cammin di nostra vita, nu prea mai stiu ce-am avut si ce-am pierdut.

Pierd oportunitate dupa oportunitate.

Acum vreo trei luni, cand cu accidentul in care am facut masina praf, Ancutza mi-a marturisit ca si-a vazut moartea cu ochii. Eu n-am vazut decat masina de pe banda cealalta, de care nu trebuia sa ma ciocnesc, santul peste care am sarit si copacul spre care ne indreptam si-n care aveam sa ne izbim. Poate ca-mi lipseste o dimensiune metafizica, dar nu mi-am vazut niciodata, asa cum se spune, moartea cu ochii, nici cand am ramas blocat intr-o pestera, nici pe Amazon, si nicunde altundeva. Pentru ca a-ti vedea moartea cu ochii nu inseamna, din cate inteleg, decat ca-ti (re)vezi viata, clipa de clipa, cu incetinitorul. Cel putin asa mi-a spus Ancutza ca “a vazut”, in secundele acelea de cand am inceput sa hidroplanam, si tot asa am citit prin carti ca s-ar petrece lucrurile. Ai atunci ocazia nesperata de a-ti recupera toate uitarile.

Prin urmare, am inceput, cu frenezie, sa-mi fac un inventar cat se poate de minutios al pierderilor. E un exercitiu cat se poate de interesant, pe care-l recomand calduros. Abia cand iti iei viata la purecat incepi sa realizezi cate amintiri ai pierdut pe drum. Am uitat numele profesoarei de franceza de care eram indragostit in clasa a treia si pe care incercam s-o impresionez mergand pe bicicleta fara maini. Am uitat titluri de carti si autori care mi-au marcat copilaria, desi mai imi amintesc, in detaliu, copertile. Am uitat numele unor colegi de liceu, armata sau facultate. Am uitat intamplari, locuri, oameni. Am pierdut piese de teatru, inceputuri de roman, fotografii, articole de ziar. Cand incepi sa te gandesti la cate ai pierdut, te apuca ameteala.

Pe urma, insa, mi-am amintit de Pascal si de faimoasa zicere “nu Te-as cauta, daca nu Te-as fi gasit“. Nu L-ai cauta pe Dumnezeu decat daca, la un anumit nivel, L-ai gasit deja, altminteri cum sa cauti ceva cata vreme nu stii ce cauti ? Si-atunci mi-a mai venit inima la loc. Ce-i drept, am pierdut carti – si nu mai stiu care; am pierdut nume, titluri, intamplari sau scrieri – si nu le mai stiu. Important e, totusi, ca stiu ca le-am pierdut. Cata vreme stiu ca le-am avut si le-am pierdut, nu sunt cu totul totului pierdute.

La fel precum oportunitatile. Citandu-l pe Aristotel, Alfarabi vorbeste despre aducerea unei potentialitati in actualitate, cu riscul de a pierde alte potentialitati. Stiu, suna, asa, filosofic, dar in realitate e un fapt de zi cu zi: daca aleg sa ma imbrac astazi cu pantalonii albastri, am “ucis” potentialitatea de a-i purta astazi pe cei negri sau maro. Orice oportunitate actualizata, folosita, inseamna multe alte oportunitati perdute. Ganditi-va: Daca aleg sa fac un copil astazi cu o anumita femeie, i-am “ucis” pe toti cei pe care-i puteam face maine sau poimaine cu respectiva femeie. I-am pierdut, adica. Asa e, recunoaste Alfarabi, insa inteleptul nu zaboveste mult asupra posibilitatilor pierdute, daca nu vrea sa-si … piarda mintile. Pentru ca si mintile se pot pierde.

Maine imi voi comanda pe Amazon cartile pierdute ale lui Strauss si Soljenitin.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. ion adrian spune:

    Pe mine ma apuca ameteala si simt ca sunt atras de un vartej al timpului, care azi probabil ca printr-o “gaura de vierme” l-as putea descrie (adica prin ceea ce unii isi inchipuie ca ar fi o gaura de vierme) atunci cand nu-mi regasesc o amintire de felul aceleia a dvs cu referire la profesoara de franceza Si asta este cu adevarat panica
    Ma bucur enorm ca s-a intamplat sa citesc acest text si sa vad ca nu sunt izolat in aceasta senzatie pe care o incerc de cativa ani buni adica cam de la “Nel mezzo del cammin di mia vita,”
    Multmesc dle Alin Fumurescu

    PS Am citi demult o poveste (nu-mi aduc aminte autorul, scriitor roman cunoscut) cu cineva care nu-si aduce aminte cine l-a invins pe Napoleon la Waterloo si scoala toata manastirea unde se afla ca vizitator pentru a afla raspunsul. Cred ca si acolo tot despre o astfel de panica a fost vorba, dar autorul doar a descris-o fara sa gloseze pe margnea ei.

  2. Ronis ot Astria spune:

    Fericitule! … de 3 ani doresc sa citesc/studiez o carte si nu-mi permit sa o cumpar (ceva la 10$) … in rest, stai linistit, pe toti ne incearca “(ne)amintirea” …

  3. Ontelus DG spune:

    Argumentarea persuasivă și stilistic seducătoare a Domnului Alin Fumurescu poate primi, totuși, o completare necesară, care derivă oarecum din problematica abordată. Suntem îndreptățiți să spunem că pierdem ceva sau pe cineva dacă și numai dacă suntem încredințați că acel ceva sau cineva ni se cuvenea, era definitoriu pentru noi și viețuirea noastră terestră. Dar dacă nimeni și nimic nu este, de fapt, al nostru, dacă totul, dar absolut totul ne-a fost dăruit, începând cu sufletul și corpul și terminând cu viața și încercările sale? Nu cumva dincolo de realitate și percepția sa aflăm că viața noastră conștientă, un miracol printre atâtea alte miracole – de exemplu: cuarcii, celulele, stelele, suferințele – este darul suprem pe care ni l-a făcut Creatorul, pentru teiști și Hazardul ori Necesitatea, pentru agnostici sau atei? Dacă vedem lumea de la 10 000 de metri,
    s-ar putea să înțelegem că lumea de la nivelul solului și lumea din interiorul pietrelor, a firelor de iarbă și a animalelor este o parte cu sens a unei realități misterioase, pe care doar în zilele noastre bune o putem intui în toată splendoarea sa incomunicabilă…

  4. Ela spune:

    The mark of a first rate intelligence is to entertain 2 contradictory proposals in one’s mind, without going crazy… :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Fumurescu


Alin Fumurescu

om Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Perfect de accord. In plus, copy-paste ajunge un mod de viata, o dezumanizare totala. Multe personae...

de: Dedalus

la "Mintea copy-paste"

Cauta articole

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)