Pe noul portal LaPunkt.ro (pe care il salut si il recomand cu acest prilej, v. linkurile finale), citesc un text tulburator, de o intensitate ce-ti taie respiratia, semnat de Ioana Parvulescu. Un text de o rara frumusete morala care m-a facut sa reflectez la chestiuni existentiale pe care adeseori le neglijam ori le uitam.
Pentru mine, prieteniile nu sunt pur si simplu oportunitati pentru efemere schimburi de amabilitati, de gratulari, de impresii mondene. Chiar mai putin sunt ele bazate pe aversiuni comune generate de perisabile conjuncturi. ”Shared hatreds make for strange bedfellows” scria marele ganditor Albert Hirschman, recent trecut in lumea celor drepti, in cartea sa “The Rhetoric of Reaction”. Dar “bedfellows” nu inseamna prieteni, in sensul veritabil si demn al cuvantului. Nu devii prieten, ci cel mult complice, cu cineva numai pentru ca detesti pe altcineva. Pe nisipurile miscatoare ale urii nu se poate cladi nimic viabil.
Pentru mine, prietenia inseamna solidaritatea mereu intarita întru principii si valori. Cand aceasta solidaritate se clatina, cand orgolii mistuitoare se combina cu varii complexe intr-o dezolanta alchimie resentimentara, cand trecutul este rescris pentru a deveni concordant cu actualele jocuri si combinatii, atunci se destrama si prietenia. Evident, unii rationalizeaza aceste decizii care anuleaza solidaritatea drept devotament pentru principii. Conform stilizarilor auto-justificative, ei n-au nimic cu oamenii concreti pe care ii ponegresc, ba chiar ii admira (cand nu-i dispretuiesc), problema este ca ei “nu pot renunta la principii”. As numi acest sindrom fetisismul principialitatii ostentative. In fapt, solidaritatile durabile se nasc din confluente valorice, din riscuri comune, din pariuri existentiale impartasite, din convergenta principiilor cultivate cu discretie, dintr-un atasament care nu se schimba peste noapte in raport cu un numar de idei, de norme morale, de aspiratii. Deci nu din cabale si jocuri de culise.
Pentru mine, prietenia este un mare pariu al unei increderi ce nu se zdruncina la orice incercare mai dificila. Dimpotriva, cand cerul se innoureaza, cand prietenii iti sunt insultati si calomniati (fie ca sunt in viata, fie ca au trecut in lumea dreptilor), nu te speli pe maini si nu intri in corul detractorilor, nu cautionezi , nici macar prin eschiva, bucuria acestora de a macula . Iar daca o faci, inseamna ca ai mimat doar prietenia. Exista si forme decente de despartire, nu doar cele menite sa dea satisfactie galeriei. Goethe spunea: “Pentru valet nu exista erou”. Iar Hegel completa aceasta inteleapta si trista constatare cu cuvintele: “Asta se intampla nu pentru ca eroul nu este erou, ci pentru ca valetul este valet”. Ii multumesc Ioanei Parvulescu pentru acest articol intr-adevar minunat.
“Vechii greci nu aveau zei ai prieteniei, deşi aveau cultul prieteniei. Cum s-ar putea explica asta? Zeii şi zeiţele sunt plini de capricii, geloşi, impulsivi, mânioşi, îşi abandonează protejaţii, lovesc, îi folosesc pe oameni în propriul interes, îi înalţă şi îi coboară după bunul plac. Nu te poţi încrede în ei, nu te poţi bizui pe ajutorul lor, chiar când sunt de partea ta. Dacă în vechiul cer grecesc prietenia nu are un zeu, asta se întâmplă pentru că ea este deasupra capriciilor şi mâniilor, desupra dorinţelor hulpave, a răsplăţii şi a răzbunării. Nu există un zeu al prieteniei pentru că zeii nu sunt destul de senini ca s-o patroneze, nu se ridică la înălţimea ei.
Dintre cele trei feluri de prietenie pe care le numeşte Aristotel – prietenia din necesitate, cea din plăcere şi cea „perfectă, a oamenilor […] care-şi doresc unul altuia binele“, numai cea din urmă merită numele de prietenie şi rezistă. Să doreşti binele pentru altcineva înseamnă, în acest din urmă caz, să-l doreşti, totodată, pentru tine.
*
Pe măsură ce nisipul se adună în cupa de jos, întoarsă spre pământ, a clepsidrei vieţii, şi omul nu mai aşteaptă nimic de la tumultul mişcător din cupa ei superioară, prietenia preţuieşte mai mult decât dragostea. Prietenia e refugiu, e odihnă, dragostea e câmp de luptă. (De altfel unica şansă a dragostei care s-ar dori salvată ar fi să se transforme în prietenie şi să iasă de sub capriciile Afroditei şi ale invidiei zeilor.)
Prietenia nu te face să suferi. Dacă te face să suferi, nu e prietenie.
Prietenia nu există fără reciprocitate şi fără egalitate, indiferent de valoarea, vârsta, sexul sau calităţile fiecăruia dintre prieteni. În momentul în care unul se simte deasupra celuilalt nu mai există prietenie.
Din prietenie nu poţi fi dat afară. Prieteniei nu i se desface contractul de muncă.
Prietenia nu poate fi întreruptă sau ruptă. Dacă o rupi, recunoşti că n-a existat prietenie.
Prietenia nu e fără sinceritate deplină: nu ascunzi păreri despre oamenii din jur, despre ceea ce trăieşti tu şi nici despre prietenul tău. Dacă eşti nevoit să ascunzi ceva, nu e prietenie. Dar nici nu trebuie să te simţi obligat să spui „verde-n faţă“ totul.
Prietenia e pe viaţă. Dacă s-a terminat, s-a terminat viaţa, şi nici chiar asta nu opreşte prietenia. Ea continuă atâta timp cât măcar unul dintre cei doi mai trăieşte şi trece apoi de la sine, ca la vechii greci, în poveste.
Prietenia nu poate fi interzisă. Dacă se întâmplă aşa, nu e prietenie, e ierarhie sau administraţie.Prietenia are dreptul la cuvânt. Dacă i se ia acest drept, nu e prietenie.
Prietenia e ca mierea: nu expiră şi nu are termen de garanţie. Dacă expiră, e marfă contrafăcută.
Te bucuri întotdeauna când îţi revezi un prieten, după orice interval de timp: minute, ore sau ani. Dacă nu te bucuri, nu e prietenie.Prietenia nu suspendă judecata, dar e în afara judecăţii, creditul acordat prietenului e nelimitat.
Umorul în prietenie, la fel ca în viaţă, nu e exclus. Dar nici condiţie sine qua non.
Nu te împiedici de detalii ale trupului sau de gesturile celuilalt sau de defectele lui fizice, în prietenie. Dacă ajung să te irite, nu e prietenie, e căsnicie.
Prietenia are caracteristici, nu reguli. Aşadar nu poate avea nici nereguli.Prietenia nu seamănă cu zeii, seamănă cu Dumnezeu. Înţelege totul fără explicaţii. Dacă explicaţia apare, ea nu e pentru a explica, ci pentru a desfăta.
Se poate greşi în viaţă. Asta nu tulbură prietenia care e dincolo de greşeală şi iertare.
Prietenia e mai de preţ decât dragostea.
Are toate aceste însuşiri, dacă e prietenie. Dacă nu le are, nu e prietenie. E, poate, dragoste.
Prietenia adevărată se salvează. Dacă se pierde pentru totdeauna, nu e prietenie.”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Foarte frumos, intr-adevar….
deci prietenia autentică nu moare niciodată, pentru că ea poate să nici nu înceapă să existe… e o Idee… o obsesie… o pretenție…
Domnule profesor,
Tin sa va felicit sincer ca ne-ati pus o postare foarte adanca si miscatoare. Este intr-adevar profunda.
Cred ca si dvs. va simtiti mai bine punand astfel de texte si nu vesnice atacuri la iliescu, ponta, crin & co. (the bad guys, stim noi cine sunt the good guys).
Anyway, mai asteptam astfel de texte frumoase care indeamna la unire, dragoste, prietenie, nu la ura si dezbinare.
Cu stima,
Gigi
Da, in vremurile tulburi se probeaza si se consolideaza prietenia.
Da, este nevoie de o armonie de principii si valori intre prieteni – altfel nu se poate.
Sigur, lumea de jur imprejur poate sa se miste cum doreste, dar prietenii adevarati se cunosc si raman alaturi oricand si oricum.
Este greu sa te desparti de un om pe care, pana mai ieri, il considerai prieten, si nu era asa, dar nu imposibil.
Cand am trecut prima data printr-o astfel de incercare, am simtit fizic ca nu mai am aer si ca nu mai pot sa ma misc. Mi-am putut reveni cand m-am intalnit cu un alt prieten. Atunci, ceva a murit atunci putin…
Pana la urma este jocul vietii si arta fiecaruia de a-si alege cei langa care sa vrea sa fie alaturi.
Dure vremuri, de maxima incercare!
Inteleg buna intentie dar vad in acest text, cu respect, o colectie de banalitati mingietoare si totusi previzibil de contradictorii.
„Dacă eşti nevoit să ascunzi ceva, nu e prietenie. Dar nici nu trebuie să te simţi obligat să spui „verde-n faţă“ totul.”
Ce sa mai zicem…
Asa e !
Totusi, textele care prind cel mai bine sunt cele emotionale (chiar si cu banalitati si contradictii), nu cele rationale.
Perfect de acord. Prea dulceag si prea plin de contradictoriu. O abordare usor bipolara a uneia dintre cele mai supraestimate / supraevaluate notiuni: prietenia.
Vă dau dreptate. Și eu am simțit nevoia să am câteva obiecții în legătură cu unele dintre ideile acestui text. Recomand un text despre același subiect al lui Gabriel Liiceanu din volumul DECLARAȚIA DE DRAGOSTE. Este vorba de sentimentul care îl leagă de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.
Nu atașamentul lui față de un partid politic dizgrațiat la vot?
Nu ma pretind un om citit, un om cu carte dar acest”Text superb” de Ioana Pirvulescu ma marcat profund. Am 60 de ani, 45 petrecuti in Romania si ultimii 15 in America, cum se spune cred ca am „Scoala vietii. Inca o data, acest „Text superb” de Ioana Pirvulescu ma facut sa inteleg intradevar profunzimea intrebarii „Ce este Prietenia”. Ioana nici nu stii ce bine imi pare ca am avut privilegiul sa citesc acest text. Te felicit pe tine si totodata pe Vladimir Tismaneanu. Meritati tot respectul.
:) prieteniile de azi sint cele mai trainice
pot dura o vesnicie
daca nu incalci legea omertei, sa ti o revoce mai devreme amicii
daca te comporti frumos in plen sa nu te scoata n suturi pe usa colegii de partid
daca respecti intocmai litera si spiritul legii din contractul premarital pe care l ai semnat inainte de a intra in biserica
prieteniile evolueaza, precum lumea :)
Multumesc mult pentru text …
”Prieteni sunt aceia care țin la tine deși te cunosc foarte bine.”
Acest articol mi-a amintit de Kahlil Gibran, va rog sa cititi si urmatoarea postare:
„Vorbeste-ne despre Iubire
Atunci Almitra zise: “Vorbeste-ne despre Iubire.”
Iar el isi inalta capul privind multimea, si o tacere adanca pogorâ peste toti. Apoi, cu o voce mare, incepu:
” Cand iubirea va face semn, urmati-i indemnul,
Chiar daca drumurile-i sunt grele si prapastioase,
Si cand aripile-i va cuprind, supuneti-va ei,
Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,
Iar cand va vorbeste dati-i crezare,
Chiar daca vocea-i ar putea sa va sfarme visurile,
asemenea vantului de miazanoapte care va pustieste gradinile.
Fiindca, precum iubirea va incununa, ea trebuie sa va si crucifice.
Precum va face sa cresteti, ea trebuie sa va si reteze uscaciunile.
Precum ea se ridica la inaltimea voastra, alintandu-va ramurile
cele mai fragile care freamata in lumina soarelui,
Tot la fel va razbate pana in adancul radacinilor voastre,
Zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.
Asemeni snopilor de grau, ea va secera.
Va treiera pentru a va descoji.
Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi,
Ca apoi sa va harazeasca focului sau,
si sa puteti deveni painea sfanta la ospatul divin.
Toate acestea vi le va da iubirea, pentru ca, astfel,
sa va puteti cunoaste tainele inimii, si astfel sa deveniti
o parte din inima Vietii.
Dar daca, stapaniti de teama, veti cauta doar tihna si placerea dragostei,
Atunci e mai bine sa va acoperiti goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade, dar nu cu intraga voastra bucurie
si unde veti plange, dar nu in toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia decat de la sine.
Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita;
Fiindca iubirii ii e de-ajuns iubirea.
Cand iubiti, nu trebuie sa spuneti “Creatorul este in inima mea”
ci mai degraba “eu sunt in inima Creatorului”.
Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii,
fiindca iubirea, daca o meritati, va va arata drumul spre ea insasi.
Iubirea nu are alta dorinta decat aceea de a se implini.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte, fie ca ele acestea sa fie:
Sa te topesti si sa devii izvor ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti durerea pra marii duiosii;
Sa fii ranit de intelegerea iubirii
Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te,
Sa te trezesti in zori cu inima inaripata
si sa inalti multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat acasa la ora amurgului;
Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru cel iubit,
iar pe buze un cantec de lauda.
(Kahlil Gibran – Profetul)”
Sant superbe versurile.Iubirea este superioara prieteniei.Prin intermediul prieteniei ajungi la iubire.Iubirea nu se incheie cu moartea,ci continua ,dicolo de spatiu si timp,in adevar,adica in
Dumnezeu.
Prietenia nu are nevoie de dovezi,Iubirea da!
Daca nu facem confuzie intre „dragoste” si „iubire” apoi nici intre „prietenie” si
„amicitie” nu putem face ramane in confuzie.
Prietenia, este dragostea cea mai curata, iar dragostea este prietenie in toata
regula. Viata insa este ceva mai complicata si de aceea nici „dragostea” si nici
„prietenia” nu pot fi etalonate (precum „metrul” spre ex) ci au variabilele lor (de
care trebuie sa tinem cont.
Dragostea mamei fata de copil este o poveste, iar a copilului fata de mama, este
o alta poveste, dar daca lipsete „prietenia” in mod automat nici dragoste nu este.
Fratia (acolo unde exista norocul de nu a fi doar de relatie sanguina, sau „de
sange” este unul din cele mai bune exemple ale adevaratei prietenii.
Dragostea intre „barbat” (ca individ) si „femeie (ca individa) sau „amorul”, fara
prietenie nu este de fapt, dragoste ci orice alt derivat al ei.
In spaniola (dar si in latina si in greaca) exista termenul „antonomasie”.
Apai termenul asta este ceea ce in matematica este semnul „egal” si acest semn
este de neclintit dintre „dragoste” si „prietenie” pentru ca una inseamna de fapt
cealalta iar una nu exista in lipsa celeilalte.
Dragostea (prietenia) dezinteresata nu exista, tot asa cum nu sadesti dezinteresat
un cires sau nu sapi dezinteresat o fantana.
De la cires ca si de la sapatul unei fantani nu astepti „sterpul” ci … sa rodeasca.
Este clar asa cum de la pomi diferiti astepti fructe diferite, si de la relatiile cu oamenii,
de la fiecare tip de relatie alt fruct este de asteptat.
Ia sa vedem ce zice „literatura”: „Reciprocitate: Practica de efectuare a unui gest de
raspuns corespunzator pentru un bine sau un rau provocat de cineva. Altruismul
reciproc este sistemul prin care unui bine i se raspunde cu altul; in cele mai diferite
conditii de existenta, un grup care il practica va evolua intro masura mai mare decat
daca ar cultiva in mod liber interesele personale”.
„Recunostinta. In general, este considerata o datorie, insa una interesanta, deoarece
datoria nu este cea de a actiona, ci de a simti intrun anumit fel. Desi conceptul implica
ideea de rasplata nu este doar achitarea corecta a datoriei, deoarece binefacatorul nu
poate pretinde recunostinta in felul in care un creditor poate cere restituirea datoriei.
De asemenea, ar trebui sa simtim recunostinta pentru lucruri cum ar fi viata (sau, cum
sustine Aristotel, educarea in domeniul filozofiei), pe care nu le putem rasplati intrun
mod semnificativ. Este necesara prezenta unui sentiment de iubire sau respect pentru
binefacator, iar lipsa acestuia reprezinta un defect atat de grav, incat Hume il denunta ca
fiind „cea mai odioasa si nenaturala dintre toate crimele pe care fiintele umane sunt capabile sa le comita”
Am incheiat citatul (cuvantul „iubire” din text, nu-mi apartine).
PS. Intr-un clasament personal, pe Aristotel il am clasat ca fiind al treilea in ordinea
importantei pentru mine (dupa filozoful Isus si dupa filozoful Eminescu).
Acum putina vreme am intalnit insa o informatie in care aflam ca Aristotel nu socotea
(la vremea lui” sclavii ca fiind „oameni” iar asta, desi nu i-a schimbat locul 3 l-a mai
decazut insa cateva trepte.
Prietenia ca ideal intr-o tara fara idealuri
Marturisesc ca citesc intotdeauna articolele domnului Tismaneanu cu mare interes deoarece piruetele si volutele axiologice antrenate de acestea sunt mereu surprinzatoare si din ce in ce mai captivante.
In contrast cu o afirmatie subliniata in acest articol ( „ Pe nisipurile miscatoare ale urii nu se poate cladi nimic viabil.” ) , intr-un comentariu recent la un articol al domnului Ciprian Ciucu : Scarba infinita ( http://www.contributors.ro/fara-categorie/hai-sictir-rosca-stanescu/ ) domnul Tismaneanu pleda recent si fara ezitare pentru folosirea invectivei ca un fel de „solutie finala” :
„ Cat priveste titlul initial, as aminti ca in anumite situatii istorice invectiva este o solutie. ”
Opinia mea este ca in nici o situatie istorica invectiva nu este o solutie. Justitia, da. Pe de alta parte, si nu cu multa vreme in urma, domnul Tismaneanu scotea din uitare un text celebru la noi pentru aria invectivei fara adresa : Porcul, mocirla si metempsihoza (un text de B. Fundoianu, 1921) – http://www.contributors.ro/cultura/porcul-mocirla-si-metempsihoza-un-text-de-b-fundoianu-1921/
Evident, in ambele cazuri este vorba probabil de dusmanii politici, nu de prieteni care , in mod firesc, trebuie sa beneficieze de un tratament preferential.
Americanii , vestiti prin pragmatismul lor , au un foarte interesant dicton : „ Nimeni si niciodata , nu a castigat de fapt o discutie in contradictoriu”. Cu atat mai mult nu cred ca mai putem vorbi de vreun castigator in concursul general ( si national ) de invective din politica si din spatiul nostru mediatic cum am avut in aceasta vara de cosmar cand practic am avut de-a face cu o adevarata schimbare la fata a societatii romanesti (http://sergiusimion.blogspot.ro/2012/07/ministerul-adevarului-2012-sau.html ) .
In cazul de fata , ne este recomandat cu caldura un frumos text atemporal si fara adresa al doamnei Ioana Parvulescu, bineinteles nu despre dusmani, ci despre prieteni si prietenie „in general”. Excelent , daca ne gandim ca de fapt acesta respecta o traditie foarte veche care incepe cu „De rerum natura ” ( Lucretius ) , „De Amicitia” ( Cicero),etc.
Problema este ca ne aflam ca societate , exact in aceeasi dilema in care se aflau si cei care scriau in antichitate acele superbe tratate : cetatenii trebuie sa aleaga si acum intre descrierea virtutii ( prietenie , in acest caz ) si practicarea ei pentru ca este vorba de lucruri complet distincte ( „au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul …? ”).
Cu alte cuvinte, pe langa bombardamentul mediatic ale televiziunilor –horror si la limita patologicului in care oamenilor li se spune si ce sa vada , si ce sa creada , cetatenii s-au mai procopsit cu inca un bombardament in care primesc discursuri moralizatoare si in cantitati industriale despre orice ( etica, deontologie, principii, valori, istorie, cultura, democratie, politica, sociologie, psihanaliza, literatura, etc.) exact cum mai inainte cu doua decenii erau bombardati non-stop cu texte-fluviu despre „totul pentru om” si in „cea mai buna dintre lumile posibile”.
Rezultatul ? In buna traditie a fatalitatii romanesti, cetatenii vad prea putine exemple de actiune concreta, si mult prea putine modele de urmat. Cum la noi sfera si continutul conceptelor de uniune, comunitate, grup, echipa,etc. sunt foarte greu de demonstrat si de pus in practica ( citeam undeva ca hackerii romani sunt atat de puternici si in acelasi timp unici pentru ca sunt singurii din lume care lucreaza …in echipa ! ) singurul liant al unei societati dezbinate ramane sansa prieteniei care poate uni romanii doi cate doi atunci cand de fapt sunt dezbinati toti.
Cum la generatiile mai vechi sangele apa nu se face si in multe cazuri singurul leac garantat ramane sapa si lopata, intra in cursa numai tanara generatie .
La nivelul ei , rezultatul este unul tragicomic . Mai intai avem grupul valorilor individuale rejecate chiar de statul care a investit in pregatirea lor (http://www.evz.ro/detalii/stiri/bursierii-guvernului-prosti-pentru-stat-1020143.html ) . Avem apoi , grupul valorilor individuale care se exileaza singure intr-una din cele patru zari plecand in mod natural dintr-o tara care nu pare foarte afectata nici de prezenta, nici de absenta lor.
Ceea ce ramane este si mai interesant. Mai intai avem un grup , sa-i spunem „carpe diem” in varianta moderna , adica un fel de „sa ne simtim bine” asa, pur si simplu, chiar si fara motiv si sa facem in ciuda unei societati care de fapt nu vrea sa (ne) vada :
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=525272547492985&set=a.376844789002429.86045.336780133008895&type=1&theater
( http://www.facebook.com/deliveringlife )
Apoi , putem sa trecem cu adevarat la lucrurile serioase. Avand in vedere ca invatarea sociala nu se poate face decat prin imitatie , idealul propus si acceptat masiv ( 32.000 de like-uri pe Facebook !) este ca un alt grup din aceasta generatie sa faca exact ceea ce fac altii din alte parti ( „La metrou, in lenjerie intima”) , asa , pur si simplu ( „Pe cand si in Bucuresti ?”) :
http://www.getlokal.ro/uploads/article/big/9fd7d86fe6707f29f92529deca5f503384e4abc7.jpg
http://www.getlokal.ro/uploads/article/big/628d15c01c2d34c9a0d4f73369f9d65fc5395f4d.jpg
http://www.getlokal.ro/ro/article/la-metrou-in-lenjerie-intima-pe-cand-i-in-bucure-ti
Asta se intampla cand tanara generatie nu este de-a dreptul zapacita de ceea ce ii este propus drept „ideal” de catre noua generatie de lupi tineri ( adica de fapt fiii celor mai vechi , fii care , intr-un fel, sunt chiar mai rai decat antecesorii lor… ) , ideal descris si analizat mai jos :
http://www.contributors.ro/dezbatere/emanatia-lui-zamolxe/
http://epochtimes-romania.com/news/o-alta-gala-a-tristei-ligi-a-studentilor-romani-din-strainatate—180021
Pentru vechile generatii, zarurile sunt deja aruncate , nimeni nu mai poate sari peste umbra lui, urma scapa turma , o mana spala pe alta si amandoua faţa , dar pentru noile generatii ramane inca optiunea alegerii intre a lasa ca si pana acum zarurile in mana altora , sau a-si lua soarta in propriile maini daca doresc cu adevarat acest lucru. Pentru Romania , aceasta este probabil singura sansa reala de a iesi din marasm. Daca va iesi vreodata cu adevarat.