Home » Cultura »Societate/Life » Citesti:

Ce înseamnă a fi intelectual

Virgil Iordache mai 11, 2015 Cultura, Societate/Life
16 comentarii 2,273 Vizualizari

Lupta dintre intelectuali pentru putere simbolică ridică întrebarea ce înseamnă a fi intelectual. Definiție: un intelectual este o persoană care are scopul de a fi creator și îl pune în practică în mod curajos și cu stil. În continuare voi discuta chestiunea individuării intelectualului și cele trei elemente ale definiției propuse.

Identificarea unui om ca fiind intelectual

E riscantă individuarea ontologică a cuiva ca intelectual, deși fără îndoială că însăși această opțiune are valoarea ei prin faptul că susține un elitism tare. Se poate lucra alternativ cu un model de om în care oamenii derulează proiecte intelectuale fără a fi ei înșiși în mod esențial intelectuali.

Cu un astfel de model se poate formula următoarea opinie: proiectele culturale ale oamenilor cu preocupări intelectuale se află în anumite circumstanțe în competiție unele cu altele ca mijloace/resurse (sub-proiecte) în proiecte sociale și politice în care îndeplinesc rolul de a oferi putere simbolică și legitima retoric diverse soluții sociale și politice. Cu acest model se justifică doar un elitism al proiectelor, nu al oamenilor. Folosesc în continuare cuvântul intelectual ca pe o prescurtare a sintagmei “persoană care are proiecte de natură intelectuală”.

Comentarii la fraza anterioară:

  • Intelectualul poată să nu vrea ca produsul său fie preluat în astfel de lupte pentru existență culturală și politică, dar nu mai are controlul odată ce a emis produsul ; știind că e posibil să piardă controlul are responsabilitatea evaluării explicite a riscurilor cultural-politice asociate produsului său, pentru a submina forța retorică a produsului deturnat de la intențiile sale. Dacă n-o face este responsabil de ceva similar neglijenței în serviciu.
  • Relațiile între proiecte pot fi și de altă natură decât de competiție, într-o analogie biologică pot fi de simbioză de exemplu, mutualism, sau pur și simplu decuplare totală, fiecare cu ale lui.
  • Ce tip de relații există între aceste unități elementare de producție culturală, proiectele culturale, e o chestiune de cercetare descriptivă și funcțională a culturii, faptul că relațiile sunt dominate de competiție fiind doar o ipoteză de lucru validă în anumite contexte și invalidă în altele.

Scopul de a fi protejat și scopul de a fi creator

Libertatea și nevoia nu sunt compatibile conceptual: nevoia angajează o schemă deterministă de gândire și e tipică gândirii de stânga. Nu cred că există o nevoie de a fi protejat și una de a fi creator. A fi protejat și a fi creator sunt mai degrabă scopuri: un om le poate avea pe amândouă, ordinea priorităților poate varia de la om la om, iar la fiecare om de la un moment la altul în funcție de context.

Un astfel de model :

  • Nu mai duce la o categorisire tare a cui e în elita intelectuală și cui e în publicul acestei elite, ci doar la o caterisire relațională într-un context dat, al unora în raport cu ceilalți la un moment dat.
  • Dă seama de circulația persoanelor între public și elite în funcție de ce proiecte au.
  • E compatibil cu creștinismul pentru care autoevaluarea ca elită e ceva indezirabil.

Varianta tare de elită în sensul de persoane cu nevoi intrinseci creatoare duce la o aristocrație a spiritului la care nu subscriu pentru astfel de argumente (dar subscriu pentru altul, a se vedea mai jos). Creatorii, consumatorii produselor culturale și barbarii consumatori doar de grătare se individuează pe baza a cine ce produce, cine ce sau nu consumă și de facto pot fi și instituționalizați, dar nu au nimic special în termeni de spațiu de stare al variabilelor “naturale” umane unii în raport cu ceilalți, diferă doar la nivelul variabilelor organizațiilor în care se înscriu sau pe care le inventează. Deosebirile sunt de mod uman de funcționare ales, exersat, muncit, incluzând aici și folosirea implicită a unui set de presupoziții sau adoptarea deliberată a unor scheme metafizice, inclusiv despre ei înșiși, cu toate consecințele instituționale ale acestora.

Curajul creator

Rațiunea fără curaj este sortită eșecului. Curajul înseamnă deschiderea lumii personale către ce este în afară atunci când mulți oameni din jur din teamă și-o închid. Prima treaptă a curajului e deschiderea către natură, a doua către oameni și a treia către Dumnezeu. Fără curaj omul și comunitatea oricât s-ar gândi nu pot ști încotro se îndreaptă. Cu cât urcă treptele curajului, cu atât direcția devine mai clară, iar mijloacele disponibile pentru atingerea scopurilor sunt mai ample.
Dragostea este o formă a curajului. Ea vine în forme diferite pe cele trei trepte. Treptele nu se pot sări, iar după ce au fost parcurse nu trebuie confundate. Trăim pe fiecare treaptă în parte, nu doar pe una. Parcurgerea e o creștere organică. Treptele nu se întrepătrund. Omul trebuie iubit ca om, nu ca maimuță sau Dumnezeu, iar Dumnezeu ca Dumnezeu. Este ofensator pentru un om să îi spui că îl iubești ca pe Dumnezeu: nu e un compliment, e o prostie, o lipsă de rațiune, pentru că omul ceree altceva decât cere Dumnezeu.
Indiferent la câte probleme au dus pentru cineva deschiderile creatoare, singura soluția rațională rămâne curajul.

Curajul nu își poate exprima valoarea de unul singur, ci sub constrângerea unor reguli: prudența, bunul simț, respectul. Rațiunea trebuie să gestioneze nu doar lumea personală, ci și modul de manifestare a curajului. Erorile de gândire în condițiile unei firi curajoase duc la calamități pentru autorii lor și pentru grupul lor.
Manifestarea curajului generează cunoaștere nouă și scade riscul erorilor de gândire. Omul locuit de dragoste de natură sau/și oameni sau/și Dumnezeu e ca o flacără arzând permanent. Omul locuit doar de dragostea de el însuși e un om al fricii asemenea unui jar mocnit pe care să se stingă. El își poate vedea propria lume doar datorită luminii împrăștiate de flăcările arzând din jur, pe care nefiind deschis poate că nici nu le observă.
Un intelectual n-ar putea scrie nimic dacă n-ar avea lumină primită din jur. N-ar putea arde dacă flăcările altor persoane n-ar fi ars înaintea ei sau lui, n-ar arde acum, sau dintotdeauna.

Un intelectual nu are proiecte deliberate de schimbare în bine a lumii, nu poate avea o dragoste mutilantă pentru ființa altora. Asta e o lașitate, o instrumentalizare a celor din jur. Lui sau ei i-ar fi suficient să se ridice el însuși măcar puțin din starea deplorabilă în care se află. Când dă drumul unui text sau unui comentariu care depășește simpla interjecție e din bucuria că alte minți îl vor avea la îndemână, așa cum el se bucură de dovada gândului altor oameni.

Stilul intelectualului

Intelectual fără stil nu există. Aristocrat al gândirii înseamnă om cu proiecte creatoare, curajoase și stilate. Stilul dă noblețea proiectelor creatoare și curajoase.

Iar stilul vine din imaginațe. Oricâte resurse și IQ am avea cei mai mulți nu putem construi nimic admirabil în România pentru că ne-a fost distrusă imaginația. Patul procustian comunist a amputat subtilitățile tradiției, rafinamentul care exista pe alocuri, autenticitatea vieții urbane și rurale, mediul cultural care susținea nașterea în fiecare om a gustului și inexprimabilului unor feluri de a trăi. Putem face din București cel mult un Dubai, nu și o Florență.

Prestigiul unor intelectuali români vine din normalitatea câștigată prin ucenicia la oameni cu stil. După tabula rasa mentală oricât ne-am da peste cap cu rațiunea nu putem obține decât produse cu mica lor piață de desfacere, dar care nu vor impresiona altundeva în lume pe nimeni.

Nu știu cum se poate rezolva situația asta, e un soi de impotență națională. Comunismul a castrat imaginarul României. La scară mare poate că o soluție ar fi sacrificarea unei noi Ane a lui Manole. Pentru nerafinații postcomuniști ca mine e însă probabil prea târziu, vor rămâne niște țoape gânditoare. Arhitecturile minții nu pot substitui forța persuasivă a stilului. Constructul rațional e un schelet pe care s-au pleznit niște fleici cu pretenții de carne suavă, îi lipsește fluidul circulant inefabil al unui fel autentic de a fi. E un soi de păpușă gonflabilă în raport cu Venus din Milo.

Noroc că nu e absolut necesar să fii intelectual ca să te mântuiești.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. Vlad spune:

    Cred ca stilul reprezinta in fapt doar rafinarea adusa de experienta indelungata a folosirii intelectului.

    Cred ca avem la indemana termenii comparatiei, in sine mecanismul de baza al intelectului, aplicat lumii materiale si nevoilor imediate ale omului: pe de o parte avem planificarea centralizata a necesarului fiecarui om in termeni de hrana, spatiu locativ, haine, mobila cu o diversitate redusa favorizand aspectul lor util in favoarea celui estetic si cel actual in care oferta s-a diversificat. In primul caz ajungem la o lume terna in ce priveste bogatia diversitatii, in al doilea ajungem intr-o prima etapa la o bogatie a diversitatii estetice, urmata in contextul suprapopularii de favorizarea eficientei in detrimentul calitatii pentru reducerea costurilor, urmata cel mai probabil de o promovare pe scara larga a kitch-urilor care satisfac cererea majoritara. In lumea materiala 99% din oameni vof favoriza aspectul util al materialului, celui estetic atunci cand nevoia primeaza. Deci fie se porneste de la nevoie si se neglijeaza esteticul ( cazul comunismului ), fie se ajunge la reducerea costurilor si dinspre cumparator de data asta se neglijeaza esteticul vedem ca, in esenta se ajunge cam in acelasi punct. Asigurarea nevoilor fie la nivel centralizat, fie la nivel de individ necesita o planificare care in cele mai multe cazuri fa favoriza utilitatea, esteticului. Cu alte cuvinte ori asa, ori asa cam tot acolo se ajunge. Ce se poate castiga in schimb in modelul centralizat este o utilizare mult mai eficienta a resurselor intr-un interval mult mai scurt de timp.

  2. scridon spune:

    INTELECTUAL.Interesanta prezentarea, poate putin cam filozofica.Indiferent de originea sociala, in timpurile actuale a fi intelectual este sinonim cu luptator.Raspandirea culturii, abordarea unor tematici legate de situatii internationale dureroase, combaterea formelor de lipsa de civilizatie, apararea mediului, socializarea prin intalniri schimbatoare de idei, apararea mostenirilor culturale, protectia monumentelor de patrimoniu, contacte cu intelectualii din alte tar isi altele, practic o implicare permanenta.

  3. jale spune:

    Aseară m-am uitat la Chomsky & Krauss: An Origins Project Dialogue https://www.youtube.com/watch?v=Ml1G919Bts0 2 ore și jumătate. Și deși îl antipatizez pe Krauss, m-am bucurat să aud în vocea și argumentele lui Chomsky ceea ce interesează de la greci încoace: rațiunea, ce e ea, ce se poate face cu ea. În dimineața asta, vă citesc textul. Nu voi construi un monstru de text pentru a exprima ne-interjecțional căscatul și jalea care m-a apucat când v-am citit (căscat fiindcă, d’eh & meh; jalea fiindcă, dacă ar fi fost să trăiesc după categoriile pe care le descrieți-normați dvs. m-aș fi sinucis de câțiva ani), însă, voi spune, aici, în gol, că tocmai de astfel de propoziții nu avem nevoie: „Intelectual fără stil nu există.”; „ Curajul nu își poate exprima valoarea de unul singur, ci sub constrângerea unor reguli: prudența, bunul simț, respectul.”; „Libertatea și nevoia nu sunt compatibile conceptual: nevoia angajează o schemă deterministă de gândire și e tipică gândirii de stânga.” (la asta simt să nuanțez, barbar: what the actual frack?!, pe bune, ce-ați vrut să spuneți, doar ăștia de stânga au nevoie de oxigen și apă?, iar ceilalți pot fi liberi să nu aibă nevoie de apă?, dincolo de ridicol). Nu avem nevoie de astfel de propoziții într-o societate în care o individă iese din închisoare pentru că a furat mai multe milioane de euro și spune că se va duce la CEDO pentru condițiile din închisoare, condiții pentru care ea este direct responsabilă, condiții care sunt la fel în spitale și instituții aferente; nu avem nevoie de astfel de propozițiii în țara în care BOR decide să văruiască pereții cuiva și este lăsată pur-și-simplu (indiferent de ce ar fi pe pereții respectivi), dar nu o deranjează pereții de la strada principală pe care sunt scrise cuvinte pentru care m-ați cenzura dacă le-aș reproduce aici, oh, ipocrizia!, ce vă mai place, ce ne mai place. Nu avem nevoie de astfel de propoziții în societatea în care avem o Academie a Infractorilor. Nu avem nevoie de astfel de propoziții în țara în care pădurile sunt vândute de parcă ar fi pungi de plastic. Nu avem nevoie, puteți înțelege asta domnilor intelectuali? Vreți să fiți iubiți, respectați, să aveți putere simbolică în fața cuiva care poate gândi cu propria minte? Faceți, domnilor, zbierați zi-de-zi despre ceea ce este zbierător la cer, dar nu mai (ab)uzați posibilitatea limbii de a spune neființa, nu fiți talkshow-iști. Vă doresc să suferiți pentru fiecare propoziție cu punct: oare am zis adevărul aici? oare e chiar așa? oare nu se poate spune tocmai opusul? diferitul?

    • Vlad spune:

      Deci orice am face nu putem iesi din mentalitatea comunista :) Guvernantii indiferent de pozitia pe esicherul politic au nevoie de taxe :) )

      Bine lasand gluma la o parte, totusi libertatea nu ar trebui sa fie un concept ci o realitate pentru toti oamenii intr-o lume civilizata. Oamenii ar trebui sa fie liberi sa contribuie la propoasirea si bunastarea semenilor dar ar trebui sa fie liberi si sa nu contribuie. Altfel libertatea fara optiunea de a alege nu ar mai fi libertate.

      O data ce ai ajuns in functii publice libertatea se restrange putin pentru ca ai ales. Alegerea e sa faci bine oamenilor cu resursele pe care le ai. Nu te obliga nimeni sa faci mai mult decat ce poti cu ceea ce ai la dispozitie dar nu poti constrange alti oameni sa faca acelasi lucru ca si tine.

      Nevoia nu exista ca si concept ci ca realitate. Nevoia nu e o optiune ci este prin insasi natura ei imperativa. Natura organizarilor umane face ca pentru satisfacerea anumitor nevoi sa fim dependenti de ceilalti oameni. Deci libertatea indivizilor este deja alterata intr-o oarecare masura. Nu pot sa-mi asigur nevoile de hrana, apa si haine decat daca contribui cu ceva la bunul mers al societatii. Totusi asta nu inseamna ca cei care pot sa-si asigure aceste nevoi independent de aportul lor la bunul mers al societatii nu ar trebui sa aiba libertatea sa o faca.
      Organizarea sociala, privita de cei care au ajuns sa contribuie la bunul mers al societatii trebuie sa tinda spre maximizarea libertatii indivizilor si nu spre diminuarea libertatilor acestora.

      Oamenii care ajung in pozitii administrative, alesi de concetatenii lor au in gand actiunile care ar trebui sa duca la marirea gradului de libertate al celor care i-au ales si la propasirea materiala si spirituala a oamenilor. In acest scop se gandesc la masuri administrative sustenabile care sa asigure satisfacerea nevoilor oamenilor de apa, aer curat, mediu, educatie, sanatate, transport.

      Respectul pentru mediu si sanatate este privit preventiv si are in vedere minimizarea poluarii, favorizarea produselor ecologice, materialelor reciclabile, interzicerea aditivilor alimentari fara aport nutritiv care nu au o justificare pertinenta (de exemplu conservantii).

    • Nordwind spune:

      +1 :)

      Intelectualii nostri publici traiesc in secolul XIX – se simt un fel de aristocratie a cetatii, elita care ar trebui sa dea tonul. Numai ca, din pacate, au ramas dureros de in urma la cam toate capitolele care dor in Romania de azi, in afara de justitie. Acolo, da, admit ca sunt extrem de vocali si de severi, Restul e tacere: clivajele sociale din ce in ce mai adanci, saracia endemica, nedreptatile strigatoare la cer promovate de un capitalism salbatic, lipsa oricarei etici antreprenoriale, lipsa solidaritatii sociale, puterea absolut jenanta care i s-a dat bisericii si abuzurile pe care le comite, distrugerea mediului, toate astea nu exista pentru elita noastra intelectuala premoderna.

      Dar sa nu uitam ca si inainte de 1989 intelectualitatea noastra a stralucit prin absenta. Era prea ocupata sa scrie poezii despre motani ca sa mai aiba timp de muncitorii de la Brasov sau de Liviu Babes. :D

      • George Gafencu spune:

        Aș adăuga un +2 aici.

        În secolul XIX era o secetă mare de intelectuali de marcă și era de-ajuns ca cineva să publice ceva de valoare ca să ajungă în ochiul public. Un intelectual nu trebuia să facă parte din viața cetății, era de ajuns să stabilească o direcție.

        În secolul XXI, un intelectual care nu are calități de leader nu își mai poate impune ideile. Lucrurile în știință și societate sunt atât de complexe încât marile realizări vin mai degrabă dintr-un efort de echipă decât contribuția unei singure persoane, oricât de talentată ar fi.

        Există foarte puțini mari intelectuali care au acceptat să facă parte din viața cetății. În cele mai multe cazuri îi văd pe post de consilieri ai diferiților oameni politici mai mult sau mai puțin valoroși.

  4. Adrian spune:

    Asumarea completă a sacrificiului altuia pentru tine este, într-adevăr, o provocare în lumea politic-corectă. De pildă, comunistul asumă sacrificiul altuia până la un punct, cel al ideologiei exploatării (maselor, de clasă, a omului de către om ș.a.m.d.). Fascistul, doar în timpul programului. Corporatistul, dacă e prezentat, și doar cu ultimile versiuni de pe piață ale tehnologiei.

    Mi-a plăcut cum încercați să evitați eventuale acuze mentale de misoginism.

  5. nimrod spune:

    Din păcate tema e vastă iar materialul e prea scurt şi pe cale de consecinţă confuz. Recomand celor interesaţi cartea Ancăi Filipovici, “Cărturarii provinciei”, proaspăt apărută, veselă dar neiertătoare. :)

  6. Adrian Rusu spune:

    Raţionand ca o maşină de feliat, bineînţeles ca prea departe nu se poate ajunge…Spinoza: «vad libertatea nu ca pe o libera decizie, ci ca pe o libera necesitate». Cand ultima (nevoia) se impune omului ca parte a unei mecanici naturale (ca nevoia de hrana şa) omul actioneaza ca factor al acelei mecanici, pe care o impartaseste cu animalele si plantele. Nu e adica, particularmente umana. In schimb, cand nevoia este produsa de «eul» uman (nevoia de frumos, de bine- d. ex) omul chiar DEVINE liber in satisfacerea ei. Nu exista “sclavi ai Binelui”. Cele doua sunt departe de a se exclude…

  7. ion adrian spune:

    Calitatea de intelectual in sine nu-ti ofera nici-o putere ci doar o autoritate spirituala in diferite grade. Parca am mai spus pe aici o vorba doua despre autoritatea spirituala si puterea temporala pornind de la Guenon.

  8. Dan spune:

    Frectie la un picior de lemn, Domnilor !
    Cine mai este sau a mai fost intellectual in Romania, dupa aceasta definitie ?
    ” Definiție: un intelectual este o persoană care are scopul de a fi creator și îl pune în practică în mod curajos și cu stil. În continuare voi discuta chestiunea individuării intelectualului și cele trei elemente ale definiției propuse.”
    Este de exemplu, ziaristul onest, cel care descrie correct fptele si informeaza correct, fara a introduce punctual sau de vedere, un intellectual ?
    Este Dl Iliescu, un intelectua l?
    Sint politicienii de peste tot, intelectuali ?
    Sadoveanu, Ralea, Calinescu, au fost intelectuali ?
    Sint inginerii intelectuali ?
    Nici unul din cei enumerati nu intruneste cele trei criteria.
    Sigur, nici definitia comunista, oriun care orice ” muncitor cu capul” ( orice functionaras, dela registratura pina la academician ) era un intellectual, nu poate fi acceptata, dar nici asa……

  9. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Mulțumesc tuturor celor care au comentat și editorului pentru că a publicat acest text.

    gânduri bune,

  10. iosiP spune:

    Desigur, Steven Hawking nu este un intelectual, nu de alta dar “He now communicates using a single cheek muscle attached to a speech-generating device.” Voila de vezi pentru stilul de comunicare!

    In schimb, Corneliu Vadim Tudor este un adevarat intlectual: creaza de nu se poate si are curajul de a-si publica creatiile. Despre stil nu ma pronunt…

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Răutăți demne de compasiune. Să își piardă cineva timpul ca să scrie un astfel de comentariu, iată ceva trist. Dumnezeu să vă ajute.

      gânduri bune,



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)