Home » Cultura » Citesti:

Ce nu sunt minunile

Virgil Iordache iulie 12, 2018 Cultura
9 comentarii 1,323 Vizualizari

O modalitate de a discuta despre minuni este în raport cu structura triadică a semnului : un purtător de înțeles trimite la un un înțeles din minte și în mod indirect la un referent, se referă la ceva din minte sau din afara minții despre care știu ceva prin acel înțeles din minte.

În gândirea de tip magic, caracteristică societăților primare, pot acționa asupra purtătorului de înțeles pentru a determina o schimbare în ce privește referentul, în prinvița ceva-ului din afara minții (fără să înțeleg neapărat, în minte, cum ar putea avea loc acest fenomen). Dacă înțep cu un ac păpușa care întruchipează dușmanul, acesta va suferi, sau chiar va muri. Nu este nici o minune din perspectivă subiectivă în această schemă, este ceva predictibil și așteptat în gândirea de tip magic.

În gândirea de tip științific modern există niște regularități în ce privește relația dintre purtătorul de înțeles și minte, sau între cele din minte și referent. Faptul că aceste regularități se modifică în timp e supus unor alte regularități, ale felului cum se schimbă primele reguli. Dacă nu mai înțep cu un ac păpușa ca să sufere altcineva nu e printr-o minune, ci pentru că am învățat că a gândi magic este neadecvat în raport cu realitate (n-o să sufere nimeni când înțep), iar învățarea a avut loc după anumite regularități ale procesului de învățare. Dacă se schimbă și teoria despre cum se face învățarea (prin progresul științei) e pentru că există niște legi ale evoluției culturale, iar dacă se schimbă și teoria evoluției culturale sunt alte fenomene caracterizabile științific care explică asta (chiar dacă nu le știm, le vom ști), ș.a.m.d. “Minunile” au loc prin cuplarea unor procese de diferite scări spațiale, temporale, culturale pe care le cunosc sau sunt sigur că le voi cunoaște cândva.

În gândirea de tip creștin unii purtători de înțeles privilegiați aduc din trecut în prezent, în actual, niște evenimente istorice într-un mod real. Într-o reprezentare geometrică asupra acestei gândiri am spune că discursul determină o buclă a traiectoriei omului în spațiul-timp 4-dimensional prin care se suprapune un interval de acum două mii de ani cu intervalul în care are loc discursul acum. Această analogie minkovskiană nu e potrivită, pentru că nu e nimic geometric în gândirea creștină. Evenimentele trecute devin actuale în cel mai propriu sens, nu printr-o suprapunere cu prezentul. Avem de a face cu un alt concept de timp decât cel metrizat obiectiv din gândirea științifică. Nici o astfel de “suprapunere” nu este o minune, ci ține de logica internă a felului de a trăi creștin în timpul Sf. Liturghii, sau chiar tot “timpul” de către cine a ajuns la asta prin rugăciune. Creștinul iese pe cât poate și i se dă din axa trecut-prezent-viitor în ceva foarte real și extra-lumesc, fără a fi supra-natural (pentru că natura și supra-natural sunt categorii lumești). Nu e nici o minune în asta.

Minunile nu sunt inteligibile în discursuri generalizate despre feluri de a gândi magic, științific sau creștin. Nu poate exista o teorie a minunilor, așa cum există un concept matematic de singularitate. Ele sunt despre o unicitate absolută, neteoretizabilă. O unicitate care se tot repetă (faptul că e contradictoriu că ceva unic se repetă arată tocmai imposibilitatea discursului de a da seamă de acest fenomen).

Nu avem unde să le căutăm, ele sunt pur și simplu când dăm de ele, ni se întâmplă. Unii filosofi s-au gândit la această chestiune în felul următor: de ce există ceva, mai degrabă decât nimic ? A încerca un răspuns printr-un text, printr-un purtător de înțeles, e contradictoriu, dar e un eroism de care avem nevoie (o să arăt mai încolo de ce). Unii au pus onestitatae ca valoare supremă și au spus că despre ce nu se poate vorbi e mai bine să taci. Dar onestitatea există numai într-o lume în care se vorbește. Tăcerea e pereche cu netăcerea.

Se vorbește de “minunism” și sunt disprețuiți cei care caută minuni. Să acuzăm de minunism oamenii din interese instituționale este un atentat la cele mai profunde structuri ale omului, la ființa lui. Oamenii trebuie lăsați să fie, dacă tot li s-a întâmplat să fie. Ascultarea o poți face fiind, dacă nu ești nu mai poți face nimic. Un om desființat e o resursă, nimic mai mult. Memoria unui om devine tot o resursă și vorbim despre ea că ne aparține în timp ce, dacă suntem creștini, acel om ne privește în duh de undeva când vorbim.

Minunea e ceva cu totul personal, nu se întâmplă la grămadă. Și nu se face de către oameni. Ea doar vine prin oameni, cum vine a fi. Se vorbește despre ea în viața personală, între prieteni, nu se clamează public, nu se face bani cu ea. Se tace despre ea în afara cercului de prieteni, nu se aruncă mărgăritare înaintea porcilor. Orice altfel de împrejurare arată că e vorba de o impostură sau de o suferință psihologică, o nevoie de atenție. Suferința psihologică trebuie abordată cu dragoste, nu cu dispreț. Mângâierea suferinței e mai importantă decât buna funcționare a instituțiilor.

Într-un sens propriu al cuvintelor minunile nu există. Minune e un substantiv comun gol de orice referent, dacă prin referent înțelegem o mulțime de entități cu mai mult de un element. Dacă prin referent înțeleg opțional și mulțimea mulțimilor care au doar un singur element atunci minunile există. Persoanele sunt unice, fără să existe o clasă a persoanelor. Tot ce e clasificabil în privința omului e de un nivel mai superficial ontologic decât minunea că este.

Din punct de vedere științific nu există persoane, nici nu ar avea cum. De ce ar exista ceva despre care nu se pot extrage regularități ?

De ce nu ar exista ceva despre care nu se pot extrage regularități ? E posibil ca în funcție de ce suntem dispuși să acceptăm cu privire la astfel de întrebări să depindă și ce fel de societate suntem capabili să avem.

Toți oamenii pot fi prietenii noștri.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. marcel spune:

    Faptul ca n-au plecat toti IT-istii si medicii peste hotare deja – asta e o minune.

  2. viorel spune:

    “faptul că e contradictoriu că ceva unic se repetă arată tocmai imposibilitatea discursului de a da seamă de acest fenomen.” Dacă acceptăm această explicație, hai măcar să facem un efort să înțelegem ce înseamnă cu adevărat și care-i sunt implicațiile. Prin acest sofism subtil, practic, poți argumenta orice nonsens. Dacă orice contradicție logică relevă imposibilitatea discursului de a da seama de fenomenul contradictoriu, cu atât mai rău pentru discursul logic. E o capitulare, de fapt, în fața iraționalismului cu iz postmodernist, foarte la modă printre intelectualii umaniști (nu umanismul promovat de C. Hitchens sau A.C. Grayling, ci umanismul ăla care se referă la studiul “umanioarelor”).

    “Într-un sens propriu al cuvintelor minunile nu există.” Exact în sensul în care termenul este înțeles de marea majoritate a oamenilor. Când un om te întreabă dacă există minuni, el vrea să știe dacă legile științifice cunoscute pot fi (sau au fost cândva) suspendate arbitrar, după bunul plac al unui individ (sau zeu). Răspunsul autorului la această întrebare este negativ (cel puțin așa mi se pare), dar a încercat să relativizeze semnificația termenului, să nu arunce acest adevăr brutal verde-n față, ca nu cumva să-și tulbure confrații întru credință mai puțin “luminați”. La judecata de apoi, o astfel de atitudine ar putea servi ca circumstanță atenuantă: deși autorul a cochetat cu înțelepciunea deșartă a științei lumești, a avut grijă s-o cosmetizeze când a prezentat-o coreligionarilor, să nu-i smintească.

    P.S. Sper să nu vă fie cu bănat, domnule Virgil Iordache, umorul meu.

  3. Adrian spune:

    Ultima frază aș zice că este egocentrică. Plus, chiar e de dorit? având în vedere imprecizia formulării- și cei care susțin eutanasia or eugenia ar susține același lucru- desigur veți susține c-am relativizat/scos din context.Dincolo de faptul că atingerea sau măcar apropierea de acel scop poate însemna un efort de nesuportat. Noe și-a dorit? Că finalmente (după potop) a obținut cu siguranță..

  4. Zev spune:

    De ce sa nu poata fi extrase regularitati? Minunismul crestin contemporan – nu numai- este din contra caracterizat de similaritate. Icoanele plang. Persoane fizice sunt parte a unei experiente mistice in care Fecioara Maria le spune ceva. ‘Se arata’, deci avem si un artefact lingvistic care indica o repetitivitate, deci o suma de evenimente de aceiasi factura. Cineva gaseste imaginea lui Cristos intr-un sambure de avocado. Convers, chiar acum Silviu Iliuta posteaza – umor bineinteles – poza cu o figura ce poate fi perceputa ca diavoleasca intr-o bucata de carne
    https://www.cronicipebune.ro/cele-mai-tari-oferte-din-magazinele-patriei-110/

    Ideea e, minunismul nu e atat ce unic in manifestare, desi poate fi in esenta din pdv al celui care o experimenteaza. La scara macro, se observa patternuri, modele, ceea ce neaga teza unicitatii, si corodeaza insasi ideea minunii ca fiind minune, one-off, niciodata replicabila. Si asta, acceptand existenta minunii pure, inseamna ca avem de-aface cu minuni, si fake-minuni.

    • siBemol14a spune:

      Având în vedere demonstrația dvs asupra existenței minunilor (care seamănă cu cea a lui Leibniz referitoare la existența și natura lui Dumnezeu) am dorit să vă spun că aveți dreptate, evitând să spun că autorul obține concluzia cam trasă de păr. Voi spune însă direct că citarea creștinilor ca singurii merituoși sau vinovați de ”minunism” e iarăși o tragere de păr, citare pe care la dvs o văd mai nuațată (cu acel ”nu numai” din a doua propoziție)

      • Zev spune:

        Nu, recursul la crestinism e pura comoditate de semidoct din partea mea, si da asta era sensul ‘nu numai’. Vinovat de availability heuristics, pacatele mele :)

  5. Cinicul spune:

    In crestinism minunile se fac pentru si prin credinta: .
    In filozofiile orientale minunile sunt rezultatul experientei, muncii.
    Se poate elabora mult despre avnatajele si dezavantajele acestor acestor doua optiuni.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      În creştinism minunile se fac rar pentru credinţă, cel puţin cele din Evanghelie. Se fac şi pentru credincioşi şi pentru necredincioşi. Dar se fac prin credinţă, asta e adevărat.

      Din ce am auzit la predici Hristos face minuni pentru toți, indiferent de credință, are o dragoste nebună zicând ca un teolog francez, nu e pe merit. Dar nu vrea să impresioneze, nu e un fachir, un circar, un populist, de aceea zice celor care cred să rămână între ei, în timp ce celor care nu cred să fie recunoscători. Nu vrea ca lumea să creadă pentru minuni. Sterge diferențele între oameni, El nu e pentru excepționali, ci pentru toți oamenii, toți pot ce ne propune. În acelaşi timp dragostea lui nu e un cec în alb.

      Pe chestiunea muncii ce ştiu e legat de datoria de a cultiva talanţii, dar şi de faptul că cine vine în ceasul al 12-lea între lucrători primeşte la fel ca cel care vine de la început, sau că fiul risipitor e iertat.

      Chestii complicate…

      Gânduri bune,



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


E randul tau

SUA pierd Turca si nu stiu daca isi permit sa piarda si Romania. :)

de: ion adrian

la "De ce protestul din 10 august a fost, totuși, un succes "

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

august 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)