Home » Cultura »Opinie »Sinteze » Citesti:

Cine a omorât dinozaurii? Materia întunecată!… Când fizica întâlnește geologia

Constantin Cranganu decembrie 15, 2016 Cultura, Opinie, Sinteze
148 comentarii 6,808 Vizualizari

Dacă la sfârșitul lunii iulie a.c. prezentam un răspuns surprinzător la întrebarea din titlu (Petrolul, desigur!…) , o simplă întâmplare m-a adus în fața unei alte explicații fascinante, aflate în cartea de mai jos:

Autoarea, Lisa Randall, este profesoară titulară în Departamentul de fizică al Universității Harvard, expertă în fizica particulelor și cosmologie. Totodată, este singura femeie fizician din lume care a fost titularizată la trei dintre cele mai prestigioase universități din lume: Princeton, MIT și Harvard, după stagii la Lawrence Berkeley Laboratory și University of California, Berkeley. Cartea de față a plecat de la un articol, publicat în 2014, împreună cu Matthew Reece.[1]

Înainte de a ajunge la seducătoarea, posibila legătură dintre materia întunecată și dinozauri, propun o scurtă revedere a problemei.

Moartea bruscă a dinozaurilor și a altor viețuitoare

Despre cea de-a cincea extincție majoră a vieții – dispariția cvasi-instantanee a dinozaurilor și a trei sferturi din viețuitoarele Pământului, acum 66 milioane de ani – am scris într-un articol mai vechi. Elucidarea cauzei dispariției catastrofale a dinozaurilor a reprezentat o primă colaborare fascinantă dintre geologie și fizică.

În 1980, geologul Walter Alvarez, împreună cu tatăl său, fizicianul Luis Alvarez, Premiul Nobel 1968, au propus că Pământul a suferit un cataclism cosmic: un asteroid ori poate o cometă, cu dimensiuni de peste 10 km (de trei ori lățimea Manhattan-ului), gonind cu cel puțin 20 km/s (sau cu 60 km/s, dacă a fost o cometă), a lovit zona Chicxulub din nordul peninsulei Yucatán (Mexic), creând un crater cu un diametru de cca. 180 km și o adâncime de 20 km.  Bolidul cosmic ar fi  fost un obiect de mărimea unui oraș important, deplasându-se cu o viteză de cel puțin 700 ori mai mare decât cea a unui automobil care aleargă pe autostradă cu 100 km/oră. Întrucât energia unui corp în mișcare crește o dată cu masa și cu pătratul vitezei sale, un astfel de obiect rapid și masiv, care lovește Pământul, va fi avut un impact cataclismic.

Punând în perspectivă, un obiect cu o asemenea mărime și viteză ar elibera o energie echivalentă cu circa 100 trilioane tone TNT, de peste un miliard de ori mai multă decât a bombelor care au distrus Hiroshima și Nagasaki.

Efectele impactului trebuie să fi fost devastatoare: în zona exploziei, pe o rază de circa 1.000 km, vânturi și valuri extreme au spulberat orice vietate, iar tsunami-uri uriașe s-au propagat în toate direcțiile. Maree enorme vor fi resimțite și pe partea opusă a globului, produse de (probabil) cel mai puternic cutremur care a avut loc pe planetă, cu o magnitudine echivalentă cu gradul 10 pe scara Richter.

Trilioane de tone de material pulverizat, praf super-fierbinte, cenușă vulcanică și abur clocotitor vor fi ejectate din craterul Chicxulub și răspândite pretutindeni. Ulterior, când particulele solide fierbinți vor fi coborât prin atmosferă, vor fi încălzite până la incandescență și vor crește temperatura planetei. Ca urmare, incendiile vor pârjoli totul, iar suprafața Pământului va fi, pur si simplu, coaptă ca în cuptor.

Și asta nu-i totul. Apa, aerul și solul vor fi otrăvite. Deși unele chimicale se vor fi vaporizat înainte de a produce daune, este foarte probabil să fi plouat cu metale grele. Dar cel mai distructiv va fi fost acidul nitric, creat în atmosferă și producând ploi acide. De asemenea, sulful a fost emanat în atmosferă și va rămâne acolo, sub formă de aerosoli, care vor bloca lumina soarelui. Astfel, o lungă perioadă  de răcire globală va urma imediat după episodul fierbinte cauzat de catastrofă. Încetarea fotosintezei va avea consecințe dramatice, mortale, propagate de-a lungul lanțului trofic.

Datele fosile demonstrează că devastarea biologică va fi persistat mult timp după impactul inițial. Chiar și speciile care au supraviețuit au avut enorm de suferit, numărul indivizilor diminuându-se dramatic. Oceanele nu și-au revenit pentru sute de mii de ani, suferind influențe distructive pentru cel puțin un milion de ani după impact.

Toate dezastrele enumerate au creat condițiile extincției planetare a plantelor și animalelor. Se estimează că nicio creatură mai grea de 25 kg, cam de mărimea unui dalmațian, nu a supraviețuit.

Un asteroid cu o lățime de 10 – 15 km a devastat inimaginabil biosfera și mediul înconjurător acum 66 milioane de ani. A fost doar o întâmplare tragică, unică și nerepetabilă? Sau destinul Pământului este pecetluit să fie lovit din nou, producând-se extincții catastrofice periodice?

Răspunsul l-au dat geologii și fizicienii.

Extincțiile catastrofice sunt o realitate periodică (ignorată deliberat de Charles Darwin)

Publicarea teoriei Alvarez despre dispariția dinozaurilor printr-un cataclism cosmic a readus în prim plan discuțiile din jurul teoriei lui Darwin despre evoluția graduală și continuă a speciilor. Darwin a crezut până la moarte că extincțiile necesitau perioade lungi de timp și erau datorate, de regulă, chiar dacă nu întotdeauna, pierderii competiției cu ale specii. Adică, extincțiile, conform lui Darwin, au avut doar cauze biologice, nu fizice.

Partea tristă (și de neînțeles pentru mine) este că Darwin, deși cunoștea ideile și lucrările lui Georges Cuvier despre extincțiile catastrofice, publicate încă din 1812, s-a lăsat influențat de mentorul său, Charles Lyell, un avocat devenit un geolog impostor. Darwin (el însuși doar un geolog amator) a negat cu înverșunare faptul evident că tranzițiile radicale din registrul fosilifer erau consecințele unor catastrofe la scară planetară. Darwin a presupus, în flagrantă contradicție cu datele publicate de Cuvier, că orice dovadă care contrazice gradualismul propus de el, era doar un semn al „imperfecțiunii extreme a datelor geologice”. Repet ceea ce am mai scris în unele articole anterioare: Opoziția lui Darwin față de orice rol jucat de schimbările catastrofice în evoluția vieții a fost o mare greșeală științifică și de deontologie profesională, mai ales că opoziția sa obstinată contrazicea flagrant dovezile disponibile. Un om de știință care acționează în acest fel se descalifică pe sine însuși și se plasează într-o categorie deloc onorabilă.

Chiar și autoarea cărții discutate aici nu se poate abține de arunca o săgeată voalat-ironică în direcția celor doi „gradualiști”: Prezentând celebrul afloriment din Gubbio, Italia, unde Walter și Luis Alvarez au identificat dispariția bruscă a dinozaurilor din registrul fosilifer, Randall se întreabă: Dacă Lyell și acolitul său, Darwin, ar vedea dovada peremptorie, incastrată în rocă, a extincției catastrofice a vieții pe Pământ acum 66 milioane de ani, oare ce-ar spune? „Charles Lyell ar interpreta subțirimea stratului [cu iridiu] care separă Cretacicul de Paleogen ca neavând valoare și ar conchide că, în ciuda aparențelor, ar fi trebuit să treacă mulți ani pentru acumularea lui. Darwin ar putea crede că formațiunea [cu iridiu] este pur și simplu o iluzie creată de un registru fosil inadecvat” (p. 198). No comments.

Periodicitatea extincțiilor catastrofice a fost expusă pentru prima dată în 1977 de doi geology de la Princeton University – Alfred Fischer și Michael Arthur. Ei au făcut observația că evoluția vieții pe Pământ pare a avea „urcușuri” și „coborâșuri” periodice, la fiecare 32 milioane ani.

În 1982 și 1984, doi paleontologi de la University of Chicago – David M. Raup și Jack Sepkoski – au revoluționat domeniul paleontologiei printr-o analiză cantitativă în premieră a tuturor datelor fosile existente[2]. În cercetările lor, Raup și Sepkoski au identificat cinci extincții în masă majore și circa 20 minore, în care aproximativ 20% din formele vii au murit. Analiza lor a indicat că, în timpul ultimilor 540 milioane de ani, perioada dintre două extincții a fost de 26 milioane ani. Cauzele extincțiilor nu au fost biologice, ci galactice și solare.

Într-o analiză mai recentă și mai detaliată a fosilelor, Adrian Melott (profesor de astronomie la University of Kansas) și Richard Bambach (paleobiolog de la Smithsonian National Museum of Natural History din Washington, D.C.) au găsit că majoritatea extincțiilor au avut loc de-a lungul a 3 milioane ani, la fiecare 27 milioane ani[3].

Craterele de impact prezintă o periodicitate similară extincțiilor

Există deosebiri esențiale între craterele vulcanice, produse de erupții, și craterele de impact, generate de catastrofele cosmice. Identificarea și analiza craterelor de impact este esențială pentru postularea unei conexiuni cu periodicitatea extincțiilor catastrofice[4].

După ce a propus extincția indusă de un asteroid acum 66 milioane ani, Walter Alvarez și un coleg fizician de la UC Berkeley – Richard Muller – au remarcat, în 1984, o periodicitate de 28,4 milioane de ani în apariția craterelor cu raze mai mari de 5 km în ultimii 250 milioane ani.

În același an, biologul Michael Rampino (New York University) a colaborat cu astrofizicianul Richard Stothers (NASA Godard Institute for Space Studies) pentru a analiza 41 cratere formate în intervalul 250 milioane – 1 milion ani î.e.n. și au identificat o perioadă de 31 milioane ani în apariția impacturilor extraterestre[5].

În 1996, cercetători din Japonia au sugerat ceva similar – o perioadă de 30 milioane ani, folosind cratere din ultimii 300 milioane ani. În 2002, Shin Yabushita, un matematician de la Kyoto University și unul din autorii cercetării amintite, a efectuat o analiză mai subtilă folosind cratere formate în ultimii 400 milioane ani. El a obținut o perioadă de 37,5 milioane ani pe baza unui set de 91 cratere[6].

În 2005, William Napier, profesor la Buckingham Centre for Astrobiology (Anglia), a făcut un studiu interesant, în care a sugerat că impacturile extraterestre tind să apară în grupuri separate de intervale a 25 – 30 milioane ani, în care fiecare episod durează circa 1-2 milioane ani. Datele lui au inclus 40 cratere mai mari de 3 kilometri, formate în ultimii 250 milioane ani.

Datele geologice și paleontologice converg către existența unei periodicități evidente a extincțiilor în masă produse de impacturile unor corpuri extra-terestre.

Apare acum întrebarea decisivă:

Care este cauza bombardamentelor cosmice periodice, care generează extincții în masă?

Prima, și cea mai extravagantă sugestie pentru explicarea impacturilor periodice sugerează că Soarele are un companion stelar, numit Nemesis ori Steaua Morții, și că Nemesis și Soarele orbitează împreună într-un sistem binar lărgit. S-a sugerat că, la fiecare 26 milioane de ani (interval determinat de Raup și Sepkoski  în 1984), influența gravitațională a lui Nemesis ar putea disloca din norul Oort al sistemului solar corpuri cerești, care s-ar transforma în comete ucigașe bombardând Pământul. Ipoteza Nemesis are un dezavantaj mortal: până în prezent, nimeni nu a observat steaua „răzbunătoare” din vecinătatea Soarelui.

Eșecul ipotezei Nemesis a declanșat alte încercări de explicare a periodicității bombardamentelor cu asteroizi ori comete. Noile propuneri au sugerat că variațiile de densitate cu care se confruntă sistemul solar atunci când trece prin brațele spiralate ale Căii Lactee sau atunci când traversează planul galactic, ar putea induce variații în rata de perturbare a norului Oort.

Dezavantajele acestor noi propuneri sunt legate de faptul că brațele spirală ale galaxiei noastre nu prezintă o simetrie perfectă, nici nu au rată de rotație fixă în raport cu Soarele. De aceea, probabil că Soarele nu le traversează cu o periodicitate precisă. Există, apoi, contestații legate de densitatea scăzută a gazului stelar din brațele spirală și de faptul că Soarele nu traversează brațele galaxiei prea des.

În acest moment, intră în scenă fiziciana Lisa Randall și fascinanta sa ipoteză.

Materia întunecată și dinozaurii

Așa cum fiecare iubitor al astronomiei cunoaște, materia întunecată[7] este o chestie destul de vagă, deși reprezintă 85% din întregul univers. Nu o putem vedea. Nu o putem auzi sau simți și, cu siguranță, nu o putem mirosi sau gusta. Chiar și cu cea mai sofisticată aparatură științifică, nu s-a obținut încă o dovadă indubitabilă că această formă a materiei – presupusă de multă vreme – există cu adevărat, deși se crede că universul este plin de ea.

Materia întunecată interacționează prin gravitate, la fel ca materia ordinară, dar nu emite sau absoarbe lumină. Existența ei s-a dedus doar indirect, prin efectele gravitaționale pe care le exercită asupra stelelor și galaxiilor. Materia întunecată nu este compusă din atomi sau alte particule elementare familiare, precum protonii și electronii, care sunt încărcați electric și, de aceea, interacționează cu lumina. Se prea poate ca materia întunecată să fie alcătuită din particule necunoscute încă, dar a căror masă să fie comparabilă cu cele cunoscute în prezent. Dacă-i așa, și dacă acele particule se deplasează cu viteze pe care le anticipăm, asta înseamnă că miliarde de particule „întunecate” trec prin fiecare dintre noi în fiecare secundă. Și totuși, nimeni nu-și dă seama că ele există.

Deși opinia unanimă este că materia întunecată nu interacționează cu materia ordinară (15% din întregul univers), nimeni, până la Lisa Randall, nu s-a gândit că o porțiune din materia întunecată ar putea interacționa cu ea însăși. Deoarece materia întunecată posedă de cinci ori mai multă energie decât materia ordinară, acea minusculă porțiune, numită de Randall materie întunecată disipativă, ar putea avea consecințe enorme.

Fiziciana de la Harvard postulează existența unui disk subțire de materie întunecată, plasat în planul galactic al Căii Lactee.  Minuscula porțiune disipativă a discului a declanșat o perturbație minoră în spațiul cosmic profund, suficientă, totuși, să smulgă un asteroid sau o cometă din norul Oort, și să-l (s-o) transforme în bomba extraterestră care a omorât dinozaurii și trei sferturi din restul viețuitoarelor.

Randall și colaboratorii ei de la Harvard au efectuat calcule minuțioase ale influenței materiei întunecate asupra perturbațiilor periodice al norului Oort produce de variații de densitate cosmică. Concluzia lor este că bombardamentele catastrofice produse de asteroizi ori comete  au loc la fiecare 32 milioane ani – o corelație aproape perfectă cu extincțiile relevate de datele fosile.

O coincidență extraordinară arată că ciclul galactic de 32 milioane de ani nu influențează doar evoluția vieții pe Pământ. Profesorul Nir Shaviv (astrofizician la Hebrew University of Jerusalem) și doi colaboratori de la Ottawa-Carleton Geoscience Center din Canada au studiat climatul terestru de-a lungul întregii ere Phanerozice (540 milioane ani) și au găsit că paleo-temperaturile terestre prezintă oscilații clare la fiecare 32 milioane ani, corespunzând perioadelor de glaciație[8]. Autorii susțin că variațiile climatice sunt controlate de mișcările Soarelui, perpendiculare pe planul galactic și că aceste mișcări necesită existența unui disc de materie întunecată. Existența unui controlor climatic de origine galactică minimalizează rolul dioxidului de carbon ca factor decisiv în declanșarea schimbărilor climatice. Desigur, pentru anumite urechi, nu este o veste prea bună.

Cele două ipoteze (astro)fizice despre influențele terestre ale existenței unui disc de materie asupra geologiei, evoluției vieții și climatului sunt de o noutate și importanță extraordinare. Recent lansatul satelit GAIA (ESA, 2013) vă măsura forma, distribuția de masă și alte proprietăți ale galaxiei noastre. Dacă măsurătorile de distribuție a masei vor demonstra prezența unui disc întunecat, atunci grosimea și densitatea discului vor permite estimarea masei noului tip de particulă a materiei întunecate și cât de mare este porțiunea interactivă a acestei materii.

În următorii cinci ani sunt așteptate rezultatele. Ipoteza discului de materie întunecată va putea fi confirmată or respinsă. Dacă ipoteza este confirmată, un nou Premiu Nobel va ajunge la Harvard University.

Fizica și geologia

Ca geolog, sunt puțin invidios pe colegii fizicieni. Ei primesc în fiecare an un Premiu Nobel, care le asigură o vizibilitate sporită a cercetărilor lor și un statut profesional-social net diferit de al geologilor. Desigur, nu este vina lor că Alfred Nobel – care a inventat dinamita folosind o rocă, diatomitul – nu s-a gândit și la geologi, așa cum nu s-a gândit, de exemplu, nici la matematicieni. Mai mult, este tragic că cel mai prestigios premiu științific mondial poartă numele celui care a inventat o armă groaznică de distrugere în masă, motiv pentru care a dost numit, încă din timpul vieții The Merchant of Death (Negustorul morții).

Marea majoritate a oamenilor citiți știu cine a fost un Einstein, Fermi, Röntgen, familia Curie, Bohr, Heisenberg și alți laureați Nobel pentru fizică.

Dar câți, dintre aceiași oameni citiți, pot spune cine au fost și ce-au făcut Wegener, Mohorovičić, Milanković, Beno Gutenberg, Harry Hess, Fred Vine,  J. Tuzo Wilson,   Inge Lehman, Mercalli, Charles Richter, Walter Alvarez și mulți, mulți alții? Niciunul dintre cei menționați în acest paragraf nu a primit un premiu Nobel, deși fiecare l-ar fi meritat cu prisosință pentru marile și extraordinar de importantele lor descoperiri în geologie și geofizică.

Poate că nu există un exemplu mai bun de discriminare a geologilor decât cel ilustrat de familia Alvarez. Tatăl, fizician, a fost un fel de Merchant of Death:  a lucrat intens în cadrul Proiectului Manhattan și a Proiectului Alberta, pentru construirea și testarea primelor bombe atomice din lume. A inventat detonatorul și tipul de explozie nuclear cel mai eficient (lentila explozivă). Când, pe 6 august 1945, bombardierul Enola Gay a aruncat prima bombă atomică asupra orașului Hiroshima, fizicianul Alvarez zbura într-un alt avion din care măsura efectele cataclismului umanitar și ecologic la care a fost participant și contribuitor activ.

Peste 35 de ani, fiul, geologul Alvarez, a rezolvat unul dintre cele mai mari mistere ale geologiei – moartea bruscă a dinozaurilor. Pe lângă soluționarea acestei enigme îndelungate, descoperirea geologului Alvarez a răzbunat memoria și contribuțiile paleontologice ale lui Georges Cuvier (părintele paleontologiei) și a introdus extincțiile catastrofice drept parte integrantă a biologiei pe Pământ. A demonstrat astfel  că teoria darwiniană  a evoluției graduale și a extincțiilor din motive pur biologice este incompletă și necesită o rectificare majoră.

Fizicianul Alvarez a primit Premiul Nobel în 1968.

Geologul Alvarez a primit doar o medalie din partea unei asociații de geologi americani.

După părerea mea, tectonica plăcilor este cea mai importantă descoperire științifică a secolului al XX-lea, o schimbare de paradigmă revoluționară și esențială pentru înțelegerea planetei pe care trăim. Tectonica plăcilor explică de ce și unde apar cutremurele și vulcanii, cum s-au format și au dispărut continentele și oceanele, cum apar și sunt distruși munții,  cum este controlată și influențată clima terestră prin reciclarea carbonului, cum și unde se pot găsi metale, non-metale, cărbuni, petrol și gaze. Extrem de puțină lume știe că procesele de subducție a plăcilor continentale și de deschidere a fundurilor oceanice au jucat un rol decisiv în funcționarea termostatului climatic terestru. Viața pe planeta Pământ nu ar fi fost posibilă fără o temperatură adecvată, care să mențină apa în stare lichidă. Existența unei astfel de temperaturi de-a lungul miliardelor de ani, a fost posibilă prin termostatul efectului de seră, efect controlat și menținut de reciclarea carbonului prin tectonica globală. Să ne gândim doar la vecinele noastre, Venus și Marte, planete fără plăci tectonice, dar și fără viață.

Desigur, teoria relativității este importantă, și premiul Nobel obținut de Einstein este binemeritat. Dar nu mă pot opri să nu remarc și faptul că nimeni dintre geologii și geofizicienii care au contribuit și fundamentat tectonica plăcilor în secolul al XX-lea nu este la fel de celebru și nu a fost recompensat la fel ca fizicianul german.

Nu trebuie uitat nici faptul că dezvoltarea fără precedent a societății umane cu începere de la jumătatea secolului al XIX-lea stă sub semnul descoperirii noilor surse de energie abundentă, ieftină și disponibilă oricând: cărbunii, petrolul și gazele naturale. Aceste energii au revoluționat transporturile și au oferit lumii cantități inimaginabile de electricitate. Iar electricitate înseamnă civilizație și progres (tehnologic, economic, comunicațional etc.). Rolul geologilor și geofizicienilor în aprovizionarea omenirii cu energie este fără egal.

Fiziciana Lisa Randall este conștientă de această injustiție și aduce un omagiu geologilor, paleontologilor, geochimiștilor, mineralogilor, climatologilor și altor profesioniști din domeniul geoștiințelor.

În capitolul „Conclusion. Look Up” (p. 168), Randall scrie:

Când și-a început studiile universitare, geologul Walter Alvarez, al cărui tată era laureatul Nobel pentru fizică, Luis Alvarez, credea că geologia era ceva de rutină în comparație cu fizica. Geologii reconstruiau peisajele relativ prozaice ale râurilor și suprafeței terestre, în timp ce fizicienii secolului al XX-lea schimbau radical modul în care oamenii gândeau despre lume și funcționarea ei. Dar, pe măsură ce tectonica plăcilor, stratigrafia și evoluția geologică au început să fie tot mai bine înțelese, noi rezerve de petrol și depozite de minerale au fost descoperite și exploatate…Geologia oferă mari beneficii pentru omenire. Geologia alimentează și întreține complexul industrial modern și, odată cu el, economia mondială și stilurile noastre de viață.

Dar, așa cum demonstrează moștenirea lăsată de Alvarez și alții, nu doar aplicațiile industriale, ci și cercetările fundamentale au impulsionat progresele importante în înțelegerea geologiei. Conectând asteroidul și sistemul solar la un context mai larg – structura galaxiei – pare a fi progresul așteptat în această aventură intelectuală în continuă expansiune pentru a înțelege conexiunile dintre lumea noastră și Universul înconjurător.

Ce aș putea să mai adaug acestor aprecieri elogioase la adresa meseriei pe care o practic și eu de niște zeci de ani? Că lista unui posibil Nobel în geoștiințe ar trebui să cuprindă și nume, precum Bob Fast și Riley „Floyd” Farris, – inventatorii fracturării hidraulice – sau George P. Mitchell, oameni care au contribuit imens la triumful revoluției argilelor din Statele Unite, un apogeu științific și tehnologic fără egal în ultimii 20 ani.[9]

Dacă considerăm umanitatea drept un corp viu, atunci petrolul este „sângele” care o alimentează, lubrifiază și menține în stare de funcționare. A nu se uita.

Concluzii

Dincolo de aspectele strict profesionale ale noii ipoteze despre moartea dinozaurilor, cartea Lisei Randall se poate citi, cu mare folos, și în alte registre non-academice. Ca geolog și geo-fizician am găsit sugestii incitante la o lectură paralelă.

De exemplu, autoarea vorbește despre lumină întunecată – un oximoron desemnând forța care produce auto-interacțiunea acelei porțiuni din materia întunecat, responsabilă de perturbarea norului Oort.  Unui cititor atent nu-i poate scăpa aluzia la insolența hybris-ului uman: Doar lumea pe care o vedem este tot ceea ce există. Ipoteza lui Randall că materia întunecată ar putea interacționa cu ea însăși prin forma ei proprie de lumină invizibilă ne poate duce cu gândul la titlul vag-misterios al unui articol scris de fizicianul Brian Josephson (Premiul Nobel, 1973), despre o vestită întâlnire între Einstein și Rabindranath Tagore: We Think That We Think Clearly, But That’s Only Because We Don’t Think Clearly (Credem că gândim clar, dar asta numai din cauză că nu gândim clar).[10]

O altă pistă de lectură, pe care am găsit-o provocatoare și stimulantă, totodată, este invitația la o gândire perspectivistă[11]. Existența unor adevăruri și lumi paralele conferă lumii noastre o bogăție incomensurabilă, în care oceanul infinit al lucrurilor depășește puterea de imaginație a minților noastre. Rilke scria în 1904 că „Viitorul intră în noi pentru a se transforma pe sine însuși înlăuntrul nostru cu mult înainte de a se întâmpla”[12]. Chiar dacă asteroidului ucigaș i-au trebuit câteva mii ani să ajungă la victimele sale terestre, destinul dinozaurilor – și, în consecință, al nostru – a fost pecetluit într-o clipă cosmică, atunci când materia întunecată a zgâlțâit un corp ceresc înghețat, scoțând-ul de pe orbita sa.

Dacă Mahomed nu se duce la munte, atunci trebuie să vină muntele la Mahomed. Ceea ce înseamnă că, deși nimeni nu va ajunge prea curând în norul Oort, mici corpuri cerești din sistemul solar – posibil chiar din norul Oort – coboară ocazional pe Pământ. În viitor, acești musafiri nepoftiți, apocaliptici, numiți de fizicieni NEO (Near-Earth Objects), ar putea fi opriți prin distrugere sau deflecție (există deja două proiecte, dar nu și rezultate concrete din lipsa unei amenințări iminente).

În fine, Lisa Randall ne asigură că modelul său de periodicitate prevede că un nou impact cataclismic nu va avea loc probabil în următorii 30 milioane de ani. Dar, în același timp, privind înapoi la timpurile geologice, ea ne atrage atenția că doar de-a lungul vieții ei populația globului s-a dublat și resursele Pământului s-au micșorat. Nu trebuie să așteptăm alt bolid ceresc să distrugă viața, ne avertizează fiziciana. Impactul uman asupra planetei pe care trăim este similar cu cel al unei comete lente, care va aduce apocalipsa. Dar, spre deosebire de cea care a omorât dinozaurii, noi încă avem o șansă să-i deviem traiectoria.

NOTE__________________


[1] Randall, L., and M. Reece, Dark Matter as a Trigger for Periodic Comet Impacts, Phys. Rev. Lett. 112, 161301 (2014) – Published 21 April 2014.

[2]Raup, D. M,  și J. John Sepkoski, Jr., 1982, Mass extinctions in the marine fossil record, Science, vol. 215, pp. 1501-1503.

Idem, 1984, Periodicity of’ extinctions in the geologic past, Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, vol.  81, pp. 801–805.

[3] Melott, A. L., și R.K. Bambach, 2013, Do Periodicities In Extinction-With Possible Astronomical Connections– Survive a Revision of the Geological Timescale?, Astrophysical Journal, vol. 773, pp. 6-10.

[4] O listă comprehensivă a craterelor de impact (190 structuri confirmate) este accesibilă în Earth Impact Database, http://www.passc.net/EarthImpactDatabase/

[5]Rampino, M.R., și R.B. Stothers, 1984, Terrestrial mass extinctions, cometary impacts and the Sun’s motion perpendicular to the galactic plane, Nature, vol. 308, pp. 709 – 712.

[6] Yabushita, S., 2002, On the periodicity hypothesis of the ages of large impact craters, Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, vol. 334, pp. 369–373.

[7] Denumirea reprezintă o traducere din germană (dunkle Materie). A fost propus de elvețianul Fritz Zwicky în 1933, după ce a făcut una dintre cele mai spectaculoase descoperiri ale secolului al XX-lea: Studiind vitezele galaxiilor din Grupul Coma, el a calculat că masa necesară pentru ca grupul galactic să exercite suficientă atracție gravitațională era de 400 ori mai mare decât masele combinate care emitea lumină. Pentru a compensa deficitul de masă observat, Zwicky a propus existența unei materii întunecate, nedescoperite încă.

[8] Shaviv, N.J., Prokoph, A. și Veizer, J., 2014, Is the Solar System’s Galactic Motion Imprinted in the Phanerozoic Climate? Sci. Rep. 4, 6150; DOI:10.1038/srep06150

[9] Faptul că pentru prima dată în istoria țării, șeful diplomației americane va fi un petrolist, cu peste 40 ani experiență în cea mai mare corporație americană de profil, mi se pare recunoaștere binemeritată și de mult așteptată a rolului primordial pe care petrolul și gazele l-au jucat și-l vor juca multă vreme în politica americană și mondială. Mai mult, viitorul Secretar de Stat, Rex Tillerson, fost CEO al lui ExxonMobil, a declarat că lectura sa favorită este Atlas Shrugged. Aș dori să reamintesc că am prezentat această carte extraordinară pentru prima dată cititorilor Contributors în articolul Schimbările climatice – O problemă vicioasă, cu patru E-uri. Între Aristotel și Ayn Rand (Circulă zvonul că aceasta este cea mai citită carte, după Biblie, în Statele Unite. Atlas Shrugged este o apologie a muncii îndârjite și a capitalismului, care, ambele, oferă cadrul moral împlinirii nevoilor și dorințelor individuale.)

[10] https://arxiv.org/pdf/1307.6707

[11] Popova, M., 2015, ‘Dark Matter and the Dinosaurs,’ by Lisa Randall, The New York Times, 25 November 2015.

[12] Rilke, R. M., 1904, Scrisori către un tânăr poet, #8, 12 august 1904 (trad. pers.)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "148 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Materia întunecată e doar o explicație propusă, nu o realitate obiectivă. Dacă cele mai recente observații se confirmă, s-ar putea ca numărul real al galaxiilor să fie de 10 ori mai mare decât cele observate până acum, astfel încât nu mai e nevoie de explicația bazată pe existența materiei întunecate. Sunt lucruri mult prea noi ca să le luăm de bune, mai trebuie răsucite timp de zeci de ani pe toate părțile, până ne lămurim cum e.

    În rest, e păcat că articole atât de bune ajung mereu viciate de resentimentele la adresa lui Darwin. Nu e niciun conflict între evoluționism și creștinism, iar evoluționismul îi datorează enorm lui Darwin, chiar dacă a fost nevoie ca teoria însăși să evolueze (pun intended) comparativ cu acele vremuri de început.

    Viziunea prea îngustă despre Dumnezeu e cea care creează impresia unui conflict, dar asta s-a mai întâmplat și pe vremea lui Newton și lucrurile s-au clarificat între timp. Astăzi nu are nimeni resentimente la adresa lui Newton și nu e cazul să aibă nici la adresa lui Darwin. Viziunea despre Dumnezeu e cea care trebuie să evolueze și ea, astfel încât teoria evoluționistă să fie acceptată fără resentimente. Dl.Virgil Iordache, colegul Dvs.de platformă, a demonstrat deja că se poate.

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Materia întunecată e doar o explicație propusă, nu o realitate obiectivă

      Sunt convins că, după ce veți citi cartea prezentată aici, s-ar putea să vă schimbați opinia despre realitatea materiei întunecate.
      Pentru că plac analogiile, vă ofer și eu una:

      Corpul nostru găzduiește nenumărate colonii de bacterii: În interiorul nostru trăiesc de zece ori mai multe celule bacteriale decât celule umane și ne ajută să supraviețuim. Cu toate acestea, noi suntem prea puțin conștienți că aceste creaturi microscopice trăiesc în corpul nostru, consumă substanțe nutritive și ajută sistemul nostru digestiv. Numai când aceste bacterii o iau razna și ne îmbolnăvesc, devenim conștienți de realitatea lor obiectivă.

      Pentru a vedea lucruri, trebuie să privești. Și trebuie să știi cum să privești. Am menționat bacteriile umane pentru că, în principiu, le putem vedea. Imaginați-vă acum ce provocări vă așteaptă ca să înțelegeți ceva care pus și simplu nu poate fi văzut.

      Ca și bacteriile din noi, materia întunecată este unul din multe altele „universuri” aflate chiar sub nasul nostru. Ca șiacele creaturi microscopice, materia întunecată este pretutindeni în jurul nostru și în noi. Nu ne dăm seama de această „realitate obiectivă” și nu observăm nicio consecință a faptului că suntem străbătuți permanent de ea pentru că interacționează imperceptibil, astfel încât formează o populație distinctă. Este, dacă vreți, o societate total separată de materia din care suntem făcuți și pe care o cunoaștem.

      • Harald spune:

        Acele bacterii sunt în mod categoric minoritare ca rol, nu contează numărul lor. Sistemul digestiv poate funcționa pe bază de bacterii (la urma urmei vorbim de descompunerea unor alimente) însă mușchii nu funcționează pe bază de bacterii, scheletul osos nu funcționează pe bază de bacterii, iar sistemul respirator sau circulator nu funcționează pe bază de bacterii. Nu se poate imagina o situație în care masa bacteriilor să fie 85% din masa totală a organismului, indiferent de numărul de bacterii. Pentru că ele nu sunt și nu pot fi suportul organismului, ele sunt doar o suprastructură. Simbiotică dacă vreți, în cel mai bun caz.

        La scara planetei, aceasta nu este configurată nici de bacterii, nici de insecte, nici de oameni. Oamenii sapă doar niște mușuroaie mai mari, pe care planeta le înghite mereu. Așa cum înghite și oamenii și insectele, reciclând totul. Fenomenele geologice sunt cele care modelează planeta, la o cu totul altă scară. Nu se poate imagina o situație în care organismele vii de pe Pământ să constituie 85% din masa planetei. Pentru că organismele vii nu sunt și nu pot fi suportul planetei, ele sunt doar o suprastructură. Simbiotică dacă vreți, în cel mai bun caz.

        La scara universului, dacă materia vizibilă este doar o suprastructură și suportul real este materia întunecată, asta va necesita zeci de ani pentru confirmare. Teoretic e posibil, însă o asemenea teorie va necesita zeci de ani de confirmări, la fel ca relativitatea lui Einstein. Până atunci trebuie tratată cu foarte multă rezervă. Nu de altceva, dar implicațiile ar fi atât de vaste încât pur și simplu n-am avea ce face cu ele. Exact cum teoria relativității n-a putut fi folosită în niciun fel în 1905.

      • mihai spune:

        Un pic mai multă rigurozitate, vă rog. Dacă ar fi de 10 ori mai multe celule bacteriene decât celule umane într-un organism (fie el și bolnav), atunci omul de 70kg ar fi 7kg om si 63kg bacterii (la dimensiuni comparabile ale celulelor, ceea ce se vede la microscop).

        Materia întunecată nu este o realitate, deocamdată. Mai exact, nu poate fi deocamdată distinsă de toate celelalte ipoteze alternative, deoarece nu există dovezi experimentale în favoarea ei. Câtă vreme nu apare nicio particulă de materie întunecată în acceleratoare, nu putem vorbi decât de o ipoteză seducătoare (să ne amintim aici de elegantul eter luminifer, care avea proprietăți similare).

        • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

          Raportul 10:1 dintre celulele bacteriale și cele umane a fost popularizat de niște articole mai vechi, de prin 1972 și 1977 (dacă nu mă înșel).
          Un studiu mai recent a revizuit acest raport la aprox. 1:1

          Revised estimates for the number of human and bacteria cells in the body

          • Harald spune:

            Asta însemnând după 40 de ani. Ce concluzie tragem noi de-aici? :P

            • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

              O concluzie simplă: Știința nu este ceva săpat în piatră, evoluează cu o dinamică specifică. Când apar lucruri noi apare ceea ce se numește schimbare de paradigmă. Asta implică, printre altele, și obligația de a recunoaște imediat, nu după 19 ani :-) , că renunți, fără acrimonie (sine ira et studio) la o idee pe care ai născut-o și o iubești ca pe un copil legitim.

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      e păcat că articole atât de bune ajung mereu viciate de resentimentele la adresa lui Darwin

      Nu este vorba despre nici un resentiment la adresa lui Darwin. Am resentimente față de cei care abdică de la deontologia profesională pentru a-și promova ideile, teoriile, ipotezele etc., în pofida și în disprețul argumentelor care le contrazic. Am resentimente față de cei care, fiind amatori sadea într-un domeniu, emit păreri pe care le apară cu înverșunare și încăpățânare vreme de 19 ani, ca după aceea să recunoască (înciudați) că au comis „o gafă gigantică”.

      Nu am resentimente fașă de teoria evoluționistă dacă este prezentată cu toate luminile și umbrele ei. Părerea mea este că, în jurul acestei teorii, s-a edificat un piedestal atât de înalt încât nicio părere contrară nu mai poate ajunge până la creștetul statuii. Idolatria, cu excepția religiei, nu face bine niciodată științei, politicii, sportului etc. Visul meu este ca un student de la biologie, după ce a buchisit pentru examen teoria lui Darwin, dacă va fi întrebat despre Walter Alvarez să nu-mi spună că este vorba cumva despre un jucător de fotbal din Mexic sau Columbia.

      • Harald spune:

        Încercați să vedeți partea plină a paharului, Darwin se uita la ceva ce părea până atunci un haos, iar ”ordinea” propusă de creaționism era evident forțată. Da, e greșit să modifici realitatea ca să o adaptezi propriilor idei, soluția corectă e să-ți ajustezi ideile pentru a integra realitatea obiectivă. Dar la lipsa totală de mijloace și instrumente de la vremea aceea, Darwin a făcut totuși o treabă destul de bună. Fie și doar prin faptul că a stârnit interesul altora să cerceteze situația, iar asta rămâne valabil chiar dacă tot ce a susținut el ar fi fost greșit.

      • Harald spune:

        With all due respect, atât timp cât specializarea Dvs.este geologia, a îmbrățișa cu prea mare entuziasm teoria materiei întunecate, care ține de fizica Universului, nu e tocmai păcatul de care îl acuzați pe Darwin? :P

        • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

          Ca să nu cad în păcatele lui Darwin, citez o profesionistă, Lisa Randall (p.2), cu o analogie contemporană:

          Nevăzutul este printre noi

          Deși Internetul est o singură rețea gigantică în care miliarde de oameni sunt conectați on-line, majoritatea celor care comunică pe rețelele de socializare nu interacționează direct, nici măcar indirect, unii cu alții. Participanții tind să fie oameni care gândesc asemănător, îi urmăresc pe alții cu interese similare și folosesc surse de informații care le confirmă punctele lor de vedere. Cu astfel de interacțiuni restricționate, oamenii activi on-line se fragmentează în populații distincte, non-interacționale, în interiorul cărora rareori sunt confruntați cu opinii contrare punctelor lor de vedere. Chiar prietenii prietenilor lor nu contrazic, de regulă, punctele de vedere ale grupurilor neafiliate, așa că majoritatea participanților de pe Internet nu sunt conștienți de existența unor comunități nefamiliare, cu idei diferite și incompatibile.

          Noi nu suntem așa de închiși în fața lumilor din afara noastră. Dar când vine vorba de materia întunecată, toți suntem extrem de vinovați. Materia întunecată nu este pur și simplu o parte a rețelelor sociale din materia ordinară. Materia întunecată se găsește într-un chat room al Internetului în care nu știm încă cum să intrăm. Este în același Univers și ocupă chiar aceleași regiuni din spațiul materiei vizibile. Dar particulele de materia întunecată interacționează doar imperceptibil cu materia ordinară pe care o cunoaștem. Ca și în cazul comunităților de pe Internet pe care nu le cunoaștem, dacă nu ni s-ar spune despre materia întunecată, noi nu am fi conștienți că aceasta există.

          • Lolipop spune:

            “Este în același Univers și ocupă chiar aceleași regiuni din spațiul materiei vizibile. Dar particulele de materia întunecată interacționează doar imperceptibil cu materia ordinară pe care o cunoaștem. Ca și în cazul comunităților de pe Internet pe care nu le cunoaștem, dacă nu ni s-ar spune despre materia întunecată, noi nu am fi conștienți că aceasta există.”

            Cea mai tare analiza despre PNL si alegeri..

          • mihai spune:

            Aproape de acord. Aș fi complet de acord dacă autoarea ar fi inclus și propoziția “eu cred cu tărie că”.

        • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

          Ca să fiu onest până la capăt, trebuie să spun că am găsit și în cartea fizicienei de la Harvard niște erori științifice, atunci când domnia sa s-a abătut pe teritoriul geologiei fără armura necesară. De exemplu, ea numește cromitul „o rocă”, pe când acela este doar un mineral (oxid de fier și crom) din familia spinelilor. O rocă e musai să conțină cel puțin două minerale.

          Apoi, ea vorbește (p. xii) despre curenții de convecție din magmă, care ar fi generați de „materialul radioactiv îngropat lângă nucleul Pământului”.
          Rocile care conțin cantități semnificative de uraniu, toriu și potasiu sunt de natură magmatică și se găsesc în baza litosferei (circa 100 km adâncime). Nucleul extern este întâlnit la circa 2.890 km de la suprafață. Dacă prof. Randall ar fi vorbit despre așa-numitele plumes, care generează hot spot-uri la suprafață (Hawaii, Yellowstone etc.) era altă poveste. Dar și așa, curenții de convecție din astenosferă sunt puțin influențați de plumes.

          • mihai spune:

            Apropo, este “îndeobște cunoscut” că nucleul Pământului este format din nichel și fier. Nu am înțeles niciodată de ce n-ar fi metale mai grele, eventual radioactive. Presupun că, la formare, când totul era o bilă lichidă fierbinte, uraniul și toriul s-ar fi dus mai spre centru decât fierul și nichelul…

            • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

              Uraniul este un element litofil. Este activ chimic, se oxidează repede (mineralul care se exploatează este uraninitul sau pehblenda) și se combină ușor cu silicații. Nu se dizolvă prea ușor în fier și de aceea nu avut tendința de a migra către nucleu atunci când a avut loc diferențierea geochimică a Pământului. Uraniul și toriul fac parte din grupul platinei, caracterizat prin high field strength, adică sunt elemente-urmă incompatibile cu mineralele care formează mantaua superioară. Când mantaua superioară suferă o topire parțială datorită tectonicii globale, elementele incompatibile preferă să se unească cu silicații din crustă în loc de a rămâne minerale solide. În timp, acest proces sporește cantitatea de uraniu și toriu din crustă în comparație cu cea din mantaua superioară.

              Situația este diferită în cazul aurului, care este un element siderofil (iubitor de fier). Aproape tot aurul primordial s-a combinat cu fierul topit, s-a scufundat și stă bine la căldură în nucleul interior :P . Aurul pe care minerii îl exploatează este depus de meteoroizii care au lovit Pământul imediat după formarea sa.

    • ion adrian spune:

      Existenta a ceva care are efecte gravitationale evidente a fost dovedit si inca demult adica prin anii 30` a secolului trecut de catre fizicianul Fritz Zwicky(1933) asemeni cum Le Verrier a calculat pe baza unor anomalii gravitationale ale miscarii planetei Uranus necesitatea exstentei unei planete pana aunci necunoscute si care s-a numit Neptun fiind evidentiata prin observare directa in 1846 de catre astronomul german Johann Galle. Dark matter depaseste cu mult cantitatea de materie obisnuita adica de materie barionica care este sub 55 din masa universului. De mentionat ca primul care a vorbit de asa ceva a fost Jacobus Kapteyn in 1922 urmat de Jan Oort (1932) si apoi de Zwicky care a si denumit-o “dunkle Materie “.
      In rest nu intru inca in discutie. :)

    • Cititor spune:

      De acord cu Harald, explicatie propusa nu demonstrata, plecand de la anumite efecte observate.
      Extrem de asemanator cu eterul propus in urma cu un secol pentru a explica propagarea undelor radio.
      Intre timp am evoluat si am gasit o explicatie pentru propagarea undelor electromagnetice, va aparea si Maxwell-ul materiei intunecate.

      Si Darwin trebuie ridicat pe un piedestal, asa cum si Newton este ridicat pe un piedestal, pentru influenta decisiva pe care au avut-o asupra dezvoltarii stiintei. Si in cazul unuia, si al celuilalt, teoriile lor au evoluat, si sa le tratezi ca o carte sfanta a “religiei stiintifice” e gresit, dar au fost oameni mari.

  2. Vlad spune:

    Cand omul nu se poate confrunta cu constiinta incearca sa se pacaleasca pe sine inventand si imaginand volute in care incepe sa “creada”.

  3. Mr John spune:

    Pot fizicienii si geologii dovedi ca omul are un impact major asupra Terrei?
    Pare un articol de propaganda in favoarea noilor tehnologii , parte din lupta pt dominatie a imperiilor

  4. Cristian Ioan spune:

    Mi se pare foomidabil:
    “Extincțiile catastrofice sunt o realitate periodică (ignorată deliberat de Charles Darwin)”

    in anii ’60, noi invatam la scoala biologia in confromitate cu teoria Evolutiei, si ni se spunea foarte clar ca a existe un imperialist, Cuvier, cu Teoria catastrofelor, dar era o falsa explicatie, o minciuna burgheza, de fapt viata actioneaza prin Evolutie, care in final duce la aparitia Socialismului, cea mai buna si mai dreapta dintre oranduiri!
    Dar apoi a aparut Alvarez, ce sustine ca extinctiile globale, catasrofele, chiar au existat …

    • Harald spune:

      Din păcate așa e, ce se predă în școală este trecut (intenționat sau nu) prin filtrul ideologiei regimului de la acel moment.

  5. gsg9 spune:

    dinozaurii s’au dezvoltat pe sute de milioane de ani, ar fi aparut undeva acum in jur de 230 milioane de ani, au devenit dominanti acum 200 milioane de ani si au disparut acum in jur de 66 de milioane de ani

    si atunci intervalul asta de 32 de milioane intre cataclisme majore la nivel planetar nu prea sta in picioare

    30 de milioane ani pana au devenit dominantzi si dupa aia au dus’o binisor inca vreo 140 de milioane, teoretic ar fi trecut prin 5-6 cataclisme majore la nivel plantar fara a le fi fost afectata specia

    sau sunt si cataclismele astea cataclisme si cataclisme…

    oricum cifrele sunt fantastice daca stam si ne gandim ca hominizii ar fi evoluat din maimutze in ultimele 4-5 milioane de ani si ca homo sapiens are in jur de 100-200 de MII de ani…

    si atunci te intrebi cum de a frecat’o natura vreo 170 de milioane de ani numai cu creaturi nu foarte inteligente care mancau tone de vegetatie sau tone de carne, masurau zeci de metri si cantareau zeci de tone si cam atat

    si dupa aia s’a razgandit si a creat creaturi mici din ce in ce mai inteligente in ultimele cateva sute de mii de ani, adica foarte foarte extraordinar de rapid folosing aceeasi scara

    ai zice ca cineva a decis ca rezultatele nu sunt conforme asteptarilor si ca s’a dorit si efectuat un hard-reset, dar asta e alta discutzie…

    ca un nou impact cataclismic nu va avea loc probabil în următorii 30 milioane de ani, foarte frumos…

    dar daca nu se schimba ceva pe ici pe colo si anume fundamental in ceea ce priveste civilizatia umana nu cred ca o mai ducem inca 30 de milioane de ani, posibil nici 1000 :)

    odata cu tehnologia si cu suprapopularea impactul omului asupra planetei este din ce in ce mai mare si nu in sensul pozitiv

    iar de parasit planeta si colonizat alte lumi nu avem inca tehnologia si nu stapanim inca atat de bine fizica, pt ce fizica cunoastem noi acuma distantzele cosmice sunt mult prea mari

    • Harald spune:

      Dinozaurii erau de toate formele și mărimile, nu numai marile ierbivore care ne impresionează pe noi azi. Mamiferele de azi sunt mici pentru că e frig și au evoluat pe areale restrânse, înconjurate de regiuni de tundră. O climă tropicală extinsă pe toată planeta ar duce imediat la abundență de hrană și la creșterea în dimensiuni a mamiferelor.

      Rechinii și crocodilii existau dinaintea dinozaurilor și există și azi printre noi. iar o pereche de dinozauri albi cresc în fiecare an pui la vreo 200 de metri de locuința mea. Azi li se spune lebede.

    • Harald spune:

      Dimensiunea balenelor e de altfel un foarte bun exemplu despre ce se întâmplă cu mamiferele dacă au la dispoziție un areal destul de mare și destulă hrană.

    • Lucian spune:

      Cu riscul de a fi etichetat ca și „creaționist” sau adept al teoriei „intelligent design” aș putea sugera că o coliziune cu un corp galactic a adus modificări morfogenezei terrei.

      Andy Lloyd menționează „ N-ar trebui să fim surprinși că cercetători ai planetelor își bazează munca pe paradigma actuală universal acceptată a evoluției graduale și continue bazată pe teoria Darwiniană și se opun cu vehemență catastrofismului.

      Soluția lui Lloyd în ceea ce-i privește pe acești cercetători e să te holbezi insistent la ei :)

      • Harald spune:

        @Lucian – ”un corp galactic” e Andromeda, nu e ceva cu care să se poată ciocni Pământul. E ca și cum ai spune că un câine s-a ciocnit cu o bacterie :P

      • Harald spune:

        @Lucian – nu văd de ce s-ar opune cineva teoriei catastrofelor. Dimpotrivă, asta accelerează evoluția. Catastrofa curăță locul și forțează selecția, spațiul liber creat în utma extincției este ocupat de speciile care se mișcă mai repede în noile condiții.

        • Lucian spune:

          Am folosit „corp galactic” în ideea de corp care se plimbă prin galaxia noastră și nu la o structură complexă. Dacă definiția corpului galactic este alta îmi cer scuze pt. eroare. Poate ar fi trebuit să folosesc „corp ceresc”.
          Cât despre teoria catastrofelor, cred că nici Dl. Prof. Crânganu nu înțelege de ce Darwin a decis să o ignore deliberat atât de mult timp.

    • Harald spune:

      @gsg9 – nu s-a răzgândit după, cele mai vechi mamifere trăiau încă din Triasic, în urmă cu peste 200 de milioane de ani. Adică mamiferele au coexistat (și coexistă până în prezent) cu dinozaurii.

      Numai că mamiferele sunt un pic mai deștepte, au neocortex, adică diferă însăși structura hardware a creierului. De asta s-au descurcat mai bine decât dinozaurii în condiții de climă ostilă și tot de asta folosim câini ca să păzim oile, nu struți. Că struțul tot creier de dinozaur are, ăsta e nivelul lui. Îl duce mintea să-ți fure mâncarea, dar nu-l duce mintea să conducă o turmă de oi, cum face un Collie. Pentru asta chiar trebuie neocortex. Iar pentru a pune câinele să păzească oile, iar trebuie neocortex :)

      • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

        Îmi permit să sugerez o posibilă geo-poezie aici:

        Dinozaurii, care au hălăduit pe planeta asta mult mai mult timp decât am făcut-o noi, au pierit. Dar din ei au evoluat păsările care brăzdează cerurile.
        Meteoriții și cometele, pe lângă distrugerile mortale pe care le-au produs, au depozitat cândva aminoacizii și apa care au devenit semințele vieții pe pământ.

        Fiziciana Randall dovedește că poate fi și lirică atunci când scrie că „Extincțiile distrug viața, dar tot ele resetează condițiile pentru evoluția vieții”.

        Concluzia: Existăm întra-un univers impregnat cu dualități.

  6. Lucian spune:

    Să fie vreo 2 ani de când deschid zilnic în browser această platformă? Și în fiecare zi sunt încântat de ceea ce citesc, de la articole la comentarii iar acesta este unul extraordinar chiar dacă nu e perfect. – „ar putea (probabi lipsește verbul „avea”) consecințe enorme” – fiind una din micile erori de redactare dar fără impact negativ real asupra articolului.

    Dar ceea ce m-a făcut să comentez la articol a fost „Partea tristă (și de neînțeles pentru mine) este că Darwin, deși cunoștea ideile și lucrările lui Georges Cuvier despre extincțiile catastrofice, publicate încă din 1812, s-a lăsat influențat de mentorul său, Charles Lyell, un avocat devenit un geolog impostor.” și chiar ultima frază „Impactul uman asupra planetei pe care trăim este similar cu cel al unei comete lente, care va aduce apocalipsa. Dar, spre deosebire de cea care a omorât dinozaurii, noi încă avem o șansă să-i deviem traiectoria.”

    Redau în continuare un fragment dintr-un articol vechi de mai bine de 5 ani.

    “Mai multi factori – despadurirea, schimbarile climatice si supraexploatarea – au contribuit la cresterea alarmanta a extinctiei. Metodele traditionale de a prezice rata disparitiei speciilor sunt «rasuflate»“, spune Stephen Hubbell. Rezultatul cercetarii publicate in Nature reprezinta “o veste buna in sensul ca, in prezent, contrar celor enuntate pana acum, nu suntem chiar intr-o situatie alarmanta. Avem mai mult timp ca sa salvam speciile; dar, in acelasi timp, este o veste proasta, deoarece trebuie refacute majoritatea cercetarilor care nu au fost facute corect’, spune Hubbell, adaugand: “Metodele actuale cu ajutorul carora estimam cotele de extinctie sunt gresite, dar e adevarat ca pierdem habitatele mai repede decat in orice perioada din ultimii 65 de milioane de ani’.

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Mulțumesc pentru aprecieri și pentru sesizarea unui cuvânt scăpat în redactarea finală (am corectat)

  7. r2 spune:

    “Ipoteza Nemesis are un dezavantaj mortal: până în prezent, nimeni nu a observat steaua „răzbunătoare” din vecinătatea Soarelui.”

    Eu propun sa impacam pe toata lumea in felul urmator : Nemesis bineinteles ca exista. Faptul ca nu o vedem arata doar ca deocamdata nu stim _cum_ sa o privim. E normal ca nu o vedem pentru ca e din materie intunecata si emite numai dark light. Asa ca gata cu certurile, materia intunecata e de vina.

    Mai in serios, am pus cartea pe lista.

    Cat despre Darwin, impresia mea e ca il priviti cu la fel de multa intelegere ca Antena 3 pe Basescu. Defectele de caracter nu ii fac mai putin importante meritele, si oricum vremea lui a trecut, acum sunt altii :D

    Multumesc pentru articol.

    • Gamma spune:

      Asta cu Antena 3 chiar e buna . Cu ocazia asta as vrea sa subliniez faptul ca nu e frumos sa vorbesti de rau inaintasii stiintei , nu este unul fara pata . De exemplu chiar Lord Kevin fata de care dl Cranganu are o stima deosebita e cel ce a facut celebra afirmatie ca nu vor exista niciodata aparate de zbor mai grele ca aerul . Si asta cu mai putin de o decada inainte de a fi contrazis de realitate .
      In rest in privinta periodicitatii extinctiilor parerea mea e ca sunt prea putine date pt a fi statistic dovedite . Da , sunt suficiente date pt a ne intriga si a ne face sa formulam ipoteze dar nu si pt a declara ca avem de-a face cu ceva sigur 100% real si care necesita explicatii . De exemplu daca teoria evolutiei s-ar sprijini pe genul asta de dovezi ar fi de rasul tuturor creationistilor (pe buna dreptate ). Pana la noi dovezi atat timp cat umblam cu planeta prin asemenea vecinatati :
      https://en.wikipedia.org/wiki/Near-Earth_object#/media/File:Potentially_Hazardous_Asteroids_2013.png
      … e normal ca mai incasam din cand in cand cate-un bolovan .

      • r2 spune:

        Multumesc pentru link, foarte interesant. Se adevereste vorba aia cu a picture is worth a thousand words.

  8. greudegasitid spune:

    Ultima extinctie in ce a costat? Si cand este urmatoarea?

  9. Negruzzi spune:

    Cea mai recenta extinctie a fost acum pe 11 , dar nu trebuie sa va ingrijorati, vor invia la loc in PSD si USR. Peste patru ani e urmatoarea , nimic grav; nu le piere neamul si saminta asa cu una cu doua. Neamu nostru prost n-a fost puturos si mincinos.

  10. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Evenimentul Tunguska și un experiment de gândire

    În dimineața zilei 30 iunie 1908 a avut loc cel mai mare cataclism cosmic înregistrat în istorie.

    Un asteroid sau o cometă – nu se știe exact – cu dimensiuni estimate între 60 – 190 m a explodat deasupra râului Tunguska din Siberia. Echivalentul exploziei a fost estimat la 10-15 megatone TNT, adică de 1.000 ori mai puternică decât explozia de la Hiroshima. Au fost distruse 2000 km pătrați de pădure și au fost produse unde de șoc echivalente unui cutremur de gradul 5 pe scara Richter.

    Explozia nu a produs victime umane pentru că cel mai apropiat sat era la peste 100 km distanță. Dar evenimentul a influențat o regiune mult mai largă. Zgomotul exploziei a fost auzit la distanțe egale cu lățimea Franței (922 km), iar presiunea barometrică s-a schimbat pe tot globul. Undele de șoc formate au înconjurat Pământul de trei ori.

    Evenimentul Tunguska, pe lângă faptul că a afectat o arie izolată, nepopulată, a mai fost ocultat și de evenimente politice: primul război mondial și revoluția rusă.

    Experiement de gândire: DACĂ explozia ar fi avut loc doar o oră mai devreme sau mai târziu, ar fi putut distruge un centru de populație major, iar efectele atmosferice sau tsunami-ul oceanic ar fi omorât probabil mii de oameni. În aceste condiții, se poate conjectura că nu numai suprafața globului ar fi fost schimbată, dar și istoria secolului al 20-lea, pentru că, foarte probabil, politica și știința s-ar fi dezvoltat complet diferit pe cale de consecință.

    • Nibiru spune:

      A fost o eroare de pilotaj si imi asum raspunderea, va rog sa nu ma votati data viitoare. Dinozaurii n-au murit cu adevarat , eu i-am invaluit in materie intunecata si ii plantez ici si colo prin partide -cred ca presa i-a remarcat deja . Daca apasam pe frina o ora mai tarziu sau mai devreme faceam praf planeta Marte care n-are saraca nicio vina -comparativ vorbind. Trebuie sa tineti cont totusi ca mai am un frate care e si mai vitezoman decat mine , si foloseste o rabla de acum 10 milioane de ani ; nu ma puneti in situatia sa-l sun si sa-l chem in vizita. Deci cerintele mele sint : 1- sa-i lasati pe Trump si pe Dragnea sa ajunga presedinti. 2- iefteniti coca-cola. 3- ma mai gandesc.

    • Harald spune:

      E destul de discutabil. 2.000 kmp înseamnă 40 x 50 km, județul Bacău de exemplu are 6.600 kmp. Dacă un meteorit ar șterge de pe fața pământului orașul Bacău și o zonă de 40 x 50 km în jurul lui, asta nu schimbă istoria secolului XXI. Ar putea induce o recesiune economică în România, dar nu una la nivelul Uniunii Europene sau la nivel mondial.

    • Harald spune:

      ”doar o oră mai devreme sau mai târziu” înseamnă 1.600 km mai la est sau mai la vest. Nu tot Siberia era și acolo? :)
      Iar despre nivelul ei de dezvoltare la 1908 ….

      • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

        Depinde de viteza corpului ceresc.

        Pentru o viteză de asteroid, am indicat 20 km/s
        Pentru o viteză de cometă, am indicat 60 km/s.
        Dacă înmulțiți cu 3600 secunde per oră, veți găsi alte distanțe.

        • Harald spune:

          Ceva îmi scapă, în mod sigur :)

          Viteza cometei sau a asteroidului e aceeași, de ce ar trebui înmulțită cu 3.600 de secunde?! Ca să aflați ce? Distanța prin spațiu pe care a parcurs-o ea (sau el) în ultima oră dinainte de impact?

          Singura variabilă în povestea asta e rotația planetei în jurul propriei axe, 40.000 km împărțit la 24 de ore face cam 1.600 km/h. Deci o coliziune petrecută cu o oră mai târziu ar fi produs un impact cu 1.600 km mai spre vest, fiindcă planeta s-ar fi rotit cu 1.600 km mai spre est în timpul ăsta.

          • victor L spune:

            @ Harald,
            putina atentie: doar o ora mai tirziu sau mai devreme inseamna ca nu mai era aclasi loc, pamintul nedormind, ci rotindu-se.

            • Harald spune:

              Cred că tu ar trebui să dormi un pic :)
              Când te trezești, citește comentarul imediat următor și zi cum e.

          • mihai spune:

            Asta doar dacă Pâmântul ar fi stat pe loc, însă el bagă mare cu 108000km/h în jurul Soarelui, așa că cu o oră mai devreme sau mai târziu se cheamă că s-ar fi ferit lejer!

            • Harald spune:

              @mihai – s-a ferit încă de-aseară, la 22:33, fii liniștit. 108.000 km/h înseamnă exact 30 km/s și exact așa l-ai obținut, deși valoarea reală e un pic mai mică.

            • mihai spune:

              Da, am văzut după ce am scris. Citesc comentariile de sus în jos, și dau câte un răspuns pe măsură ce găsesc ceva la care să răspund. Senzația aia de fazan când găsesc ideea “mea” menționată de altul, mai devreme, trei mesaje mai jos, intră în categoria “riscurile meseriei”. :)

          • donquijote spune:

            Nu sunt in pozitie sa verific cifrele dar, ati tinut cont si de faptul ca pamantul se deplasa si el in timpul asta pe orbita lui cu o viteza ? Cred ca putea sa-l rateze “la mustata”.

            • Harald spune:

              La diferență de o oră, îl rata de departe, nu ”la mustață” :)

            • donquijote spune:

              Harald
              Trebuie sa marturisesc ca nu am citit pe-ndelete tot ce s-a scris pana am bagat eu comentariul, – mi-este mult mai greu sa urmaresc de pe mobil – dar am fost atat de intrigat de superficialitatea tratarii problemei de intersectie a traiectoriilor, purtata de oameni de la care aveam pretentii si m-am grabit.
              “Mustata” a fost cumva subliminal fiindca se tot vorbeste despre o anumita mustata din teleorman – vedeta momentului – si m-a luat … degetul pe dinainte.
              Dar de o mustata cosmica ce ziceti? Sau una galactica, ca sa ramanem in acelasi partid? Trebuie sa fie una mai groasa!
              Nu mai spun ca, initial am inteles ca urmatorul cataclism va fi in 3 milioane de ani; doar din comentarii am sesizat ca gresisem, este vorba despre 30 de milioane ceea ce ma linisteste, pentru moment. Avem timp, slava domnului!
              E greu de imaginat un scenariu in care la fiecare 30 milioane de ani planeta noastra este tinta unui tir cu proiectile atat de bine plasate, incat sa prinda o fereastra de cateva zeci de secunde de la o distanta de zeci de mii de anilumina.
              Si ar trebui totusi, ca tragatorul sa calculeze si pozitia in miscare de rotatie, finca trebuie sa loveasca in America de Nord, ca altfel nu se face niciun film. Astea cu Tunguska sunt cartuse risipite.
              Hm! Noroc – zic eu – ca nu mai consumam nici cerneala nici hartie pentru speculatiile astea.

        • Harald spune:

          O cometă ar fi parcurs 216.000 km în ultima oră înainte de impact, în timp ce diametrul planetei este de numai 12.000 km. Viteza Pământului pe orbita în jurul Soarelui e vreo 30 km/s, asta însemnând că ”ținta” de 12.000 km diametru se deplasează pe o distanță egală cu propriul diametru în 400 de secunde. Deci în maximum 400 de secunde (~7 minute) înainte sau după n-ar mai fi fost niciun impact, obiectul cosmic ar fi ratat ținta.

          • victor L spune:

            @ Harald,
            eu nu te-am trimis la somn, caci nu stiu daca obisnuiesti.
            Dar nu ti-am scris la comentariul ce urma sa-l postezi, ci la cel postat.
            :P

            • Harald spune:

              @victor L – ai replicat la 23:46 că Pământul se rotește și ai replicat tocmai la comentariul care lămurea cum și cât se rotește Pământul. Comentariul imediat următor (în ordinea afișării) se referă la deplasarea Pământului pe orbita în jurul Soarelui era acolo de la 22:33, de peste o oră. Asta însemnând că nu l-ai văzut nici pe acela și nu l-ai citit nici pe cel la care ai replicat.

            • victor L spune:

              @ Harald,
              nu ora are importanta (sint mai lent si nu intru in temma articolului, unde ai ceva cunostiinte mai multe ca mine), ci la ce comentariu am raspuns. Ca ulterior ai revenit, e problema ta.

  11. Eneas spune:

    Disparitia dinozaurilor pusa pe seama unor cataclisme cosmice ,unor asteroizi gigantici care au lovit Terra si pe care scria “Moarte dinozaurilor!”este SF !Nu sunt in stare “savantii” de ieri si de azi sa explice,sa gaseasca o dovada microscopica, atat despre aparitia cat si disparitia dinozaurilor,care sa aiba logica si chimia ei !Si stabilirea varstei Universului la 13 miliarde de ani si a Terrei la 4,5 miliarde de ani sunt tot atatea asertiuni tip SF care sa tina in viata teoria evolutiei,deja depasita de dovezi!In opinia mea,fara sa fiu savant,dar ca impresie intr-o viata de om, Universul a existat dintotdeauna, iar viata nu exista decat pe Terra !Restul e gargara ,stiinta este tot o religie!NIciodata ,nimeni nu va explica de ce Terra are atata APA atat de necesara vietii si care exista doar pe Terra, intr-un raport incat sa favorizeze viata !

    • Harald spune:

      ”Dintotdeauna” e un termen cam imprecis. Timpul nu există decât de la big-bang încoace.

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      o dovada microscopica, atat despre aparitia cat si disparitia dinozaurilor,care sa aiba logica si chimia ei

      Iridiul este un metal rar și, alături de osmiu, cel mai dens element. Proprietățile sale anti-corozive îl fac util pentru electrozii bujiilor și vârfurile penițelor de stilou (dacă mai există!).
      Deși concentrația de iridiu pe Pământ trebuie să fi aceeași cu cea a unui meteoroid, majoritatea iridiului s-a dizolvat cu mult timp în urmă în fierul topit al proto-planetei noastre, după care s-a scufundat în nucleul interior al acesteia. În consecință, orice iridiu pe suprafața terestre trebuie să fie de origine extraterestră (meteoroidică).

      Atunci când familia Alvarez au cercetat aflorimentul de la Gubbio din regiunea Umbria, atenția le-a fost atrasă de o formațiune calcaroasă, numită Scaglia Rossa din cauza culorii roșiatice (vedeți în articol link-ul pentru poza formațiunii). Surpriza mare a familiei Alvarez a fost atunci când, întorși la Universitatea Berkeley cu o bucată din acea formațiune, doi colegi geochimiști au măsurat nivelul iridiului și au găsit o concentrație de 90 ori mai mare decât fondul terestru!!!.

      Imediat, geologi din întreaga lume au confirmat situația din nordul Italiei, De exemplu, în Danemarca, formațiunea Stevens Klint conține peste 160 mai mult iridiu decât norma terestră. Similar, calcarele de pe plaja Itzurun din Zumaia, Spania. Dacă acum se înmulțește volum de roci cu concentrațiile găsite de iridiu, rezultă că Pământul s-a îmbogățit brusc, acum 66 milioane ani, cu circa 500.000 tone de iridiu! care este, după cum am mai scris, un metal rar pe Pământ. Această ultimă cifră a servit și ca element determinant în găsirea unui crater adecvat, produs de un meteoroid încărcat cu atâta iridiu. Au trebui să treacă niște ani până când a fost identificat craterul Chicxulub.

      Cercetătorii au analizat și concentrațiile de plutoniu, presupuse a crește dacă bomba cosmică ar fi fost o supernovă. Nu s-a constatat o astfel de creștere, ceea ce a eliminat ipoteza unui impact produs de o supernovă.

      • Custo spune:

        Multumesc ! Deci era iridiul meu, minca-l-ar tata , de cand te caut eu si nu stiam unde te-am, pierdut…. Scuzati-ma oameni buni, il avem intr-o sacosa in Nava Mama si nu stiu cum dar s-a deschis trapa si… intelegeti. Faceti bine si adunati si puneti la loc toate bilutele de la minele de pix , si de pe la penite , ca vin peste…. stati oleaca sa ma uit in cat suntem…. da, exact peste 30 milioane de ani sa-l iau inapoi. (Data , engage warp ca avem o gramada de treaba! Si nu mai scutura scrumul pe Terra , de cate ori ti-am spus ?! Asa ai facut si cu Marte si uite in ce hal a ajuns….)

      • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

        Lista dovezilor irefutabile pentru explozia de acum 66 milioane ani cuprinde și alte date, pe lângă nivelurile iridiului.

        De exemplu, undele supersonice post-impact au creat niveluri de stress mult mai mari decât rezistența materialelor locale. Astfel, au fost identificate structuri cristaline rare, așa cum ar fi cuarțul șocat (shocked quartz, nu știu ce termen utilizează geologii români eu unul nu am învățat așa ceva la facultatea din București), care se găsesc numai în craterele de impact și în rocile unde s-au făcut explozii nucleare. Găsirea unui cuarț șocat în statul american Montana a ajutat la restrângerea arii de căutare pentru zona de impact.

        O altă trăsătură distinctivă o reprezintă conurile sfărâmate (shatter cones) din roci – niște structuri cu formă conică al căror apex indică punctul de coliziune.

        Există apoi niște roci speciale care se formează numai în cazul impactelor: tectite și sferule topite de impact (impact melt spherules).

        Au mai fost identificate zonele care prezintă o stratigrafie inversată - strate inversate de pe buza craterului.

      • Compania 7 spune:

        “Cercetătorii au analizat și concentrațiile de plutoniu, presupuse a crește dacă bomba cosmică ar fi fost o supernovă. Nu s-a constatat o astfel de creștere, ceea ce a eliminat ipoteza unui impact produs de o supernovă.”

        Lasati-o-n colo de stiinta , ce scrieti dvs a eliminat doar ipoteza ca supernova ar creste concentratia de plutoniu.
        Am aflat doar ca plutoniul nu e asociat cu eventualul impact supernova.
        Nu vi se par cam multe presupuneri care cica se confirma sau se infirma una pe alta ? Cam SF ….

        • Harald spune:

          Supernova ar fi trebuit să fie și un pic mai mare, presupun. Jupiter e prea mică pentru a fi o stea, iar o supernovă e o stea masivă în plină explozie. Numai 3 supernove au apărut în galaxie în ultima mie de ani, cum putea să fi fost una în neobservată în 1908?

        • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

          A fost vorba despre o pură gândire științifică, una în care nicio ipoteză nu trebuie desconsiderată fără dovezi.

          Roca din Italia a fost adusă la Berkeley și dată la doi geochimiști experți în măsurarea unor elemente cu concentrații extrem de scăzute. Familia Alvarez a dorit să știe ce conținea exact probă de rocă.

          După măsurarea iridiului, cei doi geochimiști au determinat și abundența relativă a altor elemente rare, astfel încât să restrângă numărul de ipoteze posibile pentru sursa cerească a iridiului. Una din ipoteze a fost aceea că nivelul ridicat de iridiu s-ar fi datorat impactului unei supernove, nu a unui asteroid sau cometă. Dacă ar fi fost adevărat, atunci supernova ar fi lăsat în stratul de rocă plutoniu-244. Când analiza făcută nu a detectat prezența acelui izotop, supernova a fost ștearsă de pe lista surselor de iridiu extraterestru și ipoteza asteroid/cometă a rămas singura valabilă, cu condiția găsirii locului de impact.

  12. Eneas spune:

    Domnule Constantin Cranganu,cu tot respectul,stiu ca nici Dvs. nu credeti in ceea ce sustineti!Nu asta e problema, la fel cu Harald si big bang-ul lui,sunt IPOTEZE nu sunt certitudini! Pana cand cercetatorii nu vor fi in stare sa spuna,cu dovezi,cum a fost,de ce nu sunt gasite in straturile geologice forme transitionale,de ce au aparut brusc si de ce au disparut brusc, de ce meteoritii au lovit numai dinozaurii “musulmani”si au iertat vietuitoarele ‘crestine”,de ce suntem contemporani cu vietuitoare aparute acum 200-300 milioane de ani,indestructibile si neschimbate de evolutie,in fata timpului si a cataclismelor,pana atunci remarc calitatea acestui articol care da d-nei Lisa Randall, sa il intreaca pe Jules Verne in predictia..trecutului!

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Nu e vorba de un crez aici. Am prezentat o ipoteză din partea unei fiziciene pentru rezolvarea unei probleme geologico-biologice. Dacă ipoteza ei va fi demonstrată de măsurătorile satelitului european GAIA, vom asista, foarte probabil, la un nou Premiu Nobel în fizică.

      Scopul principal al acestui articol nu a fost exprimarea unui crez personal, ci evidențierea unei asimetrii cauzale și a diferenței dintre predicția viitorului și explicarea trecutului. Într-un articol mai vechi de-al meu găsiți o descriere mai detaliată a ceea ce se numește asimetria supradeterminării.

      Apoi am vrut să aduc în prim plan o anomalie persistentă între o știință „tare” (fizica) și una „moale” (geologia). Profesoara Randall nu are nevoie să meargă pe teren, să colecteze probe, să le măsoare în laborator, să facă tot felul de experimente pentru a demonstra o ipoteza. Domnia sa a scris un articol de 5 pagini, inclusiv referințele, cu patru ecuații și a propus o ipoteză pe care o vor testa alții (Ceva similar a făcut și Einstein în 1905). Apoi, fizica se îmbogățește cu un nou Premiu Nobel, iar geologia cu cel mult o nouă medalie anonimă. Practic, când am scris în subtitlu „Fizica întâlnește geologia”, am avut în vedere un rendez-vous asimetric: relația dintre prezent și trecut este dramatic diferită de cea dintre prezent și viitor atunci când vine vorba despre investigații științifice. Ceea ce vrea să însemne că oamenii de știință care încearcă să înțeleagă trecutul (geologii, paleontologii ș.a.) se confruntă cu tip de probleme complet diferit de cele cu care se ocupă cercetătorii al căror business este predicția viitorului (fizicienii, chimiștii ș.a.). Dar, la sfârșit, recompensa socială – Premiul Nobel – merge numai într-o parte. Și asta mi se pare inechitabil: prin prisma recunoașterii sociale, știința tare pare mai valoroasă decât știința moale, ceea ce nu este cazul.

  13. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Earth is totally unprepared for a surprise asteroid strike, NASA scientists warn
    There is no plan B
    14 December 2016

    Vestea bună: Deși NASA detectează circa cinci asteroizi în ficare noapte, șansa unui impact este mai mic de 0,01% în următorii 100 ani.

    Vestea tristă: După cum am amintit în articol, nu există un plan clar de acțiune dacă impactul este iminent.

    Dintre cele două posibile metode de evitare a impactului – distrugerea cu un tun cosmic și deflecția – ultima are mai multe șanse de aplicare. Detonarea unor bombe nucleare în spațiu este interzisă prin legi internaționale.

    Cele mai eficiente strategii de deflecție involvă creșterea sau descreșterea vitezei unui obiect îndreptat către Pământ. Planeta noastră este relativ mică și se deplazează relativ repede în jurul Soarelui – cu circa 30 km/s.

    În funcție de direcția din care se apropie obiectul ceresc, schimbarea traiectoriei lui astfel încât să sosească mai devreme sau mai târziu cu doar 7 minute – timpul necesar Pământului să parcurgă o distanță egală cu diametrul său – poate însemna diferența dintre o coliziune și un înfricoșător, dar inofensiv zbor pe alături.

    Nu există momentan nicio o tehnologie de apărare contra asteroizilor, doar două proiecte: Asteroid Impact and Deflection Assessment și Asteroid Redirect Mission.

    Totul depinde de mărimea obiectului ceresc. Nici distrugerea, nici deflecția nu ne pot salva dacă obiectul are un diametru mai mare de câțiva kilometri.

    • ion spune:

      Unica solutie ar fi sa stapanim mai bine spatiul, sa avem o infrastructura intre planete si pe alte planete. Forta de munca avem, lipseste directia. Deocamdata am intrat intro zona de comfort, si ne balacim in ea.

    • mihai spune:

      Singura problema reală e în cazul unui impact prognozat pentru mai puțin de 20 de ani în viitor, sau în cazul unui asteroid prea mare pentru a fi vaporizat sau tractat. Dacă e mai târziu, se vor găsi soluții, inclusiv pentru un tratat internațional între membrii consiliului de securitate ONU pentru aprobarea unei detonări nucleare în spațiu ca să mai avem ocazia să ne războim și pe viitor.

      Altfel, e doar o chestiune de bani să faci o rachetă suficient de mare ca să duci sus toate materialele de care ai nevoie.

      • Harald spune:

        S-ar putea să nu fie nevoie de o detonare nucleară în spațiu. E mult mai rezonabilă utilizarea efectelor gravitaționale sau (dacă e destul timp) amplasarea unui generator de jet reactiv chiar pe asteroid. E mult mai precis să deviezi ceva aplicând o forță redusă timp de câteva ore decât detonând încărcături nucleare în spațiu.

        Nu în ultimul rând, fereastra de oportunitate pentru coliziune e doar 15 minute, deci în imensa majoritate a cazurilor nu e nevoie de făcut nimic, doar de monitorizat traiectoria asteroidului.

    • Gamma spune:

      Asta “sa mor eu” ™ daca nu e culmea corectitudinii politice . Adica sa dispari ca specie din cauza ca intr-un catastif scrie n-ai voie sa detonezi incarcaturi atomice in spatiu . Lol . Nu este nici un impediment , va rog sa ma credeti . In caz de problema daca e nevoie vor lansa DE LA SOL un proiect Orion si nici ei si nici eu nu vom dormi prost in noaptea respectiva , ba dimpotriva .

  14. Miles Teg spune:

    “Dacă Mahomed nu se duce la munte, atunci trebuie să vină muntele la Mahomed. Ceea ce înseamnă că, deși nimeni nu va ajunge prea curând în norul Oort, mici corpuri cerești din sistemul solar – posibil chiar din norul Oort – coboară ocazional pe Pământ. În viitor, acești musafiri nepoftiți, apocaliptici, numiți de fizicieni NEO (Near-Earth Objects), ar putea fi opriți prin distrugere sau deflecție (există deja două proiecte, dar nu și rezultate concrete din lipsa unei amenințări iminente)”.

    Corpurile ceresti din Norul Oort nu fac parte din categoria Near-Earth Objects.

    Diferenta este distanta dar cel mai probabil si compozitia – comete vs. asteroizi.

    https://en.wikipedia.org/wiki/Near-Earth_object

    https://en.wikipedia.org/wiki/Oort_cloud

  15. andreea spune:

    Foarte interesant articol. Felicitari!

  16. Yoda spune:

    Foarte interesant articolul. Mie mi-a născut in minte o întrebare, care are asupra mintii mele cam acelasi efect cu un koan (adica o opreşte).

    Cam care este probabilitatea ca un bolid cosmic (asteroid sau cometa) care este smuls din norul Oort de infamul Nemesis, adica de la o distanta de vreo 50.000 pana la 200.000 de ori mai mare decat distanta de la Pamant la Soare (adica de la vreo 7.500 pâna la 30.000 trilioane de km), sa plece de acolo dintr-un punct atat de bine ales, incat zburand cu o viteza de 20 sau de 60 km/s si urmând o traiectorie atat de exacta, să lovească Pamantul (care se roteste in jurul Soarelui cu 30 km/h si care este minuscul fata de distanta parcursa) peste aproximativ 11.860 ani in cazul asteroidului, sau peste 1.977 ani in cazul cometei (mie cam atâta imi da ca i-ar trebui bolidului ca sa ajunga la Pamant în cazul în care pleaca de la 7.500 trilioane km.). Dacă întarzie cu şapte minute, a ratat Pămantul. Daca pleaca cu 50.000 de km. mai incolo, ratează. Daca i se modifică putin traiectoria in miile de ani de pe drum, ratează.

    Deci, întrebarea este: nu cate asemenea evenimente s-au întamplat (nu contest ca s-au întâmplat), ci care ar fi probabilitatea să se întâmple luând în considerare datele de mai sus. 10 la puterea minus cât?

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Pe baza statisticilor relevate de craterele de impact și extincțiile fosile, probabilitatea ar fi aprox. 1/26.000.000, mai mare dacă se consideră corpuri cerești mai mici (sub 10 km diametru). Modelul Randall estimează prob. la 1/32.000.000. În ambele cazuri, marja de incertitudine este semnificativă. Pentru a menține lungimea articolului rezonabilă, n-am inclus detalii despre ambele tipuri de incertitudini (geologice și fizice).

    • Harald spune:

      @Yoda – problema e pusă un pic greșit, ca și cum cineva ar lua la țintă Pământul, aruncând diverse proiectile din Norul lui Oort. În realitate unele din acele proiectilele au fost aruncate de mult, altele mai recent, iar altele vor fi în viitor. O coliziune întâmplătoare prin spațiu ar putea face ca unul dintre ele să se îndrepte spre Pământ, deși înainte de coliziune niciunul dintre corpurile implicate nu ar fi fost o amenințare pentru Pământ. Așa că partea cu probabilitatea nu prea ajută.

      Centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter e și ea o problemă. Asteroizii din centură se mișcă destul de ordonat, ”în formație”, ca să zicem așa. Ei nu reprezintă un pericol în sine. dar un proiectil venind de dincolo de orbita lui Jupiter poate lovi unul din asteoizi și poate fi redirecționat (proiectilul sau chiar asteroidul) spre o coliziune cu Pământul. Caz în care probabilitatea iar nu ajută la nimic.

  17. dsk spune:

    Vezi 1. Harald: obiectivitatea existenței Materiei Negre nu decurge numai din considerente la nivel extra-galactic, ci chiar si la nivel intra-galactic – altfel poate fi explicată constanța vitezei radiale a constelațiilor. Mecanica ne spune ea ar trebi

  18. dsk spune:

    Vezi 1. Harald: suntem în zona speculațiilor, dar obiectivitatea existenței Materiei Negre nu decurge numai din considerente la nivel extra-galactic, ci chiar si la nivel intra-galactic – altfel poate fi explicată constanța vitezei radiale a constelațiilor. Mecanica ne spune că ar trebui să scadă cu creșterea distantei de la centru – anul Marțian e mai lung decât cel terestru și mai scurt decât cel Jupiterian samd. “Anul Galactic” este același pentru cea mai mare parte a stelelor componente. Excepție fac cele mai interioare, din zona de influență a găurii negre centrale.

    • Harald spune:

      E cam devreme. Hai să-l lăsăm pe Erik Verlinde să-și mai rafineze un pic teoriile și după aceea vedem noi cum e materia întunecată. După câte zice el, nici gravitația nu pare să fie ceea ce învățăm noi la școală că ar fi. Peste câteva zeci de ani, ce-am învățat noi la școală ar putea să semene a idei demne de Evul Mediu.

  19. UnOarecare spune:

    Multumesc d-le Prof. Crânganu, un alt articol de reala delectare intelectuala.
    PS: Nu puneti la inima comentariile celor ce nu cred decat ce pipaie. Sunt sinceri :)

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Vă mulțumesc pentru aprecierea articolului.

      Cu comentatorii (unii) m-am obișnuit de pe vremea articolelor despre fracturarea hidraulică. Și, iarăși, cred că unii erau sinceri în ignoranța lor cu iz de cunoaștere internautică. Lor le-am dedicat, de altfel, un motto self-explanatory:

      The greatest enemy of knowledge is not ignorance, it is the illusion of knowledge.” Daniel J. Boorstin

  20. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Caracterul evaziv al materiei întunecate invită la numeroase analogii pentru a accepta existența ei obiectivă. Am menționat deja două (bacteriile intestinale și utilizatorii Internetului). Iată încă două exemple:

    1. Când mergi pe jos în Manhattan sau cu mașina pe străzile din Hollywood, uneori simți că o persoană faimoasă este prin apropiere. Chiar dacă tu personal nu l-ai văzut pe Brad Pitt, agitația din trafic generată de mulțimea de paparazzi și alți gură-cască, înarmați cu camere de fotografiat și cu telefoane mobile, este suficientă să te alerteze că o celebritate este pe-aproape. Deși tu ai detectat doar indirect prezența lui Brad Pitt, prin substanțiala lui influență asupra oricăruia din jurul său, poți totuși să crezi că cineva special este pe-aproape.

    2. Când mergi prin pădure, uneori poți vedea un stol de păsări, care zboară brusc pe deasupra capului tău. Sau poți vedea o căprioară speriată, care țâșnete dintr-un desiș și-ți taie calea. Este posibil ca tu să nu te întâlnești niciodată cu vânătorul sau pădurarul care a declanșat mișcarea bruscă a acestor viețuitoare, dar poți totuși accepta că cineva le-a speriat.

    Noi nu vedem materia întunecată, dar, precum o celebritate sau un vânător, ea influențează zona din juru-i. Plecând de la această caracteristică, Fritz Zwicky, Jan Oort, Knut Lundmark, Vera Rubin, Kent Ford și alții au dedus, prin măsurători de tip proxy, existența obiectivă a materiei întunecate.

    • mihai spune:

      1. Analogia cu Brad Pitt se bazează pe faptul că existența lui Brad Pitt a fost deja demonstrată. Prin urmare, dacă citim în presă că Brad Pitt e în oraș și ne întălnim cu stolul de paparazzi, sunt șanse mari ca în centrul stolului să fie Brad Pitt. Dar dacă nimeni nu l-a văzut vreodată pe Brad Pitt, e posibil ca trupa de gură cască să se fi adunat pe marginea gropii din Fukuoka de luna trecută!

      2. Stolul de păsări și căprioara au fost speriate, într-adevăr. Dar este oare sperietura lor un motiv suficient ca să postulăm existența unui vânător sau pădurar? Poate s-au speriat de un lup sau de o creangă putredă care a căzut spontan!

  21. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Cred că am găsit prima analogie a materiei întunecate într-un loc unde nu mă așteptam :P :

    Si deodată, dintre dealuri
    Se desprinde larg un zvon
    Depărtat si monoton,
    Ca un murmur lung de ape
    Revărsate peste maluri…
    Creste-n luncă, mai aproape,
    Umple văile vecine
    De răsunet mare…
    Vine!…

    Fulger negru… trăsnet lung
    Dus pe aripi de furtună,
    Zguduind pământul, tună,
    Zările de-abia-i ajung…
    Parca zboară,
    Parca-noată,-
    Scuipă foc, înghite drum,
    Și-ntr-un valvârtej de fum
    Taie-n lung pădurea toata…

    A trecut…
    Dinspre câmpie,
    Vuiet greu de fierărie
    Se destramă in tăcere…
    Scade-n depărtare…
    Piere…

    *
    Iar in urmă-i, din tufișuri,
    De prin tainice-ascunzișuri,
    Se ivesc pe jumătate,
    Păsărele ciufulite,
    Alarmate
    Și-ngrozite:
    -Cine-i?…Ce-i?…Ce-a fost pe-aici?…
    Ciripesc cu glasuri mici
    Cinteze si pitulici.
    Doar un pui de pițigoi,
    Într-un vârf de fag pitic
    Stă cu penele vulvoi
    Și, făcând pe supăratul:
    -Ce sa fie? Nu-i nimic.
    A trecut Acceleratul…

    George Topârceanu – Acceleratul

  22. Orient Express spune:

    Am citit o nuvela in care tot ce urma sa se intample in urmatorii 1000 de ani , probabilistic vorbind, s-a intamplat intr-un singur an, in primul an, , ceea ce nu a contrazis probabilitatea. Doar ca in urmatorii 999 de ani urma sa nu se repete chestiile respective care aveau voie doar o data la 1000 de ani. Si totusi anul urmator s-au repetat , explicatia oamenilor de stiinta fiind ca s-a facut pe credit. Adica a luat din probabilitatea pe urmatorii 2000 de ani.
    Cam asta-i cu probabilitatea. Timpul fiind infinit , cometa aia poate se supune unei probabilitati raportate la 5 mii de trilioane de ani , deci are o marja de eroare de plus/minus 30 milioane de ani, perfect acceptabila statistic; deci poate lovi si maine.

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Si totusi anul urmator s-au repetat …deci poate lovi si maine

      Unul dintre cele mai interesante filme pe care le-am văzut când am ajuns în SUA a fost Groundhog Day (1993). Deși a fost trecut la categoria Comedii, filmul m-a atras prin ideea SF pe care o dezvolta: o buclă temporală (time loop) care îl obliga pe protagonistul filmului să se trezească mereu în dimineața aceleiași zilei de 2 februarie, când, aici, în nord-estul Pennsylvaniei, se sărbătorește ziua marmotei (prezicătoare a venirii/întârzierii primăverii). Dacă vreți, era un fel de “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” à l’américaine.

      În 2006 filmul a fost inclus în United States National Film Registry, fiind considerat, „semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic”. După părerea mea, trebuia menționat și faptul că a fost primul film care a ilustrat, cu mijloacele artei, o buclă temporală și consecințele ei.

    • r2 spune:

      o explicatie mai putin literara ar fi fost asta: gambler’s fallacy is the mistaken belief that, if something happens more frequently than normal during some period, it will happen less frequently in the future

      https://en.wikipedia.org/wiki/Gambler‘s_fallacy

  23. Constantin Crânganu spune:

    OFF TOPIC
    Beneficiile economice ale revoluției argilelor din SUA se ridică la $3,5 trilioane dolari

    Biroul Național de Cercetări Economice al SUA (The National Bureau of Economic Research – NBER) a publicat săptămâna aceasta un raport în care a cuantificat activitatea economică a Statelor Unite din 2012 până în 2014 și a găsit că bursa de valori americană a crescut cu $3,5 trilioane ca rezultat al revoluției argilelor.

    Apoi, NBER a studiat impacturile produse asupra economiei datorită acestei creșteri și a găsit că revoluția argilelor a stimulat de asemenea creșterea masivă a locurilor de muncă. De exemplu, în timpul apogeului revoluției argilelor petrolifere, un număr de 4,6 milioane de noi joburi au fost legate de tehnologiile din industria argilelor. Acest număr reprezintă o creștere de 4,2% a numărului de joburi în industriile studiate în raport, comparativ cu numărul total de joburi existente în economia americană la începutul perioadei argilelor petrolifere.

    Despre alte beneficii ale triumfului revoluției argilelor din SUA se poate citi în raport:

    Fracking, Drilling, and Asset Pricing: Estimating the Economic Benefits of the Shale Revolution

    N.B. Celor care pun la îndoială alegerea lui Rex Tillerson, fostul CEO al celei mai mari corporații de hidrocarburi din America, drept Secretar de Stat, le spun doar atât: Tillerson nu este pro-Putin, el este pro-Profit.

    Faptul că s-a întâlnit cu Președintele Putin este rutină diplomatică: orice companie străină, care închiriază drepturi de explorare-exploatare a resurselor naturale ale Rusiei trebuie să obțină aprobarea Președintelui, pentru că este vorba de proprietăți de stat, nu private. Și liderii altor companii petroliere străine, care fac afaceri cu Rusia, au trebuit să dea mâna cu Putin, pentru că așa cere protocolul.

    Ca să insinuezi, pentru urechile și mințile celor frustrați de pierderea alegerilor, că CEO-ul lui ExxonMobil ar fi prieten cu Trump, este o altă manevră de manipulare grosolană. Mass-media liberală ar trebui să mai prezinte și altceva, decât filmulețul protocolar de 10 secunde de la semnarea acordului Exxon-Rosneft.

    A fost Tillerson invitat la datcha lui Putin? Au băut împreună o votcă sau două? Au fost împreună la Bolșoi Teatr? I-a prezentat Putin oaspetelui american familia sa (fetele sale)? S-a jucat Tillerson cu celebrul câine japonez al lui Putin? Etc. etc. Asta ar însemna prietenie, după părerea mea.

    Demonizarea lui Putin pentru a lovi pieziș în alegerea făcută de Donald Trump pentru postul de șef al democrației americane este o jalnică, șubredă manevră liberală, care îmi confirmă încă o dată cât de bine am făcut că n-am votat-o pe dna. Clinton.

  24. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Materia întunecată și găurile negre

    Numele de „materie întunecată” poate crea confuzii pentru că termenul însuși (dark ori întunecat) este nefericit ales. Noi vedem lucruri întunecate, care absorb lumină. Materia întunecată nu este în realitate întunecată – este transparentă. O materie transparentă nu absoarbe lumina. Lumina poate lovi materia întunecată, dar nici materia, nici lumina nu se vor schimba în urma impactului. Probabil, denumirea de „materia transparentă” ar fi fost mai potrivită. Ori poate numele de „materie ascunsă”.

    Pe de altă parte, trebuie să distingem între materia întunecată și găurile negre.

    Găurile negre și materia întunecată seamănă între ele tot atât de mult ca cerneala neagră cu filmul negru. Materia întunecată nu interacționează cu lumina. Găurile negre absorb lumină – și orice altceva aflat în apropiere. Găurile negre sunt negre pentru că toată lumina care ajunge în ele rămâne acolo. Nu este re-radiată și nu este reflectată. Materia întunecată ar putea fi relevantă pentru formarea găurilor negre (există o ipoteză în acest sens). Dar găurile negre și materia întunecată nu sunt sigur același lucru. De aceea, nu trebuie confundate.

  25. Big Lie spune:

    Doamna Lisa are multa imaginatie. Partea cu discul de materie intunecata sau transparenta este foarte estetica, artistica. Putea fi cilindru, ca bigudiurile, sau patrata ca masuta de cafea , sau valvoi ca parul lui Basescu, sau orice alta forma, ca oricum nu stim absolut nimic dar nimic despre respectiva materie nici macar daca exista, dar nu ne doare gura sa scoatem din buric ca e 85% din…… Universul infinit. Cat o fi 85% din infinit nu-mi imaginez. Oricum toata lumea e de acord ca expansiunea se face cu viteza accelerata . Daca faci reverse engineering iti iese ca big-bang a fost un fel de fasaiala prelunga ce a durat cativa ani, nu o explozie. Faceti si dvs calculul pornind de la acceleratia de azi a vitezei de expansiune . Si vedeti cam cati ani puteti merge inapoi pana ajungeti la viteza zero .

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Aveți un umor tipic românesc. :P

      Partea cu discul de materie întunecată face parte din geometria acceptată pentru galaxia noastră: Calea Lactee este un disc de gaze și stele care se extinde aproximativ 130.000 ani-lumină de-a curmezișul și circa 2.000 ani-lumină pe verticală. În centrul Căii Lactee se găsește o gaură neagră de mărimea aproximativă a 4 milioane de sori, numită uneori Sagittarius A*.

      Gaura neagră din centrul galaxiei noastre și materia întunecată sunt două chestii complet diferite. Materia întunecată există într-un mare halou sferic, cu o lățime de circa 650.000 ani-lumină.

      Ipoteza Randall-Reece (2014) stipulează coexistența unui disc subțire de materie întunecată împreună cu discul de materie ordinară al Căii Lactee. De aceea, numele ipotezei este „double disk dark matter” (DDDM).

      • Harald spune:

        No offence, Calea Lactee nu e disc, e o galaxie spirală. Un disc se materie întunecată în jurul unei galaxii spirale ar pune serioase probleme de stabilitate. O ipoteză a materiei întunecate aflate peste tot (în maniera în care moleculele de azot se află peste tot în jurul celor de oxigen, în aerul atmosferic) diferă semnificativ de ipoteza unei structuri separate, de formă diferită de a galaxiei vizibile.

        Hubble (astronomul) a clasificat galaxiile și pentru Calea Lactee i-a ieșit ”spiral, barred”, iar Hubble (telescopul) s-a uitat după ele prin spațiu. Se pare că NGC6744 seamănă cu modul în care ar putea arăta Calea Lactee, dacă am vedea-o din exterior. Acum imaginați-vă o structură de tip disc sau halou în jurul lui NGC6744 și evaluați ce probleme de stabilitate structurală ar pune. Sunt poze pe net cu NGC6744, în lipsă de ceva mai bun putem să o considerăm modelul Căii Lactee.

        • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

          Cred că vă puteți imagina o formă spiralată uni-dimensională: un plan mult extins lateral cu o grosime relativ mică.

          The Milky Way is the second-largest galaxy in the Local Group, with its stellar disk approximately 100,000 ly (30 kpc) in diameter, and, on average, approximately 1,000 ly (0.3 kpc) thick.

          Rix, Hans-Walter; Bovy, Jo (2013). “The Milky Way’s Stellar Disk”. The Astronomy and Astrophysics Review, https://arxiv.org/abs/1301.3168

          • Jos cometa spune:

            De ce sa ne-o imaginam altfel decat este ? Este spirala nu disc. Daca e pe imaginatie mi-o imaginez patrata cvadridimensionala , de ce nu. Ce-are imaginatia alora si a mea n-are ? Astia au facut-o disc din vorbe ca sa se potriveasca cu alte vorbe , cu alea despre materia nu-stiu-cum. Bu hu hu …… mi-era teama ca vine cometa si asteroidu dar mi-a trecut, noroc cu d-na Lisa care o sa scoata un pic de materie intunecata din cap -nu pe toata- si cu ea vom infrange. Cu oricare “ea”, tot un drac.

          • Harald spune:

            Eu pot să-mi imaginez tot ce vreți Dvs., dar materia întunecată (dacă există) trebuie să se afle într-una din următoarele două situații: ori e organizată în structuri ”paralele” cu cele ale materiei vizibile, ori e organizată în structuri complet independente de cele ale materiei vizibile.

            Ipoteza discului sau haloului aflat în jurul galaxiei e o struțo-cămilă. Un asemenea disc sau halou ar schimba total forma galaxiei, ar trage de ea spre exterior și numai brațe spirale n-ar mai fi alea. Se presupune că materia întunecată ar fi 85%, deci are efecte gravitaționale mult mai puternice decât a celei vizibile. Așa a fost postulată existența materiei întunecate, pentru a introduce niște efecte gravitaționale (neobservate efectiv) care ar fi necesare pentru a explica actualul model al Universului.

            Pe lângă asta, nu e clar cum ați ajuns de la Norul lui Oort la întreaga galaxie. Norul lui Oort e o structură (teoretică) locală, aflată în jurul sistemului solar, într-o regiune între 1 și 3 ani-lumină față de Soare. Deci foarte aproape de noi, la scara galaxiei. Acum deja discutați despre un fel de super-Nor al lui Oort din materie întunecată, aflat în jurul întregii galaxii. Dacă asemenea discuri sau halouri de materie întunecată există în jurul galaxiilor pe care le vedem, ar trebui ca efectele lor să fie observabile și ele. De ce ar fi specială Calea Lactee, la scara întregului Univers?

            • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

              nu e clar cum ați ajuns de la Norul lui Oort la întreaga galaxie

              Cred că m-ați citit greșit. Reiau cu unele detalii prezentate de Lisa Randall.

              Norul Oort conține (ipotetic) aproape un trilion de planete minore, care pot avea perioade lungi de evoluție. În anii 1930, astronomul estonian Ernst Julius Öpik a sugerat pentru prima dată că norul Oort ar fi locul de unde „decolează” cometele cu perioadă lungă. Pentru că se află la o distanță de zeci de mii de ori mare decât Pământul față de Soare, membrii norului suferă o mică atracție gravitațională din partea lui și, de aceea, se află într-un echilibru relativ precar. O perturbație suficient de puternică va forța una din acele planete minore să iasă încetișor de pe poziția sa impusă de legile lui Newton. Dacă un astfel de obiect din norul Oort ajunge prea aproape de regiunea solară internă, unde se găsește Pământul, are nevoie doar de o mică „zgâlțâială” sau un „izbai” ca să iasă complet de pe orbită. Când se întâmplă așa ceva, obiectul respectiv se poate îndrepta și către Pământ.

              Problema principală a modelului lui Randall este cauza „izbaiului” cosmic. Asteroizii, precum și unele comete rătăcitoare cu perioadă scurtă pot fi zgâlțâite de către planete sau alte obiecte și, ocazional, să ajungă pe Pământ. Dar pentru a avea o periodicitate a acestor impacturi trebuie un mecanism articulat de produs turbulențe. Mecanismele de declanșare periodică a turbulențelor au fost propuse numai pentru cometele din Norul Oort. Pentru că Norul este singura sursă de comete cu perioadă lungă, care pătrund în Sistemul Solar și ajung aproape de Soare – aceste considerații au făcut Norul Oort singura sursă presupusă pentru bombardamente cosmice periodice (deși Randall scrie că nimeni nu poate fi sigur de această supoziție).

              Scenariul Randall pentru moartea dinozaurilor:

              Sistemul Solar face ocolul galaxiei noastre la fiecare 240 milioane ani. Dar, la fiecare aproximativ 32 milioane ani, Sistemul Solar, în timp ce călătorește pe traseul său principal, mai „sare” în sus și-n jos (ca pluta undiței) prin planul galactic. Atracția gravitațională a discului galactic servește drept forță restauratoare ori de câte ori Sistemul Solar se deplasează vertical deasupra sau dedesubtul planului galactic.

              Când Sistemul Solar este aproape sau în planul galactic, efectele de maree gravitațională produse de discul galactic sunt puternice și deformante. În aceste situații, influența mareelor generate de un disc subțire de materie întunecată au putut să perturbe „liniștea” unor obiecte cu slabe legături din Norul Oort, care, altfel, ar fi continuat să evolueze nederanjate pe orbitele lor. Adică, o dată ajunse în zona de influență a discului întunecat, obiectele din Norul Oort au devenit probabil „obiecte zburătoare neidentificate”, unul din ele omorând pașnicii dinozauri și trei sferturi din celelalte viețuitoare ale Pământului.

          • Harald spune:

            În forma asta pare să aibă ceva mai mult sens, dar tot o poveste frunoasă rămâne. Redusă la cea mai simplă expresie, ipoteza pretinde că o fluctuație a câmpului gravitațional dislocă diverse obiecte cosmice din Norul lui Oort.

            Dacă fluctuația apare într-adevăr periodic, ea se poate datora intersectării periodice a planului galactic de către sistemul solar. Dar e long shot in the dark, nu trebuie neapărat ca extincțiile produse de catastrofe cosmice să aibă la origine obiecte expulzate din Norul lui Oort cu ocazia intersectării planului galactic. Ideea fiind că autorii ipotezei propun niște corelații acolo unde s-ar putea să nu existe nici un fel de corelații și nici nevoia existenței lor.

            Dacă gravitația e așa cum susține Erik Verlinde, o fluctuație a intensității câmpului gravitațional poate avea tot fel de cauze. Exact cum presiunea unui gaz într-un cilindru poate crește dacă mai adăugăm gaz (i.e. materia întunecată) dar poate crește și în urma creșterii temperaturii, fără să mai fie nevoie de cantități suplimentare de gaz. Deci fără să mai avem nevoie de materia întunecată pentru a explica valoarea intenistății câmpului gravitațional.

            • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

              Randall presupune că variația gravitațională este datorată existenței unor variații ale densității energetice a materiei întunecate, un fel de heterogenie – ceea ce, iarăşi, este o afirmație „tare” pentru că lumea consideră, până la proba contrarie, că materia întunecată ar fi omogenă și izotropă ca densitate energetică.

              Dar apoi vine cu altă propunere: partea minoritară din discul materiei întunecate, responsabilă de perturbarea corpurilor din Norul Oort, ar interacționa cu ea însăși nu gravitațional, ci printr-o forță necunoscută, foarte similară electromagnetismului. Forța respectivă este numită oximoronic lumină întunecată sau, mai prozaic, electromagnetism întunecat. Mai propune, apoi, și existența unor forțe de tip nuclear pentru acea interacțiune. Ambele tipuri de forțe propuse nu se regăsesc în materia ordinară.

            • Harald spune:

              Se pare că e cu-adevărat a very long shot in the dark (matter) :)

    • mihai spune:

      Se presupune că e 85% din universul observabil, care nu e infinit! ;)

  26. Uoamini di stiinti spune:

    “Lumina poate lovi materia întunecată, dar nici materia, nici lumina nu se vor schimba în urma impactului.”
    Ba se vor schimba din cauza gravitatiei. Materia transparenta sau intunecata produce gravitatie , altfel nu poate perturba norul Oort, nu ? Si apoi interactiunea dintre Intunecimea Sa si Univers trebuie sa fie nu slaba ci foarte foarte puternica , daca e asa cum pretind oamenii de stiinta ca in jurul Universului se afla materia intunecata care absoarbe universul . Practic azi se sustine ca Universul se afla intr-un ceva care-l inconjoara si care-l suge sa se umfle, nu ca se umfla din cauza unei presiuni interne centrale , cum ar fi big-bang. Pina prin 2000 se credea ca a avut loc o explozie initiala si ca viteza de expansiune a universului este in scadere. Din 2000 am intors-o ca la Ploiesti, viteza de expansiune este in crestere si nu mai e explozia care ne impimge in sus , e altceva care ne trage . Din ce in ce mai puternic.

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Schimbările nu apar din cauza impactului cu lumina.
      Gravitatea este o altă chestie, nemenționată de mine în contextul paragrafului. Deși gravitatea este o forță slabă, suficiente cantități de materie întunecată vor avea o influență măsurabilă și de aici pleacă, de fapt, metodele de măsurare și demonstrare indirectă a existenței sale. Noi nu cunoaștem deocamdată natura materiei întunecate, dar diverse tipuri de măsurători arată că materia întunecată este o componentă reală și esențială a lumii noastre. Materia întunecată, deși încă invizibilă pentru ochii noștri sau determinări directe, nu este, totuși, complet ascunsă sau mascată. Lista dovezilor nu include numai acele analogii pe care le-am descris deja, ci deducții concrete, începute de prin anii 1930. Încercați să aflați despre ele accesând lista de nume indicată într-un alt comentariu.

      • Harald spune:

        Exact de asta l-am menționat mai sus pe Erik Verlinde. El zice că gravitația nu e o forță slabă, ci e cu totul altceva decât credeam noi până acum. Vedeți ”entropic gravity”.

        • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

          Vedeți, d-aia sunt eu un pic invidios pe fizicieni :P

          Când toți spun că gravitația este o forță slabă, vine unul și zice: Stai, domle, că nu-i chair așa, e o forță entropică (?). Ai vreo dovadă, vreo măsurătoare, ceva concret care să dovedească chestia asta? Nu, deocamdată. Dar DACĂ se va dovedi vreodată ipoteza mea, Premiul Nobel mă așteaptă!.

          Ceva similar s-a întâmplat și cu dinozaurii.

          Când toată lumea jura cu mâna pe Darwin că evoluția este doar graduală și că extincțiile sunt lente și numai din cauze de lupte pentru existență, vine unul și zice: Stai, domle, că nu-i chiar așa, am descoperit că există și extincții bruște. Ai vreo dovadă? Desigur, concentrațiile de iridiu, craterul de impact din Golful Mexic, prezența tektitelor, a cuarțului șocat, a spinelilor, a conurilor de sfărâmare, a stratigrafiei inversate.. Mai vreți dovezi? Mda, e suficient, poftim o medalie…

          Despre modul de elaborare a diverselor ipoteze și modele astrofizice, aș vrea să folosesc un vers din Epigonii lui Eminescu (înlocuiți ce trebuie înlocuit):

          Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară

          • Harald spune:

            E destul de justificată invidia pe fizicieni, își lasă pur și simplu mintea să zburde și produc niște idei de stă pisica în mustăți :) iar premiile Nobel sunt o consecință pe deplin meritată.

            Unul din ăștia a inventat World Wide Web, în loc să-și vadă de ce avea el de făcut la CERN. N-a luat premiul Nobel, dar tot l-a făcut regina cavaler pe chestia asta.

          • Harald spune:

            Apropo de ipoteze pentru care nu există dovezi: am avut într-o dimineață un incident cu un irlandez, în parcarea aeroportului din zonă. I-am explicat că dacă nu-și revine la realitate eu chem poliția aeroportului și n-are decât să le spună lor tot ce vrea să-mi spună mie. Iar el a replicat cu toată suficiența de care era capabil:
            ”- Și ce, o să mă oblige poliția să fac altfel?”
            ”- Nu, dar ai să pierzi avionul” :P

            Așa că problema s-a rezolvat instantaneu, n-a mai fost nevoie să chem poliția. Poate tot așa nu e nevoie nici de discul din jurul galaxiei :)

  27. Planeta Moldova spune:

    Gravitatia schimba lumina, efectul Doppler. Pe urma “suficiente cantitati de …. ” daca nici 85% nu e suficient…. Sa fim sobri. Daca materia aia era condensata undeva ii observam efectele gravitationale. Ca pe ale gaurilor negricioase.
    Eu sunt de acord, e o ipoteza de lucru , foarte bine, bravo lor. Bravo si ca fac circ si procesiuni religioase cu moastele Discului Intunecato-transparent , lumea trebuie sa se inchine si ea la ceva.

  28. Zidaru Alex spune:

    Multumesc pentru articol si pentru toate comentariile , mi se pare un mod foarte eficient de a starni curiozitatea.
    @dl autor, care este explicatia ca mai exista elemente grele la suprafata pamantului , in special Iridiul si Osmiul , si nu s-au scufundat toate in centrul de fier-nikel topit ?

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      care este explicatia ca mai exista elemente grele la suprafata pamantului , in special Iridiul si Osmiul , si nu s-au scufundat toate in centrul de fier-nikel topit ?

      Aport cosmic după scufundarea inițială în nucleul topit și răcirea părții superioare a planetei.

  29. Nikalay spune:

    Dar la Tunguska s-au gasit de-alea, sferule, gerule, cristal zbuciumat, penite de iridiu ? Crater cica nu e , o fi explodat nava romulana in aer. Si exploziile acelea care s-au repetat din 10 in 10 minute de cateva ori, cum se potrivesc cu meteoritul si cometa ? Fara a fi vreun specialist in ceva anume, ma indoiesc ca un meteorit sau cometa ar fi explodat in rate , stand pe loc deasupra paduricei vreo juma de ora. Pentru mine e un mister si marturisesc ca sunt mort dupa mistere si paradoxuri , cum dau de asa ceva cum zdup pe ele. Dl profesor aveti vreo teorie ? Fara gluma , care e parerea dvs ca om de stiinta ?

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Nu s-au găsit (sau nu cunosc eu) pentru că nu se știe exact ce fel de obiect a provocate deflagrația Tunguska, plus faptul că explozia a avut loc în aer, deci fără producerea unui crater de impact. Se presupune că a fost un asteroid ori o cometă ori doar un fragment de cometă*. În 1956, paleontologul american M. W. de Laubenfels a recunoscut potențialul unui impact meteoroidic atunci când a identificat devastările produse de focuri și căldură. De asemenea, printr-o intuiție remarcabilă, el a afirmat că aceste impacturi ecologice afectează în mod diferit speciile de viețuitoare, așa încât mamiferele subterane (tip cârtițe) ar putea supraviețui – ceea ce s-a dovedi adevărat în cazul evenimentului K-Pg.

      Câțiva vizitatori cerești, mai mici, dar nu lipsiți de importanță, au ajuns pe Pământ în următoarea sută de ani după explozia Tunguska.

      1930 – un bolid a explodat în atmosferă deasupra Amazonului, în Brazilia. Energia eliberată (100 kilotone TNT) a fost mai mică decât cea din Tunguska (între 1/200 și 1/2). Masa probabilă: 1.000 – 25.000 tone

      1932 – un bolid similar a explodat la 15 km deasupra Spaniei. Energia eliberată: 200 kilotone TNT.

      1979 – Vela Incident, între Sudul Atlanticului și Oceanul Indian

      Ultimul incident: 15 februarie 2013, meteorul Chelyabinsk, explozie la 15-50 km altitudine, energie eliberată 500 kilotone TNT.
      ===================================
      *Sunt tânar, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
      si vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
      să-mi crească ceru-n suflet si stelele în os
      și să dezmint zăpada pierdut în piruetă.

      Mircea Dinescu – Sunt tânăr, Doamnă…

  30. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    OFF TOPIC

    London School of Economics and Political Science despre beneficiile fracturării hidraulice

    16 decembrie 2016

    Fracturarea hidraulică a făcut mai competitivă industria manufacturieră din SUA .

    Au scăzut costurile pentru industriile mari consumatoare de energie, au crescut puternic producția, numărul de joburi și exporturile.

    Pentru fiecare două joburi create direct de fracturarea hidraulică, încă unul cel puțin a fost creat în sectorul manufacturier. În total, cercetătorii britanici estimează că s-au creat peste 350.000 joburi datorită folosirii fracturării hidraulice.

    Mai mult, se accentuează faptul că, până în 2012, gazul natural american, produs prin fracturare hidraulică a contribuit cu $10 la diferența de prețuri dintre SUA și Europa.

    Producția de gaz metan din argila Marcellus (Pennsylvania, Ohio și West Virginia) este principalul motor al acestei dezvoltări socio-economice din ultimii 15 ani.

    Analiza economiștilor britanici conține și alte date edificatoare despre triumful revoluției argilelor din Statele Unite.

    Desigur că fracktiviștilor, români și de aiurea, orice argumente le-ai aduce, ei o țin una și bună: Ați văzut cum ardea apa la robinet în filmul Gasland? (dialog imposibil)

    http://blogs.lse.ac.uk/businessreview/2016/12/16/fracking-has-made-us-manufacturing-more-competitive/

  31. Lebedeev spune:

    Eu cred ca adevarul e in sinergie. A venit un mare asteroid si a facut craterul. In crater s-a adunat petrol. Au venit dinozaurii la adapatoare sau de curiozitate sau de tampiti , nu conteaza. Dupa aia a venit d-na Lisa cu materia intunecata care normal ca a intunecat tot . Pe intunericul ala nu s-a mai facut nutret pentru dinozauri. Vremea s-a racit. Atunci cineva care cauta iarba sau de frig a aprins o bricheta si a explodat toata benzina aia. Ghinion. Unii dino mai mici au scapat, aruncati de explozie pina la 200 de metri de curtea lui @Harald , unde au albit de frica si se numesc azi lebede.

    • Harald spune:

      Un excelent exemplu despre ce înseamnă a-ți lăsa mintea să zburde. Fizician trebuie să te faci, premiul Nobel scrie pe tine :)

  32. Mersic spune:

    Am o mare nelamurire. Oare cum arata intunericul in universul format din materie intunecata , energie intunecata, electromagnetism intunecar etc ?! Adica daca lumina o fi si ea probabil neagra, razele alea de intuneric trebuie totusi sa faca umbre, nu ??!!

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Vă răspund cu o experiență personală.

      În anul III de facultate, am făcut, timp de o lună, practică geologică în mina Cavnic (Maramureș). Încă din prima zi de instructaj în subteran, am avut revelația unei situații unice. Orizontul de lucru fiind la o adâncime respectabilă, temperatura atingea 40-41 grade Celsius, motiv pentru care minerii lucrau (aproape) în pielea goală, iar colegelor noastre nu li s-a permis accesul în abataj. Transpirația era foarte intensă, de aceea după fiecare oră de muncă trebuia să bem măcar un litru de apă cu sare pentru menținerea echilibrului electrolitic din sânge.

      La un moment dat, maistrul de la punctul de lucru m-a tras într-o galerie părăsită și mi-a spus pe un ton preventiv: Cel mai mare dușman al minerului nu este temperatura, sau transpirația sau silicoza. Este întunericul! Cum așa, l-am întrebat eu neîncrezător? Uite așa, mi-a răspuns el. Stinge-ți lumina de la cască! Când am stins amândoi lămpile de pe căști, am avut brusc senzația că am intrat într-o altă lume, că întunericul care ne înconjura era ca o mare neagră prin care trebuia să înot disperat. Nu mai vedeam absolut nimic, chiar dacă îmi băgam degetele în ochi. Urechile mă dureau ascuțit pentru că nu auzeam decât sângele care îmi bubuia în tâmple și timpane. Pentru câteva momente, mi-an zis că am ajuns, fără să vreau, în mormântul final.

      Hai, aprinde-ți lampa, mi-a strigat maistrul. Așa-i că am avut dreptate? Da, i-am răspuns, pierdut… De aceea, a continuat el, nu ai voie să mergi singur în subterană. Dacă ți se defectează lampa, ăla ești! Mori prin depresie.

      Fără să vreau, mi-am amintit un cântec american care se putea auzi pe atunci la Radio Europa Liberă. Se numea, oximoronic, The Sound of Silence (Simon & Garfunkel). Unele versuri sunt poezie pură, ca și aurul care mai sclipea uneori prin pereții galeriilor din mina Cavnic:

      Hello darkness, my old friend
      I’ve come to talk with you again
      Because a vision softly creeping
      Left its seeds while I was sleeping
      And the vision that was planted in my brain
      Still remains
      Within the sound of silence

      In restless dreams I walked alone
      Narrow streets of cobblestone
      ‘Neath the halo of a street lamp
      I turned my collar to the cold and damp
      When my eyes were stabbed by the flash of a neon light
      That split the night
      And touched the sound of silence

      And in the naked light I saw
      Ten thousand people, maybe more
      People talking without speaking
      People hearing without listening
      People writing songs that voices never share
      And no one dared
      Disturb the sound of silence

      Fools, said I, you do not know
      Silence like a cancer grows
      Hear my words that I might teach you
      Take my arms that I might reach you
      But my words, like silent raindrops fell
      And echoed in the wells of silence

      And the people bowed and prayed
      To the neon god they made
      And the sign flashed out its warning
      In the words that it was forming
      And the sign said, the words of the prophets are written on the subway walls
      And tenement halls
      And whispered in the sounds of silence

      • Super spune:

        Cine-ar fi crezut sa ne faceti asemenea placuta surpriza. Multumesc. Extraordinar de potrivit. (Eu ascultam “Uncle Joe” de Austin Faithful)

        • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

          Mai adaug că pasiunea mea pentru Art Garfunkel și vocea lui dumnezeiască mai are o motivație (sentimentală): bunicul lui de pe tată a emigrat din Iași, orașul de unde am plecat și eu.

          La fel, când l-am auzit pe marele actor Dustin Hoffman vorbind cu pietate și mare admirație despre mama lui, emigrată din Târgu Cucului din Iași, și despre borșurile moldovenești pe care continua să i le facă în Los Angeles, m-a apucat așa, ceva…ca niște… whispers in the sound of silence

          • Relu spune:

            O fi amprenta magnetica a locului , dobandita odata cu nasterea. Probabil ni se intampla tuturor. Familia unui cunoscut , moldoveni care traiau prin zona Caraibelor, isi luasera cu ei instrumentele si straiele de-acasa si macar de doua ori pe ani incingeau un “cant si joc” de-i lasau pe jamaicani masca. Daca si aveti timp si chef cautati pe youtube “Harris wheel” (instrumentalul Reggaeites cred) si inchipuiti-va cum suna interpretat la vioara trompeta clarinet etc , si cum arata mini-hora in opinci …. Cred ca ne luam tara cu noi . Ma intristeaza ce se intampla in tara-tara in ultimii…. multi ani. Pacat.

          • George Coman spune:

            @ C. Cranganu: Ambii au origini evreiesti, dupa cum bine stiti. De multi ani ma intreb daca se va putea cuantifica vreodata stagnarea inregistrata de poporul roman prin plecarea atator zeci de mii de romani de etnie evreiasca care a avut loc in secolul XX. (Poate Vladimir Tismaneanu sau Peter Manu sa poata face un astfel de calcul imposibil, desi eu m-as multumi si cu parerea venerabilului meu fost coleg Tesu Solomovici.)
            Desigur, romanii au pierdut infinit mai mult de-a lungul ultimei sute de ani prin plecarea voluntara a milioane de romani “get-beget”, ca sa spun asa, iar dvs. sunteti un excelent exemplu. Dar parca sunt atat de multi americani extraordinar de capabili (artisti, oameni de stiinta, etc etc) proveniti din evrei din Romania incat pierderea inregistrata de societatea romaneasca pare mai mare.

            • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

              And particularly, I am a Russian, Romanian Jew. I love herring and vodka. I feel it comes from something in my DNA.” Dustin Hoffman, 16 noiembrie 2006.

              Lista actorilor/actrițelor de renume din America, având rădăcini evreiești din România este mai lungă: Natalie Portman, Winona Ryder, Harvey Keitel sau Lauren Bacall.

              Apropo de actori: Când, în 2004, a avut loc în New York premiera filmului lui Mel Gibson, Patimile lui Hristos, postul public de radio WNYC, ascultat în întreaga Americă, a invitat-o pe doamna Maia Morgenstern pentru un interviu. Realizatorul interviului (Leonard Lopate) i-a făcut o prezentare elogioasă, lăudând performanța extraordinară a actriței române, talentul ei remarcabil demonstrat de un rol foarte dificil (Maria, Maica Domnului) și, nu în ultimul rând, prodigioasele calități lingvistice (faptul că la lansarea filmului în Franța, doamna Morgenstern a vorbit o franceză perfectă). Apoi, i-a adresat o primă întrebare legată de film. În acel moment, doamna Morgenstern, într-o engleză impecabilă, a cerut permisiunea ca, mai înainte de toate, să spună câteva cuvinte în limba română: Bună ziua, sunt Maia Morgenstern, și salut pe toți românii din New York și din alte state care mă ascultă acum…Vă invit să vizionați filmul Patimile lui Hristos.

              Pentru prima dată de când eram în New York m-am simțit mândru că sunt și eu român.

              Pierderile înregistrate de România prin emigrările cetățenilor ei de origine evreiască și germană sunt multiple, semnificative și greu de înlocuit.

            • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

              Și pentru că tot am început să descarc sacul cu amintiri, nu mă pot opri fără să evoc pe cel mai cunoscut evreu român din Târgu Cucului, remarcabilul muzicolog și om de cultură, Iosif Sava. În anii cei mai dramatici ai ceaușismului, când frigul și cozile la alimente erau norme ale traiului cotidian, Iosif Sava începuse, împreună cu Ion Caramitru, o tradiție de omagiere la Iași a zilei de naștere a poetului național.

              Într-un 15 ianuarie înainte de 1989, manifestarea omagială fusese programată în Sala de concerte a Operei Române din Iași, aflată la o aruncătură de bâț de Turnul Goliei, care marchează intrarea în Târgu Cucului. M-a dus din timp, împreună cu soția mea. Dar ora de începere a trecut și cei doi invitați nu și-au făcut apariția pe scenă. Oamenii din sală, îmbrăcați ca la munte pentru că nu era căldură suficientă, au început să șușotească, să comenteze, ba chiar să vocifereze: Ce se întâmplă? Într-un târziu, directorul Operei a venit pe scenă și ne-a spus că acceleratul București – Iași, cu care trebuia să sosească cei doi artiști, era înzăpezit pe dealul Bârnova, la intrarea în tunelul cu același nume și că nu știe când și dacă Iosif Sava și Ion Caramitru vor ajunge la Iași. Cine vrea să plece acasă, va primi imediat banii pe bilete. Cine se încumetă să mai aștepte, poate rămânea în sală.

              Soția mea și eu am decis să așteptăm, fie ce-o fi. Și a meritat din plin!…

              La un moment dat, am auzit niște tropăituri pe holul de la intrare și apoi doi bărbați a intrat în sala de spectacole, scuturându-și zăpada de pe haine și pantofi. Fără nicio secundă de așteptare, Iosif Sava s-a urcat pe scenă și ne-a spus:

              Știți, eu m-am născut și am crescut în Târgu Cucului, foarte aproape de unde ne aflăm acum. Știu ce înseamnă iarna în Iași. Dacă spectacolul din seara asta era programat în oricare alt oraș al României, domnul Caramitru și cu mine l-am fi anulat imediat. Dar nu putem face asta în orașul lui Eminescu, de ziua lui de naștere.

              Simplu, cu ochelarii încă aburiți de gerul de afară și frigul din sală, Iosif Sava s-a așezat la clavecinul pe care îl diviniza și a început să cânte.
              Ion Caramitru s-a apropiat de el și cu acea voce inconfundabilă, a început să recite: Pe lângă plopii fără soț, adesea am trecut…

              A fost un 15 ianuarie pe care nu-l voi uita vreodată.

            • David FK spune:

              @ Constantin Cranganu (18/12/2016 la 20:01)

              Mi-as permite o completare la cele spuse de dvs.: multe persoane / persoanalitati (in special actori) din USA, pe langa faptul ca-si prezinta in detaliu cariera si realizarile, isi prezinta si viata personala (inclusiv divorturi, copii etc.). Unii mentioneaza cu mandrie ca, de exemplu, strabunica a venit dintr-o parte sau alta a Romaniei.

              Toate acestea sunt in contrast cu ale romanilor “get-beget”. Comparati, va rog CV/resume-ul unui (actor) roman cu a unuia american pe Wikipedia.

              Comportarea Maiei Morgenstern este …. QED.

            • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

              Aș vrea să vă prezint un contra-exemplu, pentru a înțelege de ce m-a mișcat profund salutul în limba română, adresat de Maia Morgenstern unor ascultători nevăzuți.

              În perioada 1993 – 2001 am locuit în orașul-campus Norman al Universității Oklahoma. În același oraș locuia – și locuiește în continuare – sportiva română Nadia Comăneci. Toți colegii de la facultate erau curioși: Spune-ne și nouă, când te-ai întâlnit ultima oară cu Nadia, ce-ați vorbit, cum trăiește o campioană celebră etc. Dezamăgirea lor a fost teribilă când le-am spus că marea campioană Nadia Comăneci nu agreează întâlnirile cu micuța comunitatea română din Norman, în ciuda numeroaselor invitații adresate de a ni se alătura la sărbători ori alte evenimente. De câte ori am sunat la Academia de gimnastică Bart Conner (a soțului ei) mi se spunea de către secretară: Voi transmite Nadiei că ați căutat-o. Lăsați un număr de telefon ca să vă sune înapoi. Inutil să mai spun că Nadia n-a sunat niciodată în opt ani pentru a intra în legătură cu micuța comunitate românească (profesori, studenți) din Norman, Oklahoma.

              Pe cine ar trebui să respect ca român? Pe românca Maia Morgenstern sau pe românca Nadia Comăneci? Răspunsul meu este lesne de ghicit.

            • David FK spune:

              @ Constantin Cranganu (18/12/2016 la 21:51)

              Intuiesc raspunsul (care este si al meu) dar nu uitati ca in limba romana exista cetatenie si nationalitate.

      • George Coman spune:

        Astia micii de azi nu mai asculta ei S&G (ar fi chiar culmea!), dar exista niste baieti priceputi care aduc poezia din The sound of silence la urechile pokemonilor de azi. Si nu o fac rau deloc!

        https://www.youtube.com/watch?v=u9Dg-g7t2l4

    • blackice spune:

      Nu sunt fizician, dar din câte am înțeles prima măsurătoare a spectrumului optic al antimateriei tocmai vine să fie anunțată în cazul experimentului ALPHA de la CERN.

      Pe de altă parte, fără doar și poate orice impact al unui corp ceresc cu dimensiunea mai mari pot însemna adio civilizație umană.

      Și se pare că deocamdată nu există multe alternative de reacție și nici timp suficient de reacție de la semnalarea unui asemenea asteroid cu curs de coliziune(22 de luni) și impactul efectiv.

      https://www.theguardian.com/science/2016/dec/13/space-asteroid-comet-nasa-rocket

      Iar judecând după meteoriții deja inventoriați , bun există riscul în mod real.
      https://www.theguardian.com/news/datablog/interactive/2013/feb/15/meteorite-fall-map

      De altfel baza de date a NASA se îmbogâțește în medie la fiecare săptămână cu 30 de noi descoperiri, ajungând la 15 000 până în prezent http://neo.jpl.nasa.gov Din 2013 când erau inventoriați 10 000 în trei ani s-a ajuns cu o creștere de 50% a acestei baze de date.

      Dacă nu ne sinucidem ca și specie pe termen scurt,(de la credințele particulare și *adevărate* în zei și Dumnezei, la comportamentul iresponsabil față de casa omenirii, tradus noi ca și umanitate ne-o facem cu mâna proprie) și rămânem ca specie blocați pe planetă, într-o bună zi .vom dispărea. asta este…

      Deocamdată nici salvarea pe altă planetă nu e posibilă cu ajutorul tehnologiilor actuale și nici măcar organismul uman fără sprijin artificial nu e capabil să reziste unui zbor spre Marte.

      Până atunci suntemi ocupați cu Trump și oamenii aleși de ei pentru a conduce destinele singurei activități care poate face diferența, cercetarea științifică. Dacă banii se vor băga cum să stoarcem mai mult petrol din mantaua terestră, asta se va întâmpla.

      A black swan is always possible, inexpected.

  33. shinobi spune:

    “Aurul pe care minerii îl exploatează este depus de meteoroizii care au lovit Pământul imediat după formarea sa.” Aurul sau nichelul?

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Ambele.

      Chiar dacă nichelul este al cincilea element abundent în crusta terestră, concentrația lui este de 100 ori mai mare în nucleu, fiind depășit doar de fier.

      Circa 95% din toți meteoriții găsiți pe Pământ conțin o combinație, numită fier-nichel (FeNi). Acest hibrid este predominant fier, dar poate conține 4-30% de nichel, precum și ceva cobalt. De asemenea, meteoriții conțin concentrații ridicate (comparativ cu fondul terestru) de metale rare, precum aur, platină și iridiu.

      Rolul meteoroizilor în creșterea concentrațiilor de nichel este perfect ilustrat de zona minieră Sudbury (Ontario, Canada), unde se exploatează aprox. 30% din tot nichelul mondial. Minele din Sudbury reprezintă un crater de impact imens, mai mare decât Chicxulub (cel mai mare crater de impact descoperit până în prezent fiind Vredefort, Africa de Sud). Bolidul care a creat craterul Sudbury nu a livrat el însuși imensele cantități de nichel și cupru, exploatate continuu din anii 1880. Concret, impactorul a topit imensă porțiune a crustei terestre (de volumul unei mări), căreia i-a trebui mult timp apoi să se cristalizeze. Astfel, micile cantități de nichelul și cuprul (prezenți inițial în crustă) au avut suficient timp să se concentreze la baza craterului. Aceste două metale s-au concentrat ulterior și mai mult prin procese hidrotermale, alimentate de topirea rocilor prin impact. În final, impactul Sudbury a produs unele din cele mai semnificative acumulări economice de nichel și cupru din lume.

  34. C. Florea spune:

    Domnule Cranganu, articolele Dvs. ne deschid o lume de conexiuni intre discipline cu totul fermecatoare. Specialitatea mea e geografia, am facut facultatea la Iasi, promotia 1984, am facut si un an de geologie, apoi m-am luptat cu cartoiul in doua volume al lui Marcian Bleahu “Tectonica globala”, am citit cartea de geologie a lui Teofil Gridan, “Pesteri scuundate” a lui Cristian Lascu si altele. Deci, cu geologia si cristalografia am venit in atingere ocazional, pentru ca voiam sa inteleg cum stau lucrurile cu structura si istoria Pamantului. In schimb cu climatologia, da. Am si publicat, in 2000, o carte despre clima Galatiului, deci cunosc aceasta ramura, mai ales ca am lucrat si in meteorologie.
    Dupa 90 am citit o serie de carti, traduse la noi, despre creationismul stiintific. Dupa parerea mea nu se va putea demonstra niciodata stiintific ca lumea a fost creata de Dumnezeu, dar poti crede asta, nu-i nimic in neregula – cu conditia sa nu pretinzi ca faci stiinta. Asa cum nu se poate demonstra pana la capat teoria lui Darwin. Evolutionismul este o teorie stiintifica respectabila, insa nu poate explica totul. Exista numeroase fapte care nu pot fi explicate in aceasta paradigma. Chiar evolutionismul de azi, a evoluat mult fata de cel darwinian, incluzand, printre altele, catastrofismul. Iar de la o tranzitie lina, fara inflexiuni, s-a ajuns la “echilibrul punctuat”, un artificiu de limbaj care mascheaza abdicarea teoreticienilor evolutei de la datele evolutia graduala.

    Repet, evolutionismul este o teorie respectabila, bazata pe enorm de multe date, care a emis ipoteze demne de luat in consideratie, ipoteze sustinute de unele date dar contrazise de altele, deci o teorie care “scartaie la incheieturi”

    Nu ati putea sa-mi indicati, mie si altor eventuali cititori interesati, o lista de lucrari de referinta despre evolutionism, cum s-a conturat in timp aceasta teorie, principalele stadii prin care a trecut si stadiul in care se afla astazi? Stadiul problematicii evolutionismului ar putea fi insotit de o lista de ceea ce Dvs. considerati “punctele tari” si “punctele slabe”. Si care sunt perspectivele acestei teorii.

    La ora la care postez acest comentariu, probabil va odihniti. Insa abia astept raspunsul Dvs. Va multumesc anticipat. Cristian Florea, Galati.

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Vă mulțumesc pentru comentariu și vă felicit pentru lecturile inter-conectate pe care le-ați menționat.

      Cererea dvs. pentru o lista de lucrari de referinta despre evolutionism, cum s-a conturat in timp aceasta teorie, principalele stadii prin care a trecut si stadiul in care se afla astazi este dificilă pentru mine, nefiind ultra-specializat și nelucrând în acest domeniu. După cum ați putut observa din articolele mele de pe Contributors, m-am apropiat de evoluționism și Darwin doar pe cale geologică și paleontologică, cu foarte puțini incursiuni în filosofia științei (principiile metodei științifice) și etica deontologică a lui Darwin. Pentru că am exprimat unele rețineri despre Darwin și calificarea lui ca geolog sau paleontolog, mi-e teamă că lista mea, cu puncte „tari” și puncte „slabe”, ar putea fi suspectată de subiectivism.

      Aș vrea, totuși, să menționez că ideea darwiniană a luptei pentru existență și a supraviețuirii celui mai bine dotat individ, am folosit-o într-un mod surprinzător, prin rezultatele deosebite obținute, atunci când am transpus-o în petrofizică:

      Cranganu, C., and E. Bautu, 2010, Using gene expression programming to estimate sonic log distributions based on the natural gamma ray and deep resistivity logs: A case study from the Anadarko Basin, Oklahoma, Journal of Petroleum Science and Engineering, v. 70, p. 243 – 255. http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0920410509002514
      (această lucrare a fost nominalizată pentru ENI Awards 2012, echivalentul Premiilor Nobel în geoștiințele de petrol)

      Danijela Dimitrijevic and Constantin Cranganu, 2016, Intelligent Modeling Approaches in Petroleum Geosciences: Determining the Total Organic Carbon (TOC) in Marcellus Shale, NY State – International Conference of Gas, Oil and Petroleum Engineering, November 14 – 16, 2016, Las Vegas
      http://www.gopengg.com/pdfs/GOPE-2016_Book.pdf

      • C. Florea spune:

        Chiar specializat “doar” in paleontologie si tot am avut si avem foarte multe de invatat de la Dvs. Articolele Dvs. de pe contributors sunt un regal. Va multumesc pentru raspuns si pentru linkurile catre lucrarile despre petrofizica. Le voi consulta.

  35. samson spune:

    Cum au disparut dinozaurii? EI NU AU EXISTAT NICIODATA SF!

  36. vlad spune:

    Mișcările Pământului, cele proprii sau cele din sistemele în care evoluează, produc, periodic fenomene care îl afectează. Alternanța noapte/zi, anotimpurile sunt cele percepute curent. Acum vorbim de o mișcare mai amplă în cadrul căreia Pământul trece cu o anumită ciclicitate printr-o zonă influențată de „materia întunecată”. Și în această poziție este posibil ca un alt corp ceresc să fie forțat la un impact cu el. Așa se explică impactul cu o cometă care a distrus dinozaurii. Cred că explicația este corectă prin două argumente. S-a constatat existența unui crater și dispariția dinozaurilor ulterior impactului care a produs acel crater. Omul de știință care propune teoria intervenției materiei întunecate în producerea impactului procedează de o manieră strict științifică. Observațiile astronomice arată o influență gravitațională dintr-o direcție unde nu se găsesc mase vizibile și atunci introduce presupunerea unei zone de materie întunecată. Perfect științific. Dar de aici și până a lega dispariția dinozaurilor de existența materiei întunecate, chiar a afirma că această dispariție este o confirmare a existenței materiei întunecate este un pas prea mare. Apoi, schimbările climatice nu au afectat catastrofal chiar tot Pământul. Pe mari suprafețe ale sale viața și-a urmat evoluția. E de presupus că deja erau mutații în specia dinozaurilor mari și se inițiase ramura din care au apărut păsările, iar catastrofa produsă a dus la dispariția doar a unei ramuri, restul evoluând în continuare. Despre materia întunecată putem spune doar că este o denumire dată unei realități fizice care se manifestă în fenomenele de atracție gravitațională observate la scară cosmică, în zone în care nu se decelează cu tehnicile actuale nicio masă observabilă. E un concept fizic introdus pentru a pune în concordanță observațiile cu rezultatele date de legea gravitației. În consecință nu putem vorbi despre „materia întunecată” din …noi. Pentru că nu avem acoperire în modul de definire al conceptului de „materie întunecată”. Este o problemă strict wittgensteiniană, despre viziune și limbaj. Un astfel de limbaj nu se aplică la viziunea noastră despre om și materie, este un limbaj, fizic, care explică …necunoscutul din afara materiei, nu din interiorul ei. Imposibilitatea folosirii acestui limbaj, duce la îndemnul…„mai bine taci”, decât să creezi confuzii.

  37. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    OFF TOPIC

    Ce se pierde când se câștigă ceva? Din cauza evoluției, bărbații și-au pierdut osul penian!!

    Penis bone lost through evolution

    Nature, vol. 540, no. 486, 22 December 2016

    Our monogamous lifestyle may explain why humans, unlike many other mammals, lack a penis bone.

    The bone, called a baculum, rests at the end of the penis and is thought to provide structural support and prolong copulation. Matilda Brindle and Christopher Opie at University College London analysed the size of bacula in nearly 2,000 species of mammal, including primates and carnivores. They found that species that copulate for longer tend to have longer bacula. The same is true of animals that have more than one mate or have seasonal-breeding patterns, which lead to intense competition between sperm from different males after mating.

    The results show that the baculum first evolved 145–95 million years ago, in the common ancestor of primates and carnivores. It disappeared from the human lineage after our split with chimpanzees, and this may have coincided with the switch towards a more monogamous lifestyle, the authors say.

    Proc . R. Soc. B 283, 20161736 (2016)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Crânganu


Constantin Cranganu

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asist... Citeste mai departe


E randul tau

Pai mai dati foc pe ici pe colo si o rezolvati!

de: radu

la "#Rezistența. Sau cum a reinventat România speranța socială"

Cauta articole

februarie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)