Home » Cultura »Interviu »Societate/Life » Citesti:

(Video) Interviu cu Tatiana Niculescu. Cine era Corneliu Zelea Codreanu?

contributors iunie 6, 2017 Cultura, Interviu, Societate/Life
13 comentarii 10,189 Vizualizari

Cartea Tatianei Niculescu despre Corneliu Zelea Codreanu este  una dintre cele mai bine vândute cărți din Romania, în ultimele două luni. Este o carte de scriitor, nu cartea unui istoric. Scriitura e limpede și alertă, jurnalistică. Se citește sau, mai bine spus, se soarbe pe nerăsuflate. E o carte ce clarifică multe lucruri din biografia lui Codreanu, lucruri pe care poate istoricii le știau, dar păreau dificil de înțeles fără o imagine a vieții personajului. După ce termini de citit, rămâi în minte cu o figură mai umană, mai simplă. Era un om mai rudimentar și mai influențat de lumea în care a trăit decât ai fi gândit.

*

Cum v-aţi documentat pentru acest volum? Ce surse aţi folosit? Este prima biografie a lui Codreanu apărută până acum?

Tatiana Niculescu: În orice caz, cred că este prima biografie a lui Corneliu Zelea Codreanu semnată de un scriitor, nu de un istoric. Sursele mele au fost diverse, pe mine interesându-mă mai puţin o analiză a fenomenului legionar, aşa cum l-ar fi interesat pe un istoric. Pe mine m-a interesat viaţa unui om. Sursele au fost diverse, de la memorii, corespondenţă, jurnale ale contemporanilor vremii până la cărţile lui sau la cele semnate de el, “Pentru Legionari” sau “Cărticica şefului de cuib”, mărturii ale prietenilor, dar şi mărturii ale celor mai puţin prieteni sau ale duşmanilor. De mare folos mi-a fost presa vremii, presă cu care el era în concurenţă la un moment dat, de exemplu “Cruciada românismului”, publicaţia lui Stelescu, un izvor de informaţie şi de atmosferă a tensiunilor din lumea politică românească, din vremea în care a trăit Codreanu.

Sunt câteva aspecte pe care dvs. puneţi accent în această carte. Aş dori să discutăm despre aceste lucruri. Mai întâi – chestiunea cercetaşilor. Insistaţi în carte pe influenţa pe care au avut-o organizaţiile de cercetaşi asupra lui Corneliu Zelea Codreanu şi pe faptul că citise bine cartea lui Baden-Powell despre cercetaşi, chiar pe coperta cărții fotografia este relevantă…

Tatiana Niculescu: Pe copertă este una dintre cele mai expresive poze ale lui, zici că e un actor de la Hollywood din anii ’30. Poartă o pălărie ca de explorator britanic şi un fel de fâș, o haină lungă, tipică la vremea respectivă pentru comandanţii de cercetaşi. Este o poză foarte interesantă şi foarte expresivă. Am pornit în scrierea acestei cărți de la o premisă care mi se pare nu doar legitimă, dar şi de bun-simţ: aceea că acest om, Corneliu Zelea Codreanu, a fost produsul familiei sale, ca noi toţi, produsul educaţiei pe care a primit-o şi al şcolii – iarăşi, ca noi toţi – şi produsul epocii sale, tot ca noi toţi. În epocă, cartea generalului Baden-Powell, urmare a experienţei lui din războiul cu burii din Africa de Sud, fusese un best seller mondial, fusese tradusă în toate limbile şi intrase în sistemele de învăţământ din diferite ţări europene – în Franţa, în Anglia, desigur. Să nu uităm că noi aveam o regină englezoaică, pe regina Maria, iar primul cercetaş şi comandant de legiune de cercetaşi a fost tânărul Carol al II-lea, ca prinţ moştenitor. Există, de altfel, în arhive fotografii în culori sepia – cum le-am zice acum, vintage – cu el îmbrăcat în costum de cercetaş. Baden-Powell are în cartea lui nenumărate capitole nu numai de viaţă practică, reguli pe care şi Codreanu, şi cuiburile de legionari le urmau în viaţa lor comunitară, să zicem aşa, ci şi fragmente teoretice în care evocă şi invocă modelul cavalerului medieval, cavalerul care este cinstit, care îşi slujeşte până la capăt regele cu o fidelitate extraordinară şi care este credincios. Modelul acesta al cavalerului medieval care se jertfeşte pentru ceilalţi, care este nobil, care e generos, onorabil, viteaz, curajos, fidel, în epocă era modelul caracterului adevărat, al bărbatului exemplar.

Comanda cartea la GiftBooks.ro! Poti obtine transport GRATUIT!

În liceul lui Codreanu, aşa se numeau diviziunile organizaţiilor de cercetași, legiuni si cohorte…

Tatiana Niculescu: Codreanu urmează un liceu care la vremea respectivă era un liceu elitist, era un liceu aparte. Fusese proaspăt înființat înainte de Primul Război Mondial, înainte de momentul întregirii României. În acest liceu se aplica o programă după un model franco-britanic, care la rândul lui avea un model german la origini şi care se împletea cu teoriile lui Baden-Powell despre cum ar trebui educaţi tinerii astfel încât să devină într-adevăr o generaţie pe care ţara, regele şi Dumnezeu să se poată baza. La acest liceu, de la Mănăstirea Dealu, Codreanu învaţă primele elemente de viaţă cazonă. Școala, trebuie spus, era un liceu militar, dar era şi o şcoală religioasă, fără să fie însă confesională, pentru că ne aflăm la începutul secolului XX, în plină efervescență a mişcărilor ecumenice europene şi internaţionale. Școala de la Mănăstirea Dealu avea profesori de diverse naţionalităţi şi de diverse confesiuni, era o şcoală unde tipul de învăţământ se numea progresiv.  Astăzi, în România, dacă ar fi să avem un corespondent, ar fi o şcoală privată cu raporturi foarte prieteneşti între profesori şi elevi, o şcoală care te învaţă mai curând să gândeşti cu mintea proprie decât să înveţi papagaliceşte informaţii, care privilegiază învăţământul practic. Era o şcoală cu dublă conducere pentru că avea o dublă formare a elevilor, militară şi civilă. Interesantă este aici – şi asta m-a pus pe gânduri şi m-a făcut să înţeleg mai bine tipul de om al lui Codreanu – observația că dintre toţi profesorii de la această şcoală (care a avut profesori celebri: Cartojan, Lazăr, oameni extraordinari în vremea respective), Codreanu, în memoriile lui, îi reţine exclusiv pe militari. Nu reţine, în mod admirativ sau măcar în amintire, niciun profesor civil, ordinea şi disciplina îl fascinează de adolescent.

Vorbiți mult despre un personaj de care nu auzisem până acum, Băgulescu…

Tatiana Niculescu: Un personaj extraordinar. M-am gândit dacă nu ar merita să scriu o carte despre acest general, un luptător pentru România Mare, un antisemit fioros în presa anilor 1918-1920/25. Scria nişte lucruri de ţi se face părul măciucă. Pe lângă el, Codreanu pare mic copil – aşa era toată presa, o bună parte a presei vremii…  Este un om cu un destin fabulos, de personaj de literatură. Ajunge ambasador în Japonia, scrie o carte publicată în Franţa, “La Nouvelle Religion”. După ce comunismul se instaurează în România, se exilează în Franţa, sub un nume franţuzit, George Bagulescu. În carte era vorba de fapt de o nouă religie pe care o promovau şi în care ar fi sperat, am motive să cred, mulţi dintre ofiţerii din jurul lui Codreanu. Dar asta e sigur cu totul altă poveste. Însă el este o mare personalitate şi un mare personaj, sigur, ne place sau nu, e criticabil sau nu în cheia vremii sau în cheie contemporană, dar nu asta ne interesează, ci forţa lui de exprimare.

La ei apare sintagma ”omul nou”, preluată apoi și de comuniști…

Tatiana Niculescu: Omul nou li se trăgea de la Apostolul Pavel, pentru că Apostolul Pavel vorbeşte la un moment dat în Epistolele sale despre omul nou, despre omul născut din nou în Hristos, omul care se înnoieşte mergând spre desăvârşire, spre desăvârşirea morală, către desăvârşirea metafizică, să zicem. Deci, nu era o invenţie a lor, a lui Codreanu. Dar, într-adevăr, religia pe care ei o promovau era sincretică, era un amestec de concepţii, un amestec de repere religioase. Trebuie să ţinem seama că ei veneau de pretutindeni, România Mare a fost o realitate care a năvălit peste această lume interbelică împărţită în provincii, în diverse religii, diverse comunităţi, diverse etnii. România Mare era de o diversitate etnică şi religioasă extraordinară pentru vremea respectivă. Dacă Codreanu voia să aibă cât mai mulţi aderenţi, de peste tot din ţară, nu putea să promoveze decât o formă de religiozitate care să capteze şi să includă cât mai multă lume. Trebuie ştiut şi trebuie să ne dăm seama că, în epocă, educaţia religioasă a românilor era modestă şi că, sigur, culmea educaţiei “religioase” şi naţionale o aveau ardelenii greco-catolici, ei erau pe culmile naţionalismului, prin istoria lor, cultura şi biserica lor. Codreanu era bucovinean, venea şi el dintr-o zonă la fel de multiculturală, multietnică, multireligioasă, nu venea dintr-o enclavă aseptizată în care era privilegiată o singură religie şi o singură cultură.

Exista și un curent protestant puternic…

Tatiana Niculescu: Da, exista un curent protestant – care iarăşi era firesc. Dacă citim însemnările reginei Maria, vom constata că prin România se perindau tot felul de pastori protestanţi, mulţi dintre ei chiar anglicani – de-ai reginei Maria, ea era anglicană, a fost şi a murit anglicană – deci, era o lume mult mai cosmopolită şi mai deschisă decât ne imaginăm noi astăzi, cu criteriile noastre. De aceea miza cărţii este să demonstreze că un om precum Codreanu, şi nu numai el, nu poate fi înţeles în afară epocii în care a trăit, în afară contextului în care a apărut, el este produsul acelei epoci, al acelei lumi. Dacă încercăm să îi punem etichete din zilele noastre, să îl privim şi să proiectăm asupra lui perspectiva modernităţii nu o să înţelegem mare lucru din acest personaj istoric. El trebuie, cred, cât mai bine înţeles în contextul în care a apărut şi care l-a format.

Insistaţi mult pe relaţia pe care a avut-o Corneliu Zelea Codreanu cu tatăl său, cu Ion Zelea Codreanu.

Tatiana Niculescu: Îmi pare rău că nu am insistat mai mult, pentru că mi-ar fi plăcut să am la îndemână, dar nu am avut, jurnale de familie sau însemnări de familie, așa cum am avut, de pildă, atunci când am scris o biografie a regelui Mihai. Însemnările reginei Maria, încă de la naşterea lui Mihai, din primii lui ani de viaţă şi până în adolescenţă, sunt pentru orice biograf aur curat. Lăsând la o parte faptul că inteligența şi talentul reginei fac decrierile extraordinar de interesante; citind aceste lucruri, de natură personală şi anodină adesea, înţelegi cum începe viaţa unui om, înţelegi mai bine ce devine el. În cazul lui Codreanu, dacă or fi existând astfel de jurnale sau notiţe ale unor membri ai familiei, care să fi urmărit viaţa lui de copil, care să povestească lucruri de fiecare zi – pe mine acelea m-ar interesa. Mă interesează mai puţin dosarele instituțiilor din vremea lui Codreanu, care transcriu audierile la un proces. Sunt importante, sunt interesante, de bună seamă, dar pentru profilul şi viaţa unui om nu sunt suficiente. Revenind, în cazul lui Codreanu nu am avut astfel de documente, dacă ele or fi existând – mi-ar plăcea să existe şi, la un moment dat, să fie publicate, cineva să dea peste ele în arhive. De aceea spun că, din păcate, nu am putut să merg prea departe cu descrierea raporturilor cu părinţii. Cu tatăl lui mi-a fost cumva mai uşor, deoarece tatăl lui era foarte prezent în epocă, era foarte vocal și era, spre deosebire de el, un foarte bun orator. Codreanu era un dezastru în materie de vorbit şi el însuşi recunoaşte lucrul ăsta. Tatăl lui însă e limpede. Fără să facem acum o psihanaliză de doi lei, e limpede că îl domina şi că autoritatea lui asupra lui Corneliu Zelea Codreanu e un element foarte important în ceea ce avea să devină Codreanu.

Sunt câteva episoade elocvente, de pildă, cel în care tatăl intră în Legiune și începe să-și vadă fiul ca pe un personaj aproape mitic…

Tatiana Niculescu: Mesianic, în tot cazul… Există o poză impresionantă, în felul ei, cu tatăl, Ioan Zelea Codreanu, în uniformă militară, făcută la liceul de la Mănăstirea Dealu. Probabil că tatăl a venit să îşi vadă fiul, fiul e şi el în uniformă militară, cea a liceului. Așa cum sunt fotografiaţi, în fundal se vede clădirea liceului, ei ţanţoşi amândoi, în față, tatăl privind undeva pe deasupra creştetului fiului, pe deasupra lumii, pe deasupra omenirii, pe deasupra istoriei. Are o privire care bate departe și o privire în care vezi mândria, datoria, încăpăţânarea, toate ambiţiile lui Ioan Zelea Codreanu. Fiul – trebuie să fi avut 10, poate 12 sau 13 ani – nu îşi priveşte tatăl în ochi, dar îl ţine de mână pe tată, vrea să arate că e vrednic de un asemenea tată. În gestul acesta parcă îl vezi pe tatăl care spune: “Nu ai grijă, că nu te las.” Dacă ar fi să scrii o legendă a acestei poze, ai scrie: “Zelea Codreanu: Nu te las!” Și aşa a și făcut, într-adevăr. (LP)
Comanda cartea la GiftBooks.ro! Poti obtine transport GRATUIT!

Tatiana Niculescu, “Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu” – Humanitas, 2017

TATIANA NICULESCU este scriitoare, autoare a romanelor Spovedanie la Tanacu, Cartea judecătorilor, Nopţile Patriarhului, În Ţara lui Dumnezeu, Povestea domniţei Marina şi a basarabeanului necunoscut şi a două piese de teatru (Spovedania şi Brâncuşi contra SUA), semnate cu numele Tatiana Niculescu Bran.

„Titlul acestei cărţi, împrumutat din textul lui Emil Cioran Mon pays, rezumă cel mai bine vâltoarea anilor ’30 în România, acea epocă a «martirilor sângeroşi» sau a «visătorilor sanghinari», întemeietori ai unei «mişcări crude, amestec de preistorie şi profeţie, de mistică a rugăciunii şi a revolverului». O epocă, spune Cioran, care «fusese întemeiată pe idei feroce» şi care «a dispărut în ferocitate».

Povestea lui Corneliu Zelea Codreanu nu poate fi înțeleasă în afara contextului istoric în care acesta a trăit, a oamenilor pe care i-a cunoscut, a școlilor prin care a trecut, a experienţelor pe care le-a parcurs, a lecturilor care l-au format și a unei Europe răvășite, aflate între două războaie devastatoare şi în căutarea unei speranţe de supravieţuire. Reconstituind chipul unei epoci care a amestecat religia cu politica și a sfârșit în sânge și barbarie, această carte încearcă să-l redea pe Corneliu Zelea Codreanu trecutului și istoriei.“ (Tatiana NICULESCU)

Fotografia de pe copertă: Corneliu Zelea Codreanu (Arhivele Naţionale ale României)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. Dedalus spune:

    Foarte frumos si instructiv interviu!

    Mi-a placut sa constat ca firul conducator al conceptiei autoarei (si probabil si al cartii, pe care imi doresc sa o citesc) este plasarea in contextul epocii. Un lucru de foarte mare bun-simt.

    Iar interviul a fost condus cu o foarte buna tehnica si cu o simplitate incitanta laudabila.

  2. Dan Nicolescu spune:

    Stimata Dna Tatiana ,

    Despre ” Capitan” s-a scris mult si pina acum, dar intotdeauna partizan. Cu ura, ostil , admirativ sau apologetic. Am sa fac totul sa pot citi, aici in Boston, cartea Dvs, fiindca este excitatnt ce spuneti. ” Pe mine m-a interesat viaţa unui om ” Intelegerea vietii private si publice a unui om , este decisiva in intelegerea modului in care s-au creat conceptuiie sale si a mobilelor lui in activitatea politica .
    Sint bucuros sa aflu ca acordati o mare atentie personalitatii tatalui sau, profesorul Ion Zelea Codreanu si modului in care acesta a contribuit la formare mitului Capitanului, inca din viata si duoa moartea sa
    Cred ca v-a preocupat de mult acest personaj tragic din istoria Romaniei. Ati avut ocazia, cumva, in acest timp, sa il cunoasteti pe Dr. Serban Milcoveanu ( a murit nu prea de mult, cred, la aproape 100 de ani ), sau sa cititi cartile sale despre Miscarea Leigonara ? Este un apologet al lui Codreanu, dotat cu o memorie fantastica, care readuce in atentie, insa, pina in cele mai mici amanunte, viata si activitatea acestuia din anii cind conducea Legiunea . Dind la o parte consideratiile apologetice , memoriile sale sint deosebit de utile pentru cine se apleaca asupra personalitatii lui Codreanu

    PS1. Am citit in studentie ( vai, acum apropa 60 de ani ) cartea despre Japonia a col Bagulescu. Imi aduc aminte ca era publicata in niste conditii grafice extraordinare ( cred ca la Editura Fundatiilor Regale ) si atunci mi-a parut incintatoare.
    PS2. Mormintul prof Codreanu ( daca imi aduc bine aminte si al sotiei sale si al unui frate al lui Corneliu ) se afla in Bucuresti, in Cimitirul Buna Vestire sau Maica Domnului din spatele blocurilor dela inceputul soselei Colentina , strajuit de o troita de lemn impresionanta. Curios, dar au fost bine ingrijite chiar in anii comunismului.
    PS3. Numele de Codreanu, duce la vechea Bucovina din vremurile intemeierii Moldovei, cind ” codrenii” cei din tinuturile de ” codru “ale nordului Bucovinei erau razboinici vestiti . Indraznesc sa va sugerez sa citi, dca nu ati facut-o inca, fermecatoarea carte a lui Radu Rosetti: ” Cu palosul ( poveste vitejeasca din vremea descalecatului Moldovei ” daca o veti face, cautati o editie veche. Toate editiilnoi, dupa 1950 ( si comunistii au publicat una ) sint trunchiate.

  3. DFK spune:

    D-le Dan Nicolescu,

    Cred ca “acum apropa 60 de ani ” era prin 1957 si nu cred ca atunci (dupa Revolutia din Ungaria si “masurile” luate de rgimul comunist di Romania) ati riscat sa cititi vreo care aparuta la “Editura Fundatiilor Regale”. Parerea mea traind in acele vremuri dar exista un proverb romanesc despre razboi si vitejii de dupa.

    • Dan Nicolescu spune:

      Da, cartea se afla in acei ani in bibioteca matusilorj mele, avocate in Buuresti,, care m-au gazduit pe timpul studentiei ( 1954-1959 ) In casa lor am citit prima carte a lui Emil Cioran ( ” Lacrimi si Sfinti ” tiparita cred in 1939 ), romanele lui Mircea Eliade , primul volum din ‘ Trilogia Valorilor ” a lui Blaga, poetii romani necenzurati ( imi aduc aminte de Ion Barbu si Minulescu ) dar si o colectie fascinanta de romane politiste frantuzesti in colectia ” Le masque “; cunoscatorii cred ca isi aduc aminte de celebra coperta galbena avind ca emblema o masca la care printr-un ochi iesea o pana de scris ).
      Pentru cine nu stie, Editura Fundatiilor Regale:, are doua merite covirsitoare in istoria cuturii romanesti. A pubicat opere de zinteza definitorii ( ” Istoria Romanilor”a lui C. C. Giurascu, ” Istoria artei ” de Gh.Oprescu, ” Oameni de seama” de Ion Simionescu si multe, multe altele ) si a
      sprijinit si pubicat masiv poeti si scriitori tineri.

      A bon entendeur salut ! sau pe intelesul tuturor, ” Cine are urechi de auzit sa auda “

      • Ionel Dobre spune:

        Respect!

      • DFK spune:

        @ Dan Nicolescu (08/06/2017 la 5:01)

        Va admir pentru ce spuneti ca ati facut in acele vremuri.

        Eu am dat crezare la tot ce s-a spus dupa 1989, despre prigoana regimului comunist impotriva intelectualilor regimului precedent (matusile dvs. erau avocate adica din “patura intelectualilor”).
        S-a tot spus despre condamnarile la puscarie (grea) a celor avuti (inclusiv “chiaburii” de la sate) sau a celor car ezitau sa nu “participau activ la mareata opera de constructie a Republicii Populare Romane sub inteleapta conducere a fortei conducatoare clasa muncitoare in frunte cu Partidul MUncotoresc Roman” s.am.d.

        S-a tot spus ca in acesi ani multi copii nu aveau dosare de cadre bune din cauza “originii nesanatoase a parintilor” si nu erau admisi sa nici macar sa se inscrie la liceu nici vorba de facultate.

        Si totusi, dupa cum spuneti in acele timpuri ati fost student si citeati si carti aparute intr-o Editura care fusese parte a “regimului burghezo-mosieresc”; din informatiile aparute, tot asa dupa 1989, cartile aparute sub egida acesteia au fost interzise de regimul comunist sau chiar arse/ distruse.

        Va admir ca ati putut urma o facultate atunci, cu siguranta ca dosarul de cadre a fost acceptabil datorita “originilor sanatoase” si in acelasi timp ati fost capabil sa inselati “vigilenta revolutionara a securitatii, militiei ai a altor organe care aveau sarcina sa apere democratia populara” care se instala in Romania.

        Am folosit ghilimele (” “) incercand sa reproduc limbajul de atunci si s-ar putea sa nu fie exact.

        Toate cele bune.

        • Roland spune:

          Chestiunea “originilor sanatoase” s-a pus doar in cazul facultatilor muncitoresti (pe langa inca cateva conditii). Ca o paranteza, in perioada interbelica (nu stiu mai jos, in negura vemurilor) existau diplome la Sorbona cu mentiunea “bon pour l’Orient”(echivalent al fac. muncitoresti). Daca familia nu a avut probleme politice cu regimul comunist, nu aveai de ce sa fi respins la examen. Sa fi seriosi, Cornel Burtica a dat examen si a fost admis;Stefan Andrei, ajisterea, si nu as zice ca faceau propaganda comunista din liceu … ori parintii lipeau afise, in ilegalitate . Tatal meu a fost exmatriculat din liceu 2 ani, i-a fost respins dosarul la Arhitectura, dar a dat examen si a intrat in alta parte. Crede-ma, ca stiu ce vorbesc .

          • DFK spune:

            @Roland (12/06/2017 la 20:13)

            Din cate imi amintesc chestiunea “originilor sanatoase” s-a aplicat cu precadere la faculatile de profil “umanist ” (istorie, filozofie, psihologie, limbi straine evident mai putin limba rusa).

            Cei de la faculatile muncitoresti (de max. 2 ani si cateodata si fara liceu absolvit) , majoritatea cu asa zis profil tehnic, deveneau ingineri; atunci ca si acum ei n-au fost (si nu sunt) considerati intelectuali de intelectualii umanisti (asta in special in Romania).

            Va amintiti de formula: “Clasa muncitoare , conducatoare, in alianta cu taranimesa si patura intelectuala” ?

            Exemplele date dvs. fac parte din Q.E.D: daca sustineai cauza noii democratii instalate de “puterea populara” erai “dedicat partidului si poporului” si nu se luau in considerare ceva”pete” din dosarul de familie. Faptul ca de-a lungul carierei lor au fost trecuti in linia a doua (persecutie?), nu se compara cu actiunile unor disidenti din alte tari comuniste.

            Mai tarziu prin anii ’70, pentru a te inscrie la examenul de amintere la facultatea de Drept (si daca nu ma insel si la filozofie, istorie, psihlogie) erau niste pre-conditii/recomandari privind activitatea “obsteasca/cetteneasca” nu-i asa ?

            Deci dosarele de cadre au revenit intr-o forma “revizuita”.

            As putea sa dau exemple din familia mea dar, ca sa va citez, ” stiu ce vorbesc”.

            Opiniile noastre pot diferi dar ceea ce este important este sa admitem ca fiecare are drept la opinia sa.

  4. Panait M. spune:

    OK! Istoricii, au scris despre CZC. Dna. Tatiana Niculescu, ca scriitor, a atins subiectul. Exista chiar filme si piese de teatru, cu subiectul CZC .
    Intrebarea mea este, psihologii si psihiatrii, s-au aplecat asupra subiectului Zelea Codreanu? Deoarece, omu’, chiar este un material de studiu …

    • Cinicul spune:

      Si care sunt filmele despre Codreanu? In ignoranta mea n-am vazut decat niste filme cretine facute de comunisti despre perioada H Sima. Ma interb cam cat stiti dvs despre Codreanu in afara manualelor de istorie.

      • Panait M. spune:

        Ati vizionat vreun film din ANF, ori Arhiva Nationala – microfilmele ? Nu zau? Vreo ruda de-a dvs. a asistat la procesul lui CZC de la Turnu Severin? A stat de vorba cu CZC (altfel, trebe sa stiti ca era abordabil) ? Vreo ruda de-a dvs. a partcipat impreuna cu CZC la construirea Carmen Sylva ?
        PS Daca ii rugati frumos pe cei de la Contribut, va vor arata toate postarile (adica, si cele cenzurate), … si vet intelege mai multe .
        PS Pana atunci, pastrati-va intrebarile (ca vi le meritati).
        Si da, exista carti in care se face referire la aceste (micro)filme (chiar recente Armin Heinen, “Legiunea Arhanghelul Mihail”) si la comportamentul CZC (nu de sanatatea dansului mintala).
        PS Evitati doar lecturie superficiale (roncea, veghe…).

  5. Meda spune:

    Nepoata lui Corneliu Zelea Codreanu , daca mai traieste, aemigrat prin anii ‘ 80 in USA, impreuna cu fiica sa cea mica apoi au plecat si sotul ei si cealalta fiica. Au ramas in tara fiul cel mare care era casatorit si care probabil a plecat si el intr-un tarziu. Catalina era foarte legata de unchiul ei si a avut de suferit in perioada comunista cand n-a fost primita nicaieri la serviciu . Sotul ei era inginer bineinteles prost vazut mai ales ca era in corul unei biserici si pentru a-si creste cei trei copii Catalina a dat tot timpul ore de franceza si engleza. Interesant in aceasta familie e ca sotul Catalinei avea doua surori care erau casatorite cu evrei ai caror parinti erau comunisti ilegalisti (cu multe privilegii capatate de la comunisti) Familiile celor trei frati nu se puteau intalni normal pentru ca evreii ilegalisti nici nu vroiau sa auda de Catalina. Asa ca intalnirile se petreceau la soacra Catalinei care era o femeie educata si inteleapta si care ii primea pe toti.

    • Roland spune:

      1) Surprinzator, in perioada dictaturii carliste, si comunistii (ilegalisti), si multi dintre “gardisti” au impartit puscariile ;
      1′) si in perioada antonesciana (de dupa “rebeliune”) ambele tabere au impartit aceleasi locatii ;
      2) comportametul celor doua tabere, in multe puncte, nu difera (magazinele de tip “economat”, sistemul asigurarilor, sistemul de intrajutorare, sistemele de “intovarasire agricole”, conducatorul exemplu, … ba chiar si asa zisul nationalism-nazismul fiind o forma de nationalism, propaganda, ca sa nu mai vorbesc de voluntariat si munca patriotica, celulele de partid / cuiburi, “organizatiile de tineret” si “fratiile”, teoria “omului nou”);
      3) nu sunt singurele casatorii mixte din orgaizatie, insa, intr-adevar nu cu ilegalisti (comunisti);
      4) excluderea si izolare, au fost o forme de “sanctificare”, regretate de psihologii si ideologi comunisti si ai securitatii si usor reparate pe parcursul anilor 70′-80′ (mai ales dupa contactele adanc penetrate si indelungi (a se citi durabile) cu Occidentul (Fr, Germ, … SUA si mai ales America de Sud). Chiar, o tema de reflectie : ce s-a intamplat cu acesti psihologi si ideologi dupa 89′? Nimeni nu a auzit de vreun certificat CNSAS, nimeni nu a auzit de vreo “condamnare”, …. nimic, nimic, nimic. Ce ar fi fost partidul unic si securitatea fara aceste cadre de nadejede …? La fel si cu ce s-a intamplat cu cei ce i-au condamnat pe Maniu, Bratianu, Coposu, … ? Ma tem ca istoria ne-a mai jucat (inca) o festa ?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

E randul tau

Copilul nu este proprietatea părinților. Niciun om nu poate fi proprietatea altui om. Am explicat ...

de: Cristi Danilet

la "Familia pe înțelesul tuturor – Partea a patra: Părinții nu au drept de viață și de moarte asupra copiilor"

România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu: „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă."

Cauta articole

august 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)