Home » Cultura »Educatie »Societate/Life » Citesti:

Ciprian Vîntdevară şi Steaua-fără-nume

Victor Barsan aprilie 18, 2016 Cultura, Educatie, Societate/Life
24 comentarii 3,401 Vizualizari

Ȋn Univers există trei sute de mii de miliarde de miliarde – 3x(10 la puterea 23) – de stele, marea majoritate solitare, ca Soarele nostru; extrem de puţine sunt duble sau triple, mişcându-se în jurul centrului de masă comun; în sfârşit, un numar infim, cam o duzină, sunt stele formate prin comasarea sistemului de stele duble sau triple, într-o singură stea. Aceste stele rarisime, una din 23×(10 la puterea 22), se numesc nove roşii luminoase. Ȋn februarie 2015, Ciprian Vîntdevară a descoperit o astfel de stea.

Ciprian este coordonatorul observatorului astronomic şi al planetariului din Bârlad, şi totodată îndrumătorul astroclubului Perseus, aşadar un astronom amator dintr-un oraş lipsit de tradiţii ştiinţifice, fără acces la vreo aparatură pretenţioasă. Observatorul funcţionează în centrul oraşului, într-o zonă puternic poluată luminos, cu totul nefavorabilă observaţiilor astronomice. Sediul său este impropriu – o încăpere într-o clădire destinată iniţial unei bănci (donată ulterior muzeului “Vasile Pârvan” din oraş, instutuţie în cadrul căreia funcţionează observatorul). Ȋn această încăpere, care se deschide către o terasă, sunt ţinute aproape toate aparatele. Ȋn serile senine, Ciprian mută aparatele pe terasă, le montează numeroasele accesorii şi le reglează folosind un soft destul de complicat, iar în zori le demontează accesoriile şi le aduce din nou înăuntru. Evident, într-un observator cât de cât normal, aparatele nu trebuie mutate manual de două ori pe noapte, accesoriile nu trebuie montate şi demontate la fiecare mutare, nici reglajul reluat de la zero. Roiurile de ţânţari din nopţile de vară şi gerul din cele de iarnă sunt ingrediente care nu îl fac pe Ciprian să-şi reducă timpul dedicat observaţiilor. Deşi în lumea întreagă astronomii – amatori sau profesionişti – stau într-un spaţiu confortabil şi privesc imaginea cerului pe un laptop instalat pe masa de lucru, Ciprian este obligat să lucreze în aer liber, aşa cum lucrau antecesorii săi medievali – Copernic, Tycho Brahe sau Kepler.

Ȋn noaptea de 10 spre 11 februarie 2015, Ciprian a observat apariţia unei stele noi pe unul din braţele galaxiei M101, situată în zona Carului Mare. Observaţia a fost transmisă comunităţii astronomilor, şi pe 13 februarie, neozeelandezul Stu Parker, care a folosit un telescop din Spania, a confirmat că Ciprian are dreptate. Iniţial s-a presupus că este vorba de o supernovă – ipoteză discutată în publicaţia italiană Coelum [1]. Ulterior, studii spectroscopice – adică analiza detaliată a luminii emise de stea – făcute folosind imagini date de cel mai mare telescop din Rusia (situat în Caucaz), cu diametrul oglinzii de 6 metri, au dus la concluzia că steaua este o nova roşie luminoasă. Spre comparaţie, menţionăm că oglinda telescopului folosit de Ciprian are diametrul de 20 de cm, dimensiune ce aminteşte de performanţele secolului XVII: apertura telescopului construit de Huygens pentru Societatea Regala din Londra, în 1691, era de 19 cm [2].

Acum, steaua este studiata intens de mai multe mari observatoare din lume, întrucat formarea şi evoluţia acestor nove sunt fenomene astrofizice puţin înţelese. Paternitatea descoperirii este formulată explicit; într-un studiu complex, semnat de 11 specialişti de marcă ai observatoarelor din Moscova, Caucaz, Kazan şi Michigan, apărut recent [3], putem citi: “The red nova in M 101 was discovered by Ciprian Dumitru Vîntdevara on the Bârlad Astronomical Observatory in Romania, on February 10, 2015.”

Desigur că descoperirea lui Ciprian este, într-o măsură oarecare, şi o chestiune de şansă – ca orice altă descoperire. Dar este şi răsplata intuiţiei, abnegaţiei şi hărniciei unui tânăr, absolvent al Facultăţii de Geografie a Universităţii din Galaţi, încadrat nu ca cercetator într-unul din observatoarele Academiei Române, ci ca muzeograf, plătit cu un salariu apropiat de salariul minim pe economie, într-un oraş de provincie. Un muzeograf care a făcut cea mai valoroasă descoperire din astronomia românească.

Acum, steaua lui Ciprian nu are un nume, ci un indicativ: PSN J14021678+5426205 din galaxia M101. Numele, care poate fi dat doar printr-o decizie a Uniunii Astronomice Internaţionale, ar putea fi Regina Maria, sau Iulia Haşdeu, sau Bârlad… sau unul propus de cititori.

Referinţe

[1] Coelum, http://www.coelum.com/news/unaltra-supernova-in-m101-no-ma-controllate-i-vostri-archivi.

[2] https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_largest_optical_telescopes_in_the_18th_century

[3] www.vgoranskij.net/lrn2015-in-m101.pdf

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "24 comments" on this Article:

  1. man of war spune:

    domnule, toata presa “mainstream” (inclusiv / mai ales cea a lui jack care a scris despre gaina nascatoare de pui vii), toate televiziunile “quality” analizeaza inmormintarea fastuoasa a marelui fane (zis si spoitoru) cel care a retezat mina unui militian dintr o singura lovitura de sabie, si dvs veniti cu steaua lui Ciprian ?

    • Florin spune:

      Va multumesc mult pentru acest articol!
      Felicitari din inima, domnului Ciprian Vantdevara.

    • Marius Lazarescu spune:

      dumneavoastra cu ce veniti pe contributors? cu pluta cumva?

    • bobys spune:

      stai ca urmeaza si inmormantarea calului de companie a lui fanica spoitorul in locul lui mihai eminescu in cimitirul bellu :) )

    • Un barladean spune:

      Ei, uite ca mai sunt si oameni care citeasc si despre altceva decat Fane Spoitorul sau Gigi Becali. Iar pentru acesti cititori exista oameni care scriu. Multumim, Victor Barsan.

  2. Ronis ot Astria spune:

    Mulțumesc frumos pentru articol.

  3. Ovy spune:

    Citind titlul articolului eu chiar am crezut ca e vorba de Ciprian Marica si fcsb. :)

  4. Catalin spune:

    Felicitari lui Ciprian. Propunere: Tutova-Vintdevara.

  5. Pavel spune:

    Respect.
    Dupa titlu as fi crezut ca e ceva din politica, am inceput sa citesc plictisit, dar s-a dovedit de 100 de ori mai interesant.
    Aia din Chile se plang ca au investit un miliard de dolari si nu vad stelele suficient de bine pentru ca e prea multa lumina pe o autostrada din apropiere… Iata ca totusi se poate

  6. Josef Svejk spune:

    Multe felicitări și toată stime mea d-lui Vindevara! Am avut întotdeauna un respect deosebit pentru oamenii pasionați. Mai ales atunci când și izbutesc!!!

  7. marcian spune:

    Parerea mea este ca numele trebuie ales de Ciprian! Pentru pasiunea sa, merita macar atata lucru.
    Felicitari!

  8. mutareainplic spune:

    De ce nu “Summer Wind”?

  9. Babilou spune:

    Da, felicitari d-lui Ciprian.
    Mai ales pentru mijloacele modeste prin care a facut descoperirea.

    Si cand te gandesti ca aici in Canada un telescop dobsonian de 8″ (20 cm) costa sub 450 $, deci e f. abordabil. 8″ a fost considerat preferatul astronomilor amatori pana de curand, cand telescoapele de 10″ (25 cm) au inceput sa se impuna, urmate de cele de 12″, iar cele de 8″ sunt considerate “entry-level”.

    Dar nu apertura conteaza ci pasiunea si perseverenta. Felicitari inca o data – si “clear sky”. (din partea unui astonom amator.)

  10. AVP spune:

    Ȋn Univers există trei sute de mii de miliarde de miliarde de stele, însă există numai o Planetă-Ou, pe care am descoperit-o chiar „eu”, alou… :) Dacă nu crezi, du-te și vezi (apasă pe numele meu, now:))

    Asta e o știre superuragan, nu vânt de vară, n-așa ? :P

  11. Dedalus spune:

    Sa-I spunem Vaide (…steaua noastra).

  12. Jerry spune:

    Mulțumesc și eu autorului și il felicit pe Dl. Vîntdevară!
    (Nimeni nu vorbeşte de săracul FS, Dumnezeu să îl ierte. Doar presa şi cei de nivelul lui se preocupă de acest subiect.)

  13. Ela spune:

    Nu stiu ce inseamna “sansa”…cred ca face parte din regulile inerente, desi indescifrabile, ale “jocului” pe care-l numim viata.
    Ceea ce stiu cu certitudine insa, este ca pasiunea reprezinta o calitate din ce in ce mai rara (probabil ca oamenii se inhiba printr-o inexplicabila autocenzura?), in ciuda enormelor beneficii pe care umanitatea le-a avut, de-a lungul timpului, numai datorita oamenilor pasionati si a pasiunilor lor devorante!
    Sa mai adaug ca, intr-o societate lipsita de modele si repere de valoare, ca cea româneasca, “discretia” fata de asemenea realizare exceptionala si autorul ei, este de-a dreptul prosteasca si iresponsabila? Nu mai adaug nimic, ca se stie…
    Culmea e ca, daca ascult ce spun românii, nimic nu-i mai surprinde, le stiu deja pe toate in detaliu, toate neajunsurile fusesera anticipate de careva, viitorul insasi e stiut ca nu va fi decat intr-un fel:trist, vinovatii sunt arhi-cunoscuti, etc., etc…Multa vorbarie sterila, adica : degeaba :(

    Ce nume as propune”?
    Vîntdevara!
    Mi se pare predestinat sa fie purtat de o stea…

  14. Dumitru NUTU spune:

    Felicitări pentru articol.
    Felicitări Dlui Ciprian Vântdevară pentru perseverența și pasiunea care îi dovedesc vâna de cercetător autentic. Această descoperire este răsplata binemeritată care ar trebui să-i poarte numele. Îndrăznesc să-i sugerez (1) crearea unui blog personal bilingv în care să relateze episodic despre munca sa (cred că l-ar face cunoscut și publicului nespecializat al cărui suport este important, afectiv și financiar) și (2) contactarea altor pasionați, eventual și ONG-uri din țară (explicații în ”Sfatul unui laureat Nobel pentru cercetarea stiintifica romaneasca”, articol publicat de Dna Corina Ionel tot pe HotNews în acest an).

  15. silicon_v spune:

    Curat ca in Sebastian…

  16. Cititor spune:

    E frumoasa aceasta fereastra către univers de oriunde ar fi ea deschisa. Felicitări dlui. Vintdevara. Așa cum a propus deja cineva aici, Summer wind pare un nume potrivit, dar scris intr-un cuvânt, exact ca numele lui Ciprian: Summerwind / Red Summerwind sau, daca tot a amintit cineva de ” Steaua fara nume” (piesa lui Mihail Sebastian), i s-ar putea spune Mona.

  17. Cititor spune:

    Si, tot din piesa lui Sebastian, parca Alcor era numele pe care profesorul l-a dat stelei descoperite de el. In amintirea lui Sebastian, i s-ar putea zice stelei Alcor.

  18. ion adrian spune:

    Tara asta mai are si altceva decat ratati si complexati sau/si ticalosi lacomi si fara constiinta.

  19. Gogu spune:

    Ce nume frumos! Vantdevara…

  20. Adios spune:

    Vantdevara ar fi prea dificil pentru alte natii sa pronunte. Ori Summerwind or Ciprian.

    Felicitari lui Ciprian!

    Si poate contributors face o cheta sa ii cumparam lui Ciprian un telescop 12″ iar primaria Barlad (orasul are o veche traditie culturala, contacti-l pe marele om de cultura C.D. Zeletin si va va spune mai mult) ii va da astronomului un spatiu adecvat.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Victor Barsan


Victor Barsan

Victor Bârsan, născut pe 28 septembrie 1950, la Focşani. Absolvent al Facultăţii de Fizică şi al Facultăţii de Matematică-Mecanică ale Universităţii din Bucureşti; do... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)