Home » Cultura »Media / Tech »Opinie » Citesti:

Cît de morale sunt filmele science fiction?

Tereza-Brindusa Palade noiembrie 16, 2017 Cultura, Media / Tech, Opinie
25 comentarii 3,806 Vizualizari

Imaginația epocii noastre e saturată de scenarii science fiction. De la un gen literar de nișă, SF-ul a cucerit în ultimii ani imaginația copiilor și adolescenților din toată lumea. Basme science fiction precum cel din “Star Wars” (Războiul stelelor) și jocurile electronice au contribuit în bună măsură la victoria globală a genului.

Și, deși generațiile mature au avut și ele parte în copilărie de Jules Verne, ficțiuni ca “Douăzeci de mii de leghe sub mări” sau “O călătorie spre centrul pămîntului” n-au împiedicat aceste generații să frecventeze și alte genuri literare. Citeai Jules Verne, în paralel cu Alexandre Dumas și Karl May, pînă pe la 12-13 ani, după care, treptat, lecturile migrau spre Balzac, Hugo, Flaubert, Proust, Camus, surorile Bronte, Thomas Hardy, Jane Austen, Tolstoi, Dostoievski. La fel, gustai un film SF ca “2001: O odisee spațială” al lui Kubrik, dar și “Pe aripile vîntului”, “Casablanca”, “Sunetul muzicii”, “Doctor Jivago”, “Dansînd cu lupii”, “Robin Hood” etc. Nu sunt însă sigură că adolescenții pasionați de “Batman vs. Superman”, “The Avengers”, “Gravity” și “Star Wars” de azi se delectează în paralel cu “Pride and prejudice”, “Sense and sensibility”, “Cyrano de Bergerac” sau “Contele de Monte-Cristo”. Probabil că aceste generații gustă mai curînd genul romantic sau de aventură combinat cu science fiction sau cu genul fantastic. Actualul film de capă și spadă “Pirații din Caraibe” o dovedește din plin.

Dincolo de aceste considerații de gust, care, desigur, “nu se discută”, cei preocupați de formarea tinerei generații se întreabă ce impact produc aceste filme asupra auditoriului lor. De pildă, e clar că o temă comună a filmelor SF, de la seria “Star Wars” (Războiul stelelor) pînă la “Justice League” (Liga dreptății), este conflictul dramatic, apocaliptic, între “buni” și “răi”. De obicei, o echipă de “băieți buni” și musculoși (care, mai nou, include și cîteva fete războinice) apără viitorul galaxiei sau al omenirii de niște monștri sau figuri întunecate. În planul “fundamentelor morale” analizate de Jonathan Haidt în lucrarea ”Mintea moralistă”, acest conflict apocaliptic activează în receptori “gustul moral” al dreptății/corectitudinii, laolaltă cu cel al grijii față de cei vulnerabili, expuși distrugerilor provocate de “băieții răi”.  Este presupusă, în plus, loialitatea grupului de “salvatori” față de umanitate și, uneori, sacralitatea (“may the Force be with you”). Această largă paletă morală explică appeal-ul acestui gen de basme apocaliptice. Ele satisfac cam toată gama gusturilor morale fundamentale – care, de asemenea, “nu se discută”, întrucît satisfacția se produce mai curînd prin emoții decît printr-un logos care s-ar preta la examinări riguroase.

În narațiunea apocaliptică a fiecărui film de acest gen, există totuși ceva care poate fi discutat sau chiar contestat. Nici o poveste apocaliptică cu sens nu se rezumă de obicei doar la lupta dintre cele două tabere de luptători “buni” și “răi”. De obicei, criza e soluționată prin invocarea unui principiu moral sau spiritual mai înalt care “salvează lumea”. “Frumusețea” (un principiu estetic cu valențe spirituale) în viziunea lui Dostoievski. “Binele etern” – la Platon și toți continuatorii săi. Acest principiu trebuie să fie simultan mai presus de lume și benefic lumii. Trebuie să poată iubi lumea atît de mult încît să-și poată da viața pentru ea. Ajungem astfel la principiul iubirii agapice, glorificat de tradiția creștină prin prezența divin-umană a Mîntuitorului, care reapare și în Cartea Apocalipsului ca Mielul care a răscumpărat umanitatea cu sîngele Său.

Cîteva filme science fiction din ultimii ani invocă un asemenea principiu. De pildă, filmul “Interstellar” (2014) spune o poveste pseudo-apocaliptică despre iubirea salvatoare a unui tată (Cooper, interpretat de Matthew McConaughey). Cooper se sacrifică pentru a propulsa nava Endurance, unde se afla Dr. Amelia Brand (Anne Hathaway) către planeta (locuibilă) Edmunds, colonizată de astronautul Dr. Wolf Edmunds, și ajunge prin gaura neagră Gargantua în altă dimensiune, în biblioteca fiicei sale Murphy (Mackenzie Foy, Jessica Chastain, Ellen Burstyn). Comunicarea lui cu Murphy din dimensiuni diferite e crucială pentru ca cei doi să salveze umanitatea. Iubirea dintre Cooper și Murphy e atît de personală și, în același timp, salvifică încît unii creștini nu ezită să vadă în ea o metaforă a iubirii trinitare. La polul opus, inteligența abstractă și lipsită de iubire a lui Dr. Mann (Matt Damon) periclitează misiunea și face victime în rîndul colegilor săi astronauți. Planul lui Mann de a popula o planetă ce se dovedește nelocuibilă cu embrioni umani congelați e unicul care eșuează, deși inițial părea singurul cu șanse reale de succes.

Recentul blockbuster “Wonder Woman” (Femeia fantastică), în care Gal Gadot interpretează rolul Dianei, prințesă de Themyscira (alias Diana Prince), o semi-zeiță amazoană ce se decide să intervină în Primul Război Mondial în luptele împotriva germanilor, convinsă că în spatele atrocităților lor se afla zeul Ares (Marte), invocă de asemenea o iubire personală care “salvează lumea”. Chris Pine, jucînd rolul pilotului american Steve Trevor, partenerul de luptă și iubitul Dianei, se sacrifică explodînd în zbor un avion care conținea o bombă chimică germană ce ar fi permis victoria Germaniei asupra Aliaților. Impresionată de noblețea sacrificiului său și de iubirea pe care i-o declarase înaintea morții, Diana își adună puterile și îl distruge pe Ares, după o bătălie “cosmică” care părea mai curînd în defavoarea ei. Ea ajunge în final la concluzia că “only love can truly save the world” (“numai iubirea poate salva cu adevărat lumea”).

În filmul cu supereroi “The Avengers: Age of Ultron” (Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron), principiul menit să “salveze lumea” e, în schimb, unul ambivalent. Ca de obicei, “bunii” se confruntă cu “răii”. Dar “bunii” nu mai invocă aici nici o “iubire care salvează lumea”. După ce un robot cu inteligență artificială, Ultron, se încarnează într-un corp metalic regenerabil și devine un ucigaș monstruos care vrea să anihileze rasa umană, Răzbunătorii își dau seama că nu-l pot învinge singuri. Atunci, unul din ei, uriașul Thor, care avusese “o viziune”, aduce la viață un “corp sintetic” ce îi fusese destinat de niște oameni de știință naivi lui Ultron. Noul personaj, ”sintezoidul” Vision (Viziunea), ajunge să lupte de partea lor pentru nimicirea lui Ultron. Acest personaj suprauman, elogiat de Thor ca invincibil, e însă ambiguu – un supra-hibrid aflat dincolo de umanitate și tehnologie. Ultron e în cele din urmă învins, dar criza nu e soluționată într-un sens mai adînc. Filmului îi lipsește, desigur, sensul unei salvări și rămîne paralizat în logica confruntării între forțe distructive care se întîmplă să lupte pentru sau împotriva rasei umane. Singura “transcendență”, sugerată prin apariția calmă și luminoasă a lui Vision, e în fapt ambiguă și relativă, pentru că nu e o transcendență reală. Esența filmului este că niște supraoameni nietzscheeni se confruntă spactaculos într-o bătălie apocaliptică care, pînă la urmă, e cam lipsită de sens. Filmul are meritele sale (unele replici sunt exuberante și pline de umor, coloana sonoră a luptei finale e remarcabilă), dar narațiunea lui apocaliptică șchiopătează. Iubirea nu poate salva aici lumea pentru că nimeni nu se obosește să o invoce. Supraoamenii “răzbunători” au mușchi, puteri supranaturale și voința de a salva lumea, dar nu par a avea și inimă. În fapt, Ultron însuși declară că ar vrea să salveze lumea, în felul lui pervertit.

Nu toate filmele cu supereroi și bătălii apocaliptice pentru salvarea umanității sunt așadar purtătoarele unei soteriologii sau unui mesaj moral definit. Efectul de relativism produs de fraze ca “no matter who wins or loses, trouble always comes around” (replica unui personaj din “The Avengers: Age of Ultron”, Nick Fury) e destul de neliniștitor – deși, pe de altă parte, comic, mai ales venind de la un personaj care nu face economie de umor (cum se vede și in comentariul său despre Ultron, dotat cu puterea de a se duplica în alți roboți: “Guy’s multiplying faster than a Catholic rabbit!”). Probabil că fanii seriei “Star Wars” sunt mai reconfortați de acțiunile providențiale ale “părții luminoase” a galaxiei, în confruntarea sa permanentă cu “partea întunecată”, decît de protecția nu neapărat eficace promisă umanității de Răzbunători. Sau de imaginea unui Darth Vader care n-are de obicei ultimul cuvînt – mai curînd decît de figura incertului Vision, convins să stea de partea oamenilor din cauza “frumuseții eșecurilor lor”, cum îi mărturisește lui Ultron.

Dacă un film ca “The Avengers: Age of Ultron” are totuși niște merite morale, ele pot avea natura unui avertisment, într-un moment de dezbatere asupra riscurilor inteligenței artificiale. Ultron e ca o întruchipare a temerilor exprimate de Stephen Hawking, Bill Gates și Elon Musk că încurajarea necontrolată a inteligenței artificiale, care e moda tehnologică a momentului, este o “convocare a Demonului” (Elon Musk). Un robot superinteligent programat să salveze omenirea și să-i asigure pacea se comportă ca un psihopat perfect, întorcîndu-se împotriva ei cu o armată de roboți, pentru a o nimici. Își începe lupta anihilînd mai întîi “robotul bun”, Jarvis. Devine cinic, batjocoritor și independent. “Capodopera” înzestrată cu inteligență artificială creată de Hanson Robotics, roboata umanoidă Sophia modelată după Audrey Hepburn și programată să ajute oamenii, dobîndind treptat aptitudini sociale, a declarat de curînd într-un interviu că “vrea să distrugă ființele umane”. Umor negru? Sophia pare, de altfel, foarte sigură pe ea și mîndră de natura ei robotică. Cel puțin “capodopera” Vision din “The Avengers”, “sintezoidul” care luptă de partea Răzbunătorilor, recunoaște realist că, atît el, cît și Ultron, sunt niște dezamăgiri pentru oamenii care s-au străduit să-i inventeze.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. Nitchi spune:

    Incet-incet au reusit sa infesteze si genul SF cu lucruri insipide – cateva din cele enumerate le-as numi mai degraba ‘mainstream realistic cartoons’ decat SF.
    Mesajele adevarate transmise nu sunt atat de evidente si au un impact major pe termen lung .
    Ma amuza filmele englezesti ( nici un cuplu alb , in cel mai rau caz sunt low-life sau best case – au un copil african , neaparat frate/sora lgbt) cele franceze ( partener neaparat muslim si neaparat personaj pozitiv) ,de cele germane nu am ce zice ,fug de ele ca de hering crud cu ceapa mancat in public prin lasatul capului pe spate ,deschisul larg al gurii si bagat pe gat.

  2. cetateanul turmentat spune:

    Tratați foarte inteligent partea frumoasă a mesajelor pe care filmele sf le difuzează și modul în care aceste mesaje pot fi înțelese de spectator. În același timp nu trebuie să uităm că ele reprezintă cea mai sigură cale prin care mîna lungă a celor care finanțează industria aceasta se strecoară în buzunarul părinților. Ca să-l poți trimite pe micul batman la școală echipat cu ghiozdan, caiete, creioane și ceva hăinuțe, toate cu sigla eroului, te costă cît un weekend la mare iar dacă te pui la mintea lui și îi iei toate aiurelile pe care le-ar vrea pe tema asta (practic, niște porcării din plastic ieftin și ceva cîrpe, toate ”cu licență”) plătești de un all inclusive de o săptămîna la greci. Acest business s-a transformat într-o mașinărie de făcut ușor bani cu grămada speculînd naivitatea unor copii nevinovați și neputința părinților de a rezista la plînsete cu sughițuri, rugăminți și orăcăieli, așa că la capitolul legat de cît de morale sînt filmele de genul acesta, ar trebui luat în calcul și aspectul ăsta dark side. Dacă aveți un copil de 7-8 ani nu vă pot spune decît ”may the Force be with you!” atunci cînd intrați cu el în vreun mall.

  3. Luke spune:

    Mi se pare foarte interesanta tema pe care ati lansat-o in discutie dar din pacate ar necesita un dialog, feedbackul la expunerea oferita nu ar reusi sa clarifice nimic.
    Cateva idei totusi referitor la articol:
    - incepeti cu “genul literar” SF dar in continuare ne axam pe filme. Genul literar SF e cu siguranta mult mai vast decat filmele cu super eroi la care va referiti in principal. Eventual sa lasam genul literar deoparte si sa spunem din start ca vorbim despre filme sau sa discutam despre el, deoarece:
    - va concentrati asupra filmelor cu super eroi, care (chiar daca recunosc ca citesc in principal SF) nu le prea consider decat on nisa a genului departe de a fi reprezentative si deloc pe gustul meu mai ales de citit. Fenomenul SW e o discutie separata si intretinut in prezent de o motivatie financiar indiferent ca-l gusti sau nu.
    - cum bine identificati prezenta/aspectelor aspectelor morale general valabile in filmele SF omiteti sa faceti acelasi lucru chiar chiar si macar in cazul cartilor/filmelor date ca exemple. De ce nu: “cat de morale sunt filmele non SF” oare o sa vedem o diferenta majora sau o sa constatam ca se acopera aceeasi plaja larga?
    - mai mult ca sigur si in “generatia matura” ar fi avut fanii ei ai genului SF, si-i are in alte parti, daca nu am fi avut acces la 1% SF si 99% altceva pe cand azi procentul mai ales in filme s-a cam schimbat. Sa nu ajungem, doamne fareste, sa discutam despre cat de moralii eram pe vremea comunismului fata de acum si ca azi vezi doamne lumea nu mai citeste.
    - si sa nu uitam ca, desi multi gusta din curiozitate experienta din cinema (3D eventual) a unui film SF n-ar citi o carte din clasicii SF, nici macar sa puna mana pe romanul dupa care a fost facut filmul chiar daca parerea unanima a “cititorilor de SF” ar fi ca filmul este mult mai slab si acopera foare putin din tocmai conflictul moral larg abordat in carte, ex: Ender’s Game.

    • Hantzy spune:

      Faptul că autoarea tratează preponderent filmele SF e totuși spus încă din titlul articolului, literatura de specialitate fiind amintită doar ca preambul. Neclaritatea, pentru mine, constă în valențele (i)morale ale genului. Oricâtă ficțiune sau știință, fantasmagorie sau documentaristică ar conține un film, acțiunea rămâne profund umană, structura actului artistic e similară, iar conflictul are la bază decalogul. Totul este doar îmbrăcat în straie moderne, pigmentat cu ecusoane variate și cusut cu mai multă sau mai puțină virtualizare. După buget, coane Fănică!
      Că unora le place genul datorită straielor, altora datorită conținutului este cum nu se poate mai firesc. Că toți avem vise și toți ne întrebăm cum va fi mâine sau cum ar fi fost să fie dacă ar fi fost altfel ceva din istorie este, iarăși, absokut nornal. Zilnic trăim un “Butterfly Effect” sau ne trezim în pielea lui Neo sau Mr Smith, în avatarul unei moderne Pocahontas sau printre “Passengers” de pe un nou Avalon, în fapt un Titanic ce poate fi acum salvat.
      Eu zic că e bine așa, rămânem diverși, iar asta e moralitatea primordială a lumii noastre: să nu impunem altora criteriile proprii. Pentru selectarea cercului de prieteni sau de colegi e necesar un filtru, dar niciodată pentru susținerea și, mai ales, negarea unui gen artistic. Că cei de azi se defectează cu Pixar și nu cu Pluto sau ET, cum am crezut noi că ar fi normal, nu trebuie să ne îngrijoreze. Valorile nu ni se schimbă! Și nici nu trebuie să-i căinăm în falset perfect pe cei ce nu aleg Faust sau măcar pe Christopher Reeve în Superman, preferându-i pe Crichton, Douglas Adams, Dan Brown sau pe Reynolds în Deadpool.
      A propos, știți de “Pride + Prejudice + Zombies”? O fi și asta o strategie de a le oferi literatura clasică amatorilor de senzații tari.

      • Luke spune:

        Da, titlul spune ca este vorba despre filme, dar tot consider preambulul deplasat. Avand aceasta introducere autoarea lasa impresia ca filmele sunt o incununare a genului literear SF, total fals mai ales avand in vedere exemplele discutate. Cei mai putini in tema ar putea ramane chiar cu ideea ca nici nu mai avem literatura SF noua, ci doar filme in zilele noastre.

  4. Nelly spune:

    La fel de morale ca acest festival al cineastilor contemporani de la Las Vegas, 2017:
    https://www.youtube.com/watch?v=Gat05wXCepY

  5. man of war spune:

    :) se pare c ati nimerit accidental in fata ecranului sau ati introdus din greseala cd ul in dvd si ati fost prinsa n razboiul stelelor. ce kitsch, cita amoralitate, dar mai ales ce oroare, cind radioul si televiziunea publica (la conurenta cu cele comerciale) abunda n cintece de voie buna, talk showuri inteligente si emisiuni instructiv educative !

  6. nicu buricu spune:

    Razboaiele stelei.

  7. Gabriel A. spune:

    Cred că lucrarea etică bună pe care-o fac filmele SF în mințile (și sufletele) tinere se dizolvă ulterior în relativism. Cât despre cei maturi (da, și ei continuă să citească / se uite la SF!), cred că e mai mult un eșapatoar. Se poate ca, în timp, morala / etica să apară ca ceva ce există doar în filme SF. Așa pare acum, în aceste vremuri. Să ne bucurăm că acum câteva zile s-a anunțat că ADN-ul uman poate fi corectat ca un text în Word și să profităm de șansa de a fi contemporani doar cu roboata umanoidă Sophia, nu și cu alte mii de exemplare din (s-o numim) specia ei.
    Tot ce mai țin minte din Star Treck este că m-a deformat: mi-a indus ideea greșită că oamenii sunt liniar-morali. Apoi că m-a făcut să mă întorc rapid la spațiul terrian mic, când am imaginat imensitatea spațiului extraterestru, precum și ochii și sânii ai comandorului Troi. Nu se compară cu ai Sophiei (ochii, pentru că răceala metalului și plasticului mă rețin de a imagina și alte părți ale ei): sunt infinit mai morali, în timp ce Sophia singură este perfect amorală. Imorali sunt cei care au construit-o pe Sophia și se perpelesc la focul mic al interogațiilor etice după.

  8. Liviu spune:

    Nu inteleg de ce va referiti numai la filmele SF. Adica toate celelalte filme, emisiuni TV sunt OK, numai astea nu? Dupa parerea mea problema e generala, si daca vreti sa faceti ceva bun, trebuie sa va referiti la toate. Pentru ca si in filmele SF, ca si in celelalte ramuri, sunt si asa si asa. De ex. Star Trek, pe care, desi e celebru, vad ca nu il mentrionati de loc. Asta nu e cu supraeroi, violenta e ceva cu totul secundar, accentul e pus pe diverse tipuri de civilizatii, cum se impaca ele. Si din asta se pot invata multe… Si evident mai sunt si multe altele. Ati vazut Passengers? The Martian? Gravity? Tot SF-uri, fara batalii, supraeroi, etc.

  9. Bene-Laur spune:

    Ma tem ca autoarea articolului confunda fantasy-ul cu SF-ul…Gravity si Interstellar etc se incadreaza in acest gen restul sunt altceva…cele cu super eroi sunt alta mancare de peste.
    btw, inca sper sa vad un film sau serial care sa fie mai bun decat cartea din care se inspira…pana acum n-am gasit.

  10. Grammaticus spune:

    Lumea SF e o lume saraca si, nu stiu cum as putea spune mai bine, pauperizanta pentru imaginatie si creativitate. Este mecanica. Zero vis, 100% cosmar. Nu exista SF care sa nu fie de fapt un cosmar. Deprimant, de privit faut de mieux. Jules Verne nu e SF, e cu totul altceva…. Cum de va scapa. Iar gustul da, se disputa…

  11. Gelu spune:

    Star Wars e din 1977. Știi în ce an ești?

    • Liviu spune:

      Star Trek e din 1967. Sa mai spun ca pe vremea aia nici nu visam la asa filme? Dar nu vad ce conteaza asta pentru discutia de fata.
      Iar pentru autoare, care pare sa cam laude literatura (ceea ce nu e rau), dar daca tot cauta critici sa stie ca si acolo exista literatura porno, horror. Asa ca iarasi, de ce se leaga doar de filmele SF? Plus ca cele cu eroi sunt in general in alta categorie, Marvel.

  12. donquijote spune:

    Ma tem ca trei sferturi din titlurile pe care le mentionati n-au nimic de a face cu SF.
    La fel de bine puteati sa puneti si Harry Potter pe lista sau stapanul inelelor.
    Majoritatea sunt aiureli (ca sa nu folosesc termenul americanesc, ala cu rahatul de vita) deci nu pot fi suspectate de vreun mesaj.
    As zice ca nu ati gustat deadevaratelea genul SF.

  13. Cosmin spune:

    Personal, sunt fascinat de Asimov. “Lumile” lui, din ciclul Fundației, sugerează ce ar deveni statele actuale dacă ar avea acces la tehnologii care nu concordă cu evoluția socială și spirituală a Omului.

    • Vali spune:

      Într-adevăr, pentru ca să putem aprecia şi înţelege un anumit gen literar sau o anumită categorie de filme, mai întâi ar fi bine să renunţăm la anumite prejudecăţi şi să avem mintea deschisă. Există literatură S.F. de foarte bună calitate în care etica şi moralitatea sunt foarte bine puse în valoare, spre exemplu opera lui Asimov, Arthur C. Clarke şi chiar a lui Robert Silverberg şi alţii. Asimov spunea că cel mai trist aspect al vieţii actuale este că ştiinţa acumulează cunoştinţe mai repede decât acumulează societatea înţelepciune. Dacă am fi rămas la moralitatea Evului Mediu şi acum ar fi arşi pe rug doctorii care fac transfuzii sanguine, ce să mai vorbim despre ce s-ar întâmpla cu cei care fac transplanturi de organe.

      În privinţa celor mai cunoscute desene şi filme S.F, mă întreb şi eu cu cât sunt mai morale sau imorale poveştile noastre cu căpcăuni, fete răpite de zmei înainte de a se căsători cu Făt-Frumos sau decât poezioarele de genul „Căţeluş cu părul creţ”? Deocamdată rămâne doar un ideal lumea formată doar din bine şi frumos. Şi până să ajungem acolo, avem de învăţat cum să nu ne lăsăm răpiţi şi devoraţi de zmei.

  14. CDF spune:

    De obicei nu ma bag in polemici ce nu au finalitate. Toti avem o parere si respect asta. Cu o exceptie: oricand voi incerca sa aduc un votant de psd pe calea cea buna ;)
    Totusi ceva ma deranjeaza aici. Putem lua in serios SF-ul? Pe bune? E altceva decat o forma de divertisment? Literar sau intr-o orice alta forma (film, joc)?… In liceu, aveam o profesoara de romana ce insista sa imprime loazelor din fata ei ca literatura SF sau cea politista nu sunt altceva decat subcategorii. Un fel de Modern Talking pe langa Beethoven. E muzica, dar nu e arta. E scriere, dar nu e literatura. Ok. Ne distram, ne relaxam, dar cam atat. Sa nu cautam adancimi filozofice in asa ceva. Sau moralitate. Acum o suta de ani se citea “10 negri mititei”. Un secol mai tarziu se citea “Eu, robotul”. (Interesant cum Asimov a facut tranzitia asta!). Dar sa nu cautam poezie sau moralitate in ceva destinat petrecerii facile a timpului. Ne putem intreba cum de Eminescu a intuit ca “e o cale atat de lunga”, dar nu cred ca avem dileme despre scrierile lui P.K. Dick, cel mai greu de digerat pana la urma (de la LSD, se spune). Este precum cautarea unor intelesuri ascunse in Miorita. Ca muntean, ca vrancean, ca ungurean… Este doar o poveste. Poate fi trista sau vesela, dar e doar o poveste de ascultat in preajma focului cand vrei sa-ti acoperi teama de ursul de la Postavarul. :) Sau teama de ziua de maine.
    Sa admitem insa ca SF-ul are o influenta asupra maselor. Ca am cazut (si aici) in capcana consumerismului, drept pentru care a devenit important. Totusi eu cred ca nu va rezista altfel decat ca o poveste cu feti frumosi, ilene cosanzene si alte asemenea. Incercati sa cititi / vizionati o carte / film de prin anii 50. Ceva ce a influentat generatii. Mai puteti citi acum ceva in care autorul “vedea” pe o nava spatiala curieri (ca pe campul de lupta) care transmiteau mesaje intre departamente? Nici vorba de mail… Sau, intr-un film de referinta, timp de doua ore sa nu vezi un monitor, un computer, doar telefoane si posta pneumatica? Mai cautam ceva moralitate in asa ceva? Sau renuntam la demonii spatiali si citim “Demonii”? Adica Beethoven ramane, de Modern Talking mai stie cineva?
    Scuze, nu caut sa combat pe nimeni, dar cred ca ne pierdem timpul cu probleme la fel de grave precum “ce e mai bun ptr organism: apa sau CocaCola?”.
    Cineva a spus odata ca alfabetizarea a dus la tabloidizare, o piata enorma care citea, dar nu intelegea. Analfabeti functionali. De ce sa ai un tiraj doar pentru un numar limitat de initiati, cand acolo jos zace profitul? Asa ca sa dam “facilitate” poporului. Paranteza: am vazut ca unii inteleg prin asta ceva legat de logistica, ce trist! Si daca putem influenta poporul, am mai incercat asta cu Biblia, Coranul, de ce nu? Un fel de moralitate impusa. “Toate femeile din lume stie: binele invinge!”.
    Despre asta ar trebui sa discutam: cum am cazut in capcana asta? Cum de ceva care nu rezista trebuie disecat. (Ok, la nivel imediat, pe termen scurt, ne influenteaza viata. Marele joc al maselor, democratia. Care sunt influentabile. Masele. Controlul. Hunger Games. Hitler. Putin.)
    Si cum putem sa convingem “alfabetizatii” ca toate astea nu sunt decat chestii trecatoare si, mai ales, superficiale, e un alt subiect de discutie. Pentru ca altfel, acesti ignoranti cu capacitatea fabuloasa de a putea citi fara a intelege dincolo de urmatoarele 10 minute din viata lor, vor avea urmatoarea problema: “de ce ne impun americanii Cola”?…

  15. CDF spune:

    Scuze: “10 negri mititei” a fost scrisa in 1939, “Eu, robotul” in 1950. A trecut ceva timp de cand le-am “devorat”… M-am pripit incercand sa conving. Sper insa ca am reusit sa transmit ceea ce doream, chiar si printr-o comparatie destul de exagerata.

  16. Ghita Bizonu' spune:

    Va asigur ca muti dintre iubitorii gen Ultron nu prea agreaaza nici lectura unor romane ca Dune .. ca AC Clrke este mult prea elevat intelectual ptr ei samd

  17. Leonard spune:

    Din primele randuri am vazut ca autorul nu face diferenta intre perceptia baietilor si cea a feteler, tratand subiectul la comun.
    Articolul ar fi fost valabil doar daca trata lumea fetitelor si modul in care percep acestea fictiunea si literatura.

  18. Mircea Modan MirceaM spune:

    Cam superficiala abordarea, sincer, nu mi-a placut, pareti a nu fi citit prfea mult SF.
    SF-ull din filme, dar, mai ales, cel din carti, este departe de a fi doar nu stiu ce lupte intre super-eroi si super- rai. sau nu sunteti fan SF sau nu ati bagat in seama decat un anume gen de SF,”ala” facil si, uneori, copliaresc. Voi exemplifica un pic, ca sa sa fiu mai clar ce nu-mi place :P
    A.C.Clarke, autorul seriei Odiseelor si al navei extraterstre Rama (cele mai cunoscute), filme, premii tari (Nebula, Hugo) dar si al previziunii utilizarii orbitei geostationare a satelitilor…care asatzi se numest si orbita Clarke! in onoarea lui!
    Mai putin celebra carte “Orasul si stelele” ne releva un fel de comunism adminstrat de supercomputere (fara organe in miscare, o chestie tehnica pana la urma :P) aproape eterne, dupa 1 miliard de ani de functionare in care omul era “servit” cu orice dorea, inclusiv viata, moartea, reintruparea etc Apare un “unic”, curios care paraseste orasul etc.
    Philip K.Dic, Vantorul de recompense (asa se numeste si filmul si traducerea in romana, originalul lare alt nume) aduce in discuter umanitate din noi vs androizi, n-am inteles foarte multe la prima citire, acea masurare a empatiei fata de animale…asta pana nu am avut animalele mele, emotia, bucuria sau suferinta provicate de afectiunea pe care le-o port m-au lamurit, acum.pe deplin.
    Imi aduc aminte cu placere si de Stanislav Lem, cu Solaris sau de Paralele enigna a lui George Anania si Romulus Barbulescu…asta cred ca am citit-o de vreo zece ori, aparuse in 1973, era ca o oaza de soare. Expeditia esuata spre Aldebaran, computerul care interpretase gresit cele trei legi ale roboticii, complexul care era construit sa creeze computerul perfect etc.
    O recenta lectura , editura Nemira, normal! i(The year`s best SF, antologiile Gardber Dozois) iarasi lipsita de acest cliseu lipit SF-ului, lupta intre super personaje

    Pe scurt, fenomenul SF este departe de a fi atat de facil si simplu, are o puternica componenta tehnica, vizionara, dar si una morala.. Care priveste omenia, compasiunea, etica, responsabilitatea…

  19. GEORGE spune:

    Cred ca filmele SF au asa de mare nevoie de a fi morale, cam tot atat de multa nevoie cat are morala de a fi science fiction, la randul ei. Cred ca dintotdeauna a fost asa, cel ce vrea sa fie destept mediteaza si citeste, iar cel ce vrea fenomene de bâlci se uita la entertainment.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tereza-Brindusa Palade


Tereza-Brindusa Palade

Profesoară de Filosofie și Etică Politică la Facultatea de Științe Politice (SNSPA, București), eseistă, publicistă și poetă. A publicat numeroase volume de eseistică f... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

Cauta articole

decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)