Trei comentarii la articolul meu „Argumente in deriva (1)” m-au facut sa-mi dau seama de faptul ca este inca necesar sa continuam sa ne punem intrebari cu privire la modul cum educatia ne poate transforma pe fiecare dintre noi .
Numai distingand intre diferitele dimensiuni ale acestor transformari, individuala, sociala, politica, etc., ne vom lamuri asupra mecanismelor prin care omul poate fi „controlat” politic prin educatie. Vom ajunge astfel sa intelegem de ce educatia este unul din instrumentele importante a ceea ce specialistii numesc „soft power”.
Prin educatie, cei care au puterea, la nivel national, regional, mondial chiar, isi construiesc in mod indirect, dar cu impact important pe termen mediu si lung, capacitatea de atractie fata de un anumit model cultural, ideologic, institutional, etc. Asta inseamna ca ii determina pe cei multi sa se inscrie, de buna voie, intr-un cadru anume care dispune de resurse culturale, ideologice, institutionale specifice.
In continuare, va las sa descoperiti sau sa recititi cele trei comentarii care stau la baza acestor reflectii nu inainte insa de a le multumi autorilor acestora pentru contributiile lor.
F. Ionccioaia – 14/01/2013 la 13:40
„Stimata Doamna,
Discutia este foarte complicata si va felicit pentru curaj.
Cred ca in principiu aveti dreptate. Problema este ca. 1, nu avem criterii absolute pentru a evalua un sistem sau altul; 2.ceea ce dl. Cartarescu intelege prin sistem de invatamint este diferit de ce intelegeti dumneavoastra.
Sistemul comunist de invatamint era unul integrat, in sensul ca forma un ansamnblu relativ coerent, de la cresa sau gradinita pina la educatia politica din fabrica. Acest sistem era parte a statului comunist si este greu sa-l separi de acesta. Cred ca sub anumite aspecte era mai performant. Marea sa problema era ca forma un anume tip de indivizi, atasati statului si unei societati inchise. Aceasta nu inseamna ca nu putea produce un Cartarescu sau o Adriana Gorga.
Sub multe aspecte, sistemul actual este unul de tip socialist fara socialism. Ma ocup de istoria educatiei de ani buni, sunt profesor, am copii in sistem. Se intelege ca s-au facut multe schimbari, dar nu cred ca gena sa socialista a fost modificata radical. Nu este aici locul sa argumentez. Totusi eu cred ca acest sistem, hibrid cum este el, este mai bun decit cel vechi pentru simplul motiv ca permite alternativa, este deschis spre schimbare, nu mai are pretentia de a oferi totul si mai ales „de a face oameni”. Este sistemul unei societati in tranzitie si nimic mai mult sau mai putin. Este atit de bun pe cit ne permite bugetul, bunele obiceiuri luate din socialism, propria participare etc.
Eu nu cred ca exista cel mai bun sistem de invatamint. Exista societati mai functionale, mai bine intocmite, mai prospere. Daca acestea au un invatamint bun sau rau mi se pare secundar. Probabil acordam educatiei publice, de stat, un rol prea insemnat.
Un an bun va doresc! ”
R.A.Muresan – 14/01/2013 la 23:12
„Ma mir ca oamenii tin inca asa de mult la invatamintul de dinainte de ’90. Cred insa ca inteleg despre ce e vorba. Invatamintul sub orice fel de sistem autoritar este, chiar si in domeniile tehnice, unul de indoctrinare. Indoctrinat nu esti doar atunci cind faci invatamint politic sau lectii de “materialism stiintific”, ci si atunci cind inveti pe de rost retete, cind te deprinzi sa nu pui intrebari si accepti fara nici un fel de observatii ceea ce ti se preda.
Poate parea paradoxal, dar da, inclusiv la matematica se pot indoctrina studentii: fiindca chiar si acolo memoria functioneaza foarte bine in conditii in care analiza critica nu e deloc incurajata — in scolile generale se invata dupa maculator, in facultati trebuia sa filmezi cursul pentru a-l reda intocmai.
Invatamintul comunist a dat in aproape toate domeniile oamenii cei mai lipsiti de initiativa din toate generatiile Romaniei moderne. Invatamintul comunist a fost cel care a dat generatii dupa generatii de oameni care au invatat sa evite responsabilitatea. Faptul ca invatamintul comunist a fost catastrofal devine vizibil abia astazi: stim azi foarte bine cine sintem. De ce credeti ca avem o parere asa de proasta despre noi? Va tot amagiti ca e doar o chestiune de perspectiva? Mai ginditi-va. Romania arata asa de rau azi datorita indoctrinarii generalizate practicate de un invatamint care producea deja in serie omul nou al comunismului. Dupa 23 de ani, peste 60% din populatia acestei tari regreta comunismul: vi se pare normal?
Faptul ca sint atit de multi pe forum care sustin enormitatea ca invatamintul comunist a fost bun nu face decit sa confirme ca situatia noastra este una dezastruoasa: oamenii nu realizeaza inca nici azi ca in comunism au fost indoctrinati.
Desi il admir enorm pe Mircea Cartarescu, ma despart si eu de el daca-i vorba de scoala. Si eu am facut mare parte din studii in comunism, dar mereu am stiut cumva ca sistemul era unul menit sa uniformizeze — si asta nu din cauza uniformelor. As putea enumera si eu o multime de experiente nefaste prin care am trecut, caci am studiat si la politehnica si in universitate: insa nu e loc aici pentru asa ceva. Universitatea si politehnica din Romania au fost si sint in continuare foarte slabe.
In Romania aflam inca si azi ca capitalismul e pe duca, ca America e in declin: aflam ca sintem mereu nedreptatiti desi meritam mai mult. Ce anume, daca nu un invatamint bazat pe indoctrinare ne-a adus aici?
Orice om care mai are bun simt intelege cum stau lucrurile in realitate cind citeste statistici si clasificari in materie de invatamint — si nu trebuie sa mearga mai departe de statisticile facute chiar de comunisti pentru a se lamuri (vezi de ex. shanghairanking). Este o experienta tulburatoare inca si azi sa observi ca in lume, din primele 500 de universitati, aproape 150 sint americane. Astfel:
– in primele zece universitati din lume unde se studiaza matematica, din primele zece, sase sint americane, doua britanice si doua franceze;
– la fizica, 8 din primele zece sint americane, una e britanica si cealalta japoneza;
– la chimie, 7 americane, una britanica, una elvetiana, una japoneza;
– in computere, din primele 10, 9 sint americane si doar una canadiana;
– in economie, in primele 100, 70 sint americane.
Si inca:
– stiinte naturale si matematica, din 10, 7 americane, una britanica, una elvetiana si una japoneza;
– inginerie, 10 din 10 americane;
– in stiintele vietii, din primele 10, 9 sint americane si doar una britanica;
– medicina, din primele 10, 9 sint americane si una britanica;
– in stiinte sociale, 10 din primele 10 sint tot americane.
Nu trebuie sa fii pesimist ca sa constati ca scoala buna se face in alta parte”.
Marinake – 15/01/2013 la 9:33
„Sunt doua nuante. Si dl. Cartarescu si d-na Gorga au dreptate dar cred ca vorbesc de lucruri diferite
Sistemul de educatie comunist putea sa zicem scoate olimpici la matematica care intrau in competitie cu elevi din alte state. Un elev roman, care mergea la scoala sase zile pe saptamana reusea sa faca trei ani de fizica, doi de chimie, geometrie plana si in spatiu si algebra pana in clasa a VIII-a. Un student american dintr-o scoala intr-un nu acopera intreaga materie, insa invata metoda stiintifica si face experimente. Pana azi n-am folosit teorema lui Menelau, sau n-am extras radacina patrata dintr-un numar cu creionul pe hartie dar am cultura matematica si o baza care m-a ajutat in liceu si facultate. Deci putem spune ca se invata dar nu totul era util.
In privinta mobilitatii sociale, in sistemul comunist, unii copii saraci mai aveau o sansa sa ajunga sa aiba o diploma de arhitect, de doctor, e drept, foarte rar. Sansele se imputinasera la sfarsitul anilor ’80. Cine isi permitea meditatii avea un avantaj, cine avea scoala la tara si strangea recolta avea mai putine sanse.
Ar fi interesant de masurat cum cei care provin dintr-un mediu sarac reusestc astazi sa-si completeze educatia in aceeasi proportie ca in trecut
Sistemul de invatamant comunist nu putea cultiva individualitatea. Nu putea aduce un minim de educatie civica. Nu se putea vorbi de nesupunere civila cand saream gardul liceului ca sa dispar de la plenare UTC, cand coboram din tramvai ca sa nu merg la tras cu pusca la PTAP. Protestam, dar pe ascuns – vax.
N-am inceput nici un comentariu astfel: “in opinia mea…(mai bine am studia poezia lui Leonid Dimov decat “La vulturi”)
De citit am citit ca imi face placere, nu ca m-au indemnat textele din manualele de romana. Un copil din Anglia studiaza Romeo si Julieta in scoala generala. Toata piesa. Am studiat doar o bucata dintr-o “O scrisoare pierduta” in liceu.
Primul proiect pe care l-am prezentat a fost la o comunicare stiintifica in liceu. Pe care am citit-o si atat. Altfel, in clasa n-am prezentat, n-am vorbit in fata unui public, lucruri pe care un elev in SUA le incepe in clasa a-V-a . N-am avut o dezbatere in scoala (pe alaturi, cu prietenii, numeroase).
Cat priveste romana, am invatat gramatica foate bine . La literatura era mai complicat, deoarece, in majoritate, textele erau groaznice. Am intrat intr-o polemica intreband profesoara – Ati termina “Neamul Soimarestilor” dupa ce ati citit “Cei trei muschetari”? ca e o cazna ! N-am castigat
Am facut tranzitia cu usurinta in alte sisteme in strainatate. O fi oare meritul sistemului comunist de educatie? N-as crede. Meritul unor profesori si al meu”.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Deci, acum sa comentam comentariile.
O caracteristica comuna a celor trei comentarii ar fi un optimism nejustificat, in opinia mea, in raport cu situatia actuala a invatamantului, ceva in genul „rau, da’ bun”.
O alta caracteristica ar fi ca indoctrinarea este plasata inainte de ’89, si aproape de loc sau deloc in prezent, daca am retinut corect. Iarasi o viziune aproape imprudent de optimista asupra prezentului.
Poate ca gandesc chiar asa sau doar au vrut sa fie amabili, sunt pareri si pareri la urma urmei.
Dar, fara sa exagerez, de departe cel mai mult m-a surprins tot o afirmatie scrisa de dumneavoastra: „Prin educatie, cei care au puterea, la nivel national, regional, mondial chiar, isi construiesc in mod indirect, dar cu impact important pe termen mediu si lung, capacitatea de atractie fata de un anumit model cultural, ideologic, institutional, etc. Asta inseamna ca ii determina pe cei multi sa se inscrie, de buna voie, intr-un cadru anume care dispune de resurse culturale, ideologice, institutionale specifice.”
Greu se poate gasi o definitie mai directa, aproape inspaimantatoare (cu referire la acel „de buna voie”, la acel „cadru”, in ansamblu o fraza memorabila pentru mine) , a acestui sistem, masinarii, evocate aici, si scopurilor sale, urmarite prin educatie, prin invatamant (indoctrinare maxima, inclusiv)!
„Greu se poate gasi o definitie mai directa, aproape inspaimantatoare (cu referire la acel “de buna voie”, la acel “cadru”, in ansamblu o fraza memorabila pentru mine) , a acestui sistem, masinarii, evocate aici, si scopurilor sale, urmarite prin educatie, prin invatamant (indoctrinare maxima, inclusiv)!”
Nu e chiar asa.
Prin evolutie, indivizii tind sa mimeze, sa adopte comportamentul celor mai de succes dintre ei. Invatamantul nu e cu nimic diferit. Universitatile de top atrag studenti de top. Universitatile de pe trepte urmatoare aspira la randul lor catre primele. E o diferenta intre indoctrinare si evolutie. Daca nimanui nu i s-ar mai intipari nicio regula in minte, n-ar fi libertate totala, ar fi doar haos.
E important ceea ce spuneti: „Daca nimanui nu i s-ar mai intipari nicio regula in minte, n-ar fi libertate totala, ar fi doar haos”. Asta arata cata nevoie avem de educatie. Cum facem insa ca aceasta nevoie, legitima din punct de vedere individual, legitima din punct de vedere social, sa nu fie instrumentalizata politic ?
E simplu doamna, facem si noi cum au facut altii. Lasam scoala generala la primarie si pentru cine vrea mai mult lasam posibilitatea sa se infiinteze scoli private. Si lasam parintii sa se implice in alegerea directorului. Ministerul ar avea doar de elaborat niste teste standard (gen SAT) care sa masoare performantele in mod unitar. Si asa lumea incepe sa devina responsabila.
Din pacate, pe cat e de simplu, pe atat e de imposibil. Daca s-ar face asa ceva, ar dispare un ditamai borcanul cu miere de la minister.
Intr-adevar, bine punctat, de ce indoctrinare si nu evolutie? Pentru a raspunde la intrebare ar trebui clarificat cine genereaza „atractie” si care este „modelul”(de succes, inclusiv) sau regulile, si in ce scop.
Faceti observatii interesante si va multumesc. E important sa intelegem faptul ca prin educatie omul este transformat si ca lucrul acesta a fost si este utilizat de puterile lumii.
Intr-adevar, cei trei comentatori plaseaza „indoctrinarea”, cum spuneti dvs., in trecut.
Mi se pare insa de bun simt sa ne intrebam, asa cum, in mod indirect, o faceti in acest comentariu, daca a fost posibil sa existe asa ceva in trecut, oare acum de ce nu s-ar putea?
Eu nu zic ca nu se poate, doar ca rezultatele nu sunt bune. Da, avem nevoie de reguli – cred ca e corect sa spunem ca e ca si cum am spune ca avem nevoie de indoctrinare – dar sa fie reguli bune…
„Drumul spre iad e presarat cu intentii bune”.
As adauga ca pe langa intentiile bune si specialisti au rolul lor.
Putem evalua sistemul prin rezultatele lui.
In ca masura credeti ca „sistemul” e responsabil pentru exceptionalul secol XIX si inceputul sec XX la romani: marii clasici , Davila, Vuia, Coanda….?
„Roada” sistemului este absolventul mediu, nu exceptiile. Exceptiile pur si simplu „nu se pot abtine”, iar in cazul lor sistemul trebuie pur si simplu sa-i lase in pace.
Mi se pare imoral din partea specialistilor sa evalueze nivelul invatamantului prin exceptii. Elevii romani apreciati in Vest au ajuns acolo pentru ca au avut ambitie si au avut parte de OAMENI (parinti profesori) care i-au inteles si i-au ajutat chiar daca de multe ori au „scurtcircuitat” sistemul.
Cum va place nivelul educatiei romanului mediu la ora actuala?
Cat de bine se simte societatea romaneasca in compania lui?
Ce a produs „sistemul” comunist?
In primul rand o generatie care crede ca e normal sa furi, sa minti, sa traiesti pe datorie si sa lasi datoria copiilor.
Ce produce „sistemul” actual? No comments.
Faptul ca inainte de 89, „idiotii utili” pe care dorea sa-i creeze sistemul erau mai bine instruiti nu a ajutat cu nimic societatea: ei au aplaudat minerii, ei au vrut salarii fara numar, credite pana la cer….si munca pe descurcareala.
Ceea ce avem acum este rezultatul „neprecupetit” al sistemelor pline de specialisti.
Fara o doctrina si o strategie coerenta reformele sunt implicit incoerente. De aceea sunt foarte critic la adresa „reformismului”, pentru ca singurul sau fundament este cautarea unui „altceva” fara fundament la nivelul societatii. In acest context asistam la o serie de experimente fara cap si coada numite mult prea generos „reforme”. Evident orice „altceva” lipsit de fundament in „nevoia sociala” este efemer si costisitor, si intotdeauna procesele distructive sunt mai vizibile decat procesele constructive.
Nu reusesc sa inteleg ambitia de a stabili ca obiectiv „top 500”, pentru ca este un obiectiv exterior, fara sustinere interioara. Pe studenti acel top nu-i intereseaza, pe angajatori nu-i intereseaza, deci stabilim un obiectiv fara „nevoie sociala”. Atingerea unui astfel de obiectiv, chiar daca se realizeaza presupune atingerea unor criterii care nu au in cea mai mare parte relevanta pentru societatea care finanteaza si care beneficiaza de sistem. Intrarea intr-un astfel de top nu este un obiectiv social ci poate o consecinta a unei reforme bine ancorata in nevoile sociale care astfel poate genera resursele si mobilizarea necesara, suportul uman, financiar si dedicarea necesara.
Singurele reforme remanente sunt cele care implica subscrierea la o nevoie sociala, si aici ajungem la topicul discutiei. Nevoia sociala in societatea comunista era planificata, deci usor de identificat, subsistemele (printre care si educatie) fiind orientate spre obiectivele stabilite. Sistemul actual are alta natura, piata fiind mult mai prezenta decat planul in mecanismul de orientare al entitatilor. Ori anticiparea pietei este mult mai dificila decat conformarea la un plan, sau, cel putin presupune o practica si o experienta umana care la noi inca nu s-a maturizat. Marea deficienta a reformelor in educatie a fost mereu incapacitatea de a creea un sistem de anticipare a nevoilor societatii. Universitatile trebuie ancorate in viitor pentru ca ciclul lor de „productie” este indelungat si anevoios, investitia in formare fiind marcata de incertitudini.
Comentariile la comentarii sunt interesante. Puteti adauga un link la articolul original?
Despre nuantele de gri: si invatamantul capitalist este undeva intre alb si negru. De exemplu, in Germania doar ca. 50% din elevi primesc o „recomandare” pentru gimnaziu-liceu. Restul sunt sortati si ajung la niste scoli unde nici metoda stiintifica, nici Romeo si Julieta nu invata.
Cu matematica comunista: si asta e o nunata de gri. Eu unul am refuzat sa invat fomule pe de rost si am recurs la a le deduce ad-hoc la examinari. Metoda a functionat bine pana prin clasa a 10-a, dupa care am fost o cauza pierduta pentru stimatii pedagogi.
Ce voiam sa spun:
– invatamantul socialist dorea sa produca indivizi fara gandire independenta/originala. In schimb, oferea in unele domenii informatie de baza buna;
– invatamantul capitalist este extraordinar pentru micul procent de varfuri care invata atat gandirea independenta cat si informatiile de baza. Masa invata lucruri „pentru viata”, o meserie. In schimb, ii lipseste atat cultura generala cat si metoda stiintifica.
De dorit e un compromis, utopic, care le ofera tuturor un invatamant de calitatea celui capitalist „pentru varfuri”. Parerea mea personala e ca un individ mai putin dotat ramane cu mai mult de la o scoala buna decat de la una proasta.
Sunt un produs al scolii dinaintea lui ’89 (scoala+ liceul), facultatea dupa. Stau si ma intreb ce nemultumire as avea fata de pregatirea mea de atunci. Ce ar fi putut face scoala mai mult pentru mine si nu a facut? Atentie, nu uit nici o clipa faptul ca scoala ma pregatea pentru ACEA societate „multilateral” dezvoltata!
Deci:
– toti copii erau prinsi intr-o forma de invatamant (se incerca eradicarea analfabetismului). Nu era nimic rau ca stii sa scrii si sa citesti, sa spui „buna ziua”, sa fii obisnuit sa stai 4-6 ore in banca fara sa te foiesti continuu. Copii aveau o ocupatie, simteau o responsabilitate a temelor, a „ecusonului”, „coronitei” si a „papucilor de schimb”.
– invatatoarea si/sau diriginta erau responsabile de prezenta sau absenta elevilor de la scoala si tineau legatura permanent cu familia. Am avut colegi din familii abuzive unde invatatoarea a intervenit in favoarea copiilor, semnaland abuzurile familiare. Nu imi amintesc ca invatatoarea sa profite prea mult de pozitia ei de invatatoare in relatia cu parintii, ci mai degraba a avut un rol educativ si pentru parinti.
– nu existau angoase privind „fitzele” colegilor. Abia in ultimele clase de liceu am aflat cine sunt „mama si tata” diversilor colegi, dar deja ii si ne cunosteam.
– erau promovati autorii si savantii romani. Toata lumea stia de Mihai Eminescu, Caragiale, Goga, Paulescu, Procopiu. Nu erau minimizati autorii straini, am avut acces prin biblioteci sau prin librarii si la Shakespeare si la Cehov si la James Clavell.
– liceele aveau profil tehnic, cu ore de practica, cu folosirea pistolului de lipit si a menghinei, cu mers prin fabrici si prin obisnuirea cu viitoarele locuri de munca. Stiam sa pilim, cat sa pilim, stiam ce este aceea o turnatorie si cat trebuie sa ne apropiem de cazanele mari.
SCOALA ACELOR VREAMURI ISI FACEA FOARTE BINE DATORIA DE A NE PREGATI PENTRU ACEA SOCIETATE!
Aaaa, ca nu ne-a dezvoltat abilitati de care am fi avut nevoie in ACTUALA societate? Asta este alta problema! Nu este corect sa cerem mai mult decat ne-a fost dat. Scoala de atunci nu putea anticipa aceste nevoi ale „noii” socientati.
Ca ne indocrina? Pai avea toate motivele! Asa ne dorea societatea pentru care eram „fabricati”: cuminti, ascultatori, polivalenti si policunoscatori.
Ca nu incuraja initiativa si rebeliunea? Hai sa fim seriosi! La ce am fi avut nevoie de ea atunci?
Ca ne uniformiza si ne taia din elan? Pai ne puteam „dezlantui” la sedintele UTC si de Partid.
Sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si scolii ante-Revolutie ce i se cuvine!
Eu cel putin am luat maximul din cat mi-a oferit scoala atunci. Restul … poate ca a fost de datoria familiei sa il mai faca!
Dar ce facem cu SCOALA ACTUALA?
Pentru a se crea un invatamant performant trebuie definita intai societatea pentru care sunt formati actualii elevi. Si cum nimeni nu poate anticipa „haosul” viitorilor 20 de ani, nimeni nu indrazneste sa stabileasca ceva unitar. Acum par a fi incurajate toate aptitudinile posibile. Nu se mai vorbeste de „cunostinte” ci de „competente”.
Desigur, Menelaos este depasit, dar macar ca idee un elev de liceu trebuie sa stie ca exista o legatura de dependenta intre acele segmente. Poate va deveni arhitect sau poate va incerca sa construiasca candva un avion. Desigur ca Fizica Teoretica pare imposibila si depasita, dar un student de la o Facultate de profil trebuie macar sa stie despre ce este vorba. O va aprofunda pasionatii, dar e vorba de baza.
Cred ca intrebarea cea mai grea despre invatamantul actual este: ce dorim de la scoala? Pentru ce fel de societate pregateste scoala actuala? Ce asteptari avem de la ea?
Cand vom sti toate aceste raspunsuri si vom fi deacord cu ele, va fi foarte usor de stabilit o strategie convenabila pentru toata lumea. Si de incurajat initiative, si de raspuns la asteptari. Scoala trebuie privita exact ca un partener. Cand stim exact ce vrem de la un partener, incepem sa cautam ce ne dorim. Nu trebuie sa pierdem din vedere nici faptul ca de la un partener nu putem cere totul si ca intr-o relatie trebuie sa venim si noi cu munca noastra.
Privitor la Scoala altor tari asezate, cred ca o comparatie este desueta. Vorbim de tari in care primele Universitati au fost infiintate prin anii 1000 si Societatile in ansambul lor si-au pastrat cam acelasi tip de valori in toti acesti ani. Scoala era la inceput pe langa biserica, fiind incurajate cinstea, corectitudinea si onestitatea. Apoi scolile de ucenici, breslele, fiind incurajate meseriile, artele. Societatile erau tolerante si incurajatoare, respectau un Freud, un Marx, un Darwin. Ce Societate are Romania? Cum este Scoala in Romania?
Nu putem disocia Scoala de Societate. Nu este corect. Asteptarile de la Scoala sunt pe locul 2 dupa asteptarile de la Societate.
Nu Scoala va reforma Societatea, ci Societatea va reforma Scoala.
Sistemul comunist nu putea fi „mai bun” sau „mai prost” decât ăsta de acum pentru banalul motiv că este exact acelaşi sistem. Sigur, unele bube s-au cicatrizat iar altele au dat în cangrenă, dar pe sub bube e acelaşi hoit puturos.