Home » Analize »Cultura »Sinteze » Citesti:

Controverse româno-sovietice privind rolul ilegaliştilor partidului comunist din România

Petre Opris iunie 25, 2018 Analize, Cultura, Sinteze
33 comentarii 1,531 Vizualizari

În urmă cu 12 ani, regretatul academician Florin Constantiniu sublinia faptul că profesorii de istorie din România se confruntau de mai multă vreme cu o dilemă: Cum trebuie predată istoria la şcoală?

Deoarece specialitatea pe care ne-am ales-o pentru aprofundare cuprinde doar perioada contemporană, îndrăznim să îl parafrazăm pe regretatul istoric român şi să ne întrebăm, la rândul nostru: Cum trebuie predată istoria contemporană astăzi, în şcolile româneşti? Iar dacă ducem mai departe această idee, apare firesc o altă întrebare: Cum poate fi prezentată copiilor istoria comunismului din România?

Metoda propusă de către membrii Centrului pentru Democraţie şi Reconciliere în Europa de Sud-Est şi recomandată insistent, în urmă cu 12 ani, de academicianul Florin Constantiniu – de a învăţa istorie prin compararea şi comentarea unor texte de epocă – are, în mod cert, anumite avantaje deoarece:

„a) ea îl pune pe elev (dar nu numai pe el, ci pe orice cititor interesat să cunoască trecutul) în contact nemijlocit cu sursele documentare, modalitatea cea mai sigură de pătrundere în realitatea istorică, şi

b) reduce la minimum interpretarea istoricului (care poate fi bănuit de subiectivism), lăsând judecăţii independente a cititorului/elevului sarcina de a soluţiona problema”[1].

Pentru a aplica această metodă în România este imperios necesar să se continue publicarea de documente şi extrase din documentele întocmite în perioada comunistă. Acesta este şi scopul principal pentru care am procedat la o selecţie şi la editarea pe site-ul Contributors.ro, în ultimii trei ani, a unor documente din fondul Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, starea de subdezvoltare economică a României era evidentă. Pe acel fond, liderii comuniştilor români au acaparat, cu ajutorul nemijlocit al Moscovei, puterea politică şi au promis că vor crea o societate în care nivelul de trai al populaţiei va fi mult mai ridicat. Componenta ideologică a mesajelor respective a generat însă abuzuri foarte grave; zeci de mii de oameni au fost pedepsiţi fără a fi vinovaţi şi în societatea românească s-a instaurat frica faţă de semeni.

Diletantismului economic al liderilor comunişti, mesajele ideologice ale acestora şi teama oamenilor obişnuiţi de a rosti adevărul au condus la o transformare radicală a societăţii româneşti faţă de perioada interbelică, însă nu în sens pozitiv, iar economia românească a rămas în continuare într-o stare de subdezvoltare – comparativ cu statele europene din vestul continentului şi chiar faţă de unele ţări din lagărul socialist.

Eşecul economic înregistrat de autorităţile comuniste de la Bucureşti a fost multă vreme ascuns cu ajutorul aparatului de propagandă subordonat conducătorilor partidului unic. Sistemul de transmitere către mase a mesajelor politice a fost bine construit, dar a cedat în cele din urmă în faţa adevărului rostit mai întâi în şoaptă, apoi cu voce tare de un popor oropsit chiar de liderii săi politici. De comunismul românesc s-a ales praful în decembrie 1989, chiar dacă unele persoane din nomenclatura de partid trăiau deja în comunismul propovăduit de propagandiştii regimului Ceauşescu.

Despre privilegiile de care au beneficiat membrii nomenclaturii C.C. al P.C.R. se pot scrie multe. Ceea ce este interesant de subliniat este faptul că acestea au existat în permanenţă, sub diverse forme, încă de la acapararea întregii puteri politice la începutul anului 1948. Cum arăta viaţa ideală pentru cei care făceau parte din structurile de conducere ale Comitetului Central al partidului? Salarii foarte mari, comparativ cu munca prestată, locuinţe construite cu fondurile partidului (bani obţinuţi sub diferite forme chiar din bugetul statului), deplasări în străinătate în interes personal, cu fonduri valutare asigurate de Secţia Gospodăriei de Partid a C.C. al P.M.R., concedii petrecute în casele de odihnă deţinute de partid la munte, la mare (Agigea, Mangalia, Eforie Nord şi Sud) şi la Snagov, personal de serviciu pus la dispoziţie în mod gratuit de către partid etc.

Privilegiile respective au fost cunoscute de liderii supremi ai partidului, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu, dovadă fiind hotărârile strict-secrete adoptate în şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din ziua de 22 aprilie 1965. Deşi personalul care asigura stenografierea discuţiilor din ziua respectivă a întrerupt activitatea înainte de finalul şedinţei[2] (probabil pentru a nu asista la momentele în care membrii acelui for de conducere comunist îşi acordau diverse privilegii), dovezile au rămas sub forma unor documente nesemnate, dar autentificate de o notă întocmită la 16 decembrie 1965 – în care s-a precizat: „Hotărârea alăturată având Nr. 627/VI – 1, adoptată de Biroul Politic al C.C. al P.M.R. la 22 aprilie 1965, a fost abrogată de Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R., în şedinţa sa din 7 decembrie 1965. Textul noii hotărâri se află anexat la Protocolul nr. 20 al şedinţei Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. din 7 decembrie 1965”[3].

În consecinţă, considerăm necesar să se amendeze, în viitor, sintagmele de genul „Gheorghiu-Dej nu a ştiut” sau „Ceauşescu nu cunoştea ce se întâmplă”. Totodată, nu este cazul să ne mai mirăm atunci când constatăm că nu au existat dizidenţi autentici în interiorul partidului comunist deoarece, pentru membrii Biroului Politic al C.C. al P.C.R., privilegiul personal a însemnat mult mai mult decât interesul naţional.

În mod firesc, ne putem întreba cine au fost privilegiaţii Partidului Comunist Român şi ce s-a întâmplat cu aceştia? În primul rând, a fost vorba despre „ilegaliştii” partidului – cei care, la 23 august 1944, erau în număr de aproximativ 1000. Stenograma discuţiilor purtate la 19 august 1957 de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu şi liderul vietnamez Ho Şi Min este foarte importantă pentru cercetătorii care au încercat, în ultimii ani, să găsească dovezi privind numărul real al membrilor Partidului Comunist din România. În cursul întrevederii respective, Nicolae Ceauşescu a prezentat liderului vietnamez, pe scurt, evenimentele care au marcat evoluţia Partidului Comunist Român, de la înfiinţarea acestuia până în anul 1957 şi a declarat: „Numărul membrilor de partid la eliberare (la 23 august 1944 – nota Petre Opriş) era mic. Circa 1000. Partidul a suferit mult în ilegalitate, în special cadrele au fost decimate (subl.n.)”[4]. Gheorghe Gheorghiu-Dej a intervenit de mai multe ori pentru a face precizări[5], dar nu l-a contrazis în nici un moment pe Nicolae Ceauşescu. Totodată, liderul P.M.R. a recunoscut faptul că „războiul a surprins partidul neorientat” şi că „după aceasta (22 iunie 1941 – n.n.) s-a început treptat orientarea partidului”[6].

În consecinţă, putem afirma că membrii Partidului Comunist din România erau incapabili să săvârşească singuri un puci la 23 august 1944. Dorinţa liderilor P.C.R. de a fi autori veritabili ai unei lovituri de stat în România s-a îndeplinit mult mai târziu, la 22 decembrie 1989 şi s-a soldat, printre altele, cu o schimbare a denumirii partidului pe care îl conduceau, precum şi cu o „reorientare treptată” a acestuia, acţiune similară în anumite privinţe cu cea petrecută în vara anului 1941.

Aspectul de sectă al Partidului Comunist Român a creat în permanenţă probleme de imagine membrilor nomenclaturii de partid. Aceştia au încercat mereu, cu ajutorul aparatului de propagandă pe care l-au dezvoltat după 23 august 1944, să fie recunoscuţi de către naţiunea română drept salvatori ai patriei. De exemplu, toţi participanţii la şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 9 octombrie 1959 – Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan, Nicolae Ceauşescu – au fost deranjaţi de opinia Moscovei privind „Actul de la 23 August 1944”. La fel ca şi în iulie 1953[7], sovieticii nu ţineau cont în anul 1959 de afirmaţiile autorităţilor de la Bucureşti referitoare la rolul pe care şi-l arogau comuniştii români pentru săvârşirea loviturii de stat din august 1944.

Deoarece Kremlinul nu a acceptat mistificarea adevărului de către conducerea P.M.R. (autorităţile de la Moscova ştiind mai bine decât oricine câţi agenţi sovietici / comunişti se aflau în România la 23 august 1944 şi ce rol aveau de îndeplinit aceştia), Emil Bodnăraş, Dumitru Coliu şi Paul Niculescu-Mizil s-au întâlnit cu tovarăşul B.N. Ponomarev în toamna anului 1959, în capitala Uniunii Sovietice, pentru a se lămuri definitiv problema respectivă (în opinia liderilor comuniştilor români).

Au fost puncte de vedere deosebite – a declarat Emil Bodnăraş, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, la reuniunea din 9 octombrie 1959 a Biroului Politic. Noi ne-am întâlnit cu asemenea puncte de vedere şi în practica unor organizaţii sovietice. Ne-am întâlnit până sus în conducere cu păreri diferite. Vă aduceţi aminte de Molotov, cu eşirea (sic!) pe care a avut-o la adresa partidului, ce a spus el în 1953. Eu nu cred că de atunci şi-a formulat părerea asta. Asta este o concepţie. Cui foloseşte această concepţie – se întreba retoric Emil Bodnăraş –, ce vrea reacţiunea, vrea să demonstreze că regimul din România este rezultatul baionetelor sovietice, se sprijină pe el şi o dată cu plecarea baionetelor se surpă regimul [?] [...]

I-am spus [:] uite ce s-a scris privitor la 27 august 1944, la patru zile după 23 August 1944, ziarul „Pravda”, iată ce a spus Tolbukin (sic!), când a dat decoraţia mutului [Regelui Mihai I], însăşi Stalin (sic!) a spus aceste lucruri, iată ce scrie Enciclopedia [sovietică], ce scrie dicţionarul politic. El s-a scuzat că aparatul [de propagandă sovietic] a scris, nu el a scris (subl.n.)”.

Ce bine a fost că în componenţa delegaţiei noastre au fost oameni care au luat parte la insurecţie” – a declarat satisfăcut, în aceeaşi şedinţă, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi-a continuat prezentarea, afirmând: „Noi am lămurit totul, le-am spus: aşa stau lucrurile, acum ce este de făcut? El (Ponomarev – n.n.) a spus: acum avem un nou text. Am spus, cine a scos pe Foriş din conducere [?] Ce se întâmpla la noi dacă partidul nu era puternic, se întâmpla[u] lucrurile asemănătoare cu cele din Ungaria [din toamna anului 1956]. El a spus că numărul comuniştilor care au participat la insurecţie (la 23 august 1944 – n.n.) era mic, parcă noi ne-am fi interesat câţi comunişti au fost în 1917 la Leningrad în jurul lui Lenin. Fapt este ceea ce noi am realizat (lovitura de stat la 23 august 1944 – n.n.), iar partidul a avut rolul conducător. La Bulgari (sic!) aţi lămurit, dece (sic!) nu aţi lămurit şi la noi [...]

El (Ponomarev – n.n.) a venit cu următoarea soluţie: textul dela (sic!) pagina 455 să fie modificat, dar să vedeţi că o să trebuiască repaginat tot materialul. El vroia să-l scuze pe Sataghin şi să nu clintească nimic în celelalte texte, cu toate că trebuie modificat în mai multe locuri.

Noi am arătat dela (sic!) început părerea noastră că nu se poate. Am arătat că în legătură cu participarea armatei române în războiul antihitlerist nu este nimic scris. De ce să pună unităţile române la rând cu unităţile maghiare [?] Se dau amănunte despre polonezi că au format unităţi ale lor pe teritoriul Uniunii Sovietice, dar despre români nu a spus nimic.

El (Ponomarev – n.n.) a spus că aceştia (sic!) erau formate din emigranţi politici, ale voastre (unităţile româneşti – n.n.) erau formate din prizonieri. Noi am spus că aceştia au format unităţile ca voluntari, nu ca prizonieri (subl.n.)”[8].

În concluzie, Emil Bodnăraş a recunoscut în octombrie 1959, în mod indirect, faptul că la 23 august 1944 existau foarte puţini comunişti români şi a întărit, practic, afirmaţia făcută de Nicolae Ceauşescu în anul 1957, în faţa liderului vietnamez Ho Şi Min. Comparaţia lui Emil Bodnăraş cu numărul infim al bolşevicilor care au preluat puterea în Rusia la 25 octombrie/7 noiembrie 1917 este elocventă în acest sens.

NOTE_____________


[1] Florin Constantiniu, Metodă excelentă de predare a istoriei, în „Dosarele Istoriei”, an XI, nr. 2 (114)/2006, p. 2.

[2] După epuizarea punctelor aflate pe ordinea de zi, cu excepţia celui referitor la „reglementarea unor drepturi ale membrilor Biroului Politic şi Secretariatului C.C. al P.M.R., a vicepreşedinţilor Consiliului de Miniştri, a membrilor C.C. al P.M.R. şi a miniştrilor”, în stenograma şedinţei s-a menţionat astfel: „(Discuţiile care au urmat în şedinţa Biroului Politic nu au mai fost stenografiate)”. Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 58/1965, f. 54.

[3] Ibidem, f. 301.

[4] Ibidem, dosar nr. 118/1957, f. 3.

[5] Printre altele, Gheorghe Gheorghiu-Dej a declarat: „În ilegalitate s-a conturat o tendinţă sectaristă”. Ibidem, f. 6.

[6] Ibidem.

[7] În iulie 1953, Viaceslav Molotov a declarat extrem de dur delegaţiei comuniştilor români aflate în vizită la Kremlin: „Voi vă simţiţi siguri sub aripa Uniunii Sovietice. Fără sprijinul nostru nu v-aţi menţine nici două săptămâni. Dacă nu veţi fi legaţi de popor, nici noi n-o să vă putem ajuta. Cine va respecta puterea voastră? Poporul sovietic a vărsat o mare de sânge pentru eliberarea voastră. Ce veţi face în cazul unui al treilea război mondial? Armata voastră este formată din ţărani în cea mai mare parte”. Apud Vasile Buga, Relaţiile politice româno-sovietice, 1953-1958, I, în „Arhivele Totalitarismului”, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, anul XII, nr. 1-2 (42-43)/2004, p. 102.

[8] Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 37/1959, f. 21-23.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "33 comments" on this Article:

  1. M. Constantin spune:

    Lectura realitatii istorice pe baze strict documentare, de arhive seamana cu un vast joc de-a soarecele si pisica. Autorul, subiectiv in esenta, isi construieste o aura obiectiva adoptand axioma ca tot ce a fost isi gaseste reflexul intr-un document scris.
    In general creditam ipoteza ca, daca am face tabula rasa din prezent, am putea reconstrui lumea rasfoind pagina cu pagina fondurile arhivistice. Am regasi cumva in ele totul, de la proiect pana la aplicarea si functionarea acestuia. In fapt realitatea probabil ca nu poate fi formalizata. Mereu ramane la discretia puterii capacitatea de a decide cand stenograful trebuie sau nu sa ia note. Asa se face ca multe decizii cu potentialul de a afecta indivizi si comunitati sunt luate si implinite fara a fi consemnate documentar.
    Prin urmare, un lector independent are dreptul de a privi cu mefienta scripturile ca si interpretarilor acestora. Mai ales cand unul si acelasi eveniment, reconstruit de mai multi arheologi, seamana cumva cu un graunte de grau din care rasare un palmier. Un agnostic ar zice la naiba cu studiul istoric de vreme ce nu ne ajuta in prezent sa ocolim greselile trecutului si nici sa prevedem viitorul.

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Publicarea documentelor este un prim pas către înţelegerea fenomenelor care au avut loc de-a lungul anilor. Dacă ne rezumăm însă doar la editarea documentelor, fără o analiză critică a surselor şi izvoarelor, a mesajelor care se află în documente, ajungem la ideea dumneavoastră – devenind, practic, robii documentelor. Aici trebuie să apară analiza critică a izvoarelor istorice şi rolul istoricului/profesorului/cercetătorului este de a discerne informaţiile şi de a le oferi o continuitate într-o anumită logică, ţinând cont de cronologie şi de gradul de veridicitate al informaţiilor de care dispune.
      Problema principală a fondului C.C. al P.C.R., la care m-am referit la începutul articolului, a fost blocarea la începutulu anilor ’90 a accesului la documentele esenţiale privind evenimentele politice, economice, militare, sociale şi de altă natură care au avut loc în România, în timpul Războiului Rece. Fără o publicare masivă a documentelor din perioada respectivă riscăm să repetăm greşelile din trecut – şi aici am în vedere crearea aşa-zisului Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii al României. Acesta poate fi comparat, la prima vedere, cu Comitetul de Stat al Planificării din perioada comunistă.

  2. FLORIAN D. MIREA spune:

    Partidul Comunist dinainte de 23 august 1944 avea putin membri inscrisi, dar existau comunisti neinregimentati formal si criptocomunisti; o buna parte dintre ei erau alogeni. Era, oricum, un partid de nisa, care intr-o democratie normala nu ar fi ajuns niciodata sa aiba ministri in guvern si cu atat mai putin sa detina puterea in Romania. Stia ticalosul de Molotov in 1953 ce spunea!

    • Cinicul spune:

      Ma mir ca fraza cu “o buna parte dintre ei erau alogeni.” a trecut de cenzorul de serviciu. Eu am scris o fraza aproape identica la un articol al prof Tismaneanu si pur si simplu n-a trecut.

      • Petre Opris Petre Opris spune:

        Intenţionez să public o listă cu numele unor ilegalişti de frunte pentru a încheia discuţia despre alogeni şi non-alogeni, membri ai Partidului Comunist din România. Majoritatea absolută a lor aveau cetăţenie română, iar ideea privind apartenenţa la o comunitate minoritară poate fi demontată uşor.

        • Josef Svejk spune:

          Romania e statul national al natiunii romane si nu unl lipsit de identitate etnica precum Elvetia sau SUA,

          In cazul al tuturor statelor naitonale (precum Romania, Ungaria, Franta, Italia, etc.) etnicitatea e poate mai relevanta ca cetatenia. Sa nu uitam, de exemplul, cazul lui Konrad Henlein leader-ul germanilor din Cehoslovacia, ce i-a oferit lui Hitler pretextul pentru distrugerea Cehoslovaciei si a miliitat isteric pentru distrugerea tarii a carei cetatenie o avea prin nastere. Oare cehii l-or considera “ceh”?! Cam ce figura credeti ca ar face un ceh daca i-ati spune ca Henlein era de fapt ceh?! Iar Henlein chiar a fost cetatean ceh de la infiintarea Cehoslovaciei si pana la ocuparea ei de catre armatele germane.

          Cam asa e si cu comunistii romani din ilegalitate ce aveau acte de identitate romanesti, Sigur ca erau destui ce aveau si etnie romana (Dej, Ceausescu, Patrascanu, Parvulescu, Doncea, etc,) insa presupun ca proprotia etnicilor straini era totusi semnificativ mai mare ca cea a romanilor. Nu-i asa?

        • Liviu Petre spune:

          Cel putin in cazul de fata, alogen si cetatean roman nu erau termeni care sa se excluda. Dobrogeanu Gherea sau Cristian Rakovski nu erau alogeni? Dar Stefanov numaistiucum sau Petre Borila sau atatia evrei basarabeni, rusi, ucrainieni, etc. deveniti cetateni romani prin Unirea Basarabiei cu Romania nu erau alogeni?

        • Va ajuta doamna Lavinia Betea spune:

          Gasiti mai jos o foarte frumoasa lista de bolsevici “romani”:

          https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ceausescu-a-fost-acuzat-de-relatii-homosexuale-dej-a-condus-ancheta

          Citez:
          “Exclus din partid la Doftana, după cum scrie Chivu Stoica, Şmil Marcovici a fost scos şi din istoria oficială a partidului comunist. Pare a i se fi pierdut şi numele după decesul sub dărâmăturile închisorii Doftana, la cutremurul din 1940. A fost însă unul dintre personajele însemnate ale PCdR. În noaptea de 12 iulie 1935, Siguranţa l-a arestat în Bucureşti, împreună cu Ana Pauker şi Dimităr (Dimitrie) Ganev. Cei trei emisari ai Cominternului reprezentau nici mai mult, nici mai puţin, decât Secretariatul PCdR. Trădaţi de tovarăşul lor, Ion Zelea-Pârgaru, al patrulea membru din conducere. A dispărut şi Zelea-Pârgaru, la propriu şi figurat, în groapa istoriei comuniste. A fost asasinat în contextul vendetelor dintre luptătorii în Rezistenţă şi colaboraţionişti ce-au bântuit Europa post-belică.

          Pauker, Marcovici şi Ganev au constituit nucleul celui mai mare proces anti-comunist din România, organizat la Craiova, în 1936. Li s-au adăugat, într-o primă etapă, soţii Kaufman, gazdele casei clandestine unde Secretariatul PCdR ţinuse şedinţa conspirativă. Ceilalţi 14 ce-au compărut în instanţă au fost prinşi la începutul lunii iulie 1935, cu ocazia unei şedinţe UTC.

          În ordinea actului de acuzare, la Craiova au fost judecaţi: Ana Pauker, Şmil Marcovici, Dimitrie Ganev, Estera Radosovetki, Emanoil Kaufman, Andor Bernat, Vilma Kajesco, Donca Simo, Adi Ladislau, Samoil Bruc, Iancs Herbach, Ernest Schoen, Ştefan Csazsar, Ana Csazsar, Ştefan Naghy, Alexandru Moghioroş, Liuba Chişinevschi, Leizer Grimberg şi Alexandru Drăghici. „Activitate împotriva Statului Român şi tulburarea liniştii publice”, a fost principala lor acuzaţie. I-au apărat 24 de avocaţi, în frunte cu Pătrăşcanu şi Maurer. Printre avocaţii apărării a fost şi Ghiţă Ionescu care, după război, în emigraţie, a publicat o istorie a comunismului în România.”

          P.S.
          Romanii Dej si Ceausescu au fost pusi in fruntea statului bolsevic roman din acelasi motiv pentru care turcii au preferat vreme de vreo 4-500 de ani ca birurile sa fie adunate in Moldova si in Tara Romaneasca de domnitori paminteni: pentru ca oamenii sa aiba iluzia suveranitatii in scurtele perioade cind viata parea suportabila/respirabila, iar cind situatia degenera sa se simta jefuiti de niste frati de-ai lor. Si pe astia sa-i injure, sa-i traga in teapa sau sa-i impuste la Tirgoviste cind ajungea cutitul la os.

        • O ora de istorie adevarata spune:

          Un excelent documentar: “The Bolshevik Revolution – Darkness Descends”

          https://youtu.be/N3Z0QObR–g

          Faptele, asa cum au fost.

    • Josef Svejk spune:

      Da asa, e. Grosul Partdicului Comunist Roman din ielgalitate era format din alogeni. Din oameni ce urau cu pasiune Romania. Cu exceptia lui Popescu-Plapumaru (primul secretar al PCR din 1921) nu au mai fost nici un secretar general al PCR etnic roman pana la Dej in 1944 sau 1945. Unele situatii au fost de-a dreptul hilare, precum cele ale lui Alexandru Dobrogeanu-Gherea (fiul imigrantului evreu ucraineean Constantin Dobrogeanu-Gherea) sau Criastian Rakovski (bulgar ce a prmit cetatenia romana) ce au luptat cu disperare impotriva statului roman dupa 1918 pierind amandoi executati in URSS inn 1938 respectiv in 1941 ca “spioni romani”. Nu pot sa uit de asemenea sa uit cum descria intr-una din autobiografiile ministrul “roman” de finante Vasile Luca (Luka Laszlo) intrarea sa in miscarea comunista: Se inrolase in divizia secuiasca in 1918 ca sa lupte “impotriva romanilor”. Exact asa spunea. Nu impotriva bughezilor, imperialistilor, etc. Nope. “impotriva romanilor”. Dupa prapadirea diviziei secuiestei in razboiul romano-maghiar din 1919 Laszlo scapa si se face comunist.

  3. Ioan spune:

    Interesant articolul, dar Florin Constantiniu nu merita nici un omagiu. A fost un securist, pucnt! S-a comportat ca un securist sadea. Prea putini il regreta. Dvs de ce il regretati, asa din curiozitate va intreb?

  4. Harald spune:

    Privilegiile nomenclaturii funcționau doar până la un anumit punct. Membrii nomenclaturii puteau avea acces la cantități nelimitate de carne, zahăr sau ulei, pe care restul cetățenilor le primeau pe cartelă, însă astea rămâneau totuși niște privilegii jalnice.

    Drumurile naționale erau în aceeași stare deplorabilă și pentru ei, autostrăzile și căile ferate de mare viteză erau la fel de absente și pentru ei, pe aeroporturile regionale operau aceleași aeronave modeste și pentru ei etc.

    • Cinicul spune:

      Intamplarea a facut ca pe la mijlocul anilor 90 sa pot vedea doua foste proprietati ale nomenclaturii, ajunse la departmentul Protocolului de Stat: vila lui Dascalescu de la Sinaia si cea a lui Dej de la Eforie. Prima era chiar f primitiva, mobilier simplut, paturi mici si incomode, boilerul abia se aprindea. Peste vreo 10 ani cineva mi-a trimis niste poze de la fata locului si am ramas uimit de ce rasarise in jur, vile de un lux nebun pe langa care cea a lui Dascalescu dadea semne clare de saracie.
      Vila lui Dej de la Eforie era la fel de simpluta, era insa f mare si avea o sala de proiectie la subsol, plaja privata si respira toate semnele omului needucat avand niste bai uriase. Totusi luxul relativ al acestor imobile paleste pe langa orice isi poate permite cel mai sarantoc baron de azi.
      Un lucru mai trebuie adaugat: liderii comunisti nu erau proprietarii acestor imobile, de la prim-secretar pana la prim-ministru toti traiau in locuinte de stat, masinile nu erau ale lor, si toti traiau cu spaima ca oricand isi pierd aceste avantaje. Articolele plublicate de domnul Opris arata cat de loviti se simteau nomenclaturistii cand isi pierdeau aceste avantaje, scriind memorii pentru a reveni in Eden. Cand nici asta n-a mai functionat, unii au emigrat in Israel, altii, sau copiii lor, au plecat in USA sa construiasca democratia socialista acolo. La fel s-a intamplat si cu scriitorii stalinisti ai anilor 50-60: cand si-a pierdut vilele de creatie au devenit dizindenti (Dan Desliu) sau au plecat in USA (Nina Cassian et al).

  5. dorin valeriu spune:

    Cum scria cineva mai sus, numarul comunistilor ilegalisti “certificati ” era intr-adevar mic dar existau numerosi (?) simpatizanti. Datorita acestora dar si multimii de oportunisti, in cateva luni numarul membrilor a ajuns la cateva sute de mii ! Este o tama ce s-ar mai putea discuta …
    Mai apoi Ceausescu, necajit ca numarul “ilegalistilor” era – dupa parerea lui – prea mic a “scos’ o regula noua : se putea primi titlul de “ilegalist”, cu avantajele ce curgeau de-aici, prin martori care sa-ti ateste calitatea de membru, activitatea in ilegalitate, sprijinului acordat “partidului”.
    Asa a iesit celebra vorba : “Putini am fost, multi am ramas !”.

  6. Petre Opris Petre Opris spune:

    @ Harald

    Nr. 627 / VI – 1
    29 aprilie 1965

    Tovarăşului VASILIU TUDOSE

    Vă comunicăm că Biroul Politic al CC al PMR a aprobat propunerile cuprinse în materialul alăturat privind reglementarea unor drepturi ale membrilor Biroului Politic şi Secretariatului CC al PMR, a vicepreşedinţilor Consiliului de Miniştri, a membrilor CC al PMR şi a miniştrilor.
    DIRECŢIA TREBURILOR CC AL PMR

    [În manuscris:] Nr. 627 / VI – 1 STRICT SECRET

    1. Cu privire la trimiteri în străinătate pentru tratamente medicale.
    Plecarea la tratamente medicale în străinătate a membrilor şi membrilor supleanţi ai Biroului Politic, a secretarilor C.C. al P.M.R., a vicepreşedinţilor Consiliului de Miniştri al R.P.R., precum şi a membrilor de familie ai acestora, se va face la indicaţia Ministrului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale şi cu aprobarea Secretariatului C.C. al P.M.R.
    Cheltuielile de transport, cazare şi masă, plata consulturilor, tratamentelor, medicamentelor şi analizelor medicale, precum şi o indemnizaţie în valuta ţării respective, corespunzătoare la 15 dolari S.U.A. pe zi se vor acoperi din bugetul partidului.

    2. Cu privire la deplasările în străinătate în interes personal.
    Cu aprobarea Secretariatului C.C. al P.M.R., membrii şi membrii supleanţi ai Biroului Politic al C.C. al P.M.R., secretarii C.C. al P.M.R. şi vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri al R.P.R., precum şi membrii lor de familie, vor putea pleca în străinătate în interes personal pe o durată de cel mult 30 [de] zile pe an.
    Cheltuielile de transport, cazare şi masă, precum şi o îndemnizaţie în valuta ţării respective, corespunzătoare la 15 dolari S.U.A. pe zi, de fiecare persoană se vor suporta din bugetul partidului.

    3. Cu privire la deplasările în străinătate în interes de serviciu.
    Cu ocazia deplasărilor în străinătate în cadrul delegaţiilor de partid sau a delegaţiilor comune de partid şi guvernamentale, membrii şi membrii supleanţi ai Biroului Politic al C.C. al P.M.R., secretarii C.C. al P.M.R. şi vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri al R.P.R. vor primi diurna la nivelul baremului în vigoare pentru categoria demnitari.
    Secretariatul C.C. al P.M.R. va aproba şi plecarea soţiei sau a unui membru al familiei tovarăşilor de mai sus atunci când situaţia impune sau tovarăşii doresc acest lucru; pentru aceste cazuri se stabileşte, de asemenea, diurna la nivelul baremului pentru categoria demnitari.
    Secretariatul C.C. al P.M.R. va stabili, de asemenea, sumele în valută ce vor fi acordate pentru cheltuieli de reprezentare a delegaţiei.
    Toate cheltuielile privind deplasările delegaţiilor de partid vor fi suportate din bugeul partidului. Cheltuielile delegaţiilor comune de partid şi guvernamentale vor fi suportate din bugetul statului.

    4. Cu prilejul deplasărilor în străinătate (în delegaţie, la tratamente medicale sau în interes personal) tovarăşii vor putea schimba, prin intermediul Secţiei Gospodăriei de Partid, unele sume în valută, la cursul de 12 lei dolarul S.U.A., şi anume:
    - Membrii şi membrii supleanţi ai Biroului Politic al C.C. al P.M.R., precum şi membrii lor de familie, câte 40 dolari S.U.A. pe zi;
    - Secretarii C.C. al P.M.R. şi vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri al R.P.R., precum şi membrii lor de familie, câte 20 dolari S.U.A. pe zi;
    - Membrii C.C. al P.M.R., miniştrii şi şefii secţiilor C.C. al P.M.R., câte 20 dolari S.U.A. pe zi;
    - Membri ai delegaţiilor de partid sau comune de partid şi guvernamentale, care nu au funcţiile arătate mai sus, câte 15 dolari S.U.A. pe zi.

    5. Cu privire la aprovizionarea cu produse alimentare şi articole de uz personal şi casnic-gospodăresc.
    Secţia Gospodăriei de Partid a C.C. al P.M.R. va asigura – prin sectorul special – aprovizionarea membrilor şi membrilor supleanţi ai Biroului Politic, a secretarilor C.C. al P.M.R. şi a vicepreşedinţilor Consiliului de Miniştri al R.P.R. cu produse alimentare şi cu articole de uz personal şi casnic-gospodăresc din producţia internă, contra cost.
    Secţia Gospodăriei de Partid va putea procura unele produse din import, după cum urmează:
    - Pentru membrii Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în limita sumei de câte 2000 dolari S.U.A. pentru soţ şi soţie şi 1000 dolari S.U.A. pentru fiecare copil până la terminarea studiilor superioare;
    - Pentru membrii supleanţi ai Biroului Politic, secretarii C.C. al P.M.R. şi vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri al R.P.R. în limita sumei de câte 1500 dolari S.U.A. pentru soţ şi soţie şi 700 dolari S.U.A. pentru fiecare copil până la terminarea studiilor superioare.
    Plata produselor aduse din import se va efectua la cursul de 12 lei dolarul S.U.A.

    6. Cu privire la organizarea odihnei.
    Membrii şi membrii supleanţi ai Biroului Politic al C.C. al P.M.R., secretarii C.C. al P.M.R. şi vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri al R.P.R., precum şi membrii de familie ai acestora, vor primi locuri de odihnă la mare, la munte şi la Snagov.
    (Membrii de familie sunt consideraţi: soţul, soţia, copiii până la terminarea studiilor superioare, precum şi copiii căsătoriţi şi părinţii care locuiesc în aceeaşi casă cu tovarăşii prevăzuţi în alineatul precedent din prezenta hotărâre).
    Cheltuielile privind întreţinerea şi dotarea clădirilor respective se vor suporta din bugetul partidului.
    Secţia Gospodăriei de Partid a C.C. al P.M.R. va asigura, la toate aceste locuri de odihnă, aprovizionarea cu produse alimentare contra cost.

    7. Cu privire la întreţinerea locuinţelor.
    a) Locuinţele membrilor, membrilor supleanţi ai Biroului Politic, ale Secretariatului C.C. al P.M.R. şi ale vicepreşedinţilor Consiliului de Miniştri sunt clădiri ale partidului.
    Cheltuielile de întreţinere a acestor locuinţe: taxe comunale; abonamente telefon, radio, televiziune; întreţinerea clădirilor, a instalaţiilor şi a grădinilor; reparaţiile capitale la clădiri şi salariile personalului de curăţenie şi pentru bucătărie (conform normativului de personal) se vor suporta din bugetul partidului.
    Cu aprobarea Secretariatului C.C. al P.M.R. pentru fiecare caz în parte, Secţia Gospodăriei de Partid a C.C. al P.M.R. se va îngriji ca aceste locuinţe să fie dotate cu mobilier, perdele, draperii, covoare, tablouri, vase, veselă şi tacâmuri, utilaje pentru bucătărie şi pentru spălătorie, utilaje gospodăreşti şi pentru curăţenie, aparate electronice. Toate cheltuielile de dotare a acestor locuinţe se vor suporta din bugetul partidului.
    Secţia Gospodăriei de Partid a C.C. al P.M.R. va asigura pentru aceste locuinţe, la cererea tovarăşilor, contra cost, articole de uz personal şi casnic-gospodăresc.

    8. Secretariatul C.C. al P.M.R. va putea aproba, de la caz la caz, acordarea unor drepturi prevăzute în prezenta hotărâre, familiilor unor tovarăşi care au avut munci de răspundere în organele de partid sau de stat.

    28 IV 1965

    Plaja de la complexul Agigea va fi folosită de membrii Biroului Politic al C.C. al P.M.R., membrii supleanţi ai Biroului Politic al C.C. al P.M.R., secretarii C.C. al P.M.R., vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri al R.P.R., împreună cu membrii lor de familie. (soţ, soţie şi copii).
    Membrii C.C. al P.M.R., miniştrii şi şefii secţiilor C.C. al P.M.R., împreună cu membrii lor de familie, vor folosi plaja şi vestiarele de la Eforie Sud.
    Membrii Biroului Politic al C.C. al P.M.R., membrii supleanţi ai Biroului Politic al C.C. al P.M.R., secretarii C.C. al P.M.R. şi vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri al R.P.R. vor primi locuri la mare în vilele existente la Eforie Nord şi la Mangalia, asigurându-se ca aceste clădiri să fie folosite pe toată durata sezonului.

    Numărul personalului de bucătărie şi pentru curăţenie la locuinţele membrilor şi membrilor supleanţi ai Biroului Politic, ai Secretariatului C.C. al P.M.R. şi vicepreşedinţilor Consiliului de Miniştri al R.P.R. se va aproba de către Secretariatul C.C. al P.M.R. – la propunerea Secţiei Gospodăriei de Partid – pentru fiecare casă în parte, în funcţie de mărimea spaţiului şi de numărul membrilor de familie.

    • Harald spune:

      @Petre Opriș – vă mulțumesc pentru detalii :)

      Așa cum spuneam, unele privilegii erau reale, altele erau jalnice. Habar n-am unde e plaja de la Agigea și nici nu cred că o să am habar vreodată, în schimb știu niște plaje senzaționale în Croația, mult mai aproape de München și de Viena. Iar dacă aș avea voie să fiu plecat din țară (indiferent din care țară!) doar 30 de zile pe an, m-aș considera legat de glie :)

      • Petre Opris Petre Opris spune:

        Eforie Nord :)

        • Cinicul spune:

          Cred ca va referiti la vila lui Dej de la Eforie Nord, vedeti comentariul meu de mai sus.

          Textul pe care-l publicati face lumina in ceea ce puteau primi (legal) nomenclaturistii anilor 60-80.
          O diurna de 15$ in 1965 s-ar converti la cca 120$ azi, ceea ce nu e mult in W, dar nici nu e putin pentru Romania.

    • Liviu Petre spune:

      ‘Planul de masuri’ trebuie completat cu fapte din ‘the real life’. Cand tovarasii se duceau in vizite prin strainatate, ‘de lucru’ sau de ‘odihna organizata’, cei de pe la ambasade ‘se simteau’ si ei si cotizau la cumpararea de ‘atentii’ pentru tovarasi.
      Cartea lui Mihai Pelin despre DIE abunda in povestiri din astea in care securistii rezidenti, dela porta ambasada pana la general se ‘mobilizau exemplar’ si strangeau bani penru obiecte de mobilier sau deodorante Rexona (ce chelneri de bacsisuri mici erau tovarasii…). Din rapoartele securistilor se pare ca Stefan Andrei era cel mai lacom , dar se poate ca si securistii sa fi avut un dinte mai special impotriva lui. Si sa nu o uitam pe tovarasa savanta, pe care nu doar Pacepa o mituia ci si intreg activul DIE, direct sau indirect.
      Mia erau apoi si micile/marile smecherii pe care le puteau practica doar cei din cercurile puterii. Am cunoscut un tanar inginer, un baiat foarte ok din toate punctele de vedere, care era ginerele unui mahar din Gospodaria de Partid. Pentru ca tovarasul interzisese importul de motociclete, respectivul tanar, pasionat de motociclete, a aranjat cu socru-sau ca Gospodaria de Partid sa importe un kit complet de piese de CZ, pe care tanarul inginer pasionat le-a asamblat intr- motocicleta completa ! Deci ‘se’ putea…

    • Liviu Petre spune:

      Sa nu uit: hu ză fac era tovarasul Vasiliu Tudose?

    • Harald spune:

      Într-un context mai larg, cred că asta e o mare problemă la români: standardele foarte joase, chiar și cele stabilite pentru propria persoană. Când unora le plătește partidul abonamentul radio-TV, iar alții îi invidiază pentru asta, ștacheta e mult prea jos pentru toată lumea.

      Prin satele din Oaș există un exemplu edificator, aproape fiecare familie își face o casă cât o școală, dar canalizare și apă curentă n-au în sat, că pe alea trebuie să le facă gratis statul. Deși e clar că nivelul lor de trai are de suferit, iar costurile ar fi abordabile, în comparație cu casele construite, spiritul lor comunitar e zero, iar asta îi afectează tot pe ei, cât se poate de direct. Cam asta încercam să scriu și despre privilegiile nomenclaturii, în ciuda valorii lor materiale, erau totuși tipice pentru niște oameni foarte limitați.

  7. Ciobanul Bucur spune:

    Despre atmosfera din timpul lui Dej, cel mai mult m-au socat urmatoarele doua situatii la care am fost martor in anul 1957, cand ma aflam la mare, la Eforie Sud (pe atunci se numea Vasile Roaita), aflate in contradictie cu ce se spune sau se crede in general:
    1. Am intrat cu cativa colegi in restaurantul care se numea “Perla marii”. Dupa un timp, pe cine vedem la o masa cam la 10 metri? Gheorghiu-Dej, impreuna cu Petre Borila si alte doua persoane, una fiind cred Constanta Craciun. Presupun ca pe la mesele alaturate lor erau si securistii insotitori, dar cred ca nu multi dintre consumatori si-au dat seama de prezenta lui Dej acolo. Stiind ce se intampla cand trecea pe undeva NC, intamplarea de mai sus poate parea ireala.
    2. Tot in acea vara: ne aflam acolo ca studenti in vacanta, dar care fusesem trimisi sa supraveghem copiii din tabara CC al PCR (ne numeam “instructori de detasament”). Erau acolo copiii stabilor din acea vreme, dar si cei ai altor angajati la CC, inclusiv ai femeilor de serviciu.
    Intr-adevar, mancarea era ceva mai buna decat in alte tabere obisnuite, dar nu de lux. (Ca studenti fara bani, obisnuiam sa ne petrecem vacantele ca instructori in diverse tabere de copii).
    Ce m-a frapat mai tarziu, prin comparatie cu perioada NC, nu atunci:
    - Parintii stabi ai unora dintre copiii din tabara se aflau concomitent la mare, desigur in vilele speciale, dar isi trimiteau copiii in tabara respectiva. De ex., in detasamentul meu era fiul lui Walter Roman (actualul Petre Roman, care pe atunci m-a impresionat prin maturitatea lui ca si comportament, desi avea doar 14 ani). Unii veneau si ii vizitau in tabara, dar numai intre anumite ore, bine stabilite.
    Intr-o zi, a venit pe malul marii, in costm de baie, Gheorghe Apostol, care a vrut sa o vada pe o ruda apropiata a lui; a rugat-o pe o colega de-a mea, de serviciu in pauza de somn, sa o anunte pe fata respectiva. I-a spus sa vina dupa trezirea din somn. Apostol era pe atunci cam al doilea ca putere in partid. Respectiva colega nu l-a recunoscut. A plecat, dar i s-a plans totusi la telefon directoarei taberei. Aceasta ne-a spus apoi ca, totusi, cand e vorba de stabi din cei mari, sa fim mai intelegatori.

    Am relatat cele de mai sus pentru cei care vor sa aiba o intelegere a situatiei din acea perioada. Nu erau niste sanguinari care sa terorizeze din placerea de a teroriza. Erau niste utopisti convinsi ca numai astfel pot intemeia societatea pe care ei o considerau mai buna. Ca mai apoi a urmat noua generatie de parveniti care nu mai aveau idealuri ci doar setea de putere, asta e altceva.

    Sper ca cei care ar citi ce am scris sa nu ma considere un nostalgic.

    • nimrod spune:

      Cu tot respectul: fiind oarecum mai tanar, cunosc doar o legenda care circula prin “fabrica mea” de dinainte de 1990, legata de o vizita nocturna a lui Gheorghiu Dej care l-a “prins” ofiter de serviciu pe inginerul Jagiello, fost la Malaxa, caruia i-a telefonat portarul si i-a spus “am aici pe unu’ cu sapca si cizme care zice ca e Gheorghiu Dej”. Reactia initial neortodoxa a polonezului s-a temperat cand sefu’ cel mare a aparut in sectie, cateva minute mai tarziu, dar: taica-meu a facut Canalul pe timpul lui Dej cot la cot cu zeci de mii de alti romani, transferati ulterior in minerit, inclusiv la extractia de uraniu, la mine in targ Securitatea avea o unitate de detentie de unde erau adusi oameni la lucru pe santierul de modernizare a strazilor din mahalaua mea si nu uitati cazul doctorului Gheorghe (Ginel) Plăcințeanu si nu mai dezvolt. De cine sa se teama Gheorghiu Dej daca aproape toti posibilii sai inamici erau “ascunsi”?

  8. Josef Svejk spune:

    Cred ca afirmatia autorului cum ca “La sfarstiul celui de al doile razboi mondial starea de subdezvboltare economica a Romaniei era evidenta” e un pic hazardata, pe ici si colo prin punctele esentiale :)

    - Intre 1910 si 1938 in Romania imigrasera peste un milion de straini. Sa ne amintim doar ca primii vreo 1000 de evrei primesc cetatenia romana dupa (in mod normal limitata doar la crestini-ortodocsi sau etnici romani crestini) imediat dupa razboiul de independenta. E vorba de voluntarii evrei ce luptasera in armata romana ca voluntari in razboi si familiile lor. In 1940 erau bine peste 1 milion conform memoriilor fostului sef rabin al Romaniei, Moses Rosen. Primul ministur al Romaniei din epoca comunista, Ion Gh. Maurer e fiul unui imigrant german casatorit cu o imigranta franceza. Ion Mihai Pacepa, celebrul general de securitate fugit de la curtea lui Ceausescu e fiul unui imigrant ceh din Bucuresti.

    - Neamurile noastre din Italia imigrau pe atunci in Romania (ca sa ne amuzam un pic):
    https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/invazia-italienilor-romania-75-ani-romanii-considerau-italieni-infractori-luptau-sa-i-stopeze-granita-1_56f6ac325ab6550cb84095cf/index.html

    -In Romania traiau in 1938 aproape 900000 de germani. Marea majoritate agricultori si meseriasi marunti. Cu toate ca Hitler ii ademenea in Germania, numarul celor ce plecase era nesemnificativ. Si asta nu pentru ca nu s-ar mai fi simtit germani, ci pentru ca standardul lor de viata in Transilvania era pur si simplu mai ridicat ca cel rin Germania. De altfel dupa inceputul razboiului multi dintre ei s-au inrolat in armata germana sau in SS – Antonescu le permitea etnicilor germani din Romania la varsta incorporarii sa serveasca (daca doresc) in aramta germana in locul celei romane.

    - Emigratia romaneasca era practic inexistenta. Tinerii romani ce studiau in Europa se intorceau in marea lor majoritate in Romania odata ce-si incheiasu studiile. Pentru ca in general sansele lor de afirmare erau mai mari ca-n afara tarii.

    - Tari precum Spania , Portugalia, Italia, toate tarile balcanice si chiar Irlanda, Suedia sau Norvegia aveau un standard de viata mai scazut ca Romania. Sa nu uitam ca pana pe la 1930 50% din populatia Scandinaviei emigrase in SUA ca sa sdcae de saracia de acasa.

    De regula tariel cu economii subbdezvoltate sunt cele de emigratie. Cele de imigratia (cum era atunci Romania) ttrebuie sa aiba economii suficient de dezvoltate, comparativ cu ce e prin jur, pentru a fi atractive. Nu-i asa?

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Vă mulţumesc pentru comentariile dumneavoastră. Cred că merită să plec de la acestea pentru a scrie o nouă carte. Nu ştiu dacă voi avea timp, dar voi încerca să abordez subiectul respectiv din mai multe puncte de vedere.

      • Josef Svejk spune:

        Va multumesc pentru aprecieri si mai ales pentur articolele pe care les publicati pe acesta pe
        altforma.

    • memorix spune:

      ” Intre 1910 si 1938 in Romania imigrasera peste un milion de straini.”

      Mai intai ca anii 1910-1938 nu sunt totuna cu sfarsitul razboiului (dupa ’45)

      Si dupa aia lumea are tendinta sa idealizeze perioada interbelica

      Tot in anii aia a fost si criza economica din anii 1929-1933

      In anii respectivi o fi fost o perioada de relativa liniste si bunastare (Romania era Romania Mare) dar tot o tara subdezvoltata era, bazata pe predominant agricultura si cu mai putina industrie, coruptia era in floare la toate nivelurile si atunci ca si acum (administratie, camarila regala, afacerea skoda etc)

      Ce scriau Eliade, Gafencu, Cioran, Manoilescu

      “Democraţia de la război încoace a izbutit să zădărnicească orice încercare de redeşteptare naţională. Prin piloţii orbi de la cârma ţării, democraţia ne-a adus astăzi acolo unde suntem. Democraţia a zdrobit definitiv instinctul statal al cârmuitorilor noştri. Că s-au făcut sau nu unelte în mâna străinilor, puţin interesează deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul că nici un om politic de la 1918 încoace n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnă un stat.”

      “„Toamna trecută, într-un vagon în trecere prin Polonia, se vorbea despre România ca:Ţara lui bacşiş – bacşiş. Expresia, cât ar fi fost ea de umilitoare, nu mi s-a părut prea aspră.””

      “Iată de ce burghezia românească nu este burghezie în una din trăsăturile cele mai esenţiale;pe când Occidentul pune preţ pe agonisire, pesiguranţă şipeviitor, burghezia noastră pune preţ pe cheltuială, pe satisfacţiişi pe prezent.Pe când burghezii din Apus lucrează pentru copiii lor, burghezii români lucrează prea adeseori numai pentru ei înşişi.””

      https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/a-fost-perioada-interbelica-adevarata-epoca-de-aur-a-romaniei

      Si de bine ce a fost condusa Romania in perioada interbelica in ’39-’40 a venit DEZASTRUL…

      • Josef Svejk spune:

        E adevarat ca 1938 nu e tot una cu 1945. Am folosit 1938 pentru ca nu prea avem date din 1945 care sa nu fi fost alterata de propaganda comunista. In general Eurpa anului 1945 era intr-o situatie tulbure si datele sunt peste tot discutabile. Oricum Romania are marele avantaj ca fusese camp de lupta pe o pperioada reltiv redusa si ca o buna parte a tarii nu fusese sub ocuipatie straina intre 1940 si 1944. Deci probabil ca si in 1945 situatia sa era mai buna ca a marii partiia continentului devastat de razboi.

        Criza economica din 1929-1933 a afectata intreaga Europa + America si nu doar Romania. Bunicul meu a fost student la inginerie chimica in Munchen intre 1928 si 1932. S-a dus acolo pentru ca facuse scoala elementara in limba germana in epoca Austro-Ungariei (a vorbit intotdeauna o germana impecabila), pentru ca Politehnica de Munchesn era pe atunci una din cele mai bune din lume, si nu in ultimul rand pentru ca in cazul unuii bursier al fundatiilor regale, strans la punga si cu banii numarati, conta foarte mult faptul ca aceeasi suma in lei valora mai mult la Munchen decat la Bucuresti sau Cluj. Altfel spus costul vietii in Germania interbleioca era mai scazut ca-n Romania. Azi suna socant, pe atunci era ceva firesc.

        In opinia lui si a buncii mele (au calatorit amandoi extensiv in Europa acelor ani) tari ca, Italia, Ungaria, Austria sau Germania (aceasta din urma cel putin pana pe la 1937-1938) aveau un standard de viata vizibil mai scazut ca Transilvania. Franta, Danemarca si BeNeLux erau insa clar peste Romania. Pare ca se leaga cu ceea ce aflam din alte surse. Deci nu i-as acuza de subiectivism.

        Da, se vorbea foarte mult de coruptia si inapoierea Romaniei. Iar romanii o faceau mai mult si mai aspru ca oricine altcineva. Autoflagelarea si bascalia sunt boli nationale ale noastre. In acealsi timp Romania continua sa fie o tara de imigratie. Ceva nu se leaga aici. Nu-i asa? Ce anume ii mana pe atatia straini sa vina sa-si incerce norcul in Romania? Voiau sa mai guste si ei un pic din copruptia si mzeria de la fata lcoului:) ?! Oamenii nu lasa totul in ruma pentru o tara straina manati de gargara ci de realitati. Povestea cu inapoierea cronica a Romaniei dinainte de comunism era piatra unghiulara a propagandei comuniste. Ea trebuia sa justifice si sa faca mai suportabile porivatiunile si esecurile sistemului comunist. Dupa cum se vede comunistii au facut o treaba temeinica daca gargara lor mai prinde si azi :)

        Va recomanded e asemena cartea lui Ivor Porter (Misiunea Autonomus), profesor btitanic ce a predat engleza Consiliul Britanic de la Bucuresti la sfarstitul anilro ’30. In timpul razboiului a fost ofiter al SOE fiind parasutat in Romania spre a face legatura cu opozitia (avea multe legaturi in societatea romaneasca dinainte de razboi) in speranta de a provova sabotaje simlare celor din alta tari sub contorl german. A fost capturat rapid de jandarmerie. Oricum in cartea sa descrie fara patima Romania acelor ani si remarca cateva lucruri interesante. Cartea e publicata in anii ’80 cand nimic nu parea sa poata clinti comunismul din Eruopa.

        - Romania fusese scena celei mai semnmificative reforme agrare din Europa. Reforma incheiata cu succes si care a generat o mobilitatre sociala fara precedent pe continent.
        -Apreciaza ca sansele tinerilor romani din mediile taranesti sau muncitoresti la ascensiune sociala si educatie universitara sunt mult mai ridicate ca ale britaniclor de aceeasi conditie. Ceea ce de asemena suna socant.
        - O vede ca o tara prospera.
        - Principala sa critica la adresa Romaniei e copietrea maimutareasca a sistemului de educatie francez si adulatia fara rezerve si fara spirit critic a culturii franceze. OK. Omul e englez :)
        - Societatea in care se invarte Porter e cea a ingienrilor administratorilor romani sau straini (majoritar anglo-saxoni) de la expolatarile petroliere si rafinariile din Valea Prahovei. Ei sunt atrasi de lefurile bune de acolo. Romania pur si simplu nu poate produce suficienti inguineri si autnci ii importa. Va imaginati azi un inginer occidental venind sa lucreze pe o leafa romaneasca in Romania?!

        Pe atunci era ceva firesc. Si asta cam in orice doemniu. Primul aviona de vanatoare romanesc IAR CV-11 se numea “CV” de la initialele celor doi ingineri ce condusesera proiectul: romanul Carafoli si francezul Virmoux, ambii angajati ai uzinelor IAR. Figura se repeta in industria chimica, la productia de locomotive sau pe santierele navale. “Inapoiata economie romana” putea totusi produce un avion de vantoare competitiv ca IAR-80 in conceptie proprie (ceea ce a incercat cu disperare industria comunista intre 1968 si 1988 esuand lamentabil) in sute de exmplare, sau putea produce prototip de tanc revolutionar asa cum a fost tancul Maresal in 1944 (concept preluat simplificat de geramni la Hetzel). Santiere navle ale tarii puteau produce o nava de razboi avansata pentru epoca ei precum “Amiral Murgescu” sauconstrui in licenta submarine germane precum au fost “Marsuinul” si”Rechinul”

        Intr-adevar anul 1940 duce la prabusirea frontierelor Romaniei. Foarte adevarat. Mai mult ca orice motivul de baza a fost proasta echipare a armatei. Numai ca acelasi lucru se intampla pe intregul continent: Armata franceza (vazuta de multi ca cea mai puternica aa lumii) se prabuseste in 6 saptamani ca un castel de carti de joc, codusa prost si echipata prost. Britanicii scapa si ei de invazia germana la mustata si mai mult din noroc si prostia adversarului deca datorita propriilor capabilitati.

        Deci haideti sa privim lucruile cu mai putina patima si in perspectiva relevanta contextului…

        • Liviu Petre spune:

          Malaxa ! Unde erau angajati o multime de maistri, tehnicieni si ingineri germani, cehi si scotieni…
          Sau, vedeti in cimitirul ortodox din Buhusi, cruci cu nume germane si prenume romanesti, ale urmasilor munictorilor germani veniti sa lucreze la Fabrica de Postav Buhusi, inca din timpul lui Carol I.(de unde erau sa stie razesii nostri disciplina industriala?)

        • memorix spune:

          Nu m’am referit la faptul ca doar Romania a trecut prin criza ’29-’33 ci la faptul ca in perioada interbelica o existat o criza care a afectat puternic inclusiv Romania, asta relativ la contextul general de perioada interbelica infloritoare

          Am scris mai sus de o perioada de calm si relativa bunastare, Romania era reintregita terminand de partea invingatoare, atmosfera era tonica, nu era suprapopulata, agricultura era functionala, aveam petrol, a existat dezvoltare urbanistica, migratie de la sat la oras, dezvoltare culturala etc

          “In acealsi timp Romania continua sa fie o tara de imigratie. Ceva nu se leaga aici. Nu-i asa? Ce anume ii mana pe atatia straini sa vina sa-si incerce norcul in Romania?”

          Italienii au emigrat care incotro, erau prea multi si prea saraci si prea…mafioti (sistem pe care l’au exportat cu success in America) adica sclavi pe plantatie … dar asta nu inseamna ca la modul general Romania era mai dezvoltata decat Italia, ca existau cateva varfuri nu contest dar in general era mai putin industrializata decat Vestul

          “Italienii mergeau spre România să-şi caute norocul, oferindu-şi priceperea ca şi proiectanţi, constructori, dulgheri sau chiar mineri sau muncitori în fabricile româneşti.”

          Daca italienii isi gaseau de lucru ca proiectanti, constructori sau muncitori in fabricile romanesti era pt ca la un moment dat Romania nu pregatea oameni calificati in numar suficient cat sa acopere piata de joburi locala

          “La acest moment al analizei în baza datelor statistice putem observa că cea mai mare parte a imigranţilor italieni, indiferent de zona din care proveneau, erau muncitori calificaţi. ”

          “Din acest motiv prezenţa italienilor a fost acceptată cu uşurinţă de deoarece ocupau acele tipuri de profesii, calificate, pe care România la acea dată nu le putea ocupa cu forţa de muncă internă.”

          Multi italieni au fugit de regimul lui Mussolini

          De remarcat companiile straine care aduceau muncitori straini pentru ca erau ieftini, care companii nu’si respectau obligatiile

          Si excesul fortei de munca ieftina si problemele pe care le’a generat pt populatia autohtona la un moment dat

          Un articol ce pare un pic documentat (ma rog, facultatea nu’i chiar de top :) ):

          http://www.sferapoliticii.ro/sfera/158/art02-Dragulin.php

          Tot din articol inteleg ca grosul a fost inainte de 1918 si s’a redus considerabil in perioada interbelica

          “După anul 1918, România nu a mai avut nevoie să importe forţă de muncă calificată deoarece avea suficientă acasă. Cu anul 1914 se încheie prima fază a fluxului migrator între România şi Italia.”

          “În perioada dintre cele două războaie mondiale fluxul migrator dintre România şi Italia este parţial stopat. Diferenţele ideologice, lipsa cererii de forţă de muncă şi criza economică care a zguduit economia mondială a blocat fenomenul migraţiei. Cu toate acestea conform datelor oficiale ale statului italian în anul 1927 nu mai puţin de 12.246 de cetăţeni italieni lucrau în România. Este o cifră dublă faţă de media de 6000 de persoane care lucrau între anii 1891-191139. Desigur, trebuie luat în considerare că după 1918 teritoriul statului roman se mărise considerabil.”

          Ramane valabil ca Romania era si atunci o tara foarte corupta si o tara unde coruptia infloreste este o tara care nu are cum sa se dezvolte pt ca resursele/banii sunt irosite

          Probabil va redeveni tara de imigratie datorita deficitului de forta de munca, daca reusesc sa mai gaseasca sclavi suficient de ieftini, dar asta nu inseamna dezvoltare

          “Intr-adevar anul 1940 duce la prabusirea frontierelor Romaniei. Foarte adevarat. Mai mult ca orice motivul de baza a fost proasta echipare a armatei.”

          Care proasta echipare a armatei era din cauza coruptiei in perioada interbelica, afacerea Skoda, camarila regala. Coruptie care atunci cand luna de miere interbelica s’a incheiat prin Europa s’a tras linie si pt Romania a insemnat la ce a insemnat…

          Momentan vad ca repetam cu atentie pasii, coruptie si dotarea slaba a armatei :)

          Experienta personala a bunicilor nu stiu cat de relevanta este, sunt chestii subiective, de exemplu bunicul meu student bursier mi’a povestit ca a cam facut foamea si nu a ramas cu amintiri prea placute din Bucurestiul interbelic

          Deci, repet, exista tendinta de a idealiza perioada aia si nu e vorba de patima ci de o incercare de obiectivitate

  9. Mircea M. Cociu spune:

    De ce “regretatul academician” ori “regretatul istoric român” care a cauționat prin colaborare (semnătură și contribuție efectivă, prin elaborare de text) pe Ilie Ceaușescu, care – în umbra stejarului din Scornicești – ajunsese să fie temut în lumea istoricilor (atât cei autentici, dar și cei… (pre)făcuți)?!

  10. Petre Opris Petre Opris spune:

    Un mesaj pentru toţi cititorii care se luptă cu fantomele:
    Am rugămintea să ignoraţi ceea ce public. Pentru atacuri la persoană, mai ales împotriva celor decedaţi, vă rog să coborâţî la prima staţie. Vă mulţumesc!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petre Opris


Petre Opris

A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istor... Citeste mai departe


Rugaminte Contributors.ro

Profesorul Vintilă Mihăilescu este internat la Fundeni și are nevoie în continuare de transfuzii de sânge.

.

Puteți să-l ajutați donând la Centrele pentru Donații din toată țara, sânge din orice grupă, cu specificarea: “Pentru Vintilă Miron Mihăilescu, Spitalul Fundeni, Sectia Hematologie, Profesor Doctor Daniel Coriu".O listă a centrelor din București se găsește aici:

http://doneazasange.ro/unde-pot-dona-sange/"

E randul tau

Raspunsul CNAIR: Bună ziua, Circulația alternativă propusă pentru DN 28 nu reprezintă o s...

de: Ghost

la "Drumurile 2+1 alternativ sau cum poate DN2 să devină de 5 ori mai sigur"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

septembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)