Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Corupția extremelor

Liviu Cangeopol ianuarie 20, 2019 Cultura, Opinie
5 comentarii 1,140 Vizualizari

România este recunoscută drept una dintre campioanele detașate la disciplina corupției endemice din spectrul activităților de bază ale lumii contemporane. Vuiesc televiziunile și cheaună ziarele pe această temă zi după zi, dînd știre despre ce somitate a mai fost prinsă cu contu-n rucsac și ce brigand a mai fost ales pe sprînceană în cine știe ce importantă dregătorie. Nu trece săptămîna să nu fim zguduiți pînă la saturație de scandaluri legate de licitații trucate, contracte secrete, bani condamnați la export clandestin, abuz în serviciu, delapidări, jafuri, conspirații și evaziuni fiscale, de cele mai multe ori neglijent mascate, căci de ce ai consuma inutil energiile camuflării cînd justiția e cam tot pe-acolo, cu sfori trase din camerele de comandă ale sferei de interes ilegal? Pe scurt, România a ajuns să posede faima de țară în care orice este posibil cînd vine vorba de luarea justiției în balon. Disoluție generală, stat de drept cu arma-n piept. Asta pe de o parte.

În aceeași țară, în planul de activitate cotidiană al acelorași fii de neam, contemporan cu lipsa bunului-simț care bîntuie ca la balamuc, uite că breasla scriitorilor, în legea compensației, a decis să fie… corectă (greu de găsit un termen care să denote sarcasmul indicat). Pe scurt, cu ocazia zilei de naștere a poetului Eminescu, primăria municipiului Botoșani, reședință de județ, în asociație cu Fundaţa Culturală “Hyperion – caiete botoşănene”, acordă de cîțiva ani Premiul Național de Poezie, prin rîvna unui juriu format din somități culturale la zi, pentru Opera Omnia, cum s-ar traduce, pentru întreaga carieră poetică, unui autor meritoriu. Toate bune și frumoase, primele știri au mers pe direcția ideii că Liviu Ioan Stoiciu s-a calificat în dreptul acestui merit. M-am bucurat pentru el, căci este un poet însemnat, cu o viață plină de zbucium și vînătăi, multe produse de confrați. Omul și-a luat premiul, a mulțumit cuviincios, a explicat că vine direct de la Brașov, de unde lipsa înveștmîntării de gală, toți au rîs, s-a simțit convenabil, o altă reușită fu trecută pe răbojul unui brav popor.

Ca nici bine să nu treacă două zile de la evenimentele stimulatoare, că suflarea interesată, plus gură-casă din arealul public, să afle că, de fapt, premiul fusese acordat, în primă instanță, altui poet hărăzit cu talent, Constantin Abăluță, dar, din pricina unei prevederi potcovite în regulament de pe vremea cine mai știe cărui copil care a redactat documentul cîndva, cine pleacă la plimbare pierde locul de onoare. Soția domnului Abăluță trecuse prin rigorile unui atac de cord, fu dusă de urgență la spital și soțul iubitor (interesant cîtor poezii le-a stat doamna muză!) n-a vrut s-o lase de izbeliște tocmai în acele momente, drept care nu s-a  deplasat la Botoșani pentru a onora și cu prezența fizică onorata adunare (cea lirică nu era de ajuns). În altă epocă, dl Abăluță ar fi primit un premiu numai pentru duioșia acestui gest nobil, cît și aplauzele unei întregi națiuni. Dar noi avem războaiele noastre cu complexele personale și trebuie să dăm o lecție clasei politice. Trebuie să arătăm calea. Unde-i lege nu-i tocmeală. Și n-a fost.

N-aș fi sărit din baie cum am făcut-o dacă n-aș fi observat și cu alte ocazii același ciocoism nepăsător față de viața și opera autorului în general. Recent, am contactat o prestigioasă editură bucureșteană, în vederea proiectării unei publicări de natură poetică. Cu o întîrziere de cîteva zile, șeful instituției respective mi-a replicat că: a) planul editurii, deși la început de an, este plin de dă pe dinafară (o minciună comună în lumea editurilor, în care nu crede nimeni) și b) editura respectivă nu publică un autor care a mai publicat un volum în același an, indiferent de editură (inclusiv la cea despre care vorbim – o minciună originală, de data asta, la fel de credibilă ca și cealaltă). Mă întreb cu ce motivație ar fi venit respectivul dacă nu i-aș fi spus că am un volum în curs de apariție la altă editură (tehnic, e posibil să nu apară niciodată, dar eu am plătit deja luxul de-a-mi permite să cred că pot). Un San Antonio, autor de geniu, care publica 4-5 cărți pe an, ar fi murit de foame (și de nervi).

Ca și în cazul decernării Premiului Național de Poezie, o secundă n-a intrat în discuție calitatea manuscrisului (care, în cazul meu, nici nu fusese prezentat). Teoretic, putea să fie vorba de o capodoperă. Țin să amintesc că întruna breasla editorilor își freamătă despletită mînuțele că nu se citește! E de mirare? În cazul decernării Premiului Național de anul acesta au prevalat cîteva chițibușuri tehnice de avocat de provincie, cum se spunea pe vremuri, nici vorbă de calitatea operei intrate în concurs.

Ce se întîmplă în România este o mare rușine. Semn al neputinței generale: nu e de ajuns că avem una dintre cele mai corupte clase politice din istorie, dar uite cu ce oameni de cultură încercăm să contraatacăm! Dacă ne mai erau pe undeva speranțele, în breasla intelectualilor le țineam. Mai mult pot face bulgarii sau ungurii pentru noi decît noi…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. MIHAI 2 spune:

    Asadar totul a inceput cu o tatonare ”în vederea proiectării unei publicări de natură poetică”… Suna destul de cetos , iar prestigioasa editura nici nu a avut acces la manuscris – de aceea folosesc cuvantul tatonare.
    S-a intamplat ca editura vizata a raspuns NU si a explicar refuzul prin doua argumente
    care, si mincinoase de-ar fi (ceea ce autorul nu probeaza) , deci si mincinoase de-ar fi, se inscriu intre jaloanele unei comunicari politicoase.
    Daca raspunsul ar fi fost //Suntem o editura privata si nu ne intereseaza colaborarea cu Dvs in 2019 // el tot politicos ar fi fost, dar transa mai limpede chestiunea asezand-o in coordonatele unor raporturi liberale.

    Nici coruptia generalizata si nici intamplarea de la Botosani (unde totusi nu se acorda Premiul Nobel ) nu au vreo legatura cu obiceiul multisecular al editurilor (de la New York la Bucuresti si de la Moscova la Paris sau Tel Aviv ) de a refuza unii autori si de a-i accepta pe altii.

  2. DG Ontelus spune:

    soluție// când vremurile-s tulburi ironia/ te-ajută cu măsură la feng shui/ altminteri te cuprinde-apoplexia/ și resemnat ți-atârni și pofta-n cui

  3. Liviu Cangeopol spune:

    @Mihai2: Am impresia ca n-ati inteles esentialul criticii. Orice om, orice institutie poate face tot ce-i trece prin cap, pina si intr-o democratie ca a noastra (cu conditia sa nu se lase cu incalcari flagrante de lege), dar nu sa ignore regula jocului la care participa. Problema este ignorarea criteriului esential pentru care o editura se afla in treaba: promovarea valorii, unde-o gaseste (literar, financiar, de prestigiu). Or, cind de la bun inceput refuzi o colaborare pe principii ridicole si lipsite de onestitate, ne aflam in moarte clinica. Nu e greu. In ce priveste planul facut pe tot anul, nu numai ca aduce cu avintata programare comunista, dar daca editurile au la indemina atita amar de materiale, de ce se zbat la limita subzistentei? Fie materialele sunt fara nici o valoare, fie discernamintul e inexistent. E simplu si aici. Ar fi multe de spus, dar ne-am indepartat usurel de tema discutiei, de unde deduc ca Mihai2 are investitii in domeniu. Faptul ca la Botosani nu se acorda Premiul Nobel nu schimba cu nimic natura stupida a modului in care un premiu este conceput si acordat.

    • MIHAI 2 spune:

      Daca as avea vreo implicare in domeniul editorial eu l-as fi invitat imediat pe Dl Liviu Cangeopol la o negociere preliminara si probabil pana acum am fi batut palma.

  4. Harald spune:

    Cauza cea mai profundă a corupției e tocmai obsesia națională pentru legiferarea a orice și pentru zicala ”unde-i lege nu-i tocmeală”.

    Într-un peisaj social în care diverse lucruri ar fi permise legal sau reglementate la un mod rezonabil, oamenii corecți și cinstiți ar avea ocazia să promoveze la nivelul de elite ale societății. Devenind modele de urmat, cu consecințe benefice pentru întreaga societate.

    Într-un peisaj cu legiferare excesivă și prevederi draconice, singurii care răzbat spre vârf sunt tocmai cei capabili ”să se descurce” prin simplul fapt că nu dau doi bani pe lege. Unii dintre ei chiar psihopați în sens psihiatric. Odată ajunși la vârf, ei vor da legi încă și mai restrictive, astfel încât și alții să ”cotizeze”, dacă vor să realizeze ceva. Rezultatul fiind România de azi.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Liviu Cangeopol


Liviu Cangeopol

Nascut la 28 martie 1954 in Iasi. Studii filologice neterminate la Universitatea “Al. I. Cuza”. In 1989, la trei luni inainte de evenimentele care au zguduit aparentele patriei... Citeste mai departe


E randul tau

O inițiativă excelentă, pe care o salut cu prietenie: publicarea, sub semnătura ministrului de E...

de: Dorin Popescu

la "Ucraina și valorile creștine din Europa"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

martie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)